See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/264419920

Mineral Resources Mining and Management (in Romanian)

Book · January 2011

CITATIONS READS

0 1,383

1 author:

Marinescu Mihai
University of Bucharest
55 PUBLICATIONS   53 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Elaborarea si implementarea de tehnologii inovative pentru monitorizarea hazardului natural si antropic privind deplasarile de teren – MONISENZ. 2014-2017. Contract
83/2014. PN II. Competitia nationala 2013 View project

Sustainable aggregates resources management - SARMa View project

All content following this page was uploaded by Marinescu Mihai on 02 August 2014.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Mihai Marinescu

EXPLOATAREA SI
MANAGEMENTUL RESURSELOR
MINERALE

EDITURA UNIVERSITATII DIN BUCURESTI

2011

1
Referenti stiintifici :

Prof. dr. ing. Cristian Marunteanu

Prof. dr. ing. Daniel Scradeanu

Redactare computerizata :

Conf.dr.ing. Mihai Marinescu

2
 Mihai Marinescu

EXPLOATAREA SI MANAGEMENTUL
RESURSELOR MINERALE

EDITURA UNIVERSITATII BUCURESTI

2011

3
 CUPRINS
Cap.1
MANAGEMENTUL RESURSELOR
1. NOTIUNI INTRODUCTIVE...10
1.1.Conceptul de management...10
1.2.Geomanagementul...10
1.3.Procese de productie cu caracter geologic...11
2.MANAGEMENTUL PROCESELOR DE CERCETARE GEOLOGICA...12
2.1.Cercetarea geologica fundamentala...12
2.1.1.Cercetarea fundamentala pentru substantele minerale si energetice solide...13
2.1.2.Cercetarea fundamentala pentru substante minerale si energetice fluide...14
A.Cercetarea pentru titei si gaze naturale combustibile...14
B.Cercetarea pentru ape subterane, ape geotermale si gaze naturale
necombustibile insotitoare...15
2.2.Prospectiunea geologica...15
2.2.1.Prospectiunea pentru substante minerale si energetice solide...16
A.Recunoasterea geologica...16
B.Prospectiunea de detaliu (detaliata)...17
2.2.2. Prospectiunea pentru substante minerale si energetice fluide...18
A.Prospectiunea pentru hidrocarburi...18
a.Recunoasterea geologica...18
b.Prospectiunea de detaliu...19
B.Prospectiunea pentru ape subterane, ape geotermale si gaze naturale
necombustibile insotitoare...19
a.Prospectiunea pe mari suprafete de teren...19
b.Prospectiunea pe suprafete mai restranse...20
2.3.Explorarea geologica...20
2.3.1.Explorarea acumularilor si zacamintelor de substante minerale si energetice
solide...21
A.Exporarea generala (preliminara) a acumularilor...21
B.Explorarea de detaliu a zacamintelor...22
2.3.2.Explorarea structurilor, acumularilor si zacamintelor de substante minerale si
energetice fluide...23
A.Explorarea pentru hidrocarburi...23
a.Explorarea preliminara...23
b.Explorarea finala...24
B.Explorarea pentru ape subterane, ape geotermale si gaze naturale
necombustibile insotitoare...24
a.Explorarea in vederea exploatarii ulterioare a apelor subterane, apelor
geotermale, gazelor necombustibile insotitoare...24
b.Explorarea altor substante minerale, pentru clarificarea
aspectelor hidrogeologic si al prezentei gazelor...24
2.4.Evaluarea industriala a zacamintelor si proiectarea exploatarii lor...25
2.4.1.Aspecte generale...25
2.4.2.Evaluarea industriala si proiectare a exploatarii zacamintelor de substante
minerale si energetice solide...26
2.4.3.Evaluarea industriala si proiectarea exploatarii zacamintelor
de substante minerale si energetice fluide...30
A.Evaluarea industriala si proiectarea exploatarii hidrocarburilor...30

4
 B.Evaluarea industriala si proiectarea exploatarii apelor subterane,
apelor geotermale si gazelor necombustibile insotitoare...31
a.Evaluarea industriala...31
b.Proiectarea exploatarii...32
3.MANAGEMENTUL PROCESELOR DE OBTINERE A PRODUSELOR MINERALE...33
3.1.Procesul de exploatare a zacamintelor...33
3.1.1.Mangementul exploatarii zacamintelor de substante minerale si energetice solide...33
3.1.2.Mangementul exploatarii zacamintelor de substante minerale si energetice fluide...35
A.Exploatarea hidrocarburilor...35
a.Exploatarea titeiului...35
b.Exploatarea gazelor naturale...37
B.Exploatarea apelor, apelor geotermale si gazelor...37
a.Exploatarea apei, apei minerale, apei cu gaze insotitoare, gazelor acumulate...38
b.Exploatarea apei geotermale...38
3.2.Procesul de preparare a substantelor minerale si energetice brute,
extrase din zacaminte...41
3.2.1.Managementul prepararii substantelor minerale si energetice solide...41
A.Generalitati...41
a.Modificarea granulatiei...41
b.Imbogatirea continutului in substanta minerala sau energetica si eliminarea componentilor
nocivi si a impuritatilor...41
B.Prepararea carbunilor...42
a.Prepararea turbei...42
b.Prepararea lignitului si carbunelui brun...43
c.Prepararea huilei...43
d.Prepararea antracitului...43
C.Prepararea minereurilor...44
D.Prepararea rocilor utile...45
a.Prepararea rocilor folosite in constructii...45
b.Prepararea rocilor folosite ca materii prime...46
3.2.2.Managementul prepararii substantelor minerale si energetice fluide...47
A.Prepararea hidrocarburilor...47
a.Prepararea titeiului...47
b.Prepararea gazelor naturale...48
B.Prepararea apei...49
a.Prepararea apei folosite in scopuri potabile...49
b.Prepararea apei folosite in scopuri tehnice...50
c.Prepararea apelor minerale...51
C.Prepararea gazelor insotitoare si a gazelor acumulate...51
3.3.Procesul de prelucrare a substantelor minerale si energetice...51
3.3.1.Prelucrarea metalurgica...51
A.Procedee pirometalurgice...52
B.Procedee hidrometalurgice...53
C.Rafinarea metaleleor brute...53
3.3.2.Prelucrarea carbunilor...54
A.Procedeul de semicocsificare...54
B.Procedeul de cocsificare...55
C.Procedeul de gazeificare...55
D.Procedeul de lichefiere...55
3.3.3.Prelucrarea rocilor...56

5
3.3.4.Prelucrarea hidrocarburilor lichide...56
A.Prelucrarea titeiului...56
B.Prelucrarea gazelor asociate titeiului si a gazelor naturale...57

Cap.2
EXPLOATAREA IN SUBTERAN A RESURSELOR
1. PARTICULARITATILE EXPLOATARII IN SUBTERAN...58
1.1.Avantajele exploatarii subterane...58
1.2. Dezavantajele exploatarii subterane...58
2.DESCHIDEREA ZACAMINTELOR EXPLOATABILE IN SUBTERAN...60
2.1.Notiuni introductive...60
2.2.Factorii de influenta si conditii pentru alegerea metodei de
deschidere a zacamintelor...61
2.2.1.Factorii care influenteaza alegerea metodei de deschidere...61
A.Factorii geolo-geografici...61
B.Factorii tehnici...61
C.Factorii economici...62
2.2.2. Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca metodele de deschidere...62
2.3.Definitia, clasificarea si alegerea metodelor de deschidere...63
2.3.1.Definitia si clasificarea metodelor de deschidere...63
2.3.2.Alegerea metodei de deschidere...64
2.4. Principalele metode de deschidere...65
2.4.1. Deschiderea cu galerii de coasta...65
2.4.2. Deschiderea cu puturi vertical...68
2.4.3. Deschiderea cu puturi inclinate...71
2.4.4. Deschiderea cu plane inclinate...72
2.4.5. Deschiderea cu metode combinate...74
3.PREGATIREA PENTRU EXTRACTIE A ZACAMINTELOR...74
3.1. Lucrari de pregatire...73
3.1.1.Clasificarea lucrarilor de pregatire...75
3.1.2.Volumul lucrarilor de pregatire si decalajul lor fata de lucrarile de extractie...76
A.Volumul lucrarilor de pregatire...76
a.Volumul specific al lucrarilor de pregatire...76
b.Cantitatea de rezerve pe metru de lucrare de pregatire...77
B.Decalajul intre lucrarile de pregatire si cele de extractie...77
3.2. Metode si scheme de pregatire...78
3.2.1.Metode de pregatire...78
3.2.2.Scheme sau tipuri de pregatire...80
A.Tipul de pregatire in zacamant...80
B.Tipul de pregatire in steril...80
C.Tipul de pregatire mixta...84
4.EXTRAGEREA SUBSTANTEI MINERALE SI ENERGETICE DIN ZACAMANT...84
4.1.Criterii pentru alegerea metodei de exploatare si factorii
de influenta...84
4.1.1. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca metoda de exploatare...84
4.1.2. Factorii care influenteaza alegerea metodei de exploatare...85
A.Factorii geologici...86
a.Factorii geologici care influenteaza alegerea metodelor de exploatare
pentru categoria carbuni…88
b.Factorii geologici care influenteaza alegerea metodelor de exploatare

6
 pentru categoria minereuri si roci utile…88
B.Factorii tehnici şi economici...90
a.Factorii tehnici...91
b.Factorii economici...91
4.2.Metode de exploatare a zacamintelor in subteran...92
4.2.1.Metode clasice de exploatare…94
A.Clasificarea metodelor de exploatare clasice…92
a.Clasificarea pe baza unui singur criteriu…92
b.Clasificarea unică, simplificată…93
b1.Clasificarea metodelor de exploatare a carbunilor...93
b2.Clasificarea metodelor de exploatare a minereurilor si rocilor...94
B.Gruparea metodelor clasice de exploatare pentru categoria carbuni…95
a.Grupa metodelor de exploatare a stratelor subtiri si de grosime medie...95
a1.Subgrupa metodelor de exploatare cu front scurt...96
a2.Subgrupa metodelor de exploatare cu front lung...101
b.Grupa metodelor de exploatare a stratelor groase...107
b1.Subgrupa metodelor de exploatare fara impartirea stratului in felii…108
b2.Subgrupa metodelor de exploatare cu impartirea stratului in felii…108
b3.Subgrupa metodelor de exploatare cu surparea carbunilor
si rocilor inconjuratoare…114
C.Gruparea metodelor de exploatare pentru categoria minereuri si roci…114
a.Clasa metodelor de exploatare cu goluri remanente…114
a1.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere natural…114
a2.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere artificial…119
b.Clasa metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului…120
c.Clasa metodelor de exploatare cu rambleu…127
d.Clasa metodelor de exploatare cu surpare…135
d1.Subclasa metodelor de exploatare cu surparea rocilor inconjurătoare…136
d2.Subclasa metodelor de exploatare cu surparea minereului şi a rocilor
inconjurătoare…140
e.Clasa metodelor de exploatare combinate…142
e1.Subclasa metodelor cu combinare la nivelul abatajului…142
e2.Subclasa metodelor cu combinare la nivelul unităţii de exploatare…146
4.2.2. Metode de exploatare neconventionale…147
A.Clasa metodelor de exploatare prin dizolvare in apă…148
a.Subclasa metodelor de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare…149
b.Subclasa metodelor de exploatare cu sonde şi dizolvare…150
B.Clasa metodelor de exploatare prin antrenare cu apă…151
a.Subclasa metodelor cu lucrări miniere şi antrenare prin intermediul apei…151
b.Subclasa metodelor cu sonde şi antrenare prin intermediul apei…152
C.Clasa metodelor de exploatare prin dizolvare in solutii, cu sau fara ajutorul
bacteriilor…154
a.Metoda cu ajutorul gaurilor de sonda forate de la suprafata…154
b.Metoda cu lucrari miniere subterane si sfaramarea minereului prin explozii…156
D.Clasa metodelor de exploatare prin topire…158
E.Clasa metodelor de exploatare prin sublimare…160
F.Clasa metodelor de exploatare prin combustie subterana…161
a.Subclasa metodelor prin combustia subterana a carbunelui…161
b.Subclasa metodelor prin combustia subterana a petrolului…162

7
Cap.3
EXPLOATAREA RESURSELOR LA SUPRAFATA TERENULUI
1.GENERALITATI...165
1.1.Particularitatile exploatarii la zi...165
1.2.Conditii de exploatare la zi a zacamintelor…166
1.2.1.Conditii geografice…166
1.2.2.Conditii geologo – tehnice…168
1.2.3.Conditii economice…171
1.3.Notiuni fundamentale privind exploatarea la zi...172
1.3.1.Cariera, campul carierei...172
1.3.2.Coperta, descopertare...172
1.3.3.Orizont, felie...173
1.3.4.Treapta carierei...174
1.3.5.Conturul carierei...177
1.3.6.Taluzul si unghiul de taluz al carierei...177
2. DESCHIDEREA ZACAMINTELOR EXPLOATABILE LA ZI ...179
2.1.Metode de deschidere cu lucrari miniere la zi...179
2.2.Metode de deschidere cu lucrari miniere subterane…181
2.2.1.Deschiderea cu plane inclinate…181
2.2.2.Deschiderea cu galerii de coasta…182
2.2.3.Deschiderea cu puturi vertical…183
2.2.4.Deschiderea cu puturi inclinate…184
2.3.Metode de deschidere fara lucrari miniere…185
2.3.1.Metode cu instalatie tip macara…186
2.3.2.Metode cu cabluri aeriene…187
2.4.Metode combinate…187
3.PREGATIREA ZACAMINTELOR EXPLOATABILE LA SUPRAFATA TERENULUI...188
3.1.Sistemul de pregatire in parallel…188
3.2.Sistemul de pregatire in L…189
3.3.Sistemul de pregatire in T…190
3.4.Sistemul de pregatire cu transport in circuit…191
3.5.Sistemul de pregatire in evantai…192
3.6.Sistemul de pregatire inelar…192
4.EXTRAGEREA SUBSTANTEI MINERALE SI ENERGETICE DIN ZACAMANT...193
4.1.Clasificarea metodelor de exploatare la zi…193
4.2.Prezentarea metodelor de exploatare in functie de pozitia si directia de
deplasare a fronturilor de lucru…194
4.2.1.Clasa metodelor de exploatare cu fasii…194
4.2.2.Clasa metodelor de exploatare cu front lung…196
4.2.3.Clasa metodelor de exploatare cu fronturi radiare…197
4.3.Prezentarea metodelor de exploatare in functie de modul de transport al sterilului
la halde…198
4.3.1.Clasa metodelor de exploatare cu depunerea directa a sterilului la halde...198
A.Subclasa metodelor cu depunerea directa a sterilului in halde interioare
intr-o singura repriza...198
a.Metoda cu excavare, transport si haldare cu excavatoare tip lopata mecanica…198
b.Metoda de exploatare cu excavare, transport si haldare folosind
excavatoare de tip draglina…199
c.Metoda de exploatare “excavator-cariera”…200
d.Metoda cu excavare, transport si haldare prin folosirea simultana a doua

8
 excavatoare la descopertare…201
B.Subclasa metodelor de exploatare cu depunerea directa a sterilului la halde,
in doua reprize...201
a.Metoda cu reexcavarea partiala a sterilului din locul initial de depozitare si
depunerea intr-o halda interioara…204
b.Metoda de exploatare cu reexcavarea totala a sterilului din locul initial de
depozitare si depunerea intr-o halda exterioara…204
4.3.2.Clasa metodelor de exploatare cu transbordarea rocilor sterile la halde...204
A.Subclasa metodelor de exploatare cu transbordarea si depozitarea sterilului in
halde, folosind transbordoare cu brat in consola…205
B.Subclasa metodelor de exploatare cu transbordarea si depozitarea sterilului la
halde, folosind poduri transbordoare…206
4.3.3.Clasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde...206
A.Subclasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde
interioare...207
a.Metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului la halde
interioare…207
b.Metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului la halde
interioare…207
c.Metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului la halde interioare…208
d.Metoda de exploatare cu transportul sterilului la halde interioare prin
folosirea screperului pe roti…210
B.Subclasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde
exterioare...211
a.Metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului la halde
exterioare…211
b.Metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului la halde exterioare…211
c.Metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului la halde
exterioare…213
C.Subclasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde
interioare si exterioare...214
4.3.4.Clasa metodelor de exploatare combinate...216
A.Subclasa metodelor cu depunere directa si transbordarea sterilului…217
a.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril si transbordarea
altei parti, folosind transbordor cu brat in consola, la halda interioara…217
b.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril si transbordarea
altei parti, folosind pod transbordor, la halda interioara…217
B.Subclasa metodelor cu depunere directa si transportul sterilului…219
C.Subclasa metodelor cu transbordarea si transportul sterilului…222
D.Subclasa metodelor cu depunere directa, transbordare si transport al
sterilului…222

ANEXE GRAFICE: Schite principiale ale unor metode de exploatare pentru minereuri…223
Anexa nr 1.Clasa metodelor de exploatare cu goluri remanente…224
Anexa nr 2.Clasa metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului in spaţiul exploatat…226
Anexa nr 3. Clasa metodelor de exploatare cu rambleerea spaţiului exploatat…227
Anexa nr 4. Clasa metodelor de exploatare cu surpare…228

BIBLIOGRAFIE...230

9
 Cap. 1.
MANAGEMENTUL RESURSELOR
1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1.CONCEPTUL DE MANAGEMENT

Orice colectivitate care vrea sa-si atinga anumite scopuri are nevoie de un program
de actiune (previziune), o anumita structura (organizare), o armonizare a eforturilor comune
(coordonare), o cat mai mare implicare (antrenare) a membrilor ei, precum si de o verificare
(evaluare - control) pentru a se vedea daca totul se desfasoara conform programului
adoptat. Are nevoie, deci, de management (in paranteza se recunosc functiile
managementului).
Conceptul are un caracter complex si cuprinzator, intalnindu-se in orice domeniu de
activi tate a colectivitatilor umane, indeosebi in cel economic. Definirea sa se poate face
intr-o multi tudine de modalitati.
O prima definitie: managementul este stiinta prin care se asigura conducerea
tuturor proceselor si unitatilor economice si neeconomice.
A doua definitie priveste managementul ca o importanta tehnica sociala de
directionare, conducere si control al activitatilor unui grup de indivizi in vederea realizarii
unui anumit scop comun.
O definitie economica poate fi urmatoarea: managementul este factorul de
productie care organizeaza si coordoneaza ceilalti factori (munca, pamant, capital) pentru
obtinerea maximului de eficienta.
Definitia managementului intreprinderii (domeniul in care managementul este
cel mai frecvent aplicat): un proces social care presupune planificarea si reglementarea
eficienta si economica a activitatii unei intreprinderi pentru indeplinirea unui scop sau a unei
sarcini date.
Folosit initial in tarile anglo – saxone, conceptul a cunoscut o rapida dezvoltare si
raspandire pe toate meridianele globului, fiind azi de neanlocuit, indispensabil oricarei
activitati organizate.
Managementul este si un proces de organizare, arta de a conduce, de a
administra, care sporeste eficienta folosirii resurselor materiale si umane. Considerat un
factor de baza al cresterii economice, avand aceasi importanta ca si tehnica avansata,
managementul are sarcina orientarii generale spre progres si prosperitate a societatii in
care este aplicat.

1.2.GEOMANAGEMENTUL

Raspandindu-se in orice domeniu de activitate a colectivitatilor umane,

managementul a ajuns si in domeniul geologic, conducand initial la aparitia notiunii de
management geologic. Astazi asistam la nasterea unei noi stiinte geologice de granita
(precum geofizica, geochimia, geomecanica, paleontologia etc.), aflata in domeniul de
intersectie dintre geologie si management (vezi figura 1), numita geomanagement.
O prima definitie a geomanagementului este urmatoarea: stiinta optimizarii
ansamblului de activitati (planificare, luare de decizii, organizare, conducere si control)
orientate spre folosirea potrivita si eficienta a resurselor (umane, financiare, materiale si
informationale) disponibile in vederea cresterii gradului de cunoastere geologica a unei
zone, descoperirii si cercetarii resurselor minerale, obtinerii de materii prime minerale finite
pentru industriile prelucratoare si protejare a mediului de efectele lor poluante.

10
 O alta definitie: geomanagementul reprezinta stiinta conducerii si optimizarii
ansamblului de activitati, lucrari executate si masuri luate, astfel incat prin folosirea tuturor

resurselor globale avute la indemana si in conditiile respecterii legislatiei (juridice,

economice, de taxe si impozite, de protectie a mediului inconjurator si a muncii) sa se
realizeze o mai buna cunoastere a mediului geologic, descoperirea si cercetarea resurselor
minerale, evaluarea industriala si exploatarea lor, imbunatatirea calitatii (prin preparare sau
prelucrare), aducerea lor la stadiul de materie prima minerala finite, prevenirea si reducerea
poluarii mediului.
Obiectul de activitate al geomanagementului este in general mediul geologic si in
special resursele de substante minerale cuprinse in el sau desprinse din acesta.

1.3.PROCESE DE PRODUCTIE CU CARACTER GEOLOGIC

Intr-un proces de productie oamenii desfasoara o serie de activitati in vederea

transformarii naturii conform cerintelor lor, urmarind crearea de bunuri materiale si servicii,
menite sa satisfaca anumite categorii de trebuinte.
Exista o serie de procese de productie care se desfasoara in sau prin interventia
asupra mediului geologic ori asupra unor substante minerale extrase din el:
a - procese producatoare (prestatoare) de servicii:
 cercetarea geologica fundamentala;
 prospectiunea geologica;
 explorarea geologica;
 evaluarea industriala si proiectarea exploatarii;
b – procese producatoare de bunuri materiale :
 exploatarea zacamintelor;
 prepararea substantelor minerale brute;
 prelucrarea substantelor minerale.
Serviciile prestate sunt de cercetare si proiectare si in urma efectuarii lor rezulta
studii, rapoarte si proiecte de executie. Bunurile materiale produse pot fi:
 substante minerale brute (gaze, ape, titei, carbuni, minereuri, roci)
obtinute in procesul de exploatare a zacamintelor;

11
  substante minerale cu o calitate imbunatatita fata de cea pe care o aveau
in urma extragerii din zacaminte, obtinute in urma unor operatii de
preparare (de exemplu concentrate de minereuri, de carbuni);
 diverse produse minerale finite (metale, benzina, cocs etc.) de o
compozitie mai simpla, rezultate deobicei prin prelucrarea industriala a
unor substante minerale avand compozitie mai complexa (concentrate
de minereuri, titei, carbune).
Procesele de productie se desfasoara intr-un cadru organizatoric dat, specific
(universitati, institute si intreprinderi de cercetare si proiectare, intreprinderi producatoare de
bunuri materiale). Pentru realizarea lor se folosesc urmatorii factori de productie:
a – factori cantitativi :
 munca (fizica si intelectuala);
 pamantul (resurse de substante minerale aflate in zacaminte si
cantitati de substante minerale extrase din zacaminte);
 capitalul (financiar si real);
b – factori calitativi: cunostinte, calificare, informatii.
Acestor factori de productie li s-a adaugat unul de importanta exceptionala, care
organizeaza si coordoneaza ceilalti factori: managementul.

2.MANAGEMENTUL PROCESELOR DE CERCETARE GEOLOGICA

Cercetarea geologica se realizeaza in doua domenii distincte, foarte diferite ale

geologiei: geologia resurselor si geologia tehnica.
Geologia resurselor abordeaza toate aspectele privind geneza, evolutia si
existenta numeroaselor resurse minerale (metalifere si nemetalifere) si energetice, aflate la
dispozitia omenirii. In acest foarte vast domeniu se disting ca procese de productie:
cercetarea fundamentala, prospectiunea, explorarea, evaluarea industriala si proiectarea
exploatarii.
Geologia tehnica se ocupa cu trei mari aspecte:
a – studiul terenurilor in vederea amplasarii pe ele (sau a executarii prin ele,
cum e in cazul tunelurilor) a unor constructii (sosele, cai ferate, poduri,
locuinte, apeducte, baraje, intreprinderi industriale etc.);
b – combaterea degradarii (datorita eroziunii, alunecarilor sau prabusirilor de
roci) terenurilor pe care s-au ridicat constructii sau in apropierea acestora;
c – obtinerea materialelor de constructie naturale sau artificiale.
In domeniul geologiei tehnice se intalnesc aceleasi procese de productie ca si in
cazul geologiei resurselor, cu mentiunea ca evaluarea industriala este mai simpla si mai
sumara iar proiectarea nu se refera la exploatare (in sens de extragere a substantei
minerale) ci la solutiile tehnice constructive care se impun a fi aplicate in functie de situatia
concreta existenta si analizata.
In sens largit, deoarece terenurile pe care se amplaseaza constructiile sau se
combate degradarea sunt formate din substante minerale (roci) iar materialele de
constructie artificiale provin din prelucrarea substantelor minerale naturale, se poate spune
ca obiectul de activitate unic al managementului cercetarii geologice il constituie resursele
minerale.

2.1.CERCETAREA GEOLOGICA FUNDAMENTALA

Cercetarea fundamentala are ca scop principal cresterea gradului de cunoastere a
litosferei, in general si a scoartei terestre, in special. Ea se desfasoara in legatura cu mari

12
suprafete de teren: regiuni intinse dintr-o tara (cand se confunda cu prospectiunea
preliminara, pe care o suplineste), parti mari dintr-un continent, uneori la nivel planetar.
De cele mai multe ori urmareste sa reconstituie, cu cat mai multe amanunte,
evolutia geologica a unui teritoriu (datand fenomenele si evidentiind cauzele care au
determinat-o), inclusiv descifrarea proceselor de formare a substantelor minerale si
energetice.
Cercetarea geologica fundamentala are loc in universitati (Bucuresti, Iasi, Cluj) si
institute de cercetare (de exemplu Institutul Geologic al Romaniei, Geoecomar etc.). Ea
presupune, in afara activitatilor teoretice (de birou) obisnuite, desfasurarea si a unor
activitari practice, atat in laborator (unde se reproduc experimental o serie de fenomene si
procese geologice) cat si pe teren (in zonele mai complexe sau cu probleme neclarificte se
efectueaza cartare geologica).
Cercetarea geologica fundamentala a facut progrese mari in ultimul secol care a
trecut dar ele sunt mai putin importante decat cele realizate de fizica, chimie si alte stiinte
exacte. Cauzele obiective ale acestei ramaneri in urma (Ghitulescu et al., 1971) sunt
urmatoarele:
 de la geologie se cere, foarte imperativ, nu numai sa se cunoasca ci si sa
se prevada (de exemplu existenta unui zacamant);
 fondurile investite sunt foarte mici pentru cercetarea fundamentala (labo
ratoarele sunt mai putin dotate decat cele din domeniul altor stiinte) si foarte
mari pentru partea aplicativa;
 cartarea geologica, actul esential al cercetarii fundamentale, se executa nu
mai la suprafata, in aflorimente naturale (doar cercetarea aplicativa dis pune
de mijloace de dezvelire a formatiunilor geologice de suprafata si de
deschidere prin foraje si lucrari miniere a celor existente in adancime).
In zonele foarte bine cunoscute din punct de vedere geologic, sau in care se
desfasoara de mult timp activitati de exploatare a substantelor minerale si energetice,
cercetarea fundamentala are intensitate foarte scazuta sau este nula.
In finalul cercetarii geologice fundamentale efectuate asupra unui teritoriu (zona) se
elaboreaza harti de prognoza regionale iar in ariile cele mai favorabile de formare a
substantelor minerale utile se recomanda realizarea prospectiunii de detaliu.
Eficienta desfasurarii cercetarii fundamentale este apreciata in functie de
urmatoarele trei aspecte:
 gradul de certitudine pe care il aduce la cunoasterea structurii geologice
studiate;
 masura in care a putut selectiona si caracteriza ariile de prognoza;
 indicarea de perimetre (cu sanse favorabile de descoperire a substantelor
minerale utile) pentru care se recomanda efectuarea prospectiunii de
detaliu.

2.1.1.Cercetarea fundamentala pentru substante minerale

si energetice solide

Cercetarea fundamentala este conceputa (mai ales pentru minereurile metalifere,

care sunt cele mai rare si mai dificil de descoperit) ca un proces complex care studiaza
simultan toate fenomenele geologice, din toate punctele de vedere, le interpreteaza si le
coreleaza.
Cu ajutorul geofizicii si geochimiei se stabileste o legatura, din ce in ce mai stransa,
intre partea accesibila a scoartei terestre si partea superioara a mantalei, unde se gaseste

13
(in cea mai mare parte) sediul substantelor minerale si energiilor care determina formarea
structurilor geologice.
Cartarea geologica se va executa la scari mici, diferite de la o substanta minerala la
alta. Scarile cele mai mari (cartari mai amanuntite) se folosesc la substantele minerale
metalifere, respectiv cele cuprinse intre 1 : 50 000 si 1 : 20 000, iar in sectoarele ce urmeaza
a fi prospectate detaliat este recomandabila scara 1 : 10 000.
Cartarea geologica trebuie sa cerceteze, sa cunoasca sau sa evidentieze anomaliile
geofizice si geochimice de ordin regional. Ea se efectueaza pe intinsul unei unitati sau
subunitati geologice, pentru ca interpretarea fenomenelor geologice sa se poata face intr-o
conceptie unitara. Adancimea de cartare va fi indicata de complexitatea structurii geologice
(rezultata din interpretarea hartilor si a rezultatelor forajelor structurale existente), de
distributia pe verticala a concentratiilor de substante minerale si de adancimea limita de
exploatabilitate (sub care extragerea substantei minerale nu mai este rentabila).
Rezultatul cartarii de suprafata este harta geologica iar al cartarii in adancime
sectiunile geologice (orizontale si verticale) si hartile cu izobate.
Rezultatul final al interpretarii tuturor datelor obtinute in urma desfasurarii cercetarii
geologice fundamentale este harta de prognoza. Pe aceasta trebuie sa se figureze:
 structura geologica (cu precizarea formatiunilor de care sunt legate genetic sau
spatial substantele minerale utile);
 fazele si stadiile de formare a substantelor minerale utile;
 tipurile de zacaminte existente si cele a caror existenta este posibila;
 structurile geologice cunoscute ca purtand sau fiind posibil purtatoare de
substante minerale;
 anomaliile geofizice si geochimice cunoscute;
 amplasamentele forajelor si lucrarilor miniere existente si profilele geologice
ale acestora.
Sarcina generala a cercetarii fundamentale pentru substante minerale solide este de
a delimita intr-o regiune arii de prognoza, respectiv suprafete cu sanse (diferite) de a contine
acumulari de substante minerale utile, spre deosebire de restul suprafetei, unde sansele
sunt nule. In ariile favorabile, cu sanse de a contine acumulari considerate maxime,
urmeaza sa se execute prospectiunea de detaliu.
Alte sarcini ce trebuiesc indeplinite de cercetarea fundamentala se refera la:
 definirea indicilor de prospectare care trebuiesc urmariti pe teren (de
exemplu alteratiile hidrotermale in cazul cercetarii pentru descoperirea
unor substante metalifere);
 formularea ipotezelor de lucru pentru procesul de prospectiune;
 estimarea, in mod informativ, a potentialului de resurse minerale ce se
presupune ca exista in perimetrul ce va fi prospectat, sub forma
rezervelor de prognoza de categoria P2, potential ce constituie baza si
justificarea trecerii la prospectiunea de detaliu.
Daca zona in care se incepe o cercetare geologica este bine cunoscuta, cercetarea
fundamentala nu-si mai are rostul, trecandu-se direct la etapa a doua a procesului de
cercetare urmator, respectiv la prospectiunea de detaliu.

2.1.2. Cercetarea fundamentala pentru substante

minerale si energetice fluide
A.Cercetarea pentru titei si gaze naturale combustibile

Cercetarea fundamentala foloseste doua concepte esentiale: bazin de sedimentare

si bazin petrolifer – gazeifer. Bazinul de sedimentare este o depresiune in scoarta, in care

14
au avut sau au loc procese de depunere a sedimentelor.
Bazinul petrolifer – gazeifer este o portiune a unui bazin de sedimentare in care au
existat conditii pentru geneza, expulzarea, migrarea, acumularea si conservarea
hidrocarburilor fluide. Pe verticala, dintr-un bazin de sedimentare ii revine bazinului petrolifer
– gazeifer succesiunea de roci cuprinsa intre cea mai veche roca sursa de hidrocarburi si
cea mai noua roca ce acopera intregul bazin sedimentar (zona care, actual, poate contine
hidrocarburi fluide).
Pentru titei si gaze naturale combustibile carcetarea fundamentala descopera si
studiaza bazinele de sedimentare in vederea identificarii unor zone favorabile existentei de
bazine petrolifere – gazeifere. In urma studierii diferitelor procese (tectonice, climatice,
diagenetice, biologice, hidrogeologice, geochimice, de sedimentare) se incearca si o
evaluare superficiala a potentialului de hidrocarburi fluide acumulate si posibil de descoperit
in procesul ulterior de explorare, in cuprinsul bazinelor de sedimentare.
Se intocmesc si harti de prognoza regionala iar in arealele in care sansele de
formare, existenta si descoperire a bazinelor petrolifer – gazeifere sunt cele mai favorabile
se recomanda executarea lucrarilor de prospectiune.

B.Cercetarea pentru ape subterane, ape geotermale si gaze naturale

insotitoare sau acumulate

Ca si la titei si gaze naturale combustibile, cercetarea fundamentala se executa pe

mari suprafete de teren si se bazeaza pe documentatiile anterioare existente:
 studii geologice – structurale regionale;
 harti si sectiuni geologice la scari mici.
Prin cercetarea geologica fundamentala se realizeaza, in primul rand, identificarea
(localizarea) si delimitarea marilor unitati (structuri) hidrogeologice, precum:
 bazine sedimentare;
 sisteme muntoase cutate;
 fundamentul (soclul) regiunii;
 depozitele (campiile) aluvionare;
 cuvertura sedimentara;
 zone de carst;
 anomalii geotermice.
Marile unitati hidrogeologice se si studiaza sumar in legatura cu:
 localizarea si dezvoltarea stratelor acvifere;
 precizarea tipului de acvifer (liber, captiv) identificat;
 stabilirea relatiilor dintre stratele acvifere existente;
 clarificarea relatiilor dintre stratele acvifere prezente cu apele de
suprafata (fluvii, rauri, lacuri, mari, oceane) si apele de precipitatie.
In zonele (arealele) si pe structurile cu rezultatele cele mai favorabile se recomanda
trecerea la etapa de detaliu a procesului de prospectiune.

2.2.PROSPECTIUNEA GEOLOGICA

Este procesul de cercetare geologica a unor vaste teritorii (dar deobicei cu suprafete
mai restranse decat in cazul cercetarii geologice fundamentale) in vederea descoperiri si
cunoasterii sumare a unor acumulari de substante minerale. Fac exceptie hidrocarburile
fluide, pentru care prospectiunea descopera bazine petrolifer – gazeifere si le cerceteaza
sumar (in cadrul lor identifica structuri geologice – numite capcane – capabile sa contina
hidrocarburi).

15
 Prospectiunea este primul proces de cercetare geologica aplicativa, cercetarea
fundamentala urmarind doar clarificarea unor aspecte teoretice privind zonele cercetate.
In cazul regiunilor (teritoriilor) mai putin cunoscute din punct de vedere geologic,
prospectiunea succede si continua cercetarea fundamentala, executandu-se in zonele in
care aceasta a determinat si conturat arii de prognoza favorabila. Daca cercetarea
fundamentala nu s-a efectuat, sarcinile acesteia sunt preluate de prospectiune si rezolvate
in prima sa etapa.
Metodele de prospectiune folosite, separat sau impreuna (in acest caz cu mai mare
eficienta) pentru cercetarea unui teritoriu sunt: geologice, geofizice, geochimice, cu foraje,
cu lucrari miniere sau mixte (foraje si lucrari miniere). Prospectiunea geologica cuprinde si
se desfasoara pe parcursul a doua etape principale, cu diferite denumiri in functie de
substanta sau grupa de substante minerale cercetate:
incipienta (recunoastere geologica, prospectiune preliminara, prospectiune
regionala, prospectiune generala);
avansata (prospectiune de detaliu, prospectiune finala).
Prospectiunea incipienta are loc numai daca procesul anterior, cercetarea
fundamentala, nu a fost efectuat. Daca, totusi, cercetarea fundamentala a avut loc, atunci se
trece direct la etapa avansata a prospectiunii.
Prospectiunea se executa pe baza unui proiect (program) si se finalizeaza cu un
raport scris, in care se prezinta rezultatele obtinute. Atat proiectul cat si raportul sunt
intocmite de catre geologi.

2.2.1.Prospectiunea pentru substante minerale sau energetice solide

A.Recunoasterea geologica
Este etapa incipienta a prospectiunii pentru substante minerale solide, denumita
de unii specialisti prospectiune preliminara sau prospectiune generala. Ea suplineste
cercetarea geologica fundamental, daca aceasta nu s-a efectuat in regiunea in care s-a
initiat prospectiunea.
De aceea, obiectivele urmarite de recunoasterea geologica sunt asemanatoare cu
cele de la cercetarea fundamentala, respectiv:
 cunoasterea detaliata a structurii geologice cercetate prin executarea unei
cartari geologice la o scara mica spre medie (1 : 50 000 – 1 : 20.000), ce
poate ajunge pana la 1 : 10 000;
 identificarea si delimitarea structurilor posibil purtatoare de acumulari
minerale;
 descoperirea de aflorimente si indici de manifestarea proceselor de
concentrare a substantelor minerale;
 delimitarea de ariile fara perspectiva a ariilor cu prognoza favorabila si
determinarea tipurilor de substante minerale utile posibil sa existe (de
descoperit);
 estimarea rezervelor de prognoza P2, pe baza unor date directe sau pe
principiul similitudinii;
 formularea ipotezelor de lucru si stabilirea indicilor ce vor fi urmariti (de
exemplu indicii de mineralizare) pe teren, in ariile cu prognoza favorabila,
unde se va continua cercetarea in etapa urmatoare (avansata) a
prospectiunii.
Declansarea si efectuarea recunoasterii geologice se bazeaza pe:
 necesitatea desavarsirii cunoasterii geologice intr-o regiune miniera veche
(aflata in activitate sau parasita) in ideea ca intre zacamintele sau corpurile

16
 de substante minerale utile stiute ale zacamantului (si deobicei exploatate) au
mai ramas altele nedescoperite;
 urmarirea extinderii regionale, in alte zone noi, a unor structuri cunoscute,
purtatoare de zacaminte;
 argumente de ordin pur geologic (si in acest caz recunoasterea geologica se
identifica clar cu cercetarea fundamentala) ce pornesc de la similitudini
structogenetice ce exista intre unitatea sau subunitatea geologica studiata cu
o alta care contine zacaminte cunoscute si de la banuiala ca amandoua ar
face parte din aceeasi provincie mineralogenetica sau metalogenetica.
Pentru lamurirea unor probleme structurale si mineralogenetice se executa si unul
sau cateva foraje de referinta. Folosirea metodelor geofizice si geochimice de prospectiune
regionala sunt de mare ajutor in aceasta etapa, conducand la concentrarea activitatilor in
zonele in care au fost evidentiate anomalii.
Costul lucrarilor si operatiilor efectuate (ridicari topografice, cartare generala,
masuratori geofizice, cercetari geochimice, foraje de referinta) este mare, dar raportat la
suprafetele cercetate, deobicei foarte extinse, rezulta un cost convenabil pe unitatea de
suprafata.
B.Prospectiunea de detaliu

Aceasta etapa, avansata (detaliata), a prospectiunii se efectueaza deobicei in

urmatoarele patru situatii distincte:
 ca o continuare fireasca a recunoasterii geologice, in ariile de prognoza
favorabile pe care aceasta le-a delimitat (fie in zone noi, fie intre zacaminte
cunoscute);
 ca o continuare directa a cercetarii geologice fundamentale (echivalenta cu
recunoasterea geologica), sarindu-se peste recunoasterea geologica;
 in interiorul perimetrelor miniere cunoscute (fara cercetare fundamentala si
fara recunoastere geologica) :
- fie in suprafata, pentru a se descoperi la periferia lor noi
corpuri cu substante minerale sau prelungirea celor cunoscute;
- fie in adancime, ca sa se confirme ca zacamantul se extinde
si isi pastreaza aceleasi caracteristici calitative si cantitative;
 intre perimetrele cunoscute (si aici fara cercetare fundamentala si fara
recunoastere geologica) pentru a se descoperi eventuala continuitate a
substantei minerale utile intre doua zacaminte vecine, foarte apropiate.
Obiectivele urmarite de prospectiunea detaliata in ariile de prognoza favorabila sunt
urmatoarele:
 cercetarea prin foraje si lucrari miniere a structurilor favorabile (in care s-au
descoperit indici de mineralizare) pentru a se constata daca ele contin efectiv
corpuri (concentratii) de substante minerale utile;
 cercetarea succinta a corpurilor de substante minerale utile descoperite, cu
lucrari geologice (foraje, lucrari miniere, ambele) de lungimi reduse (deci
putin costisitoare), prin care sa se determine:
 natura si geneza substantelor minerale;
 asociatiile mineralogice (parageneze);
 continutul in substante minerale utile;
 structuri si texturi ale substantelor minerale;
 posibilitatea valorificarii substantei minerale utile prin
procedee industriale;

17
  rezervele de prognoza P 1 si de categorie C2;
 aprecierea gradului de eroziune a structurilor geologice care cantoneaza
concentratiile de substante minerale utile si a corpurilor de origine endogena,
extinse pe verticala (daca eroziunea este foarte avansata, corpurile minerale
nu mai exista iar cercetarea se intrerupe);
 intocmirea de harti geologice la scarile 1 : 20 000 - 1 : 10 000, exceptional
pana la 1 : 5000;
 stabilirea etajului (pe verticala) si suprafetei (pe orizontala) optime de
concentrare a substantei minerale utile, in care urmeaza sa se inceapa
explorarea.
Uneori, in situatii geologice complicate, este necesar sa se execute si o cartare de
suprafata, de mare detaliu (scara 1 : 5 000 sau chiar 1 : 2 000). In mod obligatoriu se
carteaza forajele si lucrarile miniere executate.
In finalul prospectiunii de detaliu se emit concluzii argumentate pentru fiecare
acumulare de substanta minerala sau energetica cercetata. Acolo unde acestea sunt
favorabile (rezerve mari, calitate buna, conditii de zacamant simple) se traseaza perimetrele
in care urmeaza sa se inceapa procesul de explorare si se intocmesc programe de
cercetare.
Organizarea prospectiunii de detaliu se face prin crearea de santiere de lucru stabile
(deobicei active cativa ani) in ariile de prognoza favorabila, stabilite in etapa sau procesul de
cercetare anterior. Ele au capacitatea tehnica de a efectua lucrarile geologice de cercetare
prevazute in proiectele de executie si capacitatea stiintifica de a efectua documentarea
geologica la un nivel corespunzator.
Posibilitatile de valorificare a substantei minerale utile din acumularile (corpurile)
minerale cercetate se stabilesc prin incercari de preparare in faza de laborator.
Limita de demarcatie intre prospectiunea de detaliu si explorare este greu de stabilit,
fiind variabila de la o acumulare minerala la alta. In principiu insa, prospectiunea se termina
cand s-a facut dovada existentei unor corpuri de substante minerale utile ce ar putea
prezenta interes din punct de vedere al valorificarii industriale si s-au estimat rezerve de
categoria C2 precum si rezerve de prognoza P1 (in prelungirea spatiala a celor de categorie
C2), care sa justifice si sa fundamenteze trecerea la procesul de explorare.

2.2.2. Prospectiunea pentru substante minerale sau energetice fluide

A. Prospectiunea pentru hidrocarburi fluide

a. Recunoasterea geologica

Este etapa incipienta a prospectiunii, denumita si prospectiune regionala sau

prealabila. Are loc in situatia in care anterior nu a fost executata in zona cercetarea
geologica fundamentala, ale carei sarcini si obiective, ca si la substantele minerale solide,
trebuie sa le preia si sa le realizeze.
Se aplica pe un bazin de sedimentare sau intr-un sector (cand bazinul este de foarte
mari dimensiuni) al acestuia. Are drept scop clarificarea conditiilor geologice care au
determinat geneza, expulzarea, migratia, acumularea si conservarea petrolului (mai nou,
conform Legii petrolului din anul 2004, in termenul de petrol se includ: titei, gaze asociate –
dizolvate sau in capul de gaze – gazele libere, condensat, amestecuri de gaze combustibile
si necombustibile), pecum si formularea unor prognoze.
Altfel spus, ca si la cercetarea geologica fundamentala, se descopera si studiaza

18
bazinele de sedimentare in vederea identificarii unor zone favorabile existentei de bazine
petrolifere – gazeifere. In zonele cu prognoze favorabile existentei acestor bazine se
recomanda continuarea cercetarilor prin trecerea la etapa avansata a prospectiunii.
In aceasta etapa se pot executa unul sau mai multe foraje structurale.
b. Prospectiunea de detaliu
Numita si prospectiune finala, ea se desfasoara pe suprafete mai restranse decat in cazul
recunoasterii geologice, respectiv pe acele sectoare in care etapa incipienta a prospectiunii
le-a considerat ca avand prognoze favorabile.
Daca in zona studiata s-a efectuat anterior cercetarea geologica fundamentala,
prospectiunea de detaliu este o continuare directa a acesteia.
Scopul etapei de detaliu a prospectiunii este de a descoperi si contura bazine
petrolifere (petrolifere – gazeifere, in acceptiunea mai veche a termenului) si de a le cerceta
sumar pentru a se identifica structuri geologice (capcane favorabile acumularii
hidrocarburilor) si a le determina caracteristicile geologice, morfometrice si petrolifere.
In cadrul prospectiunii de detaliu se executa fracvent foraje structurale si foraje de
referinta. Forajul structural cerceteaza, in aceasta etapa, elementele geologice de care sunt
legate posibilitatile de existenta a unor capcane pentru hidrocarburi:
 elemente stratigrafice (de exemplu discordante);
 elemente litologice (variatii de facies, efilari, etc.);
 elemente tectonice (falii, cute, decrosari).
El se executa la adancimi mici si medii.
Forajul de referinta trebuie sa furnizeze o serie de informatii privind:
 profilul litostratigrafic complet al regiunii;
 conditiile de geneza si acumulare a hidrocarburilor fluide (exista si
hidrocarburi solide, la care cercetarea este tipica substantelor minerale
solide): stratigrafice, litologice, tectonice, hidrogeologice, rocile mama de
petrol, rocile rezervor, rocile protectoare.
Acest tip de foraj are adancime mai mare decat cel de referinta si ajunge pana la
fundamentul cristalin (soclul) al zonei cercetate.
Pe structurile considerate cele mai favorabile (cu sansele cele mai mari sa contina
hidrocarburi) se indica sa se continue procesul de cercetare, deci sa se treaca la efectuarea
explorarii.
B.Prospectiunea pentru ape subterane, ape geotermale
si gaze naturale insotitoare
a. Prospectiunea pe mari suprafete
Cazurile in care se prospecteaza mari suprafete de teren se intalnesc mai rar si nu
sunt specifice teritoriului romanesc, mai restrans in suprafata si destul de bine cunoscut din
punct de vedere geologic si hidrogeologic. Totusi, in aceasta situatie, prospectiunea imbraca
cele doua etape cunoscute: initiala (prospectiunea regionala) si avansata (prospectiunea de
detaliu).
Prospectiunea regionala (preliminara) suplineste cercetarea fundamentala si are
loc pe mari areale de teren. Etapa aceasta prezinta aceleasi caracteristici indicate anterior la
primul proces de cercetare geologica (cercetarea geologica fundamentala), abordat la
paragraful 2.1.2., B.
Prospectiunea de detaliu este etapa cu care se continua cercetarea fundamentala
sau (daca ea nu s-a efectuat in zona studiata) prospectiunea regionala.
In zonele si pe structurile cu rezultatele cele mai favorabile, obtinute in procesul sau

19
etapa de cercetarea anterioare, prin prospectiunea de detaliu se urmaresc:
 cunoasterea conditiilor geologice, morfologice si hidrogeologice care
determina acumularea si existenta apelor subterane, caldurii din sistemele
geotermale, gazelor necombustibile;
localizarea rocilor magazin in structura si succesiunea stratigrafica a zonei
cercetate;
 obtinerea unor informatii pentru evaluarea resurselor de apa, de caldura si de
gaze.

b.Prospectiunea pe suprafete mai restranse

Cercetarea pe suprafete restranse reprezinta situatiile cele mai fracvent intalnite, cel
putin in cazul tarii noastre. Prospectiunea se efectueaza in legatura cu sau pentru a rezolva
una din urmatoarele situatii :
 alimentarea cu apa (evident apele de suprafata nu exista, sunt poluate sau
se gasesc in cantitati mici) potabila si industriala, cu energie termica sau cu
gaze a unor localitati si obiective industriale;
 efectuarea de asecari si irigatii;
 cercetarea acumularilor de alte substante minerale (indeosebi solide) in
vederea clarificarii conditiilor hidrogeologice si gazeifere;
 cunoasterea factorului hidrogeologic, necesara in cazul constructiei unor
canale de navigatie, poduri, tuneluri, baraje, hidrocentrale etc.
Referindu-ne numai la prospectiunea hidrogeologica (cea mai fracventa) efectuata
pe arii mai restranse, scopurile acesteia sunt urmatoarele:
 o mai buna cunoastere geologica si hidrogeologica;
 identificarea structurilor acvifere locale;
 intocmirea hartilor hidrogeologice.
Etapele acesteia, initiala si avansata, nu sunt foarte clar diferentiate intodeauna, ele
purandu-se chiar suprapune).
Atunci cand se face prospectiunea geologica (nu cea hidrogeologica, dar se
urmareste si clarificarea, in secundar, a factorului hidrogeologic) pentru descoperirea si
cercetarea sumara a unor substante minerale (altele decat apa, deobicei solide), se disting
clar si intodeauna cele doua etape :
 prospectiunea preliminara, cand se realizeaza o cartare geologica la scara
mica, care se completeaza si cu observatii hidrogeologice;
 prospectiunea de detaliu, cand se face o cartare mai amanuntita decat cea
din etapa preliminara iar observatiile hidrogeologice se obtin din forajele si
lucrarile miniere cu care se cerceteaza geologic substanta minerala, eventual
si din cate un foraj hidrogeologic, executat pentru clarificare, in zonele cu
conditii hidrogeologice mai complicate.

2.3.EXPLORAREA GEOLOGICA

Reprezinta un proces complex de cercetare amanuntita a acumularilor de substante

minerale evidentiate de prospectiune (in etapa ei avansata) si de descoperire si cercetare a
acumularilor de hidrocarburi fluide, in vederea evaluarii cantitative si calitative a substantelor
minerale utile continute, a stabilirii parametrilor de valorificare a lor.
Explorarea implica un volum mare al lucrarilor geologice de cercetare (foraje si
lucrari miniere) deci necesita si investitii foarte importante, cele mai mari dintre toate

20
procesele de cercetare geologica. Se executa in cadrul unor santiere bine dotate tehnic,
folosindu-se personal bine calificat (geologi, forajisti, mineri, etc.) si numeros.
Explorarea geologica urmareste obtinerea unui grad de cunoastere maxim a
acumularilor cercetate, cu cat mai putine (in limite rationale) lucrari de cercetare si mai mici
investitii posibile in situatia respectiva. Este al doilea proces de cercetare geologica
aplicativa, dupa cel de prospectiune, pe care-l continua.
Explorarea incepe si se executa pe baza unui proiect (program) si se finalizeaza cu
un raport scris (in care se prezinta rezultatele obtinute), ambele intocmite de catre geologi.
Tot in partea finala a explorarii geologice se mai intocmesc studii se prefezabilitate (fostul
“studiu tehnico-economic de etapa”) si de fezabilitate (denumirea sa veche fiind “studiu de
conditii industriale”).
Ca si la prospectiune, explorarea geologica se efectueaza tot in doua etape, una
initiala (numita si preliminara sau generala) si alta avansata (de detaliu sau industriala).

2.3.1.Explorarea acumularilor si zacamintelor de substante minerale

sau energetice solide

A. Exporarea generala a acumularilor

Are ca scop (conform Legii minelor) “stabilirea, cu caracter preliminar, a conturului,

formei si structurii corpurilor de substante minerale utile si estimarea cantitativa si calitativa
a potentialului de resurse”. Obiectivele urmarite sunt de natura geologica si economica.
Obiectivele de natura geologica, care implica in special clarificarea conditiilor de
zacamant, la care se mai adauga si altele, se refera la cunoasterea aspectelor privind:
 structura geologica si localizarea in ea a corpului de substanta minerala sau
energetica utila;
 caracteristicile formatiunilor inconjuratoare (cand substanta minerala sau
energetica utila se diferentiaza net de acestea) sau a formatiunilor gazda (cand
substanta minerala sau energetica utila nu se deosebeste net de roca ce o
cantoneaza sau se gaseste sub forma de impregnatie);
 formatiunea reper in cercetarea substantelor minerale sau energetice;
 conturul, forma si dimensiunile corpului de substanta minerala sau energetica
utila;
 conditiile de asezare in spatiu (directie, inclinare, adancime) a corpului de
substanta minerala sau energetica utila;
 grosimea corpului mineral sau energetic si variatia acesteia pe directie si
inclinare;
 compozitia mineralogica si chimica a substantei minerale sau energetice utile
si variatia ei pe directie si inclinare;
 stabilirea valorilor parametrilor ce servesc la evaluarea (calculul) rezervelor;
 semnalarea sorturilor industriale (un sort are o compozitie mineralogica si o
comportare tehnologica aparte fata de restul substantei minerale sau
energetice utile in care se gaseste, el putand fi exploatat si preparat separat)
ce se pot valorifica separat;
 coeficientii de variatie a grosimii si a componentilor utili, precum si coeficientul
de discontinuitate;
 modelul genetic al acumularii.
Obiectivele de natura economica privesc:
 comportarea tehnologica (in timpul proceselor tehnologice de exploatare,
preparare si prelucrare) a substantei minerale sau energetic utile in faza pilot;

21
  estimarea de rezerve geologice din categoriile C1 si C2, care sa justifice
trecerea la etapa avansata a explorarii.
In timpul explorarii generale se intocmesc harti (scarile 1 : 10 000 – 1 : 5 000,
exceptional 1 : 2 000) si planuri de orizont cartate geologic (scarile 1 : 2 000, 1 : 1 000),
profile ale forajelor (scara 1 :200), sectiuni geologice si se efectueaza o cartare desfasurata
(scarile 1: 100, 1 : 50) a lucrarilor miniere executate.
Dupa terminarea explorarii generale se intocmeste un studiu de prefezabilitate, in
care se analizeaza conditiile tehnico – economice de valorificare a zacamantului.
In concluzie, la sfarsitul explorarii preliminare se stie cu precizie daca acumularile
cercetate constituie sau nu zacaminte. Daca nu sunt considerate zacaminte, cercetarea lor
se intrerupe. Daca acumularile de substante minerale sau energetice utile au fost incadrate
in categoria zacamintelor, cercetarea geologica se va continua cu etapa urmatoare a
explorarii.
B.Explorarea de detaliu a zacamintelor

Este numita si explorare industriala deoarece furnizeaza parametrii necesari trecerii

la valorificarea industriala a zacamantului studiat. Informatiile furnizate de explorarea de
detaliu servesc proiectarii lucrarilor de exploatare si fluxului tehnologic de preparare. Altfel
spus, etapa stabileste cat mai precis si amanuntit conturul, forma si structura zacamantului,
cantitatea si calitatea rezervelor continute, conditiile tehnico – economice de valorificare.
Ca si la explorarea generala, obiectivele urmarite sunt geologice si economice.
Unele din obiectivele geologice (conturul, forma si structura zacamantului; stabilirea valorilor
parametrilor ce servesc la calculul rezervelor; delimitarea sorturilor industriale de substanta
minerala utila) sunt aceleasi, dar cunoasterea si precizia determinarii lor este maxima. Altele
sunt noi, specifice etapei avansate a explorarii:
 recoltarea de probe tehnologice (cantitati de substante minerale sau energetic
extrase din zacamant) pe care urmeaza sa se efectueze incercari de preparare
si prelucrare in vederea stabilirii conditiilor de valorificare;
 prelevarea de probe tehnice pentru a se determina parametrii fizico – mecanici
ai substantei minerale (sau energetice) utile si rocilor inconjuratoare;
 recalcularea cu precizie a coeficientilor de variatie ai grosimii zacamantului si
continuturilor in componenti utili, a coeficientului de discontinuitate a substantei
minerale sau energetic utile din zacamant;
 determinarea principalilor parametri ai conditiilor industriale :
 continutul mediu minim;
 continutul mediu al blocului marginal de rezerve;
 continutul limita de conturare;
 grosimea maxima a intercalatiilor sterile;
 calculul indicatorilor de exploatare :
 pierderi de exploatare;
 dilutii;
 coeficienti de extractie cantitativa;
 coeficienti de extractie calitativa;
 pret de cost pe tona de substanta minerala sau energetic extrasa;
 determinarea indicatorilor de preparare:
 extractia in greutate si in metal;
 continutul de substanta minerala sau energetic utila in concentrate si in
steril;
 pretul de cost al tonei de substanta minerala sau energetic utila preparata.

22
 Obiectivele de ordin economic privesc doua aspecte :
 comportarea tehnologica a substantei minerale utile, determinata prin
incercari la nivel (faza) semiindustrial si industrial;
 estimarea de rezerve geologice incadrate la categoriile B si C1.
In etapa de detaliu a explorarii se intocmesc : harti geologice (scara 1 : 5 000; 1 : 2
000; 1 : 1 000), sectiuni geologice, planuri de orizont (1 : 1 000; 1 : 500), profile ale
forajelor (1 : 100; 1 : 50), cartari desfasurate ale lucrarilor miniere (1 : 100; 1 : 50 ).
La incheerea explorarii de detaliu geologii elaboreaza raportul geologic de sinteza
cu calculul rezervelor, ce ia in considerare rezultatele tuturor cercetarilor anterioare
intreprinse in timpul prospectiunii (geologice, geofizice, geochimice) si explorarii.
Pe baza acestui raport se intocmeste studiul de fezabilitate, in care se analizeaza
posibilitatile reale de valorificare a rezervelor evaluate, tinand seama de toate informatiile
(geologice, tehnologice, tehnico - miniere) obtinute in timpul explorarii.
Studiul este elaborat de alta intreprinderi (de cercetare, de proiectare si de inginerie
tehnologica) decat cea care a executat explorarea. Finalitatea cea mai importanta a acestui
studiu o constituie separarea, din rezervele geologice, a acelora (rezerve de bilant) care se
pot valorifica in conditiile tehnico – economice existente si a celor care (rezerve in afara de
bilant), din diferite motive, nu se pot (deocamdata) valorifica.

2.3.2.Explorarea structurilor, acumularilor si zacamintelor

de substante minerale si energetice fluide

A.Explorarea pentru hidrocarburi fluide

Pentru hidrocarburile fluide explorarea reprezinta o continuare a activitatii de

cercetare, intreprinsa pe o structura geologica (capcana) identificata, delimitata si selectata
in etapa detaliata a prospectiunii, cu scopul de a descoperi o acumulare de petrol, de a
vedea daca ea constituie zacamant si a-i determina parametrii necesari proiectarii
exploatarii.
Conform Legii petrolului, explorarea are un sens foarte extins, incluzand:
prospectiunea, identificarea zacamintelor, evaluarea cantitativa si calitativa, exploatarea
experimentala. In cele ce urmeaza (prospectiunea a fost deja tratata separat) explorarea va
fi abordata in sens restrans, clasic, cu doua etape: initiala (preliminara) si avansata (finala).

a.Explorarea preliminara

Reprezinta prima etapa a explorarii, care descopera acumularea (corpul) minerala

sau energetica si stabileste daca ea constituie sau nu zacamant.
Explorarea preliminara se desfasoara in doua subetape sau faze:
 faza de descoperire;
 faza de extindere.
Faza de descoperire incepe cu saparea primei sonde de explorare pe structura
(capcana) cercetata si se termina cu saparea primei sonde care a avut (a dat) o productie
industriala de hidrocarburi.
In cadrul acestei subetape se evalueaza rezervele de categoria C2 (resurse
posibile).
In faza de extindere se stabilesc starea fizica a hidrocarburilor, conturul acumularii,
rezervele de categorie C1 (resurse indicate) continute si daca acumularea constituie sau nu
zacamant.

23
 b.Explorarea finala

In aceasta a doua etapa a explorarii se detaliaza cercetarea zacamantului

descoperit si studiat, mai sumar, in etapa precedenta. Pe parcursul derularii ei, se
realizeaza o mai buna evaluare cantitativa si calitativa a zacamantului, care se
concretizeaza in stabilirea rezervelor de categoriile A si B (resurse masurate).
In cadrul explorarii finale se efectueaza si o exploatare experimentala. Scopul
acesteia este e a se determina unii parametri de exploatare precum si a se urmari
comportarea zacamantului in timpul extragerii hidrocarburilor.
Datele obtinute despre zacamant sunt numeroase, amanuntite si pot servi, in
procesul de cercetare urmator (evaluarea industriala si proiectarea exploatarii), la
proiectarea exploatarii industriale.

B.Explorarea pentru ape subterane, ape geotermale si gaze naturale necombustibile

In explorarea apelor subterane si geotermale, precum si a gazelor necombustibile

se disting doua situatii complet diferite:
 cand explorarea se face in vederea exploatarii ulterioare a acestor
substante minerale;
 cand se executa explorarea altor substante minerale, dar trebuie clarificate
aspectele hidrogeologic si al prezentei gazelor.

a.Explorarea in vederea exploatarii ulterioare a apelor subterane,

apelor geotermale, gazelor necombustibile

Pentru aceste substante minerale explorarea urmareste in primul rand cresterea

gradului de cunoastere care sa permita calculul rezervelor si stabilirea conditiilor de
exploatare, in ideea protejarii si conservarii lor. Ca si la hidrocarburi distingem cele doua
etape de cercetare, generala si finala.
Explorarea generala (preliminara) stabileste daca acumularile cercetate constituie
sau nu zacaminte, evaluand si rezerve de categoria C1.
Explorarea finala (detaliata) determina, dupa ce pe parcursul ei s-au executat cele
mai multe foraje din tot procesul de explorare, atat cuantumul rezervelor (de categoria B)
evaluate cat si comportarea zacamantului in procesul de exploatare (determinata in urma
desfasurarii exploatarii experimentale).

b.Explorarea altor substante minerale, pentru clarificarea

aspectelor hidrogeologic si al prezentei gazelor

Prezenta apei si a gazelor in corpurile de substante minerale (altele decat cele de

apa si gaze), mai ales in cele de substante minerale solide, care urmeaza a se exploata cu
lucrari miniere subterane (in care vor lucra oameni), constituie parametri care sunt urmariti
cu mare atentie in cercetarea geologica. Intereseaza indeosebi situatiile in care apa si
gazele exista peste o anumita limita, care va deranja in procesul de exploatare (facandu-l
mai putin economic, neeconomic sau imposibil din punct de vedere tehnic si al protectiei
muncii).
Cazurile de zacaminte cu emanatii puternice de gaze fiind extrem de rare, se va
aborda in continuare numai aspectul cercetarii hidrogeologice.
Explorarea hidrogeologica a altor tipuri de substante minerale decat apa urmeaza
etapele de explorare ale acestora.

24
 In etapa de explorare generala, in paralel cu cercetarea geologica a substantelor
minerale respective se efectueaza si :
 cartarea hidrogeologica (scara 1 : 25 000);
 observatii hidrogeologice la saparea tuturor forajelor si lucrarilor miniere;
 determinarea nivelurilor statice si dinamice ale principalelor orizonturi acvifere
in forajele hidrogeologice;
 pompari experimentale din zona de existent a eventualelor acvifere.
In finalul etapei, cunoasterea caracteristicilor hidrogeologice trebuie sa ajunga la un
nivel care sa permita incadrarea rezervelor de substante minerale utile in categoriile C1 si
C2.
In etapa explorarii de detaliu se executa si :
 cartare hidrogeologica la scarile 1 : 10 000 – 1 : 5 000;
 observatii hidrogeologice la saparea tuturor forajelor si lucrarilor miniere;
 determinarea nivelurilor statice (NS) si dinamice (ND) la toate orizonturile
acvifere;
 pompari experimentale sau turnari in foraje izolate;
 pompari din grupuri experimentale.
Cunoasterea caracteristicilor hidrogeologice atinge, la sfarsitul acestei etape, un nivel
si mai ridicat decat in etapa preliminara si permite incadrarea rezervelor din zacamantul de
substanta minerala utila (alta decat apa) cercetat in categoria B. Daca este cazul sa se
efectueze, datele obtinute in etapa de detaliu sunt suficiente pentru proiectarea asecarii
zacamantului.

2.4.EVALUAREA INDUSTRIALA A ZACAMINTELOR SI

PROIECTAREA EXPLOATARII LOR

2.4.1.Aspecte generale

Evaluarea industriala a zacamintelor este un proces de cercetare mai putin

cunoscut (al treilea dupa prospectiune si explorare) ce urmeaza explorarii si precede
exploatarea zacamintelor. El stabileste valoarea industriala (cat prezinta interes pentru
valorificare) a substantei minerale utile din zacamantul cercetat si elaboreaza proiectele de
exploatare.
Nu intodeauna intreaga cantitate de substanta minerala utila formata prin procesele
geologice, existenta in acumulari sau zacaminte, prezinta interes din punct de vedere al
valorificarii industriale, respectiv constituie zacamant.
Din rezervele geologice ale unui zacamant sunt in primul rand luate in considerare,
contandu-se pe ele la proiectarea exploatarii, doar cantitati de rezerve grologice care pot fi
efectiv extrase din zacaminte (rezerve de bilant) spre deosebire de restul rezervelor
(incadrate la grupa in afara de bilant), care din motive obiective (protejaza unele obiective si
lucrari miniere subterane sau aflate le suprafata – rauri, cai ferate, sosele, localitati – ori se
gasesc in zone periculoase sau greu accesibile, etc.) vor ramane pentru todeauna in
subteran si vor constitui pierderi obligate. Se mai tine seama ca in timpul extractiei si
transportului catre suprafata se mai pierde o parte (cateva procente) din substanta minerala
extrasa (pierderi de exploatare si pierderi de transport).
In al doilea rand se conteaza numai pe acele cantitati (rezerve) si sorturi industriale
pentru care procesele de preparare si prelucrare la care sunt supuse la suprafata sunt
posibile din punct de vedere tehnic, tehnologic si economic.
In final, este esential ca valoarea substantelor minerale utile obtinute (materia prima
minerala finita) in procesele de productie cu caracter geologic sa fie mai mare decat

25
cheltuielile totale efectuate cu obtinerea lor. Vor conta, deci, numai acele rezerve din
zacaminte care pot fi exploatate, preparate si prelucrate rentabil, altfel spus, cele care au
valoare industriala.
Evaluarea industriala stabileste conditiile (variantele cele mai bune) in care
zacamintele, localizate si definite in scoarta din punct de vedere geologic, pot fi considerate
obiecte (obiective) industriale, adica pot intra in circuitul economic ca obiect al industriei
extractive.
Evaluare industriala s-a mai facut in fiecare proces si etapa de cercetare a
acumularilor si zacamintelor dar ea a fost sumara, datorita gradului de cunoastere mai
redus. Adevarata evaluare se face insa dupa terminarea explorarii (inclusiv a efectuarii
exploatarii experimentale si a incercarilor de preparare si prelucrare ale substantei minerale
utile, in faze semiindustriale si industriale), cand se cunosc cele mai multe informatii despre
zacamant, indeosebi parametrii de valorificare.
In procesul de evaluare industriala si proiectare a exploatarii se desfasoara
urmatoarele activitati:
 executarea (daca este cazul) de noi foraje si lucrari miniere pentru comple-
tarea cunoasterii zacamintelor;
 recalcularea rezervelor geologice in lumina noilor (mai numeroaselor) date de
cunoastere;
 determinarea rezervelor de exploatare si industriale;
 completarea si imbunatatirea studiilor de fezabilitate;
 intocmirea proiectelor de exploatare.
Evaluarea industriala este si un proces de luare a deciziilor privind valorificarea
zacamintelor, stiindu-se ce, cat, cum si cand se poate valorifica substanta (sau substantele)
minerala dintr-un zacamant sau dintr-o parte a sa.

2.4.2.Evaluarea industriala si proiectarea exploatarii

zacamintelor de substante minerale si energetic solide

Evaluarea industriala se efectueaza tinand cont de o serie de conditii care

influenteaza procesul de valorificare:
conditii geologice (conditii de zacamant):
 forma si structura zacamantului;
 numarul de corpuri din zacamant;
 grosimea si inclinarea zacamantului;
 adancimea la care se afla zacamantul;
 repartitia spatiala a substantei minerale utile in zacamant;
 caracteristicile substantei minerale utile in zacamant precum
si ale rocilor inconjuratoare;
 tectonica zacamantului;
 conditiile geomorfologice;
 conditiile hidrogeologice;
 valoarea minereului;
conditii tehnice si tehnologice de exploatare a zacamantului, de preparare si
de prelucrare a substantei minerale extrase la suprafata;
conditii economice.
Documentele care stau la baza evaluarii industriale a zacamintelor sunt:
 raportul de explorare definitiv, in care s-a facut si evaluarea geologica a
zacamantului (sau a unei parti din el) prevazut pentru exploatare, pe
subunitatile sale component (sectoare, corpuri, panouri, blocuri, etc.);

26
  studiul de fezabilitate, eventual (daca s-au mai efectuat lucrari de cercetare
si s-au recalculate rezervele) acum imbunatatit;
 proiectul de valorificare a zacamantului.
Evaluarea industriala a zacamintelor este complexa si trebuie sa rezolve
urmatoarele probleme:
verificarea conturarii geologice (realizata initial in explorarea de detaliu) a
zacamantului pe baza parametrilor (indicatorilor) de conditii industriale
prevazuti in proiectul de valorificare;
verificarea rezervelor geologice de bilant, atat pe zacamant cat si pe fiecare
unitate de calcul (corp, panou, bloc, etc.);
stabilirea rezervelor exploatabile (din rezervele de bilant se scad pierderile
obligate) si industriale (din rezervele exploatabile se scad pierderile datorate
exploatarii si se adauga dilutia);
stabilirea componentilor accesorii valorificabili ai substantei minerale utile, la
ce continuturi medii minime, cu ce coeficienti de recuperare si la ce costuri
de productie;
calculul coeficientilor de transformare cantitativa si calitativa a rezervelor din
zacamant in timpul exploatarii si a coeficientilor de recuperare a
componentilor utili pe parcursul prepararii si prelucrarii substantei minerale;
determinarea valorii potentiale a substantei minerale utile (minereului) din
zacamant (a rezervei exploatabile pe care se sconteaza), din rezerva
industriala (cantitatea de substanta minerala utila care se extrage la gura
minei) si a produsului mineral (marfa) ce se va obtine;
stabilirea tuturor cheltuielilor necesare valorificarii si compararea lor cu
valoarea produselor minerale marfa ce se vor obtine;
alegerea variantei de valorificare optime in conditiile existente.
In acest proces de cercetare geologica se realizeaza si proiectele de exploatare a
zacamintelor sau a unor parti din ele (daca zacamintele sunt foarte mari) ce vor fi numite in
procesul de exploatare campuri miniere si se vor exploata separat.
Complexitatea deosebita si dificultatea ridicata a evaluarii industriale fac necesara
efectuarea unor precizari suplimentare, mai concrete dar sumare, in limita spatiului restrains
avut la indemana. Sa presupunem ca prima etapa a prospectiunii (recunoasterea geologica)
a conturat, in urma unor studii geochimice, o anomalie geochimica a unui metal (fig.2a), de
exemplu cupru, in care continuturile in metalul respectiv sunt cu mult mai mari decat clark-ul
sau de 0,01 % (Rankama şi Sahama).
Cartarea geologica si masuratorile geofizice (electrometrice), executate in zona cu
prognoza favorabila arealul anomaliei geochimice) contureaza un corp mineral in timpul
explorarii preliminare, ce va fi pus in evident tot acum, prin executarea catorva foraje. Se
constata ca este un corp cu mineralizatie cuprifera ce va fi cercetat sumar, in continuare, cu
alte foraje, posibil si cu cateva lucrari miniere scurte, ce pun in evidenta rezerve geologice
(Rg), avand gradul de cunoastere corespunzator categoriei C2.
Existenta acestor rezerve, interesante din punct de vedere cantitativ si calitativ
pentru o eventuala valorificare, justifica trecerea la procesul de explorare.
Explorarea preliminara cerceteaza in continuare, cu foraje si lucrari miniere, corpul
mineral, impartind rezervele geologice de minereu cuprifer continute in doua: rezerve de
bilant (Rb) si rezerve in afara de bilant (Ra):

Rg = Rb + Ra

Portiunea continand rezerve de bilant a corpului mineral este declarata zacamant iar

27
 Ra
aa
Ra

Rb

Ca Cg
Fig.2a. Conturul unei anomalii geochimice (Ca) determinate in etapa de recunoastere geologica (sau
prospectiune preliminara) si al corpului mineral (Cg = contur geologic), pus in evidenta in timpul prospectiunii de
detaliu. Explorarea preliminara va determina in cadrul corpului conturul zacamantului, continand rezerve de
bilant (Rb) si o portiune neinteresanta din punct de vedere al valorificarii, continand rezerve in afara de bilant
(Ra).

Ra
aa
Ra
Rn

Re

Ce
Fig.2b. Un exemplu de impartire a zacamantului (continand rezerve de bilant in limitele conturului
economic Ce al corpului mineral), in timpul evaluarii industriale, in rezerve de exploatabile (Re) si rezerve
neexploatabile (Rn).

28
cea cu rezerve in afara de bilant este considerata o portiune a acumularii, continand
mineralizatie neinteresanta din punct de vedere al valorificarii industriale actuale. Gradul de
cunoastere a rezervelor zacamantului a crescut la categoria C1 si justifica cercetarea lor in
continuare, prin trecerea la explorarea de detaliu (industriala). Aceasta va creste gradul de
cunoastere a rezervelor zacamantului la categoria B si va determina parametrii geologici si
industriali, necesari proiectarii exploatarii.
Urmeaza procesul de evaluare industrial (fig.2b), cand rezervele de bilant vor fi mai
bine analizate si vor fi impartite in rezerve exploatabile (Re) si rezerve neexploatabile (Rn):

Rb = Re + Rn

Rezevele exploatabile pot intra efectiv in procesul de exploatare, spre deosebire de

cele neexploatabile, care din diferite motive vor ramane in zacamant, nefiind exploatate.
Rezervele exploatabile se gasesc in pilierii de protectie definitivi lasati sub localitati, rauri,
lacuri, sosele, cai ferate, constructii industrial, monumente istorice etc., aflate la suprafata, in
pilierii de protectie de langa durata lasati sub unele obiective subterane (puturi, plane
inclinate, galerii de coasta etc.) sau in pilierii de bariera, lasati pentru prevenirea unor avarii
(in apropierea unor vechi exploatari miniere abandonate, in apropierea unor zone carstice,
de-a lungul unor falii majore etc.).
Cele mai importante reserve determinate in procesul de evaluare industrial sunt
rezervele industrial (Ri):

Ri = Re – P + S

Ele reprezinta substanta minerala din zacamant, care va fi scoasa efectiv la

suprafata, respective partea din rezerva exploatabila (Re) din care se scad pierderile
tehnologice (P) si se adauga si sterilul introdus in minereu (S). Pierderile tehnologice sunt
pierderile care se datoreaza metodelor de exploatare si evacuarii si transportului minereului
pana la suprafata. Sterilul introdus in minereu provine din rocile inconjuratoare
zacamantului, din intercalatiile sterile existente in el si din sterilul adaugat in timpul
manipularii si transportului minereului.
Fata de rezerva exploatabila (Re), aflata in zacamant, rezerva industriala (Ri) care
ajunge la suprafata este mai mica din punct de vedere cantitativ (P>S) si cu o calitate mai
scazuta (de exemplu, daca continutul in metal al rezervei exploatabile era 1 % Cu, rezerva
industriala poate avea un continut de 0,8 % Cu). Ea trebuie estimata in procesul de evaluare
industriala deoarece se foloseste la proiectarea uzinei de preparare, marimea sa si
continutul in substanta utila determinand marimea uzinei si fluxurile tehnologice adoptate.
Rezerva industriala intra in procesul de preparare si din ea rezulta un concentrat (de
exemplu cel cuprifer cu 14 % Cu), care la scara intregului zacamant (de fapt intregii rezerve
exploatabile) formeaza rezerva concentrata de masa minerala (Rc) si rezerva concentrata
de metal (Rcm, daca minereul zacamantului este metalifer):

Rc = Ri x e Unde: e = C/A
Rcm = Rc x c = Ri x e x c

e = coeficient de extractie in greutate (coeficient de diminuare);

c = continutul de metal;
C= cantitatea de concentrat;
A = cantitatea de minereu.

