SUBIECTE ORAL EC

1. Care sunt imperativele fundamentale pentru realizarea obiectivului profesiei contabile?

Realizarea obiectivului profesiei contabile constand in satis-facerea exigentelor publicului irapune mai
multe imperative, si anume:
- credibilitatea - publicul are nevoie de informatii credibile;
- profesionismul - profesiunea contabila are nevoie de persoane recunoscute de clienti, angajatori si terti ca
profesionisti in domeniu;
-        calitatea serviciilor - toate serviciile furnizate de un profesionist contabil trebuie sa satisfaca criteriile
precise de apreciere, standardele de calitate;
-        increderea - utilizatorii serviciilor profesionistilor contabili trebuie sa fie asigurati ca aceste servicii sunt
subordonate unui ansamblu de reguli de etica profesionala.
 
2. Ce sunt serviciile profesionale?
Serviciile profesionale reprezinta orice serviciu care cere apti-tudini contabile inrudite, prestat de un
contabil profesionist, ca, de exemplu:
-         servicii de contabilitate;
-         audit;
- fiscalitate;
- consultants manageriala;
- management financier.
Serviciu - o munca prestata in folosul sau in interesul cuiva, dar potrivit normelor si regulilor profesiei
prestatorului; indeplinirea unei indatoriri fata de cineva.
 
3. Ce semnifică competenţa profesională?
Presupune ca profesionistul contabil detine competentele necesare , specifice misiunii pe care o are de
indeplinit si satisface concomitent cele doua cerinte : obtinerea si mentinerea competentei.
Obligatii – mentinerea cunostintelor si aptitudunilor profesionale la nivelul necesar astfel incat clientii sau
angajatorii lor sa fie siguri ca primesc servicii profesionale competente
- sa actioneze cu prudenta in conformitatea cu standardele tehnice si profesionale atunci cand ofera
servicii profesionale
Competenta profesionala poate fi impartita in doua faze separate:
- obtinerea unui nivel de competenta profesionala
- mentinerea unui nivel de competenta profesionala
Dezvoltarea profesionala continua elaboreaza si mentine capacitatile care ii permit unui profesionist contabil
sa desfasoare o activitate competenta intr-un mediu profesional.
Seriozitatea include responsabilitatea de a actiona in conformitate cu prevederile unei sarcini, cu atentie si
meticulozitate, tinand cont de un interval de timp.

4. Bunurile sau serviciile primate şi independenţa.

Acceptarea de bunuri si servicii de la un client, precum si acceptarea unei ospitalitati excesive pot
constitui o amenintare a independentei. Se interzice primirea de bunuri si servicii de cStre profesionistii
contabili, de catre sotiile lor sau de catre copiii aflafi in intretinere.

5. Conflicte de interese. Care sunt circumstanţele de care trebuie să se ţină seama?

Profesioniştii contabili sunt deseori confruntaţi cu situaţii care implică conflicte de ordin profesional; nu se poate
stabili o listă completă de situaţii susceptibile de a genera conflicte de interese, însă profesioniştii trebuie să
descopere factorii care dau naştere la astfel de conflicte. Există şi unele circumstanţe particulare în care responsabili-
tatea profesionistului contabil poate fi în conflict cu unele cerinţe interne şi externe: Un superior, director,
administrator sau asociat poate face presiuni. Trebuie descurajate orice relaţie sau orice interes susceptibil de a pune în
pericol, de a influenţa negativ integritatea profesionistului contabil. Profesionistului contabil i se poate cere să lucreze
contra normelor profesionale şi tehnice. Identificarea circumstanţelor în care ar putea apărea un conflict de interese:
profesionistul contabil are interese de afaceri directe cu un client sau are o participaţie la un competitor al clientului;
profesionistul contabil prestează servicii pentru clienţi ale căror interese sunt în conflict. Evaluarea semnificaţiei
circumstanţei care generează conflictul de interese şi luarea măsurilor de protecţie: notificarea clientului despre
conflictul de interese care ar putea apărea şi obţinerea consimţământului acestuia de a acţiona în asemenea împrejurări;
notificarea tuturor părţilor interesate; utilizarea unor echipe distincte; îndrumarea echipei, confidenţialitatea. Un
conflict de interese se poate produce şi când publica rea unor informaţii eronate poate avantaja angajatorul sau
clientul şi favoriza sau dezavantaja profesionistul contabil.

6. Rolul profesiei contabile pentru satisfacerea interesului public.

Profesia contabila se distinge de celelalte profesii prin asumarea responsabilitatii fata de interesul public,fata
de toate partile interesate in activitatile desfasurate de intreprindere:actionari,salariati,banci,buget,etc. Profesia
contabila se distinge prin acceptarea responsabilitatii sale fata de public,prin public intelegandu-se: Clientii;
Guvernul; Angajatorii; Investitorii; Oamenii de afaceri; Comunitatile financiare; Donatorii de fonduri; Orice
alta persoana, care dau incredere in obiectivitatea si integritatea profesionistilor contabili pentru buna
functionare a economiei. Aceasta incredere acordata de public impune profesiei contabile o responsabilitate in
materie de interes general. Interesul general semnifica satisfactia colectiva a persoanelor si institutiilor pentru
care lucreaza profesionistii contabili,in slujba carora se afla. Interesul public este bunastarea colectiva a
comunitatii si a institutiilor deservite de contabilul profesionist. Standardele profesiei contabile sunt puternic
determinate de interesul public: Auditorii independenti ajuta la mentinerea integritatii si eficientei situatiilor
financiare prezentate institutiilor financiare ca suport partial pentru imprumuturi si actionarilor pentru a obtine
capital; Responsabilii financiari(directorii economici) cu atributii in diverse domenii de management financiar
contribuie la utilizarea eficienta si efectiva a resurselor organizatiei; Auditorii interni furnizeaza asigurarea in
legatura cu un sistem de control intern corect,care sporeste increderea in informatiile financiare externe ale
patronului; Expertii in impozite ajuta la stabilirea increderii si eficientei,precum si la aplicarea corecta a
sistemului de impozitare; Consilierii de gestiune si consultantii manageriali au o responsabilitate fata de
interesul public in sustinerea luarii unor decizii manageriale corecte. Introdusa la inceput in SUA prin Legea
Sarbanes-Oxley,supravegherea publica a fost preluata la nivelul UE prin noua Directiva a 8-a,care la nivelul
fiecarui stat membru trebuia implementata in legislatiile nationale pana in luna iunie 2008. Supravegherea
publica,in spiritul si litera Directivei a 8-a ,consta in implementarea unui sistem eficient de supraveghere
publica a auditorilor statutari si a firmelor de audit;acesta nu presupune neaparat crearea unui organism de
supraveghere publica. Pentru a nu afecta interesul public,supravegherea publica trebuie sa respecte
urmatoarele principii: Toti auditorii statutari si toate firmele de audit sunt supusi supravegherii publice,iar
cand autoritatea competenta in domeniul auditului statutar este un organism profesional autonom,sistemul de
supraveghere publica se extinde si asupra acestuia. Sistemul de supraveghere publica este condus de
nepracticieni;se presupune ca nepracticianul detine cunostinte in domenii relevante pentru auditul statutar fie
datorita experientei sale profesionale,fie pentru ca stapaneste cel putin una dintre disciplinele care fac obiectul
pregatirii in domeniul auditului statutar. Persoanele implicate in conducerea sistemului de supraveghere
publica sunt selectate printr-o procedura de nominalizare independenta si transparenta. Sistemul de
supraveghere publica isi asuma responsabilitatea finala a supravegherii: Autorizarii(acreditarii) si evidentei
auditorilor statutari si ale firmelor de audit; Adoptarii standardelor de conduita profesionala si de control
intern de calitate a firmelor de audit,precum si a standardelor de audit; Dezvoltarii profesionale
continue,asigurarii calitatii si sistemelor de investigatii si sanctiuni disciplinare.

7. Păstrarea arhivelor clientului.

Pastrarea documentelor contabile este un atribut exclusiv al clientului. Modalitatea de predare-primire a
documentelor in vederea contabilizarii se stabileste prin contract si anexe la contract, fiind obligatorie:
-         normalizarea documentelor;
-         stabilirea termenelor.
Cand clientul nu respecta termenele, se va proceda la punerea acestuia in intarziere, documentul
respectiv fiind pastrat la dosarul clientului.
Daca un client a disparut, se verifies la Registrul Comertului daca a fost radiat, iar profesionistul este
obligat sa pastreze asupra lui documentul pe durata de conservare prevSzuta de lege.
 9. Explicaţi principiul integrităţii şi obiectivităţii în audit.
Integritatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie drept şi cinstit atunci efectuează servicii
profesionale.
Obiectivitatea – presupune că profesionistul contabil trebuie să fie imparţial, fără prejudicii, să nu se afle în
situaţii de incompatibilitate, de conflict de interese, care să pună la îndoială obiectivitatea acestuia.

10. Cum se evaluează creanţele din bilanţul unei întreprinderi pentru a determina valoarea
acesteia?
Creantele se evalueaza dupa inlaturarea din calcul a creantelor incerte, la valoarea scriptica, cele in valuta
se actualizeaza la raportul de schimb al monedei nationale din ziua respectiva

11. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situaţiilor financiare condensate?

O întreprindere poate avea nevoie să stabilească situaţii financiare care rezumă situaţiile sale financiare auditate.
pentru a informa anumite grupuri de utilizatori, interesate de cunoaşterea doar a cifrelor cheie privind situaţia
financiară şi rezultatele acesteia.
Auditorul nu trebuie să emită vreun raport asupra situaţiilor financiare condensate decât în cazul în care acesta a
emis un raport de audit asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor.
Conducerea întreprinderii este obligată să indice clar că situaţiile financiare sunt condensate, iar lectorul, pentru o
mai bună înţelegere, trebuie să le citească împreună cu situaţiile financiare în ansamblul lor auditate. Titlul care poate fi
dat acestor situaţii financiare condensate este „Situaţii financiare condensate, pregătite pe baza situaţiilor financiare
auditate pentru exerciţiul financiar închis la data de 31 decembrie 2000".
Raportul auditorului asupra situaţiilor financiare condensate trebuie să cuprindă următoarele elemente de bază:
- titlul;
- destinatarul;
- identificarea situaţiilor financiare auditate din care s-au născut situaţiile financiare condensate;
- o referire la data raportului de audit asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor şi în tipul de opinie exprimată în
acel raport;
- o opinie care să indice dacă informaţiile cuprinse în situaţiile financiare condensate sunt în concordanţă cu
situaţiile financiare auditate, din care acestea s-au născut. Dacă auditorul a emis o opinie modificată asupra
situaţiilor financiare în ansamblul lor, dar este satisfăcut de prezentarea situaţiilor financiare condensate,
raportul trebuie să menţioneze că deşi situaţiile financiare condensate sunt în concordanţă cu situaţiile
financiare în ansamblul lor, acestea provenind din situaţii financiare care au făcut obiectul unui raport de audit
modificat;
- o menţiune sau o trimitere la o notă anexă la situaţiile financiare condensate în care se menţionează că
pentru o bună înţelegere a rezultatelor şi situaţiilor financiare ale entităţii, situaţiile financiare condensate trebuie
citite împreună cu situaţiile financiare în ansamblul lor si cu raportul de audit asupra acestora;
- data raportului;
- adresa auditorului;
- semnătura auditorului.
Modele de rapoarte privind misiunile de audit cu scop special sunt prezentate în anexe.

