Dr.

FEJÉRDY Tamás

Instituțiile protecției patrimoniului construit

A) Concepții generale

1. Mediul construit
2. Patrimoniul construit
3. Valorile protejate ale mediului construit
a. Protecție locală
b. Protecție națională
i. Monumente inedite
1. Elemente ale patrimoniului “construit”
2. Elemente ale patrimoniului “viu”
ii. Protecție teritorială
1. Teritoriu cu importanță de patrimoniu
2. Mediu istoric/patrimonial
3. Peisaj istoric /peisaj cultural
c. Protecție mondială (recunoaștere)

B) Protecția monumentelor istorice

1. Administrarea monumentului istoric
a. Situație juridică
i. inventariere
ii. listare
iii. administrare / directorat
b. Finanțare
i. Proprietari
ii. Fonduri publice
iii. Altele
c. Întreținere, management
d. Prezentare

2. Restaurarea patrimoniului
a. Etape pregătitoare
i. Diagnostizare
ii. Cercetare
iii. Proiectare
b. Realizare
i. executare
ii. restaurare
C) Instituții
1. la nivel național
a. național
i. administrare
ii. cercetare
iii. proprietar/gestionar – proprietari/organizații responsabili cu managementul
b. local/regional
i. Quick Service – organizații de monitorizare (“Monumentenwacht”; MAMÉG / HU)
c. profesional
i. organizații civile
ii. ordine și camere profesionale
d. bisericesc
e. pentru un singur monument/ansamblu de monumente
i. societăți publice
ii. administratori

2. la nivel internațional
a. guvernamental

i. UNESCO – Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură – detaliat în

capitolul despre documentele UNESCO – Convenții, Recomandări, Declarații (www.
unesco.org)

ii. ICCROM: International Centre For The Study Of The Preservation And Restoration Of
Cultural Property : Centru Internațional de Studii ale Conservării și Restaurării
Proprietăților Culturale, fondat în 1959, New-Delhi, 1959; sediu: Roma
Sarcini: educare+formare+cercetare

iii. Consiliul Europei: 1949, cu sediul la Strasbourg. Nu este identic cu Consiliul Uniunii
Europene (care este organul miniștrilor și președinților statelor membre UE)

2
 iv. Uniunea Europeană – Nu are instituție dedicată temei, deoarece protecția patrimoniului
este competența statelor membre, totuși:
1. În ultima perioadă se ocupă mai des cu tema, pentru că
a. Unele reglementări se referă și asupra acesteia
b. Dorește reglementarea protecției
c. Are un mare potențial de dezvoltare

b. Neguvernamental /profesional
i. ICOMOS =International Council on Monuments and Sites, Consiliul Internațional al
Monumentelor și Siturilor Istorice

Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor Istorice a fost fondat în 1965 în Varșovia, după un an de la
semnarea Cartei de la Veneția care reglementează conservarea și restaurarea monumentelor și ansamblurilor
istorice. ICOMOS este o instituție internațională, neguvernamentală care facilitează pe o parte cunoașterea
problemelor teoretice, metodologice și științifico-tehnologice legate de protecția monumentelor istorice, iar pe
de altă parte protecția monumentelor istorice și ale ansamblurilor arhitectonice.

Conferința de la Atena a fost organizată în 1931 de Biroul Internațional al Muzeelor (International Museums
Office) cu tematica restaurării clădirilor istorice (1931). Carta de la Atena formulată cu această ocazie nu este
identică cu cea a lui Le Corbusier din 1933 (Carta Urbanistică de la Atena!)

Primul congres al arhitecților și specialiștilor (First Congress of Architects and Specialists of Historic
Buildings) din anul 1957, organizat la Paris a recomandat realizarea unei organizații centrale care se ocupă cu
patrimoniul construit. Tot atunci, statele membre UNESCO au fost rugate de UNESCO să adere la organizația
„International Centre for the Study of the Preservation and Restoration of Cultural Property (ICCROM)” din
Roma, luând parte și în activitățile acesteia.
Cel de al doilea congres al arhitecților și specialiștilor clădirilor istorice (The Second Congress of Architects
and Specialists of Historic Buildings), organizat în 1964 la Veneția, a luat 13 hotărâri. Primul congres a definit
Carta de la Veneția, adică „the International Restoration Charter”, iar cel de al doilea, la inițiativă UNESCO, a
hotărât realizarea ICOMOS (International Council on Monuments and Sites).

3
ICOMOS a luat naștere deci din recunoașterea necesității unei organizații independente ale profesioniștilor
conservării și restaurării, cum este ICOM pentru muzeologi.

Structura organizațională a ICOMOS:

Adunare generală
Comisii Naționale
Comisii Științifice Internaționale
Conducere: președinte + 5 vicepreședinți + secretar general + trezorier
Comitet Executiv
Consiliu Consultativ
Secretariat Internațional

Structură organizațională și funcționare:

Adunare generală: la 3 ani – cu participarea fiecărui membru, dar max. 18 de voturi per Comisii Naționale
Consiliu Consultativ: anual – membri: președinții comisiilor științifice naționale și internaționale, președintele
și vicepreședintele consiliului se aleg
Comitet Executiv: 12 membri aleși + membrii Conducerii ex officio + membri cooptați = comitet cu 25 de
membri – 2 ședințe/an, dar pot fi mai multe, depinde de necesități.

Alte sarcini-unități organizaționale:

Grupa de lucru a Patrimoniului Mondial
Panelul Patrimoniului Mondial

Adunări generale:
1. / 1965.* (Varșovia-) Cracovia (Polonia)
2. / 1969. **Oxford (Regatul Unit)
3. / 1972 Budapesta (Ungaria)
4. / 1975 Rothenburg (Republica Federală Germania***)
5. / 1978 Moscova (Uniunea Sovietică***)
6. / 1981 Roma și …(Italia)
7. / 1984 Rostock, Dresden (Republica Democrată Germană***)
8. / 1987 Washington (USA)
9. / 1990 Lausanne (Elveția)
4
10. / 1993 Colombo (Sri Lanka)
11. / 1996. Sofia (Bulgaria)
12. / 1999. Guadalahara și… (Mexic)
13. / 2002. Madrid (Spania)
14. / 2003. Victoria Falls (Zimbabwe)****
15. / 2005. XI’AN (China)
16. / 2008. Québeck (Canada)
17. / 2011. Paris (sediul UNESCO)
18./ 2014. Florența (Italia)

* A fost fondat la un an de la congresul Cartei de la Veneția!

** La patru ani de la prima adunare – de atunci în fiecare 3 ani
*** atunci a mai existat…
**** extraordinar

Simpozioane științifice legate de Adunările Generale ICOMOS:

1st General Assembly "Regulations, By-Laws and National Committees ”: Cracow, Poland, 1965: article -
report on the General Assembly (hard copy);

2nd General Assembly “The Value for Tourism of the Conservation and Presentation of Monuments and Sites
with Special Reference to Experience and Practice in Great Britain”: Oxford, United-Kingdom, 1969: article -
report on the General Assembly (hard copy)

3rd General Assembly “Modern Architecture in Historic Ensembles and Monuments”: Budapest, Hungary,
1972: article - report on the General Assembly (hard copy)

4th General Assembly “The Small Town” : Rothenburg, Germany, 1975: article - publication - report on the
General Assembly (hard copy) - ICOMOS Newsletter

5th General Assembly “The Protection of Historical Cities and Historical Quarters in the Framework of Urban
Development”: Moscow, USSR, 1978: article - report on the General Assembly - ICOMOS Newsletter

6th General Assembly “No Past, no Future” : Rome, Italy, 1981: article - publication - report on the General
Assembly - ICOMOS Newsletter

7th General Assembly “Monuments and Cultural Identity”: Rostock, Germany, 1984: article - report on the
General Assembly (hard copy) - ICOMOS Newsletter

8th General Assembly “Old Cultures in New Worlds”: Washington D.C., USA, 1987: article - publication -
report on the General Assembly (hard copy) - ICOMOS Newsletter

9th General Assembly “ICOMOS, a Quarter Century, Achievements and Future Prospects”: Lausanne,
Switzerland, 1990: article - publication - report on the General Assembly (hard copy) - ICOMOS Newsletter

10th General Assembly “Archaeological Heritage Management, Cultural Tourism and Conservation
Economics”: Colombo, Sri Lanka, 1993: publication - ICOMOS Newsletter

11th General Assembly “Heritage and Social Changes”: Sofia, Bulgaria, 1996: publication - ICOMOS
Newsletter

12th General Assembly “The Wise Use of Heritage - Heritage and Development”: Mexico City, Mexico, 1999
- ICOMOS Newsletter
5
13th General Assembly “Strategies for the World’s Cultural Heritage - Preservation in a Globalised World -
Principles, Practices, Perspectives”: Madrid, Spain, 2002: official web site - publication - ICOMOS Newsletter

14th General Assembly “Place - Memory - Meaning: Preserving Intangible values in Monuments and Sites”:
Victoria Falls, Zimbabwe, 2003: official web site - CD-Rom - ICOMOS Newsletter

15th General Assembly “Monuments and sites in their setting - conserving cultural heritage in changing
townscapes and landscapes”: Xi'an, China, 2005: official web site - CD-Rom - ICOMOS Newsletter

16th General Assembly "Finding the spirit of the place": Québec, Canada, 2008: General Assembly: results and
documents - Scientific Symposium - official web site - ICOMOS Newsletter

17th General Assembly "Heritage, driver of development": Paris, France, 2011: General Assembly: results and
documents - official website

The next one is the: 18th General Assembly: Florence, Italy, 2014; „50 years of the Venice Charter”

Lista comitetelor științifice internaționale ale ICOMOS (List of the ISCs of ICOMOS: ISC= International
Scientific Committee)

1. ISCARSAH Comité international pour l'analyse et la restauration des structures du patrimoine

architectural / Analysis and Restoration of Structures of Architectural Heritage /
Analiza și restaurarea structurilor patrimoniului construit
2. ISCEAH Comité international sur le patrimoine de l’architecture en terre / Earthen Architectural
Heritage / Analiza și conservarea structurilor realizate din pământ
3. CIAV Comité international sur l’architecture vernaculair / Vernacular Architecture / Construcții locale
tradiționale (denumirea veche: Comitetul arhitecturii vernaculare)
4. CAR Comité international pour l'art rupestre / Rock Art / Arta rupestră
5. IIWC Comité international du bois / Wood (ICOMOS International Wood Committee) / Lemn
(conservare)
6. CIPA Comité International pour la Documentation du patrimoine / Heritage Documentation (CIPA =
vechea prescurtare a organizației internaționale de fotogrammetrie, cu care colaborează ICOMOS) /
Documentarea patrimoniului
7. SCEC Comité international sur l'économie de la conservation / Economics of Conservation (SC =
Scientific Committee) /Problemele economice ale protecției patrimoniului
8. ICAHM Comité international de la gestion du patrimoine archéologique / Archaeological Heritage
Management (ICAHM) - (IC = International Committee (on the) / Gestionarea patrimoniului arheologic
9. ICIP Comité international sur l’interprétation et présentation des sites culturels patrimoniaux /
Interpretation and Presentation of Cultural Heritage Sites / Interpretarea și prezentarea siturilor de
patrimoniu
10. CIIC Comité international des itinéraires culturels / Cultural Routes / Itinerarii și rute culturale
11. CIF Comité international pour la formation International / Training Committee
Formare / educare
12. IcoFort Comité international sur les fortifications et le patrimoine militaire /
Fortifications and Military Heritage (Ico = International Committee) / Fortificații și patrimoniu militar
13. ISCSBH Comité international sur le patrimoine bâti partagé / Shared Built Heritage / Patrimoniu
construit comun (patrimoniul construit al coloniilor)
14. ICICH Comité international sur le patrimoine culturel immatériel / Intangible Cultural Heritage /
Patrimoniu imaterial
15. ICUCH Comité international du patrimoine culturel subaquatique / Underwater Cultural Heritage /
Patrimoniu arheologic subacvatic