29
 Ajunsa la uzina metalurgica si prelucrata, rezerva concentrata de metal
(concentratul) va pierde in zgura o parte din metalul continut. Rezerva metalurgica de metal
(Rm), altfel spus metalul care se sconteaza ca se va obtine in final si care da valoarea
industriala a zacamantului, obtinuta prin calcul in procesul de evaluare industriala a
zacamantului este:

Rm = Rcm x m m = coeficient de extractie metalurgica (coeficient de diminuare),

de exemplu 0,95; minereu;
Prescurtat, Rm se poate afla si cu formula:

Rm = Ri x e x c x m

De exemplu, se poate evalua ca zincul si aurul din toate rezervele de bilant ale
minereului complex (Pb, Zn, Cu + Au, Ag) existent in toate zacamintele Romaniei, intr-o
posibila viitoare valorificare industriala globala, efectuata cu actuala tehnologie de
exploatare, preparare si prelucrare metalurgica existenta, vor suferi urmatoarele
transformari procentuale:

Evaluarea industriala a doua metale aflate in zacamintele de minereu complex,

Tabelul 1. existente in Romania
METALE Rb* Ri* Rcm* Rm*
Zn 100 77,5 65,6 56,4
Au 100 81,4 36,5 34,7
*Rb = rezerve de bilant; Ri = rezeve industriale; Rcm = rezerva concentrata de metal; Rm = rezerva
metalurgica de metal

Evaluarea industriala arata ca pentru minereul complex romanesc se conteaza

efectiv pe obtinerea, cu actualele tehnologii, a 56 % din zinc si 35 % din aurul prezent.
Pentru rentabilitate este necesar ca valoarea rezervei metalurgice de metal sa fie
mai mare decat valoarea insumata a cheltuielilor de cercetare, exploatare, preparare si
prelucrare pe fiecare zacamant.
In etapa de valorificare industriala a zacamintelor sau a unor parti din ele (cazul
zacamintelor foarte mari, ce se impart in campuri miniere, fiecare cu rezervele sale
exploatabile) se realizeaza si proiectele de exploatare.

2.4.3.Evaluarea industriala si proiectarea exploatarii

zacamintelor de substante minerale fluide

A. Evaluarea industriala si proiectarea exploatarii hidrocarburilor fluide

Conditiile fundamentale ce trebuiesc indeplinite de un zacamant de hidrocarburi

fluide pentru a fi considerat ca are valoare industrial se refera la:
 existenta unor rezerve suficient de mari;
 zacamantul sa se gaseasca la o adancime accesibila mijloacelor tehnice de
care dispun sondele;
 extragerea hidrocarburilor sa fie rentabila.
In general, factorii care definesc valoarea industriala a unui zacamant de
hidrocarburi fluide sunt urmatorii:
 volumul total de roca impregnata cu hidrocarburi;

30
  posibilitatea hidrocarburilor de a ajunge nestanjenit (permeabilitati bune ale
colectoarelor) la sondele de exploatare;
 energia potentiala si mobilitatea (mai mare la cele cu densitate si vascozi
tate mici) hidrocarburilor, necesare deplasarii lor spre sonde;
 calitatea hidrocarburilor din zacamant (calitate buna = valoare mare).
Ca si la substantele minerale solide, baza proiectarii exploatarii, a planificarii
productiilor si investitiilor pentru exploatarea, transportul si prelucrarea hidrocarburilor o
constituie rezervele industriale. Acestea se obtin din rezervele geologice de bilant, de
categoriile A si B:

Ri = Rg x fr Unde : Ri = rezerve industriale;

Rg = rezerve geologice de bilant (cantitatea totala de
hidrocarburi din zacamant);
fr = factorul final de recuperare a hidrocarburilor
(deobicei la titei nu depaseste 0,3).

Proiectarea exploatarii se face separat, pe fiecare component al hidrocarburilor (titei,

gaze, gaze cu condensat).
In procesul de evaluare industriala si proiectare a exploatarii hidrocarburilor se
intrebuinteaza o serie de harti intocmite de geolog: structurale, de productie, cu izopachite,
de rezerve, cu izoperme, cu izobare, cu izosaturatii in apa, cu izoporozitati. Se mai
efectueaza si o modelare numerica (matematica, analogica, fizica) prin care se estimeaza
performantele exploatarii in diverse variante (scheme) de exploatare.

B.Evaluarea industriala si proiectarea exploatarii apelor subterane,

apelor geotermale si gazelor necombustibile

Caracteristica specifica si esentiala a acestor substante minerale si energetice

(exceptand unele gaze necombustibile) este regenerabilitatea. Evaluarea industriala si
proiectarea exploatarii lor se va face tinand cont de ritmul regenerarii, in principiu cantitatea
exploatata trebuind sa fie deobicei mai mica, pana la cel mult egala cu cea care se
regenereaza.

a.Evaluarea industriala

In cazul apelor subterane si gazelor necombustibile regenerabile (deobicei care

insotesc apele subterane) evaluarea industriala se refera, in principal, la determinarea
rezervelor exploatabile. In figura 3 se prezinta principial tipurile de rezerve ale apelor
subterane si se sugereaza ceea ce se poate intelege prin rezerve exploatabile, pe care se
poate conta ca vor fi obtinute efectiv in urma extragerii.
În legatură cu tipurile de rezerve ale apelor subterane, pentru o mai buna intelegere,
trebuie să se facă următoarele precizări:
 rezervele statice sunt constante şi prezente întodeauna în stratul acvifer;
 rezervele dinamice sunt variabile, prezente în totalitate în perioadele ploioase
şi lipsesc complet în cele secetoase;
 rezervele exploatabile sunt constituite din cantităţile regenerabile, respectiv din
rezervele dinamice în perioadele ploioase şi din partea superficială a
rezervelor statice în perioadele de secetă prelungită.
Nu se se asteapta sa se extraga rezervele totale (rezervele dinamice plus rezervele
statice) de apa subterana a stratului acvifer freatic ci doar rezervele dinamice (care curg si

31
 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . Np maxim . . . . . . . . .

Rezerve dinamice Np minim Re

Strat acvifer
freatic Rt Strat permeabil
Rezerve statice

_ _ _ _ _ _ _ _ _ Strat impermeabil _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Fig. 3.
Tipuri de rezerve ale apelor subterane, existente intr-un strat acvifer freatic.
(Re =: rezerve exploatabile; Rt = rezerve totale; Np = nivelul piezometric)

variaza in functie de regimul precipitatiilor) si partea superioara a rezervelor statice (ce se

vor extrage in perioadele secetoase, cand rezervele dinamice se epuizeaza), deci evaluarea
industrial se va ocupa cu determinarea lor.
Pentru gazele necombustibile neregenerabile, care deobicei formeaza acumulari
epuizabile prin exploatare (aici nu mai exista rezerva dinamica, care sa regenereze
acumularea de gaze), evaluarea industriala presupune determinarea partii din rezervele
totale, care poate fi extrasa in mod rentabil cu tehnologiile actuale
Pentru apele geotermale evaluarea industriala se refera la partea din rezervele
totale care poate fi extrasa in mod rentabil prin foraje (cazurile izvoarelor fierbinti sunt mai
rare si asupra debitelor acestora nu se poate interveni, ramanand cele naturale, iar
rezervele de exploatare fiind cantitatile ajunse la suprafata in mod natural, in unitatea de
timp), in asa fel incat zacamantul sa o regenereze in totalitate.
Este de preferat ca dupa recuperarea caldurii continute apa sa fie reintrodusa in
zacamant, astfel ca purtatorul de energie termica (carausul) sa nu se micsoreze sau sa se
epuizeze.
b.Proiectarea exploatarii

Proiectarea exploatarii apelor subterane, a apelor geotermale si a gazelor

necombustibile insotitoare sau acumulate este problema proiectarii lucrarilor de captare si
se face tinandu-se cont de urmatorii factori:
 capacitatea de debitare a substantei minerale fluide din colectoare;
 pastrarea calitatii substantei minerale utile captate;
 evitarea antrenarii materialului fin din colectoare, care ar colmata construc tiile de
captare;
 evitarea proceselor de coroziune a instalatiilor folosite.
La proiectarea exploatarii trebuie tinut cont de gradul de incertitudine al datelor
obtinute in urma explorarii si exploatarii experimentale si trebuiesc recalculate rezervele.

32
 Ca si la hidrocarburile fluide se mai poate face si o modelare matematica, pentru a
se estima modificarile ce pot avea loc in zacamant si performantele exploatarii in diferite
variante.
3.MANAGEMENTUL PROCESELOR DE OBTINERE
A PRODUSELOR MINERALE
3.1.PROCESUL DE EXPLOATARE A ZACAMINTELOR

Exploatarea zacamintelor este un proces de productie complex, prin care sunt

scoase din zacamant si aduse la suprafata terenului substante minerale si energetice brute,
solide sau fluide.
3.1.1.Managementul exploatarii zacamintelor de substante
minerale si energetice solide

Procesul de exploatare a unui zacamant de substante minerale si energetice solide

presupune parcurgerea obligatorie a trei etape:
 deschiderea zacamantului;
 pregatirea zacamantului in vederea extragerii substantelor minerale sau
energetice;
 extragerea substantelor minerale sau energetice utile continute.
Pe parcursul deschiderii se creaza accesul de la suprafata terenului la diferite nivele
de adancime ale zacamantului, prin intermediul unor lucrari miniere principale de transport a
substantei minerale sau energetice ce urmeaza a fi extrasa. Ca lucrari miniere principale
(care dupa modul in care se combina intre ele formeaza metode de deschidere) pot fi
enumerate:
 daca zacamantul se va exploata la zi (la suprafata terenului): transee si
semitransee;
 daca se preconizeza o exploatare in subteran: galerii de coasta, puturi
verticale, plane si puturi inclinate;
 in cazul unei exploatari mixte (si la zi si in subteran, pe acelasi zacamant):
diverse combinatii de lucrari miniere la zi si lucrari miniere subterane.
In etapa de pregatire se executa si alte lucrari miniere prin care se imparte
zacamantul in unitati de exploatare si se creaza si fronturile de lucru (abatajele). Intr-o
unitate de exploatare (panou, subetaj, bloc etc.) extragerea substantei minerale sau
energetice se efectueza independent de ce se intampla in celelalte unitati.
Lucrarile miniere care se executa in aceasta etapa sunt:
 pentru exploatarea la zi: treptele de cariera;
 pentru exploatarea in subteran: galerii de orizont, suitori, coboratori, plane
inclinate, preabataje, rostogoluri.
In cursul etapei de extractie se dizloca substanta minerala sau energetica din
zacamant, la nivelul abatajelor, prin diferite metode de exploatare, apoi se incarca si se
transporta la suprafata, cu diverse masini si utilaje, prin lucrarile de pregatire si apoi prin
cele de deschidere.
Daca metodele de deschidere a zacamintelor sunt comune pentru toate tipurile de
substante minerale sau energetice solide, cele de pregatire si extractie sunt specifice pentru
doua grupe mari de substante: carbuni, minereuri si roci.
Specificul exploatarii fiecaruia din cele doua grupe deriva in principal din
caracteristicile geologice (indeosebi taria) complet diferite, care impun masini, tehnologii si
metode de exploatare diferite.

33
 In functie de numarul de procese de productie prin care trec substantele minerale
sau energetice utile exploatate se disting trei tipuri de exploatari:
 expoatare primara (substanta minerala sau energetica se exploateaza din
zacamant, deci trece pentru prima data printr-un proces de exploatare);
 exploatare secundara (poate, uneori, chiar tertiara), cand substanta minerala
sau energetica care se exploateaza (deseuri minerale sau energetice) trece a
doua (uneori a treia) oara printr-un proces de exploatare;
 exploatare mixta, daca o parte din substanta minerala se exploateaza primar
iar alta parte secundar (sau tretiar).
Exploatarea primara este tipul cel mai important si se poate efectua in trei moduri:
la zi (la suprafata), realizata prin intermediul minelor de suprafata denumite
cariere (in zacaminte de substante minerale utile coezive) sau operatiuni de
dragaj (in zacaminte de substante minerale neconsolidate, precum cele
aluvionare);
in subteran, realizata prin mine subterane;
combinat, realizata si la suprafata si in subteran, succesiv sau concomitent.
Exploatarea secundara nu se refera la substante minerale sau energetice aflate in
zacaminte, in starea naturala in care s-au format ci la deseuri de substante, existente in
depozite antropice sau la portiunile exploatate ale zacamintelor, care au mai trecut cel putin
odata printr-un proces de exploatare. Si in cadrul acestui tip se disting modurile de
exploatare:
la zi, realizandu-se excavarea vechilor halde miniere (formate fie din sterilul
aruncat la gura minelor subterane sau in apropiere ori din cel depozitat in
interiorul sau afara vechilor cariere, fie din substanta minerala sau
energetica cu continut mai scazut – pentru vremea la care s-a facut
exploatarea primara – in util), vechilor iazuri de decantare (rezultate in urma
prepararii), vechilor halzi de zgura (obtinute in procesul de prelucrare
metalurgica), halzilor obtinute in urma arderii carbunilor in termocentrale
etc.;
subteran, prin care se extrag substantele minerale existente in vechi
portiuni de mina rambleiate, in pilierii si zonele de protectie ramase in
zacamant in urma unei vechi exploatari;
combinat, intalnit in cazuri cu totul exceptionale, la deseurile de substantele
minerale cu valoare mare (de exemplu deseuri aurifere), cand extractia este
si la zi si subterana.
Tipul de exploatere mixt este o combinare de tipuri primare si secundare,
presupunand si el aceleasi trei moduri de exploatare: la zi (primar si secundar), in subteran
(primar si secundar) si combinat (primar si secundar).
Daca in procesul de explorare cunoasterea mai amanuntita a zacamantului era
limitata de numarul relativ mic al lucrarilor geologice de cercetare permis a se realiza
(limitare economica), in timpul pregatirii (chiar si al deschiderii daca lucrarile de deschidere
se realizeaza in zacamant) se executa un numar mare de lucrari miniere (la zi sau
subterane) ce permite o mai buna cunoastere si o promovare a rezervelor de la categoria B
la categoria A (pentru unele substante minerale sau energetice de la C1 la B).
Pe parcursul etapei de extractie, aproape intreaga cantitate de substanta minerala
sau energetica din zacamant (mai putin pilierii de protectie si pierderile de rezerve) este
abatata (dislocata) si transportata la suprafata, deci gradul de cunoastere al zacamantului
devine maxim. De altfel, geologul este prezent si realizeaza colectarea (cartarea geologica)
datelor la toate cele trei etape de exploatare.
La sfarsitul exploatarii se realizeaza paradoxul conform caruia zacamantul este cel

34
mai bine cunoscut atunci cand el nu mai exista, fiind exploatat in totalitatea sa.
Informatiile geologice obtinute dintr-un zacamant servesc la progresul cercetarii funda-
mentale.
Substantele minerale sau energetice extrase se comercializeaza mai rar asa cum
sunt scoase din zacaminte, deobicei ele trecandu-se prin procesul de preparare, in urma
caruia li se imbunatateste calitatea.

3.1.2.Managementul exploatarii zacamintelor de substante minerale

sau energetice utile fluide

Exploatarea substantelor minerale sau energetic fluide este deobicei o exploatare

subterana. Cazurile cand se face o exploatare la suprafata privesc gazele mofetice, apele
de suprafata (izvoare, rauri, lacuri) si apele termale care ies singure la suprafata terenului. In
mod exceptional se poate exploata petrolul, cu ajutorul unor santuri, sapate in portiunea de
afloriment a unor sisturi bituminoase.
Apele subterane (obisnuite sau minerale) care nu apar sub forma de izvoare, apele
termale de adancime, hidrocarburile lichide sau gazoase, gazele necombustibile se
exploateaza in subteran. Aceasta exploatare, spre deosebire de substantele minerale
solide, nu presupune deobicei intrarea oamenilor in subteran, prin lucrari miniere. Cazurile
cand omul intra in galeriile de captare sunt rare si privesc doar unele fluide lichide (apa,
petrol). Deobicei exploatarea se face cu ajutorul forajelor executate de la suprafata
terenului.

A. Exploatarea hidrocarburilor fluide

Prin exploatare se intelege un ansamblu de masuri tehnice si organizatorice precum
si lucrari care se executa pentru a produce, dirija si controla afluxul de hidrocarburi fluide din
rocile colectoare in sonde si pentru a le extrage apoi la suprafata, in vederea prepararii,
prelucrarii si utilizarii lor. Pe parcursul exploatarii se aplica diferite metode de extractie, se
executa cercetarea sondelor, se fac diverse interventii si reparatii la sonde, se aplica diferite
metode de intensificare a fluxului de hidrocarburi din colectoarele zacamintelor in sonde.
Exploatarea trebuie facuta rational, respectiv trebuie sa se extraga cantitati cat mai
mari din rezerva existenta in zacamant cu cheltuieli cat mai reduse iar productia trebuie sa
fie satisfacatoare cantitativ si calitativ, precum si rentabila. O exploatare rationala a
hidrocarburilor se obtine prin respectarea si corelarea a doi factori esentiali:
 factorul hidrodinamic (curgerea substantelor minerale sau energetic fluide
prin colector);
 factorul economic.
Factorul hidrodinamic impune schema optima de amplasare a sondelor, debitul,
precum si durata exploatarii. Factorul economic actioneaza atat la nivelul unei sonde cat si
la nivelul intregii exploatari.
La nivelul unei sonde trebuie ca valoarea hidrocarburilor recuperate sa fie egala sau
mai mare decat cheltuielile de sapare si de exploatare a ei. Pot fi si exceptii, in sensul
nerentabilitatii unor sonde dar la nivelul intregului zacamant cheltuielile totale efectuate
trebuie sa fie mai mici sau cel mult egale (rentabilitate zero) cu valoarea cantitatii de
hidrocarburi extrase.
a.Exploatarea titeiului

Titeiul se exploateaza din subteran, cu ajutorul forajelor sapate de la suprafata.

Exista si unele cazuri in care se folosesc lucrari miniere, eventual o combinatie de lucrari

35
miniere si foraje subterane. Situatiile in care exploatarea decurge la suprafata (zacamintele
afloreaza) si se folosesc pentru obtinerea titeiului lucrari miniere la zi, sunt exceptii.
Deobicei exploatarea titeiului se face prin modul subteran, cu ajutorul forajelor de
suprafata. Tipurile de exploatari intrebuintate sunt doua:
o exploatare primara;
o exploatare secundara.
Exploatarea primara se incepe deobicei si se prefera sa se efectueze prin eruptie
naturala, respectiv ca titeiul sa se deplaseze din colectoare pana la suprafata sub influenta
energiei naturale a zacamantului. Aceasta energie este imprimata de:
 gazele libere (existente in capul de gaz) sau gazele dizolvate in petrol, care
ies din solutie;
 impingerea executata de catre apa de zacamant, care se gaseste imediat
sub titei.
Atunci cand energia naturala a zacamantului fie nu a fost suficient de mare, fie s-a
epuizat in timpul exploatarii partiale, respectiv in situatia in cara titeiul ajunge in sonda dar
nu poate iesi la suprafata, se introduce in sonda o energie suplimentara (de exemplu gaze
sub presiune) si se face o expoatare primara prin eruptie artificiala.
Eruptia artificiala poate fi:
 continua, atunci cand sonda produce debite ridicate de titei la adancimi mari si
se introduce in ea, in mod continuu, energie suplimentara;
 discontinua (periodica sau intermitenta), daca sonda produce debite mici de titei
iar energia suplimentara se introduce cu intreruperi (doar cand s-a acumulat o
cantitate suficienta de titei).
La un moment dat nici extractia titeiului prin eruptie artificiala nu mai este indicata
sau posibila din punct de vedere tehnologic ori nu mai este convenabila din considerente
economice. Se va trece astfel la faza finala de exploatare primara a unui zacamant de titei:
extragerea titeiului cu ajutorul pompelor.
Exploatarea secundara se aplica zacamintelor de titei exploatate primar, deoarece
deobicei nu se reuseste extragerea decat a 15 – 70 % (frecvent 30 %) din rezerva continuta
initial de zacamant. Se incearca astfel, prin metode speciale, sa se mai extraga o parte, cat
mai mare posibil, din rezerva ramasa ( 30 – 85 %).
La inceputul exploatarii secundare se pleaca de la situatia in care zacamintele sunt
epuizate (sau aproape de epuizare) din punct de vedere energetic iar debitele sondelor sunt
mici si neeconomice. Se pot aplica urmatoarele metode specifice :
 marirea depresiunii din jurul sondei prin extractie fortata si creare de
vacuum;
 injectarea in zacamant, prin intermediul unor sonde, a unui agent de
impingere (aer, gaze, abur, apa, etc.) a titeiului catre alte sonde;
 combustia subterana (se da foc zacamantului prin unele sonde – in care se
pompeaza si aer - iar o parte din titei, mai putin vascos sub influenta
temperaturii crescute, curge spre alte sonde), considerate de unii specialisti
ca exploatare tertiara;
 minerit clasic, cand titeiul se extrage prin lucrari miniere, eventual
combinate cu foraje subterane.
In cazul mineritului clasic (prin lucrari miniere) titeiul se poate extrage in doua feluri:
 direct, din galerii si puturi de drenaj executate in zacamant ori din sonde
sapate din galerii existente in culcusul sau acoperisul zacamantului;
 indirect, cand roca (deobicei nisip) impregnata cu titei se extrage si se
aduce la suprafata terenului, unde titeiul se recupereaza prin spalare cu apa
calda sau prin dizolvare in solventi.

36
 b.Exploatarea gazelor naturale

Spre deosebire de titei, unde in mod exceptional se intalneau si exploatari la zi, la

gazele naturale combustibile exploatarea decurge numai in subteran si se efectueaza cu
sonde sapate de la suprafata.
Initial, gazele ies singure la suprafata datorita energiei naturale a zacamantului,
energie datorata pe de-o parte destinderii elastice, pe de alta parte impingerii exercitate de
catre apa de zacamant. Dupa ce energia zacamantului se epuizeaza, extractia continua cu
ajutorul compresoarelor.
Spre deosebire de titei, gazele naturale combustibile se exploateaza numai primar
iar la acest tip de exploatare nu se intalneste extractia prin eruptie artificiala.
Foarte important este ca exploatarea gazelor sa se efectueze la debitul maxim la
care nu sunt inca antrenate din zacamant particule de roca (deobicei praf si nisip).

B. Exploatarea apelor , apelor minerale, apelor cu gaze necombustibile insotitoare,

a gazelor necombustibile acumulate si apelor geotermale

Exploatarea acestor substante minerale fluide se executa prin captare din:

 surse de suprafata;
 surse subterane.
Sursele de suprafata pot fi:
 pentru ape: izvoare, rauri, lacuri, apa meteorica, mari si oceane;
 pentru ape minerale: izvoare.
Dintre sursele de suprafata, se folosesc deobicei pentru alimentarea cu apa
izvoare, rauri si lacuri, toate continand apa dulce. Apa meteorica se gaseste intermitent si
imprevizibil, in cantitati relativ reduse si are o calitate (gust) neadecvata consumului uman
deoarece sunt lipsite aproape total de saruri.
Apa sarata din mari, oceane si lacuri sarate nu se foloseste ca atare din cauza
gradului de mineralizare (continut de saruri) prea ridicat. Din ea nu se inlatura sarurile, desi
exista tehnologiile necesare, din cauza costului prea ridicat in comparatie cu valoarea apei
dulci si a sarurilor obtinute prin minerit.
Sursele subterane, respectiv stratele acvifere, devin din ce in ce mai importante
deoarece sursele de suprafata sunt frecvent si tot mai des poluate. Constituind resurse
regenerabile, trebuie ca debitul de exploatare al apelor, apelor minerale si gazelor subterane
necombustibile insotitoare sau separate sa nu depaseasca capacitatea de regenerare a
zacamantului exploatat.
Captarile reprezinta ansambluri de constructii si instalatii, alcatuite din:
 elemente de captare: puturi forate (foraje), drenuri, galerii;
 conducte de legatura intre ele;
 camere colectoare.
Aparitia substantei minerale sau energetice fluide la suprafata, sub forma de
izvoare (la apele subterane) sau de emanatii (in cazul gazelor uscate din zonele mofetice),
impune efectuarea unei captari directe, prin implantarea in teren, mai mult sau mai putin
profunda, a elementelor de captare.
Neaparitia substantei minerale sau energetice fluide la suprafata presupune
efectuarea unei captari indirecte, prin executia unui canal colector de interceptare (put forat
sau sonda) a zacamantului.
Canalul va constitui totodata si elementul de captare.

37
 a. Exploatarea apei, apei minerale, apei cu gaze necombustibile insotitoare, gazelor
care formeaza acumulari separate

Exploatarea acestor substante minerale fluide se face prin captari, care dupa
orientarea dimensiunii maxime a elementului (dispozitivului) de captare, se impart in:
o captari verticale;
o captari orizontale.
Captarile verticale intrebuinteaza ca elemente de captare puturile (denumire uneori
improprie, cea reala fiind de sonde sau macar de foraje) si se folosesc in urmatoarele
situatii:
acvifere groase, situate la adancimi de peste 7 m;
acvifere aflate sub presiune (ape ascensionale si ape arteziene);
mai multe acvifere suprapuse ce trebuie captate simultan.
In functie de procedeul constructiv, puturile sunt de trei feluri:
 puturi sapate, cu pereti de beton si diametrul interior de peste 8 m;
 puturi forate, cu peretii din coloane tubulare din otel, prevazute la partea
superioara cu un camin de zidarie ingropat si acoperit la ivelul solului cu o
placa de beton, avand diametre de 0,10 – 1,50 m;
 puturi infipte, cu peretii metalici si diametrul interior de 0,025 – 0,060 m,
prevazute la partea inferioara cu un sabot, introduse prin batere in
acvifere de maximum 4 m adancime.
Cele mai frecvent folosite puturi sunt cele forate.
Captarile orizontale prezinta ca dispozitive de captare drenurile (care sunt
nevizitabile) si galeriile (vizitabile). Se deosebesc doua tipuri de captari orizontale:
 captari interceptoare, dispuse perpendicular sau oblic pe directia de
curgere a apei subterane, folosite la acvifere freatice cu grosime mica
(sub 3 m) si aflate la adancimi mici (sub 8 m);
 captari radiare, pentru acvifere cu capacitate de debitare si grosimi mari
(pana la 30 – 40 m).
Spre deosebire de puturi, care numai capteaza fluidul din zacamant, drenurile si
galeriile il capteaza dar totodata il si conduce spre camera colectare.
Solutiile de captare, tipul si dimensiunile elementelor de captare, conductelor si
camerelor colectoare sunt impuse de:
 adancimea zacamantului si debitul fluidului;
 denivelarea suprafetei terenului;
 nivelul piezometric al fluidului (lichid) si pozitia consumatorului principal
(sau rezervorului de compensare).
Solutiile de captare trebuie sa evite degazarea apelor minerale pentru ca isi pierd
calitatea sau gazele (daca ele trebuiesc - precum in cazul dioxidului de carbon - recuperate).
De aceea, trebuie evitat contactul fluidelor cu aerul atmosferic, in care se degaja gazele,
deci izvoarele se vor capta in sistem inchis iar puturile forate se vor inchide etans la
suprafata.
Emanatiile de gaze uscate, din zone mofetice, se capteaza direct, prin instalatii
etanse, situate deasupra punctelor de emanatie. Ca si la ape gazoase, solutiile de captare
se diferentiaza in functie de caracterul continuu sau intermitent al debitarii gazelor.

b. Exploatarea apei geotermale

Ca specific aparte, solutiile tehnice de captare trebuie sa evite racirea apei termale
si totodata scaderea presiunii (ca la apele minerale gazoase, unde se evita contactul lor

38
atmosferic) pe parcursul extragerii si reintroducerii in zacamant, deoarece se poate strica
echilibrul ei chimic iar consecinta nedorita este depunerea, pe conducte si instalatii, sub
forma de cruste, a sarurilor continute.
Importanta tot mai mare pe care o capata exploatarea apei geotermale (sau
termale, cum mai este numita) si problematica aparte a valorificarii ei a determinat tratarea
acesteia intr-un paragraf aparte.
Cu exploatarea apei geotermale si valorificarea energiei termice continute se ocupa
stiinta denumita geotermie. In prezent, in functie de tehnicile de valorificare utilizate pe plan
mondial, geotermia se imparte astfel:
 geotermie de energie inalta, care presupune utilizarea apei si vaporilor de
apa, avand temperatura T>1500 C, pentru antrenarea de turbine care sa
produca electricitate;
 geotermie de energie medie (cazul cel mai frecvent), vizand apa cu
temperaturi T = 90 – 150 0 C, care cedeaza caldura continuta unui fluid mai
volatil decat apa, ce la randul lui antreneaza turbine ce produc electricitate;
 geotermie de energie joasa, care utilizeaza apa, avand temperaturi T < 90
0
C, nu pentru producerea de electricitate ci pentru satisfacerea anumitor
necesitati (de exemplu incalzirea locuintelor).
In cazul captarilor directe (la geyzere) ale apei geotermale, datorita unor cantitati
foarte mari de vapori, este posibil ca sursele sa debiteze pulsatoriu sau intermitent, ceea ce
impune aplicarea unor solutii tehnice si constructive speciale, incat sa se recupereze si
debitele imense din timpul eruptiilor.
In situatia captarilor indirecte (de adancime), cele mai frecvente, se folosesc puturi
forate (sonde), foarte rar singulare, deobicei cate doua (in dublet). Tehnica dubletului s-a
impus pornindu-se de la constatarea ca intr-un zacamant debitul de refacere (regenerare)
este mai mic deobicei decat cel de exploatare si este necesar ca, in acelasi timp, printr-o
sonda (de productie) sa se extraga apa termala iar prin alta (de injectie) sa se reintroduca
aceeasi cantitate de apa racita in zacamant.
Suplimentar, tehnica mai rezolva si urmatoarele probleme importante :
 mentiner presiunea de zacamant (se asigura o exploatare intensiva, la un debit
constant);
 creste factorul de recuperare a caldurii existente in zacamant (in roca
colectoare);

S1 S2 S1 S2 S1 S2

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ _Zăcământ _ _ _ _ Zăcământ _ _ _ _ Zăcământ _ _

a b c
Fig. 4.
Tipuri de dublet folosite la exploatarea apei geotermale (a: cu sonde verticale; b: cu o sondă
verticală şi una deviată; c: cu ambele sonde deviate; S1 = sondă de producţie; S2 = sondă de
injecţie).

39
 T< T>

Pi
apă T> apă T<
Sc
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . Pp . . . . . . . . . . . . . . .

Sp Si

_ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
_ _ Absorbţie _ _ _ _ _ _ _ Injecţie _ _
_ _ _ _ _ _ Zăcământ _ _ _ _ _
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

Fig. 5.
Aspecte privind componenţa şi principiul de funcţionare a buclei geotermale
(Sp = sondă de producţie; Pp = pompă de producţie; Sc = schimbător de căldură; Pi = pompa de
injecţie; Si = sondă de injecţie; T< = agent termic cu temperatură scăzută; T> = agent termic cu
temperatură ridicată).

 evita corodarea instalatiilor si depunerea de saruri (la putul singular, in drumul

spre suprafata al apei termale are loc o scadere de presiune si temperatura
care determina gazele si sarurile dizolvate sa iasa din solutie, provocand atat
degazare, depunere de cruste cat si fenomene de coroziune a conductelor);
 impiedica poluarea mediului (deversarea apei termale la suprafata terenului
sau in apele de suprafata ar produce importante efecte nedorite asupra
mediului datorita temperaturii ridicate si continutului mare de saruri).
In functie de posibilitatea amplasarii la suprafata (disponibilitatea de terenuri libere)
a puturilor forate (sondelor) in zonele de consum a energiei termice sau electrice, ce se
recupereaza, se disting (vezi figura 4) urmatoarele tipuri de dublet:
 dublet cu sonde verticale;
 dublet cu o sonda deviata de la o anumita adancime si o sonda verticala;
 dublet cu ambele sonde deviate in adancime.
Totalitatea instalatiilor folosite constituie ceea ce se denumeste bucla geotermala.
Concret, o astfel de bucla, exemplificata si in figura 5, se compune din: sonda de
productie; pompa de productie; schimbator de caldura; pompa de injectie; sonda de injectie.
Conditia esentiala de functionare a unei astfel de bucle geotermale este ca presiunea apei

40
termale, pe tot traseul parcurs (de la intrarea in sonda de productie pana la iesirea din
sonda de injectie), sa fie mai mare decat cea la care apare degazeificarea.
In aceasta situatie, fluidul geotermal circuland practic monofazic (lichid), nu au loc
depuneri de cruste iar coroziunea instalatiilor metalice este redusa.

3.2. PROCESUL DE PREPARARE A SUBSTANTELOR MINERALE SI ENERGETICE

BRUTE, EXTRASE DIN ZACAMINTE
In mod obisnuit, substantele minerale si energetice brute (asa cum se gasesc ele
dupa ce au fost extrase din zacaminte) nu corespund din punct de vedere calitativ (puritate,
continut in substanta minerala sau energetica utila, continut in substante minerale
daunatoare, granulatie etc.) unor cerinte si exigente.
Cerintele sunt impuse de consumatorii casnici si industriali, pentru care ele
constituie materie prima finita (din care nu se mai obtine o alta substanta minerala).
Exigentele apartin prelucrarilor tehnologice industriale, care se efectueaza in diverse
intreprinderi (de exemplu metalurgice), unde substantele minerale sau energetice sunt pe
post de materii prime brute (din care urmeaza sa se obtina una sau mai multe substante
minerale sau energetice), care se vor trasnsforma in materii prime finite.
Pentru a le aduce la starea de calitate necesara (mai buna) ele sunt supuse unor
operatii de preparare specifice, mecanice, care presupun deobicei procese si transformari
fizice si mai putin (rar si superficial) chimice.

3.2.1.Managementul prepararii substantelor minerale si energetice solide

A.Generalitati

Principalele transformari industriale la care sunt supuse substantele minerale si

energetice solide brute, in procesul de preparare, sunt:
modificarea granulatiei;
imbogatirea continutului in substante utile;
eliminarea compusilor nocivi sau a impuritatilor (ameliorarea compozitiei
chimico - mineralogice).

a.Modificarea granulatiei

Granulatia substantelor minerale si energetice poate fi schimbata, succesiv, prin

operatiile de maruntire si clasare.
Maruntirea, este operatia de preparare ce presupune micsorarea granulatiei
substantei minerale sau energetice prin doua procese: sfaramarea si macinarea.
Sfaramarea este procesul de reducere a granulatiei (diametrului fragmentelor)
substantei minerale si energetice de la dimensiunile la care a fost extrasa din zacamant
(maxim 1,6 m) pana la aproximativ 5 mm. Ea se face cu aparate denumite concasoare
(pentru roci si minereuri), dezintegratoare (in cazul carbunilor) si tromel – concasoare (la
carbuni si sisturi bituminoase).
Macinarea este procesul de maruntire care continua pe cel de sfaramare, prin care
se reduce granulatia substantei minerale sau energetice pana la dimensiuni de cativa
microni. Ea se realizeaza cu utilaje denumite mori (deobicei de trei tipuri: cu bile, cu bare,
autogene)
Clasarea este operatia de preparare prin care substanta minerala sau energetica
bruta este impartita in clase granulometrice. Ea se efectueaza atat volumetric (prin cernere)

41
cat si gravitational (dupa viteza diferita de cadere a particulelor de diverse naturi
mineralogice, intr-un fluid). Clasarea volumetrica se executa cu gratare si ciururi de diverse
tipuri constructive iar cea gravitationala (simptotica) se face cu diferite aparate denumite
clasoare, conuri si hidrocicloane.

b.Imbogatirea continutului in substanta minerala sau energetica utila si eliminarea

componentilor nocivi sau a impuritatilor

Imbogatirea continutului in substanta minerala sau energetica utila precum si

eliminarea componentilor nocivi ori a impuritatilor sunt doua transformari care se realizeaza
prin operatia de concentrare.
Concentrarea presupune eliminarea sterilului (particule minerale care nu
intereseaza din punct de vedere economic), a impuritatilor si elementelor (mineralelor)
daunatoare, astfel ca substanta minerala sau energetica bruta preparata ajunge in final sa
aiba un continut mult mai mare in substante utile si sa se numeasca, intr-un cuvant,
concentrat.
Procedeele de concentrare intrebuintate sunt foarte numeroase, in functie de tipul
de substanta minerala sau energetica supusa prepararii si de proprietetile acesteia. In
principiu se cauta o proprietate fizica in domeniul careia cele doua minerale (uneori mai
multe) care se gasesc amestecate si trebuiesc separate (unul util, care se concentreaza si
celalalt steril, care se indeparteaza) sa aiba valori foarte diferite.
Procedeele de concentrare cunoscute sunt urmatoarele:
magnetice, realizate cu aparate denumite separatoare magnetice;
electrice, unde se intrebuinteaza separatoare electrice;
gravitationale: in apa (pe jgheaburi, pe mese de concentrare, prin
zetaj) sau in medii dense;
flotatia, care foloseste celule de flotare;
cianurarea si amalgamarea (la minereurile aurifere);
spalarea (la minereuri si carbuni, avand continut ridicat de argila);
clasarea (cand intr-un minereu exista un mineral util cu granulatie
foarte diferita de cea a celorlalte minerale sterile; de exemplu nisipul
aluvionar, in care substanta minerala utila - aur, titan, zircon etc.- are o
granulatie foarte mica fata de cea a mineralelor sterile iar prin cernere
se realizeaza o fractie fina, imbogatita in util);
radiometrice (aplicate la minereuri radioactive);
pe baza diferentei coeficientilor de frecare;
manuale etc.

B.Prepararea carbunilor

a.Prepararea turbei

Avand un continut prea ridicat de apa (80 – 90 %) turba nu poate fi folosita ca atare,
asa cum se gaseste atunci cand este extrasa din zacamant. Pentru a i se imbunatati
calitatea (prin eliminarea apei) ea este fin maruntita apoi este supusa desecarii mecanice si
uscarii termice.
Adusa la un continut de aproximativ 50 % apa, turba poate fi apoi intrebuintata, mai
eficient, in alte scopuri decat pentru obtinere de energie termica, desi pe plan local mai se
foloseste pentru incalzirea locuintelor. Deobicei turba se foloseste:
 in agricultura, ca ingrasamant sau drept sol artificial;

42
  in medicina, pentru tratarea unor afectiuni;
 in constructii, ca izolator termic;
 pentru obtinerea de medicamente, proteine, ceruri, acizi.

b.Prepararea lignitului si carbunelui brun

Lignitul si carbunele brun prezinta o putere calorifica sub 5 700 kcal/kg, raportata la
masa combustibila, iar continutul de apa este de 30 – 50 %. Se intrebuinteaza in scopuri
energetice, ca materie prima finita, asa cum au fost scosi din mina sau (daca au continut
prea mare de steril) dupa preparare.
Prepararea lor consta, in primul rand, intr-o clasare volumetrica. Ea se face
deoarece s-a constatat ca fractiile grosiere (peste 8 cm) au un continut de impuritati
(cenusa) mai redus decat fractiile fine din punct de vedere granulometric. Ulterior fractiile
grosiere sunt destinate consumului casnic (unde se cere o calititate mai buna) iar cele mai
fine sunt trimise la termocentrale (unde oricum se face o maruntire iar procesul de ardere
este ajutat uneori cu pacura, motorina etc.).
Tendintele de degradare granulometrica (exfoliere, faramitare) si de autoaprindere a
lignitului si carbunelui brun (ce se constata la o depozitare si o expunere mai indelungata la
actiunea agentilor atmosferici) ca si reducerea umiditatii se elimina sau se micsoreaza,
respectiv se realizeaza, prin tratare cu vapori de apa fierbinti. In finalul prepararii, efectuate
in acest mod, se ajunge ca fractiile granulometrice grosiere sa capete o putere calorifica mai
mare cu 1 000 – 1 500 kcal/kg iar umiditatea sa scada la 14 %.
Fractiile fine (cu continut mai ridicat de impuritati) de carbune isi pot imbunatati
calitatea si prin brichetare (presare mecanica). Operatia poate avea loc cu ajutorul unui liant
(de exemplu pacura, care ridica si puterea calorifica a brichetei), ca la lignit, sau fara acesta,
cum se intampla la carbunii bruni (care au si o putere calorifica mai ridicata decat a lignitului.

c.Prepararea huilei

Daca huila extrasa din zacamant nu are proprietati de aglutinare – cocsificare, se

intrebuinteaza in scopuri energetice, deoarece are o putere calorifica ridicata, de peste
5.700 kcal/kg. Cand huila are o buna calitate, nu se mai prepara si se livreaza asa la
beneficiar. Daca insa prezinta o calitate mai scazuta (procent ridicat de impuritati
necombustibile) ea se spala si continutul de cenusa ajunge sa scada la maxim 20 %.
Prezenta a numeroase impuritati in carbune conduce la folosirea maruntirii, clasarii si
concentrarii prin metodele mediilor dense si zetajului.
Fractiile granulometrice fine, indeosebi cele numite mixte (un amestec in carbune si
steril, in proportii comparabile), pot fi brichetate pentru a putea fi arse usor pe gratarele
termocentralelor sau sobelor din gospodariile casnice.
Huila care prezinta proprietati de cocsificare se prepara si se foloseste pentru
obtinerea cocsului si semicocsului, intrebuintate in siderurgie. Prepararea consta in
sfaramare, clasare si concentrare (prin spalare in apa, zetaj, folosirea mediilor dense si prin
flotare).
In urma prepararii huila capata o calitate suficient de buna (cenusa sub 10 %,
continut de sulf sub 1 % etc.) pentru a putea cocsifica, deci pentru a fi folosita in metalurgie.

d.Prepararea antracitului

Antracitul are cel mai ridicat continut de carbon (90 – 94 %, raportat la masa
combustibila), comparativ cu huila (80 %), lignitul si carbunele brun (70 %) sau cu turba (60

43
%). Ca urmare si puterea sa calorifica este cea mai mare (in jur de 9 000 kcal/kg.) dintre cea
a tuturor carbunilor.
Prepararea antracitului presupune operatiile de clasare si concentrare (magnetica
si in medii dense) pentru a se elimina sterilul constituit din fragmentele de roci (aflate in
zacamant ca inter calatii in stratul de carbune ori in culcusul si acoperisul acestuia) cu care
se amestaca in timpul expoatarii (procesul de dilutie).
Antracitul se foloseste ca degresant la obtinerea cocsului din huila, ca sursa de
carbon in industria chimica si la fabricarea colorantilor.
C.Prepararea minereurilor
Pentru minereuri, indiferent daca sunt metalifere sau nemetalifere, prepararea se
face in vederea rezolvarii urmatoarelor probleme:
cresterea calitatii (prin cresterea continutului de substanta minerala utila si
prin scaderea continutului de elemente daunatoare) pana la nivelul cerut de
consumatori sau de exigentele unor prelucrari industriale;
valorificarea, in conditii economice, a minereurilor care prezinta un continut
scazut de substanta utila (asa - zisele minereuri sarace) sau ridicat in
impuritati ori in elemente daunatoare;
reducerea cheltuielilor de transport (prin preparare se inlatura din minereu o
mare parte din substantele minerale sterile continute, care nu se mai
deplaseaza degeaba), de la gura minei pana la beneficiar sau uzina de
prelucrare, a minereului extras din zacamant.
Daca se iau in considerare minereurile metalifere, prepararea mai trebuie sa rezolve
si alte probleme, precum:
reducerea costului tratamentului metalurgic, intrucat se supune topirii o
cantitate mai mica de substanta minerala (o parte din substantele minerale
sterile din minereu a fost eliminata prin preparare si nu se mai gaseste in
concentratul ce ajunge la uzina metalurgica);
reducerea pierderilor de metal in zgura la efectuarea tratamentului meta-
lurgic (concentratul prelucrat are mai putin steril si cantitatea de zgura
rezultata prin topire este mai mica.
In cazul minereurilor, indeosebi a celor metalifere, procesul de preparare atinge
complexitatea maxima si cuprinde toate operatiile de preparare. Prin maruntire se obtine, in
final (dupa macinare), desfacerea concresterilor – unele extrem de fine – dintre mineralele
utile si sterile precum si dintre mineralele utile intre ele, facilitandu-se separarea lor.
Prin clasare se obtin sorturi granulometrice de substante minerale, sporindu-se
astfel eficienta operatiei de concentrare. Operatia cea mai importanta si mai dificil de
efectuat este concentrarea, care trebuie sa rezolve urmatoarele probleme:
separarea mineralelor utile (care formeaza un concentrat de minerale utile, in
amestec cu o parte din mineralele sterile provenite din minereul initial) de
cele sterile (care se arunca la iazul de decantare); de exemplu, din minereul
cuprifer extras (o,5 % Cu) in cariera se obtine un concentrat cuprifer (in
Romania cu minim 25 % Cu,) si steril;
separarea mineralelor utile intre ele, obtinandu-se cate un concentrat din
fiecare (de exemplu, dintr-un minereu complex, de compozitie Pb + Zn + Cu,
se obtin fie un concentrat comun de Pb + Zn cu minim 50 % metale si unul de
Cu, fie trei concentrate, respectiv cate unul din fiecare metal);
indepartarea mineralelor (elementelor) daunatoare (nocive, care creaza
greutati procesului metalurgic) din unele minereuri (de exemplu, mineralele

44
 de arsen din minereul de fier);
indepartarea impuritatilor din unele minereuri extrase din zacamant (sarea
este dizolvata in apa iar apoi recristalizata pentru a se elimina impuritatile
argiloase; bauxita cu continut prea ridicat de SiO 2 este spalata pentru a se
elimina argila, sursa silicei).
Prepararea este diferita de la un tip de minereu la altul iar in cadrul aceluiasi tip
poate diferi de la un zacamant la altul, daca compozitia mineralogica (paragenezele) si
caracteristicile structural – texturale sunt altele.

D.Prepararea rocilor utile

a.Prepararea rocilor folosite in constructii

In constructii se folosesc roci magmatice (granite, granodiorite, diorite, sienite,
gabrouri, riolite, dacite, andezite, bazalte, diabaze, dolerite, melafire, trahite etc.), roci
metamorfice (gnaise, amfibolite, cuartite, marmure etc.) si roci sedimentare (calcare,
travertine, gresii, nisipuri, pietrisuri etc.).
Caracteristicile calitative pe care trebuie sa le aiba rocile pentru a fi folosite in
constructii (atat ca agregate de betoane cat si ca roci ornamentale) se refera la:
proprietatile fizico – mecanice, care trebuie sa fie adecvate domeniului de
intrebuintare;
dimensiunile fragmentelor (granulometrie);
omogenitatea structurala si texturala;
aspectul estetic (frumusetea si constanta culorii, mai ales la rocile
ornamentale);
degradarea fizica si chimica (alterarea) produsa de agentii exogeni (care
inrautatesc proprietatile fizico – mecanice ale rocilor);
absenta piritei, limonitului, sarurilor solubile (prin descompunere sau
solubilizare aceste minerale sunt indepartate iar rocile capata rezistenta
mecanica mai scazuta);
absenta silicei microcristaline sau amorfe (care poate reactiona cu alcaliile
din cimenturi);
lipsa fisuratiei, diaclazelor sau foliatiei (care constituie plane de minima
rezistenta, deci de rupere) pentru rocile din care trebuie sa se extraga
blocuri.
Analizand aceste aspecte se poate concluziona ca numai unul, cel referitor la
granulometrie, poate fi remediat sau rezolvat prin preparare. Celelalte sunt rezolvate de
inginerul geolog in procesele de prospectiune si explorare, cand se selecteaza numai
zacamintele (sau parti din ele) corespunzatoare din punct de vedere calitativ.
Pentru rocile neconsolidate (nisip, pietris, balast) prepararea consta deobicei in
clasare granulometrica. Mai poate consta, din spalare pentru indepartarea unor impuritati
argiloase sau solubile ori din sfaramarea galetilor prea mari din balast sau bolovanis.
In cazul rocilor consolidate se executa sfaramare si clasare volumetrica, obtinandu-
se urmatoarele proproduse:
piatra bruta: de la blocuri cu dimensiuni de cativa metri pana la fragmente
de 90 mm (mai frecvent sortul de 250 – 90 mm);
piatra sparta, cu sorturile granulometrice: 90 – 63; 63 – 40; 40 – 25; 25 –
16; 16 – 8; 8 – 0 mm;
criblura, cu trei sorturi dimensionale: 25 – 16; 16 – 8; 8 – 3 mm;
nisip de concasare: 3 – 0 mm.

45
 Daca roca consolidata este ornamentala, se urmareste in primul rand extragerea de
blocuri. Ele se livraza si ca atare (pentru sculpturi) dar cel mai frecvent blocurile sunt
ajustate in cariera, pana la dimensiunile dorite, prin taiere si cioplire.
Odata cu obtinerea de blocuri rezulta si fractii marunte care, in urma sfaramarii si
clasarii, se transforma in sau sunt folosite ca piatra pentru mozaic.

b.Prepararea rocilor folosite ca materii prime in industrie

Multe roci, indeosebi cele monominerale (gips, sare gema etc) sau in care
predomina net un mineral (nisip cuartitic, cuartit etc.) sau un tip de minerale (argila, dolomita
etc.). deci in care continutul in unul sau mai multe minerale este foarte ridicat, sunt folosite
ca materii prime in diferite industrii. Cele mai importante industrii prelucratoare si materiile
prime minerale finite pe care le intrebuinteaza sunt urmatoarele:
industria ceramica si refractara, care prelucreaza: argila, argila refractara,
cuartit, dolomit, pegmatit;
industria metalurgica, unde se folosesc: nisip, calcar, calcar dolomitic, grafit,
bauxita etc.;
industria chimica, care are nevoie de: sare gema, saruri de potasiu, gips etc.;
industria sticlei, unde se intrebuinteaza: nisip cuartos, alabastru etc.;
industria abrazivilor naturali, care se bazeaza pe: creta, diatomit, dolomit,
calcar, granit, bazalt, pegmatit (feldspati), piatra ponce, calcedonie, silex,
cuartit, nisip cuartos etc.;
industria materialelor de constructie, care are nevoie de: gips, diatomit, perlit
(varietate de riolit), micasist etc.
Unele din rocile folosite ca materii prime minerale (sare gema, cuartit, alabastru,
micasist, etc.) sunt incluse si in categoria minereurilor nemetalifere, motiv pentru care se
recomanda ca rocile utile si minereurile nemetalifere sa fie denumite impreuna, mai simplu
si mai cuprinzator, substante minerale nemetalifere.
Spre deosebire de rocile folosite in constructie, unde prepararea insemna deobicei
maruntire (numai sfaramare) si clasare volumetrica, prepararea substantelor minerale
folosite ca materii prime minerale este mai complexa, mai dificil de realizat si mai scumpa.
Explicatia consta in faptul ca intrebuintarea ca materie prima in procesele industriale anterior
prezentate impune respectarea unor standarde mai inalte de calitate, indeosebi privind
continuturile de substante minerale utile, de impuritati si de daunatori.
Chiar daca este mai costisitoare, prepararea este totusi posibila din punct de vedere
economic intrucat valoarea materiilor prime obtinute este mai mare decat a produselor
minerale realizate din rocile folosite in constructii.
Prepararea este diferita de la o roca la alta, in functie de:
cerintele de calitate impuse de diversi consumatori (unde rocile sunt folosite
ca materii prime minerale finite) sau de exigentele tehnologice ale unor
prelucrari industriale (unde substantele minerale nemetalifere sunt pe post
de materie prima bruta iar dupa prelucrare devin materie prima minerala
finita);
continutul in substanta minerala utila a rocilor;
tipurile si proportiile impuritatilor minerale continute;
proprietatile fizice ale substantei minerale utile, substantelor minerale sterile,
impuritatilor minerale, ce trebuiesc indepartate.
Prepararea rocilor folosite ca materii prime consta deobicei in maruntire, clasare si
concentrare.

46
 3.2.2.Managementul prepararii substantelor minerale si energetice fluide

A.Prepararea hidrocarburilor fluide

a.Prepararea titeiului

Motivele pentru care se prepara titeiul nu tin numai de imbunatatirea calitatii sale ci
si de obtinerea separata a gazelor continute, care au si ele o mare valoare de intrebuintare.
Prepararea pentru imbunatatirea calitatii se realizeaza prin:
indepartarea impuritatilor solide (nisip, mal, argila si alte fragmente de roca)
provenite din colectoarele zacamantului;
eliminarea apei (provenite din apa de zacamant sau din apa acviferelor, aflate
deasupra, sub sau intre colectoarele zacamantului) continute si a sarurilor
(cloruri, sulfati, ioduri, bromuri, etc.) dizolvate in ea.
Separarea gazelor continute in titei se face pentru a fi captate si intrebuintate
ulterior, fie drept combustibil (ard si degaja energie) fie pentru a se introduce in sondele de
exploatare ca sa se provoace eruptia artificiala a titeiului. Gazele oricum se separa din titei,
in mod natural, dar, daca nu s-ar capta, ele s-ar pierde in atmosfera.

Fig.6.
Schema principiala, simplificata, a prepararii petrolului brut

Concret, odata scos din zacamant si adus la suprafata, titeiul brut este colectat de la
mai multe sonde productive si transportat, prin conducte, la separatoare. In unul sau in mai
multe astfel de separatoare, titeiul brut (titei + gaze asociate + apa + particule solide in
suspensie) se descompune in fazele sale componente.
La partea superioara (fig. 6) se degaja gazele, impreuna cu vapori ai fractiilor
usoare de hidrocarburi lichide, pe care ii antreneaza ascendent. Rezulta ceea ce se
cunoaste sub denumirea de gaze bogate, care se strang in instalatia de degazolinizare.
La partea inferioara, avand densitatea mai mare, se strang apa (atat cea dulce cat
si cea sarata) si particulele solide, aflate in suspensie in timpul transportului.
In instalatia de degazolinizare, la baza ei, se strange gazolina (amestec lichid de
pentan, hexan si heptan) iar ce ramane este trimis la o instalatie de lichefiere, unde, prin

47
comprimare se obtin gaze sarace (metan si etan) nelichefiate si gaze lichefiate (propan,
butan).
Gazele sarace se pot folosi drept conbustibil sau se reintroduc in sonde pentru a
determina exploatarea prin eruptie artificiala. Gazele lichefiate se trimit industriei
petrochimice, in vederea prelucrarii, sau sunt imbuteliate pentru a a servi consumului casnic.
Apa si particulele solide, decantate, se inlatura din separator.
Titeiul preparat (fara gaze, apa, apa sarata, particule solide) este stocat in
rezervoare unde, va continua sa piarda o parte din apa emulsiilor componente, astfel ca in
final procentul de apa va atinge in jur de 1 %. Atunci cand va fi solicitat, titeiul prelucrat va fi
trimis industriei petrochimice, pentru prelucrare.

b.Prepararea gazelor naturale

De la fiecare sonda de exploatare, hidrocarburile gazoase sunt transportate prin

conducte catre punctele de colectare. Scoase din zacamant si aduse la suprafata gazele
naturale combustibile nu au intodeauna o calitate corespunzatoare intrucat, de cele mai
multe ori, in urma proceselor genetice sau prin antrenare din rocile colectoarelor, contin (in
afara de metan) o serie de impuritati:
impuritati solide: sfaramaturi de roca, nisip, noroi;
impuritati lichide: apa de saturatie (dulce) si apa libera (sarata, de zaca
mant);
impuritati gazoase: He, hidrocarburi superioare, H2S, SO2, CO2, N2 etc.
Prepararea gazelor are drept scop principal imbunatatirea calitatii lor prin eliminarea
impuritatilor care deranjeaza, caz in care se numeste si curatire. In acest scop ele sunt
aduse in recipienti metalici (separatoare) unde se actioneaza asupra lor prin diferite metode,
folosindu-se:
 forta gravitationala (in separatoare gravitationale);
 schimbarea brusca a curentului de gaze;
 forta centrifuga (in separatoare cu ciclon);
 contactul curentului de gaze cu o suprafata lichuda sau solida umeda;
 trecerea prin filtre si membrane;
 lichefierea (pentru deshidratare).
Un alt scop al prepararii este si de a se obtine cantitati importante de alte substante
minerale utile, cum ar fi: sulf, heliu, hidrocarburi suprioare.
Sulful se recupereaza prin procedeul de desulfurare a gazelor naturale, care
presupune operatii de absorbtie, adsorbtie si de seperare fractionata. Initial se separa din
gazele naturale compusii continand sulf (H2S, SO2) iar in etapa a doua are loc transformarea
lor in sulf elementar.
Hidrogenul sulfurat oricum trebuie eliminat din gazele naturale pentru ca se
dovedeste a fi nociv instalatiilor de prelucrare a acestora si polueaza atmosfera.
Heliul se gaseste deobicei in cantitati reduse si numai in anumite zacaminte. Atunci
cand este prezent in concentratii mai mari (frecvent 0,1 – 3,0 %, in unele zacaminte din
Arizona atinge 10 %) se extrage mai economic decat din atmosfera ( din aer lichid).
Procedeele industriale de preparare (separare si purificare) a gazelor naturale in
vederea obtinerii heliului sunt : absorbtie – adsorbtie, difuzie prin membrane speciale,
tehnica temperaturilor joase.
Hidrocarburile superioare care se separa din gazele naturale sunt etanul, propanul
si butanul
Anumite necesitati tehnologice, legate indeosebi de transport, impun ca in afara de
operatia de curatire (prin care se obtin gaze curate si alte substante minerale utile) gazele

48
naturale combustibile sa fie supuse si la alte operatii precum: laminare, incalzire,
comprimare.
Laminarea este o reglare a presiunii de curgere a gazelor prin reteaua de conducte
si instalatii de suprafata. Se realizeaza prin prin folosirea unor dispozitive de modificare
brusca (strangulare) a diametrului: duze, diafragme, ajutaje.
Incalzirea gazelor se practica in punctele de laminare (unde are loc o scadere
brusca de temperatura) cat si la conductele dintre sondele de exploatare in perioada iernii.
Scopul operatiei este de a se preveni formarea ghetii si a criohidratilor (combinatii dintre
gaze si vapori de apa, formate in prezenta apei libere, la temperatura scazuta, cu aspect de
zapada, care ard si dau ca reziduu apa).
Prezenta acestora provoaca micsorarea diametrelor conductelor, pana la obturare,
precum si corodarea metalului (datorita sarurilor prezente in apa libera).
Comprimarea se practica in punctele de plecare a gazelor (din schelele de extractie)
catre consumatori si se foloseste in una din urmatoarele situatii:
 are loc scaderea presiunii gazelor care ies din zacamant;
 se doreste cresterea debitului de gaze transportate la vechii consumatori,
prin aceleasi conducte;
 au aparut noi consumatori de gaze si trebuie marit debitul de transport;
 se folosesc la transportul gazelor conducte cu diametru prea mic (conducta
este mult mai ieftina);
 trebuie executata deshidratarea gazelor;
 se face inmagazinarea subterana a gazelor (se stocheaza astfel o cantitate
mai mare);
 se inmagazineaza gazele in perioada consumului scazut (pentru a se putea
acoperi necesarul in perioada de varf).
Pentru a se asigura depistarea punctelor de pierdere a gazelor si a se evita astfel
accidentele, la intrarea lor in conducta de transport catre beneficiari se face si o odorizare
(deobicei prin introducere de etilmercaptan). Substantele mirositoare care se intrebuinteaza
trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici:
 sa aiba miros specific si puternic;
 sa fie inofensive (netoxice) din punct de vedere fiziologic;
 sa fi usor percepute cand sunt prezente in cantitati mici;
 sa nu fie solubile in apa;
 sa nu reactioneze cu gazele.

B. Prepararea apei

a.Prepararea apei folosite in scopuri potabile

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca apele pentru a putea fi folosite in

scopuri potabile sunt :
sa fie proaspete, limpezi, incolore, inodore si bine aerisite;
sa prezinte gust placut;
sa nu contina substante organice sau microorganisme (chiar daca nu sunt
vatamatoare) peste anumite limite (stabilite prin normative si stasuri);
sa aiba o mineralizare (prezenta sarurilor) sub 0,5 g/l;
sa nu contina compusi otravitori (cianuri, nitriti etc.) pentru organismul uman
si elemente toxice (Cu, Pb, As etc) in cantitati ridicate.
Multe din ape, mai frecvent cele de suprafata si mai rar cele subterane, nu
indeplinesc aceste conditii de calitate. Apele de suprafata pot fi tulburi, cu miros si gust

49
neplacut, cu un continut bacteriologic prea mare. Apele subterane pot prezenta uneori un
continut prea ridicat de saruri.
Calitatea apelor poate fi imbunatatita prin urmatoarele procedee de preparare:
decantare; filtrare; sterilizare; schimbarea chimismului.
Decantarea conduce, intr-o oarecare masura, la limpezirea apelor tulburi (de
suprafata sau a celor subterane din zone carstice, dupa ploi torantiale) prin depunere si
precipitare. Prin depunere, sub influenta gravitatiei, sunt inlaturate 70 – 95 % din
suspensiile solide (nisipoase sau prafoase). Aceste suspensii se depun pe fundul unor
bazine, numite decantoare, in care apa sta pe loc sau circula incet.
Precipitarea inlatura particulele fine, coloidale, dar in procesul de depunere sunt
antrenate si o parte din bacteriile prezente in apa. Se face prin adaugarea in apa supusa
prepararii a unor reactivi coagulanti (sulfatul si hidratul de aluminiu, aluminatul de sodiu,
clorura si sulfat feric, silicat de sodiu, etc.) care determina aglomerarea impuritatilor sub
forma de fulgi si depunerea lor.
Filtrarea se aplica pentru o si mai buna limpezire a apei deja decantate. Consta in
trecerea apei, inca nu bine limpezite, printr-un filtru. Particulele fine, ramase in suspensie,
sunt inlaturate impreuna cu o parte din bacteriile existente.
Sterilizarea (dezinfectarea) este operatia de reducere a numarului de bacterii sub
limita admisibila (la care nu mai influenteaza nociv organismul uman) si se aplica deobicei
apelor obtinute din sursele de suprafata. In cazuri mai rare sunt sterilizate si ape din surse
subterane, freatice, de mica adancime (care pot fi contaminate bacteriologic).
Schimbarea chimismului se aplica mai ales apelor provenite din surse subterane, ce
prezinta mai frecvent continuturi ridicate de elemente chimice (sunt mai mineralizate).
Metodele (operatiile) aplicate sunt atat fizice cat si chimice. Cele mai frecvente operatii de
schimbare a chimismului apelor sunt :
 deferizare si demanganizare;
 reducerea duritatii (continutului de saruri);
 eliminarea gazelor dizolvate.
Operatiile mai rar aplicate sunt: sporirea duritatii, eliminarea silicei, corectarea
continutului de flor.
b.Prepararea apei folosite in scopuri tehnice

In scopuri tehnice se folosesc cantitati foarte mari de apa, in special din surse
subterane. Calitatea lor se apreciaza in functie de modul in care corespund sau nu
cerintelor, parametrilor specifici procesului tehnologic in care sunt folosite.
Apele de suprafata sau cele subterane, care nu corespund din punct de vedere
calitativ, precum si apele reziduale (din multiple necesitati, indeosebi economice si
ecologice, ele sunt refolosite) care prezinta calitatea deteriorata se supun prepararii prin
procedeele intalnite si prezentate la apele folosite in scopuri potabile.

c.Prepararea apelor minerale

Procesul de preparare a apelor minerale se mai numeste si conditionare. Ea

reprezinta un complex de procedee tehnice prin care se aduce apa minerala cu o calitate
(initial necorespunzatoare sau ulterior deteriorata) mai scazuta la nivelul calitativ cerut de
beneficiar (utilizator) sau pentru a se evita unele neplaceri ce ar putea avea loc ulterior, in
procesul de valorificare.
Chiar dacă după exploatare calitatea apei minerale a fost bună, ulterior, până să
ajungă să fie intrebuinţată, ea se poate deteriora datorită:

50
 materialelor din care sunt construite instalaţiile;
instabilităţii sărurilor dizolvate;
modificării temperaturii şi degajării gazelor conţinute.
Imbunătăţirea (corectarea) calităţii apei minerale presupune efectuarea unor operaţii
precum:
 incălzirea sau răcirea;
 degazarea partială sau totală;
 sterilizarea apei;
 filtrarea apei minerale;
 intensificarea radioactivităţii;
 impregnarea suplimentară cu dioxid de carbon a apelor minerale de masă.
Evitarea neplăcerilor ce se pot ivi in procesul de valorificare se face prin aplicarea
următoarelor operaţii :
 tratarea cu inhibitori de coroziune şi de incrustare;
 deferizarea (eventual şi demanganizarea);
 sterilizarea apei minerale.

C.Prepararea gazelor insotitoare si a gazelor acumulate

In apele minerale se găsesc foarte frecvent dizolvate o multitudine de gaze precum:
CO2, H2S, gaze nobile (He, Ne, Ar, Kr, Xe, Rn), N2 şi O2 (in mod excepţional). Concentraţii
mai mari prezintă doar CO2 şi H2S. Deobicei, dintre gazele apelor minerale se recuperează,
in vederea valorificării, CO2, SO2 şi Rn. Dioxidul de carbon se recuperează frecvent,
dioxidul de sulf mai rar iar radonul in mod excepţional, necesitând tehnici şi instalaţii
speciale, foarte complicate si costisitoare.
Aceste gaze, ca şi emanaţiile uscate din zonele cu activitate vulcanica sau
postvulcanica, precum si gazele ce formează acumulări proprii, sunt deobicei curate (intr-o
sursă se află un singur gaz sau celelalte se găsesc in proporţii neglijabile) şi nu necesită
preparare iar atunci când sunt impurificate se preferă alegerea altei surse, de o mai buna
calitate. Dacă domeniul de utilizare a gazelor necombustibile necesită folosirea lor la
presiuni ridicate, se poate efectua, ca operaţie de preparare, comprimarea. Anterior
comprimării trebuie să se mai execute: separarea (inlăturarea) particulelor solide şi a
vaporilor de apă conţinuţi, uscarea şi răcirea gazelor.

3.3.PROCESUL DE PRELUCRARE A SUBSTANTELOR MINERALE SI ENERGETICE, IN

VEDEREA OBTINERII ELEMENTELOR COMPONENTE SAU A UNOR COMPUSI NOI

Nu toate substantele minerale preparate se consuma ca atare. La unele dintre ele

intereseaza doar unii compusi existenti in componenta lor si pentru obtinerea acestora
substantele minerale sau energetice preparate sunt supuse in continuare unor procese de
descompunere (mai rar si partial de compunere, rezultand compusi noi) fizice si chimice.
Multa vreme prelucrarea substantelor minerale era sinonima doar cu prelucrarea
metalurgica, ulterior trecandu-se la prepararea carbunilor iar astazi se efectueaza pe o
scara foarte larga prelucrarea hidrocarburilor fluide si pe o scara mai redusa prelucrarea
unor roci, pentru obtinerea unor material de constructie.

3.3.1.Prelucrarea metalurgica

Prin prelucrare metalurgica (sau metalurgie extractiva) se intelege un ansamblu de

tehnici si procedee prin care se obtin, initial in stare bruta iar ulterior (prin afinare si rafinare)

51
in stare pura, metale si aliaje.
Substantele minerale supuse prelucrarii metalurgice (inclusiv cele care se
prelucreaza in siderurgie) pot fi:
minereuri cu continuturi ridicate de metale (minereuri bogate);
concentrate de minereuri (initial minereuri cu continuturi mai scazute de
metal, care prin preparare li se mareste continutul pana la nivelul celor de la
minereurile bogate sau la un nivel mai inalt);
concentrate din substante minerale secundare (substante care au mai fost
anterior exploatate, preparate sau prelucrate, existente in halde minere, iazuri
de decantare, halde metalurgice etc.);
deseuri metalice, rezultate in urma consumului casnic si industrial.
Prin procedee metalurgice minereurile, concentratele si deseurile, aflate in stare
solida, se supun actiunii unor reactii chimice si rezulta substante minerale concentrate
(separate) in doua sau trei faze (solida, lichida si gazoasa). Metalele dorite a se obtine sunt
concentrate intr-o faza iar sub stantele minerale nedorite (sterile) in alta (sau in mai multe).
In legatura cu procedeele de prelucrare metalurgica se cunosc si se folosesc trei
grupe majore:
 procedee pirometalurgice;
 procedee hidrometalurgice;
 procedee de rafinare.

A.Procedee pirometalurgice

Sunt procedee metalurgice bazate pe folosirea temperaturilor ridicate, pentru a se

provoca substantelor minerale supuse prelucrarii o serie de modificari fizice si chimice.
Se cunosc si se aplica trei procedee metalurgice: topirea, prajirea, distilarea.
a.Topirea
Reprezinta procedeul pirometalurgic de trecere, din stare solida in stare lichida, sub
actiunea temperaturii, a metalelor aflate in substanta minerala (deobicei sub forma de
compusi) supusa prelucrarii.
Produsele obtinute in cazul topirii minereurilor si concentratelor sunt :
 zgura;
 metalul brut (la minereurile sub forma de oxizi sau in cazul deseurilor
metalice);
 mata (un produs intermediar, constand intr-un amestec de mai multe sulfuri
ale metalelor neferoase, obtinut prin topirea minereurilor aflate sub forma de
sulfuri; din mata se obtine apoi fiecare metal continut).
In cazul topirii deseurilor metalice se obtin doar metale. Pentru ca din topitura
metalica sa se poata separa mai usor sterilul (substantele minerale nefolositoare), sub
forma se zgura, se adauga si diferiti fondanti (substante minerale naturale sau sintetice care
reactioneaza cu sterilul din topitura).

b.Prajirea si distilarea

Prajirea este procedeul pirometalurgic prin care substantele minerale supuse

prelucrarii sufera, sub influenta temperaturii si a actiunii unor substante chimice, transformari
fizice si chimice, fara a se topi.
Prin prajire substantele minerale devin mai friabile si mai poroase iar compozitia lor
chimica se modifica. Deobicei prin prajire sulfurile se transforma in oxizi sau compusi solubili

52
in apa (cloruri, sulfati) iar oxizii superiori se reduc si trec la oxizi inferiori (cu mai putin
oxigen). Nu se prajesc deseurile metalice.
Distilarea este procedeul pirometalurgic prin care se obtine un compus volatil, ce se
condenseaza separat de ceilalti compusi nevolatili ai substanteu minerale supuse
prelucrarii.

B. Procedee hidrometalurgice

In principiu, procedeele hidrometalurgice constau in solubilizarea elementelor utile

din substanta minerala supusa prelucrarii, cu ajutorul unor solutii sau reactivi chimici, ulterior
ele obtinandu-se din solutie in stare pura sau sub forma de concentrat.
Aceste procedee sunt tot mai frecvent folosite intrucat necesita cantitati mici de
energie fata de procedeele pirometalurgice, energofage, pe care au tendinta sa le
inlocuiasca. Se cunosc patru procedee hidrometalurgice:
solubilizarea;
separarea fazelor;
concentrarea;
precipitarea.
Solubilizarea (dizolvarea, lesierea, lixivierea) este procedeul hidrometalurgic prin
care elementul mineral util trece in faza lichida, in timp ce elementele minerale sterile raman
nedizolvate. Uneori se practica (daca este mai simplu sau mai economic) si o solubilizare
inversa (mineralele sterile trec in solutie) sau o solubilizare totala (a tuturor mineralelor utile
si sterile).
Separarea fazelor este procedeul hidrometalurgic prin care cele doua faze minerale
(una solida si alta solubilizata), rezultate in urma dizolvarii, se separa prin operatii de
decantare si filtrare. Faza sterila (deobicei solida) se evacueaza si se arunca iar faza utila,
lichida, se supune procedeului urmator, de concentrare.
Concentrarea este procedeul hidrometalurgic prin care se mareste continutul de
substanta minerala utila (metal) aflata in solutie sau prin care se obtin direct metale pure.
Operatiile prin care are loc concentrarea sunt :
 evaporare;
 schimb ionic cu rasini;
 extractie cu solventi organici.
Prin folosirea schimbului ionic cu rasini si prin extractie cu solventi organici se obtin,
in mod direct, metale pure.
Precipitarea este procedeul hidrometalurgic prin care, din solutii concentrate, se
obtin in mod direct metale sau in mod indirect combinatii insolubile ori greu solubile ale lor.
In mod direct metalele se obtin prin operatiile de:
 cementare;
 electroliza;
 tratare cu gaze.
Sub forma de combinatii insolubile ori greu solubile, metalele se obtin prin
precipitare ca sulfuri, hidroxizi, saruri.

C.Rafinarea metaleleor brute

Rafinarea (prima etapa a sa se numeste uneori afinare) presupune aplicarea de

procedee metalurgice prin care se indeparteaza impuritatile (nefolositoare) sau/si
substantele minerale straine (nu sunt numite sterile pentru ca se recupereaza si se folosesc)
din metale si aliaje brute.

53
 Impuritatile si substantele minerale straine provin din:
minereul bogat in continut de metal sau concentratul de minereu;
deseurile metalice (la colectare nu pot fi separate complet, pe tipuri de
metale, in plus exista si aliaje);
combustibilii si fondantii folositi;
captuselile refractare ale cuptoarelor.
Pentru metalul care le contine, impuritatile pot fi:
 daunatoare, scazandu-le calitatea (de exemplu impuritatile de staniu si bismut
prezente in cupru, cele de carbon existente in fier etc.);
 indiferente, dar trebuiesc recuperate pentru ca au valoare mare si cresc
rentabilitatea procesului metalurgic (de exemplu impuritatile de aur si argint,
prezente in cuprul obtinut din concentrate).
In domeniul pirometalurgiei rafinarea se face pe cale uscata, folosindu-se
urmatoarele procedee:
 oxidare;
 reducere;
 diluare;
 segregare;
 absorbtie;
 distilare.
In domeniul hidrometalurgiei rafinarea are loc pe cale umeda, intrebuintandu-se ca
procedee metalurgice:
 precipitarea;
 electroliza;
 schimbul ionic cu rasini;
 extractia cu solventi organici.

3.3.2.Prelucrarea carbunilor

Scosi din zacamant in urma procesului de exploatare si eventual supusi procesului

de preparare (care le imbunatateste calitatea), carbunii pot fi direct arsi, in scopuri
energetice, sau pot fi prelucrati in vederea obtinerii unor produse din compozitia lor sau a
unor produse noi, formate prin reactiile dintre componentii lor (rezultati prin descompunere)
si alte substante chimice.
Prelucrarea carbunilor presupune aplicarea urmatoarelor procedee industriale:
semicocsificarea;
cocsificarea;
gazeificarea;
lichefierea.

A.Procedeul de semicocsificare

Reprezinta un procedeu de descompunere termica a carbunelui prin incalzire

(piroliza sau pirogenare) la temperaturi de 500 – 6000 C, in absenta aerului.
Produsele minerale si energetice care se obtin prin semicocsificare sunt:
 semicocs;
 gudron;
 gaz de semicocs;
 apa etc.

54
 Semicocsul se fabrica din turba, lignit sau huila, mai frecvent din ultimii doi carbuni.
Se intrebuinteaza in industria siderurgica (in amestec cu cocs), drept combustibil care arde
fara fum, la confectionarea de brichete etc.
Gudronul este un amestec complex, continand in jur de 10 000 substante chimice,
din care se separa si se valorifica aproape 350. Din el se obtin uleiuri, parafine, benzen,
benzina sintetica, smoala, produse medicamentoase, etc.
Gazul de semicocs se foloseste la obtinerea de energie termica prin ardere iar apa
de pirogenare este fenolica si poate fi intrebuintata in agricultura ca ierbicid.
B.Procedeul de cocsificare
Cocsificarea este un procedeu complex de descompunere termica a carbunelui prin
incalzire la temperaturi de 900 – 1 2000 C, in absenta aerului. Principalul produs este cocsul,
utilizat in industria siderurgica drept combustibil de furnal si partial ca materie prima (sursa
de carbon) in industria chimica. Alte produse, ca si in procesul de semicocsificare, sunt
gudronul, gazul de cocs (un amestec de CO2, H2S, H2, CH4, CO, C2H4, N2), benzen,
amoniac si ape amoniacale etc.
Energia termica rezultata (la semicocsificare bilantul reactiilor exoterme si endoterme
era negativ), numita si energie reziduala, se poate recupera daca se foloseste pentru racire
un gaz inert (si nu apa). Se poate astfel obtine abur tehnologic, cu presiune de 30 – 40 atm
si temperatura de 400 – 4200 C, folosit la incalzirea locuintelor si la obtinerea apei calde.

C.Procedeul de gazeificare

Are drept scop transformarea masei organice de carbune in produse gazoase

(numite si gaz de sinteza), utilizabile drept combustibil sau ca materie prima minerala in
industria chimica si petrochimica. Se pot gazeifica nu numai carbunii (turba, carbune brun,
huila, antracit) ci si semicocsul, cocsul, sisturile bituminoase.
Agentii de gazeificare intrebuintati pot fi: aerul, O2, CO2, vapori de apa.
Se pot aplica doua metode de gazeificare:
gazeificarea subterana (in situ);
gazeificarea in instalatii speciale (ex situ), aflate la suprafata terenului.
Gazeificarea subterana presupune aprinderea carbunelui in zacamant, prin unele
sonde introducandu-se aer (suficient pentru a intretine arderea si a se obtine monoxid de
carbon dar insuficient pentru o ardere intensa, in urma careia sa se obtina dioxid de carbon)
iar prin altele aducandu-se la suprafata gazele rezultate.
Gazeificarea in instalatii speciale are loc la suprafata terenului si foloseste carbunele
exploatat prin procedee clasice. Metodele de gazeificare sunt :
 gazeificarea cu hidrogen (hidrogazeificarea), in urma careia se obtine metan;
 gazeificarea cu abur, in urma careia rezulta gazul de sinteza (in principal
compus din CO si H2);
 gazeificarea cu abur si oxigen, caz in care iau nastere gaze precum : CO, H2,
CO2, CH4.
 gazeificarea cu abur si aer, cand rezulta aceleasi gaze ca si in cazul
precedent, la care se adauga si azotul provenit din aer, care scade puterea
calorica totala.
D. Procedeul de lichefiere

Presupune obtinerea din carbune (lignit, carbune brun, huila), in mod direct sau
indirect (din gazul de sinteza rezultat prin gazeificarea carbunelui), a unor hidrocarburi

55
lichide. Metodele folosite presupun hidrogenarea carbunelui sau piroliza, urmata de
hidrogenare.
Produsele obtinute sunt in cea mai mare parte lichide (petrol sintetic, benzine,
motorine, gudron, ulei, pentan, hexan, heptan, in functie de procedeele tehnice
intrebuintate) dar rezulta si unele gazoase (etan, propan, butan) sau solide (cocs).

