Sunteți pe pagina 1din 5

Pãduraru Stefan Alexandru

Master: Instituţii şi ideologii ale puterii


An II.

John Stuard Mill,


Despre libertate
(eseu)

John Stuard Mill (n. 1806, Londra) este fiul economistului şi filosofului scoţian James
Mill şi al Harrietei Mill. James Mill s-a ocupat de educaţia fiului sãu, cu sfaturi şi ajutorul
filosofului utilitarist Jeremy Bentham. Johm Mill a avut parte de o educaţie riguroasã şi în
mod deliberat a fost crescut complet izolat de alţi copii. A început sã înveţe limba greacã la
vârsta de 3 ani – la 5 ani o vorbea fluent -, latina la 7 ani, logica la 12 ani, precum şi un curs
de economie politicã la vârsta de 13 ani; rezultatul acestei educaţii a fost unul ambigu. John
Stuart Mill, în special în ceea ce priveşte filosofia politicã, nu s-a rezumat doar la autorii
englezi, fiind în strânsã legãturã cu lucrãrile lui Platon, Aristotel, Plutarch, Virgil, Lucretius,
Cicero, Homer, Juvenal, Tocqueville, Wilhelm von Humboldt1.

Filosoful Jeremy Bentham a avut un rol foarte important în formarea lui John Mill.
Influenţat de concepţia utilitaristã a lui Bentham, Mill va începe sã studieze sistematic
lucrarile lui David Ricardo sau Adam Smith. În 1820, Mill viziteazã Franţa, unde se întâlneşti
şi cu Saint-Simon, precum şi cu Jean Baptiste Say. În 1822 fondeazã clubul de tineret
,,Utilitarism Society”, unde îşi expune ideile şi iniţiazã o serie de dezbateri pe probleme de
politicã sau moralã. Paralel cu activitatea ştiinţificã, John Stuard Mill începe sã lucreze şi
pentru Compania Indiilor2.

Una dintre lucrãrile sale cele mai importante este eseul ,,Despre libertate” publicat în
1859. Eseul de faţã v-a gravita în jurul ideilor expuse de John Stuart Mill în celebra s-a carte
menţionatã mai sus. Scopul asumat constã în revrlarea şi analiza a trei idei pe care le consider
ca fiind esenţa acestei lucrãri; libertatea gândirii şi a opiniei, idea suveranitãţii individului
asupra propriului spirit şi trup, precum şi formele şi limitele intervenţionismului instituţional.

1
Nicholas Capaldi, John Stuart Mill, A Biography, Cambridge University Press, 2004, p. 6-7.
2
Wolf Lepenies, Between Literature and science: The rise of sociology, translated by R. J. Hollingdale,
Cambridge University Press, 1992, p. 95-96.

1
Pãduraru Stefan Alexandru
Master: Instituţii şi ideologii ale puterii
An II.
Prin urmare, în prima parte a eseului îmi propun sã analizez modul în care John Stuard
Mill defineşte ideea de libertate a gândirii şi a opiniei, precum şi caracteristicile şi limitele pe
care le impune acesteia. În a doua parte, voi dezvolta înţelegerea conceptului de
individualitate, precum şi a celui de suveranitate invidualistã. Iar cãtre final voi prezenta şi
argumenta limitele pe care autorul le impune puterii suverane.

John Stuart Mill a prezentat una dintre primele şi poate cea mai faimoasã pledorie în
favoarea libertãţii de exprimare. Mill are meritul de a aborda o problemã nu lipsitã de
controverse în vremea sa, atunci când Europa era condusã de regimuri politice autoritare care
se foloseau de aparate şi metode de constrângere solide, iar cenzura se fãcea simţitã mereu
prezenţa în viaţa publicã. Mill exemplificã puterea de cenzurã a poporului cu ajutorul
aparatului de stat –sistem care în situaţia datã ar ajunge la aceiaşi concluzie cu poporul şi nu s-
ar încumeta sã exercite vreo putere de coerciţie dacã nu ar considera cã se aflã în acord cu
ceea ce considerã cã ar fi glasul poporului – şi concluzioneazã ca o astfel de putere ar fi
,,ticãloasã prin ea însãşi.

