Curs Exhaustare PDF

Introducere
Introducerea în domeniul industriei lemnului de maşini şi agregate complexe, fără sau cu comandă
computerizată, trebuie însoţită,, în scopul creşterii productivităţii muncii şi a condiţiilor de muncă, de
utilizarea de instalaţii de transport tehnologic care să deplaseze cantităţi mari de material lemons aflat
în diferite stadii de prelucrare. Perfecţionarea continuă a acestor instalaţii din punct de vedere al
soluţiilor constructive şi funcţionale a făcut ca astăzi să existe în lume un număr foarte mare de
instalaţii de transport tehnologic destinate industriei lemnului şi a produselor pe bază de lemn.
Lucrarea de faţă prezintă studenţior principalele instalaţii de transport tehnologic utilizate în
fabricile din domeniul industriei lemnului aţât din punct de vedere constructiv-funcţional cât si al
calculelor pentru proiectare. În prima parte a cursului se tratează instalaţiile de tansport în curenţi de
aer, un accent deosebit punându-se pe elementele componente ale instalaţiilor de exhaustare, pe
variantele constructive ale lor (fară sau cu recirculaţia aerului). Pentru aceste instalaţii sunt realizate
calculele de dimensionare şi de stabilire a puterii prin metoda presiunilor dinamice.
În partea a doua a lucrării sunt prezentate instalaţii de transport cu acţiune continuă (transportoare
cu bandă, transportoare longitudinale şi transversale cu lanţ, transportoare suspendate).
Obiectivele cursului
La finalizarea studiului acestui curs studentul va fi capabil să:
- identifice posibilitatea de utilizare eficientă a unui anumit tip de transportor în
cadrul fluxului tehnologic al unei întreprinderi;
- calculeze capacitatea de transport necesară pentru procesul tehnologic;
- dimensioneze corect instalaţiile de transport în curenţi de aer şi a celor mecanice;
- stabilescă prin calcul puterea motoarelor electrice de antrenare a transportoarelor cu
acţiune continuă şi a instalaţiilor de exhaustare;
Cerinţe preliminare
Disciplina se bazează pe noţiuni de algebră, geometrie, trigonometrie, geometrie
descriptivă şi desen, mecanisme şi organe de maşini, maşini unelte pentru industria
lemnului.
1
Mijloace de lucru
Parcurgerea părţii teoretice din materialul de curs şi a exemplelor, rezolvarea
exerciţiilor, testelor de autoevaluare şi a temelor de control necesită utilizarea unui
computer, riglă, echer, compas şi un calculator de buzunar.
Structura cursului
Cursul este structurat pe două module:
- Modulul I este compus din 8 unităţi de învăţare ce se referă la instalaţii de
transport în curenţi de aer (instalaţii de exhaustare arborescente, instalaţii
universale cu colector, instalaţii de exhaustare cu recircularea aerului);
- Modulul II este format din 6 unităţi de învăţare ce tratează instalaţii de transport
cu acţiune continuă (transportoare cu bandă, transportoare longitudinale şi
transversale cu lanţ, transportoare suspendate).
Fiecare instalaţie prezentată este studiată din punct de vedere constructiv şi
funcţional după care se realizează calcule de proiectare.
Fiecare unitate de învăţare conţine atât partea teoretică cât şi exemple, teste, şi teste de
evaluare sau autoevaluare.
Testele întâlnite în cadrul materialului de curs (fie sub formă de TO DO, fie
sub formă de Test de evaluare, Problemă sau Exerciţiu), vor fi rezolvate de către
studenţi acasă. Ei vor alcătui un Dosar de Teste ce va fi predat cadrului didactic
înainte de data examenului. Acest dosar va fi evaluat de către cadrul didactic şi va
avea o pondere de 10% din nota finală.
Răspunsurile la Testele conţinute de unităţile de învăţare se găsesc, de regulă,

la sfârşitul lucrării.
Materialul de curs conţine două teme de control a căror rezolvare este

obligatorie. Temele de control vor fi date pe grupuri de studenţi la orele de laborator
sau vor fi trimise, în format electronic, prin email şi încărcate pe platforma eLearning.
Comunicarea tematicii acestor teme de control dar şi constituirea grupurilor de lucru
se face în cadrul orelor de laborator programate în orar.
Prima temă de control se găseşte la sfârşitul modulului I şi constă în calculul
2
unei instalaţii de exhaustare de tip arborescent sau cu colector. Timpul de rezolvare,
trimitere şi încărcare pe platformă este de 6 săptămâni.
A doua temă de control se găseşte la sfârşitul modulului II şi constă în

calculul complet al unui transportor. Timpul de rezolvare, trimitere şi încărcare pe
platformă este de. 6 săptămâni.
Durata medie de studiu individual

Fiecare unitate de învăţare este astfel structurată ca parcurgerea părtii teoretice şi
rezolvarea problemelor şi a testelor de evaluare să nu depăşească 3,5 ore.
Evaluări pe parcurs şi evaluarea finală

Evaluările pe parcurs sunt reflectate de către cele două teme de control şi de
activitatea la laborator, acestea reprezentând 30% din nota finală a disciplinei şi de
Dosarul de Teste care reprezintă 10% din nota finală.
Evaluarea finală constă din două subiecte teoretice şi două probleme, cu o pondere
însumată de 60%.
Spor la lucru !
3
Cuprins
Introducere.................................................................................................................. 1
Cuprins...................................................................................................................... 4
Modulul I. Instalaţii de transport în curenţi de aer........................................................ 11
Introducere.............................................................................................................. 11
Competenţe............................................................................................................. 11
Unitatea de învăţare I.1 Elemente teoretice privind transportul particulelor în curenţi
de aer…………………………………………………………………………. 12
U I.1.1. Introducere.................................................................................................. 12
U I.1.2. Obiectivele unităţii de învăţare………………………………………………………… 12
U I.1.3.Elemente teoretice privind transportul particulelor în curent de aer……………… 13
U I.1.3.1. Noţiuni generale şi clasificări……………………………………………………… 13
U I.1.3.2. Formele caracteristice de transport a particulelor în curent de aer………….. 14
U I.1.3.3. Parametrii aerului transportor şi ai materialului transportat………………… 15
U I.1.3.4. Concentraţia amestecului aer –particule.................................................... 18
U I.1.3.5. Limitele concentraţiei de explozivitate a prafului din lemn.......................... 20
U I.1.3.6.Protecţia împotriva incendiului…………………………………………………….. 22
Rezumat.................................................................................................................. 23
Test de autoevaluare................................................................................................. 23
Unitatea de învăţare I.2. Elemente teoretice privind transportul particulelor în curent
de aer I………………………………………………………………….. 24
U I.2. 1. Introducere……………………………………………………………………………….. 24
U I.2.3. Viteza de cădere liberă………………………………………………………………….. 25
U I.2.4. Ecuaţia generală de mişcare a particulelor. Rotaţia şi accelerarea particulelor.. 27
U I. 2.5. Viteza de transport a curentului de aer………………………………………………. 29
U I. 2.6. Pierderile de presiune la deplasarea în conducte a amestecului de aer-
particule..................................................................................................................... 30
U I. 2.6.1. Pierderile de presiune în conducte orizontale............................................ 32
U I. 2.6.2. Pierderile de presiune în conducte verticale.............................................. 33
4
U I. 2.6.3. Pierderile de presiune în conducte curbe................................................... 34
Rezumat................................................................................................................... 35
Test de autoevaluare.................................................................................................. 35
Unitatea de învăţare I. 3. Presiunea statică şi dinamică. Tipuri de instalaţii de exhaustare. 36
U I.3. 1. Introducere………………………………………………………………………………. 36
U I.3.2. Obiectivele unităţii de învăţare………………………………………………………... 36
U I.3.3. Presiunea statică şi dinamică………………………………………………………….. 37
U I.3.3.1. Calculul pierderilor de presiune la deplasarea aerului prin conducte………. 38
U I.3.3.2. Coeficienţii de rezistenţă liniară pentru conducte drepte............................. 39
U I.3.3.3. Coeficienţii de rezistenţă locală............................................................... 40
U I.3.4. Tipuri de insalaţii de exhaustare utilizate actual…………………………………….. 41
U I.3.4.1. Instalaţiile de exhaustare obişnuite de tip arborescent................................ 41
U I.3.4.2. Instalaţiile de exhaustara cu magistrală de secţiune constantă..................... 43
U I.3.4.3. Instalaţii de exhaustare universale simplificate cu colector.......................... 45
Rezumat.................................................................................................................. 49
Unitatea de învăţare I. 4. Elemente componente ale instalaţiilor de exhaustare……………. 50
U I.4. 1. Introducere……………………………………………………………………………….. 50
U I.4.3. Guri (capote) de aspiraţie............................................................................ 51
U I.4.3.1. Efectul mecanic asupra particulelor......................................................... 51
U I.4.3.2. Efectul hidrodinamic............................................................................... 54
U I.4.3.3. Condiţiile necesare pentru proiectarea gurilor de aspiraţie......................... 56
U I.4.3.4. Determinarea coeficientului de rezistenţă locală la gura de aspiraţie........... 58
U I.4.3.5. Determinarea dimensiunilor optime ale deschiderii unei guri de aspiraţie..... 58
Rezumat.................................................................................................................. 61
Test de evaluare....................................................................................................... 61
Unitatea de învăţare I. 5. Conductele instalaţiilor de exhaustare……………………………... 62
U I.5. 1. Introducere………………………………………………………………………………. 62
5
U I.5.3. Conductele instalaţiilor de exhaustare……………………………………………….. 63
U I.5.3.1. Conductele drepte şi rigide...................................................................... 63
U I.5.3.2. Conducte flexibile.................................................................................. 63
U I.5.3.3. Elemente de calcul la conducte................................................................ 65
U I.5.3.4. Curbe (Coturi)....................................................................................... 66
Rezumat.................................................................................................................. 70
Unitatea de învăţare I. 6. Alte elemente componente ale instalaţiilor de exhaustare……….. 71
U I.6. 1. Introducere……………………………………………………………………………….. 71
U I.6.3. Ventilatoarele............................................................................................. 72
U I.6.3.1. Calculul puterii de antrenare a ventilatorului............................................ 73
U I.6.3.2. Legile ventilatoarelor............................................................................. 74
U I.6.3.3. Alegerea ventilatoarelor........................................................................ 76
U I.6.4. Colectoarele.............................................................................................. 80
U I.6.5. Sisteme de separare a amestecului aer-particule............................................. 84
U I.6.6. Separarea prin filtrare…………………………………………………………………... 89
U I.6.7. Dispozitive de alimentare cu material a conductelor de refulare.......................... 93
Rezumat.................................................................................................................. 95
Test de evaluare....................................................................................................... 95
Unitatea de învăţare I.7. Calculul instalaţiilor de exhaustare…………………………………. 96
U I.7. 1. Introducere……………………………………………………………………………….. 96
U I.7.3. Calculul instalaţiilor de exhaustare arborescente prin metoda presiunilor
dinamice…………………………………………………………………………………... 97
U I.7.3.1. Date iniţiale de bază……………………………………………………………….. 97
U I.7.3.2. Metodica de calcul………………………………………………………………….. 101
U I.7.3.3. Determinarea debitului de aer al ventilatorului…………………………………. 107
U I.7.3.4. Calculul pentru stabilirea ciclonului……………………………………………… 108
6
U I.7.3.5. Alegerea ventilatorului……………………………………………………………… 110
Rezumat.................................................................................................................. 111
Temă de control 1.1................................................................................................. 112
Unitatea de învăţare I.8. Calculul instalaţiilor de exhaustare cu collector………………….. 114
U I.8. 1. Introducere……………………………………………………………………………….. 114
U I.8.3. Calculul instalaţiilor de exhaustare cu colector prin metoda presiunilor
dinamice………………………………………………………………………………….. 115
U I.8.3.1. Date iniţiale de bază………………………………………………………………. 115
U I.8.3.2. Metodica de calcul………………………………………………………………… 118
Rezumat................................................................................................................. 123
Test de evaluare...................................................................................................... 124
Temă de control 1.2………………………………………………………………………………... 124
Modulul II. Instalaţii de transport cu acţiune continuă............................................... 126
Introducere.............................................................................................................. 126
Competenţe.............................................................................................................. 126
Unitatea de învăţare II. 1. Transportoare cu bandă I…………………………………………… 127
U.II.1. 1. Introducere………………………………………………………………………………. 127
U.II.1.2. Obiectivele unităţii de învăţare………………………………………………………... 127
U.II.1.3. Construcţia şi funcţionarea transportoarelor cu bandă…………………………… 128
U II.1.3.1. Noţiuni generale şi clasificări……………………………………………………. 128
U II.1.3.2. Benzile de transport……………………………………………………………….. 136
U II.1.3.3. Organele de rezemare ale transportoarelor cu bandă………………………... 139
U II. 1.3.4. Mecanismul de acţionare al transportorului cu bandă………………………. 142
U II. 1.3.5. Mecanismul de întindere…………………………………………………………. 146
Rezumat................................................................................................................. 148
Test de evaluare....................................................................................................... 149
Unitatea de învăţare II. 2. Transportoare cu bandă II………………………………………….. 150
U II.2. 1. Introducere………………………………………………………………………………. 150
U II.2.2. Obiectivele unităţii de învăţare……………………………………………………….. 150
7
U II.2.3. Calculul transportoarelor cu bandă………………………………………………….. 151
U II.2.3.1. Date iniţiale de bază……………………………………………………………….. 151
U II.2.3.2. Alegerea benzii……………………………………………………………………… 152
U II.2.3.3. Calculul sarcinii pe metru liniar de bandă…………………………………….... 157
U II.2.3.4. Dimensionarea tamburilor şi a rolelor………………………………………….. 157
U II.2.3.5. Calculul forţelor de rezistenţă în lungul traseului de transport.................... 160
U II.2.3.6. Calculul mecanismului de acţionare a benzii………………………………….. 167
Rezumat............................................................................................................................. 172
Test de evaluare........................................................................................................ 172
Unitatea de învăţare II. 3. Transportoare cu lanţ………………………………………………... 174
U.II.3. 1. Introducere………………………………………………………………………………. II.1. 174
1745
U.II.3.2. Obiectivele unităţii de învăţare……………………………………………………….. 174
.Test
U.II.3.3.Construcţia şi funcţionarea transportoarelor cu lanţ………………………………. 175
de
U II.3.4. Calculul transportoarelor longitudinale cu lanţ……………………………………. eval
181
U II. 3.4.1. Date iniţiale de bază………………………………………………………………. uare 181
U II. 3.4.2. Calculul capacităţii de transport………………………………………………… 181
U II.3.4. 3. Alegerea organului de tracţiune…………………………………………………. 183
U II.3.4.4.Alegerea organele active ale lanţului…………………………………………….. 185
Rezumat............................................................................................................................. 185
Test de evaluare....................................................................................................... 186
Unitatea de învăţare II. 4. Calculul transportoarelor longitudinale cu lanţ…………………. 187
U.II.4. 1. Introducere……………………………………………………………………………… 187
U.II.4.3. Calculul transportoarelor longitudinale cu lanţ……………………………………. 188
U.II.4.3.1. Repartizarea sarcinilor pe metru lungime transportor………………………… 188
U II. 4.3.2. Determinarea forţele rezistente de pe traseul de transport………………….. 189
U.II.4.3.3. Forţele de tracţiune din lanţ……………………………………………………… 191
U.II.4.3.4. Staţia de acţionare a transportorului longitudinal cu lanţ………………….. 195
U.II.4.3.5. Staţia de întindere a lanţului de transport……………………………………… 199
8
U. II.4. 4. Transportorul transversal cu lanţ…………………………………………………… 200
Rezumat.............................................................................................................................. 208
Test de evaluare....................................................................................................... 209
Unitatea de învăţare II. 5. Transportoare suspendate…………………………………………... 210
U.II.5. 1. Introducere……………………………………………………………………………… 210
U.II.5.3.Construcţia şi funcţionarea transportoarelor suspendate…………………………. 211
U II.5.4. Calculul transportoarelor suspendate……………………………………………….. 218
U II. 5.4.1. Date iniţiale de bază………………………………………………………………. 218
U II. 5.4.2. Alegerea organului de tracţiune…………………………………………………. 218
U II. 5.4.3. Alegerea căii de rulare şi a cărucioarelor………………………………………. 221
U II. 5.4.4. Calculul capacităţii de transport………………………………………………. 224
Rezumat................................................................................................................. 226
Test de evaluare................................................................................................................. 226
Unitatea de învăţare II. 6. Calculul transportoarelor suspendate……………………………. 227
U.II.6. 1. Introducere…………………………………………………………………………….. 227
U.II.6.3. Calculul repartiţiei sarcinilor pe unitatea de lungime a transportorului……….. 228
suspentat
U II.6.4. Alegerea poziţiei staţiei de acţionare………………………………………………… 228
U II.6.5. Estimarea forţei maxime de tracţiune din lanţ………………………………………. 229
U II.6.6. Determinarea forţelor rezistente pe traseul de transport………………………….. 231
U II.6.7. Calculul forţelor de tracţiune din lanţ………………………………………………. 232
U II.6.8. Verificarea alegerii lanţului…………………………………………………………. 234
U II.6.9. Roţi pentru antrenarea lanţului……………………………………………………… 235
U II.6.10. Staţia de acţionare…………………………………………………………………….. 240
U II.6.11. Staţia de întindere a organului de tracţiune………………………………………. 243
Rezumat................................................................................................................. 243
Temă de control 2............................................................................................................... 244
Răspunsuri probleme.................................................................................................. 246
9
Bibliografie............................................................................................................................ 249
ANEXĂ – Tabele pentru calculul instalaţiilor de exhaustare…………………………………... 250
10
Modulul I. Instalaţii de transport în curenţi de aer
Cuprins
Unitatea de învăţare I.1 Elemente teoretice privind transportul particulelor în curenţi de aer... 12
Unitatea de învăţare I.2 Elemente teoretice privind transportul particulelor în curenţi de aer I. 24
Unitatea de învăţare I.3 . Presiunea statică şi dinamică. Tipuri de instalaţii de exhaustare…… 36
Unitatea de învăţare I.4 Guri (capote) de aspiraţie……………………………………………. 50
Unitatea de învăţare I.5 Conductele instalaţiilor de exhaustare……………………………….. 62
Unitatea de învăţare I.6 Elemente componente ale instalaţiilor de exhaustare………………… 71
Unitatea de învăţare I.7. Calculul instalaţiilor de exhaustare………………………………….. 96
Unitatea de învăţare I.8. Calculul instalaţiilor de exhaustare cu collector…………………….. 114
Introducere
Modulul I al lucrării este dedicat instalaţiilor de transport în curenţi de aer
utilizate în industria lemnului. În prima parte a modulului, se prezintă elementele
componente ale instalaţiilor pentru transportul particulelor lemnoase, în curenţi
de aer iar în cea de-a doua, se tratează metodici de calculul ale instalaţiilor de
exhaustare, frecvent utilizate în fabrici din industria lemnului.
Competenţe
După parcurgerea acestui modul studentul va fi capabil să:
 aleagă tipul instalaţiei de exhaustare optimă pentru o anumită intreprindere;
 stabilească structura şi dimensiunile elementelor componente ale intalaţiei
de exhaustare funcţie de necesităţile practice;
 calculeze întreaga instalaţie şi să determine valorile celor doi parametrii
importanţi pentru o astfel de instalaţie: debitul de aer-particule şi pierderea
de presiune. În final, va putea determina puterea motorului electric de
acţionare a ventilatorului centrifugal şi tipul ciclonului.
11
Unitatea de învăţare I. 1. Elemente teoretice privind transportul
particulelor în curenţi de aer
Cuprins
Unitatea de învăţare I. 1. Elemente teoretice privind transportul particulelor în curenţi de aer.. 12
U I.1. 1. Introducere…………………………………………………………………………… 12
U I.1.2. Obiectivele unităţii de învăţare……………………………………………………….. 12
U I.1.3. Elemente teoretice privind transportul particulelor în curent de aer…………………. 13
U I.1.3.1. Noţiuni generale şi clasificări…………………………………………………….. 13
U I.1.3.2. Formele caracteristice de transport a particulelor în curent de aer………………. 14
U I.1.3.3. Parametrii aerului transportor şi a materialului transportat………………………. 15
U I.1.3.4. Concentraţia amestecului aer –particule.......................................................... 18
U I.1.3.5. Limitele concentraţiei de explozivitate a prafului din lemn................................ 20
U I.1.3.6.Protecţia împotriva incendiului…………………………………………………… 22
U I.1.1.Introducere
Unitatea de învăţare prezintă: formele caracteristice de transport a particulelor în
curent de aer, parametrii aerului transportor şi a materialului transportat precum şi
limitele de expozie a prafului de lemn.
U I. 1.2.Obiectivele unităţii de învăţare

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare studentul va fi capabil să:
– stabilească forma de transport în curent de aer a particulelor de lemn.
– protejeze instalaţiile de exhaustare împotriva eventualelor incendii sau explozii.
Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2,5 ore.
12
U I.1.3. Elemente teoretice privind transportul particulelor în curent de aer
U I. 1.3.1. Noţiuni generale şi clasificări
Prin transport în curent de aer se înţelege translaţia materialelor sub formă pulverulentă sau de
granule cu ajutorul unui curent de aer printr-un sistem de conducte.
Sub aspect aerodinamic, transportul în curent de aer a particulelor constituie un caz tipic al curgerii
bifazice, în care agentul transportor (de obicei aerul) reprezintă faza gazoasă, iar agentul transportat
(particulele de material) - faza solidă.
Instalaţiile de transport în curenţi de aer a particulelor se pot clasifica în două mari categorii:
instalaţii de exhaustare - care realizează aspiraţia particulelor şi transportul acestora în
suspensie de aer până la locul de separare şi depozitare. Aceste instalaţii realizează valori reduse
ale gradului de încărcare cu material a aerului ( μ = 0,15 ÷ o,25 kg material/kg aer);
instalaţii de transport pneumatic - îndeplinesc numai funcţia de deplasare a particulelor în
curenţi de aer, alimentarea făcându-se cu dispozitive speciale de alimentare. Aceste instalaţii
realizează valori mărite ale gradului de încărcare cu material a aerului ( μ = o,4 ÷ o,8 kg material
/kg aer).
În funcţie de valoarea presiunii de lucru a ventilatorului, instalaţiile de transport în curent de aer a
particulelor pot fi:
- de presiune mică (p < 5.103 Pa;
- de presiune medie (p = 5·103 ÷ 2·104 Pa);
- de presiune mare (p > 2·104 Pa).
În funcţie de poziţia ventilatorului în cadrul instalaţiei, distingem:
- instalaţii aspiratoare;
- instalaţii refulatoara;
- instalaţii aspiratoare-refuatoare.
Instalaţiile aspiro-refulatoare sunt de obicei utilizate ca instalaţii de exhaustare adică pentru
transportul particulelor rezultate din procesele de prelucrare mecanică.
Instalaţiile aspiratoare sau refulatoare sunt utilizate la transportul particulelor care nu trebuie să-şi
schimbe dimensiunile sau pentru a proteja paletele ventilatorului de uzuri pronunţate.
Pentru instalaţiile de exhaustare din industria lemnlui se utilizează în exclusivitate ventilatoare radiale
care realizează diferenţe de presiune ce nu depăşesc 5000 Pa.
În privinţa consumului de energie electrică pentru operaţia de deplasare a particulelor lemnoase se
13
recomandă utilizarea instalaţiilor de exhaustare în exclusivitate pentru colectarea deşeurilor rezultate
din procesele de prelucrare mecanică, iar oparaţiile ulterioare de transport urmând a fi efectuate cu
ajutorul instalaţiilor de transport pneumatic sau mecanic. Această recomandare este în legătură cu
proporţionalitatea dintre puterea absorbită la ventilator şi debitul de aer, sau între puterea absorbită la
ventilator şi cantitatea de material transportată.
– definiţi transportul în curent de aer şi stabiliţi ce reprezintă transportul în curent de

aer a particulelor, din punct de vedere aerodinamic;
– identificaţi diferenţele dintre instalaţiile de exhaustare şi cele de transport
pneumatic ;
– clasificaţi instalaţiile de transport în curent de aer a particulelor, în funcţie de valoarea
presiunii de lucru şi de poziţia ventilatorului.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.1.3.1, iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I. 1.3.2. Formele caracteristice de transport a particulelor în curent de aer

Transportul particulelor în curent de aer se efectuează de regulă în conducte, întâlnindu-se mai
multe forme ale deplasării.
Considerând o particulă de formă sferică aflată într-o conductă având curent de aer ascendant, în
funcţie de mărimea forţei ascensionale şi greutăţii particulei putem avea: ridicarea, plutirea sau
coborârea acesteia (fig.U I.1.1,a). Pentru forme diferite de cea sferică a particulei, deplasarea în
interiorul conductei se face după traiectorii, determinate continuu de căutarea poziţiei, în care particula
întâmpină cea mai mică rezistenţă la deplasare.
Deplasarea în zbor (fig.U I.1.1,b) este cea mai întâlnită formă de transport a particulelor în practică.
La această formă de deplasare, particulele sunt distanţate între ele, se lovesc de pereţii interiori ai
conductei şi concomitant cu deplasarea principală (care este axială), execută şi o mişcare radială
combinată cu una în spirală.
Deplasarea prin împingere (fig.U I.1.1,c) constă în deplasarea compactă, sub forma unei coloane
neântrerupte a materialului adus în stare de plutire. Distanţa dintre particulele învecinate este
considerabil mai mică, posibilitătile de deplasare radiale ale particulelor fiind extrem de limitate.
Dificultăţile legate de realizarea acestei forme de deplasare, o fac preferabilă doar pentru acoperirea
distanţelor scurte de transport (exemplu deplasarea în conducta de refulare a ventilatorului).
14
Transportul sub formă de dopuri (fig. U I.1.1,d) este o formă a deplasării particulelor în funcţie de
modul de alimentare cu particule a conductei (exemplu, alimentarea conductelor de transport prin
dozatoare rotative compartimentate).
Transportul în strat fluidizat (fig.U I.1.1,e) constă în deplasarea particulelor pe un suport fluid
(aerul), deplasarea făcându-se în conducte înclinate sau orizontale.
În practica industrială, pe lângă formele caracteristice de curgere, pot fi întâlnite forme intermediare
de curgere a amestecului aer-particule.
Fig.U I.1.1. Formele caracteristice de transport ale particulelor în curent de aer:

a – condiţiile deplasării particulei în conductă; b – deplasarea particulelor în zbor; c – deplasarea
particulelor prin împingere; d – deplasarea particulelor sub formă de dopuri; e şi f deplasarea în strat
fluidizat.
U I.1.3.3. Parametrii aerului transportor şi ai materialului transportat