3.3.3.Prelucrarea rocilor

Pentru a putea fi folosite in domeniul constructiilor, rocile sunt supuse prelucrarii in

vederea imbunatatirii aspectului exterior si incadrarii in anumite sortimente comerciale. Desi
ar putea fi incadrata si la prelucrarea in vederea obtinerii materialelor de constructii (deci
rocile supuse prelucrarii ar putea fi considerate materii prime minerale finite), intrucat
urmeaza imediat exploatarii iar prelucrare fiind sumara si efectuata deobicei in cariera, de
interprinderea care o si exploateaza, consideram ca rocile de abia in urma prelucrarii pot fi
considerate materii prima finite.
Rocile obisnuite se prelucreaza prin cioplire la locul de exploatare. Rezulta pavele,
calupuri, borduri si borne. In acest domeniu, cu totul impropriu, la operatiile de prelucrare se
considera adesea ca intra si maruntirea si clasarea, pe care le consideram ca fac parte din
procesul de preparare.
In urma exploatării rocilor ornamentale rezulta blocuri industriale şi deşeuri cu
granulaţie mult mai mica. Dacă nu se folosesc pentru realizarea de sculpturi, pentru a
corespunde cerintelor impuse de beneficiari, blocurile sunt supuse prelucrării. Rocile
acestea ajung sub forma de blocuri (deci sa fie prelucrate), in functie de natura, geneza tipul
de roca si gradul de fisurare, in proportie de 25 pana la 75 % din masa miniera exploatata,
restul fiind materialul marunt.
Initial ele sunt taiate cu ajutorul unor masini speciale şi rezulta placi brute. Se
folosesc in acest sens procedeele:
 cu abrazivi granulari (nisip cuartos, material fin din carbura de siliciu sau din
otel sunt presate in roca de o lama sau un cablu de otel, aflate in miscare);
 prin frezare (ca si la prelucrarea metalelor se utilizeaza cutite confectionate
din carburi metalice, montate pe freze inelare sau lanturi speciale, mai nou
folosindu-se lanturi diamantate);
 prin folosirea de lame si discuri diamantate.
Mai rezulta deseuri si fractii marunte care, in urma sfaramarii si clasarii, se
transforma in sau sunt folosite ca piatra pentru mozaic.
Pentru a fi acceptate de consumatori (in functie de preferintele acestora) placile
brute obtinute sunt prelucrate in continuare, cu ajutorul unor masini de finisat, prin:
 ajustare (creare de suprafete plane prin indepartarea asperitatilor mari,
rezultate la taiere);
 slefuire (bruta sau fina, respectiv indepartarea partiala sau totala a
asperitatilor fine).

3.3.4. Prelucrarea hidrocarburilor lichide

A.Prelucrarea titeiului
Nici dupa ce a fost supus procesului de preparare titeiul nu poate fi inca intrebuintat.
El este introdus in rafinarii, desalinizat (se indeparteaza sarurile pe care inca le mai
contine) si supus urmatoarelor procese fizice si chimice:
distilarea;
hidrogenarea;

56
 cracarea si hidrocracarea;
piroliza;
sinteza de gaze;
dezasfaltarea;
cocsarea etc.
Procesele amintite sunt specifice chimiei organice si nu vor fi abordate. Cert este ca
in urma actiunii lor, intr-un cuvant in urma rafinarii, rezulta compusi chimici (minerali?), unii
aflati initial in componenta titeiului, altii noi (ca rezultat al unor reactii chimice).
Principalele produse rezultate in rafinarie sunt:
 gaze lichefiate;
 olefine si hidrocarburi aromatice;
 benzine pentru automobile si avioane;
 combustibili pentru reactoare (turbine cu gaz) si motoare diesel, pentru
consumul casnic si pentru iluminat;
 uleiuri si parafina;
 bitum si cocs.
In afara de consumul casnic, aceste produse minerale organice se intrebuinteaza in
transporturi, in industriile chimica, metalurgica, farmaceutica etc. Daca prelucrarea titeiului
se face intr-un combinat petrochimic, folosindu-se si compusi ai carbunelui, din titei se mai
pot obtine suplimentar: unsori, solventi, sulf.

B.Prelucrarea gazelor asociate titeiului si a gazelor naturale combustibile

Aceste gaze, separate si eventual purificate inca din procesul de preparare, sunt
trimise in rafinarii sau combinate petrochimice nu pentru a se obtine din ele compusii
(comparativ cu titeiul au o compozitie chimica foarte simpla) continuti ci substante minerale
organice noi, prin combinare cu compusi ai titeiului si carbunilor.
In rafinarii, pornindu-se de la gazele naturale si gazele asociate, se obtin:
din metan: produsi principali (acid formic, aldehida formica, acid cianhidric,
acetilena, etc.) si secundari (uneori tertiari, cateva zeci);
din etan rezulta etilena, (care sta la baza producerii cauciucului, in combinate
petrochimice) si compusi clorurati (cloretan, dicloretan);
din propan: etilena, alcooli (metilic, etilic, propilic, izopropilic), acetona,
glicerina, aldehida si formaldehida, solventi, acizi (formic, acetic) etc;
din butan: fibre sintetice, polimeri, elastomeri, solventi etc.
In sfarsit, ca produse finale ale unui combinat petrochimic (unde pe langa titei se
prelucreaza si carbune si gaze naturale combustibile), in afara celor enumerate la
prelucrarea titeiului si gazelor naturale, se mai intalnesc:
 produsi organici : alcooli, acizi, fenoli, glicoli, esteri, amine etc.;
 materiale plastice;
 cauciuc sintetic;
 fire si fibre sintetice;
 detergenti si antidaunatori;
 produse anorganice: amoniac, acid azotic, acid sulfuric;
 solventi, lacuri, vopsele, adezivi.

57
 Cap. 2.
EXPLOATAREA IN SUBTERAN A RESURSELOR
1. PARTICULARITATILE EXPLOATARII IN SUBTERAN

1.1. AVANTAJELE EXPLOATARII IN SUBTERAN

Aventajele exploatării subterane a zăcămintelor de substante minerale si energetice,
comparativ cu exploatarea la suprafata terenului, sunt următoarele:
precipitaţiile (ploi, zapezi) prea abundente, temperaturile extreme (prea ridicate
sau prea coborâte) si perturbatiile atmosferice puternice (furtuni, viscole) nu
impiedică in nici un fel desfăşurarea normală a procesului de exploatare;
costul evacuării apelor rezultate in urma infiltraţiilor subterane, desi uneori
important, nu-l atinge (fiind mai mic) pe cel inregistrat uneori in cariere, in urma
ploilor, inundatiilor (mai ales in zone cu climat umed) sau topirii zapezilor;
crearea minei subterane nu necesită scoaterea din circuitul agricol sau silvic şi
nici imobilizarea unor terenuri cu suprafete intinse, ca in cazul construirii carierei
iar pentru depozitarea sterilului in halde, suprafetele de teren necesare sunt
deobicei mai restranse datorita cantitatii mai mici de steril rezultat (la exploatarea
in subteran nu se indeparteaza rocile de deasupra zacamantului) si folosirii unei
parti din el in subteran, ca rambleu, pentru umplerea golurilor ramase dupa
extragerea minereului;
nu modifica relieful si peisajul, nu degradeaza terenul iar poluarea zonelor
invecinate, mai ales cea sonora si cu pulberi, este mai scazuta;
de cele mai multe ori, reamenajarea terenului (in scopuri agricole, silvice sau de
agrement) si redarea acestuia in circuitul economic, după terminarea exploatării,
nu sunt necesare sau nu necesită cheltuieli importante;
investiţiile iniţiale (necesare pentru deschiderea si pregatirea zacamantului) sunt
mult mai mici faţă de restul investiţiilor care urmeaza, dupa intrarea in productie,
comparativ cu situatia de la exploatarea la zi (unde se investeste mult inca de la
inceput, pentru descopertare si achizitionarea utilajelor cu care se realizeaza
aceasta, de mari dimensiuni si scumpe).

1.2. DEZAVANTAJELE EXPLOATARII IN SUBTERAN

Ca dezvantaje mai importante, ale exploatării zăcămintelor de substante minerale

sau energetice subterane, comparativ tot cu exploatarea la zi, pot fi enumerate:
prin exploatarea in subteran, pe plan mondial, se obţin cantităţi mai putin
importante de substante minerale sau energetice decât in cazul exploatării in
cariera;
condiţiile de lucru (aer, lumină, igienă) sunt mai precare, mai dificile, iar cele
privind protecţia lucrătorilor sunt mai grele, ceea ce determină inregistrarea unui
număr de câteva ori mai mare privind accidentele de muncă;
aerajul si iluminatul sunt obligatorii in subteran, se efectueaza continuu si
necesita cheltuieli importante;
posibilitatea mai redusa a mecanizării integrale a operaţiilor de lucru, spaţiul mai
mic existent in abatajele subterane sau alte lucrari miniere si prezenta sustinerii
nu permit folosirea unor utilaje mai complexe, de mai mari capacitati si
dimensiuni, mai productive, in comparatie cu exploatarea la zi;
in subteran, surparea accidentală in zacamant si in rocile inconjuratoare se

58
 produce mai des şi cu consecinţe mai importante asupra zacamantului si a
lucratorilor;
sustinerea lucrarilor miniere de deschidere, pregatire si extractie este obligatorie
atunci cand sunt executate in zacaminte si roci inconjuratoare instabile iar uneori
cheltuielile sunt deosebit de mari;
costul extragerii in subteran a substantei minerale sau energetic este de doua-
trei ori mai mare decat cel al extragerii in carieră şi scade continuu, dar intr-un
ritm mai putin accentuat decat cel al scaderii in cazul exploatarii la zi;
pierderile de exploatare inregistrate in timpul efectuarii exploatarii in subteran
sunt de aproximativ trei ori mai mari (20-30 % din rezerve) faţă de cazul
exploatării la zi;
datorită indeosebi limitarii mecanizării intensive, productivitatea muncii la
exploatarea subterana este de 5-8 ori mai mica decat cea inregistrata in cazul
exploatarii la zi;
exploatarea selectiva şi pe sorturi a substantelor minerale si energetice se
efectueaza mult mai greu la exploatarea in subteran;
spre deosebire de exploatarea la zi, nu se pot valorifica (necrescand nici
eficienta exploatarii) si rocile de deasupra zacamantului, uneori nici alte tipuri de
minereu sau acelasi minereu dar cu continut in util prea scazut, existente in
zacamant sau in apropierea sa;
diluţia este mai mare, deci substanta minerala sau energetica bruta, obtinuta prin
exploatare subterana, este de o calitate mai slaba (continut mai redus in
substanta utila) comparativ cu situatia unei eventuale exploatari, efectuate in
cariera, a aceluiasi zacamant;
pentru un zacamant, intrarea in producţie a unei mine subterane se realizează
intr-un timp mai indelungat decat in cazul unei eventuale cariere, deci la
exploatarea subterana investiţiile sunt imobilizate pe o perioada mai mare de
timp şi sunt recuperate mai tarziu;
in cazul exploatarii subterane, nivelul producţiei de substante minerale sau
energetice se poate adapta mai greu si intr-un timp mai indelungat fluctuaţiilor de
cerere ale industrilor consumatoare (de exemplu, daca este necesar, productia
poate creste mai repede la o cariera noua decat la o mina subterana noua);
pe acelaşi zăcământ sau câmp minier, la exploatarea in subteran se realizeaza
capacităţi de producţie de 2-3 ori mai mici decât in cazul in care s-ar efectua o
exploatare la zi; in consecinta si durata de exploatare subterana a zacamantului
va fi mai mare decat in cazul unei cariere;
cerinţele impuse explozivilor folosiţi sunt mai pretenţioase (sensibilitatea la
detonare mai mare, folosirea incărcături mai mici de exploziv, cantităţile de gaze
nocive obtinute in urma exploziilor sa fie mai mici) in cazul exploatarii subterane;
pericolul autoaprinderii zacamantului este mai ridicat la exploatarea subterana
iar consecinţele (pierderi si imobilizari de rezerve, reducerea capacitatii de
productie sau intreruperea productiei, accidente de munca) sunt cu mult mai
importante;
personalul tehnic de supraveghere, coordonere şi indrumare este cu mult mai
numeros decat cel de la exploatarea in cariera;
problemele tehnice şi organizatorice sunt mai complexe şi mai numeroase la
minele subterane.
In concluzie, numeroasele dezavantaje enumerate sugereaza ca fata de
exploatarea la zi, exploatarea subterana este mai putin preferata, fiind mai putin rentabila

59
(productii, productivitati si capacitati de productie mai mici, pierderi de rezerve si dilutii mai
mari) mai costisitoare, mai riscanta, mai greu de efectuat si dureaza mai mult.
Ea se aplica doar in cazul in care o exploatare la zi nu este posibila din considerente
geologice, tehnice, economice sau de protectie a mediului ori cand, atingand adancimi prea
mari, exploatarea subterana devine mai economica decat cea efectuata la suprafata
terenului.

2.DESCHIDEREA ZACAMINTELOR EXPLOATABILE IN SUBTERAN

2.1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

Prin deschiderea unui zacamant ce urmeaza a fi exploatat in subteran, se intelege

executarea unor lucrari miniere subterane care sa asigure:
legatura acestuia, de la nivelul tuturor orizonturilor, cu suprafata
terenului printr-o cale principala de transport a productiei;
executarea in continuare a lucrarilor de pregatire a zacamantului;
transportul oamenilor si materialelor necesare diferitelor activitati;
extragerea normala a productiei pe o durata indelungata (pana la
epuizarea zacamantului);
efectuarea aerajului minei;
drenarea (eventual colectarea) si evacuarea apelor subterane;
conducerea liniilor de forta (cabluri de curent electric si conducte de
aer comprimat) si a conductelor de apa.
Deschiderea este o etapa obligatorie, prima din cele trei (urmeaza pregatirea
zacamantului si extractia substantei minerale sau energetice) care alcatueste procesul de
exploatare. Este un proces complex si dureaza un timp indelungat, de la cateva luni (caz
mai rar, in situatii geologice foarte favorabile) pana la cativa ani iar in cazul zacamintelor
mari zeci de ani.
Consecintele modului in care a fost facuta deschiderea se resimt pe intreaga durata
de exploatare a zacamantului (de exemplu efectuarea transportului productiei la suprafata
terenului).
Lucrarile miniere de deschidere formeaza reteaua principala de transport si de aeraj
a minei, din ea ramificandu-se reteaua de pregatire a zacamantului. Ele servesc si la mai
buna cunoastere geologica a rocilor inconjuratoare (cand lucrarile miniere le traverseaza
pentru a ajunge la zacamant) sau chiar a zacamantului (cand lucrarile se executa in el).
In functie de locul din care se incepe executia lor se disting lucrari miniere executate
de la zi (galerii de coasta, plane inclinate, puturi verticale, puturi inclinate) si lucrari
executate din subteran (puturi oarbe, galerii, plane inclinate).
Dupa importanta, lucrarile miniere de deschidere se clasifica in principale si
auxiliuare. Cele principale realizeaza scopul cel mai important al deschiderii, respectiv
legarea zacamantului cu suprafata terenului printr-o cale principala de transport a productiei
de minereu.
Lucrarile miniere de deschidere auxiliare (sau speciale) completeaza reteaua de
lucrari principale ale unei mine subterane, avand si alte scopuri decat aceasta,cum ar fi
urmatoarele:
de aeraj: puturi, suitori, galerii de coasta, plane inclinate de aeraj;
de evacuare a apelor: bazine de colectare, puturi de absorbtie,
camere de pompe etc.;
de transport: galerii de ocol, silozuri subterane, remize pentru loco-

60
 motive, rampe de puturi, camere pentru masini de extractie s.a.;
de diferite folosinte: magazii, depozite de explozivi; camere de
compresoare si transformatoare, sali de asteptare, sali de sedinta,
camere de salvare, camere de apel etc.

2.2. FACTORII DE INFLUENTA SI CONDITII PENTRU ALEGEREA METODEI DE

DESCHIDERE A ZACAMINTELOR

2.2.1. Factorii care influenteaza alegerea metodei de deschidere

Pentru orice zăcământ de substante minerale sau energetice, alegerea metodei de

deschidere se face ţinând cont de influenţa a trei grupe mari de factori: geologo-geografici,
tehnici, economici.
La proiectarea deschiderii, acesti factorii trebuiesc studiaţi si cunoscuti in totalitate
si in intreaga lor complexitate şi interdependenţă.

A. Factorii geologo-geografici

Dintre toţi factorii amintiti, cei geologo-geografici au cea mai mare importanţă. Ca
urmare ei sunt determinanţi in alegerea metodei de deschidere a unui zăcământ si li se
acorda cea mai mare importanta. Cel care este chemat si indreptatit sa-i studieze si sa-i
cunoasca este geologul.
Factorii geologo-geografici cei mai frecvent luaţi in considerare sunt:
numărul corpurilor (strate, filoane, lentile, corpuri neregulate etc.)
de substanta minerala sau energetica existente in zăcământ;
distanţa dintre corpurile ce constituie zăcământul;
mărimea grosimii şi inclinării zăcământului;
adâncimea la care se gaseste zăcământul faţă de suprafaţa terenului;
gradul (intensitatea) de tectonizare a zăcământului;
caracteristicile (indeosebi cele fizico-mecanice) substantei minerale sau
energetice şi a rocilor inconjurătoare zăcământului;
hidrogeologia zăcământului;
prezenţa gazelor in zăcământ si in rocile inconjuratoare;
posibilitatea apariţiei in zacamant a fenomenelor de autoaprindere;
aspectul reliefului suprafeţei terenului (geomorfologia zonei);
căile de comunicaţii existente in zona sau in apropierea zacamantului;
prezenţa unor obstacole si zone defavorabile, aflate la suprafaţa terenului:
rauri, lacuri, mlaştini ş.a.

B. Factorii tehnici

Situaţi pe locul doi ca importanţă, după cei geologo-geografici, factorii tehnici

influenţează şi determină anvergura şi dimensiunile lucrărilor miniere de deschidere. Cei mai
importanţi dintre ei sunt următorii:
producţia anuală care se scontează că va fi obţinută şi durata de
activitate programată a viitoarei mine, cu care se va efectua exploatarea
zăcământului;
forma şi dimensiunile zăcământului sau a perimetrului (dacă zăcământul
e de mari dimensiuni, el se va impărţi in mai multe perimetre, fiecare

61
 deservite de o singură mină);
volumul rezervelor industriale ce se vor obţine prin exploatarea
intregului zăcământ sau perimetru (câmp) minier;
lucrările şi obiectivele de la suprafaţă sau din subteran, care trebuie
protejate de efectele (surpările) viitoarei exploatări;
nivelul tehnicii utilizate şi posibilitatea mecanizării şi automatizării
lucrărilor.
C. Factorii economici

Aflaţi pe locul trei ca importanţă, factorii economici deobicei departajează intre ele
două sau mai multe metode de deschidere (ori variante ale lor) alese in funcţie de factorii
geologo-geografici şi tehnici.
Factorii economici luaţi in considerare sunt deobicei:
volumul investiţiilor (ca valoare totală sau raportată la rezervele existente) şi
eşalonarea lor in timp;
volumul lucrărilor miniere de deschidere;
posibilităţile de finanţare a investiţiilor;
preţul de cost al execuţiei şi susţinerii lucrărilor miniere de deschidere şi
rentabilitatea scontată;
durata realizării deschiderii;
valoarea minereului şi posibilitatea lăsării unor pilieri;
conjunctura economică a momentului.
In principiu se vor alege metodele a căror realizare necesită: investiţii mai mici şi
eşalonate in timp, un volum cât mai redus al lucrărilor miniere de deschidere, un preţ de cost
mai scăzut şi o rentabilitate mai ridicată, care efectuează deschiderea mai rapid şi nu
necesită lăsarea pilierilor de protecţie sau volumul acestora este mic.
Dacă posibilităţile de finanţare sunt mai reduse se alege metoda care necesită un
volum mic de investiţii. Cu cât valoarea substantei minerale sau energetice existente in
zacamant este mai mare se pot alege metode de deschidere mai costisitoare dar mai
avantajoase din punct de vedere tehnic (mai ales privind transportul viitoarei producţii) şi
care nu necesită lăsarea de pilieri sau mărimea acestora este redusă.

2.2.2.Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca metodele de deschidere

Orice metodă de deschidere trebuie să indeplinească, in principiu (deoarece uneori

indeplinirea unor cerinţe vine in contradicţie cu realizarea altora), următoarele condiţii sau
cerinţe:
volumul investiţiilor (totale sau a celor mai importante, capitale) iniţiale să fie
minime, pentru a nu se imobiliza de al inceput fonduri prea ridicate, şi la care
să se plătească dobânzi mari;
volumul lucrărilor miniere de deschidere să fie mic iar execuţia lor să se facă
intr-un timp scurt, pentru a se asigura o durată redusă etapei de deschidere a
zăcământului;
să asigure o durată de deschidere minimă, suficientă pentru efectuarea
exploatării complete a zăcământului de minereu;
să permită un transport cât mai simplu, de acelaşi fel, nefragmentat
(continuu), asigurându-se evacuarea ritmică şi sigură a producţiei in etapa de
extracţie;

62
 să contribuie (investiţiile efectuate in etapa deschiderii se vor recupera in
etapa
extragerii, mărind preţul de cost al producţiei) la realizarea celui mai redus
preţ de cost pe toată durata exploatării;
să asigure fiecărui orizont minier suficiente rezerve de substante minerale
sau energetice;
să să se poată aplica o schemă de aeraj simplă, corectă şi sigură, care să
asigure o aerisire corespunzătoare a minei;
să realizeze condiţii de siguranţă deplină pentru cei care lucrează in subteran.
Pentru indeplinirea ultimelor două condiţii este obligatoriu să se execute cel puţin
două lucrări miniere de deschidere.

2.3. DEFINITIA, CLASIFICAREA SI ALEGEREA METODELOR DE DESCHIDERE

2.3.1. Definitia si clasificarea metodelor de deschidere

Prin metodă de deschidere se inţelege combinatia dintre tipul lucrărilor miniere de

deschidere folosite, amplasarea lor faţă de zăcământ şi suprafaţa terenului, precum şi
modalitatea in care acestea se leagă (combină) intre ele.
Din imbinarea celor trei aspecte (tip, amplasare, legătură) cu condiţiile de zăcământ
şi de relief, extrem de variate, rezultă un număr mare de metode de deschidere a
zăcămintelor. Ele se clasifică, deobicei, in funcţie de următoarele criterii: felul lucrărilor
miniere folosite, poziţia acestora faţă de zăcământ, ordinea de deschidere a orizonturilor,
numărul corpurilor deschise.
După felul lucrărilor miniere intrebuinţate se deosebesc două mari grupe: metode
simple şi metode combinate de deschidere.
Metodele simple se mai numesc şi principale. Ele se caracterizează prin faptul că
folosesc numai un singur tip de lucrare minieră principală pe toată adâncimea de exploatare
a zăcământului. Se fac precizările că un tip de lucrare minieră nu inseamnă numai o lucrare
minieră (deschiderea cu puţ vertical presupune folosirea numai a unui singur tip de lucrare
minieră, puţul vertical, dar pentru indeplinirea condiţiilor de aeraj şi de siguranţă se folosesc
două sau mai multe puţuri verticale) şi că lucrările miniere de deschidere sunt considerate
principale dacă asigură transportul producţiei din zăcământ la suprafaţa terenului.
Nu toate lucrările miniere principale (puţuri oarbe, galerii transversale, galerii
direcţionale) se regăsesc in denumirea metodei de deschidere simple ci numai cele care
ajung la suprafaţa terenului. Se subânţelege că pe lângă lucrările miniere principale există şi
lucrări miniere secundare, numite insă auxiliare sau speciale, având alte funcţii (evacuarea
aerului viciat, evacuarea apelor, introducerea rambleului, transportul la suprafaţă al
sterilului).
Se cunosc următoarele metode simple de deschidere a zăcămintelor de minereuri:
metoda cu galerii de coastă;
metoda cu puţuri verticale;
metoda cu puţuri inclinate;
metoda cu plane inclinate.
Uneori, deschiderea cu un singur tip de lucrare minieră principală, pornită de la
suprafaţa terenului, nu asigură deschiderea in totalitate a unui zăcământ pe toată
adâncimea sa de exploatare. In continuarea ei, in adâncime, se face apel la incă una, două
sau mai multe tipuri delucrări miniere principale şi rezultă metode combinate de deschidere.
Cele mai uzuale dintre ele sunt următoarele:
metoda cu galerii de coastă şi puţuri oarbe;

63
 metoda cu galerii de coastă şi plane inclinate;
metoda cu puţ vertical şi puţ orb;
metoda cu puţ vertical şi plan inclinat;
metoda cu puţ vertical şi rostogol colector;
metoda cu plan inclinat şi puţ orb etc.
Pentru fiecare metodă există mai multe variante sau scheme de deschidere.
Dacă se ia drept criteriu poziţia lucrărilor de deschidere faţă de zăcământ (sau natura
materialului care se extrage in timpul săpării) se deosebesc:
metode de deschidere cu lucrări miniere săpate in zăcământ;
metode de deschidere cu lucrări miniere săpate in steril (deobicei in roca din
culcuş);
metode de deschidere cu lucrări miniere săpate in zăcământ şi in steril.
Ordinea sau sensul de deschidere a orizonturilor miniere va impărţi metodele de
deschidere a zăcămintelor in:
metode ascendente;
metode descendente;
metode combinate.
După numărul corpurilor deschise (dacă zăcămintele sunt compuse din mai multe
corpuri) se deosebesc:
metode care realizează o deschidere separată (fiecare corp se deschide
printr-o lucrare minieră independentă);
metode care realizează o deschidere comună (toate corpurile sunt deschise
printr-o singură lucrare minieră, comună);
metode care realizează o deschidere combinată (există o lucrare minieră de
deschidere principală, comună, dar fiecare corp de minereu are şi o lucrare
minieră independentă).

2.3.2. Alegerea metodei de deschidere

Pentru alegerea metodei de deschidere a unui zăcământ de substante minerale sau

energetice se respectă câteva principii şi se aplică o anumită metodologie. In primul rând,
din multitudinea de metode cunoscute se aleg câteva metode de deschidere (variante de
lucru) posibile, raţionale, specifice şi cel mai adecvate zăcământului respectiv, deci care
sunt impuse de factorii geologo-geografici.
Se verifică dacă metodele respective ţin cont de factorii tehnici, precizându-se
numărul, poziţia şi dimensiunile lucrărilor miniere de deschidere. In alcătuirea variantelor se
va căuta să se facă o apreciere reală, corectă a factorilor de influenţă, pentru a nu se
propune metode nerealizabile. Se va urmări şi dacă ele respectă cerinţele unei metode de
deschidere.
Variantele se vor compara intre ele din punct de vedere al factorilor economici,
luându-se in considerare calculul cât mai corect al cheltuielilor iar cheltuielile iniţiale vor fi
comparate cu cele de viitor. Dintre toate, se va prefera acea variantă care este mai ieftină.
Cum calculele economice pot conduce la erori de până la 10 %, variantele care din
punct de vedere al cheltuielilor totale diferă cu maxim 10 % sunt considerate egale,
alegându-se in final, in următoarea ordine:
- varianta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnic;
- varianta care necesită cea mai mică investiţie;
- varianta care permite inceperea mai devreme a producţiei de minereu.

64
 2.4. PRINCIPALELE METODE DE DESCHIDERE

2.4.1.Deschiderea cu galerii de coasta

Metoda cu galerii de coastă este una din cele mai vechi metode de deschidere a
zăcămintelor. Se foloseşte in regiunile cu relief accidentat, in care zăcămintele se găsesc
plasate in versant, desupra nivelului cel mai coborât al formei de relief (deobicei forma este
versantul unei văi).
Se numesc galerii de coastă deoarece amplasamentul lor se găseşte plasat in
coasta formei de relief pozitive (deal, munte, versant al văii). Intrucat cu ajutorul lor se intră
in interiorul versantului, li se mai spune şi galerii de pătrundere.
Deobicei deschiderea se face cu mai multe galerii de coastă executate simultan sau
succesiv, intr-o ordine care depinde de gradul de cunoaştere al zăcământului şi de condiţiile
geologo-geografice.
Metoda de deschidere cu galerii de coasta se imparte in scheme sau variante, in
funcţie de următoarele criterii:
 poziţia galeriilor faţă de zăcământ;
 unghiul făcut de galerii cu direcţia acestuia;
 materialul obţinut in cursul săpării.
Dacă se ia in considerare poziţia galeriilor faţă de zăcământ se deosebesc:
 varianta de deschidere cu galerii de coastă (executate) in culcuş (fig.7);
 varianta de deschidere cu galerii de coastă in acoperiş (fig.8);
 varianta de deschidere cu galerii de coastă in zăcământ (fig.9).
Privite in plan orizontal, de exemplu amplasate pe o harta, galeriile de coastă fac
diferite unghiuri cu direcţia zăcământului, in funcţie de care metoda se şi imparte in:

Fig. 7.
Deschiderea cu galerii de coastă transversale (G1-G3), executate in culcuşul
zăcământului de de substanta minerala

 varianta de deschidere cu galerii de coastă transversale (galeriile sunt

perpendiculare pe directia zăcământului, conform figurii 10 a);
 varianta de deschidere cu galerii de coastă direcţionale (paralele cu directia
zăcământului, executate in el sau in rocile inconjurătoare, deobicei in culcuşul
acestuia), ca in figura 10 c;

65
  varianta de deschidere cu galerii de coastă oblice (un caz intermediar intre
primele două, deci galeriile şi zăcământul fac, in plan orizontal, un unghi
diferit de zero si de 90 de grade), infatisata in figura 10 b.

Fig. 8
Deschiderea cu galerii de coastă transversale (G1-G3), executate in acoperişul
zăcământului de de substanta minerala

Fig. 9
Deschiderea cu galerii de coastă directionale (D1-D5), executate in culcuşulzăcământului
gros (a)(N1-5 = nise) si prin zacamantul subtire (b)de de substanta minerala sau energetica.

După natura materialului care se extrage in timpul săpării, ca la orice metodă de

deschidere, se deosebesc metode cu galerii de coastă executate in rocile inconjurătoare
(sau in steril), in zăcământ, in zăcământ şi in rocile inconjurătoare (mixte).
Dintre toate galeriile de coastă ale metodei de deschidere, cea care se găseşte la
cel mai coborât nivel devine galerie de coastă principală (sau de transport), prin care se va
evacua la suprafaţă producţia obţinută in timpul exploatării zăcământului.
Locul de amplasare la suprafaţa terenului a galeriilor de coastă trebuie să ţină cont
de următoarele considerente:

66
 Fig.10
Raporturile posibile dintre galeriile de coastă şi zăcământ, privite in plan orizontal. a =
varianta de deschidere cu galerie transversala (T = galerie de coasta transversala; Z = zacamant); b
= varianta de deschidere cu galerie oblica (O = galerie de coasta oblica; Z = zacamant); c = varianta
de deschidere cu galerie directionala, cazul cand zacamantul este gros (D1 = galerie de coasta
directionala, paralela cu zacamantul; N = nisa sau bresa de cercetare) si situatia cand este subtire
(D2 = galerie de coasta directionala, prin zacamant;).

să se poată forma in apropiere o haldă, in care se va depozita materialul

rezultat la săparea lucrărilor miniere (steril şi minereu);
să existe un spaţiu pentru depozitarea materialelor necesare executării
lucrărilor miniere;
să nu fie afectat de alunecări de teren;
să nu intre sub incidenţa avalanşelor;
să fie ferit de eventuale inundaţii datorate topirii zăpezilor, ploilor torenţiale,
creşterii nivelului râurilor;
să permită amplasarea incintei minei pentru galeria de coastă principală.
Comparativ cu alte metode de deschidere, metoda cu galerii de coastă prezintă
următoarele avantaje:
durata de săpare a galeriilor de coastă este mai scurtă decât a celorlalte
lucrări miniere;
costul săpării pe fiecare metru cub de rocă dislocată este mai mic decât in
cazul altor lucrări miniere;
cheltuielile pentru evacuarea apelor şi cele necesare realizării aerajului sunt
mai mici; in situaţia in care există afluxuri mari de apă, posibilitatea evacuării
lor prin scurgere liberă, fără instalaţii mecanice, este elementul hotărâtor care
determină alegerea acestei metode de deschidere;
când galeriile de coastă sunt direcţionale, săpate in zăcământ, se obţine o
mai bună cunoaştere geologică a acestuia;
prin valorificarea substantei minerale sau energetice obţinute la săparea
galeriilor de coastă executate in zăcământ se recuperează o parte din
cheltuielile de săpare a lucrărilor miniere.
Dintre toate metodele de deschidere, cea cu galerii de coastă este cea mai
preferată şi cel mai frecvent intrebuinţată. Atunci când se doreşte stabilirea metodei de
deschidere a unui zăcământ de minereuri se verifică intâi dacă se poate aplica această
metodă şi numai dacă ea nu este indicată se iau in considerare şi alte metode.

67
 Cele mai multe zăcăminte de minereuri metalifere din Romania au fost deschise cu
galerii de coastă. Se pot aminti, in acest sens, cele exploatate in zonele Baia Mare, Munţii
Apuseni, Munţii Poiana Ruscă, Banat, nordul Moldovei şi Bucovina, Bălan etc.

Fig. 11.
Variante ale metodei de deschidere cu put vertical, dupa pozitia putului fata de zacamant: a
= put in culcusul zacamantului; b = put in acoperisul zacamantului; c = put ce strabate zacamantul
(T1-6 = galerii transversale intre put si zacamant).

2.4.2. Deschiderea cu puturi verticale

De cele mai multe ori, zăcămintele de de substante minerale sau energetice nu se

găsesc la suprafaţă sau in apropierea acesteia iar relieful nu este puternic denivelat pentru a
se aplica metoda cu galerii de coastă, cea mai avantajoasă. Atunci când relieful este plan
sau puţin denivelat iarzăcămintele sunt la adâncime mai mare, ori bine dezvoltate pe
verticală, se aplică metoda de deschidere cu puţuri verticale.
Deşi ea este mai puţin avantajoasă (mai pretenţioasă din punct de vedere tehnic şi
mai costisitoare) decat metoda cu galerii de coasta, reprezintă o foarte des folosită metodă
de deschidere, adaptându-se uşor oricăror condiţii de zăcământ.
Puţurile nu sunt singurele lucrări miniere principale folosite la această metodă, din
ele deobicei desprinzându-se şi ramificându-se, la nivelul fiecărui orizont, galerii
transversale şi galerii direcţionale. Ca regulă generală, nu intodeauna posibil de aplicat,
puţul este indicat să se plaseze in afara zăcământului sau a zonelor de influenţă (de
surpare) ale viitoarei exploatări.

68
 Uneori, din diverse motive, puţul se plasează şi in interiorul zacamintelor, dar este
necesar ca in jurul lui să se lase un pilier de protecţie constituit din substanta minerala sau
energetica.

Fig. 12.
Alte variante ale metodei de deschidere cu put vertical, dupa pozitia putului fata de
zacamant: d = put pe flancul zacamantului; e = put in zacamant.

Metoda cu puţuri verticale se imparte in diferite variante, in funcţie de poziţia

puţurilor faţă de zăcământ, poziţia puţurilor faţă de limitele câmpului minier, pozitia puţurilor
de aeraj faţă de puţul de extractie.
Dacă se ia in considerare poziţia puţurilor faţă de zăcământ se disting următoarele
scheme de deschidere:
puţ vertical in culcuşul zăcământului;
puţ vertical acoperişul zăcământului;
puţ vertical ce străbate zăcământul;
puţ vertical pe flancurile zăcământului;
puţ vertical in zăcământ.
Primele trei metode (notate cu a, b, c) sunt redate schematic in figura 11 iar
următoarele două (notate cu d şi e) se regasesc in figura 12. Specificam ca la unele scheme
galeriile sunt usor decalate pr vetricala pentru a nu se suprapune cu cele de la alta schema.
După poziţia puţului de extracţie faţă de limitele câmpului minier se deosebesc
schemele:
puţ vertical la limita superioară a câmpului;
puţ vertical la mijlocul câmpului;
puţ vertical la limita inferioară a câmpului.
Amanunte sunt prezentate in schemele din figura 13, unde cea mai indicată este
schema b - put la mijlocul campului minier - dar dacă se adoptă schema c, puţul va putea fi
folosit şi pentru câmpul minier vecin, din stanga, mai coborât).
Dacă se ţine cont de pozitia puţurilor de aeraj (care exista, oricum, la orice varianta
de la metoda de deschidere cu put dar nu apar in denumire) faţă de puţul de extractie, in

69
 Fig. 13.
Variante ale metodei de deschidere cu put vertical, dupa pozitia putului de extractie fata de
limitele campului minier: a = put la limita superioara a campului minier; b = put la mijlocul campului; c
= put la limita inferioara a campului minier .

Fig. 14.
Scheme de amplasare a puturilor infunctie de pozitia puţurilor de aeraj faţă de puţul de
extractie: a = schema cu puţul de aeraj amplasat central; b = schema cu puţ de aeraj amplasat
central distanţat; c = schema cu puţul (puturi) de aeraj amplasat diagonal; d = schema combinata
(Pe = put de extractie; Pa = put de aeraj; Lc = limitele campurilor miniere).

condiţiile in care puţul de extracţie este amplasat central, ca in figura 14, se cunosc:
schema cu puţ de aeraj amplasat central;
schema cu puţ de aeraj amplasat central distanţat;
schema cu puţ de aeraj amplasat diagonal;
schema combinata.

70
 Metoda cu puţuri verticale este mai avantajoasă tehnic şi economic faţă de
metodele cu puţuri inclinate sau cu plane inclinate.

2.4.3. Deschiderea cu puturi inclinate

Metoda de deschidere cu puţuri inclinate se aplică in cazul zăcămintelor minerale

sau energetice inclinate, insuficient explorate, care aflorează sau se găsesc in apropierea
suprafeţei, fără accidente tectonice deosebite, atunci cand suprafeţa terenului este plană
sau puţin denivelată.
După poziţia pe care o are puţul inclinat faţă de zăcământ se disting următoarele
scheme:
 puţ inclinat in culcuşul zăcământului;
 puţ inclinat in acoperişul zăcământului;
 puţ inclinat in zăcământ.
Transportul producţiei din zăcământ la suprafaţa terenului se face cu skip (un
recipient metalic) sau cu vagoneţi aşezaţi pe o platformă orizontală. Oricum, transportul este
mai dificil ca la metoda cu puţuri verticale.

Fig. 15.
Variante ale metodei de deschidere cu puturi inclinate. Comparatie intre metoda de deschidere cu
puturi inclinate si metoda cu puturi verticale (a = varianta cu put inclinat in zacamant; b = varianta cu
put inclinat in culcusul zacamantului; c = varianta cu put inclinat in acoperisul zacamantului; d =
metoda cu puturi verticale, varianta cu put in culcusul zacamantului).

Avantajele metodei de deschidere cu puţuri inclinate constau in urmatoarele:

deschiderea se realizează deobicei rapid, mai ales dacă puţul se
sapă in zăcământ sau aproape de acesta;
atunci când puţul se sapă in zăcământ se obţin date de cunoaştere
geologică suplimentare (puţul se cartează şi se probează),
completându-se explorarea;

71
 tot in cazul execuţiei in zăcământ, se pot evita eventualele acvifere
sau roci instabile existente in culcuşul sau acoperişul zăcământului
iar materialul rezultat la săpare constituie producţie de substanta
minerala sau energetica;
lungimea transversalelor de la puţ la zăcământ este mai mică (putul
inclinat e mai aproape de zacamant) decât in cazul in care s-ar fi
folosit metoda de deschidere cu puţ vertical (după cum reiese şi din
figura 15) sau transversalele nici nu se mai executa (cazul putului
sapat in zacamant).
Dezavantajele metodei de deschidere cu puţuri inclinate sunt:
 deobicei, pentru protecţia puţurilor inclinate săpate in zăcământ sau
in afara sa, in acoperis (pe care nu putem să le executăm prea
departe de zăcământ căci astfel creşte lungimea transversalelor)
trebuiesc lăsaţi pilieri de siguranţă;
 având o lungime mai mare faţă de puţul vertical, execuţia sa este mai
scumpă iar intreţinerea costă mai mult;
 transportul productiei este limitat cantitativ, mai costisitor şi mai dificil
de efectuat, decurge cu o viteză mai mică si cu o uzură mai mare a
mijloacelor de transport.
Uneori, este metoda de deschidere in adâncime la care se apelează atunci când
partea superioară a unui zăcământ a fost exploatată in carieră şi se doreşte continuarea
exploatării in subteran.
In Romania, prin această metodă s-au explorat şi deschis pentru exploatare unele
lentile de bauxită din Munţii Pădurea Craiului şi câteva zăcăminte de metale rare.

2.4.4. Deschiderea cu plane inclinate

Alături de metoda cu galerii de coastă, metoda cu plane inclinate este una dintre
cele mai vechi metode de deschidere a zăcămintelor.
Deschiderea cu plane inclinate se foloseşte la următoarele zăcăminte:
care aflorează sau se găsesc plasate in apropierea suprafeţei;
la cele la care inclinarea este sub 30 de grade, deoarece se poate folosi
transportul pe bandă, foarte avantajos;
nederanjate tectonic, mai ales ruptural (cu continuitate pe direcţie şi
inclinare);
partial (incomplet) explorate, aflate in etapa explorarii de detaliu,cand se
urmăreste completarea datelor de cunoaştere, in special prin
executarea planelor inclinate in zăcământ;
cu inclinare mică, la care rocile din acoperiş (cand planul inclinat se
execută in culcuş sau in zacamant) sau din culcuş (planul se sapă in
zacamant sau in acoperiş), ori zacamantul (planul inclinat se execută in
rocile inconjurătoare) prezintă condiţii geologice dificile.
Se pot plasa diferit in raport cu zăcământul mineral sau energetic, rezultând
schemele de deschidere vizibile in fig.16, respectiv:
plane inclinate in zăcământ;
plane inclinate in culcuşul zăcământului;
plane inclinate in acoperişul zăcământului.

72
 Fig.16.
Variante ale metodei de deschidere cu plane inclinate, in cazul unui zacamant mineral gros:
a = plan inclinat in acoperisul zacamantului; b = plan inclinat in zacamant; plan inclinat in culcusul
zacamantului (t1-3 = galerii transversale ce pornesc din planele inclinate ale celor trei variante).

După poziţia planelor inclinate de aeraj (ca la orice metoda de deschidere si aici
sunt cel putin doua lucrari miniere ce deschid zacamantul, respectiv un plan inclinat de
extractie si unul de aeraj) faţă de marginile laterale ale câmpului minier, se cunosc două
scheme:
plan inclinat de aeraj central;
plane inclinate de aeraj laterale (la marginile câmpului minier).
Avantajele metodei de deschidere cu plane inclinate sunt urmatoarele:
 deschiderea este simplă şi rapidă, producţia de minereu incepand la
scurt timp de la demararea executiei planelor inclinate;
 se pot evita rocile acvifere sau instabile din culcuş sau din acoperiş;
 face posibilă aplicarea transportului producţiei pe bandă, foarte
avantajos (simplu, ieftin, continuu);
 cănd se execută in zăcământ, se obţin date de cunoaştere geologice
suplimantare, completându-se exploararea.
Dintre dezavantajele metodei de deschidere cu plane inclinate se pot aminti:
 cheltuielile pentru intreţinerea planelor inclinate sunt mai ridicate
decât in cazul puţurilor verticale şi al galeriilor de coastă;
 pe planele inclinate, transportul productiei cu vagoneţi este mai dificil
de efectuat iar capacitatea de transport e limitată la un nivel mai
scăzut;
 necesită lăsarea de pilieri de protecţie pentru planele inclinate
executate in zăcământ sau in acoperişul acestuia.
O variantă modernă a metodei de deschidere a zăcămintelor cu planuri inclinate
este metoda cu plan inclinat in spirală. Planul inclinat porneşte de la suprafaţă şi coboară,
rotindu-se in spirală, până la cel mai coborât nivel al zăcământului. El ajunge la nivelul
fiecărui orizont, permiţând pătrunderea camioanelor până in abataje.
După ce substanta minerala sau energetica este incărcata, camioanele ies la
suprafaţa terenului prin acelaşi plan inclinat spiral, de sectiune transversală suficient de
mare, pentru a permite intersecţia cu camioanele goale, ce pătrund in zăcământ.
In Romania metoda se aplică in cazul zăcămintelor de sare (Slănic, Trotuş). La
Slănic, de exemplu, datorită unor inconveniente (consum mare de motorină, uzura rapidă a
anvelopelor) transportul iniţial cu camioane a fost inlocuit cu un transport pe bandă.

73
 2.4.5. Deschiderea cu metode combinate

Nu intodeauna condiţiile de zăcământ şi relieful suprafeţei terenului permit

deschiderea zăcămintelor minerale sau energetice printr-un singur tip de lucrare minieră
principală, deci prinuna din metodele simple, anterior prezentate.
Pentru unele zăcăminte, deschise la partea superioară printr-o lucrare minieră
principală, este necesară o combinaţie cu o altă lucrare minieră pentru a putea fi deschise şi
la partea inferioară. Astfel, prin asocierea a două lucrări miniere principale (practic a două
metode simple), uneori a mai multor lucrări principale, fiecare insoţite de lucrările miniere
auxiliare aferente, rezultă o metodă combinată de deschidere. Combinarea reuşeşte să
elimine dezavantajele fiecărei lucrări miniere principale şi să le cumuleze avantajele.
In cazul unor zăcăminte formate din mai multe corpuri de minereu, aflate in condiţii
structurale complexe (cutate, faliate, decroşate), deschiderea se face deobicei numai cu
metode combinate.
Deşi teoretic numărul metodelor combinate poate fi mult mai mare, mai ales dacă se
ţine cont că (la fel ca la metodele simple) fiecare metodă are şi o serie de veriante (scheme)
in funcţie de modul de amplasare al lucrărilor in raport cu zăcământul, practic se folosesc la
deschiderea zăcămintelor de minereuri un număr mult mai mic de metode, dintre care mai
frecvente sunt considerate a fi:
metoda de deschidere cu galerii de coastă şi puţuri oarbe;
metoda de deschidere cu galerii de coastă şi plane inclinate;
metoda de deschidere cu puţuri in trepte (puţuri de la suprafaţă şi puţuri oarbe);
metoda de deschidere cu puţuri şi plane inclinate oarbe;
metoda de deschidere cu puţuri şi rostogol colector;
metoda de deschidere cu planuri inclinate şi puţuri oarbe.
Amănunte despre aceste metode vor fi prezentate in indrumatorul de lucrari
practice.

3. PREGATIREA ZACAMINTELOR PENTRU EXTRAGERE

După ce in etapa de deschidere (prima din procesul de exploatare) s-a realizat

accesul la diferite nivele de adancime ale zăcămintelor, incă nu se poate trece la extragerea
substantei minerale sau energetice continute, trebuind să se execute mai intâi a doua etapă
a exploatării: pregătirea pentru extragere.
A pregăti un zăcământ sau câmp minier (dacă zăcământul este fragmentat in
câmpuri miniere) inseamnă a-l impărţi in unităţi de exploatare, prin executarea unor lucrări
miniere, in vederea asigurării condiţiilor de desfăşurare normală a activităţii de extragere şi
de creare a fronturilor de lucru. Intr-o unitate de exploatare extragerea substantei minerale
sau energetice decurge in mod independent de unităţile invecinate.
Prin pregătire are loc deobicei compartimentarea zăcământului sau câmpului minier
in etaje de exploatare, etajele in panouri de exploatare iar panourile in alte subunităţi
(subetaje, felii, stâlpi), după tipul şi specificul metodei de exploatare ce urmează a se aplica.
In cazuri mai rare, compartimentarea zăcământului se face numai in panouri lungi.

3.1. LUCRARI DE PREGATIRE

Lucrările miniere executate in această etapă a exploatării se numesc lucrări de

pregătire. In afară de compartimentare in unităţi de exploatare, aceste lucrări miniere mai
asigură:
accesul in abataje şi circulaţia personalului;

74
 transportul producţiei in afara unităţii de exploatare;
efectuarea unui aeraj corespunzător;
evacuarea apelor din unitatea de exploatare;
determinarea cantitativă şi calitativă a rezervelor pe fiecare unitate pregătită şi
creşterea gradului de cunoaştere a acestora faţă de cel realizat in urma
explorării;
cunoaşterea mai amănunţită a poziţiei şi structurii zăcămintelor, indeosebi a
deranjamentelor tectonice locale, neprecizate sau necunoscute in timpul
explorării;
cunoaşterea naturii şi proprietăţilor fizico-mecanice ale rocilor inconjurătoare.
Deoarece unele lucrări miniere de deschidere se folosesc ulterior şi ca lucrări
miniere de pregătire sau unele lucrări miniere servesc in acelaşi timp şi pentru deschidere şi
pentru pregătire, o separare netă intre lucrările de deschidere şi cele de pregătire nu este
intodeauna posibil de făcut, deşi obiectivele lor sunt distincte.

3.1.1. Clasificarea lucrarilor de pregatire

Lucrările de pregătire se clasifică deobicei in funcţie de următoarele criterii:

 dependenţa faţă de metodele de exploatare;
 materialul obţinut in timpul săpării lor;
 inclinarea pe care o au.
Dacă se ia in considerare dependenţa lucrărilor de pregătire faţă de o anumită
metodă de exploatare, se deosebesc lucrări de pregătire generale şi lucrări de pregătire
specifice.
Lucrările generale sau principale sunt acele lucrări miniere independente de
metodele de exploatare preconizate a se aplica. Altfel spus, aceste lucrări se intâlnesc la
majoritatea metodelor de exploatare.
Deobicei, lucrările de pregătire generale se sapă in zăcământ şi cuprind galerii
direcţionale de etaj, suitori de (sau care il delimitează) panou şi plane inclinate de panou.
Lucrările specifice sunt dependente de (sau deservesc numai) o anumită metodă de
exploatare sau doar de câteva. In această categorie se includ: rostogolurile, galeriile de
subetaj, trecerile (galerii scurte intre suitori şi fronturile de lucru), suitorii de abataj, galeriile
de ocol folosite la pregătirea stock-urilor sau coloanelor de minereuri, preabatajele,
transversale scurte de la suitorii executaţi in steril la un panou din zăcământ ş.a.
Ca şi la lucrările miniere şi metodele de deschidere, luarea in consideraţie a
materialului (steril sau util) obţinut in cursul săpării imparte lucrările miniere de pregătire in:
lucrări executate in zăcământ, lucrări executate in rocile inconjurătoare zăcământului, lucrări
executate şi in zăcământ şi in rocile inconjurătoare.
Lucrările de pregătire executate in zăcământ sunt cele mai frecvente şi mai
preferate. In urma execuţiei lor se obţine producţie de substanta minerala sau energetica.
Ele oferă şi posibilitatea cercetării geologice mai amănunţite a zăcământului, in urma cărora
creşte gradul de cunoaştere a rezervelor calculate in timpul explorării.
Se pot cita aici: plane inclinate, galerii direcţionale de etaj, galerii direcţionale de
subetaj (sau intermediare), suitorii şi coborâtorii de compartimentare a panourilor, plane
inclinate de compartimentare, preabataje etc.
Lucrările de pregătire executate in rocile inconjurătoare zăcământului, sau lucrările
executate in steril, sunt acelea la care materialul obţinut este rocă sterilă, ce se aruncă la
halda de la gura minei sau se foloseşte ca rambleu (pentru umplerea golurilor create in
urma extragerii minereului).
Lucrări executate şi in zăcământ şi in rocile inconjurătoare, sau lucrări mixte, sunt

75
lucrări miniere direcţionale executate in zăcăminte avand o grosime mai mică decât
secţiunea transversală a lucrărilor miniere. Impropriu ele sunt considerate de unii specialişti
ca fiind executate in zăcământ.
După inclinarea pe care o au, lucrările de pregătire sunt orizontale, verticale şi
inclinate. Lucrările orizontale sunt galerii direcţionale, galerii de subetaj, preabataje,
străpungeri, transversale speciale ş.a. Ca lucrăriinclinate se intâlnesc rostogoluri, suitori şi
coborâtori, plane inclinate iar ca lucrăriverticale rostogoluri, suitori şi coborâtori.

3.1.2. Volumul lucrarilor de pregatire si decalajul lor

fata de lucrarile de extractie
A. Volumul lucrărilor de pregătire
Volumul, cantitatea sau lungimea lucrărilor de pregătire nu este acelaşi pentru orice
zăcământ. El diferă de la caz la caz, in funcţie de forma zăcământului, natura substantei
minerale sau energetice continute, metoda de exploatare preconizată a se folosi, sensul
exploatării şi modul de transport in abataj.
In mod orientativ, se poate afirma că din volumul total al lucrărilor de exploatare
(lucrări de deschidere, de pregătire şi de extracţie) cele de pregătire reprezintă, in funcţie de
factorii amintiţi, 3-25 %. Exprimarea volumului lucrărilor de pregătire se face prin doi
indicatori: volumul specific şi cantitatea de substanta minerala sau energetica care revine la
un metru de lucrare de pregătire.

a.Volumul specific al lucrărilor de pregătire

Acest indicator poate lua in calcul volume sau cantităţi (mase) de substante
minerale sau energetice. Atunci când se folosesc volume, indicatorul (W) reprezintă raportul:
v
W= 100 Unde: v = volumul lucrărilor de pregătire dintr-o unitate deexploatare
V delimitată (pregătită) (mc); V = volumul de substanta minerala sau
energtica din unitatea(etaj, panou) de exploatare delimitată (mc).

Dacă se iau in considerare mase minerale sau energetice, volumul specific al

lucrărilor de pregătire (W) calculat inainte de inceperea pregătirii (etapa de proiectare a
exploatării) reprezintă raportul:
q
W= 100 Unde: q = cantitatea de substanta minerala sau energetica posibilă
Q de extras din lucrările depregătire ce vor fi efectuate intr-o
unitate de exploatare(t);
Q = rezerva de minereu posibilă de extras din unitatea de
exploatare respectivă (t).

Raportul este mai corect dacă se calculează după efectuarea extragerii substantei
minerale sau energetice din unitatea de exploatare delimitată:
q
W= 100 Unde: q = cantitatea de substanta minerala sau energética extrasa
Q din lucrările de pregătireefectuate intr-o unitate de exploatare
delimitată (t);
Q = cantitatea de substanta minerala sau energetica extrasă
din unitatea de exploatare respectivă (t).

76
 Indicatorul prezintă deobicei valori de 3-15 %, rareori mai mari, până la aproape 25.
% din totalul rezervelor.
Volumul lucrărilor de pregătire reprezintă un indicator important al metodelor de
exploatare, ajutând la alegerea acestora. Astfel, dacă două metode de exploatare prezintă
aceeaşi parametri, va fi preferată aceea care necesită cel mai mic volum al lucrărilor de
pregătire, pentru că va necesita cheltuieli mai mici iar producţia se va obţine la un preţ de
cost mai scăzut.
Pentru că nu ia in calcul şi lucrările de pregătire efectuate in steril, raportul se poate
folosi corect doar in cazul in care toate lucrările de pregătire se execută in zăcământ.

b. Cantitatea de rezerva care revine la un metru de lucrare de pregătire

Spre deosebire de precedentul indicator, cantitatea de substanta mineralasau

energética care revine la un metru de lucrare de pregătire se foloseşte in orice situaţie,
indiferent că lucrările de pregătire sunt executate in zăcământ, in steril sau in ambele.
Indicatorul reprezintă raportul:

R
P= Unde: P = cantitatea care revine la un metru de lucrare de pregătire (t/m);
L R = rezerva pregătită (t);
L = lungimea totală a lucrărilor de pregătire (m).

Deficienţa acestui indicator constă in faptul că nu ţine cont de sectiunea

transversală a lucrărilor de pregătire, ce poate varia chiar şi pentru acelaşi tip de lucrare
minieră. In ciuda acestui fapt, indicatorul este esential in alegerea metodei de exploatare a
unui zăcământ.
In principiu, la zăcămintele masive, izometrice ori sub formă de stockuri, lentile sau
filoane groase, valoarea indicatorului este ridicată deoarece rezerva de minereu pregătită
este mare iar lungimea lucrărilor de pregătire este mică. In cazul zăcămintelor tabulare,
subtiri (mai ales dacă sunt laminate şi faliate) sau la cele neregulate, valoarea indicatorului
este mică deoarece rezervele sunt mici iar lucrările de pregătire prezintă o lungime totală
relativ mare.

B. Decalajul care trebuie să existe intre lucrările de pregătire şi cele de extracţie

Pe măsură ce intr-o unitate de exploatare se termină de extras (de abatat)

rezervele, se va trece la extragerea rezervelor dintr-o altă unitate. La prima vedere ar părea
că este bine ca finalizarea extragerii din vechea unitate să coincidă cu terminarea pregătirii
in noua unitate, iar trecerea să se facă concomitent.
Practica a demonstrat că intre cele două momente este bine să existe un decalaj
rezonabil, in sensul că pregătirea in noua unitate va fi terminată inaintea extracţiei din vechia
unitate, asigurându-se:
continuitatea extracţiei, respectiv a obtinerii producţiei fără intreruperi,
atunci când se trece de la un moment la altul;
posibilitatea creşterii producţiei, dacă se doreşte acest fapt;
rezerve gata de a fi extrase intr-un sector, in cazul opririi fortuite (incendii,
surpări, focuri de mină etc.) a abatării in alt sector;
obţinerea unei calităţi constante pentru substanta minerala sau energética
extrasa.

77
 Dacă decalajul este prea mare, respectiv pregătirea unei unităţi de exploatare
(porţiuni de zăcământ) se termină mult prea devreme, pot avea loc unele efecte nedorite:
 se imobilizează in mod inútil, şi pe o perioadă prea indelungată, fonduri de
investiţii, fără să se obţină producţie din unitatea pregătită;
 intreţinerea şi repararea lucrărilor miniere de pregătire (care intre timp se
degradează) executate prea devreme sunt tot mai dificile şi mai
costisitoare;
 preţul de cost al producţiei creşte.
Atunci când decalajul este prea mic, nul sau in sens negativ (extracţia in noua
unitate incepe inainte de a se incheia extracţia in cea veche), apar alte dificultăţi:
 in lipsa fronturilor de lucru (abatajelor) se intrerupe producţia;
 apar dificultăţi in organizarea producţiei;
 se adoptă scheme de lucru improvizate ce determină realizarea de producţii
mici, aparitia accidentelor ş.a.
In cazul in care unitatea de exploatare este etajul, dacă se notează cu Te timpul de
extragere a etajului (in ani) iar cu Tp timpul de pregătire (şi de deschidere, dacă etajul nu
este incă deschis) a etajului următor (inferior), din necesitatea existenţei decalajului va trebui
ca:
Tp < Te
respectiv ca:
Te = Tp

In final se obţine coeficientul de decalaj ( ), numit şi coeficient de avansare a

pregătirii:
= Te/Tp

Acest coeficient prezintă deobicei valori de 1,1-3,5 şi numai in cazuri rare ajung sa
fie mai mari.

3.2. METODE SI SCHEME DE PREGATIRE

3.2.1. Metode de pregatire

Numărul, felul, dispunerea, modul de legătură intre ele şi ordinea de execuţie a

lucrărilor de pregătire constituie ceea ce se denumeşte metoda de pregătire. Altfel spus, ea
reprezintă ansamblul lucrărilor de pregătire.
Pentru ca să fie intrebuinţată, o metodă de pregătire trebuie să indeplinească
următoarele cerinţe:
să asigure permanent rezerve gata pregătite pentru extractie;
să faciliteze accesul uşor şi sigur al personalului, materialelor şi utilajelor in
abataj;
să permită transportul uşor al minereului brut din abataj in orizontul de transport
şi incărcarea lui in utilajele de transport (deobicei vagoneţi);
să permită realizarea unui aeraj corespunzător (buna aerisire a fronturilor de
lucru, pierderi minime de aer, o rezistenţă minimă la trecerea curentului de aer);
să asigure condiţii de siguranţă in abataj (existenţa a cel puţin două căi de
ieşire);
să permită dezvoltarea lucrărilor de abataj;

78
 să necesite cât mai puţine pierderi de rezerve in pilierii de protecţie a lucrărilor
miniere de pregătire;
să implice cheltuieli minime pentru pentru susţinerea şi intreţinerea lucrărilor de
pregătire;
să ofere posibilitatea cercetării zăcământului in extindere (efectuarea explorării
din timpul exploatării), lateral sau in adâncime;
să permită efectuarea asecării in timpul execuţiei lucrărilor miniere;
să asigure evacuarea permanentă a apelor de infiltraţie in zăcământ.
Metodele de pregătire, indiferent de felul substanţei minerale din zăcământ, sunt
foarte numeroase şi se pot clasifica după două criterii: felul unităţilor de producţie rezultate
şi complexitate.
După felul unităţilor de producţie rezultate in urma pregătirii (altfel spus după modul
in care se face impărţirea zăcământului sau câmpului minier) se disting metode care
realizează pregătirea in etaje, in panouri şi combinat.
Pregătirea in etaje se aplică deobicei la zăcămintele (sau câmpurile miniere) cu
inclinare medie şi mare (inclusiv verticale), indiferent de grosimea lor. Mai rar se intâlnesc la
cele slab inclinate (sub 45 de grade) dar cu grosime mare. Ca lucrări miniere de pregătire
generale (principale) se disting galeria direcţională de etaj şi suitorul. Lucrarea de pregătire
principală reprezentativă a metodei este galeria direcţională de etaj, executată la nivelul
fiecărui orizont.
In interiorul unui etaj pregătirea continuă pentru a contura, prin intermediul suitorilor,
blocuri sau panouri. Panourile, ca porţiuni ale etajului, prezintă aceeaşi inclinare ca a
zăcământului.
Pregătirea in panouri se aplică in cazul zăcămintelor ori câmpurilor miniere
orizontale sau cu inclinare mică şi cu grosime redusă. Dată fiind inclinarea redusă, galeriile
direcţionale nu mai pot contura in zăcământ etaje (sau inălţimea lor ar fi prea mică). Nu se
vor mai intâlni galerii de cap şi galerii de bază.
Pot delimita, in schimb, impreună cu plane inclinate executate in locul suitorilor de la
cealaltă metodă (in cazul zăcămintelor cu inclinări mici) sau cu alte galerii (in situaţia
zăcămintelor orizontale) doar panouri slab inclinate sau orizontale.

Fig. 17.
Pregătirea mixtă a unui zăcământ de minereuri, respectiv in etaje la partea superioară şi in
panouri la partea inferioară.

79
 Lucrările de pregătire generale sunt galeriile principale şi galeriile de panou sau
plane inclinate de panou. Deobicei panourile au dimensiuni obişnuite insă la unele tipuri de
minereuri, dar mai ales la cărbuni, rezultă panouri lungi, extinse pe sute de metri.
Pregătirea combinată (mixtă) constă in impărţirea aceluiaşi zăcământ sau câmp
minier atât in etaje (acolo unde zacamantul are inclinare mare) cât şi in panouri (acolo unde
acesta prezintă inclinări mici sau este orizontal). Un exemplu de astfel de pregătire este cel
din figura 17, in care inclinările mari de la partea superioară ale zăcământului impun
pregătirea in etaje iar cele mici, de la cea inferioară, determină o pregătire in panouri.
După complexitate (tipul, numărul şi amplasamentul lucrărilor principale de
pregătire), ca şi la metodele de deschidere, se disting metode simple şi metode combinate.

3.2.2.Scheme generale de pregatire

Date fiind diversitatea condiţiilor de zăcământ, modul de amplasare a lucrărilor de

pregătire faţă de zăcământ şi multitudinea metodelor de exploatare pe care le deservesc,
metodele de pregătire pot avea o mare varietate de variante, numite şi scheme. Fiind mult
prea numeroase, schemele de pregătire vor fi tratate numai in funcţie de poziţia lucrărilor de
pregătire faţă de zăcământ. Se disting, astfel, trei tipuri de scheme generale de pregătire, in
care se pot incadra toate schemele cunoscute:
pregatirea in zăcământ;
pregatirea in steril;
pregatirea mixtă.
Cele trei tipuri se vor comenta sumar, despre ele urmând a se discuta mai pe larg
atunci când se vor aborda metodele de exploatare. Exemplele date se vor referi numai la
metodele de pregătire in etaje, cele mai frecvente.
A.Tipul de pregătire in zăcământ
Tipul acesta de pregătire este indicat atunci când proprietăţile fizico-mecanice ale
substantei minerale sau energetice din zacamant sunt bune. El este cel mai frecvent şi mai
preferat.
Ca avantaje, tipul permite mai buna cunoaştere a zăcământului, dând posibilitatea
unei probări sistematice şi promovării rezervelor la categorii superioare ca grad de
cunoastere. In plus, in urma execuţiei lui, substanta minerala sau energética rezultata se
poate valorifica, constituind producţie.
Schemele de pregătire in zăcământ necesită insă lăsarea de pilieri de substanta
minerala sau energetica pentru protecţia lor iar recuperarea rezervelor pe care ei le
cantonează nu se face integral şi presupun cheltuieli suplimentare. Tipul de pregătire in
zăcământ, când pregătirea se face in etaje, este prezentat in figura 18.
Schemele din secţiunile b1- 4 (care constituie posibile secţiuni A-B) sunt valabile şi
in cazul zăcământului vertical. Când zăcămintele sunt foarte groase dar au inclinări mai mici
(secţiunea b5), suitorii se sapă cu inclinări mai mari ca ale zăcămintelor, chiar vertical iar
legătura lui cu galeria de aeraj se face printr-o transversală.

B. Tipul de pregătire in steril

Numite şi scheme de pregătire in afara zăcământului, sau in rocile inconjurătoare,

schemele acestui tip se aplică indeosebi atunci când proprietăţile fizico-mecanice ale
substantei minerale utile sunt mai slabe decât ale sterilului (rocilor inconjurătoare

80
 Fig. 18.
Tipul de pregătire in zăcământ. a = secţiune in planul zăcământului, cu două panouri (di
= directia şi inclinarea zăcământului, săgeata indicând inclinarea; S1-3 suitori de panou). b =
posibile secţiuni A-B pe inclinarea zăcământului (exceptând b5): b1 = zăcământ subţire şi de
grosime medie; b2-4 = zăcământ gros; b5 = zăcământ foarte gros (Ga = galerie de aeraj; S2 =
suitor de panou; Gt = galerie de transport; Ta = galerie transversală).

zăcământului), cheltuielile de intreţinere ale lucrărilor de pregătie efectuate in zăcământ fiind

(in timp) mai mari decât costul săpării in steril. In plus, plasarea lucrărilor in culcuşul
zăcământului (roca din culcuş) evită lăsarea pilierilor de protecţie şi efectuarea de cheltuieli
suplimentare pentru extragerea (uneori nu in totalitate) acestora.
Câteva scheme de pregătire ale acestui tip sunt evidenţiate in figura 19, pentru
zăcăminte cu grosime mare şi foarte mare. Direcţionalele de aeraj, direcţionalele de
transport şi suitorii se sapă in rocile inconjurătoare (steril) zăcământului, deobicei in culcuş.
Legătura acestor lucrări cu zăcământul se face prin galerii transversale scurte.

81
 Fig. 19.
Tipul de pregătire in steril. a = secţiune A-B in planul zăcământului. b = posibile secţiuni C-
D pe inclinarea zăcământului: b1 = zăcământ gros vertical; b2 = zăcământ gros cu inclinare mare; b3
= zăcământ gros sau foarte gros cu inclinare medie (Da = galerie direcţională de aeraj; Ta = galerie
transversală de aeraj; Sv = suitor vertical in steril; Si = suitor inclinat in steril; Dt = galerie direcţională
de transport; Tt = galerie transversală de transport; t = transversale scurte).

Schemele generale de pregătire in steril se mai folosesc in cazurile zăcămintelor cu

tendinţă de autoaprindere sau cu puternice degajări de gaze când, chiar metoda de
exploatare preconizată a se aplica impune o schemă de pregătire in steril, din necesităţi de
aeraj şi de siguranţă.
Ca avantaje, in afară de un aeraj şi o siguranţă la incendii (dacă substanta minerala
sau energética din zacamant are proprietăţi de autoaprindere) mai bune, se citează:
uşurinţa aducerii materialelor in abataje, circulaţie mai comodă a personalului şi siguranţa
deplină in timpul lucrului. Printre dezavantaje se numără costul mai ridicat şi timpul mai
indelungat de pregătire.

82
 Fig. 20.
Tipul de pregătire mixt.la zăcăminte groase sau foarte groase, cu inclinare medie şi mare. a
= secţiune A-B in planul zăcământului, prin suitor. b = posibile secţiuni C-D pe inclinarea
zăcământului; b1 = varianta numai cu galerii direcţionale in steril (pentru care, in secţiunea A-B nu
există direcţionalele in zăcământ figurate doar pentru varianta b2); b2 = varianta cu galerii
direcţionale in steril şi in zăcământ (Da = galerie direcţională de aeraj in steril; Da’ = galerie
direcţională de aeraj in zăcământ; Ta = galerie transversală de aeraj; S = suitor in zăcământ; Dt =
galerie direcţională de transport in steril; Dt’ = galerie direcţională de transport in zacamant; Tt =
transversală de transport).

De fapt, prgătirea numai in steril există doar dacă se ţine cont de lucrările de
pregătire generale, făcându-se abstracţie de lucrările de preabataj, care se execută
intodeauna in zăcământ şi fac parte din lucrările de pregătire specifice anumitor metode de
exploatare.
Ca urmare se poate spune mai corect că schemele generale de pregătire, luând in
considerare totalitatea lucrărilor de pregătire folosite, sunt doar două (in zăcământ şi mixtă),
pregătirea in steril fiind o variantă extremă (cu cele mai puţine lucrări de pregătire in
zăcământ) a schemei de pregătire mixtă.

83
 C. Tipul de pregătire mixtă

Schemele acestui tip presupun, intr-o primă variantă, execuţia unor lucrări de
pregătire direcţionale (galerii de bază şi galerii de aeraj, legate de zăcământ prin
transversale) in steril, in culcuşul zăcământului iar a suitorilor in zăcământ, la contactul cu
roca din culcus (se spune că sesapă pe culcuş). Suitorii executaţi in zăcământ se plasează,
totodată, in dreptul galeriilor transversale de bază şi de aeraj, pe care le intersectează.
Intr-o a doua variantă, apar şi alte galerii direcţionale, de bază şi de aeraj, care se
execută in zăcământ, pe culcuş, in dreptul suitorilor. Cele două variante (din care ultima se
intâlneşte doar accidental la minereuri, fiind specifică zăcămintelor de cărbuni), aplicate la
zăcăminte groase şi foarte groasese, cu inclinare mare, se pot observa in figura 20.
Trebuie subliniat că in porţiunea “a”(secţiunea in planul zăcământului, A-B)din figură,
direcţionalele de aeraj şi de transport, există numai in cazul variantei b2 de secţiune A-B,
motiv pentru care galeriile respective, nefiind reale pentru varianta b1, sunt reprezentate cu
linie intreruptă.

4. EXTRAGEREA SUBSTANTEI MINERALE SAU ENERGETICE DIN ZACAMANT

Numită şi extracţie sau exploatare propriu-zisă, extragerea este a treia (după

deschidere şi pregătire) şi cea mai importantă etapă a exploatării zăcămintelor. Ea
presupune dislocarea (desprinderea, abatarea) substantei minerale sau energeticedin
frontul de lucru existent in zacamant şi susţinerea acestuia pentru a proteja minerii de
eventualele surpări, incărcarea şi transportul lui la suprafaţa terenului, asigurarea echilibrului
rocilor inconjurătoare spaţiului exploatat.
Extragerea din zăcământ se efectuează cu ajutorul unor lucrări miniere speciale,
diferite de lucrările de deschidere sau de cele de pregătire, numite lucrări de abataj iar
spaţiul in care se desfăşoară procesul de dislocare poartă numele de abataj sau front de
lucru. Extragerea este şi stadiul in care se recuperează cheltuirelile (investiţiile) efectuate in
timpul cercetării geologice (prospecţiune şi explorare) şi in etapele anterioare ale exploatării.
Menţionăm că din totalul cheltuielilor de exploatare, cheltuielile de extragere reprezintă o
parte substanţială, intre 30 şi 60 %.

4.1. CONDITII PENTRU ALEGEREA METODEI DE EXPLOATARE

SI FACTORII DE INFLUENTA

Alegerea metodei de exploatare este o operaţie foarte importantă, care are loc
inaintea inceperii exploatării, in procesul de proiectare (evaluarea industriala si proiectarea
exploatarii). Aplicarea in practică a metodei se va face mai târziu, in etapa de extracţie a
procesului de exploatre.
Prin metodă de exploatare in subteran se inţelege repartizarea in spaţiu şi ordinea
de execuţie a lucrărilor de pregătire şi de abatare, care au drept scop aducerea substantei
minerale sau energetice din frontul de lucru in orizontul de transport.
Pentru a putea fi folosită, orice metodă de exploatare trebuie să indeplinească
anumite condiţii minime. Dacă le indeplineşte, alegerea sa ca metodă pentru exploatarea
unui zăcământ se va face in funcţie de o multitudine de factori.

4.1.1. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca metoda de exploatare

In mod obligatoriu, pentru a putea fi aleasă, orice metodă de exploatare trebuie să

indeplinească (sa respecte) următoarele conditii legate de:

84
 siguranţă şi confort;
eficienţă economică;
mecanizare;
intergralitatea exploatării;
cerinţelor beneficiarilor.
In primul rând, metoda trebuie să asigure o siguranţă deplină şi un maxim de confort pentru
cei care lucrează in subteran. Ea trebuie să fie conformă cu cerinţele şi prevederile normelor
de protecţie a muncii in timpul lucrului in abataj sau in perioada efectuării
transportului.Obligatoriu, pentru ca lucrătorii să nu rămână prinşi in frontul de lucru, in cazul surpării
sau blocării căii de acces, va exista intodeauna şi o a doua legătură (cale) a abatajului cu o lucrare
de pregătire, prin care să se poată face evacuarea. Aerajul trebuie să asigure in permanenţă o
cantitate suficientă de aer pentru lucrători, cu atât mai mare cu cât există in zăcământ emanaţii mai
puternice de gaze.
Poziţia minerilor in timpul lucrului trebuie să fie comodă iar spaţiul avut la indemână
va fi suficient de mare ca să se asigure o bună circulaţie şi manevrare a utilajelor şi
materialelor.
In al doilea rând, metoda de exploatare trebuie să asigure şi un maxim de eficienţă
economică. Pentru aceasta, metoda trebuie să permita faciliteze extragerea minereului la o
capacitate de producţie optimă (care presupune cel mai scăzut preţ de cost) cât şi la o
calitate corespunzătoare.
Metoda trebuie să permită nu numai mecanizarea tuturor operaţiilor de abatare,
susţinere şi transport ci şi inlocuirea vechii tehnici cu una nouă, mai avansată (maşini, şi
utilaje mai perfecţionate, mai performante). Metoda de exploatare trebuie, in principiu, să
permită o mecanizarea cât mai complexă a operaţiilor grele sau cu volum mare de muncă,
să uşureze controlul operaţiunilor de exploatare şi de aeraj, să facă posibilă organizarea
superioară a muncii.
Exploatarea integrală a minereului din zăcământ este un deziderat major, urmărit
intodeauna dar niciodată atins. Teoretic metoda trebuie să realizeze extragerea intregii
cantităţi (rezerve) de minereu dar deobicei se inregistrează o serie de pierderi, mai mari sau
mai mici, in funcţie de specificul metodei.
Dacă pierderile nu pot fi complet eliminate, se va urmări totuşi ca să se aleagă o
metodă de exploatare care va inregistra pierderi mici. Altfel spus, se vor prefera acele
metode care, in condiţiile specifice ale fiecărui zăcământ, vor asigura un grad de recuperare
a substantei minerale sau energetice cât mai ridicat.
Nu in ultimă instanţă, cerinţele beneficiarilor privind calitatea (mai ales) şi cantitatea
productiei obţinute trebuesc respectate de metoda de exploatare aleasa.

