Sunteți pe pagina 1din 22

RESPECTAREA PRINCIPIULUI LIBERTĂȚII DE

EXPRIMARE ÎN COMUNICAREA PUBLICĂ.


1 . În Republica Moldova ca și în România , în Constituție se prevede astfel :
Capitolul II. Drepturile și libertățile fundamentale. Articolul 30. Secretul
corespondenţei

(1) Statul asigură secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al


convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. (2) De la prevederile
alineatului (1) se poate deroga prin lege în cazurile cînd această derogare este necesară în
interesele securităţii naţionale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice şi în scopul
prevenirii infracţiunilor.

Articolul 31. Libertatea conştiinţei

(1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de


toleranţă şi de respect reciproc.(2) Cultele religioase sînt libere şi se organizează potrivit
statutelor proprii, în condiţiile legii.(3) În relaţiile dintre cultele religioase sînt interzise
orice manifestări de învrăjbire.(4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat şi se
bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în
spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.

Articolul 32. Libertatea opiniei şi a exprimării

(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi


libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.(2) Libertatea
exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune
proprie.(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a
poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea
la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce
atentează la regimul constituţional.

Articolul 33. Libertatea creaţiei

(1) Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Creaţia nu este supusă
cenzurii.(2) Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi
morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sînt apărate de lege.(3)
Statul contribuie la păstrarea, la dezvoltarea şi la propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei,
naţionale şi mondiale.

Articolul 34. Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi
îngrădit.(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sînt obligate să asigure
informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes
personal.(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a
cetăţenilor sau siguranţa naţională.(4) Mijloacele de informare publică, de stat sau private,

1|Page
sînt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.(5) Mijloacele de informare
publică nu sînt supuse cenzurii.

Articolul 40. Libertatea întrunirilor

Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt


libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

Articolul 52. Dreptul de petiţionare

(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate


numai în numele semnatarilor.(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze
petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.

Articolul 53. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să
obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.(2) Statul
răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvîrşite în
procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti.

Articolul 54. Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.(2) Exerciţiul drepturilor şi
libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund
normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele
securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în
scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi
demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării
autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea
drepturilor proclamate în articolele 20-24.(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu
situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

2. NORME JURIDICE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE REFERITOARE LA


LIBERTATEA DE EXPRIMARE ÎN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI

Libertatea de exprimare este acea libertate garantată și de Constituţie României


prin care orice persoană fizică sau juridică inclusiv agentul media îşi poate exterioriza
gândurile, creaţiile, opiniile, credinţele sau transmite informaţii prin viu grai, imagini
sunete sau orice alte mijloace de acest fel. Potrivit art. 30 din Constituţia României
libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor
de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de
comunicare în public sunt inviolabile.Libertatea de exprimare indiferent de forma acesteia
este mai mult sau mai puţin limitată în funcţie de mediul privat sau public de exprimare
precum şi de consecinţele acesteia.Libertatea de exprimare în mediul public este normal să
fie limitată de libertăţile celorlalţi, precum şi de necesităţi de protecţie ale interesului
public, care trebuie să fie dimensionate astfel încât să garanteze libertăţile şi drepturile
2|Page
tuturor într-o societate democratică. Dacă libertatea cuvântului este un mijloc eficient de
participare a cetăţenilor la viaţa societăţii, precum şi un mijloc de dezvoltare a conştiinţei
civice, exprimarea opiniilor şi creaţiilor prin presă este partea cea mai consistentă a
libertăţii de exprimare.
Garantarea libertăţii presei este asigurată de:
a) drepturi şi libertăţi constituţionale;
b) reguli cu putere de norme constituţionale.
Cenzura de orice fel este interzisă, libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa
publicaţii, care nu pot fi suprimate. Legea poate impune mijloacelor de comunicare în
masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România a aderat prin Legea
nr. 30/1994, prevede la art. 10 următoarele:
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără
amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu
împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de
televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate
fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care
constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională,
integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea
infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor
altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a
garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Potrivit art. 30, art. 31 şi art. 53 din Constituţia României coroborat cu art. 10 pct.2
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, limitarea libertăţii de exprimare se
poate face în următoarele condiţii:
a) folosirea nejustificată a libertăţii de exprimare în detrimentul drepturilor şi libertăţilor
celorlalţi, constituie abuz de drept, care poate da naştere la responsabilităţi şi răspunderi în
condiţiile legii;
b) orice formalitate, condiţie, responsabilitate, răspundere şi în general orice restrângere
care afectează libertatea de exprimare nu poate fi instituită decât prin lege şi în limitele
Constituţiei, prin lege înţelegând numai actul normativ emis de Parlament sub forma legii
organice sau ordinare, precum şi ordonanţele guvernului aprobate de Parlament;
c) Parlamentul poate restrânge libertatea de exprimare prin lege, doar dacă sunt îndeplinite
cumulativ alte condiţii, care dacă sunt încălcate, o astfel de lege este susceptibilă de a fi
declarată neconstituţională. Restrângerea libertăţii de exprimare trebuie să se încadreze
într-un scop legitim conform art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Legitimitatea scopului restrângerii libertăţii de exprimare reiese din coroborarea
dispoziţiilor art. 30 cu art. 49 din Constituţie şi se fundamentează pe: - apărarea de
prejudicii materiale sau morale, cauzate prin încălcări ale demnităţii, onoarei, vieţii
particulare a persoanei şi a dreptului la propria imagine;
- defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială,
de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă
publică, precum şi manifestări obscene contrare bunelor moravuri.
Altă condiţie cumulativă pentru restrângerea libertăţii de exprimare este aceea ca
restrângerea libertăţii să se efectueze numai dacă se impune, deci numai atunci când nu
mai există altă modalitate de restrângere. Art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului limitează această condiţie prin folosirea expresiei dacă este necesară într-o

3|Page
societate democratică, presupunând îndeplinirea tuturor condiţiilor ce decurg din cerinţele
unei societăţi democratice, care presupune: pluralism, toleranţă, spirit deschis, precum şi o
serie de principii specifice. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prin
adjectivul necesar într-o societate democratică trebuie să se înţeleagă o nevoie socială
imperioasă impusă de trăsăturile unei societăţi democratice.

Garanţii juridice privind accesul la informaţiile de interes public-


Legea nr. 544 din 2001

Lege nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public garantează
accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public.

 Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau
rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul
ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.
 Prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o
persoană fizică identificată sau identificabilă.
Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public
Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes
public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice
sau al persoanei desemnate în acest scop.
Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele
informaţii de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau
instituţiei publice;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare,
programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice
şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea,
sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în
care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de
interes public solicitate.
Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport
periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României.
Accesul la informaţiile prevăzute mai sua se realizează prin:
a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial
al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina
de Internet proprie;
b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate
acestui scop.
Potivit art. 6, Orice persoană are dreptul să solicite, în scris sau verbal, şi să obţină
de la autorităţile şi instituţiile publice informaţiile de interes public.
Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:
a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;
4|Page
b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea
informaţiei de interes public;
c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită
primirea răspunsului.
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea
informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la
înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor
documentare şi de urgenţa solicitării. Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează
şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite
condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.
Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă
vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.
Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au
acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice pe baza solicitării
personale, în condiţiile legii.
Sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor următoarele informaţii:
a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte
din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele
economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate,
potrivit legii;
c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce
atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei
loiale, potrivit legii;
d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se
periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa,
integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de
desfăşurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere
asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în
proces;
g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.
Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o
instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii
de interes public.
Potrivit art. 14, informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii
de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii
publice.

Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare


în masă la informaţiile de interes public

Potrivit Legii 544 din 2001, accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de
interes public este garantat.
Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes
public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de
regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice.

5|Page
Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună,
conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public. În cadrul
conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice
informaţii de interes public.
Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare ziariştilor şi
reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.
Acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia.
Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui
ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi
care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele
legii.
Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se comunică în scris şi
nu afectează dreptul organismului de presă de a obţine acreditarea pentru un alt ziarist.
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze în timp util mijloacele de
informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror alte acţiuni publice organizate de
acestea şi nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acţiunile
publice organizate de acestea.
Mijloacele de informare în masă nu au obligaţia să publice informaţiile furnizate de
autorităţile sau de instituţiile publice.
Sancţiuni
Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice
pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară
a celui vinovat.
Împotriva refuzului se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al
instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana
lezată.
Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se
transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât
informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate
împotriva celui vinovat.
În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta
lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei
rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al
instituţiei publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului
prevăzut la art. 7.
Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes
public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.
Hotărârea tribunalului este supusă recursului. Decizia Curţii de apel este definitivă şi
irevocabilă. Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt
scutite de taxă de timbru.

NORME JURIDICE PRIVIND COMUNICAREA COMUNICAREA


AUDIOVIZUALĂ-LEGEA NR. 504 DIN 2002
(LEGEA AUDIOVIZUALULUI)

În sensul prezentei legi, comunicare audiovizuală însemnă punerea la dispoziţie


publicului, în general, sau unor categorii de public, prin orice mijloc de comunicaţie
electronică, de semne, semnale, texte, sunete, informaţii sau mesaje de orice natură, care
nu au caracterul unei corespondenţe private.

6|Page
Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură
pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea,
educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor
fundamentale ale omului.
Toţi radiodifuzorii au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin
prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
Prezenta lege recunoaşte şi garantează dreptul oricărei persoane de a recepţiona liber
serviciile de programe de televiziune şi radiodifuziune oferite publicului de către
radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României şi a statelor membre ale Uniunii Europene.
Libertatea de difuzare pe teritoriul României a serviciilor de programe televizate şi
radiodifuzate ale radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii
Europene este recunoscută şi garantată prin prezenta lege.
Cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este interzisă. Independenţa
editorială a radiodifuzorilor este recunoscută şi garantată de lege.
Sunt interzise ingerinţe de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de
prezentare a elementelor serviciilor de programe, din partea autorităţilor publice sau a
oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine.
Caracterul confidenţial al surselor de informare utilizate în conceperea sau elaborarea
de ştiri, de emisiuni sau de alte elemente ale serviciilor de programe este garantat de
prezenta lege.
Orice jurnalist sau realizator de programe este liber să nu dezvăluie date de natură să
identifice sursa informaţiilor obţinute în legătură directă cu activitatea sa profesională.
Se consideră date de natură să identifice o sursă următoarele:
a) numele şi datele personale, precum şi vocea sau imaginea unei surse;
b) circumstanţele concrete ale obţinerii informaţiilor de către jurnalist;
c) partea nepublicată a informaţiei furnizate de sursă jurnalistului;
d) datele cu caracter personal ale jurnalistului sau radiodifuzorului, legate de activitatea
pentru obţinerea informaţiilor difuzate.
Confidenţialitatea surselor de informare obligă, în schimb, la asumarea răspunderii
pentru corectitudinea informaţiilor furnizate.
Persoanele care, prin efectul relaţiilor lor profesionale cu jurnaliştii, iau cunoştinţă de
informaţii de natură să identifice o sursă prin colectarea, tratarea editorială sau publicarea
acestor informaţii, beneficiază de aceeaşi protecţie ca jurnaliştii.
Dezvăluirea unei surse de informare poate fi dispusă de instanţele judecătoreşti
numai dacă aceasta este necesară pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice,
precum şi în măsura în care această dezvăluire este necesară pentru soluţionarea cauzei
aflate în faţa instanţei judecătoreşti, atunci când:
a) nu există sau au fost epuizate măsuri alternative la divulgare cu efect similar;
b) interesul legitim al divulgării depăşeşte interesul legitim al nedivulgării.
Autorităţile publice abilitate asigură, la cerere:
a) protecţia jurnaliştilor în cazul în care aceştia sunt supuşi unor presiuni sau ameninţări
de natură să împiedice ori să restrângă în mod efectiv libera exercitare a profesiei lor;
b) protecţia sediilor şi a localurilor radiodifuzorilor, în cazul în care acestea sunt supuse
unor ameninţări de natură să împiedice sau să afecteze libera desfăşurare a activităţii lor.
Protecţia jurnaliştilor şi a sediilor sau a localurilor radiodifuzorilor, în condiţiile alin.
(1), nu trebuie să devină pretext pentru a împiedica sau a restrânge libera exercitare a
profesiunii ori a activităţii acestora.
Desfăşurarea de percheziţii în sediile sau localurile radiodifuzorilor nu trebuie să
prejudicieze libera exprimare a jurnaliştilor şi nici nu poate suspenda difuzarea
programelor.

7|Page
Consiliul Naţional al Audiovizualului

Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritate publică autonomă sub control


parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, este
autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale.
Consiliul are obligaţia să asigure:
a) respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului serviciilor
de programe transmise de radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României;
b) pluralismul surselor de informare a publicului;
c) încurajarea liberei concurenţe;
d) un raport echilibrat între serviciile naţionale de radiodifuziune şi serviciile locale,
regionale ori tematice;
e) protejarea demnităţii umane şi protejarea minorilor;
f) protejarea culturii şi a limbii române, a culturii şi limbilor minorităţilor naţionale;
g) transparenţa mijloacelor de comunicare în masă din sectorul audiovizual;
h) transparenţa activităţii proprii.
Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, la propunerea:
a) Senatului: 3 membri;
b) Camerei Deputaţilor: 3 membri;
c) Preşedintelui României: 2 membri;
d) Guvernului: 3 membri.
Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea
care i-a propus.
Durata mandatului membrilor Consiliului este de 4 ani, iar numirea acestora se face
eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului. Membrii Consiliului au funcţie de demnitate
publică asimilată funcţiei de secretar de stat. Calitatea de membru al Consiliului este
incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor didactice, dacă nu dau
naştere unor conflicte de interese. În timpul exercitării mandatului membrii Consiliului nu
pot face parte din partide sau din alte structuri politice.
Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul
Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 2 ani
şi poate fi reînnoit o singură dată.
În îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul
emite decizii, instrucţiuni şi recomandări, în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel
puţin 6 membri.

