Sunteți pe pagina 1din 10

CONSILIEREA FEMEILOR ABUZATE FIZIC SI SEXUAL

I. Introducere

Conform definiției date de Asociația Națională a Asistenților Sociali din Statele Unite
ale Americii, în 1994, abuzul asupra copilului presupune „producerea in mod repetat de
traume fizice si emoționale unui minor, de obicei de către părinți sau tutori”. De aici, am
dedus că abuzul asupra femeilor reprezintă tot o serie de traume de orice tip, săvârșite de o
persoană de încredere sau de către o persoană aflată într-o poziție care îi permite să abuzeze și
să profite de încrederea care i-a fost acordată.
Abuzul poate fi de mai multe feluri, și anume: fizic, sexual dar și emoțional. Abuzul
emoțional poate apărea de unul singur, însă de cele mai multe ori însoțește celelalte două
forme de abuz. Pe parcursul acestui referat, mă voi axa pe abuzul fizic și abuzul sexual asupra
femeilor, cum se manifestă fiecare, relația dintre forme, precum și consilierea victimelor de
sex feminin ale acestor tipuri de abuz.
Mi-am ales această temă deoarece este un subiect delicat, foarte puțin abordat și expus
din cauza reticenței victimelor dar și din cauza situațiilor de abuz sexual, ascunse de public.
De asemenea, acest subiect este de multe ori acoperit de unul mediatizat chiar și în prezent, și
anume violența domestică asupra persoanelor de sex feminin. Aceste două fenomene sunt în
strânsă legătură deoarece de cele mai multe ori, abuzul sexual pleacă de la abuzul fizic sau are
loc în același timp cu acesta.
Studiu de caz
Doamna E. în vârstă de 34 de ani, este căsătorită de 14 ani cu domnul M., în vârstă de
38 de ani. Aceștia locuiesc în reședința domnului M, împreună cu mama acestuia de la
începutul căsniciei lor. Relația lor a decurs foarte bine în primii 10 ani de căsătorie, în care cei
doi aveau locuri de muncă bine plătite și un trai decent de viață.
În urmă cu patru ani, domnul M. și-a pierdut locul de muncă fapt care a dus la un
dezechilibru familial. Doamna E. a devenit singura sursă de venit a familiei împreună cu
doamna C, soacra acesteia, care deținea o pensie de urmaș. Din cauza situației financiare și
materiale dificile, domnul M. a început să consume frecvent alcool împreună cu vecinii săi, la
barul din comună. Acest factor împreună cu gelozia manifestată de domnul M. în legătură cu
colegii de muncă ai doamnei E. au condus la inițierea unor acte de violență domestică, acestea
fiind deseori asociate cu acte de viol marital. Doamna E. a suportat comportamentul domnului
M. și nu a încercat să se opună niciodată deoarece nu avea unde și la cine să se ducă, dat fiind
faptul că părinții ei au murit cu doi ani după încheierea căsătoriei, într-un accident de mașină.

