II.

RELIGIA GRECILOR ANTICI

Izvoare
-cele mai importante sunt inscriptiile aheeme de la Miceea si Pylos descoperite in
1952 de englezii Ventris si Chadwick.
a) Izvoare literare:
 Iliada și Odiseea- Homer secolul VIII- poeme epice, primul cucerirea Troiei al doilea
peripetiile lui Ulises la intoarcerea din razboi.
 Theogonia si Munci de zile - Hesiod, aceiasi perioada istorica, prima este
sistematizare teologica cu referire la zei iar a doua reguli moral-religiose.
 Imnele homerice – culegere de texte diferite cu caracter religios.
 Istoriile lui Herodot- prima cercetare obiectivă religiosă.
 Scrierile Parintilor Clement, Augustin, Eusebiu, Origen.
b)Izvoare epigrafice- texte gravate pe piatra sau metal, legi sacre, calendare,oracole= cu
privire la credinta in divinitatile adorate.
c) arheologice: stiri despre locasurile de cult, mormite, statui, picturi pe vase.

Religia Minoică si Miceniană.

1.Divinitati:
-credintele religioase cretane erau legate de animism, practici initiatice si venerearea
unor simboluri cosmologice.
-cultul grotelor sacre- locul practicilor de initiere unde locuiesc diferite spirite
-venerarea ‘’arborelui vietii’’-in jurul caruia aveau loc dansuri ritualice slimbolizand
drama anula a vegetatiei
-cultul sarpelui= socotit divinitatea stapana a adancurilor
-zoolatria- credeau intr-o reincarnare a divinitatii in diferite animale/o prezenta a unui
spirit in diferite animale: taur,sarpe,junica, maimute, capra,scorpion.
-securea dubla- unealta sacra: simb jerfa taurului (pe el il taiau cu ea)
- divinitate suprema- Marea Zeita (Hera) era cinstita ca singura zeita,---fara sa fie vorba
de un monotiesm---,apare alaturi de sotul si iubitul ei, care moare la scurt timp dupa nunta, ca
sa renasca primavara.
 Miceană:
-exista la miceeni o puternica confruntare intre Zeita Mama cretană si zeul masculin
uranian Zeus.
-exista mai multe marturii despre politeismul miceenilor decat despre cel al
minoicilor(Zeus,Hera,Poseidon)

2.Locuri de cult
 La început zeii erau adorați sub cerul liber, în fața arborilor considerați sacri sau în
grotele-sanctuare
 Peșterile sacre erau frecventate de cel puțin 5 categorii de oameni:
 tinerii (băieți și fete) care trebuiau initiați sau ajutați să devină adulți;
 femeile care doreau să aibă copii;
 agricultorii care cereau zeilor subpământeni apă și recolte mari;
 păstorii care venerau zeii ocrotitori ai turmelor;
 meșteșugarii care se rugau pentru păstrarea meșteșugurilor lor.
 Grote-sanctuare importante erau:
 cea închinată de aheeni lui Zeus, pe versantul nordic al muntelui Ida, folosită de
tineretul militar din Axos
 peștera Khosto Nero de pe muntele Iouktas, unde veneau păstorii cu ofrande
 grota de sub stânca de la Arkalokhori, cu depozitele ei de metale, dedicate patronilor
meșteșugurilor.

 Pentru actele de cult avem altarul, aflat într-o curte, în casă sau într-o capelă din palat
 Altarul era fie zidit, fie portativ, uneori avea forma unei mese
 Vechii cretani dispuneau și de construcții complexe destinate cultului: temple, edificii,
cum sunt cele descoperite la Malia, așezate pe coline, în vârf de munte, unde cretanii veneau în
pelerinaj să ceară binecuvântarea zeilor și să le mulțumească
 Capelele rurale aveau caracter de depozite de ofrande lângă altare. Exemple: cele de la
Patel.
 Spre sfârșitul secolului 18 î.Hr, grecii încep să facă temple, la început din lemn, ulterior
din piatră
 Erau practic o copie extinsă a caselor comune din lumea egeeană, formate din încăpere
centrală (naos) cu o singură ușă pe latura mică, flancată de pilaștri care susțineau acoperișul, iar în fața
ușii un portic cu două coloane
 Templul este casa zeului pentru că în el se afla statuia zeului înconjurată de ofrande
 În afară de naos templele aveau și pronaos, un vestibul în față și unul în spate numit
epistodom
 Dimensiunea standard a templului era de 30/60 de metri, deși cele de la Efes, Samos
depășesc 100/50
 Pe lângă templu existau clădiri mai mici unde se depozitau ofrandele, comoara
templului
 Cel mai interesant complex de temple și sanctuare al Greciei se află în Acropole și este
format din 4 mari edificii: Propileele, Partenonul, templul Athenei Nike și Erechteionul. În acest
complex aveau loc serbările Panatenee dedicate zeiței Athena, protectoarea orașului

Sacerdotiu si sacrificii
 La cretani ritualurile erau savarsite de preotese, si rar de preoti.
 Faceau purificari, stropiri cu apa, libatiuni si tamaieri+ aduceau obiecte ca ofrande.
Ceremonia era insotita de muzica sacra, vocala sau instrumantala si de dansur/procesiuni.
Ofrandele erau aduse numai in cadrul unor procesiuni.
 Lichide: apă, lapte, miere, vin, sange, fiertură de apracaș si varsate uneori i
intregime pe pamant.
 Animale: vitei, capre, cerbi, taur.

 La ahei cultul era aproape identic cu cel al cretanilor-

 fiecare casa isi avea un colt pt acte de cult iar palatele avea altare.
 Preotii aduceau jerfe sangeorase si ofrande. Este mai posibil ca la ei sa fii existat
sacrificii umane mentionate de Homer.

