09/12/2017

by radu.paltineanu
3 comments
Aventură la Machu Picchu: cum am ajuns la ruinele oraşului
incaş
Toată lumea ştie de Machu Picchu, sau măcar a auzit vag
despre oraşul pierdut al incaşilor, iar asta face din aceste
ruine, Mecca turismului peruan. Machu Picchu este
considerat a fi una dintre minunile lumii, aşa că aici pot
ajunge zilnic, până la 3.000 de turişti. Inevitabil, acest aspect
diminuează din farmecul locului. Totuşi, depinde de tine, cum
alegi să vezi acest loc şi cum îl abordezi.
Îmi place să depun un efort pentru a vedea ceva, pentru a
ajunge undeva şi sunt un mare amator de aventură şi
adrenalină şi chiar dacă epoca marilor descoperiri a apus
demult, eu cred că încă este posibil să-ți alegi felul tău
original de a descoperi şi vizita un loc. Fiecare călător vede
acelaşi loc, în mod diferit.
Am sosit în orăşelul de la bază, în Aguas Calientes, cu un
gând precis: să-mi croiesc ruta mea proprie şi să intru gratis
la ruine, sărind cele două puncte de control.
Dacă vă puteți imagina, guvernul peruan, impune o taxă de
152 de soles ($50) străinilor care vor să ajungă la ruine, asta
în condițiile în care asta înseamnă aproape un salariu minim
al unui peruan pe o săptămână. Şi taxa aceasta creşte mereu.
Este adevărat că banii aceştia ajută atât la întreținerea Machu
Picchului, cât şi a altor situri arheologice din Peru. Cu toate
astea, mi se pare extrem de pipărată şi un mod ticălos de a
pune străinii să plătească mai mult, fiindcă taxa pentru
peruani este fix jumate. Asta se întâmplă peste tot în Peru.
Tendința este să profite cât mai mult de cei din afară.
În fine, să zicem că alegeam să plătesc această taxă. Pe mine
unul, nu m-ar fi motivat sufleteşte să ajung pe aceeaşi rută
cu toată lumea. Puținul ăla de adrenalină când nu ştii dacă se
poate ajunge acolo şi pe unde sau dacă vei putea intra, face
totul. Este sarea şi piperul.
Podul care face legătura între Aguas Calientes şi Machu
Picchu, peste râul Urubamba, este păzit. La capătul podului
este primul punct de control înainte de a urca spre ruine.
Când mi-au cerut biletul, le-am dat o scuză puerilă: le-am zis
că mă plimb prin zonă, dar m-au întors. Atunci mi-a devenit
clar faptul că va trebui să traversez râul la picior, ceva mai în
amonte.
2 ore mi-a luat să-mi dau seama că la picior, şi cu camera
după mine, nu voi putea traversa Urubamba fără să-mi ud şi
distrug aparatul. Am încercat diferite locuri, dar e un râu
extrem de puternic şi periculos. Povestind ulterior cuiva
despre aventura avută, mi-a zis de un argentinian care ar fi
încercat să facă acelaşi lucru şi a fost găsit mort la zeci de
km în aval. Chiar nu era de şagă, aşa că m-am dus la nişte
muncitori care tăiau pietre pe malul râului şi le-am zis de
intenția mea de a ajunge gratis la ruine, iar unul mai tinerel
(să fi avut 18 ani) s-a oferit să mă ajute să traversez râul. M-a
dus într-un loc cu pietre mai puține şi mi-a zis să înnot cât
mai repede pe cealaltă parte. Zis şi făcut, dar am avut un
moment în care am crezut că mă tot duc. Am ajuns pe partea
cealaltă la vreo 10 de m în aval.
Acum rămânea borseta cu camera. Ştiți aia cu lupul, capra şi
varza? Ei, ceva de genul ăla. Băiatul a găsit un loc unde
putea să intre până la jumatea răului şi de acolo, zvârl….
Odată pe partea opusă, am continuat vreo 800 m – 1 km prin
jungla deasă, ca să nu fiu observat de cei de pe pod, după
care am ajuns pe şosea şi am luat-o pe scurtătura pietonală.
Din ce vorbisem cu puştiul, cărarea secretă trebuia să
înceapă undeva sub terasele agricole incaşe şi chiar aşa a
fost. Cărare destul de bine bătută de altfel. Cred că mulți
localnici ştiu de ea.
După vreo 10 minute de mers, am ajuns la baza teraselor.
Aici am avut de escaladat unul dintre ziduri şi gata: eram
înăuntru zonei arheologice. Am urcat zona teraselor, apoi am
continuat pe o altă cărare până când am început să aud
vocile turiştilor. Am trecut cu lejeritate pe lângă casa
gurdianului care nu era acolo şi m-am amestecat cu restul
turiştilor în circuit.
Am avut un sentiment extraordinar să fi ajuns la Machu
Picchu pe această cale. Spre deosebire de Choquequirao,
Machu Picchu are mult mai multe temple şi clădiri de piatră,
chiar dacă era un oraş de dimensiuni mai mici.
Câteva date despre Machu Picchu
Ruinele oraşului incaş Machu Picchu au fost redescoperite în
1911 de către arheologul american Hiram Bingham.
Construcția oraşului datează cel mai probabil din 1400.
Înconjurat de terase agricole suficiente pentru a hrăni
populația şi irigat de izvoare naturale, Machu Picchu a fost
folosit de către incaşi drept un oraş ceremonial secret,
neexistând rute directe spre el. Pe suprafața pe care se
întinde Machu Picchu, există palate, temple ceremoniale, băi,
hambare şi case. De precizat este faptul că plebea, oamenii
de rând, locuiau în locuințe de paie, care nu s-au prezervat.
Toate clădirile din piatră au fost construite cu ajutorul unor
cărămizi ce depăşesc uneori 50 de tone şi sunt incredibil de
perfect sculptate, încât la îmbinări, nu poate intra nici o lamă
de cuțit.
Machu Picchu este situat în munții Anzi, pe valea râului
Urubamba, în regiunea Cuzco din Peru.
Alt pont pentru a intra gratis, ar fi să încercați să vorbiți cu
cei de la Ministerul Culturii din Cuzco, să obțineți un bilet
gratis prin ei. Mi-au zis diferite persoane că atât timp cât le
dai un motiv bun şi ai eventual un proiect de călătorie mai
amplu, îți pot oferi o intrare gratis, dar doar într-o anume zi şi
oră, decisă de ei.
Acum mă puteți urmări şi pe contul de Instagram şi urmări
progresul expediției pe cel de Strava.
Dacă vă place ce fac și doriți să susțineți expediția în
premieră națională de traversare a Americilor pe bicicletă
#cycletheamericas puteți face o donație accesând link-ul
PayPal de mai jos.