16. Explicaţi diferenţele dintre preţ şi valoare.

Preţul este suma de bani ce se poate obţine din vânzarea unui bun de bunăvoie, intre parţi aflate in
cunoştinţa de cauza, in cadrul unei tranzacţii in care preţul este determinat obiectiv. Stabilirea preţului
presupune negocierea, evaluatorul nu-si propune sa determine preţului ci gama de valori, respective zona
in care ar putea începe negocierea si care ar putea probabil sa se situeze preţul.
Valoarea unui bun se fondează pe noţiune de schimb, se poate considera astfel ca valoarea comerciala
constituie punctul de echilibru in care vânzătorul accepta sa vanda si comparatorul sa cumpere. Valoarea
depinde de unele criterii sau factori care influenţează dorinţa de a cumpăra sau vinde; aceste criterii pot fi
subiective, de natura psihologica sau economica si obiective, prin aplicarea unor metode de evaluare care
abordează atât separate cat si împreuna , latura patrimoniala si profitabilitatea bunului, activului sau
 întreprinderii in ansamblul sau.
19. Care sunt cele 4 etape (paşi) în evaluarea întreprinderii prin metoda fluxurilor de
disponibilităţi actualizate?
Aplicare metodei se face in patru etape:

1. Calculul fluxului de lichiditati nete istorice pe minim trei ani folosind sinteza diagnosticelor

2. Proiectarea fluxului de lichiditati nete pe o perioada mai lunga, dar compatibila cu orizontul de
prognoza stabilit întreprinderii; deci o buna viziune, o înţelegere a fluxurilor trecute: vânzări, preturi,
structura cheltuielilor, riscuri, etc.

3. Determinarea valorii reziduale ce urmează a fi adăugata la cash-flow-ul din ultimul an proiectat;

orizontul prognozat este in general, estimate tinand seama de constatarile diagnosticelor, marcand
momentul cand prorpietarul va decide viitorul intreprinderii in anul ultimo prognozat; valoarea
reziduala, de regula se calculeaza prin aplicarea unui multiplicator z la cash flow-ul ultimului an
prognozat (Vr=ZxCF) sau aplicand modelul Gordon

___1___, unde K este coeficientul de ajustare pentru risc, iar g este creşterea pe
K-g termen lung a fluxului de numerar

4. Determinarea ratei de actualizare, cu ajutorul careia este posibila readucerea fluxurilor nete viitoare
se a valorii reziduale in valori de azi; numita si rata neutra
Ea poate fi detreminata pornind de la dobanda obligatiilro sau titlurilor de stat.

23. Relaţiile profesioniştilor contabili cu clienţii.

Relaliile membribor CorpuIui cu clientii se stabilesc prin contract scris de prestari de servicii, semnat
de ambele pari.
In afara onorariilor pentru lucrarile executate, orice altä relatie financiara cu un client ca: participatii la
capital, dare /luare de imprumut de bunuri, servicii sau bani etc. este susceptibila de a afecta obiectivitatea
si de a determina tertii sa considere ca aceasta obiectivitate este compromisa.
In cadnil indcplinirii lucrarilor lor, membrii Corpului trebuie sa se rezume numai la acordarea de avize
de consultanta profesionala si sa nu impieteze activitatea de administrare, care este un atribut exclusiv al
clientului.
O atentie aparte se acordä relatiilor personale sau familiale ale lor sau ale colaboratorilor lor cu
clientii, asigurandu-se cä aceste relatii nu aduc atingere independentei lor.
Stabilirea sau intretinerea relatiilor profesionale cu clientii pot antrena räspunderca pentru un
prejudiciu financiar sau moral, pentru membrii Corpului.
Se impune o selectare a clientilor si aprecierea situatiei membrilor Corpului in raport cu respectarea
principiilor independentei si competenei.
Orice nou client si orice nouä lucrare solicitatä de vechii clienti trebuie sa faca obiectul acceptarii si
incheierii contractului dupä:
a) evaluarea riscuribor;
b) o evaluare, respectiv o verificare privind respectarea principiului independenei profesiei;
c) o apreciere a eficientei executarii lucrarilor in raport cu competenta cu mijloacele societalii.
Decizia finalä apartine expertului sau contabilului autorizat.
Periodic se evalueazä, apreciazä eventualele schimbari aparute in situatia clientilor sau
cabinetulul/societatilor lor si dacâ acestea genereaza noi riscuri.
Evidentierea sau modificarea lucrärilor nu se poate face decât in baza unui act aditional la contract.
Profesionistii pot exprima in scris clientilor recomandäri sau rezerve. In cazul contestärii lor, scrise,
vor putea constitui probe exoneratoare de responsabibitate a profesionitibor contabili.
In situatia imposibilitäiti executarii lucrarilor solicitate din cauza clientubui, contractul se reziliazä.

25. Definiţi valoarea de utilizare.

 1. Valoarea de utilizare = valoare de inlocuire

Valoarea de utilizare reprezinta totalitatea costurilor necesare pentru dobândirea unui bun susceptibil a fi
folosit in acelaşi scop, in aceleaşi condiţii de utilizare, avand aceeaşi durata prezumata de folosinta si
posedand aceleasi performante ca si bunul supus reevaluării.

27. Riscul de audit: componentele şi relaţiile între acestea.

Riscul de audit reprezintă riscul ca auditorul să exprime o opinie incorectă prin faptul că erori semnificative
există în situaţiile financiare. El se divide în trei: riscul inerent (RI), riscul legat de control (RC) şi riscul de
nedetectare (RN). Relaţia dintre acestea se poate prezenta sub forma următoare:
RA = Ri x RC x RN
Riscul de audit este riscul ca auditorul sa exprime o opinie de audit incorecta atunci cand exista erori
semnificative in sit. fin.
Riscul de audit cuprinde trei componente: riscul inerent, riscul de control si riscul de nedetectare.
Atunci cand se dezvolta modul de abordare al auditului, auditorul considera evaluarea preliminara a riscului
de control ( impreuna cu evaluarea riscului inerent), pentru a determina riscul de nedetectare adecvat la
acceptarea asertiunilor privind situatiile financiare si pentru a determina natura, durata si intinderea
procedurilor de fond in cazul unor astfel de asertiuni.

31. Rolul şi conţinutul chestionarului de sfârşit de misiune.

Chestionarul sfârşitului lucrărilor permite asigurarea că toate elementele au fost reunite, că normele au
fost respectate şi că dosarele sunt complete.
Întrebările din chestionar trebuie să recapituleze toate lucrările ce trebuie efectuate potrivit standardelor
normelor de audit şi procedurilor interne ale cabinetului şi se pot grupa după cum urmează:
-întinderea lucrărilor;
-delegarea lucrărilor către membrii echipei şi supervizarea activităţii lor;
-conţinutul bilanţului contabil
-raportările;
-comunicările cu conducerea întreprinderii;
-latura administrativă.

33. Prezentaţi 3 momente din viaţa întreprinderii în care este obligatorie evaluarea.
- modificări in mărimea si structura capitalului social
- modificări in numărul si componenta acţionarilor sau asociaţilor
- actiuni juridice cu scop patrimonial (succesiuni, falimente, partaje)
37. Tehnica sondajului.
Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul misiunii sale sunt de două naturi diferite;
- în unele cazuri, în general cu ocazia verificării funcţionării controlului intern, auditorul caută să
demonstreze că elementele care constituie masa, mulţimea, prezintă o caracteristică comună (de
exemplu, vizarea sau aprofundarea comenzilor cu ocazia cumpărărilor); sondajele efectuate în astfel
de cazuri sunt sondaje asupra atribuţiilor;
- în alte cazuri, în general cu ocazia controlului conturilor, auditorul caută să verifice valoarea dată
unei mulţimi sau unei mase; acestea sunt sondaje asupra valorilor.
Auditorul poate folosi în general două tipuri de sondaje: sondajul statistic şi sondajul nestatistic, bazat
exclusiv pe experienţa sa profesională; acesta din urmă, însă, nu permite o extrapolare riguroasă a rezultatelor
obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau mulţime. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde
de pregătirea profesională a auditorului şi de gradul de credibilitate pe care acesta doreşte să îl dea
concluziilor sale.
Oricare ar fi însă tipul de sondaj, este important să fie respectate câteva reguli riguroase privind decizia asupra
eşantionului şi parcurgerea unor etape obligatorii.

38. Care sunt situaţiile în care, în contabilitate, se apelează la evaluări economice ale activelor.
 Orice evaluare de active, firma sau societate etc. are ca punct de pornire bilanţul contabil, deoarece in el se
reflecta volumul fondurilor proprii, piaţa, strategiile aplicate de firma, el reflecta situaţia patrimoniului, a
averii acumulate de firma de la înfiinţare si rezultatele financiare obţinute in ultima perioada pentru care s-
a incheiat.

39. Structura dosarului permanent.

Dosarul permanent se organizează în secţiuni (părţi) care uşurează clasarea documentelor şi consultarea lor.
Fiecare secţiune poate fi materializată printr-un despărţitor comportând un sumar al conţinutului. Ţinerea la zi
se efectuează pe sumar, indicând data introducerii documentului.
Dosarul permanent se subdivide în sapte secţiuni pentru a facilita lectura şi controlul din partea organismului
profesional, după cum urmează:
- PA (dosarul permanent, Secţiunea A) intitulată “Generalităţi”;
- PB (dosarul permanent, Secţiunea B) intitulată “Documente privind controlul intern”;
- PC (dosarul permanent, Secţiunea C) intitulată “Situaţii financiare şi rapoarte privind exerciţiile
precedente”;
- PD (dosarul permanent, Secţiunea D) intitulată “Analize permanente”;
- PE (dosarul permanent, Secţiunea E) intitulată “Fiscal şi social”;
- PF (dosarul permanent, Secţiunea F) intitulată “Juridice”;
- PG (dosarul permanent, Secţiunea G) intitulată “Intervenţii externi”;