MAGIA

Vrajitori erau dactilii si curetii cretani care i-au invat pe preoti arta ghicitului, farmecele
si descantecele. Casele erau protejate de recipiente cu ofrande si de gravarea uneor semne
magice.
Forme de magie:
-magia prin atractie- aprindeau focul la solstitii ca sa ajute soarele
 -magia evocatoare- cu dansuri, cantece si diferite invocari cu instrumente, coruri menite
sa aduca ploaie.

CULTUL MORTILOR
 Erau mai puțin interesați de viața după moarte și mai curând de relația morților cu cei vii
 Morții nu pier, ci trăiesc mai departe în neamul lor prin psiché, care este propriu doar
oamenilor
 La moarte, psiché iese din trup după ce forța de viață Thymos l-a părăsit
 Thymos dă putere trupului aparent - animalele mor fără el
 Psiché iese din trup, dar nu se descompune, ci merge în locul unde sălășluiesc „sufletele,
măștile celor obosiți” (Iliada). Se mișcă repede, depășind timpul și spațiul până intră în Hades, de unde
nu va mai ieși și nici vedea lumina soarelui
 Psiché este o capacitate de mișcare a corpului, iar thymos o umbră palidă a trupului, mereu
împacientată, în continuă mișcare
 Accesul în Hades (împărăția morților) presupune înmormântarea (după Iliada)
 Înainte de procesiunea funerară se aduceau jertfe. Pentru Patrocle, Ahile a adus jertfă părul
său
 Pe rug a pus ulcioare cu miere și alifie, 4 cai, 2 câini și 12 tineri troieni uciși, iar apoi, tot ca
jertfă, varsă vin pe pământ. Patrocle „se bucură” din Hades pentru acest jertfe
 După Iliada, Hadesul e sub pământ, după Odiseea e în vest, la marginile oceanului
 Poemele homerice nu vorbesc de pedepse sau recompense morale. Trei personaje sunt supuse
chinurilor din Infern: Sisif, Tantalos și Titios, iar Menelau a ajuns în Câmpiile Elizee (un fel de Rai)
pentru că era ginerele lui Zeus

Religia in poemele Homerice si la Hesiod

Zeii:
-prin Homer s-a schimbat conceptie de divinitate in istoria religiei. Zeii și miturile lui
sunt de o complexitate unica deoarece sunt asimilati din multe tari.
-este un panteon coerent, zeii se afla in relatie de familie, cu structura ierarhica asezata.
Zeus este parintele zeilor, locuieste in cer pe inaltul munte al Olimpului.
 -caracteristica principala in perspectiva geometrica si in cea hoemrica este
antropomorfismul,
 -au atribute omenesti marite si nemurirea,
  trupuri omenesti mai puternice, apar si dispar,
 viata omeneasca fara necazuri si suferinte,
 din pp crestina este bine sa ai un model desavarsit, insa nu.exagerat, pentru ca asta a
dus la impietate. Zeii aveau si comportamente nedemne si josnice pe langa perfectiunea lor.
 -niciodata zei homerici nu erau numiti puri sau sfinti ci erau
gelosi,duplicitari,desfranati(Poseidon ii detesta pe fenicieni pt ca erau buni navigatori)

!MOIRA- destinul zeilor si al oamenilor

 Prescrie binele și răul

 credinta intr-un fel de destin ce da calitate existentei ne//muritoare
 desi zei stapanesc destinnul acesta e mai puternic decat zeii,
 Zeus nu-i poate scapa de moarte pe cei 2 prieteni Hector si Sarpedon.
 ideea de destine e indoeuropeana si a patruns la greci de la ei. acest curent care
dinstanteaza omul de sacru, omului pesimist i se aplica principiul moira.

Teogonie si antropogonie

 viata si existenta nu au creator, ci materia a existat intotdeauna; ea a fost numai

modealata, nu adusă la existenta din nimic.- Homer
 Zeii nu au creat lumea, pt ca ar fi lumea imperfecta deoarece ei sunt patimasi
 Proteus-zeul patron al prefacerii materiei.
 Hesiod: zeii si oamenii au aceeasi origine
 oamenii sunt nascuti din pamant, si zeii din Geea; au aceeasi origine, deci au venit la
existenta printr-o sciziune urmata de procreere= 5 neamuri de oameni. – M. Eliade
1.oameni de aur- exclusiv masculină. Inainte de Zeus, traiau asemenea zeilor, fara griji,
pentru ca pamantul le dadea tot ce aveau nevoie; nu cunosteau boala si batranete. Oamenii
adormeau, stare asta paradisiaca a durat pana Zeus la invins pe Cronos. Zeii ia acoperit de
pamant si au facut o rasa de oameni de argint
2.oameni de argint- acestia au pacatuit ca n-au vrut sa aduca sacrificii zeilor. Au fost
nimiciti de Zeus care i-a facut si i-a inlocuit cu oameni de bronz.
3.oameni de bronz- salbatici si razboinici care s-au omarat intre ei
 4.generatia eroilor care au luptat in razboiele Teba si Troia, unii au murit iar altii au fost
asezati direct in Insulele Fericirii de către Zeus.
5.de fier – Hesiod nu dă detalii, dar spune ca existau.

OMUL in poemele homerice

 -la Homer nu se vorbeste ca la Platon de niste parti distincte ale vietii spirituale (viată,
sentiment, cunoastere).
 -nu exista indivizi izolati si doar membrii ai unui neam= se poate vorbi de un mare
suflet al neamului.
 -Individualitatea stă la baza tuturor manifestărilor de viață ale omului și este numită
de greci psyche. Atunci când moare, omul este părăsit de aceasta.
 -dpdv crestin religia greaca este pesimistă, homer vede existenta omului ca efemeră,
care nu poate invinge moartea si sa treaca la o viata mai fericita ,
 -pt Homer si contemporani viata este continuata in umilinta in Hades alaturi de
umbre palide
 -zeii nu pot pedepsi pe oameni daca acestia raman in limitele hotărâte de moira.