II. Abuzul fizic asupra femeii

Așa cum susținea și Isaac Asimov, “Violența este ultimul refugiu al incompetenței. ” și
poate duce la dezechilibre atât psihice cât și emoționale ale individului.
Cel mai des abuzate grupuri de indivizi sunt femeile și copiii deoarece ele se află cel
mai adesea în poziții de victime sigure datorită rolului lor în societate, mentalităților,
conformației fizice precum și caracteristicilor mentale determinate social.
În ceea ce privesc femeile, acestea au trebuit să suporte diverse forme de umilire și
maltratare datorate statutului și rolului pe care îl aveau în familie precum și din cauza unor
principii socioculturale acceptate și promovate de grupurile de apartenență. Femeia a
prezentat dintotdeauna prin tradiție, trăsături specifice cum ar fi: sensibilitate, emotivitate,
preocupare pentru estetic, ș.a.m.d. Aceste caracteristici au fost privite de bărbați ca puncte
vulnerabile, pe care, o parte dintre ei ,le-au folosit pentru a-și manifesta ego-ul masculin și
puterea de dominație. Din acest motiv, fenomenul privind violența asupra femeii s-a dezvoltat
și a ajuns să se manifeste la nivelul tuturor domeniilor și anume: social, cultural, politic,
economic și chiar și religios.
1
Cea mai frecventă imagine de violență asupra femeii încă din vremurile trecute, este cea
dintre soți, când soțul folosește comportamentul violent ca pe o manifestare obișnuită uneori
chiar și cotidiană, ca răspuns la comportamentul “neadecvat” al soției sale. De asemenea,
violența era utilizată de soț pentru a-i menține soției sale, conduita morală și socială.
“Femeile era considerate ca fiind responsabile pentru comportamentul violent al bărbatului și
în majoritatea cazurilor, femeiile victime ale violenței și maltratării soțului erau blamate
social. “ (Henderson, 1990) Practic, femeii, ca ființă socială și cetățean al unui stat, îi erau
încălcate drepturile; alegerea și libertatea de a lua decizii lipseau cu desăvârșire. Se punea
accent pe rolul femeii de a naște copii și de a-i crește în calitate de mamă însă familia rămânea
în continuare reprezentată de bărbat, ca soț și tată.
Ca prime reacții și manifestări împotriva violenței asupra femeii în relația de cuplu s-au
evidențiat mișcările feministe din Statele Unite ale Americii iar apoi, cele din Marea Britanie.
Acestea argumentau faptul că “ alegerea femeii de a se căsători nu era în fapt o alegere
deoarece multe spații sociale și culturale ofereau puține alternative pentru o femeie; pentru a
se întreține femeia era obligată să se căsătorească. “ (Kelly, 2003) De asemenea, după ce
mișcările feministe s-au extins la nivelul mai multor state precum: Australia, Canada, Austria
etc., ele s-au centrat pe nucleul demersurilor și anume, faptul că femeia nu este responsabilă
pentru comportamentul violent al partenerului de cuplu. Lupta împotriva violenței asupra
femeii în relația de cuplu reiese și din prevederile “Convenției privind eliminarea formelor de
discriminare asupra femeii” din anul 1979, unde apare pentru prima dată conceptul de „drept
al femeii”. O altă acțiune în sprijinul acestei dezbateri a fost organizarea unui eveniment de
recunoaștere socială a violenței numit Conferința asupra drepturilor omului de la Viena, din
1993. În cadrul Conferinței, participanții au asistat la prezentarea mărturiilor a 31 de victime
ale violenței în cuplu, provenite din mai multe țări. Conferința a fost un adevărat succes
datorită declarației finale care a recunoscut violența asupra femeii ca fiind o încălcare a
drepturilor omului.

III. Abuzul sexual asupra femeii


Abuzul sexual (cunoscut de asemenea sub denumirea de molestare) este definit ca fiind
forțarea unei persoane de către altă persoană de a întreține relații sexuale nedorite. Abuzul
sexual are mai multe forme și anume: viol sau hărțuire sexuală care presupune forțarea fizică
sexuală, incestul săvârșit într-un mod manipulat sau forțat și comportamentul sexual verbal
sau pânda. De asemenea, specialiștii în acest domeniu au stabilit două categorii de abuz
sexual: abuzul fără contact corporal în care intră exhibiționismul și pornografia respectiv,

