CAPITOLUL VIII

TEHNICA IRIGĂRII PRIN ASPERSIUNE

Metoda constă în pomparea apei sub presiune ridicată de 3...9 atmosfere, pulverizată în
atmosferă, de unde va cădea sub forma unei ploi asemănătoare cu cea naturală. Pentru realizarea
transportului şi distribuţiei sub presiune este necesară o cantitate mare de energie ceea ce a
determinat ca metoda să se extindă în ţările cu potenţial energetic ridicat. În România unde irigaţia
s-a dezvoltat târziu, metoda este folosită la peste 90% din suprafaţa amenajată.

8.1. Avantajele metodei

Sunt de ordin tehnic, biologic şi economic.

a) Avantaje de ordin tehnic:
- apa fiind transportată prin conducte până la aspersoare şi distribuită de către acestea, se pot
iriga terenuri cu topografie accidentată fără a fi necesar să se execute nivelarea, evitând astfel
decopertarea stratului superficial de sol.
- se pot iriga terenurile cu pante peste 30%, cele cu apă freatică la mică adâncime şi solurile al
căror strat arabil este subţire.
- întrebuinţarea aspersoarelor de presiune joasă şi medie cu debite adaptate, suprimă tasarea
solului şi formarea crustei.
- permite o irigare de precizie conform cu consumul de apă al plantelor, împiedicând spălarea
sărurilor minerale.
- permite folosirea apelor uzate care pulverizate în aer se oxidează şi pierd din caracterul
toxic.
- scoate din circuitul productiv o suprafaţă mult mai mică decât metoda de irigare prin
scurgere, reţeaua de aducţiune fiind parţial subterană.
- cere un timp mult mai scurt pentru amenajarea sistemului.
- permite administrarea simultană cu apă de irigaţie a fertilizanţilor chimici şi organici, ca şi
eventual a insectofungicidelor.
- permite mutarea mecanizată a conductelor.
b) Avantaje de ordin biologic:
- prin aplicarea udărilor de înviorare înlătură efectul inhibitor al căldurii asupra fotosintezei în
zilele cu temperaturi ridicate.
- înlătură praful de pe frunze, permiţând respiraţie şi transpiraţie normale şi astfel un
metabolism normal, totodată plantele sunt menţinute într-o stare bună de curăţenie.
c) Avantajele de ordin economic:
- fac economie de teren, mai ales la instalaţiile fixe.
- fac economie de apă, pierderile prin aducţiune şi distribuţie fiind mai mici decât la udarea
prin scurgere.

8.2. Dezavantajele metodei

a) De ordin tehnic:
- la intensitate medie orară mare, energia picăturilor de ploaie tasează solul sau poate să
distrugă frunzele tinere.
- pentru instalaţiile la care aspersoarele udă în cerc sau în sector de cerc nu se realizează o
uniformitate acceptabilă în condiţii de vânt.
- la instalaţii mobile, pe terenurile argiloase, deplasarea conductelor de pe o poziţie pe alta se
face greu în urma înnămolirii solului.
- în funcţie de umiditatea relativă a aerului şi intensitatea stropirii, pierderile prin evaporaţie
sunt ridicate, de până la 25%.
 b) de ordin biologic:
- în perioada înfloritului, la livezile de pomi sau la leguminoasele pentru boabe, ca şi la
porumb în timpul polenizării nu este indicată irigarea, deoarece împiedică fecundarea.
- măreşte numărul tratamentelor cu fungicide, după fiecare udare fiind necesar un tratament în
livezile de pomi şi plantaţiile de vie.
c) de ordin economic:
- necesită investiţii mari, mai ales când sunt necesare pompări şi repompări în staţiile de
punere sub presiune.
- necesită o cantitate de metal considerabilă pe unitatea de suprafaţă.
- necesită un consum sporit de energie.
Un sistem clasic de irigaţie prin aspersiune, colectiv sau particular presupune:
- un punct de preluare a debitelor necesare, eventual regularizate, numit priză.
- o reţea de aducţiune formată din canale sau conducte cu staţii de punere sub presiune, pe
cele finale montându-se hidranţii.
- o reţea de distribuţie prin conducte îngropate sau la suprafaţa solului, pe care se montează
aspersoarele.
- aspersoarele, care repartizează apa pe teren.
În sistemele locale staţia de punere sub presiune este motopompa care prin intermediul
conductelor de legătură şi de udare asigură transportul apei până la aspersoare.