Aerul transportor - este considerat în tehnica transportului pneumatic, ca un amestec de aer
atmosferic curat, vapori de apă şi componenţi de impurificare. În stare de repaus este caracterizat de
următorii parametrii fizici: presiune (statică), temperatură, umiditate şi conţinut de căldură.
În calculele tehnice, se neglijează influenţa umidităţii şi se admite valabilitatea legii gazelor în
vederea determinării densităţii în funcţie de temperatură şi de presiune.
La compararea rezultatelor calculelor, cu măsurătorile efectuate pentru diverse stări de echilibru, se
alege aşa numita stare normală, care în tehnica transportului este definită de: temperatura TN =
293,15°K, presiunea PN = 10.1325 Pa, umiditatea relativă φN = 5o %, densitatea stării normale ρa= 1,2
kg/m3.
15
În funcţie de presiune, pentru un traseu de conductă dreaptă (T=const.), variaţia densităţii se
calculează cu relaţia:
unde: ρae este densitatea aerului la ieşirea din conductă;

ρa – densitatea aerului la intrarea în conductă (ρa = 1,2 kg/m3) când aerul intră în conductă
din mediul înconjurător;
pi – presiunea statică la intrarea în conductă (pi = 1,0 Pa, pentru condiţia de mai sus);
pe - presiunea măsurată sau calculată în punctul de ieşire din conductă: pe =pi – Δp, în Pa;
Δp – pierderea de presiune între punctul de intrare şi ieşire din conductă, în Pa.
La deplasarea particulelor în curent de aer, regimul de curgere este în toate cazurile turbulent.
Ţinând seama de repartiţia vitezelor în secţiunea transversală a conductei, se consideră:
unde: vmed este viteza medie a curentului de aer;

vmax – viteza maximă a curentului de aer;
La calculele de dimensionare a instalaţiilor de exhaustare şi a celor de transport pneumatic de
presiune mică, se consideră aerul ca un fluid incompresibil, astfel încît pentru două secţiuni ale unei
conducte se poate scrie:
unde: QVa este debitul volumic de aer, în m3/s;

S1 şi S2 – secţiunile transversale considerate ale conductei, în m2;
va1 şi va2 - vitezele medii ale curentului de aer în cele două secţiuni ale conductei, în m/s.
Pentru instalaţiile de transport pneumatic de presiune medie şi mare se au în vedere variaţiile vitezei
şi ale debitului volumetric, ca urmare a variaţiei densităţii aerului în lungul conductei şi a presiunii de
lucru. În aceste condiţii, cu păstrarea constantă a debitului masic în cele două secţiuni, ecuaţia de
continuitate va avea forma:
Qma = S1·va1 · ρa1 = S2· va2 ·ρa2 [kg/s]
unde: Qma este debitul masic de aer, în kg/s;

S1 şi S2 – secţiunile transversale ale conductei considerate, în m2;
va1 şi va2 – vitezele medii ale curentului de aer în cele două secţiuni ale conductei, în
m/s;
ρa1 şi ρa2 – densitatea aerului în cele două secţiuni considerate, în kg/m3 .
16
În calculele de proiectare pentru instalaţiile de exhaustare se consideră:
a- ipoteza incompresibilităţii aerului, deoarece nu se obţin erori sensibile (pentru cazul considerat);
b- evidenţierea vâscozităţii, deoarece aerul are o vâscozitate bine determinată şi influenţează
curgerea în conductă, datorită frecărilor;
c- la curgerea aerului prin conducte, rezistenţele opuse la deplasare sunt evidenţiate prin pierderile
de presiune, care pentru două secţiuni ale unei conducte, sînt date de relaţia:
unde: pS1 şi pS2 sunt presiunile statice ale aerului în cele două secţiuni, în Pa;
ρa – densitatea aerului, în kg/m3 .
Δp – pierderea totală de presiune între secţiunile considerate, în Pa;
va1 şi va2 – vitezele medii ale aerului în cele două secţiuni ale conductei, în m/s.
Relaţia se poate scrie şi sub forma:
Materialul transportat, respectiv materialul lemnos mărunt, se caracteristizează prin

neomogenitatea particulelor componente după formă, dimensiuni şi masă. Forma materialelor mărunte
rezultate la prelucrarea mecanică a lemnului, variază în limite foarte largi, de multe ori greu de definit,
cu excepţia particulelor lemnoase tehnologice (chibrituri, tocătură pentru fabricile de PFL, PAL, făină
de lemn etc.).
Neomogenitatea materialelor mărunte, derivă din:
- neomogenitatea dimensională;
- domeniul larg de variaţie a densităţii în funcţie de specie;
- variaţia de umiditate - între 5 şi l00 %.
La construcţia şi calculul instalaţiilor de exhaustare şi de transport pneumatic se va ţine seama de:
a- forma particulelor;
b- destinaţia particulelor - la fabricarea chibriturilor şl a plăcilor din aşchii de lemn sînt preferate
instalaţiile aspiratoare, pentru a evita fărîmiţarea materialului la trecerea prin ventilator;
c- dimensiunile particulelor, determină diametrul minim admis al conductelor de absorbţie, în
scopul evitării înfundării sau a fărâmiţării aşchiilor. Din acest motiv, diametrul la gurile de
absorbţie trebuie să fie de minim 100 mm, iar la maşinile care produc aşchii cu lungimi mari
(ex. maşina de rindeluit la grosime) de minim 150 mm.
17
La transportul liniei de lemn, diametrul conductei de transport trebuia să fie mai mare de 250 ÷
300 mm, pentru a se evita înfundarea conductelor şi fărâmiţarea aşchiilor sub formă de bandă.
O particulă de formă sferică aflată într-o conductă verticală, având curent de aer
ascendant, poate avea, în funcţie de mărimea forţei ascensionale şi greutăţii sale o
mişcare de ridicare, coborâre sau plutire.
Pentru particule de forme diferite de cea sferică, mişcarea în interiorul conductei,
este determinată de căutarea continuă a poziţiei în care, acestea întâmpină cea mai
mică rezistenţă la deplasare.
Formele caracteristice de transport a particulelor în curent de aer sunt: în zbor, prin
împingere, sub formă de dopuri, în strat fluidizat.
În stare de repaus aerul este caracterizat de următorii parametrii fizici: presiune
(statică), temperatură, umiditate şi conţinut de căldură.
La deplasarea particulelor în curent de aer, regimul de curgere este în toate cazurile
turbulent.
La dimensionarea instalaţiilor de exhaustare şi a celor de transport pneumatic de
presiune mică, se consideră aerul ca un fluid incompresibil, astfel încît, pentru două
secţiuni ale unei conducte debitul volumic este constant.
Pentru instalaţiile de transport pneumatic de presiune medie şi mare se au în vedere
variaţiile vitezei şi ale debitului volumic. În aceste condiţii, pentru două secţiuni ale
conductei se consideră constant debitul masic.
La curgerea aerului prin conducte, rezistenţele opuse la deplasare sunt evidenţiate
prin pierderile de presiune.
Caracteristic pentru materialul lemnos mărunt, este neomogenitatea particulelor
componente după formă, dimensiuni şi masă.
U I.1.3.4. Concentraţia amestecului aer -particule - reprezintă mărimea ce caracterizează

ponderea volumică sau masică a particulelor lemnoase în cadrul amestecului aer-particule şi este
exprimată prin:
- concentraţia masică:
-concentraţia volumică:
18
]
- densitatea solidului dispersat:
unde: Cm este concentraţia masică;

mp - masa particulelor
m - masa amestecului aer-particule;
Cv - concentraţia volumică;
Vp – volumul particulelor din cadrul amestecului;
V – volumul amestecului aer-particule (volumul total).
Pentru o conductă cu lungimea şi aria secţiunii transversale cunoscute, prin care circulă un
amestec de aer-particule, ponderea volumică a aerului ε, în cadrul volumului total, va fi:
unde: Va este volumul aerului.

În funcţie de masa particulelorşi a aerului sau a volumelor acestora, se poate scrie:
unde: ma este masa aerului.

În funcţie de debitul masic de material, concentraţiile se exprimă prin relaţiile:
unde: Qmp este debitul masic al materialului (particulelor);

ρp - densitatea medie a particulelor;
S - aria secţiunii transversale a conductei de transport;
vp - viteza particulelor în conductă.
Gradul de încărcare a aerului μ (concentraţia medie a amestecului), se poate determina cu relaţia:
unde: Qma este debitul masic al aerului transportor: ;

va – viteza medie a aerului din conducte;
19
ρa – densitatea aerului;
ε – ponderea volumică a aerului .
– definiţi concentraţia amestecului aer- particule;

– prezentaţi relaţiile de exprimare ale concentraţiei amestecului aer- particule;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U 1.1.3.4.
U I.1.3.5. Limitele concentraţiei de explozivitate a prafului din lemn

Explozivitatea suspensiilor în aer a prafurilor industriale este condiţionată de:
însuşirile fizico-chimice ale materialului din care provine praful;
conţinutul lor de substanţe chimice active (în stare volatilă, exprimată în % faţă de masa
combustibilă).
Inflamabilitatea prafului de lemn este determinată mai mult de cinetica descompunerii pirogenetice
cu degajarea substanţelor volatile şi a oxigenului, decât de difuziunea oxigenului spre substanţă
(fig.U I.1.2).
Fig.U I.1.2. Incendiu provocat de praful de

lemn în cazul instalaţiilor din industria lemnului
(după Venti).
La explozia prafului de lemn iau parte numai substanţele volatile degajate, întrucât nu toate
particulele de praf se încălzesc integral în timpul exploziei.
Presiunea creată de explozie în interiorul camerei se calculează cu ajutorul relaţiei experimentale:
P = - 63120 +2950 · Cmv [Pa]
unde: Cmv este concentraţia prafului de lemn în aer, în g/m3
Relaţia este valabilă în intervalul Cmv = 30 ÷200 g/m3 deci limita inferioară de explozivitate este de
30 g/m3.
20
Fracţiunile de praf cele mai explozive sunt cele sub 120μm, prezenţa substanţelor răşinoase
activează explozivitatea prafului iar adaosurile de coajă şi mărirea umidităţii o reduc.
Temperatura de iniţiere a exploziei, se reduce cu cât creşte cantitatea de substanţe volatile. Cea mai
redusă temperatură de inflamare este 980 ÷ l000 K şi o au amestecurile de praf-aer la concentraţia Cmv
=170 g/m3 şi proporţia de substanţe volatile de 78,7 %.
Praful din lemn de molid este cel mai inflamabil.
Pentru siguranţă, instalaţiile de exhaustare pentru praf de lemn vor fi separate da celelalte instalaţii
de exhaustare. Din acelaşi motiv, nu este recomandată însilozarea prafului de lemn sau depozitarea lui
timp îndelungat.
Praful de poliesteri, prezintă pericol de autoaprindere, de aceea trebuie colectat separat în saci iar
pentru separarea acestui praf sunt recomandate separatoare umede, agentul de umezire accelerând
sedimentarea.
Iniţierea incendiilor sau exploziilor în instalaţiile de exhaustare se poate datora şi scânteilor
generate de sculele aşchietoare sau electricităţii statice.
Concentraţia reală CR a amestecului de aer şi material:
unde: Qm - debitul de material în kg/m3;

Qa - debitul de aer în kg/ m3;
va - viteza aerului transportor în m/s;
vm - viteza materialului, în m/s.
Concentraţia medie volumică a amestecului:
În mediul industrial, din cercetările efectuate de firma daneză Moldow, rezultă că mecanizarea tot
mai accentuată în industria lemnului a dus la o tot mai mare concentrare a prafului în aerul transportor
(10 ÷ 100 g/m3). Cercetări referitoare la mărimea granulelor de praf arată că:
 12 ÷ 26% din cantitatea de praf are mărimea particulelor mai mică de 60μm în cazul prelucrării
lemnului prin ferăstruire şi rindeluire;
 45 ÷ 85% din cantitatea de praf are o mărime a granulelor mai mică de 60μm în cazul şlefuirii.
În prezent, concentraţia maximă admisibilă, conform normelor internaţionale, pentru aerul filtrat din
instalaţiile de exhaustare este de 50 mg praf/m3 aer şi tinde în viitorul apropiat la 0,5 mg/m3 (pentru
Germania, Canada, Suedia) condiţie care va fi greu de realizat şi de instalaţiile de filtrare.
21
U I. 1.3.6. Protecţia împotriva incendiului
Incendiile şi exploziile, în cazul instalaţiilor de exhaustare din industria lemnului, pot apare sub
diferite forme, atât la buncăre şi silozuri, cât şi la instalaţiile de separare a prafului de lemn.
Cerinţele referitoare la siguranţa împotriva incendiilor la instalaţiile de exhaustare sunt :
 legarea la pământ a instalaţiilor, iar la instalaţiile cu filtrare, utilizarea de saci filtranţi din
fibre naturale sau poliester antistatic;
 echiparea cu clapete de suprapresiune pe conducta principală de aspiraţie, pentru ca
eventualul foc să nu se întindă;
 separarea secţiunilor, în scopul limitării pagubelor;
 clapete antifoc pe conducte de aer recirculat (la instalaţiile de exhaustare cu recirculare),
acţionate prin elemente fuzibile, obturând conducta respectivă şi în acelaşi timp, întrerupând
curentul electric;
 termostatul pentru foc din conducta principală, întrerupe curentul electric din întreaga
instalaţie la temperaturi de peste 69˚C.
 la instalaţiile de exhaustare cu recirculare a aerului, la racordarea dintre filtru şi conducta de
transport se vor monta ecluze rotative;
 tabloul de comandă trebuie să asigure, înainte de pornirea instalaţiei de aspiraţie un sistem
de supraveghere activ.
Fig.U I.1.3. Echipamente utilizate la instalaţiile de exhaustare pentru prevenirea sau extinderea
incendiilor [ALWO].
– expuneţi de cine este condiţionată explozivitatea suspensiilor în aer a prafurilor

industriale;
– spuneţi ce substanţe iau parte la explozia prafului de lemn. De ce nu participă toate
particulele de praf de lemn;
22
– explicaţi care este limita inferioară a concentraţiei prafului de lemn în aer ce poate
produce explozie şi care sunt, din punct de vedere dimensional, fracţiunile cele mai
explozive. Ce factori activează sau reduc explozivitatea;
– arătaţi care este temperatura minimă de inflamare a amestecurilor de aer-praf şi în
ce condiţii se declanşează;
– identificaţi dacă există o legătură între specia lemnului şi inflamabilitate. Dacă da,
explicaţi de ce !;
– stabiliţi care este sectorul de prelucrare în care cea mai mare cantitate de particule de
praf are dimensiunea sub 60 μm;
– prezentaţi care este concentraţia maximă admisibilă de praf, conform normelor
internaţionale, pentru aerul filtrat din instalaţiie de exhaustare şi spre ce valoare se
tinde în viitorul apropiat.
– explicaţi unde pot să apară incendii şi explozii în cazul instalaţiilor de exhaustare
din industria lemnului. Stabiliţi care sunt cerinţele referitoare la siguranţa împotriva
incendiilor, pentru instalaţiile de exhaustare din industria lemnului.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele U I.1.3.5 şi U I.1.3.6 iar ca sursă
suplimentară bibliografia.
Rezumat
Formele caracteristice de transport a particulelor în curent de aer sunt: în zbor,
prin împingere, sub formă de dopuri, în strat fluidizat.
În stare de repaus aerul este caracterizat de următorii parametrii fizici: presiune
(statică), temperatură, umiditate şi conţinut de căldură.
La deplasarea particulelor în curent de aer, regimul de curgere este turbulent.
La dimensionarea instalaţiilor de exhaustare şi a celor de transport pneumatic de
presiune mică, se consideră aerul ca un fluid incompresibil, deci, pentru două
secţiuni ale unei conducte debitul volumic este constant.
TEST DE AUTOEVALUARE Să se realizeze schiţele de prezentare a formelor

caracteristice de transport a particulelor în current de aer. Să se explice fiecare
formă de transport şi să se arate unde poate fi întâlnită.
23
Unitatea de învăţare I. 2. Elemente teoretice privind transportul
particulelor în curent de aer I
Cuprins
Unitatea de învăţare I.2. Elemente teoretice privind transportul particulelor în curent de aer I.. 24
U I.2. 1. Introducere……………………………………………………………………………. 24
U I.2.3. Viteza de cădere liberă………………………………………………………………... 25
U I.2.4. Ecuaţia generală de mişcare a particulelor. Rotaţia şi accelerarea particulelor………. 27
U I. 2.5. Viteza de transport a curentului de aer……………………………………………….. 29
U I. 2.6. Pierderile de presiune la deplasarea în conducte a amestecului de aer-particule........ 30
U I. 2.6.1. Pierderile de presiune în conducte orizontale...................................................... 32
U I. 2.6.2. Pierderile de presiune în conducte verticale......................................................... 33
U I. 2.6.3. Pierderile de presiune în conducte curbe.............................................................. 34
U I.2.1.Introducere
Unitatea de învăţare este dedicată determinării vitezei de cădere liberă şi a ecuaţiei
generale de mişcare a particulelor. O altă problemă importantă este studiul pierderilor de
presiune la deplasarea în conducte a amestecului de aer-particule.

– determine viteza de cădere liberă a particulelor de lemn;
– stabilească pierderile de presiune ce apar în conducte verticale, orizontale sau înclinate.
24
U I.2.3. Viteza de cădere liberă
Viteza de cădere liberă respectiv viteza de plutire reprezintă caracteristicile aerodinamice ale
particulelor la transportul acestora în curenţi de aer.
Viteza de cădere liberă este viteza de deplasare a particulei devenită staţionară după perioada de
accelerare, într-un spaţiu în care aerul se găseşte în stare de repaus.
Viteza de plutire este viteza curentului ascendent de aer, capabil să menţină particulele în stare de
suspensie.
Pentru calcule se consideră o particulă de formă oarecare amplasată într-un spaţiu nemărginit în
care aerul este în stare de repaus. Se presupune că particula a parcurs spaţiul de accelerare şi
efectuează o mişcare uniformă. Direcţia de deplasare va fi cea în care particula va întâmpina cea mai
mică rezistenţă (fig. U I.2.1.a).
Fig.U I.2.1. Căderea liberă a unei particule într-un spaţiu nemărginit în care aerul este în repaus.
Ecuaţia de echilibru a forţelor ce acţionează asupra particulei (fig. U I.2.1.b şi c), este:
=0 (1)
unde: G este forţa gravitaţională: G = m·g = ρp·Vp·g [N]
ρp – densitatea materialului din care provine particula, în kg/m3;
Vp – volumul particulei, în m3;
m – masa particulei, în kg;
g – acceleraţia gravitaţională, în m/s2 ;
Fas – forţa ascensională statică: Fas = m’·g = ρa · Vp ·g [ N ]
ρa – densitatea aerului, în kg/m3;
25
Fp – forţa de presiune ce acţionează pe suprafaţa particulei:
Fac – forţa ascensională cinematică, ce acţionează perpendicular pe direcţia de

deplasare a particulei:
Ca – coeficientul forţei ascensionale cinematice;

A - aria proiecţiei particulei pe un plan perpendicular pe direcţia de deplasare;
vd – viteza de deplasare a particulei, in m/s;
Fω – forţa de rezistenţă ce acţionează pe direcţia de deplasare a particulei:
Cω – coeficientul forţei de rezistenţă, este funcţie de forma particulei şi numărul

lui Reynods Re ce se determină cu relaţia:
unde: v este viteza fluidului (aerului);

d – diametrul conductei;
υ – vâscozitatea cinematică a fluidului.
Pornind de la ecuaţia ( 1 ) rezultă:
În sistemul ortogonal de axe proiecţia după axa verticală a forţelor va fi:
deci :
Suma proiecţiilor forţelor după axa orizontală va fi:

deci:
26
Înlocuind Ca în relaţia (2 ) rezultă:
Viteza de deplasare a particulei va fi:
Viteza de cădere liberă este dată de relaţia:
– stabiliţi cine determină caracteristicile aerodinamice ale particulelor la transportul

acestora în curenţi de aer;
– definiţi viteza de cădere liberă şi viteza de plutire;
– identificaţi care sunt ipotezele considerate pentru calculul vitezei de cădere liberă a
particulei;
– realizaţi desenul din figura U I.2.1. şi determinaţi forţele ce acţionează asupra
particulei. Scrieţi ecuaţia de echilibru ce cuprinde toate aceste forţe;
- deduceţi relaţia de calcul a vitezei de cădere liberă pentru particula considerată;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.2.3., iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I.2.4. Ecuaţia generală de mişcare a particulelor. Rotaţia şi accelerarea

particulelor.
Particulele transportate într-un curent de aer rectiliniu, manifestă tendinţa de a se orienta astfel, încît
rezistenţa opusă curentului să fie minimă.
Efectul turbioanelor de aer, determină o mişcare oscilatorie, favorizând un joc alternativ între forţa
curentului da aer şi inerţie ce imprimă particulelor o mişcare pendulară sau de rotaţie. Considerănd
27
aceste forţe, ecuaţia generală de mişcare a particulelor antrenate de un curent de aer are forma:
unde: G este forţa gravitaţională;

Fas – forţa ascensională statică;
Fr – forţa de reţinere determinată de ciocnirile dintre particule şi frecării particulelor
de pereţii conductelor;
F’ω – forţa propulsoare, egală cu rezistenţa pe care o opune particula curentului de
aer:
va – viteza medie a curentului turbulent de aer în punctul în care se găseşte

particula;
vp – viteza instantanee a particulei;
Fac – forţa ascensională cinematică:
În majoritatea cazurilor se consideră că forţa de presiune acţionează în centrul de greutate al

particulei.
Fig.U I.2.2. Mişcarea de rotaţie şi de accelerare a particulelor:

a- mişcarea de rotaţie; b- poligonul forţelor la accelerarea particulelor.
28
În cazul particulelor de o formă oarecare, forţa gravitaţională şi ascensională statică, pe de o parte şi
forţa de presiune, pe de altă parte, acţionează pe direcţii diferite, imprimînd particulelor o mişcare de
oscilaţie sau de rotaţie. În mişcarea de rotaţie particulele formează, un strat limită care măreşte
volumul masei în rotaţie, care devine apropiată de cea sferică.
Din analiza figurii U I.2.2 rezultă că particula are o mişcare de translaţie şi de rotaţie. În cazul că
particula începe deplasarea din poziţia de repaus, până la deplasarea în regim staţionar ( cu v =
constant), aceasta efectuează o accelerare care se manifestă printr-o forţă de inerţie (Fi) prezentată în
figura U I.2.2 – b.
Particulele transportate în curent de aer, au tendinţa de a se orienta astfel încît,

rezistenţa opusă curentului să fie minimă.
În cazul particulelor de o formă oarecare, forţa gravitaţională şi ascensională statică,
pe de o parte şi forţa de presiune, pe de altă parte, nu mai au acelaşi punct de
aplicaţie şi acţionează pe direcţii diferite. Ca efect, se imprimă particulelor o mişcare
de oscilaţie sau de rotaţie.
În mişcarea de rotaţie particulele formează, un strat limită care măreşte volumul
masei în rotaţie, ce devine apropiată de cea sferică.
În cazul în care particula începe deplasarea din poziţia de repaus, până la deplasarea
în regim staţionar ( cu v = constant), aceasta efectuează o accelerare care se
manifestă printr-o forţă de inerţie (Fi).
Efectul turbioanelor de aer, determină o mişcare oscilatorie, favorizând un joc
alternativ între forţa curentului de aer şi de inerţie a particulelor.
U I. 2.5. Viteza de transport a curentului de aer

Viteza de transport este viteza minimă a curentului de aer capabilă să asigure deplasarea
materialului în lungul traseului de transport.
Viteza de transport se determină în funcţie de viteza de cădere liberă a particulelor pentru cazurile:
a – pentru conducte verticale cu sens ascendent al curentului de aer:
va > vcl
unde: va este viteza curentului ascendent de aer;
vcl – viteza de cădere liberă a particulelor.
Componenta verticală a vitezei de deplasare a particulelor va fi:
vpv = va – vcl
29
b – pentru conducte verticale cu sens descendent al curentului de aer:
vpv = va + vcl
c-pentru conducte orizontale de deplasre a aerului transportor:
vpo = va – α · vcl
unde α este un coeficient de corecţie pentru deplasarea particulelor în plan orizontal.
În cazurile practice viteza de deplasare a particulelor este mai mică decăt cea a curentului de aer.
Viteza relativă a particulelor este:
Vr = va – vp
– definiţi viteza de transport a curentului de aer;

– stabiliţi în funcţie de cine se determină viteza de transport şi care sunt cazurile
considerate;
– scrieţi relaţiile de calcul ale vitezelor de deplasare teoretică a particulelor pentru
fiecare caz;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.2.5., iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I. 2.6. Pierderile de presiune la deplasarea în conducte a amestecului de

aer-particule.
Deplasarea amestecului de aer-particule este însoţită de acţiunea comună a unor forţe ce se opun
mişcării celor două faze ale amestecului. Forţelor rezistente le corespund presiuni rezistente. O parte a
presiunii curentului de aer este consumată pentru învingerea presiunii rezistente. Această parte
reprezintă pierderile de presiune.
În cazul particulelor de lemn care nu influenţează distribuţia vitezelor aerului transportor
(transportul în zbor), pierderile totale de presiune sunt:
unde: Δpa este pierderea de presiune la curgerea aerului curat prin conducte;
Δps – pierderea de presiune suplimentară determinată de prezenţa particulelor în
curentul de aer:
Δprp – pierderile de presiune suplimentare pentru ridicarea particulelor de la un nivel la

altul;
Δpap –pierderile de presiune suplimentare pentru accelerarea masei particulelor
30
transportate;
Δpfp –pierderile de presiune suplimentare determinate de lovirea şi frecarea
particulelor de pereţii conductei şi de ciocnirea particulelor între ele.
Reprezentarea grafică a pierderilor de presiune la deplasarea amestecului de aer particule printr-o
conductă înclinată este arătată în figura U I.2.3. Pentru cazul prezentat între secţiunile 1 şi 3 pierderile
de presiune totale sunt:
Fig. U I.2.3. Variaţia pierderilor de presiune la deplasarea amestecului aer-particule în conducte.
Între secţiunile 1 şi 2 ale tronsonului de conductă (curba AC), are loc accelerarea particulelor de la
viteza vp1 la viteza vp2 . Pierderile suplimentare de presiune în această zonă sunt:
În zona 2-3 deplasarea amestecului de aer-particule este în regim staţionar, pierderile de presiune
31
variază liniar (Δpap(2-3) se anulează deoarece vp1 = vp2 ), şi ca urmare:
Δprp(1-2) şi respectiv Δprp(2-3) reprezintă pierderile de presiune determinate de învingerea diferenţei de

nivel h1-2 şi h2-3 .
În calculul pierderilor de presiune a aerului curat pentru conducte drepte de secţiune circulară se
utilizează relaţia:
unde: l este lungimea conductei considerate, în m;