4.1.2. Factorii care influenteaza alegerea metodei de exploatare

Alegerea metodei de exploatare este o operaţie dificila si complexă, facandu-se

ţinând cont de o multitudine de factori geologici, tehnici şi economici. Cunoaşterea lor,
indeosebi a celor geologici, este rezultatul efectuării lucrărilor de cercetare executate in
procesele de explorare (inclusiv prin exploatare experimentală) a zăcământului, de
exploatare (etapele de deschidere si pregatire) a sa şi de exploatare in perimetrele miniere
invecinate.
A.Factorii geologici
Prezintă importanţa cea mai mare şi se referă (influenteaza) nu numai la modalitatea
de extragere a minereului ci şi la modul de amplasare a lucrărilor de pregătire. Mai mult, unii
dintre ei, după cum s-a precizat in alt paragraf, au influenţat şi alegerea metodei de
deschidere.

85
 Concret, factorii geologici sunt cunoscuţi şi sub denumirea de condiţii geologice sau
condiţii de zăcământ. Cum din punct de vedere al exploatarii se deosebesc doua categorii
mari de substante minerale si energtice (carbuni pe de o parte, minereuri si roci pe de alta
parte), fiecare cu caracteristici specifice, factorii geologici vor fi abordati separat, pentru
fiecare din cele doua grupe.

a.Factorii geologici care influenteaza alegerea metodelor de exploatare

pentru categoria carbuni

a1.Forma zacamantului. Deobicei carbunii se gasesc sub forma de strate sau lentile
alungite, deci corpuri aproape plate, extinse pe suprafete intinse, care permit aplicarea
tuturor metodelor de exploatare. Desigur ca se vor folosi cu precadere metodele cu
parametri constanti si de mare productivitate.
Neregularitatile de forma, datorate deobicei proceselor genetice sau miscarilor
tectonice la care sunt supusi ulterior, creeaza greutati metodelor foarte productive. Se vor
prefera metodele de exploatare mai usor adaptabile acestor variatii (mai elastice), chiar
daca productivitatea lor este mult mai redusa.
a2.Grosimea zacamantului. Reprezinta un parametru geologic foarte important in
alegerea metodei de exploatare. In practica exploatarii carbunilor se foloseste urmatoarea
clasificare a zacamintelor dupa grosime:
 foarte subtiri: < 0,5 m;
 subtiri: 0,5 – 1,3 m;
 medii: 1,3 – 3,5 m;
 groase: > 3,5 m.
Daca grosimea zacamintelor este mare, se folosesc metode de exploatare care
presupun impartirea zacamantului in felii. La stratele subtiri si de grosime medie nu se
practica aceasta impartire.
In legatura cu grosimea, la exploatarea carbunilor are o mare importanta
variabilitatea ei. Intodeauna variatiile de grosime ale zacamintelor creeaza dificultati in
timpul exploatarii sau chiar impiedica aplicarea unor metode de mare productivitate. La
zacamintele de carbuni stratiforme, groase, dificultatile datorate variatiei de grosime se
estompeaza prin aplicarea metodei de exploatare prin felii orizontale cu fasii.
a3.Inclinarea zacamantului. Clasificarea zacamintelor de carbuni dupa criteriul
inclinarii, folosita in procesul de exploatare, este urmatoarea:
 orizontale (0 – 50);
 cu inclinare mica: 5 – 240;
 cu inclinare medie: 24 - 450;
 cu inclinare mare: 45 - 900.
Unghiul de inclinare influenteaza si determina orientarea frontului de lucru fata de
directia zacamantului, modalitatea de abatare a carbunelui, tipul de transport in abataj.
Astfel, la inclinari medii si mari nu se pot intrebuinta combinele.
La inclinari mici se foloseste transportul pe banda rulanta (pana la 18 0) si transportul
cu racleti. La inclinari medii si mari carbunele aluneca pe jgheaburi sub influenta propriei
greutati. La zacamintele subtiri si de grosime medie se folosesc metoda cu front continuu si
avansare pe directie (in cazul inclinarilor < 350) si metoda cu front continuu si trepte
rasturnate (daca inclinarea > 350). Cand zacamintele de carbune sunt groase, la inclinari <
350 se aplica metode de exploatare care presupun impartirea in felii pe inclinare iar daca
inclinarile >350 se folosesc metode care fac impartirea in felii orizontale.
a4.Tectonica zacamantului. Daca este simpla, se pot aplica oricare dintre metodele
de exploatare a carbunelui.

86
 Daca un zacamant este puternic afectat tectonic (cutat sau faliat si fragmentat in
compartimente), nu se poate exploata cu metode ce presupun o mecanizare intensiva si o
mare productivitate. In el si lucrarile de pregatire sunt mai numeroase, mai complexe si mai
costisitoare. Uneori fiecare compartiment trebuie pregatit si exploatat separat, ca un
zacamant aparte.
Tectonica are cea mai mare importanta, provocand si greutatile cele mai mari, la
zacamintele subtiri si de grosime medie.
La cele groase, daca gradul de tectonizare este redus se aplica metode de
exploatare prin felii orizontale si abataj frontal iar daca este accentuat se folosesc metode
prin felii orizontale cu fasii.
a5.Proprietatile fizico-mecanice ale zacamantului si rocilor inconjuratoare.
Proprietatile fizico-mecanice ale carbunilor determina modalitatea de dislocare in
frontul de lucru sau chiar constituie o conditie esentiala in folosire unei metode de
exploatare (la metoda de exploatare cu front continuu in trepte rasturnate carbunele trebuie
sa fie rezistent si stabil, pentru ca treptele rasturnate create in el, sub care lucreaza minerii,
nu se sustin).
Proprietatile fizico-mecanice ale rocilor inconjuratoare influenteaza, in general,
modalitatea de dirijare a presiunii in abataj. La zacamintele subtiri si de grosime medie
determina necesitatea si tipul sustinerii.
a6.Autoaprinderea carbunilor. Existenta proprietatii de autoaprindere a carbunilor
dintr-un zacamant face imposibila aplicarea metodelor de exploatare cu surpare sau a
sensului de exploatare progresiv (in avans). In aceasta situatie si lucrarile de pregatire se
executa in rocile inconjuratoare. Uneori se face si o pregatire in blocuri separate.
Pentru a preântâmpina astfel de evenimente, la zăcămintele care conţin carbuni cu
tendinţe de autoaprindere, se vor folosi metode de exploatare cu rambleu sau se va apela la
metode care extrag carbunele foarte rapid iar lucrările de pregătire sunt executate nu in
zacamant ci in rocile inconjurătoare.
Chiar si in conditii de suprafata, carbunele depozitat in halda se poate autoaprinde,
dar acest fapt un influenteaza alegerea metodei de exploatare in subteran.
a7.Prezenta gazelor. Existenta gazelor in zacamant sau in rocilor inconjuratoare
trebuie tratata cu foarte mare atentie. Minerii se pot axfisia sau se pot declansa (cand gazul
este metan) in subteran puternice explozii.
Prezenta gazelor influenteaza in mod indirect metoda de exploatare a carbunelui,
impunand:
 un anumit tip de utilaje (antigrizutoase);
 masuri pentru eliminarea gazelor sau de micsorare a riscului producerii de
explozii (intensificarea aerajului; sectiuni transversale mai mari ale lucrarilor
miniere subterane);
 schema generala de pregatire in rocile inconjuratoare;
 pregatirea si exploatarea pe portiuni separate din zacamant, numite blocuri.
a8. Factorul hidrogeologic. Prezenta apei subterane in zacamant provoaca mari
greutati metodelor de exploatare:
 reducerea productivitatii;
 inrautatirea conditiilor de lucru in abataj;
 crearea pericolelor de accidente.
Daca apa exista in rocile inconjuratoare, sunt afectate mai mult zacamintele de
carbuni subtiri si de grosime medie. La cele groase se poate lasa un pilier de protectie din
carbune, intre zona ce se exploateaza si stratul acvifer.
Metoda de exploatare ce se alege a fi aplicata trebuie sa asigure, prin lucrari de
pregatire adecvate, o asecare si evacuare prealabila a apei, cat mai complete.

87
 b.Factorii geologici care influenteaza alegerea metodelor de exploatare
pentru categoria minereuri si roci utile

Printre cei mai importanţi factori pot fi enumeraţi: forma şi grosimea zăcământului;
inclinarea sa; tectonica şi condiţiile hidrogeologice ale zăcământului; repartiţia componenţilor
utili şi a tipurilor de minereu diferite in masa acestuia; tendinţele minereului de a se oxida,
cimenta sau autoaprinde; stabilitatea minereului şi a rocilor inconjurătoare zăcământului;
valoarea minereului.
b1.Forma zăcământului. Atunci când forma zăcământului sau a fiecărui corp
(când zăcământul este constituit din mai multe) component este regulată, există situaţia
ideală in care se pot alege oricare din metodele de exploatare cunoscute. Se vor prefera,
totuşi, ca fiind cele mai avantajoase, metodele de mare productivitate.
Pe măsură ce zăcământul are forme tot mai neregulate, exploatarea sa este din ce
in ce mai dificil de efectuat. Sunt necesare metode de exploatare mult mai flexibile,
transportul şi aerajul sunt mai complicate şi mai greu de realizat, performanţele economice
sunt mai reduse. De exemplu, la filoanele neregulate ca forma nu se pot aplica metode de
exploatare de mare productivitate, cum sunt cele cu surpare in subetaje sau cu
inmagazinarea minereului. Există şi metode, cum sunt cele cu rambleu, pentru care forma
zăcământului nu are nici o importanţă.
b2.Grosimea zăcământului. După grosime, in domeniul exploatării minereurilor,
zăcămintele se impart in:
foarte subţiri (sub 0,7 m);
subţiri (0,7 – 2,0 m);
medii sau mijlocii (2,0 - 5,0 m);
groase (5,0 – 20,0 m);
foarte groase (peste 20,0 m).
Dacă grosimea unui zăcământ sau corp al său este mare, se pot aplica pentru
exploatare oricare dintre metode. Dar, ca şi la forma zăcământului, se preferă cele de mare
productivitate. In plus, in afară de mărimea grosimii mai contează şi variabilitatea acesteia,
cu cât ea esta mai mare cu atât extragerea minereului este mai dificilă sau chiar imposibilă
in cazul unor metode.
La grosimi mici (mai ales dacă sunt şi variabile), de exemplu, metodele de mare
productivitate, cum ar fi cea cu inmagazinare, sunt dificil de aplicat din cauza ingreunării sau
imposibilităţii efectuării transportului gravitaţional in panou. Pentru metodele de exploatare
cu subetaje sau cu surpare in blocuri, grosimea zăcământului trebuie să fie mare iar la
metodele cu rambleu sau la metodele cu camere şi pilieri, variabilitatea grosimii nu prezintă
nici o importanţă.
b3.Inclinarea zăcământului. Este un factor geologic deosebit de important in
alegerea metodei de exploatare. Inclinarea determină orientarea şi sensul de inaintare al
abatajului, metoda de dirijare a presiunii rocilor inconjurătoare şi felul transportului in panou.
După acest criteriu, zăcămintele de minereuri se impart in trei categorii:
cu inclinare mică (sub 300);
cu inclinare medie (30 – 450);
cu inclinare mare (45 – 900).
Cănd zăcământul are inclinare mare se pot intrebuinta metode de exploatare cu
inmagazinare şi surpare. Pentru aplicarea metodelor de exploatare cu camere şi pilieri la
zăcămintele subţiri şi de grosime medie trebuie ca inclinarea să fie mică, spre deosebire de
zăcămintele groase sau foarte groase unde inclinarea nu are nici o importanţă.

88
 Deşi folosirea metodelor de exploatare cu rambleerea spaţiului excavat (care sunt
prea costisitoare) se poate face la orice inclinare a zăcământului, chiar şi variabilă, este mai
indicat ca inclinarea să fie mare, intrucât astfel se mai pot reduce din cheltuielile legate de
transportul, introducerea şi imprăştierea in panou a rambleului, dacă acestea se pot face
gravitaţional.
b4.Tectonica zăcământului. O tectonică simplă a zăcământului de minereuri
presupune posibilitatea aplicării tuturor metodelor de exploatare. Pe măsură ce zăcămintele
prezintă o tectonica mai complicată, sunt eliminate metodele de mare productivitate, mai
pretenţioase şi mai rigide.
In cazuri extreme, de tectonizare foarte intensă, când celelalte metode nu mai sunt
posibil de aplicat, dau rezultate bune – fiind mai flexibile - metodele cu felii orizontale şi
rambleu sau cu felii orizontale şi surpare.
b5.Condiţiile hidrogeologice ale zăcământului. In principiu, prezenţa apei in
zăcământ crează dificultăţi procesului de exploatare. Când condiţiile hidrogeologice sunt
foarte dificile (zăcământul, rocile inconjurătoare sau ambele se află sub apă) se analizează
in primul rând posibilitatea exploatării rentabile.
Când atât zăcământul cât şi rocile inconjurătoare sunt sub nivelul hidrostatic, se
impune soluţia asecării, costul acesteia, insumat cu cheltuielile de exploatare, trebuind să fie
mai mic decât valoarea minereului extras. In situţia in care numai rocile inconjurătoare
conţin apă, se pot lăsa pilieri in zăcământ, care să izoleze, fata de rocile acvifere
inconjurătoare, partea de zăcământ ce se va exploata. Dacă niciuna din cele două soluţii nu
sunt posibile, se consideră că nu mai este vorba de un zăcământ ci de o acumulare
nerentabil de exploatat.
Atunci când condiţiile hidrogeologice sunt mai puţin dificile, deci zăcământul nu se
află in sau sub un strat acvifer important dar in el se constată totuşi că există un aflux
important de apă, se aleg metode de exploatare puţin sensibilă la prezenţa apei, cum ar fi
metodele cu rambleu.
b6.Repartiţia componenţilor utili şi a tipurilor de substante minerale diferite
in masa zăcământului. In masa zăcământului, componenţii minerali utili pot avea repartiţii
uniforme sau neuniforme. In cazul in care componenţii utili sunt dispuşi in mod uniform se
pot aplica oricare dintre metodele de exploatare.
O dispoziţie neuniformă a acestora presupune că in zăcământ sunt zone cu
conţinut ridicat sau acceptabil in substanţă minerală utilă şi porţiuni cu conţinut prea scăzut
sau fără nici un fel de conţinut (intercalaţii sterile), ce trebuiesc evitate in procesul de
exploatare.
Se impune folosirea unor metode de exploatare care să efectueze o extragere
selectivă, numai a substantei minerale utile, lăsând in zăcământ intercalaţiile sterile sau
mineralizaţia cu conţinut prea scăzut, care nu interesează din punct de vedere economic.
Alteori, in zăcământ pot exista două sau mai multe tipuri (sorturi) de substanta
minerala, ce trebuie să intre in fluxuri tehnologice diferite (in uzina de preparare sau in cea
metalurgică), deci trebuiesc exploatate separat. Astfel de sorturi diferite pot fi, de exemplu la
acelasi minereu, unul oxidic şi altul sulfuric, unul plumbo-zincifer şi altul cuprifer etc.
Metodele de exploatare care să efectueze o extragere selectivă sau pe sorturi de
minereu sunt, de exemplu, cele cu camere şi pilieri sau metodele cu rambleu.
b7.Tendinţele substantei minerale de a se oxida, cimenta sau autoaprinde.
Unele minereuri, de o anumită compoziţie mineralogică (de exemplu sub formă de sulfuri),
au tendinţa de a se oxida parţial atunci când sunt sfărâmate şi desprinse din zăcământ, deci
când vin in contact cu aerul existent in lucrările miniere. In aceste cazuri nu este
recomandată folosirea metodelor cu surpare in masă.
La suprafata terenului, minereul scos din zacamintele unde a avut loc oxidarea

89
 ajunge la uzina de preparare cel putin partial oxidat şi va intra in fluxul tehnologic
obisnuit, pentru sulfuri, unde eficienţa concentrării sale va fi scăzută.
In cazul minereurilor cu tendinţă de cimentare (după un timp de la dislocarea din
zăcământ fragmentele se pot prinde unele de altele) nu se pot aplica metodele de
exploatare cu inmagazinare, deoarece minereul abatat şi inmagazinat nu mai poate fi
ulterior evacuat din panou.
Minereurile care conţin sulfuri, avand peste 40 % sulf in componenta, se pot oxida
atunci când sunt fisurate şi vin in contact cu aerul din lucrările miniere. Reacţia de oxidare
este violentă, exotermă, producând temperaturi de câteva sute de grade Celsius iar despre
minereu se spune că se autoaprinde.
De fapt minereul nu arde, ceea ce ia foc la temperaturile ridicate sunt materialele
combustibile (indeosebi lemn) existente in subteran, deobicei cele folosite la armarea
lucrărilor miniere. Apariţia unui foc subteran poate determina, in cazuri mai grave,
suspendarea exploatării şi aducerea minei in stare de avarie.
Pentru a preântâmpina astfel de evenimente, la zăcămintele care conţin minereuri
cu tendinţe de autoaprindere, se vor folosi – ca si in cazul carbunilor - metode de exploatare
cu rambleu sau se va apela la metode care extrag rapid minereul iar lucrările de pregătire
sunt executate nu in zacamant ci in rocile inconjurătoare.
b8.Stabilitatea minereului şi a rocilor inconjurătoare zăcământului. Stabilitatea
minereului din zăcământ şi a rocilor din acoperişul şi culcuşul acestuia este foarte diferită şi
depinde de proprietăţile fizico-mecanice, de structura şi tectonica lor. Atunci când există o
bună stabilitate, atât pentru minereu cât şi pentru roci, se pot folosi oricare dintre metodele
de exploatare a minereului, inclusiv a celor mai productive şi mai puţin costisitoare. Pentru
metodele cu susţinere naturală, respectarea acestei condiţii este obligatorie.
Dacă minereul este instabil, este necesar să se aplice metoda de exploatare prin
felii descendente cu rambleu. Dacă insă rocile inconjurătoare sunt instabile se evită
neapărat metoda de exploatare cu inmagazinare (minereul inmagazinat nu mai poate fi
evacuat din panou, fiind presat de rocile din culcus si acoperis) şi se aplică metode cu
rambleere sau surpare. Obligatoriu, la metodele cu susţinere artificială, rocile inconjurătoare
trebuie să fie foarte stabile.
b9. Valoarea substantei minerale din zacamant. Acest factor determină grija cu
care se va efectua exploatarea. Dacă minereul dintr-un zacamant este mai puţin valoros,
cum este cazul unor minereuri nemetalifere (talc, caolin, sare gemă etc.) sau metalifere
(minereu de fier, bauxită ş.a.), in plus prezintă şi rezerve mari, se aplică metode de mare
productivitate care să furnizeze o producţie la un preţ de cost redus.
Chiar dacă din punct de vedere cantitativ pierderile de exploatare sunt mari,
valoarea acestora este neglijabilă.
Cu totul altfel sunt privite minereurile valoroase (aurifere, auro-argentifere,
platinifere, nichelifere etc.), la exploatarea cărora se aplică metode cu pierderi mici de
exploatare şi obligatoriu nu se lasă pilieri de protecţie definitivi.

B.Factorii tehnici şi economici

Deşi aceşti factori nu sunt cei mai importanţi, ei având o pozitie secundară, vor fi
luaţi intodeauna in considerare, influenţând alegerea metodei de exploatare mai ales in
cazul in care, două sau mai multe metode se află aproximativ la egalitate din punct de
vedere al factorilor geologici si trebuiesc departajate.

90
 a.Factorii tehnici

Se referă la utilajele care se vor folosi in abataj, precum şi la utilajele care vor
efectua transportul. Cum aceste utilaje se perfecţionează in mod continuu, metoda aleasă
trebuie să se preteze uşor la inlocuirea celor vechi cu unele noi, mai performante.
Se asigură in acest fel, pe parcursul efectuării viitoarei exploatări zăcământului, o
sporire a gradului de mecanizare, cu efecte benefice asupra creşterii producţiei,
productivităţii şi eficienţei economice.

b.Factorii economici

Reprezintă, de fapt, o serie de indicatori care arată eficienţa cu care se

exploatează zăcământul. Principalii factori, care constituie şi criterii importante in alegerea
metodei de exploatare, sunt urmatorii:
preţul de cost;
productivitatea;
gradul de recuperare a rezervelor;
gradul de diluţie a substantei minerale sau energetice;
lungimea totală a lucrărilor de deschidere şi pregătire;
consumurile specifice.
După preţul de cost la care se realizează exploatarea substantei minerale sau
energetice din zacamant, exprimat in lei/t, se disting metode puţin costisitoare (in blocuri, cu
camere şi pilieri, in subetaje, cu inmagazinare), metode la un preţ de cost mediu (cu trepte
drepte, cu surpare in subetaje) şi metode cu preţ de cost ridicat (prin fâşii transversale şi
surpare, prin fâşii direcţionale sau transversale cu susţinere şi rambleere etc.).
Productivitatea cea mai ridicată se intâlneşte la metode de exploatare in blocuri, in
camere şi pilieri, cu inmagazinare. Mai puţin productive sunt metodele prin fâşii direcţionale
fără rambleere, fâşii transversale cu surpare, fâşii direcţionale cu armare ş.a.
Cele mai puţin productive se dovedesc a fi metodele in trepte drepte fără
rambleere, prin fâşii direcţionale şi transversale cu rambleere, prin fâşii direcţionale şi
transversale cu susţinere şi rambleere ş.a.
Un grad de recuperare a rezervelor bun realizează toate metodele de exploatare
cu rambleu şi metoda de exploatare prin fâşii direţionale cu sustinere. O recuperare
mulţumitoare se observă la metoda de exploatare cu subetaje, metoda cu inmagazinare,
metoda cu surpare in subetaje (felii transversale şi blocuri). Gradul de recuperare a
rezervelor este in general mic la metodele de exploatare cu surpare şi la metodele cu
camere şi pilieri.
Gradul de diluţie a substantei minerale este scăzut la metodele de exploatare cu
camere şi pilieri, la metodele cu inmagazinare şi la metodele cu rambleu (dacă se realizează
poditura, care sa separe minereul abatat de rambleul aflat dedesubt). Diluţia este mai
crescută la metodele de exploatare in trepte drepte, la metodele cu susţinere, la metodele
cu subetaje, la metodele cu trepte drepte sau la metoda cu fâşii direcţionale şi armare. Cea
mai mare diluţie se obţine in cazul metodelor de exploatare cu surpare.
Lungimea totală a lucrărilor de deschidere şi pregătire (uneori se foloseşte ca
indicator cantitatea de substanta minerala sau energética pe un metru lucrare de pregătire)
este mică la metodele cu camere şi pilieri sau la metodele cu trepte drepte şi ceva mai mare
la metodele prin fâşii direcţionale cu rambleere, metodele cu inmagazinare şi metodele de
exploatare cu subetaje. Cele mai lungi lucrări, mai ales de pregătire, se intâlnesc la
metodele de exploatare cu surpare (in blocuri, in subetaje, cu fâşii transversale).

91
 Dintre toate consumurile specifice, cel mai important şi mai frecvent luat in
considerare la alegerea metodei de exploatare este consumul de lemn. Cele mai mici
consumuri specifice (pe tona de de substanta minerala sau energetica extrasa) de lemn se
inregistrează la metodele de mare productivitate: metode cu camere şi pilieri, metode cu
inmagazinare, metode cu subetaje, metoda cu surpare in blocuri.
Consumurile cresc la metodele cu trepte drepte şi metodele de exploatare prin fâşii
direcţionale, ajungând să fie maxime la metodele de exploatare cu surpare (in subetaje, cu
fâşii transversale).
La alegerea metodelor de exploatare a zacamintelor se vor prefera, in principiu,
acele metode care prezintă preţul de cost, gradul de diluţie, consumuri specifice şi şi
lungimea totală a lucrărilor de deschidere şi pregătire cu valori cât mai mici iar
productivitatea, gradul de recuperare a rezervelor şi cantitatea de substanta minerala pe un
metru lucrare de pregătire cât mai mari.

4.2. METODE DE EXPLOATARE A ZACAMINTELOR IN SUBTERAN

Deoarece zăcămintele de substante minerale si energetice solide se găsesc in

foarte diverse condiţii geologice (rar două zăcăminte sunt complet asemănătoare, sub toate
aspectele), există şi o multitudine de metode de exploatare. Se cunosc câteva sute, dacă
se iau in considerare şi variantele acestora.
Majoritatea metodelor sunt clasice, folosindu-se de mult timp. Altele, complet
diferite, numite metode de exploatare speciale sau neconvenţionale, sunt mult mai noi.
Reamintim că uneori se vorbeşte şi de minereuri lichide, respectiv de
hidrominereuri (diverse tipuri de ape şi nămoluri), la care se folosesc metode de exploatare
specifice stării lichide in care se găsesc. Acestea sunt rar folosite şi nu vor fi abordate in
aceasta lucrare.

4.2.1. Metode clasice de exploatare

Marea majoritate a substantelor minerale si energetice solide se exploatează prin

metode bazate pe principii vechi de exploatare, deci sunt metode clasice. Ele se folosesc
numai la zăcămintele aflate in scoarţa terestră, sunt bine cunoscute şi fac apel la tehnologii
de extracţie obişnuite.
Desigur că şi ele s-au modernizat in decursul timpului, prin folosirea in procesele
tehnologice a unor maşini şi instalaţii noi şi mult mai performante, in pas cu evoluţiile ştiinţei
şi tehnologiei, dar principiile aplicate au rămas aceleaşi.

A. Clasificarea metodelor de exploatare clasice

a. Clasificarea pe baza unui singur criteriu

Sistematizarea şi clasificarea numeroaselor metode de exploatare a zăcămintelor de

substante minerale si energetice solide se face in funcţie de anumite criterii (unele
elemente comune) precum:
modul de exploatare;
natura substantei minerale sau energetice;
modul de sustinere a abatajului;
modul de dirijare a presiunii in spaţiul exploatat;
după impărţirea stratului in felii;

92
 lungimea frontului de lucru;
direcţia de avansare a abatajului;
schema de pregătire a etajului;
grosimea zacamantului;
morfologia zăcămintelor etc.
După modul de exploatare se disting metode de exploatare in subteran, metode de
exploatare la zi şi metode de exploatare combinate. Dacă se ia in considerare natura
substantei minerale, de exemplu in cazul minereurilor, se deosebesc metode de exploatare
a minereurilor metalifere şi metode de exploatare a minereurilor nemetalifere.
Conform modului de sustinere a abatajului există atât metode de exploatare cu
abataje nesusţinute cât şi metode de exploatare cu abataje susţinute. Criteriul modului de
dirijare a presiunii rocilor in spaţiul exploatat (modul de susţinere in zona din care s-a extras
substanta minerala sau energetica) evidenţiază: metode de exploatare cu goluri remanente
(cu susţinere naturală şi cu susţinere artificială), metode de exploatare cu inmagazinare,
metode de exploatare cu rambleu, metode de exploatare cu surpare sau cu prăbuşire
dirijată (metode cu surparea substantei minerale, metode cu surparea substantei minerale şi
rocilor inconjurătoare), metode de exploatare combinate (o combinaţie dintre două sau mai
multe din metodele anterioare).
Impărţirea in felii, aplicată mai des la zăcăminte stratiforme, distinge două tipuri:
metode de exploatare fără impărţire in felii şi metode de exploatare cu impărţire in felii.
Conform criteriului lungimii frontului de lucru (abatajului), se deosebesc metode de
exploatare cu front lung şi metode de exploatare cu front scurt. Dacă se aplică drept criteriu
direcţia de avansare a abatajului in raport cu direcţia şi inclinarea zăcământului, pot fi
metode de exploatare cu avansare pe direcţie şi metode de exploatare cu avansare pe
inclinare. Schema de pregătire a etajului sau panoului (mai concret impărţirea in subetaje)
implică şi ea existenţa a două tipuri: metode de exploatare cu impărţire in subetaje şi
metode de exploatare fără impărţire in subetaje. Grosimea zacamintelor este un criteriu de
clasificare in cazul metodelor de exploatare a carbunilor. Conform lui, exista metode de
exploatare pentru strate subtiri si de grosime medie si metode pentru stratele groase.
Morfologia zăcămintelor distinge metode de exploatare a zăcămintelor tabulare
(stratiforme) sau aproximativ tabulare (lentiliforme), metode de exploatare a zăcămintelor
columnare, metode de exploatare a zăcămintelor masive (izometrice).

b. Clasificarea unică, simplificată

Nu există o clasificare unică, unanim acceptată, a metodelor clasice de exploatare

a substantelor minerale sau energetice solide ci diverse incercări de clasificare, care nu
includ total foarte numeroasele metode cunoscute. Din necesităţi didactice şi de inţelegere
globală a metodelor de exploatare se va prezenta in continuare cate o variantă de clasificare
unică, simplificata, atat pentru categoría carbuni cat si pentru categoría minereuri si roci
utile.
b1.Clasificarea metodelor de exploatare a carbunilor. Aceasta clasificare tine
cont, in primul rand, de grosimea zacamintelor (stratelor) de carbune. In continuare, la
stratele subtiri si de grosime medie intervine, cu rangul 2, lungimea frontului de lucru iar la
stratele groase posibilitatea impartirii in felii.
I.Grupa metodelor de exploatare a stratelor subtiri si de grosime medie
A.Subgrupa metodelor cu front scurt:
a.Metode cu camere;
b.Metode cu stalpi scurti;

93
 c.Metode cu camere si stalpi;
d.Metode cu fasii;
B. Subgrupa metodelor cu front lung:
a.Metode cu front lung continuu (abataj frontal):
Metode cu front continuu pe inclinare si avansare pe directie;
Metode cu front continuu pe directie si avansare pe inclinare;
Metode cu front continuu diagonal;
Metoda cu front continuu in trepte rasturnate;
b.Metode cu stalpi;
Metode cu stalpi lungi pe directie;
Metode cu stalpi lungi pe inclinare;
Metode cu stalpi lungi in diagonala;
Metode cu stalpi lungi orizontali;
C. Subgrupa metodelor de exploatare combinate.
II. Grupa metodelor de exploatare a stratelor groase
A.Subgrupa metodelor fara impartire in felii (ca la stratele subtiri sau de
grosime medie);
B. Subgrupa metodelor cu impartire in felii:
a.Metode prin felii orizontale;
Metode cu front scurt (cu fasii sau camere);
Metode cu front lung (abataj frontal);
b.Metode prin felii pe inclinare;
Metode cu surparea acoperisului;
Metode cu rambleerea spatiului exploatat;;
c.Metode prin felii diagonale;
d.Metode prin felii transversal-inclinate;
C.Subgrupa metodelor de exploatare cu surparea carbunilor si a rocilor
inconjuratoare (cu banc subminat).

b2.Clasificarea metodelor de exploatare a minereurilor si rocilor. Clasificarea

unică are V clase (uneori, din clasa I-a, cele doua diviziuni sunt considerate clase distincte,
deci unii specialisti considera ca exista VI clase) si foloseşte concomitent mai multe criterii
de clasificare, primul fiind cel al modului de dirijare a presiunii rocilor in spaţiul exploatat.

I. Clasa metodelor de exploatare cu goluri remanente

A.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere naturală:
a.Metode cu camere (front scurt) şi pilieri (stâlpi);
b.Metode cu front lung in trepte:
- metoda cu front lung in trepte drepte;
- metoda cu front lung in trepte răsturnate;
c.Metode cu front lung rectiliniu:
- metoda cu front lung rectiliniu pe inclinare;
- metoda cu front lung rectiliniu orizontal;
- metoda cu front lung rectiliniu diagonal;
d.Metode cu abatare in subetaje (din galerii de subetaj);
e.Metode cu abatare din suitori.
B. Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere artificială:
a.Metode cu felii (fâşii) orizontale şi susţinere artificială;
b.Metode cu felii (fâşii) inclinate şi susţinere artificială;

94
 c.Metode cu camere şi stâlpi artificiali;
d.Metode cu trepte răsturnate şi susţinere artificială.
II. Clasa metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului.
A. Subclasa metodelor cu front scurt, abataj convergent şi inmagazinare.
B. Subclasa metodelor cu front scurt, abataj divergent şi inmagazinare.
C. Subclasa metodelor cu front scurt, abataj prin fâşii orizontale şi inmagazinare.
D. Subclasa metodelor cu front lung in trepte răsturnate şi inmagazinare.
III. Clasa metodelor de exploatare cu rambleu
A. Subclasa metodelor prin felii sau fâşii orizontale şi rambleu.
B. Subclasa metodelor prin felii sau fâşii inclinate şi rambleu.
C. Subclasa metodelor cu trepte răsturnate şi rambleu.
IV. Clasa metodelor de exploatare cu surpare (prăbuşire dirijată)
A. Subclasa metodelor de exploatare cu surparea rocilor inconjurătoare
a.Metode prin felii orizontale şi prăbuşire:
metoda prin felii orizontale, cu front scurt (fâşii) şi prăbuşire;
metoda prin felii orizontale, cu front lung şi prăbuşire.
b.Metode cu stâlpi şi prăbuşire
c.Metode de exploatare cu front continuu şi prăbuşire.
B. Subclasa metodelor de exploatare cu surparea (prabusirea) minereului
şi a rocilor inconjurătoare
a.Metode cu prăbuşire in subetaje;
b.Metode cu prăbuşire in etaje.
V. Clasa metodelor de exploatare combinate
A. Subclasa metodelor cu combinare la nivelul abatajului;
B. Subclasa metodelor cu combinare la nivelul unităţii de exploatare.
a.Metode cu camere şi rambleu.
b.Metode cu camere şi inmagazinare.
c.Metode cu camere şi prăbuşire.

B. Gruparea metodelor clasice de exploatare pentru categoria carbuni

Dupa cum se poate constata din clasificarile prezentate anterior, metodele de

exploatare sunt foarte numeroase si prezentarea lor, pe langa faptul ca unele nici nu se mai
folosesc astazi, ar necesita un spatiu foarte extins. Se vor aborda in continuare doar grupele
mari de metode, cu cate o exemplificare de metoda reprezentativa.
Desi la nivelul metodelor de exploatare se constata, de multe ori, asemanari si chiar
identitati intre categoriile carbuni si minereuri (incluzand aici si rocile utile), gruparea
metodelor se face altfel pentru fiecare categorie. In plus, chiar si la metodele foarte
asemanatoare, fiecare din cele doua categorii de substante minerale isi impune o amprenta
specifica, diferentiindu-le, uneori substantial.
Este motivul pentru care grupele se vor prezenta separat, pe categoriile carbuni si
minereuri (inclusiv roci). Pentru a sublinia diferentele dintre ele, la carbuni se vor deosebi
grupe iar la minereuri si roci clase.

a.Grupa metodelor de exploatare a stratelor subtiri si de grosime medie

Stratele de carbuni subtiri si de grosime medie, dupa cum s-a evidentiat la factorii
geologici care influenteaza alegerea metodelor de exploatare pentru carbuni, au grosimi

95
cuprinse intre 0,5 si 1,5 m in primul caz si de 1,5 – 3,5 m in cel de-al doilea. Ele se
caracterizeaza prin faptul ca nu se impart in felii ci se exploateaza deodata, pe toata
grosimea lor.
Subgrupele metodelor de exploatare se deosebesc dupa lungimea frontului de lucru
si se impart in:
subgrupa metodelor cu front scurt;
subgrupa metodelor cu front lung;
subgrupa metodelor combinate.

a1.Subgrupa metodelor de exploatare cu front scurt

La aceste metode, frontul de lucru nu are o lungime mai mare de 12 m. Initial, stratul
de carbune inclinat se imparte in etaje cu ajutorul galeriilor directionale iar apoi, in cadrul
etajului, cu ajutorul lucrarilor miniere inclinate (galerii slab inclinate, plane inclinate, suitori)
se delimiteaza panouri sau campuri de abataj. Daca stratul este orizontal se folosesc doar
galerii, cu care se delimiteaza panouri lungi si campuri de abataj.
Astfel, stratul de carbune, in cadrul unui etaj, subetaj sau panou, se extrage pe
portiuni inguste (de latime cat lungimea frontului de lucru), numite fasii sau camere, asezate
una langa alta sau despartite de stalpi (pilieri) de carbune. In cadrul fiecarei fasii, operatiile
de abatare, transport si sustinere se desfasoara in mod independent.
Subgrupa are drept caracteristici:
 organizare simpla a lucrarilor de abataj;
 viteza mare de avansare a abatajului;
 posibilitatea de a folosi simultan mai multe fronturi de lucru, ceea ce
conduce la productii si productivitati mari;
Metodele din componenta subgrupei se aplica deobicei atunci cand acoperisul
stratului de carbune nu este prea rezistent (este „slab”) iar unele conditii de zacamant
(indeosebi inclinarea) sunt variabile. Intrucat acoperisul este slab, metodele necesita, de
cele mai multe ori, lasarea de pilieri de carbune intre lucrarile de abataj, astfel ca pierderile
imobilizate in acestia sunt mari.
Subgrupa contine urmatoarele asociatii de metode de exploatare:
 metode cu camere;
 metode cu stalpi scurti;
 metode cu camere si stalpi;
 metode cu fasii.
Spatiul alocat acestei lucrari este prea limitat pentru a trece in revista toate metodele
din componenta celor patru asociatii de metode dar o caracterizare succinta a fiecarei
asociatii va fi facuta in continuare.
1.Metode cu camere. Sunt uneori numite si metode cu camere si pilieri. Prezinta
frontul de lucru cu lungimi de 4 - 12 m, in functie de stabilitatea rocilor inconjuratoare
(lungime cu atat mai mare cu cat stabilitatea e mai ridicata). Pe masura ce carbunele este
extras, frontul de lucru inainteaza iar in urma sa ramane un spatiu gol, numit camera, de
latime egala cu lungimea frontului.
Intre camere, pentru ca acoperisul stratului de carbune sa nu se prabuseasca, se
lasa pilieri de carbune. Carbunele continut in pilieri nu se va mai extrage niciodata,
constituind pierderi de exploatare.
Initial, stratul de carbune (sau un camp minier, daca stratul are dimensiuni mari si se
imparte in campuri miniere) se pregateste in etaje – la inclinari mai mari – sau in panouri
(cazul stratelor orizontale sau cu inclinare mica), care, la randul lor se divid in campuri de

96
abataj. In cadrul fiecarui camp, conturat pe patru laturi prin lucrari miniere, se creeaza mai
multe fronturi de lucru, decalate intre ele, separate de pilieri.
In figurile 21 si 22 se prezinta, principial, simplificat (fara unele detalii de pregatire)
metoda de exploatare cu camere paralele cu galeriile de panou, respectiv metoda de
exploatare cu camere perpendiculare pe galeriile de panou. Culoarea neagra reprezinta
carbunele, inclusiv cel imobilizat in pilieri iar cea alba lucrarile miniere construite prin
extragerea carbunelui (galerii de panou, galerii de camp de abataj si camere).
Lungimea unei camere poate depasi 150 m iar latimea unui pilier aflat intre camere
este de 2 - 10 m. Extragerea carbunelui in camere se face cu explozivi sau pe cale
mecanizata (cu utilaje de taiere). In final, aceste camere se umplu cu rocile de deasupra
carbunelui, prin surparea acoperisului sau se rambleeaza (total ori partial).
2.Metode cu stalpi scurti. Se folosesc deobicei la exploatarea stratelor de carbuni
cu grosime medie si inclinare mica (chiar si la strate orizontale). Sa presupunem ca stratul
de carbune este orizontal. Campul minier se imparte in panouri, de dimensiuni

97
 Fig.23.
Impartirea panoului in stalpi lungi la metoda de exploatare cu stalpi scurti (Gpr =
galerie principala prin campul minier; Gp = galerie de panou; Gpp = galerii de portiuni de
panou; P = pilieri pentru galerii; A = portiune a stalpului lung 1, in care se va prezenta, in
figura urmatoare impartirea in stalpi scurti).

Fig.24.
Impartirea stalpului lung de carbune in stalpi scurti si ordinea de exploatare a acestora la metoda de
exploatare cu stalpi scurti si extragere cu fasii, in cazul unui strat inclinat (Ga = galerie de aeraj; Gb =
galerie de baza; G = galerie de delimitare a stalpilor scurti; Ss = stalpi scurti; Sse = stalp scurt
exploatat; Pi = plane inclinate; fe = fasie exploatata; f = fasie in curs de executie; F = front de lucru in
cadrul unei fasii; 1,2,3,4 = ordinea de exploatare a stalpilor scurti; = sensul de deplasare a
frontului de lucru in cadrul unei fasii; = directia si inclinarea stratului de carbune).

750 – 1500 m, cu ajutorul galeriilor de panou. In cadrul fiecarui panou, prin galerii de portiuni
de panou, se delimiteaza in masa carbunelui portiuni de panou denumite stalpi lungi (fig.
23), cu o latime de 100 – 250 m. Daca stratul ar fi inclinat, in locul galeriilor de panou ar
exista plane inclinate.
In figura 24, care detaliaza portiunea A din figura 23, se arata impartirea partii
drepte a stalpului lung 1 in stalpi scurti, precum si ordinea de exploatare a acestora.

98
 Astfel, prin intermediul unor galerii sau, daca stratul de carbune este inclinat, cu
galerii (pe directie) si plane inclinate (pe inclinarea stratului) se contureaza stalpi scurti,
patrati, cu latura de 20 – 30 m. Sa presupunem ca stratul este usor inclinat.
Extragerea incepe cu stalpul scurt 1, continua cu cei doi stalpi 2, apoi cu cei trei
stalpi 3 etc. Procedeul de extragere este fieprin impuscare fie mecanic (cu ciocane de
abataj). In figura este surprinsa extragerea carbunelui din cei doi stalpi, unul in care este in
curs de executie o fasie (sau camera) iar celalalt in care o fasie a fost deja exploatata iar a
doua este in curs de executie.
Dirijarea presiunii rocilor din pilierii scurti extrasi se face prin prabusirea
acoperisului.
Metodele se aplica deobicei cand rocile inconjuratoare nu au o stabilitate prea buna
(in spatiul ramas gol tavanul se surpa) dar se pot folosi si in cazul unei stabilitati ceva mai
bune (in spatiul excavat se introduce rambleu) iar rocile din tavan sunt mai greu surpabile.
Folosirea lor este exclusa in cazul emanatiilor de gaz metan.
Ele au ca dezavantaje unele probleme de aeraj si de pierderi a rezervelor in stalpii
care prezinta pericol de surpare (ei nu se mai extrag).
3.Metode cu camere si stalpi. Reprezinta o combinare intre metodele cu camere si
cele cu stalpi. Sunt indicate la strate de carbune cu inclinare de maxim 15 0, aflate la
adancimi de pana la 300 m, cu roci cu stabilitate buna (mare si medie), prezentand grosimi
variabile si continut mic de gaze.
Ele se caracterizeaza prin extragerea carbunelui in doua etape. In prima etapa, in
urma exploatarii progresive, iau nastere camere marginite de stalpi (pilieri) de carbune, ca la
metodele cu camere. O camera are latime de aproximativ 5 m iar stalpul poate atinge 20 –
25 m.
Daca la metodele cu camere pilierii ramaneau definitiv in subteran, ca pierderi de
exploatare foarte mari, la metodele cu camere si stalpi, in etapa a doua, se trece la
extragerea in retragere si a stalpilor dintre camere. Cum din ei, din motive de siguranta, nu
se poate extrage tot carbunele, pierderile de rezerve sunt destul de ridicate (pana la 35 %,
uneori si mai mari).
4.Metode cu fasii. Se aplica la orice inclinare a stratelor de carbune subtiri si de
grosime medie, dar numai daca nu se pot folosi metodele cu front lung. Dupa orientarea lor
fata de stratul de carbune, fasiile pot fi directionale (avanseaza orizontal, pe directia
stratului) sau pe inclinare (au aceeasi inclinare cu a stratului de carbune iar deplasarea
frontului de lucru se face ascendent sau descendent).
Carbunele se extrage cu exploziv sau cu ciocane de abataj.
Avantajul acestor metode este ca se pot adapta la orice conditii de zacamant. Acolo
unde alte metode nu merg (exploatarea pilierilor de carbune temporari, lasati pentru
protectia unor lucrari miniere; in zacaminte puternic cutate si faliate; cand stratele de
carbune prezinta grosimi variabile), este sigur ca se pot aplica cu succes cele cu fasii.
La metodele cu fasii directionale, planul inclinat din care se desprind fasiile poate fi
amplasat pe marginea panoului de exploatare (fig. 25), cand deserveste doua panouri, sau
pe jumatatea unui panou. Dupa extragerea carbunelui, fasiile se umplu cu rambleu sau li se
surpa tavanul.
La stratele cu inclinare mare, ordinea de extragere a fasiilor este de sus in jos.
Dupa ce s-a scos complet carbunele dintr-o fasie, se trece la extragerea fasiei de
dedesubt, astfel ca exploatarea panoului se face de sus in jos. Daca stratele de carbune au
inclinare mica, extragerea fasiilor se poate face atat de sus in jos (fig. 25) cat si de jos in
sus.
Metodele cu fasii pe inclinare se folosesc deobicei la stratele subtiri si de grosime
medie, cu inclinari medii (fiecare fasie avanseaza ascendent) si mari (in fasii, extragerea

99
carbunelui se realizeaza descendent). Extragerea fasiilor se poate efectua in intreg panoul
(intre Ga si Gb) sau, daca etajul a fost impartit in subetaje, intre doua subetaje. In fig. 26 se
prezinta acest din urma caz. Aici, galeria de subetaj inferioara (Gsi) este protejata de pilieri
de carbune, cuprinsi intre ea si galeria de preabataj (Gp).
Fasia f este in curs de abatare, frontul de lucru avansand ascendent iar carbunele se
inmagazineaza sub frontul de lucru. Fasia anterior abatata (fa) are carbune inmagazinat,
care nu se evacueaza decat atunci cand fasia f este abatata in intregime. Lagatura
permanenta a frontului de lucru F cu galeriile de subetaj Gss si Gsi se realizeaza cu ajutorul
unor suitori. In fiecare fasie, sensul de extragere este ascendent iar la nivelul subetajului
(sau stalpului de carbune situat intre Gss si Gsi) de la stanga la dreapta (fasie cu fasie).
O fasie are lungimea cat inaltimea pe inclinare a subetajului si latimea pe directie de
4-12 m. Lungimea pe directie a subetajului este cuprinsa, deobicei, intre 50 si 100 m.
La unele metode fara impartirea in subetaje, nu exista suitori iar accesul permanent
la frontul de lucru, din Ga si Gb, se realizeaza prin fasia fa, care este golita de carbune si
armata cu stive de lemn.

Fig.25.
Metoda de exploatare cu fasii directionale descendente. a = imagine in planul stratului de
carbune. b = sectiune orizontala A-B. c = sectiune verticala C-D, pe inclinarea zacamantului. (Ga =
galerie de aeraj; Gb = galerie de baza; Pi = plan inclinat; F = front de lucru al fasiei; f 1-4 = fasii;
. = sens de inaintare a fasiei; fe = fasie extrasa; = directia si inclinarea stratului de carbune)

100
 a2.Subgrupa metodelor de exploatare cu front lung

Numite uneori si metode cu abataj frontal (daca frontul este rectiliniu), metodele de
exploatare din subgrupa celor cu front lung se caracterizeaza – dupa cum reiese si din
denumire – prin lungimea neobisnuita a frontului de lucru, cu mult mai mare decat maxim 12
m, intalnita la metodele cu fasii. Ele se preteaza la un inalt grad de mecanizare a operatiilor
de taiere a carbunelui, de sustinere a frontului de lucru si transport, precum si la o
organizare superioara a procesului de productie.
Se deosebesc trei tipuri de metode cu front lung:
 metode cu front lung continuu;
 metode cu front lung si stalpi;
 metode combinate.
1.Metode cu front lung continuu. Se folosesc, deobicei, la exploatarea stratelor cu
grosimi de pana la 1,5 m, avand orice inclinare, cu roci inconjuratoare prezentand stabilitate
medie sau mare, situate la adancimi mari. Continutul mare de gaze sau predispozitia
stratului la eruprii de gaze sau praf de carbune nu constituie un inconvenient.

Fig.26
Metoda de exploatare cu fasii ascendente pe inclinare. a = imagine in planul stratului de
carbune. b = sctiune verticala AB pe inclinarea stratului. (Gss = galerie de subetaj superioara; Gsi =
galerie de subetaj inferioara; Gp = galerie de preabataj; P = pilier de carbune care protejeaza Gsi; f
= fasia in curs de extragere; F = front de lucru; S = suitor; fe = fasia extrasa; fa = fasie abatata dar
inca neevacuata se carbune; fu = fasia care urmeaza la abatare, dupa ce abatarea se termina in
fasia f; = directia de avasare ascendenta intr-o fasie; = directia si inclinarea stratului de
carbune; Sb = subetaj de exploatare sau stalp de carbune).

Frontul de lucru este continuu, orientat pe inclinare, pe directie sau pe diagonala, in

functie de care se si clasifica metodele. Cand este orientat pe inclinare sau pe diagonala se
poate extinde pe intrega portiune (de la partea sa superioara la cea inferioara) a panoului,
etajului sau subetajului, delimitate in stratul de carbune prin lucrari de pregatire. La
denumirea metodelor de exploatare, deobicei nu se zice front lung continuu ci, mai simplu,
front continuu.
Exploatarea este progresiva (de la lucrarea se deschidere spre capetele panoului).
La orientarea pe directie, frontul de lucru se extinde intre doua plane inclinate si avanseaza
pe inclinare.

101
 Foarte important de precizat este ca executarea (avansarea) lucrarilor de pregatire
(putin decalate) se face concomitent cu cele de extragere a carbunelui si in acelasi sens.
Lucrarile de pregatire preced cu putin pe cele de exploatare. Dislocarea carbunelui se face
mecanic (ciocane de abataj, combine) sau cu explozivi.
1.a.Metode cu front continuu pe inclinare si avansare pe directie. La aceste metode, printre
cele mai frecvent intrebuintate, frontul de lucru este dispus pe inclinarea stratului de
carbune, extinzandu-se intre galeria superioara (Ga) si cea inferioara (Gb) a panoului sau
etajului ori intre doua galerii de subetaj. Deplasarea sa se efectueaza pe directie.
Desi metodele s-au aplicat si fara lasarea de pilieri de protectie la galeriile de etaj (Ga
si Gb) si de subetaj, in ultimul timp nu se mai accepta aplicarea metodelor fara lasarea
acestor pilieri (ei sunt prezenti si la lucrarile de deschidere, cum ar fi, in fig. 27, plane
inclinate, plasati de o parte, de cealalta si intre ele) de carbune sau pilieri confectionati din
rambleu.

Fig.27.
Metode de exploatare cu front continuu pe inclinare si avansare pe directie.
a = Metoda cu front continuu pe inclinare si avansare pe directie, la nivel de etaj. b = Metoda cu front
continuu pe inclinare si avansare pe directie, la nivel de subetaj. (Pi = plan inclinat; Ga = galerie de
aeraj; Gb = galerie de baza; Gc = galerie conjugata; Gs = galerie de subetaj; P 1 = pilier de protectie
pentru un plan inclinat; P2 = pilier de protectie pentru ambele plane inclinate; P3 = pilier de protectie
pentru Ga; P4 = pilier de protectie pentru Gb; F = front de lucru pe inclinare; = sensul de
avansare pe directie al frontului de lucru; = directia si inclinarea stratului de carbune).

1.b.Metode cu front continuu pe directie si avansare pe inclinare. Odata creat pe

directia stratului de carbune, frontul de lucru se deplaseaza pe inclinare, urcand sau
coborand. Se aplica la stratele subtiri si de grosime medie avand inclinare mica (sub 250)
sau foarte mica si afluenta de gaze sau apa.
Metodele presupun, pe langa galeriile de etaj Ga si Gb, existenta lucrarilor de
pregatire de tipul planelor inclinate, intre care se intinde frontul de lucru continuu. Atunci
cand stratul de carbune contine o cantitate mare de apa se aplica metoda de exploatare cu
front continuu pe directie si avansare ascendenta pe inclinare (fig. 28).
Intr-o prima varianta (a din fig 28) se pot folosi doua plane inclinate executate ca
lucrari de pregatire, anterior inceperii extractiei carbunelui. A doua varianta a metodei

102
foloseste numai un astfel de plan inclinat, celalalt, folosit la transportul carbunelui din frontul
de lucru in galeria de baza, se construieste pe masura ce avanseaza, ascendent, frontul de
lucru. La ambele variante, planele inclinate si galeria de baza sunt protejate cu pilieri de
siguranta axecutati din rambleu.
1.c.Metode cu front continuu diagonal. Se folosesc rar, atunci cand se urmareste
creerea conditiilor favorabile pentru taierea (speculandu-se clivajul carbunelui in vederea
unei extrageri mai usoare cu ciocanul de abataj) si caderea (unghiul sub care cade
carbunele in lungul frontului de lucru diagonal este mult mai mic decat cel al stratului)
carbunelui, ori pentru dirijarea prabusirii acoperisului.

Fig.28.
Metode de exploatare cu front continuu pe directie si avansare ascendenta pe inclinare.
a = Metoda cu front continuu pe directie si avansare ascendenta pe inclinare, cu doua plane
inclinate executate anterior inceperii extractiei. b = Metoda cu front continuu pe directie si avansare
ascendenta pe inclinare, cu un plan inclinat executat anterior inceperii extractiei si unul executat pe
masura ce avanseaza frontul de lucru. (Ga = galerie de aeraj; Gb = galerie de baza; Pi = plan
inclinat executat anterior inceperii extractiei; Pie = plan inclinat executat pe masura ce avanseaza
frontul de lucru; Prv = pilier de protectie al planului inclinat construit din rambleu in panoul invecinat,
deja exploatat; Pr = pilier de protectie al planului inclinat sau galeriei de baza, construit din rambleu;
F = front de lucru; = sensul ascendent de avansare al frontului de lucru; = directia si
inclinarea stratului de carbune).

In figura 29 se prezinta doua metode de exploatare cu front continuu diagonal.

Ambele au frontul de lucru intins intre galeriile directionale Ga si Gb, sub un unghi lai mic
decat unghiul de inclinare al stratului de carbune. Galeriile de baza si de aeraj sunt protejate
de pilieri de siguranta, construiti din rambleu iar la cea de-a doua metoda si galeriile
intermediare (galerii de subetaj, la inclinari mari ale stratului de carbune).
1.d.Metode cu front continuu in trepte rasturnate. Existenta frontului de lucru sub
forma de trepte (in zig-zag) rasturnate reprezinta caracteristica esentiala a acestor metode.
Se folosesc in cazul stratelor de carbune subtiri si de grosime medie, cu inclinare mare
(peste 400), fara ondulatii pe directie si inclinare, cu roci stabile in culcus si acoperis.
Frontul de lucru se poate intinde pe toata inaltimea etajului (imaginea a de la fig. 30)
sau, daca acesta este impartit in doua subetaje cu ajutorul unei galerii de subetaj,
subetajelor (imaginea b de la aceeasi figura). Din motive de siguranta, toate galeriile sunt
protejate cu pilieri de siguranta.
La ambele metode prezentate, lucrarile de pregatire (Ga, Gb, Gs, Gc, Br) preced

103
frontul de lucru si inainteaza odata cu acesta.
2.Metode cu front lung si stalpi. La aceste metode, panourile (la stratele
orizontale) si etajele (la cele inclinate) se impart prin lucrari de pregatire (orizontale,
directionale, pe inclinare sau diagonale) in portiuni de carbune, dreptunghiulare sau patrate,
numite stalpi. Se folosesc atunci cand rocile inconjuratoare stratului de carbune sunt slabe
si nu este posibila aplicarea metodelor cu front continuu.

Fig.29.
Metode de exploatare cu front continuu diagonal
a = metoda cu front continuu diagonal pe etaj; b = metoda cu front continuu diagonal pe etaj si
galerii intermediare (galerii de subetaj la inclinari mari). (Ga = galerie de aeraj; Gb = galerie de baza;
Gi = galerie intermediara; F = front de lucru diagonal; Pa = pilier de protectie al galeriei de aeraj; Pb
= pilier de protectie al galeriei de baza; Pi = pilier de protectie al galeriei intermediare sau de subetaj;
= sensul de deplasare al frontului de lucru diagonal; = directia si inclinarea stratului de
carbune).

Fig.30.
Metode de exploatare cu front continuu si trepte rasturnate
a = Metoda de exploatare cu front continuu si trepte rasturnate pe etaj. b = Metoda de exploatare cu
front continuu si trepte rasturnate pe subetaje. (Ga = galerie de aeraj; Gb = galerie de baza; Gs =
galerie de subetaj; Gc = galerie conjugata sau de preabataj; Br = brese in pilierii de carbune; F =
front de lucru in trepte rasturnate; Pa = pilierul galeriei de aeraj; Pb = pilierul galeriei de baza; Ps =
pilierul galeriei de subetaj; = sensul de deplasare al frontului de lucru; = directia si
inclinarea stratului de carbune)

104
 Fig.31.
Metode de exploatare cu stalpi directionali
a = Metoda de exploatare cu stalpi directionali si plan inclinat pe mijlocul panoului; b = Metoda de
exploatare cu stalpi directionali si plan inclinat pe marginea panoului. (Ga = galerie de aeraj; Gb =
galeria de baza; Gi = galerie intermediara de delimitare a stalpilor; Gc = galerie conjugata sau de
preabataj; Pi = plan inclinat; Br = bresa de legatura intre plane inclinate; F = front de lucru pe
inclinare; Ze = zona exploatata; Sd = stalpi de carbune directionali; Pb = pilier de carbune pentru
protectia galeriei de baza; Pp = pilier de protectie de carbune pentru planele inclinate; = sens
de exploatare in retragere al frontului de lucru; = directia si inclinarea stratului de carbune).

Spre deosebire de metodele cu front continuu, unde exploatarea se facea progresiv,

la aceste metode sensul de exploatare este in retragere (de la marginile panoului sau
etajului spre lucrarea miniera de deschidere: planul inclinat sau galerie) si incepe dupa ce
stalpii au fost delimitati cu lucrarile de pregatire executate numai in carbune. Sensul de
transport al carbunelui pe galeria de pregatire aflata in legatura cu frontul de lucru este
intodeauna acelasi cu al frontului de lucru.
In cazul stratelor de carbune orizontale sau cu inclinare mica si medie, dupa modul in
care se face pregatirea se disting:
 metode de exploatare cu stalpi directionali;
 metode de exploatare cu stalpi orizontali
 metode de exploatare cu stalpi pe inclinare;
 metode de exploatare cu stalpi diagonali
 Daca stratele de carbune prezinta inclinare mare, se pot aplica metode cu
stalpi lungi pe directie iar frontul de lucru este rectiliniu sau in trepte rasturnate.
2.a.Metode de exploatare cu stalpi directionali. Se mai numesc si metode cu stalpi
lungi pe directie. In fiecare din stalpii directionali, deja delimitati de lucrarile de pregatire, se
incepe extragerea carbunelui cu fronturi lungi, orientate pe inclinarea stratului, care
avanseaza pe directie, in retragere (catre planul inclinat).
In figura 31 se prezinta doua astfel de metode de exploatare. La inclinari mult mai
mari ale stratului de carbune, galeriile intermediare sunt galerii de subetaj iar planul inclinat
poate deveni put inclinat.

105
 Fig. 32.
Metoda de exploatare cu stalpi lungi pe inclinare si front lung pe directie, care avanseaza
descendent pe inclinare. (Ga = galerie de aeraj; Gb = galerie de baza; Pi = plan inclinat; Pii = plan
inclinat intermediar; Br = bresa; F = front de lucru lung, orientat pe directie; Si = stalp lung pe
inclinare; Pi = pilieri de carbune intre planele inclinate; Se = spatiu exploatat; = sens de
deplasare descendent al frontului de lucru; = directia si inclinarea stratului de carbune)

Fig.33.
Metoda de exploatare cu stalpi lungi diagonali, front lung diagonal si avansare descendenta. (Ga =
galerie de aeraj; Gd = galerie diagonala de delimitare a stalpilor; Gc = galerie conjugata; Sd =
latimea stalpilor diagonali; F = front de lucru diagonal cu avansare descendenta; Pb = pilier al
galeriei de baza; Ze = zona exploatata din stalpii diagonali; = sens de deplasare pe diagonala,
descendent, al frontului de lucru; = directia si inclinarea stratului de carbune).

2.b.Metode de exploatare cu stalpi orizontali. Stalpii orizontali, si aici lungi, apar atunci cand
stratul de carbune este si el orizontal sau aproape orizontal.. Extinderea lor poate fi in orice
directie. Poate fi, de exemplu, situatia din fig. 31 doar ca toate lucrarile miniere de pregatire
si exploatare sunt orizontale, specifice unui panou, iar stalpii conturati deasemenea.

106
 2.c.Metode de exploatare cu stalpi pe inclinare. Se aplica la stratele de carbune cu
inclinare mica. Prin lucrari de pregatire de tipul galeriilor si planelor inclinate se delimiteaza
stalpi lungi pe inclinare. Fiecare stalp este extras cu fronturi lungi directionale care se
deplaseaza pe inclinare, ascendent sau descendent.
Dirijarea presiunii acoperisului se face prin prabusire sau rambleere. Inconvenientul
metodelor consta in acumularea metanului in timpul saparii lucrarilor miniere inclinate.
Stalpii de carbune au latimi de 40-60 m.
In fig. 32 se prezinta ca exemplu metoda de exploatare cu stalpi lungi pe inclinare si
front lung pe directie, care avanseaza descendent pe inclinare. Panoul, delimitat de doua
galerii directionale (Ga si Gb) si doua plane inclinate este impartit in stalpi inclinati cu
ajutorul unor plane inclinate intermediare.
In fiecare stalp astfel conturat, carbunele se extrage cu fronturi de lucru lungi,
orientate pe directie, avand ca sens de deplasare descendent, de la Ga spre Gb. Fronturile
nu sunt coliniare in intreg panoul, trebuind sa fie decalate cu 10-15 m unul fata de altul.
2.d.Metode de exploatare cu stalpi diagonali. Planale inclinate (sau mai degraba
galeriile, caci metodele se aplica la inclinari foarte mici) de pregatire se executa diagonal
fata de directia stratului de carbune. Rezulta stalpi de carbune lungi, diagonali care se vor
extrage fiecare in mod independent, in retragere spre galeria de baza.
Fronturile de lucru sunt lungi si au si ele o pozitie diagonala pe stratul de carbune dar
in sens invers stalpilor, fiind perpendiculare pe lungimea acestora (orientati pe latime).
In figura 33 se prezinta o astfel de metoda, la care stalpii diagonali sunt extrasi cu
ajutorul unor fronturi de lucru diagonale si sens de deplasare descendent.
a3.Subgrupa metodelor de exploatare combinate. De regula, prin combinarea a doua
metode cu front lung (una cu front continuu si alta cu stalpi) rezulta o metoda de exploatare
mixta sau combinata.
Un astfel de exemplu poate fi combinarea dintre metoda cu front continuu pe
inclinare si avansare pe directie la nivel de subetaj cu metoda metoda de exploatare cu
stalpi directionali si plan inclinat pe mijlocul panoului (fig. 34).
Intr-o prima etapa (fig. 34 a) se aplica in panou metoda cu front continuu pe inclinare
si avansare pe directie la nivel de subetaj si se extrag progresiv – sau in avans (de la planul
inclinat dispus central spre marginile panoului) - trei subetaje (numerele 1, 3 si 5).
In etapa a doua, cand se aplica metoda metoda de exploatare cu stalpi directionali si
plan inclinat pe mijlocul panoului, se extrag stalpii directionali conturati in subetajele 2, 4 si
6. Rezulta metoda de exploatare prin combinarea metodei cu front continuu pe inclinare si
avansare pe directie cu metoda cu stalpi directionali si plan inclinat pe mijlocul panoului.

b.Grupa metodelor de exploatare a stratelor groase

Exploatarea stratelor de carbune groase ridica o serie de probleme fata de cea a

celor subtiri si de grosime medie, fiind mai dificil de efectuat.
Aceasta dificultate deriva din urmatoarele particularitati:
 inaltimea mai mare a frontului de lucru;
 suprafata mai mica a acestuia (pentru a putea rezista totusi presiunilor mai
mari);
 aparitia de goluri mult mai mari in urma extragerii carbunelui, care produc
dezechilibre mai ample in rocile inconjuratoare;
 fisurarea, surparea si autoaprinderea carbunelui care se manifesta mult mai
frecvent.

107
 Fig.34.
Combinarea dintre metoda de exploatare cu front continuu pe inclinare si avansare pe
directie la nivel de subetaj cu metoda de exploatare cu stalpi directionali si plan inclinat pe mijlocul
panoului. a = aplicarea initiala a metodei cu front continuu pe inclinare si avansare pe directie la
nivel de subetaj. b = aplicarea finala a metodei de exploatare cu stalpi directionali si plan inclinat pe
mijlocul panoului. (Ga = galerie de aeraj; Gb = galerie de baza; Gs = galerie de subetaj; Gs1-5 =
galerii de subetaj; P = plan inclinat; Gc = galerie conjugata; F = front de lucru; Pa = pilier de protectie
din carbune pentru galeria de aeraj; Pp = pilier de protectie pentru planul inclinat; Pb = pilier de
protectie pentru galeria de baza; Zs = zona surpata; 1,3,5 = subetaje; 2,4,6 = stalpi de carbune
directionali; = sensul de deplasare al frontului de lucru; = directia si inclinarea stratului
de carbune.

 dirijarea presiunii rocilor inconjuratoare stratului de carbune este mai

complexa si mai dificila de aplicat;
 emanatiile si exploziile de gaz metan si praf de carbune sunt mai importante
si mai frecvente.
Stratele groase se pot exploata in trei modalitati:
o se extrage carbunele pe toata grosimea lor;
o se impart in felii, extragerea decurgand independent in fiecare felie;
o se surpa carbunele de deasupra intr-o felie situata la baza stratului.
Ca urmare, se disting metode de exploatare fara impartire in felii, metode cu
impartirea stratului in felii, metode cu surparea carbunilor si rocilor inconjuratoare.

b1.Subgrupa metodelor de exploatare fara impartirea stratului in felii

Se aplica in cazuri mai rare, atunci cand conditiile de zacamant (marimea inclinarii;
regularitatea stratului de carbune ca directie, inclinare si grosime; taria si stabilitatea
carbunelui si rocilor inconjuratoare etc.) sunt deosebit de favorabile.
In general, aceste metode sunt asemanatoare unora din cele folosite la stratele
subtiri si de grosime medie, motiv pentru care nu se vor aborda. Amintim doar, ca fiind mai
folosite, metodele facand parte din doua subgrupe:
o metode cu stalpi lungi directionali;
o metode cu camere si stalpi.

b2.Subgrupa metodelor de exploatare cu impartirea stratului in felii

Deobicei, stratele si lentilele de carbune groase si foarte groase (minim 5 - 6 m) se

exploateaza cu metode ce presupun impartirea in felii. O felie reprezinta o parte din stratul
de carbune cu grosime mare, delimitata in mod conventional de plane paralele.

108
 Fiecare felie se exploateaza succesiv si independent de celelalte. Grosimea lor este
cuprinsa intre 2,5 si 4,0 m, deobicei 3 m, si se alege in functie de:
 inaltimea utilajelor folosite in frontul de lucru;
 marimea inclinarii stratului de carbune;
 taria carbunelui;
 modul de dirijare a presiunii tavanului;
 marimea cheltuielilor de executie a lucrarilor de pregatire a feliei.
In mod teoretic, in stratul de carbune, se pot delimita felii in mai multe modalitati.
Practic, insa, stratul se imparte numai in felii orizontale si felii pe inclinare, restul fiind mai
degraba aspecte teoretice sau foarte rar intrebuintate, ce nu vor fi abordate.
Feliile orizontale sunt parti din stratul gros de carbune, delimitate de plane paralele
orizontale. In figura 35, imaginea a, feliile 1-6 sunt orizontale daca in spatele sectiunii pe
inclinare ele se continua pe directia stratului de carbune, deci sunt marginite deasupra si
dedesubt de plane paralele orizontale. Daca in spatele sectiunii planele paralele care le
delimiteaza coboara sau urca, feliile rezultate sunt diagonale, marginite de plane paralele
inclinate.
In imaginea b a aceleasi figuri sunt infatisate, intr-o sectiune verticala pe inclinarea
stratului, in partea dreapta sus, feliile pe inclinare (numerotate 1,2,3), care au aceeasi
inclinare cu a stratului de carbune. Planele ce le delimiteaza sunt paralele cu planurile
acoperisului si culcusului.
Deci, o felie pe inclinare este o portiune din stratul gros de carbune, marginita de
plane paralele cu culcusul si acoperisul stratului (felia 2) sau de un astfel de plan si chiar
culcusul (felia 3) sau acoperisul (felia 1), dupa cum se poate observa din figura 35, imaginea
b.
Practic, conform figurii amintite, stratul de carbune a fost impartit conventional in trei
strate mai subtiri, paralele intre ele si paralele si cu culcusul si acoperisul stratului gros.
Daca impartirea stratului gros, cu inclinari sub 350, s-ar efectua in felii orizontale, la contactul
feliilor cu culcusul (deasupra lui) si acoperisul (sub acesta) stratului ar ramane niste zone
unghiulare ascutite, in care utilajele de extractie nu ar mai incapea iar exploatarea
carbunelui s-ar face greu sau ar fi imposibil de efectuat (fig. 36).
Tot in aceeasi imagine b a figurii 35, in parte stanga, jos, se prezinta feliile
transversale, numerotate I, II si III, care inclina invers fata de stratul de carbune. Ele se
dezvolta tot intre plane paralele, pe directia stratului, pastrandu-si inclinarea constanta.
Planele care le delimiteaza nu mai sunt paralele cu acoperisul si culcusul stratului de
carbune.
Exploatarea ascendenta presupune, evident, ca feliile se extrag succesiv, de jos in
susul stratului de carbune. Ea este mult mai usor de facut dar trebuie executata cat mai
rapid cu putinta deoarece, in timp ce se extrage o felie, deseori carbunele de deasupra se
fisureaza.
Acest proces inlesneste oxidarea carbunelui si in final este posibil ca el sa se
autoaprinda. Odata extrasa o felie, spatial ramas gol se umple cu rambleu si stand pe el,
impreuna cu utilajele, minerii trec la extragerea feliei superioare.
Exploatarea descendenta a feliilor, ceva mai complicat de realizat, este de preferat
deoarece se inlatura aproape total pericolul de autoaprindere si permite extragerea
carbunelui si din zone intens tectonizate, cu o stabilitate mica a carbunelui si a rocilor
inconjuratoare. Spatiul ramas gol in felie se umple cu rambleu sau prin surparea materialului
aflat in tavan.

109
 Fig.35.
Modul se impartire in felii a stratelor cu inclinari diferite. a = sectiune verticala pe inclinarea stratului
de carbune impartit in felii orizontale si diagonale; b = sectiune verticala pe inclinarea stratului de
carbune impartit in felii pe inclinare si felii transversale. (1,2…6 = felii orizontale sau diagonale; 1,2,3
= felii pe inclinarea stratului; I, II, III = felii transversale care inclina in sens invers inclinarii stratului; α
= inclinarea stratului de carbune; g = grosimea normala a stratului).

Fig.36.
Inconvenientele exploatarii unei felii orizontale delimitate intr-un strat de carbune cu inclinare
sub 350. (fo = felie orizontala; za = zona ascutita din felia orizontala, greu de extras sub acoperisul
stratului de carbune; zc = zona ascutita, greu de extras din felia orizontala, pe culcusul stratului).

Dupa ce carbunele a fost extras dintr-o felie, pe vatra ei se monteaza o armatura

prealabila, numita si “tavan artificial” (deoarece va servi ca tavan pentru felia de sub ea), la
adapostul careia se executa extragerea in felia inferioara. Exploatarea trebuie efectuata cu
grija deoarece se pot ivi situatii de surpare a tavanului in portiunea de felie deja extrasa.

110
 Intrucat, prin impartire in felii, stratul gros de carbune s-a transformat in mai multe
portiuni (“strate”) de grosimi mai mici, metodele de exploatare care se vor aplica sunt cele
specifice stratelor subtiri si de grosime medie.
1.Metode de exploatare prin felii orizontale. Sunt aplicate atunci cand stratul gros
sau lentila de carbune au o inclinare peste 35 0. Unele metode sunt cu front scurt iar altele
cu front lung (front continuu).
1a.Metode de exploatare prin felii orizontale, cu front scurt. Se mai numesc si metode
de exploatare prin felii orizontale cu fasii (sau cu camere). Pentru a nu se confunda cu
metodele cu front scurt de la stratele de carbune subtiri si de grosime medie, vom adopta a
doua denumire.
Sunt metodele care se folosesc atunci cand se exploateaza strate de carbune
groase, neregulate (grosime variabila, modificari ale inclinarii, apofize, laminari, falii) sau

Fig. 37.
Metode de exploatare prin felii orizontale, cu fasii, prezentate in sectiune orizontala printr-o felie. a =
Metoda prin felii orizontale, cu fasii directionale. b = Metoda prin felii orizontale, cu fasii transversale.
(Mp = marginea panoului de exploatare; S = suitor de panou; Pt = preabataj transversal ; Pd =
preabataj directional; T = galerie transversala; F1,F2,F3 = fasii directionale extrase; F4 = Fasie
directionala in curs de extragere; F1,F2 = Fasii transversale extrase; F3 = fasie transversala in curs
de extragere; F = front de lucru; = directia de deplasare a frontului de lucru scurt; =
sensul extragerii carbunelui in panou; = direcia si inclinarea stratului de carbune).

lentile groase. In figura 37 se arata doua astfel de metode, una cand stratul de carbune isi
mareste grosimea (imaginea a) si alta in situatia cand stratul prezinta o micsorare a acesteia
(imaginea b).
La metoda prin felii orizontale, cu fasii directionale, fronturile de lucru scurte se
deplaseaza pe directia stratului de carbune, catre marginile panoului iar extragerea
carbunelui la nivelul panoului se executa in retragere, de la acoperisul stratului catre suitorul

111
plasat in culcusul acestuia. La metoda prin felii orizontale, cu fasii transversale, fronturile de
lucru scurte avanseaza transversal (perpendicular) pe directia stratului, unele spre culcusul
iar altele spre acoperisul acestuia.
Extragerea generala in panou decurge de la marginile acestuia spre central panoului,
unde se gaseste galeria transversala ce face legatura cu suitorul.
1b.Metode de exploatare prin felii orizontale, cu front lung. Prezentand o eficienta
mult mai mare (datorita posibilitatilor de folosire a mecanizarii intensive) decat metodele cu
front scurt, metodele cu front lung sunt de preferat acestora. Dar, spre deosebire de
metodele cu front scurt, acestea sunt mult mai pretentioase in ceea ce priveste stratul de
carbune, care trebuie sa fie regulat ca grosime si inclinare, nefaliat, fara apofize.
Astfel de conditii sunt, in general, mai greu de indeplinit.
In Valea Jiului, aceste metode nu au fost fenumite “cu front lung” ci sunt cunoscute
sub denumirea “cu abataj frontal”. In figura 38 sunt prezentate, intr-o sectiune orizontala

Fig. 38.
Metode de exploatare prin felii orizontale, cu front lung, prezentate in sectiune orizontala printr-o
felie. a = Metoda prin felii orizontale, cu front lung, transversal; b = Metoda prin felii orizontale, cu
front lung directional. (Pd = preabataj directional; Pt = preabataj transversal; Ft = front de lucru lung,
transversal; Fd = front de lucru lung, directional; Sa = suitor in carbune, sub acoperis; Sc = suitor in
roca din culcus; a = acoperisul stratului de carbine; c = culcusul stratului de carbine; Ze = zona
exploatata, surpata sau rambleata; = directia de deplasare a frontului de lucru lung; =
directia si inclinarea stratului gros de carbune; = directia de avansare a preabatajului
directional).

printr-o felie, doua astfel de metode. In imaginea a din aceeasi figura, frontul de lucru este
asezat transversal pe directia stratului gros de carbune, deplasandu-se pe directie iar in
imaginea b este pozitionat pe directie si avanseaza transversal, de la acoperisul la culcusul
stratului.
Locul gol, ramas in urma extragerii carbunelui se umple cu rambleu (exploatarea
feliilor facandu-se fie ascendant, fie descendent) sau prin surparea tavanului (caz in care
exploatarea feliilor se face numai descendent). Uneori, in literatura de specialitate, se

112
constata ca cele doua metode prezentate schimba intre ele cuvintele transversal si
directional, deoarece se refera la directia de avansare a frontului de lucru.
Consideram ca cele doua cuvinte trebuie sa oglindeasca pozitia frontului de lucru si
nu deplasarea sa. Pentru a se inlatura orice confuzie, poate este mai bine ca, de exemplu,
metoda prin felii orizontale, cu front lung, transversal sa se numeasca, mai complet, metoda
prin felii orizontale, cu front lung, transversal si avansare pe directie.
2.Metode de exploatare prin felii pe inclinare. Sunt aplicate atunci cand stratul
gros sau lentila groasa de carbune au o inclinare sub 35 0. Stratul de carbune se imparte pe
inclinare, dupa planele de stratificatie, in mai multe felii paralele intre ele si paralele cu
planurile culcusului si acoperisului stratului, cu grosime de 2 – 3 m.

