Cercetarea criminalistica a falsului in înscrisuri, a scrisului de

mana si a altor categorii de falsuri.

Criminalistica este o știință judiciară, cu caracter autonom și unitar, care ȋnsumează un

ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice, destinate
descoperirii, cercetării faptelor antisociale, identificării persoanelor implicate ȋn săvârșirea
faptelor, precum și prevenirea pregătirii și desfăsurarea unor asemenea fapte.[2]
Având ȋn vedere amploarea fenomenului de falsificare a actelor, fie autentice, fie sub semnătură
privată, știința criminalisticii a fost nevoita (și ȋn principal criminaliștii) să vină cu mai multe
soluții ȋn rezolvarea acestei problematici. Printr-o cercetare intensa a tuturor formelor de
falsificare, știința criminalisticii a propus o serie de teorii cu privire la falsul ȋn inscrisuri, a
scrisului de mână și a altor categorii de falsuri.

Pentru soluționarea cauzelor penale, simpla aplicare a regulilor de drept este insuficienta. In
conturarea exactă a obiectului probațunii, penaliștii dreptului modern sunt convinși că trebuie să
recurgă la diverse metode științifice de investigare a realității, precum și la reguli tactice
specifice de efectoare a unor acte procedurale.[3]
Un mijloc prin care se descoperă sau tinde să se descopere infracțiuni din categoria falsuri, il
constituie expertiza judiciară, expertiză care poate fi dispusă din oficiu sau la cererea uneia dintre
părti, la fel cum expertiza poate fi judiciară (ȋn cadrul procesului) sau extrajudiciară (in afara
cadrului procesual). Expertizele pot fi ȋncadrate ȋn mai multe categorii, de exemplu exepertiza
psihiatrica, contabilă sau medico-legală, dar ȋn cadrul acestui material avem ȋn vedere cu
precădere expertiza criminalistică și anume expertiza scrisului care are titulatura de expertiză
grafică.

S-ar impune câteva precizări pe care le facem chiar de la ȋnceputul lucrării, ȋn ceea ce privește
grafologia si grafoscopia. Deși uneori sunt luate ca un tot unitar, acestea se diferențiază prin
nuanțe de substanță, raportul dintre ele fiind practic de la ȋntreg la parte. S-a făcut aceasta
diferențiere și s-a spus ȋntr-o formulare sintetică si succintă că grafologia ne spune cum este
autorul scrierii sub aspectul personalității, temperamentului, abilităților iar grafoscopia răspunde
ȋntrebării “cube este executantul scrierii?”[4]
Tot cu privire la grafologie, avem ȋn vedere și un scurt paragraf dintr-un tratat de grafologie, pe
care ȋl considerăm relevant și foarte bine scris de autor: “Grafologia este o știința practica. Tin
să fac această afirmație ȋncă de la ȋnceputul lucrării de față, deoarece, pe parcursul timpului, ea
a fost considerată uneori ca o prezicere a viitorului, iar alteori ca o știință mistică. Grafologia
nu are nici caracter mistic și nici nu ne revelează viitorul unei persoane. Din aceasta cauză, a
fost mult apreciată de unii, tot asa cum a fost mult criticată de alții.Cercetătorii după
ȋndelungate observații și studii, au constat ȋn orice scriere, asemănări și diferențieri. Desigur, pe
cale de intuiție, a analizatorului, după semenele care arată ambiție, curaj, inteligență, bunătate
sau contrariul acestora, se pot stabili anumite previziuni de viitor nicidecum ȋnsă certitudini.
Unui copil nu-I poți face un portret grafologic, deoarece nu are ȋncă un scris format.
Comparând scrierea copiilor din primele calse de școală, observăm că, scrierile lor se
aseamănă, căci toți urmăresc să copieze literele, așa cum le scrie profesorul pe tablă. Micil
deosebiri pe care le observăm, nu sunt suficiente pentru a ne indica o oarecare caracterizare a
copiilor. ”[5]
Stabilirea autenticității și a vechimi ȋnscrisurilor. Această etapă este efectuată de organele de
urmărire penala sau de instanța de judecată sau alte autorități. In vederea stabilirii autenticității
unui ȋnscris sunt avute ȋn vedere urmatoarele chestiuni:

1. Indeplinirea cerintelor legale privind forma și conținutul actului scris

2. Aflarea actului ȋn termenul de valabilitate
3. Corespondența ȋntre ȋnfățisarea persoanei și fotografia de pe legitimație sau ȋnscrisul pe
care acesta și-l atribuie, precum și a corespondenței ȋntre datele referitoare la identitatea
persoanei menționate ȋn act și buletinul sau alt document cu care acesta se legitimează.
4. Existența elementelor de de protecție sau de securitate care atesta autenticitatea actului
respectiv.
Cu privire la vechime se are ȋn vedere.