Consiliul este autorizat:


a) să stabilească condiţiile, criteriile şi procedura pentru acordarea licenţelor
audiovizuale;
b) să stabilească procedura de acordare a autorizaţiei de retransmisie;
c) să elibereze licenţe audiovizuale şi autorizaţii de retransmisie pentru exploatarea
serviciilor de programe de radiodifuziune şi televiziune şi să emită decizii de autorizare
audiovizuală;
d) să emită, în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, decizii cu caracter de norme de
reglementare în vederea realizării atribuţiilor sale prevăzute expres în prezenta lege şi, cu
precădere, cu privire la:
- asigurarea informării corecte a opiniei publice;
- urmărirea exprimării corecte în limba română şi în limbile minorităţilor
naţionale;
- asigurarea echidistanţei şi a pluralismului;

8|Page
- transmiterea informaţiilor şi a comunicatelor oficiale ale autorităţilor publice
cu privire la calamităţi naturale, starea de necesitate sau de urgenţă, starea de
asediu ori de conflict armat;
- protecţia minorilor;
- apărarea demnităţii umane;
- politici nediscriminatorii cu privire la rasă, sex, naţionalitate, religie,
convingeri politice şi orientări sexuale;
- exercitarea dreptului la replică;
- publicitate, inclusiv publicitatea electorală, şi teleshopping;
- sponsorizare;
- programarea şi difuzarea emisiunilor ori programelor privind campaniile
electorale;
- responsabilităţile culturale ale radiodifuzorilor;
e) să elaboreze instrucţiuni şi să emită recomandări pentru desfăşurarea activităţilor în
domeniul comunicării audiovizuale.
Dreptul de exculsivitate
Evenimentele de importanţă majoră pot fi difuzate în exclusivitate numai dacă
difuzarea nu privează o parte importantă a publicului din România de posibilitatea de a le
urmări în direct sau în transmisie decalată în cadrul unui serviciu de programe cu acces
liber.
Lista evenimentelor considerate de importanţă majoră se stabileşte prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Consiliului,
Limitele dreptului de exclusivitate
Întinderea dreptului de exclusivitate dobândit prin contract de un radiodifuzoreste
limitată de dreptul oricărui alt radiodifuzor de a difuza extrase cu privire la eveniment, cu
condiţia să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de exploatare
Extrasul reprezintă o scurtă succesiune de imagini şi sunete cu privire la un
eveniment de interes public, în scopul informării publicului asupra aspectelor esenţiale ale
evenimentului respectiv.
Indiferent de alcătuirea şi desfăşurarea evenimentului de interes general, durata
extrasului nu va putea depăşi 3 minute. Extrasele vor fi utilizate numai în cadrul
buletinelor informative obişnuite.
Extrasul nu poate fi difuzat înainte ca radiodifuzorul primar să fi difuzat
evenimentul, cu excepţia cazului în care radiodifuzorul primar nu difuzează evenimentul
timp de 24 de ore de la producerea lui.
Un extras difuzat nu poate fi redifuzat decât dacă există o legătură directă între
conţinutul său şi un alt eveniment de actualitate.

NORME JURIDICE PRIVIND COMUNICAREA COMUNICAREA


PUBLICITARĂ -- LEGEA NR. 148 DIN 2000 PRIVIND PUBLICITATEA

Legea nr. 148 din 2000 privind publicitatea are drept scop protecţia
consumatorilor de produse şi servicii, protecţia persoanelor care desfăşoară o
activitate de producţie, de comerţ, prestează un serviciu sau practică o meserie ori o
profesie, precum şi protecţia interesului public general împotriva publicităţii
înşelătoare, a consecinţelor negative ale publicităţii şi stabileşte condiţiile în care este
permisă publicitatea comparativă.

În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:

9|Page
a) publicitate - orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale, industriale,
artizanale sau liber-profesioniste, având ca scop promovarea vânzării de bunuri şi
servicii, de drepturi şi obligaţii;
b) publicitate înşelătoare - orice publicitate care, în orice fel, inclusiv prin modul de
prezentare, induce sau poate induce în eroare orice persoană căreia îi este adresată
sau care ia contact cu aceasta şi îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i
interesul de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent;
c) publicitate comparativă - orice publicitate care identifică explicit sau implicit un
concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta;
d) publicitate subliminală - orice publicitate care utilizează stimuli prea slabi pentru
a fi percepuţi în mod conştient, dar care pot influenţa comportamentul economic al
unei persoane;
Publicitatea trebuie să fie decentă, corectă şi să fie elaborată în spiritul
responsabilităţii sociale.
Potrivit art. 6 din lege, se interzice publicitatea care:
a) este înşelătoare;
b) este subliminală;
c) prejudiciază respectul pentru demnitatea umană şi morala publică;
d) include discriminări bazate pe rasă, sex, limbă, origine, origine socială, identitate
etnică sau naţionalitate;
e) atentează la convingerile religioase sau politice;
f) aduce prejudicii imaginii, onoarei, demnităţii şi vieţii particulare a persoanelor;
g) exploatează superstiţiile, credulitatea sau frica persoanelor;
h) prejudiciază securitatea persoanelor sau incită la violenţă;
i) încurajează un comportament care prejudiciază mediul înconjurător;
j) favorizează comercializarea unor bunuri sau servicii care sunt produse ori
distribuite contrar prevederilor legale.

Publicitatea comparativă este interzisă dacă:


a) comparaţia este înşelătoare,
b) se compară bunuri sau servicii având scopuri sau destinaţii diferite;
c) nu se compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale,
relevante, verificabile şi reprezentative - între care poate fi inclus şi preţul - ale
unor bunuri sau servicii;
d) se creează confuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau
între mărcile de comerţ, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri
sau servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele aparţinând unui concurent;
e) se discreditează sau se denigrează mărcile de comerţ, denumirile comerciale, alte
semne distinctive, bunuri, servicii sau situaţia materială a unui concurent;
f) nu se compară, în fiecare caz, produse cu aceeaşi indicaţie, în cazul produselor
care au indicaţie geografică;
g) se profită în mod incorect de renumele unei mărci de comerţ, de denumirea
comercială sau de alte semne distinctive ale unui concurent ori de indicaţia
geografică a unui produs al unui concurent;
h) se prezintă bunuri sau servicii drept imitaţii sau replici ale unor bunuri sau
servicii purtând o marcă de comerţ sau o denumire comercială protejată;
i) se încalcă orice alte prevederi ale Legii concurenţei nr. 21/1996.
Dispoziţii speciale privind publicitatea anumitor produse
Potrivit legii, se interzice publicitatea explicită pentru produsele din tutun:
a) difuzată în cadrul programelor de radiodifuziune şi televiziune;

10 | P a g e
b) în presa scrisă, pe prima şi pe ultima copertă sau pagină a materialelor tipărite;
c) pe biletele de călătorie pentru transportul public.
Se interzice publicitatea pentru băuturile alcoolice şi pentru produsele din tutun
în incinta unităţilor de învăţământ şi a unităţilor de asistenţă medicală sau la o
distanţă mai mică de 200 metri de intrarea acestora, măsurată pe drum public.
Publicitatea pentru băuturi alcoolice şi pentru produsele din tutun nu este
permisă în publicaţii destinate în principal minorilor, în sălile de spectacole înainte,
în timpul şi după spectacolele destinate minorilor.
Publicitatea pentru băuturile alcoolice şi pentru produsele din tutun nu este
permisă nici în condiţiile în care:
a) se adresează minorilor;
b) înfăţişează minori consumând aceste produse;
c) sugerează că băuturile alcoolice sau produsele din tutun sunt dotate cu proprietăţi
terapeutice sau că au un efect stimulativ, sedativ ori că pot rezolva probleme personale;
d) dă o imagine negativă despre abstinenţă;
e) evidenţiază conţinutul în alcool al băuturilor alcoolice, în scopul stimulării
consumului, sau face legătura între alcool şi conducerea unui vehicul;
f) nu conţine inscripţii-avertisment, în limba română, pentru produsele din tutun.
Se interzice publicitatea substanţelor stupefiante şi psihotrope.
Se interzice publicitatea, în alte locuri decât cele de comercializare, pentru orice tip
de arme, muniţii, explozivi, metode şi mijloace pirotehnice, cu excepţia armelor
destinate vânătorii sau sportului şi a celor de panoplie.
Pentru produsele şi serviciile destinate minorilor este interzisă publicitatea
care:
a) conţine elemente ce dăunează acestora din punct de vedere fizic, moral,
intelectual sau psihic;
b) încurajează în mod indirect copiii să cumpere produse sau servicii, profitând de
lipsa de experienţă sau de credulitatea lor;
c) afectează relaţiile speciale care există între minori, pe de o parte, şi părinţi sau
cadre didactice, pe de altă parte;
d) prezintă, în mod nejustificat, minori în situaţii periculoase.
Publicitatea este permisă numai pentru produsele medicamentoase care se
eliberează fără prescripţie medicală, pentru care materialele publicitare vor fi
aprobate de Agenţia Naţională a Medicamentului.
Sancţiuni
Autorul, realizatorul de publicitate şi reprezentantul legal al mijlocului de
difuzare răspund solidar cu persoana care îşi face publicitate, în cazul încălcării
prevederilor prezentei legi, cu excepţia încălcării dispoziţiilor referitoare la
publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, când răspunderea revine numai
persoanei care îşi face publicitate.
Încălcarea prevederilor legii nr. 148 din 2000 privind publicitatea atrage răspunderea
materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.