Fig. 39.
Principiul metodelor cu surpare a carbunilor si rocilor inconjuratoare.
a = Metode cu extragerea normala a unei singure felii, la baza stratului de carbune, si surpare. b =
Metode cu extragerea normala a doua felii, una la baza stratului de carbune si alta la partea sa
superioara si surpare. (Ra = roca din acoperisul stratului de carbune; Rs = roca surpata din acoperis;
Fs = felia de carbune superioara extrasa normal; Fi = felia de carbune inferioara, extrasa normal; Cs
= carbine surpat; S = stalpi metalici de sustinere in felia superioara; F = frontal de lucru sectionat
transversal; Cm = complex de mecanizare cu ferestre prin care intra in frontul de lucru carbunele
surpat; P = plasa de sarma ce nu permite amestecul carbunelui sfaramat cu roca sfaramata; j =
jghiaburi pentru transportul carbunelui, unul pentru carbunele provenit din extragerea normala a unei
felii si celalalt provenit din surparea bancului; = directia de avansare a frontului de lucru in felie)

Prezenta unor intercalatii de roca sterile determina impartirea in asa fel incat
intercalatia sa se situeze intre doua felii succesive. Cand stratul de carbune este bine extins
pe inclinare, el se imparte, prin galerii intermediare, in subetaje.
Ca sens, in cadrul stratului, extragerea feliilor se poate face in trei moduri:
 ascendant, cand spatial ramas gol se umple cu rambleu;
 descendent, cand in locul carbunelui extras se surpa tavanul sau se introduce
rambleu;
 combinat, cand feliile inferioare se extrag descendent, cu surpare, iar cele
inferioare ascendant, cu rambleere.

113
 Ca si la feliile orizontale, metodele pot fi cu front scurt sau cu front lung (front
continuu). Abordate la exploatarea stratelor subtiri si de grosime medie, precum si la
exploatarea stratelor groase in felii orizontale, ele nu se vor mai relua.

b3.Subgrupa metodelor de exploatare cu surparea carbunilor

si rocilor inconjuratoare

Este cea mai noua subgrupa de metode de exploatarea carbunilor si se mai numeste
si metoda de exploatare cu banc subminat. In principiu, in partea cea mai de jos a stratului
se extrage normal carbunele, ca intr-o felie (2,5-3 m grosime) iar restul stratului (“bancul”),
aflat deasupra, se exploateaza prin surpare in golul creat. Surparea este mai usor de facut
daca in “banc” se executa lucrari de perforare si impuscare.
Trebuie semnalat ca metoda are o mare productivitate a muncii dar prezinta pierderi
ridicate de carbune (pana la 30 %) si favorizeaza aparitia focurilor de mina.
Din cu totul alte motive (exemplu evitarea amestecului carbune-steril in timpul
surparii) se mai practica, concomitant, si exploatarea normala a feliei de sub acoperisul
stratului. Metodele folosite depind mult de inclinarea stratului de carbune si sunt cu front
scurt (camere, stalpi etc.) sau cu front lung. Feliile pot fi de diferite tipuri.
Fiind foarte numeroase, nu se vor aborda metodele de exploatare cu surpare ci se va
prezenta, simplificat, principiul acestora, folosindu-se una (fig. 39, imaginea a) sau doua felii
(imaginea b a aceleiasi figuri) pentru surparea restului de carbune din strat.

C.Gruparea metodelor de exploatare pentru categoría minereuri si roci

a.Clasa metodelor de exploatare cu goluri remanente

Particularitatea sau specificul comun al metodelor din această clasă constă in faptul
că golurile ce se formează in urma extragerii minereului dintr-o unitate de exploatare a
zăcământului nu se surpă, nu sunt umplute cu minereu dislocat şi nici nu se rambleează
(umplere cu rocă sterilă), ele rămânând ca atare o lungă perioadă de timp de la terminarea
exploatării, fie nesusţinute fie susţinute prin diferite construcţii (susţinere artificială).
Ca urmare, metodele de exploatare cu goluri remanente se impart in două subclase
(pe care unii specialişti le ridică la rang de clase) sau categorii:
metode cu susţinere naturală;
metode cu susţinere artificială.

a1.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere naturală

Caracteristica esenţială. Această subclasă se caracterizează prin faptul că

golurile (zonele abatate) ce iau naştere in urma extragerii minereului nu se susţin niciodată,
ele menţinându-de datorită rezistenţei ridicate a minereului şi/sau rocilor acoperitoare şi
inconjurătoare zăcământului, care permit redistribuirea tensiunilor create prin apariţia de
spaţii libere şi ajungerea la o stare de echilibru indelungată.
Comentarii. Subclasa, numită şi subclasa cu autosusţinerea spaţiului exploatat sau
subclasa cu spaţiul exploatat deschis, este probabil nu numai cea mai veche (unele metode
s-au folosit la Roşia Montană incă de pe vremea romanilor) dintre cele două subclase ci şi
dintre toate clasele cunoscute. După trecerea unei lungi perioade de timp de la efectuarea
extragerii (şi deobicei de la terminarea exploatării intregului zăcământ), echilibrul iniţial se
strică iar in golurile respective, demult părăsite, tot se produce surparea de la sine,
imprevizibilă, a rocilor acoperitoare sau inconjurătoare.

114
 Din motive care privesc indeosebi siguranţa celor care lucrează in subteran, deci
pentru a se asigura stabilitatea golurilor in timpul extragerii, se lasă pilieri de minereu intre
camere, precum şi pentru lucrările de pregătire (galerii, suitori, plane inclinate). Pilierii dintre
camere au rol de susţinere naturală a tavanului unităţii de exploatare şi sunt definitivi sau
provizorii.
Dimensionarea pilierilor, camerelor şi a lucrărilor de pregătire se face in funcţie de
proprietăţile fizico-mecanice ale minereului şi rocilor inconjurătoare. Camerele, de exemplu,
au deschideri de la câţiva metri până la 100 m.
Este de preferat, pe cât este posibil, ca pilierii să se lase in porţiunile de zăcământ
cu intercalaţii sterile groase sau cu minereu având conţinut scăzut in substanţă minerală
utilă.
Metodele se deosebesc intre ele după forma şi orientarea frontului de abataj,
sensul de extragere şi felul lucrărilor de pregătire specifice.
Condiţii de aplicabilitate. Metodele subclasei cu susţinere naturală pot să fie sau
sunt aplicate in următoarele condiţii:
la zăcăminte cu minereuri şi roci acoperitoare sau inconjurătoare având o
tărie, rezistenţă şi stabilitate mari, putând fi create in ele goluri stabile, de
mari dimensiuni;
la orice forme, dimensiuni (suprafeţe, grosimi) şi inclinări ale zăcămintelor,
corpurilor de minereu care le compun, câmpurilor miniere;
indiferent de valoarea minereurilor existente in zăcăminte, desi sunt preferate
cele cu valoare mica, din cauza pierderilor in pilieri;
in cazul zăcămintelor situate până la adâncimi maxime de aproximativ 800 m.
Minereurile din zăcământ şi rocile inconjurătoare sau acoperitoare acestuia trebuie
să fie rezistente şi foarte stabile deoarece in masa minereului, uneori mărginite lateral sau
deasupra de roci, se creează in urma extragerii mari goluri subterane, care trebuie să
rămână stabile o lungă perioadă de timp.
Avantajele metodelor din această subclasă se referă la:
lipsa susţinerii;
mecanizarea intensivă;
preţ de cost redus;
producţii şi productivităţi mari;
exploatarea selectivă şi pe sorturi de minereu;
obţinerea unei diluţii reduse a minereului extras;
asigurarea unui aeraj bun;
elasticitate deosebită;
extragerea concomitentă la mai multe nivele ale zăcământului.
Lipsa susţinerii spatiului exploatat evită efectuarea unui consum mare de muncă şi
de material (lemn) de sustinere, reducând substanţial costul tonei de minereu extras.
Sunt şi cazuri mai rare când, datorită instabilităţii tavanului in spaţiul dintre doi pilieri
(pe unde se efectuează circulaţia personalului) sau in zona de depozitare temporară a
materialelor sau minereului, se poate efectua o susţinere artificială (stâlpi de lemn, cadre
etc). Susţinerea este insă parţială, cu rol secundar şi are un caracter de excepţie.
Mecanizarea intensivă a operaţiilor de perforare, incărcare şi transport a minereului,
favorizate de existenţa unor spaţii mari, asigură condiţii foarte bune de lucru minerilor şi un
grad ridicat de confort. In final ea conduce şi la obţinerea unor producţii de minereu mari
care, raportate la utilajele (relativ puţine şi de mare capacitate) intrebuinţate sau la numărul
(relativ mic) de mineri care lucrează in abataje, determină productivităţi destul de inalte.

115
 Minereul poate fi exploatat selectiv. Astfel, se poate face o extracţie separată a
minereului de cea a zonelor sterile care pot rămâne ca pilieri neregulaţi sau se pot abata
separat minereul şi sterilul intercalaţiilor groase din masa minereului, sterilul rămânând in
zona exploatată. In plus există şi unele metode care lasă pilieri neregulaţi şi de dimensiuni
mai mari in zonele cu minereu având conţinut mai redus in componenţi utili şi pilieri cu
dimensiuni mai mici in porţiunile cu conţinuturi ridicate. După acelaşi principiu se pot abata
separat, dacă există in unitatea de exploatare, diferitele sorturi de minereu care necesită
fluxuri tehnologice separate la uzina de preparare.
Diluţia minereului extras este redusă datorită posibilităţii de extragere selectivă a
minereului faţă de steril sau a minereului cu conţinut ridicat sau acceptabil faţă de minereul
cu conţinut scăzut in substanţă minerală utilă. Aerajul este foarte bun datorită existenţei
unor goluri mari iar elasticitatea deosebit de ridicată se datorează posibilităţii de adaptare a
metodelor cu susţinere naturală la orice condiţii de zăcământ.
Faptul că se lasă pilieri de susţinere este un atuu important in cazul exploatării
zăcămintelor de minereuri cu grosime si/sau inclinare mare, permiţând efectuarea extragerii
concomitente (şi a obţinerii unei producţii mai mari) la niveluri diferite.
Dezavantajele metodelor cu sustinere naturală sunt urmatoarele:
pierderea substanţială de minereu, rămas in pilierii de protecţie, care conduce la
un grad mic de recuperare a rezervelor, motiv ce limitează mult domeniul de
aplicabilitate şi frecvenţa folosirii metodelor;
in timpul extragerii minereului, local, in porţiunile cu stabilitate mai mică (de
exemplu mici portiuni intens tectonizate) din zona exploatată a panoului se pot
produce surpări accidentale;
posibilitatea extragerii concomitente a minereului doar la nivelul unui singur etaj;
la adâncimi mari, eficienţa metodelor se reduce substanţial (la peste 800 m
cresc dimensiunile pilierilor, scade securitatea muncii datorită apariţiei
exploziilor de roci şi loviturilor de acoperiş).
Răspândirea. Metodele din această subclasă sunt extinse indeosebi la zăcămintele
cu grosime mare, orizontale sau cu inclinare mică.
Exemplificari. De la aceasta subclasa se va exemplifica cu:
- metoda de exploatare cu abatare in subetaje, (fig. 40), care va fi si descrisa in
continuare;
- metoda de exploatare cu camere mici dreptunghiulare si pilieri patrati, care se poate
vedea in Anexa 1, figura 1.
Metoda de exploatare cu abatare in subetaje
Apartenenţa. Metoda face parte din clasa metodelor cu goluri remanente, subclasa
metodelor cu susţinere naturală.
Caracterizare succintă. Această metodă (numită şi metoda cu abatare din in sau cu
galerii de subetaj sau, mai simplu, metoda cu subetaje) are ca specific pregătirea prealabilă
a panoului de exploatare prin impărţirea in mai multe subetaje cu ajutorul unor galerii
direcţionale (numite galerii de subetaj), ulterior abatarea minereului făcându-se pe secţiunea
transversală a fiecărui subetaj.
Pregătirea. Zăcământul se pregăteşte prin impărţirea in etaje cu galerii direcţionale
de etaj iar etajul se imparte pe direcţie, la rândul său, in panouri de exploatare cu ajutorul
suitorilor. In cadrul unui panou, tot ca lucrări de pregătire, se mai execută galerii de subetaj,
rostogoluri şi uneori un suitor de atac (vezi figura 40, unde se exemplifică cu metoda de
exploatare cu abatare in subetaje, varianta cu camere longitudinale, subvarianta cu
executarea găurilor de mină in evantai).

116
 Fig. 40.
Metoda de exploatare cu abatare in subetaje, varianta cu camere longitudinale, subvarianta cu
executarea găurilor de mină in evantai. a = secţiune E-F, in planul zăcământului; b = secţiune A-B,
pe inclinarea zăcământului; c = secţiune C-D, pe direcţia zăcământului; Ga = galerie (de etaj,
direcţională) de aeraj; Gt = galerie(de etaj, direcţională) de transport; P1 = pilier de protecţie al
galeriei de aeraj; P2 = pilier de protecţie ai suitorilor dintre două panouri; P3 = pilier de protecţie al
galeriei de transport; Sb= subetaj; s = resturile unui eventual suitor de atac; Gs1 – Gs4 = galerii de
subetaj; Gm = găuri de mină executate in evantai; R1 – R2 = rostogoluri de evacuare a minereului in
vagoneţii din galeria de bază.

Galeriile de subetaj, paralele cu direcţia zăcământului de minereu, impart panoul pe

inclinare in porţiuni de etaj, numite subetaje sau stâlpi direcţionali, de dimensiuni
convenabile in funcţie de natura minereului, grosimea zăcământului şi felul (performanţele)
utilajului folosit. Rostogolurile, numite şi pâlnii (sunt evazate la partea superioară şi au o
gură de evacuare ingustă la cea inferioară) colectoare sau pâlnii de receptie, se execută in
pilierul de minereu lăsat deasupra (pentru protecţia) galeriei de transport (sau de bază) şi
servesc la evacuarea minereului abatat din panou.
Pentru protecţia galeriilor de transport şi de aeraj (sau galerie de cap) se lasă in
masa minereului pilieri temporari. Intre două panouri invecinate, mărginiţi de doi suitori,
exista pilieri de protecţie definitivi, cu lungime de 6-8 m, măsurată pe direcţia zăcământului.
Deoarece ei nu se vor extrage niciodată, vor constitui pierderi de exploatare.
Abatarea minereului se face cu ajutorul exploozivilor. Astfel, din galeriile de subetaj
(Gs1 – Gs4, pe figură) se perforează găuri de mină sub formă de evantai, plasate intr-un
plan perpendicular pe direcţia zăcământului, care se umplu cu exploziv.
Transportul in panou al minereului sfărâmat, rezultat in urma exploziilor, se face
foarte uşor, prin cădere liberă. Minereul cade gravitaţional in camera de degajare şi apoi
este evacuat prin rostogolurile de la baza acesteia, săpate in pilierul de protacţie al galeriei
de bază. Transportul la suprafaţă al producţiei, rezultate in fiecare panou, se face cu

117
vagoneţii aflaţi in galeria de transport, sub gurile de rostogol prin care curge şi se
evacuează, tot gravitaţional, minereul abatat.
Aerajul. In panou, aerul proaspăt din galeria de transport pătrunde printr-un suitor,
trece prin galeriile de subetaj, traversează camera de degajare şi, prin cealaltă parte a
galerieiilor de subetaj, ajunge la al dilea suitor de panou. De aici el trece in galeria de aeraj
şi este evacuat.
Aplicabilitatea. Metoda de exploatare cu abatare in subetaje se aplică in
următoarele condiţii:
zăcământ cu grosime mare (3-50 m) şi inclinare mare şi foarte mare;
minereu şi roci inconjurătoare stabile, rezistente;
minereu omogen, fără intercalaţii sterile groase;
minereuri cu valoare mai mică;
zăcăminte fără mari neregularităţi la contactul cu rocile inconjurătoare.
Avantajele metodei constau in:
lipsa susţinerii;
mecanizarea integrală şi intensivă;
preţ de cost redus;
producţii şi productivităţi mari;
asigurarea unui aeraj bun;
siguranţă pentru mineri, lucrări, utilaje;
evacuarea uşoară, ieftină şi imediată a minereului sfărâmat din panou.
Printre dezavantajele principale ale metodei se pot enumera:
volumul mare al lucrărilor de pregătire;
diluţia mare a minereului atunci când sunt prezente intercalaţii sterile
groase, neaşteptate şi datorită amestecului cu steril provenit din rocile
inconjurătoare, indeosebi la exploatarea pilierilor (in cazul anumitor variante
ale metodei);
imposibilitatea extragerii selective şi pe sorturi de minereu;
pierderi de exploatare mari (minereu imobilizat in pilieri);
necesitatea executării orizonturilor de sfărâmare pentru blocurile mari de
minereu rezultate la sfărâmarea subetajelor.
Răspândire. In condiţiile in care este una din cele mai preferate metode, metoda de
exploatare cu abatare in subetaje este foarte frecvent utilizată, oriunde sunt intrunite
condiţiile de aplicabilitate. Se aplică mai des la minereuri de fier, cupru, crom, minereuri
complexe etc.
a2.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere artificială

Caracteristica esenţială. Metodele subclasei cu susţinere artificială au drept

specific faptul că golurile (zonele abatate), ce iau naştere in urma extragerii minereului, se
susţin in mod sistematic prin construcţii realizate din lemn.
Comentarii. Subclasa, numită şi cea a metodeleor cu susţinerea spaţiului
exploatat, presupune că golurile remanente rezistă ca atare atât timp (deobicei mai
indelungat) cât susţinerea efectuată in perioada extragerii minereului rezistă presiunii rocilor
inconjurătoare.
Construcţiile de susţinere sunt din lemn şi asigură o stabilizare temporară a
presiunii rocilor, nu neapărat mari dar care pot cauza, in timpul extragerii minereului, surpări
nedorite şi periculoase. Susţinerea mai are şi alte roluri, impiedicând mărirea golurilor,
protejând spaţiul de lucru al minerilor de căderea unor fragmente (copturi), nepermiţând
amestecul minereului cu sterilul.

118
 Este indicat ca extragerea minereului să se facă cât mai repede, pentru a se evita
momentul de manifestare a presiunilor maxime.
In cadrul acestor construcţii, constituite sub formă de stâlpi şi grinzi, schelărie,
cadre prismatice sau deschise ş.a., se intâlnesc şi amenajări precum poduri de lucru,
jghiaburi şi rostogoluri necesare pentru dirijarea minereului spre galeria de transport.
Condiţii de aplicabilitate. Metodele de exploatare cu susţinere artificială pot fi
aplicate in următoarele condiţii:
rocile inconjurătoare zăcămâmântului sunt instabile, putând să se surpe
chiar şi deasupra unor goluri cu deschideri sau de dimensiuni mici;
zăcăminte cu minereu instabil (intens fisurat, diaclazat, faliat, decroşat),
friabil, cu importante intercalaţii sterile;
zăcăminte ce conţin minereuri valoroase, care să justifice şi să facă
acceptabil costul ridicat datorat efectuării susţinerii;
grosimea zăcămintelor să nu fie prea mare (să nu depăşească 5 m), pentru
a nu complica şi ingreuna susţinerea sau pentru ca aceasta să nu-şi piardă
stabilitatea;
zăcăminte cu forme diferite, inclusiv la cele neregulate, cu frecvente
ingroşări şi efilări;
inclinarea zăcământului, deşi nu reprezintă o condiţie strictă de aplicare a
metodelor, este bine să fie cât mai mare pentru a uşura extragerea şi
transportul minereului.
Avantaje. Metodele de exploatare din această subclasă prezintă următoarele
avantaje mai importante:
coeficient de extracţie ridicat (0,95-0,97);
diluţie redusă, deoarece in timpul extracţiei sterilul se poate separa parţial
de minereu şi rămâne in spaţiul exploatat;
condiţii bune de aeraj;
protecţie bună a minerilor;
posibilitatea de a modifica uşor, pe măsura schimbării caracteristicilor
zăcământului, forma frontului de lucru, dimensiunile susţinerii şi locul
rostogolurilor.
Dezavantaje. Metodele de exploatare cu sustinere artificială sunt devantajate din
punct de vedere al următoarelor aspecte:
consum ridicat de lemn (volumul de lemn folosit la susţinere reprezintă 4-22
% din spaţiul excavat, in funcţie de tipul susţinerii);
pericol mare de apariţie a incendiilor la minereurile cu caracteristici de
autoaprindere (susţinerea din lemn poate lua foc);
preţul de cost pe tona de minereu este prea ridicat, datorat consumului
mare de muncă pentru realizarea susţinerii şi cantităţii mari de material
(lemn) consumat;
producţia realizata este mica;
productivitatea muncii este redusa, consecinţă a faptului că pentru a proteja
sustinerea se perforează găuri de mină mai scurte, umplute cu cantităţi mai
mici de exploziv.
Răspândirea. Datorită costului ridicat al producţiei de minereu realizate şi
productivităţii mici a muncii, răspândirea metodelor de exploatare cu susţinere naturală este
destul de restrânsă.
Exemplificari. De la subclasa metodelor de exploatare cu susţinere atrificială se
gaseste prezentata in Anexa 1, figura 2, metoda de exploatare prin fasii inclinate cu abatare

119
ascendenta si sustinere artificiala.

b. Clasa metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului

Caracteristica esenţială. Metodele de exploatare cu inmagazinare au ca specific

de bază faptul că cea mai mare parte din minereul abatat (65-70 %) rămâne temporar (in
timpul extragerii minereului sau un timp relativ redus după terminarea acesteia) in spaţiul
exploatat al panoului iar restul (35-30 %, reprezentând surplusul care datorită afânării nu ar
mai avea loc in panou) de minereu este evacuat periodic, după fiecare ciclu de abataj.
Comentarii. Pe lângă caracteristica esenţială, respectiv inmagazinarea in panou a
celei mai mari cantităţi din minereul dislocat, există şi alte particularităţi specifice clasei
metodelor cu inmagazinarea minereului:
 abatarea minereului se face ascendent;
 intre minereul inmagazinat la partea de jos a panoului şi minereul compact,
neabatat, de deasupra, se lasă in mod obligatoriu un spaţiu de aproximativ 2
m, unde lucrează minerii, necesar atât continuării şi desfăşurării abatării cât şi
aerisirii frontului de lucru;
 după terminarea abatării minereului compact din intreg panoul, imediat sau
după un oarecare timp, minereul inmagazinat se evacuează in totalitate iar
spaţiul rămas gol se umple cu rambleu sau cu roci surpate.
Minereul exploatat şi inmagazinat serveşte atât ca platformă de lucru, pe care stau
minerii in timpul desfăşurării activităţilor in abataj, cât şi ca susţinere pentru pereţii excavaţiei
(camerei de inmagazinare) constituiţi din roci şi/sau minereu. De remarcat că un rol
important in susţinerea excavaţiei il joacă pilierii de minereu lăsaţi la anumite intervale,
indeosebi deasupra şi sub galeriile de etaj.
Camerele de inmagazinare se amplasează pe direcţia zăcământului de minereu iar
in cazul zăcămintelor cu grosime mare sunt dispuse perpendicular pe direcţie (transversal).
Lăsarea de porţiuni neabatate (praguri) in interiorul magazinului nu este indicată.
Condiţii de aplicabilitate. Pentru ca metodele cu inmagazinarea minereului să
poată fi intrebuinţate trebuiesc indeplinite următoarele condiţii:
minereul existent in zăcământ să fie tare şi stabil;
rocile inconjurătoare zăcământului să aiba o buna stabilitate;
inclinarea zăcământului trebuie să fie mare;
grosimea şi inclinarea zăcământului trebuie să fie constante;
in zăcământ şi rocile inconjurătoare nu trebuie să existe strate acvifere;
in masa minereului nu trebuie să fie prezente intercalaţii sterile;
minereul nu trebuie să conţină cantităţi importante de minerale argiloase;
minereul nu trebuie să prezinte tendinţe de autoaprindere;
zăcământul nu trebuie să aibă ramificaţii;
minereul sulfuric să nu conţină minerale care se oxidează intens;
minereul să nu fie predispus la cimentare in timpul inmagazinării;
zăcământul să nu fie intens tectonizat.
Minereul trebuie să fie stabil pentru a nu se fisura, desprinde şi cădea din frontul de
lucru nesustinut, sub care lucrează minerii, provocând accidente. Rocile trebuie şi ele să fie
stabile pentru ca in timpul lucrului (mai ales când se face abatarea cu exploziv) să nu se
surpe in abataj sau peste minereul inmagazinat (o eventuală susţinere ingreunează sau
face imposibilă evacuarea minereului inmagazinat şi-i creşte diluţia).
Inclinarea zăcământului sau corpului de minereu trebuie să fie mare pentru ca
minereul abatat să cadă sau să se rostogolească datorită greutăţii proprii, fără consum

120
suplimentar de energie. Sub inclinări de 55-60 de grade apar greutăţi la deplasarea
minereului in interiorul camerei de inmagazinare şi la evacuarea din ea, prin rostogoluri.
Tot inclinarea, dar şi grosimea, trebuie să fie constante sau puţin variabile pe
direcţie şi inclinare. Porţiunile de schimbare (micşorare) bruscă a inclinării şi grosimii
reprezintă şi zone de blocare a minereului inmagazinat in spaţiul exploatat. Grosimea
magazinului poate fi mărită prin abatarea pereţilor formaţi din rocile inconjurătoare dar se
măreşte substanţial diluţia minereului.
Existenţa apei in zăcământ sau infiltraţiile de apă provenite din rocile inconjurătoare
au o influenţă nefastă, ele pot determina aglomerarea şi cimentarea minereului inmagazinat
prin depunerea unor suspensii argiloase sau prin precipitarea unor compuşi solubilizaţi
(calcaroşi, feruginoşi, manganoşi etc) pe suprafeţele de contact ale bulgărilor de minereu.
Intercalaţiile sterile groase, cunoscute şi neincluse in calculul rezervelor de către
geolog, intrucât pot fi ocolite de alte metode de exploatare selective, determină alegerea
altor metode de exploatare decât cele cu inmagazinare. Dacă ele nu au fost cunoscute
inainte de alegerea metodei de exploatare (intercalatiile există intre lucrările de exploarare
sau de pregătire, care nu le-au pus in evidenţă), nu pot fi evitate sau extrase separat printr-o
abatare selectivă, amestecându-se cu minereul şi determinând o creştere a diluţiei.
Existenţa abundenta a mineralelor argiloase in compoziţia minereului (frecvent se
intâlnesc cele caolinoase) sub formă de intercalaţii sau de gangă pot determina, in prezenţa
apei, cimentarea şi blocarea minereului in spaţiul inmagazinat. Repunerea ulterioară a
minereului in mişcare este o operaţie complicată şi periculoasă.
Datorită consecinţelor grave ale apariţiei focurilor subterane (se ajunge pânâ la
inchiderea şi inundarea minei) este indicat ca metodele cu inmagazinare să nu fie folosite in
cazul zăcămintelor cu minereuri având proprietăţi de autoaprindere. Nici in cazul existenţei
unor ramificaţii ale corpurilor sau zăcămintelor de minereu nu pot fi folosite metode cu
inmagazinare deoarece creşte substanţial diluţia sau apar pierderi de minereu.
Posibilitatea unor minereuri sulfurice de a se oxida intens, datorită contactului cu
aerul, in timpul abatării şi inmagazinării, este o piedică in calea aplicării metodelor. Apariţia
oxizilor va determina scăderea calităţii minereului care, din sulfuric devine sulfido-oxidic sau
poate oxidic, scăzând eficienţa operaţiei de flotare (proiectată iniţial să recuprereze din
minereu sulfurile metalice, nu oxizii).
Tectonizarea intensă a zăcământului (cutat, faliat, decroşat, laminat, budinat)
provoacă intreruperea continuităţii minereului, variaţii mari sau bruşte de inclinare şi grosime
sau apariţia de discontinuităţi, după care se pot desprinde blocuri de minereu şi roci ori care
pot da naştere la surpări.
Zăcămintele cele mai favorabile aplicării metodelor din această clasă se pare că
sunt cele tabulare, cu inclinare peste 550 şi grosimi de 0,5-5,0 m.
Avantaje. Printre avantajele mai importante ale metodelor de exploatare din
această clasă se pot enumera:
producţiile de minereu mari şi constante;
productivitatea muncii este foarte ridicată;
volum al lucrărilor de pregătire deobicei redus;
in abataj nu se execută susţinere artificială, incărcare şi transport al
minereului;
posibilitatea reglării producţiei zilnice de minereu;
simplitate in organizarea producţiei;
intensitate mare a exploatării;
elasticitate bună;
exploatarea concomitentă in mai multe etaje;

121
 controlul şi reglarea conţinutului in componenţi utili a producţiei de minereu
pe sector sau mină.
Obţinerea constantă a producţiilor nu numai că este posibilă dar şi este impusă de
necesitatea menţinerii inălţimii funcţionale a frontului de lucru. Datorită afânării, acumularea
şi inmagazinarea minereului dislocat din frontul de lucru ar conduce la ingustarea şi
obturarea spaţiului de lucru fără evacuarea ritmică (ca producţie) a acestuia, după fiecare
ciclu de abataj. Existenţa mai multor magazine, deci a unei mari cantitati de minereu
inmagazinat, permite nu numai menţinerea constantă a producţiei in cazul opririi extragerii in
unele panouri ci chiar şi creşterea producţiei.
Producţiile mari obţinute şi numărul relativ mic de mineri sau utilaje folosite conduc
la realizarea unor productivităţi ridicate, din acest punct de vedere metodele cu
inmagazinare situandu-se pe locul doi după cele cu surparea minereului.
In principiu, volumul sau lungimea lucrărilor de pregătire este relativ (exceptând
metodele sau variantele care abatează minereul din nişe) redus, indeosebi la metodele ce
nu lasă pilieri de minereu. Elasticitatea bună se referă la posibilitatea metodelor de a se
adapta uşor schimbărilor neprevăzute ale condiţiilor de zăcământ in timpul extracţiei.
Exploatarea concomitentă in mai multe etaje are o importanţă deosebită la
exploatarea zăcămintelor cu grosime mică şi este posibilă datorită preluării presiunii rocilor
inconjurătoare de către minereul inmagazinat. Evacuarea minereului va trebui insă să se
facă (din motive de siguranţă), in cazul când magazinul gol nu se rambleează, incepând cu
magazinul aflat la cota cea mai ridicată.
Amestecul in anumite proporţii, bine stabilite, a minereului extras din diverse
magazine cu conţinuturi medii diferite (cunoscute) in componenţi utili, permite obţinerea unei
producţii cu conţinutul mediu cerut de uzina de preparare
Dezavantaje. Aplicarea metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului
presupune intâmpinarea următoarelor dezavantaje:
nu permit exploatarea selectivă a minereului;
nu pot efectua o exploatare sepatată, pe sorturi se minereu;
diluţia minereului este deobicei mare;
posibilitatea cimentării minereului inmagazinat;
necesită, uneori, un orizont de sfărâmare secundară;
condiţiile de aplicabilitate sunt prea numeroase, puternic restrictive;
posibilitatea unor accidente;
pericolul oxidării sulfurilor in cazul inmagazinării indelungate;
scoaterea din circuitul producţiei a minereului inmagazinat.
Diluţia minereului este accentuată la aceste metode in cazul in care zăcământul
conţine intercalaţii sterile groase şi numeroase ori dacă grosimea corpurilor de minereu este
sub 0,6 m. Ea se poate evita la unele metode sau variante prin sortarea şi evacuarea
separată a sterilului dar apar creşteri ale preţului de cost pe tona de minereu şi scăderi
substanţiale ale productivităţii muncii.
La metodele de exploatare cu găuri lungi este necesară crearea unui orizont de
sfărâmare, ceea ce conduce la un consum suplimentar de exploziv şi la un volum mai mare
al lucrărilor de pregătire. Nici stabilitatea minereului inmagazinat, ca vatră pe care merg şi
lucrează minerii, nu este intodeauna bună. O surpare bruscă şi inprevizibilă a minereului din
abatej poate conduce la accidente umane.
Răspândirea. Aplicarea metodelor cu inmagazinare se face atunci când condiţiile
tehnico-miniere permit iar indicatorii tehnico-economici preconizaţi sunt superiori celorlalte
metode de exploatare, permiţând in acelaşi timp şi o recuperare maximă a rezervelor de
minereu. Frecvenţa cea mai mare a acestor metode se inregistrează la zăcămintele

122
filoniene. Pe plan mondial metodele cu inmagazinarea minereului se folosesc frecvent in
SUA, Canada, Rusia şi alte ţări din spaţiul ex-sovietic, Australia, Germania, Spania,
Bulgaria.
Exemplificari. Din clasa metodelor de exploatare cu inmagazinare se vor da ca
exempe:
 metoda de exploatare cu front scurt, abataj convergent si inmagazinare (fig.
41), care va fi si descrisa mai jos;
 metoda de exploatare cu front lung in trepte rasturnate si inmagazinare
(anexa 2, figura 1).

Metoda de exploatare cu front scurt, abataj convergent si inmagazinare

Apartenenţa. Metoda se incadrează in clasa metodelor cu inmagazinarea minereului
in spaţiul exploatat, grupa cu camere de inmagazinare pe directia zăcământului.
Caracterizare succintă. Metoda de exploatare cu front scurt, abataj convergent şi
inmagazinare prezintă ca trăsături specifice existenţa unor fronturi de lucru scurte care
converg către jumătatea pe lungime a unui panou (viitoarea cameră de inmagazinare)
orientat pe direcţia zăcământului şi efectuarea unei extrageri ascendente a minereului, care
ulterior rămâne inmagazinat pe o perioadă mai lungă in spaţiul exploatat.

Fig. 41.
Metoda de exploatare cu front scurt, abataj convergent şi inmagazinare
(a = sectiune CD, in planul zăcământului; b = secţiunea AB, pe inclinarea zăcământului; c =
secţiunea EF, pe direcţia zăcământului; Ga = galerie direcţională de aeraj; Gt = galerie directională
de transport; S1, S2 = suitori de panou; Pa = pilierul galeriei de aeraj; Ps = pilier pentru suitor; Pt =
pilier pentru galeria de transport; Gm = găuri de mină; Ab = abataj; R = rostogol; T = traversare prin
pilier, intre suitor şi abataj; 1,2,3 = fronturi de lucru in abataj; = poziţionarea zăcământului ca
direcţie şi inclinare).

123
 Pregătirea. Zăcământul se pregăteşte prin impărţirea in etaje cu galerii direcţionale
de etaj iar etajul se imparte pe direcţie, la rândul său, in panouri de exploatare, de 30-60 m
lungime, cu ajutorul suitorilor. Un suitor serveşte pentru aeraj, circulaţia personalului,
transport de materiale şi pentru exploatarea panoului alăturat.
In cadrul unui panou, tot ca lucrări de pregătire, se mai execută, intre cei doi suitori,
un preabataj. El se sapă deasupra unui pilier de protecţie aflat in tavanul galeriei de
transport (de bază), paralel cu aceasta, după cum se poate vedea in figura 41.
Galeria de transport este nesusţinută şi are un profil boltit, lăţimea sa fiind egală
cu grosimea, de peste 2 m, a zăcământului. Se sapă in zăcământ, la mijlocul grosimii sau
pe culcuş. Pilierul (stâlpul) de deasupra sa prezintă o inălţime de 2-4 m şi in el se sapă
rostogolurile in formă de pâlnie, necesare evacuării minereului sfărâmat.
De multe ori (in cazul minereurilor cu valoare mai mică, minereurilor cu conţinut
scăzut şi minereurilor cu tărie şi stabilitate mai reduse) in jurul suitorilor se lasă alţi pilieri de
siguranţă, cu lăţime de 1,5-2,0 m. Pentru facilitarea in orice moment a accesului din suitori
in fronturile de lucru ale panoului, aceşti pilieri sunt străbătuţi de galerii scurte denumite
traversări. Un alt pilier protejează galeria de aeraj, fiind plasat sub ea. Toţi pilierii, la
terminarea exploatării, pot fi exploataţi.
Abatarea minereului din panou se face ascendent, cu ajutorul explozivilor
(dinamită sau astralită), prin procedeul perforare-puşcare. Intre minereul compact de
deasupra, care constituie tavanul abatajului şi cel dislocat şi inmagazinat de dedesubt
(alcătuind platformă de lucru pentru mineri şi servind la susţinerea rocilor inconjurătoare
magazinului), ce constituie vatra abatajului, se lasă spaţiul liber unde lucrează minerii. Acest
spaţiu este neapărat necesar continuării in bune condiţii a lucrărilor de excavare a
minereului compact, de deasupra şi pentru efectuarea aerajului.
Transportul in panou al minereului sfărâmat, rezultat in urma exploziilor se face
foarte uşor, iniţial prin cădere pe vatra abatajului şi ulterior prin deplasare gravitaţională
lentă. Evacuarea din panou, prin rostogolurile existente in pilierul de protecţie al galeriei de
bază, se face in două etape. In prima se evacuează aproximativ 30 % din minereul excavat
la o explozie, in vederea asigurării spaţiului de lucru suficient in abataj. Evacuarea se face
controlat şi in lipsa minerilor din abataj. Se scoate minereu din panou până când spaţiul
dintre minereul compact şi cel inmagazinat ajunge la inălţimea normală, de 1,8 – 2,0 m.
Galeria de transport este nesusţinută şi are un profil boltit, lăţimea sa fiind egală cu
grosimea, de peste 2 m, a zăcământului. Se sapă in zăcământ, la mijlocul grosimii sau pe
culcuş. Pilierul (stâlpul) de deasupra sa prezintă o inălţime de 2-4 m şi in el se sapă
rostogolurile in formă de pâlnie, necesare evacuării minereului sfărâmat.
A doua etapă, care se desfăşoară după terminarea abatării minereului compact in
intregul panou, presupune o golire uniformă a minereului inmagazinat, păstrându-se
orizontală suprafaţa acestuia. In acest fel se evită formarea de bolţi (“clopote”) şi se reduc
diluţiile şi pierderile de minereu. Golirea se poate realiza prin gurile de rostogol sau prin
unele galerii transversale de evacuare (cu maşină de incărcat cu siloz ori cu screper) dacă
minereul are o uşoară tendinţă de cimentare.
Transportul la suprafaţă al producţiei rezultate in fiecare panou se face cu vagoneţii
aflaţi in galeria de transport, sub gurile de rostogol prin care curge şi se evacuează
gravitaţional minereul abatat sau in apropierea maşinilor de incărcat, in cazul galeriilor
transversale de evacuare.
Aerajul. Sub efectul depresiunii generale existente in mină, aerul proaspăt intră din
galeria direcţională de transport intr-un suitor, traversează frontul de lucru şi iese in galeria
de aeraj, continuându-şi drumul prin circuitul general al minei.

124
 Succesiunea operaţiilor in panou. Odată conturat panoul de exploatare, in interiorul
său are loc o succesiune logică de diferite operaţii: terminarea pregătirii in panou, abatarea
minereului compact, evacuarea minereului inmagazinat.
Terminarea pregătirii in panou presupune săparea rostogolurilor iar la unele variante
(de exemplu la cela cu felii orizontale) şi a unui preabataj.
Rostogolurile se execută din galeria de transport, de jos in sus, evazându-se la
partea superioară. Gurile lor de evacuare, cu dimensiuni de 1,0-1,5 m, confectiunate din
lemn sau metal, sunt plasate la distanţe de 4-8 m una de alta pe lungimea panoului, in
funcţie de inălţimea de exploatare a panoului şi de grosimea zăcământului.
Preabatajul se execută deasupra pilierului galeriei de transport, paralel cu galeria,
intre cei doi suitori ai panoului de exploatare (vezi anexa 2, fig.1.). Are forma unei camere,
cu inălţimea de 2 m şi lăţime cât grosimea zăcământului de minereu.
Abatarea minereului compact incepe după crearea fronturilor de lucru, sub formă de
trepte răsturnate orizontale şi decurge de jos in sus, până la nivelul pilierului de sub galeria
de aeraj. In fiecare front găurile de mină pot fi forate orizontal sau vertical.
Evacuarea minereului inmagazinat are loc concomitent cu excavarea pilierilor. Golul
rămas in panou se rambleează sau este supus surpării.
Aplicabilitatea. Metoda de exploatare cu front scurt, abataj convergent şi
inmagazinare se aplică in condiţiile impuse de clasa din care face parte, respectiv:
minereu tare şi stabil;
rocile inconjurătoare zăcământului să fie si ele stabile (fără fisuri şi tendinţe
de surpare);
inclinare mare a zăcământului;
zăcământ cu grosime şi inclinare constante;
in zăcământ şi rocile inconjurătoare nu trebuie să existe strate acvifere;
lipsa intercalaţiilor sterile in masa minereului;
minereul nu trebuie să conţină cantităţi importante de minerale argiloase;
minereu fară tendinţe de autoaprindere;
zăcământul nu trebuie să aibă ramificaţii;
minereul să nu conţină minerale care se oxidează intens;
minereul să nu fie predispus la cimentare in timpul inmagazinării;
zăcământul să nu fie intens tectonizat.
Suplimentar, metoda se aplică in varianta prezentată dacă zăcământul de minereu
are o grosime cuprinsă intre 2 şi 5 m. In cazul in care zăcământul prezintă grosime de 0,6-
2,0 m, nu se lasă pilier deasupra galeriei de transport, care se susţine cu lemn.
Avantaje. Avantajele mai importante ale metodei de exploatare cu front scurt, abataj
convergent şi inmagazinare sunt cele ale clasei cu inmagazinare:
producţiile de minereu sunt mari şi constante;
productivitatea muncii este foarte ridicată;
volum al lucrărilor de pregătire deobicei redus;
in abataj nu se execută deobicei susţinere artificială, incărcarea şi transportul
minereului;
posibilitatea reglării producţiei zilnice de minereu;
simplitate in organizarea producţiei;
pierderi de exploatare sunt rezonabile (3-5 %);
intensitate mare a exploatării;
elasticitate bună;
exploatarea concomitentă in mai multe etaje;

125
 controlul şi reglarea conţinutului in componenţi utili a producţiei, pe sector sau
mină.
Dezavantaje. Aplicarea metodei de exploatare cu front scurt, abataj convergent şi
inmagazinare presupune manifestarea următoarelor dezavantaje:
nu permite exploatarea selectivă a minereului;
nu poate efectua o exploatare sepatată, pe sorturi se minereu;
diluţia minereului este deobicei mare (10-30 %);
posibilitatea cimentării minereului inmagazinat;
necesită, uneori, un orizont de sărâmare secundară;
condiţiile de aplicabilitate sunt prea numeroase, puternic restrictive;
posibilitatea intâmplării unor accidente;
posibilitatea oxidării sulfurilor in cazul inmagazinării indelungate;
scoaterea din circuitul producţiei a minereului inmagazinat, daca el se
cimenteaza.
Răspândirea metodei. Metoda de exploatare cu front scurt, abataj convergent şi
inmagazinare, ca şi cele cu abataj divergent sau prin fâşii orizontale s-au aplicat sau se
aplică frecvent. Se amintesc cazurile de exploatare a zăcămintelor din zonele de activitate
ale: E.M. Băiuţ, E.M. Herja, E.M. Ilba, E.M. Nistru, E.M. Suior, I.M. Barza, E.M. Turţ etc.

c.Clasa metodelor de exploatare cu rambleu

Caracteristica esenţială. Specificul general al metodelor constă in faptul că golul

creat in urma extragerii minereului se umple ciclic cu rambleu (material steril), pe măsura
inaintării frontului de lucru, lăsându-se temporar liber numai spaţiul necesar executării
lucrărilor de de abatare. Operaţia de introducere şi umplere a golului cu rambleu, numită
rambleere, alternează in mod regulat cu abatarea şi evacuarea minereului, fiind o operaţie
inclusă in procesul de producţie care se desfăşoară in abataj.
Rambleul protejează in primul rând spaţiul in care lucrează minerii şi căile de acces
in abataj dar, pe măsura avansării frontului de lucru, preia si o parte tot mai mare din
presiunea rocilor inconjurătoare, ajungând, la terminarea extragerii, să suporte intreaga
presiune la nivelul unităţii de exploatare.
Comentarii. Pentru o metodă de exploatare, rambleerea ulterioară a golului creat
in urma extragerii (excavării) totale a minereului dintr-un bloc, cameră sau câmp de abataj
nu inseamnă că ea face parte din clasa metodelor cu rambleu. Această rambleere ulterioară
se intâlneşte la alte alte clase de metode (cu goluri remanente, cu inmagazinare,
combinate), unde scopul rambleerii este prevenirea surpării masive a rocilor inconjurătoare
sau crearea posibilităţii de exploatare in bune condiţii a pilierilor de susţinere lăsaţi intre
camere.
Rambleul poate proveni din subteran sau de la suprafaţa terenului (de la zi),
respectiv din:
lucrări miniere subterane, de deschidere şi pregătire, executate in rocile
inconjurătoare sau acoperitoare zăcământului sau in intercalaţiile foarte
groase din masa acestuia;
lucrări miniere subterane, special executate in rocile inconjurătoare, in
vederea obţinerii de rambleu;
intercalaţiile sterile existente in minereu, neexploatate de unele metode
selective, care rămân in spaţiul exploatat;

126
 culcuşul şi acoperişul zăcămintelor foarte subţiri (grosime sub 0,7 m) şi
subţiri (0,7-2,0 m), unde creerea unui spaţiu suficient pentru abataj necesită
excavare nu numai in minereu ci şi in rocile inconjurătoare;
cariere şi balastiere, amplasate cât mai aproape de mină;
hălzi de steril, aflate la gura sau in apropierea minelor;
hălzi cu cenuşă de termocentrală (rezultată de la arderea cărbunilor) sau
zgură metalurgică;
iazurile de decantare, conţinând material steril rezultat in urma preparării
minereului.
Transportul şi depozitarea rambleului in golul creat in urma extragerii minereului se
poate face pneumatic, hidraulic, mecanic sau manual. Căile de transport pot fi lucrări
miniere obişnuite (galerii, suitori etc.), lucrări miniere speciale (rostogoluri pentru introducere
de rambleu) iar mijloacele de transport sunt vagoneţi, screpere, conducte şi foraje.
Rambleerea se execută simultan cu abatarea şi evacuarea minereului din abataj
(urmărindu-se indeaproape inaintarea frontului de lucru) sau se poate efectua alternativ
(după abatarea unei mici porţiuni din frontul de lucru şi evacuarea minereului rezultat).
Cea mai convenabilă este rambleerea zăcămintelor foarte subţiri (sub 0,7 m), cum
e cazul celor aurifere, unde spaţiul exploatat se umple cu rambleu provenit din lucrările de
abataj (rocă din culcuşul şi acoperişul zăcământului), mult mai voluminoase decât spaţiul
ocupat de minereu. Metoda este chiar şi mai eficientă decât cea cu inmagazinare, care
prezintă o diluţie ridicată. La zăcămintele subţiri (0,7-2,0 m), rambleul se obţine tot fără
cheltuieli deosebite, din lucrările de abataj şi din intercalaţiile sterile existente in masa
minereului, eventual cu un mic adaus de rambleu adus din afara abatajului.
Pe măsură ce creşte grosimea zăcămintelor, sau corpurilor de minereu ale
acestora, creşte şi costul producţiei deoarece este necesară o cantitate tot mai mare de
rambleu, adusă din afara unităţii de exploatare. Pentru zăcămintele cu până la 4 m grosime,
rambleul poate fi obţinut incă cu cheltuieli rezonabile, fiind adus de la săparea lucrărilor de
deschidere şi pregătire sau din lucrări speciale (camere, mori) de excavare executate in
rocile inconjurătoare. La zăcămintele cu grosimi mai mari rambleerea este prohibitivă şi se
aplică in mod excepţional.
Aplicabilitate. Metodele din clasa celor cu rambleu se folosesc sau se pot
intrebuinţa in următoarele situaţii:
când este necesară protecţia suprafeţei la zi a terenului;
la orice fel de zăcământ;
in condiţii de stabilitate a minereului si de instabilitate a rocilor
inconjurătoare;
zăcământ cu condiţii geometrice foarte neregulate, variabile;
zăcământ cu ramificaţii şi apofize in rocile inconjurătoare;
minereu cu tendinţe de autoaprindere, cimentare sau oxidare;
zăcământ cu minereu valoros (pentru ca metodele cu rambleu sunt cele mai
costisitoare);
zăcământ cu intercalaţii sterile groase, numeroase sau neuniforme;
minereu având conţinuturi şi dispunere foarte neuniforme;
zăcământ cu condiţii hidrogeologice complicate;
zăcământ sau porţiuni din el, situate la adâncimi mari;
Atunci când este necesară protecţia suprafeţei la zi a terenului, a unor obiective
existente la suprafaţă sau in subteran, metodele de exploatare cu rambleu sunt cele mai
indicate.

127
 Metodele sunt universale, in principiu putând fi aplicate la orice fel de zăcământ,
indiferent de formă, grosime, inclinare, tectonizare. Folosirea lor este totuşi mai convenabilă
dacă zăcământul are grosime sub 2 m iar inclinarea este cât mai mare, favorizând
transportul minereului sau transportul, introducerea şi aranjarea gravitationala a rambleului.
Tectonizarea (cutare, faliere, decroşare, laminare, budinare, fisurare intensă etc)
zăcământului, orcât de intensă sau complicată ar fi, nu constituie un impediment in aplicarea
metodelor. Pentru majoritatea metodelor cu rambleu este bine ca minereul din zăcământ să
fie tare şi stabil, pentru a nu impune susţinerea spaţiului deschis al abatajului (in frontul de
lucru). Totusi, instabilitatea sa accentuată nu face imposibilă exploatarea pentru toate
metodele clasei insă impune o extragere descendentă, sub protecţia unui rambleu
consolidat, foarte costisitoare.
Instabilitatea rocilor inconjurătoare, in situaţia când trebuie protejată suprafaţa la zi a
terenului (altfel s-ar aplica metode cu surpare), nu constituie o condiţie propriu-zisă de
aplicabilitate pentru metodele cu rambleu. Este doar un factor favorizant, care nu permite
aplicarea altor clase de metode mai productive (cu goluri remanente, cu inmagazinare). O
dovadă in acest sens este că folosirea metodelor cu rambleu la exploatarea unui zăcământ
sau părţi de zăcământ, având ramificaţii şi apofize in rocile inconjurătoare, unde alte clase
de metode nu sunt indicate, se poate face şi in cazul existenţei rocilor inconjurătoare tari,
stabile.
Nici neregularităţile sau variaţiile din punct de vedere geometric (formă, grosime,
inclinare), neprevăzute, ale zăcământului, nu stânjenesc metodele de exploatare cu
rambleerea spaţiului excavat, care se adaptează uşor şi din mers.
Dacă minereul are tendinţe de autoaprindere (atunci când folosirea metodelor cu
surpare, mai avantajoase, nu este posibilă din necesităţi de protecţie a unor obiective)
intrebuinţarea metodelor cu rambleu este cea mai indicată soluţie. Tendinţele de cimentare
sau oxidare ale minereului nu permit aplicarea metodelor cu inmagazinare dar nu
incomodează pe cele cu rambleu.
Prezenţa in zăcământ a intercalaţiilor sterile groase, numeroase sau neuniforme nu
constituie un impediment ci chiar un avantaj pentru metodele cu rambleerea spaţiului
exploatat care, fiind selective, extrag numai minereul şi lasă sterilul in abataj ori il extrag şi il
folosesc ca rambleu.
Problema este asemănătoare şi in cazul când zăcământul prezintă minereu având
conţinuturi şi dispunere foarte neuniforme, minereul cu conţinuturi economice in componenţi
utili este extras si evacuat din abataj iar cel cu conţinuturi prea scăzute, sau roca care-l
inlocueşte pe anumite porţiuni, constituie rambleu.
Existenţa in zăcământ, sau intr-o porţiune a sa, a condiţiilor hidrogeologice
complicate face imposibilă aplicarea metodelor altor clase şi impune folosirea obligatorie a
metodelor de exploatare cu rambleu.
Pe măsură ce se exploatează zăcăminte situate la adâncimi mai mari sau porţiunile
foarte adânci ale celor cu extindere mare in adâncime, eficienţa metodelor de la alte clase
se reduce substanţial (dupa cum s-a mai spus, la peste 800 m cresc dimensiunile pilierilor,
scade securitatea muncii datorită apariţiei exploziilor de roci şi loviturilor de acoperiş) iar
ponderea metodelor din clasa cu rambleu creşte, ele fiind mai uşor adaptabile condiţiilor de
presiuni ridicate.
Aplicarea metodelor in cazul unui zăcămământ cu minereu valoros are o dublă
motivaţie: permite contracararea costurilor de producţie foarte ridicate (fac metodele
rentabile) iar pierderile de minereu sunt foarte mici.
Avantaje. Metodele de exploatare cu rambleere sunt preferate datorită câtorva
avantaje de necontastat, printre care amintim:

128
 flexibilitate foarte mare (se pot aplica oricăror condiţii de zăcământ, chiar
variabile);
asigură o exploatare selectivă (intercalaţiile sterile sau porţiunile de minereu
cu conţinut foarte scăzut se abatează separat şi rămân pe vatra abatajului
ca rambleu);
permit o exploatare separată, pe sorturi de minereu;
exploatarea integrală a rezervelor de minereu (nu se lasă pilieri iar pierderile
reprezintă 2-3 %), aspect important indeosebi in cazul minereurilor foarte
valoroase;
protejează suprafaţa la zi a terenului şi obiectivele existente aici sau in
subteran;
diluţia minereului este redusă;
nu sunt influenţate de condiţiile hidrogeologice;
permite exploatarea simultană a mai multor etaje sau subetaje (deci
producţie mare şi intensitate ridicată a exploatării, pe o suprafaţă de
zăcământ mică);
posibilitatea depozitării in subteran a materialului steril (rezultat la săparea
in rocile inconjurătoare a lucrărilor miniere subterane);
permite exploatarea zăcământului aflat in condiţii dificile de presiune (intrat
in avarie, existent la adâncimi mari etc.);
condiţii de aeraj şi de siguranţă bune;
poate asigura (prin exploatare selectivă sau prin amestecul minereului
exploatat simultan pe mai multe etaje, unde sunt conţinuturi diferite) pentru
uzina de preparare un minereu brut, cu un conţinut mediu in componenţi utili
relativ constant.
Dezavantaje. Când se aleg metodele de exploatare din această clasă trebuie să se
ţină cont că ele prezintă câteva dezavantaje importante:
costuri de producţie ridicate (suplimentar faţă de cheltuielile de abatare şi
transport al minereului, apar cheltuieli substanţiale legate de extragerea –
mai ales dacă se face din cariere sau balastiere - transportul şi depozitarea
rambleului), mai mari decât la metodele de exploatare cu goluri remanente,
cu inmagazinare sau cu surpare;
productivităţi relativ reduse (in locul acestor metode sunt preferate cele cu
inmagazinare sau cu prăbuşirea rocilor inconjurătoare);
volum mare de lucrări;
pierderi mari (7-8 %) de minereu mărunt in rambleu (mai ales atunci când
poditura nu este bine executată sau prezinta defectiuni);
trebuie asigurată o sursă consistentă şi continuă de rambleu;
dacă rambleerea se face hidraulic, se introduce in subteran o mare cantitate
de apă (in cazul rocilor argiloase, care se umflă in contact cu apa, cresc
presiunile executate asupra lucrărilor miniere şi se produce deteriorarea
lor);
intreţinerea lucrărilor miniere (de exemplu rostogolurile de evacuare a
minereului) aflate in masa rambleului neconsolidat este dificilă şi
costisitoare.
Răspândirea. Dezavantajele enumerate, indeosebi costurile ridicate şi
productivităţile realizate, au restrâns mult frecvenţa folosirii metodelor cu rambleerea
spaţiului exploatat, ele nefiind intrebuinţate decât in condiţii dificile, când alte clase de
metode, mai performante, nu pot fi aplicate.

129
 Uşorul reviniment inregistrat in ultimul timp se datoreşte imbunătăţirii eficienţei
metodelor prin aplicarea unor măsuri precum: mecanizarea completă a rambleerii, găsirea
surselor puţin coatisitoare de rambleu (sterilul de la uzinele de preparare), cimentarea
rambleului sau a suprafeţei sale (reduce pierderile de minereu mărunt; permite folosirea
maşinilor grele, de mai mare productivitate), perfecţionarea maşinilor de rambleeat,
reducerea consumului de lemn la executarea poditurii ş.a.
Exemplificari. Din clasa metodei de exploatare cu rambleerea spatiului exploatat
se vor da urmatoarele exemple:
 metoda de exploatare cu fasii inclinate, divergente cu rambleu (fig. 42), care
va fi si descrisa mai jos;
 metoda de exploatare prin felii orizontale ascendente, cu fasii transversale
si rambleu (vezi anexa 3, figura 1).

Metoda de exploatare prin fâşii inclinate, divergente, cu rambleu

Apartenenţa. Metoda se incadrează in clasa metodelor cu rambleerea spaţiului
exploatat, grupa metodelor cu fâşii (numite uneori, impropriu, felii) inclinate.
Caracterizare succintă. Metoda de exploatare prin fâşii inclinate, divergente, cu
rambleu prezintă, ca primă trăsătură specifică, abatarea ascendentă a minereului in panou,
sub forma unor fâşii inclinate, cu cel puţin 35 de grade, dinspre centrul panoului (unde se şi
intâlnesc) către marginile sale. Fâşiile sunt plasate cu latura lungă in planul zăcământului
(sau intr-un plan paralel cu direcţia acestuia).
A doua trăsătura este caracteristică pentru clasa din care face parte şi constă in
umplerea cu rambleu a golului creat prin extragerea minereului din fâşie, avându-se grijă să
se menţină constantă inălţimea frontului de lucru.
Pregătirea. Zăcământul se pregăteşte prin impărţirea in etaje cu ajutorul galeriilor
direcţionale de etaj, după care etajul se imparte pe direcţie, la rândul său, in panouri de
exploatare, cu ajutorul suitorilor. Dimensiunile panourilor sunt de de 60-100 m lungime şi 30-
50 m inălţime pe inclinare, după tăria minereului, tăria rocilor inconjurătoare şi inclinarea
zăcământului.
Suitorii de panou servesc la circulaţia personalului şi evacuarea minereului din
panou iar prin suitorul central se introduce rambleul adus din afara panoului. La lungimi mai
mari ale panoului de exploatare se construiesc in masa rambleului suitori pentru evacuarea
minereului. In unele cazuri se lasă şi un pilier deasupra galeriei de bază, dar deobicei se
evită folosirea pilierilor şi atunci galeria de transport se susţine solid cu lemn.
Abatarea minereului din panou se face ascendent, prin desprinderea unor fâşii
inclinate. Sensul inclinării acestora este dinspre suitorul central, de introducere a rambleului,
spre suitorii laterali ce conturează, in final, panoul de exploatare.
Pentru abatarea unei fâşii (se foloseşte procedeul perforare-puşcare) se
construesc unul sau mai multe fronturi de lucru care extrag, in primul caz intreaga fâşie iar
in celelalte cazuri subdiviziuni paralele din aceasta. In urma exploziei, minereul cade pe o
poditură (pentru a nu se amesteca cu rambleul existent pe vatra abatajului) confecţionată
deobicei din scânduri şi alunecă spre suitorul lateral, pe unde se şi evacuează din panou.
Transportul in panou al minereului sfărâmat, rezultat in urma exploziilor din fâşia
inclinată (plasată in partea stângă – sau aripa in exploatare, cum mai este numită – a
imaginei a din figura nr. 42), se face prin cădere liberă. O parte se şi rostogoleşte, tot sub
influenţa gravitaţiei, până la suitorul care delimitează panoul şi se evacuează prin el. Altă
parte este ajutată, ulterior de catre mineri, să alunece spre suitorii de evacuare a minereului.
Rambleerea. După ce minereul abatat a fost evacuat, se curăţă poditura de
minereu mărunt şi se demontează. Se trece apoi la operaţia de rambleere.

130
 Rambleul (necesar in cantităţi mai mici la zăcămintele subţiri) este introdus prin
suitorul central şi aşezat gravitaţional, ceea ce impune şi abatarea in felii (fasii) inclinate
divergente, de la suitorul central de introducere a rambleului (vezi figura 42) spre suitorii

Fig. nr. 42.

Schiţă principială privind metoda de exploatare prin fâşii inclinate, divergente, cu rambleu
a = secţiune CD in planul zăcământului şi panoului de exploatare; b = secţiune AB pe inclinarea
zăcământului; c = secţiune EF pe direcţia zăcământului; Ga = galerie direcţională de aeraj; Gt =
galerie direcţională de transport; Sr = suitor pentru introducerea rambleului in panou; Sm = suitor
pentru evacuarea minereului abatat din panou; Pb = preabataj iniţial (ulterior locul lui este luat de
rambleu); Ab = abataj in care are loc excavarea unei fâşii inclinate (pentru a nu se amesteca cu
rambleul, minereul cade pe o poditură, de pe care este impins spre şi evacuat prin Sm); Ar = abataj
care este in curs de rambleere; F = fâşie inclinată divergentă (porneşte de la Sr şi se indepărtează
către Sm) de minereu, in curs de extragere.

laterali de panou. Dacă grosimea zăcământului este medie (2,0-5,0 m, dar mai frecvent
când e de 2,0-3,0 m), necesarul de rambleu va fi mai mare şi feliile diagonale de abatare a
minereului vor fi convergente, spre rostogolul central (care de astă dată va indeplini funcţia
de evacuare a minereului). A doua trăsătura este caracteristică pentru clasa din care face
parte şi constă in umplerea cu rambleu a golului creat prin extragerea minereului din fâşie,
avându-se grijă să se menţină constantă inălţimea frontului de lucru.
Pregătirea. Zăcământul se pregăteşte prin impărţirea in etaje cu ajutorul galeriilor
direcţionale de etaj, după care etajul se imparte pe direcţie, la rândul său, in panouri de
exploatare, cu ajutorul suitorilor. Dimensiunile panourilor sunt de de 60-100 m lungime şi 30-
50 m inălţime pe inclinare, după tăria minereului, tăria rocilor inconjurătoare şi inclinarea
zăcământului.
Suitorii de panou servesc la circulaţia personalului şi evacuarea minereului din
panou iar prin suitorul central se introduce rambleul adus din afara panoului. La lungimi mai
mari ale panoului de exploatare se construiesc in masa rambleului suitori pentru evacuarea

131
minereului. In unele cazuri se lasă şi un pilier deasupra galeriei de bază, dar deobicei se
evită folosirea pilierilor şi atunci galeria de transport se susţine solid cu lemn.
Abatarea minereului din panou se face ascendent, prin desprinderea unor fâşii
inclinate. Sensul inclinării acestora este dinspre suitorul central, de introducere a rambleului,
spre suitorii laterali ce conturează, in final, panoul de exploatare.
Pentru abatarea unei fâşii (se foloseşte procedeul perforare-puşcare) se
construesc unul sau mai multe fronturi de lucru care extrag, in primul caz intreaga fâşie iar
in celelalte cazuri subdiviziuni paralele din aceasta. In urma exploziei, minereul cade pe o
poditură (pentru a nu se amesteca cu rambleul existent pe vatra abatajului) confecţionată
deobicei din scânduri şi alunecă spre suitorul lateral, pe unde se şi evacuează din panou.
Transportul in panou al minereului sfărâmat, rezultat in urma exploziilor din fâşia
inclinată (plasată in partea stângă – sau aripa in exploatare, cum mai este numită – a
imaginei a din figura nr. 42), se face prin cădere liberă. O parte se şi rostogoleşte, tot sub
influenţa gravitaţiei, până la suitorul care delimitează panoul şi se evacuează prin el. Altă
parte este ajutată, ulterior de catre mineri, să alunece spre suitorii de evacuare a minereului.
Rambleerea. După ce minereul abatat a fost evacuat, se curăţă poditura de
minereu mărunt şi se demontează. Se trece apoi la operaţia de rambleere.
Rambleul (necesar in cantităţi mai mici la zăcămintele subţiri) este introdus prin
suitorul central şi aşezat gravitaţional, ceea ce impune şi abatarea in felii (fasii) inclinate
divergente, de la suitorul central de introducere a rambleului (vezi figura 42) spre suitorii
laterali de panou. Dacă grosimea zăcământului este medie (2,0-5,0 m, dar mai frecvent
când e de 2,0-3,0 m), necesarul de rambleu va fi mai mare şi feliile diagonale de abatare a
minereului vor fi convergente, spre rostogolul central (care de astă dată va indeplini funcţia
de evacuare a minereului).
Dacă intr-o parte (aripă) a panoului, comparativ cu suitorul central de introducere
a rambleului, are loc abatarea minereului, atunci in partea cealaltă se execută operaţia de
rambleere.
Aplicabilitatea. Metoda de exploatare prin fâşii inclinate, divergente, cu rambleu se
aplică in următoarele situaţii:
când este necesară protecţia suprafeţei la zi a terenului;
in condiţii de stabilitate a minereului;
zăcământ fără schimbări bruşte de grosime;
rocile inconjurătoare zăcământului să fie şi ele stabile;
zăcământ cu inclinare peste 45 de grade, dar variabilă (modificarea
inclinării nu permite aplicarea metodelor de exploatare cu inmagazinare,
mai avantajoase);
zăcământ fără ramificaţii, mineralizaţii şi apofize in rocile inconjurătoare;
minereu cu tendinţe de autoaprindere, cimentare sau oxidare;
minereu valoros;
zăcământ fără intercalaţii sterile;
zăcământ cu condiţii hidrogeologice moderate (debitul specific de apă sa
fie sub 0,5 l/s);
zăcământ, sau porţiuni din el, situat la adâncimi mari;
zăcământ neafectat de accidenta tectonice;
cand se desprind fragmente din minereul compact, de deasupra, după
sisteme de clivaj, fisuri sau oglinzi de fricţiune orizontale (deci nu se pot
folosi metode cu fâşii orizontale);
zăcământ sau corpuri de minereu ale acestuia, cu grosimi de 0,7-3,0 m.

132
 Dacă zăcământul de minereu are grosime foarte mică (sub 0,7 m), metoda (şi in
general grupul metodelor de exploatare cu fâşii) nu se poate aplica, deoarece prezintă
dezavantajul că nu permite sortarea (absolut necesară, cantitatea de steril rezultată din
rocile inconjurătoare e prea mare) minereului abatat pe poditura inclinată, aşezată peste
rambleu (va rezulta o diluţie mare) şi nici nu este posibila lăsarea rocilor sterile in spaţiul
exploatat, ca rambleu.
Metoda nu este recomandabilă nici in cazul unui zăcământ de minereu cu grosime
de peste 3,0 m deoarece controlul stării tavanului inclinat de minereu este dificil de efectuat.
Avantaje. Printre avantajele metodelor cu fasii inclinate şi rambleu, deci şi in cazul
celor cu fâşii divergente, se pot enumera:
flexibilitate bună, adaptându-se uşor eventualelor variaţii de inclinare (nu de
grosime) ale zăcământului;
asigură o exploatare selectivă (intercalaţiile sterile cu grosime mare sau
porţiunile de minereu cu conţinut foarte scăzut se abatează separat şi rămân
pe vatra abatajului ca rambleu) a minereului din panou, deci dilutia va avea
valori scazute;
exploatarea integrală a rezervelor de minereu (nu se lasă pilieri iar pierderile
reprezintă 2-3 %), aspect important indeosebi in cazul minereurilor foarte
valoroase;
protejează suprafaţa terenului la zi şi obiectivele existente aici sau in
subteran;
nu sunt influenţate de condiţiile hidrogeologice rezonabile;
permite exploatarea simultană a mai multor etaje sau subetaje (deci
producţie mare şi intensitate ridicată a exploatării, pe o suprafaţă de
zăcământ mică);
posibilitatea depozitării in subteran a materialului steril (rezultat la săparea in
rocile inconjurătoare a lucrărilor miniere subterane);
permite exploatarea zăcământului aflat in condiţii dificile de presiune (intrat in
avarie, existent la adâncimi mari etc.);
condiţii de aeraj şi de siguranţă bune;
poate asigura (prin amestecul minereului exploatat simultan, de pe mai multe
etaje, unde sunt conţinuturi diferite in substanta minerala utila), pentru uzina
de preparare, un minereu brut cu un conţinut mediu in componenţi utili relativ
constant.
In plus, faţă de metodele de exploatare cu fâşii orizontale, metodele cu fâşii
inclinate sunt mai economice (productivităţi mai mari, costuri mai reduse)
Dezavantaje. Metoda de exploatare prin fâşii inclinate, divergente, cu rambleu
prezintă dezavantajele specifice metodelor de exploatare cu rambleerea spaţiului exploatat:
costuri de producţie ridicate;
productivităţi relativ reduse faţă de metodele cu inmagazinare sau cu surparea
rocilor inconjurătoare);
volum mare de lucrări;
pierderi mari (7-8 %) de minereu mărunt in rambleu (mai ales atunci când
poditura nu este bine executată);
trebuie asigurată o sursă consistentă şi continuă de rambleu;
dacă rambleerea se face hidraulic, se introduce in subteran o mare cantitate de
apă (in cazul rocilor argiloase, care se umflă in contact cu apa, cresc presiunile executate
asupra lucrărilor miniere şi se produce deteriorarea lor);

133
 intreţinerea lucrărilor miniere (de exemplu rostogolurile de evacuare a
minereului) aflate in masa rambleului neconsolidat este dificilă şi costisitoare.
In plus, datorită inclinării abatajului, nu se poate efectua sortarea minereului in
panou. Acest aspect determină creşterea diluţiei şi nefolosirea ca rambleu a materialului
steril, precum şi imposibilitatea separării pe sorturi a minereului.
Răspândirea metodei. Faţă de metodele cu fâşii orizontale şi rambleu, metodele
de exploatare prin fâşii inclinate (deci şi cele cu fâşii divergente) cu rambleu au un domeniu
de aplicabilitate mai restrâns.
In Romania, metoda s-a aplicat sau se foloseşte in zona Baia Mare, la exploatări
miniere precum Cavnic, Nistru, Băiuţ, Baia Sprie ş.a.

d. Clasa metodelor de exploatare cu surpare

Pregătirea. Zăcământul se pregăteşte prin impărţirea in etaje cu ajutorul galeriilor

direcţionale de etaj, după care etajul se imparte pe direcţie, la rândul său, in panouri de
exploatare, cu ajutorul suitorilor. Dimensiunile panourilor sunt de de 60-100 m lungime şi 30-
50 m inălţime pe inclinare, după tăria minereului, tăria rocilor inconjurătoare şi inclinarea
zăcământului.
Suitorii de panou servesc la circulaţia personalului şi evacuarea minereului din
panou iar prin suitorul central se introduce rambleul adus din afara panoului. La lungimi mai
mari ale panoului de exploatare se construiesc in masa rambleului suitori pentru evacuarea
minereului. In unele cazuri se lasă şi un pilier deasupra galeriei de bază, dar deobicei se
evită folosirea pilierilor şi atunci galeria de transport se susţine solid cu lemn.
Pregătirea. Zăcământul se pregăteşte prin impărţirea in etaje cu ajutorul galeriilor
direcţionale de etaj, după care etajul se imparte pe direcţie, la rândul său, in panouri de
exploatare, cu ajutorul suitorilor. Dimensiunile panourilor sunt de de 60-100 m lungime şi 30-
50 m inălţime pe inclinare, după tăria minereului, tăria rocilor inconjurătoare şi inclinarea
zăcământului.
Suitorii de panou servesc la circulaţia personalului şi evacuarea minereului din
panou iar prin suitorul central se introduce rambleul adus din afara panoului. La lungimi mai
mari ale panoului de exploatare se construiesc in masa rambleului suitori pentru evacuarea
minereului.
In unele cazuri se lasă şi un pilier deasupra galeriei de bază, dar deobicei se evită
folosirea pilierilor şi atunci galeria de transport se susţine solid cu lemn.
Metodele din această clasă au ca specific umplerea, prin surparea rocilor
inconjurătoare, a golurilor rezultate in urma extragerii minereului. Se mai numesc metode cu
prăbuşire, cu prăbuşire dirijată sau cu autorambleere.
Metodele de exploatare cu surpare se impart in două mari subclase (după unii
autori constituie chiar clase independente):
 metode cu surparea rocilor inconjurătoare;
 metode cu surparea minereului şi a rocilor inconjurătoare.
d1.Subclasa metodelor de exploatare cu surparea rocilor inconjurătoare
Caracteristica esenţială a subclasei constă in faptul că asigurarea echilibrului
rocilor inconjurătoare golului creat in urma exploatării se face prin prăbuşirea dirijată a
acestora, provocată periodic, pe măsura extragerii minereului.
Comentarii. Deobicei, spaţiul in care se desfăşoară lucrările de abataj – in imediata
apropiere a frontului de lucru – se susţine provizoriu, din necesitatea asigurării protecţiei
lucrătorilor şi utilajelor. Nu sunt considerate metode cu surparea rocilor inconjurătoare dacă

134
prăbuşirea in golul creat are loc după terminarea extragerii şi evacuării minereului in
intreaga unitate de exploatare.
Aplicabilitate. Metodele de exploatare cu surparea rocilor inconjurătoare se
folosesc in următoarele situaţii:
rocile inconjurătoare să fie uşor surpabile şi să aibă un coeficient de afânare
mare, pentru a umple complet golurile create prin extragerea minereului;
minereul să aibă stabilitate mică sau medie, pentru ca abatarea să să se
efectueze rapid, până nu se manifestă presiuni mari;
zăcământul să nu prezinte ramificaţii sau apofize;
grosimea zăcământului sau a corpurilor de minereu componente să fie
medie, mare sau foarte mare;
să nu existe intercalaţii sterile groase in masa zăcământului (cresc diluţia);
să nu existe strate acvifere in zăcământ sau rocile inconjurătoare;
minereul să nu prezinte tendinţe de autoaprindere;
când nu este necesară protecţia suprafeţei la zi a terenului;
deşi se pretează la orice formă de zăcământ şi mărime a inclinării, o formă
regulată şi inclinare sau grosime constantă determină o exploatare mai
sigură şi cu pierderi de minereu mai mici.
Zăcămintele de minereu orizontale sau cu inclinare mică, având o grosime medie
(2-3 m), se exploatează in totalitate printr-o singură felie (orizontală sau inclinată), pe toată
grosimea. La grosimi mai mari exploatarea lor se face prin impărţirea in mai multe felii
orizontale sau inclinate.
La zăcămintele cu inclinări mari, extragerea se face prin felii orizontale, indiferent
de grosime. Intodeauna, când sunt mai multe felii, sensul de extragere este descendent.
După extragerea unei felii are loc surparea rocilor inconjurătoare pe o poditură de scânduri
sau plasă de sarma, montată pe vetra feliei exploatate. Cand se trece la extragerea feliei
inferioare, poditura se va găsi in tavan şi va indeplini un rol protector.
Avantajele care se cunosc la metodele de exploatare cu surparea rocilor
inconjurătoare sunt următoarele:
se realizează producţii mari;
productivitatea muncii ridicată;
costul redus al tonei de minereu extras;
poasibilitatea mecanizării principalelor oparaţii din abataj;
siguranţă bună pentru lucrători şi utilaje;
posibilitatea susţinerii metalice individuale şi mecanizate, care reduce volumul
forţei de muncă şi a consumului de lemn;
pierderile şi diluţia sunt mai mici ca la metodele cu surparea minereului şi a rocilor.
Dezavantaje. Printre dezavantajele mai importante care se intâlnesc la metodele
din subclasa cu prăbuşirea rocilor inconjurătoare se pot enumera:
nu se asigură protecţia suprafeţei la zi a terenului, a obiectivelor existente
aici sau prezente in subteran deasupra zonei exploatate;
necesită un volum mare al lucrărilor de pregătire, la exploatarea prin
metode cu felii;
posibilitatea extragerii concomitente a minereului doar la nivelul unui singur
etaj;
se pot manifesta fenomene de autoaprindere;
consum mare de lemn la metodele de exploatare cu fâşii;
condiţii dificile de aeraj la metodele de exploatare a feliilor in fâşii.

135
 Răspândirea. Datorită producţiilor şi productivităţilor mari, preţului de cost scăzut,
metodele de exploatare cu surparea roclor inconjurătoare sunt foarte răspândite, indeosebi
la zăcămintele cu grosime mare, roci inconjurătoare slabe şi la care nu este necesară
protecţia suprafeţei.
Exemplificare. Din subclasa metodelor de exploatare cu surparea rocilor
inconjurătoare se vor da ca exemple:
 metoda de exploatare prin felii orizontale, cu fasii transversale si prabusire
(fig. 43), care va fi si descrisa mai jos;
 metoda de exploatare prin felii orizontale, descendente, cu front lung
transversal si surparea rocilor (anexa 4, figura 1).