1. Anacronismul – care reprezintă o neconcordanță ȋntre vecheimea reală și cea care se

pretinde ȋn fapt.
2. Hârtia – un alt element foarte important care indică vechimea ȋnscrisului. Se are aici ȋn
vederea, calitatea hârtiei, culoarea acesteia la care s-a ajuns din faza inițială,
proveninența, compoziția, grosimea sau cum reacționează chimic.
3. Cerneala folosită – se are ȋn vedere procesele fizico – chimice care se produc la contactul
cernelii pe hârtie.[6]

Expertiza ca și procedeu probatoriu apare ca utilă când stabilește dacă respectivele ȋnscrisuri
conțin date care sunt de natură să fie utile ca și probă. Cât privește ridicarea acestor inscrisuri,
criminaliștii au făcut o serie de indicații cu privire la modul lor de ridicare. Spre exemplu, s-a
sugerat ca aceastea să fie manipulate cu grijă pentru a nu le deteriora. Cel mai mic factor extern
poate dăuna grav probei ridicate. Apoi, se recomandă folosirea de mănuși sau pense pentru a
minimiza alterarea ȋnscrisurilor dispuse exepertizei grafoscopice.

In literatura de specialitate este foarte blamată prinderea actelor cu bolduri, capsarea lor sau
perforarea pentru ȋndosariere. Experții criminaliști numesc acest procedeu drept contaminarea
urmelor.

Cât privește actele rupte, aceastea vor fi recuperate și ansamblate bucată cu bucată. După
recuperare, acestea se vor așeza pe o suprafață plană sau o bucată de sticlă. Apoi, se va ține
seama de urmele de pliere, de forma rupturilor, de continuitatea rândurilor, de dimensiunile și
forma unor desene etc. Actul refăcut va fi fotografiat. El poate fi acoperit cu o spuma de
poliacetat de vinil, care după evaporare rămâne sub forma unei pelicule protectoare.[7] Cu
privire la actele arse, menționăm că, cea mai nefericită metodă de a salva un ȋnscris care a luat
foc, este să fie stropit cu apă. Criminaliștii afirmă că apa va contamina cenușa care nu va putea fi
folosită ulterior pentru refacerea ȋnscrisului.
Spațiul limitat ne face să nu tratăm foarte pe larg tema falsului ȋn ȋnscrisuri, așa că vom enumera
câteva chestiuni ce țin de elementul material al infracțiunii de fals ȋn ȋnscrisuri oficiale. In art.
320 alin. (1) cod penal se stipulează că “Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea
scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe
juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
Contrafacerii scrierii constă ȋn imitarea, prin reproducere, a conținutului obișnuit al ȋnscrisului
falsificat, deci plăsmuirea (contrafacerea) unui ȋnscris similar cu cel oficial.[8] Un exemplu
edificator poate fi următorul: a falsifica o diplomă de absolvire prin contrafacerii scrierii
ȋnseamnă a reporduce conținutul pe care ȋl are o astfel de diplomă, adică a tuturor mențiunilor pe
care aesta le conține. Această diplomă trebuie să fie atribuită unei persoane care nu a absolit
cursul sau unitatea de ȋnvățământ respectivă, ȋn caz contrar lipsind situația premisă. De exemplu,
la angajarea ȋntr-o unitate de stat, infractorul prezintă diploma de bacalaureat prin care se atestă
absolvirea liceului cu examen de bacalaureat promovat (ȋn realitate acest lucru nefiind
adevărat).[9]
Contrafacerea subscrierii reprezintă falsificarea semnăturii pe un ȋnscris oficial, fiind imitată
semnătura persoanei care trebuia să semneze actul respectiv. Cât privește semnătura, trebuie
precizat că este un mijloc prin care o persoana ȋși dă acordul cu privire la conținutul unui act,
făcând o iscălitură scurtă proprie. De cele mai multe ori, acest tip de falsificare prin
contrafacearea subscrierii implică, pe lângă falsificarea semnăturii, și aplicarea unei ștampilae
false pentru a conferi cât mai multă autenicitate aparentă.