NORME JURIDICE PRIVND PUBLICITATEA IN DOMENIUL


AUDIOVIZUALULUI

11 | P a g e
Legea 504 din 2002 (legea audiovizualului) consacra urmatoarele definitii
juridice pentru termeni specifici domeniului:
 publicitate - orice formă de mesaj, difuzat fie în baza unui contract cu o persoană
fizică sau juridică, publică ori privată, în schimbul unui tarif sau al altor beneficii,
privind exercitarea unei activităţi comerciale, meşteşugăreşti, profesionale, cu
scopul de a promova furnizarea de bunuri, inclusiv imobile şi necorporale, sau
prestarea de servicii contra cost, fie difuzat în scopuri autopromoţionale;
 publicitate mascată - prezentarea în programe, prin cuvinte, sunete sau imagini, a
bunurilor, serviciilor, denumirilor, mărcilor comerciale sau activităţilor unui
producător de bunuri ori prestator de servicii, dacă această prezentare este făcută în
mod intenţionat de radiodifuzor, în scop publicitar nedeclarat, şi care poate crea
confuzie în rândul publicului cu privire la adevăratul său scop; o asemenea formă
de prezentare este considerată intenţionată mai ales atunci când este făcută în
schimbul unor avantaje materiale, a unor servicii reciproce sau al altor beneficii cu
efect similar;
 teleshopping - difuzarea către public a unor oferte comerciale directe privind
furnizarea contra cost a unor bunuri, inclusiv bunuri imobiliare şi necorporale, sau,
după caz, prestarea unor servicii;
 sponsorizare - orice contribuţie făcută de o persoană fizică sau juridică neimplicată
în activităţi de radiodifuziune sau de televiziune ori în producerea operelor
audiovizuale, dacă această contribuţie este destinată finanţării programelor
audiovizuale, în scopul promovării propriului nume, a mărcii comerciale, a imaginii
sau a propriilor activităţi ori produse;
Programele sponsorizate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) conţinutul şi programarea acestora nu trebuie, în nici o circumstanţă, să fie
influenţate de sponsor, astfel încât să nu fie afectate independenţa editorială şi
responsabilitatea radiodifuzorului în raport cu programele respective;
b) denumirea sau marca sponsorului trebuie să fie distinct evidenţiată ca atare pe
parcursul programelor respective;
c) să nu încurajeze achiziţionarea sau închirierea produselor ori a serviciilor
sponsorului sau ale unui terţ, în particular prin referiri promoţionale speciale la aceste
produse ori servicii.
(2) Nici un program nu poate fi sponsorizat de către persoane fizice sau juridice a căror
activitate principală este fabricarea sau comercializarea ţigărilor ori a altor produse din
tutun.
(3) Sponsorizarea programelor de către persoane ale căror activităţi includ fabricarea
ori comercializarea produselor medicale sau a tratamentelor medicale se poate face
numai prin promovarea numelui sau a imaginii persoanei respective.
(4) Programele de ştiri şi emisiunile informative pe teme politice nu pot fi sponsorizate.
Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea
de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei, fara amestecul
autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere.
Exercitarea acestor libertati ce comporta îndatoriri si responsabilitati poate fi supusa
unor formalitati, conditii, restrângeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri
necesare într-o societate democratica pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala ori
siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a
moralei, protectia reputatiei ori a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de
informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii
judecatoresti.

12 | P a g e
Radiodifuzorii au obligatia sa respecte dreptul la demnitate umana si la propria
imagine si sa nu profite de ignoranta sau buna credinta a persoanelor.
În sensul prezentei decizii, sunt considerate a fi de interes public justificat orice
probleme, fapte sau evenimente locale sau nationale, cu semnificatie pentru viata
comunitatii si care nu încalca drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Nu orice interes sau curiozitate a publicului trebuie satisfacuta; invocarea dreptului la
informare nu poate servi la acoperirea preocuparilor preponderent financiare ale
radiodifuzorilor.
Dreptul la propria imagine nu trebuie sa impiedice aflarea adevarului în probleme de
interes public justificat.
Este interzisa difuzarea de imagini sau înregistrari ale persoanelor retinute pentru
cercetari, arestate sau aflate în detentie, fara acordul acestora.
Fac exceptie de la prevederile de mai sus situatiile în care filmarea sau înregistrarea
este incidentala si este realizata în locuri publice.
Orice persoana acuzata sau cercetata pentru savârsirea unei infractiuni este
prezumata nevinovata atâta timp cât nu a fost condamnata printr-o hotarâre penala
definitiva si irevocabila.
Respectarea prezumtiei de nevinovatie este obligatorie în orice program audiovizual.
Nu pot fi difuzate materiale audiovizuale, realizate si puse la dispozitia
radiodifuzorilor de catre politie sau parchet, fara acordul persoanelor care sunt victime ale
unor infractiuni sau fara acordul familiilor acestora.
Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a
domiciliului si a corespondentei sale.
Este interzisa difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau reportaje audiovizuale privind
viata privata si de familie a persoanei fara acordul acesteia.
Fac exceptie de la prevederile de mai sus situatiile în care sunt întrunite cumulativ
urmatoarele conditii:
a) existenta unui interes public justificat;
b) existenta unei legaturi semnificative si clare între viata privata si de familie a
persoanei si interesul public justificat;

Este interzisa difuzarea de imagini ale persoanei, filmate în propria locuinta sau
în orice alte locuri private, fara consimtamântul acesteia.Este interzisa difuzarea de
imagini ale proprietatii private, filmate din interiorul acesteia, fara acordul
proprietarului.
Fac exceptie de la prevederile de mai sus situatiile în care imaginile difuzate:
a) pot preveni savârsirea unei infractinui;
b) surprind sau pot proba savârsirea unei infractinui;
c) protejeaza sanatatea publica.
Este interzisa difuzarea de imagini si sunete înregistrate cu microfoane si camere de
luat vederi ascunse, cu urmatoarele exceptii:
a) materialul audiovizual astfel obtinut sa fie esential în stabilirea credibilitatii si
autenticitatii unui fapt de interes public justificat;
b) materialul audiovizual astfel obtinut nu putea fi realizat în conditii normale, iar
continutul sa prezinte un interes justificat pentru public;
c) filmarea sau înregistrarea consemneaza un fapt cu incidenta penala sau morala cu
semnificatie pentru viata comunitatii.
Înregistrarile destinate emisiunilor de divertisment de tip "camera ascunsa" nu trebuie sa
puna persoana în situatii înjositoare sau de risc si pot fi difuzate numai cu acordul
persoanelor care au facut obiectul filmarii.