D – diametrul conductei, în m;
va – viteza aerului, în m/s;
λ – coeficientul de rezistenţă liniară (coeficientul pierderilor liniare de presiune).
Coeficientul λ se poate determina cu diferite relaţii de calcul sau tabelar.
U I. 2.6.1. Pierderile de presiune în conducte orizontale

Pierderile suplimentare de presiune, în cazul conductelor orizontale de transport (fig. U I.2.4.), la
deplasarea în regim staţionar a amestecului aer-particule sunt: deci pierderea de
presiune totală este:
În funcţie de caracterul curgerii pierderile suplimentare de presiune se determină cu relaţia:
unde: λso este coeficientul pierderilor suplimentare de presiune pentru conducte orizontale.
Înlocuind în relaţia (1) de mai sus rezultă pierderea de presiune totală în conducte orizontale la
deplasarea în regim staţionar:
32
Fig. U I.2.4. Reprezentarea grafică a pierderilor de presiune la deplasarea în regim staţionar a
amestecului aer-particule prin conducte orizontale.
U I. 2.6.2. Pierderile de presiune în conducte verticale

În cazul conductelor verticale de transport (fig. U I.2.5), studiind relaţia generală a pierderilor de
presiune suplimentare: se constată că Δpap = 0 şi deci
Fig. U I.2.5. Reprezentarea grafică a pierderilor

de presiune la deplasarea în regim staţionar a
amestecului aer-particule prin conducte verticale.
– explicaţi ce reprezintă pierderile de presiune şi din ce se compun pierderile totale de

presiune;
– scrieţi relaţia de calcul a pierderilor de presiune a aerului curat pentru conducte drepte
de secţiune circulară;
33
– prezentaţi pierderile de presiune ce apar la o conductă înclinată cu alimentarea
particulelor în secţiunea 1 (fig. U I.2.3) ;
– Studiaţi figurile U I.2.4 şi U I.2.5 şi stabiliţi pierderile de presiune pentru fiecare
situaţie.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele: U I.2.6, U I.2.6.1, U I.2.6.2 iar ca
sursă suplimentară bibliografia.
U I. 2.6.3. Pierderile de presiune la deplasarea amestecului aer-particule prin conducte curbe

Deplasarea amestecului aer-particule prin conducte curbe prezintă următoarele particularităţii:
- sub acţiunea forţei centrifuge în curbe se produce o separaţie a particulelor de aerul transportor;
- particulele de material se deplasează în strat continuu sau în salturi de-a lungul peretelui exterior al
curbei;
- datorită frecării accentuate de peretele conductei particulele sunt puternic frânate, diminuându-se
viteza pe care au avut-o la intrarea în curbă. După ieşirea din curbă, pe porţiunea liniară a
conductei, particulele sunt accelerate şi readuse la viteza iniţială (staţionară).
În figura U I.2.6 se prezintă variaţia presiunii statice medii într-o curbă orizontală şi în conductele
rectilinii racordate la aceasta.
Pierderile totale de presiune, pentru conducte curbe se exprimă prin relaţia:
unde: Δpac este pierderea de presiune la curgerea aerului curat prin conducte curbe;
Δpsc – pierderea de presiune suplimentară determinată de prezenţa particulelor
în conducte curbe.
Pierderile de presiune în curbă Δpc , se exprimă prin relaţia generală:
unde: ξc este coeficientul de rezistenţă locală pentru curbe (ce se determină din tabele);
va – viteza aerului, în m/s.
Înlocuind relaţia (2) în relaţia (1) rezultă:
şi în final
34
unde: ξtc este coeficientul de rezistenţă locală total al curbei considerate;
ξac – coeficientul de rezistenţă locală al curbei la curgerea aerului curat;
ξsc – coeficientul de rezistenţă locală al curbei corespunzătoare pierderilor suplimentare de
presiune.
La evaluarea pierderilor de presiune cauzate de prezenţa curbei, trebuie să se ţină seama şi de
pierderile din zona de influenţă, adică de conductele rectilinii delimitate la 30·d înainte de curbă şi 50·d
după curbă (d este diametrul interior al conductei).
Fig.U I.2.6. Graficul presiunii statice medii într-o curbă orizontală şi în conductele rectilinii
racordate la aceasta.
– explicaţi particularităţile deplasării amestecului aer-particule prin conducte curbe;

– scrieţi relaţia generală de calcul a pierderilor de presiune pentru conducte curbe de
secţiune circulară;
– studiaţi figura U I.2.6 şi stabiliţi pierderile de presiune ce apar pentru conducta curbă.
– prezentaţi care sunt zonele de influenţă unde apar pierderi de presiune, în cazul
conductelor curbe. Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.2.6.3.
Rezumat Viteza de cădere liberă şi viteza de plutire reprezintă caracteristicile

aerodinamice ale particulelor, la transportul acestora în curenţi de aer. Particulele
transportate în curent de aer, se orientează ca rezistenţa opusă aerului să fie minimă.
TEST DE AUTOEVALUARE
Să se realizeze reprezentările grafice ale pierderilor de presiune totale pentru toate
variantele prezentate şi să se scrie relaţiile pierderilor de presiune pentru fiecare caz
studiat.
35
Unitatea de învăţare I. 3. Presiunea statică şi dinamică.
Tipuri de instalaţii de exhaustare
Cuprins
U I.3. 1. Introducere…………………………………………………………………………… 36
U I.3.3. Presiunea statică şi dinamică…………………………………………………………. 37
U I. 3.3.1. Calculul pierderilor de presiune la deplasarea aerului prin conducte.................. 38
U I. 3.3.2. Coeficienţii de rezistenţă liniară pentru conducte drepte.................................. 39
U I. 3.3.3. Coeficienţii de rezistenţă locală.................................................................... 40
U I.3.4. Tipuri de insalaţii de exhaustare utilizate actual……………………………………… 41
U I.3.4.1. Instalaţiile de exhaustare obişnuite de tip arborescent.......................................... 41
U I.3.4.2. Instalaţiile de exhaustara cu magistrală de secţiune constantă.............................. 43
U I.3.4.3. Instalaţii de exhaustare universale simplificate cu colector................................. 45
U I.3.1.Introducere
Unitatea de învăţare prezintă în prima parte noţiuni privind presiunea statică şi
dinamică precum şi calculul pierderilor de presiune la deplasarea aerului curat prin
conducte. Sunt indicate relaţiile de calcul pentru determinarea coeficienţilor de rezistenţă
pentru conducte drepte şi pentru coeficienţii de rezistenţă locală.
Partea a doua a unităţii de învăţare este dedicată diferitelor tipuri de instalaţii de
exhaustare utilizate acum în domeniul industriei lemnului.

– determine presiunea statică şi dinamică şi coeficienţii de rezistenţă liniară şi locală;
– prezinte instalaţiile de exhaustare utilizate actual în industria lemnului.
36
U I. 3.3. Presiunea statică şi dinamică
Presiunea statică reprezintă presiunea ce se exercită asupra pereţilor conductelor, perpendicular pe

direcţia de mişcare a fluidului şi se consumă pentru învingerea rezistenţelor opuse mişcării fluidului de
către conducte.
Presiunea statică realizată de ventilator într-o conductă dată, în care se transportă particule de
material lemnos este consumată pentru:
- învingerea rezistenţelor la frecarea cu pereţii conductelor, pfr ;
- învingerea rezistenţelor la schimbarea direcţiei de curgere, pcot (cot, ramificaţie, confuzor, difuzor
etc.);
- învingerea rezistenţelor la separarea particulelor de material lemnos de aer, psep ;
- învingerea rezistenţelor la ridicarea amestecului de aer-particule la o nălţime în conductele
verticale sau înclinate, prid ;
Presiunea statică se calculează cu relaţia:
pst = pfr + pcot + psep + prid
Acestor presiuni vor corespunde pierderile de presiune:
unde: λ este coeficientul de rezistenţă la conducte drepte;

l – lungimea conductei;
D – diametrul conductei;
ξ – coeficientul de rezstenţă locală;
h – înălţimea de ridicare;
μa – concentraţia amestecului, μa = 0,2 kg material / kg aer;
mp – masa particulelor transportate în timp de o oră, în kg/h;

37
ma – masa aerului transportat în timp de o oră, în kg/ h;
ρa – densitatea aerului, în kg/m3, ρa = 1,2 kg/ m3;
Ac – aria secţiunii transversale a conductei, în m2;
va – viteza aerului, în m/s:
va = 16 m/s pentru transportul rumeguşului uscat;
va = 17 m/s pentru transportul prafului de la şlefuire;
va = 20 ÷ 21 m/s pentru transportul rumeguşului umed sau aşchiilor.
- presiunea dinamică, în Pa.

Presiunea dinamică pd , este presiunea determinată de mişcarea unui fluid şi se exercită pe direcţia
de mişcare a acestuia. Presiunea dinamică este direct proporţională cu viteza fluidului şi este nulă în
cazul unui fuid aflat în stare de repaus.
– definiţi presiunea statică şi stabiliţi rezistenţele ce sunt învinse de presiunea statică

realizată de ventilator într-o conductă dată;
– scrieţi relaţia de calcul a presiunii statice ce ţine seama de aceste rezistenţe şi relaţiile
de calcul ale pierderilor de presiune corespunzătoare rezistenţelor;
– definiţi presiunea dinamică şi scrieţi relaţia ei de calcul;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.3.3, iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I. 3.3.1. Calculul pierderilor de presiune la deplasarea aerului prin conducte.

Relaţia generală de calcul a pierderilor de presiune, pentru cazul deplasării prin conducte a aerului
curat, are forma:
Diametrul de calcul al conductei Dc se determină în funcţie de debitul minim Qmin şi viteza minimă va
cu relaţia:
unde: Qmin este debitul minim de aer prin conductă, în m3/s ;

DN – diametrul normalizat al conductei, în m. Se alege din tabele: DN < Dc ;
l – lungimea conductei drepte pentru care se calculează pierderea de presiune, în m;
λ– coeficientul de rezistenţă în conducte drepte. Se determină funcţie de numărul lui Reynolds
38
şi rugozitatea relativă;
Σξ – suma coeficienţilor de rezistenţă locală:
ξ ga – coeficientul de rezistenţă locală la gura de aspiraţie;

ξ 90 - coeficientul de rezistenţă locală la o curbă (cot) de 90° ( se ia din tabele);
ξ α - coeficientul de rezistenţă locală la o curbă diferită de 90° ( se ia din tabel);
n şi m – numărul de rezistenţe locale de acelaşi tip;
- presiunea dinamică, în Pa. Se ia din tabel.

Relaţia generală de calcul cuprinde suma pierderilor de presiune liniare şi locale.
U I. 3.3.2. Coeficienţii de rezistenţă liniară pentru conducte drepte

Coeficientul de rezistenţă liniară în conducte drepte λ., ţine seama de frecările interioare şi este în
funcţie de numărul lui Reynolds şi rugozitatea conductei:
Numărul lui Reynolds este dat de relaţia:
unde: va este viteza aerului, în m/s;

D – diametrul interior al conductei, în m;
υ – vâscozitatea cinematică: υ = 0,145·10-4 m2 / s
În funcţie de rugozitatea absolută δ şi diametrul interior al conductei D se determină rugozitatea
relativă a conductei:
Grafic se determină λ.
Pentru regim turbulent de curgere, coeficientul de rezistenţă liniară λ, este determinat cu relaţiile:
a- pentru conducte netede:
- formula lui Blasius: pentru Re <105 ;
- formula lui Konakov: pentru Re >105 ;
- formula lui Prandtl:
b- pentru conducte puţin rugoase:
- formula Colabrook-White: )
39
c- pentru conducte rugoase:
- formula lui Nikuradze:
unde k este rugozitatea echivalentă rugozităţii absolute a pereţilor interiori ai conductei.

Pentru transportul particulelor de lemn prin conducte confecţionate din tablă subţire, se recomandă
relaţia:
Pentru simplificare tabelar se poate determina direct raportul λ/DN în funcţie de mărimea
diametrului normalizat.
– scrieţi relaţia generală de calcul a pierderilor de presiune la deplasarea aerului curat

prin conducte;
– deduceţi relaţia generală de calcul a debitului volumic de aer QVa , funcţie de aria
secţiunii transversale interioare a conductei Ac şi viteza aerului va ;
– determinaţi relaţia diametrului de calcul al conductei Dc (din relaţia dedusă mai sus)
funcţie de debitul volumic şi viteza aerului. Descrieţi mudul de stabilire al diametrului
normalizat DN.
– specificaţi din ce se compune suma coeficienţilor de rezistenţă locală Σξ ;
– prezentaţi de cine ţine seama coeficientul de rezistenţă în conducte drepte λ şi cum se
determină.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele U I.3.3.1, U I.3.3.2 iar ca sursă
U I. 3.3.3. Coeficienţii de rezistenţă locală.

Pierderile locale de presiune apar în zonele în care mişcarea aerului are un grad ridicat de
neuniformitate, cum ar fi: curbe, schimbări de secţiune, ramificaţii etc.
Infuenţa asupra mişcării, de către elementul ce introduce pierderi locale de presiune se resimte pe o
lungime relaiv restrânsă a curentului, de cel mult câteva zeci de diametre, în aval de obstacol şi mai
puţin spre amonte.
Relaţia de calcul pentru pierderile locale de presiune este:
Datorită complexităţii fenomenului de pierdere locală de presiune, metoda teoretică este încă puţin
40
aplicată, uzual valorile ξ alegându-se din tabele stabilite experimental.
– prezentaţi care sunt zonele în care apar pierderi locale de presiune şi care sunt zonele de
influenţă
– scrieţi relaţia generală de calcul a pierderilor locale de presiune la deplasarea aerului
curat prin conducte;
– explicaţi cum se determină acum coeficienţii de rezistenţă locală ξ şi de ce metoda
teoretică este puţin aplicată.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.3.3.3. iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I.3.4. Tipuri de insalaţii de exhaustare utilizate actual
În condiţiile actuale, toate maşinile care prelucrează lemnul sînt racordate la instalaţiile de
exhaustare. Însăşi instrucţiunile de protecţia muncii, obligă ca înainte de pornirea maşinilor
prelucrătoare să se pună în funcţiune instalaţia de exhaustare.
Indiferent de tipul instalaţiei de exhaustare, în faza actuală, cînd se pune problema economisirii
energiei de toate tipurile, instalaţiile de exhaustare încep şi fie considerate ca mari consumatoare de
energie, deoarece multe din cele existente au fost proiectate şi executate pe criteriul asigurării, în toate
condiţiile, a unei bune funcţionări, adică a deplasării de particule lemnoase de dimensiuni foarte
variate, ajungîndu-se pînă acolo ca în instalaţiile de exhanstare să se deplaseaze şi bucăţi din lemn,
rezultate în procesele da prelucrare. Consumul mare de energie electrică a instalaţiilor de exhaustare
actuale rezultă şi din faptul că la proiectarea acestora, s-a luat în considerare condiţia funcţionării
tuturor maşinilor, aceasta determinînd debitul maxim de absorbţie şi nu cazul real, al funcţionării unei
părţi din maşini, deci utilizarea unui coeficient de simultaneitate.
În condiţiile actuale pentru exhaustarea materialelor se folosesc instalaţii cum sînt cele prezentate în
figura U I.3.1, fiecare din acestea căutînd să rezolve o serie de condiţii obiective şi să înlăture unele
dezavantaje.
U I.3.4.1. Instalaţiile de exhaustare obişnuite de tip arborescent
Instalaţiile de exhaustare obişnuite (fig. U I.3.1, a) au conducta magistrală compusă din segmente de
conductă dispuse în serie, a căror diametru creşte de la extremitatea instalaţiei către ventilator,
asigurînd concomitent creşterea vitezei aerului de la 16 la 20 m/s.
Amplasarea conductei magistrale se poate face prin suspendare la nivelul tavanului sau fermelor
41
halei sau îngropat sub nivelul pardoselii. Amplasarea suspendată este mai des utilizată întrucît este mai
uşor de întreţinut dar greu de modificat în cazul reorganizării fluxului tehnologic, deci a reamplasării
utilajelor, cu condiţia recalculării întregii reţele.
Amplasarea suspendată este mai des utilizată întrucît este mai uşor de întreţinut dar greu de
modificat în cazul reorganizării fluxului tehnologic, deci a reamplasării utilajelor, cu condiţia
recalculării întregii reţele.
Amplasarea sub nivelul pardoselii este mai rar întîlnitâ deoarece este o instalaţie care nu mai poate
fi modificată îa timp, este greu de întocmit şi în cazul unei proiectări greşite se poate înfunda. Singurul
avantaj al acestei amplasări coastă în faptul că eliberează spaţiul halei de reţeaua de conducte.
În funcţie de principiul de curgere al aerului şi a materialului instalaţiile de exhaustare obişnuite pot
fi construite în aşa fel încît să protejeze ventilatorul, adică particulele mari să fie separate înainte de a
trece prin ventilator. Astfel de instalaţii sînt prezentate îa figura 1.3,b şi c.
Instalaţiile de exhaustare obişnuite de tip arborescent se utilizează pentru sectoare în care nu se
execută reorganizări ale proceselor tehnologice, nu se introduc utilaje noi şi au asigurat un coeficient
ridicat de simultaneitate în funcţionarea
maşinilor. De obicei acestea dau rezultate
bune numai pentru sectoare cu număr
redus de maşini.
Fig. U I.3.1. Schemele de principiu ale

instalaţiilor de transport a particulelor
lemnoase în curenţi de aer.
a- instalaţie de transport aspiro-

refulatoare arborescentă obişnuită;
b,c- instalaţii aspiro-refulatoare
arborescente (construite pentru protecţia
ventilatorului sau a formei particulelor
mari);
d- Instalaţie refulatoare (pentru
protecţia formei particulelor);.
42
– prezentaţi de ce instalaţiile de exhaustare, în faza actuală sunt considerate mari
consumatoare de energie;
– desenaţi schemele de principiu pentru instalaţiile de exhaustare arborescente şi
prezentaţi calităţile şi deficienţele acestor variante de instalaţii;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.3.4.. iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I.3.4.2. Instalaţiile de exhaustare universale cu magistrală de secţiune constantă, prin

sistemul lor constructiv, înlătură în bună parte deficienţele instalaţiilor de exhaustare obişnuite şi oferă
posibilităţi mai largi de reorganizare a fluxului, deci de reamplasare a utilajelor, fără ca funcţionarea să
fie mult afectată. Pe lîngă aceasta, la asemenea instalaţii se poate efectua racordarea unor noi utilaje,
neincluse în calculele iniţiale de proiectare, dar care sunt necesare prin reorganizarea procesului
tehnologic.
Instalaţiile de exhaustara cu magistrală de secţiune constantă se clasifică în funcţie de felul
descărcării conductei magistrale în:
a - instalaţii cu descărcare mecanică a conductei magistrale (fig. U I.3.2, e şi f) cu transportor cu
bandă, cu transportor cu racleţi, cu transportor cu melc;
b - instalaţii cu descărcarea pneumatică a conductei magistrale (fig. U I.3.2, g): prin refulare, prin
absorbţie;
c - instalaţii cu descărcare gravitaţională a conductei magistrale (fig. U I.3.3, h şi i) cu conductă
magistrală cu pâlnii, cu conductă magistrală în zig-zag.
Instalaţiile de exhaustare universale cu descărcare mecanică a conductei magistrale au secţiunea
acestei conducte constantă pe toată lungimea. Dimensiunile secţiunii transversale a conductei
magistrale se aleg astfel, încît viteza maximă a curentului de aer în porţiunea cea mai încărcată (situată
în zona finală) să nu depăşească 10 m/s.
În conductă, viteza medie va fi de 5,00 m/s, aceasta permiţînd menţinerea pierderilor de presiune la
valori relativ reduse, iar presiunea statică relativă pe lungimi de 50 m nu depăşeşte 20%.
Diferenţa mică a presiunii statice relative arată că mutarea unei ramificaţii în oricare punct al
conductei magistrale determină modificări ale debitului absorbit şi ale vitezei de deplasare a curentului
de aer, ce nu depăşeşte 5% din valorile luate în calcul, ceea ce practic nu afectează funcţionarea
normală a ramificaţiei.
Viteza mică a curentului de aer în conducta magistrală este insuficientă pentru a asigura
43
transportul în suspensie a particulelor absorbite prin ramificaţii, astfel încît în lungul conductei
magistrale este necesară utilizarea unul mijloc de transport suplimentar cum ar fi: banda, racleţii sau
melcul.
Fig. U I.3.2. Schemele de principiu

ale instalaţiilor universale cu
conductă de secţiune constant, pentru
transportul particulelor lemnoase în
curenţi de aer.
e- instalaţie universală cu conductă de

secţiune constantă şi descărcare
mecanică;
f- instalaţie universală cu două
conducte de secţiune constantă;
g- instalaţie universală cu conductă de
secţiune constantă şi decărcare
pneumatică.
În cazul în care lungimea

conductei magistrale este mare, deci
avem un număr mare de utilaje, se utilizează un ventilator suplimentar care are debitul absorbit, egal
cu al primului ventilator. Pentru a evita absorbţia de către cel de-al doilea ventilator a materialului
descărcat în conducta magistrală, pîlnia
de absorbţie spre acest ventilator se dimensionează astfel, încât viteza aerului de intrare în pâlnie să nu
depăşească 3-5 m/s. Asemenea instalaţii sunt recomandate pentru secţii mari cu un număr mare de
maşini, montate în linii paralele care realizează un flux tehnologic continuu.
Instalaţiile de exhaustare universale cu descărcare pneumatică a conductei magistrale (Fig.U
I.3.2,g) caută să rezolve, de asemenea, problema deplasării aşchiilor în lungul conductei magistrale
prin utilizarea unui strat de aer suplimentar introdus în partea inferioară a conductei magistrale prin
intermediul unui ventilator. Aceste instalaţii nu au dat rezultate scontate întrucât prezintă nesiguranţă
îu exploatare, au o întreţinere greoaie, conducta magistrală se poate înfunda uşor, rezervă de
capacitate limitată, deci posibilitatea racordării unor noi utilaje este limitată, iar consumul de aer este
44
ridicat, caea ce determină puteri mari la ventilatoare.
Instalaţiile de exhauatare universale cu descărcare gravitaţională a conductei magistrale caută să
elimine impedimentele prezentate la cele două tipuri de instalaţii expuse mai sus, fiind construite
principial în două variante:
- cu conductă magistrală cu pâlnii (fig. U I.3.3,h);
- cu conductă magistrală în zig-zag (fig. U I.3.3,i).
Aceste instalaţii prezintă o mai mare flexibilitate în racordarea maşinilor la conducta magistrală
întrucît separarea şi colectarea particulelor mari în conducta magistrală se face gravitaţional, dar au
dezavantajul că execuţia conductei magistrale este complicată, iar dimensiunile, în special înălţimea
ocupată de conductă, este mare (1,8 - 2,3 m), aceasta necesitînd hale industriale cu înălţimi peste 5 m.
Pentru toate instalaţiile de exhaustare universale cu conductă magistrală se observă că principalul
dezavantaj constă în faptul că dimensiunile conductelor magistrale sînt mari, puterile consumate pentru
exhaustare sunt mari, datorită cantităţilor mari de aer, iar posibilitatea racordării conductelor de
absorbţie de la maşini este limitată ceea ce, produce greutăţi în cazul reorganizării fluxurilor
tehnologice şi a reamplasării utilajelor.
– clasificaţi instalaţiile de exhaustare cu magistrală de secţiune constantă în funcţie de

felul descărcării în conducta magistrală;
– desenaţi schemele de principiu pentru instalaţiile de exhaustare cu magistrală de
secţiune constantă. Prezentaţi calităţile şi deficienţele acestor variante de instalaţii;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele U I.3.4.2 iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I.3.4.3. Instalaţii de exhaustare universale simplificate cu colector