2
abuzul contact corporal în care intră atingerile zonelor erogene, manipulările genitale, orale
sau anale.
Abuzul sexual asupra femeii în relația de cuplu presupune relațiile sexuale forțate
asupra partenerei, fără consimțământul acesteia. Acest tip de abuz a fost privit ca un subiect
tabu și a fost evitat o foarte bună perioadă de timp, de către societate la nivel global.
La nivel internațional, în timpul Conferinței de la Viena din anul 1993, s-a pus accentul
și pe abuzul sexual, exploatarea si traficarea femeilor. Drept urmare, s-a adoptat un plan de
acțiune care viza eliminarea formelor de violență îndreptate asupra femeii atât la nivelul vieții
private cât și la nivelul vieții publice.
În ceea ce privește societatea românească, în anul 2000 este adoptată Legea 197 privind
violența și spațiul familial. Aceasta prevede indirect, recunoașterea abuzului sexual asupra
femeii în relația de cuplu precum și sancțiunile pentru săvârșirea actelor sexuale de orice
natură.
Mișcările feministe au ajutat atât în ceea ce privește lupta împotriva abuzului fizic cât și
împotriva abuzului sexual deoarece a crescut conștientizarea privind abuzul femeii în relația
de cuplu fapt care a dus la atragerea de resurse materiale și sociale pentru dezvoltarea și
finanțarea programelor. De asemenea, „ implicarea mediei a avut un impact mare în trecerea
problemei violenței din spațiul privat în cel public și încadrarea violenței asupra femeii în
relația de cuplu ca problemă socială”. (Rădulescu, 2008)
Potrivit Declarației Organizației Națiunilor Unite despre Violența împotriva femeilor, s-
a constatat că există anumite grupuri de femei care sunt deosebit de vulnerabile la abuz fizic
și sexual și anume: femeile aparținând grupurilor minoritare, femeile refugiate, femeile
migrante, femeile care trăiesc în comunități rurale, femeile sărace, femeile instituționalizate
sau în detenție, mamele tinere, femeile cu dizabilități, femeile în vârstă și femeile în situații de
conflict armat. O dată cu identificarea acestor grupuri de femei, i s-a acordat importanță unui
alt fenomen social numit traficul de persoane. Traficul de persoane este definit ca fiind „o
problemă socială explicată și definită în contextul fenomenelor de migrație internă și
transfrontalieră, o problemă a încălcării drepturilor omului și care vizează moralitatea.”
(Anghel, 2011). Aceasta problemă implică transportarea persoanelor de către traficant având
ca scop exploatarea victimei, care este constrânsă să întreprindă diferite activități fizice sau
sexuale. Cercetătorii susțin că acest fenomen a fost studiat de către militantele feministe ca
fiind identic cu fenomenul prostituției, fără a se ține cont de un aspect care le diferențiază și
anume prostituția voluntară care nu are nimic de a face cu traficul de persoane.
IV. Violul – Prezentare generală
3
Violul marital reprezintă chiar și în prezent, o acțiune normală, cotidiană, privită din
prisma dominației masculine. Cu toate acestea, ideea de viol marital presupune o formă de
violență sexuală asupra femeii, demonstrând încă o dată inegalitatea de gen si de statut din
cadrul familiei tradiționale. “Violul în sine este o grotescă și violent crimă împotriva unei
femei, perpetuând nu numai pe moment teroare și suferință, ci posibil pe termen lung durere
fizică și psihică. Violul nu reprezintă doar un act agresiv din partea unui bărbat împotriva unei
femei, ci și o reflecție a puterii bărbatului în societate comparativ cu vulnerabilitatea femeii.
Este o invazie sexuală, o violență fără scuze”. (Mitrofan, 2011)
Acest act nu poate avea loc oriunde, oricum și nici nu i se poate întâmpla oricui.
Cercetătorii susțin că există anumiți factori care fac victima să fie de o vulnerabilitate
deosebită de exemplu: locuiește singură, lucrează pe schimburi de noapte, are o locuință care
nu-i oferă siguranța de care are nevoie, ș.a.m.d. Acești factori ajută la prezentarea situației
victimei pe anumite niveluri: lipsa resurselor financiare, vulnerabilitate psihologică, reacții
exagerate.
Pentru a prezenta tipologia persoanelor care trec printr-o asemenea situație se iau în
calcul, factorii mai sus menționați, victimele violului ajungând să fie caracterizate ca fiind
persoane ce se simt copleșite, dezechilibrate emoțional, fără suficiente resurse interioare care
le-ar putea ajuta să depășească acest moment. Teama și panica sunt caracteristici ușor
observabile la femeile care trec prin violul marital precum și anxietatea și bulversarea mental
și socială. Aceste stări și reacții sunt absolut normale având în vedere că victima se blamează
și manifestă o atitudine de auto-criticism.
V. Consilierea femeii în situație de viol marital
Consilierea este o acţiune complexă prin care se urmăreşte sugerarea modului în care se
poate proceda într-o situaţie dată (de criza) sau în general în viaţa cotidiană. "Suportul teoretic
al demersurilor de consiliere îl constituie o concepţie privind specificul relaţiei dintre acesta şi
client, demersurile de intervenţie utilizate de consilier, ordonarea unor anumite tipuri de
demersuri pe parcursul evoluţiei interacţiunilor dintre client şi consilier, criteriile utilizate de
consilier pentru a decide ce demersuri de intervenţie vor fi utilizate în anumite situaţii
specifice. Suportul tehnic al activităţii consilierului va include întotdeauna o concepţie despre
natura umană, despre dezvoltarea umană şi despre factorii ce exercită influenţe semnificative
asupra acesteia.” (Lisievici, 1998)
Cheia tehnicii de consiliere stă în relația care se creează între consilier și client/
beneficiar. Pentru a fi una benefică, această relație trebuie să se bazeze pe încredere,

