Sunteți pe pagina 1din 116

LUCRAREA NR.

Determinarea limitelor şi grosimii stratelor poros-permeabile din


carotajul electric standard – curba de potenţial spontan - PS

Carotajul electric standard


Carotajul electric convenţional sau standard constă în măsurarea rezistivităţii
aparente cu dispozitive potenţiale şi gradiente. Denumirea de standard derivă de la
faptul că dispozitivele sunt standardizate. Atunci când condiţiile de măsurare permit,
alături de curbele de rezistivitate se înregistrează şi curba de potenţial spontan. În
funcţie de dispozitivele utilizate în cadrul carotajului electric standard sunt cunoscute
mai multe procedee: carotajul electric standard obişnuit, carotajul electric cu dispozitive
pentru sare, carotajul electric special.
Curbe înregistrate şi caracteristicile dispozitivelor de carotajului electric standard
Tabelul 1.1.
Dispozitivul Simbolul Scara Lungimea Raza de Scară de măsură
adâncimilor dispozitivului investigaţie
N (B) A (M) 1).PS n PS = 12,5Ωm/cm
- -
( ∆E PS ) (25 mV pe 2cm)

2). ρ A Dispozitiv Scara de bază


( ) ( )
2,0 m

potenţial L p = AM MA rinv, p = 2AM MA n ρ A = 2,5Ωm/cm


A0,3M2,0N = 0,3m = 0,6m (0-20Ωm pe 8 cm
M (A) M (A) (M0,3A2,0B) diagrafie)
0 0,3 m 1:1000
Scări de
A (M) N (B) reluare
1/5 - 12,5Ωm/cm
3). ρ A Dispozitiv
( ) ( )
Dispozitiv potenţial

(0 – l00Ωm)
Dispozitiv g radient

gradient L g = 0A 0M rinv,g = 0A 0M
1/25 -
N0,3M2,0A = 2,15m = 2,15m 62 ,5 Ω m/cm
(B0,3A2,0M)
(0 – 500Ωm)

Simbolurile incluse în paranteze sunt pentru dispozitivele bipolare şi sunt notate de jos în sus.
Distanţele dintre electrozi sunt în metri.

Diagrafia electrică standard este compusă din trei curbe (figura 1.1) şi anume:
- o curbă de potenţial spontan (PS), înscrisă pe trasa din stânga;
- o curbă de rezistivitate înregistrată cu dispozitiv potenţial, A0,3M2,0N
(M0,3A2,0B), notată cu ρ 0,.3 , înscrisă pe trasa din partea dreaptă a diagramei cu linie
plină;
- o curbă de rezistivitate înregistrată cu dispozitiv gradient, N0,3M2,0A
(B0,3A2,0M), notată cu ρ 2,15 , pe aceeaşi trasă din partea dreaptă cu linie punctată.

0 20 Ωm
0 reluare 1/5 100 Ωm
25mV 0 reluare 1/25 500 Ωm

Marnă
Nisip poros-permeabil

Nisip argilos
Gresie compactă
Calcar poros-permeabil

Calcar compact
Petrol
Gaze
Apă sărată

Fig. 1.1. Forma de reprezentare a diagrafiei electrice standard [ 5 ]

Condiţii optime de aplicabilitate


- în sonde forate cu noroi dulce;
- strate cu grosimi mai mari de 2 m, (h > 2m);
- succesiuni marnoase nisipoase de grosime acceptabilă;
- roci carbonatate cu porozitate intergranulară cu m ≥ 10 %.

Limitări
- strate subţiri;
- strate rezistive;
- invazie adâncă;
- noroi sărat;
- roci cu conţinut de argilă;
- nu poate fi utilizată în noroi neconductiv.

Determinarea limitelor şi grosimilor stratelor poros-permeabile

Metodele practice de determinare a grosimii şi limitelor stratelor după curba de


potenţial spontan.
Potenţialul spontan sau potenţialul natural ia naştere ca urmare a unor procese de
activitate electrochimică ce se desfăşoară la limitele: noroi de foraj - formaţiuni
geologice, zonă de invazie - zonă necontaminată şi colector - roci adiacente. Aceste
procese fizico-chimice creează câmpuri electrice de autopolarizare care pot fi
cuantificate de mărimea scalară - potenţial electric V. Diferenţa de potenţial ce se
măsoară între un electrod lansat în sondă şi un alt electrod plasat la suprafaţa solului
(figura 4.1) este cunoscută în geofizica de sondă sub denumirea de potenţial spontan,
prescurtat PS.
În unităţi SI diferenţa de potenţial se măsoară în joule/coulomb (J/C). Unitatea
practică de măsură a diferenţei de potenţial este voltul (V); legătura dintre cele două
unităţi de măsură este: 1 volt = 1 joule/1 coulomb
Întrucât potenţialele care apar în urma proceselor fizico-chimice sunt mici, se
utilizează un submultiplu al voltului - milivoltul (mV).
Procesele fizico-chimice care dau naştere potenţialului spontan sunt: procesul de
difuzie, procesul de adsorbţie, procesul de electrofiltraţie şi procesul de oxido-reducere.
Amplitudinea şi forma curbei de potenţial spontan înregistrată în dreptul unui
strat poros-permeabil depind de următorii factori:
- potenţialul spontan static, EPSS;
- grosimea stratului, h;
- rezistivitatea reală a stratului, ρ R;
- rezistivitatea zonei de invazie ρ i şi diametrul zonei invadate Di;
- rezistivitate noroiului de foraj ρ n
- diametrul sondei d;
- rezistivitatea formaţiunilor adiacente ρ ad;
- cantitatea de argilă conţinută în stratul considerat;
- natura litologică a stratelor poros-permeabile.
Faţă de factorii mai sus menţionaţi se evidenţiază, în cazul succesiunilor
nisipoase-grezoase în alternanţă cu argile două cazuri: strate de grosime mare (h≥4d) şi
strate de grosime mică (h<4d).
Pentru a determina limitele şi grosimile stratelor poros-permeabile se va folosi
una din metodele prezentate mai jos, în funcţie de grosimea stratului analizat.

1
1. Strate de grosime mare, h ≥ 4d; Metoda ∆E PS
2
În dreptul stratelor a căror grosime depăşeşte de patru ori diametrul sondei,
limitele stratului (Hsup – limita superioară şi Hinf limita inferioară) se determină în
punctele în care valoarea înregistrată a curbei de potenţial spontan este egală cu
1
jumătate din amplitudinea maximă–metoda jumătăţii amplitudinii ( ∆E PS )–figura 1.2.
2

1
Fig. 1.2. Strate de grosime mare h ≥ 4d; Metoda ∆E PS [34]
2

Modul de lucru:
- se trasează “linia argilelor” considerată convenţional linia de zero a PS-ului de-
a lungul valorilor electropozitive, această linie se trasează pentru întreg intervalul
analizat şi nu pentru fiecare strat în parte;
- se determină amplitudinea maximă a potenţialului spontan – egală cu distanţa
dintre linia argilelor şi valoarea maximă electronegativă.
Această valoare înmulţită cu scara de înregistrare a potenţial spontan reprezintă
valoarea maximă înregistrată în dreptul stratului în mV ( ∆ EPS);
1
- la jumătatea valorii maxime a potenţialului spontan ( ∆E PS ) se trasează o
2
verticală care intersectează curba, de potenţial spontan, în două puncte.
Aceste puncte proiectate pe scara adâncimilor determină:
- punctul superior de intersecţie, limita superioară a stratului – Hsup;
- punctul inferior de intersecţie, limita inferioară a stratului – Hinf.
- grosimea stratului se determină astfel:

h = Hinf - Hsup (1.1)

2
2. Strate de grosime mică, h < 4d; Metoda ∆E PS
3
În dreptul stratelor a căror grosime este mai mică de patru ori decât diametrul
sondei, limitele stratului (Hsup – limita superioară şi Hinf limita inferioară) se determină
în punctele în care valoarea înregistrată a anomaliei de potenţial spontan este egală cu
2
două treimi din amplitudinea maximă – metoda ∆E PS - figura 1.3.
3

2
Fig. 1.3. Strate subţiri, h < 4d; Metoda ∆E PS [ 34 ]
3

Aplicaţie:

Să se determine limitele şi grosimile stratelor poros-permeabile după curba de de


potenţial spontan din diagrafia carotajului electric standard, Anexa 1.
Datele necesare determinărilor:
- Diametrul sapei: d = 254 mm;
- Scara PS: 12,5 mV/div;
- Scara adâncimilor 1: 200.
Rezultatele obţinute se vor înscrie în tabelul 1.2.

Limitele şi grosimile stratelor după curba de PS


Tabelul 1.2
Nr. ∆ EPS Hsup Hinf h
strat [mV] [m] [m] [m]
ANEXA 1
Carotaj electric standard
LUCRAREA NR. 2

Determinarea limitelor şi grosimii stratelor poros-permeabile din carotajul electric


standard – curbele de rezistivitate înregistrate cu dispozitive potenţiale şi gradiente – ρ
0,3 , ρ 2,15

Configuraţia curbelor de rezistivitate aparentă teoretice şi reale depinde de tipul


dispozitivului, de rezistivitatea stratelor şi de grosimea lor. Deasemenea răspunsul
dispozitivelor (forma curbelor de rezistivitate) depinde de tipul dispozitivului şi relaţia dintre
lungimea dispozitivului potenţial, Lp sau gradient, Lg-faţă de grosimea stratului, h.

Se consideră un strat de grosime h, cu rezistivitatea reală ρ R şi se pune problema


determinării răspunsului dispozitivelor potenţiale şi gradiente, în cazul existenţei unor limite
de separaţie plane şi paralele, între colector şi stratele adiacente - superior (acoperiş) şi
inferior (culcuş). Stratele adiacente sunt de grosime infinită şi rezistivitate ρ ad şi sonda, care
traversează toate aceste strate, conţine fluid de foraj de rezistivitate ρ n . În figurile 2.1 - 2.6
sunt redate forma curbelor de rezistivitate pentru cazul în care se are în vedere influenţa
sondei (curbele cu linii pline), comparativ cu cazul în care se neglijează influenţa găurii de
sondă (curbele cu linii punctate). Pentru fiecare caz în parte, se va considera că dispozitivul
de măsură se deplasează pe direcţie perpendiculară pe limita de separare a mediilor şi se vor
prezenta cu şi fără influenţa sondei.

Răspunsul dispozitivelor gradiente


1. În strate cu rezistivitate mai mare decât rezistivitatea stratelor adiacente -
ρ R > ρ ad şi ρ n ≅ ρ ad

Considerăm un dispozitiv gradient neconsecutiv, monopolar - NxMyA sau bipolar -


( )
BxAyM, având lungimea de dispozitiv L g = OA OM . La determinarea curbei de răspuns a
dispozitivului, care se deplasează de jos în sus în raport cu stratul, se pot întâlni mai multe
situaţii:

a) Strat de grosime foarte mare în raport cu lungimea dispozitivului - h >> Lg (figura


2.1).
În dreptul stratului adiacent inferior (culcuş), rezistivitatea aparentă va fi aproximativ
egală cu cea a stratului adiacent, ρ ad . Pe măsură ce dispozitivul se apropie de strat şi
intersectează stratul, rezistivitatea creşte până la un punct de rezistivitate aparentă maximă
ρ A,max ≅ 1,5ρ R dispus la un nivel de adâncime Hmax plasat deasupra limitei inferioare a
MN  BA 
stratului, H i cu o distanţă egală cu ,  , în continuare valoarea rezistivităţii aparente
2  2 
tinde spre valoarea rezistivităţii stratului adiacent, ρ A ≅ ρ ad .

Fig. 2.1. Răspunsul dispozitivului gradient


pentru ρ R > ρ ad , în strat de grosime foarte mare
în raport cu lungimea dispozitivului - h >> Lg [44 ]

b) Strat de grosime mare în raport cu lungimea dispozitivului - h ≅ 2 L g (figura 2.2.).

În acest caz, forma curbei de răspuns este analogă cu cea de la punctul a), cu
diferenţa că punctul de rezistivitate aparentă maximă are valoarea ρ A,max ≅ 1,1ρ R , iar zona de
scădere accentuată începe de la punctul median al stratului.

c) Strat de grosime medie comparabilă cu lungimea dispozitivului - h=Lg (figura 2.3).


În acest caz, la apropierea dispozitivului de strat în partea inferioară a acestuia, apare
un maxim de rezistivitate aparentă de ecranare, la nivelul de adâncime Hmax,e dispus distanţa
( )
L g = OA OM sub limita inferioară a stratului, Hi, după care ρ A scade sub valoarea ρ ad ,
crescând în apropierea limitei inferioare până la punctul de rezistivitate aparentă maximă
NM  BA 
ρ A,max ≅ 0,25ρ R dispus la Hmax deasupra limitei Hi cu distanţa  
2  2  ; minimul de
 
rezistivitate aparentă este plasat la fel ca la punctele a) şi b).
Fig. 2.2. Răspunsul dispozitivelor gradiente pentru ρ R > ρ ad ,
strat de grosime mare în raport cu lungimea dispozitivului
( h ≅ 2 Lg ) [ 44 ]

Fig. 2.3. Răspunsul dispozitivelor gradiente ρ R > ρ ad ,


strat de grosime medie comparabilă cu lungimea dispozitivului
(h = Lg.) [ 44 ]
Lg
d) Strat de grosime mică, în raport cu lungimea dispozitivului h ≅ (figura 2.4).
2
În acest caz, maximul de rezistivitate aparentă de ecranare este la adâncimea Hmax,e
( )
dispus la Lg = OA OM sub limita inferioară Hi. În limitele stratului, forma curbei rămâne tot
asimetrică, dar se apropie de o formă simetrică.

Valoarea ρ A,max ≅ 0,5ρ R .

Lg
e) Strat de grosime foarte mică, în raport cu lungimea dispozitivului h ≅ (figura
8
2.5).
În acest caz, apare de asemenea maximul de rezistivitate aparentă de ecranare la
( )
adâncimea Hmax,e dispus la L g = OA OM sub limita inferioară Hi. În limitele stratului forma
curbei devine aproape simetrică, prezentând un maxim ρ A,max ≅ 0,72ρ R şi intersectează
2
limitele stratului de grosime Li la o distanţă ρ h ≅ ρ A , max .
3

Fig. 2.4. Răspunsul dispozitivelor gradiente Fig. 2.5. Răspunsul dispozitivelor gradiente
pentru ρ R > ρ ad , strat de grosime mică în ρ R > ρ ad , strat de grosime mică în raport cu
raport cu lungimea dispozitivului lungimea dispozitivului
 L   L 
 h ≅ g  [ 44 ]  h ≅ g  [ 44 ]
 2   8 
 
2. În strate cu rezistivitate mai mică decât rezistivitatea stratelor adiacente ρ R < ρ ad
, ρn ≅ ρ R

a) Strat de grosime mare, în raport cu lungimea dispozitivului, h > Lg (figura 2.6).

În acest caz, la apropierea dispozitivului de strat apare o zonă de scădere accentuată


a rezistivităţii aparente, în raport cu rezistivitatea stratului adiacent începând cu distanţa
( )
L g = OA OM faţă de limita inferioară Hi, până la punctul de rezistivitate aparentă minimă
 BA 
NM
ρ A,min dispus deasupra limitei inferioare Hi, la distanţa  
 2  . La limita stratului
2
 
valoarea rezistivităţii aparente aproximează rezistivitatea reală, ρ R , iar spre limita superioară
apare o creştere, până ia un maxim de rezistivitate aparentă ρ A,max ≅ 1,4ρ ad dispus la nivelul

NM  BA 
de adâncime, Hmax deasupra limitei superioarei Hs cu distanţa  
2  2 .
 

b) Strat de grosime comparabilă cu lungimea dispozitivului, h ≤ L g (figura 2.6.)

În acest caz, forma curbei este asemănătoare cu cea de la punctul a), numai că în
interiorul stratului ρ A > ρ R .

Fig. 2.6. Răspunsul dispozitivului gradient consecutiv


în strate rezistive ρ R < ρ ad [ 44 ]
1. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor după curbele de rezistivitate
înregistrate cu dispozitiv gradient - ρ 2,15

A. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor pentru cazul: ρ R> ρ ad


În acest caz, în funcţie de raportul dintre lungimea dispozitivului şi grosimea stratului,
se evidenţiază următoarele situaţii:

A.1. Strate de grosime mare: h > MO AO ( )


Curba de rezistivitate aparentă prezintă următoarele puncte caracteristice (figura
2.7):
- un punct de rezistivitate maximă ρ amax, căruia îi corespunde adâncimea Hmax;
- un punct de rezistivtate minimă ρ amin, căruia îi corespunde adâncimea Hmin.
Aceste două adâncimi Hmax şi Hmin sunt situate, faţă de limitele stratului (Hinf – limita
inferioară şi Hsup – limita superioară), la o distanţă egală cu MN/2, respectiv AB/2, unde MN
= AB = 0,3 m.