Metoda de exploatare prin felii orizontale, cu fâşii transversale şi prăbuşire

Apartenenţa. Metoda se incadrează in clasa metodelor de exploatare cu surpare,

subclasa metodelor cu surparea rocilor inconjurătoare, grupa metodelor de exploatare prin
felii, subgrupa metodelor de extragere a feliilor in fâşii.
Caracterizare succintă. Aceasta metoda realizează, ca primă trăsătură specifică,
exploatarea zăcământului prin extragerea succesivă, descendentă, a unor felii orizontale, in
cadrul fiecărei felii abatarea minereului făcându-de in porţiuni numite fâşii.
Alte doua caracteristici: golul creat in urma dislocării şi evacuării minereului este
umplut periodic, nu după extragerea minereului din intreaga unitate de exploatare, prin
surparea (specificul clasei) provocată (dirijată) a rocilor inconjurătoare (specificul subclasei).
Temporar, pentru siguranţa desfăşurării lucrărilor de abataj, fâşia se susţine.
Pregătirea. Zăcământul se pregăteşte prin impărţire in etaje, atât cu ajutorul
galeriilor direcţionale cât şi cu cel al galeriilor transversale, ambele de aeraj şi de transport.
Etajul se imparte in panouri de exploatare cu ajutorul suitorilor executaţi in culcuşul
zăcământului. Un panou (vezi figura nr. 43) se extinde de o parte şi de alta a fiecărui suitor
şi este delimitat pe direcţie de jumătatea distanţei de la suitorul propriu până la suitorul
invecinat. Dimensiunile obişnuite ale panoului sunt de 40-50 m inălţime şi 30-60 m lăţime.
Fiecare felie se pregăteşte prin galerii transversale, pornite de la suitorul din culcuş
şi prin galerii de preabataj (sau galerii de felie) direcţionale, executate in zăcământ, la
contactul cu roca din culcuş.
Abatarea. Pentru exploatare, in cazul zăcămintelor cu inclinare peste 35 de grade,
panourile se impart in felii orizontale, cu ajutorul transversalelor de felie. Fiecare felie se
exploatează in mod independent, ca intr-un zăcământ subţire sau de grosime medie,
orizontal. Sensul de extragere a feliilor din panou este descendent.
In orice felie, din preabatajul direcţional se desprind făşii (numite şi camere sau abataje
cameră) transversale de minereu, care se abatează progresiv, de la culcuşul spre
acoperişul zăcământului. O fâşie are inălţimi şi lăţime cuprinse intre 1,5 şi 4,0 m. Sensul
general al abatării in felie, prin extragerea succesivă a fiecărei felii, este de la marginile
panoului spre suitorul central.
De regulă, după terminarea a două fâşii se incepe extragerea celei de-a treia,
concomitent cu podirea şi surparea primei. Astfel, tot timpul există un spaţiu (o fâşie) de
siguranţă intre fâşia surpată şi cea aflată in curs de excavare.
Minereul se dislocă in frontul scurt al fâşiei, prin procedeul perforare- puşcare.
Transportul şi evacuarea minereului. In fâşie, minereului sfărâmat, rezultat in urma
exploziei ce are loc in frontul de lucru, este incărcat şi transportat la suitor cu ajutorul
maşinei de incărcat cu siloz. După ce cade prin suitor, in galeria transversală de transport,
minereul este incărcat in vagoneţi şi trimis spre suprafaţa terenului, prin galeria direcţională
de transport si apoi prin lucrările de deschidere.

136
 Fig. nr. 43.
Schiţă principială privind metoda de exploatare prin felii orizontale, cu fâşii transversale şi prăbuşirea
rocilor. a = secţiune AB in planul zăcământului şi panoului de exploatare; b = secţiune CD pe
inclinarea zăcământului; c = secţiune EF pe direcţia zăcământului; Da = galerie direcţională de aeraj;
Fp = fostul preabataj direcţional (acum surpat), la nivelul tranaversalei de aeraj; Lz = limita
zăcământului inainte de exploatare şi surpare; Ta = galerie transversală de aeraj; Tf = galerie
transversală de acces in felie, pornind de la suitor; F8 = felie exploatată şi surpată; F9 = felie in curs
de exploatare; F10 = feli care va intra in exploatare după extragerea tuturor fâşiilor din felia
superioară; Pa = preabataj direcţional, funcţional, in felia aflată in curs de extragere; Ft = fâşie
transversală din care se extrage minereul; Fte = fâşie transversală din care se minereul a fost extras
şi in care urmează să se declanşeze prăbuşirea; S = suitor de panou; Ps = proiecţia suitorului din
culcuşul zăcământului in planul secţiunii AB; Dt = galerie direcţională de transport; Tt = galerie
transversală de transport; Vp = viitor preabataj la nivelul transversalei de transport; = direcţia şi
inclinarea zăcământului; = sensul abatării minereului in fâşie; = sensul general al abatării
minereului la nivelul feliei orizontale.

Susţinerea şi surparea. Susţinerea fâşiilor are rolul de a proteja minerii şi utilajele de

zona surpată (din fosta felie), de deasupra. Ea se realizează cu cadre de lemn (stâlpi şi
grinzi) sau metalice (stălpi hidraulici şi grinzi articulate) plasate la distanţe de 0,5-1,0 m pe
direcţia fâşiei, in funcţie de mărimea presiunii.
Inainte de inceperea surpării se efectuează o podire a feliei respective. Poditura
este o zonă de separare intre zona surpată şi minereu, care se amenajează pe vatra
fiecărei fâşii a feliei extrase, sub protecţia căreia urmează să se extragă minereul din felia
de dedesubt. Ea este formată din grinzi şi scânduri, dispuse longitudinal şi transversal, sau
plasă de sârmă zincată, aşezată pe platbande de oţel, dispuse perpendicular pe frontul de
lucru al fâşiei.

137
 Surparea este o fază a dirijării presiunii rocilor. Intr-o fâşie ea se execută prin
explodarea stâlpilor de susţinere, astfel că perna de protecţie (care se crează prin
perforarea şi explozia tavanului primei felii, anterior podite, sau prin rambleerea primelor 1-3
felii) se prăbuşeşte peste poditură. Perna are un comportament elastic şi amortizează
intensitatea prăbuşirii.
Aerajul. Aerul proaspăt vine prin galeria direcţională de transport, galeria
transversală de transport şi urcă prin suitor, la nivelul feliei. Aici aerajul se realizează in fund
de sac, aerul proaspăt ajungând in frontul de lucru al fiecărei fâşii. Aerul viciat este aspirat
de un ventilator şi dirijat prin tuburi de aeraj in circuitul general al minei (la nivelul orizontului
superior sau al orizontului de bază).
Aplicabilitatea. Metoda de exploatare prin felii orizontale, cu fâşii transversale şi
prăbuşire se poate folosi in următoarele situaţii:
rocile inconjurătoare să fie uşor surpabile (“slabe”) şi să aibă un coeficient de
afânare mare;
minereul să aibă stabilitate (“tărie”) mică sau medie, pentru a se obţine o
viteză de exploatare mare;
grosimea zăcământului, sau a corpurilor de minereu componente, trebuie să
depăşească 5-6 m (la grosimi mai mici se folosesc fâşii direcţionale);
inclinarea zăcământului să fie peste 35 de grade (condiţia minimă de impărţire
in felii orizontale), de preferinţă peste 60 de grade;
să nu existe strate acvifere in zăcământ sau in rocile inconjurătoare;
minereul să nu prezinte tendinţe de autoaprindere;
când nu este necesară protecţia suprafeţei la zi a terenului impotriva efectelor
exploatării (degradării, surpării şi tasării);
când nu sunt afectate de surpare (“subminate”) alte corpuri de minereu sau
zăcăminte apropiate;
debitul specific al infiltraţiilor de apă să fie sub 0,5 l/s;
se pretează la orice inclinare, grosime şi formă de zăcământ (totuşi, o formă
regulată şi inclinare sau grosime constantă determină o exploatare mai sigură
şi cu pierderi de minereu mai mici).
Avantaje. Ca avantaje importante ale metodei prin felii orizontale, cu fâşii
transversale şi prăbuşire, se pot enumera:
se realizează producţii mari;
productivitatea muncii este ridicată;
costul redus al tonei de minereu extras;
posibilitatea mecanizării principalelor oparaţii din abataj;
siguranţă bună (abatajul este susţinut) pentru lucrători şi utilaje;
posibilitatea introducerii susţinerii metalice individuale şi mecanizate, care
reduce volumul forţei de muncă şi a consumului de lemn;
permite o exploatare selectivă in cazul prezenţei intercalaţiilor sterile;
extragere uşoară şi recuperare bună a minereului, indiferent de variaţiile de
direcţie, grosime şi inclinare ale zăcământului;
pierderile şi diluţia sunt mai mici ca la metodele cu surparea minereului şi a
rocilor.
Dezavantaje. La aplicarea metodei de exploatare prin felii orizontale, cu fâşii
transversale şi prăbuşire se fac simţite, in primul rând, dezaventajele specifice clasei şi
subclasei din care ea face parte:
nu se asigură protecţia suprafeţei la zi a terenului, a obiectivelor existente aici
sau in subteran, deasupra zonei exploatate;

138
 posibilitatea extragerii concomitente a minereului doar la nivelul unui singur
etaj;
se pot manifesta fenomene de autoaprindere;
Ca dezavantaj al grupei metodelor de exploatare prin felii este volumul mare al
lucrărilor de pregătire. Specifice metodelor cu fâşii sunt două dezavantaje importante:
consum mare de lemn;
condiţii mai dificile de aeraj (sistemul “in fund de sac”).
Răspândirea metodei. Metoda s-a aplicat sau se mai aplică la intreprinderile miniere
Baia Borşa (Gura Băii, Burloaia, Dealul Bucăţii, Măgura II), Moldova Nouă, Baia de Arieş,
Bocşa, Râmnicu Vâlcea (Baia de Fier), Miercurea Ciuc (secţia Harghita) precum şi la
exploatările miniere Baia Sprie, Fundu Moldovei (Mestecăniş), Leşu Ursului, Crucea, Deva
(Muncelu Mic), Suncuiuş, Lueta, Altân Tepe şi salina Ocna Mureş (secţia Banta).

d2.Subclasa metodelor de exploatare cu surparea minereului şi a rocilor inconjurătoare

Caracteristica esenţială. Metodele din această clasă, numite şi metode cu surpare

in masă, au drept specific surparea dirijată a minereului la nivel de etaj sau subetaj, fapt care
determină (antrenează), pe măsura evacuării minereului şi o surpare a rocilor existente
deasupra acestuia. Treptat, se ajunge ca locul minereului surpat şi extras să fie luat de rocile
prăbuşite.
Comentarii. Este obligatoriu ca zăcământul, de grosime medie sau mare, să fie
impărţit in subetaje sau etaje. Surparea minereului poate avea loc, in primul rând, datorită
acţiunii concomitente executate de greutatea proprie a minereului şi cea a rocilor de
deasupra lui. In acest caz metodele fac perte din grupa celor cu abatarea minereurilor prin
autosurpare.
Atunci când minereul este mult mai stabil, surparea sa se efectuează cu ajutorul
explozivilor iar metodele fac parte din grupa celor cu abatare (surpare) forţată.
Aplicabilitate. Metodele care fac parte din clasa celor cu surparea minereului şi a
rocilor inconjurătoare se folosesc in următoarele situaţii:
zăcăminte cu grosime mare şi foarte mare, cu inclinare medie sau mare;
minereul să aibă stabilitate mică sau medie, pentru a se surpa uşor;
rocile inconjurătoare să se surpe uşor, dar nu brusc;
minereuri cu conţinut scăzut (minereuri “sărace”) in componenţi utili,
deoarece pierderile in timpul surpării sunt mari;
minereuri cu valoare redusă (preţul de cost scăzut permite extragerea lor; in
plus, pierderile de exploatare sunt mari -deoarece minereul aflat la contactul
cu roca surpată nu se recuperează in totalitate- insă valoare lor este mică);
când nu este necesară protecţia suprafeţei la zi a terenului (acesta are o
valoare economică mică) sau a obiectivelor de la suprafaţă sau din
subteran, existente deasupra zăcământului;
minereul surpat să nu prezinte tendinţe de cimentare sau de autoaprindere,
dacă se aplică metodele cu surparea in etaje;
zăcământul să nu conţină intercalaţii sterile groase sau numeroase (creste
mult dilutia).
Avantaje. In urma aplicării metodelor de exploatare cu surparea minereului şi a
rocilor inconjurătoare se constată existenţa următoarelor avantaje:
obţinerea unor producţii foarte mari;
realizarea unor productivităţi foarte ridicate (cele mai mari dintre
productivitatile metodelor tuturor claselor şi subclaselor);

139
 preţ de cost pe tona de minereu foarte scăzut (uneori concurează cu preţul
producţiei obţinute in carieră);
un volum redus al lucrărilor de pregătire;
intensitate mare de exploatare a zăcământului;
posibilitatea reglării producţiei (cantitativ şi calitativ) după necesităţi;
metodele de exploatare in subetaje permit o exploatare selectivă.
Dezavantajele intâmpinate la aplicarea acestor metode pot fi următoarele:
nu protejează suprafaţa la zi a terenului, obiectivele subterane sau de
suprafaţă existente deasupra zăcământului sau in imediata sa apropiere;
pierderile de minereu sunt mari;
diluţia minereului este ridicată;
metodele cu surparea minereului in etaje nu permit exploatarea selectivă
sau a minereurilor cu tendinţe de autoaprindere sau de cimentare;
controlul granulaţiei minereului surpat (mai ales la metodele cu autosurpare)
este dificil de efectuat;
necesitatea efectuării unui control permanent al evacuării minereului şi a
presiunilor care se exercită asupra lucrărilor de pregătire.
Răspândirea. Metodele de exploatare cu surparea minereului şi a rocilor
inconjurătoare au inceput să aibă o largă răspândire in deceniul cinci al secolului trecut,
datorită extinderii mecanizării operaţiilor miniere, care a făcut ca metodele să funcţioneze la
un preţ de cost foarte scăzut. Urmarea a fost că un număr mare de zăcăminte cu conţinut
foarte redus in componenţi utili au inceput să fie exploatate, in mod rentabil, cu aceste
metode. Metodele se intâlnesc frecvent in multe ţări, indeosebi in Canada, SUA, Finlanda,
Suedia, Zambia, ţările din spaţiul fostei URSS etc.
Exemplificare. Dintre metodele de exploatare cu surparea minereului şi a rocilor
inconjurătoare se va da ca exemplu metoda de exploatare in subetaje, cu abataj
transversal, cu surparea minereului si a rocilor inconjuratoare (anexa 4, figura 2).

e. Clasa metodelor de exploatare combinate

Metodele combinate folosesc (“combină”) principiile de bază a două sau trei clase
ori a două sau mai multe metode din clase diferite. Combinarea are drept scop lărgirea
domeniului de aplicare al fiecărei metode simple folosite, eliminarea dezavantajelor şi
cumularea avantajelor lor, imbunătăţirea condiţiilor de muncă, obţinerea unor rezultate
tehnico-economice mai bune decât in cazul folosirii lor separate.
Se poata ajunge şi la situaţia combinării principiilor unei metode simple cu cele ale
unei metode combinate. După nivelul la care se realizează combinarea principiilor a două
sau mai multe metode, se pot distinge:
 subclasa metodelor cu combinare la nivelul abatajului;
 subclasa metodelor cu combinare la nivelul unităţii de exploatare.

e1. Subclasa metodelor cu combinare la nivelul abatajului

Caracteristica esenţială. Această subclasă se caracterizează prin faptul că
metodele componente realizează, in abataj, o combinare intre principiile clasei metodelor cu
susţinere şi ale clasei metodelor cu rambleerea spaţiului exploatat. Din acest motiv se mai
numesc şi subclasa metodelor cu susţinerea şi rambleerea spaţiului exploatat
In majoritatea literaturii de specialitate, această subclasă de metode combinate
este considerată, impropriu, o clasă independentă de metode simple (clasa metodelor cu
susţinerea şi rambleerea spţiului exploatat).

140
 Comentarii. Preluarea presiunii rocilor inconjurătoare se face, in aceeaşi măsură,
atât prin susţinere cât şi prin intermediul rambleului. Menţionăm că susţinerea are şi rolul de
a proteja suprafaţa abatajului de efectele nedorite ale desprinderii minereului (la exploatarea
ascendentă) sau rambleului (dacă exploatarea are loc in sens descendent) din tavan.
Susţinerea se face sistematic şi obligatoriu, imediat in urma dislocării minereului, precedând
rambleerea.
Odată ce s-a executat, susţinerea nu se mai răpeşte (cum se intâmpla, de exemplu,
la unele metode din clasa cu surpare) ci rămâne definitiv in spaţiul exploatat şi rambleat
Aplicabilitate. Metodele din această subclasă se folosesc in următoarele situaţii:
zăcământ cu orice formă şi grosime;
minereu şi roci inconjurătoare cu orice grad de stabilitate;
minereu valoros;
zăcământ (cu stabilitate mică) situat la adâncimi mari;
in cazul exploatării pilierilor;
minereu cu tendinţe accentuate de autoaprindere;
când zăcământul se exploatează simultan, la zi şi in subteran;
minereu cu intercalaţii sterile groase;
când este necesară protecţia suprafeţei la zi a terenului sau a obiectivelor
subterane.
Metodele cu combinare la nivelul abatajului se aplică deobicei in cazul minereurilor
valoroase (auro-argentifere, cuprifere, complexe, de uraniu ş.a.) intrucât necesită cheltuielile
cele mai mari, dar şi pierderile de exploatare sunt aproape inexistente iar diluţia este foarte
scăzută.
Prezenţa intercalaţiilor sterile in masa minereului nu deranjează deoarece există
posibilitatea sortării minereului in spatiul exploatat iar sterilul obţinut rămâne in panou, ca
rambleu.
Avantaje. Metodele cu combinare la nivelul abatajului sunt intrebuinţate datorită
următoarelor avantaje:
domeniu de aplicabilitate este foarte vast (practic universal);
asigură exploatarea totală a minereului;
diluţia minereului este foarte redusă;
posibilitatea sortării minereului in abataj;
posibilitatea depozitării in spaţiul exploatat a sterilului provenit din
intercalaţiile existente in masa minereului;
protecţie ridicată in abataj;
permit exploatarea zăcămintelor cu apofize şi ramificaţii;
afectează (deformează) cel mai puţin rocile inconjurătoare;
protejează suprafaţa la zi a terenului şi obiectivele subterane.
Dezavantaje. In cazul folosirii acestor metode se fac simţite următoarele dificultăţi:
costul (printre cel mai) ridicat al producţiei de minereu;
realizarea de producţii scăzute;
obţinerea unor productivităţi mici;
intrebuinţarea unei mari cantităţi de material lemnos;
consum mare de muncă (indeosebi pentru realizarea susţinerii).
Toate aceste dezavantaje limitează aplicarea metodelor din această subclasă la
zăcămintele cu minereu valoros.
Răspândirea. Marea variabilitate şi complexitate a condiţiilor geologice şi tehnico-
miniere in care pot fi aplicate, mai ales in cazul condiţiilor foarte dificile, determină ca aceste
metode să se folosească relativ frecvent dar numai la zăcămintele cu minereuri valoroase.

141
 Exemplificare. Din subclasa metodelor de exploatare cu combinare la nivelul
abatajului se va da ca exemplu metoda prin felii orizontale ascendente, cu sustinere si
rambleu (figura 44), care se va si descrie la paragraful C.

Metoda de exploatare prin felii orizontale ascendente, cu susţinere şi rambleu

Apartenenţa. Metoda face parte din clasa metodelor combinate, subclasa metodelor
de exploatare cu combinare la nivelul abatajului.
Caracterizare succintă. Extragerea minereului se face prin desprinderea din
zăcământ (din panou), consecutiv, in sens ascendent, a unor felii orizontale abatate pe
direcţia zăcământului iar dirijarea presiunii rocilor se realizează atât prin susţinere cât şi prin
rambleere.
Pregătirea. Prin galerii direcţionale de orizont (de aeraj şi de transport), in zăcământ
se delimitează, pe inclinare, etaje. Fiecare etaj este impărţit in panouri de exploatare (50-60
m x 30-45 m), cu ajutorul suitorilor.
Toate lucrările de pregătire se execută in zăcământ si se se armează. Uneori, la
mijlocul panoului, există şi un al treilea suitor, de la care se incepe extragerea feliei spre
marginile panoului (sens de abatare divergent). Desupra galeriei de transport se lasă,
adesea, un pilier de protecţie.

Fig. 44
Schemă principială privind metoda de exploatare prin felii orizontale ascendente, cu susţinere şi
rambleu. a = secţiune CD in planul zăcământului; b = secţiune AB pe inclinarea zăcământului; c =
secţiune EF pe direcţia zăcământului. (Da = galerie direcţională de aeraj; Gt = galerie direcţională de
transport; S = suitor; R = rostogol pentru evacuarea minereului; Fo = felie orizontală de minereu, in
curs de extragere; P = poditură; Gm = găuri de mină; Uf = următoarea felie orizontală de minereu,
superioară, care va fi extrasă; Gr = grindă de lemn; St = stâlp de lemn; Fs = porţiunea susţinută din
felia inferioară, extrasă; Fsr = porţiunea susţinută şi rambleată din felia inferioară, extrasă; Mn =
minereu neabatat din felia orizontală, in curs de extragere; Sn = spaţiul nesusţinut al abatajului, in
frontul de lucru, din felia in curs de extragere; = sensul abatării minereului in felie; =
sensul abatării feliilor orizontale; Ma = minereu abatat, căzut pe poditură in urma exploziei)

142
 Abatarea. La nivelul panoului, abatarea decurge in felii orizontale, de jos in sus,
respectiv de la galeria de transport la galeria de aeraj. La nivelul fiecărei felii, pentru a se
obţine o producţie mai mare de minereu, extragerea minereului se face, deobicei, cu ajutorul
a două fronturi de lucru.
Sensul deplasării lor este convergent (pornesc de la suitorii de panou şi se intâlnesc
la jumătatea lungimii panoului) sau, mai frecvent, divergent (vezi figura nr. 44).
Extragerea minereului are loc prin procedeul perforare-impuşcare. Astfel, in
fronturile de lucru ale feliei se perforează găuri de mină, care se umplu cu exploziv, se
burează şi se explodează. In urma exploziei, minereul abatat cade pe poditura de lemn a
susţinerii.
Transportul şi evacuarea minereului. De pe poditura, minereul se transportă cu
screperul (mai puţin recomandat datorită existenţei susţinerii) sau cu maşina de incărcat cu
siloz, la rostogolul pentru evacuarea minereului.
Există şi varianta veche, la care minereul cade direct in vagoneţii din porţiunea
susţinută a feliei inferioare (calea ferată este montata pe rambleul feliei de sub ea) prin
deplasarea scândurilor poditurii. Pentru asigurarea unei producţii continue in panou, lucrările
de abatare şi cele de sortare a minereului se decalează in timp, pentru cele două fronturi de
lucru, deci alternează intre ele.
Susţinerea. Imediat după evacuarea minereului de pe poditură, susţinerea
avansează către frontul de lucru. Ea se execută pe toată lăţimea feliei şi constă in plasarea
de stâlpi şi grinzi de lemn.
Tavanul de minereu şi pereţii laterali se bandajează cu scânduri iar pe vatră, pentru
ca minereul să nu se amestece cu rambleul, se pune poditura confecţionată tot din scânduri.
Rambleerea. Oparaţia de rambleere nu se face in felia de minereu in curs de
exploatare ci in cea de sub ea, anterior exploatată şi susţinută. Se rambleează dinspre
rostogol spre frontul de lucru, până la 5-7 m distanţă de el.
Dacă rocile inconjurătoare sunt foarte puţin stabile, rambleul poate să se apropie şi
mai mult, cu riscul ingreunării extragerii minereului abatat.
Rambleul necesar umplerii spaţiilor din felii, rezultate in urma extragerii minereului,
se coboară din galeria de aeraj, deobicei prin conducte, prin unul din compartimentele
suitorilor. Prin spaţiul susţinut al feliilor extrase, el se transportă cu vagonetul, maşina de
incărcat cu siloz sau cu ajutorul screperului.
Datorită slabei stabilităţi a pereţilor, rambleul se extrage rar din rocile inconjurătoare
zăcământului.
Aerajul. Aerul proaspăt vine prin galeria de transport, urcă printr-un suitor,
traversează pe rând fronturile de lucru şi iese in galeria de aeraj prin celălalt suitor.
Aplicabilitatea. Majoritatea condiţiilor de aplicabilitate rezultă din condiţiile impuse de
clasa din care face parte:
zăcământ cu orice formă şi grosime;
minereu şi roci inconjurătoare cu orice grad de stabilitate;
minereu valoros;
zăcământ situat la adâncimi mari;
in cazul exploatării pilierilor;
minereu cu tendinţe de autoaprindere;
când zăcământul se exploatează simultan, la zi şi in subteran;
minereu cu intercalaţii sterile groase;
când este necesar să nu fie afectată suprafeţa la zi a terenului sau trebuiesc
protajate obiectivele subterane.
Condiţiile specifice metodei se referă la inclinarea (peste 35-45 de grade, ca să se
poată face impărţirea in felii orizontale) grosimea (care trebuie să fie intre 2,5 şi 4 m; la

143
peste 4 m feliile orizontale se extrag prin metoda făşiilor transversale) zăcământului.
Condiţiile de grosime nu permit extragerea feliei orizontale prin două sau mai multe fâşii
direcţionale ci doar prin una singură, sinonimă cu felia.
Avantaje. Printre avantajele folosirii metodei de exploatare prin felii orizontale,
ascendente, cu susţinere şi rambleu se numără:
asigură o exploatare totală a minereului;
produce o diluţie foarte redusă;
minereul poate fi sortat in abataj;
sterilul, provenit din intercalaţiile existente in masa minereului, se depozitează
in spaţiul exploatat;
protecţie bună in abataj;
deformează cel mai puţin rocile inconjurătoare;
protejează suprafaţa la zi a terenului şi obiectivele subterane.
Dezavantaje. La alegerea acestei metode de exploatare trebuie ţinut cont că vor fi
intălnite următoarele dezavantaje:
costul foarte ridicat al producţiei de minereu;
obţinerea de producţii scăzute;
realizarea unor productivităţi mici;
consum mare de material lemnos;
consum excesiv de muncă, pentru realizarea susţinerii şi rambleerii.
Răspândirea metodei. Necesitând preţuri de cost foarte ridicate şi un consum
exagerat de lemn, metoda este rar folosită. S-a intrebuinţat, de exemplu, la mina Bălan.

e2. Subclasa metodelor cu combinare la nivelul unităţii de exploatare

Caracteristica esenţială. Această subclasă se caracterizează prin faptul că

metodele componente realizează combinarea principiilor a (deobicei) două clase la nivelul
unităţii de exploatare, unde vor exista porţiuni in care practic se aplică o metodă a unei
clase şi alte zone de folosire a unei metode din altă clasă (inclusiv o metodă combinată).
Comentarii. De fapt, cel mai adesea, aplicarea metodelor combinate constă in
impărţirea unităţii de exploatare (etajul, la zăcămintele cu inclinări mari şi panoul, in cazul
zăcămintelor orizontale sau cu inclinare mică) in camere şi stâlpi (pilieri), apoi fiecare
exploatându-se separat, prin metode diferite, simultan sau succesiv.
Cel mai frecvent, extragerea se face succesiv, intr-o primă etapă exploatându-se
camerele, de jos in sus iar in a doua etapă pilierii, de sus in jos. Camerele se extrag prin
metode cu goluri remanente, metode cu inmagazinare şi metode cu rambleu.
Exploatarea pilierilor (stâlpilor) dintre camere se face prin metode cu surpare (in
felii, in subetaje in etaje), cu rambleere şi metode combinate (cu susţinere şi rambleu).
Camerele şi pilierii au dimensiuni aproximativ egale. La zăcămintele cu inclinare
mare se amplasează transversal pe direcţia zăcământului iar la inclinări mici pot fi
longitudinali.
Aplicabilitate. Metodele din această subclasă se pot folosi in următoarele situaţii:
zăcăminte groase şi foarte groase;
zăcăminte cu diverse inclinări, de preferat mari;
minereuri cu conţinuturi uniforme in componenţi utili;
când nu se cere protejarea suprafeţei la zi a terenului;
dacă rezultatele obţinute sunt mai bune decât in cazul metodelor simple.

144
 Avantaje. Printre avantajele notabile ale metodelor cu combinare la nivelul unităţii
de exploatare se pot enumera:
costul relativ redus al producţiei obţinute;
realizarea unor productivităţi in general ridicate;
intensificarea exploatării zăcământului;
adaptabilitate uşoară la schimbarea condiţiilor geometrice de zăcământ in
cursul extracţiei;
imbunătăţesc condiţiile de muncă;
protecţie deplină a lucrătorilor şi utilajelor;
comparativ cu unele metode simple, reduce degradarea suprafeţei la zi a
terenului, pierderile şi diluţia..
Dezavantaje. In timpul aplicării metodelor din această subclasă se constată
existenţa următoarelor dezavantaje:
nu permite extragerea selectivă;
nu poate extrage separat sorturile de minereu;
afectează suprafaţa la zi a terenului;
necesită un control permanent asupra evacuării minereului;
volum mare al lucrărilor de pregătire şi o intreţinere costisitoare a lor, in timpul
extragerii;
comparativ cu unele metode simple (cu rambleu, cu surpre in felii), pierderile
de minereu şi diluţia sunt mari.
Răspândirea. Metodele de exploatare ale subclasei sunt mai puţin intrebuinţate.
Se folosesc numai dacă rezultatele scontate a se obţine, pe acelaşi zăcământ, sunt mai
bune decât in cazul aplicării metodelor simple.

4.2.2. METODE DE EXPLOATARE NECONVENTIONALE

Se incadrează aici metode care se intrebuinţează de mai puţin timp sau au o

folosinţă mai restrânsă. Aplicarea acestor metode de exploatare presupune folosirea unor
principii de exploatare şi tehnologii mai puţin obişnuite.
Sunt denumite şi metode speciale pentru că indeplinesc, cel puţin, una din
următoarele trei condiţii deosebite:
in unele cazuri extrag substante minerale si energetice din zăcăminte aflate
in situaţii mai puţin obişnuite (de exemplu, plasate pe fundul apei) sau chiar
substanţe minerale utile care au fost dizolvate in apa;
in alte cazuri intrebuinţează sau preconizează folosirea de tehnologii puţin
obişnuite, noi (explozii nucleare pentru dislocarea minereului, curentul de
apă pentru abatarea şi transportul minereului sau carbunelui);
uneori, la suprafaţa terenului nu se obţine substanta minerala sau
energetica obişnuita, in starea normală, solidă, in care se găseşte in
zăcământ, ci direct substanţa minerală utilă conţinută, sub forma de soluţie,
de suspensie sau gazoasă (cazul metodelor geotehnologice).
Metodele de exploatare neconvenţionale se aplică deobicei atunci când:
cele clasice nu sunt rentabile iar cele neconventionale se dovedesc a fi mai
eficiente din punct de vedere economic;
există condiţii specifice de zăcământ care fac posibilă folosirea lor şi nu a
celor clasice.
Unele dintre metodele neconvenţionale sunt grupate in categoria metodelor de
exploatare geotehnologice, la care producţia extrasă la suprafaţa terenului diferă fizic şi

145
calitativ de starea in care găseşte substanta minerala sau energetica in zăcământul supus
exploatării.
Ele se bazează pe alte principii de dislocare decât cele cu explozivi, mecanizată
sau manuală: dizolvarea in apă, topirea, sublimarea. In acest fel, transportându-se la
suprafaţă numai ceea ce este necesar – doar substanţa minerală utilă conţinută in minereu,
fără sterilul nefolositor - se face economie de efort şi energie iar preţul de cost este mai
redus.
Clasificarea propusă pentru metodele de exploatare neconvenţionale este
prezentată in continuare:

A.Clasa metodelor de exploatare prin dizolvare in apă

A1.Subclasa metodelor de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare
a.Metoda de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare prin stropire
b.Metoda de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare in camere
tronconice
c.Metoda de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare in camere
paralelipipedice
A2.Subclasa metodelor de exploatare cu sonde şi dizolvare
a.Metode de exploatare cu sonde şi dizolvare nedirijată
Metoda de exploatare cu sonde, dizolvare nedirijată şi circuit
ascendent
Metoda de exploatare cu sonde, dizolvare nedirijată şi circuit descendent
Metoda de exploatare cu sonde, dizolvare nedirijată şi circuit mixt
b.Metode de exploatare cu sonde individuale şi dizolvare dirijată
Metoda de exploatare cu sonde, dizolvare dirijată şi trepte mari
Metoda de exploatare cu sonde, dizolvare dirijată şi trepte mici
c.Metode de exploatare cu sonde grupate (unite) şi dizolvare dirijată
Metoda de exploatare cu două sonde (in baterie) şi dizolvare
dirijată
Metoda de exploatare cu mai multe sonde şi dizolvare dirijată
B. Clasa metodelor de exploatare prin antrenare cu apă
a.Subclasa metodelor cu lucrări miniere şi antrenare prin
intermediul apei
b.Subclasa metodelor cu sonde şi antrenare prin intermediul apei
C.Clasa metodelor de exploatare prin dizolvare in solutii
D.Clasa metodelor de exploatare prin topire
E.Clasa metodelor de exploatare prin sublimare
F. Clasa metodelor de exploatare prin combustie subterana
a.Subclasa metodelor prin combustia subterana a carbunelui;
b. Subclasa metodelor prin combustia subterana a petrolului.

A.Clasa metodelor de exploatare prin dizolvare in apă

Metodele clasei sunt concepute pentru exploatarea sărurilor solubile (practic se

exploatează numai sarea gemă) şi folosesc proprietatea acestora de a se dizolva uşor in
apă. Prin dizolvare sarea se dislocă din zăcământ şi se transportă la suprafaţă, pe
conducte, sub formă de saramură.
Aplicarea lor, in comparaţie cu metodele clasice de exploatare, se justifică şi pe
baza altor considerente decât solubilitatea:

146
  este scoasă din zăcământ numai sarea, rămânând acolo intercalaţiile sterile
şi impurităţile insolubile conţinute;
 produsul exploatării este sub formă de soluţie, aşa cum se foloseşte ca
materie primă in industria chimică (cel mai mare consumator de sare);
 transportul soluţiei este foarte avantajos, efectuându-se prin conducte;
 calitatea (puritatea, granulaţia) sării obţinute, apoi, din saramură este mult
mai bună;
 preţul de cost este mai redus iar efortul depus mai mic.
Metodele de exploatare prin dizolvare in apă se pot impărţi in două grupe:
 subclasa metodelor cu lucrări miniere şi dizolvare;
 subclasa metodelor cu sonde şi dizolvare.
a.Subclasa metodelor de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare

Caracteristicile esenţiale. Metodele aparţinând acestei subclase au drept

caracteristici dominante deschiderea şi pregătirea efectuată prin lucrări miniere şi extracţia
realizată prin dizolvarea sării in apă. Sunt numite si metodele de exploatare prin procedeul
static de dizolvare.
Comentarii. Din punct de vedere al dirijării presiunii rocilor inconjurătoare, subclasa
metodelor de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare seamănă cu subclasa metodelor cu
susţinere naturală din cadrul metodelor de exploatare clasice. Unele metode mai vechi
foloseau puturile, in care se introducea apa iar altele inundau vechile lucrari miniere, in care
exploatarea se facuse cu metode clasice.
Saramura rezultata era colectata intr-un bazin existent la un nivel inferior si ulterior
se evacua la suprafata terenului (si de aici la intreprinderile cloro-sodice) prin conducte, cu
ajutorul pompelor. Ele nu puteau asigura controlul circulatiei apei si dizolvarii sarii in
subteran. Metodele mai noi sunt cea cu dizolvare in bazine in bazine prizmatice si cea cu
dizolvare in bazine tronconice.
Condiţii de aplicabilitate. Metodele din această clasă nu necesită condiţii
deosebite de aplicabilitate, folosindu-se la orice tipuri de zăcăminte de sare, aflate in orice
situaţii geologice, inclusiv:
la zăcăminte cu conţinut ridicat de impurităţi solubile;
in cazul in care sarea prezintă zone discontinui;
pentru zăcăminte cu grosimi mici şi adânci (unde se pot aplica metodele de
exploatare cu camere), la care metodele cu sonde nu dau rezultate mulţumitoare sau sunt
prea costisitoare.
Avantajele metodelor de exploatare cu lucrări miniere şi dizolvare (comparativ cu
metodele celeilalte subclase) se referă la:
accesul direct al specialiştilor in zăcământ, cu toate consecinţele (desigur
benefice) ce decurg de aici;
un bun control al procesului de dizolvare;
o bună cunoaştere a golului creat in urma dizolvării;
consum mic de energie.
Dezavantajele metodelor din această subclasă, comparativ cu metodele de
exploatare cu sonde şi dizolvare, sunt următoarele:
capacităţi de producţie reduse;
consum mare de apă;
obţinerea discontinuă a producţiei de saramură;
investiţii mari in vederea deschiderii şi pregătirii zăcământului sau
amenajării camerelor de dizolvare;

147
 timp de exploatare (deschidere, pregătire şi extracţie) mai indelungat;
preţ de cost mai ridicat, datorită execuţiei lucrărilor miniere;
pericol de surpare al zonei exploatate;
coeficient mic de extracţie al rezervelor (10-20 %).
Răspândirea. Metodele din subclasa cu lucrări miniere şi dizolvare sunt intâlnite
mai rar. Cele vechi au inceput sa fie aplicate inca din 1896, la Ocna Mures, initial cea cu
puturi, ulterior prin inundarea lucrarilor miniere.
Metoda cu camere a fost citată in Austria, Polonia şi in fosta RDG. Cea cu bazine
de dizolvare de formă paralelipipedică a fost semnalată in Franţa, Romania (Ocna Mureş),
fostele URSS şi RDG.
b.Subclasa metodelor de exploatare cu sonde şi dizolvare

Caracteristicile esenţiale. Metodele aparţinând acestei subclase realizează

deschiderea şi pregătirea zăcământului cu ajutorul sondelor iar exploatarea prin dizolvare cu
apă. Sunt numite si metode de exploatare prin procedeul cinetic de dizolvare.
Comentarii. Din punct de vedere al dirijării presiunii rocilor inconjurătoare, subclasa
metodelor de exploatare cu sonde şi dizolvare seamănă cu clasa metodelor cu rambleerea
spaţiului exploatat, din cadrul metodelor de exploatare clasice. Deobicei rambleerea se face
cu saramură sau cu roci (de exemplu calcar) cu granulaţie adecvată introducerii prin sonde.
Metodele se deosebesc intre ele după controlul procesului de dizolvare (dizolvare
dirijată sau nedirijată), sensul de circulaţie al apei (ascendent, descendent, mixt) in camera
de dizolvare, inălţimea de ridicare periodică a coloanei de producţie (trepte mari, medii sau
mici ori cu dizolvare continuă) prin care se introduce apa, folosirea sau nu a izolantilor (aer
comprimat la metoda TRUM; lichid insolubil de tipul pacura sau motorina).
Condiţii de aplicabilitate. Aplicarea metodelor de exploatare cu sonde şi dizolvare
nu necesită restricţii privind condiţiile de zăcământ ci doar in legătură cu prezenţa
intercalaţiilor sterile, insolubile, care impiedică evoluţia dizolvării sării.
Avantajele metodelor din această subclasă se referă la:
obţinerea unor productivităţi mult mai mari faţă de metodele subclasei cu
lucrări miniere şi dizolvare;
preţ de cost foarte scăzut;
capacităţi mari de producţie, realizabile in scurt timp;
pericol de surpare al zonei exploatate;
necesită un volum relativ mic al investiţiilor.
Dezavantajele metodelor cu sonde si dizolvare sunt:
necesită un consum mare de energie;
in urma extracţiei rezultă goluri imense, uneori neregulate, mai greu de
controlat;
golurile a două sonde se pot uni, uneori, punând in pericol stabilitatea
zăcământului şi a suprafeţei terenului;
realizează un coeficient de extracţie mic;
necesită cantităţi mari de apă;
pericol de surpare (blocuri de sare, intercalaţii sterile insolubile, roci din
acoperişul zăcământului) al zonei exploatate;
pierderi de până la 50% al materialului izolant (păcură, motorină), in cazul
metodelor de exploatare dirijată;
coeficient mic de extracţie al rezervelor (chiar şi din camerele de dizolvare
se pierde aproximativ 17 % din sare, care rămâne ca umplutură, sub formă
de saramură, după incetarea extracţiei);

148
 prezenţa intercalaţiilor sterile insolubile crează dificultăţi in procesul de
extracţie, mergând până la scoaterea sondelor din producţie.

Fig. 45.
Metoda de exploatare prin sonde si dizolvare cinetica
dirijata, cu coloane mobile ridicate in trepte medii si
folosirea ca izolant a unui lichid insolubil in apa, cu
circulatia descendenta a apei in camera.

Răspândirea. Dintre metodele din această subclasă, sunt foarte frecvent aplicate
pe plan mondial cele cu dizolvare dirijată. In Romania, unde a fost şi inventată, este destul
de răspândită metoda de exploatare cu sonde, dizolvare dirijată şi trepte mici (sau cu
dizolvare continuă a tavanului).
Metoda de exploatare cu sonde, dizolvare dirijată şi trepte medii (fig. 45) s-au
aplicat la Ocnele Mari, Targu Ocna si Cacica.

B. Clasa metodelor de exploatare prin antrenare cu apă

Metodele de exploatare care fac parte din această clasă au drept caracteristică
esenţială folosirea apei pentru antrenarea (dislocare şi transport) minereului sau carbunilor
din zăcământ şi scoaterea lor la suprafaţa terenului.
Ca şi la metodele de exploatare cu dizolvare, cu care se aseamănă prin folosirea
tot a apei pentru dislocare şi transport (dar acum procedeul nu mai este de solubilizare),
metodele de exploatare prin antrenare cu apă se pot impărţi şi ele in două parti distincte:
subclasa metodelor de exploatare cu lucrări miniere şi antrenarea
minereului sau carbunilor prin intermediul apei;

149
 subclasa metodelor de exploatare cu sonde şi antrenarea minereului prin
intermediul apei.

a.Subclasa metodelor cu lucrări miniere şi antrenare prin intermediul apei

Caracteristicile esenţiale. Metodele aparţinând acestei subclase au drept

caracteristici comune deschiderea şi pregătirea efectuată prin lucrări miniere, extracţia
carbunelui sau minereului făcută cu ajutorul apei (ieşind dintr-un hidromonitor şi având
presiuni ridicate) şi transportul (iniţial pe vatra abatajului şi in final prin conducte)
amestecului de carbune si apa, respective minereu şi apă, din zăcământ la suprafaţa
terenului.
Comentarii. Deşi sunt relativ frecvent folosite in cazul exploatării cărbunilor şi
considerate specifice acestora, metodele s-au extins lent şi in domeniul minereurilor
nemetalifere, cu tării reduse, care pot fi dislocate din zăcământ cu jeturi de apă sub
presiune.
Pentru efectuarea transportului la suprafaţă materialul dislocat trebuie concasat. In
cele ce urmeaza se vor prezenta pe scurt metodele de exploatare a minereurilor, mai putin
cunoscute decat cele folosite la exploatarea carbunilor.
Pentru deplasarea din abataj la concasoare, minereul se transportă pe vatră cu
ajutorul apei, eventual prin folosirea unor jghiaburi.
Pulpa de minereu, obţinută din amestecul cu apă al minereului sfărâmat, se
pompează cu presiune printr-o conductă, nu numai până la zi ci şi până la uzina de
preparare.
Condiţii de aplicabilitate. Metodele cu lucrări miniere şi antrenare prin intermediul
apei se folosesc in urmatoarele cazuri:
minereuri care au tării mici (deobicei nemetalifere);
minereuri insolubile (daca ar fi solubile s-ar extrage prin dizolvare);
zăcăminte cu roci inconjurătoare stabile
când uzina de preparare este situată la distanţe mari faţă de zăcământ,
transportul pe conductă fiind o soluţie mai puţin costisitoare.
Avantajele metodelor din această subclasă se referă la:
un preţ de cost destul de scăzut;
folosirea unor instalaţii simple, din punct de vedere mecanic;
lipsa prafului şi a gazelor in abataj;
suprapunerea, intr-un flux continuu, a operaţiilor de abatare şi de transport.
Dezavantajele metodelor cu lucrări miniere şi antrenare prin intermediul apei
privesc urmatoarele aspecte:
folosirea unor mari cantităţi de apă;
consum ridicat de energie;
intrebuinţarea unor utilaje speciale, mai greu de procurat;
umiditate ridicată in abataj şi udarea prin stropire a minerilor, datorita
ricoşarii jeturilor de apă.
tendinţa de depunere, pe vatra lucrărilor miniere, in timpul efectuării
transportului, a particulelor mai grele.
Răspândirea. Metodele acestei clase se aplică sporadic, mai ales cu caracter
experimental, la exploatarea subterană şi la zi a carbunilor si minereurilor nemetalifere. Este
binecunoscut un exemplu de exploatare a gilsonitului, in SUA.

150
 b. Subclasa metodelor cu sonde şi antrenare prin intermediul apei

Caracteristicile esenţiale. Metodele acestei subclase extrag minereul din

zăcăminte cu ajutorul sondelor, sub forma unui amestec (denumit pulpă), in anumite
proporţii, de particule şi apă.
Comentarii. Metodele cu sonde şi antrenare prin intermediul apei se intâlnesc la
exploatarea fosforitelor, nisipurilor aurifere, nisipurilor uranifere, nămolurilor metalifere,
nisipurilor cuarţoase, pietrişurilor etc. se mai numesc si metode hidrocinetice.
Zăcământul se deschide cu unele sonde, care delimitează câmpul minier şi se
pregăteşte cu alte sonde, dotate cu instalaţii aerlift, dispuse in reţea. O sondă traversează
zăcământul şi intră in roca din culcuş pe o adâncime de 0,5-1,0 m. Diametrul găurii de
sondă este direct proporţional cu adâncimea la care se află zăcământul şi cu productivitatea
dorită a se realiza.
Minereul se abatează, in jurul fiecărei sonde, prin intermediul apei cu mare
presiune (fig.46). Un sorb (care realizează amestecul apă-minereu la concentraţia dorită)
introduce pulpa in coloana de extracţie iar prin instalaţia aerlift aceasta ajunge la
suprafaţă. Aici, fractiunile solide intră in procesul de preparare iar apa, care se recupereaza,
se introduce in zăcământ.

Fig. 46.
Metoda de exploatare cu sonde, prin antrenarea amestecului apa-minereu cu ajutorul apei

Condiţii de aplicabilitate. Metodele de exploatare din subclasa cu sonde şi

antrenare prin intermediul apei se folosesc:

151
 când nu trebuie protejată suprafaţa la zi a terenului;
in cazul minereurilor necimentate sau dezagregate, constituite din
fragmente având diametre sub 100 mm (nămoluri, prafuri, nisipuri,
pietrişuri);
când zăcământul se găseşte sub (“inundat” cu) apă;
in cazul zăcămintelor aflate la adâncimi mici (15-200 m);
la zăcăminte tip strat sau lentilă;
când corpurile sau zăcămintele de minereu au inclinări mici şi grosimi mari
(aproximativ 5-20 m);
dacă rocile din acoperiş sunt stabile;
dacă din zăcământ lipsesc intercalaţiile sterile groase sau tari.
.
Avantajele metodelor din această subclasă se referă la urmatoarele aspecte:
sunt simple;
necesită un număr mic de personal (sondori şi mecanici), care poate
deservi mai multe sonde, concomitent;
prezintă un preţ de cost relativ redus.
Dezavantajele metodelor de exploatare din subclasa cu sonde şi antrenare prin
intermediul apei sunt urmatoarele:
nu protejează suprafaţa terenului;
grad redus de recuperare al rezervelor;
amestecul minereu-apă, scos la suprafaţă, poate conţine hidrogen sulfurat
(gaz toxic);
pentru a nu perturba echilibrul zăcământului şi a proteja mediul inconjurător,
apa se introduce la loc in zăcământ, crescand pretul de cost.
Răspândirea. Metodele din această subclasă au o răspândire redusă. In Romania
este semnalată folosirea unei metode in cazul exploatării nisipului cuarţos din zăcământul
Hudeşti (I.E.M. Dorohoi), judeţul Botoşani.

C. Clasa metodelor de exploatare prin dizolvare in solutii,

cu sau fara ajutorul bacteriilor

Metodele acestei clase fac apel la solubilizarea substantelor utile (metalelor) din
minereu in solutii apoase, ulterior acestea recuperandu-se prin procedee hidrometalurgice.
In unele cazuri procesul de dizolvare poate fi grabit cu ajutorul bacteriilor, dar ele oricum
apar, in mod natural, pe parcursul exploatarii.
Ideea dizolvarii in solutii speciale, a substantelor minerale utile existente in
minereurile insolubile in apa obisnuita, a pornit de la constatarea ca in apele de mina, acide,
care se obtin la exploatarea zacamintelor de minereuri, se gasesc sub forma ionica o serie
de metale. Cum in urma unor procedee hidrometalurgice, aplicate minereurilor extrase din
zacaminte prin metode de exploatare clasice, rezulta tot solutii cu continut de metale (care
se obtineau apoi prin diverse metode), s-a ajuns la aparitia acestei noi clase a metodelor de
exploatare.
Solubilizarea (lesierea sau lixivierea) are loc cu ajutorul unor solutii acide
(continand H2SO4, HCl, HNO3 etc.), alcaline (NaOH, Na2CO3, NaHCO3, cianuri alcaline s.a.)
sau amoniacale.
In cazul acestei clase, in functie de tipul substantei minerale care se exploateaza,
se disting metode de exploatare a zacamintelor de minereuri si metode de exploatare a
deseurilor minerale (rambleu, halzi miniere, iazuri de steril, halzi metalurgice cu continut de

152
substanta minerala utila). Se vor prezenta in continuare numai metodele de exploatare a
zacamintelor de minereuri:
- metoda cu ajutorul gaurilor de sonda forate de la suprafata si dizolvare in solutii;
- metoda cu lucrari miniere subterane, sfaramarea minereului prin explozii si
dizolvarea acestuia in solutii.

a. Metoda cu ajutorul gaurilor de sonda forate de la suprafata si dizolvare in solutii

Caracteristicile esenţiale. Metoda consta in saparea, de la suprafata pana in

baza zacamantului de minereu, unor gauri de sonda, prin unele introducandu-se, in functie
de compozitia mineralogica a minereului, solutii apoase, de un anumit chimism, care dizolva
substantele minerale utile iar prin altele extragandu-se solutiile concentrate in aceste
substante (fig. 47).
Comentarii. Prin folosirea acestei metode se inlocuiesc complet lucrarile miniere
subterane cu foraje executate de la suprafata, mult mai ieftine. Patrunderea si lucrul in
subteran a minerilor, unde au loc concomitent atat exploatarea cat si prepararea minereului,
este complet evitata iar la suprafata se desfasoara numai activitati hidrometalurgice, de
obtinere a substantei minerale utile continute in solutiile extrase prin foraje.
Condiţii de aplicabilitate. Metodele se pot aplica in una din urmatoarele situatii:
zacaminte cu minereuri avand continut prea scazut in substanta minerala
utila, pentru a putea fi exploatat prin metode clasice;
vechi mine (subterane sau de suprafata), in care au mai ramas portiuni de
minereu abandonat, cu continut de substanta minerala utila;
zacaminte cu conditii hidrogeologice dificile;
minereuri poroase, sfaramate, fisurate sau neconsolidate, care sa permita
circulatia solutiilor (a introducerii celor care realizeaza solubilizarea cat si a
extragerii celor incarcate cu substanta minerala utila, solubilizata);
cand rocile inconjuratoare zacamantului sunt impermeabile si insolubile in
solutiile introduse, nepermitand pierderea acestora;
substantele minerale utile din minereu se dizolva usor in solutiile speciale,
introduse in zacamant; absenta unei tectonici rupturale importante (pe falii si
fracturi se pot pierde solutiile introduse);
cunoasterea amanuntita a structurii si compozitiei zacamantului, a regimului
de curgere a apei subterane (pentru a se impiedica diluarea si pierderile de
solutii).
Avantajele aplicarii acestei metode, fata de metodele clasice, sunt, in primul rand,
cele ale clasei din care face parte, la care se adauga si cele specifice:
nu se executa lucrarile miniere de deschidere, pregatire si exploatare, in
sens clasic;
transportul substantei minerale utile este mai simplu si mai putin costisitor;
se scoate la suprafata, sub forma de solutie, numai substanta minerala utila
iar sterilul ramane in zacamant;
exploatarea minereului decurge concomitent cu procesul de preparare,
solutia extrasa la suprafata fiind un concentrat, ce nu se mai prepara ci este
supus direct procedeelor hidrometalurgice, de obtinere a metalului;
extractia substantei minerale utile se face in proportie ridicata (la unele
zacaminte sedimentare s-a ajuns la 80-85 %);
pretul de cost al obtinerii substantei minerale utile este mai mic decat cel
realizat prin metode de exploatare clasice.

153
 Fig. 47.
Metoda de exploatare prin dizolvare in solutii, cu ajutorul gaurilor de sonda forate
de la suprafata

Dezavantajele metodei sunt importante si se refera la:

conditiile de aplicabilitate numeroase si deobicei foarte restrictive, care sunt
mai rar indeplinite de zacaminte;
anterior aplicarii metodei de exploatare, prin cercetari de laborator sau in
statii pilot, trebuie sa se stabileasca tehnologia de dizolvare;
nu permite accesul direct al lucratorilor in subteran, pentru monitorizarea
exploatarii si efectuarea prompta a interventilor ce se impun;
controlul dizolvarii nu poate fi efectuat, in zacamant putand exista zone cu
grade diferite de recuperare a componentului mineral util.
Răspândirea. Metoda se aplica sporadic, indeosebi la exploatarea unor zacaminte de
minereuri cuprifere, cu continut scazut.

b.Metoda cu lucrari miniere subterane, sfaramarea minereului prin explozii si

dizolvarea acestuia in solutii.

Caracteristicile esenţiale. Deschiderea si pregatirea zacamantului au loc in stil

clasic, prin executarea de lucrari miniere subterane. Apoi, din aceste lucrari, se realizeaza
sfaramarea minereului, peste care sunt puse sa circule solutii apoase cu diferite chimisme
bine alese, ce se concentreaza in substanta minerala utila.
Solutiile, colectate la baza camerelor, sunt scoase la suprafata si se supun, ca si in

154
cazul metodei precedente, procedeelor hidrometalurgice de obtinere a substantelor
minerale utile continute.
Comentarii. Explozivii folositi pot fi obisnuiti sau de natura nucleara, in functie de
care unii specialisti disting doua variante ale metodei.
Daca sfaramarea minereului se face cu explozivi obisnuiti, plasati in gauri de mina
lungi, perforate in evantai, din galerii de baza, rezulta un fel de camere magazin (figura 48)
ca la metodele de exploatare cu inmagazinare. Deosebirea principala este ca minereul
sfaramat nu este evacuat din camera ci ramane in ea, fiind traversat de solutiile care-i
extrag, prin solubilizare, cea mai mare parte din substanta minerala continuta.
Solutiile se introduc in camere prin gauri de sonda, efectuate din galeriile existente
la partea lor superioara si sunt colectate in bazine speciale, prin intermediul altor galerii,
aflate la partea lor inferioara,. De aici, daca au o concentratie suficienta in substanta
minerala, solutiile se evacueaza la suprafata iar daca nu sunt suficient de concentrate se
aduc la partea superioara a camerelor si sunt puse sa traverseze din nou minereul.

Fig.48.Schita principiala a unui panou in care se aplica metoda de exploatare prin dizolvare
in solutii, cu lucrari miniere subterane, varianta cu sfaramarea minereului prin explozii

Cand sfaramarea are loc prin explozii nucleare, metoda imbina surparea in blocuri,
de la metodele de exploatare clasice, cu solubilizarea in solutii apoase a minereului
sfaramat.
Solutiile se introduc pe la partea superioara a blocului sfaramat, din gauri de sonda,
lucrari miniere sau chiar de la suprafata, daca blocul este in apropierea acesteia sau o
intersecteaza.
Condiţii de aplicabilitate. Metoda cu lucrari miniere subterane si sfaramarea
minereului prin explozii se foloseste in urmatoarele conditii:
zacaminte de minereu groase, iar in cazul variantei cu explozii nucleare ele
trebuie sa prezinte rezerve substantiale;

155
 zacaminte cu minereuri avand continut prea scazut in substanta minerala
utila, pentru a putea fi exploatat prin metode conventionale si preparat prin
metode clasice;
la minereuri compacte, cu permeabilitate scazuta;
cand substantele minerale utile din minereu se dizolva usor in solutiile
introduse in zacamant.
Avantajele aplicarii metodei constau in:
extragerea metalului din zacamant este substantiala, atingand 60 % cand
se foloseste varianta metodei la care sfaramarea minereului este
efectuata cu explozivi obisnuiti;
atragerea in circuitul economic a unor zacaminte cu continuturi scazute in
util, nerentabile de exploatat prin metode clasice;
evitarea transportului spre suprafata a unor cantitati mari de minereu, din
care sterilul reprezinta deobicei peste 99,5 %;
evitarea efectuarii prepararii minereului la suprafata, foarte costisitor si cu
rentabilitate mica (datorita continutului prea scazut in substanta minerala
utila);
pretul de cost al obtinerii finale a metalului (cazul cuprului) extras prin
aceasta metoda este aproape jumatate fata de cel care s-ar obtine prin
metoda de exploatare cu autosurparea minereului.
Dezavantajele metodei cu lucrari miniere subterane, sfaramarea minereului prin
explozii si dizolvarea acestuia in solutii sunt urmatoarele:
executarea lucrarilor miniere subterane si sfaramarea minereului sunt mult
mai costisitoare si de durata mai mare, fata de cazul metodei cu ajutorul
gaurilor de sonda forate de la suprafata;
sfaramarea minereului in zacamant, realizata prin explozii nucleare, este
greu de realizat;
continutul in substanta minerala utila al solutiilor obtinute este uneori
insuficient, motiv pentru care ele sunt introduse a doua oara peste minereul
sfaramat;
efectuarea activitatii in subteran dupa executarea exploziilor nucleare
necesita masuri speciale de protectia muncii;
Răspândirea. Varianta cu sfaramarea minereului prin explozii obisnuite este rar
folosita iar cea cu sfaramare prin explozii nucleare s-a aplicat doar experimental, in SUA.

D.Clasa metodelor de exploatare prin topire

Caracteristicile esenţiale. Singura metoda cunoscuta a acestei clase consta in

introducerea, prin intermediul sondelor, in zacamantul de minereu, a apei cu temperatura
ridicata si extragerea substantei minerale utile din minereu, in stare topita (procedeul Frash).
Comentarii. Apa introdusa este supraincalzita, avand temperatura mai ridicata
decat punctul de topire al substantei minerale utile din minereul prezent in zacamant.
Pentru ca substanta minerala topita sa iasa la suprafata prin sonde, este nevoie sa
se introduca in zacamant si aer comprimat. Apa incalzita este amestecata si cu vapori de
apa supraincalziti.
Avand o greutate specifica mai mare ca a apei, substanta minerala utila topita
coboara la baza sondei. Se formeaza o emulsie aer-apa-substanta minerala topita, care se
ridica la suprafata prin sonda, pe principiul aer-lift (aerul, fiind mult mai usor, se ridica la
suprafata si antreneaza emulsia).

156
 Condiţii de aplicabilitate. Pentru ca exploatarea sa fie eficienta, trebuiesc
respectate cateva conditii obligatorii, precum:
substanta minerala utila, din constitutia minereului existent in zacamant, sa
aiba punct de topire scazut;
apa introdusa in zacamant sa aiba o temperatura mult mai ridicata decat
punctul de topire al substantei minerale utile, pentru a compensa caldura
pierduta in timpul introducerii in zacamant si pierderile in rocile
inconjuratoare (la exploatarea sulfului apa introdusa are in jur de 165 0 C,
fata de punctul de topire de 1190 C);

Fig. 49.
Metoda de exploatare prin topire, cu ajutorul gaurilor de sonda
forate de la suprafata, aplicata in cazul unui zacamant de sulf

presiunea aerului comprimat sa fie suficient de mare pentru a putea scoate

la suprafata, prin intermediul sondelor, amestecul de apa calda si substanta
minerala topita (la minereul de sulf, ca in figura 49, amestecul este o
suspensie de sulf topit in apa, cu bule de aer);
continutul in substanta minerala utila al minereului sa nu fie prea scazut (la
minereurile de sulf trebuie sa depaseasca 15 % S);
rocile inconjuratoare zacamantului sa fie impermeabile (nepermitand
pierderea substantiala a apei) si cu conductivitate termica cat mai scazuta;
lipsa unei tectonici rupturale importante (pentru a nu se pierde apa calda si
substanta minerala utila, aflata in stare topita, pe falii si fracturi).
Avantajele aplicarii metodei constau in:
substanta minerala topita adusa la suprafata se recupereaza usor, dupa
racire si prezinta o buna calitate (puritate ridicata);

157
 nu se executa lucrarile miniere subterane de deschidere, pregatire si
exploatare, in sens clasic (cheltuieli si munca mult mai putine);
transportul substantei minerale utile este mai simplu si mai putin costisitor
decat la metodele de exploatare clasice;
se scoate la suprafata, sub forma de solutie, numai substanta minerala utila
iar sterilul ramane in zacamant (nu se mai transporta);
exploatarea minereului in zacamant decurge concomitent cu cea de
preparare, suspensia de substanta minerala utila in apa obtinuta (un fel de
concentrat), adusa la suprafata, nu se mai prepara ci este supusa racirii;
pot fi exploatate si zacaminte cu continuturi mai scazute in substanta
minerala utila fata de continuturile exploatate prin metode clasice;
pot fi exploatate si zacamintele cu puternice emanatii de gaze toxice, fapt
imposibil in cazul metodelor de exploatare clasice.
Dezavantajele care se intalnesc sunt urmatoarele:
energia necesara pentru incalzirea apei si a aburului este costisitoare;
conditiile de aplicabilitate sunt numeroase si restrictive, fiind mai rar
indeplinite de zacaminte;
minereurile care se preteaza la o astfel de exploatare sunt putine (marea
majoritate a substantelor minerale utile nu pot fi topite cu apa fierbinte,
avand puncte de topire mult mai ridicate;
nu permite accesul direct al lucratorilor in subteran, pentru monitorizarea
exploatarii si efectuarea prompta a interventilor ce se impun;
gradul de recuperare a substantei minerale utile din zacamant este redus
(20-30 %);
controlul zonelor din care are loc extragerea nu poate fi efectuat, in
zacamant putand exista zone cu grade diferite de recuperare a
componentului mineral util.
Răspândirea. Pana in prezent, exploatarea prin topire s-a aplicat doar in cazul
minereului de sulf incepand din anul 1894 (in nordul Golfului Mexic, zacamantul exploatat
era constituit din calcare impregnate cu sulf si avea in baza anhidrit si sare gema iar la
partea sa superioara marne nisipoase) pana astazi (in Luisiana, SUA).

E.Clasa metodelor de exploatare prin sublimare

Caracteristicile esenţiale. Introducerea de aer fierbinte in unele panouri pregatite

prin lucrari miniere subterane, cu minereu sfaramat, poate determina sublimarea unor
substante minerale care trec in stare gazoasa. Ulterior, in lucrarile miniere mai indepartate si
mai reci, poate si in instalatii speciale, substanta minerala utila (sau un compus al ei, daca la
temperatura ridicata aceasta s-a descompus) se depune in stare solida si se recupereaza.
Comentarii. Zacamantul, continand in minereu substanta minerala utila care poate
sublima, cum ar fi realgar (sublimeaza la 3270 C), auripigment (4500C), cinabru (sublimeaza
dar se si descompune partial dand vapori de mercur) etc., se imparte in etaje si panouri de
exploatare prin intermediul galeriilor si suitorilor.
In unele panouri minereul se sfarama prin impuscare (gauri de mina executate din
rostogoluri, umplute cu exploziv) si prin zona astfel afanata se trece aer fierbinte care
extrage, prin sublimare, substantele minerale utile si le aduce in curentul de aer, ca gaze.
Condiţii de aplicabilitate. Metoda poate fi aplicata daca sunt indeplinite
urmatoarele conditii:

158
 minereul contine substante minerale care, la temperatura mai ridicata
sublimeaza sau se descompun in componenti gazosi sau sub forma de
vapori, ce pot fi obtinuti din aer prin condensare, la scaderea temperaturii;
zacamantul se deschide si se pregateste in sens clasic, cu lucrari miniere
subterane;
panourile in care se aplica metoda si lucrarile miniere ce le contureaza sunt
etanse in zonele marginale, neangaduind scurgerile de aer;
existenta unei surse ieftine de combustibil necesar pentru incalzirea aerului
la temperaturi de cateva sute de grade.
Avantajele folosirii metodei se refera la:
atragerea in circuitul economic a unor zacaminte cu continuturi mici,
nerentabile de exploatat prin metode clasice;
evitarea efectuarii transportului costisitor spre suprafata a unor cantitati mari
de minereu, in care utilul reprezinta deobicei cantitati extrem de mici;
substanta minerala se recupereaza usor din aerul cald (prin racire) si
prezinta o buna calitate (puritate ridicata);
efectuarea prepararii minereului in subteran, cu mai putin efort (se elimina
sfaramarea si macinarea minereului, precum si clasarea).
Dezavantajele privesc urmatoarele aspecte:
in panourile supuse exploatarii circula aer cu temperaturi ridicate, incarcat
cu gaze toxice, care pot scapa si in restul minei;
gradul de recuperare a substantei minerale utile din minereu este destul de
scazut;
trebuiesc luate masuri, speciale si costisitoare, de etansare a lucrarilor
miniere (usi etanse, diguri de beton);
energia necesara pentru incalzirea aerului este costisitoare;
minereurile care se preteaza la o astfel de exploatare sunt putine (marea
majoritate a substantelor minerale utile din ele nu sublimeaza sau nu se
descompun in componenti gazosi usor condensabili ori necesita temperaturi
prea ridicate.
Răspândirea. Exploatarea minereului prin sublimare s-a aplicat doar experimental
in fosta URSS, unde s-a incercat extragerea mercurului gazos din zacamant si condensarea
lui la suprafata, in instalatii speciale.

F. Clasa metodelor de exploatare prin combustie subterana

Caracteristicile esentiale ale clasei sunt aprinderea artificiala a substantei energetice

in subteran, intretinerea acolo a unui proces de ardere care sa genereze caldura si, in final,
recuperarea din zacamant si scoaterea la suprafata terenului a substantei energetice sau a
unor compusi combustibili.
In cadrul acestei clase se deosebesc doua subclase:
 subclasa metodelor prin combustia subterana a carbunelui;
 subclasa metodelor prin combustia subterana a petrolului.

a.Subclasa metodelor prin combustia subterana a carbunelui

Caracteristicile esenţiale. Metodele presupun aprinderea artificiala a carbunelui in

subteran, intretinerea (introducand aer prin foraje, lucrari miniere sau prin ambele tipuri)
unei arderi incomplete care sa genereze gaze combustibile si, in final, recuperarea acestora

159
la suprafata terenului.
Comentarii. Gazele obtinute trebuie sa aiba un continut ridicat de oxid de carbon si
hidrogen, adica tocmai in gaze care ard. Daca arderea subterana este completa, gazul
dominant este dioxidul de carbon, neinteresant din punct de vedere economic.
Pentru intretinerea arderii se introduc in subteran, prin lucrarile de deschidere, in
diverse variante in functie de gazul ce se urmareste a se obtine in final si de calitatile
carbunelui: aer, vapori de apa, aer imbogatit in oxigen, aer si vapori, vapori si oxigen.
Deschiderea stratelor de carbune se face cu lucrari miniere, foraje sau prin foraje si lucrari
miniere, in functie de care se deosebesc si tipurile de metode
Condiţii de aplicabilitate. Metoda poate fi aplicata daca sunt indeplinite
urmatoarele conditii:
stratele de carbune sa aiba continuitate (nu trebuie sa fie faliate, efilate,
laminate);
carbunele nu trebuie sa se gaseasca sub nivelul apei (care ar provoca
inundarea) ;
carbunele si rocile inconjuratoare nu trebuie sa fie fisurate, pentru a nu se
inregistra pierderi mari de aer comprimat si de gaze combustibile rezultate
prin ardere;
rocile inconjuratoare sa fie stabile (altfel se prabusesc si intrerup arderea);
acoperisul stratului de carbune sa fie impermeabil;
stratele de carbune sa fie subtiri ori calitatea carbunelui continut sa fie
scazuta (daca stratele sunt groase si calitatea carbunelui foarte buna, ele
se pot exploata rentabil prin metode clasice);
lipsa intercalatiilor sterile in stratul de carbune (care pot intrerupe arderea);
sa se evite deteriorarea suprafetei terenului (care se poate produce atunci
cand stratele de carbune se afla in apropierea suprafetei).
Avantajele folosirii metodei se refera la:
eliminarea muncii in subteran;
posibilitatea exploatarii si a stratelor foarte subtiri sau cu o calitate scazuta a
carbunelui;
este atras in circuitul economic si carbunele situat la adancimi prea mari,
nerentabil de extras.
Dezavantajele privesc urmatoarele aspecte:
metodele subclasei se aplica deja pe scara industriala, fiind consemnate in
cateva tari;
nu se cunoaste cu precizie procesul de gazeificare;
dirijarea procesului de ardere nu este inca bine solutionata;
controlul regimului gazelor rezultate este dificil de efectuat
nu este posibila dirijarea presiunii rocilor de deasupra (care se pot prabusi in
zona de ardere);
aceste dezavantaje generale, precum si cele specifice fiecarui zacamant de
carbine, cunduc la un pret de cost (calculat pe tona de combustibil
conventional) inca prea ridicat.
Răspândirea. Nu se poate vorbi de o mare raspandire a metodelor de exploatare
prin combustia subterana a carbunelui, ele intrebuintandu-se mai rar.
b. Subclasa metodelor prin combustia subterana a petrolului

Caracteristicile esenţiale. Metodele presupun, aprinderea si intretinerea arderii

petrolului in zacamant cu ajutorul unor sondede injectie si recuperarea petrolului fluidizat si

160
a gazelor combustibile la suprafata terenului, prin sonde de extractie. Diferenta fata de
subclasa anterioara este data de starea de agregare a substantei energetice din zacamant,
de data asta fluida, precum si de starea produselor obtinute (nu numai gazoasa ci si lichida)
care impune moduri de abordare si solutii diferite.
Comentarii. Aplicate la zacaminte continand petrol foarte vascos sau la zacaminte
cu petrol normal dar deja exploatate (la care pana la 70 % din rezerve raman neextrase
prin metode clasice), in incercarea de a se mai recupera ceva (in procesul de exploatare
secundara), metodele consuma prin ardere pana la 15 % si recupereaza pana la 80 % din
rezerve.
Prin sondele de injectie, in zacamant, cu ajutorul unor aprinzatoare cu gaze sau
incalzitoare electrice se ridica temperatura la peste 3000 C si petrolul se aprinde. Se
introduce apoi aer, uneori si gaze care ard, iar frontul sau zona de ardere avanseaza in
strat, catre sondele de extractie.
In spatele zonei (frontului) de ardere nu mai ramane petrol dar temperatura e foarte
ridicata si produce o incalzire a aerului sau gazelor introduse prin sondele de injectie. In
frontul de ardere temperaturile pot ajunge pana la 650 0 C. In fata lui, sub influenta
temperaturii ridicate, petrolul se transforma in gaze si in cocs (daca petrolul este vascos) iar
apa in vapori. Cocsul, odata traversat de frontul de ardere, se va aprinde si va arde,
crescand temperatura.
Vaporii, impreuna cu gazele continute (CO2, CO, N2, SO2 etc.) se deplaseaza prin
zacamant si imping petrolul, incalzit si fluidizat, spre sondele de exploatare. Si mai departe
de front, unde temperaturile sunt mult mai mici, fractiile anterior vaporizate (distilate) din
petrol si vaporii de apa trec in stare lichida. Cel mai departe, curgand spre sondele de
exploatare, sub presiunea gazelor si vaporilor care se apropie, se gaseste petrolul, aflat in
stare normala.
Metodele sunt diferite, in functie de continuitatea sau intreruperea arderii, sensul
deplasarii frontului de ardere (spre sondele de injectie sau spre cele de exploatare),
vascozitatea petrolului etc.
Condiţii de aplicabilitate. In principiu, ca si la metodele pentru combustia
subterana a carbunelui, se impune:
existenta continuitatii zacamantului intre sondele de injectie si cele de
extractie;
aplicarea la zacamintele cu petrol vascos, greu sau neeconomic de exploatat
prin metode clasice;
ca o ultima solutie de a mai recupera ceva din zacamintele cu petrol normal,
exploatate primar;
ca rezervele de petrol, ramas in zacamantul déjà exploatat prin metode
clasice, sa fie de peste 50 %;
o cercetare prealabila a zacamantului din punctual de vedere al permeabilitatii
la injectia de gaze;
ca rocile inconjuratoare sa fie stabile;
o presiune nu prea mare a apei de zacamant (sa nu inunde zona de ardere);
ca zacamantul sa aiba o porozitate pe verticala cat mai mica;
o greutate specifica a petrolului < 0.985 kgf/dm 3, altfel petrolul nu poate curge
in fata frontului de ardere;
sa nu existe intercalatii sterile si zone cu porozitate mica (sub 12 %), care pot
opri frontul de ardere.
Avantajele sunt evidente:

161
 permite exploatarea zacamintelor cu petrol vascos, greu sau neeconomic de
exploatat prin metode clasice;
face posibila o exploatare secundara rentabila, la zacamintele cu petrol
normal;
spre deosebire de alte metode secundare, realizeaza si topirea parafinei si
asfaltenelor care obtureaza porii zacamantului, crescand permeabilitatea sa
si afluxul spre sondele de extractie.
Dezavantajele. Aplicarea metodelor presupune:
distrugerea zacamintelor in care se aplica;
dificultatea dirijarii frontului de ardere;
rezultate bune numai in zacamintele cu grosimi mici (6 -15 m);
aparitia unor viituri de nisip la sondele de extractive, ca urmare a cresterii
afluxului de fluid si a distrugerii cimentului gresiilor slab cimentate;
coroziune ridicata a echipamentelor sondelor datorita circulatiei de fluide
fierbinti;
aparitia pierderiloor de gaze prin sonde vechi, cu coloane necimentate;
neomogenitatea mediului poros din zacamant poate determina ca frontul de
ardere sa nu traverseze unele portiuni de zacamant.
Răspândirea. Metodele sunt relative des aplicate in tara si in strainatate, fiind o
alternativa economica de recuperare a petrolului cu vascozitate normala ce a mai ramas in
zacamintele déjà exploatate sau de exploatare primara a celor continand petrol cu
vascozitate mare.

162
 Cap.3
EXPLOATAREA RESURSELOR LA SUPRAFATA TERENULUI
1.GENERALITATI

1.1. PARTICULARITATILE EXPLOATARII LA ZI

Avantajele exploatării la zi (sau la suprafata terenului) a resurselor minerale sau

energetice, comparativ cu exploatarea in subteran, sunt următoarele:
prin exploatarea la zi, sau in carieră, pe plan mondial se obţin cantităţi mai
mari de substante minerale sau energetice decât in cazul exploatării in
subteran;
condiţiile de lucru (aer, lumină, igienă) sunt optime (doar daca se lucreaza
pe timp de noapte este necesar sa se ilumineze pe spatii mari) iar cele
privind protecţia lucrătorilor sunt mai bune, ceea ce determină inregistrarea
unui număr de câteva ori mai mic al accidentelor de muncă;
posibilitatea mecanizării a operaţiilor de lucru, spaţiul mai mare avut la
indemână permiţând şi folosirea unor utilaje complexe, de mare capacitate;
surparea accidentală a substantelor minerale si energetice se produce mai
rar şi cu consecinţe mai puţin importante;
costul extragerii in carieră este de 25-50 % din cel al exploatării in subteran
şi scade continuu, intr-un ritm mai accentuat;
pierderile de exploatare cunt mult mai mici (5-10 % din rezerve) faţă de
cazul exploatării subterane (10-30 %);
in special datorită mecanizării intensive, productivitatea muncii este de 5-8
ori mai mare;
se poate efectua mult mai uşor o exploatare selectiva şi pe sorturi de
substante minerale sau energetice;
concomitent cu substanta minerala sau energetica principala este posibila
si valorificarea altor substante minerale secundare, a zonelor cu acelasi
substanta minerala principala dar avand continuturi prea mici in substanta
utila, existente in zacamant precum si a unor roci aflate deasupra
zacamantului (ele oricum trebuiesc indepartate din cariera);
diluţia substantei minerale sau energetice exploatate este mult mai mică;
faţă de mina subterană, intrarea in producţie a carierei se realizează mai
rapid, deci investiţiile sunt imobilizate un timp mai scurt şi sunt recuperate
mai devreme;
nivelul producţiei se poate adapta mai uşor fluctuaţiilor de cerere ale
industrilor consumatoare de materii prime minerale sau energetice;
pe acelaşi zăcământ sau câmp minier se pot realiza capacităţi de producţie
de 2-3 ori mai mari decât in cazul in care s-ar efectua o exploatare in
subteran;
cerinţele impuse explozivilor folosiţi sunt mai puţin pretenţioase
(sensibilitatea
la detonare poate fi mai redusă, se pot folosi incărcături de exploziv mai
mari, pot produce cantităţi mari de gaze nocive in urma exploziilor);
pericolul autoaprinderii minereului sau carbunelui este mai redus şi cu
consecinţe mai puţin importante;

163
 durata de exploatare a unui zacamant este mai mica daca in locul
exploatarii subterane se efectueaza o exploatare la zi;
de cele mai multe ori nu se fac cheltuieli in legătură cu aerajul iar cele de
iluminat şi susţinere sunt foarte mici;
personalul tehnic de supraveghere, coordonere şi indrumare necesar este
mai puţin numeros;
problemele tehnice şi organizatorice sunt mai simple şi mai puţin
numeroase.
Ca dezaventaje mai importante ale exploatării la suprafaţa terenului a zăcămintelor
de substante minerale sau energetice pot fi enumerate:
precipitaţiile prea abundente şi temperaturile extreme (prea ridicate sau
prea coborâte) impiedică desfăşurarea normală a proceselor de exploatare;
costul evacuării apelor rezultate din precipitaţii sau infiltraţii, mai ales in
zone cu climat umed, este uneori foarte ridicat;
crearea carierei şi a hălzilor de depozitare a sterilului necesită scoaterea din
circuitul agricol sau silvic şi imobilizarea unor terenuri;
poate produce poluarea zonelor invecinate;
reamenajarea terenului (in scopuri agricole, silvice sau de agrement) după
terminarea exploatării necesită cheltuieli importante;
investiţiile iniţiale (pentru achiziţionarea utilajelor, pentru deschiderea şi
descopertarea zăcământului) sunt mai mari faţă de restul investiţiilor,
comparativ cu exploatarea in subteran.
In concluzie, cu toate dezavantajele enumerate, exploatarea la suprafaţă este mai
uşor de efectuat, mai productivă, durează şi costă mai puţin.
De aceea, ori de câte ori este posibil, se incepe exploatarea la zi a unui zăcământ
mineral sau energetic, chiar dacă, ulterior, la substantele minerale sau energetice solide, de
la o anumită adâncime in jos, exploatarea in carieră trebuie inlocuită (cănd zăcământul se
extinde mult in adâncime) cu exploatarea subterană.