4
confidențialitate, empatie și respect. Consilierul trebuie să fie lipsit de prejudecăți și să nu
judece prin niciun gest sau cuvânt comportamentul, atitudinea, modul de gândire al clientului/
beneficiarului.

Agresarea și invadarea unei persoane poate însemna un dezechilibru semnificativ în


viața acelei persoane. Pentru a contracara acest dezechilibru sau cel puțin pentru a-l diminua,
consilierul are în vedere un întreg proces terapeutic care trebuie să aibă ca scop vindecarea
psihică și emoțională a persoanei.
Consilierea unei femei aflate în situație de viol marital trebuie să presupună țintirea mai
multor obiective precum: creșterea încrederii de sine a femeii abuzate, sprijinirea pentru
depășirea momentului în care persoana a fost abuzată. Redescoperirea de sine, curajul,
resursele și puterea de a merge mai departe sunt alte aspect care trebuie păstrate în vizorul
consilierului. Practic, persoana trebuie să învețe să se iubească pe ea însăși și să-și regăsească
propria valoare. Astfel, Macnab realizează un modul de consiliere de șase sesiuni, care are în
vedere reducerea suferinței, restabilirea echilibrului, conștientizarea simptomelor și adoptarea
unei conduite de depășire a acestor simptome în momentul în care acestea reapar.
Specialiștii în domeniu au constatat că există patru faze prin care trec victimele violului
și anume:
a) În timp ce invazia are loc;

b) imediat după aceea;


c) în diverse moment, pe o perioadă lungă de timp după comiterea violului;
d) amintiri și conștientizări despre ce era înainte de criză, comparativ cu percepția de sine
după criză.”1

Consilierul trebuie să țină cont de aceste faze ale victimei și să-și stabilească mai multe
scopuri terapeutice pe care să le aibă în vedere pe tot parcursul sesiunilor de consiliere. Prima
etapă de la care acesta trebuie să pornească este cea a evaluării victimei, urmărind și analizând
o serie de trăsături și factori care să ajute consilierul în identificarea individuală a cauzelor
actului de viol și de ce nu, a actului în sine. Astfel, specialistul are în vedere caracteristicile
victimei de dinainte de criză (alcoolism, prezența și manifestarea unor comportamente
nevrotice, handicap mental, abuz de drog ș.a.m.d) dar și caracteristicile victimei din timpul
crizei (imaginea de sine, vulnerabilitățile, resursele psihice). De asemenea, există factori care
pot influența victima atât înainte, în timpul și după momentul de criză care pot fi reprezentați

