,,I.P.L.

Petru Rareş’’

RELAŢII ÎNTRE CHIMIA

ORGANICĂ ŞI CHIMIA
ANORGANICĂ

Realizator : Cobozev Alexandru

Profesor: Dorogan Elena

Soroca 2017
Chimia - reprezintă una dintre ramurile stiinţelor naturale al cărei obiect de studiu îl constituie
compoziţia, structura, proprietăţile şi schimbarea materiei [2][3]; chimia mai este numită şi „ştiinţa de
mijloc” sau „ştiinţa centrală”, întrucât conţine elemente combinate din cadrul celorlalte ştiinţe ale naturii
precum astronomia, fizica, biologia şi geologia.[4][5] Ca obiect de studiu, chimia a apărut acum câteva
milenii în anumite părţi ale lumii, mai exact în Orientul Mijlociu sub forma alchimiei [6][7][8], iar aceasta din
urmă a permis elaborarea chimiei moderne ca urmare a revoluţiei chimice (1773).

Obiectivele acestui domeniu implică în special:

 studierea materiei la nivel atomic,

 proprietăţile atomilor,

 modul de formare a legăturilor chimice,

 formarea compuşilor chimici,

 modul în care anumite substanţe interacţionează la nivel molecular şi conferă materiei

anumite proprietăţi generale,

 precum şi modul în care nivelul de interacţiune dintre aceste substanţe poate conduce la
crearea altor substanţe prin intermediul unor reacţii chimice[9].

În majoritatea studiilor chimiei energia şi entropia sunt deosebit de importante.

Disciplinele cuprinse în chimie sunt grupate tradiţional după tipul de materie studiată sau tipul de
studiu. Acestea includ chimia anorganică (studiul materiei anorganice), chimia organică (studiul
materiei organice), biochimia (studiul substanţelor găsite în organismele biologice, vii), chimie
fizică (studiile legate de energie despre sistemele chimice la scară macromoleculară, moleculară
şi submoleculară), electrochimie, chimia analitică (analiza mostrelor de material pentru a
dobândi o înţelegere a compoziţiei chimice şi structurii acestuia) etc. Multe alte discipline
specializate au apărut în anii recenţi, de exemplu neurochimia - studiul chimic al sistemului
nervos.

Domeniul chimiei se imparte in: chimia anorganica, chimia anorganica si

chimia fizica. Chimia anorganica studiaza proprietatile fizice si chimice ale
elementelor si combinatiilor lor (in afara de compusii carbonului studiati de
chimia organica), precum si legile generale ale combinarii chimice. Chimia
organica studiaza combinatiile carbonului cu cateva elemente ( hidrogen,
oxigen, azot, sulf, halogen etc.). Denumiarea de chimie organica provine din
conceptia gresita care a dominat pana la inceputul sec. al XIX-lea, potrivit
careia substantele organice nu ar putea proveni decat din organismele vii.
Sintetizarea substantelor organice din substante minerale ( realizata pt. Prima
oara de Wohler in 1828 prin sintetizarea ureii din substante tipic anorganice) a
spulberat aceasta conceptie gresita si a dovedit inca o data uniatea materiala,
indestuctibila a lumii.
Chimia organică este ramura chimiei care se ocupă cu studiul structurii,
proprietăţilor, reacţiilor de sinteză sau de descompunere a compuşilor organici.[1] Printre
compuşii organici se numără hidrocarburile (compuşi formaţi doar din carbon şi hidrogen), dar şi
o gamă largă de substanţe derivate de la hidrocarburi, care pot conţine şi oxigen, azot, sulf,
fosfor, halogeni sau bor, precum şi alte elemente, dar în cantităţi mult mai mici.[1][2][3].

Abordarea modernă a chimiei organice presupune extinderea cunoştinţelor legate de elementele

care pot forma compuşi organici. Astfel, a apărut chimia organometalică, ca o ştiinţă de trecere
între chimia anorganică şi organică. De asemenea, se mai studiază şi metaloizii ca elemente din
constituţia compuşilor organici.

Studiul chimiei organice este necesar într-o gamă largă de domenii, întrucât ajută la fabricarea
multor produse comerciale (precum cele farmaceutice, petrochimice şi derivaţi ai lor, plastice şi
explozivi). De asemenea, chimia organică este o ştiinţă de legătură, fiind punctul de plecare
pentru alte ştiinţe: chimia organometalică, biochimia, farmacologia, chimia polimerilor, ştiinţa
materialelor, etc.[

Separare şi purificare

Deoarece compuşii organici există de obicei sub formă de amestec, există o varietate de tehnici
care au fost dezvoltate din necesitatea de a purifica şi separa substanţele, o metodă importantă
fiind cromatografia. Printre metodele tradiţionale se numără distilarea, cristalizarea şi extracţia
(cu solvent). Printre metodele moderne de analiză folosite în chimia organică se numără:[10]

 Spectroscopia prin rezonanţă magnetică nucleară (RMN)