6
16. IPHC Comité international pour le patrimoine historique polaire / International Polar Heritage
Committee / Patrimoniu polar
17. ISCCL (ICOMOS – IFLA) Comité international des paysages culturels / Cultural Landscapes (IFLA=
International Federation of Landscape Architects) / Grădini istorice – peisaje istorice
18. ISC20C Comité Scientifique International sur le patrimoine du 20e siècle /
20th Century Heritage / Patrimoniul construit din secolul XX.
19. (ICMP or CIPM) Comité international pour les peintures murales / Mural (Wall) Painting
Pictură murală (conservare)
20. ISCS Comité scientifique international de la pierre / Stone / Piatră(conservare)
21. ICORP Comité international sur la préparation aux risques / Risk Preparedness / Pregătire pentru
situații de risc
22. ICLAFI Comité international sur les questions légales, administratives et financières / Legal,
Administrative and Financial Issues / Probleme juridicie, administrative și economice
23. THEOPHYLOS Comité International sur la théorie et la philosophie de la Conservation et de la
Restauration / Theory and Philosophy of Conservation and Restoration / Principiile și filozofia restaurării și
conservării monumentelor istorice
24. ICTC Comité International sur le tourisme culturel / Cultural Tourism / Turism cultural
25. CIVVIH Comité international des villes et villages historiques / Historic Towns and Villages / Orașe și
sate istorice
26. ISCV Comité international sur le vitrail / Stained Glass / Vitralii (conservare)
(27.) „PACIFIC” PACIFIC ISLANDS / ILES DU PACIFIQUE / INSULELE PACIFICE
(28.) TICCIH THE INTERNATIONAL COMMITTEE FOR THE CONSERVATION OF INDUSTRIAL
HERITAGE / COMITE INTERNATIONAL POUR LA CONSERVATION DU PATRIMOINE INDUSTRIEL
/ COMITETUL INTERNAȚIONAL AL CONSERVĂRII PATRIMONIULUI INDUSTRIAL

Principalele activități ale ICOMOS:

- Expertiză în problemele Patrimoniului Mondial;

- Centru de Documentare (Paris)
- Consiliere și studii de specialitate
- Monitoring
- Conferințe, evenimente
- Ziua Patrimoniului Mondial = 18 aprilie
- Publicații:
a. M&S
b. H@R

Secretariatul Internațional ICOMOS:

- Director
- Secretar-șef
- Directorul departamentului Patrimoniului Mondial
- Director economic și
- Angajați, respectiv „consilieri”

ii. (ICOM) - The International Council of Museums

Organizația civilă internațională a Muzeelor, fondată în 1946 de specialiștii muzeologi.
Are mai mult de 32.000 de membri, reprezentanți ai numeroaselor muzee din 136 de țări și regiuni, căutând
răspunsuri la provocările din domeniu. Este corp consultativ în relație cu Comitetul Social și Economic al
ONU. Are 117 Comitete Naționale și 31 Comitete Internaționale, care se ocupă cu diferite domenii ale
muzeologiei. În probleme etice are un rol foarte important. Este membru fondator al organizației International
Blue Shield.

7
 iii. IUCN - The World Conservation Union
Este organizația civilă internațională a protecției mediului, fondată la data de 5 octombrie 1948, cu ocazia
hotărârii conferinței internaționale de la Fontainebleau. Denumirea originală a fost: „International Union for
the Protection of Nature (IUPN)”. Numele organizației a fost schimbat în 1956: „International Union for
Conservation of Nature and Natural Resources (IUCN)”. În 1990 prescurtarea nu, dar denumirea s-a schimbat
(a devenit mai concisă): „IUCN -The World Conservation Union”.

IUCN este o organizație inedită, de importanță mondială în domeniul valorilor naturale și de mediu. Membri
săi provin din 77 de state, 114 de organizații guvernamentale și mai mult de 800 de ONG-uri. Mai mult de
10,000 de profesioniști și specialiști de rang internațional din mai mult de 180 de state asigură funcționarea a
principalelor șase domenii ale organizației. În birourile organizației lucrează 1000 de angajați – de pe întreg
mapamondul – la 500 de proiecte. Rețeaua verde / ‘Green Web’ a cooperării printre parteneri, care
funcționează de mai bine de 50 de ani, a inițiat și a implementat convenții de protejare a naturii, reglementări la
nivel mondial, o bază de date de cunoștințe științifice și direcții inovatoare.

ECOVAST
Consiliul Satelor și Orașelor Mici din Europa = European Council for the Village and Small Town

c. alte organizații

i. Europa Nostra
„The voice of European Heritage”- glasul patrimoniului european.
- Secțiuni naționale – … NOSTRA cu denumirea latină!;
8
 Premii – European Heritage Award (a aderat și UE…); pe bază de aplicații cu
-
proiecte în domeniul:
a. Restaurare/conservare
b. Cercetare/publicație
c. Contribuții exemplare
d. Educație, formare și sensibilizare.
„Organizație cu Lobby”, funcționare și domenii:
- Programe
- Promovare
- Exercitarea puterii
- Implicare în evenimente legate de patrimoniul european
- Zilele Patrimoniului European (Open door days)

D) Despre documentele internaționale ale protecției patrimoniului – în general

Există numeroase și diferite texte juridice și mai multe „texte doctrinale” în domeniul protecției și menținerii
valorilor și monumentelor istorice: carte, recomandări, direcții, declarații sau pur și simplu documente,
anunțuri, etc. Sigur, majoritatea lor nu au relevanță juridică, dar multe dintre acestea da. Deși pare absurd, dar
catalogizarea acestor texte nu este ușoară, nu există un registru al acestora, iar zi de zi apar noi și noi
documente internaționale. Nivelul și aria lor de referință este foarte larg: există documente finale ale unor
conferințe organizate de organizații locale, documente cu valabilitate internațională al unor grupări civile,
profesionale naționale/internaționale, dar sunt și convenții bi/multilaterale interguvernamentale. Aveastă
diversitate sigur este una problematică – și din aspectul ierarhiei acestor documente, dar și din cel al obligațiilor
ce țin de aplicarea lor. În același timp nu există o reglementare privind cine, cum și sub ce formă realizează
aceste documente – astfel acestea în unele cazuri sunt contradictorii, iar clarificarea relațiilor de ierarhie ar
putea rezolva această problemă.

Comitetul Executiv al ICOMOS – măcar din aspectul acestei organizații – a acceptat o serie de reguli
interioare1, care definește (foarte laconic) termenul de „text doctrinal”: „ansamblul acelor definiții care au
valabilitate, sunt necesare la interpretarea faptelor în cazul aplicării în activități concrete”, urmat de descrierea
procesului lung și aprofundat de elaborare, conciliere și aprobare2.

Toate aceste documente pot fi grupate pe baza unor aspecte diferite3:

- Tipul/denumirea documentului
o convenția
o recomandare
o carta
o direcții
o documente
o ghid
o declarație
o memorandum

1
„Procedure for the adoption of a doctrinal text”, acceptat la a 33-a ședință a Comitetului Executiv ICOMOS, roganizat în noiembrie
1984 la Paris.
2
Procedure: 1. A doctrinal text must have been either prepared or studied by a Specialised International Committee or by an ad hoc
committee designated for this purpose by the Executive Committee. 2. A doctrinal text must have been distributed to all the ICOMOS
National Committees for comment. 3. A doctrinal text must have received the approval of the Executive Committee no later than at
the end of the year session preceeding the year of the General Assembly. 4. A doctrinal text must have been re distributed in its
revised form to all the National Committees for information, at least three months before the General Assembly. After this procedure
has been followed, the text may be proposed for adoption and ratification by the General Assembly.
3
Pe baza lucrării în manuscris a profesorului Boguslaw Szmygin (Lublin University of Technology, Faculty of Civil Engineering and
Architecture), realizat la cererea CE al ICOMOS. (Prezentare ppt., Paris, martie 2008)
9
 o altele

- organizația care acceptă documentul

o organizație interguvernamentală internațională (de ex. UNESCO, Consiliul Europei)
o organizație profesională internațională (de ex. ICOMOS, TICCIH)
o comisia unei organizații internaționale, activă într-un anumit domeniu
o alte organizații
o conferințe
o alte simpozioane

- conținutul documentului
o documente globale
o documente referitoare la un tip / o specie de patrimoniu
o documente referitoare la o activitate patrimonială
o documente conținând interpretări/aspecte locale

Documentele din aspectul „statutului juridic” pot fi:

- obligatorii (binding); aici se încadrează convențiile, la care aderarea necesită un act guvernamental –
și/sau parlamentar, de ex. ratificare, astfel documentul devenind parte a legislației acelei țări. De obicei
convenția se referă la un anumit domeniu, dar în mod global, conținând reguli și norme privind
colaborarea internațională în acel domeniu.
- cu caracter orientativ (soft law); acestea sunt de ex. recomandările acceptate la nivelul cooperărilor
interguvernamentale, în organizațiile guvernamentale sau direcții reglementatoare referitoare la
detaliile aplicării convențiilor, care sunt acceptate de comunitatea internațională fără act de ratificare
sau alte căi de aderare.
- Documente cu obligații morale (ethical commitment); în primul rând carte, direcții, documente,
declarații care fixează regulile.

Aceste aspecte au un caracter orientativ în general, fiindcă definiția „genului” documentelor internaționale nu
acoperă în fiecare caz statutul, caracterul reglementării – și în mod asemănător, denumirea nu se referă exact la
nivelul, emitentul reglementării și la grupul țintă de la care se așteaptă aplicarea sa. Acestea fiind luate în
considerare, nu trebuie accentuat faptul, că documentele ce vor fi prezentate mai jos sunt alese în mod
subiectiv: principalul aspect în alegerea lor a fost rolul, importanța, cunoașterea – sau necunoașterea – lor
actuală.

A. CONVENȚII UNESCO

UNESCO a realizat șapte convenții în domeniul culturii (enumerarea cronologică este inversă):
Convenția privind păstrarea și promovarea diversității expresiei culturale (2005) ;
Convenția privind protecția patrimoniului cultural spiritual, imaterial (2003) ;
Convenția privind protecția patrimoniului cultural subacvatic (2001) ;
[Convenția UNIDROIT despre valorile culturale furate sau ilegal exportate – nu este convenție UNESCO, dar a
fost acceptat de UNESCO]
Convenția privind protecția patrimoniului cultural și natural (așa numita „Convenție a Patrimoniului Mondial”,
1972) ;
Convenția privind mijloacele prevenției și interdicției exportului ilegal al obiectelor de patrimoniu (1970) ;
10
Convenția privind protecția patrimoniului cultural în cazul unui conflict armat (așa numita „Convenția de la
Haga”, 1954)
Convenția universală a drepturilor de autor (1952, 1971).

1. Convenția ONU – UNESCO privind protecția patrimoniului cultural în cazul unui conflict armat (așa numita
„Convenție de la Haga”, 1954) / Convention on the Protection of Cultural Property in the Event of Armed
Conflict with Regulations for the Execution of the Convention, The Hague, 14 May 1954.

