† TEOFAN PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI

ŞI BUCOVINEI

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos din Moldova, HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu bucurie sfântă, vin în faţa inimii şi minţii dumneavoastră şi aduc, prin glasul
Bisericii, vestea cea bună a biruinţei vieţii asupra morţii, a biruinţei luminii
asupra întunericului.
Suntem în miez de noapte în faţa sfintelor biserici purtând în mâini lumânări
aprinse ce răspândesc lumină pe chipurile noastre şi în jurul nostru. Noaptea este
adâncă, întunericul este dens, dar lumânarea pe care o purtăm are puterea să
străbată bezna din jur, să micşoreze sau chiar să îndepărteze întunericul nopţii.
Acesta este şi sensul Sfintelor Paşti: Învierea Domnului Hristos din morţi este
lumina care pătrunde până în locurile cele mai întunecate ale fiinţei umane,
redându-i acesteia puterea renaşterii de la moarte la viaţă. Hristos Cel înviat
coboară până la cele mai de jos ale iadului din sufletul omenesc şi alungă de aici
moartea, întunericul păcatului şi bezna deznădejdii. „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de
jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei
legaţi, Hristoase”1, spune cântarea Bisericii din noaptea de Paşti. Pogorându-Se
până la iadul care domină sufletele multor pământeni, Hristos aduce acestora vestea
cea mare a depăşirii stării de iad în care ei se află: „Îndrăzniţi, spune Hristos,
acum am biruit! Eu sunt Învierea, Eu pe voi vă voi ridica, sfărâmând porţile
morţii”2.
Dreptslăvitori creştini,
Viaţa noastră, viaţa lumii, viaţa umană în general este o tensiune continuă între
lumină şi întuneric, între viaţă şi moarte, între frumuseţe şi „urâciunea
pustiirii”3, între adevăr şi minciună. Existenţa umană este precum această clipă:
pe de o parte, un ocean de întuneric, pe de altă parte, lumina Învierii pe care o
purtăm în mâini şi, nădăjduiesc, în suflete.
Da, există multă lumină şi viaţă autentică în lume. Oriunde întâlneşti o mamă cu
pruncul în pântece sau un tată cu fiul său în braţe, acolo este un izvor nesecat de
lumină şi de viaţă. Clipa în care cineva zâmbeşte sincer, vorbeşte fără vicleşug,
oferă cuiva o floare sau o pâine este o clipă de lumină, o clipă de viaţă în
adevăratul sens al cuvântului. Omul aflat în stare de rugăciune, omul care are
puterea îngenuncherii la spovedanie, omul care descoperă drumul către Sfântul
Potir, omul care îl iubeşte pe duşmanul său, omul care este cuprins de adevărul că
fără de Hristos nu poate face nimic bun şi frumos, un astfel de om este cascadă de
lumină şi viaţă revărsată peste lume.
În acelaşi timp, în lume există mult întuneric şi din ce în ce mai multă moarte.
Da, moartea pune stăpânire pe tot mai multe suflete care, deşi pretind că sunt vii,
în realitate sunt dominate întru totul de moarte4. Atât sufletul uman văzut ca
persoană aparte, cât şi tendinţele generale ale societăţii actuale arată, la o
analiză onestă, că spiritul morţii pătrunde tot mai adânc şi cucereşte tot mai
multă lume.
Cultura morţii, propagată prin toate mijloacele, cuprinde în capcana ei, în mreaja
cântecelor ei înşelătoare de sirenă, tot mai adânc şi tot mai multe suflete.
Cuvintele Scripturii se adeveresc a fi actuale mai mult ca oricând. „În noi
lucrează moartea.”5 „Moartea intră pe ferestrele noastre şi dă năvală în casele
noastre, ca să piardă pe copiii din uliţă şi pe tinerii din pieţe.”6 Există, parcă,
o căutare continuă a unui duh de moarte fără de care unii nu mai pot concepe viaţa.