1.2.CONDITII DE EXPLOATARE LA ZI A ZACAMINTELOR

Pentru ca un zacamant sa fie exploatabil la zi (in cariera sau balastiera), trebuie sa

indeplineasca o serie de conditii geografice, geologo-tehnice si economice. La intocmirea
proiectului de exploatare in cariera ele sunt analizate in amanunt, mai ales daca trebuie sa
se aleaga intre doua sau mai multe amplasamente posibile, cu conditii de exploatare
sensibil diferite.
1.2.1.Conditii geografice

Conditile geografice de care se tine seama cand se proiecteaza o cariera se refera la:
morfologia terenului;
conditii climatice;
hidrografia;
distanta pana la caile de comunicatie existente;
distanta fata de localitati;
distanta pana la retelele electrice;
pericolul de avalanse;
prezenta ariilor protejate;
destinatia terenului;
existanta fortei de munca.

164
 Conformatia terenului (morfologia sau geomorfologia) trebuie sa permita o
desfasurare normala a extragerii substantei minerale sau energetice, transportului acesteia
si a materialului steril in afara carierei. In primul caz trebuie sa existe posibilitati usoare de
descopertare (indeosebi accesul usor la coperta) a zacamantului si de constructie a haldei
de steril rezultat. Un relief mai pronuntat (mai denivelat) in zona zacamantului permite o
exploatare mai usoara si mai putin costisitoar fata de situatia existentei unui relief plan sau
chiar negativ.
In al doilea caz, transportul productiei pana la reteaua de drumuri, cai ferate sau in
porturi (in situatia amplasarii carierei pe malul sau in apropierea unor fluvii sau rauri
importante) trebuie sa se faca fara probleme, pe drumuri cu o panta cat mai mica.
In general, fata de exploatarea subterana, unde conditiile climatice nu contau
decat in la desfasurarea transportului la suprafata terenului, in cariera influenta lor este
importanta. Cariera trebuie sa fie amplasata in locurile mai adapostite, cu o cat mai mica
expunere la vanturi dominante si viscole. In functie de directia dominanta pe care se
deplaseaza masele de aer in zona se recomanda ca dechiderea carierei sa se efectueze pe
versantul opus.
Apa rezultata din precipitatiile abundente sau topirea zapezii trebuie sa se scurga in
mod natural pe versant, nu sa se acumuleze in cariera, provocand inundatii si necesitand
cheltuieli mari pentru evacuare.
Localizarea carierei este puternic influentata de aspectul hidrologic. Pentru ca
activitatea sa sa nu fie afectata de eventuale viituri si torenti de pe cursurile temporare sau
de inundatiile provocate de rauri, cariera trebuie plasata in afara traseului vailor cu cursuri
temporare (unde se pot manifesta torenti), a malurilor raurilor. In ultima instanta, plasarea
carierei si a cailor de acces la ea in apropierea raurilor se va face deasupra cotei de
inundatii.
Existenta cailor de comunicatie in apropierea carierei este un mare avantaj, ele
trebuind doar imbunatatite daca starea acestora nu este prea buna. Drumul ce se desprinde
din ele si creeaza accesul in cariera, ce trebuie construit, va fi scurt si putin costisitor.
Nici situatia in care drumul trece prin cariera sau prea aproape de ea nu este
acceptabila, activitatile desfasurate zilnic perturband si punand in pericol circulatia,
conducand la accidente.
In principiu, deschiderea unei cariere nu trebuie sa se faca in interiorul unei localitati
si nici in imediata apropiere a acesteia, pentru a nu le afecta prin explozii, socuri, poluare
aeriana si zgomote, prin producerea de accidente. De aceea, distanta fata de localitati
este o conditie importanta, hotaratoare in obtinerea aprobarilor legale.
Distanta fata de retelele de curent electric este importanta in asigurarea cu
energie necesara activitatii curente. Prezenta unei retele in apropiere constituie un atu
pentru alegerea amplasamentului. Distanta prea mare inseamna construirea unei retele de
alimentare proprie, necesitand efort si cheltuieli suplimentare importante.
Cariera nu trebuie plasata in calea avalanselor, deci nu pe varsanti abrupti si
neimpaduriti, la baza lor sau pe vaile in care aceste fenomene deosebit de periculoase sunt
frecvente.
Destinatia terenului pe care se amplaseaza o cariera poate fi agricola (culturi de
plante, livezi, pasune), silvica sau zona este o simpla pajiste alpina. Ultima situatie este cea
mai favorabila, terenurile agricole trebuind a fi cumparate sau inchiriate pe o perioada
indelungata iar cele ocupate de paduri necesitand aprobari speciale, cu obligatia impaduririi,
in alta parte, a unei suprafete de teren echivalente.
Existenta din abundenta si in apropiere a fortei de munca este situatia ideala, atat
din punct de vedere a activitatii in cariera cat si a localnicilor, care isi gasesc astfel de lucru.

165
Cu cat forta de munca se aduce de la mai mare distanta, cresc cheltuielile de transport sau
de cazare.

1.2.2.Conditii geologo – tehnice

Unele din conditii pot fi separate clar in geologice si tehnice. Existand si altele
discutabile, mixte, s-a creat aceasta o singura si mare grupa, intitulata conditii geologo –
tehnice, in care se incadreaza:
 forma de zacamant;
 inclinarea zacamantului;
 marimea rezervelor geologice de bilant;
 taria substantei minerale sau energetice;
 intercalatiile sterile;
 fisuratia substantei minerale sau energetice;
 alteratiile supergene si hidrotermale ale substantei minerale sau
energetice;
 proprietatile fizico-mecanice ale substantei minerale sau energetice;
 tectonica zacamantului;
 stabilitatea terenului;
 prezenta golurilor subterane;
 aspectele hidrogeologice;
 caracteristicile copertei;
 coeficientul geologic de descoperta;
 caracteristicile calitative si tehnologice ale substantei minerale sau
energetice;
 marimea rezervelor de exploatare;
 metode de exploatare posibile;
 limita naturala a exploatarii;
 tehnologii si utilaje de exploatare avute la indemana;
 posibilitatea amplasarii haldelor de steril;
 impactul asupra mediului ;
 posibilitati de reabilitare a mediului.
Cel mai usor se exploateaza zacamintele izometrice si cele stratiforme (tabulare)
orizontale. Daca forma de zacamant este tabulara (strat, filon, dyck) dar inclinata, intervine
grosimea. La grosimi de zacamant foarte mari nu sunt probleme deosebite, indiferent de
inclinare. Insa, cu cat grosimea este mai mica si inclinarea mai mare, cu atat exploatarea
este mai dificila, pentru extragerea zacamantului trebuind indepartate volume tot mai mari
din coperta care se gaseste in acoperisul si culcusul zacamantului.
Zacamintele cu forme neregulate se extrag mai greu si cu cheltuieli mai mari, mai
ales in cazul in care contin rezerve mici.
Marimea rezervelor geologice este similara cu talia acumularii minerale sau
energetice. Daca se iau in considerare rezervele geologice de bilant (rezervele sau
resursele exploatabile in noua clasificare, valabila din anul 2000), similaritatea dispare,
putand exista acumulari de talie mare dar cu rezerve de bilant mici (numai acestea
constituie zacamant), unde predomina rezervele in afara de bilant (nevalorificabile).
Cu cat rezervele geologice de bilant sunt mai mari, cu atat exploatarea zacamantului
este mai atractiva, dureaza mai mult si se pot folosi tehnologii mai avansate si mai
productive (mai scumpe dar posibil de achizitionat, cantitatea mai mare de rezerve de bilant
aducand un venit mai substantial).

166
 Taria substantei minerale din zacamant influenteaza metoda (mecanic, cu
exploziv, cu hidromonitoare, mai rar manual) si usurinta desprinderii acesteia din fronturile
de lucru ale carierei, precum si tipul utilajelor de sfaramare (la unele minereuri si tipul
utilajelor de macinare). La o tarie mica se pot folosi pentru desprinderea din zacamant
utilaje mecanice iar in cazul unei tarii mari se intrebuinteaza explozivi. Cu cat taria este mai
mare, consumul de explozivi (deci si costurile) va fi mai mare.
Prezenta intercalatiilor sterile in zacamant are un efect nefavorabil, necesitand o
exploatare selectiva si un transport suplimentar de steril la halda, altfel spus determinand o
exploatare mai dificila (productii si productivitati mai mici) si mai costisitoare. Problemele
create sunt cu atat mai grave cu cat intercalatiile sunt mai mari (caz in care pot fi extrase
separat) ori mai mici dar mai numeroase (se exploateaza impreuna cu substanta minerala
sau energetica si provoaca dilutie).
Fisuratia zacamantului are o mare importanta, fiind benefica pentru cele mai multe
dintre substantele minerale exploatate in cariere. Astfel, cu cat ea este mai intensa, cu atat
energia consumata (de exemplu cantitatea de exploziv) pentru desprinderea din zacamant
sau pentu preparare (maruntire) este mai mica.
Luandu-se in considerare fisuratia, se poate stabili directia de inaintare a fronturilor
de lucru in cariere iar pentru roci utile determina si tipul de produs obtinut (usureaza
ciopliriea). Pentru rocile ornamentale prezenta si abundenta fisuratiei este un impediment
(prezinta rezistenta mica si se desprinde in fragmente) in obtinerea de blocuri (pentru
sculpturi) si placi
Alteratiile de la partea superioara a zacamantului, respectiv cele supergene, cresc
grosimea copertei (aici substanta minerala sau energetica nu mai are calitatea necesara, nu
mai constituie productie si este considerata ca facand parte din coperta), marind costul
exploatarii.
Cele hidrotermale, prezente in zacamant, nu au importanta in cazul minereurilor.
Sunt insa esentiale in cazul rocilor folosite ca materiale de constructie, deoarece le
inrautatesc proprietatile fizico – mecanice, facandu-le mai putin rezistente.
Proprietatile fizico-mecanice ale substantei minerale sau energetice din
zacamant si rocile inconjuratoare au importanta in dimensionarea (inaltime si unghi de taluz)
treptelor de lucru ale carierei, alegerea utilajelor (de incarcare, de transport, de concasare,
de taiere si slefuire) si tehnica de explozie (numarul gaurilor de sonda, amplasarea lor, tipul
si cantitatea de exploziv).
Aspectele tectonice, altele decat fisuratia (anterior abordata) ale zacamantului,
uneori si ale rocilor inconjuratoare, respectiv prezenta faliilor, decrosarilor, cutelor, zonelor
de zdrobire si brecifiere provoaca greutati in exploatare, fiind potential instabile si
periculoase.
In interiorul ca si in afara carierei este necesar ca terenul trebuie sa fie stabil. In
interior, trebuie alese cu grija inaltimea treptelor, ungiul lor de taluz si latimea bermelor
pentru a le asigura stabilitatea in timpul actiunii utilajelor de foraj, incarcare si transport.
Marginea generala a cariere, atat inspre portiunea exploatata cat si inspre cea aflata in curs
de exploatare trebuie sa aiba un unghi adecvat, pentru ca ea sa nu se surpe.
In afara carierei, lateral dar mai ales la partea sa superioara, nu trebuie sa aiba loc
surpari si alunecari de teren. Pentru acest motiv, incarcarea terenului de langa conturul
exterior al carierei, prin plasarea de halde sau constructii, trebuie evitata.
Prezenta unor goluri subterane in imediata vecinatate, fie sub cariera fie lateral,
situatie posibila indeosebi in cazul calcarelor carstificate, constituie un real pericol pentru
oameni si utilaje. Este necesar ca anterior deschiderii carierei, in procesul de explorare, sa
se verifice prin metode geofizice existenta acestor goluri.

167
 Cunoasterea aspectelor hidrogeologice inainte de a incepe exploatarea in cariera
este deosebit de importanta. Daca in timpul explorarii geologice sunt evidentiate nivele
acvifere, se va cauta schimbarea amplasamentului iar daca nu este posibil se va proiecta
asecarea lor inainre de a se deschide cariera.
Neglijarea acestor aspecte va provoca greutati majore in timpul exploatarii, va
impune masuri de asecare si evacuare a apei, de protectie a lucratorilor iar in final va
scumpi pretul de cost sau va determina chiar sistarea activitatii.
Caracteristicile copertei (grosimea, volumul, taria, alteratia si fisuratia etc.) sunt
foarte importante, desi rocile componente nu apartin deobicei zacamantului, aflandu-se
deasupra sau/si in jurul lui. In principiu este ideal ca zacamantul sa nu fie acoperit de roci si
nici ca acestea sa existe in jurul sau (caz particular, in care zacamantul constituie singur o
forma de relief pozitiva).
Daca totusi el prezinta coperta (este acoperit de sol si roci), este bine ca grosimea
sau volumul acesteia sa fie cat mai mici, necesitand eforturi neglijabile, ca munca si cost,
pentru indepartare. O coperta este cu atat mai usor de indepatrat cu mijloace mecanice (mai
putin costisitoare) cu cat are o tarie mai mica, este mai alterata si mai fisurata.
Cu cat volumul copertei este mai mare, cu atat cresc costurile de exploatare, peste
un anumit volum fiind posibil ca rentabilitatea carierei sa dispara.
Numai volumul copertei nu este suficient pentru a caracteriza exploatabilitatea
zacamantului. Trebuie sa se tina cont si de volumul sau masa substantei minerale din
zacamant, ceea ce face coeficientul geologic de descoperta (Kg).
El este este o varianta a coeficientului de descoperta (raportul dintre volumul de roca
sterila care sa indeparteaza din coperta si cantitatea de substanta minerala sau energetica
ce se extrage din zacamant) si se exprima astfel:

Kg = B/A [m3/m3]
sau:
Kg = B/A * α [m3/t]
Unde: B = volumul de steril din coperta care se indeparteaza;
A = volumul rezervei geologice de bilant din portiunea care se exploateaza in cariera;
α = greutatea volumetrica a substantei minerale din zacamant.

Cu cat acest raport este mai mic, cu atat exploatarea in cariera este mai favorabila.
Pentru exploatarea la zi a rocilor, cea mai favorabila situatie este atunci cand Kg < 1. Cu cat
substanta minerala sau energetica din zacamant este mai valoroasa, cu atat se accepta
pentru Kg valori mai mari ca 1.
Pentru toate substantele minerale caracteristicile calitative se refera, in primul
rand, la compozitia mineralogica si petrografica. Pe langa acestea, in cazul minereurilor
conteaza si chimismul, indeosebi continutul in substanta utila. La substantele energetice se
ia in conaiderare puterea calorica.
Pentru rocile intrebuintate ca materiale de constructie, pe langa compozitia
mineralogica si petrografica, caracteristici calitative sunt si proprietatile fizico – mecanice,
care trebuie sa fie corespunzatoare domeniului de intrebuintare.
Caracteristicile tehnologice se refera la posibilitatile substantei minerale sau
energetice de a fi prelucrate tehnologic (in functie proprietatile sale) in procesul de
preparare, pentru a se obtine produse (uneori concentrate) minerale comercializabile.
Din diferite motive (de exemplu lasarea unor pilieri de protectie pentru trepte si caile
de transport), o parte din rezervele de bilant determinate nu pot fi exploatate in cariera.

168
Cele care totusi se exploateaza sunt numite rezerve de exploatare si marimea lor conteaza
efectiv atat cand se proiecteaza cat si cand se desfasoara procesul de exploatare.
Este bine ca aceste rezerve sa fie cat mai mari, deci din mai multe amplasamente
ale carierei se va alege (daca si alte conditii sunt la fel de favorabile) in final acela care
indeplineste aceasta conditie.
Zacamintele minerale si energetice sunt de o mare diversitate, astfel ca, sunt posibil
de aplicat mai multe metode de exploatare in cariera. Problema este de a alege, tinand
cont de caracteristicile lor si ale rocilor inconjuratoare, acea metoda de exploatare optima,
posibil de aplicat cu cele mai bune rezultate tehnice si economice.
Daca se poate alege intre doua sau mai multe amplasamente, iar celelalte conditii
sunt asemanatoare, se va alege amplasamentul unde se poate aplica o metoda de
exploatare mai putin costisitoare si mai productiva.
Limita naturala a exploatarii in cariera este adancimea maxima pana la care
poate ajunge o cariera, fara ca peretii ei sa se prabuseasca. Deobicei carierele nu merg la
adancimi mai mari decat limita naturala, deoarece intervine limitarea economica.
Totusi, se cunosc cazuri in care, cu toate masurile luate, coborarea carierei peste
anumite adancimi (de exemplu, in Franta, peretii carierei de ardezie de la Hermitage s-au
prabusit cand s-a atins adancimea de 180 m) a condus la o surpare gravitationala a
marginilor ei.
Tehnologiile si utilajele de exploatare avute la indemana sunt hotaratoare in
alegerea metodei de exploatare. Robustetea (inaltimea) utilajelor va determina, in ultima
instanta, atingerea sau nu a inaltimii maxime a treptei de exploatare sau impartirea acesteia
in doua sau mai multe subtrepte.
Posibilitatea amplasarii haldelor de steril reprezinta o conditie esentiala a
exploatabilitatii in general si a stabilirii amplasamentului, in special. La o cariera, sterilul
extras din coperta, precum si sterilul provenind din intercalatiile sterile aflate in masa
zacamantului ori din portiunile cu substanta minerala necorespunzatoare calitativ, trebue
depozitat in halde.
Solutia cea mai convenabila ar fi ca materialul steril sa ajunga in interiorul carierei, in
spatiul deja exploatat, dar nu mereu este posibil la toate tipurile de cariere (de exemplu la
cele la care zacamantul constituie o forma de relief pozitiva care, pe parcursul exploatarii,
se micsoreaza si dispare, la cele care se adancesc continuu si exploateaza zacaminte
verticale sau cu inclinare mare sau in cazul celor alungite, inguste si adanci).
Oricum, cel putin la inceputul activitatii multor carierelor sterilul trebuie depozitat in
halde exterioare. Apoi, la unele dintre ele (cele care nu se adancesc ci se extind lateral,
lasand in urma goluri foarte mari), sterilul poate fi depozitat in halde interioare.
Amplasarea haldelor exterioare este de preferat sa se faca in portiuni de teren plane
sau cu inclinare mica (pentru a fi stabile) ori depresionare, cele mai putin productive (in sens
agricol) din zona.
Daca nu este posibil, se poate si in vaile largi (in cele inguste pot fi distruse de
inundatii) sau in portiunile mai largi ale vailor cu panta nu prea accentuata. Oricum, ele nu
se amplaseaza in vecinatatea carierei pentru a nu-i periclita stabilitatea marginii exterioare.
Activitatea unei cariere trebuie sa aiba un impact cat mai redus asupra mediului.
Daca se poate alege intre mai multe amplasamente posibile, se va adopta acel
amplasament in care mediul este cel mai putin perturbat.
Dupa ce activitatea in cariera s-a terminat, urmeaza un program de reabilitare a
mediului, stabilit anterior, inca din etapa de proiectare.
Daca sunt luate in calcul mai multe amplasamente, este de preferat acela la care
programul de reabilitare necesita mai putine masuri si cheltuieli mai mici.

169
 1.2.3.Conditii economice

Unele din aceste conditii sunt strict economice, referindu-se la preturi, costuri si
valori, de care trebuie sa se tina seama:
costul achizitiei terenului;
valoarea substantei mineral dau energetice din zacamant;
pretul de cost al produselor obtinute;
costul transportului in functie de calea si mijlocul de transport;
pretul de vanzare al produselor carierei;
costul reabilitarii mediului.
Altele au o influenta directa sau indirecta asupra costurilor de productie sau
preturilor de vanzare a produselor obtinute in cariera:
caile si mijloacele de transport existente in zona;
posibilitatea de achizitie a terenului;
distanta pana la amplasamentul haldelor exterioare de steril;
posibilitatile de intrebuintare a produselor carierei;
dezvoltarea carierei sub sau deasupra nivelului suprafatei terenului;
prezenta in zona a altor cariere;
existenta beneficiarilor si distanta fata de ei;
coeficientul rational din punct de vedere economic.
Avand o conotatie strict economica, aceste conditii nu se vor detalia

1.3.NOTIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND EXPLOATAREA LA ZI

1.3.1. Cariera, campul carierei

Cariera reprezinta o unitate de productie subordonata exploatarii miniere,

constituind un complex de lucrari miniere, masini si instalatii, care asigura: extragerea
substantei minerale din zacamant in conditii de suprafata, evacuarea apelor, circulatia
personalului si transportul materialelor, constructia (executia) altor lucrari miniere.
In sens constructiv, cariera (sau mina de suprafata) poate fi privita ca o excavatie
sub forma de trepte, executata in zacamant si in rocile inconjuratoare acestuia.
Campul carierei este considerat ca fiind suprafata in plan orizontal a zacamantului,
sau a unei parti din el (cand zacamantul este prea mare), care constituie obiectul exploatarii
unei singure cariere.

1.3.2. Coperta, descopertare

Prin coperta se intelege portiunea, sau volumul de roci sterile, de deasupra si/sau
din jurul zacamantului, care trebuie sa fie indepartata pentru a permite extragerea
substantei minerale sau energetic din zacamant. Uneori, in coperta sunt considerate ca intra
si intercalatiile sterile existente in constitutia zacamantului.
In figura nr. 50 se poate observa, hasurata cu linii verticale, coperta unui zacamant
tabular (hasurat cu linii orizontale), de grosime mare, alcatuita din rocile sterile existente atat
deasupra cat si in jurul zacamantului de substanta minerala sau energetica.
Prin descopertare sau descoperta se intelege operatia de indepartare a copertei.
Pe masura ce adancimea carierei creste, pentru obtinerea unei unitati de substanta

170
minerala utila sau energetic din zacamant, este necesar sa se extraga cantitati tot mai mari
de material steril din coperta (cariera se extinde lateral), astfel ca, treptat, eficienta activitatii
de exploatare scade.
De la o anumita adancime in jos (daca zacamantul are o mare extindere in
adancime), devine mai eficienta activitatea de exploatare in subteran.
In situatia particulara din figura 50, unde este reprezentata cariera asa cum va
arata ea in final, se observa ca nu tot zacamantul va putea fi exploatat la zi. Partea cea mai
adanca, de sub limita de exploatare in adancime a carierei, va face, deobicei ulterior (sunt
cazuri in care exploatarea in cariera si cea subterana decurge concomitent), obiectul
exploatarii in subteran.

Fig. 50.
Zacamantul de substanta minerala sau energetic solida si coperta sa

1.3.3. Orizont, felie

Orizontul unei cariere este constituit din lucrarile executate la acelasi nivel (cota),
fie in coperta, fie in zacamant (vezi figura 50). Reprezinta, de fapt, suprafata orizontala pe
care se desfasoara activitatea la un momendat.
Cum cariera se adanceste continuu, dintr-un orizont mai raman, la cote superioare,
suprafete orizontale constituite din roci sau substanta minerala din zacamant, numite berme.
Orizonturile sunt denumite deobicei prin cota lor absoluta, determinata prin
masuratori topografice, dar pot fi si numerotate in ordinea executiei, deci de la suprafata in
adancime.
Intr-o cariera, felia reprezinta o portiune din coperta sau din zacamant, limitata de
doua suprafete plane, care reprezinta si doua orizonturi succesive, prin a carei extragere se
adanceste cariera. In functie de stadiul de executie in care se gaseste cariera, unele felii au
fost deja extrase, altele sunt in curs de extragere iar altele urmeaza a fi extrase cand cariera
se va mai adanci.
Feliile, ca si orizonturile, se numeroteaza de sus in jos, succesiv, in ordinea in care
se executa, respectiv se extrag.

1.3.4. Treapta carierei

Numita si treapta de lucru, atunci cand este active, treapta carierei reprezinta doua
suprafete de roca sau/si minereu, una deobicei orizontala (numita berma, corespunzatoare

171
unui orizont) iar alta puternic inclinata (taluz), imbinate sub un anumit unghi. Ea se formeaza
dupa extragerea unei felii.

Fig. 51.
Extragerea unei felii prin intermediul a doua subtrepte.

Fig. 52.
Bloc diagram cu elementele componente ale treptei de cariera (1 = inaltimea treptei; 2 = i naltimea
subtreptelor; 3 = berma treptei; 3’ = berma subtreptei inferioare, totodata berma de transport; 4 =
berma treptei superioare; ; 4’ = berma subtreptei superioare; 5 = taluzul treptei; 5’ = taluzul
subtreptei inferioare; 5’’ = taluzul subtreptei superioare; 6 = unghiul de taluz al treptei; 6’ = unghiul de
taluz al subtreptei; 7 = viitoarea muche superioara a treptei; 7’ = muchea superioara a subtreptei
superioare; 7” = muchea inferioara a subtreptei superioare; 8 = muchea inferioara a treptei; 8’ =
muchea inferioara a subtreptei inferioare; 8” = muchia superioara a subtreptei inferioare; 9 = fronturi
de lucru; 10 = directia de inaintare a frontului subtreptei, daca extragerea se face in fasii
longitudinale; 11 = directia de inaintare a frontului subtreptei, daca extragerea se face in fasii
transversale; 12 = directia generala de inaintare a subtreptelor, la exploatarea prin fasii transversale
si a treptei; 13 = latimea bermei treptei; 13’ = latimea bermei subtreptei inferioare; 13’’ = latimea
bermei subtreptei superioare; 14 = lungimea bermei treptei si a bermelor subtreptelor)

172
 Suma tuturor treptelor, existente la un moment dat, formeaza – in sens constructiv –
cariera. O treapta se denumeste prin cota orizontului de transport (cota orizontului inferior).
Daca treapta este prea inalta fata de posibilitatile tehnice de extragere, felia
corespunzatoare ei se poate extrage prin doua sau mai multe subtrepte, fiecare cu utilajele
sale proprii dar deservite de un orizont comun de transport (fig. 51).
O treapta de cariera prezinta numeroase elemente componente, cele mai importante
fiind urmatoarele:
inaltimea treptei;
inaltimea subtreptelor;
berma treptei si berma subtreptei inferioare;
berma subtreptei superioare si berma treptei superioare;
taluzul;
unghiul de taluz al treptei si subtreptei;
muchea superioara a treptei si a subtreptei;
muchea inferioara a treptei si a subtreptei;
fronturi de lucru;
directia de inaintare a frontului subtreptei, daca extragerea se face in fasii
longitudinale;
directia de inaintare a frontului subtreptei, daca extragerea se face in fasii
transversale;
directia generala de inaintare a subtreptelor si a treptei;
latimea bermei treptei si latimea bermei subtreptei inferioare;
lungimea bermei treptei si subtreptelor
Aceste elemente pot fi recunoscute in figura 52. Pentru o mai buna intelegere, in
legatura cu unele dintre acestea, se vor face, in continuare, cateva precizari.
Berma reprezinta suprafata libera a treptei, deobicei orizontala (rar cu inclinare
mica), formata din roca sau substanta minerala sau energetic utila. Cea mai coborata berma
a carierei se numeste berma de baza, vatra sau talpa carierei (figura 53).
Pe latimea bermei, existente intr-o treapta de lucru, se disting (din punct de vedere
functional) trei zone numite, impropriu, tot berme: de lucru, transport, siguranta (vezi figura
nr. 54).

Fig. 53.
Bermele unei cariere care si-a incetat activitatea

173
 Fig. 54.
Cele trei zone existente pe o berma activa a treptei (a = zona de lucru; b = zona de transport; c =
zona de siguranta; 2 = autobasculanta; 3 = excavator tip lopata mecanica; l = latimea bermei; i =
directia de avansare a frontului de lucru).

In cele ce urmeaza se va folosi termenul de zona. Zona de lucru se gaseste in

frontul de lucru si in imediata sa apropiere. Pe ea se afla utilajele de excavare si incarcare a
minereului sau rocilor din coperta. Pe masura extractiei, aceasta zona se deplaseaza odata
cu frontul de lucru. Latimea zonei depinde de metoda de exploatare si de tipul utilajului
folosit. Ea poate depasi de 2-3 ori inaltimea treptei.
Zona de transport se afla in continuarea zonei de lucru. Se numeste asa pentru ca
pe ea circula mijloacele de transport incarcate cu substanta minerala ori energetica
provenita din zacamant sau cu roci din coperta, extrase din frontul de lucru. Se subantelege
ca pe ea se gaseste amenajata calea de transport (drum, banda de transport sau cale
ferata).
Latimea zonei de transport depinde de sistemul de transport folosit iar in cadrul
sistemului feroviar si de numarul liniilor existente. Frecvent, latimea este de 8-15 m. Dupa
incetarea exploatarii treptei, zona de transport poate ramane functionala in continuare,
asigurand transportul substantei minerale sau energetice din zacamant sau a rocilor din
coperta, extrase din fronturile de lucru ale treptelor inferioare.
Zona de siguranta este ultima, cea mai departata de frontul de lucru al treptei de
care apartine, la contactul cu taluzul treptei inferioare. Rolurile ei sunt de a asigura, pe de o
parte, protectia impotriva surparilor zonei de transport (sub influenta vibratiilor si a greutatii
mijloacelor de transport incarcate) si de a impiedica, pe de alta perte, rostogolirea si
caderea pe treptele inferioare a bolovanilor desprinsi din fronturile treptelor superioare sau
cazuti din mijloacele de transport.
Taluzul treptei este suprafata inclinata a treptei, care uneste doua berme succesive,
una inferioara si alta superioara. El limiteaza treapta catre spatiul exploatat al carierei,
respectiv catre golul creat in urma extragerii substantei minerale sau energetice oro a
rocilor din coperta.
Muchea treptei, numita uneori si bordura treptei, este linia de intersectie dintre taluz
si berma. Dupa cum taluzul intersecteaza berma treptei respective sau berma treptei.
superioare (a se revedea figura 54), se deosebesc, la o treapta de cariera, o muche
inferioara si una superioara.
Unghiul de taluz al treptei reprezinta unghiul format de taluz cu planul orizontal,
masurat in interiorul masivului. El nu trebuie confundat cu unghiul treptei, masurat in afara
masivului, intre taluz si berma.
In functie de durata de activitate, treptele formate in acelasi minereu sau roca din
coperta prezinta valori diferite ale unghiului de taluz. Astfel, pentru treptele de lucru, cu
durata de activitate scurta, unghiurile vor fi mai mari. De exemplu, pentru roci magmatice si
metamorfice, omogene, unghiurile vor avea valoarea de 80-90o.

174
 Pentru treptele finale, de lunga durata, unde activitatea de exploatare s-a terminat,
unghiurile se vor alege cu valori mai mici, pentru a se asigura o mai buna stabilitate in timp.
De exemplu, in aceleasi roci magmatice si metamorfice, omogene, unghiurile alese vor avea
valoarea de 55-65o.
Acest fapt explica de ce unghiurile de taluz ale treptelor aflate in partea carierei in
care nu se mai lucreaza au in medie o inclinare mai mica cu 10-150 fata de partea
(marginea) aflata inca in exploatare.
Inaltimea treptei este distanta pe verticala, masurata intre doua berme consecutive.
Dupa cum s-a vazut, dintr-o figura anterioara, exista si inaltimi ale subtreptelor, suma lor
fiind egala cu inaltimea treptei in care se gasesc.
Intr-o cariera, inaltimea treptelor poate varia de la cativa metri pana la maximum 60
m. Daca extragerea substantei minerale sau energetice din zacamant, precum si rocilor
copertei, se fac manual ( caz mai rar), in rocile aluvionare inaltimea este de maxim 4 m iar
in cele eruptive (tari si stabile) atinge 10 m.
Cand extragerea nu se executa manual, ci mecanic sau cu ajutorul explozivilor,
valorile sunt cu mult mai mari. In cazul abatarii mecanice obisnuite se ajunge la inaltimi ale
treptei de 25-30 m iar daca abatarea se face cu utilaje de mari dimensiuni, inaltimea
maxima este de 60 m.
In situatia in care abatarea se executa cu explozivi, daca se foloseste procedeul de
perforare inaltimile nu depasesc 20-30 m. In schimb, intrebuintarea procedeului prin
impuscare in masa, cu incarcaturi concentrate amplasate in gauri de sonda sau in camere
de minare, permite atingerea unor inaltimi de 30-60 m.
Inaltimea treptelor, latimea bermelor si unghiul de taluz se stabilesc tinandu-se cont
de urmatoarele considerente:
structura zacamantului si/sau a rocilor din coperta;
caracteristicile fizico-mecanice ale substantei minerale sau energetic
din zacamant si ale rocilor din coperta;
metoda de exploatare folosita;
tipurile si parametrii utilajelor intrebuintate in fronturile de lucru.

1.3.5. Conturul carierei

S-a vazut anterior ca prin intersectia bermelor cu taluzurile, rezulta unele elemente
ale treptei, numite muchii. Urmarindu-se muchiile pe intreaga intindere a carierei, intr-un
plan orizontal, se obtin numeroase contururi ale carierei, aflate la adancimi diferite.
Intereseaza in mod deosebit doua dintre ele, cel inferior si, mai ales, cel superior.
Conturul superior al carierei. Prin conturul superior (sau exterior) al carierei,
numit uneori si bordure superioara, se intelege linia de intersectie a taluzului primei trepte
de cariera cu suprafata terenului. Atunci cand se vorbeste, mai pe scurt, despre conturul
unei cariere, se subantelege ca este vorba despre conturul superior.
Conturul superior al carierei mai poate fi definit ca fiind muchia superioara a primei
trepte a carierei, numaratoarea treptelor facandu-se de sus in jos. Un astfel de contur, cu o
forma dreptunghiulara, poate fi urmarit in figura 50. Acest contur apare pe unele planuri si
harti topografice si geologice.
Conturul inferior al carierei. Reprezinta linia de intersectie a taluzului ultimei
trepte cu vatra carierei sau muchia inferioara a ultimei trepte.
El prezinta diverse forme, chiar si neregulate. Poate fi vazut in figura 55, unde are
forma dreprunghiulara.

175
 Conturul superior al carierei Berme Taluze

Vatra carierei Conturul inferior

al carierei

Fig. 55
Contururile inferior (al vetrei) si superior (exterior), in cazul unei cariere idealizate, de forma
dreptunghiulara. Vedere de deasupra carierei.

Cs Suprafata
Tc2 Tc1 terenului

Ci
2 1 s
Limita de exploatare
in adancime a carierei

Zacamant

Fig. 56.
Taluzul si unghiul de taluz al carierei, intr-o sectiune verticala ( = inclinarea zacamantului; H =
adancimea pana la care se va exploata zacamantul; Tc1 = taluzul carierei, aflat in curs de
exploatare; Tc2 = taluzul exploatat al carierei; s = sensul se deplasare al exploatarii; 1 = unghiul de
taluz al carierei in zona carierei aflata in curs de exploatare; 2 = unghiul de taluz al carierei in zona
exploatata a carierei; Cs = urma conturului superior al carierei in planul vertical al sectiunii; Ci =
urma conturului inferior al carierei in planul vertical al sectiunii).

1.3.6. Taluzul si unghiul de taluz al carierei

Taluzul general al carierei, mai pe scurt taluzul carierei, sau marginea carierei,
reprezinta planul care uneste conturul superior al carierei cu conturul inferior. Acest taluz

176
este de doua feluri, unul in care se desfasoara exploatarea (taluzul in curs de exploatare,
care isi schimba pozitia pe parcursul extragerii) si altul in care exploatarea s-a incheiat
(taluzul exploatat, a carei pozitie nu se mai schimba).
Ambele tipuri de taluze, prezente concomitent in aceeasi cariera, sunt infatisate in
figura 56, in cadrul unei sectiuni verticale. De fapt, aici se vede doar urma taluzului pe linia
de cea mai mare panta, rezultata prin intersectia taluzului carierei cu planul vertical al
sectiunii.
Unghiul de taluz al carierei reprezinta unghiul format de linia de cea mai mare
panta a taluzului carierei cu proiectia sa intr-un plan orizontal. In figura 56, unde este
reprezentata o cariera intr-o sectiune verticala, se observa ca exista doua unghiuri de taluz,
conform celor doua tipuri de taluze ale carierei, mai sus mentionate.
Pentru taluzul exploatat, unghiul de taluz al carierei, 2, este mai mic decat
corespondentul lui, 1, pentru taluzul aflat in curs de exploatare. Practic, pentru roci
magmatice, metamorfice si sedimentare, monolitice, omogene, unghiul de taluz al carierei
pentru taluzul exploatat este de 18 – 200 iar pentru taluzul aflat in curs de exploatare are
valori de 50 – 600

2. DESCHIDEREA ZACAMINTELOR EXPLOATABILE LA ZI

Prin deschiderea zacamintelor exploatabile in cariera se intelege executarea

lucrarilor miniere principale care asigura accesul de la suprafata terenului la zacamant, sau
spre o parte a acestuia, facand posibila executarea transeelor de pregatire pe diverse
orizonturi ale exploatarii la zi. Modul de deschidere este influentat, in principal, de urmatorii
factori:
relieful terenului inconjurator, care determina amplasamentul lucrarilor de
deschidere, volumul acestora si felul transportului rocilor sterile si al substantei
minerale sau energetic din zacamant;
conditiile hidrogeologice si geologice-ingineresti ale campului de exploatare,
care determina, in principal, felul si amplasarea transeei de deschidere;
proprietatile fizico-mecanice ale rocilor acoperitoare si inconjuratoare
zacamantului, care determina parametrii constructivi ai treptelor si tehnologia
de
descopertare;
caracteristicile geometrice ale zacamantului, care vor impune dimensiunile
campului de exploatare si configuratia generala a exploatarii;
caracteristicile calitative ale substantei minerale sau energetice, care
influenteaza asupra sistemului de extragere, ce poate fi selectiv sau global;
rezerva de substanta minerala sau energetica, de care va depinde volumul
cheltuielilor de investitii, gradul de mecanizare a proceselor de productie,
durata de activitate a carierei;
adancimea limita de exploatare, care determina volumul lucrarilor de pregatire,
cheltuielile de transport, securitatea exploatarii;
amplasarea constructiilor de la suprafata, legate direct de exploatare (uzine de
preparare, ateliere, magazii etc.), care determina punctul de amplasare a
lucrarii miniere principale de deschidere si lungimea cailor de transport.

177
 Metodele de deschidere folosite in exploatarea la zi a zacamintelor de substante
minerale si energetice solide se pot clasifica in patru grupe principale, dupa lucrarile
principale de deschidere intrebuintate:
metode de deschidere cu lucrari miniere la zi;
metode de deschidere cu lucrari miniere subterane;
metode de deschidere fara lucrari miniere;
metode de deschidere combinate.

2.1.METODE DE DESCHIDERE CU LUCRARI MINIERE LA ZI

Elementul esential este transeea se deschidere. Fata de transeele de explorare,

care serveau la cercetarea geologica, acesta transee servesc la extragerea substantei
minerale utile din zacamant, in cadrul exploatarii la zi (in cariera). Pe de o parte ele deschid
zacamantul (sunt cai de acces de la suprafata la el), pe de alta permit transportul si
aducerea la suprafata a productiei de substante minerale utile obtinute din el si uneori si a
sterilului (cand acesta nu se depoziteaza in interiorul carierei) obtinut prin indepartarea
formatiunilor acoperitoare sau a intercalatiilor prezente in masa zacamantului.
Peretii sunt inclinati dar nu ajung la verticala. Deobicei sunt intregi, caz in care
transeele de exploatare sunt numite complete (transee cu profil trapezoidal sau transee in
trepte). In unele situatii un perete este mai mic decat celalalt iar uneori un perete lipseste
complet (este cazul semitranseelor). Tipurile de transee, dupa forma sectiunii lor

1 2 3 4
a b

Fig. 57.
Tipuri de transee de exploatare dupa forma sectiunii transversale: a = transee complete (1 =
transee cu profil trapezoidal; 2 = transee cu profil in trepte); b = transee incomplete (3 = transee
cu un perete mai mic; 4 = transee fara un perete, numita si semitransee).

Fig. 58.
Transeea exterioara (a = imagine de deasupra; b = sectiune A-B, prin transee si cariera; 1 =
zacamant orizontal, in curs de exploatare in cariera; 2 = talpa sau vatra carierei; 3 = suprafata
terenului; 4 = formatiuni acoperitoare zacamantului = calcare; 5 = vatra inclinata a transeei; 6 =
formatiuni din culcusul zacamantului; 7 = transee; 8 = cariera).

178
 Fig. 59.
Tipuri de transee interioare dispuse in cariere construite pe un relief pozitiv (a) sau negativ (b) ori
orizontal; a1,b1 = vedere de sus; a2 = sectiune verticala A-B; b2 = sectiune verticala CD; 1 = conturul
exterior al carierei; 2 = conturul treptei superioare (in sectiunea a1) sau a vetrei carierei (in sectiunea
b1); 3 = transee dreapta; 4 = transee in zig-zag; 5 = transee (semitransee) in spirala; 6 = spatiul
carierei; 7 = roca pentru constructii; 8 = zacamant de minereu cu forma columnara.

transversale, sunt prezentate in fig. 57.

Dupa pozitia fata de conturul carierei, transeele pot fi exterioare (nu patrund in
interiorul carierei, oprindu-se la marginea conturului) si interioare. Cele exterioare servesc
accesului de la suprafata in cariera si transportului productiei, mai rar a sterilului, din baza
(talpa sau vatra) carierei la suprafata terenului. Imaginea unei astfel de transee este
prezentata in figura 58, unde exploatarea se face in trepte, sensul de avansare a frontului
de lucru fiind de la stanga la dreapta.
Transeele interioare servesc pentru comunicare si transport a productiei si sterilului
de pe fiecare treapta a carierei si de pe vatra acesteia. Se intalnesc la carierele mai adanci.
Dupa traseul pe care il au, transeele de exploatare interioare pot fi drepte, in zig-zag sau in
spirala (figura 59).
Cea in spirala este, de fapt, o semitransee. Pentru Romania, metoda de deschidere
cu semitransee este specifica minereurilor neferoase si se aplica la zacamintele Rosia
Poieni, Moldova Noua, Coranda-Hondol. O imagine sugestiva, schematica, cu aceasta
metoda este prezentata in figura 59.
Totodata, ele pot avea un traseu ascendent (urca in cariera amplasata pe o forma
de relief pozitiva, ca in imaginea a) sau descendent (coboara in cariera amplasata pe o
forma de relief orizontala sau negativa, conform imaginii b). Pe vatra transeei se
amenajeaza intodeauna o cale de transport, de tip drum sau cale ferata (uneori dubla),
ultima la carierele mai mari si mai importante.

2.2.METODE DE DESCHIDERE CU LUCRARI MINIERE SUBTERANE

Sunt metode mai rar folosite, atunci cand zacamintele se afla la inaltimi mari, cu
pante bine inclinate sau cand se gasesc la adancime mare si lucrarile miniere subterane
sunt mai economice decat cele de suprafata (transeele). Lucrarile miniere subterane mai
des intrebuintate sunt planele inclinate, galeriile de coasta si puturile verticale sau inclinate.

179
 2.2.1.Deschiderea cu plane inclinate

Se aplica la zacaminte de orice forma, de mare grosime, de inclinare medie sau

mare, ce se extrag, cel putin partial, prin lucrari la zi (in cariera).

St
G
T

Fig.60.
Schita principiala privind deschiderea cu plan inclinat in culcusul zacamantului a unui zacamant ce
se exploateaza in cariera (P = plan inclinat in culcusul zacamantului; Z = portiune de zacamant in
curs de exploatare; G = galerie; T = treapta de cariera; F = falie; St = suprafata terenului; =
directie de avansare a lucrarilor miniere de deschidere; = directia de avansare a fronturilor de
lucru in cariera).

In imaginea aratata se observa ca volumul de coperta ce trebuie indepartata este

nesemnificativ. Din pacate, atunci cand se adanceste planul inclinat, este necesara oprirea
transportului la suprafata a productiei minerale sau energetice obtinute in cariera.
In functie de cresterea marimii inclinarii planului inclinat, transportul productiei se
poate face cu vagoneti, auto (daca planul inclinat este in spirala), cu banda sau cu skip.

2.2.2.Deschiderea cu galerii de coasta

Se aplica deobicei zacamintelor puternic dezvoltate pe verticala, aflate total sau

partial deasupra zonei cu cea mai coborata cota a reliefului, care se exploateaza la zi. Daca
ele se gasesc partial deasupra cotei celei mai mici a reliefului din zona, partea lor
superioara se va exploata in cariera, fiind deschisa prin galerie (sau mai multe) de coasta.
Exploatarea partii lor inferioare, aflata sub cota cea mai coborata a reliefului sau sub limita
economica de exploatare in cariera se poata face, concomitant sau ulterior, se poate face in
subteran.
In figura 61 este infatisata o astfel de metoda de deschidere, necesara pentru
exploatarea in cariera a partii superioare a unui zacamant de minereu vertical, tabular
(filon), cu grosime mare. Limita economica relativa a exploatarii in cariera (Le), respectiv
adancimea pana la exploatarea in cariera este mai rentabila decat cea subterana (obtinuta
prin calcule) a fost si nivelul la care s-a amplasat lucrarea miniera de deschidere (galeria de
coasta). Se observa ca zacamantul se extinde mult pe verticala si exploatarea sa va fi
mixta, partea superioara (aflata deasupra nivelului Zr, cel mai coborat al reliefului)
exploatandu-se in cariera iar cea inferioara, sub Le, in subteran.
In prealabil s-a tinut cont si de cota de inundatie din zona vaii, aflate in partea
vestica, amplasandu-se galeria de coasta deasupra ei. Cum e si firesc, la gura galeriei ia

180
 Fig.61.
Deschiderea cu galerie de coasta a partii superioare, exploatabile in cariera, a unui
zacamant de minereu cu mare extindere pe verticala (Gc = galerie de coasta; C = cariera; S = suitor;
H = halda miniera; Z = zacamant de minereu; St = suprafata initiala a terenului; Rc = roca
inconjuratoare, andezitica; Zr = zona cea mai coborata a reliefului; Le = limita economica a
exploatarii in cariera; = directia de deplasare a fronturilor de lucru in steril; = directia de
deplasare a fronturilor de lucru in zacamant; V, E = puncte cardinale).

Fig.62.
Schita principiala privind deschiderea cu put vertical (Pv = put vertical; G1-4 = galerii de
interceptie a zacamantului; Cf = conturul final al carierei; Ca = conturul actual al carierei; Le = limita
economica de exploatare in cariera; Zc = portiune de zacamant ce se exploateaza in cariera; Zs =
portiune de zacamant ce se exploateaza in subteran; St = suprafata terenului, putin denivelata).

nastere o halda miniera, in care se depoziteaza sterilul scos din fronturile de lucru ale
carierei, galeria de coasta deschizand zacamantul dar avand si rolul de a asigura transportul
si evacuarea la suprafata nu numai a minereului ci si a cea mai mare parte a sterilului.

181
 2.2.3.Deschiderea cu puturi verticale

Deschiderea cu puturi se aplica la zacaminte puternic dezvoltate pe verticala, aflate

sub nivelul cel mai coborat al reliefului, ceea ce face imposibila intrebuintarea planelor
inclinate si a geleriilor de coasta. In cazul in care zacamantul este vertical (ca in figura 62)
sau cu o inclinare foarte mare (apropiata de verticala) se aplica metoda de deschidere cu
puturi verticale.
Astfel, cat mai aproape de el, dar in afara conturului final al carierei, se amplaseaza
un put vertical, din care se desprind, la diferite nivele de adancime, galerii transversale ce
intercepteaza si deschid zacamantul. Prin ele, apoi prin put, se scoate la suprafata productia
minerala sau energetica obtinuta in fronturile de lucru, de pe treptele de cariera.
In momentul in care cariera se va extinde lateral si in adancime, prin aceleasi lucrari
miniere de deschidere (prin care acum se evacueaza la suprafata numai substanta minerala
sau energetica din zacamant) se va scoate la suprafata si sterilul obtinut de pe treptele care
se vor extinde lateral, in roca inconjuratoare zacamantului. Se va exploata in cariera numai
portiunea superioara de zacamant (Zc in figura amintita) care se extinde in adancime pana
la limita economica de exploatare in cariera (Le). Dupa terminarea exploatarii acestei
portiuni se va trece le exploatarea in subteran a portiunii de zacamant inferioare (Zs), care
va fi deschisa prin acelasi put, prelungit in adancime, aplicandu-se metoda de deschidere,
pentru exploatarea in subteran, tot cu put vertical.
In final, zacamantul va avea un mod de exploatare combinat.

2.2.4.Deschiderea cu puturi inclinate

In aceleasi conditii generale pentru deschiderea cu puturi (extindere mare pe

verticala si plasarea zacamantului sub nivelul cel mai coborat al relierului suprafetei
terenului) dar cand zacamantul are inclinare mare sau medie, pentru scurtarea lungimii
galeriilor de interceptie a lui, se foloseste deschiderea cu put inclinat.

Fig.63.
Schita principiala privind deschiderea cu put inclinat in culcus a unui zacamant cu inclinare mare,
pentru exploatarea partii sale superioare in cariera (C = cariera; Pi = put inclinat; G1-3 = galerii; St =
suprafata terenului, putin denivelata; Le = limita economica a exploatarii in cariera; Zc = portiune de
zacamant ce se exploateaza in cariera; Zs = portiune de zacamant ce se exploateaza in subteran).

182
 Fig. 64.
Schita principiala privind deschiderea cu put inclinat pe culcus a unui zacamant cu inclinare
mare, pentru exploatarea partii sale superioare in cariera (C = cariera; Pi = put inclinat; G 2-3 = galerii;
St = suprafata terenului, putin denivelata; Le = limita economica a exploatarii in cariera; Zc =
portiune de zacamant ce se exploateaza in cariera; Zs = portiune de zacamant ce se exploateaza in
subteran; S = suitor e legatura cu cariera).

Dupa cum se observa si in figura 63, putul inclinat, care are aceeasi inclinare cu a
zacamantului, se plaseaza in culcusul zacamantului, unde exista roci cu o buna stabilitate
si din el se desprind, la fiecare orizont, galeriile care vor deservi cariera.Si aici, ca si la
deschiderea cu put vertical,
putul inclinat trebuie amplasat in afara conturului final al carierei. Datorita
cheltuielilor mari legate de intretinerea lucrarilor miniere, partea inferioara a putului inclinat si
galeriile de la adancime mai mare se vor executa mai tarziu, atunci cand trebuie sa devina
functionale.
Exista si situatii (vezi figura 64) in care limita dintre zacamant si roca din culcusul
sau este plana (dreapta in sectiune verticala transversala pe zacamant). Daca sunt
indeplinite si alte conditii (roca din culcus si substanta minerala sau energetica au o buna
stabilitate, treptele
carierei nu se vor executa si in roca din culcus) executarea putului inclinat se va face in
zacamant, la contactul cu roca existente in culcusul acestuia.
Este evident ca, pe masura ce cariera se adanceste, putul inclinat este dezvelit si
odata cu unele etaje (felii) din zacamant dispar si galeriile superioare care pornesc din putul
inclinat. In plus, este posibil sa mai apara (aici, ca si la varianta cu put in culcus ori la
metoda cu put vertical) si un suitor, ce face legatura galeiei cu cariera si prin care sa se
deverseaza, gravitational, productia obtinuta pe treptele carierei. El nu va deservi felia de
deasupra galeriei cu care este in legatura ci o felie superioara ei.

2.3.METODE DE DESCHIDERE FARA LUCRARI MINIERE

In situatia in care, din zacamant, trebuiesc extrase blocuri de substanta minerala iar
zacamantul este de mici dimensiuni si se afla la adancime mare, ori in situatia in care se
gaseste in apropierea suprafetei iar rocile acoperitoare au proprietati fizico-mecanice slabe

183
(nepermitand construirea sau buna stabilitate a lucrarilor de deschidere) se renunta la
folosirea de lucrari miniere (de suprafata sau subterane).
Aceasta modalitate de deschidere se mai poate numi deschiderea cu cabluri.
Principalele avantaje, in legatura cu lipsa cheltuielilor de saparea si intretinerea a lucrarilor
miniere de deschidere si intrarea rapida in productie, sunt anihilate de productiile si
productivitatile scazute.

Fig. 65.
Schita principiala, simplificata, privind deschiderea prin metoda cu instalatie tip macara (1 =
zacamant; 2 = macara; 3 = bloc de roca ornamentala; 4 = mijloc de transport auto al
blocurilor), pentru substante minerale extrase sub forma de blocuri.

Se incadreaza aici doua grupe de metode, avand drept trasatura comuna prezenta
unor cabluri pentru transportul productiei la suprafata terenului:
 metode cu instalatie tip macara;
 metode cu cabluri aeriene,
ultima dintre ele reusind sa asigure si operatia de excavare a zacamantului.

2.3.1.Metode cu instalatie tip macara

Este vorba de situatia in care trebuesc deschise zacaminte mici, aflate la adancime
destul de mare, constituite din substante minerale tari si foarte tari, exploatate sub forma de
blocuri. Se aplica indeosebi la exploatarea zacamintelor de roci ornamentale (cel mai
frecvent marmura). Mai trebuie ca rocile acoperitoare si inconjuratoare zacamantului sa fie
foarte stabile, incat sa se poata lasa in ei , cand exploatarea se adanceste, pereti abrupti.
In figura 65 este prezentata principial, simplificat, o astfel de metoda. Macaraua,
care poate avea diferite forme si dimensiuni (aici prezentata foarte simplist) poate suplini
lucrarile miniere de deschidere, indeplinind functiunile acestora (accesul la diverse nivele
ale zacamantului si scoaterea la suprafata a productiei obtinuta sub forma de blocuri).

2.3.2.Metode cu cabluri aeriene

Se aplica deobicei la zacaminte orizontale, la care atat substanta utila din zacamant
cat si coperta prezinta o slaba consistenta si nu asigura o buna stabilitate eventualelor
lucrari miniere de deschidere, prin care s-ar vehicula utilaje de mare capacitate si inalta
productivitate, ori ar necesita cheltuieli de intretinere prea ridicate.
Functiile deschiderii, cat si excavarea substantei utile din zacamant sunt preluate de

184
 A B

Z
a

Sm c1 Cm Sm Z Sm Cm c2 Sm

Fig.66.
Metoda de deschidere cu cabluri aeriene si stalpi mobili (dupa Fodor, 1996, cu modificari) a
= vedere in plan orizontal. b = sectiune verticala AB, intre cele doua instalatii cu cablu (Sm = stalp
mobil; c1,2 = cablu aerian la prima, respectiv a doua instalatie; Cm = cupa mobila; Z = zacamant
orizontal).

instalatii cu cabluri si cupe mobile. Instalatiile cu cabluri, folosite la aceste metode, pot avea
stalpi ficsi, un stalp fix si altul mobil sau toti stalpii mobili.
In figura 66 se prezinta metoda de deschidere cu cabluri aeriene si stalpi mobili.
Intre doi stalpi mobili se intinde un cablu, prevazut cu o cupa. Inlaturarea copertei,
constituita din aluviuni sau roci cu o slaba consistenta, se efectueaza cu ajutorul unui
excavator care lucreaza cu cupa sub nivelul senilelor.
Fiecare din cele doua instalatii cu cabluri si cupe mobile (numite, de fapt,
excavatoare cu cupa mobila, pe cabluri suspendate) deservesc cate un front de lucru. Din
fiecare front, cupele mobile excaveaza utilul (si el de slaba consistent) din zacamant si il
transporta la suprafata terenului.

2.4.METODE DE DESCHIDERE COMBINATE

Se obtin combinand doua sau mai multe din metodele de deschidere anterior
prezentate sau elemente importante ale acestora. Necesitatea combinarii reiese din
dificultatea de a gasi metoda de deschidere cea mai adcvata conditiilor, uneori foarte diferite

185
si dificile, de zacamant ori din preocuparea de a contracara unele dezavantaje mai
importante ale unora din metode.
Cum numarul metodelor combinate este foarte mare si ele se prezinta deobicei
foarte complicate, nu se vor detalia. Se pot aminti doar cateva:
metoda de deschidere prin semitransee interioare a treptelor de steril si
transee exterioara a treptelor de util;
metoda de deschidere prin semitransee in spirala si semitransee in unghi
ascutit;

Fig.62.
Metoda de deschidere prin semitransee in spirala si semitransee in unghi ascutit, (dupa Fodor, 1996,
cu modificari) aplicata la un zacamant situat sub nivelul terenului inconjurator (1 = semitransee in
spirala; 2 = semitransee in unghi ascutit).

metoda de deschidere cu semitransee a partii superioare a zacamantului si

prin lucrari miniere subterane a partii inferioare;
metoda de deschidere cu put si galerie de coasta.
In continuare se va da ca exemplu metoda de deschidere prin semitransee in spirala
si semitransee in unghi ascutit (vezi fig. 62).

3.PREGATIREA ZACAMINTELOR EXPLOATABILE

LA SUPRAFATA TERENULUI
Dupa ce se executa deschiderea zacamantului (sau campului minier) se trece la
efectuarea pregatirii acestuia in vederea extragerii substantei minerale sau energetice. Prin
pregatire se intelege saparea transeelor de pregatire, din care ulterior se incepe extragerea
atat a copertei formata din roci sterile cat si a zacamantului. Aceste transee au talpa
orizontala ori putin inclinata si prezinta o dispozitie (orientare) anterior stabilita (in etapa de
proiectare a exploatarii).
In functie de amplasarea transeelor de deschidere fata de zacamant si amplasarea
transeelor de pregatire fata de cele de deschidere si de campul de exploatare la zi, se

186
deosebesc (desenele, usor modificate, dupa Fodor, 1996 ) urmatoarele sisteme de
pregatire:
 sistemul in paralel;
 sistemul in forma de L;
 sistemul in T;
 sistemul cu transport in circuit;
 sistemul in evantai;
 sistemul inelar.

3.1. SISTEMUL DE PREGATIRE IN PARALEL

Presupune saparea transeei de pregatire in prelungirea celei de deschidere. Frontul de

lucru al transeei de pregatire, sapata la marginea campului carierei (fig.68, imaginile a si c)
sau pe mijloc (fig.68, imaginea b), este paralel cu transeea de deschidere si se deplaseaza
perpendicular pe directia ei.

Fig.68.
Schita principiala privind sistemul de pregatire in paralel. a,c = variante cu un singur front. b =
varianta cu doua fronturi (Cc = campul carierei, de forma dreptunghiulara; F = front de lucru; Td =
transee de deschidere; Tp = transee de pregatire; = sens de deplasare al frontului de lucru).

Se disting doua variante cu un front (imaginile a si c), unde fronturile de lucru se

deplaseaza spre capatul din dreapta, respectiv din stanga campului carierei) si o alta cu
doua fronturi (imaginea b, unde un front de lucru se deplaseaza spre capatul din stanga iar
celalalt spre capatul din dreapta campului carierei).
Sistemul se foloseste la exploatarea zacamintelor dezvoltate pe forme de relief
pozitive si in cazul exploatarii zacamintelor orizontale sau usor inclinate, aflate la mica
adancime.

3.2.SISTEMUL DE PREGATIRE IN L

Prezinta transeea de pregatire dispusa perpendicular pe cea de deschidere, frontul

de lucru al transeei de pregatire inaintand paralel cu transeea de deschidere, intr-un sens, in
altul, cat si in ambele sensuri, in functie de care se disting trei tipuri de variante. Ele sunt
aratate in figura 69.
Un prim tip de variante (imaginile a si b) prezinta transeea de pregatire pe marginea (latura)
din fata a campului carierei iar frontul de lucru se deplaseaza spre latura

187
 Fig.69.
Schita principiala privind sistemul de pregatire in L. a,b = variante cu un singur front, desprins din
transeea de pe latura lunga din fata campului minier. c,d = variante cu doua fronturi pornind din
transeea de pregatire plasata la jumatatea distantei dintre cele doua laturi lungi, din fata si din spate,
a campului carierei. e,f = variante cu un singur front, desprins din transeea de pe latura lunga din
spatele campului carierei. (Cc = campul carierei, de forma dreptunghiulara; F = front de lucru; Td =
transee de deschidere; Tp = transee de pregatire; Pdt = prelungirea transeei de deschidere; =
sens de deplasare al frontului de lucru).

din spate a acestuia. In cadrul tipului doi de variante, transeea de pregatire se plaseaza la
jumatatea distantei dintre cele doua laturi lungi, din fata si din spate, a campului carierei,
prin
intermediul unei prelungiri a transeei de deschidere. Exista doua fronturi de lucru ce se
desprind din transeea de pregatire si care se deplaseaza in sensuri opuse, una spre
marginea din fata iar cealalta spre marginea din spate a campului carierei (imaginile c si d).
La tipul trei de variante, prin intermediul prelungirii transeei de deschidere pe una
din laturile scurte ale campului carierei, se sapa transeea de pregatire pe latura din spate a
Se disting doua variante cu un front (imaginile a si c), unde fronturile de lucru se deplaseaza
spre capatul din dreapta, respectiv din stanga campului carierei) si o alta cu doua fronturi
(imaginea b, unde un front de lucru se deplaseaza spre capatul din stanga iar celalalt spre
capatul din dreapta campului carierei).
Sistemul se foloseste la exploatarea zacamintelor dezvoltate pe forme de relief
pozitive si in cazul exploatarii zacamintelor orizontale sau usor inclinate, aflate la mica
adancime.

188
 Transeea de pregatire se amplaseaza in zonele depresionare ale relefului terenului,
acolo unde coperta zacamantului orizontal prezinta si grosimea cea mai mica.

Fig.70.
Schita principiala privind sistemul de pregatire in T. a = varianta cu front de lucru desprins din
transeea de pregatire aflata pe latura lunga, din fata campului minier, cu pozitie perpendiculara pe
transeea de deschidere. b = varianta cu doua fronturi de lucru desprinse din transeea de pregatire,
cu pozitie perpendiculara pe transeea de deschidere si prelungirea acesteia, aflata la jumatatea
distantei dintre laturile lungi ale campului minier; c = varianta cu front de lucru desprins din transeea
de pregatire, aflata pe latura lunga din spatele campului minier, cu pozitie perpendiculara pe
transeea de deschidere si pe prelungirea acesteia in interiorul campului carierei (Cc = campul
carierei; Td = transeea de deschidere; Tp = transeea de pregatire; Ptd = prelungirea transeei de
deschidere in interiorul campului carierei; F = front de lucru desprins din transeea de pregatire; =
directia de deplasare a frontului de lucru).

3.3.SISTEMUL DE PREGATIRE IN T

Are, conform denumirii, aranjamentul transeelor de deschidere si de pregatire sub

forma literei T, respectiv transeea de deschidere este amplasata la jumatatea distantei
dintere laturile mici ale campului carierei iar transeea de pregatire este perpendicular pe ea
sau pe prelungirea acesteia (sau paralela cu laturile lungi ale campului).
Sistemul prezinta trei variante, sugestiv infatisate in figura 70. In prima varianta, se
observaca transeea de pregatire se amplaseaza pe latura lunga din fata campului carierei
(imaginea a), frontul de lucru avansand paralel cu transeea de deschidere, spre latura lunga
din spatele campului.
La varianta a doua (imaginea b), se executa o prelungire a transeei de deschidere in
interiorul campului carierei si din ea se desprinde, la jumatatea distantei dintre laturile lungi
ale campului, transeea de pregatire. Aici exista doua fronturi de lucru care se deplaseaza
paralel cu transeea de deschidere, spre laturile lungi ale campului minier.
La cea de-a treia varianta (imaginea c), se prelungeste transeea de deschidere pana
la latura lunga din spatele campului carierei.
Din ea, la 900, se construeste transeea de pregatire, frontul de lucru creat aici
urmand sa inainteze, paralel cu transeea de deschidere si prelungirea acesteia, spre
marginea (latura) din fata a campului carierei.

189
 Fig.71.
Schita principiala privind sistemul de pregatire in circuit. a,b,c = tipul de variante la care transeea
de deschidere se executa in stanga campului carierei. d,e,f = tipul de variante la care transeea de
deschidere se executa in dreapta campului carierei (Cc = campul carierei; Td = transeea de
deschidere; Tp = transeea de pregatire; F = front de lucru desprins din transeea de pregatire; Ct =
circuit de transport; = sensul de deplasare al frontului de lucru).

3.4.SISTEMUL DE PREGATIRE CU TRANSPORT IN CIRCUIT

Caracteristica definitorie a sistemului este amenajarea, in cadrul transeei de

pregatire, aflata in prelungirea celei de deschidere, a unei cai (drum) de transport in circuit
inchis, care trece in mod obligatoriu si prin frontul de lucru.
Sistemul prezinta doua tipuri de variante. Primul tip presupune ca transeea de
deschidere ajunge la latura mica, aflata in dreapta campului carierei iar la celalalt tip
transeea ajunge la latura mica, existenta in stanga campului.
In figura 71 se pot vedea ambele tipuri. La fiecare tip exista trei variante, in functie
de
pozitia transeei de pregatire din care se desprind fronturile de lucru: cu transeea de
pregatire pe latura lunga din fata campului carierei (imaginile a si d), cu transeea de
pregatire la mijlocul distantei dintre laturile scurte ale carierei (imaginile b si e), cu transeea
de pregatire pe latura lunga din spatele campului carierei (imaginile c si f).

3.5.SISTEMUL DE PREGATIRE IN EVANTAI

Sistemele prezentate se intalnesc numai la campul de cariera cu forma

dreptunghiulara. Daca forma este poligonala, mai rar si la cele cu forma dreptunghiulara, se
foloseste sistemul de pregatire in evantai.

190
 Fig.72.
Sistemul de pregatire in evantai la campuri de cariera poligonal (a) si dreptunghiular (b). (L1-5 =
laturi ale campului carierei; Td = transeea de deschidere; Tp = transeea de pregatire; F1-5 = fronturi
de lucru in diverse momente ale exploatarii; = sensul deplasarii fronturilor de lucru; P = punct fix
de rotatie a fronturilor de lucru).

Fig.73
Sistemul de pregatire inelar in cazul zacamintelor cu forma neregulata (a: imagine cu carierelele
privite de sus; b = sectiunile verticale A-A’). (dupa Fodor, 1996, cu modificari)

191
 La cel cu forma poligonala, transeea de deschidere se executa paralel cu una din
laturile campului carierei. Transeea de pregatire se construeste in prelungirea transeei de
deschidere, in campul carierei, de-a lungul unei laturi a acestuia. Frontul de lucru, deja creat
de transeea de pregatire, se rotasta in jurul unui punct fix (P, in figura 72, imaginea a).
Atunci cand sistemul se aplica la un camp de cariera cu forma dreptunghiulara se
pot crea chiar si doua fronturi de lucru. Se observa ca ambele fronturi, create de transeea
de pregatire Tp), se rotesc si ele in jurul unui punct fix P, schimbandu-si permanent
orientarea si lungimea (imaginea b in figura 67). Ele se vor apropia treptat iar in final se vor
intalni si exploatarea va epuiza toate rezervele din perimetrul carierei.

3.6.SISTEMUL DE PREGATIRE INELAR

Este folosit frecvent la zacaminte cu forme neregulate, de mica extindere in

suprafata dar bine extinse pe verticala, continand substante minerale tari. Se mai poate
intrebuinta si la zacaminte stratiforme orizontale sau putin inclinate.
Specificul consta in faptul ca transeea de pregatire se sapa astfel incat dezvoltarea
fronturilor de lucru sa se faca inelar. Fronturile se creeaza si actioneaza la nivelul mai multor
orizonturi (figura 73) ce pornesc de la o transee exterioara sau interioara ori de la planul
inclinat.

4.EXTRAGEREA SUBSTANTELOR MINERALE SI ENERGETICE DIN ZACAMANT

4.1.CLASIFICAREA METODELOR DE EXPLOATARE LA ZI

Clasificarea metodelor de exploatare la zi a a zacamintelor minerale si energetice se

poate face dupa mai multe criterii. Unul dintre ele este pozitia si directia de deplasare a
fronturilor de lucru, in functie de care se deosebesc:
clasa metodelor de exploatare cu fasii;
clasa metodelor de exploatare cu front lung;
clasa metodelor de exploatare cu fronturi radiare.
Semnificatia fasiei, frontului lung si a frontului radiar este aceeasi cu cea de la
metodele de exploatare in subteran.
Cum, de obicei, in cariera se extrag cantitati de steril (rezultand din coperta) cu mult
mai mari decat cele de substante minerale si energetice utile (provenite din zacamant) si
activitatea de baza se desfasoara in legatura cu extragerea si incarcarea acestuia, cu
transportul lui si formarea haldelor, este normal sa se foloseasca si o clasificare care ia in
considerare modul de ajungere a sterilului la halde.
Clasificarea dupa acest criteriu imparte metodele de exploatare la zi in 4 clase:
clasa metodelor de exploatare cu depunerea directa a sterilului la halde;
clasa metodelor de exploatare cu transbordarea sterilului la halde
clasa metodelor de exploatare cu transportul sterilului la halde;
clasa metodelor de exploatare combinate.
In cadrul fiecarei clase se disting mai multe subclase de metode, in functie de
pozitia haldelor si de lucrarile necesare de efectuat in halde. In cadrul fiecarei subclase se
intalnesc metodele de exploatare care se deosebesc intre ele dupa modul de impartire a
coperte in trepte si fluxul tehnologic intrebuintat.
Se poate merge si mai departe, in cadrul fiecarei metode putand exista diverse
variante, dupa dispunerea in fluxul tehnologic si parametrii de lucru ai utilajului intrebuintat.

192
4.2. PREZENTAREA METODELOR DE EXPLOATARE LA ZI IN FUNCTIE DE POZITIA SI
DIRECTIA DE DEPLASARE A FRONTURILOR DE LUCRU

Practic, zacamantul este impartit pe verticala in felii orizontale (semnificatia acestora

este aceeasi cu cu cea a feliilor de la exploatarea in subteran) sau cu inclinare mica, ce se
extrag succesiv sau simultan, de sus in jos. Cum extragerea substantei minerale sau
energetice nu este posibila fara a se indeparta si o parte din rocile sterile existente deasupra
si in jurul lor, din zacamant feliile se prelungesc si in rocile inconjuratoare.
Feliile au grosime constanta si sunt marginite spre spatiul gol al carierei de trepte. La
zacamintele stratiforme, orizontale, cu relieful suprafetei terenului plan, marimea lor (ca
suprafata si volum) este constanta. In cazul in care relieful este puternic denivelat, ori in
situatia in care zacamantul are o serioasa dezvoltare in adancime, marimea feliilor scade pe
masura ce creste adancimea la care are loc exploatarea.
Numarul de felii folosite depinde de:
 grosimea sau dezvoltarea pe adancime a zacamintelor;
 grosimea copertei;
 configuratia reliefului suprafetei terenului;
 inaltimea treptelor.
Fronturile de lucru pot fi mai putine sau mai numeroase si au directii de inaintare in
functie de:
 forma de zacamant a substantei minerale si energetice exploatate;
 marimea zacamantului;
 metoda de deschidere aplicata;
 procedee de abataj folosite;
 metode de transport intrebuintate.

4.2.1.Clasa metodelor de exploatare cu fasii

Fiecare felie orizontala sau slab inclinata a carierei se imparte in portiuni (fasii) in
care se face o extragere cu front scurt. Ca si la metodele de exploatare in subteran, fasiile
pot avea orientari diferite fata de directia zacamantului. Ele pot fi directionale sau
transversale.
Daca zacamantul nu este tabular, deci e greu de identificat o directie constanta, se
poate avea in vedere directia (sensul de alungire al) transeei de pregatire sau a treptei de
cariera. Este evident ca fasiile se desprind si incep sa avanseze dintr-o transee de
pregatire.
In figura 74 se prezinta metoda de exploatare cu fasii directionale. In felia 4 se
observa existenta a trei fasii directionale, atat ca orientare pe treapta de cariera cat si ca
sens de deplasare a fronturilor de lucru. Pentru ca activitatea dintr-un front sa nu impiedice
desfasurarea activitatii din fronturile vecine, fronturile de lucru sunt decalate cu pana la 10
m.
In figura 75 se poate vedea metoda de exploatare cu fasii transversale aplicata in
felia Fe2, intr-un zacamant cu inclinare foarte accentuata, cu grosime mare. Initial, din
transeea T (imaginea a) s-a desprins fasia transversala Ft1, urmata de desprinderea
perechilor de fasii Ft2, Ft3 etc., la momente diferite, in asa fel incat intre fronturile lor de lucru
sa existe un decalaj permanent de cativa metri (minimum 5). Actual, fasia Ft 1 este complet
extrasa iar in perechile de fasii Ft2 exploatarea se apropie de sfarsit.
In fiecare fasie, frontul de lucru este scurt, avand cativa metri lungime, deobicei in jur
de 7 m. La ambele metode exista posibilitatea extragerii concomitente a fasiilor la nivelul
mai multor felii (trepte). Fiecare fasie este deservita de o cale de transport, care se

193
 Fig.74.
Metoda de exploatare cu fasii directionale intr-o felie de pe versantul unei forma de relief pozitive. a
= imagine in spatiu. b = sectiune verticala A-B (Fe3-6 = felii orizontale; Fd1-3 = fasii orientate
directional; F1-3 = fronturi de lucru in cadrul fasiilor, care avanseaza pe directie; = sens de
deplasare directional al fronturilor de lucru).

Fig. 75.
Metoda de exploatare cu fasii transversale aplicata in felia Fe2, intr-un zacamant vertical, cu grosime
mare. a = imagine in plan orizontal. b = sectiune verticala transversala C-D. c = sectiune verticala
directionala A – B. (Ft1-5 = fasii transversale numerotate in functie de ordinea executiei; Fe2-4 = felii
orizontale; F4 = front de lucru in cadrul fasiei transversale Ft4; = sens de deplasare transversal al
fronturilor de lucru, spre acoperisul zacamantului; T = transee; Si = suprafata initiala a terenului;
= directia si inclinarea zacamantului).

racordeaza la calea de transport (drum, cale ferata) existenta la nivelul treptei, in transee.

4.2.2.Clasa metodelor de exploatare cu front lung

La zacamintele de mari dimensiuni, continand roci de constructie, minereuri sau

strate de carbuni, pe anumite portiuni sau pe intreaga extindere directionala a acestora

194
(daca au forme tabulare), ori in cadrul unor zacaminte masive, se pot crea fronturi lungi de
zeci sau sute de metri. La zacamintele tabulare (deobicei strate, dyck-uri sau filoane), ele
sunt orientate directional si avanseaza transversal, spre interiorul masivului. In cazul
zacamintelor masive se poate alege orice orientare, cea mai avantajoasa fiind paralela cu
versantul.

Fig. 76.
Metoda de exploatare cu fronturi lungi aplicata pe versantul unui zacamant masiv de roca (Fe1-3 =
felii; F1-3 = fronturi de lucru lungi; St = relieful suprafetei terenului; = sensul de inaintare al
fronturilor de lucru).

In figura 76 se poate observa lungimea considerabila a fronturilor de lucru, sinonima

cu lungimea treptelor, la cariera de roci situata pe un versant. Avansarea frontului de lucru
spre interiorul masivului presupune si avansarea treptei (cand treapta nu este impartita in
subtrepte).
Ea se poate face simultan pe toate treptele (ca in figura) sau succesiv, incepand de
la partea de sus. Marele avantaj al acestei clase consta in realizarea unor productii si
productivitati mari.

4.2.3.Clasa metodelor de exploatare cu fronturi radiare

Metodele presupun existenta unei transee exterioare de deschidere, situata

perpendicular pe latura lunga a carierei. Din ea, se creeaza mai multe fronturi de lucru care
urmeaza sa se deplaseze radiar, pana cand se extrag rocile acoperitoare si intreg
zacamantul din campul carierei.
Fronturile se pot crea pe mai multe trepte, cele de la partea superioara extragand
coperta iar cele din adancime zacamantul. In acest caz, este necesar ca fronturile din
treptele superioare sa fie mai avansate. Metodele clasei se aplica deobicei la zacamintele
cu forma neregulata si de mici dimensiuni.
In figura 77 se poate observa o metoda de exploatare cu fronturi radiare si trei trepte
de extragere a zacamantului, surprinsa in momentul in care se lucreaza numai in doua
trepte. Initial zacamantul se deschide cu o transee exterioara (T), din care pornesc direct
fronturile radiare care extrag materialul din coperta.
Prin prelungirea in adancime a acestei transee, cu o foarte scurta transee de
pregatire, apare posibilitatea creerii fronturilor radiare din treapta a doua, care extrag
substanta minerala din zacamant.