8.3. Clasificarea instalaţiilor de udare

a) Din punct de vedere al mobilităţii, instalaţiile de udare prin aspersiune se clasifică în: fixe,
mobile, semifixe, semimobile.
Instalaţiile fixe, acoperă toate suprafaţa de teren cu aripi de udare şi aspersoare, toate părţile
componente, cu excepţia aspersoarelor sunt îngropate.
Instalaţiile mobile, sunt acelea la care toate conductele de transport şi de udare, ca şi
aspersoarele se mută pentru fiecare poziţie de udare, deci terenul este acoperit parţial cu conducte.
Instalaţiile semifixe, sunt cele care funcţionează pe canale deschise cu agregat de pompare,
staţionar toată perioada de irigaţie. Agregatul pompează apa în conducte îngropate (antene) la care
se găsesc hidranţii pe care se instalează aripile de udare.
Instalaţiile semimobile, sunt acelea care funcţionează pe canale deschise cu agregat de
pompare, care se deplasează în 2 sau mai multe poziţii în perioada de irigare. Agregatul de pompare
creează presiune într-un sistem de conducte pozat la suprafaţa solului.
Alte tipuri de instalaţii sunt de regulă instalaţii autopropulsate sau tractate, folosite în marile
exploataţii irigate:
- sistemul cu rampă pivotantă este alcătuit dintr-o linie de conducte de udare, suspendate pe
roţi, care se rotesc în jurul unui pivot central, hidrantul. Motoarele care rotesc roţile sunt electrice
sau hidraulice, reglate astfel încât să păstreze liniaritatea conductei. Suprafaţa udată este un cerc,
deci se pun probleme la semănatul culturilor în rânduri. O conductă poate, măsura de la 300 la 750
m, deci irigă o suprafaţă între 28 şi 176 ha.
- sistemul cu rampă purtată este alcătuit din conducte de udare suspendate pe roţi sau
purtate pe un şasiu, automotor, care asigură şi presiunea necesară funcţionării aspersoarelor.
Alimentarea se face din canale deschise iar suprafaţa udată este un dreptunghi.
- sistem cu aripă rulantă la care conducta de udare constituie axul unui sistem de roţi
antrenate de un motor sau tractate. În România se există instalaţia IAT-300, specifică culturilor
furajere sau prăsitoarelor cu talie joasă (cartoful, soia).
- sistemul cu tambur cu aspersor gigant sau rampă, alcătuit dintr-un motor hidraulic care
antrenează un tambur pe care se înfăşoară o conductă semiflexibilă la capătul căreia este fixat: unul
sau două aspersoare gigant. Acest sistem permite să se irige un sector de cerc formând un unghi de
240°, cu un diametru al jetului de la 30 la 100 m şi o viteză de deplasare variind de la 6 la 60 m/oră.
În locul aspersorului gigant se poate amplasa si o rampă de udare ce are amplasate mai multe
aspersoare cu raza de udare mai mică, lațimea rampei poate fi intre 20 și 50 m, în funcție de
fabricant și dimensionata în corelație cu presiunea de lucru, diametrul furtunului de pe tambur,
lungimea furtunului.
b) Din punct de vedere al mutării, instalaţiile de aspersiune se clasifică în instalaţii cu
deplasare manuală şi instalaţii tractate. Instalaţiile tractate au prevăzut un sistem de susţinere şi
deplasare, roţi sau patine şi sunt tractate fie direct de tractor sau prin intermediul unui troliu. Pentru
deplasarea tractată tronsoanele aripilor de udare trebuie să prezinte orificiu de golire prevăzut cu
supape, iar legătura dintre tronsoane să fie rezistentă.
Pentru a micşora numărul de poziţii ale aripilor de udare, se folosesc aripi de aspersiune
dotate cu furtunuri flexibile la capătul cărora se montează aspersoarele. Manevrând furtunurile
flexibile se pot obţine diferite poziţii ale aripilor de udare.