„[Ei] aşteaptă moartea […], spune dreptul Iov, şi scormonesc după ea mai mult ca
după o comoară.”7 Iar înţeleptul Solomon afirmă: „Cei necredincioşi îşi atrag
moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după
ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei”8.
De ce, oare, atâta moarte, stăpână asupra atâtor suflete care au sentimentul a fi
vii? Forţa păcatului din noi şi strădania celor care îndepărtează societatea umană
tot mai mult de cuvântul lui Hristos şi de Evanghelie poartă răspunderea
răspândirii morţii în lume.
„Plata păcatului este moartea.”9 „Cel ce păcătuieşte […] îşi păgubeşte viaţa
lui.”10 Drept urmare, Scriptura continuă a grăi: „Nu vă grăbiţi moartea prin
rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre”11.
Viaţa în păcat duce la pierderea „frumuseţii minţii”12, cum zice cântarea
Bisericii. „Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile patimilor şi cu
totul toată mintea ţărână mi-am făcut-o […] Iar acum zac gol.”13
Gol este omul pe dinăuntru din cauza păcatului. Uscăciunea sufletului, pierderea
sensului existenţei, confuzia minţii, lipsa oricărui reper de stabilitate şi
continuitate îl conduc pe om într-o stare de amorţeală, de indiferenţă, de derută
şi, în cele din urmă, de deznădejde.
Toate acestea se cuprind în cuvântul „moarte”, moarte cauzată de păcat şi de
atitudinea celor care, în diferite forme, luptă împotriva vieţii.
O adevărată cultură a morţii desfăşurată cu multă tenacitate împotriva vieţii se
observă în societatea umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului,
răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor, care face mai multe
victime într-un an decât în toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este
prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din societatea modernă.
Pornografia, prostituţia, incestul şi păcatele contra firii constituie lovitura de
graţie dată familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane. Legalizarea
acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii se înscriu într-o concepţie
de viaţă totalmente contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului simţ
al românului. Dacă la aceasta adăugăm diferitele tendinţe actuale de impunere a
unor sisteme tot mai sofisticate de supraveghere a omului, de îngrădire a
libertăţii şi intimităţii lui, tabloul culturii morţii se completează spre o
nelinişte tot mai adâncă a oamenilor.
Fraţi creştini, surori creştine,
În faţa unei asemenea situaţii în care logica morţii încearcă să înăbuşe cultura
vieţii şi a iubirii, Biserica vine cu singurul răspuns posibil, şi anume că
„Dumnezeu este viaţă, iar lipsa vieţii (adică a lui Dumnezeu) este moarte”14. Fiind
viaţă15 şi izvor al vieţii, Dumnezeu coboară pe pământ, ia trup din pântecele
Fecioarei, „gustă moartea pentru fiecare om”16 pentru ca oamenii „să-L cunoască pe
El şi puterea Învierii Lui”17. Prin Învierea lui Hristos, „se deschid intrările
vieţii”18 pentru om. Tot pentru om, prin „Înviere, se arată izvorul vieţii celei
nestricăcioase”19.
„Pentru tine, zice Sfântul Vasile cel Mare, Dumnezeu este între oameni; pentru tine
este împărţirea Duhului; pentru tine este nimicirea morţii; pentru tine este
nădejdea învierii; pentru tine sunt poruncile dumnezeieşti care-ţi desăvârşesc
viaţa; pentru tine este calea către Dumnezeu.”20
Pentru om sunt toate. Pentru om a coborât Dumnezeu pe pământ. Pentru om, Hristos-
Dumnezeu a fost răstignit pe cruce, a murit şi a înviat din morţi. Totul este
împlinit pentru om şi pentru viaţa lui.
Da, Dumnezeu împlineşte totul pentru om. El, Dumnezeu, nu încetează a stărui la uşa
inimii omului pentru ca omul să nu moară, ci să fie viu. „Eu nu voiesc moartea
păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi.”21 „Păcătosul să
se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile
voastre cele rele! Pentru ce să muriţi?”22, zice Domnul.