PRIMUL PROTOCOL (First Protocol) Haga, 15 mai 1954. A intrat în vigoare la 7 august 1956.
AL DOILEA PROTOCOL (Second Protocol, Haga, 26 martie 1999, a intrat în vigoare la 9 martie 2004)
completează și republică Convenția.
Cele mai importante elemente:
Capitolul I. Introducere
Articolul 1. Definiții
Capitolul II. Reglementări generale privind protecția
Articolul 5. Protecția valorilor culturale: măsuri privind … pregătirea la
efectele vizibile ale conflictului armat în timp de pace:
Articolul 6. Protecția valorilor culturale: în cazurile speciale ale conflictului
armat
Articolul 7. Măsuri de precauție în cazul unui atac
Articolul 8. Măsuri de precauție în situații de ostilitate
Articolul 9. Protecția valorilor culturale aflate pe teritoriile ocupate

„SCUTUL ALBASTRU” („BLUE SHIELD”, „BOUCLIER BLEU”) este simbolul definit în Convenția de la
Haga, cu care sunt marcate acele monumente istorice, muzee, valori istorice care sunt incluse sub vigoarea
Convenției de către un anumit stat. Această practică este cea care în mai multe țări definește statutul de
monument istoric sau face parte din procedeul protecției naționale. În anii 1990, în perioada războaielor interne
din fosta Iugoslavie aceste marcări, din păcate au devenit ținte – experiență ce a condus la necesitatea semnării
celui de al doilea Protocol.
SCUTUL ALBASTU a devenit numele și emblema organizației umbrelă, care a fost creată la inițiativa
ICOMOS în 1996 cu scopul de a preveni pericolul și monumentele periclitate. Membrii organizației, alături de
ICOMOS, sunt ICOM, IFLA și Asociația Internațională a Bibliotecilor.

2. Convenția privind mijloacele prevenției și interdicției exportului ilegal al obiectelor de patrimoniu /

Convention on the Means of Prohibiting and Preventing the Illicit Import, Export and transfer of Ownership of
Cultural Property, Paris, 14 November 1970

Au aderat 120 de țări la convenție, printre care găsim și state unde piața obiectelor de artă este foarte extinsă,
precum Franța, Elveția, Japonia, Marea Britanie, SUA. Convenția din 1970 prescrie statelor aderate să ia
măsuri mai ales în următoarele domenii:
1. Măsuri preventive: realizarea inventarierii, aplicarea autorizațiilor de export, controlul comerțului, aplicarea
sancțiunilor, amenzilor, programelor educaționale, etc.
2. Aplicarea legilor restituirilor: conform articolului 7 (b) (ii) al Convenției, Statul Participant – la cererea
Statului Participant al locului „de origine”, se va implica în rezolvarea situației, în restituirea obiectelor
culturale importate ilegal din moment ce Convenția intră în vigoare în statele implicate în situația dată, iar
Statul Participant care revendică trebuie să asigure despăgubirea cumpărătorului sau aceluia, care este
proprietarul legitim al obiectului cultural în discuție. Totodată, în cadrul legislației locale, articolul 13 al
Convenției conține dispoziții privind restituirea și cooperarea.
3. Cadrul cooperării internaționale: Convenția conține ideea întăririi cooperării între Statele Participante. În
cazurile unde patrimoniul cultural este în pericol de jaf, articolul 9 prevede posibilitatea luării unor măsuri
specifice, cum ar fi controlul importului și exportului.

11
3. Convenția privind protecția patrimoniului cultural și natural (așa numita „Convenție a Patrimoniului
Mondial” / Convention concerning the Protection of the World Cultural And Natural Heritage,Paris, 16
November 1972 „WORLD HERITAGE CONVENTION” /„CONVENTION DU PATRIMOINE MONDIAL”
Va fi analizat și prezentat în detalii în ceea ce urmează.

4. Convenția UNIDROIT privind obiectele culturale furate sau exportate ilegal / UNIDROIT Convention on
Stolen or Illegally Exported Cultural Objects, Rome, 24 June 1995

În anul 1995 a fost elaborată Convenția UNIDROIT la inițiativa UNESCO pentru a completa convenția din
1970 cu domeniul dreptului privat și legislația privind problemele restituirii. Astăzi Convenția UNIDROIT a
fost ratificată de 41 State Participante.
Articolul 1
Această Convenție se aplică pentru a conferi caracter internațional:
(a) restituirii obiectelor culturale furate;
(b) reîntoarcerii obiectelor culturale care au părăsit teritoriul Statului Participant împotriva legii care
reglementează exportul obiectelor culturale, cu scopul de a proteja patrimoniul cultural al statului (denumit în
continuare: obiecte culturale exportate ilegal).

5. Convenția privind protecția patrimoniului cultural subacvatic / Convention on the Protection of the
Underwater Cultural Heritage Paris, 2 November 2001. Până la data de 18 octombrie 2014, 48 de state au
ratificat Convenția, iar Convenția adoptată în 2001 de către Conferința Generală UNESCO împuternicește
statele să protejeze mai bine patrimoniul lor subacvatic.
Patrimoniul cultural subacvatic cuprinde totalitatea creațiilor umane cu caracter cultural, istoric și arheologic,
fiind parțial sau totalmente sub apă periodic sau în mod constant timp de cel puțin 100 de ani. Art. 1. 1(a)

6. Convenția privind protecția patrimoniului cultural spiritual, imaterial / Convention For the Safeguarding of
the Intangible Cultural Heritage, Paris, 17 October 2003
Până în octombrie 2014, 161 state au aderat Convenției. Convenția privind protecția patrimoniului cultural
spiritual, imaterial, adoptat de Conferința Generală UNESCO în 2003 a intrat în vigoare în 2006, fiind una
dintre convențiile din domeniul culturii. Are patru obiective principale:
• Protecția patrimoniului cultural imaterial;
• Respectul comunității, grupurilor și indivizilor față de patrimoniul cultural imaterial;
• Sensibilizarea la nivel local, național și internațional privind importanța patrimoniului cultural imaterial
și aprecierea mutuală;
• Cooperarea și asistența internațională.

Convenția definește patrimoniul cultural imaterial ca practici, reprezentări, expresii, cunoștințe și savoir-faire –
precum instrumente, obiecte de artă, artefacte și spații culturale asociate acestora, care sunt recunoscute de
comunități, grupuri, și în unele cazuri, indivizi ca făcând parte din propriul patrimoniu cultural. Articolul 2.1.

Domeniile care sunt reglementate de convenție sunt tradițiile și expresiile orale, arta spectacolelor,
evenimentele și ritualurile festive, cunoștințele și practicile legate de natură și univers, precum și tehnicile
artizanale tradiționale.

12
7. Convenția privind păstrarea și promovarea diversității expresiei culturale / Convention on the Protection and
Promotion of the Diversity of Cultural Expressions (PRECURSIUNE: convenția generală UNESCO privind
diversitatea culturală – UNESCO Universal Declaration on Cultural Diversity 2 November 2001)
Convenția a fost acceptată de UNESCO în octombrie 2005 la Paris, cu ocazia Conferinței Generale, și a intrat
în vigoare la 18 martie 2007. Până în octombrie 2014, 133 de state au ratificat Convenția. Convenția dorește să
creeze un mediu propice în care diversitatea culturală poate fi afirmat și reînnoit în beneficiul tuturor
societăților. Urmărește să consolideze cele cinci legături inseparabile ale unui lanț: creația, producția,
distribuirea/diseminarea, accesul și exercitarea expresiilor culturale, transmise de activitățile, bunurile și
serviciile culturale.

B. RECOMANDĂRI UNESCO
1. Recomandare privind protejarea frumuseții și caracterului peisajului / Recommendation concerning the
Safeguarding of the Beauty and Character of Landscapes and Sites, 12 decembrie 1962.
2. Recomandare privind protejarea bunurilor periclitate / Recommendation concerning the Protection, at
National Level, of the Cultural and Natural Heritage Paris, 16 noiembrie 1968
3. Recomandare privind protejarea ansamblurilor istorice (Varșovia/Nairobi) / Recommendation concerning the
Safeguarding and Contemporary Role of Historic Areas, Nairobi, 26 noiembrie 1976 – se referă nu numai la
importanța ansamblului ci și la expresia habitatului și a diversității, la starea periclitată
4. Recomandare UNESCO privind Peisajul Istoric Urban / UNESCO Recommendation on the Historic Urban
Landscape – Congresul general UNESCO a adoptat în data de 1o noiembrie 2011 recomandarea aceasta, care
se bazează mai ales pe aspectele Memorandumului de la Viena din 2005. Ca recomandare este așa numită „soft
law”, adică o reglementare care nu este obligatorie, care nu trebuie ratificată, iar aderarea sau aplicarea sa este
voluntară.

C. CONVENȚII EUROPENE

1. Carta europeană a patrimoniului construit, 1975

Termenii „bun”, identitate, mediu armonic: calitatea nivelului de trai, echilibru social
2. Convenția europeană privind protecția patrimoniului construit, așa numita Convenție de la Granada /
Convention for the Protection of the Architectural Heritage of Europe, CETS Convenția nr. 121.Granada,
03.10.1985

Tezaur comun, testimonii – expresia identității culturale comune
3. Convenția europeană privind patrimoniul arheologic, așa numita Convenție de la Malta (Valetta) / European
Convention on the Protection of the Archaeological Heritage (Revised), CETS Convenția nr. 143., La
Valletta, 16.01.1992.01
PRECURSIUNI: European Convention on the Protection of the Archaeological Heritage
London, 6.05.1969 (nu a intrat în vigoare)
4. Convenția europeană privind peisajele culturale din Europa, așa numita Convenție de la Florența / European
Landscape Convention CETS Convenția nr. 176., Florența 20.10.2000
Ungaria a semnat convenția la data de 28.09.2005, a ratificat-o la 26.10.1007, convenția a intrat în vigoare la
01.02.2008.
5. Convenția europeană cadru privind valoarea socială a patrimoniului cultural, așa numita Convenție de la
Faro / Council of Europe Framework Convention on the Value of Cultural Heritage for Society CETS
Convenția nr.199., Faro, 27.10.2005.

D. CARTE

1. Carta de la Atena 1931

Valoare de patrimoniu: axiomă
13

Conservare fizică: prioritate

Relația valoare comunitară – uz
2. Carta internațională privind conservarea și restaurarea monumentelor și ansamblurilor istorice: Carta de la
Veneția 1964 (ICOMOS 1965)

Conștiinciozitate

Autenticitate – axiomă

Valoare științifică, documentară
3. Carta grădinilor istorice (Carta de la Florența) 1981

Extinderea Cartei de la Veneția … extinderea câmpului valoric
4. Carta privind protecția orașelor istorice (Washington) 1987

„fiecare oraș este istoric”… adică este o valoare…
5.Carta întreținerii și protecției patrimoniului arheologic (Lausanne) 1990
6. Educare-formare 1993
7. Patrimoniul arheologic subacvatic 1996
8. Documentare 1996
9. Patrimoniu arhitectural vernacular 1999
10. Turismul cultural 1999
11. Construcții istorice din lemn 1999
12. Carta de la Cracovia 2000 –”provocarea re-creației”

Valoarea identitară

„Mesaj”

Valoarea înfățișării – a formei
13. Carta de la Riga privind autenticitatea reconstrucțiilor legate de patrimoniul cultural 2000
14. Structuri arhitectonice istorice, Victoria Falls 2003
15. Direcțiile restaurării picturilor murale, Victoria Falls 2003
16. Recomandare privind protecția patrimoniului industrial (TICCIH), Nyizsni-Tagil 2003
17. Carta itinerariilor culturale 2008
18. Carta prezentării valorilor patrimoniale 2008

E. ALTE DOCUMENTE

1. Documentul de la Nara privind autenticitatea 1994

Autenticitate – diversitate
Dimensiune materială – imaterială
2. Drepturile omului și protecția valorilor Stockholm 1998 (ICOMOS)
Valorile comunitare umane/personale
3. Declarație privind diversitatea culturală, UNESCO, Paris 2001
4. Alternativele reconstrucțiilor istorice, recomandările congresului Patrimoniul Mondial în orașe, Tallinn 2002
5. Declarația de la Budapesta 2002
6. Recomandarea de la Bam privind conservarea, reconstrucția creațiilor arhitecturale din pământ 2004
7. Declarația YAMATO 2004
8. Valetta Principles 2010