a)conceptia despre suflet-Homer in Odiseea.: psyche au doar oamenii, zeii sunt

nemuritori. Acesta paraseste trupul după moarte si raman oasele albe. Acesta pleaca in locul
unde salasluiesc sufeltele.
Exista si thymos (forta de viata)care il au si oamenii si zei și animalele Zei il au mereu.
Astfel, Hefaistos cand a cazut din Olimp ramane cu putin thymos la fel si Ares cand este ranit
de Atena. Thymosul poate disparea si le ia puterea dar nu viata in sine. Acesta da o putere
trupului
-psyche este o capacitate de miscare a corpului, eidolon este chipul sau imaginea
neputinciasa a legaturii dispărute dintre corp si thymos- pt acele suflete care sunt intr-o
miscare permanenta in Hades. De exemplu: Orion care vaneaza intotdeauna, si a lui Tantalos,
fiul lui Zeus care sta in Hades cu apa pana la gat si cu crengi de fructe deasupra, stapanit de
foame si sete cumplite, fara sa poate atinge vreuna din ele.
b)practici funerare: in Iliada se arata ca mortul pt a ajunge in Hades trebuie inmormantat,
trebuiesc aduse jertfe pt el. Cand moare Patrocle, Ahile aduce jerfa parul sau, miere si alifie
si apoi ucide 4 cai si 2 caine/12 tineri troieni.
 -imparatia lui Hades este sub pamant (Iliada) undeva in vest (Odiseea). Nu exista
recompense sau pedepse morale.

RELIGIA IN PERIOADA ARHAICA SI CLASICA

Divinități grecești

Vechile divinități cuprind, în anumite cazuri, mai multe zeități similare locale cinstite sub diferite
numiri. În rest, principalii zei homerici întrupează și acum idealurile realigioase ale grecilor.
Zeus – a străluci - este o divinitate uraniană de origine indo-europeană. La început el semnifica
cerul, iar apoi pe zeul cerului. El locuiește pe vârful muntelui Olimp, despre care se credea ca ar fi in
cer. Fiind zeul cerului, el era socotit și stăpânul norilor, ploii, zăpezii, tunetului și al fulgerului, fiind
reprezentat cu un fulger în mână. Ca fenomen cosmic, Zeus este chiar mai mult decât o personificare
a cerului. La Homer, deja, el cumulează atributele unui veritabil zeu suveran indo-european. Era mai
mult decât zeul „cerului nesfârsit”, el era „părintele zeilor și al oamenilor”. Zeus era protectorul
casei și simbolul belșugului, asigurând și respectul legilor. Deși el nu era creatorul lumii, al vieții și
al omului, era totuși stăpânul incontestabil al zeilor și al universului. Mulțimea sancutarelor care-i
erau consacrate arată caracterul sau panelenic.
Hera – era divinitatea principală feminină a panteonului grecesc. Era sora și soția lui Zeus.
Aceasta era zeița Argosului, de unde cultul s-a răspândit în toată Grecia. Fidelă soțului ei, Hera era
protectoarea intransigentă a căsătoriei, a femeilor măritate și a căminului conjugal. Asemenea
majorității zeițelor egeene și asiatice, aceasta era o divinitate a fecundității universale. Este înfățișată
ca o soție geloasă și deosebit de violentă, care se răzbună crunt pentru infidelitățile lui Zeus.
Reprezentările plastice o imaginau ca pe o tânără matroană, impozantă și frumoasă.
Athena – este cea mai semnificativă zeiță grecească, după Hera. Ea s-a născut din capul lui
Zeus îmbrăcată în armură, fluturându-și lancea și scoțând strigătul ei de război. Aceasta are un caracter
războinic similar cu al zeului Marte, de la vechii romani. Ca zeiță războinică, este reprezentată cu coif,
lance și egida pe care era zugravit chipul Medusei, a cărei simplă vedere transforma în stana de piatră
orice muritor. Aceasta a jucat un rol important in lupta împotriva giganților. Ea îi susține pe greci în
războiul troian.Athena era sfătuitoarea permanentă a areopagului atenian, protectoarea statului și a
activităților politice și sociale.Este înfățișată cu o statură înaltă, cu ochi albastri-verzui, mari și rotunzi.
Avea ca emblemă bufnița, care ulterior a ramas simbolul înțelepciunii. Cel mai important atribut al ei
era inteligența practică. Era „ politehniciană” , inspiratoare și învățătoare a tuturor meștesugarilor
specializați. Athena va deveni, în perioada filosofilor, simbolul științei divine și înțelepciunii umane.
Apollo – unul dintre cei mai importanți zei ai grecilor. Inițial era o divinitate pastorală, prin regiuni
izolate rămânând un zeu al păstorilor. Pe parcurs atributele sale s-au înmulțit, el fiind socotit o divinitate
temută, răzbunatoare, care răspândea molimi sau pedepsea cu săgeți aducatătoare de moare pe cei care
i se împotriveau.. Totodata , el era considerat și un zeu vindecător, priceput în arta tămăduirii.Avea
darul profeției.Ulterior a devenit zeul muzicii, poeziei și al artelor frumoase. Este protectorul orașelor
și construcțiilor noi. Este adorat ca zeu al luminii, fiind identificat cu Soarele însuși. Centrele sale de
cult erau numeroase: Delphi, Delos, Claros.
 Artemis - numele său arata originea sa orientală. Ea reprezenta „Stăpâna animalelor”, iubitoare
de vânătoare dar și protectoarea animalelor. Leul și ursul erau animalele ei favorite. Ea veghează natura
și este singura divinitate din panteonul grec care este îndreptățită sa stabilească și să controleze normele
de vânătoare. Era și zeița fecioriei.Arta statuară a reprezentat-o ca un prototil al frumuseții virginale.
După perioada homerică, ea va guverna sacralitatea vieții sălbatice, care cunoaște fertilitatea și
maternitatea, dar nu dragostea și căsătoria. Ea și-a pastrat caracterul paradoxal, deoarece în ea coexistă
multe teme contradictorii, cum ar fii castitate-maternitate.
Hermes – fiul lui Zeus și a pleiadei Maia. În viziunea grecilor, acesta era stăpânul drumurilor,
deoarece merge cu mare iuțeală și nu se rătăcește noaptea. El este considerat călăuză și protectorul
turmelor dar și patronul hoților. El era socotit și curierul zeilor.. Este socotit de tradiție și descoperitorul
elocvenței, zeu călător, atlet, inventator al lirei, pe care a confecțioant=o dintr-o carapace de broască
țestoasă. În paralel, Hermes este și un zeu falic.În plus, va fi și zeu al vântului, de unde și funcția sa de
mesager al Olimpului.El era conducătorul sufletelor în drumul lor spre lumea cealaltă. În epoca
elenistică Hermes va deveni stăpânul gnozei și al magiei, al științelor oculte în general. Este unul dintr
puținii zei olimpieni care va ramâne actual și după criza religioasă clasică.
Hefaistos – fiul lui Zeus și al Herei. Este considerat de greci zeul focului. Reședința sa preferata
este muntele Etna din Sicilia. În atelierele fierăriei lui divine prelucrează fierul și celelalte metale..
Acesta îi făurește un tron Herei, armele lui Ahile, fulgerele lui Zeus etc. Hefaistos personifică arta
metalurgiei, fiind un zeu inginer și artizan. Acesta fabrică în atelierul său obiecte de uz divin, arme
miraculoase, etc. Hefaistos este patronul metalelor și al focului complex, în cel puțin 3 ipostaze: focul
htonic, flacăra domesticită și focul atmosferic.
Afrodita- soția lui Hefaistos, dupa alții soția lui Ares. Era zeița iubirii senzuale. Numele ei era
legat de cuvântul grecesc ”spumă” care se referă probabil la nașterea ei. Grecii considerau că aceasta
a născocit farmecele dragostei. Unele atribute o arată ca protectoare a curtezanelor, ba chiaar a
impusului senzual din lumea animală, a dragostei pasionale și infidele, înțeleasă ca legătură strict
trupească, ca erotism în sine. Cultul Afroditei era legat și de idealul frumuseții feminine.
Poseidon – un zeu vechi care, din diferite motive, își pierduse suveranitatea universală
primordială. El se bucura, în unele zone, de o poziție mai superioară decât a lui Zeus.Inițial
zeu al câmpiei, apoi al mării. Poseidon era protectorul cailor, fiind chiar reprezentat sub formă
de cal sau taur. Poseidon este comparat cu zeii suverani și fecundatori, „stăpâni ai
pamântului”. El locuia întru-un palat de aur pe fundul oceanului. Semnul său simbolic era
tridentul, cu care stârnea marea, sfârma stâncile și atrăgea curenții acvatici. Mitul său principal
îl socotea „zămislitorul ” stăpân al apei primordiale autogeneratoare și „neclintitul” ,temei al
lumii pământene, și adora în