,,Chiar dacã întreaga omenire, cu o singurã excepţie, ar fi de aceeaşi pãrere, şi doar o


singurã persoanã ar fi de pãrere contrarã, omenirea n-ar fi mai îndreptãţitã sã reducã la
tãcere acea unicã persoanã decît ar fi îndreptãţitã aceasta din urmã sã reducã la tãcere
întreaga omenire.3”. Chiar dacã pãrerea unei singure persoane este justã, iar a tuturor
celorlalţi înjustã, cei din urmã prin neacceptarea opinei celui dintâi pierd posibilitatea de a
înlocuirii erorii prin adevãr; nici pãrerea celui dintâi, nici cea a mulţimii nu poate fi impusã
prin nici un fel de act de constrângere sau forţã.

În general, oamenii care au o încredere deosebitã în propriile lor pãreri, chiar dacã vin
în contradicţie cu lumea, şi au credinţa cã dispun de adevãr în toate subiectele de discuţie, au
pretenţia de a se considera infailibili; aceastã trãsãturã este foarte des întâlnitã în cazu
monarhilor absoluţi. ,,A considera o afirmaţie incontestabilã, câtã vreme existã cineva care ar
contesta-o daca i s-ar permite, dar nu i se perminte, însemnã a presupune cã noi înşine,
împreunã cu cei care sÎnt de acord cu noi, sîntem judecãtrii care decid ce este incontestabil,
nişte judecãtori care nici mãcar nu ascultã ceaaltã parte.4”. Cu toate acestea, autorul
precizeazã cã acţiunea destitanã împiedicãrii unor opinii sau pãreri catalogate drept
periculoase nu înseamnã pretenţia la infailibilitate, ci pur şi simplu îndeplinirea unei îndatoriri

3
John Stuart Mill, Despre libertate, traducere de Adrian Paul Iliescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 25.
4
Ibidem, p. 32.

2
Pãduraru Stefan Alexandru
Master: Instituţii şi ideologii ale puterii
An II.
puse pe seama stãpânirii, care afirmã ca acţioneazã din ,,convingere conştiincioasã”. Dacã nu
s-ar cuveni sã ,,acţionãm niciodatã în conformitate cu opiniile pe care le avem, deoarece
aceste opinii pot fi greşite, atunci toate interesele noastre nesatisfãcute şi toate datoriile,
neîndeplinite.5”.

Drept o continuare a acestor idei, Mill aduce în discuţie importanţa problemei libertãţii
dogmelor religioase. Acestã problemã este exemplificatã de cãtre autor prin întâmplãri şi
atidutini care au dominat perioada lui Socrate, cea a rãspândirii creştinismului în imperiul
roman, precum şi perioada ,,întunecatã a creştinismului” când tradiţia trimitea pe rug sau
închisoare orce opinie pe care o considera periculoasã pentru dogmã. Şirul exemplelor se
încheie cu prezentarea atitudinii ce domina mediul social din perioada modernã; intoleranţa
nu mai trimitea pe eretici pe rug, dar se manifesta prin neacceptarea unor adevãruri care erau
în contradicţie cu credinţele oficiale ale unor anumite grupuri religioase sau scociale. În
perioadã modernã, pedepsirea ,,ereticilor” se fãce prin judecata fiecãruia dintre persoanele
care respingeau presupusul adevãr; finalmente erau obligaţi sa-şi renege acea pãrere sau sã o
pãstreze pentru ei6. Autorul se poziţioneazã împotriva acestor practici şi îndeamnã mereu la
dezbatre, fie ele şi publice, morale care sã urmeze nişte principii de respect reciproc între
pãrţi. Avantajul de care se bucurã în realitate o idee adevãratã este acela cã ori de câte ori acea
idee va fi înãbuşitã, ea va gãsi pânã la urmã o epocã în care va ajunge sã fie acceptatã.

Pentru a fi liberi, indivizii nu au devoie doar de libertatea opiniei şi a cuvântului, ci


trebuie sã poatã sã îşi punã în practicã propriile voinţe, pe propriul risc. Autorul doreşte o
libertate de afirmare a individualitãţii în chestiuni ce nu privesc pe alţii, pentru cã acolo unde
caracterul individual este redus de tradiţiile altor oameni, lipseşte cel mai important element
al progresului individual. O altã ideea importantã este aceea cã societatea este în ziua de azi
mult mai puternicã decât individualitatea. Natura umanã este în pericol de a-şi pierdere
preferinţele şi impulsurile individuale, ajungându-se ca spiritul sã fie subjucat, fiind copiate
plãcerile, gusturile şi preferinţe. Soluţia la aceastã problemã este foarte simplã; deoarece
oamenii sunt diferiţi, este necesar ca fiecare om sã fie liber sã ducã o viaţã diferitã faţã de
celalalt pentru cã ,,astãzi indivizii sunt pierduţi în muţime”.