F. ALTE DECLARAȚII ȘI DIRECȚII…

1. Memorandumul de la Viena, mai 2005 - Patrimoniu mondial și arhitectură contemporană – gestionarea
peisajului urban istoric
2. Declarația de la Xi’an privind relația elementelor, siturilor și teritoriilor istorice ICOMOS, 2005
3. Recomandarea din Seul-Andong: efectul turismului asupra satelor istorice, alegerea indicatoarelor pentru
măsurarea acestui efect, 2006
4. Recomandarea din Lubeck, 2007
5. Carta de la Leipzig 2007
6. Declarația de la Quebec despre păstrarea „spiritului locului”, ICOMOS 2008
14
CONVENȚIA PATRIMONIULUI MONDIAL

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultur, UNESCO cu sediul la Paris (fondat în
1946), ca organizație profesională, legislativă mondială a ONU activează pentru cooperarea internațională în
domeniul culturii, și își prezintă aspirațiile în convenții internaționale privind importantele subiecte ale
culturii. Urmărește constant procesele aferente, iar definiția termenului de patrimoniu mondial (cultural),
bunurile ce intră în această definiție, alegerea și protecția lor eficientă sunt răspunsuri la provocările acestor
procese. Folosindu-se de propriul sistem al mijloacelor și de posibilitățile existente, organizația a realizat
cooperări internaționale, convenții pentru protecția patrimoniului cultural și natural din lume.
În general trei lucruri au stat la baza elaborării cadrului legislativ al cooperării internaționale. Înainte de toate:
• Siturile naturale și patrimoniale istorice reprezintă o valoare comună omenirii, deoarece fac parte
din patrimoniul comun, având valoare universală, dar păstrarea și integritatea lor în numeroase
cazuri este periclitată din cauze naturale sau ca efecte ale implicării umane.
• Unele state, pe teritoriul cărora se află aceste valori (periclitate), nu beneficiază în toate cazurile
de mijloacele și posibilitățile necesare protejării acestor valori, iar din cauza capacității limitate
• este nevoie de solidaritate și cooperare internațională.

Convenția - precursiuni

Nașterea Convenției a fost precedată de un proces lung de mai multe decenii, care nu poate fi prezentat în
detaliu, doar accentuând evenimentele mai importante.
Deși recunoașterea responsabilității comune legate de valorile mediului natural și uman și necesitatea
realizării unui cadru al cooperării mondiale s-a născut după al doilea război mondial (aproximativ în
același timp cu fondarea UNESCO din 1946), nașterea Convenției ca rezolvare a problemei a fost un
proces îndelungat.

Construirea Barajului Aswan din Egipt a avut un rol important în procesul de realizare a convenției – având
efect șocant asupra comunității internaționale – mai ales privind efectele asupra mediului ale acestei construcții,
mai corect, asupra patrimoniului construit. Egiptul care a devenit independent față de protectoratul britanic
(1956), despărțindu-se de Vest, în 1959 a lansat o imensă activitate de formare a peisajului, conform logicii
bipolare de atunci, fiind ajutat de Uniunea Sovietică: construirea unui mare baraj pe râul Nil (secțiunea
transversală a barajului este de 1 km), cu scopul de a realiza o hidrocentrală și de a regla într-un fel inundațiile.
Totodată, lacul artificial care ar fi fost unul dintre rezultatele construcției, ar fi acoperit biserica de stâncă a
faraonului Ramses al II-lea din Abu Simbel și ansamblul religios din Philae.

Cum se vede și din imagini, este vorba despre o intervenție imensă – ale cărei costuri importante nu puteau fi
asigurate de Egipt, nici cadrul material pentru asigurarea vizibilității și promovării acestor monumente istorice
importante. Neavând alte mijloace, UNESCO a lansat o campanie internațională pentru salvarea lui „Abu
Simbel”, iar ca rezultat al acestei campanii, biserica din stâncă a fost demontată în bucăți și reclădită peste
nivelul lacului pe o structură de oțel artificială ca o imitație de stâncă. Fără a intra în alte detalii, accentuez

15
faptul, că efectul acestei campanii a fost nașterea cerinței unui cadru internațional de cooperare, care în cazuri
similare pot fi folosite în mod „automat”.

Următorul pas în procesul elaborării convenției îl reprezintă RECOMANDAREA UNESCO din 1962 privind
„Protecția frumuseții și caracterului peisajelor și siturilor istorice”. Acest document nu este obligatoriu, nu
focusează asupra valorilor universale importante, totuși a trasat unele direcții ideologice. A fost prima ocazie,
când comunitatea internațională s-a ocupat de problema protecției peisajului în relație cu ansamblul de valori ca
produse umane. Cum vom vedea, acest lucru a devenit o caracteristică inedită a convenției: tratarea comună a
patrimoniului natural și construit.

Cu câțiva ani mai târziu, în 1965 a avut loc conferința din Casa Albă din Washington cu scopul de a proteja
SITURILE NATURALE, PEISAGISTICE ȘI ISTORICE, iar suportul financiar al protecției valorilor
importante a fost lansarea Fundației Patrimoniului Mondial, atunci a apărut și acest termen în limbajul
comunității internaționale. Fundația nu s-a realizat atunci, dar denumirea de patrimoniu mondial va fi folosită
cu succes în convenția ce se va realiza.

Urgența asigurării unui mijloc al solidarității internaționale pentru salvarea patrimoniului mondial a fost
accentuată în 1966 de o catastrofă naturală: „aqua alta” a inundat Veneția, cauzând pagube imense privind
valorile patrimoniale și istorice, iar în procesul de restaurare a fost nevoie de o nouă campanie UNESCO.
Această campanie a dezvăluit iarăși, că comunitatea internațională nu dispune de mijloace necesare și că
oricare stat (dezvoltat) se poate confrunta cu situații în care are nevoie de ajutorul comunității internaționale,
când este vorba de salvarea valorilor patrimoniale importante omenirii. Ca și în cazul egiptean, și aici motorul

16
și baza lansării campaniei a fost caracterul de „patrimoniu mondial” – termen neexistent oficial la acea vreme –
și faptul, că locul și valorile culturale de acolo au fost cunoscute pe plan mondial.

După acestea totul a fost pregătit pentru elaborarea efectivă a Convenției: recunoașterea necesității, intenția de
a găsi mijloace și un cadru finanțării și solidarității tehnice-profesionale, și posibila nume: „patrimoniu
mondial”.

Odată cu acestea s-au ivit și alte probleme: în 1968 IUCN a depus o propunere similară la fundația
patrimoniului mondial, dar numai pentru protecția valorilor naturale. Acest proiect al „world heritage trust” nu
s-a realizat, dar s-a ținut la zi termenul de „patrimoniu mondial”.

Protecția valorilor naturale a devenit și mai urgentă, ar fi fost subiectul Conferinței ONU despre mediul uman,
organizată în 1972 la Stockholm la inițiativa guvernului suedez, unde s-a dorit acceptarea unei convenții
privind protecția mediului natural. (Aceasta a fost prima conferință înaltă în domeniul mediului, urmată de cea
din 1992 despre protejarea biodiversității din Rio de Janeiro și cea din Johannesburg din 2002).

După conferința din Stockholm, UNESCO, ICOMOS și IUCN au sintetizat aceste direcții anterioare într-un
text, care a funcționat ca structură de bază a convenției. Textul a fost acceptat la 16 noiembrie la cea de a 17-lea
Conferință Generală UNESCO din Paris ca și Convenție privind protejarea patrimoniului mondial cultural și
natural, și s-a născut Convenția Patrimoniului Mondial!

Comitetul Patrimoniului Mondial la cea de a doua reuniune (Washington, 1978) a acceptat emblema proiectată
de Michel Olyff. Emblema simbolizează unitatea culturii și naturii: pătratul din centru reprezintă o creație
umană, iar cercul natura înconjurătoare, legătura dintre ei simbolizează faptul că sunt inseparabile. Emblema
are formă rotundă, ca lumea, dar este și simbolul ocrotirii. Este simbolul Convenției, reprezentând Statele
Participante care au aderat, și marchează locurile care figurează pe Lista Patrimoniului Mondial. Ca atare,
promovează Convenția, asigură autenticitate și prestigiu acesteia. Rolul cel mai important o are în reprezentarea
valorilor importante care stau la baza Convenției.
Conform hotărârii Comitetului, emblema – dacă folosirea ei este legitimă – poate fi folosită în orice format,
culoare, în funcție de circumstanțele și posibilitățile folosirii. În fiecare caz trebuie să conțină inscripția
"WORLD HERITAGE / PATRIMOINE MONDIAL", iar textul spaniol "PATRIMONIO MUNDIAL" poate fi
scris în limbajul țării care-o folosește.

16 NOIEMBRIE 1972, PARIS: la al 17-lea Congres

General UNESCO a fost acceptată CONVENȚIA PRIVIND PROTECȚIA PATRIMONIULUI
MONDIAL CULTURAL ȘI NATURAL.

17
Coperta Convenției editată în cinci limbi, în a șasea limbă
Oficială UNESCO din ediția specială în limba chineză.

Pentru a intra în vigoare, au trecut încă trei ani, când în decembrie 1975 și Elveția s-a alăturat Convenției, fiind
a douăzecilea stat participant. După doi ani de pregătire, cu ocazia primei ședințe a Comitetului Patrimoniului
Mondial din 1977 ținut la Paris, s-a început adevărata cooperare mondială, care în 1978 a devenit cunoscută și
în rândul publicului mai larg prin lansarea Listei Patrimoniului Mondial conținând primele 12 de situri.

Actualmente (2008/2009), după patru decenii Lista conține 890 locuri (în 148 state din cele 186 aderate la
Convenție); printre care 689 în categoria culturală, 176 în cea naturală și 25 în categoria mixtă.

INSTITUȚIILE EXECUTĂRII CONVENȚIEI PATRIMONIULUI MONDIAL

Principalii actori ai Convenției Patrimoniului Mondial UNESCO:

1. ADUNAREA GENERALĂ A STATELOR PARTICIPANTE, ADERATE CONVENȚIEI

PATRIMONIULUI MONDIAL DIN 1972 – bienal.
Istoria Convenției arată, că statele membre UNESCO nu devin automat State Participante la execuția acesteia,
la fel ca în cazul altor convenții, ci e nevoie de aderarea lor. (Ungaria a aderat în 1985).
Adunarea Generală a Statelor Participante la Convenție (193 la număr în 2014) se organizează bienal, fiind cea
mai importantă instituție decizională. Adunarea alege organul operativ executor, adică membrii Comitetului
Patrimoniului Mondial, în sistem rotativ.

2. COMITETUL PATRIMONIULUI MONDIAL are 21 membri, organizează o adunare pe an, respectiv o

adunare extraordinară periodic. Anterior mandatul unui membru a fost de 5 ani, actualmente este de 4 ani.
Inițial în fiecare doi ani s-au schimbat 7 membri, acum din cauza mandatului de 4 ani se schimbă aproape
jumătate din membri la un interval de doi ani.
Activitatea comitetului este coordonată de o direcțiune (Bureau) de 7 membri: președintele, raportorul și 5 vice-
președinți, reprezentanți ai celor 5 mari regiuni ale UNESCO.

18
3. OFICIUL UNESCO, PARIS îndeplinește roluri de secretariat, iar din 1992 este unitate administrativă
independentă: CENTRUL PATRIMONIULUI MONDIAL UNESCO.
Asigură continuitate între ședințe, îndeplinind sarcinile administrative ale Comitetului Patrimoniului Mondial,
prin Oficiul Patrimoniului Mondial UNESCO.

4. CONSILII CONSULTATIVE
Background-ul profesional al activității legate de Convenție este asigurată de Consiliile Consultative, în
domeniul patrimoniului cultural ICOMOS (International Council on Monuments And Sites), în cel al
patrimoniului natural IUCN ( The World Conservation Union), în domeniul „dezvoltării capacității”, a
educației/formării ICCROM (International Centre For The Study Of The Preservation And Restoration Of
Cultural Property).