Eroii
 apar in sec 7-6 si sunt fie oameni indumnezeiti din zei decazuti (zeu+ pamanteancă sau
invers), semizeu. Acestia apar fie avand dubla partenitate fie nascuti in afara reg morale. Sunt
parasiti in scurt timp dupa nastere si sunt alaptati de animale.
  Ei inventeaza, după Eliade, diferite instititii umane: legile cetatii, cântecul,
monogamia, scrisul, tactica, colonii,jocuri sportive.
 Moartea lor este violenta- in razboi sau prin tradare
 sunt activi si dupa moarte; relicvele lor au puteri
 prin moartea sa devine protector al cetetii respective impotriva nenorocirilor
 In cinstea lor se aduc jerftfe- sange care satisface setea eroului; carne nu era consumata,
ci arsa. Se aduceau si jertfe nesangeroase: lapte, apa, miere, ulei, vin
 se fac concursuri sportive in cinstea lor: box, lupte, alergari, aruncarea discului.

MITOLOGIA

Mitul lui APOLLO – Apolo s-a nascut din titana Leto si Zeus, ea cauta loc unde sa-l
nasca si nu era primita nicaieri de teama Herei. A gasit in insula Delos si il naste pe el si pe
Artemis, la nastere a omorat pe balaurul Pyton care ii cauta si pe Tytas gigantul care a vrut sa-
i violeze mama.

Prometeu – era un meșteșugar talentat – el i-a creat pe primii oameni din lutul pe care l-a găsit
în Beoția de mijloc. Din motive necunoscute, Zeus nu îi suporta pe oameni și le ia focul să-i
înfometeze, pretinzându-le numeroase animale de jertfă. Prometeu face ca zeii să primească doar
viscerele, dar nu și carnea jertfelor – motiv pentru care Zeus se enervează, mai ales când descoperă că
Prometeu le dăduse înapoi focul oamenilor. Ca pedeapsă, Prometeu a fost înlănțuit în vârful unui
munte și, în fiecare zi, venea un vultur care mânca din ficatul său (care se regenera, fiind nemuritor).

Din cauza spiritului de sacrificiu pentru binele umanității, unii specialiști aveau să-l numească
pe Prometeu: ctitorul civilizației umane, creatorul istoriei umane, Hristos păgân, care s-a răstignit
pentru mântuirea și fericirea noastră.

Alți cercetători (Mircea Eliade) consideră analogiile dintre Prometeu și Mântuitorul abuzive,
mergând chiar mai departe – Prometeu este responsabil de decăderea omenirii, întrucât prin gestul
său provoacă separarea definitivă dintre zei și oameni. Viscerele și focul provoacă supărarea lui Zeus
care o trimite pe Pandora pe pământ cu cutia ei, adică apariția femeii și, odată cu ea, a tot felul de griji
și nenorociri. Prometeu nu numai că nu ajută lumea, dar chiar face să pătrundă „răul” în lume. (prin
femeie – legătură cu șarpele și Eva?)

2. Pandora – Hefaistos a creat-o pe Pandora din lut, Athena i-a dat viață, Afrodita frumusețe și
Hermes a învățat-o viclenia și a aranjat căsătoria ei cu Epimeteu (fratele lui Prometeu). După ce
Prometeu a dat focul oamenilor, Zeus și-a ieșit din fire și a trimis-o pe Pandora pe pământ, pentru a-i
chinui pe oameni cu tot felul de rele.