Fig. 2.7 Determinarea limitelor şi grosimii stratelor pentru cazul ρ R> ρ ad.
Strate de grosime mare
h > MO AO ( ) [ 34 ]

Modul de lucru:
- se stabilesc punctele caracteristice, ρ amax respectiv ρ amin şi se citesc valorile pentru
Hmax respectiv Hmin pe scara adâncimilor;
- se determină limitele stratului cu relaţiile:

H sup = H min +
1
2
MN AB ( ) (2.1)

H inf = H max +
1
2
MN AB ( ) (2.2)

- se determină grosimea stratului cu relaţia:


h = H inf − H sup = H max − H min (2.3)

A.2. Strate de grosime mică h < MO AO ( )


Pentru strate subţiri curba de rezistivitate aparentă prezintă următoarele puncte
caracteristice (figura 2.8):
- un punct de rezistivitate maximă ρ amax;
- un punct de rezistivitate maximă ecranată ρ ame, căruia îi corespunde adâncimea
Hme.
Limita inferioară a stratului Hinf se găseşte la o distanţă egală cu lungimea
( )
dispozitivului gradient faţă de Hme, AO MO = Lg = 2,15 m.

Fig. 2.8. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor pentru cazul ρ R> ρ ad.
( )
Strate de grosime mică h < MO AO [ 34 ]

Modul de lucru:
- se stabileşte punctul de maxim ecranat şi se citeşte pe diagrafie adâncimea
corespunzătoare, Hme;
- se determină limita inferioară cu relaţia:

H inf = H me − AO MO ( ) (2.4)

- se trasează distanţa dintre linia de zero a rezistivităţii şi rezistivitatea maximă, ρ amax,


distanţă care este egală cu amplitudinea maximă a curbei de rezistivitate - Amax. La 2/3 din
amplitudinea maximă, Amax, faţă de linia de zero se trasează o verticală ce intersectează curba
de rezistivitate în două puncte. Distanţa dintre aceste puncte măsurată pe scara adâncimilor
corespunde grosimii stratului, h:

2
h→ Amax (2.5)
3

- se calculează limita inferioară astfel:


H sup = H inf − h (2.6)

B. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor pentru cazul: ρ R ≤ ρ ad


În acest caz modul de determinare a limitelor şi grosimii stratelor poros-permeabile
( )
este aceeaşi atât pentru strate de grosime mare, h > MO AO cât şi pentru strate de grosime
( )
mică, h < MO AO .
Curba de rezistivitate prezintă în acest caz două puncte caracteristice şi anume (figura
2.9):
- un punct de rezistivitate maximă ρ amax;
- un punct de rezistivitate minimă ρ amax.
Acestor două puncte le corespunde adâncimile Hmax respectiv Hmin, adâncimi ce sunt
situate faţă de limitele stratului la distanţe egale cu MN/2 (AB/2), unde MN = AB = 0,3 m.

Fig. 2.9. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor pentru cazul: ρ R ≤ ρ ad [ 34 ]

Modul de lucru:
- se stabilesc punctele caracteristice, ρ amax respectiv ρ amin şi se citesc pe diagrafie
adâncimile corespunzătoare lor, Hmin respectiv Hmax.
- se determină limitele stratului astfel:

1
H sup = H min − MN AB
2
( ) (2.7)

1
H inf = H max − MN AB
2
( ) (2.8)

- se calculează grosimea stratului cu relaţia:

h = H inf − H sup = H max − H min (2.9)


2. Determinarea grosimii şi a limitelor stratului poros-permeabil după curbele de
rezistivitate înregistrate cu dispozitiv potenţial – ρ 0,3

A. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor după curba potenţială, pentru cazul


ρ R > ρ ad

A.1. Strate de grosime mare h > 5 AM


Curba de rezistivitate prezintă în acest caz următoarele puncte caracteristice (figura
2.10):
- un punct de curbură maximă superior, ρ cs căruia îi corespunde adâncimea Hcs;
- un punct de curbură maximă inferior, ρ ci căruia îi corespunde adâncimea Hci.
Limitele stratului se găsesc faţă de aceste adâncimi (Hcs şi Hci) la o distanţă egală cu
1/2 AM, unde AM corespunde lungimii dispozitivului potenţial, AB = Lp = 0,3 m.

Fig. 2.10. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor după curba potenţială,


pentru cazul ρ R > ρ ad. Strate de grosime mare h > 5AM [ 34 ]

Modul de lucru:
- se stabilesc punctele de curbură maximă şi adâncimile corespunzătoare lor;
- se determină limitele stratului cu relaţiile:

1
H sup = H cs − AM (2.10)
2

1
H inf = H ci + AM (2.11)
2

- se calculează grosimea stratului cu ajutorul relaţiei:

h = H inf − H sup = H ci − H cs + AM (2.12)

A.2. Strate de grosime mică şi foarte mică, h < 5 AM şi h ≤ AM


În acest caz curba de rezistivitate prezintă următoarele puncte caracteristice (figura
2.11):
- punctul superior de ecranare ρ aes, căruia îi corespunde adâncimea Hes;
- punctul inferior de ecranare ρ aei, căruia îi corespunde adâncimea Hei.
Faţă de aceste puncte limitele stratului se găsesc la distanţa de 1/2 AM , unde AB = Lp
= 0,3 m.

Fig. 2.11. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor in cazul ρ R > ρ ad.


Strate de grosime mică şi strate de grosime foarte mică, h < 5AM şi h ≤ AM [ 34 ]

Modul de lucru:
- se stabilesc punctele caracteristice de ecranare şi se citesc adâncimile
corespunzătoare acestor puncte, Hes respectiv Hei.
- se determină limitele stratului cu relaţiile:

1
H sup = H es + AM (2.13)
2

1
H inf = H ei − AM (2.14)
2

- se calculează grosimea stratului conform relaţiei:

h = H inf − H sup = H ei − H es − AM (2.15)

Pentru cazul în care h ≤ AM , deşi stratul are o rezistivitate mai mare decât stratele
adiacente, curba de rezistivitate aparentă prezintă un minim, dar se pun însă în evidenţă cele
două puncte de ecranare, iar modul de determinare este identic cu cel prezentat mai sus.

B. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor după curba potenţială, pentru cazul


ρ R < ρ ad
În acest caz, atât pentru stratele groase, h < 5 AM cât şi pentru stratele subţiri h ≤ AM
, modul de determinare al grosimii şi limitelor este acelaşi (figura 2.12).
Pe curba de rezistivitate se stabilesc următoarele puncte caracteristice:
- un punct de curbură maximă superior, căruia îi corespunde adâncimea Hcs;
- un punct de curbură maximă inferior, căruia îi corespunde adâncimea Hci.
Aceste puncte sunt deplasate faţă de limitele stratului cu distanţa 1/2 AM .

Fig. 2.12. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor in cazul ρ R < ρ ad [ 34 ]

Modul de lucru:
- se stabilesc punctele de curbură maximă şi se citesc pe diagrafie adâncimile
corespunzătoare lor, Hcs respectiv Hci.
- se determină limitele stratului cu relaţiile:

1
H sup = H cs + AM (2.16)
2

1
H inf = H ci − AM (2.17)
2

- se calculează grosimea stratului conform relaţiei:

h = H inf − H sup = H ci − H cs − AM (2.18)


Aplicaţie:

Să se determine limitele şi grosimea stratelor poros-permeabile din diagrafia electrică


standard, Anexa 1, după curbele de rezistivitate aparentă înregistrate cu dispozitiv gradient,
ρ 2,15 şi dispozitiv potenţial, ρ 0,3 .
Datele necesare determinărilor:

- Diametrul sapei, d = 254 mm;


- Scara ρ = 2,5 Ω m/div;
- Scara adâncimilor 1: 200
Rezultatele obţinute se vor înscrie în tabelele 2.2 şi 2.3.

Limitele şi grosimea stratelor după curba gradientă, ρ 2,15


Tabelul 2.2

Nr. DISPOZITIV GRADIENT Observaţii


stra Hmin Hmax Hsup Hinf h Strat de grosime mare
t Hei - Hsup Hinf h Strat de grosime mică
- [m] [m] [m] [m] [m] -

Limitele şi grosimea stratelor după curba potenţială, ρ 0,3


Tabelul 2.3

DISPOZITIV POTENTIAL Observaţii


Nr.
Hcs Hci Hsup Hinf h Strat de grosime mare
strat
Hes Hei Hsup Hinf h Strat de grosime mică
- [m] [m] [m] [m] [m] -
ANEXA 1

Carotaj electric standard


LUCRAREA NR. 3

Determinarea rezistivităţii subzonei spălate, ρ io din microcarotajul cu focalizare sferică


– MSFL (Micro Spherical Focused Log)

Microcarotajul focalizat ca şi microcarotajul convenţional este utilizat pentru a


măsura rezistivitatea în imediata apropiere a peretelui sondei, subzona spălată.
Microdispozitivele sunt sisteme de investigare, la care electrozii, sunt montaţi pe o
patină dintr-un material electroizolant. Patina este menţinută cu ajutorul unui mecanism cu
braţe articulate, acţionate mecanic şi hidraulic din interiorul dispozitivului de investigare de
formă cilindrică. La rândul său electroda este menţinută centrat în sondă cu ajutorul unui
mecanism simetric şi a unei contrapatine, diametral opuse. Contrapatina poate fi constituită şi
dintr-o patină cu dispozitivele de microcarotaj standard, permiţând înregistrarea simultană cu
cele două metode. De asemenea, mecanismul articulat acţionează un traductor rezistiv pentru
măsurarea diametrului găurii de sondă, obţinându-se o curbă de cavernometrie.
Carotajul electric cu microdispozitive focalizate este utilizat în următoarele variante:
1. Microlaterolog – MLL
2. Micro-proximity – log – PL
3. Microcarotajul cu focalizare sferică – MSFL (Micro Spherical Focused Log)

Principiul microcarotajului cu focalizare sferică (MSFL) este asemănător carotajului


electric focalizat cu focalizare sferică cu macrodispozitive SFL. Matricea de electrozi este
montată pe o patină de cauciuc şi este formată din electrozi de formă rectangulară.
Dispozitivul MSFL este un dispozitiv format dintr-un electrod central A0 şi patru
electrozi aşezaţi simetric faţă de A0. Cei patru electrozi sunt: M 0 , A1 , M1 , M 2 .
Un curent variabil I0 este transmis prin electrod central A0 în aşa fel încât perechile
M1 şi M 2 să fie menţinuţi la acelaşi potenţial.
Un curent de focalizare I1 curge între electrodul central A0 şi electrodul A1 , astfel
încât între electrozii M 0 şi M1 să fie menţinută o diferenţă de potenţial constantă, numit
potenţial de referinţă Vref .
Curentul de focalizare I1 creează un câmp electric ale cărei linii de curent sunt
prezentate în figura 4.1, şi are ca efect focalizarea curentului principal I0 în formaţiune.
Câmpul creat de curentul de măsură I0 are suprafeţele echipotenţiale aproximativ
sferice. Laturile electrodului M 0 au acelaşi potenţial prin urmare prin acestea va trece o
suprafaţă echipotenţială cu valoare egală cu potenţialul electrodului M 0 , suprafaţă
echipotenţială notată cu B.
Deoarece electrozii M1 şi M 2 au acelaşi potenţial , rezultă că:

VM1 − VM 2 = 0 (4.1)
Fluid de

Turtă de noroi
foraj
Formaţiunea geologică

A
M
A

M
M

Fig. 4.1. Microdispozitivul electric cu focalizare sferică [ 42 ]

Diferenţa de potenţial între cele două suprafeţe este egală cu potenţialul de referinţă
Vref .
Intensitatea curentului de măsură I0 este invers proporţională cu rezistivitatea
formaţiunii cuprinsă între cele două suprafeţe echipotenţiale şi aproximativ întreaga valoare
măsurată corespunde acestui volum.

∆V B −C
ρ MSFL = Κ MSFL ⋅ (4.2)
I0

În general citirile sunt între ρ i 0 şi ρ R şi sunt folosite în combinaţie cu măsurătorile


cu dispozitivele cu rază mare de investigaţie şi cu microdispozitivele pentru determinarea
rezistivităţii reale.
Curba de MSFL, este de regulă înscrisă pe aceiaşi trasă cu cele înregistrate în
carotajul dual laterolog DLL şi este prezentată în figura 4.2.
Aplicaţiile microcarotajului cu focalizare sferică – MSFL
- separarea intervalelor poros-permeabile din profilul sondei şi
- determinarea limitelor şi grosimilor stratelor, inclusiv a grosimii efective a
pachetelor de strate poros-permeabile cu intercalaţii impermeabile şi/sau compacte;
- Limitele stratelor poros-permeabile se determină în punctele de curbură maximă, în
care ρ MSFL cresc în raport cu valorile marnelor adiacente, (figura 4.3):

Hsup = Hcs
(4.3)
Hinf = Hci

unde Hcs - este adâncimea corespunzatoare punctului superior de curbură;


Hci - adâncimea corespunzatoare punctului inferior de curbură.
- Grosimea stratului, h va fi:

h = H inf − H sup = H ci − H cs (4.4)


Fig. 4.2. Diagrafie complexă – Microcarotaj cu focalizare sferică (MSFL)–
Carotaj dual inducţie laterolog (DIL)–Carotaj gama natural (GR)-Carotaj acustic de viteză
(CA) [44]

- investigarea formaţiunilor geologice cu strate subţiri, purtătoare de substanţe


minerale utile solide;
- determinarea rezistivităţii subzonei spălate a formaţiunilor poros-permeabile, în
vederea determinării rezistivităţii reale şi a saturaţiei în apă, respectiv hidrocarburi, a rocilor
colectoare;
- determinarea porozităţii rocilor.
Fig. 4.3. Determinarea limitelor şi grosimii stratelor poros-permeabile
din microcarotajul cu focalizare sferică

Modul de lucru:
Date necesare
- din antetul diagrafiei se citesc valorile următorilor parametrii (Anexa 12):
- adâncimea finală Hmax (în m);
- temperatura maximă la talpa sondei Tmax (în °C);
- rezistivitatea noroiului la suprafaţă ρ n (la T1) (în Ωm);
- diametrul sondei d (în mm sau inch);
- se citesc pe diagrafie valorile rezistivităţii înregistrate, ρ MSFL;
- se determina temperatura formaţiei, T cu relaţia:

T=
H med
(Tmax − T0 ) + T0 (4.5)
H max

- se face corecţia rezistivităţii noroiului cu temperatura formaţiei, cu relaţia:

(ρ n )T = (ρ n )T1 ⋅ T1 + 21,5 (4.6)


T + 21,5

- se calculează rezistivitatea filtratului de noroi ρ fn ( )T cu relaţia:

ρ fn = K n ⋅ (ρ n )1,07 (4.7)

- valorile coeficientului Kn pentru calculul rezistivităţii filtratului de noroi în funcţie


de densitatea fluidului de foraj sunt prezentate în tabelul 4.1.
- se calculeaza rezistivitatea turtei de noroi (ρ tn )T cu relaţia:
2,65
ρ 
ρ tn = 0,69 ⋅ ρ fn ⋅  n  (4.8)
 ρ fn 
 
Valorile coeficientului Kn pentru calculul
rezistivităţii filtratului de noroi
Tabelul 4.1
Densitatea noroiului Kn
lb/gal kg/m3
10 1200 0,847
11 1320 0,708
12 1440 0,584
13 1560 0,488
14 1680 0,412
16 1920 0,380
18 2160 0,350

- se determină grosimea turtei de noroi, htn astfel:


- pe cavernograma se citeşte diametrul sondei (d), în dreptul stratului
analizat, şi diametrul nominal al sapei, dn
- se calculează grosimea turtei de noroi cu relaţia:

dn − d
htn = (4.9)
2

ρ MSFL
- se calculează raportul ;
ρ tn
- se determină valoarea rezistivitaţii subzonei spălate ( ρ io) cu ajutorul Anexei 14
astfel:
ρ MSFL
- se introduce în ordonată valoarea raportului ;
ρtn
(ρ MSFL )cor
- se citeşte în abscisă valoarea raportului = A;
ρ MSFL
- se calculează ρ io astfel:

ρ io = (ρ MSFL )cor = A ⋅ ρ MSFL (4.10)

grosimea stratului se calculeaza cu relatia:


h = H inf − H sup (2)
Aplicaţie:

Să se determine rezistivitatea subzonei spălate ( ρ io), din Microcarotajul cu


focalizare sferică - MSFL, cuprinsă în Anexa 13.
Rezultatele obţinute se vor înscrie în tabelele 4.2 şi 4.3.

