EXAMINAREA CU RADIAȚII

PENETRANTE
DEFINIȚII
 Defectoscopie cu radiaţii penetrante – ansamblul
metodelor de control nedistructiv cu radiaţii penetrante prin
care se urmăreşte, pe baza absorbţiei diferenţiate a acestora,
detectarea eventualelor neomogenităţi din materialul
examinat.
 Radiaţie X (sinonim: Radiaţie Roentgen) - radiaţie
electromagnetică penetrantă care ia naştere în partea
extranucleară atomului, are lungimi de undă mult mai mici
decât lumina vizibilă.
ASPECTE TEORETICE
ASPECTE TEORETICE – RADIAȚIA X
 Radiaţia X este o radiaţie de natură electromagnetică, fiind emisă
fie printr-un proces de frânare, a unor particule-proiectil, de regulă,
a unor electroni cu energie cinetică mare, fie printr-un alt tip de
proces de excitare a materialului emiţător.
 Radiaţia X, spre deosebire de γ, este emisă la nivelul atomului, prin
salturi efectuate de electroni, fiind caracterizată de lungimi de undă
cuprinse între 10-7 şi 10-13 m.
 Radiaţia X poate fi produsă natural sau artificial.
 Soarele, stelele şi alte corpuri cereşti produc radiaţii X în cantităti
foarte mari.
 Radiaţia X artificială apare la bombardarea artificială a unei ţinte cu
electroni acceleraţi. Radiaţia X emisă de ţintă este rezultatul
interacţiunii dintre electronii rapizi şi atomii substanţei ţintei.
ASPECTE TEORETICE – RADIAȚIA X
ASPECTE TEORETICE – RADIAȚIA X
Proprietați
 sunt invizibile;
 se propagă în toate direcţiile şi în linie dreaptă cu o viteză de
circa 3⋅108 m/s, asemănător radiaţiilor electromagnetice
luminoase;
 ionizează substanţele pe care le străbat, provocând o serie de
efecte fizice şi chimice;
 impresionează plăcile (filmele) fotografice;
 produc efecte biologice, putând distruge celulele vii;
 intensitatea radiaţiei, negljând atenuarea in mediul de
propagare, este invers proporţională
 cu pătratul distanţei de la sursă, fiind supusă legii divergenţei;
 sunt atenuate diferenţiat, funcţie de natura, grosimea şi
densitatea substanţei străbătute de fasciculul de radiaţii.
APARATURA UTILIZATA
APARATURA UTILIZATA

 Electronii emişi de filamentul catodului şi acceleraţi

în câmpul electric, lovesc cu mare viteză în anticatod.
Energia cinetică a electronilor se converteşte în
principal în căldură (99%), restul transformându-se
în unde electromagnetice cu lungime de undă foarte
mică (radiaţii X).
 Producerea radiaţiilor X este cu atât mai intensă cu
cât numărul atomic al elementului ce alcătuieşte
anticatodul este mai ridicat.
APARATURA UTILIZATA
APARATURA UTILIZATA
Principalele caracteristici care definesc o instalaţie de
producere a radiaţiei X sunt:
 tensiunea anodică maximă;
 curentul anodic maxim;
 dimensiunile petei focale;
 masa aparatului monobloc;
 raportul de intermitenţă (duty-cycle), adică timpul de emisie
/ timpul total al unui ciclu de funcţionare. O intermitenţă de
50% înseamnă că pentru o durată de expunere de 5 minute,
cu reglajul la maximum, aparatul trebuie să stea în repaus
alte 5 minute;
 necesitatea răcirii cu apă (se preferă aparatele fără răcire cu
apă);
 schema de redresare a înaltei tensiuni.
MĂRIMI CARACTERISTICE
MĂRIMI CARACTERISTICE
 PRINCIPIUL METODEI
Examinarea radiografică se bazează
pe următoarele fenomene :
 radiațiile X strabat materia și se
atenuează diferit în funcție de
natura medoului străbatut , după
legea 𝐼 = 𝐼0 ∙ 𝑒 −𝜇𝑥 unde, 𝐼0 este
intensitatea radiațiilor la intrerea în
material, I este intensitatea radiației
după străbaterea materialului cu
grosimea și coeficientul de atenuare
μ;
 radiațiile ionizante împresionează
filmele fotosensibile.
STABILIREA PARAMETRILOR
1. Alegerea tehnicii radiogrfice
Tehnicile radiografice , utilizate în practică, se împart în
două clase :
• Clasa A – tehnici de bază
• Clasa B – tehnici îmbunătățite.
Diferența dintre cele două clase se manifestă în sensibilitate
Ș clasa B asigură o sensibilitate mai buna.
Pentru radiografierea sudurilor în mod obișnuit se
utilizează clasa B.
2. Stabilirea schemei de iradiere
Poziția piesei examinate în raport cu axa fasciculului de
radiații se alege în asa fel încât să se obțină pe film o
proiecție a piesei , cât mai utilă pentru depistarea
defectelor.
STABILIREA PARAMETRILOR
STABILIREA PARAMETRILOR
3. Alegerea distanței sursă – film
Distanța sursă – film este un parametru important al geometriei de
expunere, intrucât de ea depinde mărimea neclarității geometrice,
(neclaritate a contururilor cauzată de efectul de penumbră, ca
urmare a faptului că sursa de radiații nu este punctiformă). Distanța
sursă – film F, poate fi calculată pornind de la valorile neclarității
geometrice, Ug . Pentru comoditate se pot folosi pentru F valori
mai mari de 70 cm care , în majoritatea cazurilor, asigură Ug
pentru valori admise. Se recomandă și folosirea valorilor indicate de
producătorul filmului.