8.4. Indicii funcţionali ai instalaţiilor de aspersiune

Aspersorul. Este ultima parte componentă a instalaţiei de aspersiune şi are rolul de a

transforma jetul de apă în picături. În funcţie de construcţie există aspersoare care funcţionează
staţionar, dispersând apa sub formă de con (aspersor cu deflector) şi aspersoare în mişcare, care udă
în cerc sau sector de cerc.
Aspersoarele în mişcare sunt cu una sau două duze dispuse de aceeaşi parte sau simetric. În
funcţie de scopul urmărit, aspersorul este prevăzut cu duze de mărimi variabile, de la 5 la 8,5 mm,
putând să asigure de la ploi foarte mici, specifice culturilor legumicole până la ploi grosiere,
pretabile pentru plantele furajere.
După presiunea de lucru sunt clasificate în: aspersoare de mică presiune (0,35-1,0 at), cu
intensitate orară mare, picături grosiere, de presiune moderată (1,0-2,0 at.), folosite la irigarea sub
coroana pomilor; aspersoare de presiune intermediară (2-4 at.) folosit la majoritatea culturilor
agricole; aspersoare de presiune mare (4-6 at.) şi aspersoare gigant cu presiune peste 5,5 at.
După raza de stropire aspersoarele se clasifică în: aspersoare cu rază mică, sub 20 m; cu rază
medie, 20-35 m; cu rază mare 35-50 m; cu rază foarte mare, peste 50 m.
Raza de lucru este distanţa de la aspersor până unde intensitatea medie orară ajunge la 25%
din valoarea medie.
După Pikalov, citat de Dorobanţu, pentru aspersoarele cu unghiul de înclinare a duzei faţă de
H
orizontală de 32° şi raportul  1000 raza de stropire este dată de relaţia R  0,42  H  1000  d , în
d
care R este raza în m, H este presiunea apei în metri coloană de apă şi d este diametrul duzei.
O altă relaţie de stabilire a razei de stropire este:
R  0,415   d  H 2 / 3
unde: α = unghiul de înclinare al duzei; d = diametrul duzei în m; H = presiunea la duză în metri
coloană de apă.
Raza de stropire este mult influenţată de vânt, pe lângă diametrul duzei şi presiunea de
lucru intervenind şi direcţia şi viteza vântului. Raza minimă, când jetul este îndreptat împotriva
direcţiei vântului poate descreşte faţă de raza medie obţinută pe calm până la 1/2, pe când raza
maximă când jetul este îndreptat pe aceeaşi direcţie cu vântul, să crească numai cu 1/5-1/6.
Suprafaţa stropită este în funcţie de caracteristicile de construcţie ale aspersorului şi
mărimea razei de stropire, are valori diferite şi de regulă este de formă circulară. Ca o
consecinţă a modificărilor produse de vânt suprafaţa stropită se deformează prin alungirea în
direcţia vântului şi se micşorează faţă de calm.
După Pleşa şi Florescu indicii calitativi ai aspersiunii sunt:
- debitul aspersorului,
- raza de stropire,
- uniformitatea stropirii,
- suprafaţa stropită,
 - intensitatea ploii
- fineţea sau gradul de pulverizare.
Pricop şi Grumeza completează aceşti indici cu eficienţa udării, pierderile prin evaporare şi
timpul de udare.
Debitul aspersorului este cantitatea de apă distribuită de aspersor şi exprimata în l/s sau
3
m /ha. Pentru determinarea teoretică se foloseşte relaţia Q  m  s 2  g  H în care: m = coeficientul
de contracţie al venei de lichid, cu valori între 0,80-0,95; s = suprafaţa secţiunii duzei în m 2; H =
presiunea apei în coloană de apă.
Pentru a se asigura o funcţionare normală a mai multor aspersoare pe aripa de udare,
este necesar să se îndeplinească cerinţele relaţiei:
q p

