Sunteți pe pagina 1din 3

“SA NU FACI NICIODATA PENTRU UN COPIL CEEA CE POATE FACE SI

SINGUR”

Maria Montessori, prima femeie medic din Italia, a observant comportamentul


copilului si a inteles cum trebuie indrumata dezvoltarea inteligentei si personalitatii sale.
Geniul Mariei Montessori, bazat pe solide cunostinte stiintifice, a calauzit-o spre elaborarea
unei noi metode pedagogice, dand nastere unei revolutii in lumea educatiei. Potrivit
principiilor Montessori, copiilor nu li se aplică pedepse, dar nici nu li se oferă recompense. Se
consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea provenită din
mulțumirea de sine, din faptul că a realizat un lucru bun și corect, bazându-se pe propriile lui
puteri.”Sa nu faci niciodata pentru un copil ceea ce poate face singur” a fost sfatul Mariei
Montessori pentru parinti si pedagogi.
Maria Montesori a sustinut ca educatia unui copil incepe de la nastere si primii ani
sunt definitorii pentru dezvoltarea lui ulterioara. Familia este prima şcoală a copilului, iar
contribuţia pe care o are, poate favoriza sau îngreuna activitatea şcolii. Alegerile făcute şi
acţiunile întreprinse de părinţi, familie în copilaria timpurie au o puternică influenţă asupra
progresului individual. Copii cu vârstă cuprinsa între 0 si 6 ani sunt înzestraţi cu un spirit
absorbant care le permite sa reţină senzaţiile percepute în mediul lor. Ei trec prin perioade
sensitive, pe parcursul cărora îşi canalizeaza toata energia pentru dobandirea unei aptitudini
anume. Aceste perioade sunt tranzitorii, iar, daca nu este stimulat la momentul potrivit,
copilul pierde ocazia de a învăţa şi va trebui să depuna un efort mai mare pentru a dobândi o
deprindere pe care ar fi putut-o capăta cu uşurinţa. Pentru a se forma, copilul este capabil să
asimileze ceea ce ii ofera mediul înconjurător în momentul care îi convine cel mai mult, iar
pentru aceasta are nevoie de linişte, de un mediu şi de accesorii corespunzătoare. În perioada
timpurie, fiinţa umană prezintă cel mai mare grad de dependenţă de relaţiile cu familia, nu
doar pentru a supravieţui, ci şi pentru securitatea emoţional, integrarea socială, formarea
competenţelor cognitive şi achiziţii culturale.
Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât
primele noţiuni educative care le primeşte în familie, apoi în colectivitate preşcolară, sunt
consolidate în şcoalã printr-un amplu sistem educativ, obţinând o educaţie desăvârşită.
Educatia Montessori tine cont de nevoile si de ritmul de dezvoltare al fiecarui copilul,
in contrast cu standardizarea impusa prescolarilor si elevilor in invatamantul traditional.
1
Maria Montessori a dezvoltat acest principiu de baza in urma propriei experiente in
lucrul cu copiii. Ea a realizat ca fiecare copil se naste cu un bagaj de cunostinte, abilitati si
talente. Incurajati sa ia propriile decizii, sa se autocorecteze atunci cand fac greseli si sa-si
asculte dorintele, ei nu vor capata doar independenta si libertate, ci isi vor construi propria
viata.

Metoda Montessori încurajează impulsul natural al copilului de a se lăsa absorbit și de


a învăța din ceea ce îl înconjoară. Metoda susține interesul pur personal (intern) al copiilor.
Copiii în educația Montessori sunt încurajați să lucreze independent, fiecare în ritmul lui, pe
principiul „Ajută-mă să mă descurc singur”. Educatorul/ părintele Montessori lucrează
individual cu fiecare copil, îl ghidează pornind de la interesul și potențialul său și intervine
doar atunci când copilul are nevoie de direcționare. În ceea ce privește limbajul, conform
cercetărilor Mariei Montessori, copilul este intr-o „perioadă sensibilă” pentru învățarea
limbii, de la naștere până la 6 ani. În această perioadă copilul are o înclinație deosebită spre
limba pe care o „absoarbe” în mod natural din mediul său. Tocmai de aceea, copilul trebuie
expus la cât mai multe cuvinte, pentru a-l ajuta ca pe viitor să aibă un vocabular cât mai
dezvoltat.
Maria Montessori a observat cum copiii prosperă atunci când li se oferă libertatea
într-un mediu propice nevoilor lor. După o perioadă de intensă concentrare și lucru cu
materiale care le stârnesc interesul, copiii dau dovadă de vitalitate și mulțumire de sine.
Concentrându-se la o activitate liber aleasă, neîntreruptă, copiii ajung la auto-disciplină și
pace interioară. Maria Montessori a denumit acest proces „normalizare” și este citat ca fiind
„cel mai important rezultat al muncii noastre”.
Atunci când mediul răspunde tuturor trebuințelor copiilor, aceștia devin, fără vreo
manipulare din partea adultului, sănătoși fizic, împliniți intelectual și psihologic, foarte bine
educați și emanând bucurie și bunătate unul față de altul. Când copiii au completat o
activitate prin care au absorbit ceva din mediu, ei par odihniți și profund satisfăcuți.
Atunci cînd copilul din propria iniţiativă alege ceva şi obţine un rezultat dorit, la el
apare sentimentul de încredere în propriile forţe, dorinţa de a încerca şi altele. A învăţa să
facă alegeri simple cînd este mic, îl va ajuta să se pregătească pentru decizii mai grele atunci
cînd va creşte. Cand copilului mic i se dă libertate în jocuri şi ocupaţii, el este activ, creativ şi
vesel. Şi viceversa, dacă copilului i se impun multe limite, el devine indiferent, încăpăţinat şi
chiar agresiv. Personalitatea copilului se dezvoltă armonios doar într-o activitate în care
acesta se implică din interes şi iniţiativă proprie. Atunci cînd prin impunere şi stabilirea

2
exagerată a limitelor, este îngrădită libertatea copilului, chiar dacă aparent copilul se poate
simţi în siguranţă şi satisfăcut, la nivel inconştient, el realizează că preţul pe care-l plăteşte
este renunţarea la forţa şi integritatea eului său. Astfel, rezultatul supunerii este chiar
contrariul a ceea ce ar fi trebuit să fie: supunerea sporeşte insecuritatea copilului şi, în acelaşi
timp, crează ostilitate şi spirit de revoltă, care este mai de temut deoarece este îndreptat
tocmai împotriva persoanei care îl îngrijeşte.
Sub îndrumarea educatorului sau părintelui, copilul acumulează cunoștințe, făcând
propriile sale descoperiri, fiind astfel cultivate concentrarea, motivația, autodisciplina și
dragostea pentru a învăța. „În loc să încercăm să-l cucerim din interior și să-l direcționam ca
pe un suflet uman, întotdeauna ne-am dorit să dominăm copilul prin forță, prin impunerea
unor legi externe. În acest mod, copiii au trăit pe lângă noi fără să ajungem să fim capabili de
a-i înțelege vreodată. Dar dacă dăm la o parte toată artificialitatea cu care i-am învăluit și
toată violența cu care, prostește, am încercat să-i disciplinăm, ei ni se vor arăta în toată
frumusețea firii lor copilărești, cu o gentilețe și drăgăleșenie absolute.” (Maria Montessori –
Metoda Montessori, 1969)