13 | P a g e
Difuzarea înregistrarilor convorbirilor telefonice sau a corespondentei, ajunse în
posesia radiodifuzorilor, este permisa în urmatoarele situatii:
a) raspunde unor necesitati de siguranta nationala, ordine publica sau asigura
prevenirea unor fapte penale;
b) probeaza comiterea unei infractiuni;
c) protejeaza sanatatea sau morala publica.
Radiodifuzorii sunt obligati sa încunostiinteze persoana în cauza înaintea difuzarii
materialelor audiovizuale si sa solicite punctul de vedere al acesteia.
Orice persoana are dreptul la propria imagine.
În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzatii unei persoane, privind
fapte sau comportamente ilegale sau imorale concrete, acestea trebuie sustinute cu dovezi;
daca acuzatiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie sa respecte principiul "audiatur
et altera pars".
Realizatorii emisiunilor au obligatia sa respecte dreptul persoanei la propria imagine
si sa puna în vedere interlocutorilor sa probeze afirmatiile acuzatoare sau sa indice cel
putin probele care le sustin.
Este interzisa, în programele audiovizuale:
 orice referire peiorativa la adresa persoanelor în vârsta sau cu handicap precum si
punerea acestora în situatii ridicole sau umilitoare.
 afectarea sau denigrarea convingerilor religioase.
 difuzarea în programele audiovizuale a oricaror forme de manifestari antisemite
sau xenofobe
 orice discriminare pe considerente de rasa, religie, nationalitate, sex, orientare
sexuala sau etnie.
 difuzarea de imagini ale persoanei aflate în situatia de victima, fara acordul
acesteia.
 difuzarea de imagini ale persoanei fara discernamânt sau decedate, fara acordul
familiei.
 difuzarea de imagini care exploateaza sau scot în evidenta traumele sau
traumatismele unei persoane.
 în cazul martorilor la comiterea unei infractiuni, la solicitarea acestora, difuzarea
imaginilor se va realiza cu asigurarea protectiei depline a identitatii lor.
Orice persoana are dreptul la respectul intimitatii în momente dificile, precum o
pierdere ireparabila sau o nenorocire.
În cazul situatiilor de suferinta umana, a dezastrelor naturale, accidentelor sau a
actelor de violenta, radiodifuzorii au obligatia de a nu se amesteca nejustificat în viata
privata.
Difuzarea materialelor audiovizuale continând imagini ale persoanelor aflate la
tratament în unitatile de asistenta medicala, precum si a datelor cu caracter personal privind
starea de sanatate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstante în
legatura cu boala si alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, este permisa numai cu
acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fara discernamânt sau decedata, cu
acordul familiei ori a apartinatorilor.
Radiodifuzorii au obligatia de a respecta demnitatea si anonimatul persoanelor cu
tulburari psihice.
Fac exceptie de la prevederile de mai sus situatii de interes public justificat în care
difuzarea materialului audiovizual are drept scop:
a) prevenirea savârsirii unor fapte penale ori înlaturarea urmarilor prejudiciabile
ale unor asemenea fapte;

14 | P a g e
b) probarea comiterii unei infractiuni;
c) protejarea sanatatii sau moralei publice.

STUDIUL „PERCEPȚII ASUPRA DREPTURILOR OMULUI ÎN


REPUBLICA MOLDOVA”, PREZENTAT ÎN 2016, ATRAGE ATENȚIA
ASUPRA FAPTULUI CĂ DREPTURILE ECONOMICE, SOCIALE ȘI
CULTURALE ALE PERSOANELOR SUNT CEL MAI DES
ÎNCĂLCATE ÎN ULTIMI ANI.

Conform percepției populației, în Republica Moldova drepturile omului sunt


încălcate sistematic, în special dreptul la sănătate, protecția socială și la muncă. Aceasta
se constată în studiul „Percepții asupra drepturilor omului în Republica Moldova”.
Cercetarea a fost elaborată în cadrul unui proiect al ONU în Moldova, finanțat de
Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei și implementat în parteneriat cu Oficiul
Avocatului Poporului și Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi
asigurarea egalităţii.

„Astăzi noi lansăm un studiu unic, care reflectă percepțiile față de drepturile omului
în Republica Moldova și care arată situația reală în care ne aflăm în eforturile de a
construi o societate bazată pe drepturile omului. Datorită acestui studiu, vom înțelege mai
bine ce gândește populația Republicii Moldova despre nivelul de respectare a drepturilor
omului. Această evaluare a drepturilor omului de către populație vine să completeze
procedurile formale de evaluare a drepturilor omului pe țară, și anume Evaluarea
Periodică Universală a Republicii Moldova, care va avea loc în noiembrie curent la
Geneva”, a menționat Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă ONU și reprezentantă
permanentă PNUD în Moldova

„Acest studiu reflectă percepțiile oamenilor cu privire la gradul de respectare a


drepturilor omului în țară. Studiul evaluează nivelul de implementare a politicilor publice
existente și vine cu recomandări concrete pentru elaborarea ulterioară a strategiilor
naționale și / sau îmbunătățirea celor existente”, a menționat avocatul poporului, Mihail
Cotorobai.

Astfel, unele din cele mai importante constatări ale studiului sunt:

• drepturile și libertățile fundamentale ale omului care necesită o atenție sporită din partea
instituțiilor de stat și a societății sunt: dreptul la sănătate; dreptul la protecție socială;
dreptul la educație; dreptul la muncă și condiții prielnice de muncă; dreptul la un proces
echitabil (la justiție);

• dreptul la protecția socială - încălcat din cauza nivelului pe care îl asigură mărimea
pensiilor; mărimea ajutorului social; salariul; indemnizațiile și pensiile;
• persoanele cu dizabilități fizice sau psiho-sociale sunt insuficient protejate - cred circa
72,7% din respondenți;

15 | P a g e
• dreptul la un proces echitabil - este asigurat în mică măsură sau chiar deloc, astfel persistă
neîncrederea în justiția din Republica Moldova. Justiția este selectivă și marcată de acte de
corupție;

• cele mai respectate drepturi și libertăți sunt: dreptul la libera circulație; dreptul la
proprietate; dreptul la libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie; libertatea de
întrunire și asociere; dreptul de a alege și a fi ales; dreptul la informaţie, libertatea opiniei
şi exprimării; dreptul la apă şi sanitaţie;

• cel mai des drepturile omului sunt încălcate de: Parlament și Guvern; instituțiile medicale
(spitale,punctele medicale), poliția, judecătoriile și primăriile;
• doar 50% din populație consideră că sunt mai degrabă informați despre drepturile și
libertățile fundamentale ale omului, gradul de informare în acest sens fiind mare în mediul
urban;

• sursele de informare despre drepturile omului sunt: mass-media (80,7% din respondenți);
cercul social apropiat și locul de muncă;

• îmbunătățirea situației în domeniul respectării drepturilor omului depinde în mare


măsură de Guvern, Parlament, ministere și departamentele acestora - circa 70% din
respondenți; de Președintele țării - 70%; de instituțiile de drept (procuratură, judecătorie,
avocatură) - 68%; biserică, sindicate și ONG-uri - cumulativ 40%.

La discuţiile privind constatările studiului și recomandările înaintate s-au implicat activ


deputaţi, demnitari şi funcţionari publici cu atribuţii ce ţin de respectarea drepturilor
omului, parteneri de dezvoltare, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai misiunilor
diplomatice acreditate în Republica Moldova.