q0 p0
unde: q = debitul unui aspersor oarecare de pe aripă; q0 = debitul celui mai îndepărtat aspersor de pe
aripă; p = presiunea apei la aspersorul oarecare; p0 = presiunea apei la aspersorul cel mai îndepărtat.
Uniformitatea stropirii (U), sau uniformitatea distribuţiei apei pe teren, exprimă calitatea
udării prin punerea plantelor în condiţii egale de umiditate. Neuniformitatea repartiţiei apei pe teren
se datoreşte mai multor cauze între care:
- caracteristicile de construcţie ale aspersoarelor, între care un rol important revine existenţei
sau nu a dispozitivelor de spargere a jetului.
- influenţei vântului asupra jetului.
- suprapunerea suprafeţelor udate, de la de 2 ori până la peste de 6 ori, în schemele strânse, de
12/12.
- existenţa depresiunilor sau a pantelor care generează băltiri sau scurgeri de suprafaţă.
- înălţimii necorespunzătoare a suporţilor aspersoarelor deasupra terenului.
Pentru calcularea uniformităţii stropirii, diferiţi autori dau relaţii mai mult sau mai puţin
complicate, care iau în calcul cantitatea de apă căzută într-un punct şi înălţimea medie a apei.
Pentru a determina atât uniformitatea cât şi intensitatea stropirii, se folosesc cutii
pluviometrice de suprafaţă cunoscută care se aşează fie pe câteva diametre, fie în caroiaj, la distanţe
de 1...2 m între ele. Instalaţia va funcţiona un limp stabilit 30’ sau 60’, se va colecta apa şi apoi se
calculează indicii de uniformitate.
m
După Baquero, U  unde: m = înălţimea medie a apei; P = înălţimea maximă admisibilă,
P
aleasă astfel ca un anumit procent din suprafaţa irigată să primească o cantitate de ploaie inferioară
acestei valori, de exemplu 10%.

Hx 
După Puppino, U  
, unde: H= înălţimea maximă de apă căzută în pluviometre; x =
x
înălţimea medie de apă.
După Christiansen:
 

 h x   a 
Cu  100 1  _____  sau Cu  1001  _____ 
 xn   x  n 

 

unde: h = înălţimea apei în fiecare pluviometru; Σ|a| = suma abaterilor valorilor înălţimii apei din
fiecare pluviometru; n = numărul pluviometrelor.
După Pernes:
h s
Cu  100 0  
 
 x S
în care: h0=înălţimea minimă de apă măsurată; s=suprafaţa corect udată, care primeşte cel puţin 80
% şi cel mult 120 % din medie; S=suprafaţa totală udată.
După Christiansen, o instalaţie ideală ar avea abaterile zero, deci Cu trebuie să fie 100, se
admite un coeficient acceptabil de 70%. După Pernes, de asemenea, o instalaţie ideală trebuie să
aibă coeficientul de uniformitate 100, însă dacă într-un punct nu cade apă, coeficientul devine zero,
după acest indice se admite ca acceptabil un coeficient de uniformitate de 60%.
Intensitatea stropirii (I) reprezintă cantitatea de apă distribuită de un aspersor în unitatea de
timp pe o anumită suprafaţă.
Privită din mai multe aspecte, se deosebesc:
- intensitatea orară teoretică (Iht), determinată din relaţii matematice şi care se referă la un
Q
aspersor izolat: I ht   3600 , mm/h (unde: Q = debitul aspersorului în l/s; η = randamentul
S
Q
ploii; S = suprafaţa udată în m2), sau I ht   1000 , mm/h (unde Q = debitul aspersorului în
S
m3/oră).
Cum un aspersor nu funcţionează izolat, ci pe aripa de udare, formula intensităţii medii orare
teoretice pe aripa de udare devine:
3600  Q  
I ht  mm / h
D1  D 2  n
în care: Q = debitul aspersorului în l/s; η = randamentul; D1 = distanţa dintre aripi; D2 = distanţa
dintre aspersoare; n = numărul de aspersoare.
În practică, unde intervine vântul şi evaporarea, se foloseşte:
- intensitatea medie orară reală, determinată experimental cu ajutorul cutiilor pluviometrice
aşezate în raza de acţiune a aspersorului sau a aripii de udare.
V
I hr   10 mm / h
S