Tabel centralizator pentru determinarea rezistivităţii subzonei spălate din MSFL


Tabelul 4.2
Interval ρ ( ρ n)T
Nr. h Hmed MSFL T
Hsup - Hinf
strat
[m] [m] [m] [ Ω m] [oC] [ Ω m]

Tabel centralizator pentru determinarea rezistivităţii subzonei spălate din MSFL


Tabelul 4.3
Nr. ρ (ρ )
( ρ tn)T MSFL
ρ io
MSFL cor
htn
strat ρ tn ρ MSFL
[ Ω m] [m] - - [ Ω m]
ANEXA 12

Antetul diagrafiei sondei A1


ANEXA 13

Diagrafie geofizică complexă sonda A1


ANEXA 14

Corecţia rezistivităţii ρ MSFL , în funcţie de rezistivitatea turtei de noroi şi grosimea turtei de


noroi (după Schlumberger)
LUCRAREA NR. 4

Determinarea rezistivităţii reale, ρ R şi a diametrului de invazie, D, din carotajul electric


dual-laterolog (DLL)

Dispozitivul dual laterolog este un dispozitiv focalizat compus dintr-un aranjament de


nouă electrozi, constituind de fapt două dispozitive focalizate (figura 5.1):

a) laterolog de investigare adâncă – LLD;

b) laterolog de investigare superficială – LLS.

Electrozii au următoarele funcţii:

- Ao - electrod de curent pentru câmpul de măsură focalizat;

- M1, M1', respectiv M2, M2' - perechi de electrozi de sesizare (de măsură) pentru
asigurarea condiţiei de focalizare şi măsurarea parametrului rezistivitate aparentă

- A1 şi A1' - perechi de electrozi de curent pentru câmpul de focalizare;

- A2 şi A2' - perechi de electrozi de curent, cilindrici alungiţi, pentru creşterea


intensităţii curentului de focalizare (pentru dispozitivul cu investigare adâncă) şi, respectiv
pentru întoarcerea curentului de focalizare (în cazul dispozitivului de investigare superficială).

Cele două dispozitive creează simultan câte un câmp electric alternativ focalizat - pe
două frecvenţe diferite, emise de electrodul de curent central (A0), dirijate perpendicular pe
pereţii găurii de sondă, astfel încât să pătrundă în formaţia investigată, independent de
contrastele de rezistivitate existente în raport cu fluidul de foraj sau cu formaţiunile adiacente.

Electrodul central A0 , este alimentat de un curent I0 , numit curent principal sau curent
de măsură şi creează câmpul de măsură.

Forma "focalizată" a câmpului de măsură este menţinută cu ajutorul câmpului de curent


de focalizare. După modul de constituire a acestui câmp se asigură cele două tipuri de
investigare:

a) investigare superficială - liniile de curent ale câmpului de focalizare sunt emise de


electrozii A1 şi A1' (alimentaţi de un curent de focalizare „+I1” , cu aceeaşi polaritate cu I0, sau în
fază cu I0) şi se întorc la electrozii A2 şi A2' ( care sunt alimentaţi cu un curent de focalizare „-
I1”) constituind un dispozitiv de tip "pseudolaterolog" sau "laterolog-9";

b) investigare adâncă – cei patru electrozi de focalizare sunt alimentaţi cu un curent de


focalizare I1 cu aceeaşi polaritate cu I0 ; liniile de curent ale câmpului de focalizare fiind emise de
electrozii A1 şi A1', în paralel cu electrozii A2 şi A2', care fiind cilindrici alungiţi, contribuie la
creşterea intensităţii curentului de focalizare, având în acelaşi timp rolul de electrozi de ecranare
(similari dispozitivului LL3); liniile de curent se întorc la armătura cablului geofizic, care
constituie electrodul de întoarcere B0 aflat teoretic la infinit.

În modul acesta, dispozitivele de tip laterolog obţinute au rapoarte de extindere diferite:


s<2,5 pentru dispozitivul de investigare adâncă LLD şi s>2,5 pentru dispozitivul de investigare
superficială.

Pentru determinarea rezistivităţii aparente indicate de fiecare dispozitiv se măsoară


diferenţa de potenţial ∆V dintre electrozii M1, sau M1' şi electrodul de referinţă N0 aflat la infinit
, utilizându-se relaţia bine cunoscută:

∆V
ρ LLD = K LLD ⋅ (5.1)
I0

şi respectiv

∆V
ρ LLS = K LLS ⋅ , (5.2)
I0

unde K LLD şi K LLS reprezintă constantele dispozitivului determinaţi conform relaţiei (5.3).


K LL = (5.3)
1 A1 A 2
+n
A 0 M1 A1 M1 ⋅ A 2 M1
Fig. 5.1. Dispozitivul Dual Laterolog:(a) laterolog de investigare adâncă – LLD;
(b) laterolog de investigare superficială –LLS (pseudolaterolog) [ 42 ]

Valorile ∆V şi I0 sunt măsurate separat în aparatura de suprafaţă, asigurând o creştere


[ ]
substanţială a gamei dinamice a rezistivităţii aparente determinate: ρ A ∈ 0,2 L 4 ⋅10 4 Ωm .

Ca la toate carotajele focalizate de tip laterolog punctul de măsură este electrodul


central A0. Rezoluţia verticală a dispozitivului DLL, este de 24 in.

Curbe înregistrate
Dispozitivul combinat dual laterolog + microlaterolog (DLL + MLL). Este compus dintr-
un sistem dual laterolog - DLL combinat cu un dispozitiv microlaterolog – acum microdispozitiv
cu focalizare sferică, vezi figura 5.2.

Diagrafia se compune din următoarele curbe:

- ρ LLD - curba de rezistivitate cu dispozitivul laterolog de investigare adâncă – LLD;

- ρ LLS - curba de rezistivitate cu dispozitivul laterolog de investigare superficială –


LLS;

- ρ MLL curba de rezistivitate cu dispozitivul microfocalizat (microlaterolog - MLL);

- CAV - o curbă de cavernometrie.


Curbele de rezistivitate sunt înregistrate în scară logaritmică între valorile 0,2-200 Ωm,
asigurând o gamă dinamică mărită a valorilor înregistrate.

Curba de cavernometrie este înregistrată în scară liniară cu valori de un inch pe diviziune.

Fig. 5.2. Forma de prezentare a diagrafiei electrice focalizate:


diagrafia dual laterolog + microlaterolog (DLL+MLL) [ 5 ]
Pe diagrafia dual laterolog + microlaterolog - (DLL + MLL): - separaţie "pozitivă" pe
curbele de rezistivitate de investigare adâncă, ρ LLD , investigare superficială, ρ LLS şi
microlaterolog, ρ MLL , respectiv: ρ LLD ≥ ρ LLS ≥ ρ MLL - reprezintă "colector cu hidrocarburi";
aceasta se explică prin faptul că diagrafiile obţinute cu dispozitivele de investigare adâncă
reflectă rezistivitatea mai mare a zonei necontaminate, conţinând hidrocarburi, în timp ce, cele cu
adâncime de investigare redusă - rezistivitatea mai mică a zonei de invazie conţinând filtrat de
noroi (v. distribuţia rezistivităţilor în stratul poros-permeabil) - separaţie "negativă", respectiv:
ρ LLD < ρ LLS < ρ MLL - reprezintă "rocă cu apă de zăcământ"; explicaţia este ca mai sus, cu
diferenţa că dispozitivele de investigare adâncă măsoară rezistivitatea redusă a zonei
necontaminate conţinând apă de zăcământ mineralizată. Precizăm că separaţiile prezentate mai
sus sunt pur teoretice, în realitate separaţia corespunzătoare stratelor cu hidrocarburi nu este
totdeauna satisfăcută, un strat cu hidrocarburi se identifică şi atunci când separaţia este
corespunzătoare stratelor acvifere, dar configuraţia curbei este aceiaşi ca pentru strate cu
rezistivitate mare.

Aplicaţiile carotajului electric dual-laterolog (DLL)


- corelarea geologică şi litologică a profilelor de sonde forate cu fluide mineralizate;

- separarea stratelor poros-permeabile şi determinarea limitelor şi grosimilor stratelor;

- evaluarea conţinutului rocilor colectoare şi determinarea limitelor de separaţie dintre


fluide: petrol/apă şi gaze/apă.

- determinarea rezistivităţii reale a colectoarelor.

- asigurarea investigării formaţiunilor geologice traversate de sonde cu fluide


mineralizate, precum şi a formaţiunilor carbonatate (calcare, dolomite);

- investigarea formaţiunilor formate din strate de grosime mică şi determinarea


conţinutului acestora în unele substanţe minerale utile.

Modul de lucru:
Din antetul diagrafiei se citesc următoarele date (Anexa 12):

- adâncimea finală Hmax (în m);

- temperatura maximă la talpa sondei Tmax (în °C);

- rezistivitatea noroiului la suprafaţă ρ n (la T1) (în Ωm);

- diametrul sondei d (în mm sau inch).

Pe diagrafie (Anexa 13) se citesc, în dreptul stratului analizat, valorile pentru:


- ρ LLD - rezistivitatea aparentă înregistrată cu dispozitiv focalizat de investigare adâncă;

- ρ LLS - rezistivitatea aparentă înregistrată cu dispozitiv focalizat de investigare


superficială;

- ρ MSFL - rezistivitatea înregistrată cu microdispozitivul cu focalizare sferică;

- ρ ad - rezistivitatea stratelor adiacente.

Se determinara limitele stratelor poros-permeabile şi adâncimile medii ale acestora:


Hsup, Hinf, h, Hmed;

Se determină rezistivitatea subzonei spălate, ρ io , din microcarotajul cu focalizare


sferică – MSFL cu procedeul din lucrarea nr. 4.

Se corectează rezistivităţile citite din diagrafie, ρ LLD şi ρ LLS pentru rezistivitatea


noroiului, ρ n şi diametrul sapei, d cu ajutorul Anexei 15 astfel:

ρ LLD ρ
- se calculează rapoartele: şi LLS
ρn ρn

- se introduce în abscisa valoarea acestor rapoarte calculate şi se ridică o verticală până


intersectează curba a cărui modul este egal cu diametrul sondei. Din punctul de intersecţie se
ρ LLD,cor ρ LLS,cor
duce o orizontală, iar în ordonată se citeşte valoarea rapoartelor: = A şi =B
ρ LLD ρ LLS

de unde rezultă că: ρ LLD,cor = A ⋅ ρ LLD şi ρ LLS,cor = B ⋅ ρ LLS .

Valorile odată corectate se vor corecta în continuare pentru grosimea stratului, h şi


rezistivitatea stratelor adiacente, ρ ad cu Anexa 16 astfel:

ρ LLD,cor ρ LLS,cor
- se calculează rapoartele: şi ;
ρ ad ρ ad

- se introduce în abscisă valoarea corespunzătore grosimii stratului, h şi se ridică o


verticală până intersectează curba corespunzătoare raportului calculat anterior. Din punctul de
ρ 'LLD,cor
intersecţie se duce o orizontală şi se citeşte în ordonată valoarea rapoartelor: = X şi
ρ LLD,cor
ρ 'LLS,cor
=Y
ρ LLS,cor
de unde rezultă că:

ρ 'LLD ,cor = X ⋅ ρ LLD ,cor şi ρ 'LLS ,cor = Y ⋅ ρ LLS ,cor

ρ 'LLD,cor ρ 'LLD ,cor


Cu aceste valori corectate se vor calcula rapoartele: şi .
ρ' LLS,cor ρ io

Se determină rezistivitatea reală, ρ R şi diametrul de invazie, Di cu Anexa 17 astfel:

ρ 'LLD,cor
- se ia în abscisă valoarea raportului , iar în ordonată valoarea
ρ' LLS,cor
ρ 'LLD,cor ρ 'LLD,cor ρ 'LLD,cor
raportului şi se determină punctul P de coordonate ( , ), prin
ρ io ρ' LLS,cor ρ io
ρR ρR
care vor trece trei familii de curbe = a, = b şi Di = c;
ρ LLD,cor
' ρ io

- se citesc pe abacă valorile rapoartelor:

ρR
=a → ρ R = a ⋅ ρ' LLD,cor
ρ LLD,cor
'

ρR
=b → ρ R = b ⋅ ρ i0
ρ io

Di = c
Aplicaţie:
Să se determine rezistivitatea reală, ρ R şi diametrul de invazie Di din diagrafia
carotajului electric dual-laterolog (DLL – Anexa 13).

Interval
Hsup - h ρ LLD ρ LLS ρ MSFL ρ ad ρ io ( ρ n)T d
Nr.
Hinf
crt
[Ω [Ω
[m] [m] [ Ω m] [ Ω m] [ Ω m] [ Ω m] [m]
m] m]

Nr. ρ ρ ρ 'LLD,cor ρ 'LLD,cor


ρ 'LLD,cor ρ 'LLS,cor ρR Di
crt LLD,cor LLS,cor ρ' LLS,cor ρ io
- - [Ω
- [ Ω m] [ Ω m] [ Ω m] [ Ω m] [m]
m]
ANEXA 12

Antetul diagrafiei sondei A1


ANEXA 13

Diagrafie geofizică complexă sonda A1


ANEXA 15

Corecţia rezistivităţilor, ρ LLD şi ρ LLS , cu diametrul găurii de sondă şi rezistivitatea noroiului de


foraj (după Schlumberger)
LUCRAREA NR. 5

Determinarea rezistivităţii reale, ρ R şi a diametrului de invazie, Di din carotajul dual


inducţie laterolog (DIL)

Investigaţia sondelor prin metoda curenţilor de inducţie a formaţiunilor geologice se


efectuează - practic - cu ajutorul dispozitivelor de investigaţie 5FF40, 6FF40 la care se
adaugă, atunci când este posibil, un dispozitiv potenţial scurt AM = 16 inch sau un dispozitiv
laterolog cu rază mică de investigaţie si un dispozitiv microlaterolog. Aceste curbe de
rezistivitate sunt însoţite de o curbă gama sau o curbă de PS.

Carotajul electric - inducţie (CEI)


Carotajul electric inducţie (CEI) se efectuează cu următoarele dispozitive:

- un dispozitiv de inducţie de investigare adâncă - CEIa, de tip 6 FF 40 cu L = 40 in


(= 1,016 m);

- un dispozitiv de rezistivitate potenţial cu electrozii A şi M montaţi pe carcasa


izolantă a dispozitivului de bobine, având Lp = AM = 16 in (0,406 m), electrodul de măsură
M este utilizat şi pentru înregistrarea unei curbe de potenţial spontan.

Forma de prezentare a diagrafiei este redată în figura 6.1 şi cuprinde următoarele


curbe:

1) - curba de potenţial spontan - E PS - trasa I-a de 10 diviziuni;

2) - curba de rezistivitate aparentă cu dispozitiv potenţial ρ AM (Lp = AM = 16 in =


0,406 m), pe trasa a II-a de 10 diviziuni - linie plină;

3) - curba de rezistivitate din carotajul inductiv, ρ I - pe trasa a II-a de 10 diviziuni -


linie plină;

4) - curba de conductivitate din CEI, σI - pe trasa a III-a de


10 diviziuni - linie plină;

Pentru potenţialul spontan se utilizează o scară de măsură n PS =


10 mV/diviziune, iar pentru curbele de rezistivitate nρ = 2 Ωm/div, respectiv 0- 20 Ωm pe 10
div. de diagramă.
Unitatea de măsură pentru conductivitate se ştie că este [σ]SI = S/m (Siemens/m), în
practică se utilizează ca unitate de măsură pentru conductivitate [σ ] pract . = (mho/m) = Ω −1 / m
.

Datorită domeniului de valori ale rezistivităţilor formaţiunilor geologice investigate


1
cu metoda de inducţie ρ ∈ (0,1-100) Ω m, rezultă că valorile de conductivitate σ = vor fi
ρ
cuprinse într-un interval (0,01 – 10) Ω −1 / m .

Fig. 6.1. Forma de prezentare a diagrafiei de carotaj electric – inducţie [ 5 ]

Curba de rezistivitate ρ I reprezintă rezistivitatea obţinută din conductivitate σ I , pe


baza relaţiei:

1
ρI = (6.1)
σI

Această curbă de rezistivitate este cunoscută şi sub numele de „reciprocata din


inducţie”.

