1

BUZESCU MARIETA (student Universitatea Hyperion - cursuri complementare,

Facultatea de psihologie)

PROCESUL DE CONSILIERE REALIZAT ÎN MEDIUL ȘCOLAR DIN

ROMÂNIA

I. CE ESTE CONSILIEREA?

Termenul consiliere este de origine latină consilium înseamnă sfătuire,

îndrumare. Consilierea este un proces acţional specializat realizat de consilier
și/sau psiholog de susţinere și orientare a persoanelor aflate în dificultate. Inskipp
F. şi John H. (1984) menţionează: ”consilierea este o cale de a relaţiona şi de a
răspunde unei alte persoane, pentru ca aceasta să fie ajutată să-şi exploreze
gândurile, emoţiile şi comportamentul în direcţia câştigării unei înţelegeri de sine
mai clare şi pentru a învăţa să găsească şi să utilizeze părţile sale mai tari/
resursele, astfel, încât să se poată confrunta cu viaţa mai eficient, luând decizii
adecvate şi acţionând coorespunzător.”

II. TIPURI DE CONSILIERE

Consilierea este de mai multe tipuri stabilite în funcție de nevoile

beneficiorilor:
− Consilierea medicală - cu referire la condiţiile adecvate dezvoltare
biofiziologică a organismului uman și de menţinere a unei stări optime de sănătate
a acestuia. Este realizată de personalul specializat, medici şi asistenţi medicali;
− Consilierea socială - cu referire la acţiunile de sprijin a persoanelor
vulnerabile.
Este realizată de asistenţii sociali;
− Consilierea religioasă - cu referire la acţiunile de sprijin a persoanelor
care au nevoie de ajutor şi îndrumare spirituală și religioasă. Este realizată de preoţi
şi consilieri pe probleme teologice;
- Informaţională - oferirea de informaţii pe domenii/teme specifice;
 2

- Educaţională - oferă repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală,

emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor;
- De dezvoltare personală - vizează formarea de abilităţi şi atitudini care
permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării
de bine;
- Suportivă - oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material;
- Vocatională - dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;
− Consilierea psihologică - cu referire la sprijinul acordat persoanelor care,
în anumite momente ale existenţei lor, au dificultăţi în adaptarea la solicitările
vieţii, manifestate prin disfuncţionalităţi şi dezechilibre ale structurilor lor de
personalitate. Este realizată de psihologi, consilieri pe probleme psihologice şi
psihoterapeuţi cu competenţe specifice.
Un alt tip de consiliere este:

- Consilierea psihopedagogică - cu referire la sprijinul, ajutorul și

orientarea acordate elevilor şi părinţilor acestora și personalului didactic. Este
realizată de psihologul/ consilierul şcolar, cadrele didactice, iar în mediul familial,
aceasta este realizată de către părinţi prin intermediul educării, sfătuirii şi orientării
propriilor copii.
Un nou tip de consiliere și intervenţie sociopsihologică, fundamentată şi validată
ştiinţific de către Cuzneţov Larisa, este consilierea ontologică complexă a familiei.
Acest tip de consiliere „include o dimensiune pluridisciplinară, sociopsiho-
pedagogică şi una transdisciplinară – filosofică, care presupune formarea la
beneficiari a unei poziţii existenţiale din perspectivă ontologică, centrată pe unitatea
dintre conştiinţa şi conduita morală, autoperfecţionarea continuă, spiritualizarea vieţii
personale şi a celei familiale. Beneficiarului i se acordă un astfel de ajutor şi susţinere
ca el să devină apt de a-şi soluţiona nu numai problemele cu care s-a adresat la
consilier, dar şi să fie în stare de a anticipa şi evita dificultăţile ce pot apărea şi
reechilibra, la necesitate, modul de viaţă, elaborându-şi perspective şi strategii
existenţiale optime.” Micleușeanu Zinaida, Cuznețov Larisa - BAZELE
CONSILIERII, 2015.
 3

III. CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ

Consilierea psihopedagogică este un proces complex ce descrie relaţia

interumană de ajutor dintre o persoană specializată, consilierul, şi o altă persoană,
clientul, care solicită asistenţă de specialitate. Psihoterapia este direcţionată spre o
schimbare de personalitate în timp ce consilierea psihopedagogică reprezintă “un
proces al cărui scop nu este o schimbare a persoanei, ci de a-l face pe individ să
utilizeze şansele pe care le are pentru a putea face faţă problemelor vieţii.” (Tyler,
1961). Consilierea este şi un proces de învăţare menit să orienteze clientul spre
acţiune (Egan, 1990). Comportamentul problematic (observabil, măsurabil şi evident)
este rezultatul învăţării inadecvate. În timpul consilierii elevul, profesorul sau
părintele se simte investit cu puterea de a-şi accepta şi recunoaşte situaţiile de viaţă
problematice, de a găsi soluţii alternative şi de a crea propriile strategii de rezolvare a
problemelor.

Marii filosofi: Socrate, Cicero, Seneca, Confucius, M de Montaigne, Bacon F.,

Pascal B., Kant I., Shopenhauer, au contribuit la consolidarea consilierii, prin
promovarea ideilor psihopedagogice şi a temelor filosofice care au dus la formarea
moralităţii şi educarea eficientă a tinerilor.

Consilierea psihopedagogică în şcoală trebuie să fie “unitatea a trei secvenţe

operaţionale:

- diagnostic-constatativă,

- formativ-profilactică şi

- terapeutică-recuperatorie” (Golu, P.,1993).

IV. Consilierea psihopedagogică vs. consilierea educațională

Consilierea psihopedagogică este realizată de către psihologul şcolar în cabinetul

de consiliere, iar consilierea educațională se desfăşoară de către profesor în cadrul
orelor de dirigenţie sau de curs, ca disciplină obțională.
 4

Consilierea psihopedagogică Consilierea educațională

- evaluare psihologică - cunoașterea și imaginea de sine

- consiliere în probleme emoționale - dezvoltarea unor abilități de comunicare

(anxietate, depresie)
- dezvoltarea unor abilități sociale
- consiliere în probleme de comportament
- dezvoltarea unor abilități de prevenire a
(hiperactivitate, agresivitate)
consumului de alcool, droguri, tutun
- consiliere în probleme de învățare (eșec
- dezvoltarea unei psihosexualități
școlar, abandon școlar)
sănătoase
- proiecte de prevenție
- prevenirea HIV/SIDA
- terapie individuală și de grup
- prevenirea anxietății, depresiei
- organizează cursuri de formare și de
- consiliere vocațională
informare pt profesori și părinți

- managementul stresului, a timpului

- intervenții în situații de criză

- tehnici de învățare eficientă

- dezvoltarea creativității

V. Consilierea individuală și de grup în consilierea psihopedagogică

Consilierea individuala este o interactiune personala intre consilier si client, in

cadrul careia consilierul asista clientul in rezolvarea problemelor mentale, emotionale
sau sociale. Consilierea individuala se desfasoara in sedinte care ofera clientului
 5

maxima confidentialitate ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau

atitudinilor problematice. Consilierul si persoana consiliata formeaza impreuna o
echipa.

Consilierea de grup presupune o relationare a consilierului cu un grup ai caror

membri au o problema comuna. Procesul de consiliere valorifica experienta si
cunostintele fiecarei persoane asistate. La nivelul grupului se stabileste o retea sociala
prin care sunt dezvoltate, pentru fiecare individ in parte, metodele si planurile de
clarificare a situatiei existente, ajungandu-se la individualizarea problemei. Acest tip
de interactiune contribuie nu numai la dezvoltarea individului dar si a grupului ca
intreg. In consilierea de grup se cristalizeaza un sentiment de comunitate avand la
baza nevoia de afiliere, apartenenta, se clarifica dorinte, nevoi si optiuni, iar
autorealizarea pozitiva a fiecarui membru este raportata la dinamica grupului.

Obiectivele consilierii de grup vizeaza crearea unui mediu care sa dezvolte

participantilor capacitatea de a obtine informatii si abilitati, de a-si forma atitudini
constructive.

Consilierea elevilor - in probleme legate de: autocunoastere, imaginea de sine,

adaptare si integrare sociala, reusita scolara, crize de dezvoltare, situatii de criza,
rezolvarea si depasirea unui conflict, insusirea de tehnici de invatare eficiente,
orientare a carierei.