În tehnica exhaustării s-au căutat noi soluţii de realizare a instalaţiilor, în special în scopul
îmbunătăţirii posibilităţii racordării de utilaje la instalaţii. Avînd în vedere acest deziderat se folosesc
în întreprinderile de prelucrarea lemnului din ţara noastră instalaţii de exhaustare simplificate în care
locul conductei magistrale de secţiune constantă cu dimensiuni mari şi construcţie pretenţioasă este
luat de un colector care , indiferent de varianta constructivă în care se execută , are dimensiuni mult
reduse, este uşor de realizat, din punct de vedere constructiv, şi poate fi prevăzut cu rezerve pentru
racordarea la colector de noi utilaje.
45
Fig. U I.3.3. Schemele de principiu ale
instalaţiilor universale cu descărcare
gravitaţională şi cu colector:
h- Instalaţie universală cu conductă de

secţiune constantă cu decărcare gravitaţională;
i- Instalaţie universală cu conductă de
secţiune constantă în zig-zag;
j1- Instalaţie universală cu colector vertical
cu racordarea ramificaţiilor laterală;
j2- Instalaţie universală cu colector vertical
cu racordarea ramificaţiilor la partea
superioară;
j3- Instalaţie universală cu colector conic cu
racordarea ramificaţiilor la partea superioară;
Instalaţiile de exhaustare simplificate (cu

colectoare) se clasifică în funcţie de tipul
colectorului în:
a - cu colector vertical: cu racordarea
ramificaţiilor în partea laterală; cu racordarea
ramificaţiilor în partea superioară; cu colector
conic;
b - cu colector orizontal;
c - cu colector de tip lustră cu racordarea conductei colectoare în partea superioară; cu racordarea
conductei colectoare în partea inferioară;
d - cu două colectoare şi conductă de echilibrare.
La toate tipurile de asemenea instalaţii, colectorul are rolul unui racord care uneşte ramificaţiile
aferente instalaţiei într-o singură conductă colectoare, prin care materialul absorbit este apoi transportat
până la locul de descărcare. În acest fel, toate ramificaţiile se găsesc sub aceeaşi diferenţă de presiune
egală cu valoarea presiunii relative din colector, determinată pentru cea mai mare depărtare a unei
maşini faţă de poziţia de amplasare a colectorului.
Rezerva de capacitate la asemenea instalaţii este condiţionată de existenţa sau inexistenţa, unui
număr corespunzător de racorduri libere la colector cum şi de posibilitatea măririi debitului
ventilatorului, în limitele impuse de puterea motorului electric de acţionare. Pe lîngă aceasta, aceste
46
tipuri de instalaţii, dau posibilitatea reamplasării utilajelor în limitele suprafeţei de calcul, fără ca
funcţionarea instalaţiei să fie afectată. Aceste instalaţii au o construcţie simplă, prezintă siguranţă în
exploatare, factori care au determinat o utilizare mai largă in sectoarele productive.
Instalaţiile de exhaustare cu colectoare verticale (fig. U I.3.3, j), diferă între ele prin tipul
colectorului şi modul de racordare al conductelor de la maşini pe colector.
În cazul racordării ramificaţiilor în partea laterală a colectorului, poziţia acestora se va dispune în
spirală pe suprafaţa laterală a zonei cilindrice. Acest mod de poziţionare a ramificaţiilor duce la o
înălţime mare a colectorului.
Utilizarea colectoarelor cu racordarea ramificaţiilor în partea superioară necesită introducerea unor
curbe suplimentare pe traseul ramificaţiilor, prin aceasta existănd o pierdere de presiune în conducte
ceva mai mare, iar înălţimea necesară la amplasarea colectorului creşte în funcţie de dimensiunile
conductelor şi raza de racordare a acestora la colector. Coeficientul de rezistenţă locală la acest
colector este mai mic decît la colectorul vertical.
Sub aspectul rezistenţelor locale, cum şi al curbelor pentru racordarea ramificaţiilor, colectoarele
conice ocupă o poziţie intermediară în raport cu tipurile de colectoare prezentate mai sus.
Sub aspectul poziţiei conductei colectoare şi a sensului de deplasare a materialului în interiorul
colectorului, adică de sus in jos, se reduce posibilitatea de înfundare a colectorului şi se asigură o
funcţionare corespunzătoare a întregii instalaţii.
Inconvenientul pe care îl prezintă utilizarea instalaţiilor de exhaustare cu colectoare verticale, apare
în cazul halelor industriale, cu înălţime redusă.
Pentru asemenea hale industriale, se utilizează instalaţii de exhaustare cu colectoare orizontale, care
au forma unor pîlnii orizontale plate, reprezentînd corpuri geometrice cu baza sub forma unui sector de
cerc, pe a căror suprafaţă laterală sînt montate racordurile ramificaţiilor, cu axele orientate în direcţie
radială.
Colectoarele orizontale (fig. U I.3.4, k) permit racordarea ramificaţiilor numai dintr-o singură parte,
neajuns ce poate fi înlăturat prin utilizarea a două colectoare legate în paralel. Pentru cel de-al doilea
caz, este necesară luarea în calcul a unor măsuri de redistribuire a debitului de aer şi a pierderilor de
presiune.
Datorită construcţiei aceste instalaţii nu prezintă rezervă de capacitate, funcţionarea colectoarelor
orizontale fiind mai puţin sigură datorită pericolului de înfundare, fapt care necesită mărirea debitului
de aer peste valoarea necesară.
Instalaţiile de exhaustare cu colectoare de tip lustră (fig. U I.3.4, l ) au denumirea datorită formei
47
colectorului. La aceste tipuri de instalaţii racordarea maşinilor de colector se face la partea inferioară a
colectorului, iar conducta de transport a materialului se racordează la partea superioară. Prin forma pe
care o are colectorul şi modul de racordare al conductelor de la maşini colectorul poate fi amplasat
între fermele acoperişului halei. Acest tip de colector prezintă dezavantajul că se poate înfunda pentru
cazul particulelor de dimensiuni mari, fapt pentru care sînt preferate colectoare de tip lustră cu
racordarea în partea superioară şi evacuarea aşchiilor şi rumeguşului în partea inferioară, întrucît se
foloseşte în procesul de deplasare al particulelor şi principiul gravimetric.
Fig. U I.3.4. Schemele de principiu ale instalaţiilor de exhaustare universale cu colector:
k- Instalaţie universală cu două colectoare orizontale; l - Instalaţie universală cu colector de tip

lustră; m- Instalaţie universală cu două colectoare conice şi conductă de echilibrare.
Utilizarea în cadrul unei secţii mari a unei instalaţii cu un singur colector prezintă dezavantajul că
acesta ajunge la dimensiuni exagerate, iar puterea absorbită de motorul electric este mare întrucît
debitele şi pierderile de presiune cresc exagerat. Pe lîngă aceasta configuraţia halelor este
dreptunghiulară lungimea fiind, în multe cazuri, mult mai mare decît lăţimea, ceea ce determină
creşterea exagerată a presiunii statice din colector. Pentru suprafeţe mari cu un număr sporit de utilaje,
se utilizează instalaţii de exhaustare cu două colectoare, racordate în paralel şi deservite de un singur
ventilator.
În cazul reamplasării utilajelor care impune şi o redistribuire a gurilor de absorbţie pe cele două
colectoare, apare frecvent încărcarea diferită a celor două colectoare astfel încît, se ajunge la
dezechilibrarea instalaţiei, în special în punctul de racordare a celor două conducte de transport a
48
materialului lemnos de la colectoare. În acest punct de racordare pot apărea viteze de transport şi
presiuni diferite, condiţii necorespunzătoare unei funcţionări normale. Pentru evitarea acestui fenomen
se racordează în partea superioară, cele două colectoare, printr -o conductă de echilibrare a presiunilor
şi debitelor. În această situaţie, în cazul supraîncărcării unui colector, prin conducta de echilibrare se
deplasează o cantitate din aerul care supraîncarcă colectorul, iar presiunile din cele două colectoare se
apropie de aceeaşi valoare (fig. U I.3.4, m).
La racordarea conductei de echilibrare se va avea în vedere ca, prin construcţie, viteza de intrare a
aerului în această conductă să nu depăşească 3 -5 m/S (pentru a evita absorbţia din colector a
particulelor aspirate prin ramificaţii), iar în conducta de echilibrare viteza să se situeze între 12-16 m/s.
La dimensionarea diametrului conductei de echilibrare se va ţine cont ca, debitul ce va trece prin
această conductă, să reprezinte 30 % din debitul normal ce revine unui colector.
– clasificaţi instalaţiile de exhaustare simplificate (cu colectoare) în funcţie de tipul

colectorului utilizat;
– desenaţi schemele de principiu pentru instalaţiile de exhaustare simplificate cu colector.
Prezentaţi calităţile şi deficienţele acestor variante de instalaţii;
– expuneţi în ce situaţie se utilizează instalaţii de exhaustare simplificate cu două
colectoare. Care este rolul conductei de echilibrare.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele U I.3.4.3.
Rezumat
Presiunea statică reprezintă presiunea ce se exercită asupra pereţilor conductelor,
perpendicular pe direcţia de mişcare a fluidului. Presiunea dinamică, este presiunea
determinată de mişcarea unui fluid şi se exercită pe direcţia de mişcare a acestuia.
a- Să se stabilească rezistenţele ce sunt învinse de presiunea statică realizată de
ventilator într-o conductă dată şi să se scrie relaţia de calcul a presiunii statice ce ţine
seama de aceste rezistenţe şi relaţiile de calcul ale pierderilor de presiune
corespunzătoare rezistenţelor.
b-Să se scrie relaţia generală de calcul a pierderilor de presiune la deplasarea aerului
curat prin conducte.
c- Să se realizeze schemele de principiu pentru toate variantele de instalaţii de
exhaustare prezentate.
49
Unitatea de învăţare I. 4. Elemente componente ale instalaţiilor de
exhaustare
Cuprins
Unitatea de învăţare I. 4. Elemente componente ale instalaţiilor de exhaustare......................... 50
U I.4. 1. Introducere……………………………………………………………………………. 50
U I.4.3. Guri (capote) de aspiraţie.............................................................................................. 51
U I.4.3.1. Efectul mecanic asupra particulelor................................................................. 51
U I.4.3.2. Efectul hidrodinamic.................................................................................... 54
U I.4.3.3. Condiţiile necesare pentru proiectarea gurilor de aspiraţie................................. 56
U I.4.3.4. Determinarea coeficientului de rezistenţă locală la gura de aspiraţie................... 58
U I.4.3.5. Determinarea dimensiunilor optime ale deschiderii unei guri de aspiraţie............ 58
U I.4.1.Introducere
Unitatea de învăţare este dedicată studiului fenomenelor, care se poduc la aspiraţia
aerului cu particule, de către gurile de absobţie ale maşinilor din industria lemnului.
O altă problemă importantă este determinarea coeficientului de rezistenţă locală la
gura de aspiraţie şi a dimensiunilor optime ale deschiderii unei guri de aspiraţie.

–proiecteze capotele de aspiraţie ale maşinilor şi agregatelor utilizate în industria
lemnului;
– stabilească coeficientul de rezistenţă locală la gura de aspiraţie a unui utilaj;
-determine dimensiunile optime ale deschiderii unei guri de aspiraţie pentru o situaţie
dată.
50
U I.4.3. Guri (capote) de aspiraţie
Gurile de aspiraţie sunt elemente componente ale instalaţiilor de exhaustare care servesc la captarea
particulelor (rumeguş, aşchii, praf etc.) generate în cadrul proceselor de prelucrare mecanică a
lemnului. Pe lângă această funcţie, gurile de aspiraţie mai îndeplinesc şi rolul de capotare a sculei şi de
reducere a nivelului de zgomot.
Studiind fenomenele care se poduc la aspiraţia aerului cu particule, se constată apariţia unui efect
mecanic şi a unui efect hidrodinamic.
a- Efectul mecanic este datorat energiei cinetice transmisă de sculă particulelor, ce are ca rezultat
dispersia acestora sub forma unui fascicul divergent, deviat în sensul de rotaţie al sculei. Efectul
mecanic este influenţat de:
- parametrii cinematici şi dinamici ai procsului de prelucrare (frezare, ferăstruire, şlefuire
etc.) ce determină formă şi mărimea particulelor;
- materialul lemnos sau pe bază de lemn prelucrat (specie, umiditate, densitate, plăci de PAL,
PFL, MDF, OSB, placaj etc.).
b- Efectul hidrodinamic este generat de forţa de sucţiune a curentului de aer existent în interiorul
gurii de aspiraţie şi de felul în care se realizează deplasarea aerului, înainte şi după intrarea acestuia în
gura de aspiraţie.
U I.4.3.1. Efectul mecanic asupra particulelor
Teoretic, direcţia de deplasare a particulelor, care sunt generate de procesul de prelucrare, ar trebui
să fie tangentă la circumferinţa descrisă de muchiile tăietoare ale sculei, în punctul de ieşire al acestora
din golul dintelui, de pe faţa de degajare a sculei (fig. U I.4.3).
Fig. U I.4.1. Schema procesului de degajare şi proiectare a

particulelor de lemn
Practic, după cum rezultă din figurile U I.4.1. are loc o deplasare a particulelor sub forma unui
fascicul deviat în sensul de rotaţie al sculei. Porţiunea haşurată din figurile U I.4.2. şi U I.4.3.
constitue fascicolul principal iar cea punctată reprezintă zona de dispersie a particulelor de dimensiuni
mai mici şi a unora izolate, de alte dimensiuni.
51
Fig. U I.4.2. Traiectoria particulelor rezultate în procesul de prelucrare prin ferăstruire.
Fig. U I.4.3. Traiectoria particulelor rezultate în procesul de prelucrare prin frezare.

α – unghiul de aşezare al direcţiei principale de dispersie; α1 - unghiul de aşezare al fascicolului total
de dispersie; α2 – unghiul de aşezare al fascicolului concentrat de dispersie; γ1 – unghiul fascicolului
total de dispersie; γ’1 –unghiul de degajare al fascicolului total de dispersie; γ2 - unghiul fascicolului
concentrat de dispersie; γ’2 - unghiul de degajare al fascicolului concentrat de dispersie.
Poziţia unghiului principal de dispersie α şi a celorlalte unghiuri prezentate în figurile U I.4.2. şi

U I.4.3. sunt funcţie de:
- parametrii geometrici ai sculelor;
52
- parametrii dinamici ai procesului de prelucrare – viteza de aşchiere şi viteza de avans.
La creşterea turaţiei, unghiul principal de aşezare α scade , datorită faptului că grosimea medie a
aşchiilor şi greutatea acestora creşte.
Mărirea avansului duce la micşorarea unghiului α din considerentele de mai sus iar mărirea
adâncimii de prelucrare duce la mărirea unghiului α.
Compoziţia granulometrică a particulelor rezultată din procesele de prelucrare, influenţează de
asemenea modul de dispersie şi aspiraţie.
Rumeguşul este un amestec neomogen de particule de lemn, care rezultă în procesul de debitare la
maşinile cu pânze tăietoare dinţate. Mărimea particulelor de rumeguş, variază în cadrul amestecului de
la 0,15 la 2,5 mm, iar forma lor este în general neregulată. În amestecul de particule sunt cuprinse în
proporţie redusă (15 ÷ 25% ) şi particule alungite. Proporţia particulelor depinde de mai mulţi factori:
- tipul utilajului (gater, ferăstrău circular, ferăstrău panglică etc.);
- tipul parametrilor geometrici ai sculelor, de parametrii cinematici şi dinamici ai procesului de
aschiere;
- calitatea şi umiditatea lemnului (la scăderea umidităţii, creşte proporţia de particule fine ):
- direcţia fibrelor şi poziţia inelelor anuale faţă de planul de tăiere (rumeguşul rezultat din operaţia
de retezare prezintă fracţiuni fine în proporţie mai mare);
- specia lemnului – particulele de rumeguş din răşinoase sunt mai mari decât cele de foioase iar ca
formă sunt alungite;
- mărimea ceaprazului şi grosimea pânzei la ferăstraele circulare, determină structura fracţională a
rumeguşului. La mărirea ceaprazului, se înregistrează o creştere a proporţiei fracţionale grosiere;
Volumul golului dintelui trebuie să fie sufucient de mare pentru acumularea aschiilor pe înălţimea
tăieturii şi evacuarea acesteea la ieşirea din tăietură. În general se recomandă ca golul dintelui să fie de
aprox. 10 ori mai mare decât volumul aşchiei degajate. La pânzele de gater înălţimea dinţilor H şi raza
de racordare a golului dintelui r , au o mare influenţă asupra modului de evacuar a aschiilor:
- cu cât creşte înălţimea de tăiere, evacuarea rumeguşului este mai grea;
- pentru aceiaşi mărime a înălţimii dinţilor h, dacă raza racordării dinţilor scade, evacuarea
rumeguşului se face mai dificil;
La turtirea dinţilor se dă posibilitatea folosirii pânzelor mai subţiri, pasul dinţilor putând fi mărit cu
30 ÷ 40%.
- La discurile circulare evacuarea aşchiilor este mai bună deoarece apar forţele centrifuge;
- La răşinoase evacuarea aşchiilor este îngreunată prin faptul că răşina lipeşte rumeguşul în gol;
53
- La burghie pentru înmagazinarea şi evacuarea aşchiilor se foloseşte canalul burghiului care poate
fi elicoidal sau drept;
- La freze golul dintelui se face mult mai mare.
– definiţi gurile de aspiraţie şi stabiliţi ce rol mai îndeplinesc în afara funcţiei

principale;
– prezentaţi efectul mecanic asupra particulelor. De cine este influenţat;
– realizaţi schema procesului de degajare şi proiectare a particulelor de lemn
– expuneţi de cine este generat efectul hidrodinamic.
–desenaţi traiectoria particulelor rezultate în procesul de prelucrare (cu reprezentarea
fasciculului total şi concentrat de dispersie).
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.4.3.1 iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I.4.3.2. Efectul hidrodinamic

Studiul fenomenelor care se produc la aspiaţia amestecului aer-particule este complicat de:
-faptul că aerul din jurul deschiderilor are o mişcare proprie;
-modul de deplasare a aerului în interiorul gurii de aspiraţie;
- constatarea că mişcarea aerului poate avea sau nu acelaşi sens cu mişcarea particulelor.
În jurul gurii de aspiraţie se crează o zonă de curenţi de aer care se numeşte câmp de aspiraţie.
Dacă se consideră un punct P în care se realizează apiraţia, forţa şi deci viteza cu care sunt antrenate
particulele de aer către punctul de aspiraţie , scade cu cât distanţa de la acest punct este mai mare. Dacă
se consideră spre exemplu, o distanţă R1 în jurul punctului de aspiraţie, viteza aerului v, va fi egală în
toate punctele situate pe suprafaţa unei sfere imaginare cu raza R1 (Fig. U I.4.4.). În mod similar toate
particulele situate la distanţa R2 în jurul punctului de aspiraţie se găsesc pe suprafaţa unei sfere având
viteza v2.
Viteza particulelor de aer aflate la distanţa R1 de punctul de aspiraţie se poate determina astfel:
unde Q este debitul de aer, în m3/s, care trece prin suprafaţa sferică imaginară de rază R1, în m.
Debitul de aer care trece prin suprafaţa sferei cu raza R2 este acelaşi:
Dacă se face raportul celor două viteze rezultă:

54
Din ultima relaţie rezultă că în practica utilizării gurilor de aspiraţie la o creştere mică a distanţei de
la planul unei deschideri de aspiraţie, corespunde o scădere a vitezei aerului absorbit.
Curbele de egală viteză, la diferite distanţe de gura de aspiraţie reală, au forma aproximativ eliptică.
Fig. U I.4.4. Curbele de egală viteză pentru un punct de absosbţie P şi pentru o gură de absorbţie A:
a- curbe de egală viteză (cercuri), pentru punctul de absorbţie P; b- curbe de egală viteză (elipse)
pentru gura de absorbţie A.
În figura U I.4.5.se prezintă curbele de egală viteză şi liniile de curgere, pentru cazul conductelor cu
deschidere cu margini ascuţite şi respective cu flanşă. Se constată că în cazul conductei cu deschidere
cu margini ascuţite are loc aspirăţia şi din partea laterală a conductei, cu reducerea distanţei de
aspiraţie din partea frontală. Conducta prevăzută cu flanşă frontală, nu poate aspira aerul din partea
laterală a conductei, dar realizează o distanţă mai mare de aspiaţie frontală.
55
Fig. U I.4.5. Curbele de egală viteză şi linile de curgere a amestecului de
aer-particule pentru o deschidere circulară de aspiraţie:
a – cu margini ascuţite; b – cu flanşă.
– prezentaţi ce complică studiul fenomenelor ce se produc la aspiraţia amestecului de

aer-particule;
– definiţi câmpul de aspiraţie;
– realizaţi schema curbelor de egală viteză (pentru un punct P de aspiraţie şi pentru o
gură de aspiraţie A);
– demonstraţi relaţia: v1 / v2 = R22 / R12 şi stabiliţi semnificaţia ei;
–desenaţi curbele de egală viteză şi liniile de curgere a amestecului de aer-particule,
pentru o conductă circulară de aspiraţie:
a- cu marginile ascuţite;
b- cu flanşă.
bibliografia.
U I.4.3.3. Condiţiile necesare pentru proiectarea gurilor de aspiraţie

Cunoaşterea direcţiei de deplasare a particulelor degajate permite alegerea corespunzătore a
formei şi poziţiei gurii de aspiraţie, care să satisfacă exigenţele impuse de realizarea unei captări
corespunzătoare.
Printr-o orientare adecvată a gurii de aspiraţie, captarea particulelor poate fi realizată prin
proiectarea lor direct în conducta de aspiraţie, datorită energiei cinetice imprimate acestora de scula
tăietoare.
56
În situaţia prelucrării cu câmp mare de dispersie a
particulelor, în scopul captării lor integrale este necesar
ca axa conductei de aspiraţie să fie uşor rotită în sensul
de rotaţie a sculei iar preţii gurii de aspiraţie prin
conformaţia lor, să asigure dirijarea particulelor
degajate către racordul conductei de aspiraţie (Fig. U
I.4.6, b).
Fig. U I.4.6. Forma şi poziţia gurilor de aspiraţie:
a, c- când unghiul de dispersie este mic;

b, d, e, f – când unghiul de dispersie este mare.
Pereţii gurii de aspiraţie trebuie să aibă racordări

curgătoare iar unghiul de incidenţă al particulelor pe suprafaţa pereţilor să nu fie mai mic de 50°.
Viteza curentului de aer în interiorul gurilor de aspiraţie, dacă acestea sunt situate în plan
orizontal, se recomandă ca să fie, pentru o funcţionare economică a instalaţiei, de 6 ÷ 8 m/s în cazul
captării rumeguşului şi de 8 ÷ 10 m/s în cazul aşchiilor. Gurile de aspiraţie situate în plan vertical, cu
curenţi de aer ascendenţi, au valorile vitezelor recomandate majorate cu 20%.
– prezentaţi cea mai importantă condiţie pentru alegerea corespunzătoare a formei şi

poziţiei gurii de aspiraţie;
– identificaţi care este poziţia optimă a gurii de aspiraţie pentru cazul prelucrării cu câmp
mic de dispersie;
- explicaţi cum se adoptată o anumită poziţie a gurii de aspiraţie pentru cazul prelucrării
cu câmp mare de dispersie;
– stabiliţi ce forme se recomandă pentru gurile de aspiraţie;
– expuneţi care sunt vitezele recomandate ale curentului de aer în interiorul gurilor de
aspiraţie, situate în plan orizontal sau vertical, pentru o funcţionare economică.
bibliografia.
57
U I.4.3.4. Determinarea coeficientului de rezistenţă locală la gura de aspiraţie
Concomitent cu asigurarea captării integrale a particulelor, gura de aspiraţie trebuie să aibă şi o
rezistenţă locală cât mai mică. Această rezistenţă locală depinde de raportul:
unde: Sca este aria secţiunii transversale interioare a racordului pentru conducta de aspiraţie, în m2;
Sga - aria secţiunii libere de intrare a aerului în gura de aspiraţie, în m2 :
Sd – secţiunea deschiderii gurii de aspiraţie, în m2;

So – secţiunea ocupată de scula prelucrătoare, axul sculei, flanşele de fixare pe acest ax etc.,
în m2;
La determinarea valorii coeficientului de rezistenţă locală a gurii de aspiraţie se recomandă a se
utiliza relaţia stabilită experimental:
unde ξga opt este coeficientul optim de rezistenţă locală al unei guri de aspiraţie. ξga opt = 1,0.
U I.4.3.5. Determinarea dimensiunilor optime ale deschiderii unei guri de aspiraţie

Pentru stabilirea secţiunii libere de intrare a aerului în gura de aspiraţie se porneşte de la relaţia (1)
unde se consideră ξga opt = 1,0.
Logaritmând relaţia ( 2 ) rezultă:
Ţinând cont de faptul că: log 1 = 0 ; log (A·B) = log A +log B ; log ( Cα ) = α·log C se poate scrie:
Deoarece prin inlocuire în relaţia ( 3 ) rezultă:
Valoarea secţiunii transversale a racordului pentru conducta de aspiraţie Sca , se calculază cu relaţia:
unde: va min este viteza minimă recomandată pentru curentul de aer destinat aspiraţiei rumeguşului în
58
condiţiile de funcţionare. va min = 16 ÷ 17 m/s;
Qa min – debitul de aer minim necesar aspiraţiei, în m3/s:
ρR – valoarea medie a densităţii rumeguşului, ρR = 280 kg/m3;

QV – volumul de rumeguş rezultat la prelucrare, în m3/s:
Q’V – volumul de rumeguş rezultat la prelucrare, în m3/h:

Cm - concentraţia amestecului are-particule, Cm = 0,2 m3 material /m3 aer pentru instalaţii de
exhaustare;
ρa - densitatea aerului, ρa = 1,2 kg/m3;
După ce s-a obţinut valoarea secţiunii transversale interioare a racordului pentru conducta de
aspiraţie Sca cu relaţia (3 ), se poate determina diametrul conductei de aspiraţie:
Diametrul conductei rezultat din calcul Dc se modifică la valoarea nomalizată imediat inferioară
Dc > DN. Pentru această valoare a diametrului normalizat DN , se recalculează valoarea secţiunii
transversale a racordului:
Deoarece
unde: Sd este secţiunea deschiderii gurii de aspiraţie. Sd = l · b ;
l – lungimea gurii de aspiraţie, în m;
b – lăţimea gurii de aspiraţie, în m;
So –secţiunea ocupată de sculă (Sc ), ax (Sa ), flanşe de fixare (Sf ):
So = Sc + Sa + Sf [ m2 ]
Sc = D · g unde: D este diametrul maximal sculei; g – grosimea sculei;
Sa = la · da unde: la este lungimea axului; da – diametrul axului;
Sf = 2· Df · gf unde: Df este diametrul flanşei; gf - grosimea flanşei.
În funcţie de diametrul maxim al sculei ( D ), se alege valoarea lungimii gurii de aspiraţie ( l ) şi
se calculează lăţimea ( b ) a gurii de aspiraţie: b = Sd / l. Pentru ferăstrău circular se preferă alegerea
valorii pentru lăţimea gurii de aspiraţie ( b ) şi calculul lungimii gurii de aspiraţie ( l ).
59
Problemă: Se consideră un ferăstrău circular universal şi se cere să se determine
coeficientul de rezistenţă locală ξga pentru gura de aspiraţie existentă.
Se cunosc: Diametrul maxim al pânzei, D = 500 mm; Grosimea pânzei, g = 3,2 mm;
Diametrul axului pe care se fixează scula, da = 30 mm; Lungimea axului, la = 80 mm;
Diametrul flanşelor de fixare a pânzei, Df = 120 mm; Grosimea flanşei, gf = 100mm;
Lungimea gurii de aspiraţie, l = 628 mm; Lăţimea gurii de aspiraţie, b = 30 mm;
Diametrul conductei de aspiraţie, DN =125 mm.
Rezolvare:
Pentru calcul se utilizează relaţia: unde ε =Sga /Sca
Sga = Sd - So
- Se calculează în prima etapă secţiunea deschiderii gurii de aspiraţie:
Sd = l · b = 0,628 · 0,03= 0,01884 m2
- Se determină secţiunea ocupată: So = Sc + Sa + Sf
- secţiunea ocupată de sculă: Sc = D · g = 0,5 · 0,0032 = 0,0016 m2
- secţiunea ocupată de ax: Sa = la · da (Nu se calculează - nu este în zona de
lăţime b a gurii de aspiraţie);
- secţiunea ocupată de flanşe: Sf = 2 · Df · gf (Relaţia nu este valabilă în cazul de
faţă, deoarece o singură flanşă are grosimea mai mare decât lăţimea b a gurii de
aspiraţie). În această situaţie g’f = b – g =30 -3,2 =26,8 mm iar Sf = Df ·g’f
=0,12 · 0,0268 = 0,00322 m2
So = Sc + Sf = 0,0016 + 0,00322 = 0,00482 m2
- Se calculează secţiunea liberă a gurii de aspiraţie:
Sga = Sd - So = 0,01884 – 0,00482 = 0,01402 m2
- În continuare se determină secţiunea conductei de aspiraţie:
- Se determină: ε =Sga /Sca = 0,01402 / 0,01227 = 1,14262

- Coeficientul de rezistenţă locală ξga pentru gura de aspiraţie se determină cu relaţia:
60
Rezumat
Gurile de aspiraţie servesc la: captarea particulelor, generate în cadrul proceselor de
prelucrare mecanică a lemnului, capotarea sculei şi reducerea nivelului de zgomot.
Efectul mecanic este datorat energiei cinetice transmisă de sculă particulelor, ce sunt
dispersate sub forma unui fascicul divergent, deviat în sensul de rotaţie al sculei.
Efectul hidrodinamic este generat de forţa de sucţiune a curentului de aer şi de felul
deplasării aerului şi particulelor, înainte şi după intrarea în gura de aspiraţie.
TEST DE EVALUARE
Se consideră un ferăstrău circular universal şi se cere să se dimensioneze, pentru gura

de aspiraţie, sectiunea liberă de intrare a aerului Sga.
Se cunosc: Diametrul maxim al pânzei, D = 500 mm; Grosimea pânzei, g = 3,2 mm; Diametrul
axului pe care se fixează scula, da = 30 mm; Lungimea axului, la = 80 mm; Diametrul flanşelor de
fixare a pânzei, Df = 120 mm; Grosimea flanşei, gf = 100mm; Volumul de rumeguş rezultat prin
prelucrare, QV= 0,62m3/h .
Se vor adopta: viteza minimă prnru curentul de aer aspirat, vmin = 16 m/s; lătimea gurii de
aspiraţie b= 30mm.
Indicaţii pentru rezolvare:
- se calculează debitul de aer necesar aspiraţiei, Qa ;
- se determină valoarea secţiunii transversale a racordului pentru conducta de aspiraţie, Sca ;
- se calculează diametrul conductei de aspiraţie, Dc . Se adoptă diametrul normalizat DN şi se
recalculează aria secţiunii transversale a racordului conductei de aspiraţie, Sca ;
- se stabileşte suprafaţa secţiunii libere de intrare a aerului la gura de aspiraţie, Sga. Adoptând
lăţimea gurii de aspiraţie se poate determina în final lungimea optimă pentru gura de aspiraţie.
Valorile finale şi unele intermediare, pentru problema propusă, le veţi găsi studiind enunţul şi
rezolvarea problemei anterioare.
61
Unitatea de învăţare I. 5. Conductele instalaţiilor de exhaustare
Cuprins
Unitatea de învăţare I. 5. Conductele instalaţiilor de exhaustare………………………………. 62
U I.5. 1. Introducere…………………………………………………………………………… 62
U I.5.3. Conductele instalaţiilor de exhaustare………………………………………………... 63
U I.5.3.1. Conductele drepte şi rigide......................................................................... 63
U I.5.3.2. Conducte flexibile...................................................................................... 63
U I.5.3.3. Elemente de calcul la conducte.......................................................................... 65
U I.5.3.4. Curbe (Coturi).......................................................................................... 66
U I.5.1.Introducere
Unitatea de învăţare continuă prezentarea elementelor componente ale intalaţiilor de
exhaustare, realizată în unitatea de învăţare anterioară. Sunt prezentate conductele rigide
şi flexibile, precum şi curbele confecţionate din segmente. Atât pentru conductele rigide
cât şi pentru cele flexibile sunt date elementele de calcul, strict necesare, pentru
dimensionarea corectă a instalaţiior de exhaustare.