Ţinând seama de unităţile de măsură pentru conductivitate, legătura dintre ρ I şi σ I


este dată de relaţia:
10 3
ρ I , [ Ωm] = (6.2)
σ I , [mmho/m]

Fig. 6.2. Scara compensată sau hibridă pentru curba de rezistivitate [ 5 ]

În cazul în care domeniul de măsură a rezistivităţii este (0 - l00 Ω m) se depăşeşte


limita scării de 20 Ω m pe 10 div., se utilizează aşa numita "scară compensată" sau "hibridă",
scară liniară pentru primele 10 diviziuni pe scară (0 - 20 Ω m) şi în continuare în scară
1
inversă - respectiv liniară pentru conductivitate ρ = între valorile 20 Ω m - ∞ .
σ

Carotajul dual inducţie-laterolog (DIL)


Carotajului dual inducţie-laterolog (DIL) se efectuează cu următoarele dispozitive:

- un dispozitiv de inducţie cu investigaţie medie CEIm - 5FF40;

- un dispozitiv de inducţie cu investigaţie adâncă CEIa - 6FF40;

- un dispozitiv focalizat (laterolog) de investigare superficiala - LLs, cu modulul de


focalizare S<2,5

- un electrod M pentru înregistrarea potenţialului spontan.

Forma de prezentare a diagrafiei este redată în figura 6.3 şi se compune din


următoarele curbe:

1) curba de potenţial spontan - E PS - trasa I-a de 10 diviziuni;

2) curbele de rezistivitate aparentă:

- ρ ID rezistivitatea înregistrată cu dispozitivul de investigare adâncă CEIa - linie


întreruptă;

- ρ IM rezistivitatea înregistrată cu dispozitivul de investigare medie CEIm - linie


punctată;

- ρ LLS rezistivitatea înregistrată cu dispozitivul laterolog superficial LLs - linie


plină.
Curbele de rezistivitate sunt înscrise în scară logaritmică între valorile 0,2 şi 2000 Ω
m, asigurând o gamă mărită a valorilor înregistrate.

Investigarea formaţiunilor se face cu ajutorul curenţilor induşi în mediul


înconjurător, în acest caz nefiind necesar un contact direct al dispozitivului de măsură cu
rocile traversate, contact realizat în celelalte metode de noroiul de foraj.

Fig. 6.3. Forma de prezentare a diagrafiei dual inducţie – laterolog. [ 41 ]

Modul de lucru:
- din antetul diagrafiei se citesc parametrii fluidului de foraj, adâncimea la talpa
sondei, temperatura la talpa sondei (Anexa 18);

- se determină limitele stratelor poros-permeabile şi adâncimile medii ale acestora:


Hsup, Hinf, h, Hmed;

- pe diagrafie se citesc în dreptul fiecărui strat analizat în parte (Anexa 19), în


punctele de maxim, următoarele date de rezistivitate:
- ρ ID, curba de rezistivitate aparentă înregistrată cu dispozitivul de inducţie de
investigare adâncă;

- ρ IM, curba de rezistivitate aparentă înregistrată cu dispozitivul de inducţie de


investigare medie;

- se corectează valorile de rezistivitate aparentă citite pe diagrafie pentru grosimea


stratului, h, cu ajutorul Anexei 20 (pentru rezistivităţile, ρ ID înregistrate cu dispozitivul de
investigaţie adâncă) şi Anexei 21 (pentru rezistivităţile, ρ IM înregistrate cu dispozitivul de
investigaţie medie).

Modul de utilizare al anexelor este similar; se introduce în abscisă valoarea grosimii


stratului, se ridică o verticală până intersectează curba corespunzătoare valorii de rezistivitate
citită din diagrafie, iar din punctul de intersecţie se duce o orizontală şi se citeşte în ordonată
valoarea corectată de rezistivitate;

- cu aceste valori corectate se utilizează Anexa 22 pentru determinarea rezistivităţii


reale, ρ R şi a diametrului de invazie Di, anexă ce rezolvă funcţia:

ρ io ρ 
= f  IM  (6.3)
ρ ID  ρ ID 

ρ io
pentru =M (6.4)
ρR

şi Di = N (6.5)

ρ IM ρ
- se calculează rapoartele: şi io ;
ρ ID ρ ID

- se introduc valorile rapoartelor în abscisă respectiv ordonată şi se determină


ρ ρ 
punctul P de coordonate  IM , io  , prin care trec două familii de curbe şi anume
 ρ ID ρ ID 
ρ io
= M , respectiv Di = N ;
ρR

- se calculează valorile rapoartelor:

ρ io ρ io
=M → ρR = (6.6)
ρR M

Di = N (6.7)
Aplicaţie:
Să se determine rezistivitatea reală, ρ R şi a diametrul de invazie, Di, din diagrafia de
carotaj dual inducţie-laterolog, DIL, prezentată în Anexa 19.

Valorile rezistivităţii subzonei spălate, ρ io , se vor calcula la fel ca în lucrarea nr. 4.

Rezultatele obţinute se vor înscrie în tabelele următoare:

Intervalul
Nr. ρ ID ρ IM ρ ID,cor ρ IM,cor
Hsup - Hinf
strat
[m] [ Ω m] [ Ω m] [ Ω m] [ Ω m]

Nr. ρ IM,cor ρ io
M N ρR Di
strat ρ ID,cor ρ ID,cor
- - - - [ Ω m] [m]
ANEXA 18

Antetul diagrafiei sondei A2


ANEXA 19

Diagrafie complexă sonda A2


ANEXA 20

Corecţia rezistivităţii, ρ ID , cu grosimea stratelor şi rezistivitatea stratelor adiacente

(după Schlumberger)
ANEXA 21

Corecţia rezistivităţii, ρ IM , cu grosimea stratelor şi rezistivitatea stratelor adiacente

(după Schlumberger)
ANEXA 22

Determinarea rezistivităţii reale şi a diametrului de invazie, ρ R şi Di ,

(după Schlumberger)
LUCRAREA NR. 6

Determinarea conţinutului în argilă al colectoarelor, Varg

Importanţa cunoaşterii conţinutului în argilă al colectoarelor este evidentă,


deoarece răspunsul multor carotaje este influenţat de argila existentă în roci. O evaluare
corespunzătoare a formaţiunilor colectoare, din punct de vedere al potenţialului de
înmagazinare şi cedare a fluidelor, nu poate fi făcută dacă nu se cunoaşte cantitatea de
argilă conţinută.

Analiştii de diagrafie geofizică disting în mod obişnuit trei moduri de distribuire


a argilei (figura 7.1.). Fiecare mod are un efect diferit asupra rezistivităţii, potenţialului
spontan, radioactivităţii şi vitezei sonice, afectând permeabilitatea şi saturaţia
rezervorului într-un grad diferit.

a) Argila sub formă de lamină (laminar shale) se prezintă sub forma unor strate
subţiri sau fâşii care se află depozitate între stratele poros-permeabile.

Asemenea argile nu modifică porozitatea Pe, saturaţia S, permeabilitatea K


fiecărui colector intermediar, cu condiţia ca ele să nu formeze bariere laterale de
permeabilitate. Ele, însă, formează bariere care modifică substanţial permeabilitatea
verticală între colectoare. Proprietăţile acestor argile pot fi considerate că sunt aceleaşi
cu stratele adiacente de natură argiloasă, întrucât au fost supuse aceloraşi condiţii de
evoluţie.

Din punct de vedere electric, aceste argile produc un sistem de circuite


conductive în paralel cu strate poroase mai mult sau mai puţin conductive.

b) Argila diseminată sau dispersată (dispersed shale) aderă la granulele de rocă,


fie că le îmbracă sau umple parţial spaţiile dintre pori.

Ea are proprietăţi diferite de argila sub formă de lamine fiind supuse la diferite
constrângeri.

Permeabilitatea este redusă considerabil pe de o parte din cauza faptului că


spaţiul disponibil pentru mişcarea fluidului (pori, canale) este restrâns, iar pe de altă
parte din cauza hidrofiliei argilei.

1
Consecinţele constau într-o creştere a saturaţiei în apă şi o reducere a mobilităţii
fluidului. Din punct de vedere electric, o formaţiune argiloasă dispersată acţionează ca
un ansamblu de conductori constând din fluidul din pori şi argilele dispersate.

c) Argila structurală (structural shale). Aceasta este reprezentată de granule sau


nodule argiloase. Se consideră că ea are multe caracteristici în comun cu argilele în
formă de lamine deoarece a fost supusă la con-strângeri similare. Totuşi efectele lor
asupra permeabilităţii şi rezistivităţii seamănă mai mult cu cele ale argilelor dispersate.
Argilele structurale şi sub formă de lamine sunt în mod esenţial de origine
depoziţională, în timp ce argilele dispersate apar prin alterarea in situ a altor minerale
(de ex: feldspaţi) sau din precipitaţie.

Toate trei tipurile de argilă prezentate pot fi întâlnite în cadrul aceleiaşi


formaţiuni argiloase.

Nisip curat Argilă laminară Argilă structurală Argilă dispersată

m m m m Dispers
L am ina r

S t r u c tu r a l

Cuarţ Cuarţ Cuarţ Cuarţ

a b c d

Fig. 7.1. Modul de distribuţie a argilei în roci,


a – rocă curată, b –rocă cu argilă laminară, c - rocă cu argilă structurală,
d – rocă cu argilă dispersată şi reprezentarea schematică a
scheletului mineral, a porozităţii şi a argilei [ 38 ]

Pentru determinarea volumului de argilă, Varg, pot fi utilizate mai multe metode
de evaluare şi anume:

- metode singulare, utilizând diagrafia unei singure metode de carotaj cum ar fi:

- diagrafia gama natural;

- diagrafia de potenţial spontan;

- diagrafia de rezistivitate;

2
- diagrafia neutronică;

- metode combinate, utilizând diagrafia a două sau mai multe metode de carotaj.

Conţinutul final de argilă se estimează ca fiind egal cu minimul valorilor


determinate prin diferitele metode din diagrafiile expuse mai sus, întrucât fiecare dintre
determinări aproximează cel mai bine conţinutul în argilă în anumite situaţii geologice
şi de conţinut a formaţiunilor:

Varg = min[(Varg)PS, ( Varg)GR, ( Varg) ρ , ( Varg)N] (7.1)

Relaţiile pentru calculul volumului de argilă prin diferite metode sunt prezentate
în tabelul 7.1.

3
Determinarea conţinutului în argilă al formaţiunilor după diagrafia geofizică (după Fertl şi Neguţ)
Tabelul 7.1
Metoda Relaţia matematică Descrierea mărimilor Condiţii favorabile Observaţii
1 2 3 4 5
A. Metode PSP EPSS – potenţialul spontan static în Nisipuri acvifere cu rezistivi- In cazul formaţiunilor purtă-
singulare: a) Varg = 1,0 − = 1,0 − α nisipuri acvifere curate; tate mică la moderată toare de hidrocarburi amplitu-
1. Potenţialul SSP EPS – potenţialul spontan în dreptul conţinând argile sub formă dinea PS-ului este mai mică, iar
spontan (PS.) stratului analizat; de lamine. Varg va fi supraestimat.
log A EPSmin potenţialului spontan minim Această valoare este supra
1,0 − α =
A − Va − B în dreptul unui strat poros-permeabil estimată şi în cazul argilelor
log curat; dispersate. Se obţin, de
1 − Va − B EPSmax potenţialului spontan maxim, asemenea, valori Varg care se
kV a ⋅ Φ arg în dreptul uni strat impermeabil; abat de la realitate pentru un
sau 1,0 − α = ; C<1,0 este o funcţie de tipul argilei; raport ρfn/ρai apropiat de
kV a ⋅ Φ arg + Φ ⋅ S io ρR ρR unitate, în cazul unor strate
unde: A= ; B= ; subţiri, ale unor efecte impor-
ρ io ρ arg tante ale invaziei filtratului de
E PS − E PS min
b) Varg = k – coeficient derivat din carotaj; noroi în strat şi în prezenţa unor
E PS max − E PS min Φ arg – porozitatea argilei; zgomote pe curba de PS sau a
unui drift al curbei (Forst şi
Si0 – saturaţia în subzona spălată. Fertl, 1981).
c) Varg = 1,0 − C ⋅ α

2. Carotajul de 1 a) ρarg – rezistivitatea argilei Strate cu porozitate mică Determinarea volumului de


rezistivitate  ρ arg  β ρR – rezistivitatea reală (roci carbonatate) sau pentru argilă din carotajul de rezisti-
a) Varg =  
 β = 1 pentru ρarg/ρR = (0,5 – 1) strate productive în care vitate nu este indicată pentru
 ρ R  β = 2 pentru ρarg/ρR < 0,5 diferenţa SA – SAir este mică strate saturate cu apă de
(SAir = saturaţia în apă zăcământ cu porozitate mare şi
1 b) ρmax – rezistivitatea unui strat ireductibilă) conţinut mare de argilă.
curat cu hidrocarburi
 ρ arg ρ max − ρ R β 1/β = 1 pentru ρarg/ρR ≥ 0,5
b) Varg =  ⋅ 
 ρ R ρ max − ρ arg 
1/β = 0,5/(1 – ρarg/ρR) pentru
ρarg/ρR< 0,5

4
Determinarea conţinutului în argilă al formaţiunilor după diagrafia geofizică (după Fertl şi Neguţ)
Tabelul 7.1- continuare
Metoda Relaţia matematică Descrierea mărimilor Condiţii favorabile Observaţii
1 2 3 4 5
3. Carotajul a) Varg = ∆J γ I γ , x − I γ ,min In succesiuni nisipoase- Relaţia “a” supraestimează
gama-natural a) ∆J γ = grezoase şi carbonatice în conţinutul în argilă al
total (GR) I γ ,max − I γ ,min care mărimea radioactivităţii formaţiunii.
β
b) Varg = ∆J γ unde: este dată de cantitatea de
Iγ,x-răspunsul carotajului GR într-o rocă argilă conţinută de colector. Aplicaţia relaţiei “b” presupune
cu un conţinut oarecare de argilă; cunoaşterea valorii
c) Varg = C ⋅ ∆J γ Relaţia “e” pentru formaţiuni coeficientului “β”, care poate fi
Iγ,min-răspunsul carotajului GR într-o
rocă curată (nisp, gresie); terţiare. determinat experimental pe
I γ, x − W Iγ,max-răspunsul carotajului GR într-o Relaţia “f” pentru roci probe de roci de pe structurile
d) Varg = argilă curată. mezozoice consolidate. geologice de interes.
Z b) β – este un coeficient empiric cu Relaţia “g” pentru formaţiuni
clastice terţiare (Forst şi
( )
valori cuprinse între 0,3 şi 0,9 dependent
Fertl, 1981).
e) Varg = 0,083 2 ∆J γ − 1,0
3, 7 de vârsta geologică a formaţiunii
argiloase;

( )
c) C – un coeficient cu valori C<1,0, de
f) Varg = 0,33 2 ∆J γ − 1,0
2 obicei egal cu 0,5 pentru formaţiuni în
care Varg<40%;

( )
d) W,Z – sunt coeficienţi geologici
g) Varg = 0,127 2 ∆J γ − 1,0
3,15 pentru o anumită structură.
4. Carotajul ΦN ΦN – porozitatea din neutronic a stratului Formaţiuni cu saturaţii mari Dă indicaţii eronate pentru
neutronic a) Varg = de analizat de gaze sau pentru roci valori mici ale porozităţii
Φ N , arg Φarg – porozitatea neutronică a argilei rezervoar cu porozitate mică neutronice a argilei şi la variaţii
şi relativ constantă mari de porozitate
Φ N − Φ N , min
b) Varg =
Φ N , arg − Φ N , min

5
Determinarea conţinutului în argilă al formaţiunilor după diagrafia geofizică (după Fertl şi Neguţ)
Tabelul 7.1- continuare
Metoda Relaţia matematică Descrierea mărimilor Condiţii Observaţii
favorabile
1 2 3 4 5
( )K K − K min
5. Carotajul a,b,c) Kmin, Thmin, Umin Condiţii similare ca în Uraniul este asociat de
spectral al a) Varg = reprezintă valorile minime cazul carotajului gama preferinţă cu materia
radiatiei gama K a − K min (apropiate de 0) sunt natural total organică, în particular cu
naturale corespunzatoare porţiunilor cu argilele bituminoase, cu

( )Th = ThTh −−ThThmin


b) Varg
cea mai mică radioactivitate din
profilul analizat
mineralele grele, cu
feldspaţii, cu rocile
a min Ka, Tha, Ua reprezintă valoarea carbonatice depuse în
maximă (valoarea în dreptul condiţii reducătoare, cu

( )U = UU −−UUmin
c) Varg
stratelor argiloase)
K, Th, U reprezintă valorile
tufuri şi gresii tufacee şi
în general nu este un bun
a min înregistrate în dreptul stratului indicator al conţinutului
analizat în argilă.
(I γ , Th + K ) − (I γ , Th + K ) min d) Iγ,Th+K reprezintă radiaţia
d) (Varg ) Th + K = gama dată de thoriu şi potasiu
(I γ , Th + K ) max − (I γ , Th + K ) min

6. Carotajul Σ − Σ min Σ - secţiunea transversală de Se poate aplica în sonde


secţiunii a) Varg = captură a stratului analizat; tubate
transversale de Σ max − Σ min Σ max - secţiunea transversală de
captură captură în dreptul unui strat cu
Σ m, arg Σ − Σ min argilă;
b) Varg = ⋅ Σ min - secţiunea transversală de
Σ Σ max − Σ min captură în dreptul unui strat
curat.