Consultatii cu profesorii - in probleme legate de: cunoasterea elevilor, intelegerea

problemelor elevilor, sprijin in dezvoltarea lor, asigurarea echilibrului intre cerintele
scolare si posibilitatile elevilor, in identificarea cauzelor inadaptarii scolare,
optimizarea relatiei scoala-elev

Consultatii cu parintii - in probleme legate de : cunoastere a copiilor lor,

intelegerea nevoilor si a comportamentului lor, identificarea factorilor de risc in
integrarea familiala, scolara, sociala, ameliorarea relatiei cu propriii copii, sprijinirea
scolii in educatia copilului.
 6

VI. ȘCOALA ȘI FAMILIA ÎN CONTEXTUL CONSILIERII

PSIHOPEDAGOGICE

Având în vedere complexitatea relaționării între cele două instituții

(școala și familia), ideea colabărării între acestea capătă noi valențe. În relația cu
școala, părintele își asumă mai multe responsabilități:
- părintele „învață“ – se informează asupra modului de conducere și organizare a
procesului instructiv-educativ;
- părintele ajută – sprijină școala în realizarea unor proiecte și activități;

- părintele devine un suport al imaginii pozitive despre școală – înțelege

importanța școlii în formarea copilului său și are o atitudine pozitivă față de
școală;

- părintele devine o sursă de informație complementară – furnizează dirigintelui

sau învățătorului informații despre comportamentul copilului în familie, despre
problemele afective și de sănătate ale acestuia;
- părintele devine o sursă educațională – contribuie la educația propriului copil, îl
ajută și îl sprijină în activitatea zilnică de acumulare de cunoștințe;
- părintele ca profesor – oferă cadre de referință pentru raportarea valorică a copiilor
săi;
- părintele – inițiator al schimbărilor din școală – are dreptul și chiar obligația să
solicite adaptarea școlii la cerințele societății actuale – părintele poate să propună
unele schimbări care să contribuie la dezvoltarea individuală sau colectivă a
copilului.

(Mariana Dragomir, 2000, p.47)

Ca parteneri, atât şcoala cât şi familia au anumite cerinţe una faţă de cealaltă.
Prin urmare, profesorii doresc din partea părinților:
a. să ofere copiilor lor condiţii optime ca aceștia să se dezvolte;
b. să le ofere un mediu sigur, liniştit şi prielnic pentru a învăța;
c. să sugereze copiilor importanţa educaţiei pentru viaţă;
 7

d. să-i îndrume pe copii să realizeze un echilibru între activităţile şcolare şi cele

casnice;
e. să comunice des şi deschis cu profesorii;
f. să-i înveţe pe copii auto-disciplina şi respectul faţă de alţii;
g. să-i învețe pe copii cum să reziste influențelor nefaste;
h. să-şi accepte responsabilitatea de părinte fiind un bun exemplu;
i. să susţină acțiunile şcolii.

De asemenea, părinţii au şi ei așteptări privitoare la activitatea cadrelor didactice:

a) să fie receptivi la nevoile, interesele şi abilitățile copiilor;
b) să comunice des şi deschis cu părinţii;
c) să stabilească cerinţe şcolare nepărtinitoare pentru toţi elevii;
d) să manifeste dăruire în educarea copiilor;
e) să trateze pe toţi elevii correct;
f) să intensifice disciplinarea pozitivă a copiilor;
g) să ofere indicaţii cu privire la modul în care părinţii îi pot ajuta pe copii;