195
 Fig.77.
Metoda de exploatare cu fronturi radiare si trei trepte de extragere. a = vedere de sus a carierei. b =
sectiune verticala A-B prin cariera si transeea de deschidere. (F1-5 = fronturi de lucru radiare de
extragere a copertei, din treapta I; F1’-5’ = fronturi de lucru radiare de extragere a substantei utile din
zacamant, in treapta II; Mc = marginile carierei; V = vatra actuala a carierei; Z = zacamant; St =
suprafata actuala a terenului; Si = suprafata initiala a terenului; Cc = campul carierei; T = transee de
deschidere; C = coperta zacamantului; = sens de inaintare a frontului de lucru).

4.3. PREZENTAREA METODELOR DE EXPLOATARE LA ZI IN FUNCTIE DE MODUL DE

TRANSPORT AL STERILULUI LA HALDE

4.3.1.Clasa metodelor de exploatare cu depunerea directa a sterilului la halde

Metodele se intrebuinteaza pentru exploatarea zacamintelor stratiforme, orizontale

sau putin inclinate, de grosime mica sau medie (de bauxita, cuprifere, de carbune, de argila
etc.). Se mai adauga aici si cazul exploatarii partii superioare a zacamintelor stratiforme cu
inclinare mare.
Descopertarea presupune executarea a doua operatii de baza: extragerea sterilului
din coperta si depunerea acestuia in halda. Exteagerea din coperta se executa deobicei

196
prin excavare cu un utilaj mecanic (rar se afaneaza, initial, cu exploziv) iar depunerea la
halda a sterilului rezultat se realizeaza direct, tot cu utilajul folosit la excavare sau la
incarcarea rocii afanate prin impuscare, nefolosindu-se mijloace propriu-zise de transport.
Se disting urmatoarele doua subclase de metode:
 metode de exploatare cu depunerea directa a sterilului la halde interioare
intr-o singura repriza
 metode de exploatare cu depunerea directa a sterilului la halde interioare in
doua reprize
Metodele din aceasta clasa sunt cele mai economice si fac posibila exploatarea
zacamintelor cu coperta cea mai groasa, coeficientul de descoperta fiind intre 13 si 30 m3/t.

A.Subclasa metodelor de exploatare cu depunerea directa a sterilului

la halde interioare intr-o singura repriza

In cadrul metodelor acestei subclase, excavarea si deplasarea rocilor sterile din

frontul de lucru existent in coperta pana la halde si aici depunerea lui se face, deobicei, cu
excavatoare tip lopeti mecanice sau tip dragline. In acest caz, roca sterila extrasa din
coperta este depusa (haldata) o singura data, la o halda situata in interiorul carierei.
Zacamintele la care se aplica sunt stratiforme, orizontale sau cu inclinare mica.
Coperta este subtire sau cu grosime medie. In functie de numarul subtreptelor in care a fost
impartita coperta, dupa tipul si numarul excavatoarelor care lucreaza, se pot deosebi
urmatoarele metode:
metoda cu excavare, transport si haldare cu excavatoare tip lopata mecanica;
metoda de exploatare cu excavare, transport si haldare folosind excavatoare de
tip draglina;
metoda de exploatare “excavator-cariera”;
metoda cu excavare, transport si haldare prin folosirea simultana a doua
excavatoare la descopertare.

a.Metoda cu excavare, transport si haldare cu excavatoare tip lopata mecanica

Este infatisata sugestiv in figura 78. Aici, roca sterila din coperta 9, care se
indeparteaza printr-o singura treapta, este extrasa folosindu-se excavatorul cu lopata
mecanica 1, ce sta direct pe zacamantul dezvelit iar frontul de lucru inainteaza conform
sagetii 6. Odata umpluta cupa (lopata), excavatorul se roteste (efectuand transportul) spre
fasia 7 a haldei interioare de steril, conform sagetii 4 si o descarca deasupra acesteia.
Pe masura ce inainteaza frontul de lucru in coperta, se deplaseaza pe aceeasi distanta si in
acelasi sens fasia de halda 7. Mult in spatele excavatorului 1 (in partea dreapta a figurii),
exista un al doilea excavator tip lopata mecanica, care se deplaseaza pe roca de sub
zacamant (din culcus). Excaveaza din zacamantul 10, isi umple cupa si o rastoarna in
mijlocul de transport (autobasculanta 3). Circulatia si transportul substantei minerale sau
energetice extrase din zacamant se desfasoara pe suprafata descopertata a zacamantului,
conform sagetii 5.

b.Metoda de exploatare cu excavare, transport si haldare folosind

excavatoare de tip draglina

Metoda este infatisata in figura 79, unde, in imaginea de jos se vede cariera privita de
deasupra iar in imaginea de sus se observa o sectiune verticala prin cariera, executata
dreapta-stanga, prin dreptul draglinei, 4 care efectueaza indepartarea copertei.

197
 C
A
6 9
3 5
1
2
10
7

8 8

B D

9 10 8 9 10 7 8

11 11
Sectiune AB Sectiune CD
Fig. 78.
Metoda (cu excavare, transport si haldare) de exploatare cu excavatoare tip lopata mecanica (1 =
excavator tip lopata mecanica, pentru extragere steril din coperta; 2 = excavator tip lopata mecanica
pentru extragerea substantei minerale utile din zacamant; 3 = autobasculanta pentru transport
substanta minerala; 4 = sensul de transport al sterilului la halda; 5 = sensul de transport al
substantei minerale utile cu autobasculanta; 6 = sensul descopertarii; 7,8 = halde pentru depozitat
steril; 9 = roca din coperta; 10 = zacamant; 11 roca de sub zacamant).

Ca si la metoda precedenta, exista si aici doua excavatoare (4), dar de tip draglina,
unul executand descopertarea (dar in doua subtrepte, coperta fiind mult mai groasa) si
stand pe subtreapta inferioara (2) de coperta iar altul efectuand extractia substantei
minerale si deplasandu-se pe roca din culcusul zacamantului orizontal 3, ca si basculanta
6.
Draglina care efectueaza inlaturarea copertei isi umple cupa cu material (roca
sterila) din treapta inferioara sau superioara, prin miscarea acesteia de jos in sus, apoi o
aduce deasupra haldei (care se afla la depunerea celei de-a patra fasii).
Autobasculanta 6 executa transportul substantei minerale, extrase din zacamant,
in afara carierei.

c.Metoda de exploatare “excavator-cariera”

Extragerea sterilului din coperta si a substantei minerale din zacamant se face cu

un singur excavator, tip draglina, asa cum se arata in figura 80.
Draglina extrage sterilul din cele doua subtrepte ale copertei si il depoziteaza la
halda care se formeaza (umpland golul ramas) in zona deja exploatata.

198
 Fig. 79.
Metoda de exploatare (cu excavare, transport si haldare) cu excavatoare de tip draglina (1 =
subtreapta superioara in coperta; 2 = subtreapta inferioara in coperta; 3 = zacamant stratiform,
orizontal; 4 = draglina; 5 = halda de steril in care se depoziteaza rocile extrase din coperta; 6 =
autobasculanta pentru transportat in afara carierei substanta minerala extrasa din cariera) (dupa
Huidu si Jescu, 1993, cu modificari)

Aceeasi draglina, dupa ce a inlaturat o parte din coperta si a dezvelit o portiune din
zacamant, extrage substanta minerala si o deverseaza in buncarul mobil. De aici, ea este
directionata pe banda de transport care o scoate in afara carierei.

d.Metoda cu excavare, transport si haldare prin folosirea simultana a doua

excavatoare la descopertare

Se cunosc doua variante ale acestei metode: cu o lopata mecanica si o draglina; cu

doua dragline. Varianta cu o lopata mecanica si o draglina se observa in figura 81.
Draglina, de mai mari dimensiuni, excaveaza treapta (subtreapta) superioara a
copertei si depune sterilul in portiunea mai indepartata a haldei. Excavatorul tip lopata
mecanica extrage sterilul din treapta (subtreapta) inferioara a copertei si il depune in
portiunea mai apropiata a haldei. Varianta cu doua dragline pentru descopertare, de
aceleasi dimensiuni, este infatisata in figura 82. Una din ele extrage sterilul din subtreapta
superioara a copertei si il depune in portiunea mai apropiata a haldei iar cea de-a doua
excaveaza sterilul din subtreapta inferioara a copertei (dezvelind zacamantul) si il depune in
fasia de halda mai indepartata. In ambele variante, transportul substantei minerale extrase

199
 a b
Fig. 80.

Metoda de exploatare cu un singur excavator tip draglina (sau metoda „excavator-cariera”). a =

imagine laterala (1 = buncar mobil de incarcare a substantei minerale extrase din zacamant; 2 =
transportor cu banda care duce substanta minerala in afara carierei; 3 = retea de iluminare) (dupa
Fodor, 1986). b = imagine de sus si sectiune verticala est-vest prin zona draglinei si buncarului mobil
(dupa Fodor, 1996). Notatiile neexplicate reprezinta diversi parametri de exploatare. Cu negru este
figurat zacamantul.

din portiunea dezvelita a zacanmantului, cu draglina sau lopata mecanica, se face deobicei
cu autocamioane sau transportoare cu banda.

B.Subclasa metodelor de exploatare cu depunerea directa a sterilului la halde

in doua reprize

Mai complet, este numita si subclasa metodelor de exploatare cu depunerea

directa a sterilului la halde interioare, cu reexcavarea partiala sau totala a acestuia din
locul initial de depozitare si depunerea directa la halda interioara sau exterioara. Distanta
de transport, de la locul de extragere a copertei la cel in care se efectueaza haldarea este
de 20 – 100 m.
Coperta are grosimi medii sau mari. Metodele subclasei sunt folosite tot in cazul
zacamintelor stratiforme orizontale sau cu inclinare mica, ca la subclasa anterioara, insa
atunci cand distanta de la frontul de lucru in coperta la halda de steril este prea mare
pentru a se putea face depozitarea sterilului direct in halda finala. Solutia este depunerea
acestuia intr-o halda initiala, interioara, urmand ca apoi sa fie reexcavat de aici (total sau
partial) si depuns intr-o halda finala, interioara sau exterioara.
In cadrul subclasei se deosebesc urmatoarele metode:
metoda cu reexcavarea partiala a sterilului din locul initial de depozitare si
depunerea intr-o halda interioara;
metoda de exploatare cu reexcavarea totala a sterilului din locul initial de
depozitare si depunerea intr-o halda exterioara.

200
 Fig.81.
Metoda de exploatare (cu excavare, transport si haldare) cu folosirea simultana a doua excavatoare
la descopertare (varianta cu o lopata mecanica si o draglina). I = traseul sterilului din coperta,
excavat de draglina; II = idem, in cazul lopetii mecanice. Notatiile reprezinta diversi parametri de
exploatare (dupa Fodor, 1996).

a.Metoda cu reexcavarea partiala a sterilului din locul initial de depozitare si

depunerea intr-o halda interioara

Un prim excavator (conform imaginii din figura 83), tip lopata mecanica, plasat in
partea dreapta sus a imaginii carierei privita de sus, efectueaza descopertarea, dezvelind
zacamantul orizontal (reprezentat cu negru) si depunand sterilul in spatiul exploatat, intr-o
halda primara. Un al doilea excavator, tip draglina (plasat in centrul imaginii carierei privita
de sus), reexcaveaza o parte din materialul haldei de steril primara, aflata in centru, si o
depune in partea stanga a carierei, intr-o halda secundara.
Se observa ca excavarea substantei minerale (care nu intra in specificul metodei)
din zacamant se efectueaza cu un excavator tip lopata mecanica, care sta pe roca din
culcus, iar incarcarea se face in autobasculante. Pe masura ce zacamantul este excavat,
frontul de lucru avanseaza spre excavatorul ce realizeaza indepartarea copertei si lasa in
urma spatiul exploatat, gol, care se va umple ulterior cu o noua portiune de halda primara
atunci cand se va extrage o noua zona din coperta existenta in partea dreapta.

201
 Fig.82.
Metoda de exploatare (cu excavare, transport si haldare) folosind simultan doua excavatoare la
descopertare (varianta cu doua dragline). (1 = draglina pentru extragerea sterilului din prima
subtreapta a copertei; 2 = draglina pentru extragerea sterilului din a doua subtreapta a copertei; I, II
= traseele coperta – halda ale sterilului, la fiecare draglina). Notatiile reprezinta diversi parametri de
exploatare (dupa Fodor, 1996).

Fig.83.
Metoda cu reexcavarea partiala a sterilului din locul initial de depozitare si depunerea sa intr-o
halda interioara. Notatiile neexplicate reprezinta diversi parametri de exploatare (dupa Fodor,
1996).

202
 b.Metoda de exploatare cu reexcavarea totala a sterilului din locul initial de depozitare si
depunerea intr-o halda exterioara

Metoda se foloseste in cazul exploatarii zacamintelor stratiforme groase, cu

inclinare mare sau foarte mare. Initial (figura 84), o draglina excaveaza coperta situata in
acoperisul zacamantului si o depune intr-o halda interioara plasata partial peste zacamant si
partial peste roca din culcusul acestuia. Ulterior, pentru a se putea extrage efectiv substanta
minerala din zacamant, aceasta halda este excavata cu ajutorul unei alte dragline si
indepartata in afara carierei, unde formeaza o halda exterioara.

Fig. 84.
Schema simplificata privind metoda de exploatare cu reexcavarea totala a sterilului din locul initial
de depozitare si depunerea intr-o halda exterioara (1 = dragline; 2 = zacamant; 3 = halda
interioara, initiala; 4 = halda finala, exterioara; 5 = transportul sterilului la halda initiala; 6 =
transportul sterilului la halda finala).

4.3.2.Clasa metodelor de exploatare cu transbordarea rocilor sterile la halde

Cuprinde metode care se aplica in cazul zacamintelor orizontale sau cu inclinare

mica, la care rocile din coperta, cu grosime medie sau mare, prezinta tarie mica (deci sunt
usor detasabile cu excavatorul). Caracteristica principala a clasei o constituie faptul ca
sterilul din coperta circula pe deasupra carierei, fiind transbordat din locul de excavare la
locul de depozitare (aflat deobicei tot in interiorul carierei, in spatiul exploatat) cu ajutorul
unor instalatii mobile. Extragerea rocilor sterile din coperta se face cu ajutorul
excavatoarelor.
Se folosesc deobicei excavatoare cu actiune continua (excavatoare cu rotor),
excavatoarele cu actiune intermitenta (lopata mecanica sau draglina) intrebuintandu-se mai
rar. Transportul sterilului si depunerea la haldele interioare se face cu transportoare cu
banda, montate pe instalatiile mobile. Clasa se gaseste pe locul doi ca eficienta, dupa cea
cu depunerea directa a sterilului, putand asigura exploatarea zacamintelor cu coeficienti de
descoperta intre 6 si 12 m3/t. Dupa tipul instalatiilor mobile (transbordoare cu brat in consola
sau poduri transbordoare) intrebuintate, metodele de exploatare se impart in doua subclase.

A.Subclasa metodelor de exploatare cu transbordarea si depozitarea sterilului in

halde, folosind transbordoare cu brat in consola

Transbordoarele cu brat in consola sunt instalatii mecanice, de mari dimensiuni,

mobile, grele, ce pot deplasa sterilul pe 50-150 m distanta, intre frontul de lucru si halda de

203
steril. Intr-o cariera, pot fi folosite unul (figura 85), doua (fig. 86) sau mai multe
transbordoare, in functie de care se disting diferite metode de exploatare. Deplasarea
fronturilor de lucru nu constituie un impediment, transbordoarele cu brat in consola putandu-
se muta si ele, fiind prevazute cu senile.

Fig. 85.
Metoda de exploatare cu transbordarea sterilului, folosind un transbordor cu brat in consola (1 =
excavator cu rotor; 2 = transbordor cu brat in consola; 3 = halda de steril; 4 = transbordor
intermediar; 5 = zacamant; 6 = front de lucru unde se extrage roca din coperta).

Fig.86.
Metoda de exploatare cu transbordarea sterilului, folosind doua transbordoare cu brat in consola (1
= halda de steril; 2 = coperta zacamantului; 3 = zacamant; 4 = excavator cu rotor; 5,6 =
transbordoare cu brat in consola).

Sterilul extras din coperta, folosindu-se un excavator cu rotor, trece prin corpul
acestuia si prin al transbordorului cu brat in consola si este dus, pe banda de cauciuc, direct
la halda. Uneori, pentru a se putea mari distanta de la locul de excavare al copertei la halda
de steril, se intrebuinteaza si transbordoare intermediare, cum este cazul metodei de
exploatare cu transbordarea sterilului, folosind un transbordor cu brat in consola, prezentata
in figura 85 (dupa Fodor, 1996, cu modificari). Aici, drumul sterilului prin interiorul utilajelor 1,
4 si 2, de la coperta 6 pana la halda de depozitare 3, este indicat prin sageti.
In figura 86 (dupa Fodor, 1996, cu modificari) se poate vedea ca distanta prea
mare de la frontul de lucru din coperta, unde se extrage sterilul, la halda interioara in care
acesta este depozitat a impus aplicarea metodei de exploatare cu transbordarea sterilului,
folosind doua transbordoare cu brat in consola.

B.Subclasa metodelor de exploatare cu transbordarea si depozitarea sterilului la

halde, folosind poduri transbordoare

Podurile transbordoare sunt instalatii metalice, de mari dimensiuni, grele. Spre

deosebire de transbordoarele cu brat in consola, care avea un singur punct de sprijin,
podurile transbordoare prezinta doua sau trei. Anual, ele pot depozita in halde pana la zeci
de milioane m3 de steril iar distanta de transport, de la locul de extragere a copertei la cel de
haldare este intre 300 si 600 m.
Se intrebuinteaza pentru exploatarea zacamintelor orizontale, stratiforme, de fier,
carbune, mangan, fosfor etc., bine explorate, fara deranjamente tectonice, cu contur regulat,

204
cu roci din coperta si halzi stabile, cu rezerve mari (sa permita o exploatare de 10 – 15 ani).
Coperta zacamintelor trebuie sa fie constituita din roci cu tarie mica si cu grosime mare
(deobicei 40 – 60 m).

Fig. 87.
Metoda de exploatare cu un pod transbordor (1 = halda de steril; 2 = coperta cu trei trepte de
extragere; 3 = zacamant; 4 = pod transbordor; 5 = transbordor-pod intermediar) (dupa Fodor,
1996, cu modificari).

Pot fi folosite unul (vezi figura 87), doua sau mai multe poduri transbordoare (la
grosimi ale copertei de 80 – 100 m), in functie de care se disting si se denumesc
metodele de exploatare. Uneori, daca coperta se extrage in mai multe trepte, pentru a se
face legatura intre excavator si pod, se mai pot folosi si unul (tot in fig. 87) sau mai multe
transbordoare-pod intermediare.

4.3.3.Clasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde

Metodele acestei clase presupun efectuarea a trei operatii principale in procesul

tehnologic de descopertare:
 extragere-incarcare;
 transport;
 haldare.
Extragerea se face direct cu utilajul mecanic sau prin lucrari de perforare
impuscare. Transportul rocilor sterile din coperta la halde se realizeaza cu mijloace auto,
feroviare sau cu banda (transportor cu banda) montata la sol ori o combinatie intre ele.
Haldarea se poate face in interiorul perimetrului de exploatare, in exteriorul acestuia sau
combinat.
Dintre cele trei clase prezentate pana in prezent, aceasta are eficienta cea mai
scazuta (mai ales daca transportul se face la halde exterioare), permitand exploatarea
zacamintelor cu coeficienti de descoperta de 3 – 10 m3/t.
Metodele se folosesc in orice conditii de relief, grosime si tarie a rocilor sterile din
coperta si a substantei minerale sau energetice, de pozitie a zacamantului. In cadrul clasei
sunt cuprinse trei subclase de metode de exploatare, care vor fi prezentate, succint, in
continuare.

A.Subclasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde interioare

La metodele din aceasta subclasa, sterilul rezultat de la extragerea copertei

zacamantului este transportat in interiorul carierei si depozitat in spatiul exploatat, unde
formeaza halde interioare. Metodele se aplica la zacamintele orizontale sau putin inclinate,
cu grosime mica, medie sau mare, cu coperta de grosime medie sau mare, care odata
extrasa se poate depozita in intregime in halde interioare plasate in spatiul exploatat.
Se incadreaza la aceasta subclasa, urmatoarele metode:
 metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului la halde
interioare;

205
  metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului la halde
interioare;
 metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului la halde interioare;
 metoda de exploatare cu transportul sterilului la halde interioare prin
folosirea screperului pe roti;
 metoda de exploatare cu transportul combinat al sterilului la halde
interioare
Facandu-se transportul sterilului la halde dispuse in spatiul interior al carierei (mai
putin costisitor) subclasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde
interioare are cea mai mare eficienta econimica dintre toate cele tri subclase, admitand
exploatarea zacamintelor cu coeficient de descoperta cuprins intre 8 si 10 m3/t.

a.Metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului la halde interioare

Este mai rar folosita, indeosebi in carierele mai putin adanci dar in care trebuiesc
transportate la halde cantitati foarte mari de steril. Pentru a se evita transportul in panta,
este important ca la aceasta metoda treptele din coperta si cele din halda de steril trebuie sa
fie construite la aceeasi cota sau cele din halda la o cota putin mai mica.

Fig.88.
Metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului la halde interioare (1 = excavator cu rotor
pentru extragerea sterilului din treapta superioara a copertei; 2 = excavator tip elinda pentru
extragerea sterilului din treapta inferioara a copertei; 3 = excavator tip elinda pentru extragerea
substantei minerale din zacamant; 4 = instalatie de haldat steril; Cu = cale ferata pentru evacuarea
substantei minerale – utilului – extrase din zacamant; Cs = cai ferate pentru transportul sterilului la
halde) (dupa Fodor, 1996, cu modificari).

Tot cu mijloace feroviare se face si transportul substantei minerale sau energetice

din zacamant in afara carierei. Excavarea copertei se face in functie de taria rocilor ce o

206
compun. Cand rocile sunt moi, se intrebuinteaza excavatoare tip elinda, cu rotor sau tip
lopata mecanica (cu cupa) iar cand sunt tari se folosesc explozivi (lucrari de perforare –
impuscare).
Metoda se poate observa in figura 88. Aici, sterilul extras din cele doua trepte de
cariera, la cea superioara folosindu-se excavatorul cu rotor iar la cea inderioara excavatorul
tip elinda, este incarcat in vagoane si transportat pe calea ferata pana la instalatiile de
haldat plasate pe halda de steril. Substanta minerala sau energetica din zacamant este
excavata cu elinda si descarcata in vagoanele care o vor scoate in afara carierei si o vor
duce la beneficiar.

Fig.89.
Metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului la halde interioare (1 = excavator cu rotor
pentru extragerea sterilului din coperta in treapta III a carierei; 2 = carucior pentru a ajunge sterilul pe
banda; 3 = transportor cu banda, ce duce sterilul din coperta la instalatiile de haldare; 4 = transportor
cu banda, ce transporta carbunele, extras din treapta I a carierei; 5 = excavator cu rotor pentru
extragerea sterilului din coperta, in treapta II a carierei; 6 = excavator cu rotor pentru extragerea
carbunelui din treapta I a carierei; 7 = instalatie de haldat sterilul in treapta I a haldei interioare; 8 =
instalatie de haldat sterilul in treapta II a haldei interioare; 9 = tren incarcat cu carbune (dupa Fodor,
1996, cu modificari).

b.Metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului la halde interioare

Presupune folosirea transportoarelor cu banda, atat pentru a duce sterilul extras

din coperta la instalatiile de haldat cat si pentru a deplasa carbunele obtinut in frontul de
lucru din zacamant la statia de incarcare. In figura 89 se observa ca sterilul este extras din
treapta superioara a copertei (treapta III a carierei) de catre excavatorul cu rotor 1 si este

207
deversat pe transportorul cu banda 3. Acesta din urma duce sterilul la instalatia de haldat 8,
de pe treapta superioara (a II-a) a haldei amenajate in partea opusa a carierei, in spatiul
interior, deja exploatat.
Sterilul extras din treapta inferioara (treapta II a carierei) a copertei, cu ajutorul
excavatorului cu rotor 5, este si el deversat pe un transportor cu banda (nenumerotat) si
ajunge la instalatia de haldat 7, de pe treapta I a haldei de steril interioare. Aceasta
instalatie mobila, tot cu ajutorul unei bande de transport, il preia si il deverseaza in diferite
portiuni ale haldei.
Substanta minerala din zacamant (in acest caz carbune) este extrasa, din treapta I
a carierei, de catre excavatorul cu rotor 6 si deversat pe transportorul cu banda 4. In final,
ea ajunge la instalatia de incarcat, umpand vagoanele de tren 9, cu care este scoasa din
cariera.
c.Metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului la halde interioare

Aceasta metoda se poate vedea in figura 90. Aici, intr-o sectiune verticala,
principiala, printr-o cariera se prezinta fluxurile de descopertare, transport si depozitare a
sterilului si de excavare si transport a substantei minerale din zacamant.

Fig. 90.
Metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului la halde interioare (1 = zacamant; 2 = halda
de steril in interiorul carierei; 3 = coperta zacamantului; a,b,c = trepte ale copertei; 4 =
excavatoare tip lopata mecanica folosite la descopertare; 5 = autobasculante pentru transportul
sterilului la halde; 6 = excavatoare tip lopata mecanica folosite la extras substanta minerala din
zacamant; 7 = transportor cu banda; 8 = roca din culcusul zacamantului) (dupa Fodor, 1996, cu
modificari).

Discutand de fluxul sterilului, care imprima si denumirea metodei, se observa ca

extractia se efectueaza pe trei trepte ale unei coperte groase, cu ajutorul excavatoarelor tip
lopata mecanica 4 (se poate si prin lucrari de perforare-puscare care sa afaneze materialul
daca taria copertei nu se preteaza direct la dislocare mecanica) sau tip draglina.
Transportul are loc cu ajutorul autobasculantelor 5, care ocolesc cariera pe margini
si descarca sterilul pe cele trei trepte ale haldei de steril interioare.Substanta minerala din
zacamant este extrasa cu excavatoarele 6 daca nu are o tarie ridicata si deversata pe
transportorul cu banda, ca in figura. Daca taria ei este ridicata se folosesc lucrari de
perforare-puscare iar transportul se va face cu autobasculante.

d.Metoda de exploatare cu transportul sterilului la halde interioare prin folosirea

screperului pe roti

Din cauza transportului limitat pe care il poate efectua screperul pe roti, metoda
(vezi figura 91, dupa Fodor, 1996, cu modificari) respectiva se aplica in cazul carierelor cu

208
perimetru mic, intrebuintate pentru exploatarea zacamintelor orizontale sau slab inclinate,
acoperite de o coperta subtire sau de grosime medie, formata din roci moi sau cu tarie
medie (posibil de excavat cu screperul).

Fig. 91.
Metoda de exploatare cu transportul sterilului la halde interioare prin folosirea screperului pe roti. a =
imagine a carierei vazuta de sus; b = sctiune verticala A-B prin cariera; c = imaginea laterala a
screperului; d = sectiune verticala C-D prin cariera; S = halda interioara de steril; Ss = sensul de
inaintare a haldei interioare de steril; v = vatra carierei formata din roca din culcusul zacamantului; t 1
= treapta superioara a carierei (in coperta); t2 = treapta mediana a carierei (in coperta); t3 = treapta
inferioara a carierei (in zacamant); 1 = excavator; 2 = autobasculanta; 3 = vas de transport (cupa
screperului); 4,5 = traseele de ducere la halda si de intoarcere a screpererului in treapta de lucru.

Figura amintita surprinde imaginea in timp ce screperul realizeaza inlaturarea

copertei din treapta (uneori subtreapta) a doua (t2) a carierei. Cand screperul isi umple cupa
(cu capacitatea de 15 – 75 m3) cu material din treapta in care lucreaza, iese in afara carierei
si ajunge pe halda interioara de steril S, in marginea careia o descarca. Se intoarce apoi in
treapta de lucru si procesul se reia.
Treptat, halda de steril interioara inaiteaza in acelasi sens de deplasare a carierei,
umpland spatiul ramas liber prin exploatarea zacamantului. Extragerea substantei minerale
din treapta de zacamant t3 se face cu un excavator iar incarcarea in autobasculante se
executa la nivelul excavatorului (daca roca din culcusul zacamantului permite o buna
circulatie a mijlocului de transport) sau la nivel superior (daca se circula mai bine pe treapta
t3, autobasculantele se incarca aici). In ultimul caz se lasa neextrasa o parte din treapta t 3,
functionand ca berma de transport.
Metodele acestei grupe sunt mai complicate si mai costisitoare, comparativ cu
metodele de la grupa anterioara, la care transportul se facea la halde interioare. Distanta de
transport este deobicei mare deoarece, din necesitati de stabilitate a marginii carierei, halda
nu poate fi plasata in apropiere. In plus, un amplasament optim pentru halda exterioara se
gaseste greu si nu intodeauna in apropierea carierei.
Date fiind aceste consideratii, ampasarea in exterior a haldelor se face doar daca

209
nu este posibil crearea de halde interioare. Sunt specifice zacamintelor cu inclinare mare
sau foarte mare, ori zacamintelor cu inclinare mica dar foarte groase.
In aceste conditii, vatra carierelor pe care s-ar amplasa haldele interioare este
disponibila (dezvelita) in ultima parte a exploatarii sau dupa treminarea acesteia, deci prea
tarziu, materialul din coperta fiind deja depozitat.
Aceasta poate fi considerata subclasa cea mai putin economica dintre cele trei ale
grupei, asigurand exploatarea zacamintelor cu coeficienti de descoperta cei mai mici, avand
valori de 3 – 5 m3/t.
Se cunosc urmatoarele metode de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde
exterioare:
metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului;
metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului;
metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului.

B.Subclasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile la halde exterioare

a.Metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului la halde exterioare

O astfel de metoda se poate observa in figura 92 (dupa Fodor, 1996, cu

modificari). Aici ea se aplica in cazul unui zacamant gros, cu inclinare mare (aproximativ
600), la care cariera se adanceste in mod continuu pe parcursul exploatarii iar o halda
interioara pentru depozitarea sterilului nu poate fi amplasata decat la terminarea exploatarii.
Taria mare a sterilului si substantei minerale din zacamant impune extractia cu
exploziv (prin lucrari de perforare-impuscare).
Sterilul din coperta (in prealabil sfaramat prin explozie) este extras, in acest
moment (pe masura ce creste adancimea carierei, numarul treptelor creste), de pe cinci
trepte in acoperisul si de pe trei in culcusul zacamantului, cu ajutorul excavatoarelor tip
lopata mecanica 1. El este depozitat in vagoane si scos din cariera, fiind dus la halda
exterioara, pe liniile de cale ferata 4.
Fara a tine de specificul metodei (care se refera numai la transportul sterilului), in exemplul
din figura substanta minerala din zacamant este sfaramata prin explozie si extrasa cu
acelasi tip de excavator 1, incarcata in vagoane si transportata pe calea ferata 4 in afara
carierei, la uzina de preparare sau direct la beneficiari.
Adancimea de exploatare a carierei poate depasi 500 m iar lungimea totala a caii
ferate ajunge la zeci de kilometri. Anual, aceste cariere pot extrage cantitati mari de masa
miniera (steril din coperta plus substanta minerala din zacamant), de ordinul a zeci de
milioane de tone.

b.Metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului la halde exterioare

Metoda, folosita pentru doua tipuri de zacaminte groase (unul stratiform, orizontal iar celalalt
columnar, vertical), tari, cu coperta formata din roci cu aceeasi tarie, este prezentata in
figura 93. Sterilul din coperta (ca si minereul din zacaminte) este dislocat cu exploziv si
incarcat cu ajutorul excavatoarelor tip lopata mecanica 4 in mijloacele de transport
(autobasculante). Acestea din urma circula pe vatra carierelor si pe berme, apoi prin
semitranseea dreapta (imaginea a) sau in spirala (imaginea b) ies din cariera si ajung la
halda exterioara de steril.
Referitor numai la minereu, trebuie precizat ca initial, in treapta care-l contine, o
sondeza executa foraje in retea patratica, cu latura de 7 m (figura 94), care se umplu cu
exploziv.

210
 V E

Fig.92.
Metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului la halde exterioare. a = vedere de sus a
carierei; b = sectiune verticala, principiala, orientata V – E; 1 = excavator tip lopata mecanica; 2 =
material steril din coperta, sfaramat in urma exploziilor; 3 = substanta minerala din zacamant,
sfaramata in urma exploziilor; 4 = cale ferata; 5 = zacamant gros, cu inclinare mare.

Dupa detonare, minereul sfaramat este incarcat in camioane de catre excavatoare

cu lopata mecanica si scos la suprafata terenului pe aceleasi cai de transport.
Odata iesit din cariera, el nu ajunge la halda de steril ci este trimis la uzina de preparare,
pentru a i se imbunatati calitatea.
Trebuie precizat ca transportul auto este foarte eficient la exploatarea
zacamintelor situate in conditii de relief complicate, cu contur neregulat, avand inclinare
mare si foarte mare, cu o distributie neuniforma a substantei minerale (necesitand
exploatare selectiva) cu rezerve geologice limitate si timp scurt de exploatare.

c.Metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului la halde exterioare

Metoda se intrebuinteaza mai rar. Ea foloseste o multitudine de transportoare cu

banda (figura 95) pentru a deplasa in afara carierei mase mari de steril si a le depozita in
halde speciale, exterioare.
Coperta este extrasa intr-o singura treapta de catre excacatorul cu rotor 11, de
unde sterilul, prin intermediul unui carucior de descarcare 10, ajunge pe transportorul

211
 Fig.93.
Metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului, la halde exterioare. a = cazul unui zacamant
orizontal cu grosime mare; b = cazul unui zacamant columnar, gros, vertical; 1 = drumuri auto
exterioare; 2 = transee interioara; 3 = drum auto pe vatra sau bermele carierei; 4 = excavator tip
lopata mecanica; 5,6 = berme; 7 = vatra carierei, D = detaliu privind exploatarea minereului din
zacamant, prezentat in figura urmatoare (dupa Fodor, 1996, cu modificari).

Fig.94.
Extragerea minereului la metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului, la halde exterioare
(detaliul D de la figura 88.). A-A si B-B = sectiuni verticale prin treptele II si III ale carierei; 12 =
minereu sfaramat prin explozii; 2 = excavator tip lopata mecanica; 3 autobasculanta; 4 = instalatie de
forat (sondeza); 5 = foraj executat; h1,h2 = inaltimea treptelor (dupa Fodor, 1996, cu modificari).

paralel cu frontul carierei 9 si apoi de pe un transportor pe altul pana cand este depozitat pe
halda de steril exterioara. In figura amintita, extragerea substantei minerale din zacamant se
face in doua trepte, cu ajutorul excavatoarelor tip lopata mecanica 12, care executa si
incarcarea in autobasculante.

212
 a b

Fig.95.
Metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului, la halde exterioare. a = imaginea haldei
exterioare de steril; b = imaginea carierei; 1 = instalatie de haldat; 2 = carucior de descarcare a
sterilului de pe banda; 3 = transportor cu banda orizontal, directional; 4 = transportor cu banda
orizontal, transversal pe halda de steril; 5 = transportor cu banda inclinat, pe halda; 6 = transportor
cu banda orizontal, magistral; 7 = transportor cu banda inclinat, in cariera; 8 = transportor cu banda
orizontal, transversal, in cariera; 9 = transportor cu banda in frontul carierei; 10 = carucior de
incarcare a sterilului pe banda; 11 = excavator cu rotor; 12 = excavator tip lingura mecanica pentru
substanta minerala din zacamant; 13 = cai de transport pentru substanta minerala.

C.Subclasa metodelor de exploatare cu transportul rocilor sterile

la halde interioare si exterioare

Se aplica la exploatarea zacamintelor stratiforme, orizontale sau cu inclinare mica,

groase, aflate la adancime mare, formate din unul, doua sau mai multe strate de substanta
minerala. Are o economicitate medie, cuprinsa intre cea mai mare a subclasei cu transport
la halde interioare si cea mai mica a subclasei cu transport la halde exterioare. asigura
exploatarea rentabila a zacamintelor cu coeficient de descoperta 4 - 6.
Cand zacamantul este sub forma unui singur strat, sterilul de la partea superioara
a copertei (prima treapta a carierei) este dus la o halda exterioara iar cel de la partea
inferioara (treapta a doua a copertei si carierei) este transportat la halda interioara.
Mijloacele de transport a sterilului pot fi feroviar, auto, continuu sau combinat (feroviar si
auto, feroviar si continuu, auto si feroviar, auto si continuu), dupa care se deosebesc diferite
metode:
 metoda de exploatare cu transportul feroviar al sterilului la halde interioara
si exterioara;
 metoda de exploatare cu transportul auto al sterilului la halde interioara si
exterioara;

213
 Fig. 96.
Metoda de exploatare cu transportul combinat (feroviar si continuu) al sterilului la halde interioara si
exterioara (1 = excavator tip elinda, pentru o treapta superioarade steril, de la care sterilul este
transportat pe cale ferata la halda exterioara; 2 = instalatie de incarcare a substantei minerale
extrase din zacamant; 3 = excavator cu rotor pentru doua trepte de steril; 3’= excavator cu rotor ce
extrage treapta superioara a zacamantului; 3” = idem pentru treapta inferioara a zacamantului; 4 =
instalatie de haldat sterilul; 5,6, 6’ = benzi de transport) (dupa Fodor, 1996, cu modificari).

 metoda de exploatare cu transportul continuu al sterilului la halde interioara

si exterioara;
 metoda de exploatare cu transportul combinat (feroviar si continuu) al
sterilului la halde interioara si exterioara.
In figura 96 se prezinta una dintre ele, respectiv metoda de exploatare cu
transportul combinat (feroviar si continuu) al rocilor sterile la halde interioara si exterioara.
Cariera este constituita din cinci trepte, primele trei in coperta iar urmatoarele doua in
zacamant. Prima treapta de steril este extrasa de un excavator tip elinda 1, amplasat la
suprafata terenului. Materialul rezultat este incarcat in vagoane de cale ferata, care duce
sterilul la o halda situara in afara carierei (externa).
Treptele doi si trei ale copertei sunt extrase de catre un excavator cu rotor 3, care
deverseaza sterilul pe banda de transport 6, prin intermediul careia ajunge la instalatia de
haldat 4. Aceasta, numit si abzeter, este amplasat si se deplaseaza pe halda interioara de
steril, unde si deverseaza materialul provenit din coperta.
Ultimele doua trepte ale carierei, a patra si a cincea, existente in zacamant, sunt
extrase cu ajutorul excavatoarelor cu rotor 3’ si 3’’. Substanta minerala detasata de fiecare
ajunge pe cate un transportor cu banda 6’, care o duce la o instalatie de incarcare in
vagoane de cale ferata, ce le va scoate afara din cariera.

214
 Cand zacamantul este compus din doua sau mai multe strate (nivele, bancuri),
primul strat de steril acoperitor, eventual si primul strat de steril intermediar (intercalat) se
excaveaza si se transporta la o halda exterioara iar al doilea strat intermediar (poate si al
treilea) se excaveaza si se depoziteaza la o halda interioara.
In rest, toate celelalte aspecte, inclusiv metodele de exploatare sunt
asemanatoare.

4.3.4.Clasa metodelor de exploatare combinate

Ca si la exploatarea in subteran, prin combinarea a doua sau mai multe metode

apartinand la clase diferite rezulta metode de exploatare mai complexe, numite metode
combinate. Fiecare metoda vine in combinatie cu specificul sau, pune in comun avantajele
si reuseste sa elimine (cel putin o parte) dezavantajele celeilalte metode.
Combinarea are un scop practic, noua metoda rezultata efectuand exploatarea
zacamantului mai eficient decat prin aplicarea oricarei metode de la celelalte clase. Uneori,
folosirea acestor metode reprezinta singura posibilitate de exploatare rentabila a unui
zacamant.
Cum posibilitatile de combinare sunt numeroase, rezulta mai multe metode
grupate intr-o clasa aparte. Metodele acestei clase se aplica la exploatarea zacamintelor
stratiforme, orizontale sau putin inclinate, cu grosime limitata (care sa poata fi exploatate
total, nu numai parte lor superioara) aflate sub o coperta de grosime mare (peste 60 m),
compusa numai din partea acoperitoare zacamantului sau din aceasta si intercalatiile de
steril din masa zacamantului (cand acesta e alcatuit din mai multe strate).
In principiu, cea mai mare parte a copertei (situata mai in adancime) este
excavata si depusa direct la halda sau/si transbordata la o halda interioara, fapt ce asigura o
mare eficienta economica iar partea mai mica a ei (situata inspre suprafata terenului) este
dislocata si transportata la halde interioare (cu o mai mica eficienta) sau exterioare (posibil
chiar nerentabil).
In final, ca medie pe intreaga cariera, metoda de exploatare combinata aplicata
este eficienta. Ea este mai eficienta decat orice alta metoda simpla, ce s-ar aplica separat,
uneori fiind singura metoda eficienta posibil de intrebuintat.
Reamintim ca se cunosc trei clase de metode simple:
 clasa metodelor de exploatare cu depunerea directa a sterilului la halde;
 clasa metodelor de exploatare cu transbordarea sterilului la halde;
 clasa metodelor de exploatare cu transportul sterilului la halde.
Posibilitatile de combinare intre ele sunt limitate, conducand la patru subclase
(prima cu a doua, prima cu a treia, a doua cu a treia si toate trei intre ele) de metode
combinate de exploatare:
subclasa metodelor cu depunere directa si transbordarea sterilului;
subclasa metodelor cu depunere directa si transportul sterilului;
subclasa metodelor cu transbordarea si transportul sterilului
subclasa metodelor cu depunere directa, transbordare si transport al
sterilului.
Pentru a se putea aplica in combinatie metodele cu depunerea directa sau cu
transbordarea sterilului la halde (unde extractia se face cu excavatoara), trebuie ca rocile
din coperta si substanta minerala a zacamantului sa fie de tarie mica sau cel mult medie.
La fiecare subclasa se disting grupe de metode, care se ramifica in mai multe
metode in functie de metodele celor doua sau trei clase care se combina.

215
 A.Subclasa metodelor cu depunere directa si transbordarea
sterilului la halda interioara

La aceasta subclasa, sterilul provenit din partea inferioara a copertei este depus
direct la halda interioara (in portiunea ei inferioara) iar cel rezultat din partea superioara este
transbordat la aceeasi halda (dar in portiunea ei superioara). Transportul foarte simplu si
putin costisitor asigura o rentabilitate ridicata a metodei, fapt ce-i permite sa fie aplicata si la
zacaminte cu coeficient mare de descoperta (cu coperta mult mai groasa decat grosimea
zacamantului), de 10 – 15 m3/t.
Se pot deosebi la aceasta subclasa grupele de metode:
 a.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril si
transbordarea altei parti, folosind transbordor cu brat in consola, la halda
interioara;
 b.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril si
transbordarea altei parti, folosind pod transbordor, la halda interioara.

a.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril si transbordarea altei

parti, folosind transbordor cu brat in consolala, la halda interioara

Depunerea directa (ca de altfel si excavarea si transportul) a unei parti de steril se

poate realiza cu unul sau mai multe excavatoare mecanice (lopeti mecanice, dragline,
elinde), in functie de care se deosebesc mai multe metode. Transportul si deplasarea pe
deasupra carierei a altei parti de steril se efectueaza numai cu transbordor cu brat in
consola.
In figura 97 (dupa Fodor, 1996, cu modificari) se poate vedea ca exemplu metoda
de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril folosind draglina si transbordarea
altei parti, folosind transbordor cu brat in consola.
Coperta se extrage in doua trepte, in prima de catre un excavator cu rotor 3, care
transmite materialul excavat unui transbordor cu brat in consola 2, care-l transporta si
depoziteaza in halda interioara de steril 5, intr-o portiune mai indepartata de coperta (mai
spre vest). Sterilul din treapta a doua a copertei este excavat de catre o draglina 1 si depus
in halda interioara 5, intr-o portiune mai apropiata de frontul de lucru din coperta.
Fara a imprima caracteristicile metodei, substanta minerala utila din zacamantul
orizontal, sub forma de strat, dezvelit de draglina, este extrasa cu ajutorul unui excavator tip
lopata mecanica 4, amplasat pe roca din culcus.

b.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril si transbordarea

altei parti, folosind pod transbordor, la halda interioara

Daca o parte de steril se depune direct la halda interioara, exact ca la metodele

precedente (punctul a), cealalta parte este transbordata la halda interioara numai cu pod
transbordor. Folosirea podului transbordor este caracteristica grupului de metode iar utilajul
folosit pentru depunerea directa a unei parti din sterilul reprezinta caracteristica metodei.
In acest sens, se poate exemplifica cu metoda de exploatare cu depunerea directa
a unei parti de steril folosind draglina, elinda, precum si transbordarea altei parti, pe un pod
transbordor, vizibila in figura 98 (dupa Fodor, 1996, cu modificari).
Coperta foarte groasa 8 este extrasa cu trei tipuri de excavatoare: cu rotor 7 (prima
treapta), cu elinda 5 (a doua treapta) si draglina 4(a treia treapta). Draglina

216
 Fig.97.
Metoda de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril intrebuintind draglina si
transbordarea altei parti, folosind transbordor cu brat in consola. a = vedere de sus a carierei; b =
sectiune verticala E–V; 1 = excavator tip draglina; 2 = transbordor cu brat in consola; 3 = excavator
cu rotor; 4 = excavator tip lopata mecanica; 5 = halda de steril; 6 = zacamant; 7 = trepte ale copertei.
Notatiile neexplicate reprezinta diversi parametri de exploatare

1 2 3 4 5 6 7 8

Fig.98.
Metoda de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril folosind draglina, elinda si
transbordarea altei parti, pe un pod transbordor. 1 = halda interioara de steril; 2 = pod transbordor; 3
= excavator cu rotor pentru substanta minerala utila din zacamant; 4 = excavator tip draglina; 5 =
excavator tip elinda; 6 = zacamant; 7 = excavator cu rotor pentru prima treapta din coperta; 8 =
trepte din coperta, excavate cu mijloace diferite.

217
depune sterilul direct la halda interioara 1 iar sterilul extras de celelalte doua tipuri de
excavatoare trece peste podul transbordor 2 si ajunge sa fie depus in portiunea mai
indepartata a haldei.
Substanta minerala utila din zacamant este extrasa de un excavator cu rotor 3 si
deversata pe un transportor cu banda, care o duce in afara carierei.

B.Subclasa metodelor cu depunere directa si transportul sterilului

Cuprinde metode la care sterilul provenit din partile inferioare ale copertei este
depus direct la halda interioara cu ajutorul unor excavatoare (draglina, lopata mecanica) iar
cel rezultat din partile superioare este transportat la halde interioare sau exterioare, cu
mijloace feroviare, auto sau transportoare cu banda .
Iata grupele de metode care se incadreaza aici:
a.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril si
transportul altei parti la halda interioara;
b.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril la halda
interioara si transportul altei parti la halda exterioara;
c.Metode de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril la halda
interioara, transportul altei parti la halda interioara si transportul unei a treia
parti la halda exterioara.
Costul mai ridicat al transportului sterilului (mai ales cel dus la halde exterioare)
este compensate de cel foarte scazut al depunerii directe. Ca urmare se pot exploata
zacaminte avand coeficienti de descoperta intre 5 si 8 m 3/t pentru grupele de metode a si b.
si 4-6 pentru grupa c.
Pentru exemplificare se va aborda numai grupa de metode a. In functie de numarul
de reprize in care se depune o parte de steril la halda interioara precum si de tipul utilajului
folosit, dar luand in considerare si modul de transport al celeilalte parti, se disting mai multe
metode, printer care amintim:
a1.Metoda de exploatare cu depunere directa, intr-o singura repriza, a unei
parti de steril folosind draglina si transport cu benzi transportoare a altei
parti de steril la halda interioara;
a2.Metoda de exploatare cu depunere directa, intr-o singura repriza, a unei
parti de steril folosind draglina si transport cu benzi transportoare si
autobasculante a altei parti de steril la halda interioara;
a3.Metoda de exploatare cu depunere directa a unei parti de steril, in doua
reprize, folosind excavator si draglina si transportul altei parti de steril la
halda interioara
a1.Metoda de exploatare cu depunere directa, intr-o singura repriza, a unei parti de
steril folosind draglina si transport cu benzi transportoare a altei parti de steril la halda
interioara se poate observa in figura 99. Draglina 2 excaveaza sterilul din treapta a doua a
copertei, pe care sta si il depune direct la halda, formand nivelul inferior 4 al acesteia. In
acelasi timp, sterilul din prima treapta a copertei este extras cu un excavator cu rotor si
depus pe transportorul cu banda 7, care il duce la instalatia de haldat 3.
Aceasta, stand pe portiunea inferioara a haldei interioare, depoziteaza sterilul si
realizeaza portiunea ei superioara 5. Substanta minerala utila este extrasa din zacamantul 6
tot cu un excavator cu rotor si depusa pe alt transportor cu banda, care o duce in afara
carierei.
a2.Metoda de exploatare cu depunere directa, intr-o singura repriza, a unei parti de
steril folosind draglina si transport cu benzi transportoare si autobasculante a altei parti de

218
steril la halda interioara este prezentata in figura 100. Draglina 4 descoperteaza sterilul
dintre stratele doi (9) si trei (10), disparate, ale zacamantului si depune direct sterilul la
halda

Fig.99.
Metoda de exploatare cu depunerea directa intr-o singura repriza, folosind draglina si transport
continuu al sterilului la halda interioara. 1 = excavator cu rotor; 2 = draglina; 3 = instalatie pentru
haldat; 4 = partea inferioara a haldei de steril; 5 = partea superioara a haldei de steril; 6 = zacamant
slab inclinat; 7 = transportor cu banda (dupa Fodor, 1996, cu modificari).

8 9 10 4 6 5

5
7

Fig.100.
Metoda de exploatare cu depunerea directa, intr-o singura repriza, a unei parti de steril folosind
draglina si transport cu benzi transportoare si autobasculante a altei parti de steril la halda interioara.
1 = excavator tip lopata mecanica; 2 = concasor; 3 = banda transbordoare pe treapta de cariera; 4 =
excavator tip draglina; 5 = instalatie de haldat; 6 = halda de steril interioara; 7 = banda transbordoare
pe halda de steril; 8,9,10 = strate din componenta zacamantului (dupa Fodor, 1996, cu modificari).

219
interioara, intr-o singura repriza. Pe primele trei trepte ale copertei se face un transport cu
autobasculante al sterilului, dislocat cu excavatoare tip lopata mecanica. Urmeaza
extragerea primului strat din zacamant, care se face cu un excavator cu rotor iar substanta
minerala utila ajunge pe un transportor cu banda, directional, ce iese din cariera in partea
dreapta si se uneste cu un alt transportor, transversal 9.
Pe urmatoarele doua trepte de coperta (cinci si sase ale carierei), sterilul ceva mai
tare decat la partea superioara a copertei, extras de excavatoare cu rotor 1, ajunge in
concasoare si este adus la o granulatie sub 35 cm (ca sa poata fi transportat pe banda).
Apoi el este scos din cariera in partea stanga, cu transportoare cu banda longitudinale, dus
la un transportor cu banda transversala si ajunge, in final, la altul comun 7, cu banda
directionala, ce-l deplaseaza la instalatia de haldat 5.
Substanta minerala sau energetic din stratele doi (9) si trei (10) ale zacamantului,
primul extras cu excavator cu rotor iar al doilea cu excavatorul tip draglina 4 (care extrage si
sterilul din ultima treapta de coperta, pe care sta si o depune direct la halda) ajunge la un
transportor cu banda directional, care se uneste cu cel transversal 9 din afara carierei, in
partea sa dreapta.
a3.Metoda de exploatare cu depunere directa a unei parti de steril, in doua reprize,
folosind excavator si draglina si transportul altei parti de steril la halda interioara este vizibila
in figura 101 (dupa Fodor, 1996, cu modificari), in cazul unui zacamant stratiform cu
inclinare mica. Sterilul 10 din partea inferioara a copertei este extras de excavatorul tip
lopata mecanica 4 si depozitat temporar intr-o halda interioara 3.

Fig.101.
Metoda de exploatare cu depunerea directa a unei parti de steril, in doua reprize, folosind excavator
si draglina si transportul altei parti de steril la halda interioara. 1 = portiune de halda transportata
auto; 2 = draglina care reexcaveaza halda; 3 = halda depusa in prima repriza; 4 = excavator tip
lopata mecanica care extrage sterilul din treapta III a carierei; 5 = excavator tip draglina care extrage
sterilul din treapta II a carierei; 6 = excavator tip lopata mecanica care extrage sterilul din treapta I a
carierei; 7 = zacamant; 8 = prima treapta a carierei; 9 = a doua treapta; 10 = a treia treapta.

O parte din materialul ce compune aceasta halda este reexcavat de catre draglina
2 si depus in halda, mai departe de frontul in care se exploateaza zacamantul. Deasupra

220
partii formata din materialul reexcavat se construeste partea superioara 1 a haldei, prin
depunerea sterilului extras din treptele I si II ale carierei, de catre draglia 5 si excavatorul tip
lopata mecanica 6, si transportat cu autobasculante.
Intrucat modalitatile de combinare au fost clarificate pentru numeroase situatii si au
devenit previzibile, pentru grupele de metode b si c de la subclasa B, precum si pentru
grupele subclaselor C si D, care urmeaza, nu se vor mai descrie metode.

C.Subclasa metodelor cu transbordarea si transportul sterilului

Cu o eficienta putin mai mica decat subclasa anterioara, data de eficienta mai
scazuta cu care vine transbordarea sterilului fata de depunerea directa, metodele subclasei
pot asigura exploatarea rentabila a zacamintelor cu coeficienti de descoperta 4 -7 m3/t.
Cuprinde metode la care sterilul provenit din partea inferioara a copertei este
transbordat la halda interioara iar cel rezultat din partea superioara este transportat la halde
interioare sau exterioare.
Se pot cita ca grupe de metode de exploatare combinate:
a.Metode de exploatare cu transbordarea si transportul sterilului la halda
interioara;
b.Metode de exploatare cu transbordarea unei parti de steril la halda
interioara si transportul unei alte parti la halda exterioara;
c.Metode de exploatare cu transbordarea unei parti din steril la halda
interioara, transportul altei parti de steril la halda interioara si transportul
unei a treia parti de steril la halda exterioara.

D.Subclasa metodelor cu depunere directa, transbordare si transport al sterilului

Prezinta cea mai scazuta eficienta dintre cele patru subclase ale clasei metodelor
combinate, asigurand exploatarea rentabila a zacamintelor cu coeficienti de descoperta de 4
- 6 m3/t. In principiu, treptele de la partea superioara si medie a copertei sunt transportate la
halde interioare si/sau exterioare iar cele din treptele de la partea inferioara sunt depuse
direct si transbordate la halde interioare.
Se incadreaza aici urmatoarele grupe de metode de exploatare:
a.Metode de exploatare cu depunerea directa a sterilului, cu transbordarea unei
parti din el si cu transportul altei parti la halda interioara;
b.Metode de exploatare cu depunerea directa a sterilului si transbordarea sa la
halda interioara precum si cu transportul altei parti la halda exterioara;
c.Metode de exploatare cu depunerea directa, cu transbordarea si transportul
sterilului la halde.

221
 ANEXE GRAFICE

SCHITE PRINCIPIALE ALE UNOR METODE DE EXPLOATARE A

MINEREURILOR

222
 ANEXA NR. 1
A.Clasa metodelor de exploatare cu goluri remanente
a.Subclasa metodelor de exploatare cu susţinere naturală

Pe Pa

Ga Planşeu
C P C 8m
A Gt Planşeu 8m B
P C

c p c p

C 14 m 16 m D
C C 14m C
Pe P P P P Pa

C 16 m
Gt p p p p
C

p p p p

Fig.1.
Metoda de exploatare cu camere (mici) dreptunghiulare şi pilieri pătraţi

a = secţiune verticală CD prin zăcământ; b = secţiune orizontală AB, la nivelul galeriei de

transport; Ga = galerie de aeraj; Gt = galerie de transport; Pe = puţ de extracţie; Pa = puţ de
aeraj; C = camere dreptunghiulare; P = pilieri de susţinere; p = amplasamentul viitorilor pilieri; c =
amplasamentul viitoarelor camere mici, dreptunghiulare; . = sensul deplasării frontului de
lucru in cameră

223
 b.Subclasa metodelor cu susţinere artificială

C
Ga
P
F
3m
Pl

Minereu neabatat

50 m
E F
P
Cd
P St

T
P 3m
12 m Gt
50 m
D

a
A
Fr Sl St P Gt

Ga
B
Minereu neabatat
b

Pl Minereu neabatat Cadre de lemn Pl

Fig. 2.
Metoda prin prin fâşii inclinate, cu abatare ascendentă şi susţinere artificială (cadre deschise şi stive)
a = sectiune AB, in planul zăcământului; b = secţiune CD, pe inclinarea zăcământului, intr-o fâşie
inclinată; c = secţiune EF, pe direcţia zăcământului; Ga = galerie de aeraj; Gt = galerie de
transport; Pl = plan inclinat; P = pilier de protecţie pentru galerii şi plane inclinate; F = fâşii
inclinate; Cd = cadre de lemn pentru susţinere; St = stive de lemn; T = traversări pentru acces in
panou; Fr = front de lucru; Sl = stâlp de susţinere; = sensul de exploatare ascendent, intr-o
fâşie inclinată.

224
 ANEXA NR. 2
B.Clasa metodelor de exploatare cu inmagazinarea minereului in spaţiul exploatat

C E A A
Gm Pa Ga
Ga Pa

Minereu neabatat S2 Mn
S1
Ab Ab

G H
50 m S2

Minereu inmagazinat
Mi

R
Pt
Gt
Pt Pab R D F B B
50 m

a b c

S1 Minereu neabatat Abataj Minereu S2

Culcuş inmagazinat
Fl

Acoperiş
d

Fig. 1.
Metoda de exploatare cu front lung in trepte răsturnate şi inmagazinare

a = secţiune AB in planul zăcământului; b = secţiune CD pe inclinarea zăcământului, printr-un

rostogol; c = secţiune EF pe inclinarea zăcământului, prin suitor; d = secţiune GH pe direcţia
zăcământului; Ga = galerie direcţională de aeraj; Gt = galerie direcţională de transport; S1-2 =
suitori de panou, pe culcuşul zăcământului; Pa = pilierul galeriei de aeraj; Mn = minereu neabatat;
Ab = abataj; Gm = găuri de mină; Mi = minereu inmagazinat; R = rostogol de evacuare a
minereului; Pt = pilierul galeriei de transport; Pab = preabataj; Fl = front de lucru.; = sensul
deplasării frontului de lucru; = sensul general de extragere a minereului in panou.

225
 ANEXA NR. 3
C. Clasa metodelor de exploatare cu rambleerea spaţiului exploatat

E
Ta A Ta Da

Da’
Minereu neabatat Mn
Pa Ft
C D Tf
Pa

Su
Rambleu Rambleu
F2 S
F1
Pt

Pt Dt’ F Tt B Tt Dt
a b
Acoperiş
Minereu neabatat

Rambleu
Pa
Culcuş

Tf Ft Fr
S
c
Fig. nr. 1.
Metoda de exploatare prin felii orizontale ascendente, cu fâşii transversale şi rambleu
a = secţiune AB in planul zăcământului; b = secţiune EF, pe inclinarea zăcământului, prin suitor; c
= secţiune CD, pe direcţia zăcământului, in planul feliei orizontale in curs de exploatare; Da =
direcţională de aeraj săpată in culcuşul zăcământului; Da’ = proiecţia direcţionalei de aeraj in
planul secţiunii AB; Dt’ = proiecţia direcţionalei de transport in planul secţiunii AB; Ta =
transversală de aeraj; Tt = transversală de transport; Tf = transversală de felie; Pa = preabataj
direcţional in felie, la contactul cu roca din culcuş; S = suitor; Ft = fâşie (cameră) transversală in
curs de extragere; Fr = fâşie transversală, deja exploatată şi rambleată; Su = proiecţia suitorului in
planul secţiunii AB; = sensul abatării minereului in fâşia transversală; = sensul general al
abatării minereului in felie; . = sensul deplasării preabatajului in felie.

226
 ANEXA NR. 4

D. Clasa metodelor de exploatare cu surpare

a. Subclasa metodelor de exploatare cu surparea rocilor inconjurătoare

C A
Ta Da

Ta Da’ Ta’
Su Zonă surpată S Zonă surpată S
Pa’
E F Fs
Fe Pa
50 m
Fl Tf

Minereu neabatat Minereu neabatat

Tt Dt’

50 m B Tt Dt
D
a b

Fl
Minereu neabatat Zonă surpată

Pa
Tf S Dt’ Sa

c
Fig. nr. 1.
Metoda de exploatare prin felii orizontale, descendente, cu front lung transversal şi surparea rocilor
a = secţiune AB in planul zăcământului; b = secţiune CD transversală pe zăcământ; c = secţiune EF pe
direcţia zăcământului; Ta = transversală de aeraj; Da = direcţională de aeraj; Ta’ = transversală de aeraj
surpată; Da’ = proiecţia direcţionalei de aeraj in planul secţiunii; S = suitor; Su = proiecţia suitorului in
planul secţiunii; Pa = preabataj direcţional; Pa’ = proiecţia preabatajului in planul secţiunii; Fe = felie
orizontală in curs de extracţie; Fs = felie extrasă şi surpată; Fl = front de lucru, lung; Tf = transversală
de felie; Dt = direcţională de transport; Dt’ = proiecţia direcţionalei de transport in planul secţiunii; Sa
= susţinere in abataj; = direcţia de inaintare a frontului de lucru.

227
 b. Subclasa metodelor de exploatare cu surparea minereului şi a rocilor inconjurătoare
C E

Roci surpate Roci surpate

Ms Ms T

Gm
Sd
Ts’
A B
Ts Ds
Ts

Minereu neabatat Minereu neabatat S7

D F
a b

Sd

Ts Ts Ts

Mn Gz

Ds

T
S7 Culcuş S8
c

Fig. nr. 2.
Metoda de exploatare in subetaje, cu abataj transversal, cu surparea minereului şi a rocilor
inconjurătoare.
a = secţiune EF in planul zăcământului; b = secţiune CD pe inclinarea zăcământului; c = secţiune
AB, pe direcţia zăcământului; Ms = minereu sfărâmat; Mn = minereu neabatat; T = transversală
de acces in subetaj; Ts = transversală de subetaj; Ts’ = proiecţia transversalei de etaj in planul
secţiunii; S7-8 = suitori; Sd = suitori de degajare; Gm = găuri de mină; Gz = grosimea zăcământului
in secţiune orizontală pe direcţie; = sensul extragerii subetajului; = sensul de săpare a
transversalei de subetaj; = direcţia şi inclinarea zăcământului.

228
 BIBLIOGRAFIE

Agoşcov M. I. (1952) – Exploatarea zăcămintelor de minereuri. Editura tehnică. Bucureşti.

Almăşan B. (1982) – Exploatarea şi valorificarea zăcămintelor de substanţe minerale utile
solide. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
Almăşan B. (1982) – Exploatarea zăcămintelor minerale din Romania. Editura tehnică.
Bucureşti.
Almăşan B., Marinescu M. (1987) – Etude sur la possibilite d’ introduire dans le circuit
economique des reserves en cuivre du pilier du gisement Moldova Noua. Anal. Univ. Buc.
XXXVI, Bucuresti.
Aron P. (1980) – Exploatări miniere. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
Aron P., Covaci St., Dinu C., Branda V. (1988) – Exploatări miniere in subteran. In Manualul
inginerului de mine. Vol. 4. Coordonator Aron P. Editura tehnică. Bucureşti.
Aron P., Rotunjeanu I., Arad V., Gaf-Deac I. (1993) – Exploatări miniere. Editura Didactică
şi Pedagogică. Bucureşti.
Aron P., Iliaş N., Grunţeanu I., Onica I., Radu S. (1996) – Metode şi tehnologii de
exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile. Editura Didactică şi Pedagogică.
Bucureşti.
Aron P. , Fodor D., Câmpean S. (2000) – Tehnologii miniere. Editura Infomin. Deva.
Atudorei C., Bocănete E., Miclea P. (1971) – Cercetarea, exploatarea şi valorificarea sării.
Editura tehnică. Bucureşti.
Babaikov N.K., Garusev A. R (1983) – Metode termice de exploatare a zacamintelor de titei.
Editura Tehnica. Bucuresti.
Baron M. (1999) – Istoria mineritului in Romania. Tipografia Universităţii din Petroşani.
Badulescu D. (2002) – Tehnologii de exploatare a substantelor minerale utile. Editura Focus.
Petrosani.
Bogatu L., Marinescu M., Mărăcineanu G. (2000) – Soluţii de evitare a producerii unor
concentrate neprelucrabile de minereuri neferoase piritoase. Revista Minelor, nr. 1 (105).
Bucureşti.
Carcoana A., Aldea Gh. (1976) – Marirea factorului final de recuperare la zacamintele de
hidrocarburi. Editura Tehnica. Bucuresti.
Covaci St. (1966) – Exploatări miniere. Vol. III. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
Covaci St. (1972) – Exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile in subteran. Vol. 1.
Editura tehnică. Bucureşti.
Covaci St. (1975) – Exploatarea zăcămintelor de substanţe minerale utile in subteran. Vol. 2.
Editura tehnică. Bucureşti.
Crăiescu I., Golcea N., Guran M., Ilie P., Tătaru S. (1998) – Mineralurgie. Vol. 3. Editura
tehnică. Bucureşti.
Dorobantu M., Mărunţeanu C., Marinescu M. (1995) - Evaluarea cantitativa a starii de
eforturi si stabilitatii rocilor in exploatarile miniere cu camere si pilieri, cu referire la mina
Rodna Faget In “Geologie inginereasca miniera”, publicata de Asociatia Romana de Geologie
Inginereasca. Bucuresti.
Fodor D. (1975) – Exploatarea zacamintelor de substante minerale si roci utile prin lucrari la
zi. Editura Tehnică. Bucureşti.
Fodor D. (1986) – Exploatari miniere la zi. In Manualul inginerului de mine. Vol. 3. Editura
Tehnică. Bucureşti.
Fodor D. (1995) – Exploatarea zacamintelor de minerale si roci utile prin lucrari la zi. Vol. 1.
Editura Tehnică. Bucureşti.
Fodor D. (1996) – Exploatarea zacamintelor de minerale si roci utile prin lucrari la zi. Vol. 2.
Editura Tehnică. Bucureşti.

229
Gheorghiu G., Fodor D., Popescu V., Stanescu D., Zorilescu D. (1975) – Exploatarea
zacamintelor de substante minerale si roci utile prin lucrari la zi. Editura Tehnică. Bucureşti.
Ghiţulescu T.P., Mihailovici N., Folea I., Rebreanu P. (1971) – Economie geologică
minieră. Editura Tehnică. Bucureşti.
Goldan T., Cozma E., Vatajelu S. (2005) – Proiectarea minelor. Editura Focus. Petrosani.
Guran M. (1982) – Calitatea produselor miniere. Editura Tehnică. Bucureşti.
Huidu Em., Jescu I. (1993) – Conceptii tehnologice de exploatare in cariere. Editura Tehnica.
Bucuresti.
Hustrulid W., Kuchta M. (1995) - Open Pit Mine Planning & Design. A.A. Balkema,
Rotterdam.
Ioachim Gr. (1965) – Extractia petrolului si gazelor. Editura tehnica. Bucuresti.
Ionescu M. (1984) – Zăcăminte de minerale utile. Manualul inginerului de mine. Vol.1.
Coordonator Popa A. Editura tehnică. Bucureşti.
Kovacs St. (1961) – Exploatări miniere. Vol.1. Deschiderea şi pregătirea zăcămintelor de
substanţe minerale utile. Editura de Stat Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
Lupei N. (1968) – Geologia minieră. Editura Tehnică. Bucureşti.
Marinescu M. (1996) - Proiecte de exploatare a rezervelor mondiale de metale neferoase. In
“Conjunctura economiei mondiale. 1995.” Editata de Academia Romana, Institutul National de
Cercetari Economice si Institutul de Economie Mondiala. Editura Expert. Bucuresti.
Marinescu M. (1997) - Structura si repartitia geografica a productiilor si rezervelor
exploatabile mondiale continand plumb si zinc, cunoscute in anul 1995. In “Conjunctura
economiei mondiale. 1995.” Editata de Academia Romana, Institutul National de Cercetari
Economice si Institutul de Economie Mondiala. Editura Expert. Bucuresti. 1997.
Marinescu M. (1997) - Resursele de cupru si durata de exploatare pe plan mondial. In
“Conjunctura economiei mondiale.1996.” Editata de Academia Romana, Institutul National de
Cercetari Economice si Institutul de Economie Mondiala. Editura Expert. Bucuresti.
Marinescu M., Martac E., Gabrian F. (1997) - The environmental impact of the Rosia Poieni
Quarry, Romania-Landscape changes and rehabilitation premises. In “Engineering Geology
and the Environment”, vol. 3. Editori: Marinos, Koukis, Tsiambaos, Stoumaras. Balkema,
Roterdam.
Marinescu M. (1998) - Structura si repartitia geografica a productiilor miniere si rezervelor
exploatabile de fier pe plan mondial. In “Conjunctura economiei mondiale. 1997.” Editata de
Academia Romana, Institutul National de Cercetari Economice si Institutul de Economie
Mondiala. Tipografia IEM. Bucuresti.
Marinescu M., Popa D., Marunteanu C. (1998) - Reserves of Exploited Complex Ores in
Romania. Anal. Univ. Buc., XLVII. Bucuresti.
Marinescu M. (1998) – Foraj şi lucrări miniere. Partea a II – a: Optimizarea explorării şi
evaluării zăcămintelor de minereuri cercetate prin foraje şi lucrări miniere. Editura Universităţii
din Bucureşti.
Marinescu M., Gabrian F., Marinescu G. (1999) - Cavnic River Pollution Due to Exploitation
and Preparation of Complex Ores. Proceedings of 2 nd BGS Geoenvironmental Engineering
Conference. Londra, Marea Britanie.
Marinescu M. (2000) - Exploatarea la nivel mondial a minereurilor continand argint. In
“Conjunctura economiei mondiale. 1999.” Editata de Academia Romana, Institutul National de
Cercetari Economice si Institutul de Economie Mondiala. Tipografia IEM. Bucuresti.
Marinescu M., Bogatu L., Poesina N. (2001) – Analiză privind situaţia exploatării la nivel
mondial a minereurilor de nichel. Revista Minelor, nr. 5 (119). Bucureşti.
Marinescu M., Popa I., Gabudeanu B., Marinescu G. (2001) - Geology of basalt
production in Romania. In “Aggregate 2001”. Editat de Finnish National Group of IAEG.
Helsinki, Finlanda.

230
Marinescu M., Popa R – M, Gabudeanu B., Poesina N. (2001) - Rock exploitation for
aggregate industry in Romania. In “Aggregate 2001”. Editat de Finnish National Group of
IAEG. Helsinki, Finlanda.
Marinescu M. (2002) - Exploatarea bauxitei la nivel mondial. Marinescu M. In “Conjunctura
economiei mondiale. 2000”. Editata de Academia Romana, Institutul National de Cercetari
Economice si Institutul de Economie Mondiala. Tipografia IEM. Bucuresti.
Marinescu M. (2002) - Analiza exploatarii la nivel mondial a minereurilor continand cobalt. In
“Conjunctura economiei mondiale. 2000.” Editata de Academia Romana, Institutul National de
Cercetari Economice si Institutul de Economie Mondiala. Tipografia IEM. Bucuresti.
Marinescu M., Bogatu L., Marinescu G. (2002) – Exploatarea minereurilor de aur la nivel
mondial (I). Revista Minelor, nr. 2 (128). Bucureşti.
Marinescu M., Bogatu L., Marinescu G. (2002) – Exploatarea minereurilor de aur la nivel
mondial (II). Revista Minelor, nr. 4 (130). Bucureşti.
Marinescu M., Dinu I, Bogatu L., Gabudeanu B., Ungureanu Gh. V. (2002) - Construction
granite in Romania. Comunicare. Al XI – lea Congres international de industrie, minerit si
metalurgie “Sustainable Development in the XXI Century. .A challenge for
Engineering.”Zaragoza, Spania.
Marinescu M., Ungureanu Gh. V, Dinu I., Bogatu L., Gabudeanu B. (2002) - Pollutant
effects caused by waste waters from Baia Sprie and Suior mines and ore preparation plants.
Comunicare. Al XI – lea Congres international de industrie, minerit si metalurgie “Sustainable
Development in the XXI Century. A challenge for Engineering.”Zaragoza, Spania.
Marinescu M., Ungureanu Gh. V, Dinu I., Bogatu L. (2002) - Pollution effects of mine water
on Firiza brook.,. Comunicare. Al XI – lea Congres international de industrie, minerit si
metalurgie “Sustainable Development in the XXI Century. A challenge for
Engineering.”Zaragoza, Spania.
Marinescu M. (2003) – Management şi marketing in geologie. Vol. 1. Editura Universităţii din
Bucureşti.
Marinescu M., Popescu Gh. C., Udubasa S.S., Gabudeanu B. (2003) - Dacite Deposits in
Romania. In “Industrial Minerals and Building Stones.” Editat de Turkish National Group of
IAEG. Istambul, Turcia.
Marinescu M., Scrădeanu D., Marinescu G., Bogatu l. (2004) – Exploatarea minereurilor de
aur la nivel mondial (III). Revista Minelor, nr. 1 (151). Bucureşti.
Marinescu M., Zotta B., Preda Gh.,Fistung D., Alexandru D., Bogatu L., Odae N. (2004) –
Valorificarea resurselor naturale. Tratat. Vol. 1: Bazele resurselor naturale. Coordonator
tratat: Preda Gh. Coordonatorii volumului I: Marinescu M., Năstase G. International University
Press. Bucureşti.
Marinescu M., Balaban Gh., Dobrota N., Badea L., Preda V., Turcu L., Preda Gh., Hancu
D., Vasilescu I., Badileanu M., Ragalie S., Socolescu A.M.T. (2005) - Valorificarea
resurselor naturale. Tratat. Vol. 2: Cresterea eficientei valorificarii resurselor naturale.
Coordonator tratat: Preda Gh. Coordonatorii volumului 2: Bratianu C., Socolescu A.M.T. 275
pag. International University Press. Bucureşti.
Marinescu M. (2006) – Exploatarea zacamintelor de minereuri. Editura Universitatii din
Bucuresti.
Marinescu M. (2007) – Geomanagementul – o noua geostiinta? Revista minelor nr. 8 (194).
SC Infomin SA. Deva.
Marinescu M., Matei M., Marinescu G. (2009) - Management si marketing in geologie. Vol.2.
210 pag. Editura Universitatii din Bucuresti. ISBN 978-973-737-617-6.
Murgu M. (1963) – Explorări şi exploatări miniere. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
Murgu M. (1986) – Evaluarea geologica si industriala a zacamintelor minerale. Editura
Tehnică. Bucureşti.

231
Poboran V. (1964) – Exploatari miniere la zi. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
Popescu Gh. C., Marinescu M., Predeţeanu D. (2003) - Feldspar in Romania: Geology and
Mining. In “Industrial Minerals and Building Stones.” Editat de Turkish National Group of
IAEG. Istambul, Turcia.
Schweighoffer R., Fodor D. (1985) – Tehnologii pentru valorificarea complexa a rocilor
ornamentale. Editura Tehnică. Bucureşti.
Seviakov L. D. (1956) – Exploatarea zacamintelor de substante minerale utile. Editura
Tehnică. Bucureşti.
Sinclair J. (1969) – Quarring, opencast and alluvial mining. Elsevier. Amsterdam-London-
New York.
Vidal V. (1962) – Exploitaţion des mines. Vol. 3. Editura Dunod. Paris.
*** (1973) – Criterii privind protecţia şi exploatarea raţională a zăcămintelor de minereuri.
MMPG. Bucureşti.
*** (1978) - Imbunătăţirea tehnologiilor de exploatare in minele de minereuri neferoase.
ICPMN Baia Mare.
*** (1978) - Manualul inginerului metalurg. Vol. 1. Editura Tehnică. Bucureşti.
*** (1982) - Albumul metodelor de exploatare subterane pentru zăcămintele de minereuri
feroase, neferoase, nemetalifere şi sare. ICPMN Baia Mare.
*** (1984) - Manualul inginerului de mine. Vol. 1. Editura tehnica Bucuresti.
*** (1985) - Manualul inginerului de mine. Vol. 2. Editura tehnica Bucuresti.
*** (1985) - Norme privind protecţia şi exploatarea raţională a zăcămintelor de minereuri.
Ministerul Geologiei. Bucureşti.
*** (1986) – Manualul inginerului de mine. Vol. 3. Editura tehnica Bucuresti.
*** (1988) – Manualul inginerului de mine. Vol. 4. Editura tehnica Bucuresti.
*** (2003) – Legea minelor, nr. 85. Monitorul oficial nr. 197 din 27 martie 2003.
*** (2004) – Legea petrolului, nr. 238. Monitorul oficial nr. 535 din 15 iunie 2004.

232

View publication stats