6
Determinarea conţinutului în argilă al formaţiunilor după diagrafia geofizică (după Fertl şi Neguţ)
Tabelul 7.1- continuare
Metoda Relaţia matematică Descrierea mărimilor Condiţii Observaţii
favorabile
1 2 3 4 5
B. Metode duale: δ mat – densitatea matricei; Se aplică în condiţii Nu se
1. Combinaţia δ fl – densitatea fluidului bune în cazul unei recomandă în
neutronic -
Varg =
(
δ mat − δ − Φ N δ mat − δ fl ) din spaţiul poros;
litologii constante condiţii de

( )
densitate de-a lungul sondă dificilă
δ mat − δ arg − Φ N ,arg δ mat − δ fl δ arg – densitatea argilei; profilului traversat sau în cazul
δ – densitatea măsurată în de sonda analizată şi variaţii
dreptul stratului analizat; atunci când pe importante de
Φ N – porozitatea din graficul dual se litologie în
carotajul neutronic; poate realiza un profilul
Φ N,arg – porozitatea din contrast net al traversat.
carotajul neutronic pentru nisipului şi argilei.
argilă.
2. Combinaţia ∆t - timpul de parcurs Metoda este mai Rezultate
densitate - acustic a) puţin dependentă de nesatisfăcătoar
(δ mat − δ ) ⋅ (∆t fl − ∆t mat ) − (∆t − ∆t mat ) ⋅ (δ mat )
pentru stratul analizat;
− δ fl ∆t mat - timpul de parcurs litologie şi variaţia e în formaţiuni
Varg =
(δ mat − δ arg )⋅ (∆t fl − ∆t mat ) − (∆targ − ∆t mat )⋅ (δ mat − δ fl )
acestei litologii, puternic
prin matrice;
precum şi de necompactizat
∆t fl - timpul de parcurs condiţiile fluidului e. Se aplică
prin fluid; din spaţiul poros. pentru argilele
Φ CA − Φ CD ∆t arg - timpul de parcurs
b) Varg = ≥0 diseminate.
Φ CA printr-un strat de argilă.
3. Combinaţia
Varg =
( )
Φ N ⋅ ∆t fl − ∆t mat − (∆t − ∆t mat ) Mărimile au aceeaşi Utilizarea acestui

Φ N ,arg ⋅ (∆t fl − ∆t mat ) − (∆t arg − ∆t mat )


neutronic - acustic semnificaţie ca mai sus. procedeu este
indicată numai în
zonele gazeifere cu
saturaţie în apă
mică.

7
1. Determinarea conţinutului în argilă din diagrafia gama natural

Modul de lucru:
- se separă pe curba gama un strat de argilă, în dreptul căruia se citeşte I γ max;

- se separă un strat poros-permeabil curat (nisip, gresie, calcar, dolomit) şi se citeşte în


dreptul lui I γ min (figura 7.2);

- se citeşte pe curba gama, în dreptul stratelor analizate valoarea I γ ;

- se calculează un indice de argilă, cu relaţia:

I γ − I γ min
I arg = (7.2)
I γ max − I γ min

- cu această valoare se calculează volumul de argilă cu relaţiile din tabelul 7.1.



Imin Imax
Linia nisipurilor

Linia marnelor

Fig. 7.2. Reprezentarea grafică a curbei gama

2. Determinarea conţinutului în argilă din diagrafia de potenţial spontan – PS


Conţinutul de argilă poate fi determinat din diagrafia de potenţial spontan prin două
metode (figura 7.3).

Modul de lucru
- se determină valoarea potenţialului spontan static, EPSS în dreptul unui strat poros-
permeabil curat, saturat cu apă de zăcământ;
- se citeşte valoarea diferenţei de potenţial ∆ EPS, în dreptul stratului analizat;
- se calculează conţinutul în argilă cu formulele din tabelul 7.1.
Sau
- se citeşte pe diagrafie EPSmin, valoarea potenţialului spontan minim în dreptul unui
strat poros-permeabil curat;

8
- se citeşte EPSmax, valoarea potenţialului spontan maxim, în dreptul unui strat
impermeabil;
- se citeşte EPS valoarea potenţialului spontan, în dreptul stratului analizat;
- se calculează conţinutul în argilă al stratului analizat cu formulele din tabelul 7.1.

PS

EPSmin EPSmax

EPSS

Linia nisipurilor

Linia marnelor
EPS

∆EPS

Fig. 7.3. Reprezentarea grafică a curbei de potenţial spontan

3. Determinarea conţinutului în argilă din diagrafia de rezistivitate


Conţinutul în argilă al colectoarelor poate fi exprimat în funcţie de rezistivitatea reală a
rocilor şi de rezistivitatea măsurată în dreptul unui strat cu argilă, fiind invers proporţională cu
prima şi direct proporţională cu cea de-a doua valoare.

Modul de lucru:
- se determină rezistivitatea reală a rocilor, ρ R din carotajul dual laterolog (DLL) sau
carotajul dual inducţie laterolog (DIL);
- se citeşte valoarea rezistivităţii argilei, ρ arg, în dreptul unui strat impermeabil;
- se determină conţinutul în argilă al stratului cu formulele din tabelul 7.1.
Conţinutul final de argilă al colectorului va fi egal cu minimul valorilor determinate prin
cele trei metode folosite şi anume:
Varg = min[(Varg)GR, ( Varg)PS, ( Varg) ρ ] (7.3)
Volumul de argilă din colector se poate determina şi cu metode duale conform cu relaţiile
din tabelul 7.1.

9
Aplicaţie:

Să se determine conţinutul în argilă al colectoarelor din Anexa 13.

Rezultatele obţinute se vor înscrie în tabelele 7.2, 7.3 şi 7.4.

Determinarea conţinutului în argilă din diagrafia gama natural

Tabelul nr. 7.2

Nr. I γ min I γ max Iγ ∆I γ Varg


strat [UAPI] [UAPI] [UAPI] - [%]

Determinarea conţinutului în argilă din diagrafia de potenţial spontan

Tabelul nr. 7.3

Nr. E PS min E PS max E PS ∆E PS E PSS Varg


strat [mV] [mV] [mV] [mV] [mV] [%]

10
Determinarea conţinutului în argilă din diagrafia de rezistivitate
Tabelul nr. 7.4

b ρR ρ arg Varg
Nr. strat
- [ Ωm ] [ Ωm ] [%]

11
12
LUCRAREA NR. 7

Determinarea porozităţii prin metode singulare din carotajul neutronic, carotajul de


densitate, carotajul acustic de viteză

Porozitatea, Φ , este definită ca raportul dintre volumul spaţiului poros, V p şi


volumul total al rocii, Vt

Vp
Φ= (8.1)
Vt

exprimată în fracţiuni zecimale, sau în procente:

Vp
Φ= ⋅ 100 [%] (8.2)
Vt

Porozitatea Φ exprimată de relaţiile (8.1) şi (8.2) reprezintă porozitatea totală sau


absolută şi caracterizează capacitatea mediului poros de înmagazinare a fluidelor. Volumul
spaţiului poros al unei roci granulare (formată din granule de rocă - figura8.1.) depinde de
dimensiunile particulelor care constituie scheletul mineral al rocii, de modul de aranjare şi de
împachetare al acestora, precum şi de gradul de cimentare. Se poate observa că în anumite
condiţii nu toate golurile comunică între ele (figura8.1.a).

Dacă se ia în considerare numai volumul porilor care comunică între ei, se poate
defini porozitatea efectivă, Φ ef ea fiind raportul dintre volumul porilor comunicanţi V pc şi
volumul total, Vt :

V pc
Φ ef = ⋅ 100, [%] (8.3)
Vt

Atunci când se ia în considerare numai volumul porilor care permit circulaţia


fluidelor, se defineşte porozitatea dinamică, Φ d ea fiind raportul dintre volumul porilor care
permit curgerea Vd şi volumul total, Vt :

sau Φ d = d ⋅ 100,[% ]
Vd V
Φd = (8.4)
Vt Vt

Ţinând seama de timpul de formare a spaţiului poros, porozitatea poate fi:


- porozitate primară (intergranulară) care s-a format în timpul depunerii
sedimentelor, ca rezultat al modului de aranjare, a dimensiunilor şi distribuţiei granulelor
sedimentare;

- porozitate secundară (fisurală) care a luat naştere după depunerea sedimentului, în


urma proceselor de fisurare, de dizolvare a unor substanţe solubile de apele subterane sau în
urma proceselor de dolomitizare etc.

Fig. 8.1. Secţiune într-o gresie cu distribuţia granulelor(a) şi a spaţiului poros (b):
Q – cuarţ; F – feldspat; C – calcit; Pc – pori comunicanţi; Pnc – pori necomunicanţi;
Vpc – volumul porilor comunicanţi; Vpnc – volumul porilor necomunicanţi [3]

Porozitatea argilelor
Rocile argiloase prezintă trei tipuri principale de discontinuităţi: spaţii între
particulele de argilă în interiorul unui domeniu, numite micro-pori; spaţii între unităţile
structurale – pori; discontinuităţi bidimensionale provocate de eforturile la care acestea sunt
supuse – fisuri.

Din punctul de vedere al mărimii spaţiilor poroase, rocile argiloase prezintă:


porozitate capilară, corespunzătoare canalelor cu un diametru cuprins între 0,5080 şi 0,0002
mm şi porozitate subcapilară, constând din pori mai mici de 0,0002 mm.

Pornind de la relaţia de definiţie a porozităţii (relaţia 8.1):

Vp
P= , (8.5)
Vt

In cazul rocilor argiloase se face precizarea că studiile efectuate asupra relaţiilor apă -
argilă au pus în evidenţă existenţa apei legate şi a apei libere conform modelului Frank-Wen.
Dacă faza lichidă (apa) umple în întregime porii dintre particulele solide atunci
porozitatea poate fi exprimată sub forma:

Vapă
ΦT arg = , (8.6)
Vapă + Varg

unde:

Varg este volumul de argilă;

Vapă - volumul de apă.

Relaţia (8.6) este discutabilă deoarece volumul de apă, Vapă, nu este suficient definit,
întrucât în formulele chimice ale mineralelor argiloase intră şi o anumită cantitate de apă,
considerată de unii autori ca făcând parte din structura mineralelor argiloase. În stare anhidră
argilele conţin un echivalent în volum de 5% până la 14% apă de constituţie cristalină. În
acest sens porozitatea argilelor devine:

Vapălib
Φ arg = , (8.7)
(Vapălib + Vapăleg ) + Varg

unde:

Vapălib - volumul de apă liberă;

V apăleg - volumul de apă legată.

Sub acţiunea unor forţe exterioare (presiune litostatică etc.) argilele îşi modifică
volumul şi implicit porozitatea. În figura 8.2 este redată relaţia dintre porozitatea
principalelor tipuri de argilă şi presiunea de compactizare, după Chilingar.

În funcţie de volumul de argilă Varg şi de indicele de porozitate al argilelor, Φarg , se


poate defini porozitatea efectivă pentru rocii argiloase, Φ ef .

Porozitatea determinată din diferitele metode de investigare geofizică răspund la


volumul total al spaţiului poros între granulele de rocă inclusiv argile.
P arg ,%

80

60

40

20

0
0,1 1 10 100 1000
p, MPa

Fig. 8.2. Porozitatea argilelor în funcţie de presiunea de compactizare [16]

Porozitatea efectivă va fi egală cu:

Φ ef = Φ − Φ arg ⋅ Varg (8.8)

unde Φ este porozitatea totală.

Fig. 8.3. Efectul tasării naturale a rocilor asupra porozităţii [14]

Adâncimea de zăcământ a rocii - presiunea litostatică exercitată de coloana de


sedimente depuse deasupra colectorului duce la micşorarea porozităţii ca urmare a procesului
de tasare (compactare), variaţia porozităţii ca urmare a acestui efect este reprezentată în
figura 8.3.

Determinarea porozităţii din diagrafia geofizică se poate face utilizând următoarele


metode:
- metode indirecte, prin care porozitatea este dedusă pe baza dependenţei factor de
formaţie - porozitate – rezistivitate; dint-o metodă de rezistivitate se determină rezistivitatea
reală sau rezistivitatea subzonei spălate, mărimi utilizate pentru calculul porozităţii.

- metode directe, sunt considerate metodele de investigaţie geofizică la care răspunsul


este direct dependent de porozitate. Aceste metode sunt cunoscute şi sub numele de metode
de porozitate:

- carotajul neutronic - CN;

- carotajul de densitate - CD

- carotaj acustic de viteză - CA.

Metodele directe se subdivid în:

- metode singulare, caz în care se foloseşte diagrafia unui singur carotaj: carotajul
neutronic, carotajul de densitate, carotajul acustic de viteză, domeniul de aplicabilitate optim
este pentru roci monominerale;

- metode duale, caz în care se utilizează câte doua diagrafii de carotaj: carotaj
neutronic - carotaj de densitate, carotaj neutronic - carotaj acustic de viteză, carotaj de
densitate - carotaj acustic de viteză, domeniul de aplicabilitate optim este pentru roci formate
din doi constituenţi mineralogici;

- metode complexe, când se folosesc toate diagrafiile, pentru roci cu litologie


complexă;

I. Determinarea porozităţii din carotajul neutronic compensat


Pentru a reduce influenţa factorilor mediului apropiat asupra răspunsului carotajului
neutronic a fost introdus carotajul neutronic cu două detectoare situate la distanţe diferite,
numit carotaj neutronic compensat.

Principiul carotajului neutronic compensat


Se consideră o sursă punctuală de neutroni rapizi situată într-un mediu infinit omogen
şi izotrop. Datorită fenomenului de împrăştiere (ciocniri inelastice şi ciocniri elastice)
neutronii pierd din energia lor şi trec de la stadiul de neutroni rapizi la stadiul de neutroni
termici, până sunt în echilibru termic cu atomii mediului. La această energie neutronii
difuzează şi au loc reacţii de captură.

Modelul teoretic folosit în carotajul neutronic compensat se bazează pe teoria difuziei


de grup.

Ecuaţiile de difuzie pentru cele două grupe de neutroni, supratermici şi termici sunt:

D1 ⋅ ∇ 2
⋅Φ1 − ∑ 1 ⋅Φ1 + S = 0 (8.9)
D2 ⋅ ∇ 2 ⋅ Φ 2 − ∑ 2 ⋅ Φ 2 + ∑ 1 ⋅ Φ1 = 0 (8.10)

Indicele 1 este folosit pentru neutroni supratermici şi indicele 2 se referă la neutroni


termici.

In ecuaţiile (8.9) şi (8.10) notaţiile sunt:

Φ - fluxul de neutroni;

S - puterea sursei de neutroni pe unitatea de volum;

D - coeficientul de difuzie;

∑ - secţiunea transversală nucleară.

Soluţiile ecuaţiilor (8.9) şi (8.10) pentru cazul unor surse punctuale într-un mediu
infinit omogen sunt:

−r
e L1
Φ1 (r ) =
Q
⋅ (8.11)
4 ⋅ π ⋅ D1 r

 − r L1 −r 
Q ⋅ L 22 e e L2 
Φ 2 (r ) =
( ) ⋅ −  (8.12)
4 ⋅ π ⋅ D 2 ⋅ L12 − L 22  r r 
 

unde: Q este puterea sursei punctuale de neutroni (neutroni/secundă);

L1 - lungimea de încetinire, care este determinată în principal de concentraţia în


hidrogen a mediului;

L2 - lungimea de difuzie a neutronilor termici;

r - distanţa.