41. Examenul situaţiilor financiare.

Situaţiile financiare (bilanţ, contul de profit şi pierdere şi celelalte componente) constituie documente de
sinteză a contabilităţii asupra cărora auditorul îşi exprimă opinia.
Controalele efectuate asupra conturilor i-au permis auditorului să obţină unele elemente probante pe baza
cărora să tragă concluzii cu privire la diferite posturi şi rubrici din situaţiile financiare.
Pentru a-şi putea exprima opinia, auditorului trebuie să confirme că situaţiile financiare sunt în acord cu
concluziile sale şi că ele reflectă corect deciziile conducerii intreprinderii şi dau o imagine fidelă activităţii şi
situaţiei financiare a intreprinderii.
Examenul situaţiilor financiare are ca obiect verificarea:
- faptului că bilanţul, contul de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare sunt
coerente, concordă cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile şi
reglementărilor în vigoare şi ţin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;
- faptului că anexele comportă toate informaţiile de importanţă semnificativă asupra situaţiei
patrimoniale, financiare şi rezultatele obţinute.
Tehnicile de examinare se bazează pe:
- stabilirea ratiourilor obişnuite de analiză financiară şi compararea lor cu cele ale exerciţiilor
precedente şi ale sectorului de activitate;
- comparaţiile între datele reieşite din situaţiile financiare şi datele anterioare, posterioare şi
previziunile intreprinderii sau ale altor intreprinderi similare;
- compararea în procent faţă de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit şi pierdere.
Un obiectiv central al examinării situaţiilor financiare îl constituie verificarea dacă acestea dau o imagine
fidelă clară şi completă:
- poziţiei financiare intreprinderii;
- rezultatelor financiare;
- situaţiei financiare.
În cadrul acţiunilor de verificare a bilanţului contabil, auditorul îşi divizează diligenţele verificând şi
satisfacerea unor reguli generale şi particulare.
Reguli generale:
- bilanţul contabil este întocmit conform normelor contabile în vigoare;
- bilanţul contabil este întocmit sub o formă comparativă;
- elementele de activ şi pasiv sunt evaluate separat fără să se opereze compensaţii;
- bilanţul de deschidere corespunde cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent.
Reguli particulare. Auditorul verifică modul de înregistrare a: ->bilant
 - capitalurilor proprii;
- împrumuturi şi datorii asimilate;
- imobilizări;
- stocuri şi producţie în curs de execuţie;
- conturile de terţi;
- conturile de provizioane;
- conturile de trezorerie.
În legatură cu rezultatul exerciţiului, auditorul :
- examinează unele conturi de cheltuieli;
- examinează bazele de impozitare stabilite în materie de taxe şi impozite asupra conturilor de
venituri;
- examinează situaţia comparativă a diverselor conturi de venituri şi cheltuieli.
În legatură cu anexele la situaţiile financiare, auditorul examinează informaţiile furnizate de acestea, analizând
în mod deosebit:
- evoluţia conturilor prezentate de aceste anexe;
- respectarea modului şi metodelor de evaluare a posturilor din bilanţ şi din contul de profit şi
pierdere;
- metodele utilizate pentru calculul amortizării şi provizioanelor şi fundamentarea lor.

45. Onorariile şi independenţa.

Când onorariile primite de la un client, sau de la un grup de care aparţine acest client, reprezintă o parte
importantă din onorariile brute totale ale profesionistului contabil liberal sau ale cabinetului în ansamblu,
dependenţa faţă de acest client sau grup trebuie examinată cu atenţie, căci independenţa poate fi pusă în
pericol. Organismele membre ale IFAC stabilesc reguli şi furnizează instrucţiuni membrilor lor referitoare la
acest subiect; acestea trebuie să fie în concordanţă cu nivelul de dezvoltare al profesiei contabile, cu situaţia
economică a fiecărei ţări. Serviciile profesionale nu trebuie să fie propuse sau efectuate unui client pe bază de
acorduri sau contracte conform cărora facturarea onorariilor este condiţionată de importanţa problemelor
descoperite sau de rezultatele acestor servicii. în ţările în care facturarea onorariilor condiţionată de rezultat este
autorizată de legislaţia sau de normele organismului, aceste misiuni trebuie limitate la acelea pentru care
independenţa nu este obligatorie. Onorariile fixate de tribunal sau de altă autoritate publică nu sunt considerate ca
intrând în această categorie. Dimpotrivă, onorariile facturate procentual sau alte metode similare sunt considerate
ca intrând în această categorie.

47. Relaţiile cu ceilalţi membri – Acceptarea de noi misiuni.

Serviciile sau sfaturile unui liber-profesionist contabil care posedă competenţe particulare pot fi solicitate: a) de
către client: după discuţii şi consultări prealabile cu profesionistul contabil în funcţie (existent); la cererea sau
recomandarea expresă a profesionistului contabil în funcţie (existent); fără consultarea profesionistului contabil
în funcţie; de către profesionistul contabil în funcţie (existent), sub rezerva respectării stricte a secretului
profesional. Uneori clientul cere - la contactarea unui liber-profesionist contabil - să nu fie informat
profesionistul contabil în funcţie (existent); în astfel de cazuri, profesionistul contabil trebuie să decidă dacă
motivele clientului sunt acceptabile. Profesionistul contabil contactat trebuie: să se conformeze instrucţiunilor
primite de la profesionistul contabil în funcţie sau de la client, în măsura în care nu sunt contradictorii cu
obligaţiile legale sau profesionale; să garanteze, pe cât posibil, că profesionistul contabil în funcţie este bine
informat de natura generală a serviciilor profesionale prestate. Când opinia unui profesionist contabil în funcţie
(existent) este solicitată în ceea ce priveşte aplicarea principiilor contabile, normelor de audit, normelor de
raportare, profesionistul contabil în funcţie trebuie să aibă grijă ca opinia sa să nu influenţeze în mod exagerat
judecata şi obiectivitatea profesionistului contabil contactat.

50. Care sunt mijloacele prin care se pot dizolva societăţile comerciale?
Societatea se dizolvă prin.

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;

 b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile
grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.

a) Trecerea timpului stabilit pentru durata societatii

Prelungirea duratei societatii este posibila prin vointa asociatilor cu conditia ca aceasta sa aiba loc cu cel putin
3 luni inainte de expirarea duratei societatii stabilita in actul constitutiv. Consultarea asociatilor cade in
sarcina consiliul de administratie, respectiv a directoratului.
b) Imposibilitatea realizarii obiectului de activitate
In cazul in care societatea se afla in imposibilitatea realizarii obiectului de activitate, asociatii pot opta fie
pentru modificarea obiectului de activitate, fie pentru dizolvarea societatii comerciale.
c) Declararea nulitatii societatii comerciale
Declararea nulitatii societatii nu poate interveni decat pe baza hotararii instantei de judecata prin care se
constata nerespectarea conditiilor de fond si de forma impuse de normele imperative privind constituirea
societatilor comerciale. Nulitatea actului constitutiv atrage nulitatea societatii infiintate in baza lui.
d) Hotararea adunarii generale
In conformitate cu prevederile art. 231 din Legea nr. 31/1990, asociatii pot reveni asupra hotararii de
dizolvare a societatii (cu majoritatea ceruta pentru constituirea actului constitutiv) atat timp cat nu s-a facut
nicio repartitie din activ. Totodata, creditorii si orice parte interesata pot face opozitie la tribunal impotriva
hotararii, in termen de 30 de zile de la publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei partea a IV-a.
e) Hotararea tribunalului
Dizolvarea societatii comerciale se poate realiza la cererea oricarui asociat, pentru motive temeinice, precum
neintelegerile grave dintre asociati, care impiedica functionarea societatii. Neintelegerile grave dintre asociati
si temeinicia acestora vor fi apreciate de instanta de judecata, in functie de probele administrate in cauza.
f) Falimentul societatii
Falimentul societatii este dispus de instanta de judecata, falimentul fiind urmat de dizolvarea acesteia si de
radierea din Registrul Comertului.
g) Alte cauze prevazute de lege sau de actul constitutiv al societatii
Legea nr. 31/1990 mentioneaza ca la cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al
Registrului Comertului, tribunalul va putea pronunta dizolvarea societatii in cazurile urmatoare:
 Societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni.
 Societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situatiile financiare anuale
sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comertului.
 Societatea si-a incetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu indeplineste conditiile referitoare
la sediul social sau asociatii au disparut ori nu au domiciliul cunoscut ori resedinta cunoscuta. Este
exceptata situatia in care societatea a fost in inactivitate temporara. Durata inactivitatii nu poate depasi
3 ani.

51. Competenţa profesională şi responsabilitatea când se utilizează lucrările unui alt expert.
Liber profesioniştii contabili trebuie să evite să presteze servicii profesionale fără o competenţă adecvată, în
afară de cazul că beneficiează de sfaturi avizate şi de o asistenţă care să le permită să presteze servicii de calitate.
Dacă un profesionist contabil nu posedă competenţele necesare într-un domeniu specific în cadrul misiunii
sale, acesta poate solicita sfaturi tehnice de la speciliaşti (alţi profesionişti contabili, avocaţi, ingineri, geologi sau
alţi experţi). În acest caz, deşi profesionistul contabil se sprijină pe competenţelel tehnice ale specialistului
consultant, acesta din urmă nu cunoaşte în mod necesar regulile de etică ale profesiunii.
Întrucât profesionistului contabil îi revine, ultimul, responsabilitatea pentru serviciul prestat, el trebuie să se
asigure că regulile de etică au fost respectate de către expertul consultant. El trebuie să se asigure ce expertul
consultant este la curent cu regulile de etică, mai ales principiile fundamentale ale profesiei; aceste principii se
aplică la orice misiune la care participă aceşti experţi.
 Această asigurare se poate obţine:
- fie cerând experţilor respectivi să citească regulile de etică;
- fie cerând experţilor o confirmare scrisă asupra bunei înţelegeri a regulilor de etică;
- fie dând sfaturi dacă apar conflicte potenţiale.
Când profesionistul contabil nu are asigurarea că regulile de etică sunt cunoscute şi respectate, el trebuie să
refuze încredinţarea misiunii sau să o întrerupă (dacă a începul).

52. Despre respectarea standardelor şi normelor profesionale.

Un profesionist contabil trebuie sä-si indeplineasca sarcinile profesionale in conformitate cu normele
tehnice si profesionale relevante. Profesionistii contabili au datoria de a executa cu grija si abilitate
instructiunile clientului sau patronului in mäsura in care sunt compatibile cu cerintele de integritate,
obiectivitate si, în cazul liber profesionitilor contabili, cu independenta. In plus, ei trebuie sa se conformeze
normelor profesionale si tehnice emise de:
- IFAC (de ex. Standardele Intemationale de Audit);
- Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate;
- Ministerul Finantelor Publice;
- C.E.C.C.A.R. si Camera Auditorilor Financiari;
- Legislatia relevantă

55. Evaluarea controlului intern: conţinut, etape.

Când estimează că poate să se sprijine pe fiabilitatea controlului intern pentru a limita intinderea sondajelor
sale şi a controalelor proprii asupra conturilor, auditorul va verifica funcţionarea acestui control intern.
Auditorul efectuează un studiu şi o evaluare a sistemelor considerate semnificative în scopul identificării
controalelor interne pe care doreşte să se sprijine, pe de o parte, precum şi riscurile de eroare în tratarea
datelor şi informaţiilor pe de altă parte. Toate acţiunile intreprinse de auditor în această etapă sunt concentrate
asupra a trei întrebări care furnizează baza de apreciere a sistemului de control intern:
- care sunt procedurile efective, în funcţiune, care au ca obiectiv realizarea unui control intern
eficient?
- aceste proceduri sunt aplicate?
- în ce masură aceste proceduri satisfac realizarea unui bun control intern şi deci pot conduce la
elaborarea de documente financiar-contabile corecte?
Auditorul nu trebuie să verifice ansamblul controlului intern, ci numai acele elemente ale acestuia pe care vor
sa se sprijine, alcătuind în acest sens un program de verificare a controlului intern.
Obiectivul urmărit prin aprecierea controlului intern este de a determina în ce măsură auditorul se poate
sprijini pe acest control pentru a-şi putea defini natura, întinderea şi calendarul lucrărilor şi intervenţiilor sale.
Etapele aprecierii controlului intern:
a) înţelegerea şi descrierea sistemelor semnificative;
b) confirmarea înţelegerii sistemului; testele de conformitate;
c) evaluarea riscurilor de eroare;
d) verificarea funcţionării controlului intern;
e) evaluarea preliminară; teste de permanenţă;
f) evaluarea finală şi incidenţa asupra misiunii.