În ciuda avertismentului lui Prometeu, fratele Epimeteu s-a căsătorit cu Pandora și a acceptat ca
zestre cutia sigilată cu daruri divine (Cutia Pandorei). În această cutie se aflau toate relele care există
azi în lume, singurul dar bun fiind speranța. În ciuda sfatului lui Epimeteu, Pandora deschide cutia
și a lăsat răul să pătrundă răul in lume.

Cutia Pandorei reprezintă o formă hesiodică a mitului, deschiderea cutiei semnificând punerea în
libertare/activarea răului care, înainte, nu era decât o valoare negativă potențială. În același timp,
Pandora reprezintă etalonul ispitelor femeiești.

3. Herakles/Hercule – fiul lui Zeus și al Alcmenei. Hera a încercat să împiedice nașterea lui
Herakles pentru a nu ajunge rege de Tiryns, apoi trimite 2 șerpi pentru a-l ucide pe copil în leagănul
său, Herakles ucigându-i pe amândoi. Hera nu s-a descurajat și, în momentul în care eroul a atins
apogeul triumfului său, a trimis o stare de demență asupra lui. În timpul unei crize, el își ucide soția și
copiii.

După această nenorocire, Herakles nu și-a mai găsit liniștea, apelând la oracolul din Delphi.
Acesta îl trimite la Tiryns să se supună regelui Eurystheus care îi dă cele 12 porunci: uciderea leului
din Nemeea, a hidrei din Lerna, răpunerea câinelui cu 3 capete Kerberos, toate fiind îndeplinite. În
timpul ultimei misiuni (răpirea lui Kerberos), Herakles avea să-l învingă pe Hades, zeul lumii
subpământene, și să dobândească nemurirea.

S-ar putea spune că Herakles reprezintă tipul eroului perfect, desăvârșit. Mircea Eliade arată
că Herakles și-a dobândit condiția divină în urma unor confruntări inițiatice (cele 12 misiuni), din
care a ieșit biruitor. ---- HARAP-ALBBB!!

LOCASURILE DE CULT

 Grecii au inceput sa contruiasca temple in sec 8, erau construite din lemn apoi din
piatra, era o copie a casei egeene, încăpere centrala (naos), o usa mica flacata de pilastri, si
in fata usi avea un stalp cu două coloane.
 El era casa zeului pt ca acolo se afla statuia zeului respectiv si in mijlocul lor
numeroase ofrande, statuete de pret și vase. Templele mari aveau si vestibul in fata si un altul
in spate. Erau 30X60m, dar erau si mai mari de 100X50 cum ar fi cele de la Samos din Efes.
Cel mai interesant complex de temple si sanctuare era pe ACROPOLE, se gaseau 4
edificii.
1. Propileele-o intrare monumentala construita din marmura
2. Panteonul (templul fecioarelor) -mare templu al greciei antice, cu două încăperi: in
naos, se afla asezata statuia Atenei inalta de 15m.
3. Templul Athenei victorioase – era ridicat in locul unui altar vechi al zeitei, pe o stanca
de pe Acropole in apropiere de propilee.
4. Erechteionul- era dedicat cultului propriu zis, era asezat pe cel mai sfant de pe
acropole, se afla pe stanca unde Zeus il lovise cu fulgerul pe Erechteus, socotit ca unul dintre
regii Atenei.aici se afla si maslinul sadit de Atena pe care il sadise cetatenilor fiind
protectoarea lor.

Sacerdotiul si sacrificiile

 Preotii nu erau organizati ierarhic ci se transmiteau din tata in fiu; erau slujbasi ai
statului, repr ai comunitatii pe langa divintate.
 nu aveau pregatire, nici vocatie
 nu trebuiau sa aiba defecte trupesti si trebuiau sa se fereasca de impuritati sexuale,
slujeau un an sau un nr de ani.
 La cultul privat si la cel al mortilor, nu se predintea să oficeize preotii. Inclusiv
sacrificiul sangeros putea fi oficait de un laic, asisat de un proet care prounta formulele rituale
si rostea rugaciunile.
 capul familiei era preotul casei pt ca se ocupa de acte de cult, ritualuri, ceremonii.
 In timpul ce savarsea cultul, purta haine curate de in si pe cap o coroană.
 Se jertfeau animale in functie de preferinta zeilor si legume sau lichide.

Sarbatorile

 Erau in functie de cetati si zei, la schimbarea antotimpurilor s.a.

 cele mai multe in cinstea Zeitei Athena. Toti zeii aveau, dar Atena avea panatenee mici
(în fiecare an -anual) si mari la 4 ani.
1. Panateneele mari- unirea Atticii intru singur stat.
  Se sarbatoareau din 566-565 cu mare fast, punctul culminant al sarbatorilor atingandu-
se pe data de 28 (iulie-august) ziua de nastere a Atenei,
 in noapte precedenta, tinerii si fecioarele petreceau toata noapte iar la rasaritul soarelui
avea loc un fel de procesiune pe un car impodobit cu o mantie, pe care era reprezentata o lupta
intre zei si giganti. Apoi, fete cu daruri, personalitati, sacrifiatori de animale, aliati, atleti,
ostasi, cetateni, toti cu cununi de lauri. Se opreau in fata altarelor, treceau prin fata templului
Atenei Nike si ajungeau in incinta. La ospatul sacrificial pastricipau funcitonarii statului si
procesionarii, Marea jertfa se impartea la toti oamenii cate o particica.
2. DIPOLIA – sarbatoare în cinstea lui Zeus protectorul oraselor care avea un sanctuar
in Acropole.
 Era sarbatorita pe 14 iunie-iulie.
 În centrul sarbatorii se afla bufonia-uciderea boului. Acesta era ucis de măcelarul de
vite care apoi arunca secera si fugea. Era ucis si un bou de la plug care reprezenta o
desacralizare, o profanare necesara.
3. JOCURILE
 forma de manifestare specifica grecilor antici.
 erau organizate la cativa ani si constau in procesiuni, sacrificii, acte de cult și
concursuri atletice
 au aparut in sec VIII la Olympia, durau o saptamana timp in care se suspendau
conflictele. Fiecare cetate organiza jocuri.
 Cele mai importante erau Jocurile pithice- la inceput din 8in8 ani apoi la 4 in cinstea
lui Apolo
 Jocurile neemeice in cinstea lui Zeus, istmice- Poseidon.
-au existat pana in perioada clasica. În sec IV au aparut atleti profesionisti si implicare a
scazut.in 393 d.Hristos au fost desfiintate de Teodosie cel Mare