Lungimile de încetinire sunt date de ecuaţiile:

D1
L1 = (8.13)
∑1

D2
L2 = (8.14)
∑2

Parametrii neutronilor supratermici şi termici pentru o gresie silicioasă saturată cu apă


sărată cu salinitatea de 100 000 p.p.m. NaCl sunt redaţi în tabelul 8.1.
Tabelul 8.1

Porozitatea (%) L1 (cm) L2 (cm)


5 19,1 11,5
15 12,0 7,3
30 9,6 4,6

r
L2
e
La distanţe mai mari sursă-detector (d > 70 m) în ecuaţia (8.12) termenul
r
devine neglijabil, aşa că ecuaţia se poate scrie sub forma:

 − r L1 
Q ⋅ L 22 e 
Φ 2 (r ) = ⋅
( )  (8.15)
4 ⋅ π ⋅ D 2 ⋅ L12 − L 22  r 
 

Relaţia (9.69) conţine două părţi, prima parte cuprinde parametrii corespunzători
r
L1
e
neutronilor termici L2, D2 şi supratermici L1, iar cea de a doua parte este dependentă
r
de lungimea de încetinire a neutronilor supratermici.

Este evident că prima parte poate fi eliminată dacă se face raportul a două măsurători
efectuate la două distanţe diferite r1 şi r2 se obţine expresia:

− (r1 − r2 )
Φ 2 (r1 ) ≅  r2  ⋅ e L1
Φ 2 (r2 )  r1  (8.16)

Răspunsul Carotajului Neutronic Compensat (CNL)


Dispozitivul de CNL măsoară fluxul de neutroni termici la detectorul C1 şi C2.
Raportul celor două măsurători este convertit, de echipamentul de la suprafaţă, în valori de
porozitate.

Raza de investigaţie şi rezoluţia verticală


Raza de investigaţie este dependentă de conţinutul în hidrogen al formaţiunii şi de
distanţa sursă – detector.

Pentru CNL raza de investigaţie este dependentă de porozitate şi variază de la 2” -


pentru formaţiuni compacte, până la aproximativ 7” - pentru formaţiuni cu porozitate de 30
%.

Rezoluţia verticală este de 10”.

Factorii care influenţează măsurătorile


- conţinutul în hidrogen al mediului;
- conţinutul în argilă al formaţiunii;
- compoziţia mineralogică;
- prezenţa elementelor cu secţiune mare de captură;
- salinitatea apei de zăcământ;
- prezenţa hidrocarburilor.

Forma de prezentare a Carotajului Neutronic Compensat (CNL)


În carotajul neutronic epitermal compensat valorile densităţii neutronilor epitermici
sunt convertite direct în valori de porozitate pentru calcare. În acest caz pe trasa din dreapta a
diagramei de carotaj radioactiv este înscrisă curba de variaţie a porozităţii aparente pentru
calcare a formaţiunilor geologice în funcţie de adâncime. Valorile de porozitate sunt
exprimate în procente (figura 8.4.).

Aplicaţiile carotajului neutronic


- determinarea porozităţii rocilor;

- plasarea limitei apă-petrol, petrol-gaze şi apă-gaze;

- identificarea litologiei în combinaţie cu alte carotaje.

Modul de lucru
- se separă stratele poros-permeabile;

- se citeşte indicele de porozitatea aparentă pentru calcare în dreptul stratelor analizate


- φ NCa

- se separă un strat impermeabil (de argilă) pe curba neutronică şi se citeşte în dreptul


lui indicele de porozitate neutronică - φ arg

- se face corecţia cu litologia a valorilor de porozitate citite în dreptul stratelor


analizate astfel:

- pentru gresii: φ N = φ Ca + 4 (8.17)

- pentru dolomite: φ N = φ Ca – 6 (8.18)

- pentru calcare: φ N = φ Ca (8.19)

Se calculează porozitatea efectivă:

Φ efN = Φ N − Varg ⋅ Φ arg (8.20)

unde Varg este volumul de argilă ce se poate determina prin metoda prezentată în lucrarea nr.
7.
Fig. 8.4. Forma de prezentare a carotajului neutronic compensat [ 5 ]

II. Determinarea porozităţii din carotajul de densitate


Pentru efectuarea carotajului de densitate în sondă se introduce un dispozitiv de
investigare de o construcţie specială (figura 8.5), care conţine o sursă de radiaţii gama şi un
sistem de detecţie. Sursa este separată de sistemul de detecţie de un ecran de plumb pentru ca
la detector să nu ajungă radiaţiile gama directe. Sistemul de detecţie este prevăzut cu două
detectoare de radiaţii gama D1, şi D2 situate la distanţe diferite de sursă. Atât sursa cât şi
detectoarele sunt prevăzute cu canale colimatoare prin care pătrund radiaţiile gama de la sursă
în formaţiune, respectiv din formaţiune la detector. Pentru a reduce influenţa coloanei de
noroi asupra valorilor de densitate măsurate, dispozitivul este presat cu canalele colimatoare
pe peretele sondei cu ajutorul unui braţ excentric. Acest dispozitiv este numit dispozitivul de
densitate compensat.

Fig. 8.5. Reprezentarea schematică a dispozitivului pentru


carotajul de densitate compensat (după Schlumberger,1972)

Mediul investigat este format din turta de noroi cu densitatea, δ tn, şi grosime htn şi
formaţiunea geologică cu densitatea δ . Aşa cum s-a arătat mai sus radiaţia gama ajunsă la
detector este influenţată de tot mediul pe care îl parcurge. Rezultă de aici că turta de noroi,
împreună cu neregularităţile peretelui sondei influenţează radiaţia gama măsurată.

Detectorul apropiat (D1) de sursă are o sensibilitate mărită la mediul direct în contact
cu dispozitivul permiţând evaluarea influenţei turtei de noroi şi rugozităţii peretelui sondei.
Detectorul plasat la distanţă mai mare (D2) permite evaluarea densităţii formaţiunii, însă în
această valoare este inclusă şi influenţa turtei de noroi. Această influenţă este eliminată cu
ajutorul radiaţiei gama măsurată de detectorul D1, şi se obţine valoarea densităţii corectate.
Corecţia se execută automat şi se înregistrează densitatea formaţiunii corectate δ şi corecţia
care a fost aplicată.

Calibrarea aparaturii se efectuează în mai multe etape şi anume:

- în prima etapă se efectuează calibrarea aparaturii în formaţiuni calcaroase de înaltă


puritate saturate cu apă dulce şi densităţi, respectiv porozităţi, cunoscute;

- în a doua etapă se efectuează o verificare a calibrării cu ajutorul unor blocuri de


aluminiu. Aceste blocuri au o geometrie şi o compoziţie specială şi caracteristicile lui sunt
raportate la formaţiunile calcaroase.
- în final, se efectuează o calibrare la sondă cu un dispozitiv care produce un semnal
cu intensitate cunoscută pentru verificarea sistemului de detecţie.

Adâncimea de cercetare (raza de investigare) a mediului investigat este de 20 - 30 cm.


Punctul de măsură este plasat la jumătatea distanţei dintre cele două detectoare.

Prezentarea diagramelor de carotaj de densitate


In figura 8.6 este prezentată o diagramă de carotaj de densitate pe care se poate
observa:

- variaţia densităţii globale a formaţiunilor geologice traversate de sondă în funcţie de


adâncime este redată sub forma unei curbe continue înscrisă pe trasa din dreapta a diagramei.
Densitatea este înscrisă în scară liniară, marcată grafic în antetul diagramei, şi egală cu 0,05
g/cm3/diviziune, ceea ce corespunde unei variaţii a densităţii cuprinsă între 2 şi 3 g/cm3.
Totodată se înregistrează şi curba de corecţie ∆δ , permiţând evaluarea corecţiei determinată
de turta de noroi şi neregularităţile peretelui sondei;

- simultan cu curba de densitate se înregistrează de obicei curba gama şi


cavernograma care se înscriu pe trasa din stânga.

Aplicaţii carotajului de densitate:


- determinarea porozităţii formaţiunilor;

- separarea litologică a formaţiunilor;

- corelarea formaţiunilor;

- folosirea datelor de densitate în prospecţiunea de suprafaţă (gravimetrică şi


seismică)

Modul de lucru:
- se separă colectoarele;

- se citeşte valoarea de densitate în dreptul stratelor analizate, δ ;

- se stabileşte densitatea fluidului de foraj, δ fl (1,0 g/cm3 – pentru noroaie dulci şi 1,1
g/cm3 – pentru noroaie sărate);

- se determină densitatea matricei în funcţie de litologie sau din graficul de


dependenţă rezistivitate -densitate, vezi - Anexa 23;

- se calculează volumul de argilă Varg, prin metodele prezentate în lucrarea nr. 7;

- se determină porozitatea cu ajutorul relaţiilor:

- pentru strate curate, fără conţinut în argilă:


δ ma − δ
φD = (8.21)
δ ma − δ fl

- pentru strate ce conţin argile:

δ ma − δ δ ma − δ arg
φ efD = − ⋅ Varg (8.22)
δ ma − δ fl δ ma − δ fl

Fig. 8.6. Forma de prezentare a carotajului de densitate [ 5 ]


III. Determinarea porozităţii din carotajul acustic de viteză
În carotajul acustic de viteză se determină timpul de parcurs al undei ultraacustice
dintre emiţător şi cele două receptoare ale dispozitivului dual (sau în cazul dispozitivului
compensat, timpul mediu de parcurs).

În figura 8.7 este reprezentată forma semnalului ultraacustic sosit la cele două
receptoare.

Impulsul S reprezintă momentul în care se emite semnalul ultraacustic de către


traductorul emiţător (impuls de sincronizare).

Partea din semnal notată cu P reprezintă componenta longitudinală (undă primă), iar
cea notată cu S - componenta transversală (undă secundară).

Impulsurile U (de urmărire) stabilesc timpii de parcurs între cei doi receptori R1 şi R2,
în timp ce impulsul Z ("poartă" perturbaţii)asigură eliminarea perturbaţiilor.

În cadrul carotajului acustic de viteză se măsoară intervalul de timp dintre sosirile


fronturilor de undă compresionale la cele două receptoare ale dispozitivului dual.

∆t = t 2 − t1 (8.23)

Fig. 8.7. Forma semnalului în carotajul acustic de viteză [ 5 ]

Pentru controlul calităţii înregistrării se înregistrează şi curba t1, a timpului de parcurs


până la primul receptor. Intre cele două curbe se observă un decalaj datorită timpului
suplimentar prin noroi în cazul curbei t1.

Forma de reprezentare într-o succesiune litologică, însoţită de o diagrafie naturală


este reprezentată în figura 8.8.
Curbe înregistrate

Diagrafia de carotaj acustic de viteză conţine două curbe şi anume:

- curba gama natural total înscrisă pe trasa din stânga în u.A.P.I.;

- curba ∆ t, care reprezintă timpul de parcurs unitar prin formaţiunea geologică,


înscrisă pe trasa din dreapta în µ s/ft, sau µ s/m;

Aplicaţiile carotajului acustic de viteză


- corelarea profilelor de sondă;

- interpretarea datelor de prospecţiune seismică;

- determinarea naturii litologice a rocilor şi compoziţiei mineralogice a acestora (în


combinaţie cu carotajul neutronic şi/sau carotajul de densitate);

- determinarea porozităţii rocilor colectoare.

Fig. 8.8. Forma de reprezentare a diagrafiei acustice de viteză [ 5 ]

Modul de lucru
- se separă stratele poros-permeabile;

- se citeşte timpul unitar de parcurs al undelor, ∆ t în dreptul stratelor analizate;


- se stabileşte timpul unitar de parcurs prin fluidul din spaţiul poros, respectiv filtratul
de noroi, ( ∆ tfl = 189 µ s/ft – pentru noroi dulce şi ∆ tfl = 185 µ s/ft – pentru noroi
sărat);

- se determină timpul de parcurs al undelor acustice prin matrice în funcţie de


litologie, ∆ tma sau din graficul de dependenţă rezistivitate – timp de parcurs, vezi
Anexa 23;

- se calculează volumul de argilă Varg, prin metodele prezentate în lucrarea nr. 7;

- se determină porozitatea cu ajutorul relaţiilor:

- pentru strate curate consolidate, Varg = 0:

∆t − ∆t ma
φ AC = (8.24)
∆t fl − ∆t ma

- porozitatea efectivă pentru strate argiloase consolidate ,Varg ≠ 0 :,


∆t − ∆t ma ∆t arg − ∆t ma
φ efAC = − ⋅ Varg (8.25)
∆t fl − ∆t ma ∆t fl − ∆t ma

- pentru strate curate neconsolidate, Varg = 0:

∆t − ∆t ma 100
φ AC = ⋅ (8.26)
∆t fl − ∆t ma c∆t arg

- porozitatea efectivă pentru strate argiloase neconsolidate, Varg ≠ 0 :


∆t − ∆t ma 100 ∆targ − ∆t ma
φefAC = ⋅ − ⋅ Varg (8.27)
∆t fl − ∆t ma c∆t arg ∆t fl − ∆t ma

Sunt considerate colectoare neconsolidate statele care au în culcuş şi în acoperiş roci


argiloase cu ∆t arg > 100µs / ft . Pentru a determina factorul de corecţie în relaţia 8.26 porozitatea
din acustic se consideră egală cu porozitatea din neutronic şi/sau densitate, astfel relaţia 8.26,
se scrie

100
φ N , D = Φ AC ⋅ (8.28)
c∆t arg

de unde

100 Φ
= N ,D (8.29)
c∆t arg Φ AC
Aplicaţie:

Să se determine porozitatea, prin metode singulare, a stratelor poros-permeabile din


diagrafia geofizică din Anexa 13.

Rezultatele obţinute se vor înscrie în tabelele 8.2, 8.3 şi 8.4.

Determinarea porozităţii din carotajul neutronic

Tabelul 8.2
Nr. Hsup-Hinf Varg φ Nca φN φ efN
strat [m] - [%] [%] [%]

Determinarea porozităţii din carotajul de densitate

Tabelul 8.3
Nr. Hsup-Hinf Varg δ φD φ efD
3
strat [m] - [g/cm ] - -
Determinarea porozităţii din carotajul acustic de viteză

Tabelul 8.4

Nr. Hsup-Hinf Varg ∆t φ AC φ efAC


strat [m] - [ µ s/ft] - -
ANEXA 23

Grafic pentru determinarea parametrilor matricei

(după Schlumberger)
ANEXA 12

Antetul diagrafiei sondei A1


ANEXA 13

Diagrafie geofizică complexă sonda A1


ANEXA 18

Antetul diagrafiei sondei A2


ANEXA 19

Diagrafie complexă sonda A2


LUCRAREA NR. 8

Determinarea porozităţii prin metode duale carotaj neutronic-carotaj de densitate,


carotaj neutronic-carotaj acustic de viteză, carotaj de densitate -carotaj acustic de
viteză

Răspunsurile în diagrafiile neutronice, de densitate şi acustice depind nu numai de


porozitate, dar şi de litologia formaţiunilor investigate. Cunoscând litologia şi respectiv
parametrii matricei, ∆tma, δma şi Φ Nma, este posibilă evaluarea porozităţii intergranulare cu o
singură metodă de porozitate, la care se adaugă eventual o a doua metodă de investigaţie -
diagrafia gama natural - pentru determinarea volumului de argilă.

Problema se complică în cazul în care matricea este formată din doi sau mai mulţi
constituenţi mineralogici, cu sau fără conţinut de material argilos şi cu sau fără porozitate
secundară.

Pentru rocile formate din doi constituenţi mineralogici este indicat să se folosească
două diagrafii geofizice, respectiv combinaţii de: Carotaj neutronic - Carotaj de densitate,
Carotaj neutronic - Carotaj acustic de viteză, Carotaj de densitate - Carotaj acustic de viteză.

În cazul rocilor carbonatate cele mai frecvente amestecuri binare (cu doi constituenţi
mineralogici) sunt: calcit / dolomit, calcit / silice, dolomit / silice, dolomit / anhidrit.

Pentru roci grezoase-nisipoase, combinaţiile cele mai posibile sunt: silice / calcit,
silice / dolomit.

Pentru aceste cazuri ale rocilor "curate" cu porozitate intergranulară, formate din doi
constituenţi mineralogici principali, dacă se dispune de două metode de porozitate, pot fi
utilizate o serie de grafice de dependenţă de forma: Carotaj neutronic – Carotaj de densitate,
Carotaj neutronic - Carotaj acustic de viteză, Carotaj de densitate - Carotaj acustic de viteză.

1. Determinarea porozităţii din diagrafia combinată - carotaj neutronic şi carotaj de


densitate (CN-CD)
Dependenţa δ = f( Φ NCa) poate fi rezolvată grafic cu ajutorul Anexei 24 şi Anexei 25,
în funcţie de densitatea noroiului de foraj. Liniile caracteristice pentru gresii, calcare,
dolomite şi anhidrite sunt gradate în unităţi de porozitate, astfel că pentru un punct determinat
de două citiri pe diagrafia neutronică şi de densitate se poate stabili atât conţinutul litologic
cât şi prozitatea.