4. Alegerea distanței sursă – piesă

Distanța minimă sursă – film fmin depinde de dimensiunea sursei d
și de distanța piesă film b.
STABILIREA PARAMETRILOR
5. Alegerea tensiunii tubului de radiații X
Pentru a străbate un material de un anumit tip și o anumită
grosime radiațiile X trebuie să aibă o anumită energie.
Acestă energie depinde direct de tensiunea de accelerare a
electronilor în tubul Röntgen..
La alegerea tensiuni se ține cont de următoarele :
 pentru obținerea unei bune vizibilități a detaliilor
tensiunea tubului trebuie să fie cât mai mică posibil;
 folosirea unei tensiuni mici protejează tubul împotriva
uzurii premature
 un material cu grosime mai mare necesită o tensiune
mai mare.
STABILIREA PARAMETRILOR
STABILIREA PARAMETRILOR
6. Alegerea sistemului de film
La alegerea filmului se ține cont de faptul că :
 sensibilitate radiografiei este cu atât mai bună cu cât granulația
este mai fină;
 timpul de expunere este cu atât mai mic (filmul este mai rapid) cu
cât granulația este mai grosolană.
Sistemele de film sunt stabilite prin standardul european EN584,
șase clase de sistem de film , notate C1... C6. Clasa sitemului de
film este garantată de către furnizorul filmului într – un certificat ,
ce conține toate caracteristicile filmului care justifică clasa
respectivă.
7. Stabilirea densității de înnegrire
Condițiile de expunere trebuie să fie astfel stabilite încât densitatea
de înnegrire a radiografiei în zona examinată să corespundă
următoarelor valori:
 Clasa A densitatea ≥ 2,0
 Clasa B densitatea ≥ 2,3
STABILIREA PARAMETRILOR
8. Stabilirea timpului de expunere
Pentru obținerea densității de înnegrire propusă , este necesară
corelarea tuturor factorilor care influențează această mărime.
În acest scop se folosesc diagrame de expunere . Odiagramă de
expunere este valabilă în condiții bine determinate, date de :
• materialul controlat;
• filmul folosit și modul de prelucrare;
• ecranele intensificatoare;
• distanța sursă – film ;
• înnegrirea, D.
9. Alegerea indicatorului de calitate a imaginii(ICI)
Indicatorul de calitate a imaginii este un mic dispozitiv sub forma
unei truse de 7 fire cu diametre diferite sau sub formă de plăcuță cu
trepte și găuri de dimensiuni diferite , este confecționat din același
material cu cel al piesei radiografiate. Radiografiat concomitent cu
piesa examinată , el își lasă imaginea sa pe film permițând , prin
analiza acestei imagini, validarea radiografiei ca instrument de
control
STABILIREA PARAMETRILOR
10. Recomandări suplimentare
• În general suprafețele examinate nu se pregătesc special. Dacă
există însă imperfecțiuni ale suprafeței sau acoperiri de protecție ce
pot deranja detectarea defectelor , acestea se pot poliza;
• Pentru identificarea radiografiilor, pe fiecare porțiune a piesei care
se radiografiază se amplasează semne (simboluri) din Pb ale căror
imagini apar pe radiografie. Ele se amplasează în afara zonei de
interes și trebuie să asigure identificarea fără echivoc a radiografiei;
• Pentru identificarea cu precizie a poziției fiecărei radiografii, pe
piesa examiantă se execută marcaje permanente. Dacă nu se pot
amplasa marcaje se poate executa o schiță precisă ce se atașează
documentației tehnice care însoțeste produsul ;
• Dacă suprafața examinată depășește lungimea unui film, se pot
uriliza mai multe filme. Două filme alăturate trebuie să se suprapună
pe o lungime de cca. 10 mm, un semn de Pb amplasat în acestă zonă
permite verificarea radiografierii întregii zone.