Sunteți pe pagina 1din 7

Religia ca disciplină de învățământ

1. Locul și rolul disciplinei religie la nivelul învățământului preuniversitar:


Educaţia religioasă constituie un aspect important al misiunii Bisericii în lume. Activitatea
învăţătorească a Bisericii a fost rânduită de Însuşi Mântuitorul Hristos, pentru ca oamenii să
cunoască voia Lui şi să o împlinească. Prin demersul educaţional din cadrul orelor de religie,
Biserica vine în ajutorul societăţii în ansamblul ei, promovând dragostea, prietenia, pacea,
înţelegerea, întrajutorarea şi cooperarea între semeni, toate acestea constituind principiile de
bază ale credinţei creştine.
Alături de multe alte transformări economice, politice şi sociale, anul 1990 a adus cu sine şi
posibilitatea unor reforme şi transformări în plan religios. Una dintre noile realităţi religioase o
constituie şi introducerea religiei în şcolile laice, educaţia religioasă fiind una din problemele
de substanţă ale societăţii în ansamblul ei şi totodată ale politicii educaţionale.
Astăzi religia și-a câştigat un loc în cadrul sistemului de învăţământ. În cadrul ariei curriculare
Om şi societate, religia ierarhizează şi structurează conţinuturile educaţionale din perspectiva
valorilor şi a moralei creştine. Predarea Religiei în şcoală constituie un act misionar-
sacramental, dar totodată are conotaţii educaţionale profunde. Cunoaştera propriilor valori
religioase reprezintă o formă de securizare culturală, un semn de civism şi culturalitate.
Educaţia religioasă invită la reflecţie, la autocunoaştere, la o convertire la lumea valorilor.
Valorile religioase au darul de a aduce comuniunea între oameni, de a solidariza membrii unei
comunităţi. Ultimii ani au dovedit că prezenţa religiei în şcoală este necesară nu numai pentru
Biserică, ci şi pentru societatea românească în ansamblul ei, care a câştigat prin acest act de
dreptate atât accesul la propria-i spiritualitate, cât şi un instrument esenţial în procesul de
educare al tinerei generaţii. Pentru spaţiul românesc, credinţa creştină a acţionat ca un factor de
coagulare şi de perpetuare al neamului. A fi iniţiat religios, însemnă şi a fi educat, înseamnă a
avea capacitatea de a spori şi continua educaţia.

2. Baza legislativă a predării religiei în școală:


a) Un prim pas: în 1990, între Ministerul Învățământului şi Ştiinţei şi Secretariatul de Stat
pentru Culte s-a încheiat un protocol cu privire la introducerea educaţiei moral-religioase în
învăţământul de stat: câte o oră la 2 săptămâni de educație moral-religioasă, obiect de
învăţământ, cu statut de disciplină opţională şi facultativă, este inclusă în orar şi se desfăşoară
în şcoli.
b) În 1991, în Constituţia României, articolul 32, alin (7), se afirmă că Statul asigură libertatea
învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul
religios este organizat şi garantat prin lege.
c) Abia în anul 1995 când a fost votată Legea Învăţământului (Legea nr. 84/1995) s-a stipulat
obligativitatea religiei pentru clasele I-IV, pentru gimnaziu religia era cuprinsă doar în formă
opţională, iar pentru licee şi şcoli profesionale religia avea un statut facultativ.
d) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 36/1997, pentru modificarea şi completarea Legii
Învățământului nr. 84/1995, în art 9, alin(1), precizează că Planurile-cadru ale învăţământului
primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului
comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi
confesiunea. Alin(2) preciza că La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit,
elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără
această disciplină. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective,
nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
e) Ordinul nr. 3670 din 2001, cu privire la aplicarea Planurilor-cadru de învăţământ pentru liceu
în anul şcolar 2001-2002, la art(5) prevede: Conform articolului 9 din Legea Învăţământului,
planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca
disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal
instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea. La solicitarea scrisă a părinţilor sau a
tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acestă ultimă situaţie,
elevul îşi va alege în locul disciplinei Religie o disciplină opţională. (Aici Timiș remarcă:
„Legislaţia ar putea fi îmbunătăţită dacă aliniatul (2) al Ordinului nr. 3670/din 2001, ar fi
modificat în următoarea variantă: în cazul refuzului de a participa la ora de religie elevul va
participa la un opţional propus de către profesorul de religie. Se pot propune opţionale înrudite
cu religia, cum ar fi: Istoria Religiilor, Elemente de iconografie, Muzică bisericească,
Arhitectura şi pictura creştină etc. În acest fel s-ar elimina concurenţa neloială”). Cele două acte
normative (Legea Învăţământului şi Ordinul 3670) poziţionează Religia ca disciplină şcolară,
parte a trunchiului comun, aria curriculară Om şi Societate. În această situaţie disciplina Religie
nu mai are un statul opţional şi devine opţională disciplina aleasă în locul Religiei.
f) Este îmbucurător faptul că şi Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr.
5723/2003 include Religia pentru toate specializările din învăţământul preuniversitar.
g) Statutul Personalului Didactic, în articolul 136, aliniatul (1) stipulează că: Disciplina Religie
poate fi predată numai de personal abilitat, în baza protocoalelor încheiate între Ministerul
Învăţământului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.
h) Diferitele soluţii ale problemei relaţiei între religie şi educaţie în cadrul sistemului de
învăţământ depind de conturarea şi structurarea raportului dintre Biserică şi Stat. O problemă
care se va ivi în viitor va fi cea a şcolilor confesionale. Prin noua Constituţie statul asigură
posibilitatea înfiinţării de către diferite culte a şcolilor confesionale. Articolul 32 alineatul (5)
prevede că Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi
confesionale, în condiţiile legii.
i) Legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor prevede în art.32,
alin (1): În învățământul de stat și particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor
recunoscute.
j) în noua Lege a Educației Naționale, propusă în 2009, la articolul 18 se prevedea: (1)
Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial și liceal includ Religia ca disciplină
şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit,
alege pentru studiu religia şi confesiunea. (2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a
părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele
de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se
procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru
frecventarea orelor la această disciplină. (3) Disciplina Religie poate fi predată numai de
personal didactic calificat,conform prevederilor prezentei legi și abilitat în baza protocoalelor
încheiate între Ministerul Educației, Cercetării și Inovării şi cultele religioase recunoscute
oficial de stat.