Dacă punctul de coordonate ( Φ NCa ,δ) este situat între două linii caracteristice,
matricea este compusă din cele două minerale, fiecare în procent invers proporţional cu
distanţa de la punct la linia caracteristică respectivă, iar porozitatea se citeşte funcţie de
poziţia punctului.
Dacă punctul determinat este situat pe una din liniile caracteristice, matricea este
compusă din mineralul corespunzător liniei, iar porozitatea se va citi pe segment, funcţie de
poziţia punctului pe linie.

2. Determinarea porozităţii din diagrafia combinată - carotaj neutronic şi carotaj


acustic de viteză (CN-CA)
Dependenţa ∆t = f( Φ NCa) se poate rezolva grafic cu ajutorul Anexei 26 şi Anexei 27
în funcţie de timpul de parcurs prin fluidul de foraj, care reprezintă rezolvarea grafică a
răspunsului carotajului neutronic şi carotajului acustic. Liniile caracteristice pentru gresii,
calcare, dolomite şi anhidrite sunt gradate în unităţi de porozitate, astfel că pentru un punct
determinat de două citiri pe diagrafia neutronică şi diagrafia de carotaj acustic se poate stabili
atât conţinutul litologic cât şi prozitatea.

Dacă punctul de coordonate ( Φ NCa, ∆t) este situat între două linii caracteristice,
matricea este compusă din cele două minerale, fiecare în procent invers proporţional cu
distanţa de la punct la linia caracteristică respectivă, iar porozitatea se citeşte funcţie de
poziţia punctului.

Dacă punctul determinat este situat pe una din liniile caracteristice, matricea este
compusă din mineralul corespunzător liniei, iar porozitatea se va citi pe segment, funcţie de
poziţia punctului pe linie.

3. Determinarea porozităţii din diagrafia combinată - carotaj de densitate şi carotaj


acustic de viteză (CD-CA)
Dependenţa δ = f(∆t) se poate rezolva grafic cu ajutorul Anexei 28 şi Anexei 29 în
funcţie de timpul de parcurs prin fluidul de foraj şi densitatea fluidului de foraj, care
reprezintă rezolvarea grafică a răspunsului carotajului de densitate şi carotajului acustic.
Liniile caracteristice pentru gresii, calcare, dolomite şi anhidrite sunt gradate în unităţi de
porozitate, astfel că pentru un punct determinat de două citiri pe diagrafia neutronică şi
diagrafia de carotaj acustic se poate stabili atât conţinutul litologic cât şi prozitatea.

Dacă punctul de coordonate (∆t, δ) este situat între două linii caracteristice, matricea
este compusă din cele două minerale, fiecare în procent invers proporţional cu distanţa de la
punct la linia caracteristică respectivă, iar porozitatea se citeşte funcţie de poziţia punctului.

Dacă punctul determinat este situat pe una din liniile caracteristice, matricea este
compusă din mineralul corespunzător liniei, iar porozitatea se va citi pe segment, funcţie de
poziţia punctului pe linie.

Modul de lucru:
- Din diagrafie se citesc următoarele valori în dreptul stratelor analizate: Φ NCa, ∆t , δ.

- se alege graficul dual respectiv, funcţie de combinaţia de carotaje şi de natura fluidului


de foraj;
- se plasează valorile citite sau determinate pe abscisă şi ordonată şi se determină punctele
de coordonate:

- ( Φ NCa, δ) pentru combinaţia Carotaj neutronic - Carotaj de densitate;

- ( Φ NCa, ∆t) pentru combinaţia Carotaj neutronic - Carotaj acustic de viteză;

- (∆t, δ) pentru combinaţia Carotaj de densitate - Carotaj acustic de viteză

În funcţie de poziţia punctelor se determină, procentual cantitatea de minerale


constituente ale matricei precum şi porozitatea.

Aplicaţie:

Să se determine porozitatea, prin metode duale, a stratelor poros-permeabile din


diagrafia geofizică din Anexa 13.

Rezultatele obţinute se vor înscrie în tabelele 9.1, 9.2 şi 9.3.

Determinarea porozităţii prin metode duale din carotajul neutronic- carotajul de densitate

Tabelul 9.1
Nr. Hsup-Hinf φ Nca δ φ
3 Litologia
strat [m] [%] [g/cm ] [%]

Determinarea porozităţii prin metode duale din carotajul neutronic- carotajul acustic de
viteză

Tabelul 9.2

Nr. Hsup-Hinf φ Nca ∆t φ


Litologia
strat [m] [%] [ µ s/ft] [%]
Determinarea porozităţii prin metode duale din carotajul de densitate - carotajul acustic de
viteză

Tabelul 9.3

Nr. Hsup-Hinf δ ∆t φ
Litologia
strat [m] [g/cm ]3
[ µ s/ft] [%]
ANEXA 24

Grafic dual (carotaj neutronic-carotaj de densitate) pentru determinarea


porozităţii şi litologiei formaţiunilor geologice (după Schlumberger)
ANEXA 25

Grafic dual (carotaj neutronic-carotaj de densitate) pentru determinarea


porozităţii şi litologiei formaţiunilor geologice (după Schlumberger)
ANEXA 26

Grafic dual (carotaj neutronic-carotaj acustic de viteză) pentru determinarea


porozităţii şi litologiei formaţiunilor geologice (după Schlumberger)
ANEXA 27

Grafic dual (carotaj neutronic-carotaj acustic de viteză) pentru determinarea


porozităţii şi litologiei formaţiunilor geologice (după Schlumberger)
ANEXA 28

Grafic dual (carotaj acustic de viteză-carotaj de densitate) pentru determinarea


porozităţii şi litologiei formaţiunilor geologice (după Schlumberger)
ANEXA 29

Grafic dual (carotaj acustic de viteză-carotaj de densitate) pentru determinarea


porozităţii şi litologiei formaţiunilor geologice (după Schlumberger)
LUCRAREA NR. 9

Determinarea saturaţiei în apă şi hidrocarburi, Sa şi Sh

Saturaţia în apă a unei roci este dată de raportul dintre volumul de apă, Va, din
spaţiul poros şi volumul spaţiului poros, Vp:

sau S a = a ⋅ 100, [%]


Va V
Sa = (10.1)
Vp Vp

Dacă se consideră volumul unitar total al unui eşantion de rocă cu volumul Vt =


1m şi V p = P , relaţia (10.1) devine:
3

Va
Sa = (10.2)
P

atunci, se poate scrie pentru volumul de apă relaţia:

Va = S a P (10.3)

Saturaţia în hidrocarburi a unei roci este dată de raportul dintre volumul de


hidrocarburi Vh din spaţiul poros şi volumul spaţiului poros:

sau S h = h ⋅ 100, [%]


Vh V
Sh = (10.4)
Vp Vp

În mod analog dacă se consideră volumul unitar al unui eşantion de rocă Vt =


3
1m , rezultă:

Vh
Sh = (10.5)
Φ

aşadar, se poate scrie pentru volumul de hidrocarburi:

Vh = S h ⋅ Φ (10.6)

Dacă o rocă conţine şi apă şi hidrocarburi, atunci volumul spaţiului poros saturat
cu ambele fluide:

Va + Vh = V p (10.7)

1
şi, prin împărţirea în ambii membri prin V p se obţine:

Va V h
+ = 1 sau S a + S h = 1 . (10.8)
Vp Vp

Când spaţiul poros este saturat numai cu apă de zăcământ atunci S a = 1 (


S a = 100% ) - rocă acviferă.

Dacă în colector sunt gaze şi ţiţei, volumul de hidrocarburi este:

V h = V gaze + V ţiţei (10.9)

şi împărţind la volumul spaţiului poros - Vp se obţine saturaţia în hidrocarburi:

Sh = Sgaze + Sţiţei (10.10)

V gaze Vţiţei
S gaz = sau S ţiţei = (10.11)
Vp Vp

Pentru stabilirea potenţialului productiv al oricărei roci colectoare este necesar


să se stabilească conţinutul în hidrocarburi şi apă. Estimarea potenţialului productiv se
poate efectua prin prelucrarea diagrafiei geofizice, atât pentru formaţiuni "curate", cât şi
pentru formaţiuni argiloase utilizând diferite modele.

În procesul de interpretare cantitativă, în scopul determinării saturaţiei trebuie


străbătute o serie de etape ale interpretării, după cum urmează:

determinarea grosimii efective şi a limitelor colectorului, h;

ρR
determinarea rezistivităţii reale, ;

determinarea rezistivităţii subzonei spălate;

determinarea rezistivităţii apei de zăcământ;

determinarea porozităţii, m;

determinarea factorului de formaţie, F;

determinarea saturaţiei în apă şi hidrocarburi Sa şi Sh.

Metodele de determinare a coeficienţilor de saturaţie diferă în funcţie de tipul


formaţiunilor pentru care se face evaluarea, formaţiuni curate sau argiloase,
diferenţierea făcându-se datorită efectului pe care argila o are asupra acestor
determinări.

2
Pentru formaţiuni curate, dependenţa dintre saturaţia în apă şi rezistivitatea reală
este dată de relaţia empirică stabilită de Archie:

F ⋅ ρ ai
SA = n (10.12)
ρR

unde: F este factorul de formaţie definit de relaţia:

a
F= (10.13)
Φν

în care: a - coeficient litologic determinat empiric, cu valoare de aproximativ 1 pentru


roci consolidate şi 0,62 pentru roci neconsolidate;

ν - factor de cimentare sau indice structural, cu valori ce variază de la 1,3 la 2,8


în funcţie de litologie;

Pentru roci neconsolidate se acceptă formula lui Humble:

0,62
F= (10.14)
Φ 2,15

Relaţiile de calcul pentru formaţiuni argiloase sunt prezentate în tabelul 10.1.

Cunoscând saturaţia în apă se poate calcula saturaţia în hidrocarburi totale cu


relaţia:

SH = 1− S A (10.15)

3
Ecuaţii pentru determinarea saturaţiei în apă în formaţiuni sedimentare argiloase(după Walter H. Fertl 1987)
Tabelul 10.1
Autorul Ecuaţia Tipul Observaţii
Pupon şi al.
1
=
( )
1 − Varg ⋅ S A2
+
Varg 1 Varg – argilă sub formă de lamine;
F - factorul de formaţie al nisipurilor curate;
ρR F ⋅ ρ ai ρ arg SA – saturaţia în apă raportată la spaţiul poros
Hossin 2 1 interconectat al laminelor de nisip curat;
S A2 V arg
1
= + ρ R - rezistivitatea reală;
ρ R F ⋅ ρ ai ρ arg ρ ai - rezistivitatea apei de zăcământ.
Simandoux 1 S A2 Varg 1 ε = 1 pentru valori mari ale SA;
= +ε⋅ ε < 1 pentru valori mici ale lui SA.
ρ R F ⋅ ρ ai ρ arg
I. de Witte 2 ma – concentraţia molară a cationilor interschimbabili
ai apei de formaţie;
1 2,15 ⋅ k ⋅ ma 2 k ⋅ marg marg – concentraţia molară a cationilor
= ⋅ SA + ⋅SA interschimbabili asociată argilelor;
ρR F F k – factor de conversie din marg,A în conductivitate;
F – factorul de formaţie corespunzător porozităţii
interconectate;
SA – saturaţia în apă corespunzătoare porozităţii totale
interconectate.
A.J. de Witte S A2 2 F – factorul de formaţie maxim;
1
= + Farg ⋅ S A Farg – factorul de formaţie al argilei;
ρ R F ⋅ ρ ai SA – saturaţia în apă raportată la spaţiul poros total
interconectat.
Patchet şi Rausch S 2A
1 S ρ*arg - conductivitatea datorată argilei ( ≠ ρ arg );
= + A
ρ R F ⋅ ρ ai ρ*arg F* - corespunzător porozităţii totale interconectate;

4
Ecuaţii pentru determinarea saturaţiei în apă în formaţiuni sedimentare argiloase (după Walter H. Fertl 1987)
Tabelul 10.1- continuare
Autorul Ecuaţia Tipul Observaţii
Waxman şi Smits 2 F* - corespunzător porozităţii totale
1 S A2B ⋅ Qv
= + ⋅SA interconectate;
ρ R F ⋅ ρ ai
*
F* Qv – capacitatea de schimb cationic pe
unitatea de volum de pori;
Bardon şi Pied
1 S A2 Varg ⋅ S A 2
B – conductivitatea echivalentă a capacităţii
(Ecuaţia Simandoux = + de schimb cationic a argilei sodice.
modificată) ρ R F ⋅ ρ ai ρ arg
Schlumberger 2 F – raportat la porozitatea corespunzătoare
1 S A2 Varg
= + ⋅SA
( )
fluidului liber a volumului total de rocă,
ρR 1 − Varg ⋅ F ⋅ ρ ai ρ arg inclusiv argilă laminată.
Clavier şi al.
1 S A2 (σ al − σ ai ) ⋅ VQ ⋅ QV 2 F0 – factorul de formaţie corespunzător
(Model apă duală) = + ⋅ SA porozităţii totale interconectate;
ρ R F0 ⋅ ρ ai F0 Farg – factorul de formaţie al argilei;
σ al - conductivitatea apei legate;
1  Varg ⋅ Φ arg ⋅ S A
Juhasz  2
1 S A2 1
(Ecuaţia Waxman-Smits = + − ⋅ σ ai - conductivitatea apei libere;
normalizată) ρ R F ⋅ ρ ai  Farg ⋅ ρ arg ρ ai  Φ
σ arg - conductivitatea argilei;
Doll 2 3
1 S A2 1 Varg QV – – produsul valenţă – concentraţie;
(nepublicată) = + 2Varg ⋅ + Φ arg - porozitatea argilei;
ρ R F ⋅ ρ ai F ⋅ ρ ai ⋅ ρ arg ρ arg
Φ - porozitatea.
Alger şi al.
(Model argilă dispersată) 1
=
(1 − q ) ⋅ S 2 +
2 (
q ⋅ (1 − q ) ⋅ σ arg + σ ai )⋅ S +
q 2 ⋅ σ arg 3
A A
ρR F ⋅ ρ ai F F
Husten şi Anton   3 1
1 S A2 1 1 F= Φ este porozitatea totală
= + 2Varg ⋅ ⋅ 1 − ⋅S + , unde
ρ R F ⋅ ρ ai F ⋅ ρ ai ⋅ ρ arg  ρ ai ⋅ ρ a ,e  A Φ 2t
 
interconectată.
2
2
Varg  1  ρ ai = ρ a , e
+ ⋅ 1 − 
ρ arg  ρ ai ⋅ ρ a,e 

5
Ecuaţii pentru determinarea saturaţiei în apă în formaţiuni sedimentare argiloase (după Walter H. Fertl 1987)
Tabelul 10.1- continuare
Autorul Ecuaţia Tipu Observaţii
l
Patchett şi Herrick 1
=
(
1 − Varg )
⋅ S A2 +
(
1 − Varg )
⋅ B ⋅ QV ⋅ S A +
Varg 3 F – factorul de formaţie;
(Model laminar nisip – σ ai - conductivitatea apei libere;
argilă) ρR F ⋅ ρ ai F ρ arg
σ arg - conductivitatea argilei;
Poupon şi Leveaux
σ ai ⋅V
(2−Varg )⋅σarg (2−Varg ) 4
(Formula Indonesia) 1 S A2 arg Varg Φ arg - porozitatea argilei;
= + 2⋅ ⋅ S A2 + ⋅ S A2
ρ R F ⋅ ρ ai F ρ arg B – parametru în funcţie de mobilitatea
Poupon şi Leveaux 4 cationilor;
2
(Formula Indonesia 1 S A2 Varg Varg Qv – produsul valenţă – concentraţie;
= + 2⋅ ⋅ S A2 + ⋅ S A2
simplificată) pentru ρ R F ⋅ ρ ai F ⋅ ρ ai ⋅ ρ arg ρ arg
Varg ≤ 0,5
Woodhouse (2−V ) 4
(Ecuaţia Poupon şi 1
=
S A2
+ 2⋅
σ ai ⋅ Varg arg ⋅ σ arg (2−V )
⋅ S A2 + Varg arg ⋅ σ arg ⋅ S A2
Leveaux modificată) ρ R F ⋅ ρ ai F
Φ a , l = Φ t − Φ ef
Regia-Clemenceau şi al. 4 σ al - conductivitatea apei legate;
1 S A2 σ ai ⋅ Φ1a,,72
l ⋅ σ a ,l
(Modelul “Dual Porosity”)
= + 2⋅ ⋅ S 1A,5 + Φ1a,,72
l ⋅ σ a ,l ⋅ S A
Φ a,l – porozitatea corespunzătoare apei
ρ R F ⋅ ρ ai F legate;

1 1
Tipul 1: = σ t = α ⋅ S An + γ Tipul 3: = σ t = α ⋅ S An + β ⋅ S Ar + γ
ρR ρR

1 1
Tipul 2: = σ t = α ⋅ S An + γ ⋅ S As Tipul 4: = σ t = α ⋅ S An + β ⋅ S Ar + γ ⋅ S As
ρR ρR

Ecuaţiile sunt scrise pentru un exponent de saturaţie n = 2.