4.1 CONSILII CONSULTATIVE: CULTURALE

ICOMOS (VARȘOVIA, 1965)
SEDIU: PARIS

– INTERNATIONAL COUNCIL ON MONUMENTS AND SITES

4.2 CONSILII CONSULTATIVE: NATURALE

IUCN (FONTAINEBLEAU 1948)
SEDIU: GLAND (ELVEȚIA)
– THE WORLD CONSERVATION UNION

4.3 CONSILII CONSULTATIVE: EDUCARE/FORMARE

ICCROM (NEW-DELHI, 1959)
SEDIU: ROMA
– INTERNATIONAL CENTRE FOR THE STUDY
OF THE PRESERVATION AND RESTORATION
OF CULTURAL PROPERTY

5. Cele mai importante documente (Basic texts): documentele următoare reglementează cooperarea
internațională în domeniul patrimoniului mondial.

5.1 Convenția: este del mai important document, apărut în 1972; în Ungaria a intrat în vigoare după ce a fost
inclus în legislație prin Hotărârea nr. 21. Apropiindu-se de aniversarea de 40 de ani, nu se dorește modificarea,
schimbarea sau dezvoltarea documentului, deși reprezintă toate caracteristicile istoriei sale – avantaje și
dezavantaje, puncte forte și puncte slabe. Este de la sine înțeles această atitudine, pentru că orice schimbare ar
trebui acceptată de statele participante, deoarece convenția nu poate avea două variante în același timp, cea
originală și cea modificată.

5.1 Operational Guidelines – Direcții Operaționale: prin acestea se clarifică importanța documentului
elaborat pe parcursul deceniilor. Este un document în continuă dezvoltare, influențat de experiențele, trendurile,
tendințele formulate de Comitetul Patrimoniului Mondial, totodată reglementează detaliile, ca un fel de ordin
de execuție, dar nu trebuie acceptat pentru a fi valabil, deoarece validitatea lui este asigurată prin acceptarea
Convenției.

5.2 Rules of Procedures – Reguli de Procedură: regulile tehnico-juridice ale organelor patrimoniului mondial
și ale ședințelor acestora.

5.3 Budapest Declaration – Declarația de la Budapesta: document strategic, reglementare-cadru privind

structurarea tuturor activităților și pentru controlul eficienței acestora.

19
Celelalte documente – ca de ex. documentele privind folosirea Fondului Patrimoniului Mondial –, toate
hotărârile Comitetului Patrimoniului Mondial și ale Adunării Generale – fie ele globale sau referitoare la un sit
anume – pot fi și trebui folosite ca referință.

Mijloacele executării cooperării conform Convenției Patrimoniului Mondial sunt – printre altele – listele cu
destinații diferite: Lista Patrimoniului Mondial, Lista Patrimoniului Periclitat, și așa numită Listă Tentativă -
aceastea sunt în relație de subordonare după cum urmează:

Rolul Listei Tentative

Lista Tentativă este un mijloc prin care statele participante pot pregăti includerea valorilor lor patrimoniale
importante în Lista Patrimoniului Mondial. Marcarea unui sit pe această listă este principala condiție în
procesul de includere pe Lista Mondială. Pe Lista Tentativă pot figura locuri protejate la nivel național, sarcină
ce este responsabilitatea statelor participante.

Lista Patrimoniului Mondial – aspectele includerii

Anual Lista Patrimoniului Mondial se lărgește cu 15-25 de obiective, este lista care conține totalitatea
obiectivelor recunoscute ca patrimoniu mondial. Această recunoaștere oferă un rang aparte valorilor culturale și
naturale listate, și implicit acelor state pe teritoriul cărora se află valoarea. Este de la sine înțeles, că includerea
pe listă se realizează pe baza unor criterii foarte severe, după o hotărâre în urma unui proces de evaluare.

ARBORELE GENEALOGIC ALE

PATRIMONIULUI

PATRIMONIU

NATURAL CULTURAL

MATERIAL SPIRITUAL ARTISTIC

Arheologic Monumente Istorice Bunuri culturale mobile

Peisaj istoric Situri istorice Monumente istorice

Grădini istorice Monumente istorice Ansambluri istorice

Pot deveni Patrimoniu Mondial pe o parte elementele patrimoniului cultural, adică monumentele și
ansamblurile istorice, siturile și peisajele istorice, care au valoare universală din punct de vedere istoric, estetic,
etnografic sau antropologic; pe altă parte elementele patrimoniului natural, adică formații fizice, biologice,
geologice sau fiziografice, respectiv specii periclitate ale faunei sau florei, și acele peisaje sau teritorii naturale,
care au valoare universală excepțională (outstanding universal value = „O.U.V.”) din punctul de vedere al
științei, protejării sau frumuseții naturale.
20
„pentru a fi considerat valoare universală excepțională un bun cultural și/sau natural trebuie să fie de
importanță universală, însemnând o valoare care transcende frontierele țărilor și este importantă pentru
umanitate și pentru generațiile viitoare. Protejarea sa continuă este de primă importanță pentru comunitatea
internațională. Criteriile includerii pe Lista Patrimoniului Mondial sunt definite de Comitetul Patrimoniului
Mondial.”

Cum pot figura pe aceeași listă locuri atât de diferite, care sunt acele condiții care trebuie îndeplinite? Condiția
alegerii ține de calitatea lor și tocmai existența acestei „valori universale excepționale” (OUV). Ca alegerea să
fie cât mai obiectivă și fundamentată, s-au elaborat criterii din care obiectivul trebuie să îndeplinească măcar
unul pentru a fi inclus în Lista Patrimoniului Mondial.

„Existența valorii universale excepționale este legată și de condiția autenticității și integrității, respectiv
asigurarea menținerii și protecției printr-un sistem adecvat (OG 77).”
Dintre cele zece condiții (criterii) criteriile i-vi se aplică mai ales în perspectiva patrimoniului cultural:
(i) reprezintă o capodoperă a geniului uman creator; CAPODOPERĂ
(ii) ilustrează un important schimb de valori umane într-o perioadă de timp sau într-o arie culturală a lumii
pentru dezvoltarea arhitecturii, artelor monumentale sau planificării urbane și a teritoriului; SCHIMB DE
VALORI
(iii) aduce o unică sau excepțională dovadă pentru o tradiție culturală sau o civilizație care a dispărut sau este
încă funcțională; VALOARE DE DOCUMENT, TESTIMONIU
(iv) este un exemplu relevant pentru un tip de clădire, un ansamblu arhitectural, tehnologic, ori un teritoriu care
ilustrează un stagiu semnificativ din istoria umană. TIPOLOGIE
(v) este un exemplu relevant pentru o așezare umană tradițională, o utilizare a pământului sau a mării
reprezentative pentru o cultură sau mai multe culturi sau o interacțiune umană cu mediul, în special acolo unde
a devenit vulnerabil sub impactul schimbării ireversibile; FOLOSIREA PĂMÂNTULUI
(vi) să fie direct sau indirect asociat cu evenimente sau tradiții vii, cu idei, credințe, opere artistice și literare de
semnificație universală (comitetul consideră că acest criteriu este preferabil să fie utilizat numai în combinație
cu alte criterii). VALOARE ASOCIATIVĂ

Criteriile vi-x sunt folosite mai ales în cazul evaluării patrimoniului natural:
(vii) să conțină fenomene naturale superlative sau arii de o frumusețe naturală excepțională și de importanță
estetică; FRUMUSEȚE EXCEPȚIONALĂ
(viii) să fie un exemplu reprezentativ pentru etapele mari ale istoriei Terrei, apariția și evoluția vieții, procesele
geologice semnificative în dezvoltarea formelor de relief, sau caracteristici semnificative geomorfologice ori
fiziografice; DOCUMENT AL ISTORIEI TERREI
(ix) să fie un exemplu semnificativ pentru procesele biologice și ecologice necesare dezvoltării ecosistemelor
terestre, apelor curgătoare, maritime și de coastă, de asemenea pentru comunitățile de plante și animale;
VALOARE EVOLUȚIONISTĂ
(x) să conțină cele mai importante și semnificative habitate naturale pentru conservarea in situ a diversității
biologice, incluzând speciile amenințate dar de o excepțională importanță din punctul de vedere al științei ori
conservării. VALOAREA DIVERSITĂȚII

În cazul categoriilor mixte ale obiectivelor de pe Lista Patrimoniului Mondial, e nevoie de îndeplinirea a
minimum câte unui criteriu din cele culturale și naturale.

Obiectivele propuse pe Lista Patrimoniului Mondial trebuie să îndeplinească minimum un criteriu pentru a
argumenta valoarea universală excepțională, și astfel să fie incluse pe listă.

Lista Patrimoniului Mondial Periclitat – criteriile includerii

21
Lista Patrimoniului Mondial Periclitat – precum semnalează și numele listei – conține acele titluri listate care
sunt periclitate din cauza unor catastrofe naturale sau situații cauzate de om. Este un mijloc pentru trezirea
solidarității internaționale, pentru alianța în vederea salvării valorilor, dar sigur, poate fi o atenționare statelor
pentru a lua atitudinea adecvată în domeniul salvării și conservării durabile a valorilor periclitate.
În 2009/2010 au figurat 31 de titluri (din 24 state participante) pe Lista Patrimoniului Periclitat. Starea de
vulnerabilitate, periclitate poate fi legat de un „proces accelerat”, deoarece Comitetul poate decide „oricând”
despre includerea unui obiectiv pe Lista Patrimoniului Mondial și pe Lista Patrimoniului Mondial Periclitat.

În realitate acesta este mijlocul, din cauza căruia s-a dezvoltat Convenția pentru înlăturarea comună a
pericolului sau a catastrofei (naturale), respectiv ale efectelor acestora asupra valorii, moștenirii comune ale
umanității. Cooperarea se bazează pe solidaritate, în strânsă legătură cu statul afectat. Prin convenție s-a realizat
și Fondul Patrimoniului Mondial din taxa de participare a statelor membre, din sponsorizări și din surse de
finanțare extrabugetare, care reprezintă cadrul financiar locurilor periclitate. Nu este însă un cadru care ar
soluționa realmente problema, dar poate ajuta din punct de vedere tehnic, profesional, financiar, în ceea ce
privește elaborarea programelor de reabilitare, realizarea de parteneriate și concentrarea surselor financiare
cooperând cu UNESCO.

În aplicarea Convenției Patrimoniului Mondial de la elaborare s-au realizat importante schimbări,

modificări.

Pe parcursul istoriei de mai mult de trei decenii, printre cele mai importante evenimente sau hotărâtoare se
numără și lansarea Centrului Patrimoniului Mondial în 1992 odată cu aniversarea a 20 de ani a Convenției,
respectiv Strategia Globală bazată pe analiza primilor 20 de ani de existență.

Strategia Globală

Comitetul Patrimoniului Mondial în 1994 a lansat Strategia Globală pentru a ajunge la o Listă a Patrimoniului
Mondial Echilibrată, Reprezentativă și Autentică. Scopul strategiei este ca Lista să reflecte diversitatea
valorilor culturale și naturale universale excepționale. După 22 de ani de la elaborarea Convenției Patrimoniului
Mondial din 1972 s-a ajuns la concluzia, că Lista Patrimoniului Mondial este inechilibrată în sensul
reprezentării unor regiuni geografice prin obiectivele lor importante. Din cele 410 de obiective 304 au fost
culturale și doar 90 naturale, iar 16 mixte, pe când majoritatea lor se află în țările dezvoltate ale lumii, și anume
în Europa. Strategia conține noi scopuri și necesitatea unor analize, studii și consilieri.