Alterarea presupune modificarea, transformarea, schimbarea conținutului unui ȋnscris oficial

existent prin adăugiri sau ștersături aplicate pe acesta. Rene Garraud spunea “ȋn corpul unei
scrieri se adaugă, se șterge sau se ȋndreaptă o frază, un cuvânt, o literă, ȋn așa fel ȋncat se schimbă
sensul unei dispoziții ori I se denaturează substanța, precum și atunci când corpului unei scrieri I
se substituie altul, fie ȋnlăturând primele caractere, cu ajutorul unui procedeu chimic sau
mecanic, fie adăugând deasupra o altă hârtie, fie chiar aducând și așezând ȋn partea de jos a unei
scrisori false o semnătura nealterată.”[10] După această frază merită și o precizare de substanță,
ȋn sensul că, daca modificările care s-au făcut prin ȋnscris prin alterare, dar dacă această alterare
nu constituie o modificare a adevărului pe care ȋnscrisul ȋl prezenta, atunci fapta nu va realiza
elementul material al infracțiunii de fals material ȋn inscrisuri oficiale.
Cu privire la examinarea scrisului, criminaliștii au instituit mai multe faze ale acestei cercetări și
anume:

1. Cercetarea prealabilă
2. Analiza separata a caracteristicilor grafice ale fiecarui scris ȋn parte
3. Examinarea comparativă a cracteristicilor
4. Finalizarea cercetării comparative prin aprecierea constatărilor făcute și formularea
concluziei.

1. Cercetarea prealabilă – ȋn această fază, am putea afirma că este pasul ȋn care expertul
ȋncearcă să ȋnteleagă cu exactitate ce anume are de făcut. El va examina actul procesual
pentru a determina cu precizei care va fi obiectul expertizei ce s-a cerut in cauză.
 2. Analiza separată a caracteristicilor grafice ale fiecărui scris ȋn parte – se va ȋncepe prin
vizualizarea modului ȋn care scrisurile au fost realizate. In principal se are ȋn vedere dacă
scrisurile au o formă naturală și sinceră, sau dacă trădează semne de deghizare, o
modificare intenționată. Examinarea scrisurilor trebuie să ȋmbrațișeze toate aspectele ,
toate caracteristicile. Numai după o completă edificare expertul va fi ȋn măsură să
desprindă ceea ce este individual, particular pentru un anumit scris. Pentru o
individualizare concludentă a scrisului de studiat, după determinarea caracteristicilor
esențiale și a celor mai puțin importante, este necesară o muncă de sinteză, de
recompunare a scrisului pe baza caracteristicilor diferențiate ca valoare.[11]
3. Examenul comparativ – după ce expertul a identificat caracteristicile speciale și generale
ale scrisului ȋn cauză, el va realiza o comparare ce va avea ca rezultat o prezentare a
asemănărilor și deosebirilor dintre scrisurile ȋn litigiu și cele aparținând suspectilor ȋn
cauză. Astfel, compararea se poate face fie prin examinarea vizuală și directă a
scrisurilor, fie prin desenarea caracteristicilor grafice (litere, legături, trăsături de atac,
finalizari, grupe de litere din cuvinte comune etc.) ori prin studierea fotografiilor,
decuparea acestora in fragmente care se juxtapun etc.[12]
4. Concluziile – după parcurgerea celor trei pași anteriori, expertul va trebui să formuleze
un raport de concluzii care să elucideze situația propusă. El va formula concluii cu
privire la identitatea sau neidentitatea scriptorului. Expertul se va exprima prin concluzii
categorice sau concluzii de probabilitate ȋn funcție de cât de clară a fost situația la care s-
a ajuns. Concluziile categorice sunt fie pozitive, fie negative, implicând un grad mare de
certitudine. Concluziile de probabilitate, sunt la fel fie pozitive, fie negative, ȋnsă nu
exprimă o certitudine ci mai mult o incertitudine.

Concluzii.
Criminalistca este o ramură indispensabilă justiției ȋn zilele noastre. Magistrații nu pot fi
profesioniști ȋn orice chestiune legată de drept, evident, există lacune la orice om. De aceea,
experti criminaliști, suplinesc aceste lacune prin cunoștințele dobândite de-a lungul vremii și care
pot da un răspuns cu privire la situația de fapt propusă de către autorități.

Falsul ȋn ȋnscrisuri este o infracțiune foarte uzitată ȋn zilele noastre, numeroase acte sunt semnate
de alte persoane sau conțin modificări care duc la denaturarea adevărului ȋn cauza respectivă.
Este imperios necesar a se recurge ȋntotdeauna la experți criminaliști pentru a identifica, ȋn mod
real, autorul modificărilor făcute.

Bibliografie

1. Emilian Stoian, Gabriel Ion Olteanu, Criminalistică, Editura Universității Hyperion,

Moldova
2. Lazăr Augustin, Expertiza criminalistică a documentelor – Aspecte teoretice si tehnice,
Editura Lumina Lex, București, 2008
3. Eugen Goldis, Tratat de Grafologie, Editura Criterion Publishing, 2006
4. Nicoleta – Aurelia Privantu, Falsuri ȋn ȋnscrisuri, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2013
5. Lucian Ionescu, Expertiza criminalistică a scrisului, Editura C.H Beck, 2010