Majoritatea circumstantelor care afecteaza independenta se datoreaza relatiilor de afaceri si financiare cu

angajatii clientului aflati in pozitia de a exercita o influenta directa asupra profesionistului contabil.Regula de
baza in cazul in care circumstantele privind amenintarea la adresa independentei sunt semnificative este:
inainte de acceptarea misiunii se procedeaza astfel: -se intreprind diligentele necesare pentru eliminarea acelor
circumstante;sau ,daca nu este posibil, - se refuza acceptarea sau continuarea misiunii. Multe amenintari se
impart in urmatoarele categorii:- de interes propriu; - de autoexaminare (autocontrol);- de favorizare; -de
familiaritate;-de intimidare. Masurile de protectie care ar putea elimina sau reduce amenintarile la un nivel
acceptabil se impart in doua mari categorii: I.masuri de protectie generate de profesie, legislatie sau
reglementari; II.masuri de protectie in mediul de lucru.

59. Ce sunt şi ce rol au normele contabile?

Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilităţii care
sunt, de regulă, organisme de interes public, autonome.
Normele contabile sunt comune şi obligatorii pentru toţi cei care stabilesc, controlează şi utilizează situaţiile
financiare. Entităţile care au obligaţia de a stabili situaţii financiare sunt cele prevăzute la art. 1 din Legea
Contabilităţii. Cei care controlează sunt prevăzuţi prin legislaţia fiecărei ţări (auditori, cenzori) şi au ca
referinţă în activitatea lor normele contabile.
Situaţiile financiare sunt destinate să satisfacă nevoile comune de informaţii ale unei game largi de utilizatori.
Pentru mulţi utilizatori aceste situaţii financiare constituie singura sursă de informaţii complementare care să
le satisfacă nevoile.
Aceste situaţii financiare trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referinţele următoare:
- standarde internaţionale de raportare financiară;
- standarde sau norme contabile naţionale;
- alte referinţe contabile bine precizate şi recunoscute, aplicate pentru elaborarea şi prezentarea
situaţiilor financiare.
Normele contabile internaţionale sunt stabilite de IASCF (Fundaţia Comitetului pentru Standarde
Internaţionale de Contabilitate) şi sunt denumite generic Standardele Internaţionale de Raportare Financiară
(IFRS) care cuprind:
- Standardele Internaţionale de Raportare Financiară emise de IASB (IFRS);
- Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS);
- standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC;
- alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC.

Norma contabila reprezinta o regula sau mai multe reguli constituite ca sistem de referinta pentru productia
de informatii contabile si validarea sociala a situatiilor financiare (rapoarte financiare, doc. ctb de sinteza sau
bilant contabil).
Rolul normelor contabile: este de a asigura comparabilitatea in timp si spatiu a relevantei si credibilitatii a
informatiilor contabile.

60. Ce semnifică competenţa profesională şi prudenţa.

Presupune ca profesionistul contabil detine competentele necesare , specifice misiunii pe care o are de
indeplinit si satisface concomitent cele doua cerinte : obtinerea si mentinerea competentei.
Obligatii – mentinerea cunostintelor si aptitudunilor profesionale la nivelul necesar astfel incat clientii sau
angajatorii lor sa fie siguri ca primesc servicii profesionale competente
- sa actioneze cu prudenta in conformitatea cu standardele tehnice si profesionale atunci cand ofera
servicii profesionale
Competenta profesionala poate fi impartita in doua faze separate:
- obtinerea unui nivel de competenta profesionala
- mentinerea unui nivel de competenta profesionala
Dezvoltarea profesionala continua elaboreaza si mentine capacitatile care ii permit unui profesionist contabil
sa desfasoare o activitate competenta intr-un mediu profesional.
Seriozitatea include responsabilitatea de a actiona in conformitate cu prevederile unei sarcini, cu atentie si
meticulozitate, tinand cont de un interval de timp.
Un profesionist contabil are o datorie permanentă de a-si mentine cunostintele si aptitudinile profesionale la
nivelul necesar pentru a se asigura că un client primeste servicii profesionale competente, bazate pe ultimele
evolutii din practică, legislatie si tehnică. Un profesionist contabil ar trebui să actioneze cu prudentă si în
conformitate cu standardele tehnice si profesionale aplicabile în furnizarea de servicii profesionale.

61. Programul de control: rol, conţinut, forme de prezentare.

Nu există un program standard de control al conturilor deoarece acest program depinde exclusiv de rezultatele
etapelor precedente şi de caracteristicile fiecărei intreprinderi.
După cum s-a văzut, etapa de cunoaştere a intreprinderii a permis determinarea domeniilor semnificative, a
zonelor de risc şi a naturii operaţiilor; în etapa referitoare la aprecierea controlului intern, auditorul a avut
posibilitatea identificării existenţei controlului intern pe care se poate sprijini şi verificării modului de
funcţionare a acestuia. Numai în funcţie de aceste fluxuri de informaţii şi de gradul de fiabilitate al lor
auditorul îşi stabileşte programul de control al conturilor care, aşa cum s-a mai amintit, poate fi restrâns sau
extins.
Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune şi foaia de sinteză a aprecierii
controlului intern, documente ce asigură legătura cu etapele precedente.
Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specială, care conţine rubricile următoare:
- lista controalelor de efectuat, ordonată pe secţiunile situaţiilor financiare; aceste controale trebuie
cât mai bine detaliate pentru a fi uşor de identificat documentele şi informaţiile necesare a se solicita
intreprinderii;
- întinderea eşantionului: ţinând seama de pragul de semnificaţie şi de evenimentele erori ce pot fi
descoperite, este indicat ca în această coloană să se menţioneze volumul sondajelor de efectuat pentru
controlul respectiv;
- indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantă, având în vedere că, calitatea
unui control depinde de data la care s-a efectuat. Această coloană va fi completată pe măsura
avansării programului de control, ceea ce permite urmărirea cronologică a lucrărilor;
- o referinţă pentru foaia de lucru;
- probleme întâlnite: această coloană se foloseşte pentru supervizarea lucrărilor şi pentru a stabili
sinteza rezultatelor controalelor.
67. Tehnica observării fizice.
Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ, însă ea nu aduce decât o
parte din elementele probante necesare şi anume numai existenţa bunului respectiv; celelalte elemente
probante ca; proprietatea asupra bunului,valoarea atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.
Acţiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea că:
- intreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condiţii de
fiabilitate; această fază a intervenţiei constă în studierea procedurilor de inventariere şi se situează
deci înaintea inventarierii propriuzise;
- aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în verificarea faptului
că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile şi se situează în timpul
inventarierii propriu-zise;
- lucrările de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); această fază constă în a controla
dacă cantităţile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor şi se situează deci după
inventarierea propriu-zisa.

73. Competenţ profesională şi responsabilitatea când se utilizează lucrările unui alt expert.
Liber-profesioniştii contabili trebuie să evite să presteze servicii profesionale fără o competenţă adecvată, în afară de
cazul când beneficiază de sfaturi avizate si de o asistenţă care să le permită să presteze servicii de calitate. Dacă un
profesionist contabil nu posedă competenţele necesare într-un domeniu specific în cadrul misiunii sale, acesta poate
solicita sfaturi tehnice de la specialişti (alţi profesionişti contabili, avocaţi, ingineri, geologi sau alţi experţi), în acest
caz, deşi profesionistul contabil se sprijină pe competenţele tehnice ale specialistului consultat, acesta din urmă nu
cunoaşte în mod necesar regulile de etică ale profesiunii. Intrucât profesionistului contabil îi revine, în întregime, res-
ponsabilitatea pentru serviciul prestat, el trebuie să se asigure că regulile de etică au fost respectate de către expertul
consultat. El trebuie să se asigure că expertul consultat este la curent cu regulile de etică, mai ales cu principiile
fundamentale ale profesiei; aceste principii se aplică la orice misiune la care participă aceşti experţi. Această
asigurare se poate obţine: fie cerând experţilor respectivi să citească regulile de etică; fie cerând experţilor o
confirmare scrisă asupra bunei înţelegeri a regulilor de etică; fie dând sfaturi dacă apar conflicte potenţiale.
Când profesionistul contabil nu are asigurarea că regulile de etică sunt cunoscute şi respectate, el trebuie să refuze
încredinţarea misiunii sau să o întrerupă (dacă a început).
 74. Rolul raportlui de audit.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 700 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi
modalităţile lor de aplicare cu privire la forma şi conţinutul raportului auditorului independent emis pe baza
concluziilor rezultate din auditarea situaţiilor financiare ale unei entităţi (misiunea de bază). Cele mai multe
din prevederile acestui standard pot fi adaptate la rapoartele emise şi în cazul unor misiuni de audit diferite de
misiunea de bază.
Raportul de audit are un triplu rol:
- instrument de comiunicare cu utilizatorii situaţiilor financiare emise de entitatea auditată, respectiv
cu publicul, precum şi cu acţionarii pentru decizii economice;
- instrument de confirmare a încrederii publicului şi acţionarilor în situaţiilor financiare prezentate de
o entitate;
- instrument de identificare a responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea entităţii auditate.
Răspunderea conducerii entităţii auditate se referă la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
Responsabilităţile auditorului sunt de trei naturi:
 responsabilitatea de bază; pentru opinia sa în legătură cu situaţiile financiare auditate;
 responsabilităţi secundare care au următoarele caracteristici: rezultă din texte de legi, reglementări
diverse sau norme ale organismului profesional; nu necesită tehnici şi proceduri diferite de cele
folosite pentru misiunea de audit de bază; nu presupune exprimarea unei opinii distincte (opinia este
implicită ca, de exemplu, răspunsul la obligaţia legală de verificare dacă registrele contabile au fost
ţinute corect şi la zi);
 responsabilităţi adiţionale care au următoarele caracteristicii: rezultă din texte de legi şi alte
reglementări, pot fi abordate tehnici şi proceduri care nu sunt obligatorii pentru misiunea de bază;
presupun exprimarea în mod explicit a unei opinii sau concluzii; raportarea se poate face separat sau
poate fi integrată în raportul de audit (în cuprins sau în anexe la acesta). De exemplu, conformitatea
cu unele reglementări specifice (piaţa de capital, bănci, asigurări etc.) sau raportul asupra controlului
intern.

75. Cum poate fi definit superprofitul aferent întreprinderii?

Superprofitul a reprezinta profitul suplimentare asigurat de o intreprindere pentru capitalurile investite
in activele sale fata de un plasament, de o marime egala, remunerate la rata medie a pietei.