CONFLICTUL INTRE PRINCIPIUL LIBERTATII DE EXPRIMARE SI


DREPTUL LA VIATA PRIVATA SI DE FAMILIE

Intre libertatea de exprimare și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor


omului există o strânsă legătură, întrucât corespondența, convorbirile telefonice și
alte mijloace de comunicare ce sunt incluse în aria de protecție a art. 8, constituie și
mijloace de exprimare a opiniilor.

Conexitatea dintre cele două articole a fost evidențiată în cauza Silver, ce privea
dreptul detinuților la respectarea corespondenței lor. Atât fosta Comisie, cât și Curtea au
inclus protecția libertatii de exprimare în cea conferită de art. 8 dreptului la corespondența,
astfel încât nu au fost analizate și argumentele referitoare la aplicabilitatea art. 10 din
Convenție. Raportul dintre libertatea de exprimare și art. 8 în ceea ce privește detinuții, a
făcut și obiectul unor cereri subsecvente adresate organismelor de la Strasbourg.

În cauza McCallum, fosta Comisie a avut o abordare parțial diferită și a precizat că,
în cazul în care se invoca existența unei ingerinte în comunicarea de informații prin
corespondența, art. 8 din Conventie constituie o lex specialis și nu un aspect distinct în
temeiul art. 10 din Convenție, astfel încât acesta nici nu a mai fost invocat în fața Curții.

16 | P a g e
Într-o opinie, această diferențiere poate parea ca având un caracter prea general,
întrucât cele două texte convenționale au scopuri diferite, art. 8 are ca obiectiv principal
protecția caracterului privat al mijloacelor de comunicare la care se referă, în timp ce art.
10 privește protecția caracterului de mijloace de exprimare a unei opinii și de furnizare și
receptare a informațiilor în cauza.

O cerere interesantă sub aspectul interpretării extensive, a avut ca obiect alegatii ale
unui condamnat pentru practici homosexuale, care a invocat art. 10 din Convenție
motivând ca dreptul sau de a exprima sentimente de iubire față de un alt barbat este
impiedicat prin faptul detenției sale.Fosta Comisie a apreciat, la vremea respectivă, de o
manieră foarte extensivă și liberală, ca în cauza se poate discuta despre aplicabilitatea art.
10 din Convenție și a reținut argumentele reclamantului, apreciind ca a avut loc o ingerință
în dreptul reclamantului de a exprima sentimente de dragoste pentru un alt barbat prin
dispunerea/măsurii/detenției.
Astfel, a fost lasată deschisă posibilitatea analizării relațiilor homosexual prin prisma art.
10 în Convenție, cu toate ca în alte cereri relațiile homosexuale au fost analizate doar ca
fiind incluse în sfera de aplicare a art. 8 din Convenție.Cele două dispoziții au fost invocate
împreună în cazul confiscării corespondenței reclamantului de la domiciliul sau. Fosta
Comisie a apreciat masura ca fiind justificată în temeiul paragrafului 2 al art. 8 din
Convenție și a considerat ca în privința aplicabilității art. 10, susținerile aveau un caracter
laconic.În cauza Guerra, reclamanții au susținut ca autoritațile au încălcat art. 10 din
Convenție prin omisiunea de a informa publicul asupra riscurilor implicate de folosirea
substanțelor chimice de o fabrică din apropiere și cu privire la procedura ce trebuia urmată
în cazul unui accident în funcționarea fabricii. Concluzia instanței europene în acest caz a
fost ca art. 10 din Convenție nu impune statelor o obligația pozitivă, în circumstanțe ca
cele din cauza, de a culege și raspândi informații din oficiu, astfel încat cererea a fost
analizată prin prisma art. 8 din Convenție.Invocarea simultană a art. 10 și a dispozițiilor
art. 8 din Convenție nu a primit din partea autoritaților de contencios European al
drepturilor omului o soluționare unitară. În funcție de circumstanțele concrete din fiecare
cauză, fosta Comisie și Curtea au analizat alegațiile fie prin prisma sferei de aplicare a art.
8, fie prin cea a art. 10, din Convenție, nefiind reținută aplicabilitatea ambelor, dar în toate
cazurile sarcina probei respectării principiului proportionalitații restrângerii exercițiului
libertații de exprimare pentru protejarea vieții private revine autoritaților statului în cauză.

Se poate susține că relțtia conflictuală dintre libertatea de exprimare și dreptul la


viață privată, ambele valori centrale ale ordinii juridice, este un conflict între două
aspecte negative ale libertații: libertate de exprimare aflată în opoziție cu libertatea de
a-și desfașura viața fară publicitate nedorită.

VULNERABILITATEA AVOCATULUI IN EXERCITAREA DREPTULUI


LA LIBERA EXPRIMARE SI
PROTEJAREA INDEPENDENTEI SI PRESTIGIULUI JUSTITIEI

Statutul specific al avocatului în procedurile judiciare, rolul sau de aparator al


drepturilor și intereselor clienților, dar și de intermediar între justitiabil și instante,
constituie puternice argumente pentru importanta acestuia în procesul de înfaptuire al
justiției. Avocatul este în general, se zice, protejat în exercitarea dreptului la libera
exprimare pentru afirmațiile făcute, în vederea apărării intereselor clienților săi, în cursul
procedurilor judiciare, în sala de judecată, chiar și atunci când sedința este publică și

17 | P a g e
informatiile pot ajunge in acest mod la cunostinta generala a publicului. Intrucat libertatea
de exprimare a avocatului se manifestă cu precadere în raport de activitatea organelor
judiciare, este evident că poate apărea o tensiune între aceștia, mai ales ca ele beneficiază
de o protecție sporită împotriva criticilor de care celelalte puteri, executivă ori legislativă,
nu beneficiază. Aceasta tensiune este relativ dificil de rezolvat. De aici și existența, în
principiu, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a unei anume limitări
speciale a libertații de exprimare, atât a mass mediei, dar și a avocaților, în scopul
garantarii autoritații și imparțialitații puterii judiciare.

Tematica abordată sub titlul “Vulnerabilitatea avocatului în exercitarea dreptului la


libera exprimare și protejarea independenței și prestigiului justiției” mi-a fost sugerată
spre a fi expusă în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Europene a Avocaților de către un
avocat, de ale cărui performanțe în drept nu am cum să mă îndoiesc. Totuși, inițial, m-a
frapat o contradicție în termenii acestui titlu pentru ca un avocat vulnerabil în exercitarea
dreptului la libera exprimare nu are cum să apere justiția, independentă și imparțialitatea
sistemului judiciar. Avocatul are un rol esențial în administrarea echitabilă a justiției, așa
încat vulnerabilitatea sa, atunci cand iși spune cuvântul pentru apărarea drepturilor
justițiabililor, înseamnă implicit o vulnerabilitate a justiției. Susțin că, în realitate, o breșă
în sistemul judiciar creează, în mod direct, un dezechilibru.

Am realizat însă că, de fapt, colegul meu de la Masterul anul I, fiind bucureștean și
care are o viziune mai largă și mai umanistă asupra diverselor aspecte, imi dăduse o temă
de gândire, o speță deloc simplă. Există vulnerabilităîi ale avocatului în exercitarea
dreptului la libera exprimare? Dacă da, care ar fi resorturile? Ce l-ar putea împiedica pe
avocat să se exprime liber? Ce instrumențe are sau ar putea avea avocatul pentru a depași
obstacolele ivite în exercitarea libertații sale de exprimare? Ce instrumente are, dacă are,
pentru a proteja independența și prestigiul justiției?