unde: V = volumul de apă din pluviometre în cm3; S = suprafaţa de colectare a pluviometrului în

cm2; sau

x
I hr   10 mm / h
S

unde: x = media volumului de apă în cutiile pluviometrice; S = suprafaţa cutiei pluviometrice.
Teoretic, pentru condiţii de calm, la funcţionarea aspersoarelor pe aripa de udare, valoarea
intensităţii medii teoretice pe aripa de udare se obţine din valoarea intensităţilor medii orare
teoretice, amplificate cu 1,57 pentru aşezarea în pătrat şi 1,20 pentru aşezarea în triunghi.
Când intensitatea medie orară a fost determinată real, se pot trasa izohietele, unind punctele
care au primit aceeaşi cantitate de apă din interiorul suprafeţei udate. Astfel, reprezentată,
intensitatea poate permite aprecieri asupra zonelor excesiv sau insuficient udate, atât în condiţii de
calm, cât şi în condiţii de vânt.
În funcţie de intensitatea medie orară, se alege tipul de aspersor, astfel ca viteza de
infiltraţie a solului să fie superioară cantităţii de apă ce cade pe sol în unitatea de timp, pentru
a nu permite apariţia băltirilor.
Raportul între intensitatea medie orară reală şi cea teoretică fie pe un aspersor izolat, fie pe
aripa de udare, reprezintă randamentul stropirii:
I
  hr
I ht
Legat de corelaţia între intensitatea stropirii şi viteza de infiltraţie a apărut indicatorul de
intensitate instantanee care este înălţimea colonei de apă, căzută pe o suprafaţă la o rotaţie
completă a aspersorului:
qt 
Is  mm / rot
S
în care: q = debitul aspersorului l/s; t = timpul în secunde în care se face o rotaţie completă a
aspersorului;S= suprafaţa udată în m2; η=randamentul stropirii.
 Is se poate deduce din valoarea intensităţii medii orare prin relaţia:
I
Is  h mm / rot
n
unde: n = numărul de rotaţii pe oră ale aspersorului.
Intensitatea instantanee se poate regla la aspersoarele cu şoc prin strângerea sau slăbirea
arcului. Strângerea arcului determină o rotire mai rapidă, un număr mai mare de rotaţii pe oră şi
deci o intensitate instantanee mai mică, care permite o udare mai uniformă.
Pagliuca şi Tanda introduc noţiunea de coeficient de intensitate, cu rol important în corelarea
aspersorului cu tipul de sol:
v
Ci  f
Is
unde:Ci = coeficientul de intensitate; Vf = viteza de infiltraţie în mm/min; Is = intensitatea
instantanee în mm/rot.
Când Ci este cuprins între 0,2...0,4 imensitatea ploii corespunde solului, când este mai mic de
0,2 intensitatea ploii este mare şi apar băltiri iar când este mai mare de 0,4 aspersoarele
funcţionează neeconomic. La aspersoarele cu jet scurt, datorită energiei cinetice reduse efectul
batant este micşorat şi infiltraţia se face mai uşor.
Degan a introdus tot în scopul corelării intensităţii stropirii cu solul un indice numit indice
pedologic, rezultat din produsul intensităţii medii orare cu intensitatea instantanee:
2
I I
I p  Ih  Is  Ih  h  h
n n
Importanţa acestui indice apare la compararea tipurilor de aspersoare fabricate, aceeaşi
intensitate medie orară putând fi realizată de un aspersor cu un număr mare sau mic de rotaţii. La
aspersoarele cu număr mare de rotaţii/oră, indicele pedologic este mic, deci ele sunt mai pretabile,
asigurând o stropire lentă, fără formare de crustă. Valorile optime ale acestuia sunt de 0,4...0,6.
Mărimea picăturilor (D), este un factor cu importanţă în efectul de rupere a plantelor şi
lăstarilor tineri, precum şi de compactare a solului. Diametrul picăturilor se cere să fie cuprins între
0,5...1,0 mm. Pe altă parte, picăturile prea fine duc la pierderi mari de apă prin evaporare în
atmosferă.
Pentru determinarea mărimii picăturilor se foloseşte o cutie cu strat de făină de 1-2 cm
grosime sau o hârtie de filtru. Acestea se cântăresc înainte şi după prinderea unui număr de n
picături, rezultând o diferenţă de greutate (G).
G
O picătură va avea greutatea G p  şi diametrul mediu (în mm), rezultat din relaţia
n
D  1,24 3 Gp . Diametrul mai poate fi calculat şi prin relaţia: D  0,76631 3 D1 , unde D1 =
diametrul mediu al urmelor lăsate de picătură pe hârtia de filtru sau făină.
R
Fineţea stropirii (Ip), care se stabileşte în funcţie de indicele de putere I p  , unde: R =
H
raza de stropire a aspersorului în mm; H = presiunea apei în metri coloană de apă. În vid acest
indice poate ajunge la valoarea 2 dar în practică nu depăşeşte 1,2 (la aspersoarele cu jet scurt ajunge
la 0,8).
După Cazacu, corelând cei doi indici Ip şi α, fineţea stropirii se clasifică astfel (tabelul 8.1).
Tabelul 8.1
Fineţea stropirii după indicii Ip şi α
Felul stropirii R H
Ip  
H d
Neeconomică 0,75 4,0
Foarte fină 0,90 3,0
Fină 1,00 2,3
Semifină 1,10 2,0
 Semigrosieră 1,20 1,8
Grosieră 1,30 1,4 (nu se foloseşte)