 Analiza elementală, calitativă şi cantitativă, pentru determinarea compoziţiei în elemente

a moleculei

 Spectrometria de masă, pentru determinarea masei molare

 Cristalografia, pentru determinarea geometriei moleculare

Nomenclatură

Numele compuşilor organici pot fi sistematice, nomenclatura fiind recomandată de IUPAC,[11] sau pot fi
folosite în schimb denumiri compune, nesistematice, tradiţionale. Nomenclatura nesistematică nu indică
şi strucura unui compus, deşi de cele mai multe ori este mai simplă şi mai puţin ambiguă. Pentru
moleculele complexe, se folosesc denumirile comune, fiind mai simple. De exemplu, numele sistematic
pentru dietilamida acidului lisergic (sau LSD) este (6aR,9R)-N,N-dietil-7-metil-4,6,6a,7,8,9-
hexahidroindolo-[4,3-fg] chinolin-9-carboxamidă.
Clasificare
Chimia organică poate fi definită şi ca chimia hidrocarburilor şi a derivaţilor acestora. Astfel, după natura
atomilor care compun molecula unui compus organic, există două mari categorii: hidrocarburi şi derivaţi
funcţionali. Cei din urmă conţin pe lângă hidrogen şi carbon un atom sau un grup de atomi care conferă
moleculelor proprietăţi fizice şi chimice specifice, şi se numeşte grupă funcţională sau funcţiune.[12] De
asemenea, există şi categorii speciale, precum compuşii heterociclici.

Hidrocarburi

Compuşi alifatici

 Hidrocarburi saturate

 Alcani

 Izoalcani

 Cicloalcani

 Hidrocarburi nesaturate

 Alchene

 Alchine

 Alcadiene

Compuşi aromatici
Hidrocarburile aromatice sunt molecule cu catenă închisă ce conţin legături duble conjugate. Cea mai
cunoscută categorie de hidrocarburi aromatice sunt arenele, dar mai există şi alte exemple, precum
unele anulene.

Derivaţi funcţionali

ADN-ul (acidul dezoxiribonucleic) este un compus organic complex, întâlnit în toate fiinţele vii.

 Compuşi halogenaţi

 Compuşi hidroxilici: alcooli şi fenoli

 Amide

 Compuşi carbonilici: aldehide şi cetone

 Acizi carboxilici
Compuşi heterociclici

Biomolecule

Biochimia este ştiinţa care ajută la studiul biomoleculelor, acestea fiind compuşi organici care
stau la baza funcţionării organismelor vii. Majoritatea biomoleculelor au molecule mari, cu
catene lungi, şi pot fi polimeri (cum sunt peptidele şi proteinele, ADN-ul, ARN-ul şi
polizaharidele). Exemple de biomolecule larg răspândite sunt amidonul (la animale şi plante) şi
celuloza (la plante).

Grăsimi Proteine Zaharide Vitamine

Chimie anorganică este o ramură a chimiei care studiază proprietăţile elementelor

chimice şi a compuşilor anorganici (toşi compuşii chimici formaţi din aceste elemente, cu
excepţia celor organici, care sunt subiectul chimiei organice). Interpretarea compuşilor
anorganici se face cel mai bine prin modele calitative ale mecanicii cuantice. Această ramură are
aplicaţii extrem de diverse în industria chimică, prin studiul catalizatorilor, polimerilor,
pigmenţilor, surfactanţilor, combustibililor, etc.[1]

Fiind o ştiinţă experimentală, informaţiile fundamentale despre reactanţi, produşi de reacţie sau
mecanismele de reacţie sunt obţinute prin observaţii experimentale. Diversele ramuri ale chimiei
anorganice (chimia organometalică, chimia polimerilor anorganici, chimia combinaţiilor
complexe) sunt într-o continuă dezvoltare. Chimia anorganică are în sfera de studiu reacţiile
chimice, legăturile chimice, proprietăţile elementelor chimice din sistemul periodic şi a
compuşilor formaţi de aceştia.

Concepte de bază

Mulţi compuşi anorganici sunt compuşi ionici, care sunt formaţi din cationi şi anioni. Un
exemplu ar fi sarea numită clorură de magneziu, MgCl2, care este formată din cationi de
magneziu Mg2+ şi anioni de clor, Cl−. În aceşti compuşi suma sarcinilor electrice este mereu nulă,
ei fiind neutrii din punct de vedere electric. Doi parametrii care ajută la descrierea ionilor sunt
potenţialul de ionizare (pentru cationi) şi afinitatea pentru electroni (pentru anioni).[2]

Principalele clase de compuşi studiaţi de chimia anorganică sunt acizii şi bazele anorganice,
sărurile şi oxizii (pot fi oxizi acizi sau bazici). Dintre săruri, cele mai importante sunt sulfaţii,
halogenurile şi carbonaţii. În stare solidă, aceştia au de cele mai multe ori o conductivitate
electrică scăzută şi au tendinţa de cristalizare. Solubilitatea în apă compuşilor anorganici variază
mult, aceştia putând fi foarte solubili (NaCl) sau practic insolubili (SiO2).