“A number of gaps and imbalances were already discernible on the World Heritage List: - Europe was over-
represented in relation to the rest of the world; - historic towns and religious buildings were over-
represented in relation to other types of property; - Christianity was over-represented in relation to other
religions and beliefs; - historical periods were over-represented in relation to prehistory and the 20th
century; - "elitist" architecture was over-represented in relation to vernacular architecture; - in more general
terms, all living cultures - and especially the "traditional" ones -, with their depth, their wealth, their
complexity, and their diverse relationships with their environment, figured very little on the List. Even
traditional settlements were only included on the List in terms of their "architectural" value, taking no account
of their many economic, social, symbolic, and philosophical dimensions or of their many continuing
interactions with their natural environment in all its diversity. This impoverishment of the cultural expression
of human societies was also due to an over-simplified division between cultural and natural properties
which took no account of the fact that in most human societies the landscape, which was created or at all
events inhabited by human beings, was representative and an expression of the lives of the people who live in it
and so was in this sense equally culturally meaningful.“

În anul 1994 s-a lansat mișcarea pentru implicarea tinerilor, numită „patrimoniul mondial în mâinile
tineretului”.

22
 „Hotărârile de la Cairns”
Odată cu acceptarea hotărârilor de la Cairns – în relație cu tendințele formulate în Strategia Globală -, la al 24-
lea congres al Comitetului (Cairns, Australia, 2000), s-a stabilit scopul reprezentării echilibrate ale Listei
Patrimoniului Mondial, completarea lacunelor, în special. Ca o soluție intermediară, congresul a limitat
numărul obiectivelor incluse per an (30, număr mărit între timp la 45), un stat participant poate propune doar 2
obiective pe an, din care unul să fie natural (excepții se fac doar în cazurile speciale). Aceste limitări există și
azi, dar tot cu caracter experimentativ.

A primit rol strategic și Declarația de la Budapesta acceptată la a 26-a conferință în 2002. (Ungaria a fost
pregătită să găzduiască congresul Comitetului Patrimoniului Mondial tocmai la a treizecea aniversare a
Convenției. E adevărat că a ratificat convenția doar în 1985, destul de târziu, însă a participat foarte activ și în
mod continuu la aplicarea Convenției).

Budapest Declaration = „4C”

Credibility: autenticitatea (echilibrul, reprezentativitatea) (Convenției și) Listei Patrimoniului Mondial

Conservation: conservarea (obiectivelor de) patrimoniu
Capacity building: crearea capacităților profesioniste
Communication: comunicare adecvată la toate nivelurile pentru a face cunoscute și recunoscute.

La 5 ani după Declarația de la Budapesta, evaluarea acesteia a adus la completarea cu 5C la al 31-lea congres al
Comitetului din Christchurch, Noua Zeelandă, 2007, care este

Community involvement: participarea comunităților în cooperarea în beneficiul patrimoniului mondial.

23
Congresele Comitetului Patrimoniului Mondial:
an locație/oraș țară președinte
1 1977 PARIS UNESCO* Firouz BAGHERZADEH
2 1978 WASHINGTON D.C. SUA David HALES
3 1979 LUXOR EGIPT Shehata ADAM
4 1980 PARIS FRANȚA Michel PARENT
5 1981 SYDNEY AUSTRALIA Raplh O. SLATYER
6 1982 PARIS UNESCO** Raplh O. SLATYER
7 1983 FLORENȚA ITALIA Licia VLAD-BORELLI
8 1984 BUENOS AIRES ARGENTINA Jorge GAZANEO
9 1985 PARIS UNESCO*** Amini Azam MTURI
10 1986 PARIS UNESCO**** J.D. COLLINSON
11 1987 PARIS UNESCO**** J.D. COLLINSON
12 1988 BRAZIL BRAZILIA Augusto Carlos da SILVA
TELLES
13 1989 PARIS UNESCO***** Azedine BECHAOUCHE
14 1990 BANFF CANADA Christina S. CAMERUN
15 1991 KARTHAGO TUNISIA Azedine BECHAOUCHE
16 1992 SANTA FE SUA Jenifer SALISBURY
17 1993 CARTAGENA COLUMBIA Olga PIZANO
18 1994 PHUKET THAILANDA Dr. Adul
WICHIENCHAROEN
19 1995 BERLIN GERMANIA Horst WINKELMANN
20 1996 MÉRIDA MEXIC Maria-Teresa FRANCO
21 1997 NAPOLY ITALIA Francesco FRANCIONI
22 1998 KYOTO JAPONIA KOICHIRO MATSUURA
23 1999 MARRAKESH MAROC Abdelaziz TOURI
24 2000 CAIRNS AUSTRALIA Peter KING
25 2001 HELSINKI FINLANDIA Henrik LILIUS
26 2002 BUDAPEST UNGARIA dr. FEJÉRDY Tamás
R 6 2003 PARIS UNESCO dr. FEJÉRDY Tamás
27 2003 PARIS UNESCO****** Vera LACUEILHE
28 2004 SUZHOU CHINA ZHANG XINGSHENG
R 7 2004 PARIS UNESCO ZHANG XINGSHENG
29 2005 DURBAN REPUBLICA Themba WAKASHE
SUD-AFRICA
30 2006 VILNIUS LITUANIA Ina MARCIULONYTE
31 2007 CHRISTCHURCH NOUA TUMU TE HEU HEU
ZEELANDĂ
32 2008 QUÉBEC CANADA Christina S. CAMERUN
33 2009 SEVILLA SPANIA Jesus Maria SANSEGUNDO
34 2010 BRAZIL BRAZILIA Juca FERREIRA
35 2011 PARIS UNESCO******* Sheikha Mai BINT
MUHAMMAD AL KHALIFA
36 2012 SANKT PETERSBURG RUSIA Eleonora MITROFANOVA
37 2013 PHNOM PENH CAMBODGIA Sok AN
38 2014 DOHA KATAR Sheikha Al Mayassa BINT
HAMAD BIN KHALIFA AL
THANI
Președinții congreselor ținute în centrul UNESCO de la Paris: *din Iran; **din Australia; ***din Tanzania; ****din
Canada; *****Tunisia; ******Santa Lucia, insulă din regiunea Mării Caraibilor *******Bahrein

24
MANAGEMENT/CONSERVARE

Gestionarea obiectivelor de patrimoniu mondial – direcții, termeni de bază4

SCOPUL MANAGEMENTULUI (OBIECTIVULUI, SITULUI)…

…conservarea și păstrarea valorilor patrimoniale pentru generațiile viitoare
1. bazată pe cunoașterea cât mai aprofundată a (caracteristicilor) valorilor (patrimoniale);
2. în cooperare cu persoanele și comunitățile care crează și/sau administrează valorile (patrimoniale);
3. în relație cu mediul obiectivului și cu dezvoltarea, folosirea sa sustenabilă (în mod integrat…);
4. conform direcțiilor naționale și internaționale actuale și aplicând legislația juridică și reglementările în
vigoare;
5. prin implicarea persoanelor/instituțiilor potrivite, prin alegerea celor mai adecvate mijloace și metode;
6. monitorizarea, conservarea continuă a stării, evaluare, feed-back,
7. proiectate pe termen scurt și termen lung;
8. prin organizația care administrează obiectivul și coordonat de aceasta.

În cazul siturilor PATRIMONIULUI MONDIAL, Direcțiile Operaționale legate de Convenția Patrimoniului

Mondial conțin acele prescripții și recomandări care trebuie aplicate în administrarea acestora (traducere
română neoficială):

OG / II.F Protecție și administrare

96. Cu ocazia protecției și administrării siturilor de patrimoniu mondial trebuie asigurat, ca valoarea
universală excepțională în momentul includerii pe listă să păstreze condițiile integrității și/sau
autenticității, sau să se îmbunătățească.
97. Obiectivele incluse pe Lista Patrimoniului Mondial trebuie conservate și protejate prin cale juridică,
instituțională în mod și/sau tradițional. Delimitarea adecvată este parte a protecției. Totodată, statele
participante trebuie să creeze cadrul legislativ adecvat pe plan național, regional local și/sau tradițional.
Documentația necesară listării trebuie să conțină în mod obligatoriu legislația în vigoare cu explicații
concise referitoare la protecția patrimoniului mondial.
Măsuri juridice contractuale, luate în favoarea conservării
98. Măsurile juridice naționale și locale asigură conservarea obiectivelor patrimoniale, respectiv protejarea
față de schimbările și dezvoltările care au efect negativ asupra valorii universale excepționale sau
integrității și/sau autenticității obiectivelor patrimoniale. Statele participante trebuie să asigure aplicarea
totală și eficientă a acestor măsuri.
Delimitare pentru o conservare eficientă

Delimitarea este condiția de bază a protecției eficiente ale obiectivelor propuse pe listă. Acestea trebuie definite
în așa fel, încât să asigure reprezentarea totală a valorii universale excepționale, respectiv a integrității și/sau
autenticității

99. În cazul obiectelor propuse pe listă pe baza criteriilor (i) – (vi)5, limitele trebuie definite astfel, încât să
conțină toate domeniile și caracteristicile care reprezintă valoarea universală excepțională, și acele
domenii care prin posibilitățile viitoarelor cercetări ar putea facilita înțelegerea mai aprofundată a
valorii universale excepționale.
100. În cazul propunerilor conform criteriilor (vii) –(x)6, delimitarea trebuie să ia în considerare
necesitatea de teren a diferitelor habitate, specii, procese sau fenomene. Aria naturală cu valoare
universală excepțională trebuie să fie înconjurată de un teritoriu de o mărime adecvată în scopul

4
Dr. Fejérdy Tamás DLA: program de formare în reabilitarea patrimoniului construit, bazată pe disciplina „Practica protecției
monumentelor istorice” și Direcțiile de Funcționare ale Convenției Patrimoniului Mondial.
5
Criterii aplicate în cazul patrimoniului cultural
6
Criterii aplicate în cazul patrimoniului natural
25
 protejării acestei valori față de efectele concrete ale intervențiilor umane, respectiv de efectele negative
ale uzului surselor naturale de pe teritoriul propus.
101. Limitele obiectivelor propuse pot coincide cu teritorii protejate deja existente sau în curs de
realizare, ca de ex. parcuri sau rezervații naturale, rezervații ale biosferei sau fragmente urbanistice
istorice. Deși aceste teritorii protejate existente pot include mai multe zone de gestionare, se poate
întâmpla ca numai anumite zone să îndeplinească criteriile includerii pe listă.
Zone de protejare

102. Dacă procesul de conservare a patrimoniului necesită, trebuie inclusă o zonă de protejare
adecvată.
103. Zona de protejare, realizată pentru protecția mai eficientă a bunurilor propuse pe listă, este un
teritoriu care înconjoară bunurile propuse pe listă, iar folosirea acestui spațiu este reglementată prin
restricții juridice pentru a asigura o protecție și mai accentuată a bunurilor de patrimoniu mondial. Zona
de protecție trebuie să includă mediul înconjurător al bunurilor propuse, puncte importante de reper,
respectiv teritorii sau caracteristici care au o importanță funcțională în protecția acestor bunuri.
Teritoriile zonei de protecție în fiecare caz trebuie delimitate prin mecanismele adecvate. Documentele
propunerii pe listă trebuie să conțină datele referitoare la mărimea, caracteristicile zonei de protecție,
funcțiile permise în zonă, hărțile cu limitele exacte ale zonei de protecție și bunurile protejate.
104. Propunerea trebuie să conțină explicații textuale concise privind modul de protejare a
patrimoniului în zona delimitată.
105. Dacă documentația nu propune o zonă de protecție, trebuie argumentat foarte clar de ce nu este
nevoie de această zonă.
106. Zonele de protecție în caz normal nu fac parte din patrimoniul propus pentru listare, însă din
timp ce sunt incluse pe Lista Patrimoniului Mondial, orice modificare a zonei de protecție se realizează
doar cu acordul Comitetului Patrimoniului Mondial.
Sisteme de gestiune, management