8.5. Amplasarea aspersoarelor

In funcţie de poziţia pe care o au aspersoarele de pe o aripă şi de pe aripa vecină, amplasarea

poate fi în triunghi, pătrat sau dreptunghi.
La aşezarea în triunghi poziţia unui aspersor de pe o aripă este între două aspersoare de pe
aripa vecină. Este amplasarea cea mai eficientă, dar nu se
recomandă decât în condiţii de calm sau la viteze ale vântului mai mici de 1,5 m/s.
La aşezarea în triunghi distanţa dintre aspersoare pe aripile de udare trebuie să fie
R 3  1,732 R , iar distanţa dintre aripile de ploaie 1,5R. Pe teren, aşezarea în triunghi se
realizează montând pe aripile de ploaie aspersoarele în mod normal, de exemplu pentru distanţa
între aspersoare de 24 m se montează un tronson fără priză penrru aspersor, un tronson cu priză
pentru aspersor, apoi trei tronsoane fără priză pentru aspersor şi un tronson cu priză pentru aspersor
ele. Pe aripa următoare, se va monta un tronson cu priză pentru aspersor, trei tronsoane fără priză,
un tronson cu priză, etc.
Aşezarea în pătrat, se foloseşte în condiţii de vânt peste 1,5 m/s şi care bate din toate
direcţiile. Pătratul apare ca unind 4 aspersoare vecine, distanţa dintre aspersoare fiind egală cu
distanţa dintre aripi.
Aşezarea în dreptunghi se face în condiţii de vânt dintr-o singură direcţie şi se realizează prin
distanţe diferite între aspersoare pe aripă şi între aripi de udare, distanţa mărită fiind pe direcţia
vântului. Practic, când vântul bate paralel cu aripa de udare, suprafaţa udată de un aspersor devine o
elipsă în loc de cerc, deci se alungeşte şi se îngustează.
Pentru a realiza schema se măreşte cu un tronson de 6 m distanţa între aspersoare, sau se
micşorează cu un tronson conducta de legătură (distanţa între aripile de udare). Când vântul bate
perpendicular pe direcţia aripii de udare se micşorează distanţa dintre aspersoare sau se lungeşte
conducta de legătură. în unele cazuri este necesar să se aplice ambele corecţii.