Sigur că anumite formalitați, condiții și restricții în ceea ce privește libertatea de


exprimare în general (nu numai a avocatului) pot constitui măsuri necesare într-o societate
democratică pentru a garanta alte drepturi fundamentale, inclusiv autoritatea și
imparțialitatea puterii judecatorești, așa cum prevede art. 10, alin. 2 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului. Insă vorbim aici de ,,vulnerabilitați” ale avocatului, un
cuvânt care este departe de rațiunea exceptiei prevazută în Convenție. Pentru avocat, o
vulnerabilitate în exercițiul profesiei înseamnă o vulnerabilitate în apărarea drepturilor
fundamentale ale cetatenilor și nicidecum o garanție. Iar aceasta se reflectă automat în
slabirea autoritații și imparțialității puterii judiciare. Așa cum a recunoscut și Curtea
Europeană a Drepturilor Omului de nenumărate ori, statutul specific al avocaților „le
conferă o poziție centrală în administrarea actului de justiție ca intermediar între publicul
larg și instanțele de judecată”. Din această perspectivă, „ei joaca un “rol-cheie” în a se
asigura că instanțele de judecată, a caror misiune este fundamentală îintr-un stat de drept,
se bucură de increderea publicului”

Așadar, exercitandu-și cu bună credință rolul de aparator al justițiabilului, al


drepturilor sale, avocatul apara în același timp și prestigiul justiției, autoritatea,
independentă, imparțialitatea și prestigiul acesteia, cuvântul său fiind un factor esențial în
echilibrarea balanței între drepturile supuse judecații.

De aceea, în reflecția asupra acestei teme, aș porni de la o premisă incontestabilă,


aceea ca drepturile și libertățile fundamentale nu pot fi privite separat, ci numai într-un

18 | P a g e
angrenaj unic, în masură să asigure echilibrul lor. Altfel, ajungem la conflicte de drepturi,
intrăm într-un cerc vicios care se reflectă, în ultima instanță, în încălcarea drepturilor
justițiabililor, dar și ale cetățenilor în general. Și tocmai aici este problema, că societatea
reusește din ce în ce mai greu să țină echilibrul acestor drepturi, din rațiuni care pun în
prim plan asigurarea securității în fața ascensiunii terorismului, precum și combaterea
corupției și a crimei organizate. Sigur că acestea sunt priorități clare, însă nu înseamnă a nu
ține cont de toate drepturile și principiile fundamentale, pentru că dacă se afectează acest
echilibru, rezultatul nu poate fi altul decât vulnerabilitatea statului de drept.

Actualmente, există mai multe surse de vulnerabilitate a avocatului, a caror cauză


principală provine, cred eu, din ignorarea principiilor fundamentale ale profesiei de avocat
de către autoritățile statului. Vorbim aici de: insuficienta protecție legală a pledoariei, cu
alte cuvinte a libertății de exprimare a avocatului, încălcarea independenței acesteia prin
tendințele legislative de a încadra avocatul în raporturi de muncă, deci de subordonare,
încălcarea constantă a confidențialității comunicărilor dintre avocat și client prin
legiferarea unor norme ce vizează asigurarea securității cetățenilor și lupta împotriva
corupției și a crimei organizate, fără a institui anumite excepții pentru avocați sau
jurnaliști, asa cum prevăd normele europene.

Toate acestea determină riscul evident, devenit aproape certitudine, ca avocatul


să fie supus aproape în permanență presiunilor care îi afectează independența și
implicit libertatea de exprimare.

Anul trecut însă, România a fost condamnată iar la CEDO pentru ignorarea
principiului confidențialității avocat client, în cauza Pruteanu contra României, însă
condamnările au curs pe bandă rulantă și pentru alte state .

Principala motivație a sancțiunilor CEDO a fost ca aceste interceptări, respectiv


confiscări ale corespondenței avocat-client s-au făcut în absența unei suspiciuni rezonabile
ca avocatul ar fi comis vreo faptă penală, precum și absența oricaror măsuri solide și
garanții de protecție împotriva “interferențelor” cu secretul profesional. Evident, dacă
avocatul însuși este suspectat că ar fi comis vreo faptă penală, interceptarea este perfect
legală. Dar, de prea multe ori, avocatul este interceptat” prin ricoșeu”, fără a fi suspectat în
niciun fel.

Aceasta problema, a lipsei unor garanții legislative suficiente pentru protecția


confidentialității comunicărilor avocaților este foarte actuală și pe ordinea de zi a Comisiei
și a Parlamentului European. La data de 29 octombrie 2015, Parlamentul European a
adoptat Rezolutia referitoare la cursul dat Rezoluției Parlamentului European din 12 martie
2014 privind supravegherea electronică în masă a cetățenilor UE, care subliniază ca
„supravegherea in masa submineaza in mod grav confidentialitatea datelor in anumite
profesii reglementate, cum ar fi doctorii, ziariștii și avocații; subliniază în special dreptul
cetățenilor UE de a fi protejați de orice supraveghere care vizează comunicarea
confidențială a acestora cu avocații lor și care ar încalca Carta drepturilor fundamentale
a UE, în special articolele 6, 47 si 48, precum și Directiva 2013/48/UE privind dreptul de
a avea acces la un avocat; invită Comisia să prezinte, până cel târziu la sfarșitul lui 2016,
o comunicare privind protecția comunicațiilor confidențiale în exercitarea anumitor
profesii care se bucură de privilegii profesionale prevazute de lege”.

19 | P a g e
Aceasta subliniere este inclusă la capitolul „Protejarea statului de drept si a
drepturilor fundamentale ale cetățenilor UE/o protecție sporită pentru avertizorii de
integritate și ziariști”. Prin urmare, scopul reglementarilor nu este protejarea personală a
avocaților, a jurnaliștilor sau a altor liber-profesioniști, ci protejarea statului de drept și a
drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Să facem distincția între privilegii personale sau
de breaslă/grup și privilegii „profesionale”, care își au temeiul în protecția unor valori
fundamentale ale întregii societăți! Din păcate, constat cu mare părere de rău, că această
distincție nu este suficient înțeleasă. Și am observat acest lucru în timpul dezbaterilor din
Senatul României, dar și după acestea, dezbateri referitoare la Propunerea legislativă
privind modificarea și completarea legii nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea
profesiei de avocat, care, printre altele modificată și aprobată deja cu succes, instituie în
mod expres o excepție de la masura ridicării de înscrisuri, a sechestrării sau a confiscării de
acte de orice fel, precum și a suporturilor de sunet, imagine și date, a imaginilor și a altor
reprezentări care se află în posesia avocatului. Aceste aspecte au atras o serie de critici
severe din partea unor oameni politici, a Parchetului (DNA) si a unei parți din mass media,
care au acuzat public că avocații vor să-și instituie „imunităti” și chiar să obstrucționeze
justiția. Nu a contat că același proiect conține o prevedere menționată expres, chiar în
același articol, conform careia, „restricțiile privind masura confiscării nu sunt aplicabile în
situația în care probe și indicii temeinice justifică suspiciunea că avocatul ar fi implicat în
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală ori dacă avocatul este implicat în
favorizarea infractorului, obstrucționarea justiției sau într-o tăinuire sau dacă este vorba
despre bunuri rezultate în urma săvârșirii unei infractiuni (…)” Or, aceasta din urmă
dispoziție a fost „uitată” atât în discursurile politicienilor care înfierau (desi unii dintre ei
sunt avocați) modificarea, cât și în comunicatul DNA (care nu poate fi suspectată că nu știe
să interpreteze o lege). “Adoptarea unui astfel de proiect ar avea ca și consecință
nulitatea unor probe deja administrate în dosarele DNA, aflate atât în faza de urmarire
penală, cât și pe rolul instanțelor de judecată”. Am spus și sustin acum în fața
dumneavoastră, că modernizarea legii a fost și este necesară pentru o mai mare libertate a
avocaților în a-si exercita profesia liberală de apărător, dar și în asigurarea protecției
profesionale a acestora. În fapt, nu se asigură protecția avocatului împotriva legii, nici nu
ar fi necesară, ci modificările vizează protecția împotriva abuzurilor. Și atunci, mai
putem vorbi de libertate de exprimare când aceasta are ca sursă dezinformări, acuzații
de cârdășie, trunchieri ale adevărului? Mai poate avocatul să-și apere clientul,
indiferent câtă libertate de exprimare ar avea la nivel teoretic, când opinia publică a
pronuntat deja sentința în cazul respectiv?Asemenea probleme sunt la ordinea zilei nu
numai la noi. În Franța, de exemplu, a fost promovat recent un proiect de lege privind
garantarea concretă a respectării secretului profesional al avocatului, care prevede, printre
altele, interdictia interceptarii „prin ricoseu”. Conform expunerii de motive, „trebuie
reafirmată urgent, prin lege, importanța crucială a dreptului apărării la un proces
echitabil și o justitie imparțială, concretizand respectarea secretului profesional între
avocat și clientul sau. (…) Fără o garanție concretă a respectării acestui secret profesional,
nu putem avea o exercitare normală a drepturilor de apărare. Și fără această exercitare
normală a drepturilor apărării, nu exista Stat de drept. Pentru că, să nu ne înselăm: secretul
profesional nu a fost instituit pentru protejarea avocatului, ci a justitiabilului si a
drepturilor acestuia”. Am urmărit cu interes reacția presei franceze față de acest proiect și
nu am văzut „asalturi” asupra inițiatorilor sau asupra avocatilor, similare cu cele petrecute
în România în vara acestui an.Au fost doar informari obiective cu privire la conținutul
proiectului. Toate aceste propuneri legislative au legatură cu libertatea de exprimare,
puternic distorsionată prin dezinformare, prin scurgeri trunchiate ale unor probe din dosare.
Cu ajutorul spectacolului televizat!