76. Cum se determină şi ce semnificaţie au fluxurile de trezorerie în evaluarea unei

întreprinderi?
Fluxurile de trezorerie sunt acele profituroi ale intrepr. Care sunt disponibile tuturor furnizorilor de capital
catre intreprindere dupa analizarea restrictiilor de distributie conform legii societarilor.
Fluxul de trezorerie reprezintă profiturile întreprinderii după scăderea cheltuielilor si impozitelor pe
imobilizări, dar înaintea dobânzii.
FLUXUL DE TREZORERIE SE POATE STABILI INDIRECT:
Profit (pierdere) pe an
+ dobânda pe datoria la terţi
- economia la impozitul aferent întreprinderii datorata deductibilităţii dobânzii pentru datoria la terti
+impozitul pe venit care poate fi compensate
+ deprecierea si alte cheltuieli care nu sunt in numerar
- venituri care nu aduc numerar
- cheltuieli de capital
+/- deducerea/creşterea fondului de rulment, inclusiv a lichidităţilor/datoriilor
Flux de trezorerie

78. Confirmarea externă (directă).

Este o procedură care constă în a cere unui terţ având legături de afacere cu intreprinderea verificată, să
confirme direct auditorului informaţiile privind existenţa operaţiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea
de a determina condiţiile şi întinderea acestei proceduri.
Procedura se demarează cu acordul conducerii intreprinderii supusă controlului; dacă aceasta nu se arată
favorabilă pentru o astfel de procedură, auditorul se poate găsi în una din următoarele două situaţii:
- sau consideră că tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probă;
- sau consideră că alte controale nu-l conduc la elemente probante faţă de limitele impuse de
conducerea intreprinderii, care va suporta consecinţele necesare cu privire la certificare.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 505 defineşte principalele cazuri în care auditorul are obligaţia să
procedeze la folosirea tehnicii confirmării directe:
- confirmarea unor cauze în baza cărora s-au realizat unele tranzacţii;
- confirmarea de către bănci a soldurilor conturilor şi alte informaţii considerate necesare;
- confirmarea conturilor de clienţi şi debitori;
- confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignaţie şi alte stocuri la terţi;
- valori imobiliare cumpărate prin intermediari financiari;
- împrumuturi de la terţi;
- confirmarea soldurilor costurilor de furnizori şi creditori.
Confirmarea poate să fie pozitivă, atunci când terţul solicitat îşi exprimă acordul asupra informaţiei primită
sau furnizează chiar el informaţia, sau negativă, atunci când terţului solicitat I se cere să nu răspundă decât în
cazul în care nu este de acord cu informaţia care i s-a prezentat.
Auditorul trebuie să ia în consideraţie orice fapt de natură să pună în discuţie fiabilitatea răspunsului obţinut la
cererea de confirmare externă (directă).
Procedurile şi principiile fundamentale, precum şi modalităţile lor de aplicare, în legătură cu utilizarea de
către auditor a procedurii confirmării externe (directe) ca mijloc de obţinere a elementelor probante, sunt
reglementate prin Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr.505, aplicabil începănd cu auditul situaţiilor
financiare ale anului 2001.

29. Tehnica observării fizice.

Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ, însă ea nu aduce decât o
parte din elementele probante necesare şi anume numai existenţa bunului respectiv; celelalte elemente
probante ca; proprietatea asupra bunului,valoarea atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.
Acţiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea că:
- intreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în condiţii de
fiabilitate; această fază a intervenţiei constă în studierea procedurilor de inventariere şi se situează
deci înaintea inventarierii propriuzise;
- aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în verificarea faptului
că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect procedurile şi se situează în timpul
inventarierii propriu-zise;
- lucrările de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); această fază constă în a controla
dacă cantităţile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor şi se situează deci după
inventarierea propriu-zisa.

80. Opinia defavorabilă:motive, mod de prezentare.

O astfel de opinie datorată de exemplu dezacordului asupra principiilor contabile, se poate prezenta astfel:
“Astfel, cum este explicat în nota “X”, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această practică
nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale.
Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi a unei cote de …. pentru clădiri şi …. pentru utilaje,
trebuia să se ridice la suma de …., pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… . În consecinţă,
amortismentele cumulate trebuiau să se ridice la …. mil. lei, iar pierderea exerciţiului şi pierderile cumulate la
…. mil. lei.
După părerea noastră, datorită incidenţei faptelor menţionate în paragraful precedent, situaţiile financiare nu
dau o imagine fidelă situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200…, contului de profit şi pierdere,
pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi nu sunt conforme cu prevederile legale şi statutare.”

81. Cum influenţază raportul de schimb al monedei naţionale valoarea unei întreprinderi?
 Raportul de schimb al monedei nationale, influenteaza valoarea întreprinderii astfel:
- influenţează rata de actualizare prin riscul deprecierii menedei naţionale
- Influenţează bilanţul economic prin evaluarea elementelor monetare la cursul de schimb de la data
efectuării evaluării

84. Elementele probante: definiţie, rol, criterii de apreciere.

Potrivit Standardelor Internaţionale de Audit, elementele probante într-o misiune de audit (“audit evidence”
sau “eléments probants”) reprezintă informaţii obţinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care acesta
îşi fondează opinia; aceste informaţii constau în documente justificative şi documente contabile care stau la
baza situaţiilor financiare şi care sunt coroborate cu informaţii din alte surse.
Elementele probante sunt obţinute printr-o combinare adecvată a testelor de procedură cu controalele
substantive sau numai prin controalele substantive. Testele de procedură sunt testele care permit obţinerea de
elemente probante privind eficacitatea conceperii şi funcţionării sistemelor contabile şi de control intern.
Controalele substantive sunt controale proprii ale auditorului în contabilitatea intreprinderii şi constau în
proceduri care urmăresc obţinerea elementelor probante prin care sunt detectate anomalii semnificative în
situaţiile financiare; ele sunt de două tipuri:
- controale privind tranzacţiile, operaţiile şi soldurile conturilor;
- proceduri analitice care constau în analiza tendinţelor şi ratiourilor (rapoartelor) semnificative,
examenul variaţiilor şi examene de coerenţă cu alte informaţii.
În funcţie de credibilitatea informaţiilor obţinute în etapele precedente, auditorul stabileşte programele de
control a conturilor pe baza cărora să poată obţine elementele probante necesare fundamentării opiniei sale.
Această etapă a misiunii are, deci, ca obiectiv reunirea elementelor probante pentru a putea exprima o opinie
motivată asupra conturilor anuale, ceea ce presupune asigurarea respectării regulilor legale şi regulamentare
de către intreprindere şi anume:
- regulile de prezentare şi de evaluare stipulate în normele legale şi în cele profesionale;
- reguli de prudenţă;
- regulile referitoare la inventarieri;
- reguli de ţinere a registrelor şi a contabilităţii;
- existenţa activelor şi faptul că acestea aparţin intreprinderii;
- pasivele patrimoniale, veniturile şi cheltuielile privesc intreprinderea în cauză.
Elementele probante trebuie să îndeplinescă cumulativ două condiţii de calitate pentru a putea să stea la baza
fondării unei opinii: să fie suficiente şi să fie juste (adecvate).
Caracterul suficient se stabileşte în raport cu numărul de elemente probante colectate; caracterul just se
apreciază în raport cu gradul de adecvare, cu pertinenţa, fiabilitatea lor. În mod normal, auditorul consideră
necesar să se sprijine pe elemente probante care nu sunt concludente prin ele însele, dar care contribuie la
elaborarea convingerii sale. El poate deseori să fie determinat să caute elemente probante de sursă sau natură
diferită pentru a corobora o aceeaşi afirmaţie.
Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, să permită auditorului să-şi facă o opinie cu privire la situaţiile
financiare. În general, auditorul nu examinează totalitatea informaţiilor la care are acces pentru a-şi forma
opinia, în măsura în care el poate ajunge la o concluzie cu privire la soldul unui cont, o categorie de operaţii
sau un control intern, aplicând tehnici de sondaj bazate pe raţionament profesional sau eşantion statistic.
Factorii care influenţează raţionamentul auditorului în legătură cu ceea ce constituie elemente probante
suficiente cuprind:
- Importanţa riscului de inexactitate; acest risc poate depinde de:
 natura elementelor în cauză;
 adecvarea controlului intern;
 natura activităţilor realizate;
 existenţa unor situaţii susceptibile de a exercita o influenţă neobişnuită asupra
conducerii intreprinderii;
 situaţia financiară a intreprinderii.
- Importanţa relativă a elementului avut în vedere, ţinând seama de ansamblul informaţiilor bilanţului
contabil.
- Experienţa căpătată în cursul unor auditări anterioare.
 - Concluziile procedurilor de audit, în special descoperirea eventuală a unor fraude sau erori.
- Tipul de informaţie disponibilă.
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la testele de procedură, aspectele sistemelor contabile şi de
control intern asupra cărora auditorul va strânge elemente probante se referă la:
- conceperea sistemelor contabile şi de control intern; sunt aceste sisteme concepute de o manieră
care să prevină sau să detecteze şi corecteze anomalii semnificative?
- funcţionarea sistemelor contabile şi de control intern; aceste sisteme au funcţionat de o manieră
satisfăcătoare pe toată perioada?
În colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de conformitate, auditorul se asigură de
posibilitatea obţinerii unor afirmaţii în materie:
 de existenţă: controlul intern există?
 de eficacitate: controlul intern funcţionează eficace?
 de permanenţă: controlul a funcţionat eficace pe toată perioada în cursul căreia auditorul înţelege
să se sprijine pe el?
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie să determine
dacă elementele rezultate din aceste controale precum şi din testele de procedură sunt suficiente şi adecvate
pentru a stabili dacă la elaborarea situaţiilor financiare de către conducerea întreprinderii au fost întrunite
criteriile următoare:
 de existenţă: un element al activului sau pasivului există la un moment dat;
 de drepturi şi obligaţii: un element de activ este un drept al intreprinderii iar un element de pasiv
este o obligaţie pentru intreprinderea dată, la un moment dat;
 de apartenenţă (de realitate) tranzacţiile sau evenimentele se referă la intreprinderea dată şi s-au
produs în cursul perioadei respective;
 de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzacţiile sau evenimentele au fost înregistrate şi toate
faptele importante au fost menţionate;
 de evaluare: înregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a făcut la valoarea lor de inventar;
 de măsurare: o operaţie sau un eveniment este înregistrată la valoarea sa de tranzacţionare şi un
venit sau o cheltuială aparţin perioadei;
 de prezentare si publicitate: o informaţie este prezentată, clasată şi descrisă conform
referenţialului contabil aplicabil.
Obţinerea de elemente probante privind o informaţie dată, de exemplu, existenţa de stocuri, nu scuteşte
obţinerea de elemente probante pentru o altă afirmaţie, de exemplu, evaluarea lor.
Auditorul poate obţine un grad de certitudine mai ridicat atunci când elementele probante adunate, de origine
şi de natură diferite, sunt concordante. În acest caz, auditorul poate obţine un grad de certitudine global
superior celui pe care îl obţine din fiecare din elementele probante luate izolat. Invers, atunci când elementele
probante obţinute din surse diferite nu sunt concordante între ele, poate fi necesară folosirea unor proceduri
suplimentare în scopul rezolvării contradicţiei.
Trebuie să existe un raport rezonabil între costul pentru obţinerea unor elemente probante şi utilitatea
informaţiei obţinute. Cu toate acestea, dificultăţile şi costurile suportate pentru a controla un element deosebit
nu pot justifica valabil, prin ele însele, omisiunea unei proceduri.
Atunci când auditorul are dubii legitime cu privire la o informaţie care prezintă o importanţă semnificativă, el
trebuie să se străduiască să obţină elemente probante suficiente pentru a elimina aceste dubii. Dacă nu este în
măsură să obţină aceste elemente probante suficiente, el nu trebuie să formuleze o opinie fără rezervă.