În chimia anorganică sunt cunoscute mai multe tipuri de reacţii chimice, printre care se numără
reacţiile de descompunere, de combinare sau de dublu schimb. Cea din urmă, specifică
compuşilor anorganici, are loc când se interschimbă doi ioni componenţi a două săruri diferite,
fără să se modifice stările de oxidare. În reacţiile redox, unul dintre reactanţi, numit agent
oxidant, îşi micşorează numărul de oxidare, iar celălalt, numit agent reducător, îşi măreşte
numărul de oxidare, ceea ce produce un transfer de electroni.[3] Transferul de electroni poate avea
loc şi indirect, de exemplu în baterii, un concept-cheie în electrochimie.
Compuşi anorganici

Compuşii anorganici sunt răspândiţi în natură sub forma mineralelor. Solul conţine, de exemplu,
sulfuri de fier (cum este pirita) şi sulfaţi de calciu (gipsul). De asemenea, unii compuşi
anorganici pot fi biomolecule, ca de exemplu electroliţi (clorura de sodiu), ca ioni fosfat (în
alcătuirea ATPului şi a ADN-ului), etc.

Deşi chimia organică este numită şi „chimia carbonului”, există unii compuşi ai carbonului care
sunt consideraţi a fi compuşi anorganici:

 grafitul, diamantul şi fulerenele

 carbonaţii şi hidrogenocarbonaţii (numiţi şi bicarbonaţi: bicarbonat de sodiu)

 carburile (carbură de calciu)

 acidul cianhidric şi cianurile (cianură de potasiu)

Sinteza anorganică
Deşi unele specii anorganice pot fi obţinute din surse naturale, majoritatea sunt sintetizate uşor în
laborator sau în fabrici. Metodele de sinteză anorganică pot fi clasificare după volatilitatea sau
solubilitatea reactanţilor componenţi.[4] Compuşii anorganici solubili pot fi preparaţi folosind metode din
sinteza organică. Primul compus anorganic important sintetizat, prin procedeul Haber, a fost nitratul de
amoniu, utilizat ca şi fertilizator. Compuşii anorganici sunt sintetizaţi, în majoritate, pentru a fi utilizaţi ca
şi catalizatori (oxid de vanadiu (V), clorură de titan (III)) sau pe post de reactivi în chimia organică (hidrura
de litiu şi aluminiu).

Ramurile chimiei
Cinetică chimică · Chimie cuantică · Cristalochimie · Fizică chimică ·
Electrochimie · Femtochimie · Fotochimie · Magnetochimie · Chimie nucleară ·
Fizice
Radiochimie · Spectroscopie · Stereochimie · Ştiinţă de suprafaţă · Termochimie
· Termodinamică chimică
Biochimie · Biogeochimie · Chimie bioorganică · Chimie biofizică · Biologie
Organice chimică · Chimia fulerenelor · Chimie medicală · Neurochimie · Chimie organică
· Farmacie · Chimie organică fizică · Chimia polimerilor · Petrochimie
Chimie bioanorganică · Chimia agregatelor · Chimie anorganică · Ştiinţa
Anorganice
materialelor · Geochimie · Chimie organometalică
Astrochimie · Chimia actinidelor · Chimie alimentară · Chimie analitică · Chimie
atmosferică · Educaţie chimică · Chimie computaţională · Chimie teoretică ·
Altele Cosmochimie · Chimie ambientală · Inginerie chimică · Chimie ecologică ·
Chimie verde · Matematică chimică · Sinteză chimică (Sinteză organică) · Chimia
supramoleculelor · Stoechiometrie

exemplele de compuşi organici şi anorganici , diferenţa între ele

Compusi organici:alcani,alchene,alchine,arene,alcooli,fenoli,amine,zaharide,
Compusi anorganici:acizi-HCl,H2SO4,HNO3;sulfati-Na2SO4,BaSO4,FeSO4;carbonati-
CaCO3,MgCO3,ZnCO3;azotati-AgNO3,NaNO3,Al(NO3)3;hidroxizi-NaOH,KOH,Ca(OH)2
Compusii organici sunt compusi care difera de compusii anorganici prin marimea moleculei pe de-o
parte,iar pe de alta parte,orice compus organic are in compozitia lui neaparat CARBON si HIDROGEN pe
langa alte elemente precum azot,sulf,oxigen etc.
Tot ce contine carbon si hidrogen sunt compusi organici.

P.S.

Concluzie: Chimia organic si cea anorganica joaca un rol foarte important in viata de zi cu zi fiind inconjurati de
substante organice si anorganice si folosindule in diferite domenii…

Bibliografie:
www.google.com
www.wikipedia.com
www.chimik.sr
www.diler.md
www.portal.cox.org
www.portal.marihuana.md
www.hramu.soroca.md
www.vrem.acasa.md
www.vine.bacu.md