20 | P a g e
Casimplu cetățean, am o idee foarte clară și apreciez că e firesc ca cetățenii să fie
informați în ceea ce priveste chestiunile de interes public. Dar, de asemenea, tot la fel de
importantă este ideea conform căreia, cetățenii nu trebuie manipulați prin dezinformare.
Constatăm aproape zilnic în mass media scurgeri de informații din dosarele penale, chiar și
stenograme ale comunicărilor avocat-client. Ziua începe cu comunicatele organelor de
urmarire penală privind perchezițiile care se efectueaza în acel moment. Deci înca din faza
în care o persoana este suspectată, nu acuzată!personalitatea sa este supusa oprobiului
social. Însă numele persoanei respective apare imediat „pe surse”. Se ridică serverele și
calculatoare en-gros, fără a se ține seama de comunicări confidențiale avocat client, și nu
de puține ori, acestea apar și în presa. Prezumția de nevinovație a ajuns un principiu
istoric, inlocuit cu prezumtia de vinovatie, urmand ca persoana suspectata sau acuzata sa
vina cu argumentele sale pentru rasturnarea unei prezumtii de vinovatie, si nu de
nevinovație, asa cum cere legea. Aceasta în condițiile în care mai poate, deoarece sub
presiunea mediatică este greu până și pentru instante să ramână imparțiale, mai ales când
hotărârea acestora nu corespunde opiniei publice deja formate, când chiar si asupra
instanței începe să planeze o prezumție de vinovație. Cum poate proteja avocatul
independența și prestigiul justiției, când libertatea lui de exprimare în apărarea clientului
sau este sugrumată de aceeași prezumtie de vinovatie, de „complicitate” cu clientul, indusa
pe cale mediatica, ca urmare a unor informări premature, provenite chiar de la autoritatile
statului.

Aș spune că această practică ce s-a instalat în ultimul timp în societatea românească


echivalează cu o dezinformare, deci cu o încalcare sistematică a dreptului fundamental la
informație al cetățenilor. Iar informarea corecta a opiniei publice este o obligatie corelativă
a libertății de exprimare.

Acest lanț al slăbiciunilor are repercusiuni asupra tuturor drepturilor fundamentale,


creând vulnerabilități ale sistemului de justiție greu de remediat. Din momentul în care
astfel de tendințe (impuse de autoritățile publice aflate „la putere” prin circumstanțele
momentului virusează întreg sistemul legislativ și judiciar, drepturile și libertățile
fundamentale sunt compromise iar anarhia și haosul pot fi instalate.

21 | P a g e
BIBLIOGRAFIE

 CONSTITUȚIA României și cea a Republicii Moldova.


 Cristina-Anca Păiușescu & Oana Duta, Dreptul Comunicarii Publice,
Ed.Revazuta si adaugita, Ed.ProUniversitaria, 2015.
 Cristina-Anca Păiușescu & Oana Duta, Dreptul Comunicarii Publice,
Ed.Revazuta si adaugita, Ed.ProUniversitaria, 2015.
 Burghelea Anca Elena, CEDO vs. Noul Cod Civil – încălcarea dreptului la
viaţa privată, Revista de drept social, Ed. Rosetti Educational.
 Radu Chiriţă, Convenţia europeana a drepturilor omului, Comentarii şi
explicaţii, Ed. C.H.Beck, pg. 38-40.
 Studii privind jurisprudenţa CEDO, Institutul Naţional al Magistraturii,
Bucureşti, 2003, p. 284-285. CEDO, hot. Handyside c. Regatului Unit, 7 decembrie
1976. CEDO, hot. Thorgeir Thorgeirson c. Islandei, 25 iunie 1992. R. Chiriţă, op. cit.,
vol. II, p. 177.
 Morice c. Frantei, Hotarsrea CEDO, Marea Camera, din 23 aprilie 2015, par.
132
 Pruteanu c. Romsniei, Hotarsrea CEDO din 3 mai 2015
 Vinci c. Frantei, Hotarsrea CEDO din 2 aprilie 2015, Yuditskaya c. Rusia,
Hotarsrea CEDO din 12 mai 2015
 Rezolutia Parlamentului European din 29 octombrie 2015 referitoare la cursul
dat Rezolutiei Parlamentului European din 12 martie 2014 referitoare la
supravegherea electronica in masa a cetatenilor UE (2015/2635(RSP)), paragraful 43.
A se vedea si Rezolutia Parlamentului European din 12 martie 2014 referitoare la
programul de supraveghere al Agentiei Nationale de Securitate (NSA) a Statele Unite
ale Americii, la organismele de supraveghere din diferite state membre si la impactul
acestora asupra drepturilor fundamentale ale cetatenilor UE si asupra cooperarii
transatlantice in materie de justitie si de afaceri interne, in care sunt exprimate
ingrijorarile Parlamentului European in legatura cu ” subminarea libertatii presei si
a comunicatiilor dintre membrii anumitor profesii care se bucura de privilegiul
confidentialitatii, cum sunt, printre altii, avocatii si medicii” (lit. G, alin.7)
 Proposition de loi tendant à garantir concrètement le respect du secret
professionnel de l’avocat, Enregistré à la Présidence de l’Assemblée nationale le 3
juin 2015. A se vedea si articolul Franta: Proiect de lege pentru garantarea concreta a
respectarii secretului profesional al avocatului. Interdictia interceptarii ”prin
ricoseu”, publicat pe site-ul UNBR
 M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vida,
Constituţia României – comentată şi adnotată, Bucureşti, R.A. „Monitorul Oficial”,
1992, p. 64.

22 | P a g e