86. Planul de misiune: conţinut, rol.

După cunoaşterea particularităţilor intreprinderii, profesionistul contabil are posibilitatea să îşi orienteze
misiunea în funcţie de domeniile şi sistemele semnificative; această orientare are ca obiectiv identificarea
riscurilor care pot avea o incidenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare şi deci asupra programării şi
planificării misiunii de audit, permiţând:
- determinarea naturii şi întinderii controalelor în raport cu pragul de semnificaţie ales;
- organizarea lucrărilor de audit astfel încât să fie atins obiectivul de a certifica situaţiile
financiare în mod raţional, cu maxim de eficacitate şi în cadrul termenelor convenite cu
clientul.
Planul de misiune este în fapt programul general de muncă în care sunt sintetizate toate informaţiile obţinute
pe baza cărora să poată fi orientată şi planificată misiunea de audit. Este documentul care serveşte ca
instrument de bază pentru toţi intervenanţii de-a lungul întregii misiuni de audit.
Redactarea planului de misiune şi pe această bază a programului de muncă presupune:
- alegerea membrilor echipei în funcţie de experienţa şi cunoştinţele lor în sectorul de activitate al
intreprinderii;
- repartizarea lucrărilor pe oameni, în timp şi în spaţiu (subunităţi, filiale în ţară şi în străinătate etc.);
- utilizarea lucrărilor realizate de auditorul intern al intreprinderii de alţi auditori externi sau experţi;
- coordonarea cu auditorii de la societăţile-surori şi de la societatea-mamă;
- solicitarea de specialişti pentru studierea sistemelor şi datelor informatizate în orice alte domenii
(juridic, fiscal, tehnic etc.);
- calendarul şedinţelor AGA şi CA;
- termenul de depunere a raportului.
Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la: lucrările de
efectuat, mijloacele necesare, datele intervenţiilor în teren, rapoarte şi relaţii de stabilit, bugetul de timp şi
costurile angajate.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 300 intitulat “Planificarea lucrărilor de audit” prevede obligaţia
planificării activităţii de audit ca o măsură de asigurare că această activitate se realizează de o manieră
eficientă.
IAS nu prevede un anumit model al planului de misiune (planului de audit), forma şi fondul acestuia variind
în funcţie de talia intreprinderii, complexitatea auditului, metodologia şi tehnologia specificată utilizată de
auditor; din planul de misiune nu pot lipsi informaţii care se referă la: cunoaşterea activităţilor intreprinderii,
înţelegerea sistemului contabil şi de control intern, riscul şi pragul de semnificaţie, natura calendarului şi
întinderea procedurilor de audit şi coordonarea, conducerea, supravegherea şi revizuirea lucrărilor.

88. Care sunt normele de referinţă în auditul situaţiilor financiare?

În auditul situaţiilor financiare ale unei entităţi sunt folosite două categorii de norme de referinţă: norme
contabile şi norme de audit.

87. In ce constă metoda fluxurilor de disponibilităţi actualizate?

Metoda DCF consta in însumarea fluxurilor de disponibilitati care raman in fiecare an in unitate, pana in
anul ,,n”, când se apreciază ca proprietarul ar trebui sa-si reconsidere modul de abordare a afacerii sale; in
acest an ,,n” se stabileşte valoarea reziduala a activului sau a întreprinderii
101. Cazuri de dezacord cu condicerea întreprinderii-client.
Auditorul, folosind mijloacele pe care le-a considerat necesare, a constatat o iregularitate contabilă pe care
conducerea întreprinderii refuză să o corecteze. Acest dezacord poate fi important şi să influenţeze
certificarea. Pot fi, de exemplu, dezacorduri privind:
- insuficienţa provizioanelor pentru deprecierile de stocuri şi creanţe;
- stocuri supraevaluate sau subevaluate datorită unor erori în calculul costurilor producţiei sau în
determinarea mărimii stocului (cantităţilor)
- nerespectarea principiului independenţei exerciţiului;
- neluarea în considerare a evenimentelor posterioare care confirma sau infirmă o situaţie existentă la data
închiderii exerciţiului;
- neluarea în considerare a principiului prudenţei prin supraevaluarea activelor;
- erori în clasarea terţilor (clienţi incerţi menţinuţi ca clienţi obisnuiţi).
Auditorul certifică “cu rezervă” atunci când iregularitatea este semnificativă, dar importanţa ei nu este
suficientă pentru a considera că situaţiile financiare nu sunt corecte şi sincere şi că nu dau o imagine fidelă
asupra poziţiei şi situaţiei financiare precum şi rezultatului exerciţiului.
Oricare ar fi natura neregularităţilor, auditorul îşi prezintă în raport opinia, precizand:
- natura dezacordului;
- postul şi suma respectivă;
- influenţa asupra rezultatului net.
 102. Care ar fi motivele pentru care acţionarii ar accepta un preţ de vânzare negative pentru o
întreprindere redresabilă (în locul opţiunii faimentului) ?
Actionarii ar accepta un pret de vanzare negativ in locul optiunii falimentului in cazul reorientarilor strategice,
in perspectiva rentabilizarii societatii intr-o modalitate diferita de activitatea istorica efectuata de
întreprindere. In acest caz, numai valorile activului net constituie o referinta.

103. Ce obligaţii are din punct de vedere fiscal o persoană fizică ce achiziţionează un imobil?
Persoanele fizice care au achiziţionat, în perioada 2005 – 2009, de la alte persoane fizice, imobile noi
sau terenuri construibile nu au obligaţia plăţii TVA.  Această plată a taxei pe valoare adaugată este în obligaţia
vânzătorilor – persoane fizice.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală precizează că persoanele fizice care au vândut terenuri construibile
şi construcţii noi, cu caracter de continuitate, aveau obligaţia înregistrării în scopuri de TVA (în condiţiile
prevăzute la art. 152 din Codul fiscal sau înainte de începerea activităţii economice conform prevederilor art.
153 din Codul fiscal) şi plăţii TVA la bugetul de stat aferentă livrărilor.
Persoanele fizice, care au achiziţionat construcţii noi şi terenuri construibile în scop personal, nu au obligaţia
plăţii taxei pe valoare adăugată .
Incepând cu 1 ianuarie 2010, persoanele fizice care au efectuat tranzacţii cu construcţii noi şi terenuri
construibile în perioada 2005 - 2009, chiar dacă nu au fost înregistrate ca plătitori de TVA la momentul
iniţierii construcţiilor, îşi pot deduce taxa pe valoare adaugată aferentă cheltuielilor efectuate, în primul decont
depus după înregistrare sau într-un decont ulterior, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul controlului
organelor fiscale.

104. Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului tehnic, tehnologic şi de exploatare.

Obiectivul consta in stabilirea măsurii in care mijloacele de producţie materiale răspund nevoilor actuale
sau viitoare ale întreprinderii sau ale potenţialului cumparator.

Constatări
- se impune cunoaşterea potenţialului de producţie la un moment dat si evoluţia sa in timp;
- stabilirea dinamicii imobilizărilor;
- stabilirea nivelului de amortizare;
- stabilirea nivelului de productivitate;
- analiza potenţialului de cercetare-dezvoltare pentru a putea determina strategia de viitor
previzibil a întreprinderii;

Concluziile se prezintă sub forma:

 Oportunităţilor
 Riscurilor
 Punctele forte ca de ex: o buna utilizare a capitalului de producţie;utilaje moderne, produse
si servicii competitive
 puncte slabe ca de ex: o planificare defectuasa a producţiei, o conducere defectuasa a
aprovizionării si transporturilor, probleme de calitate a produselor si serviciilor.

105. In ce ordine vor fi plătite creanţele în cazul falimentului?

1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile
necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor
persoanelor angajate in conditiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 si ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor
prevazute la art. 102 alin. (4);
2. creantele izvorate din raportul de munca;
3. creantele reprezentand creditele, cu dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de institutii de credit dupa
deschiderea procedurii, precum si creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea
procedurii;
4. creantele bugetare;
5. creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in baza unor obligatii de intretinere,
alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;
6. creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul-sindic pentru intretinerea debitorului si a familiei
sale, daca acesta este persoana fizica;
7. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de
produse, prestari de servicii sau alte lucrari, precum si din chirii;
8. alte creante chirografare;
9. creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta:
a) credintele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din
capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor, ori, dupa caz, de catre un
membru al grupului de interes economic;
b) creantele izvorand din acte cu titlu gratuit.

106. Rolul bilanţului în diagnosticul de evaluare.

Bilanţul contabil este documentul contabil de sinteza prin care se prezintă activul si pasivul unităţii
patrimoniale, precum si rezultatele perioadei pentru care se întocmeşte, potrivit legii.
Bilanţul contabil este sursa de date ce se prelucrează pentru realizarea diagnosticului contabil si financiar.

107. In cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă, ce obligaţie are
lichidatorul?
In cazul in care societatea aflata in lichidare este in stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara
deschiderea procedurii insolventei. In conditiile legislatiei insolventei, creditorii vor putea cere deschiderea
procedurii insolventei fata de societatea aflata in curs de lichidare

108. Cum explicaţi necesitatea unui Cod etic în audit?

Necesitatea Codului constă în :
1. necesitatea garantării unei calităţi optime a serviciilor;
2. conservarea încrederii publicului în profesie;
3. asigurarea protecţiei, atăt a profesionistului contabil căt şi a terţilor beneficiari sau utilizatori ai
serviciilor acestuia;
4. confirmarea de autoritate a lucrărilor effectuate de profesioniştii contabili;
5. necesitatea asigurării apărării onoarei şi independenţei profesionistului contabil şi a organismului din care
face parte.

109. Cum se evaluează acţiunile deţinute de întreprindere la capitalul altor întreprinderi?

Actiunile detinute de intreprindere in capitalul altor societati se evalueaza astfel:
- atunci cand pachetul este minoritar, prin capitalizarea dividendelor procurate de acestea;
- canda pachetul este majoritar se poate aplica aceeasi metoda sau se procedeaza la evaluarea globala a
societatii in care s-a investit si pe aceasta baza se determina valoarea unui titlu respective a pachetului;

Titlurile de participare se evalueaza atunci cand pachetul este minoritar, prin capitalizarea dividendelor
procurate de acestea; cand pachetul este majoritar se poate aplica aceeasi metoda sau se procedeaza la
evaluarea globala a societatii in care s-a investit si, pe aceeasi baza, se determina valoarea unui titlu si
valoarea pachetului.

110. Definiţi capacitatea beneficiară a unei întreprinderi şi prezentaţi formele de exprimare a

acesteia.
Capacitatea beneficiara înseamnă aptitudinea unei întreprinderi de a genera un beneficiu dat, in viitorul
apropiat, in condiţii de motivare si de gestiune considerate normale, identice cu cele din ultimii ani, daca
nici-o schimbare semnificativa nu a avut loc = randamentul totalitarii capitalurilor care finanţează
întreprinderea
 Capacitatea beneficiara se poate exprima prin următorii indicatori:
- profit brut (diagnosticul financiar-contabil);
- profitul net se foloseste in evaluari prin metode bazate pe capitalizarea veniturilor;
- dividend folosit in evaluari bazate pe randamentul capitalului;
- prin flux de trezorerie sau cash-flow folosit in evaluarile bazate pe actualizarea fluxurilor
degajate de întreprindere.