107. Orice sit propus pe Listă trebuie să beneficieze de un plan de management, care definește exact
felul în care este protejat valoarea universală excepțională a patrimoniului, prin implicare participativă
(through participatory means).
108. Scopul sistemului de management este să protejeze în mod eficient patrimoniul propus pe listă,
pentru generațiile prezente și viitoare.
109. Un sistem de management eficient ia în calcul tipul, caracteristicile, nevoile patrimoniului
propus pe listă, respectiv contextul natural și cultural al acestuia. Sistemele de management pot diferi
din punctul de vedere al aspectelor culturale diferite, al surselor de finanțare și al altor factori. Pot
conține practici tradiționale, mijloace valabile de proiectare regională sau urbanistică, respectiv alte
mecanisme formale și informale legate de evaluarea proiectării.
110. Pe baza celor spuse, un sistem de management eficient conține următoarele elemente:
a) Percepția comună a patrimoniului din partea tuturor actanților implicați;

b) Un ciclu total al monitorizării proiectării și executării și al controlului (feedback);

c) Participarea activă a partenerilor și actanților;
d) Asigurarea surselor de finanțare necesare;
e) Asigurarea/întărirea și dezvoltarea capacității profesionale necesare (capacity-building);
f) Descrierea transparentă a funcționării sistemului de management (accountable).
111. Sistemul eficient de management trebuie să includă un plan de acționare cotidiană cu scopul de a
proteja, conserva și prezenta bunurile propuse (protect, conserve, present).
112. Totodată, în cadrul executării Convenției, Comitetul a realizat Monitorizarea Reactivă (Cap. IV)
și procesul Raportării Intermediare (cap. V).
113. În cazul siturilor/bunurilor seriale (serial properties) trebuie elaborate și fixate în documentația
de propunere mecanismele de gestionare care asigură administrarea armonizată a diferitelor componente
(vezi Alineatul 137-139.)

26
 114. În unele cazuri planul de management sau sistemul de gestionare nu există în momentul
propunerii la Comitetul Patrimoniului Mondial. Atunci Statul Participant trebuie să menționeze data
limită până la care va beneficia de aceste documente, respectiv cum asigură sursele necesare realizării
practice și elaborării planului de management sau a sistemului de gestionare. Totodată, statul participant
trebuie să prezinte documente referitoare la administrarea sitului (de ex. planuri de funcționare) până la
elaborarea planului de management.
115. Când valorile implicite ale unui patrimoniu propus pe listă sunt periclitate de implicarea umană,
dar patrimoniul corespunde criteriilor de integritate/autenticitate enumerate la punctele 78-95,
documentația de propunere trebuie să fie completată de un plan de acționare care definește sarcinile
necesare corecției. În cazul în care nu sunt elaborate măsurile de corecție de către Statul Participant în
perioada stabilită de Statul Participant, Comitetul ia în considerare suprimarea bunurilor de pe Lista
Patrimoniului Mondial conform procesului definit de Comitet. (vezi capitolul IV.C)
116. Statele Participante sunt responsabile de realizarea activității de management al bunurilor de
patrimoniu mondial. Această sarcină trebuie îndeplinită în cooperare cu administratorii patrimoniului,
cu instituția împuternicită cu managementul, respectiv cu alți parteneri și participanți implicați în
managementul patrimoniului.
117. Comitetul recomandă ca planurile de management, respectiv strategiile de formare să conțină
elemente legate de prevenirea riscurilor.
Folosire sustenabilă (sustainable use)

118. Obiectele Patrimoniului Mondial pot fi folosite în diferite procese atât în prezent, cât și în viitor,
în cazul în care sunt sustenabile din punct de vedere ecologic și cultural. Este sarcina statului participant
și a partenerilor săi să asigure folosirea sustenabilă care nu poate afecta în mod negativ valoarea
universală excepțională a patrimoniului, respectiv integritatea/autenticitatea acestuia. În cazul unor
obiective nu este adecvat uzul uman.

PROTEJAREA

Siturilor de Patrimoniu Mondial, vezi

Declarația de la Budapesta, al doilea „C”

MANAGEMENTul siturilor de Patrimoniu MONITORING=EVALUARE

Mondial
Raport asupra situației siturilor
STRUCTURA MANAGEMENTULUI MONITORING REACTIV în cazul

PLAN DE MANAGEMENT RAPORT INTERMEDIAR Ciclic, pe

regiuni UNESCO

MONITORING
Capitolul I. – nivelul statului

Cultural și natural
INDICATORI
Capitolul II. – situri

SITURI CULTURALE

CONSERVARE/PĂSTRARE SITURI NATURALE

EVALUAREA STĂRII
„a. Pe baza principalelor indicatori ale stării de conservare
27
b. în locul dat prin asigurarea continuă a condițiilor administrativ-instituționale și de monitorizare
c. luând în considerare constatările rapoartelor de stadiu anterioare”
MONITORIZAREA
În cadrul Monitorizării Reactive, Centrul Patrimoniului Mondial, eventual alte departamente UNESCO și
Consiliile Consultative raportează Comitetului Patrimoniului Mondial despre starea acelor obiecte de
patrimoniu mondial, care sunt în pericol.
Statele Participante sunt obligate ca prin centru să depună la Comitet până la data de 1 februarie un raport
propriu și/sau un studiu de fezabilitate în cazurile, când apar circumstanțe deosebite sau când se efectuează
lucrări, care ar avea efecte negative asupra stării de conservare al unor situri.
Monitorizarea Reactivă: este necesară și în procesul pregătirii stornării de pe Lista Patrimoniului Mondial
(Vezi: OG 48-56.); respectiv în cazul obiectivelor care figurează deja pe Lista Patrimoniului Mondial Periclitat
sau care sunt propuse pentru a fi incluse pe această listă. (Vezi OG:86-93).

TERMENI IMPORTANȚI

→MANAGEMENT

Păstrarea și transmiterea valorilor patrimoniale generațiilor viitoare, se realizează

1. bazându-se pe ampla cunoaștere (v. stabilirea importanței) a (caracteristicilor) valorilor (patrimoniale);

2. prin largă cooperare cu persoanele și comunitățile care creează și/mențin valoarea (de patrimoniu);

3. în armonie cu dezvoltarea/folosirea sustenabilă a mediului înconjurător (integrat…);

4. prin urmarea principiilor naționale și internaționale aferente și prin aplicarea legislației și a altor
reglementări;

5. prin implicarea persoanelor/instituțiilor și prin alegerea mijloacelor și metodelor cât mai adecvate;

6. pe baza unui monitoring continuu al stării, evaluare, feed-back

7. prin proiectare pe scurtă și lungă durată;

8. prin organizația care execută sarcinile, respectiv prin coordonarea ei.

Totalitatea activităților (de conducere, control, coordinare, relaționare, organizare) legate de păstrarea
obiectivului (Patrimoniului Mondial) și valorilor zonei de protecție (a obiectivului de Patrimoniu Mondial), de
dezvoltarea și sustenabilitatea teritoriului sunt efectuate de administrator (organizație) pe baza prescripțiilor,
mijloacelor și regulilor incluse în Planul de Management, un mijloc operațional.

→PLANUL DE MANAGEMENT

Planul de management al patrimoniului mondial este un document (texte și imagini) complex care prezintă
procesele de păstrarea, menținere, restaurare, prezentare și folosire sustenabilă a valorilor universale
excepționale a siturilor patrimoniului mondial (și a celor în curs de a fi listate), respectiv definește metodele de
gestionare, procesele importante pe termen lung și scurt.

Fixează importantele indicatoare ale schimbării stării obiectivului, obligativitățile referitoare la controlul stării
de conservare. Conține restricțiile și interdicțiile referitoare la dezvoltările integrate pentru conservarea
sustenabilă a valorilor. Vezi în Anexă.
28
→SISTEM DE MANAGEMENT

Totalitatea procedeelor – în general tradiționale, bazate pe reguli generale – de administrare-folosire-menținere,

care sunt aplicate în mod continuu de persoane și/sau de o comunitate pentru a păstra valoare (valorile
patrimoniului).

→INSTITUȚIE DE MANAGEMENT

Organizație operațională, care răspunde pentru conservarea stării, realizează sarcinile Planului de Management
ale unui anumit sit. Sarcinile (de coordonare, organizare, executare, control) și le efectuează în cooperare cu
toți actanții (mai ales proprietari, autorități locale, instituții, întreprinderi, organizații civile) interesați de acel
sit/obiectiv.

→MANAGERUL SITULUI

Este leaderul organizației care gestionează sau coleg, responsabil cu executarea Planului de Management.
Trebuie să aibă drepturi decizionale, iar Planul de Management trebuie să conțină aspecte privind regularitatea
și transparența procedeelor urmate pe parcursul executării, respectiv raportarea responsabilă a managerului.

ALȚI TERMENI IMPORTANȚI

→DEFINIREA IMPORTANȚEI (STATEMENT OF SIGNIFICANCE)

În cooperarea internațională în domeniu trebuie aplicat obligatoriu procedeul originar din practica anglo-
saxonă, al cărui scop este prezentarea evidentă a valorilor ce trebuie păstrate, astfel orice intervenție,
eficacitatea oricărei activități trebuie să fie puse în slujba protecției acestor valori, și să fie evaluate în relație cu
acestea.

Totodată nu este un inventar de valori, ci un document care

- ajută la identificarea importanței unei părți al unui monument istoric dat și

- fixează factorii (fizici și spirituali) care influențează/reprezintă această valoare.

→MONITORIZARE

Monitor (verb): 1 to watch and check sth over a period of time: monitor sb’s performance/progress
(Oxford Dictionary)

Monitorizarea, activitatea de urmărire nu s-a dezvoltat tocmai pentru a fi folosit în domeniul protecției
patrimoniului, dar poate fi aplicat, fiind vorba și în acest caz de urmărirea schimbărilor.

Trebuie clar definit ce va fi urmărit (indicatori), și urmărirea să fie continuă în aceleași circumstanțe
(comparabilitate).

Monitorizarea este principalul mijloc de gestionare a sitului, de urmărire a schimbărilor stării sitului, dar nu
este un control extern, ci o sursă de informații care stă la baza planificării managementului și a intervențiilor de
conservare și protejare.7

7
Alineatul acesta și cel următor fac parte din: „Conclusions of the International Workshop, VICENZA, 11-12 November 2002.,
UNESCO WH Centre and other organisations
29
Lansarea sistemului de monitorizare constantă oferă avantaje pe termen lung, ca de ex. introducerea
monitorizării bazate pe principii comune și globale – aplicabilă pe valorile patrimoniului cultural și natural.
Monitorizarea are ca scop orientarea managerilor de sit în procesul de administrare, conservare spre
recunoașterea importanței intervențiilor de primă necesitate și de urgență, reducând necesitatea intervențiilor de
reparare/restaurare.

Sistemul și metodologia de monitorizare trebuie să fie elaborate în relație cu caracteristicile, ambianța culturală
și instituțională a sitului/obiectului de patrimoniu. Monitorizarea eficientă necesită definirea exactă a valorilor
patrimoniale ale sitului, încadrarea într-un context mai larg al managementului și reintroducerea acestora în
sistemul de monitorizare.

→INDICATOR

1 a sign of sth; a thing that shows the state or health of sth else: a reliable indicator of company performance;
2(a) a device that provides specific information…; 2(b) = turn signal(US) on vehicles - (based on the Oxford
Dictionary)

Urmărirea schimbărilor se realizează cu ajutorul mai multor indicatori, care trebuie aleși în mod adecvat, ca să
se ajungă la valori reale. Aplicarea mai multor indicatori influențează în mod negativ eficiența.

Indicatorul – valoare marcă ajută la înțelegerea unui proces, etapele acestuia, direcțiile și distanța necesară
atingerii unui scop8.