MANTICA
 ghicitorii erau foarte apreciati pt ca descopereau viitorul și evenimente legate de viata
cetatii, dar si ce purificari sa faca.
 Se facea prin inspiratie directa si prin oracole (Dodona din Epir unde preotii cu
picioare nespalate interpretau fosnetul frunzelor unui stejar; Dephi-cel mai celebru, secVII,
era cunoscut in toata lumea, a fost reconstruit de nenumarate ori, pana în anul 390 cand
Teodosie cel Mare il inchide si Arcadie il dărâmă
  Oracolul era consultat anual de Pithia, apoi lunar, se sacrifica o capra, se dadeau
intrebari in forma alternativa si raspunsul se dadea prin tragere la sorti a unui bob alb sau negu.
 Mai profetea si intr-o stare de extaz provocata de frunzele de laur care le mesteca sau
de apa pe care o bea.

CULTUL MORTILOR

 fata de perioada homerica a evoluat.

 era privita ca o casatorie cu Hades,
 imparatia era tot sub pamant, accesul se facea pe o scara
 exista o gradina a lui Hades unde se danseaza, se joaca si se canta.
 Cadavrul imbracat in alb, purta pe cap cununa de flori,alături o turta de miere care o
dadea la cainele-mostru de la intrare in palatul lui Hades; o moneda pe gura a-l plăti pe Charon,
luntrașul care îl trecea râul mortilor.
 Era jelit două zile, care în semn de doliu isi zgariau obrajii, se loveau cu pumni, isi
taiau parul.
 Inmormantarea era facuta noaptea. Se varsa vin si ulei, iar daca era erou vorbea o
oficialitate. Tradatorii, sinucigasii nu aveau parte de inmormantare ci de gropa comuna. Exista
dupa inmormantare un ospat funerar, iar casa era stropita si toti se purificau.

MISTERELE

Își propuneau să încerce să ofere un răspuns mai precis decât reușea religia de stat, privind destinul
omului, în special destinul său dincolo de moarte – „mântuirea” celui inițiat în acel mister.
Constitutiv pentru aceste mistere este disciplina tăcerii (arcană) + promisiunea mântuirii după
moarte a celor inițiați. Mântuirea consta în eliberarea de sub puterea „destinului”, în capacitatea
de a răzbate cu bine prin împărăția lui Hades și de a ajunge în comuniune cu divinitatea după
moarte. Această mântuire era absolut garantată. În cadrul ritualului de inițiere avea loc o spălare, în
care neofitul experia purificarea predominant ritualică, având ca scop „îndumnezeirea” participantului.
Îndumnezeirea propriu-zisă se realizează prin faptul că inițiatul se împărtășește de destinul
divintății respective. La atingerea acestui scop contribuie săvârșirea actelor sacre, prezentarea
simbolurilor de cult și comunicarea formulelor de cult.

1. Misterele eleusine – aveau loc la Eleusis (23 km de Atena), misterul provine din perioada
miceiană (elemente minoice). În prima ½ a sec. V î.d.Hr., potrivit documentelor, faima misterului
depășea granițele provinciei Attica. În acea perioada, procesiunea anuală aduna peste 10.000 de
oameni. Acest cult mistic ia sfârșit abia în anul 395 d.Hr., când templul este distrus.
În imnul homeric dedicat lui Demeter (zeiță a cerealelor) povestește despre răpirea de către Hades
a fiicei lui Kore (Persefona), despre căutarea disperată și despre regăsirea fiicei, după care urmează
reînvierea naturii moarte, ca semn al concilierii dintre Demeter, zei și oameni. Demeter dispune
construirea unui templu și unui altar sub el, anunțând introducerea unor mistere car vor trebui
sărbătorite anual.
Din aceeași perioada cu imnul lui Demeter (VII î.Hr.) s-au păstrat și cele mai vechi vestigii ale
telestirion-ului, templul de inițiere din Eleusis. Statuia cultuală din templu reprezenta ambele
divinități principale din Eleusis (Demeter stând pe un coș și Kore cu o făclie în mână). În fruntea
personalului de cult se afla hierofantul, cel care făcea să apară lucrurile sacre.
Erau acceptați bărbați, femei, copii, barbari, vorbitori de limbă greacă și slavă. Inițierea avea loc
în cadrul „misterelor mici” din Agra (suburbie a Atenei) și „misterele mari” aveau loc în Eleusis. În
cadrul misterelor mici, se aducea o jertfă de purificare constând dintr-un purcel asupra căruia sacedotul
turna o ofrandă lichidă.
După aceea, neofitul care purta o făclie încă neaprinsă trebuia să îngenuncheze pe o blană de
berbec, să-și acopere capul și să aștepte ca o preoteasă să miște deasupra sa (binecuvântare magică) o
sită de cereale. În fine, el se juca în fața lui Demeter și a fiicei sale cu un șarpe (animalul sacru al
zeiței).