5
Ibidem, p. 28.
6
John Stuart Mill considerã alarmant faptul cã majoritatea încearcã sã îşi impunã nu doar ideile, dar şi
obiceiurile (tirania majoritãţii), distrugând astfel particularismul pluralist. Autorul subliniazã aspectul negativ
când individul este obligat sã asimileze normele societãţii. Pentru aceasta, nu atât ansamblul etatic, cât cel social,
este limitativ.

3
Pãduraru Stefan Alexandru
Master: Instituţii şi ideologii ale puterii
An II.
În legãturã cu limitele puterii societãţii asupra individului, John Stuard Mill e de
pãrere cã atât societatea cât şi individul trebuie sã-şi împartã echitabil autoritatea având în
vedere doar problemele care intereseazã cele douã pãrţi. John Stuard Mill condamnã crearea
unui contract social între societate şi individ pentru a stabili obligatiile sociale ce revin
fiecãrei pãrţi şi afirmã cã ,,oricine se bucurã de protecţia societãţii datoreazã acesteia ceva în
schimbul acestui beneficiu, iar existenţa în cadrul societãţîî face absolut necesar ca fiecare sã
fie obligat sã respecte o anumitã linie de conduitã faţã de ceilalţi.7”. Conduita la care se face
referire se rezumã la respectarea drepturilor şi intereselor celorlalţi şi suportarea drepturilor ca
membru a societãţii. Aceste condiţii sunt impuse individului de cãtre societate, iar în caz de
nerespectare –când binele general este prejudiciat-, individul poate fi pedepsit.

O altã idee importantã constã în faptul cã datoriile faţã de noi înşine nu sunt obligatorii
din punct de vedere social, decât dacã constituie totodatã datorii faţã de alţii. Noţiunea de
datorie faţã de noi înşine înseamnã mult mai mult decât prudenţã, ea înseamnã respect faţã de
sine sau interes pentru dezvoltarea personalitãţii proprii. Oamenii care greşec nu trebuie
consideraţi duşmani ai societãţii, ci în cazul în care nu intervenim cu bunãvoinţã, ei trebuie
lasaţi sã îşi conducã singuri viaţa. În momentul în care acţiunile unor persoane aduc prejudicii
semenilor, societatea trebuie sã îşi apere membri, recurgând la represalii severe împotriva lor,
dar fãrã a-i face sã sufere. Alt timp de prejudiciu la care se face referire în lucrare este cel
moral. Prejudiciu moral afecteazã doar societate. Un om matur care nu are grijã de el nu poate
fi îndreptat cu scuza cã acţiunile lui nu mai aduc beneficii societãţii.

Lucrarea lui John Stuart Mill atinge probleme care au reprezentat şi încã reprezintã
chestiuni de interes pentru societate. Obiectivul asumat de autor constã în a pune bazele unui
principiu cât se poate de simplu, care sã îngãduie tuturor sã aprecieze obiectiv chipul în care
s-ar cuveni sã evolueze relaţia dintre societate şi membrii ei componenţi. Aceste relaţii trebuie
sã fie cât se poate de bine cumpãnite în sfera atât de gingaşã a dreptului. Libertatea opiniei
apare drept cea mai importantã cerinţã pe care orice societate ar trebui sã o aibã. Diferenţa
dintre interesele societãţii şi cele individuale sunt subliniate cu precizie, autorul trasând foarte
clar care sunt limitele autoritãţii în sfera libertãtii individuale.

7
Ibidem, p. 97.

4
Pãduraru Stefan Alexandru
Master: Instituţii şi ideologii ale puterii
An II.
Bibliografie

 Capaldi Nicholas, John Stuart Mill, A Biography, Cambridge University


Press, 2004.
 Mill J. Stuart, Despre libertate, traducere de Adrian Paul Iliescu, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1994.
 Lepenies Wolf, Between Literature and science: The rise of sociology,
translated by R. J. Hollingdale, Cambridge University Press, 1992.