– stabilească tipurile de conducte ce se utilizează la instalaţiile de exhaustare;
– determine pierderile de presiune şi coeficienţii de rezistenţă liniară şi locală
pentru conductele rigide sau flexibile.
– realizeze desfăşuratele segmentelor utilizate confecţionarea curbelor cu
diferite deschideri.
62
U I. 5.3. Conductele instalaţiilor de exhaustare
U I.5.3.1. Conducte drepte şi rigide
Conductele drepte şi rigide ce sunt utilizate la instalaţiile de transport a particulelor în curenţi de aer
au aproape întotdeauna secţiunea transversală de formă circulară. Sunt executate din tablă neagră sau
zincată prin îmbinare în falţ longitudinal exterior, astfel încât suprafaţa interioară a conductelor să
rămână netedă. Grosimea tablei utilizate este:
s = 0,7 ÷ 1 mm pentru conducte cu Di ≤ 400 mm şi care sunt montate în interior;
s = 1,0 ÷ 1,5 mm pentru conducte cu Di ≤ 400 mm şi montate în exterior;
s ≥ 2,0 mm pentru conducte cu Di > 400 mm.
În funcţie de grosimea tablei îmbinarea se face în falţ sau prin sudură.
Diametrele conductelor sunt normalizate din 5 în 5 mm, pentru diametre Di = 100 ÷ 300 mm şi din
10 în 10 mm, pentru diametre Di > 300 mm.
Conductele ca şi celelalte elemente executate din tablă şi îmbinate prin falţ simplu sau dublu (fig. U
I.5.1.–a), au nevoie de stabilirea desfăşuratei din care se execută elementul respectiv.
Îmbinarea tronsoanelor de conductă drepte sau curbe se realizează cu falţ simplu drept iar îmbinarea
longitudinală a conductelor de secţiune circulară cu falţ simplu culcat (fig. U I.5.1.-d).
La conductele cu secţiune pătrată sau dreptunghiulară, utilizate de obicei la instalaţiile de ventilaţie
la îmbinarea longitudinală se recomandă falţul de colţ, acesta simplificând confecţionarea
Asamblarea cap la cap a tronsoanelor de conductă se face prin falţ sau cu flanşe libere şi garnituri
de etanşare (fig. U I.5.1.–e).
U I.5.3.2. Conducte flexibile - realizează legătura dintre sistemul conductelor rigide instalaţiei de
exhaustare şi gurile de aspiraţie.
Datorită modului în care sunt construite au o rugozitate interioară mare. Din acest motiv în calcule
lungimile reale de conducte flexibile se dublează.
Conductele flexibile au diametrele normalizate din 10 în 10 mm.
– prezentaţi construcţia şi asamblarea conductelor instalaţiilor de exhaustare şi a celor de

ventilaţie. Cum sunt stabilite diametrele normalizate ale conductelor de exhaustare.
–descrieţi unde şi ce variante de conducte flexibile sunt utilizate. Stabiliţi de ce lungimile
reale de conductă se dublează şi cum se stabilesc diametrele normalizate.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele U I.5.3.1 şi U I.5.3.2 iar ca sursă
63
Fig. U I.5.1. Îmbinări ale tablelor (cu falţ) şi ale conductelor cu (cu flanşe):
a-îmbinarea cu falţ simplu drept şi culcat respective dublu drept şi culcat; b , c -fazele de realizare a
imbinărilor; d- îmbinarea tronsoanelor de conductă de secţiune circulară sau dreptunghiulară cu falţ;
e- îmbinări ale tronsoanelor de conductă cu flanşe şi garnitură de etanşare
64
Conductele flexibile pot fi metalice sau din poliuretan. La rândul lor cele metalice pot avea o
construcţie spiralată sau inelară (fig. U I.5.2 – a şi b). Flexibilitatea acestor conducte este dată de
mărimea liberă a spirei, aceasta determinând şi raza minimă de curbură a conductei. Etanşarea dintre
spire sau inele este asigurată de un şnur realizat de regulă din cânepă.
În ultimul timp conductele flexibile sunt realizate tot mai mult din poliuretan cu inserţie din oţel
pentru menţinerea formei circulare (fig. U I.5.3). Aceste conducte flexibile prezintă o flexibilitate mai
mare decât cele metalice şi o etanşare foarte bună.
Fig. U I.5.2. Conducte flexibile metalice:

a- construcţie spiralată; b- construcţie inelară.
Fig. U I.5.3. Conducte flexibile din poliuretan: aspect exterior şi amplasarea

lor la utilaje [ALWO].
U I.5.3.3. Elemente de calcul la conducte

La conducte se efectuează următoarele calcule:
a- Calculul diametrului interior al conductei – se face în funcţie de debit şi viteza aerului, pornind
de la relaţia debitului volumic:
65
unde: Q este debitul de aer, în m3/s,( luat din tabelul 1, Anexă);
v - viteza aerului, în m/s, (tabelul 1, Anexă);
Dc – diametrul de calcul al conductei, în m.
În funcţie de Dc se adoptă diametrul interior normalizat DN al conductei, care trebuie să fie
mai mic decât Dc (DN < Dc ), în scopul asigurării condiţiilor pentru deplasarea particulelor.
b- Calculul vitezei reale în conductă:
c- Calculul pierderilor de presiune pentru segmentul de conductă luat în considerare:
unde: λ este coeficientul de rezistenţă pentru conducte drepte. Se determină prin calcul sau
tabelar unde se dă raportul λ/DN în funcţie de DN;
l – lungimea segmentului de conductă dreaptă. Pentru conductă flexibilă lungimea se
dublează;
Σξ – suma coeficienţilor de rezistenţă locală, ( gură de aspiraţie, coturi etc. - determinaţi
din tabelul 4, Anexă);
presiunea dinamică, ce se poate calcula sau alege tabelar în funcţie de v r , în
Pa.
U I.5.3.4. Curbe (Coturi)

Curbele se confecţionează din segmente de conductă cilindrică ce se îmbină între ele prin falţ sau
sudură. În scopul obţinerii unei curburi uniforme care să realizeze o schimbare lentă a direcţiei de
curgere, numărul de elemente cilindrice folosite la confecţionarea curbelor (coturilor) trebuie să fie de
minim 6. Raportul dintre raza medie de curbură R şi diametrul conductei D, se recomandă a fi pentru
instalaţiile de exhaustare: R / D > 2. Pentru conductele de aspiraţie, se recomandă:
R/D=3 pentru D ≤ 100 mm
R / D = 2,5 pentru D = 100 ÷ 150 mm
R/D=2 pentru D > 150 mm
În figura U I.5.4-a, se prezintă construcţia curbelor cu secţiune circulară executate din segmente,
fiecare segment rezultând dintr-o tablă desfăşurată. Execuţia segmentului şi îmbinarea acestuia se face
prin falţ simplu, dublu sau sudură, în funcţie de grosimea tablei.
66
Pentru curbe cu secţiune rectangulară, utilizate în special la instalaţiile de ventilaţie, modul de
execuţie este prezentat în figura U I.5.4-b unde sunt arătate şi desfăşuratele principale.
Curbele au deschiderea unghiului care se formează între axele lor prelungite de 30, 45, 60, 75, sau
90°. Razele lor de racordare pot fi diferite, executându-se în general, cu raze de: R = D; R = 1,5D;
R = 2,0 D.
Curbele se confecţionează din segmente combinate în funcţie de unghiul dintre planurile flanşelor
(fig. U I.5.4-a).
Fig. U I.5.4. Curbe la 90°

a- cu secţiune circulară; b- cu secţiune rectangulară; c- curbe cu rază de curbură mică.
Pentru executarea desfăşuratelor pentru curbe cu secţiune circulară, celor două segmente de tip 2 şi
3, şi a celor trei semisegmente de tip 1, 4 şi 5, care au aceeaşi formă geometrică şi acelaşi pas m,
indiferent de raza R de racordare şi de unghiul de deschidere, variind numai dimensiunile extreme S 0,
S1 şi S2 şi înălţimile M1 ... M13 la fiecare punct al curbei, se folosesc următoarele relaţii:
S0 = 0,264·D m = 0,131·D M1 = 0,5·S2
S1 = 0,132· (2·R+D) L0 = π·D M7 = 0,5·S0
S3 = 0,132· (2·R-D) L = L0+ 25 M13 = 0,5·S1
67
Dimensiunile intermediare ale înălţimilor M la fiecare punct al desfăşuratei se obţin grafic
racordând valorile cunoscute M1 , M7 şi M13 cu arce de cerc (fig. U I.5.5).
Fig. U I.5.5. Realizarea desfăşuratelor segmenţilor pentru curbe cu secţiune circulară

Desfăşurata segmentului de tip 5 este în stânga figurii, urmând spre dreapta tipurile: 4, 3, 2 şi 1.
68
Fig. U I.5.6. Unghiurile segmentelor din interior (a) şi de exterior (b).
În cazul îmbinărilor prin falţ, desfăşuratele segmentelor conţin atât adaosurile pentru falţurile de
îmbinare ale segmentului (la cele două capete ale desfăşuratei), pecum şi adaosurile pentru falţurile de
îmbinare între segmente ( de o parte şi de cealaltă a desfăşuratei).
La segmentele de capete, în afara adaosurilor de la fiecare capăt al desfăşuratei necesare pentru
falţurile de îmbinare a segmentului , la una din margini şi anume la marginea dinspre flanşă, se lasă
adaosul pentru flanşă notat cu , care include, pe lângă lăţimea flanşei şi necesarul pentru bordurare
necesară flanşei ( fig. U I.5.5.).
Din examinarea figurii U I.5.5, rezultă că unele din segmentele componente ale curbei, cele de tip 1,
3 şi 5 se încheie în partea interioară a curbei, iar segmentele de tip 2 şi 4 se încheie spre exterior.
Indiferent de raza de curbură, fiecare segment de capăt de tip 1, 4 sau 5, are un unghi de 7° 30’, iar
segmentele din interior de tip 2 şi 3 un unghi de 15° (fig. U I.5.6).
– scrieţi relaţiile de calcul pentru determinarea: diametrului interior al conductelor;

vitezei reale a aerului; pierderilor de presiune la deplasarea aerului curat prin conducte;
– prezentaţi modul de confecţionare a curbelor (coturilor) din segmente de conductă.
Care este numărul minim de segmente şi câte tipuri de segmente se utilizează.
– expuneţi care sunt unghiurile de realizare pentru segmentele de conductă de interior şi
de exterior;
– explicaţi de ce curbele realizate din segmente de conductă au unghiuri de: 30, 45, 60,
75, 90° şi nu pot fi de: 20, 40, 80° .
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.5.3.4.
69
Rezumat
Conductele drepte şi rigide, utilizate la instalaţiile de transport a particulelor în
curenţi de aer au aproape întotdeauna secţiunea transversală de formă circulară.
Diametrele conductelor sunt normalizate din 5 în 5 mm, pentru diametre Di = 100 ÷ 300
mm şi din 10 în 10 mm, pentru diametre Di > 300 mm.
La conductele flexibile lungimile reale de conductă se dublează .
Să se determine diametrul normalizat al conductei DN şi apoi pierderile de presiune Δp
în punctul I al următorului traseu de transport dintr-o instalaţie de exhaustare. Se
cunosc următorii parametrii: debitul minim al gurii de aspiraţie QA = 0,2 m3/s, viteza
minimă a aerului va= 17 m/s, coeficientul de rezistenţă locală al gurii de aspiraţie ξgA
= 1, coeficientul de rezistenţă locală a cotului de 90°este ξ90 = 0,15, densitatea aerului
ρa = 1,2kg/m3.
Indicaţii de rezolvare:
- Se utilizează relaţiile prezentate în paragraful U I.5.3.3.
- Se calculează în prima etapă diametrul interior al conductei Dc folosind QA şi va;
- Se determină diametrul normalizat DN < Dc;
- Se recalculeză viteza aerului vr pentru cazul diametrului normalizat DN;
- Se scrie relaţia generală a pierderilor de presiune Δp;
- Se determină suma lungimilor pentru tronsoanele de conductă dreaptă l;
- Se stabileşte suma coeficienţilor de rezistenţă locală;
- Se determină din tabelul 2, Anexă, raportul λ/ DN funcţie de DN;
- Se calculează în final pierderile de presiune Δp, în punctul I.
70
Unitatea de învăţare I. 6. Alte elemente componente ale instalaţiilor
de exhaustare
Cuprins
Unitatea de învăţare I. 6. Alte elemente componente ale instalaţiilor de exhaustare………….. 71
U I.6. 1. Introducere……………………………………………………………………………. 71
U I.6.3. Ventilatoarele..................................................................................................... 72
U I.6.3.1. Calculul puterii de antrenare a ventilatorului................................................... 73
U I.6.3.2. Legile ventilatoarelor................................................................................... 74
U I.6.3.3. Alegerea ventilatoarelor............................................................................... 76
U I.6.4. Colectoarele....................................................................................................... 80
U I.6.5. Sisteme de separare a amestecului aer-particule..................................................... 84
U I.6.6. Separarea prin filtrare…………………………………………………………………. 89
U I.6.7. Dispozitive de alimentare cu material a conductelor de refulare............................... 93
U I.6.1.Introducere
Unitatea de învăţare continuă studiul elementelor componente ale instalaţiilor de
exhaustare. Sunt prezentate ventilatoarele, colectoarele, sistemelor de separare-filtrare şi
dispozitivele de alimentare cu material a conductelor de refulare. Sunt date elementele de
calcul strict necesare, pentru dimensionarea sau alegerea corectă a ventilatoarelor,
cicloanelor şi unităţilor de filtrare ale instalaţiilor de exhaustare.

– calculeze puterea şi să adopte grafic sau tabelar tipul şi parametrii ventilatorului pentru
o instalaţie de exhaustare;
– stabilească ciclonul necesar instalaţiei de exhaustare şi să determine pierderea de
presiune în interiorul acestuia;
- determine numărul de elemenţi filtranţi pentru o instalaţie de exhaustare cu recircularea
aerului.
Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 3 ore.
71
U I.6.3. Ventilatoarele
Ventilatoarele sunt maşini rotative care realizează încărcarea aerului cu energie de presiune statică,
transformată din energia mecanică primită de la arborele motorului electric.
Pentru instalaţiile de exhaustare ventilatoarele au rolul de a crea diferenţa de presiune necesară
curentului de aer în conductele de aspiraţie şi de refulare.
După direcţia de curgere a aerului în interiorul ventilatoarelor acestea se clasifică în ventilatoare
radiale (centrifugale) şi ventilatoare axiale. La instalaţiile de exhaustare datorită diferenţelor de
presiune relativ mari se utilizează în exclusivitate ventilatoarele radiale.
După numărul gurilor de aspiraţie, ventilatoarele radiale pot fi monoaspirante şi dublu aspirante.
După diferenţa de presiune totală realizată, ventilatoarele radiale sunt:
- de joasă presiune (Δptv < 1000 Pa);
- de presiune medie (Δptv = 1000 ÷ 3000 Pa);
- de presiune înaltă (Δptv > 3000 Pa).
Fig. U I.6.1. Prezentare comparativă a ventilatorului radial şi axial:

a- ventilator radial (centrifugal); b- ventilator axial.
În figura U I.6.1. sunt prezentate comparativ cele două variante de ventilatoare. Ventilatoarele
radiale sunt utilizate pentru instalaţii de exhaustare iar cele axiale pentru ventilaţie.Variantele
constructive ale rotoarelor pentru ventilatoarele radiale sunt date în figura U I.6.2.
Rotorul ventilatorului poate fi amplasat pe axul motorului electric , deci antrenat direct de acesta,
sau poate avea arbore şi lagăre proprii, caz în care este antrenat prin intermediul unui cuplaj sau prin
curele trapezoidale înguste. În prima variantă (fig.U I. 6.3 -a), randamentul transmisiei este foarte bun
iar construcţia este simplă, compactă şi sigură în funcţionare. În varianta de antrenare prin curele
trapezoidale înguste (fig.U I. 6.3 -b), randamentul este cel mai mic şi construcţia este mai complicată.
72
Fig. U I.6.2. Variante constructive de rotoare pentru ventilatoare radiale (centrifugale)
a- rotor închis pentru transport; b- rotor închis pentru praf; c- rotor deschis pentru transport.
– definiţi ventilatoarele şi arătaţi rolul lor în instalaţiile de exhaustare;

– clasificaţi ventilatoarele după: direcţia de curgere a aerului, numărul gurilor de
aspiraţie, diferenţa de presiune totală realizată;
– stabiliţi care ventilatoare sunt utilizate la instalaţiile de exhaustare şi motivaţi alegerea;
– prezentaţi varianta constructivă de ventilator radial, cu randamentul cel mai scăzut. Ce
alte deficienţe mai prezintă?;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele U I.6.3 iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
U I.6.3.1. Calculul puterii de antrenare a ventilatorului

Puterea utilă a unu ventilator se calculează cu relaţia:
unde: Qv este debitul ventilatorului, în m3/s;

Δptv – diferenţa de presiune totală realizată de ventilator, în Pa;
Puterea motorului electric ce antrenează arborele ventilatorului unei instalaţii de exhaustare, se
calculează cu relaţia:
unde: k1 este un coeficient de siguranţă al puterii motorului electric la pornire, k1 =1,1;

k2 – coeficientul de creştere a puterii datorită trecerii materialului lemnos prin ventilator,
k2 = 1,2;
ηv – randamentul ventilatorului. Pentru instalaţii de exhaustare ηv = 0,4 ÷0,6;
73
ηtr – randamentul transmisiei, în funcţie de modul de antrenare: ηtr = 1 pentru cazul în care
rotorul ventilatorului este antrenat direct de arborele motorului electric; ηtr = 0,98 pentru antrenare prin
cuplaj elastic; ηtr = 0,9 ÷ 0,95 pentru antrenare prin curele trapezoidale.
– stabiliţi care sunt tipurile de rotoare utilizate la ventilatoarele radiale şi spuneţi când
sunt utilizate;
– scrieţi relaţia de calcul a puterii utile a ventilatorului şi prezentaţi parametrii ce trebuie
să fie cunoscuţi pentru efectuarea calculului;
– stabiliţi care ventilatoare sunt utilizate la instalaţiile de exhaustare şi motivaţi alegerea;
– scieţi relaţia pentru calculul puterii motorului electric de antrenare a rotorului
ventilatorului. Explicaţi prin ce se deosebeşte de relaţia de calcul a puterii utile a
ventilatorului;
bibliografia.
U I.6.3.2. Legile ventilatoarelor

Legile ventilatoarelor definesc parametrii principali de funcţionare şi efectele pe care le produce
modificarea unui parametru asupra celorlalţi, în condiţiile în care prin instalaţie se vehiculează aer cu
densitate constantă.
Fig. U I.6.3. Variante de antrenare a ventilatoarelor radiale [Schuko]:

a- directă de arborele motorului electric; b- prin curele înguste trapezoidale.
Legile ventilatoarelor sunt în număr de 5, cea care interesează cel mai mult, pentru instalaţii de
exhaustare, fiind prima:
Legea nr. 1 – Turaţie variabilă. Pentru acelaşi ventilator ce vehiculează aer cu greutate
specifică constantă, în aceeaşi instalaţie, vom avea:
74
Legea nr. 2 - Greutatea specifică a aerului diferă. Pentru acelaşi ventilator ce vehiculează
acelaşi debit volumetric de aer, cu turaţie constantă pentru aceeaşi instalaţie se poate scrie:
Legea nr. 3 - Greutatea specifică a aerului diferă. Pentru acelaşi ventilator, cu turaţia
modificată pentru a vehicula acelaşi debit gravimetric de aer, în aceeaşi instalaţie, vom avea:
Legea nr. 4 - Greutatea specifică a aerului diferă. Pentru acelaşi ventilator ce vehiculează
acelaşi debit volumetric de aer, în aceeaşi instalaţie, dar cu turaţie modificată pentru a dezvolta
aceeaşi presiune, se poate scrie:
Legea nr. 5 - Dimensiunile ventilatorului variabile la turaţie constantă. Pentru ventilatoare

geometric asemenea, vehiculând aer cu greutatea specifică constantă, la acelaşi punct de
funcţionare:
Exerciţiul 1: Se consideră un ventilator pentru care se cunosc: turaţia ventilatorului

nv , debitul volumic al ventilatorului Qv , puterea efectivă a ventilatorului Pef . În urma
modificării debitului la valoarea cunoscută Qv1, ca urmare a schimbării turaţiei, se
cere să se determine turaţia nouă a ventilatorului nv1 şi puterea efectivă Pef1 pentru
asigurarea debitului Qv1 .
Rezolvare:
Se aplică legea 1 a ventilatoarelor:
a- pentru debite:
b- pentru putere:
75
Exerciţiul 2: Se consideră un ventilator pentru care se cunosc: diametrul rotorului
drot1 , debitul volumic al ventilatorului Qv1 , puterea efectivă a ventilatorului Pef1 şi
diferenţa de presiune Δp1 . Se cer determinaţi parametrii funcţionali ai ventilatorului,
dacă se modifică diametrul rotorului la valoarea drot2 .
Rezolvare:
Se aplică legea 5 a ventilatoarelor:
a- pentru debite:
b- pentru diferenţele de presiune:
c- pentru putere:
Exerciţiul 3: Se consideră un ventilator pentru care se cunosc: turaţia ventilatorului

nv1 , debitul volumic al ventilatorului Qv1 , puterea efectivă a ventilatorului Pef1 şi
diferenţa de presiune Δp1 . Ventilatorului i se măreşte turaţia astfel încât să furnizeze
la 70°C aceeaşi presiune statică ca la 20°C. Se cer determinaţi parametrii funcţionali
(nv2 , Qv2 , Pv2 ), pentru noile condiţii.
Indicaţii rezolvare:
- Diferenţele de presiune: Δp1 = Δp2 ;
- Se aplică legea 4 a ventilatoarelor, pentru care se scriu relaţiile, după care se
determină nv2 , Qv2 , Pv2 .
U I.6.3.3. Alegerea ventilatoarelor

Alegerea ventilatorului optim poate fi realizată cu ajutorul curbelor caracteristice sau prin
76
intermediul unor tabele. Datorită comodităţii de alegere se preferă de regulă varianta a doua.
U I.6.3.3.1. Alegerea ventilatorului cu ajutorul curbelor caracteristice

