Sunteți pe pagina 1din 6

Imunologie fundamentala

Linii de aparare:
1. Nespecifice:
Barierele naturale,
Reactia inflamatorie
2. Specifice:
Raspunsul imun

Istoric
Privind înapoi vom cunoaste calea ce duce spre viitor.
“immunis” - origine latina - scutit de taxe, serviciu militar, etc.
"imunitate" - folosit prima în 1755 ca "immunitas" descrie efectele induse
de o încercare timpurie de variolizare

Gerhard van Swieten (1700 - 1772)


Variolizare - vechi procedeu chinezesc adus in Anglia de Lady Montagu

Lady Mary Wortley Montagu (1689 - 1762)


Edward Jenner (1749 - 1823)
14 May 1796, Jenner testeaza teoria variolizarii inoculind unui copil de 8
ani (James Phipps) material biologic colectat din pustulele pe care
Sarah Nelmes, (o mulgatoare de vaci) le avea pe mîini de la vaca numita
Blossom.
Louis Pasteur (1822 - 1895 )
Intemeietorul microbiologiei
Imunizare prin vaccinare (termenul de vaccin introdus de Pasteur in
memoria lui Jenner): Holera aviara si Antraxul vitelor.

Robert Koch (1843 - 1910)


1888 - Roux si Yersin discopera toxina difterica.
Émile Roux (1853-1933)
Alexandre Yersin (1863-1943)

Anticorpii
1890 - Von Behring si Kitasato demonstreaza prezenta anti-toxinei in
singele indivizilor care au fost bolnavi de difterie
Emil von Behring (1854 - 1917) Shibasaburo Kitasato (1852-1931)

Titani
Paul Ehrlich (1854 - 1915) Ilia Ilici Mecinikov (1845 - 1916)

Românii
Victor Babeș (1854 - 1926)
Ioan Cantacuzino (1863 - 1934)
Noi discipline:
Imunochimia - studiază moleculele implicate în răspunsul imun şi reacţiile
dintre ele;
Imunogenetica - cercetează genele care codifică aceste molecule ;
Imunologia celulară - abordează răspunsul imun ca interacţiune între
celulele sistemului imun şi ca interacţiune a acestora cu antigenele.

Clasificare:
Există în prezent două criterii generale de clasificare:
a) cel al originii reactivităţii imune, sub acest aspect deosebindu-se:
-imunitatea naturală (sau moştenită);
-imunitatea dobândită;
b) cel al tipului de efector imunologic, deosebindu-se în acest sens:
-imunitatea umorală şi
-imunitatea celulară

In functie de originea reactivităţii imune:


-Imunitatea naturală - sau moştenită. Un tip de imunitate naturală, care
este prezent încă de la naştere, este cel specio-dependent.
Omul are o imunitate naturală faţă de unii agenţi infecţioşi care produc
îmbolnăviri la alte specii.

-Imunitatea dobândită - este considerată ca fiind suma fenomenelor care


apar după o stimulare antigenică cunoscută.
După modul de realizare a imunităţii dobândite se deosebesc două
tipuri:
-imunitate dobândită natural (postinfecţioasă) - se instalează ca rezultat al
trecerii organismului prin boală (formă clinică sau infecţie inaparentă clinic
– febră tifoidă, difterie, scarlatină, rujeolă etc);
-imunitate dobândită artificial (postvaccinală) - se instalează după
supunerea organismului la vaccinarea selectivă, cu un anumit tip de
antigen.

După mecanismul de instalare al imunităţii dobândite se deosebesc


trei tipuri:
1. imunitatea doândită activ - rezultatul unei stimulări antigenice directe
realizată:
-în mod natural - infecţie sau
-în mod artificial - vaccin. Se realizează prin vaccinuri:
-cu virus viu atenuat (antipoliomielitic),
-cu virus omorât (antipertusis)
-cu toxine detoxifiate (antidifteric, antitetanic).

2.imunitatea dobândită pasiv - se obţine prin transferul de efectori activi


(anticorpi sau celule sensibilizate) de la un organism imunizat anterior în
mod activ.
3. imunitate adoptivă - este imunitatea dobândită artificial, prin transfer de
celule imunocompetente (suspensii celulare din splină, măduvă osoasă,
ganglioni limfatici) provenite de la un organism imunizat activ înprealabil.
Imunitatea umorală este realizată prin intermediul anticorpilor, molecule
proteice proprii, specializate în recunoaşterea structurilor non-self, a
antigenelor.
Imunitatea celulară este realizată prin intermediul limfocitelor T citotoxice,
purtătoare de receptori specitici pentru antigene prezente pe suprafaţa
celulelor proprii şi recunoscute ca non-self.

Sistemul imun prezintă trei caracteristici fundamentale:


-capacitate de discriminare a self-ului de non-self;
-capacitate de discriminare între antigene diferite;
-memorie imunologică.

Antigen (Ag)
-Ce este un Ag ?
-Substanta ce determina secretia de Ac ?
-Substanta non-self ?
-Proteina cu Gm mare > 10kDa ?
-Substanta straina - taxonomic ?

Caracteristicile generale aleantigenelor:


-Specificitatea - capacitatea substantei de a reactiona cu… ?!
-Antigenitatea - capacitatea substantei de a induce un RI
Clasificarea Ag:
-Ag complete (complexe)
a. proteine
b. nucleoproteine
c. lipopolizaharide
d. polizaharide
-Ag incomplete (haptene)
-Haptene complexe
-polipeptide
-lipide
-acizi nucleici
-Haptene simple
-dizaharide
-compusi organici simpli
Haptenele
Fragmente, chimic active şi specifice imunologice, care nu pot induce
singure formarea de anticorpi, dar care cuplat cu proteina determină
specificitatea imunologică a acesteia, au fost denumite haptene, antigene
parţiale sau antigene incomplete.
Clasificare haptene
-Haptene precipitante - sunt haptene complexe (se combină cu anticorpul
omolog precipitant, dar “in vivo” nu stimulează producerea de anticorpi);
-Haptene inhibitorii, neprecipitante - sunt haptene simple ce nu pot stimula
producerea de anticorpi, dar pot reacţiona cu anticorpii omologi, pe care îi
blochează fără a forma precipitate. Anticorpii blocaţi de haptenele inhibitorii
nu mai pot reacţiona cu antigenul complet ce l-a generat şi nici cu haptena
precipitantă a acestuia.