3. Programa școlară: structură, importanță:


a) Programele școlare sunt documente oficiale elaborate de Ministerul Educației Naţionale şi
Consiliul Naţional pentru Curriculum, şi stabilesc: modelul curricular (prezintă o imagine
sintetică a structurii interne a disciplinei, semnificativă pentru procesul de predare-învăţare);
obiectivele cadru (sunt obiectivele care se subordonează idealului educaţional şi finalităţilor
educaţiei şi se armonizează cu cele ale altor discipline conexe; ele indică schimbările în
comportamentul elevilor la care ar trebui să ducă studiul disciplinei, pe nivele de şcolaritate);
obiectivele de referinţă (reprezintă rezultatele la care ar trebui să ducă studiul disciplinei la
nivelul fiecărui an de studiu); activităţile de învăţare (sunt exemple ale unor demersuri ce
conduc la învăţarea, întărirea şi dezvoltarea capacităţilor prevăzute de către obiective;
conţinuturile învăţării (sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi de
referinţă propuse; unităţile de conţinut sunt organizate fie tematic, fie în conformitate cu
domeniile constitutive ale obiectelor de studiu); recomandările făcute profesorilor; standardele
curriculare de performanţă pentru ciclurile de învăţământ (sunt sisteme de referinţă comune
pentru toţi elevii vizând sfârşitul unui nivel de şcolaritate, sunt folosite la evaluarea calităţii
procesului de învăţare şi au caracter normativ).
b) Programa şcolară pentru disciplina Religie este elaborată de către fiecare cult, avizată de
Secretariatul de Stat pentru Culte şi aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Elaborarea
noilor programe de Religie – Cultul Ortodox s-a realizat având în vedere următoarele aspecte:
utilizarea modelului de proiectare curriculară centrată pe competenţe, model care permite
asigurarea continuităţii şi progresiei de la o clasă la alta, dar şi continuitatea cu programele de
Religie pentru ciclul primar şi cele pentru liceu; asigurarea coerenţei la nivelul ariei curriculare
Om şi societate, prin corelarea cu schimbările intervenite la nivelul celorlalte programe şcolare;
recomandarea unor valori şi atitudini care să completeze dimensiunea cognitivă a învăţării cu
cea morală, din perspectiva finalităţilor educaţiei, dar şi a disciplinei Religie; contribuţia
competenţelor-cheie din aria curriculară Om şi societate la profilul de formare al absolventului
învăţământului obligatoriu, în mod deosebit la competenţe care vizează: comunicarea,
participarea la rezolvarea problemelor comunităţii, învăţarea eficientă. Disciplina Religie are
un rol deosebit de important în formarea personalităţii elevilor, în formarea unor deprinderi şi
abilităţi necesare pentru a le asigura accesul la învăţarea pe toată durata vieţii şi integrarea activă
într-o societate bazată pe cunoaştere. Scopul studierii Religiei este acela de a forma personalităţi
în concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structurarea de
atitudini moral-creştine şi prin aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii.
Disciplina Religie –– Cultul Ortodox face parte din aria curriculară ”Om şi societate” şi i se
alocă o oră/săptămână în trunchiul comun pentru toate nivelurile de învăţământ.
Competenţele generale se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe durata învatamântului
gimnazial. Ele au un grad ridicat de generalitate si complexitate şi au rolul de a orienta demersul
didactic către achiziţiile finale dobândite de elev prin învatare.
Pentru fiecare an de studiu, programa propune competenţe specifice, deduse din competenţele
generale; ele reprezintă achiziţii-cheie ale învăţării.
Conţinuturile sunt organizate tematic şi au grade diferite de complexitate. Profesorii vor
acorda fiecărei teme, numărul de ore pe care îl consideră necesar, astfel încât să trateze în mod
adecvat toate acele probleme, pe care le au în vedere în construirea lecţiilor. Un conţinut poate
fi tratat în una sau mai multe lecţii, conform deciziei profesorului. Ordinea temelor poate fi
schimbată în funcţie de nevoile concrete ale activităţii didactice, în măsura în care nu se
modifică sensul programei.
COMPETENŢE GENERALE:
1) Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al desăvârşirii şi mântuirii omului;
2) Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite contexte de
comunicare;
3) Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi comportamente;
4) Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor
grupuri;
5) Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.
Programa şcolară odată aprobată este obligatorie. Manualele şcolare sunt alcătuite pe baza
programelor şcolare.