Alegerea ventilatorului optim prin această metodă înseamnă a găsi tipul de ventilator care ataşat
instalaţiei de exhaustare respective să lucreze cu randamentul cel mai mare.
- Tipul ventilatorului, necesar unei instalaţii de exhaustare se alege din nomograma din figura U
I.6.4. în funcţie de debitul Q şi de depresiune Δpv, parametrii determinaţi la calculul instalaţiei de
exhaustare.
Fig. U I.6.4. Nomogramă pentru stabilirea tipului de ventilator.
Curbele caracteristice se folosesc după stabilirea tipului ventilatorului în funcţie de debitul Q şi de

depresiunea Δpv. Curbele caracteristice sunt trasate pentru fiecare tip de ventilator. Un exemplu de
nomogramă a curbelor caracteristice, pentru ventilatorul de tip 300, este prezentat în figura U I.6.5.
Curbele caracteristice ale ventilatoarelor au fost construite pe baza legii nr. 1 a ventilatoarelor:
în care se exprimă variaţia caracteristicilor prezentate, la aceeaşi tipodimensiune de ventilator, dacă

acestuia i se modifică turaţia.
77
Curbele caracteristice ale ventilatorului sunt:
- caracteristica depresiunii totale: Δpv = f1(Q), exprimată în mm col. H2O şi reprezentată sub
forma unei curbe (cu linie continuă);
- caracteristica puterii efective: Pef v= f2(Q), în kW (reprezentată cu linie –punct);
- caracteristica randamentului: ηv = f3(Q), reprezentată sub forma unei curbe spre verticală (cu
linie întreruptă).
. Principiul de utilizare a nomogramei pentru stabilirea tipului ventilatorului şi a curbelor
caracteristice, pentru tipul de ventilator ales, este prezentat în figura U I.6.6.
Fig. U I.6.5.Curbele caracteristice ale ventilatorului tip 300
78
Fig. U I.6.6. Schemele de principiu pentru alegerea tipului şi a parametrilor ventilatorului cu
ajutorul curbelor caracteristice.
Pentru stabilirea tipului şi parametrilor optimi ai ventilatorului unei instalaţii de exhaustare se va lua
un exemplu concret , astfel uşurăndu-se înţelegerea metodei:
Exemplu: Se consideră că în urma efectuării calculelor, rezultă un debit de aer
vehiculat Qv = 4250 m3/h la o diferenţă totală de presiune Δp = 145 mm col. H2O. Să
se aleagă ventilatorul optim utilizând metoda curbelor caracteristice.
Indicaţii pentru rezolvare:
Pentru cazul ales, din nomogramă la intersecţia coordonatelor Q = 4250 m3/h = 1,18
m3/s cu Δpv = 145 mm col. H2O se găseşte un punct între cele două linii paralele înclinate.
Coborând din acest punct printre cele două linii, la baza lor se citeşte tipul ventilatorului
optim Tip 300.
Pentru fiecare tip de ventilator s-au construit curbele caracteristice prezentate în
diagramele din figurile 11,6a din care se determină următorii parametrii în funcţie de Q şi
Δpv următorii parametrii: randamentul ventilatorului ηv , turaţia ventilatorului nv şi puterea
efectivă pentru acţionarea ventilatorului Pef v .
Pentru cazul ales, cu ajutorul curbelor caracteristice trasate pentru ventilatorul Tip
300,se procedează astfel:
se stabileşte punctul 0 de coordonate Q = 1,18 m3/s şi Δpv = 145 mm col. H2O
(fig1.16-b). Se constată că acest punct se află pe caraceristica depresiunii totale
Δpv trasată pentru o turaţie a rotorului nv = 2200 rot/min. De asemenea se
79
constată că prin punctul 0 (sau prin aproprierea sa ) trece caracteristica de
randament maxim a ventilatorului ηv = 0,77.
puterea efectivă de antrenare a acestui tip de ventilator se stabileşte coborând
din punctul 0 pe curba de randament constant ηv = 0,77, până la intersecţia (în
punctul 01) cu caracteristica puterii efective Pef v. P
paralela dusă din punctul 01 la axa Q intersectează ordonata în punctul 02. ce
indică puterea efectivă necesară ventilatorului Pef v = 2,1 kW.
Se adoptă un motor electric cu puterea efectivă standardizată imediat superioară P STAS
= 2,2 kW şi turaţia nm = 2780 rot/min. Se va utiliza o transmisie prin curele trapezoidale
caresă asigure turaţia rotorului ventilatorului nv = 2200 rot/ min.
U I.6.3.3.2. Alegerea ventilatorului cu ajutorul tabelelor

Alegerea tipului şi a parametrilor optimi de funcţionare ai ventilatorului se realizează mai uşor cu
ajutorul tabelelor. Alegerea se face funcţie de cei doi parametrii determinaţi prin calcul:
- debitul ventilatorului Qv exprimat în m3/h;
- diferenţa de presiune Δpv exprimată în mm coloană H2 O.
Din tabelul 5.1 sau 5.2, Anexă, se obţine: tipul ventilatorului şi respectiv caracteristicile acestuia
(diferenţa de presiune Δpv asigurată de ventilator, debitul real Qv real al ventilatorului, turaţia
ventilatorului nv , puterea efectivă a motorului electric ).
U I.6.4. Colectoarele
Colectorul are rolul unui racord care uneşte ramificaţiile aferente instalaţiei, într-o singură conductă
colectoare prin care materialul aspirat este apoi transportat până la locul de descărcare. În acest fel,
toate ramificaţiile se găsesc sub aceeasi diferenţă de presiune, egală cu valoarea presiunii relative din
colector (presiune statică), determinată pentru cea mai mare depărtare a unei maşini faţă de poziţia de
amplasare a colectorului.
Din punct de vedere constructiv şi funcţional, colectoarele pot fi: verticale, orizontale şi de tip
lustră.
Rezerva de capacitate a instalaţiei de exhaustare cu colector vertical este condiţionată de existenţa
unui număr corespunzător de racorduri libere la colector şi de posibilitatea de mărire a debitului
ventilatorului în limitele impuse de puterea motorului electric de acţionare. Pe lângă aceasta,
instalaţiile de exhaustare cu colector, dau posibilitatea reamplasării utilajelor în limitele suprafeţei de
80
calcul fără ca funcţionarea instalaţiei să fie afectată. Instalaţiile de exhaustare cu colector au o
construcţie simplă şi prezintă siguranţă în exploatare, factori ce au determinat o utilizare mai largă în
sectoarele productive.
Înstalaţiile de exhaustare cu colectoare verticale, diferă între ele prin tipul colectorului şi modul
de racordare al conductelor la colector.
În cazul racordării ramificaţiilor în partea laterală a colectorului, poziţia racordurilor se va
dispune în spirală pe suprafaţa laterală a zonei cilindrice (fig. U I.6.7-a). Acest mod de poziţionare
duce la o înălţime relativ mare a colectorului.
Utilizarea colectoarelor cu racordarea ramificaţiilor la partea superioară (fig. U I.6.7-b), necesită
introducerea unor curbe suplimentare pe traseul ramificaţiilor ce dau o pierdere de presiune în
conducte mai mare iar înălţimea de amplasare a colectorului creşte în funcţie de dimensiunile
conductelor şi raza de racordare a acestora la colector. Coeficientul de rezistenţă locală la acest
colector este mai mare decât la colectorul vertical anterior.
Sub aspectul rezistenţelor locale şi al curbelor pentru racordarea ramificaţiilor colectoarele conice
(fig. U I.6.7-c), ocupă o poziţie intermediară în raport cu tipurile de colectoare prezentate mai sus.
Fig. U I.6.7. Colectoare verticale:

a-cu racordarea ramificaţiilor în partea laterală a colectorului la diferite niveluri; b-cu racordarea
ramificaţiilor la partea superioară a colectorului; c-cu colector conic şi racorduri înclinate.
Datorită poziţiei conductei colectoare şi a sensului de deplasare a materialului în interiorul

colectorului, de sus în jos, se reduce posibilitatea de înfundare a colectorului.
81
Colectoarele orizontale (fig. U I.6.8), se utilizează pentru halele industriale cu înălţime mică.
Aceste colectoare au forma unei pâlnii orizontale plate, reprezentând corpuri geometrice cu baza sub
forma unui sector de cerc, pe a cărui suprafaţă laterală sunt montate racordurile pentru ramificaţii ce au
axele orizontale în direcţie radială.
Colectoarele orizontale, permit racordarea ramificaţiilor numai într-o singură parte, neajuns ce
poate fi eliminat prin utilizarea a două colectoare orizontale, legate în paralel.
Datorită construcţiei, instalaţiile cu colectoare orizontale prezintă rezervă de capacitate redusă iar
funcţionarea este mai puţin sigură, datorită pericolului de înfundare. Pentru evitarea înfundării este
necesară creşterea considerabilă a debitului de aer.
Fig. U I.6.8. Colectoare orizontale:

1-flanşă conductă evacuare; 2-ştuţ conductă evacuare; 3-confuzor; 4-perete curb; 5-flanşă; 6-ştuţ.
Colectoarele de tip lustră (fig. U I.6.9), au conductele de racordare amplasate la partea inferioară a
82
colectorului, iar conducta de transport a materialului se racordează la partea superioară. Prin forma pe
care o are colectorul şi modul de racordare al conductelor de la maşini, colectorul poate fi amplasat
între fermele acoperişului halei. Acest tip de colector, prezintă dezavantajul că se poate înfunda uşor,
în special în cazul particulelor cu dimensiuni mari. Din acest motiv folosirea lor este limitată.
Fig. U I.6.9. Colector de tip lustră:

De –diametrul conductei de evacuare conectată la
colector; DN – diametrul normalizat al ştuţurilor
(racordurilor); Dc –diametrul colectorului; c- distanţa dintre
pereţii exteriori ai racordurilor.
Toate colectoarele sunt realizate din tablă de oţel cu

grosimea de 1,5 ÷ 2 mm.
Numărul de racorduri se determină funcţie de numărul de
utilaje, la care se adaugă 2 – 3 racorduri suplimentare.
Diametrul racordurilor este de obicei D = 160 ÷ 180 mm.
Diametrul conductei de evacuare din colector se calculează funcţie de debitul totalde aer, astfel
încât viteza aerului să fie de 18 ÷ 20 m/s.
Diametrul circumferinţei colectorului, pe care se amplasează racordurile se determină cu relaţia:
Relaţia se deduce din expresia: π · Dc = z · (DN + c)

unde: Dc este diametrul colectorului, în mm;
z – numărul de racorduri;
DN – diametrul normalizat exterior al racordurilor, în mm;
c – distanţa dintre pereţii a două racorduri învecinate, în mm.
Colectorul are rolul unui racord care uneşte ramificaţiile aferente instalaţiei, într-o
singură conductă colectoare.
Toate ramificaţiile se găsesc sub aceeaşi diferenţă de presiune, egală cu valoarea
83
presiune statice din colector.
Valoarea diferenţei de presiune este determinată pentru cea mai mare depărtare a
unei maşini faţă de poziţia de amplasare a colectorului.
Colectoarele pot fi: verticale, orizontale şi de tip lustră.
Colectoare verticale sunt: cu racordarea ramificaţiilor în partea laterală a
colectorului la diferite niveluri după o spirală, cu racordarea ramificaţiilor la partea
superioară a colectorului, cu colector conic şi racorduri înclinate.
Rezerva de capacitate a instalaţiei de exhaustare cu colector vertical este
condiţionată de existenţa unor racorduri libere la colector şi de posibilitatea de
mărire a debitului ventilatorului.
Instalaţiile de exhaustare cu colector, dau posibilitatea reamplasării utilajelor în
limitele suprafeţei de calcul fără ca funcţionarea instalaţiei să fie afectată.
Instalaţiile de exhaustare cu colector vertical au o construcţie simplă, posibilitate de
înfundare redusă şi prezintă siguranţă în exploatare. Dezavantaj, pot ocupa un
spaţiu relativ mare pe verticală.
Colectoarele orizontale au forma unei pâlnii orizontale plate , cu o parte laterală în
formă de semicerc pe care se amplasează racordurile. Se utilizează pentru hale
industriale cu înălţime mică. Inconveniente, rezervă de capacitate redusă şi
funcţionare mai puţin sigură, datorită pericolului de înfundare.
Colectoarele de tip lustră au conductele de racordare amplasate la partea inferioară,
iar conducta de transport a materialului se racordează la partea superioară. Se poate
amplasa între grinzile halei dar prezintă dezavantajul că se pot înfunda uşor.
U I.6.5. Sisteme de separare a amestecului aer-particule

Aceste dispozitive servesc pentru separarea aerului, ca mediu în care s-a făcut transportul, de
materialul transportat.
Conform normativelor în vigoare, aerul utilizat în instalaţiile de transport pneumatic, după separare,
nu trebuie să conţină mai mult de 150 mg particule de lemn/m3 aer, dacă este refulat în atmosferă şi
mai puţin de 3 mg particule/m3 aer dacă este recirculat.
U I.6.5.1. Separarea gravitaţională

Principiul separării gravitaţionale este prezentat în figura U I.6.10-a. Particulele care intră în
84
instalaţie sunt supuse unei forţe de greutate, datorită greutăţii lor şi unei forţe orizontale determinată de
deplasarea aerului. Prin compunerea celor două forţe se obţine o rezultantă care arată direcţia de
deplasare a particulei şi lungimea traseului parcurs. Cu cât o particulă este mai grea cu atât lungimea
parcursă este mai mică, deci eficacitatea separării este proporţională cu lungimea.
Pentru a mării eficacitatea separării se utilizează şicane (fig. U I.6.10 –b) sau plăci de dirijare (fig. U
I.6.10 –c). În figura U I.6.11 sunt prezentate exemple de camere de separare cu şicane sau plăci de
dirijare pentru captarea prafului.
Fig. U I.6.10. Principiile separării gravitaţionale:

a-separare gravitaţională simplă; b-separare gravitaţională cu şicane; c-separare gravitaţională
cu plăci de dirijare
U I.6.5.2. Separarea inerţială

Separarea inerţială este cel mai des utilizată datorită eficacităţii mărite. Principiul de separare se
bazează pe inerţia particulei, care odată aşezată pe o placă, va continua să se deplaseze pe aceasta
separându-se de aerul transportor.
Principiul separării inerţial a favorizat apariţia unor sisteme de separare cum ar fi:
- separatorul de tip ciclon;
- multiciclonul;
- separatorul inerţial axial;
85
- separatorul cu jaluzele;
- separatorul inerţial de tip cot.
Fig. U I.6.11. Schema unei camere cu şicane sau plăci de dirijare pentru captarea prafului:
a-secţiune longitudinală (verticală); b-secţiune longitudinală (orizontală); c-secţiune longitudinală
(pentru cazul plăcilor de dirijare).
– scrieţi valorile maxime admise (exprimate în mg/m3), conform normativelor în

vigoare, pentru particulele ce pot fi conţinute în aerul evacuat în atmosferă sau
recirculat;
– prezentaţi principiul separării gravitaţionale a particulelor de aerul transportor;
– expuneţi care sunt modalităţile de creştere a eficacităţii de separare gravitaţională;
– explicaţi principiul separării inerţiale a particulelor de aerul transportor;
– prezentaţi sistemele de separare ce folosesc principiul separării inerţiale.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele U I.6.5.1.şi U I.6.5.2. iar ca sursă
U I.6.5.2.1. Separatoare de tip ciclon

Separatoarele de tip ciclon fac parte din categoria separatoarelor centrifugale. Gradul de purificare
este de 95% pentru concentraţii ale amestecului de 0,2 ÷ 0,3 kg particule /kg aer.
Viteza optimă de intrare a amestecului aer-particule în ciclon este de 18 ÷ 20 m/s.
Cicloanele au montate în partea superioară, căciuli de refulare verticale ce îmbunătăţesc
randamentul separării şi nu permit apelor pluviale să intre în interiorul lor.
Principial se folosesc două tipuri de cicloane funcţie de intrarea aerului, care poate fi tangenţială sau
86
verticală (fig. U I.6.12 –a respectiv b).
Racordarea cicloanelor poate fi realizată în serie sau în paralel iar conductele de intrare a
amestecului aer-particule pot fi aşezate pe stănga sau dreapta cicloanelor.
Eficacitatea cicloanelor este în funcţie de următorii parametrii:
- dimensiunile constructive ale ciclonului; diametrele mici ale ciclonului sunt recomandate pentru
separarea prafului de lemn (exemplu cele cu diametru D = 400 mm), iar cele cu diametru mare
pentru separarea rumeguşului;
- concentraţia prafului are o importanţă deosebită. Cu cât concentraţia este mai mică cu atât
eficacitatea separării este mai bună;
- viteza de intrare a amestecului aer-particule în ciclon. S-a constatat că există o anumită viteză
pentru care se obţine un randament maxim. Astfel pentru rumeguş viteza optimă de intrare este
v = 18 ÷ 20 m/s iar pentru particule fine v = 23 ÷ 24 m/s;
- varietatea dimensională a particulelor şi proporţia procentuală a acestora;
- suprafaţa interioară a ciclonului. Cu cât rugozitatea este mai fină cu atât eficacitatea creşte.
Unele cicloane au grad înalt de purificare a aerului datorită poziţionării de păci deflectoare pe
conducta de evacuare a aerului (fig. U I.6.12 -d) iar ciclonul cu sită de sortare (fig. U I.6.12 -c) permite
separarea particulelor în două fracţiuni.
U I.6.5.2.1.1. Alegerea ciclonului, elemente de calcul

- Alegerea ciclonului se face în funcţie de debit şi de viteza de intrare a amestecului aer particule în
ciclon (se recomandă între 18 şi 22 m/s). În tabelele 6 şi 7 din Anexă sunt date caracteristicile
funcţionale, tipurile şi dimensiunile pentru cicloane pentru rumeguş, aşchii şi praf de lemn (după
I.S.P.F.).
- După alegerea ciclonului se determină viteza de intrare în ciclon şi pierderea de presiune din
ciclon.
- Dimensiunile deschiderii de intrare a amestecului aer-particule în ciclon (se recomandă să se
respecte raportul laturilor A/B=1/2, latura mare fiind orientată pe verticală).
Q = S· v = A·B·v
unde : Q este debitul volumic de amestec aer-particule;
v – viteza de intrare a amestecului aer-particule în ciclon. Se adoptă iniţial v = 18 ÷ 20 m/s ;
S – suprafaţa secţiunii de trecere a amestecului aer-particule: S= A· B ;
A – lăţimea de intrare în ciclon, în m;
87
B – înălţimea deschiderii de intrare în ciclon, în m;
Fig. U I.6.12. Tipuri de cicloane:

a -ciclon cu intrare tangenţială a aerului; b -ciclon cu intrare axială a aerului; c- ciclon cu sită de
sortare; d, e -ciclon cu grad ridicat de purificare.
88
A· B = Q /v [m2]
Considerând ciclonul ca un element de rezistenţă locală pierderile totale de presiune se pot calcula
cu relaţia:
unde: ξciclon este coeficientul de rezistenţă locală: ξciclon = 2,5 ÷ 3,0 ;

ρa – densitatea aerului: ρa = 1,2 kg/m3;
vr – viteza reală a aerului în m/s:
U I.6.5.2.2. Multiciclonul
Multiciclonul (fig. U I.6.13), este un aparat de separare ce foloseşte principiul ciclonului cu intrare
şi ieşire axială, având în componenţa sa mai multe cicloane cu diametre mici, cu mare eficacitate de
separare. Eficacitatea de separare este bună, realizând separări şi de particule rezultate din procesele de
ardere ale rumeguşului.
–realizaţi desenele pentru cicloane şi expuneţi: din ce categorie de separatoare fac parte,
care este gradul de purificare obţinut şi care este viteza optimă de intrare a amestecului
aer-particule în ciclon;
– prezentaţi variante de cicloane utilizate;
–arătaţi care este rolul căciulii de refulare verticale a ciclonului;
–explicaţi ce parametrii determină eficacitatea cicloanelor;
– prezentaţi modul de alegere a ciclonului şi calculul pierderilor de presiune din ciclon.
–realizaţi schiţa unui multiciclon şi explicaţi funcţionarea sa.
bibliografia.
U I.6.6. Separarea prin filtrare

Randamentul filtrelor textile este destul de bună putând ajunge până la un grad de separare a
particulelor de aer de 99,9% în concepţii de execuţie mai pretenţioase.
Tipurile de instalaţii de exhaustare cu recircularea aerului de la cele mai simple (figurile U I.6.14 şi
U I.6.15), până la cele mai complexe, au integrate câte un modul de separare-filtrare, de diverse forme
89
şi dimensiuni, care îndeplinesc cele două funcţii:
- separarea particulelor de aerul transportor, utilizat pe ramura de exhaustare;
- filtrarea aerului de particule fine, în vederea recirculării în halele industriale.
Fig. U I.6.13. Multiciclonul şi aplicaţiile sale:

a-Schema de principiu a multiciclonului; b-multiciclon cu evacuare prin partea superioară;
c-Unitate cu multiciclon folosită la purificarea aerului poluat de arderea resturilor de lemn
(eficienţă 96 – 98%).
U I.6.6.1. Căderea de presiune maximă din corpul de separare-filtrare – poate fi considerată ca

o presiune statică în corpul de separare-filtrare care să îndeplinească următoarele condiţii:
- asigurarea deplasării particulelor de la gurile de aspiraţie, aflate pe maşini, până la corpul de
separare –filtrare;
- asigurarea filtrării aerului în proporţie de 80% în vederea recirculării;
Pentru respectarea acestor condiţii presiunea statică din interiorul corpului de separare-filtrare va fi:
- pentru instalaţii de exhaustare cu recirculare individuală sau de capacitate mică:
PS = 50 ÷ 70 mm col. H2 O;
- pentru instalaţii de exhaustare cu recirculare de capacitate medie sau mare:
PS = 100 ÷ 150 mm col. H2 O;
U I.6.6.2.Calculul numărului de elemenţi filtranţi

Considerând că pentru instalaţia de exhaustare cu recirculare aproximativ 80% din cantitatea de aer
absorbită prin gurile de aspiraţie se recirculă rezultă:
Qt fil = 0,8 · Qt ex [m3/h]
90
Qt fil – debitul total de aer filtrat în instalaţie, în m3/h;
Fig. U I.6.14. Unitate de separare –filtrare în două trepte:

1-hotă de distribuţie; 2- ciclon; 3- placă suport; 4- filtre; 5- sac colector;
6- cadru suport; 7- şibăr lung; 8- sac colector; 9- conductă evacuare.
91
Fig. U I.6.15. Unitate de separare-filtrare individuală:
1- ventilator; 2- cot la 90°cu secţiune pătrată sau
dreptunghiulară; 3- corp de separare; 4- sac de
înmagazinare rumeguş din material textil sau sintetic; 5-
elemenţi filtranţi.
Qt ex –debitul total de amestec aer-particule absorbit de către instalaţia de exhaustare, în m3/h.

Pentru determinarea suprafeţei totale de filtrare St fil se utilizează relaţia:
St fil = Qt fil / qS fil [m2]
qS fil – capacitatea specifică de filtrare a materialului textil. qS fil = 200 m3 aer /m2 h.
Suprafaţa unui element filtrant Se fil de formă cilindrică va fi:
d – diametrul interior al elementului de filtrare, în m;

h – înălţimea elementului de filtrare, în m.
Numărul de elemenţi filtranţi ne fil se determină cu relaţia:
ne fil = St fil / Se fil
–realizaţi desenele pentru cicloane şi expuneţi: din ce categorie de separatoare fac parte,
care este gradul de purificare obţinut şi care este viteza optimă de intrare a amestecului
92
aer-particule în ciclon;
– prezentaţi variante de cicloane utilizate;
–arătaţi care este rolul căciulii de refulare verticale a ciclonului;
–explicaţi ce parametrii determină eficacitatea cicloanelor;
– prezentaţi modul de alegere a ciclonului şi calculul pierderilor de presiune din ciclon.
–realizaţi schiţa unui multiciclon şi explicaţi funcţionarea sa.
bibliografia.
U I.6.7. Dispozitive de alimentare cu material a conductelor de refulare

Pentru alimentarea cu material a conductelor se folosesc diverse dispozitive cum ar fi:
- Dozatorul rotativ compartimentat;
- Dozatorul cu bandă sau cu plăci;
- Dispozitivul de alimentare cu pâlnie;
- Dispozitivul de alimentare cu pâlnie de ejecţie.
Asemenea dispozitive sunt prezentate în figurile U I.6.16 – a şi c.
Dozatorul rotativ, compartimentat ( fig. U I.6.17 ) îndeplineşte următoarele funcţii:
- închide curgerea particulelor când este oprită funcţionarea rotorului;
- dozează cantitatea de material evacuată prin reglarea turaţiei rotorului;
- separă două medii ce pot avea presiuni diferite.
Fig. U I.6.16. Dispozitive de alimentare cu material a conductelor

a- dozator rotativ compartimentat; b- reprezentare schematică a dozatorului rotativ compartimentat; c-
alimentator cu pâlnie pentru colectarea materialului din ciclon.1- ciclon sau siloz; 2- carcasa
dozatorului; 3- palete dozator, 4- conductă de transport; 5- pâlnie.
93
Fig. U I.6.17. Aspectul exterior al
dozatorului rotativ compartimentat (capacul
din faţă este decupat pentru a se vedea
rotorul) [KOGER].
U I.6.7.1.Elemente de calcul pentru dozatorul rotativ compartimentat

Cantitatea de material care trece prin alimentator:
unde: V este volumul compartimentului rotorului, în m3;

γm – greutatea specifică a materialului în stare afânată, în kg/m3;
α – coeficient de corecţie a greutăţii specifice în stare afânată, ca urmare a aerării
materialului, datorită neetanşeităţii alimentatorului:
α = 0,8 – pentru rumeguş şi aşchii;
α = 0,9 – pentru tocătură;
φ – coeficient de umplere cu material al compartimentelor alimentatorului: φ = 0,4 ÷ 0,6;
n – turaţia rotorului: n = 10 ÷ 30 rot/min.
–prezentaţi dispozitivele de alimentare cu material a conductelor de refulare sau

aspiraţie;
– explicaţi ce funcţii îndeplineşte dozatorul rotativ compartimentat;
–realizaţi desenul unui dozator rotatv compartimentat şi arătaţi elementele componente
ale acestuia;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragrafele U I.6.7 iar ca sursă suplimentară
bibliografia.
94
Rezumat
Ventilatoarele realizează încărcarea aerului cu energie de presiune statică,
transformată din energia mecanică de la arborele motorului electric. Au rolul de a crea
diferenţa de presiune necesară curentului de aer în conductele de aspiraţie şi de
refulare.
După direcţia de curgere a aerului în interiorul ventilatoarelor acestea se clasifică
în ventilatoare radiale (centrifugale) şi ventilatoare axiale. Datorită diferenţelor de
presiune relativ mari la instalaţiile de exhaustare.se utilizează în exclusivitate
ventilatoarele radiale
Ventilatoarele se aleg cu ajutorul curbelor caracteristice sau cu tabele.
Colectoarele pot fi verticale, orizontale sau de tip lustră.
Cicloanele pot fi cu intrare tangenţială sau axială. Eficacitatea cicloanelor este în
funcţie de: dimensiunile constructive ale ciclonului, concentraţia prafului, viteza de
intrare a amestecului aer-particule în ciclon, dimensiunile particulelor şi proporţia
procentuală a acestora; calitatea suprafeţeia interioară a ciclonului.
La instalaţia de exhaustare cu recirculare aproximativ 80% din cantitatea de aer
absorbită prin gurile de aspiraţie se recirculă.
Dozatorul rotativ, compartimentat: închide curgerea particulelor când este oprită
funcţionarea rotorului, dozează cantitatea de material evacuată prin reglarea turaţiei
rotorului şi separă două medii ce pot avea presiuni diferite.
TEST DE EVALUARE
a – Să se calculeze pierderile de presiune din ciclonul unei instalaţii de
exhaustare. Se cunosc:
- Debitul de aer care intră în ciclon: 4140 m 3/ h;
- Dimensiunile gurii de intrare: A = 180 mm; B = 360 mm;
-Coeficientul de rezistenţă locală al ciclonului ξc = 3.
b – Să se calculeze numărul de elemenţi filtranţi pentru o unitate de separare
filtrare individuală dacă se cunosc:
- Debitul de aer care intră în unitatea de separare filtrare 800 m3/h;
-Diametrul elementului filtrant d= 180 mm;
-Înălţimea elementului filtrant h= 1000 mm.
95
Unitatea de învăţare I.7. Calculul instalaţiilor de exhaustare
Cuprins
Unitatea de învăţare I.7. Calculul instalaţiilor de exhaustare……………………………….. 96
U I.7. 1. Introducere………………………………………………………………………… 96
U I.7.2. Obiectivele unităţii de învăţare…………………………………………………….. 96
U I.7.3. Calculul instalaţiilor de exhaustare arborescente prin metoda presiunilor dinamice 97
U I.7.3.1. Date iniţiale de bază……………………………………………………………... 97
U I.7.3.2. Metodica de calcul……………………………………………………………….. 101
U I.7.3.3. Determinarea debitului de aer al ventilatorului………………………………….. 107
U I.7.3.4. Calculul pentru stabilirea ciclonului……………………………………………... 108
U I.7.3.5. Alegerea ventilatorului…………………………………………………………… 110
U I.7.1.Introducere
Calculul instalaţiilor de exhaustare poate fi realizat prin metoda presiunilor dinamice
sau prin metoda secţiunilor echivalente. Cursul de faţă tratează calculul instalaţiilor de
exhaustare arborescente prin metoda presiunilor dinamice. Calculul se realizează
tabelar şi constă în dimensionarea instalaţiei de exhaustare şi determinarea puterii de
acţionare a ventilatorului.