8.6. Schemele funcţionale ale instalaţiilor de aspersiune

In funcţie de evoluţia suprafeţelor amenajate s-a pornit de la instalaţii de aspersiune care

funcţionau pe canale deschise, presiunea realizându-se de un agregat de pompare. Aceste tipuri de
scheme există astăzi doar în amenajările locale. Marile suprafeţe, grupate în sisteme de irigaţie sunt
amenajate fie pe canale deschise, presiunea realizând-o un agregat de pompare, dar de la el apa este
trimisă prin antene îngropate la hidranţi, sau direct pe canale deschise, presiunea fiind realizată de
staţia electrică de punere sub presiune SPP, care trimite apa la hidranţi prin intermediul antenelor de
diferite ordine.
Primul tip de schemă al instalaţiei mobile, care funcţionează pe canale deschise, cu agregate
de pompare, are următoarele caracteristici funcţionale: debitul de pompare 160 m3/oră; distanţa
dintre canalele de alimentare 432 m.Distanţa mică între canale (432 m) face ca un procent mare să
fie scos din suprafaţa arabilă.
Sistemele construite în ultimul timp sunt sisteme cu conducte îngropate şi cu staţie de punere
sub presiune; în cazul acestor sisteme instalațiile de udare se racordează la vana hidrant a antenei
îngropate printr-un branşament. Distanţa dintre antenele îngropate este variabilă de la sistem la
sistem, în general este de 576 m, dar poate fi şi de 696 m.
Instalațiile de udare se orientează perpendicular pe antena îngropată branşându-se fie direct la
hidrant, fie prin intermediul conductelor de legătură. Distanţa dintre hidranţi este de 72 m, iar în
sistemele mai vechi a fost şi de 96 m.
Funcţionarea aspersoarelor pe conducta de udare poate fi simultană şi alternă. La funcţionarea
simultană toate aspersoarele funcţionează, la cea alternă funcţionează numai jumătate din numărul
aspersoarelor de pe aripă 1-3-5-7-9-11, apoi după trecerea timpului de staţionare se montează
aspersoarele în poziţiile vecine 2-4-6-8-10-12. Sunt sisteme în care funcţionează un număr mai mic
de aspersoare, până la 1/4 din numărul total şi apoi automatizat intră în funcţiune alte aspersoare,
primele oprindu-şi funcţionarea, apoi altele etc. Aceste situaţii se adoptă fie când lungimea aripii
este prea mare şi debitul nu ar fi suficient pentru a funcţiona toate aspersoarele, fie când presiunea
este mai scăzută din cauză că aripa este aşezată în contrapantă.
În scopul realizării de presiune şi debit constant de-a lungul aripii de udare, pe suportul
aspersorului s-au montat limitatori de presiune sau de debit, care sunt prevăzuţi cu resort de limitare
a presiunii de la duza aspersorului sau obturează/lărgesc orificiul de trecere al apei de la tija
aspersorului la aspersor.
Eficienţa udării realizează prin aspersiune se determină cu ajutorul relaţiei:
E asp  str  C u
De exemplu pentru un randament al stropirii de 90% şi C u de 0,7 eficienţa udării Easp este de
63%. Un indicator general prin care se exprimă eficienţa udării în funcţie de uniformitate este
Cu
C e  0,5  unde Cu este uniformitatea după Christiansen.
2
8.7. Organizarea udării prin aspersiune