1. Manualele școlare. Auxiliarele didactice și importanța lor:


Manualul şcolar este un document școlar alcătuit pe baza programei şcolare. În cuprinsul lui
se prezintă atât cunoștințe, cât şi activităţi care trebuie desfăşurate de către elevi pentru
asimilarea acestora. Manualul de religie se alcătuieşte în conformitate cu principiile didactice
şi catehetice, cu scopurile propuse şi cu strategiile didactice folosite în activitatea educativă.
Pentru fiecare temă din manual, profesorul repartizează una sau mai multe ore, în funcție de
gradul de dificultate al conţinutului învăţării şi de specificul clasei.
Manualul este instrument de lucru atât pentru profesor, cât şi centru elevi. Pentru profesor,
manualul este un instrument de orientare în ceea ce priveşte conţinutul, deoarece trebuie să
adapteze sistemul metodologic la particularităţile elevilor. Întrucât în programa şcolară pot
interveni modificări, profesorul va utiliza manualul în scopul atingerii obiectivelor propuse de
programă. Pentru elevi, este un izvor important de cunoştinţe, un mijloc de perfecţionare a
cunoştinţelor, un stimulent în dezvoltarea interesului şi curiozităţii, un ghid în formarea
priceperilor şi deprinderilor de muncă individuală. Manualul poate fi utilizat la toate tipurile de
lecţie, împreună cu diferite mijloace de învăţământ.
Alături de manual, în predarea religiei pot fi utilizate şi alte lucrări: Mica Biblie,Micul
Catehism,Vieţile Sfinţilor etc.
III. FINALITĂŢILE EDUCAŢIEI RELIGIOASE

Dimensionată şi realizată în acord cu necesităţile psihice specifice fiecărei vârste în


parte, educaţia religioasă are atât o finalitate informativă, respectiv de punere la dispoziţia
elevilor a unui set de cunoştinţe specifice, cu caracter teologic, dogmatic, liturgic, de istoria şi
filosofia religiilor, dar şi un pronunţat caracter formativ, de interiorizare şi traducere în fapte de
viaţă a normativelor religioase. În ultimă instanţă, religia va livra omului un ansamblu de valori
spirituale, de ordin moral - dar nu numai -, care-l vor ghida în toate întreprinderile sale, inclusiv
în cele cu implicaţii consistent pragmatice. Interiorizarea valorilor spirituale religioase se va
finaliza printr-o serie de comportamente palpabile în relaţia copilului cu propriul eu, în raportul
cu alţii şi în relaţia cu transcendenţa. Trebuie accentuat asupra faptului că educaţia religioasă
nu se va rupe de alte laturi ale educaţiei care cultivă spiritul; aceasta este legată de educaţia
estetică, morală, civică pe care le fortifică şi din care îşi extrage, secvenţial, unele premise şi
temeiuri. Educaţia religioasă este o ipostază a educaţiei axiologice, un moment al educaţiei
integrale. Raportul dintre informativ şi formativ în cazul educaţiei religioase se va stabili
circumstanţial, în funcţie de premizele de la care se pleacă în concretizarea acestei educaţii, de
particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor şi tinerilor, de contextul cultural în care se
realizează educaţia, de specificitatea demersului curricular care se derulează la fiecare lecţie în
parte.