111. Ce înţelegeţi prin audit în general; dar prin audit financiar, dar prin audit statutar?
Noţiunea de audit în general semnifică revizia conturilor realizată de experţi independenţi în vederea
exprimării unei opinii asupra regularităţii şi sincerităţii acestora.
Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei opinii
responsabile şi independente prin raportarea la un criteriu (standard, normă) de calitate.

Semnificaţia auditului financiar: dacă este vorba de “audit financiar care conduce la certificarea situaţiilor
financiare”, fără nici o îndoială este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau auditul statutar.
Denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de
exemplu:
- auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii;
- auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora
în situaţiile financiare;
- auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislaţiei
sociale;
- auditul financiar asupra situaţiei fiscale;
- auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea creanţelor îndoielnice
s-a făcut de o manieră prudentă etc.
Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare şi orice studiu asupra unei secţiuni sau a unei părţi din
contabilitate sau din situaţiile financiare ale unei entităţi poate fi calificată ca “audit financiar”.
Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent
asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele,
clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifică în
totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice
intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale,
legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acţionari,
asociaţi).

112. Utilizarea lucrărilor unui alt auditor.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 600 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale şi
modalităţile lor de aplicare referitoare la utilizarea de către un auditor, în cadrul unei misiuni de audit de bază,
la o entitate a lucrărilor realizate de către un alt auditor, asupra situaţiilor financiare ale unuia sau mai multor
sub-grupuri incluse în situaţiile financiare ale acelei entităţi. El nu se aplică în cazul când doi sau mai mulţi
auditori sunt numiţi coauditori şi nici relaţiilor auditorului cu auditorul precedent.
Când auditorul principal utilizează lucrările unui alt auditor, auditorul principal trebuie să determine incidenţa
acestor lucrări asupra propriului său audit.
Auditorul principal este auditorul responsabil de examenul situaţiilor financiare ale unei entităţi. Expresia alt
auditor, desemnează auditorul – altul decât auditorul principal – responsabil de examenul informaţiilor
financiare ale unui subgrup, incluse în situaţiile financiare auditate de către auditorul principal.
a) Acceptarea misiunii de auditor principal
Auditorul trebuie să stabilească dacă participarea sa la lucrările de audit pe ansamblu este suficientă pentru a-i
permite să acţioneze ca auditor principal.
b) Proceduri puse în lucru de către auditorul principal
-evaluarea competenţei profesionale a altui auditor;
-obţinerea de elemente probante care dovedesc că lucrările acelui alt auditor răspund obiectivelor auditorului
principal în cadrul misiunii sale de audit.
Cunoscând contextul în care auditorul principal va folosi lucrările sale, celălalt auditor trebuie să
coopereze cu auditorul principal. De exemplu, acest alt auditor va aduce la cunoştinţa auditorului principal
orice aspect al activităţii sale care nu se poate realiza conform modalităţilor stabilite; la rândul său celălalt
auditor va fi informat despre orice problemă apărută în activitatea auditorului principal care poate avea o
incidenţă importantă asupra propriei sale activităţi
120. Definiţi valoarea actuală a unui bun.
Valoarea actuala a unui bun este valoarea actualizata a viitoarelor intrări nete de numerar, care urmează a
fi generate de derularea normala a activităţii întreprinderii.
Valoarea actuala = valoare de utilitate
125. Atribuţiile principale ale consiliului de supraveghere.
Art. 1539. - (1) Consiliul de supraveghere are următoarele atribuţii principale:
   a) exercită controlul permanent asupra conducerii societăţii de către directorat;
   b) numeşte şi revocă membrii directoratului;
   c) verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv şi cu hotărârile adunării generale a operaţiunilor de
conducere a societăţii;
   d) raportează cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu privire la activitatea de supraveghere
desfăşurată.

126. Rolul bilanţului funcţional în diagnosticul de evaluare.

Bilanţul este instrumentul de analiza, pe baza posturilor din bilanţ, a principalelor funcţii ale întreprinderii:
- funcţiile de investiţii,
- de exploatare si
- de trezorerie - in active si
- funcţia de finanţare in pasiv
128. Paragraful introductiv al raportului de audit statutar.
Acest paragraf cuprinde identificarea situaţiilor financiare auditate precum şi o menţiune a responsabilităţilor
conducerii entităţii auditate şi ale auditorului.
Raportul de audit trebuie să identifice situaţiile financiare ale entităţii, care au făcut obiectul auditului, cât şi
data şi perioada acoperite prin aceste documente.
Raportul trebuie să menţioneze că situaţiile financiare sunt în sarcina (responsabilitatea) conducerii entităţii şi
că responsabilitatea auditorului este ca, pe baza auditului efectuat, să exprime o opinie asupra acestor situaţii
financiare.
Situaţiile financiare constituie reprezentarea faptelor de către conducere. Pregătirea lor presupune că
direcţiunea face estimări contabile şi aduce judecăţi care au o incidenţă semnificativă, că ea stabileşte
principiile şi metodele contabile potrivite, care trebuie să fie utilizate pentru pregătirea situaţiilor financiare.
Dimpotrivă, responsabilitatea auditorului este de a audita aceste situaţii financiare, încât să poată exprima
asupra acestora o opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am procedat la auditarea situaţiilor financiare ale societăţii “X”, încheiate la 31 decembrie 200…, aşa
cum sunt prezentate în anexele la prezentul Raport. Aceste situaţii financiare au fost stabilite sub
responsabilitatea conducerii entităţii. Responsabilitatea noastră este, ca pe baza auditului nostru, să exprimăm
o opinie asupra acestor conturi anuale”.
132. Ce înţelegeţi prin perioada de referinţă a unei întreprinderi în evaluarea acesteia prin
rentabilitate.
Perioada de referinta corespunde perioadei de prognoza a intreprinderii, respective perioada la sfarsitul
careia proprietarii ar trebui sa-si modifice atitudinea fata de afacerea sa, adica sa provoace asemenea
schimbari in viata intreprinderii incat sa-I permita sa-si reia ciclul vietii.
Astfel de schimbari constau in masuri de restructurare cum ar fi: divizarea, asocierea, formarea de noi
societati comerciale, injectii de capital pentru modernizarea echipamentelor si tehnologiilor, pentru
reinnoirea produselor, etc.
 Din punctul de vedere al investitorului perioada de prognoza corespunde cu termenul de recuperare al
investitiei.

133. De către cine sunt numiţi membrii consiliului de supraveghere?

Art. 111. - (1) Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 5 luni de la
încheierea exerciţiului financiar.
   (2) În afară de dezbaterea altor probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este obligată:
   b) să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi
cenzorii;

134. Paragraful opiniei: tipuri de opinie.

Într-o misiune de audit de bază există două forme de exprimare a opiniei asupra situaţiilor financiare care au
aceeaşi valoare: “dau o imagine fidelă” sau “prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative”.
Exiztă 4 tipuri de opinie:
- opinia fără rezerve;
- opinia cu rezerve;
- opinia defavorabilă;
- imposibilitatea de a exprima o opinie.
136. Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare.
O astfel de opinie datorată limitării întinderii lucrărilor se poate prezenta astfel:
“Noi nu am fost în măsură să asistăm la inventarul fizic, nici să procedăm la confirmarea directă a conturilor
de clienţi, din cauza limitării întinderii lucrărilor noastre, impusă de către direcţiune.
Având în vedere importanţa faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimăm opinia asupra conturilor anuale.”

137. Care este rolul bilanţului economic în evaluarea unei întreprinderi?

Bilanţul economic oferă masa de date necesara aplicării metodelor de evaluare.
Bilanţul economic este instrumentul de lucru pe baza căruia se evaluează o întreprindere.
El prezintă patrimonial rentabilitatea întreprinderii actualizate şi corectate în funcţie de exigenţele pieţei, pe
baza constatărilor din diagnosticul de evaluare.
Expertul evaluator ţinând cont de faptul că:
- bilanţul contabil nu permite înţelegerea corectă a realităţii economice şi financiare a întreprinderii.
- valoarea netă contabilă - ca diferenţă între ceea ce ea posedă şi ceea ce ea datorează
- nu reflectă decât imperfect valoarea economică reală va aduce o serie de corecţii elementelor patrimoniale
(extracontabil), elaborând un bilanţ economic, care va oferi datele necesare, aplicării metodelor de evaluare.
Aceste corecţii trebuie realizate în raport cu:
- valoarea patrimonială de moment a fiecărui element
- de capacitatea potenţială de a produce profit.
142. Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare.
“După părerea noastră, conturile anuale dau o imagine fidelă (sau prezintă în mod sincer, în toate aspectele lor
semnificative), poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie 200… precum şi rezultatelor acestor
operaţii şi fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul închis la această dată, în conformitate cu normele
internaţionale (sau naţionale) de contabilitate”.

143. Explicaţi influenţa politicilor de amortizare asupra valorii întreprinderii.

Politica de amortizare influenţează valoarea întreprinderii astfel:
- stabilirea unor durate de viata mai lungi decat cele normale, influenţeze in sensul unei valori mai mari a
activelor si a întreprinderii
- stabilirea unor durate de viata mai scurte decât cele normale influenţează in sensul micşorării valorii
întreprinderii
- metodele de amortizare de asemenea influenţează, de exemplu daca in anul in care se face evaluarea
mijloacele fixe achiziţionate in acest an sunt amortizate accelerat influenţează întreprinderea, valoare
acesteia fiind mai mica decât daca ar fi utilizat metoda liniara.
146. Rolul şi importanţa dosarului permanent.
Unele informaţii şi documente primite sau analizate în cursul diferitelor etape ale misiunii pot fi folosite pe
toată durata mandatului. Ele nu au deci nevoie să fie cercetate în fiecare an. Clasarea lor într-un dosar separat,
dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioară după aducerea sa la zi.
Dosarul permanent permite deci evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de la un exerciţiu
la altul a elementelor de recunoaştere a intreprinderii.
152. Ce este auditul financiar? Dar auditul statutar?
Semnificaţia auditului financiar: dacă este vorba de “audit financiar care conduce la certificarea situaţiilor
financiare”, fără nici o îndoială este vorba de o parte din auditul legal, controlul legal sau auditul statutar.
Denumirea simplă de “audit financiar” poate fi folosită pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de
exemplu:
- auditul financiar al procedurilor informatizate de ţinere a contabilităţii;
- auditul financiar al operaţiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentară a acestora
în situaţiile financiare;
- auditul financiar al contabilizării cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislaţiei
sociale;
- auditul financiar asupra situaţiei fiscale;
- auditul financiar asupra conturilor de clienţi pentru a verifica dacă evaluarea creanţelor îndoielnice
s-a făcut de o manieră prudentă etc.
Altfel spus, orice analiză, orice control, orice verificare şi orice studiu asupra unei secţiuni sau a unei părţi din
contabilitate sau din situaţiile financiare ale unei entităţi poate fi calificată ca “audit financiar”.
O misiune de audit financiar poate fi prealabilă unei misiuni de audit operaţional sau unei misiuni de audit de
gestiune.
Din cele prezentate rezultă că sintagma “audit financiar” este mult mai cuprinzătoare decât cea de “audit
statutar”. Reglementarea europeană (Directiva a VIII-a) şi reglementările naţionale se referă numai la auditul
statutar, adică auditul asupra situaţiilor financiare ale entităţii. Din acest punct de vedere, considerăm că
folosirea sintagmei “audit financiar” în legislaţia românească în vigoare în locul celei de “audit statutar”
folosită în legislaţia europeană este de natură a crea confuzii.
Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent
asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele,
clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifică în
totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice
intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale,
legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acţionari,
asociaţi).
- respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.
Auditul financiar este acela de a da posibilitatea auditorului de a-si exprima opinia, daca situatiile financiare
sunt intocmite, sub toate aspectele semnificative, in conformitate cu un cadru general identificat de raportare
financiara. Pentru exprimarea acestei opinii, auditorul va folosi formula “ofera o imagine fidela” sau “
prezinta in mod corect sub toate aspectele semnificative”, aceste expresii fiind echivalente.
Prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent
asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra imaginii fidele,
clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a rezultatelor obtinute de aceasta.