1
Mitrofan, Iolanda, Buzducea, Doru, Consiliere si terapie centrata pe trauma, 2011, Editura Sper, p.94-95

5
de: stress economic, dezorganizare și dezechilibru familial, calitatea relațiilor și reacțiile din
interiorul rețelei de sprijin.
Lucrurile par simple dacă privim și analizăm lucrurile astfel. Cu toate acestea,
dificultatea refacerii din punct de vedere fizic, emoțional și social a victimei, stă în prezența
unor factori negativi care împiedică vindecarea rapidă: gravitatea violenței suferite, asalturile
sau invadările multiple, stresul financiar, lipsa suportului social adecvat, etc. Întregul proces
terapeutic realizat de consilier împreună cu victimă are loc în șase sesiunI, fiecare sesiune
presupunând pași prestabiliți ce trebuie parcurși în ordinea lor firească.
Prima sesiune constă în întâlnirea propriu-zisă cu beneficiarul, observarea atentă a
acestuia, empatizarea, angajarea, care îl face pe client să fie sigur că ceea ce va urma să facă
este ceva realizabil, precum și explorarea. Acest ultim pas din cadrul primei sesiuni presupune
o serie de informații pe care consilierul trebuie să le afle de la beneficiar: detaliile asaltului
(cand, cum, unde s-a intamplat și de ce natura a fost asaltul), descrierea acțiunilor care au avut
loc după asalt, greșelile conștientizate, comise de client în timpul asaltului (cum ar fi putut sa
evite victima situația de criză), autoevaluarea stresului dinaintea crizei, a resurselor de
adaptare, a stimei de sine, grupurile de support disponibile și relaționările securizante. Tot în
cadrul acestei sesiuni se depistează simptomele, natura și frecvența precum și evaluarea
condițiilor secundare (fizice, psihologice și sociale).
După ce s-au parcurs etapele primei sesiuni, are loc intervenția terapeutică propriu-zisă
care presupune analizarea datelor aflate și realizarea unei distincții între ceea ce s-a întâmplat
și ceea ce putea să se întâmple. Se fac de asemenea niște schimbări privind stilul de viață al
victimei respectiv se folosesc unele procedure prin care victima să-și stabilească starea de
echilibru.( de exemplu: muzica terapeutică) În finalul sesiunii, beneficiarul este susținut și
încurajat să recunoască faptul că terapia este un proces colaborativ de declanșare a resurselor
interioare și realizarea stabilizării psihice și emoționale. Terapia nu va dura doar șase sesiune
ci va fi un proces de redobândire a controlului continuu.
Cea de-a doua sesiune presupune clarificarea sentimentelor și recunoașterea
modalităților de beneficiere de pe urma stabilizării sentimentelor. Victimele sunt de obicei
persoane care vin la terapie cu o serie de traume pe care doresc să le controleze și să le
integreze în experiențele lor cât mai rapid cu putință. Starea predomintă a victimei care se
încearcă a fi conștientizată și îndepărtată de aceasta este cea de anxietate. Sentimentul de
anxietate este prezent la victimă în legătură cu modul în care vor reacționa oamenii, cum vor
adopta miturile în legătură cu violul și rejecția celei violate. Momentele de bază ale sesiunii
sunt: întalnirea cu beneficiarul, empatizarea cu acesta, evaluarea reacțiilor de la sesiunea