–descrie principalele etape de proiectare ale unei instalaţii de exhaustare arborescente;
– realizeze schema desfăşurată de calcul a instalaţiei de exhaustare arborescente;
– calculeze tubulatura necesară instalaţiei de exhaustare de tip arborescent;
–determine parametrii ciclonului şi ventilatorului precum şi puterea motorului electric
de acţionare a acestuia.
Durata medie de parcurgere a unităţi de învăţare este de 3 ore.
96
U I.7.3. Calculul instalaţiilor de exhaustare arborescente prin metoda
presiunilor dinamice
U I.7.3.1. Date iniţiale de bază
Calculul instalaţiilor de exhaustare cuprinde următoarele etape principale:
a - în prima etapă are loc colectarea datelor privind: dimensiunile halei industriale în care se va
amplasa instalaţia de exhaustare, tipul şi numărul maşinilor de prelucrare, felul materialului mărunt ce
trebuie colectat şi transportat, distanţa de transport. Pentru aceasta se vor realiza:
- planul de amplasare al utilajelor, gurilor de aspiraţie, stocurilor şi locurilor de depozitare ;
- secţiunile longitudinale şi transversale aferente spaţiului respectiv (fig. U I.7.1) ; trecerea
diametrului conductelor se face după efectuarea calculelor;
-planul general al întreprinderii cu marcarea locurilor unde se colectează materialele exhaustate.
Fig. U I.7.1. Exemplu de amplasare a instalaţiei de exhaustare arborescente funcţie de

hală şi maşini (secţiune orizontală şi verticală).
97
b - în a doua etapă se stabilesc tipurile şi numărul instalaţiilor de exhaustare ce vor deservi secţia
respectivă, considerându-se limita unui debit total maxim pe instalaţie Qi=20.000m3/h. De asemenea se
vor efectua:
- marcarea în planul halei a poziţiei de plecare a conductelor verticale de la gurile de aspiraţie ale
fiecărei maşini şi unirea printr-o linie cu conducta magistrală în funcţie de modul în care ne imaginăm
traseul de racordare orizontal de la partea superioară a instalaţiei. Prin măsurarea lungimii acestui
traseu, ţinănd seama de scara planului de amplasare, se pot stabilii lngimile tuturor segmentelor de
conductă orizontală. Conductele verticale se figurează cu două linii paralele iar cele orizontale cu o
linie groasă.
- se stabileşte apoi, amplasarea conductei magistrale (principale), a ramificaţiilor, a colectoarelor, a
ventilatorului, a conductei de evacuare, a sistemului de separare a amestecului de aer – particule, a
modului de depozitare a materialului.
c – etapa a treia se referă la întocmirea schemei desfăşurate de calcul şi a tabelului centralizator,
care cuprinde datele principale de calcul ale utilajelor: ( debitul minim al gurii de aspiraţie, Qmin, viteza
minimă a aerului la intrarea în gura de aspiraţie, vmin, număr guri de aspiraţie, coeficientui de rezistenţă
locală gură de aspiraţie, ξga ). Aceste date se obţin din cărţile tehnice ale utilajelor sau din tabelul 1
Anexă.
Schema de calcul poate fi realizată sugestiv, într-o reprezentare izometrică, precum cea din
exemplul dat în figura U I.7.2 sau sub forma unei scheme desfăşurate în plan, în care sunt prezentate
tronsoanele de conducte verticale prin segmentele a două drepte paralele iar cele orizontale şi înclinate
prin linii negre. Liniile negre subţiri se fac pentru ramificaţii iar cele pentru magistrală sunt ingroşate
funcţie de diametrul conductei (fig. U I.7.3).
Gurile de absorbţie ale maşinilor, agregatelor şi a celor de măturare sunt reprezentate printr-un mic
triunghi şi sunt notate cu litere mari. În cazul în care un utilaj este prevăzut cu mai multe guri de
absorbţie acestea sunt notate cu aceeaşi literă urmată de un indice.
Secţiunile de magistrală ce au racorduri pentru ramificaţii, precum şi racordul de intrare în ciclon
sunt notate cu cifre romane. Nu se notează intrarea şi respectiv ieşirea la ventilatorul centrifugal.
Lungimile tronsoanelor de conducte sunt date în metri iar unghiurile coturilor în grade. Coturile ce
nu au notate valoarea unghiului se consideră că sunt de 90°.
Tabelul centralizator, ce prezintă datele principale ale utilajelor ce sunt deservite de instalaţia de
exhaustare reprezentată în cele două scheme de calcul (fig. U I.7.2 şi fig. U I.7.3), este dat în tabelul U
I.7.1.
98
Fig. U I.7.2. Instalaţie de exhaustare de tip arborescent (reprezentare izometrică).
Fig. U I.7.3. Schema desfăşurată de calcul a instalaţiei de exhaustare arborescente.
99
Debitul minim, viteza minimă şi coeficientul de rezistenţă al gurilor de absorbţie pentru utilajele
deservite de instalaţia de exhaustare reprezentată în schema desfăşurată de calcul.
Tabelul U I. 7.1.
Numǎrul Debitul Viteza Coeficientul

Nr. Gura Denumirea şi tipul maşinii gurilor minim minimǎ de rezistenţă
crt. de de Qmin vmin locală
abs. absorbţie [m3 / s] [m / s] ξga
1 A Ferăstrău circular de retezat 1 0,20 16,00 1,0
FCRM
2 B Ferăstrău panglică de 1 0,17 16,00 1,0
tâmplărie FP-8
3 C Maşină de frezat cu ax 1 0,20 17,00 1,0
vertical MNF-10
4 D Gură de măturare 1 0,30 18,00 1,0
5 E Maşină de frezat cu ax 1 0,20 17,00 1,0
vertical MNF-10
6 F Ferăstrău multiplu cu avans
mecanic CTAM-2 2 - - -
F1 Gura superioară 0,34 16,00 1,0
F2 Gura inferioară 0,20 16,00 0,8
– Prezentaţi care sunt datele iniţiale ce trebuie cunoscute înainte de proiectarea

instalaţiei de exhaustare. Ce desene sunt realizate în acest scop;
– Arătaţi care este limita maximă a debitului total Qt pentru o instalaţie de exhaustare
de tip arborescent şi cănd utilizaţi o astfel de variantă de exhaustare;
- Specificaţi ce cuprinde tabelul centralizator al utilajelor din hala industrială deservită
de instalaţia de exhaustare ce urmează a fi proiectată;
- Prezentaţi care sunt variantele de reprezentare a schemelor de calcul pentru instalaţia
de exhaustare şi ce trebuie să conţină. Desenaţi schemele de calcul pentru fiecare
variantă;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.7.3.1 sau bibliografia.
100
U I.7.3.2. Metodica de calcul
Prezentarea metodicii de calcul se va trata teoretic şi prin exemple unde este necesar.
Calculul se începe din punctual cel mai îndepǎrtat de ventilator ( gura de aspiraţie din punctul B).
Pentru simplificarea calculului, acesta se va face tabelar (tabelul U I.7.2 ).
Pentru segmentul B-I se va proceda astfel :
- În funcţie de debitul minim (Qmin) şi viteza minimǎ se determinǎ diametrul de calcul al conductei
DC(B-I) în punctul de racordare al gurii de aspiraţie, pornind de la relaţia debitului Q :
D2
Q S v v
4
unde: S este suprafaţa interioară a secţiunii transversale a conductei, în m2;
v – viteza minimă în punctul de racordare al gurii de aspiraţie, în m/s;
D – diametrul interior al conductei în punctul de racordare al gurii de aspiraţie, în m.
- Cunoscând diametrul de calcul DC(B-I) se adoptă diametrul normalizat DN(B-I) a cǎrui valoare este
imediat inferioarǎ valorii efective calculate. Valorile normalizate sunt din 5 în 5 mm pentru diametre
cuprinse între 100 ÷ 300 mm şi din 10 în 10 mm pentru diametre > 300 mm.
- Se calculeazǎ viteza realǎ de curgere a aerului prin tronsonul de conductǎ B-I, în condiţiile asigurǎrii
debitului minim QBmin printr-o conductă cu diametrul normalizat DN(B-I) cu relaţia:
- Se calculeazǎ pierderea de presiune pe tronsonul de conductǎ considerat cu relaţia :

v2
p ( l ) [Pa]
DN 2
unde : λ este coeficientul de rezistenţǎ pentru conducte drepte. Raportului λ/DN se alege din tabelul 2
Anexă, funcţie de mǎrimea lui DN(B-I);
l – lungimea conductelor drepte pentru tronsonul luat în considerare, în m;
Σξ – suma rezistenţelor locale, pornindu-se evidenţierea acestora cu gura de absorbţie:
ξga – coeficientul de rezistenţă locală al gurii de absorbţie (se ia din tabelul U I.7.1) ;
n – numărul de coturi de 90°;
ξ90° - coeficientul de rezistenţă locală pentru coturi de 90° pentru R/D = 2,00 (tabelul 4 Anexă);
101
m – numărul de coturi diferite de 90°;
ξα – coeficientul de rezistenţă locală pentru coturi diferite de 90° (tabelul 4 Anexă );
Exerciţiul 1: Să se calculeze pierderea de presiune Δp, pentru tronsonul de conductǎ

B-I al unei instalaţii de exhaustare de tip arborescent, pe baza tabelului centralizator
(tabelul U I.7.1) şi a schemei desfăşurate de calcul (fig. U I.7.3 ).
Rezolvare:
- Se determinǎ diametrul de calcul al conductei DC(B-I) cu relaţia:
4 QB min 4 0,17
DC(B I) 0,1163 m
v(B I) min 3,14 16,0
- Se adoptǎ un diametru normalizat a cǎrui valoare este imediat inferioarǎ valorii
efective calculate: DN(B-I)=0,115 m
- Se calculeazǎ viteza realǎ de curgere a aerului prin tronsonul de conductǎ B-I, în
condiţiile asigurǎrii debitului minim QBmin
4 Q 4 0,17
v R(B I) 16,4m / s
D2N( B I) 3,14 0,1152
- Se calculeazǎ pierderea de presiune pe tronsonul de conductǎ considerat cu relaţia :
v2
p ( l ) [Pa]
DN 2
- Raportului λ/DN se alege din tabelul 2 Anexă, funcţie de mǎrimea lui DN. :
λ/DN(B-I)=0,192 m-1 pentru DN=0,115m.
Se calculeazǎ lungimea efectivǎ a conductelor din tronsonul B-I :
lB-I=0,60 + 1,30 + 3,80 + 4,90 + 1,00 =11,60 m
- Se înmulţeşte apoi l cu raportul λ/DN(B-I) rezultând:
l 0,192 11,6 2,227 .

D N( B I)
- Se adoptǎ şi se calculeazǎ coeficienţii de rezistenţǎ localǎ, pornind cu gura de

aspiraţie :
( B I) GA 3 90 75 1,0 3 0,15 0,135 1,585

în care :
102
ξGA=1,0 (se ia din tabelul U I.7.1)
ξ90 coeficient de rezistenţǎ localǎ pentru un cot de 90˚ (Se determinǎ din tabelul 4
Anexă, pentru raportul R/D=2,0 recomandat pentru instalaţii de exhaustare din
industria lemnului ). ξ90=0,15.
ξ75 - coeficient de rezistenţǎ localǎ pentru coturi diferite de 90˚. (Se obţine M75 din
tabelul 4 Anexă), cu relaţia :
ξ75= M75 · ξ90 =0,90 · 0,15 =0,135.
Din tabelul 3 Anexă, se alege valoarea presiunii dinamice în funcţie de viteza realǎ
(vR(B-I) =16,4m/s) prin tronsonul de conductǎ B-I :
v 2R (B I)
161,376 Pa
2
Pierderea de presiune Δp, pentru tronsonul de conductǎ B-I al instalaţiei de
exhaustare de tip arborescent :
v2
p ( l ) (2,227 1,585) 161,376 615,165 Pa
DN 2
Pentru simplificarea calculului, acesta se va realiza tabelar (tabelul U.I.7.2) până în această fază
înscriindu-se următoarele: numărul current, segmental de conductă, debitul minim Qmin, viteza minimă,
viteza reală, diametrul DN precum şi datele ce au rezultat din exemplul prezentat mai sus.
Se fac în continuare calcule pentru tronsonul A-I, dupǎ metodica prezentatǎ mai sus datele fiind
încrise la numǎrul curent 2 din tabelul U I.7.2, din care reiese pentru :
DN=0,125 m ; Δp(A-I)= 505,342 Pa.
În acest punct al calculelor este necesar sǎ avem în vedere urmǎtoarele reguli:
a-pentru conducte legate în paralel, în punctual de confluenţǎ, pierderile de presiune trebuie sǎ fie
egale sau în limitele unei abateri admisibile :
p p
100 3%
p
b-în cazul când abaterea pierderilor de presiune, este în afara limitelor admisibile de ±3 %
se procedeazǎ la echilibrarea lor prin :
b1-metoda micşorǎrii diametrului;
b2-metoda redistribuirii debitelor.
c-pentru conducte legate în serie, pierderile de presiune, se însumeazǎ.
103
Datele centralizate pentru calculul instalaţiei de exhaustare de tip arborescent prin metoda presiunilor dinamice
Tabelul U I.7.2
104
Pentru punctul I , de racordare în paralel a conductelor se calculeazǎ :
p(B I) p(A I) 615,165 505,342
100 100 17,18%
p(B I) 615,165
În acest caz se utilizeazǎ metoda b1 a micşorǎrii diametrului. Se alege diametrul normalizat imediat
inferior celui anterior, adică D(A-I) = 0,120 m şi se refac toate calculele. În tabelul centralizator U I.7.2,
la nr. crt. 3, efectuând toate calculele rezultă pentru D(A-I) =0,120 m, Δp(A-I)= 614,820 Pa pentru care ε
= +0,04%.Acestea sunt rezultate bune care duc la echilibrarea pierderilor de presiune în punctul I.
– Prezentaţi care sunt presiunile şi debitele în punctele de confluenţă a două conducte;

–Indicaţi valoarea maximă a abaterii admisibile ε şi scrieţi relaţia de calcul a ei;
- Specificaţi care sunt metodele pentru echilibrarea pierderilor de presiune dacă valoarea
lui ε depăşeşte valoarea admisibilă;
- Expuneţi care metodă se aplică iniţial pentru cazul depăşirii abaterii admisibile.
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.7.3.2. sau bibliografia.
Problema 1: Să se verifice calculul pentru tronsonul A-I, a înstalaţiei de

exhaustare de tip arborescent, şi să se determine pierderea de presiune în punctual de
confluenţă cu tronsonul de conductă B-I. În cazul în care abaterea este mai mare
decăt abaterea admisibilă ε se va utiliza metoda micşorării diametrului şi recalcularea
tronsonului A-I.
Rezultatele parţiale şi finale se verifică cu cele prezentate în tabelul centralizator
U I.7.2.
Pentru segmentul I – II, conform tabelului U I.7.2 rezultă :

Debitul : Q = QA + QB = 0,20 + 0,17 = 0,37 m3/s ;
Diametrul de calcul : DC = 0,172 m ;
Diametrul normalizat : DN(I-II) = 0,170 m ;
Pierderea de presiune : Δp = 61,900 Pa.
Pierderea de presiune în punctul II va fi :
ΔpII = ΔpI + Δp(I – II) = 615, 165 + 61,900 = 677,065 Pa
105
Se calculează toate datele pentru tronsonul C- II . Prin mai multe încercări succesive, prezentate în
tabelul U I.7.2 se observă că metoda micşorării diametrului nu dă rezultate obţinându-se ε(5) =12,9% şi
ε(6) = -7%.
De aceea în acest caz se aplică metoda redistribuirii debitelor.
a v 2R (C II)
p (C II) p II ( l (C II) ( C II) )
D N( C II) 2
Se calculează viteza reală a aerului cu o relaţie obţinută din cea de mai sus :
a v 2R (C II) p II
2 l (C II) ( C II)
D N( C II)
Echilibrarea pierderilor de presiune, în punctul de confluenţă a două conducte,

se realizează în situaţia în care valoarea abaterii ε depăşeşte valoarea abaterii
admisibile de ± 3%.
În prima etapă se utilizează metoda micşorării diametrului. Dacă prin încercări
succesive de reducere a diametrului valoarea abaterii nu scade sub cea admisibilă se
revine la diametrul anterior şi se aplică metoda redistribuirii debitelor.
Metoda redistribuirii debitelor constă, în egalarea pierderilor de presiune la valoarea
conductei principale în punctul considerat şi calcularea vitezei reale, cu datele pentru
tronsonul în curs de rezolvare. Se recalculează apoi debitul corespunzător vitezei
reale.
Exerciţiul 2: Să se realizeze echilibrarea pierderilor de presiune prin metoda

redistribuirii debitelor în punctual II (pentru tronsonul C-II), al înstalaţiei de
exhaustare de tip arborescent.Prin metoda micşorării repetate a diametrului nu s-a
reuşit reducerea abaterii pierderilor de presiune sub cea admisibilă de ± 3%.
Rezolvare:
- Se studiază tabelul de calcul U I.7.2 şi se constată că metoda micşorării diametrului
nu a dat rezultate obţinându-se ε(5) =12,9% şi ε(6) = -7%. (pentru răndul 5 şi 6 de
calcule).
106
- Se aduce diametrul normalizat la valoarea anterioară rândului 6, adică DN =0,120m.
- Se consideră pierderea de presiune pentru tronsonul C-II egală cu cea din punctul II al
conductei principale: Δp(C-II) = Δp II =677,065Pa
- Se calculează viteza reală a aerului pe tronsonul C-II cu relaţia:
2 p II 2 677,065
v R (C II) 18,9 m/s
(0,180 9,5 1,435) 1,2
( l (C II) ( C II) ) a
D N( C II)
- Se recalculează debitul corespunzător vitezei reale calculate :

D2N(C II) 3,14 0,1202
QR ( C II) v R (C II) 18,9 0,214 m3/s
4 4
În continuare calculele se efectuează după metodica cunoscută, datele fiind prezentate
la nr. crt. 7 din tabelul U I.7.2, pentru DN(C-II) = 0,120 m, obţinându-se ε = 0,44 % .
Conform metodologiei de mai sus se calculează tabelar întreaga reţea, în final din tabelul U I.7.2
rezultând doi parametrii :
Debitul total - Qa = 1,344 m3/s ;
Pierderea de presiune totală - Δpa = 1120,000 Pa.
OBSERVAŢIE :La debitul total de aer nu s-a adăugat debitul de aer la tronsonul D- III, deoarece se
consideră că gura de măturare este obturată în perioada de lucru la maşini, ea funcţionând numai la
sfârşitul programului de lucru, când se face curăţenia.
U I.7.3.3. Determinarea debitului de aer al ventilatorului
Determinarea debitului de aer al ventilatorului Qv se face în funcţie de debitul real de aer Qa,
aplicându-se acestuia un coeficient de majorare de 10%. Coeficientul ţine seama de aspiraţia de aer
fals prin neetanşeităţi şi asigură siguranţa în funcţionare a instalaţiei:
U I.7.3.3.1. Recalcularea pierderilor de presiune din instalaţie, ţinând seama de prezenţa

materialului lemnos :
Δp΄= Δpa·(1+ k·μ) [Pa]
107
unde : Δpa este pierderea de presiune totală, în Pa ;
μ – gradul de încărcare cu material lemnos a aerului transportor. Pentru instalaţii de
exhaustare μ = 0,2 kg material /kg aer ;
k – coeficient ce ţine seama de natura materialului care se transportă. k = 1,2 pentru
material lemnos.
Exerciţiul 3: Să se determine debitul de aer al ventilatorului şi pierderile de

presiune din instalaţie ţinând seama de prezenţa materialului lemnos.
Se cunosc: debitul real de aer, Qa = 1,334 m3/s ; pierderea de presiune totală, Δpa
=1120Pa.
Rezolvare:
- Se calculează debitul de aer al ventilatorului cu relaţia:
Qv= 1,1·Qa =1,1·1,334 = 1,467 m3/s =5282,6 m3/h.
- Se determină pierderile de presiune din instalaţie ţinând seama de prezenţa materialului
lemnos:
Δp΄= 1120 (1+ 1,2 ·0,2) = 1445 Pa = 144,5 mm col H2O.
Atenţie !
- Debitul de aer al ventilatorului se calculează în m3/s şi m3/h ;
-Pierderile de presiune din instalaţie ţinând seama de prezenţa materialului
lemnos se determină în Pa şi mm col H2O.
1 mm col H2O = 10 Pa
U I.7.3.4. Calculul pentru stabilirea ciclonului

a- Alegerea ciclonului instalaţiei - se face din normative în funcţie de debitul de aer Qv şi de viteza
de intrare a aerului în ciclon. Cu tabelul 6 Anexă, se stabileşte tipul ciclonului şi apoi din tabelul 7
Anexă, se determină caracteristicile principale ale ciclonului (funcţie de tipul acestuia):
- Tipul ciclonului;
- Debitul de aer admis Qc , în m3/h ;
- Pierderea de presiune maximă în ciclon Δpc max , în mm col H2O;
- Viteza admisă de intrare a aerului în ciclon vaic , în m/s;
- Dimensiunea gurii de intrare a aerului: A · B, date în mm ;
108
Exerciţiul 4: Să se determine caracteristicile principale ale ciclonului utilizat pentru
instalaţia de exhaustare arborescentă cunoscând:
- debitul de aer al ventilatorului Qv= 5282,6 m3/h;
- pierderile de presiune din instalaţie ţinând seama de prezenţa materialului lemnos
Δp΄= 144,5 mm col H2O.
Rezolvare :
– Stabilirea tipului ciclonului se face din tabelul 6 Anexă unde, pentru viteza admisă
de intrare a aerului în ciclon vaic = 19m/s alegem un debit de 5350 m3/h, superior
debitului de calcul. Acest debit corespunde tipului 11 de ciclon.
– Determinarea caracteristicilor principale ale ciclonului se realizează din tabelul 7,
Anexă, unde pentru tipul 11 găsim următoarele caracteristici:
-Ciclon tip 11 ;
-Debitul de aer admis, Qc = 5350 m3/h ;
- Pierderea de presiune maximă în ciclon, Δpc max = 66 mm col H2O;
-Viteza admisă de intrare în ciclon , vaic =19m/s ;
-Dimensiunea gurii de intrare : A · B = 200 · 400 mm .
b- Stabilirea pierderii de presiune reale din ciclon, Δpc :
unde : ξc este coeficientul de rezistenţă locală pentru ciclon. De regulă se alege ξc = 3 ;

ρ – densitatea aerului, în kg/m3 ; ρ = 1,2 kg/m3.
vric - este viteza reală de intrare a aerului în ciclon, în m/s ;
Viteza reală de intrare a aerului în ciclon se obţine cu relaţia:
unde: Qv este debitul de aer al ventilatorului, în m3/s;

A şi B - dimensiunile gurii de intrarea a ciclonului, în m.
Stabilirea pierderilor de presiune din întreaga instalaţie, Δpi :

Δpi = Δp΄ + Δpc [ Pa ]
unde: Δp’ este pierderea de presiune din instalaţie, ţinând seama de prezenţa materialului lemnos ;
Δpc - pierderea de presiune reală din ciclon.
109
Alte pierderi (ce se înregistrează sunt cele din ventilator , la conductele verticale şi vehicularea aerului
fals) :
Δpv = 1,1 · Δpi [ Pa ]
Determinarea debitului de aer al ventilatorului Qv se face în funcţie de debitul real de

aer Qa, aplicându-se acestuia un coeficient de majorare de 10%. Se ţine astfel seama
de aspiraţia de aer fals şi se asigură siguranţa în funcţionarea instalaţiei.
Pentru stabilirea diferenţei de presiune Δpv ce trebuie asigurată de ventilator se
procedează astfel:
- Se determină pierderea de presiune Δp΄ (ce ţine seama de prezenţa materialului
lemnos), funcţie de pierderea de presiune pentru aer Δpa , cu relaţia :
Δp΄= Δpa·(1+ k·μ) .
- Se stabileşte pierderea de presiune din întreaga instalaţie Δpi , prin însumarea pierderii
de presiune Δp΄ şi a pierderii de presiune reală din ciclon Δpc .
- În final, se obţine diferenţa de presiune Δpv , ce trebuie să o asigură ventilatorul,
aplicându-se un coeficient de majorare de 10% pierderii de presiune din întreaga
instalaţie Δpi .
U I.7.3.5. Alegerea ventilatorului