2.Misterele dionysiace – al doilea zeu care domina religia populară a misterelor era Dionysos.
Neofitul era instruit de o preoteasă, pentru ca el să cunoască toate practicile necesare. După ce postea
10 zile, evitând totodata orice act sexual, lua parte la un ospăț și se purifica printr-o îmbăiere, apoi era
condus în sanctuar, unde depunea un jurământ. Erau inițiați și copiii, dar în primul rând femeile.
De mai multe ori pe an, inițiații luau parte la riturile dionysiace principale care se celebrau noaptea,
pe culmi de munți. Adepții se încoronau cu coroane de iederă, uneori purtând simbolic coarne de țap
și se încingeau cu șerpi vii.
După ce consumau o cantitate mare de vin, ei se excitau(!) dansând într-un ritm sălbatic. Ajungeau
astfel într-o asemenea stare de delir încât, mai ales femeile, prindeau și sfâșiau animale de vii,
consumându-le apoi carnea crudă și sângele ca semn al comuniunii și împărtășirii cu însuși trupul
zeului (sună cunoscut?). Aceasta dădea inițiaților sentimentul că se unesc cu divinitatea, cu forțele
vitale și cosmice, că renasc, că încep o viață nouă.
În 186 i.Hr. romanii interzic aceste mistere, care vor fi reintroduse de Cezar prin Liber Pater,
cultul zeului Bacchus.

3. Orfismul – purtând numele unui zeu trac, Orfeu era un cântăreț de dinaintea lui Homer, care
cu farmecul lirei lui îmblânzea fiarele. Poet și cântăreț, inventator al lirei și al magiei, legendarul Orfeu
era considerat fondatorul misterelor și inițiatorul unei adevărate religii.
Ca mișcare religioasă, orfismul era mult superior cultului dionysiac și dispunea de o serie de
asociații secrete care exercitau influență asupra religiei statului. Doctrina orfică poate fi reconstituită
pe baza celebrelor Imne orfice (scurte poeme asemănătoare psalmilor VT).
 Conform aceste învățături, încă de la naștere, omul poartă în sine păcatul „strămoșesc” moștenit
din timpurile Titanilor, pe care trebuie să-l ispășească prin suferințe. Sufletul e întemnițat în trup
ca într-o închisoare. Pentru a-l elibera și a pune capăt ciclului de reîncarnări succesive, inițiatul trebuie
să apeleze la rugăciuni și purificări rituale, să ducă o viață morală, de rețineri și abstinență de la
orice hrană animală.
Chiar după moarte sufletul e pândit de tot felul de ispite și primejdii, iar pentru a le evita trebuiau
să cunoască anumite formule salvatoare. Au fost descoperite adevărate ghiduri de comportare morală,
scrise pe mici plăci de aur, asemănătoare cu Cartea egipteană a morților.
Esența orfismului era extazul de care erau cuprinși inițiații prin posturi, dansuri, cântece etc. În
timpul extazului, sufletul părăsea corpul și colinda prin Infern, cobora în Câmpiile Persefonei.
Orfismul a fost comparat cu o religie a indienilor americani, „the ghost dance”. La anumite
răstimpuri, toți credincioșii se întâlneau și începeau să danseze zile întregi, cunoscând o stare de
surescitare nervoasă deosebită. În acel moment, profetul mag începe să magnetizeze pe câțiva dintre
dansatori, aceștia căzând într-un greu somn hipnotic. Trezindu-se, ei povestesc celorlalți participanți
despre călătoria lor în lumea subpământeană și despre conversațiile pe care le-au purtat cu sufletele
rudelor și prietenilor morți. Orfismul a supraviețuit până în sec. 6 d.Hr.
Multă vreme s-a discutat despre problema unor pretinse influențe ale orfismului asupra
creștinismului. V. Macchioro și M. Eliade au încercat să acrediteze ideea existenței unei corespondențe
între Orfeu și Iisus Hristos.
Pornind de la faptul că Tarsul din vremea Sf. Apostoli era un oraș impregnat de un puternic
sincretism religios, cei 2 autori susțin că existau așezăminte orfice de a căror învățătură Sf. Apostol
Pavel s-ar fi lăsat influențat. În viziunea lor, acest lucru e clar mai ales în Epistola către Romani, în
care Sf. Pavel vorbește despre moartea credinciosului împreună cu Hristos și renașterea sa, la o noua
viață veșnică. Repetând această moarte și această înviere, credinciosul se unește cu Hristos, asemenea
inițiatului orfic care moare și reînviază împreună cu propira sa divinitate.
Pr. I.G. Coman și A. Boulanger arată clar deosebirile fundamentale dintre orfism și creștinism.
Între altele, cea mai importantă este că moartea lui Hristos a reprezentat o jertfă conștientă și
voluntară, ceea ce nu este cazul în orfism.

4. Pitagoreismul – curent filosofico-religios inițiat de Pitagora. Acesta, în Crotona, inființează

un fel de confrerie etico-religioasă, un fel de ordin filosofico-religios esoteric, în cadrul căruia era
considerat a avea origine divină. Aceștia ajung în Grecia, unde au răspândit ideile lui Pitagora, ajung
ca în anul 100 i.Hr. să reînvie ideile lui Pitagora (se naște neo-pitagoreismul).
Membrii confreriei pitagoreice se deosebeau prin îmbrăcăminte, prin faptul că erau vegetarieni și
prin rigiditatea concepțiilor morale.
Divinitatea, spunea Pitagora, se identifică cu sufletul lumii, ea este omniprezentă și poate fi
percepută peste tot în Univers. Sufletul este de origine divină și, de aceea, este nemuritor. După
moarte, el peregrinează prin corpurile animalelor, reîntorcându-se iarăși în trup omenesc. Pitagora
recomanda cumpătarea și un regim alimentar strict.
Mai presus de toate, omul trebui să-și cultive facultățile sufletești, rațiunea, memoria. Și mai
presus de orice: elt rebuie să practice filosofia, adică dragostea de înțelepciune.
 Pitagora susține că esența tuturor lucrurilor o constituie relațiile matematice și că, tocmai din acest
motiv, numărul ar fi principiul originar al tuturor lucrurilor. Totul își are obârșia în numere și totul
constă din raporturi numerice. Numărul, care stă la baza matematicii, explică și ordinea lumii.