Răspunsul omului la această stăruinţă neobosită a lui Dumnezeu este, în primul
rând, recunoaşterea stării de moarte în care se află, recunoaştere manifestată prin
rugăciune. „Vezi, Doamne, zice omul prin glasul profetului Ieremia, cât sunt de
strâmtorat […]. Inima mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit
foarte. Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.”23
Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,
În noaptea Sfintelor Paşti primim vestea cea mare şi bună că Hristos a biruit
moartea şi că noi, oamenii, luăm putere din puterea lui Hristos pentru a birui
moartea din noi.
Vom pleca spre dimineaţă la casele noastre ducând cu noi lumina Învierii. Este
necesar ca această lumină să rămână aprinsă tot timpul în sufletele noastre. Este
bine şi este frumos ca din această lumină să se împărtăşească membrii familiei
noastre, prietenii noştri, colegii de la locul de muncă, duşmanii noştri dacă se
poate. Este, de asemenea, urgent ca din lumina Învierii lui Hristos, din lumina
Evangheliei Sale să se inspire cei ce ne guvernează, cei ce aprobă legi pentru
ţară, cei ce ne reprezintă în afară. Pentru ca acest lucru să se întâmple,
rugăciunea noastră la Sfânta Liturghie sau acasă trebuie să fie mai stăruitoare,
postul mai aspru, dragostea mai vie, lucrarea mai concretă şi mai evanghelică. Mai
presus de toate, duhul unităţii trebuie să întărească fibrele lăuntrice ale
Bisericii şi Neamului. Preoţi şi arhierei, călugări şi credincioşi de parohie,
cârmuitori şi popor, toţi suntem chemaţi a rămâne uniţi în adevăr, stăruitori în
credinţă, vii în iertare, dragoste şi curaj.
Rog pe Hristos Domnul, Cel înviat, să reverse asupra dreptslăvitorilor creştini din
Moldova, din ţară şi din întreaga lume harul iubirii Sale celei nemărginite. Din
izvorul cel dătător de viaţă şi lumină al Învierii să se împărtăşească tot neamul
omenesc! Credinţa în Hristos, nădejdea în ajutorul Său şi dragostea pentru toţi
oamenii să ne fie întreitul veşmânt care să ne apere de tot răul!
În duh de rugăciune, pace sufletească şi curaj mântuitor să fim vestitori ai
Învierii lui Hristos şi mărturisitori în Biserica Sa cea sfântă!
Cu dragoste sfântă întru Hristos Domnul, vă îmbrăţişez pe fiecare şi pe toţi
laolaltă, rugând pe Dumnezeu să vă dăruiască zile senine de Paşti, bucurie sfântă
în familie, răbdare în necazuri şi, mai presus de toate, mântuire.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS! Al vostru părinte şi frate către
Hristos rugător, † TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Note bibliografice 1
Cântarea a VI-a, Canonul Învierii, Utrenia Paştilor, „Penticostar”, EIBMBOR, 1999,
p. 18. 2 Ibidem, Stihira a VI-a, Vecernia din Marţea Săptămânii Luminate, p. 36. 3
Daniel 9,27. 4 Cf. Apocalipsa 3,1. 5 II Corinteni 4,12. 6 Ieremia 9,21. 7 Iov 3,21.
8 Înţelepciunea lui Solomon 1,16. 9 Romani 6,23. 10 Pilde 8,36. 11 Înţelepciunea
lui Solomon 1,12. 12 Cântarea a II-a, Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul,
„Triod”, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 115. 13 Ibidem. 14 Sf. Vasile cel Mare,
Omilia a IX-a, VII, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 160. 15
„Viu sunt Eu în veac” (Deuteronomul 32,40); „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea 3,14);
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6). 16 Evrei 2,9. 17 Filipeni 3,10. 18
Cântarea I, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 9. 19 Cântarea VI,
Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 10. 20 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a
III-a, VI, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, pp. 48-49. 21
Iezechiel 18,32. 22 Iezechiel 33,11. 23 Plângerile lui Ieremia 1,20.