Un sistem de irigaţie bine dimensionat trebuie să facă faţă cerinţelor de apă ale tuturor
culturilor în perioada de consum de vârf. Debitul reţelei de aducţiune va fi cu atât mai mare cu cât
numărul de ore de funcţionare al instalaţiilor de udare va fi mai mic. Pentru o aripă de udare, cu un
debit constant, va exista o relaţie inversă între numărul de aspersoare, implicit lungimea aripii şi
pluviometric Pentru a asigura încadrarea în timp optim a udării culturii la un debit minim pe reţeaua
de aducţiune, va trebui ca instalaţiile de udare să funcţioneze neîntrerupt 24 de ore din 24, lucru
practic imposibil, existând cel puţin timpi de întrerupere necesari mutării instalaţiei de pe o poziţie
pe alta.
Modul de organizare a udării pe o suprafaţă irigată este condiţionat de tipul reţelei de
aducţiune, cu canale deschise sau conducte îngropate şi de parametri constructivi ai instalaţiei,
respectiv debitul şi presiunea din reţea.
Pentru instalaţiile ce funcţionează pe canale deschise, deci cu agregate de pompare, numărul
de agregate ce funcţionează simultan va fi de:
Q net canal  Pierderi
N agr 
Q agregat
Lungimea aripii de udare este constructivă şi de udare sau efectivă:
d
L c   n  1 d  m
2
L u   n  1 d  d  n  d m
unde: d = distanţa între aspersoare; n = numărul de aspersoare.
Numărul de aspersoare pe aripa de udare:
Q aripa
N asp 
Q aspersor
Timpul de staţionare al unei aripi de udare:
m
t ore
10  I hr
în care: m = norma de udare în m3/ha; Ihr = intensitatea orară reală mm/h.
Suprafaţa deservită de o instalaţie:
S  S poz  n  T ha
unde: Spoz = suprafaţa irigată într-o poziţie; n = număr cicluri zilnic; T = intervalul dintre două udări.
Ciclul de funcţionare într-o poziţie este dat de relaţia:
Tc  t f  t m  t sv  t s  t m
în care: tf = timpul de funcţionare într-o poziţie (ore); tm = timpul de mutare al conductelor dintr-o
poziţie în alta (ore); tsv = timpul de zvântare, adică timpul necesar ca să fie posibilă mutarea pe
suprafaţa udată fără a deteriora solul.
În funcţie de numărul de aripi ce funcţionează pe antenă şi de modul de amplasare al lor pe
diferite tronsoane ale antenei, există mai multe situaţii:
- aripă singulară când pe o antenă sau un tronson de antenă se află amplasată o singură aripă;
prezintă dezavantajul că odată ajunsă la capătul antenei sau tronsonului este necesară transportarea
în gol pe o lungime mare (fig.8.5).
- aripi grupate, câte două sau trei pe aceeaşi parte a antenei, aşezate una lângă alta; prezintă
avantajul că în condiţii de vânt udarea este mai uniformă, dar sunt unele dezavantaje, pornind de la
investiţii suplimentare la sistemul de aducţiune (antene telescopice) sau cu diametru mărit,
deplasare obligată pe suprafaţă mare de teren umed, întoarcere înapoi în gol pe distanţă mare
(fig.8.6).
- aripi dispersate, în care două sau patru aripi sunt amplasate de o parte şi de alta a canalului;
este cel mai indicat mod de amplasare, deplasarea executându-se pe teren uscat, nu există deplasări
în gol la terminarea intervalului între udări, iar antena este uniform construită, sarcinile fiind
uniform repartizate (fig.8.7).
- inelară, când aripa de udare are lungime dublă, cât intervalul între două antene şi se
cuplează la un hidrant de pe o antenă şi la hidrantul corespunzător de pe antena vecină; este puţin
folosită (fig.8.8).
Timpul de revenire al aripii de udare pe poziţia iniţială sau intervalul dintre udări se
calculează în funcţie de norma de udare şi consumul de apă după relaţia:
m
tr 
ET
în care: m = norma de udare aplicată, în m 3/ha; ET = consumul zilnic al culturilor în m 3/ha/zi, în
situaţia când între două udări nu au căzut precipitaţii, iar dacă înainte de udarea planificată au căzut
precipitaţii relaţia devine:
mp
tr 
ET
Se renunţă la udarea planificată numai în cazul în care precipitaţiile au fost de cel puţin 40
mm sau au umectat un strat de sol de cel puţin 40 cm grosime.
Succesiunea operaţiilor în exploatarea amenajărilor de aspersiune este următoarea:
- alegerea tipului de aspersor şi a duzei astfel ca intensitatea medie orară să fie inferioară
vitezei de infiltraţie a solului. Mărimea vitezei de infiltraţie se determină cu infiltrometrul.
- stabilirea timpului de funcţionare într-o poziţie, prin relaţia
m
tf  ore
10  h
- determinarea timpului unui ciclu de udare, din suma timpului de funcţionare într-o poziţie,
tf timpul de zvântare tsv şi timpul de mutare tm.
Timpul de zvântare este variabil în funcţie de natura solului, mărimea normei de udare,
temperatura şi umiditatea aerului. Are mărimi între 30' şi 1 oră.