Filozofia religioasa in perioa arhaica si clasica.

Incepand cu perioada arhaica, dar mai ales in cea clasica, paralel cu religia populara, in special in
cercurile poetilor, filosofilor si batranilor de stat, se consemneaza tot mai pregnant o serie de reflectii
cu caracter moral si filosofc. Pornind de la filosofii presocratici, se observa o intensa preocupare pentru
patrunderea tainelor complexe ale lumii mitologiei, in incercarea de a descoperi in spatele ei realitatea
sau adevarul. Promotorii acestei linii sunt, desigur, asa-zisii fizicieni din Milet-Asia Mica: Tales,
Anaximandru, Anaximene (de citit din curs, nu e obligatoriu pentru examen).
SOCRATE (471-399 I.D.Hr) a fost primul mare filosof al perioadei clasice. El este
intemeietorul eticii filosofice, pe care incearca sa o fundamenteze pe temei stiintific, independent de
traditia mitologica si religia antropomorfica a vechilor greci. In istoria filosofiei este cunoscut ca
rationalist(partial). SOCRATE CONSIDERA ZEII STATULUI ATENIAN niste puteri vii avand o
importanat majora in viata poporului. El ramane permanent filosoful in cautarea neincetata a unor
temeiuri rationale in problemele religioase.
Socrate vorbeste despre o singura Divinitate, de unde rezulta ca a depasit totusi, politeismul
antropomorfic al concetatenilor sai, pe care nu-l mai accepta din motive morale.El afirma ca in lume
guverneaza o ratiune suprema si ca ratiunea umana este o parte din aceasta ratiune universala care
reprezinta temelia ordinii morale universale si a adevaratei existente a omului. Tot ceea ce se petrece
in lume este dirijat de o putere divina pe care Socrate o identifica cu BINELE, ADEVARUL SI
FRUMOSUL IN SINE. Etica si morala au fost scoase de sub povara antropomorfismului si a
politeismului si au fost asezate p-e temeiul legilor aflate in firea tuturor oamenilor (remarca Sf.Ap.
Pavel-Rom. 12,14).
Socrate este monoteist (legea prezenta in inimile oamenilor-LOGOS, destinul implacabil-
MOIRA), anumiti Parinti ai Bisericii numindu-l crestin.
PLATON (428-348 I.D.Hr.), a fost un discipol ales de Socrate. Platon concepe ideea unei alte
existente decat cea fizica-matematica, o existenta ideala, care exista prin faptul ca ea este gandita. In
viziunea sa ideea reprezinta o esenta (ousia), care ramane vesnic identica cu sine. Iodeile sunt numite
de el cand esente divine (noima), cand reprezentari (ennoia).cand temeiuri rationale sau ratiuni (logoi)
ale lucrurilor. Platon avea o viziune metafizica, potrivit careia lumea este ordonata in conformitate cu
scopurile cu scopurile unei Ratiuni Universale. Binele si raul sunt considerate entitati absolute.
Raul isi are originea in trup si in facultatile inferioare ale sufletului care se pot opune ratiunii. Alatuir
de sufletul bun al lumii, Platon accepta si existenta unuia rau, prin aceasta apropiindu-se de dualismul
iranian. Pentru Platon divinitatea inseamna ideea de Bine. Inexprimabilul lui Platon este Cel pe care
omul il poate presimti doar prin credinta si religie, stiinta fiind calea care ilo conduce pe omdopar pana
la o limita, pregatindu-l pentru drumul cunoasterii, dar neputand nciodata sa isi spuna in acest domeniu,
ultimul cuvant. El considera ca in cel mai bun stat, Statul ideal, trebuie sa fie cinstiti toti zeii si toti
eroii poporului
ARISTOTEL (384-322) a preluat toate marile Idei platonice pe care le-a coborat insa in lumea
sensibila. In conceptia lui Aristotel sensul vietii consta in aflarea fericirii aici, pe acest pamant. Pentru
Aristotel, ideile nu duc la o existenta linistita in transcendent, ci ele sunt puteri active in aceasta lume.
El inlocuieste notiunea de idee cu forma (eidos). Temeiul tuturor schimbarilor din lume il reprezinta
materia (ili). In afara materiei nu poate exista nimic, exceptand divinitatea. Pentru el miscarea
(kinesis)este realitatea neimplinita, nedesavarsita. El afirma ca trebuie sa existe o cauza a Primului
miscator, care este o fiinta desavarsita, imateriala si rationala, ceea ce inseamna o fiinta divina, un spirit
divin. Ea este vesnica, neschimbabila. Esenta acestei divinitati este gandirea gandirii, noesisi, noeseos),
o gandire in care distinctia intre subiect si obiect a fost anihilata. Aristotel nu numeste niciodata
divinitatea cu epitetul de Creatorul ci doar cu acela de Primul Miscator.
Aceasta divinitate este ordonatoarea lumii, este autoarea ordinii cosmice,. In fapt prin aceasta
Aristotel evita panteismul de care ar putea fi acuzat. El are o conceptie teista, in sensul ca Dumnezeu
se distinge total mente de lume, El existand inaintea si in afara acesteia.

Declinul si sfarsitul religiei grecsti

 Declinul a inceput odata cu perioada elenistică

 Aparitia in grecia a unelor culte orientale: Isis, Osiris..
 Sfarsitul a fost pregatit si de unii filosofi, dar mai ales de unii sofiști: Protagoras,
Gorgias, Prodicos etc.
 Scriitori ca Euripide si Aristofan ridiculizat tot mai mult vechiul panteon
 O contributie decisivă si cultul conducatorilor, pentru ca intre timp, grecii se
convinseseră tot mai mult ca si conducatorii lor erau doar simpli oameni, si nu zei
 Dar si prin: 346 interzicerea sacrifiilor pagane; 386 Teodosie cel Mare inchide
templele pagane; 416 imp. Teodosie II ii indeparta pe toti paganii din functiile publice;
imp. Justinian inchide ultime scoli pagane.