1. Idealul educaţiei creştine este desăvârşirea potenţialităţii omului, a perfectării sale,


a dezvoltării tuturor capacităţilor de care el este susceptibil. Prin educaţia religioasă se asigură
un sens al vieţii credincioşilor, o direcţie şi un mod de a exista, o perspectivă care depăşeşte
imediatitatea faptică. Raportul dintre factorii formării omului este înţeles într-o perspectivă
deosebit de modernă în Sfânta Scriptură. Astfel, mediul şi educaţia au un rol important, nefiind
însă eliminată premisa ereditară. Valorile centrale ale religiei iudeo-creştine sunt: libertatea,
dragostea faţă de altul, dreptatea şi adevărul. Profesorul de religie va localiza acele pasaje ale
textelor sacre în care valorile sus-menţionate sunt conţinute, exprimate, concretizate, le va
explica şi comenta împreună cu elevii. De asemenea, va decela respectivele valori prin
inducerea acestora din comportamentele exemplare ale principalilor sfinţi, vieţuitori sau
persoane simple.

2. Scopul educaţiei religioase se poate diferenţia într-un scop instructiv şi altul


formativ. Scopul instructiv vizează captarea de către elevi a unor cunoştinţe specifice, cum ar
fi:
a) informaţii privind faptele şi învăţăturile lui Iisus Hristos;
b) importanţa credinţei creştine şi a Bisericii întemeiate de Hristos;
c) specificul istoric şi rânduielile acestei biserici;
d) principiile după care se călăuzeşte Biserica creştină:
e) valorile telolgice, morale, civice, estetice etc. aduse de creştinism.
Scopul educativ se concretizează prin:
a) înfiriparea, dezvoltatea şi tonifierea sentimentului religios la copii şi tineri;
b) formarea unor deprinderi de a gândi şi făptui în spiritul normelor creştineşti;
c) formarea unei coeziuni la nivelul comunitar pe baza principiilor morale creştine şi a
tradiţiilor neamului nostru.

3. Obiectivul educaţional este ipostaza cea mai ?concretă? a finalităţilor şi desemnează


tipul de schimbări pe care procesul de învăţământ îl aşteaptă şi/sau îl realizează. Întotdeauna,
obiectivele educaţionale se referă la achiziţii de încorporat, redate în termeni de comportamente
concrete, vizibile, măsurabile şi exprimabile. Dacă scopul educativ vizează evoluţii şi schimbări
mai extinse din punct de vedere cognitiv, afectiv, comportamental, obiectivele educaţionale au
în vedere achiziţii concrete, detectabile, observabile în mod direct.
Actualele documente curriculare, aduse de procesul de modernizare a învăţământului
românesc, introduc şi alte concepte ce redau ipostaze ale finalităţilor educative. Astfel, apar
două concepte: obiectivele - cadru şi obiectivele de referinţă.

Obiectivele cadru sunt acele obiective cu grad ridicat de generalitate şi de complexitate. În


calitatea lor de dominante disciplinare, ele se referă la formarea unor capacităţi şi atitudini
specifice disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu.
Obiectivele de referinţă specifică rezultatele aşteptate ale învăţării pe fiecare an de studiu şi
urmăresc progresia în achiziţia de competenţe de la un an de studiu la altul.
Modelele practice de operaţionalizare diferă de la un autor la altul. Prin coroborarea mai
multor sugestii, vom propune următorul evantai de condiţii, ce se cere a fi respectat în procesul
de dimensionare şi de formulare a obiectivelor:
- obiectivul vizează activitatea elevilor şi nu a profesorului;
- obiectivul trebuie să fie în principiu realizabil, să corespundă particularităţilor de
vârstă, experienţei anterioare a elevilor etc.;
- obiectivul va descrie comportamente observabile şi nu acţiuni sau procese psihice
interne;
- obiectivul desemnează un rezultat imediat al instruirii şi nu unul de perspectivă,
neidentificat în timp şi spaţiu;
- în obiectiv se vor enunţa atât condiţiile de realizare a sarcinilor, cât şi criteriul
performanţei, realizării acestora;
- exprimarea comportamentelor preconizate de obiectiv se va face prin apelul la ?verbe
de acţiune?: a recunoaşte, a identifica, a utiliza, a aplica, a distinge, a reda, a produce, a proiecta,
a rezolva, a propune etc.;
- fiecare obiectiv va viza o operaţie singulară şi nu un comportament compozit, greu de
analizat şi evaluat;
- obiectivele nu se vor repeta prin reformulări diferite; ele trebuie să fie unice,
congruente logic şi valide axiologic.

S-ar putea să vă placă și