6
Aplicaţie:
Să se determine saturaţia în apă şi hidrocarburi a stratelor poros-permeabile din
Anexa nr. 13 sau Anexa nr. 19.

Rezultatele se vor înscrie în tabelul următor:

Nr. ρ ai ρR Varg Φ F SA SH
strat
- [ Ωm ] [ Ωm ] - [%] - [%] [%]

7
LUCRAREA 10

Determinarea litologiei pe baza graficului M-N PLOT

În formaţiuni cu litologie complexă, evaluarea litologiei poate fi făcută utilizând graficul


M-N. Acest grafic combină datele celor trei metode de porozitate (neutronic, densistate, acustic)
pentru a furniza date cantitative despre litologie în funcţie de variabilele M şi N.

Fiecare rocă monominerală are un răspuns caracteristic dar nu neapărat unic, la cele trei
metode de porozitate. Bruke şi al. arată ca reprezentând densitatea “ δ ” în funcţie de timpul
unitar parcurs “ ∆t ” sau de răspunsul carotajului neutronic “ Φ N ” pentru o rocă monominerală
saturată cu un singur fluid, se obţine o linie dreaptă. S-au definit variabilele M şi N ca pantele
acestor linii [ (δ − ∆t ) şi (δ − Φ N ) ], date de relaţiile:

∆t f − ∆t m
M = ⋅ 0,01 (1.a)
δm −δ f

Φ N F − Φ Nm
N= (1.b)
δm −δ f

Din ecuaţiile 1 rezultă că M şi N depind de proprietăţile matricei şi ale fluidului şi nu


depinde de porozitate. În consecinţă, pentru o rocă monominerală cu porozitate variabilă se
obţine un singur punct. Înlocuind în relaţiile 1 ∆t m , δ m şi Φ N m cu ∆t , δ şi Φ N (valori citite pe
cele trei carotaje în dreptul unui colector mineral saturat cu un singur fluid) se obţine pentru M şi
N:

∆t f − ∆t
M= ⋅ 0,01 (2.a)
δ −δ f

Φ NF − Φ N
N= (2.b)
δ −δ f

unde:
∆t f - timpul unitar de parcurs prin fluidul din spaţiul poros, respectiv filtratul de noroi, şi

care are valori de 189 µs/ft – pentru noroi dulce şi 185 µs/ft – pentru noroi sărat;
∆t - timpul unitar de parcurs al undelor, citit pe diagrafie în dreptul stratelor analizate;
δ- densitatea citită din carotajul de densitate, în dreptul stratelor analizate;
δf - densitatea fluidului de foraj şi care în general are valori de 1,0 g/cm3 – pentru noroaie
dulci şi peste 1,1 g/cm3 – pentru noroaie sărate;
φ N ,ca - porozitatea neutronică aparentă pentru calcare, citită pe diagrafie în dreptul

stratelor analizate;
φ N , f - porozitatea neutronică a fluidului de foraj, care ia valori de 1 pentru noroaie dulci

sau se calculează cu relaţia de mai jos pentru noroaie sărate:


φ N , f = δ f (1 − c ) (3)

c - concentraţia în sare.

Dacă se cunosc parametrii matricei - ∆t ma , δ ma , φ N ,ma atunci aceste valori se pot folosi

în ecuaţiile de mai sus în locul valorilor ∆t şi δ citite pe diagrafie şi astfel se pot defini M şi N
pentru acel mineral.
Dacă valorile lui M şi N date de relaţiile 2 sunt plasate în spaţiul M-N, se pot identifica
mineralele componente după poziţia punctului.

Având în vedere raza de investigaţie a carotajelor acustice, neutronic şi de densitate,


fluidul din spaţiul poros al rocii este reprezentat de filtratul de noroi.

În tabelul 4 sunt reprezentate valorile lui M şi calculate pe baza datelor din tabelul 3
pentru noroi dulce şi noroi mineralizat.

Parametrii matricei şi fluidului pentru minerale comune şi tipuri de porozitate

Tabel 3
Mineral ∆t m δm Φ Nm
[CNL]
Gresie ( Vm =18.000), Φ >10% 55,5 2,65 -0,05*

Gresie ( Vm =19.500), Φ >10% 51,2 2,65 -0,05*


47,5 2,71 0,00
Calcar
43,5 2,87 0,085*
Dolomit ( Φ =5,5% - 30%)
43,5 2,87 0,065*
Dolomit ( Φ =1,5 la 5,5% 30% )
43,5 2,87 0,04*
Dolomit ( Φ =0% - 1,5%)
50,0 2,98 -0,002
Anhidrit
52,0 2,35
Gips
67,0 2,03 -0,01
Sare
Fluide ∆t f δf ΦNf

Porozitate primară
- Noroi dulce 189,0 1,00 1
- Noroi mineralizat 185,0 1,10
Porozitate secundară
Dolomite: Noroi dulce 43,5 1,00 1
Noroi mineralizat 1,10
Calcare: Noroi dulce 47,5 1,00 1
Noroi mineralizat 1,00
Gresii: Noroi dulce 55,5 1,00 1
Noroi mineralizat 1,00
* Valori medii
**Valoare determinată pe calculul indicelui de hidrogen

Din graficul dual M=f(N) pentru formaţiuni monominerale, se pot obţine următoarele
date:

-identificarea litologiei la rocile monominerale, frecvenţele maxime se plasează în jurul


punctelor de litologie dată (silice, calcar, dolomit);

-prezenţa porozităţii secundare; punctele se situează deasupra liniei calcar-dolomit în


sensul creşterii valorilor lui M;

-prezenţa gazelor; punctele sunt deplasate în partea dreapta sus faţă de linia calcar-cuarţ;

-prezenţa argilelor este semnalată prin deplasarea punctelor în partea dreapta jos.

De exemplu, dacă M şi N au valorile M=0,81 şi N=0,59, atunci acest punct este situat în
interiorul triungiului definit de punctele calcar-dolomit-cuarţ.
Graficul dual M-N

Din interpretarea graficului dual M-N rezultă că matricea este formată dintr-o mixtură de
calcar, dolomit, cuarţ. Cu toate acestea ar putea fi o mixtură de calcar-cuarţ-anhidrit sau/şi mai
puţin probabil o mixtură de dolomit-cuarţ-gips, dacă punctul este conţinut în aceste triunghiuri.
Selectarea combinaţiei se face în funcţie de condiţiile geologice.
LUCRAREA 11

Determinarea litologiei pe baza graficului MID PLOT

Determinarea litologiei, gazelor şi a porozităţii secundare prin utilizarea


graficului MID necesită utilizarea datelor din cele trei carotaje de porozitate (neutronic,
densitate, acustic).

Valorile lui M şi N pentru minerale comune


Tabel 4

Noroi dulce Noroi sărat


Mineral δ f =1 δ f = 1,1
M N M N
Gresie ( Vm =18.000) 0,810 0,636 0,835 0,667

Gresie ( Vm =19.500) 0,835 0,636 0,862 0,667

Calcar 0,827 0,585 0,854 0,621


Dolomit ( Φ =5,5 - 30%) 0,778 0,489 0,800 0,517
Dolomit ( Φ =1,5 - 5,5%) 0,778 0,500 0,800 0,528
Dolomit ( Φ =0 - 1,5%) 0,778 0,513 0,800 0,542
Anhidrit ( δ m =2,98) 0,702 0,504 0,718 0,533

Gips 1,015 0,296 1,064 0,320


Sare - - 1,269 1,086

În primul rând se determină porozitatea aparentă totală “ Φ t , a ” folosind graficele


duale neutronic-densitate şi neutronic-acustic. Această valoare a porozităţii totale este
utilizată pentru determinarea timpului unitar de parcurs pentru matrice “ ∆t m,a ” şi a
densităţii aparente pentru matrice “ δ m ,a ” cu ajutorul relaţiilor:

δ − Φ t ,a ⋅ δ f
δ m ,a = ; (3)
1 − Φ t ,a

∆t − Φ t ,a ⋅ ∆t f
∆t m , a = ; (4.a)
1 − Φ t ,a

sau

Φ t , a ⋅ ∆t
∆t m,a = ∆t − ; (4.b)
c
unde

δ , ∆t sunt densitatea respectiv timpul unitar de parcurs, citite din carotaje;

δ f , ∆t f densitatea şi timpul unitar parcurs în fluidul din spaţiul poros;

Φ t , a - porozitatea totală aparentă.

Relaţia (4.b) este o relaţie empirică, obţinută pe baza datelor de observaţie, în


care “c” este o constantă a cărei valoare este aproximativ egală cu 0,68.

Porozitatea aparentă totală nu este neapărat necesar să fie aceeaşi în ecuaţiile (3


şi 4), astfel pentru determinarea lui ∆t m,a , se foloseşte valoarea obţinută din graficul
dual neutronic-acustic iar pentru determinarea densităţii aparente pentru matrice δ m,a se
poate utiliza valoarea obţinută din graficul dual neutronic-densitate.

Pe baza relaţiei (3) şi a relaţiei (4.b) a fost construit un grafic cu ajutorul căruia
se pot determina δ m,a şi ∆t m,a .

a) MID-Plot, utilizând datele din carotajul acustic şi carotajul de densitate

Graficul MID are în abscisă valori ale lui ∆t m,a , iar în ordonată δ m,a . Pe acest
grafic sunt plasate punctele corespunzătoare matricei pentru principalele minerale
(cuarţ, calcit, dolomit, anhidrit). O matrice poliminerală va avea coordonatele ( ∆t m ,a ;
δ m,a ) al cărui punct se va plasa între punctele corespunzătoare mineralelor pure, pe
baza căruia se stabileşte corespondenţa mineralogică a matricei.

Prezenţa gazelor va deplasa punctul sau punctele corespunzătoare stratelor


analizate în zona NE a graficului. Porozitatea secundară are ca efect micşorarea valorii
lui ∆t m,a , iar prezenţa argilelor conduce la deplasarea punctelor în regiunea
corespunzătoare anhidritului.
Graficul pentru determinarea lui δm,a si ∆tm,a

b) MID-Plot, utilizând datele din carotajul litologic şi carotajul de densitate.

Graficul MID poate fi construit pe baza datelor obţinute din carotajul de


densitate şi carotajul litologic pentru identificarea litologiei.
Graficul MID-Plot

Pentru întocmirea acestuia se foloseşte densitatea aparentă pentru matrice “ δ m,a ”


şi indicele aparent de absorbţie foto-electrică volumetrică “ U m,a ” (în barni/cm 3 ).
Densitatea aparentă se determină ca la punctul b). Indicele aparent al absorbţiei
fotoelectrice volumetrice se poate calcula cu relaţia:

Pe ⋅ δ e − Φ t ,a ⋅ U f
U m,a = ’ (5)
1 − Φ t ,a

unde: Pe este indicele secţiunii transversale de absorbţie fotoelectrică;

δ e densitatea de electroni

Φ t ,a porozitatea aparentă totală

Prin definiţie: U m ,a = Pe ⋅ δ e ≈ Pe ⋅ δ (6)

în care: δ este densitatea.

Pentru o formaţiune proros-permeabilă, se poate scrie:


U = Φ ⋅ U f + (1 − Φ ) ⋅ U m,a ; (7)

U f - indicele de absorbţie fotoelectrică volumetrică a fluidului

Valorile lui δ , Pe şi U pentru principalele minerale şi fluide

Tabel 5

δ log Pe U

Cuarţ 2,64 1,810 4,780


Calcit 2,71 5,080 13,800
Dolomit 2,88 3,140 9,000
Anhidrit 2,98 5,050 14,900
Barită 267,000 4,09 1065,000
Apa (pură) 1,000 0,358 0,398
Apă (C=100 Kppm NaCl) 1,05 0,734 0,850
Apă (C=200 Kppm NaCl) 1,11 1,120 1,360
Petrol (n(CH 2 ) 1,22 δ p -0,118 0,119 0,136 δ p

Gaze (CH 4 ) 1,33 δ p -0,188 0,094 0,119 δ p

Sare 2,04 4,650 9,680

Din tabelul (5) se observă că U f este mic, iar produsul Φ ⋅ U f poate fi neglijat,
din relaţia (7) rezultând:

U U
U m,a = = (8)
1 − Φ 1 − Φ ND

Relaţia (8) este identică cu relaţia (5) dacă se consideră că porozitatea


determinată din combinaţia neutronic-densitate “ Φ N D ” este egală cu porozitatea
aparentă totală Φ t , a .

Ecuaţia (5) respectiv (8) este rezolvată grafic, δ m ,a = f (U m ,a ) , pe care sunt


plasate punctele corespunzătoare principalelor minerale.
Graficul δm,a=f(Um,a)

Pentru o matrice formată din cuarţ-calcit-dolomit pe grafic este prezentată


diagrama ternară scalară în procente pentru fiecare mineral. De exemplu, un colector
pentru care au fost determinate δ m ,a = 2,76 g / cm 3 şi U m,a = 10,2barni / cm 3 este
compus din 40% calcit, 40% dolomit şi 20% cuarţ.

Stabilirea litologiei pentru o matrice formată din trei constituenţi mineralogici se


poate realiza analitic cu sistemul:

δ m,a = f 1 ⋅ δ m1 + f 2 ⋅ δ m 2 + f 3 ⋅ δ m 3

U ma = f1 ⋅ U m1 + f 2 ⋅ U m 2 + f 3 ⋅ U m 3
1 = f + f + f
 1 2 3

în care f i este procentul din mineralul “i”


Grafic pentru determinarea δm,a şi Um,a

Indicaţii asupra litologiei, gazelor şi a porozităţii secundare pot fi de asemenea


obţinute utilizând graficul MID Plot (Matrix Identification Plot).
Pentru utilizarea acestui grafic sunt necesare trei date:
- porozitatea totală aparentă, φ a ;
- densitatea aparentă a matricei, δ ama ;
- timpul unitar aparent de parcurs prin matricea minerală, ∆t ama .

Porozitatea totală aparentă, φ a , poate fi determinată utilizând graficele duale


corespunzătoare, CN-CD şi CN-CA (corelaţii empirice – curbele roşii). Pentru datele
situate deasupra curbei corespunzătoare gresiilor pe aceste grafice, porozitatea totală
aparentă este definită printr-o proiecţie verticală pe curba corespunzătoare gresiilor.
Densitatea aparentă a matricei se determină cu relaţia:
δ − φaδ f
δ ama =
1 − φa
Timpul de parcurs aparent prin matrice se calculează cu relaţia:
t − φat f
∆t ama =
1 − φa
Porozitatea totală aparentă nu este neapărat aceeaşi în cele două relaţii de mai
sus pentru calculul densităţii aparente a matricei şi a timpului de parcurs aparent prin
matrice. Pentru utilizarea în ecuaţia timpului unitar aparent de parcurs prin matrice,
∆t ama porozitatea are valoarea obţinută din graficul dual CN-CA. Pentru determinarea
densităţii aparente a matricei, δ ama porozitatea totală aparentă are valoarea obţinută din
graficul dual CN-CD.
În locul celor două relaţii pentru determinarea parametrilor δ ama şi ∆t ama se
poate utiliza o soluţie grafică prin folosirea abacei din Anexa nr.X. Colţul din dreapta
sus al graficului se utilizează pentru determinarea timpului de parcurs aparent prin
matrice, pe când colţul din dreapta jos pentru determinarea densităţii aparente a
matricei.
În final, pentru evaluarea litologiei se utilizează graficul MID Plot, care va
permite identificarea mineralogiei rocii funcţie de poziţia punctelor reprezentate în acest
grafic. Pe acest grafic, principalele minerale constituente ale matricelor sunt
reprezentate.
Prezenţa gazelor în porii rocii determină deplasarea puntelor înspre nord-est
graficului. Porozitatea secundară face ca punctele să se deplaseze în direcţia descreşterii
valorii ∆t ama , deci spre stânga, pe când în cazul argilei, punctele vor fi deplasate spre
dreapta sau deasupra punctului corespunzător anhidritului, funcţie de dispozitivul
utilizat în carotajul neutronic (SNP log respectiv CNL log). Influenţa sulfurilor este de
deplasare a punctelor către nord-est la valori ∆t ama = 122 şi δ ama = 2.02 , iar cea
gipsului este spre sud-vest.
Anexa X