6
trecută, gradul de progress din prima sesiune, tranziția la lucrul asupra anxietății (obținerea
controlului asupra acestui sentiment) și terapia în care specialistul poate ajuta persoana să
recunoască diferitele categorii de frici care o afectează dar și anxietatea care susține fricile. În
finalul sesiunii, este dată reasigurarea în legătură cu colaborarea în terapie și se lucrează la
redobândirea controlului asupra sinelui.
Sesiunea a treia se va axa pe stabilitatea emotional și dobândirea controlului.
Principalele etape ale sesiunii sunt: întâlnirea combinată cu empatizarea și angajarea dintre
terapeut și client, identificarea elementelor de progres și a reacților la sesiunea anterioară,
tranziția spre partea emoțională și terapia. În cadrul tranziției, victimei i se va cere să
vorbească despre propriile sentimente, atât față pe propria persoană cât și față de atacator și de
restul lumii. În cadrul terapiei, se va folosi o procedură pentru relaxare cu auto-hipnoză și se
va pune accent pe identificarea și relaționarea persoanei cu propriile sentimente.
Sesiunea a patra presupune reorganizarea cognitivă și reconstrucția victimei.
Principalele etape ale acestei sesiuni sunt: întâlnirea combinată cu empatizarea și angajarea cu
beneficiarul, identificarea progresului făcut prin relaxare și autosugestie, tranziția la
reconstrucție prin clarificarea semnificațiilor pe care le acordă victima, evenimentului și
terapia în care se pune accent pe implicarea învățării directe asociind evenimentul, cu modul
în care este perceput, ajungând la o interpretare ce declanșează raspunsuri emoționale și
comportamentale.
Sesiunea a cincea presupune axarea pe amintirile dureroase și efectul pe care îl au
acestea asupra comportamentului victimei. Principalele etape ale acestei sesiune sunt:
întâlnirea combinată cu empatizarea și angajarea cu beneficiarul, identificarea progresului
făcut în reconstrucție, tranziția la managementul distresului și a distorsionărilor cognitive
unde terapeutul are rolul de a reduce puterea memoriei negative prin reorganizarea și
rearanjarea amintirilor legate de eveniment, și terapia propriu-zisă care constă într-o tranșă a
victimei în care consilierul rearanjează memoria prin intermediul tonului vocii și al sugestiilor
(de exemplu: Ar fi bine dacă…?).
Sesiunea a șasea presupune focalizarea pe resursele personalității beneficiarului,
resursele disponibile din partea grupurilor de suport. Această sesiune ajută la evaluarea
resurselor, a organizării auto-managementului și la creșterea bunăstării emoționale.
Principalele etape sunt: întâlnirea combinată cu empatizarea și angajarea cu beneficiarul,
identificarea progreselor făcute de-a lungul celorlalte sesiuni, tranziția la stabilirea modului în
care fiecare acțiune determină noi resurse și noi strategii disponibile și necesare persoanei și
terapia propriu-zisă care constă în identificarea resurselor interioare, încurajarea lor și

7
reorganizarea nevoilor reîntoarcerii la terapie în momentul în care resursele sunt depășite de
revenirea simptomelor. Modulul de consiliere realizat de Macnab este centrat pe trauma
violului și presupune o relaționare efIcientă între beneficiar și consilier de-a lungul celor șase
sesiune însă, întregul proces de refacere al victimei se poate întinde pe o perioadă mai
îndelungată, în funcție de trăsăturile victimei și de factorii care au dus la situația de criză.
VI. Concluzie

În concluzie, în consilierea persoanelor traumatizate, consilierul trebuie să aibă o atitudine


de acceptare necondiţionată a beneficiarilor şi să respecte diversitatea. Pentru rezultate
optime, dialogul nu trebuie să se focuseze exclusiv pe problemele prezentate. Consilierul ajută
clienţii să îşi evalueze situţia, să îşi atingă scopurile şi să îi încurajeze în procesul de
vindecare. Consilierul trebuie să fie foarte bine informat şi educat în domeniul persoanelor cu
traume şi pierderi, această muncă cerând deprinderi specifice pentru lucrul cu traume. Scopul
final al consilierii acestor persoane este de a îi ajuta să îşi învingă temerile, să îşi transmuteze
suferinţa şi să ajungă, pe cât posibil, la un echilibru psihic.

Bibliografie:

Alina, A. (2011). Violenta și sclavie moderna. Bucuresti: Editura Universitara.

Ana, R. (2008). Violenta asupra femeii. București: Editura Universității din București.

Declarația Organizației Națiunilor Unite despre Violența impotriva femeilor.

Mitrofan, I. Consiliere și terapie centrată pe trauma. București.

Lisievici, Petru. (1998). Teoria şi practica consilierii. Bucureşti: Editura Univerităţii


Bucureşti

Mitrofan, Iolanda., Ciupercă, Cristian. (2002). Psihologia şi terapia cuplului. Bucureşti:


Editura SPER

Satir, Virginia. (2011). Terapia familiei. Bucureşti: Editura Trei

8
9