Alegerea ventilatorului se face în funcţie de doi parametrii :
Qv= 5282,6 m3/h ;
Δpv =225,3 mm col. H2O.
Din tabelul 5 Anexă, se alege un ventilator centrifugal monoaspirant pentru transport pneumatic, tip 59
E, cu următoarele caracteristici :
Ventilator : Δpv =176 – 249 mm col. H2O ;
Qv real= 5600 m3/h ;
nv =1450 - 1650 rot/min.
Motor electric : P=7,5kW ;
n=1500rot/min.
U I.7.3.5.1. Verificarea alegerii ventilatorului, se face cu relaţia :
110
Qv pv 1,467 2253
P 6,67kW
1000 v t 1000 0,55 0,9
unde : ηv este randamentul manometric al ventilatorului : ηv = 0,5 – 0,7. Randamentul are valori mai
mari pentru ventilatoare cu debit mic.
ηt- randamentul transmisiei de la motor la ventilator :
ηt=1,0 pentru ventilator cu rotorul montat direct pe axul motorului ;
ηt=0,98 pentru transmisie prin cuplaj ;
ηt=0,9 – 0,95 pentru transmisie prin curele.
Problemă 2: Pentru o instalaţie de exhaustare de tip arborescent se cere să se

determine:
a- pierderea de presiune reală Δpc în ciclonul instalaţiei de exhaustare;
b- diferenţa de presiune Δpv , ce trebuie să o asigure ventilatorul instalaţiei;
c- tipul ventilatorului, caracteristicile acestuia şi verificarea puterii motorului de
acţionare.
Se cunosc: debitul de aer al ventilatorului Qv= 1,467 m3/s ; pierderile de presiune din
instalaţie ţinând seama de prezenţa materialului lemnos Δp΄= 144,5 mm col H2O ;
pierderea de presiune maximă în ciclon, Δpc max = 66 mm col H2O; viteza admisă de
intrare în ciclon , vaic =19m/s; dimensiunea gurii de intrare: A · B = 200 · 400 mm .
Alegerea ventilatorului se poate face şi cu ajutorul curbelor caracteristice.
Rezumat
Pentru calculul instalaţiei de exhaustare este necesar să se cunoască: dimensiunile
halei industriale în care se va amplasa, tipul şi numărul maşinilor de prelucrare, felul
materialului mărunt ce trebuie colectat şi transportat, distanţa de transport.
Se vor realiza:
- planul de amplasare al utilajelor, gurilor de aspiraţie şi locurilor de depozitare ;
- secţiunile longitudinale şi transversale aferente spaţiului respectiv;
-planul general al întreprinderii cu marcarea locurilor unde se colectează materialele
exhaustate.
111
În final se întocmeşte schema desfăşurată de calcul şi tabelul cu datele principale de
calcul ale utilajelor: ( debitul minim al gurii de aspiraţie, Qmin, viteza minimă a aerului
la intrarea în gura de aspiraţie, vmin, număr guri de aspiraţie, coeficientui de rezistenţă
locală gură de aspiraţie, ξga )
Calculul instalaţiei de exhaustare se începe din punctual cel mai îndepǎrtat faţă de
ventilator. Pentru simplificare calculul se face tabelar.
Se determinǎ diametrul de calcul al conductei DC , în funcţie de debitul minim (Qmin) şi
viteza minimǎ vmin . Se adoptǎ un diametru normalizat DN a cǎrui valoare este imediat
inferioarǎ valorii efective calculate.
Se calculeazǎ viteza realǎ vr , de curgere a aerului prin tronsonul de conductǎ, în
condiţiile asigurǎrii debitului minim Qmin.
Se calculeazǎ pierderea de presiune Δp , pe tronsonul de conductǎ considerat.
La confluenţa a două conducte debitele se însumează iar pierderile de presiune pentru
conducte trebuie să fie egale sau cu abatere de maxim ±3%. Pentru conducte legate în
serie, pierderile de presiune se însumează.
Din calculul tabelar rezultă, în final, doi parametrii : debitul total Qa şi pierderea
de presiune totală Δpa .
Calculul continuă cu :
- determinarea debitului de aer al ventilatorului ;
- recalcularea pierderilor de presiune din instalaţie, ţinând seama de prezenţa
materialului lemons;
- stabilirea ciclonului şi a pierderilor de presiune din acesta ;
- alegerea şi verificarea algerii ventilatorului.
Temă de control 1.1.
Se consideră o instalaţie de exhaustare arborescentă, pentru care s-a realizat schema

desfăşurată de calcul (fig. U I.7.4).
Maşinile existente în hala industrială deservită de instalaţia de exhaustare sunt:
A - ferăstrău circular de retezat FCRM ; B – ferăstrău panglică de tâmplărie FP-8 ;
C – ferăstrău circular universal cu avans manual CUM- 3; D – gură de măturare ;
E - maşină de frezat cu ax vertical MNF-10 ; F – maşină de rindeluit pe două feţe
MRF -2.
112
Să se execute toate calculele pentru instalaţia de exhaustare arborescentă prin
metoda presiunilor dinamice.
Atenţie!
Pentru stabilirea datelor principale de calcul ale utilajelor: (debitul minim al gurii de
aspiraţie, Qmin, viteza minimă a aerului la intrarea în gura de aspiraţie, vmin, numărul
gurilor de aspiraţie, coeficientul de rezistenţă locală gură de aspiraţie, ξ ga), precum şi
altor valori este necesară folosirea tabelelor din Anexă.
Fig. U I.7.4. Schema desfăşurată de calcul pentru tema de control 1.1.
113
Unitatea de învăţare I.8. Calculul instalaţiilor de exhaustare
cu colector
Cuprins
Unitatea de învăţare I.8. Calculul instalaţiilor de exhaustare cu collector………………........ 114
U I.8. 1. Introducere………………………………………………………………………….. 114
U I.8.2. Obiectivele unităţii de învăţare……………………………………………………… 114
U I.8.3. Calculul instalaţiilor de exhaustare cu colector prin metoda presiunilor…… 115
dinamice
U I.8.3.1. Date iniţiale de bază………………………………………………………………. 115
U I.8.3.2. Metodica de calcul………………………………………………………………… 118
U I.8.1. Introducere
Calculul instalaţiilor de exhaustare poate fi realizat prin metoda presiunilor dinamice
sau prin metoda secţiunilor echivalente. Cursul de faţă tratează calculul instalaţiilor de
exhaustare cu colector prin metoda presiunilor dinamice. Calculul se realizează tabelar
şi constă în dimensionarea instalaţiei de exhaustare şi determinarea puterii de acţionare
a ventilatorului.
U I.8.2. Obiectivele unităţii de învăţare

–descrie principalele etape de proiectare ale unei instalaţii de exhaustare cu colector;
– realizeze schema desfăşurată de calcul a instalaţiei de exhaustare cu colector;
– calculeze tubulatura necesară instalaţiei de exhaustare universale cu colector;
–determine parametrii ciclonului şi ventilatorului precum şi puterea motorului electric
de acţionare a acestuia.
Durata medie de parcurgere a unităţi de învăţare este de 2,5 ore.
114
U I.8.3. Calculul instalaţiilor de exhaustare cu colector prin metoda
presiunilor dinamice
În instalaţiile de exhaustare simplificate, locul conductei magistrale este luat de colector.

Instalaţiile de exhaustare cu colector prezintă avantajul că pot fi prevăzute cu rezerve de racordare de
noi utilaje (în afara celor care iniţial s-au folosit la dimensionare).
Rezerva de capacitate este condiţionată de existenţa unui număr corespunzător de racorduri libere
la colector şi de posibilitatea măririi debitului ventilatorului.
Se recomandă o capacitate maximă de 15.000 m3 / h la un colector.
Colectorul este amplasat, de obicei, la intersecţia diagonalelor suprafeţei care delimitează grupul de
utilaje ce urmează a fi deservit de instalaţia de exhaustare.
U I.8.3.1. Date iniţiale de bază

Calculul instalaţiilor de exhaustare universale cu colector cuprinde următoarele etape principale:
a - în prima etapă are loc colectarea datelor privind: dimensiunile halei industriale în care se va
amplasa instalaţia de exhaustare, tipul şi numărul maşinilor de prelucrare, felul materialului mărunt ce
trebuie colectat şi transportat, distanţa de transport. Pentru aceasta se vor realiza:
- planul de amplasare al utilajelor, gurilor de aspiraţie, stocurilor şi locurilor de depozitare ;
- secţiunile longitudinale şi transversale aferente spaţiului respectiv (fig. U I.8.1) ;
-planul general al întreprinderii cu marcarea locurilor unde se colectează materialele exhaustate.
b - în a doua etapă se stabilesc tipurile şi numărul instalaţiilor de exhaustare universal cu colector
ce vor deservi secţia respectivă, fără a se depăşi o capacitate maximă de 15.000 m3 / h la un colector.
De asemenea se vor efectua:
- marcarea în planul halei a poziţiei de plecare a conductelor verticale de la gurile de aspiraţie ale
fiecărei maşini şi unirea printr-o linie cu colectorul (amplasat de regulă la întersecţia diagonalelor halei
dreptunghiulare) în funcţie de modul în care ne imaginăm traseul de racordare orizontal de la partea
superioară a instalaţiei. Prin măsurarea lungimii acestui traseu, ţinănd seama de scara planului de
amplasare, se pot stabilii lungimile tuturor segmentelor de conductă orizontală. Conductele verticale
se figurează cu două linii paralele iar cele orizontale cu o linie groasă.
115
- colectorul este amplasat,
de regulă, la întersecţia
diagonalelor halei în cazul în
care aceasta este
dreptunghiulară.
-se stabileşte apoi,
amplasarea ramificaţiilor, a
ventilatorului, a conductei de
evacuare, a sistemului de
separare a amestecului de aer –
particule, a modului de
depozitare a materialului.
c – etapa a treia se referă la
întocmirea tabelului U I.8.1, care
cuprinde datele principale de
calcul ale utilajelor: (debitul
minim al gurii de aspiraţie, Qmin,
viteza minimă a aerului la
intrarea în gura de aspiraţie, vmin,
număr guri de aspiraţie,
coeficientui de rezistenţă locală
gură de aspiraţie, ξga). Aceste
date se obţin din cărţile tehnice
ale utilajelor sau din tabelul 1
din Anexă.
Tot în această etapă se

desenează schema de calcul,
Fig. U I.8.1. Exemplu de amplasare a instalaţiei de exhaustare cu
într-o reprezentare izometrică
colector în funcţie de hală şi maşini (secţiune orizontală şi verticală).
sau sub forma unei scheme
desfăşurate în plan, în care sunt prezentate tronsoanele de conducte verticale prin segmentele a două
drepte paralele iar cele orizontale şi înclinate prin linii negre (fig. U I.8.2).
116
Debitul minim, viteza minimă şi coeficientul de rezistenţă al gurilor de absorbţie pentru utilajele
deservite de instalaţia de exhaustare cu colector reprezentată în schema
desfăşurată de calcul.
Tabelul U I. 8.1.
Nr. Gura Denumirea şi Înălţime gură Numǎrul Debitul Viteza Coeficientul

crt. de tipul de absorbţie gurilor de minim minimǎ de rezistenţă
abs. maşinii hg [m] absorbţie Qmin vmin locală
[m3 / s] [m / s] ξga
1 A Maşină de 0,20 1 0,33 17,00 1,0
îndreptat
MI-5
2 B Maşină de 1,30 1 0,50 18,00 1,0
rindeluit la
grosime
MRG-8
3 C Circular 0,40 2 2 x 0,20 16,00 1,0
dublu de
retezat FCD
4 D Maşină 1,00 1 0,20 17,00 1,0
normal de
frezat MNF-
10
5 E Gură de 0,00 1 0,30 18,00 1,0
măturare
Fig. U I.8.2. Schema desfăşurată de calcul a instalaţiei de exhaustare cu colector.
117
– Prezentaţi care sunt datele iniţiale ce trebuie cunoscute înainte de proiectarea
instalaţiei de exhaustare cu colector. Ce desene sunt realizate în acest scop;
– Arătaţi care este limita maximă a debitului total Qt pentru o instalaţie de
exhaustare cu colector şi cănd utilizaţi o astfel de variantă de exhaustare;
- Specificaţi ce cuprinde tabelul centralizator al utilajelor din hala industrială
deservită de instalaţia de exhaustare cu colector ce urmează a fi proiectată;
- Prezentaţi care sunt variantele de reprezentare a schemelor de calcul pentru
instalaţia de exhaustare şi ce trebuie să conţină. Realizaţi schemele de calcul
pentru fiecare variantă;
Folosiţi drept sursă de răspuns paragraful U I.8.3.1 sau bibliografia.
U I.8.3.2. Metodica de calcul
Metodica de calcul are la bază, amplasarea utilajelor şi schema desfăşurată de calcul, elaborată pe
baza vederilor şi secţiunilor halei industriale şi a amplasării utilajelor (fig.U I.8.1 şi fig. U I.8.2).
Conductele de racord a utilajelor, sunt legate în paralel, punctul de confluenţă, constituindu-l
colectorul, conductele fiind sub aceeaşi diferenţă de presiune.
Pentru simplificarea calculelor, ipotetic, se presupune că la intrarea în colector, aerul îşi pierde
întreaga energie cinetică, ipoteză care ne permite să scriem relaţia presiunii statice din colector sub
forma:
v2 v2
ps p pdin ( l ) [Pa]
D 2 2
v2 [Pa]
ps ( l 1)
D 2
unde : Δp este pierderea de presiune de la gura de aspiraţie până la colector, în Pa ;
Pdin – presiunea dinamică a aerului, în conductă, în Pa.
Pentru buna funcţionare a instalaţiei de exhaustare cu colector, presiunea statică maximă din
colector este în funcţie de lungimea maximă a conductei, care se stabileşte pentru un traseu de
conducte, considerat ipotetic, aflat la intersecţia diagonalelor suprafeţei luate în considerare :
l1
l h 1,00 [m]
2
118
unde : l1/2 este lungimea maximă a conductei ipotetice în plan orizontal, care reprezintă
semidiagonala ;
h –înălţimea halei în m.
1,00 – supradimensiune pentru racorduri la gura de aspiraţie a utilajului şi la colector.
Având în vedere schema de calcul şi tabelul cu maşini se va putea calcula:
a- lungimea ipotetică cu relaţia de mai sus ;
b- diametrul conductei are obişnuit D = 100 ÷ 150 mm. Se adoptă D între valorile indicate ;
c- cunoscând diametrul D se poate determina raportul λ/D (din tabelul 2 Anexă) ;
d- viteza aerului se alege între cele două valori : v = 16 ÷ 18 m/s ;
e- din tabelul 3 Anexă, pentru viteza v, se alege presiunea dinamică :
f- se determină suma coeficienţilor de rezistenţă locală cu relaţia:
unde: ξga este coeficientul de rezistenţă locală al gurii de aspiraţie pentru conducta ipotetică. ξga
= 1,00;
ξc – coeficienţii de rezistenţă locală a coturilor conductei ipotetice. Se consideră un
număr de patru coturi de 90° deci ξc= 4·0,15 = 0,60;
ξic – coeficientul de rezistenţă locală la intrarea în colector. ξic=1,00.
g- Se calculează presiunea statică pS pentru conducta ipotetică cu relaţia:
v2
ps ( l 1)
D 2
Pentru buna funcţionare a instalaţiei de exhaustare cu colector se consider că toate ramificaţiile
trebuie să se găsească sub aceeaşi diferenţă de presiune egală cu presiunea statică pS calculată pentru
conducta ipotetică.
Calculul instalaţiei de exhaustare cu colector se realizează în continuare, pentru toate ramificaţiile
gurilor de aspiraţie ale utilajelor deservite, tabelar ca şi în cazul instalaţiilor de exhaustare
arborescente. Singura diferenţă constă în faptul că abaterea relativă pentru toate ramificaţiile gurilor de
aspiraţie se stabileşte funcţie de presiunea statică pS calculată ca mai sus.
Datele centralizate pentru calculul instalaţiei de exhaustare universale cu colector prin metoda
presiunilor dinamice (pentru utilajele şi hala considerată) sunt prezentate în tabelul U I. 8.2.
119
Datele centralizate pentru calculul instalaţiei de exhaustare universale cu colector prin metoda presiunilor dinamice.
Tabelul U I. 8.2.
120
Exemplul 1: Să se calculeze presiunea statică din colector pS corespunzătoare unei
conducte ipotetice stabilite pe baza desenelor de amplasare a instalaţiei de exhaustare
funcţie de hală şi maşini (fig. U I.8.1) .
Se cunosc:
- lăţimea halei: lh =4m ;
- lungimea halei: Lh = 8 m;
- înălţimea halei: h = 4,5m.
Rezolvare:
Colectorul este amplasat în centrul halei, la intersecţia diagonalelor. Cunoscând

lungimeă şi lăţimea halei putem stabili lungimea diagonalei care este de aproximativ
9 m.
a -Lungimea ipotetică se determină cu relaţia:
l1
l h 1,00 4,5 4,5 1,00 10,00 m
2
b-Diametrul conductei are obişnuit D=100 ÷ 150mm.Se alege : D = 0,130 m ;
c- Pentru D=0,130 m raportul 0,161 (tabelul 2 Anexă) ;
D
d- Viteza aerului: v = 16 ÷18 m/s . Se alege v = 17 m/s ;
e- Pentru v=17m/s se alege (tabelul 3 Anexă) presiunea dinamică :
v2
173,400Pa. ;
2
f- suma coeficienţilor de rezistenţă locală:
1 ga c ic 1 1,00 4 0,15 1,00 2,60
ξga este coeficientul de rezistenţă locală al gurii de aspiraţie. ξga = 1,00;
ξc – coeficienţii de rezistenţă locală a coturilor. ξc= 4·0,15 = 0,60;
ξic – coeficientul de rezistenţă locală la intrarea în colector. ξic=1,00.
Coeficienţii de rezistenţă locală se determină din tabele.
g-Prin înlocuire în relaţia presiunii statice se obţine:
v2
ps ( l 1) (0,161 10,00 1,6 1,00) 173,400 728,00 Pa
D 2
121
La efectuarea calculului tabelar pentru instalaţia de exhaustare universală până la colector se ţine
seama de următoarele consideraţii:
a- coeficientul de rezistenţă locală la intrarea în colector se consideră ξîc = 1,0 (curentul de aer
pierde energia cinetică pe care a avut-o în timpul deplasării prin ramificaţiile de conducte);
b- toate ramificaţiile racordate la colector se găsesc sub aceeaşi diferenţă de presiune, deoarece
ramificaţiile sunt legate în paralel;
c- pentru conductele flexibile coeficientul de rezistenţă locală se alege din tabele şi se va dubla sau
va rămâne constant şi se va dubla lungimea;
d- pentru determinarea coeficientului de rezistenţă locală a coturilor care nu sunt cuprinse în
tabele, se interpolează ca în exemplul următor.
Exemplul 2: Să se determine coeficientul de rezistenţă locală pentru un cot cu unghiul

de 40° (a cărui valoare nu se găseşte în tabele) prin interpolare.
Pentru rezolvare se scrie:
Cot cu α = 45°.......................................... M45 = 0,63 (din tabel)

Cot cu α = 40°..........................................
Cot cu α = 30°.......................................... M30 = 0,46 (din tabel)
----------------------------------------------------------------------------
Diferenţă de de 15°.....................................Md =0,17
Diferenţă de 10°........................................ MX
Rezultă: M40 = M30 + MX = 0,46 + 0,113 = 0,573

Coeficientul de rezistenţă locală pentru cot de 40° va fi:
ξ40 = M40 ·ξ90 =0,573 · 0,15 = 0,0859
În urma calculului tuturor ramificaţiilor ce sosesc la colector, calcul efectuat tabelar, se obţin doi
parametrii importanţi:
- Debitul de aer care intră în colector şi este evacuat în continuare prin partea inferioară Qreal ,
exprimat în m3/s;
122
- Presiunea statică din colector, (faţă de care s-au echilibrat toate ramificaţiile), pS exprimată în
Pa.
Calculul conductei de racordare între colector şi ciclon se realizează prin metoda presiunilor
dinamice de asemenea tabelar (tabelul U I. 8.2), obţinându-se următorii parametrii:
- Qa = 1,446 m3/s ;
- Δpa = 1158 Pa.
În funcţie de aceşti parametri, în continuare se efectuează calculele de alegere a ciclonului şi
ventilatorului, urmate de calculul şi verificarea puterii motorului electric.Toate aceste calcule se
realizează similar cu cele prezentale la instalaţia de exhaustare de tip arborescent.
Rezumat
La instalaţiile de exhaustare simplificate, locul conductei magistrale este luat de
colector.
Instalaţiile de exhaustare cu colector prezintă avantajul că pot fi prevăzute cu
rezerve de racordare de noi utilaje.
Colectorul este amplasat, de obicei, la intersecţia diagonalelor suprafeţei ce
delimitează grupul de utilaje, ce urmează a fi deservit de instalaţia de
exhaustare.
Pentru simplificarea calculelor, se presupune că la intrarea în colector, aerul îşi
pierde întreaga energie cinetică deci se poate scrie : ps p pdin
Toate conductele de racord a utilajelor, sunt legate în paralel, la colector şi ca
urmare se găsesc sub aceeaşi diferenţă de presiune. Aceasta este egală cu
presiunea statică din colector, pS calculată pentru o conductă ipotetică de
lungime maximă.
Calculul instalaţiei de exhaustare cu colector se realizează tabelar ca şi în cazul
instalaţiilor de exhaustare arborescente. Diferenţă constă în faptul că abaterea
relativă, pentru toate ramificaţiile, se stabileşte raportat la valoarea presiunii
statice pS din colector.
123
Test de evaluare
Pentru o instalaţie de exhaustare universală cu colector se cere să se determine :

a- debitul de aer al ventilatorului şi pierderile de presiune din instalaţie ţinând seama de prezenţa
materialului lemons;
b- caracteristicile principale ale ciclonului utilizat pentru instalaţia de exhaustare cu colector;
c- pierderea de presiune reală Δpc în ciclonul instalaţiei de exhaustare;
d- diferenţa de presiune Δpv , ce trebuie să o asigure ventilatorul instalaţiei;
e- tipul ventilatorului, caracteristicile acestuia şi verificarea puterii motorului de acţionare.
Se cunosc: debitul real de aer, Qa = 1,446 m3/s ; pierderea de presiune totală, Δpa =1158Pa.
Atenţie!
Pentru stabilirea caracteristicilor principale ale ciclonului şi ventilatorului este necesară folosirea
tabelelor:
– Stabilirea tipului ciclonului se face din tabelul 6 Anexă ;
– Determinarea caracteristicilor principale ale ciclonului se realizează din tabelul 7 Anexă ;
– Stabilirea tipului ventilatorului şi caracteristicilor acestuia (tabelul 5.1 sau 5.2 Anexă).
Temă de control 1.2.
Se consideră o instalaţie de exhaustare cu colector, pentru care s-a realizat schema

desfăşurată de calcul (fig. U I.8.3).
Maşinile existente în hala industrială deservită de instalaţia de exhaustare sunt:
A – maşină de îndreptat MI-5;
B – maşină de rindeluit la grosime MRG-8;
C – ferăstrău circular dublu de retzat FCD;
D – maşină normală de frezat MNF-10;
E - gură de măturare .
Să se execute toate calculele pentru instalaţia de exhaustare cu colector prin

metoda presiunilor dinamice.
Atenţie!
Pentru stabilirea datelor principale de calcul ale utilajelor: (debitul minim al gurii de
aspiraţie, Qmin, viteza minimă a aerului la intrarea în gura de aspiraţie, vmin, numărul
124
gurilor de aspiraţie, coeficientul de rezistenţă locală gură de aspiraţie, ξga), precum şi altor
valori este necesară folosirea tabelelor din Anexă.
Fig. U I.8.1. Schema desfăşurată de calcul pentru instalaţia de exhaustare cu colector propusă
pentru tema de control 1.2.
125

Curs Exhaustare PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Exhaustare PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Răspunsurile la Testele conţinute de unităţile de învăţare se găsesc, de regulă,

Materialul de curs conţine două teme de control a căror rezolvare este

Prima temă de control se găseşte la sfârşitul modulului I şi constă în calculul

A doua temă de control se găseşte la sfârşitul modulului II şi constă în

Durata medie de studiu individual

Evaluări pe parcurs şi evaluarea finală

U I. 1.2.Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2,5 ore.

U I. 1.3.1. Noţiuni generale şi clasificări

– definiţi transportul în curent de aer şi stabiliţi ce reprezintă transportul în curent de

U I. 1.3.2. Formele caracteristice de transport a particulelor în curent de aer

Fig.U I.1.1. Formele caracteristice de transport ale particulelor în curent de aer:

U I.1.3.3. Parametrii aerului transportor şi ai materialului transportat

unde: ρae este densitatea aerului la ieşirea din conductă;

unde: vmed este viteza medie a curentului de aer;

unde: QVa este debitul volumic de aer, în m3/s;

unde: Qma este debitul masic de aer, în kg/s;

Materialul transportat, respectiv materialul lemnos mărunt, se caracteristizează prin

U I.1.3.4. Concentraţia amestecului aer -particule - reprezintă mărimea ce caracterizează

- densitatea solidului dispersat:

unde: Cm este concentraţia masică;

unde: Va este volumul aerului.

unde: ma este masa aerului.

unde: Qmp este debitul masic al materialului (particulelor);

unde: Qma este debitul masic al aerului transportor: ;

– definiţi concentraţia amestecului aer- particule;

U I.1.3.5. Limitele concentraţiei de explozivitate a prafului din lemn

Fig.U I.1.2. Incendiu provocat de praful de

unde: Qm - debitul de material în kg/m3;

– expuneţi de cine este condiţionată explozivitatea suspensiilor în aer a prafurilor

TEST DE AUTOEVALUARE Să se realizeze schiţele de prezentare a formelor

U I. 2.2.Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2,5 ore.

Fac – forţa ascensională cinematică, ce acţionează perpendicular pe direcţia de

Ca – coeficientul forţei ascensionale cinematice;

Cω – coeficientul forţei de rezistenţă, este funcţie de forma particulei şi numărul

unde: v este viteza fluidului (aerului);

În sistemul ortogonal de axe proiecţia după axa verticală a forţelor va fi:

Suma proiecţiilor forţelor după axa orizontală va fi:

Viteza de deplasare a particulei va fi:

Viteza de cădere liberă este dată de relaţia:

– stabiliţi cine determină caracteristicile aerodinamice ale particulelor la transportul

U I.2.4. Ecuaţia generală de mişcare a particulelor. Rotaţia şi accelerarea

unde: G este forţa gravitaţională;

va – viteza medie a curentului turbulent de aer în punctul în care se găseşte

În majoritatea cazurilor se consideră că forţa de presiune acţionează în centrul de greutate al

Fig.U I.2.2. Mişcarea de rotaţie şi de accelerare a particulelor:

Particulele transportate în curent de aer, au tendinţa de a se orienta astfel încît,

U I. 2.5. Viteza de transport a curentului de aer

– definiţi viteza de transport a curentului de aer;

U I. 2.6. Pierderile de presiune la deplasarea în conducte a amestecului de

Δprp – pierderile de presiune suplimentare pentru ridicarea particulelor de la un nivel la

Fig. U I.2.3. Variaţia pierderilor de presiune la deplasarea amestecului aer-particule în conducte.

Δprp(1-2) şi respectiv Δprp(2-3) reprezintă pierderile de presiune determinate de învingerea diferenţei de

unde: l este lungimea conductei considerate, în m;

U I. 2.6.1. Pierderile de presiune în conducte orizontale

U I. 2.6.2. Pierderile de presiune în conducte verticale

Fig. U I.2.5. Reprezentarea grafică a pierderilor

– explicaţi ce reprezintă pierderile de presiune şi din ce se compun pierderile totale de

U I. 2.6.3. Pierderile de presiune la deplasarea amestecului aer-particule prin conducte curbe

– explicaţi particularităţile deplasării amestecului aer-particule prin conducte curbe;

Rezumat Viteza de cădere liberă şi viteza de plutire reprezintă caracteristicile