Rezultatele unora dintre cercetările analizate au arătat că pregătirea

profesorilor nu este suficientă şi că aceştia au nevoie de competenţe noi pentru a
interacţiona mai eficient cu părinţii. Rezultatele acestei explorări ar trebui să fie
utilizate în conceperea programelor de formare a profesorilor şi în cadrul unor
metodologii ale şcolilor, prin intermediul cărora să se asigure un cadru pentru
dezvoltarea relaţiilor şcoală - familie. Alte cercetări au arătat că, în ciuda
participării la programe de formare, care includ teme legate de comunicarea cu
părinţii, viitorii profesori deţin competenţe scăzute de comunicare cu părinţii şi
în general, nu se simt pregătiţi să interacţioneze cu aceştia. De asemenea, s-a
constatat că atitudinile viitorilor profesori faţă de părinţi sunt pozitive, dar nu ca
urmare a participării acestora la formarea iniţială, ci mai degrabă bazate pe
biografia personală.
În opinia lui Robert Ballion există „blocaje” în comunicare din faptul că, pe de o
parte, părinţii refuză să mai fie „utilizatori captivi” ai sistemului şcolar şi
manifestă atitudini „consumatoriste” care implică o anume marjă de control,
posibilitatea de a evalua, de a critica, de a accepta sau de a refuza calitatea
 8

serviciilor furnizate de şcoală iar, pe de altă parte, educatorii nu au fost pregătiţi

să „negocieze” cu partenerii.

De-a lungul timpului, au fost identificate cele mai frecvente probleme

comune, care privesc ambele părți implicate în parteneriat, care împiedică
eficiența parteneriatul dintre școală și familie și care trebuie soluționate printr-un
efort conjugat al tuturor actorilor educaționali: părinți, cadre didactice, consilieri
scolari. manageri ai instituțiilor de învatamînt. Dintre acestea amintim:

• lipsa de claritate în repartizarea rolurilor și responsabilităților între

parteneri;

• prezența unor bariere cauzate de circumstanțele socio-economice,

culturale ale perioadei de tranziție pe care o traversează țara;

• insuficiența pregătirii administrației instituției de învățămînt, a cadrelor

didactice și a părinților pentru construirea unor relații de parteneriat în
educatia copiilor;

lipsa unei tradiții culturale în colaborarea școală-familie și a modalităților de stimulare

a acesteia.

Din perspectiva unei analize sistemice, educaţia părinţilor apare ca o dimensiune

a educaţiei permanente şi, desigur, a educaţiei adulţilor. „Educaţia permanentă este un
proces de perfecţionare a dezvoltării personale, sociale şi profesionale pe durata
întregii vieţi a individului în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii atât a indivizilor cât şi
a colectivităţii lor. Aceasta este o idee comprehensivă şi unificatoare care include
învăţarea formală, nonformală şi informală pentru dobândirea şi îmbogăţirea unui
orizont de cunoaştere care să permită atingerea celui mai înalt nivel de dezvoltare
posibil în diferite stadii şi domenii ale vieţii.” (R. H. Dave, 1991, pp. 47 – 48). Din
această perspectivă, actualul sistem de învăţământ apare ca inflexibil, prea formal şi
disfuncţional în contextul necesităţilor comunităţilor sau al noilor evoluţii.
 9

„Deoarece axa directoare a civilizaţiei occidentale este înaintarea persoanei spre

mai multă libertate şi fericire, înaintarea societăţilor spre mai multă înţelegere şi
justiţie şi dată fiind demisia unui număr de părinţi şi faptul că un număr crescând de
copii vin din familii destrămate, fie din medii analfabete, iar comunicarea dintre
părinţi şi copii nu se face întotdeauna foarte bine, pentru toate aceste motive şcoala
are o misiune suplimentară.” (Domenach, 1989, p. 48), iar consilierea
psihopedagogică capătă un rol de căpătâi în normalizarea situațiilor dezechilibrate.

VII. Metoda jocului în consilierea psihopedagogică

Metoda jocului în consilierea psihopedagogică, dar și în alte activități cu

elevii şi în cele de educare a părinţilor aduce un plus de valoare.
Interdependenţele care se creează, spiritul de cooperare, participarea efectivă şi
totală la joc determină angajarea participanţilor timizi sau mai puţin încrezători
în forţele proprii. Jocul „instaurează o reţea de interacţiuni sociale, un spaţiu
comunicaţional garantat de reguli de funcţionare democratice, spaţiu în care
puncte de vedere şi opinii diferite se pot confrunta într-un mod pluralist, în
condiţii de acceptare, toleranţa şi respect reciproc”.(Muşata Bocoş, 1993)
Principalele avantaje ale utilizării jocului sunt:

Crearea unor experienţe emoţionale şi relaţionale puternice şi imediate, care

sunt imposibil de creat în procesul de predare folosind metode cognitive;

Permite participanţilor să se relaxeze, să se elibereze de modul convenţional

de funcţionare şi să se lase cuprinşi total de activităţi;

Permite creierului să folosească atât emisfera dreaptă cât şi cea stângă şi,
drept urmare, să crească calitatea învăţării;

Experienţele comune ale participanţilor creează o atmosferă coerentă de

grup mult mai rapid, astfel încât calitatea învăţării într-un grup social matur
atinge un nivel superior;
 10

Principale dezavantaje ale utilizării metodei jocului în activităţile educative

realizate cu elevii si părinţii sunt:

Solicitarea la maxim a capacităţii consilierului/profesorilor, nu numai

pentru a putea fi capabili să gestioneze bine din punct de vedere psihologic
dinamica de grup, dar şi pentru a face faţă solicitărilor de pregătire, organizare şi
gestionare a activităţilor;
Acestă metodă are un mare potenţial terapeutic la nivel emoțional si
valoare cognitivă în actul învățării. După folosirea metodei respective se reflectă
asupra experienţelor trăite în cadrul jocului;
Pentru ca aceste activităţi să poată fi valorificate din punct de vedere al
consilierii psihopedagogice si educaţional, participantul trebuie să fie implicati
total în ele. Neparticiparea la joc poate fi uneori acceptată, dar, în cazul în care
participantul chiar nu doreşte să se implice, el nu este încurajat să se autoexcludă
din activităţile de grup şi, prin urmare, de la procesul de învăţare, ci este consiliat
in vederea inițierii și participării la activități.

VIII. ÎN LOC DE CONCLUZII

Inskipp și Johns (1984) o spun succint, dar complet:
„consilierea este o cale de a se relaționa și de a răspunde unei alte
persoane, astfel încât aceasta este ajutată să-și exploreze gândurile,
emoțiile și comportamentul ca să câștige o înțelegere de sine mai clară
și apoi învață să găsească și să utilizeze propriile sale resurse, pentru a
se putea confrunta cu viața cât mai eficient, luând decizii adecvate sau
acționând corespunzător”
Pe lângă toate condițiile obiective, care țin de mediul exterior, pot
aparea și condiții subiective, care țin de individ. Dacă acesta nu se
raportează în mod corect la realitate, vor apărea atitudini și
comportamente inadecvate care vor accentua stresul și implicit
disconfortul persoanei. Intrăm astfel într-un cerc vicios în care condițiile
exterioare determină formarea unei atitudini negative care va conduce la
perceperea distorsionată a realității și generarea unor răspunsuri
neadaptate necesităților, influențând, bineânțeles, și planul profesional.
Datorită acestor condiții, consilierea capătă un rol important în societate,
 11

nu numai în cazul unor situații de criză, ci și pentru optimizarea

personală.” Irina Holdevici - Consiliere psihologică și psihoterapie în
situații de criză

BIBLOGRAFIE

 Bunescu Gh., Alecu Gh., Badea D., Educaţia părinţilor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997;

 Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Polirom, 2006

 Dave, R.H., Fundamentele educației permanente, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1991
 Golu, P., Psihologia copilului, București,1993, Editura didactică și
pedagogică

 Irina Holdevici - Consiliere psihologică și psihoterapie în situații de criză,

Editura Dual Tech, București, 2006

 Mariana Dragomir, 2000, Manual de management educațional pentru

directorii unităților de învățământ, Turda, 2000, Editura Hiperborea

 Micleușeanu Zinaida, Cuznețov Larisa - BAZELE CONSILIERII, Chișinău,

2015

 Muşata Bocoş & Dana Jucan - Fundamentele Pedagogiei. Teoria Si

Metodologia Curriculum-ului, Pitești, 1993, Editura Paralela 45

 Tomşa, Gheorghe, Consilierea şi orientarea în şcoală, Bucureşti, 1999, Viaţa

Românească

 Voinea, M, Familia şi evoluţia sa istorică, Editura Ştiinţifică şi

enciclopedică, Bucureşti, 1978
12
13