Indicatorul ales cu meticulozitate semnalizează înainte ca problema să primească amploare, și ajută în definirea
celor necesare pentru rezolvarea problemei.

Indicatorii de performanță (precum debitul financiar al venitului) pot fi folosite la evaluarea ulterioară a
rezultatelor unei decizii luate anterior, adică vor oferi calitate deciziilor anterioare.9

Indicatorii de management au rolul de a direcționa acțiunea propusă, mai ales în ceea ce privește luarea
deciziilor și atingerea unui nivel cât mai eficient al performanței.

Indicatorii tradiționali măsoară schimbările10 și ajută la măsurabilitatea imăsurabilului.

Principiul sustenabilității necesită o perspectivă globală, universală…, totodată și folosirea unor indicatori
multidimensionali, care semnalizează relațiile dintre viață și diferitele domenii ale mediului. Acestea ajută la
compararea zonelor protejate cu cele rămase în afara protecției.

Indicatorii care măsoară rezultatele conservării (conservation benefit) au ca scop primordial prezentarea
procesului care arată cum îndeplinesc diferitele intervenții de conservare așteptările legate de ele.11

Evaluările care măsoară randamentul intervențiilor – anterioare, ca analizele câștig/pierdere ale investiției, pot
fi de folos la elaborarea indicatorilor de la punctul anterior.

→ VALORI (PATRIMONIALE)

Vezi folosirea termenului conform Convenției Patrimoniului Mondial UNESCO din 1972.

8
Vezi: www.sustainablemeasures.com
9
Vezi: www.ecosystemevaluation.org
10
Vezi nota 4.
11
Vezi nota 5.
30
→ VALOAREA „BENCHMARK” = VALOAREA (LIMITĂ) A COMPARAȚIEI

(is) „an example of sth which is used as a standard or point of reference for making comparisons…” (Oxford
Dictionary)

Termen devenit la modă în zilele noastre, mai ales din aspect economic. În cazul conservării valorii, se numesc
benchmark caracteristicile stării ce se va obține.

→INTERVENȚIE CORECTIVĂ

- toate acele intervenții și totalitatea lor, care devin necesare în urma schimbărilor negative ale stării de
conservare, fie vorba de o intervenție de scurtă durată sau pe termen mai lung, uniocazională sau
continuă, etc.
- conținutul acesteia se bazează pe constatările monitorizării, și trebuie realizate întotdeauna conform
unui program proiectat, profesionist și controlat.

Exemplul conținutului unui plan de management 12

PLAN DE MANAGEMENT

(denumirea sitului):

Conținut
Introducere
Imaginea de viitor
1. Introducere

1.1 Despre sit…

1.2 Despre comunități…
1.3 Scopurile Planului de Management
1.4 Statutul Planului de Management
1.5 Necesitatea Planului de Management
1.6 Elaborarea Planului de Management
2. Descrierea și importanța sitului (de patrimoniu mondial)
2.1 Definiția exactă a sitului (de patrimoniu mondial)
2.2 Data includerii pe lista (patrimoniului mondial)/afirmării protecției
2.3 Poziție geografică
2.4 Limitele și descrierea sitului (de patrimoniu mondial)
2.5 Definirea importanței sitului (de patrimoniu mondial)
2.6 Prezentarea valorilor sitului (de patrimoniu mondial)
3. Descrierea gestionării actuale ale sitului (de patrimoniu mondial)
3.1 Prezentarea proprietarilor și altor relații de interes
3.2 Responsabilitatea managementului
3.3 Cadre de proiectare și strategice
3.4 Împuterniciri oficiale
4. Definirea și evaluarea principalelor aspecte ale managementului

12
Realizat de dr. Fejérdy Tamás DLA pe baza „Ironbridge Gorge World Heritage Site – Management Plan”, Regatul Unit.
31
4.1 Definirea sistemului de aspecte
4.2 Conservarea caracteristicilor sitului (de patrimoniu mondial)
4.3 Managementul vizitelor, prezentării
4.4 Gestionarea problemelor inedite 1.
4.5 Gestionarea problemelor inedite 2.
4.6 Organizația managementului sitului (de patrimoniu mondial)
4.7 Managementul informației
4.8 Cadre de proiectare și de strategie
4.9 Cercetare/cercetări
5. Program(e) de acțioanre

5.1 Plan de acțiune

5.2 Prevenirea catastrofei
6. Aplicare/implementare
6.1 Cooperare, asumarea obligațiilor
6.2 Finanțare, resurse
6.3 Monitorizarea și controlul Planului de Management
7. Anexa

în
7.1 Bibliografie
7.2 Prezentare istorică

Este inclus
„MAD” 13!!!!
7.3 Comunități și unități teritoriale din cadrul sitului (de
patrimoniu mondial)
7.4 Enumerarea clădirilor protejate
7.5 Alte documente legate de sit
Câteva probleme foarte importante:

- Legătură cu alte documente de reglementare

- Etape de lucru de durată scurtă, medie și lungă armonizate și integrate
- Ciclurile de control al Planului de Management și etapele implementării
- Realizarea unor liste de control cu condiții referitoare la conținut și durată
- Pregătirea la evenimente extraordinare
- Metoda și practica exersării situațiilor de pericol

În ceea ce privește organizația care gestionează:

- Definirea/fondarea/însărcinarea organizației care se va ocupa cu managementul

- Criteriile de eligibilitate referitoare la personal
- Fixarea concretă a sistemului de conducere și control
- Relații cu alte instituții
- Sistem de finanțare și resurse
- Obligațiile, mijloacele și metodele cooperării cu Partenerii
RAPORTARE INTERMEDIARĂ

MONITORIZARE REACTIVĂ

13
Documentație bazată pe Ord. de guv. 315/2011. (XII. 27.).
32
„SPECIILE” CELE MAI NOI ALE PATRIMONIULUI

ICOMOS „GAP REPORT”/RAPORTUL LACUNELOR ICOMOS

DESPRE VIITORUL CONVENȚIEI…

La aniversarea a 40 de ani (2012) de la acceptarea Convenției, în interesul viitorului acestui document,

Comitetul a considerat a fi foarte important elaborarea unei startegii bazate pe analiză, ocupându-se printre
altele și de problemele de mai jos (unele propuse chiar de autorul acestui text):

1. ÎN CE MĂSURĂ AJUTĂ – ÎN GENERAL SAU ÎN SPECIAL – LA CONSERVAREA VALORILOR

PATRIMONIULUI CULTURAL RECUNOAȘTEREA STATUTULUI DE PATRIMONIU MONDIAL?

2. AU O LIMITĂ SUPERIOARĂ
VALORILE CARE SUNT INCLUSE PE LISTĂ?
„ARCA LUI NOE” / „DEASUPRA LINIEI ROȘII”

3. LISTA PATRIMONIULUI MONDIAL POATE FI/TREBUIE ECHILIBRAT, SAU

TREBUIE ACCEPTAT FAPTUL, CĂ PATRIMONIUL NU SE REGĂSEȘTE ÎN MOD ECHILIBRAT ÎN
DIFERITELE REGIUNI ȘI CULTURI ALE LUMII?

4. E BINE FAPTUL, CĂ TERITORII DIN CE IN CE MAI MARI DEVIN PARTE A PATRIMONIULUI

MONDIAL – CA PEISAJE ISTORICE
ÎMPREUNĂ CU COMUNITĂȚILE SAU LOCALNICII LOR… ÎNTREAGA LUME VA DEVENI
PATRIMONIU MONDIAL SAU NUMAI ZONA SA DE PROTECȚIE?

5. „CONVENȚIA” PATRIMONIULUI MONDIAL ESTE PUSĂ ÎN SLUJBA SOLIDARITĂȚII

INTERNAȚIONALE PENTRU CONSERVAREA VALORILOR COMUN RECUNOSCUTE, SAU
ACCENTUEAZĂ CONCURENȚA – DE EX. ÎN TURISM SAU ÎN UNELE RAMURI IMPORTANTE
ALE INDUSTRIEI?

6. PRIN RECUNOAȘTEREA PATRIMONIULUI MONDIAL COMUNITĂȚILE POT FI OARE

„JUDECATE” SĂ-ȘI TRĂIASCĂ VIAȚA CA ÎN VITRINĂ?
ÎNTR-O FORMĂ FOARTE „AUTENTICĂ”, DAR ÎN FORME ȘI CONDIȚII „DEPĂȘITE” FAȚĂ
DE CELELALTE COMUNITĂȚI ALE LUMII …

ANEXĂ:
UNGARIA ȘI PATRIMONIUL MONDIAL

Ungaria a fost pregătită să găzduiască a 26-a Conferință a Comitetului Patrimoniului Mondial, tocmai la a
treizecea aniversare a Convenției. E adevărat că a ratificat convenția doar în 1985, destul de târziu, însă a
participat foarte activ și în mod continuu la aplicarea Convenției.
Fapt demonstrat și de cele 8 situri de patrimoniu mondial din Ungaria.
1. Perspectiva Budapestei de pe malul Dunării, Cartierul Cetății Buda, strada Andrássy și mediul său
istoric (1987, 2002 / categoria Cultural) (ii) și (iv)
2. Satul vechi Hollókő și peisajul înconjurător (1987 / categoria Cultural (v)
3. Peștera de la Aggtelek și Szlovák-karszt (1995, 2000 / categoria Natural) (viii)
4. Abația Benedictană Milenară de la Pannonhalma și mediul său natural (1996 / categoria Cultural) (iv) și
(vi)

33
5. Parcul Național de la Hortobágy – Pusta (1999 / categoria Cultural) (iv) și (v)
6. Criptele creștinismului timpuriu de la Pécs (2000 / categoria Cultural) (iii) și (iv)
7. Fertő / peisajul cultural Neusiedlersee (2001 / categoria Cultural) (v)
8. Peisajul cultural istoric al regiunii vinului din Tokaj (2002 / categoria Cultural) (iii) și (v)

Numărul lor poate fi mărit cu alte 10 situri aflate azi pe Lista de Tentativă. În Ungaria Comitetul Național
Ungar al Patrimoniului Mondial este cel care decide care dintre propuneri are șanse și merită să fie inclusă
cândva pe Lista Patrimoniului Mondial.
Actualmente următoarele situri figurează pe așa numita Listă Tentativă Ungară:
1. habitatul Tarnóc (Natural) propus în 2003, decizia părivind includerea a fost amânată deocamdată (numele
original: Ipolytarnóc - fosile);
2. sistemul de fortificații din Komárom / Komarno (cultural) propunere comună slovaco-maghiară
3. peisajul cultural Dunakanyar (titlu provizoriu) (cultural) cetatea medievală și centrul regal de la Visegrád și
teritoriul de vânătoare, respectiv cetatea medievală de la Esztergom, prin comasarea a două situri puse pe
lista de tentativă
4. teritoriul carstului termal de al Rózsadomb (natural) ca extindere a sitului Budapesta, existent deja
5. Lechner Ödön și contemporanii săi, secesionul maghiar (cultural) este în curs delimitarea exactă
6. „peisajul cultural Balaton”: peninsula Tihanyi, munții bazinului Tapolca și lacul de la Hévíz (peisaj cultural)
delimitarea și categoria sitului s-a modificat în 2003, deoarece două alte situri au fost conectate ca denumire
serială
7. etapa ungară a Limesului roman (cultural) ca parte a seriei internaționale
8. Domeniul Hergheliei de Stat de la Mezőhegyes (peisaj cultural)
9. rețeaua caselor tradiționale din Ungaria (cultural), care eventual poate fi mutat în domeniul patrimoniului
imaterial al Convenției (UNESCO 2003)
10. Bisericile de lemn din Nord/estul Bazinului Carpatin (cultural) propunere slovaco-maghiară (româno-
poloneză-ucraineană).

34