154. Care sunt variantele teoretice de calcul matematic al capacităţii beneficiare a unei
întreprinderi?
Capacitatea beneficiara se poate calcula in una din urmatoarele variante:
- ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute si a profiturilor anuale corectate din
perioadele trecute si a profiturilor anuale previzionate;
- ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute;
 - ca medie a profiturilor anuale previzionate;
- ca medie a profiturilor anuale din unele perioade trecute si viitoare.

157. Prezentaţi modul de determinare a impozitului pe teren în cazul terenurilor situate în

intravilan ce au ca destinaţie teren pentru construcţii.
ART. 258 Calculul impozitului
(1) Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în
care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de
consiliul local.
(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă
terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în
hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:
|______________________________________________________________________________|
|Zona în |                        |
|cadrul  |                                       - lei/ha*) -  |
|locali- |_____________________________________________________________________|
|tăţii   |        Nivelurile impozitului, pe ranguri de localităţi             |
|        |_____________________________________________________________________|
|        |      0    |     I     |    II     |    III    |    IV    |    V     |
|________|___________|___________|___________|___________|__________|__________|
|    A   |   7.404   |   6.148   |   5.401   |   4.681   |   636    |   509    |
|________|___________|___________|___________|___________|__________|__________|
|    B   |   6.148   |   4.648   |   3.768   |   3.180   |   509    |   382    |
|________|___________|___________|___________|___________|__________|__________|
|    C   |   4.648   |   3.180   |   2.385   |   1.511   |   382    |   254    |
|________|___________|___________|___________|___________|__________|__________|
|    D   |   3.180   |   1.511   |   1.261   |     880   |   249    |   127    |
|________|___________|___________|___________|___________|__________|__________|
  
Norme metodologice:
78. (1) Impozitul pe teren se stabileşte anual în sumă fixă, în lei pe metru pătrat de teren, în mod
diferenţiat, în intravilanul şi extravilanul localităţilor, după cum urmează:
a) în intravilan:
1. pe ranguri de localităţi, identificate prin cifrele romane: 0, I, II, III, IV şi V;
2. pe zone, identificate prin literele: A, B, C şi D;
3. pe categorii de folosinţă, astfel cum sunt evidenţiate în tabloul prevăzut la pct. 80;
4. prin aplicarea nivelurilor şi a coeficienţilor de corecţie prevăzuţi la art. 258 alin. (2), (4) şi (5) din Codul
fiscal;
80. La încadrarea terenurilor pe categorii de folosinţă, în funcţie de subcategoria de folosinţă, se are în
vedere tabloul următor: _____________________________________________________________________
|    Categoria      |           Subcategoria               |  Simbol  |
|  de folosinţă     |           de folosinţă               |  (cod)   |
|___________________|______________________________________|__________|
| 1. Terenuri       | - construcţii                        |     C    |
| cu construcţii    | - curţi şi construcţii               |     CC   |
|                   | - diguri                             |     CD   |
|                   | - cariere                            |     CA   |
|                   | - parcuri                            |     CP   |
|                   | - cimitire                           |     CI   |
|                   | - terenuri de sport                  |     CS   |
|                   | - pieţe şi târguri                   |     CT   |
|                   | - pajişti şi ştranduri               |     CPJ  |
|                   | - taluzuri pietruite                 |     CTZ  |
|                   | - fâşie de frontieră                 |     CFF  |
|                   | - exploatări miniere şi petroliere   |     CMP  |
|                   | - alte terenuri cu construcţii       |     CAT  |
|___________________|______________________________________|__________|
81. (1) Pentru calculul impozitului aferent terenurilor situate în intravilanul localităţilor, atât în cazul
persoanelor fizice, cât şi în cel al persoanelor juridice, sunt necesare următoarele date:
a) rangul localităţii unde se află situat terenul;
b) zona în cadrul localităţii prevăzute la lit. a);
c) categoria de folosinţă;
d) suprafaţa terenului;
 e) în cazul terenului încadrat la categoria de folosinţă "terenuri cu construcţii", suprafaţa construită la sol a
clădirilor;
f) majorarea stabilită în condiţiile art. 287 din Codul fiscal pentru impozitul pe teren. (Nivelul impozitelor
şi taxelor locale prevăzute în prezentul titlu poate fi majorat anual cu până la 20% de consiliile locale,
judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 263
alin. (4) şi (5) şi la art. 295 alin. (11) lit. b) - d).
82. (1) Exemplu de calcul privind impozitul pe teren aferent anului 2007, în cazul unui teren amplasat în
intravilan, având categoria de folosinţă "terenuri cu construcţii":
A. Datele despre teren, potrivit structurii prevăzute la pct. 81 alin. (1):
a) rangul localităţii unde este situat terenul: 0;
b) zona în cadrul localităţii: A;
c) categoria de folosinţă: terenuri cu construcţii;
d) suprafaţa terenului: 598 mp;
e) suprafaţa construită la sol a clădirilor: 56 mp;
f) Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în anul 2006 pentru anul 2007, majorarea
impozitului pe teren cu 19% .
B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe teren, astfel cum rezultă din economia textului art.
258 alin. (2) din Codul fiscal:
1. Se determină suprafaţa pentru care se datorează impozit pe teren: din suprafaţa terenului deţinut în
proprietate se scade suprafaţa construită la sol, respectiv: 598 mp - 56 mp = 542 mp;
2. Se determină impozitul pe teren:
2.1. în tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3), la cap. III - impozitul pe terenurile amplasate în intravilan -
terenuri cu construcţii, în coloana "Nivelurile stabilite în anul 2006 pentru anul 2007 - art. 296 alin. (1)" se
identifică suma corespunzătoare unui teren amplasat în zona A din localitatea care are rangul 0, respectiv:
7404 lei/ha, respectiv 0,7404 lei/mp;
2.2. suprafaţa de teren pentru care se datorează impozit pe teren, prevăzută la pct. 1, se înmulţeşte cu suma
prevăzută la subpct. 2.1, respectiv: 542 mp x 0,7404 lei/ha = 401,296 lei;
2.3. având în vedere prevederile art. 296 alin. (1) din Codul fiscal, deoarece, în anul fiscal 2006 pentru
anul fiscal 2007, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului pe teren cu
19%, impozitul determinat la subpct. 2.2 se majorează cu acest procent sau, pentru uşurarea calculului,
impozitul pe teren se înmulţeşte cu 1,19, respectiv: lei 401,296 x 1,19 = 477.54 lei; potrivit prevederilor pct.
15 alin. (1), fracţiunea depăşind 50 de bani se majorează la 1 leu, impozitul pe teren astfel determinat se
rotunjeşte la 478 lei.
160. Procedurile analitice în auditul situaţiilor financiare.
Procedurile analitice cuprind compararea informaţiilor financiare ale întreprinderii:
- cu informaţiile comparabile ale exerciţiilor precedente;
- cu rezultatele stabilite de întreprindere - bazate pe bugete sau pe previziuni - sau estimate de auditor (cum ar
fi cele privind cheltuielile cu amortizările);
- cu informaţiile similare din sectorul de activitate din care face parte întreprinderea.

Procedurile analitice sunt utilizate în diferite etape ale misiunii de audit, şi anume:
- pentru a ajuta auditorul să planifice natura, calendarul şi întinderea altor proceduri de audit (etapele
anterioare);
- în controalele substantive pentru găsirea elementelor probante;
- ca mijloc de revizuire a coerenţei de ansamblu a situaţiilor financiare (etapa V - următoare).
Atunci când auditorul foloseşte procedurile analitice drept controale substantive, trebuie să ţină seama de unii
factori precum:
- obiectivele procedurilor analitice şi gradul de fiabilitate al lor;
- disponibilitatea informaţiilor şi fiabilitatea lor;
- sursele informaţiilor disponibile; sursele externe independente sunt în general mai fiabile decât sursele
interne;
- caracterul comparabil al surselor disponibile;
- cunoştinţele dobândite la auditurile precedente etc.
 Tehnica procedurilor analitice este reglementată prin Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 520.

Sursa: " INIŢIERE ÎN AUDITUL SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE UNEI ENTITĂŢI" Prof. univ. dr. Marin Toma Editura
CECCAR, Bucureşti, 2009

161. Ce reprezintă rata de actualizare a capitalurilor?

Rata de actualizare a capitalurilor rezulta dintr-o medie a ratei de remunerare
a capitalurilor proprii si a ratei dobanzii,
- rata de remunerare a capitalurilor  proprii este in general inversa PER –ului
mediu al val comparabile la bursa.
-rata dob. retinute este cosul mediu al imprumutului pe termen mediu sau lung
tinand cont de deductibilitatea fiscala.
162. Explicaţi scopul şi obiectivele controlului de calitate a serviciilor de audit.
163. Ce presupune acceptarea unui client?
Acceptarea unui client presupune următoarele: examinarea anticipată a situaţiei clientului sub aspectul dacă
acceptarea misiunii ar crea anumite ameninţări la adresa conformităţii cu principiile fundamentale; exemplificări
privind astfel de situaţii: implicarea clientului în activităţi ilegale (spălare de bani), practici de raportări financiare
eronate (bancrută frauduloasă), evaziu ne fiscală, concurenţă neloială, achiziţia şi desfacerea de produse cu încălcarea
dreptului de proprietate industrial etc.; evaluarea situaţiilor de această natură şi luarea măsurilor de protecţie pentru a le
elimina sau a le reduce la un nivel acceptabil, dacă este posibil; atunci când nu este posibilă reducerea ameninţărilor
la un nivel acceptabil, un profesionist contabil independent ar trebui să refuze să intre în relaţii cu clientul;
examinarea posibilităţii de acceptare a misiunii din punct de vedere al competenţei profesionale a profesionistului
contabil, astfel încât angajamentul (misiunea) să fie realizat(ă) la nivelul corespunzător; luarea în considerare a
reputaţiei, a experienţei şi a resurselor disponibile ale profesionistului contabil în cazul când se apelează la acesta
pentru consiliere sau expertiză în situaţii de natura celor arătate mai sus; apelarea de către profesionistul contabil la
un alt profesionist contabil se află sub restricţia confidenţialităţii şi în funcţie de natura misiunii trebuie să se obţină
permisiunea clientului (de regulă, în scris).

164. Obiectivul şi principiile generale ale unei misiuni de examen limitat (revizuire).
165. Explicaţi în ce constă metoda practicienilor de evaluare a întreprinderii.
166. Normele de raportare în cazul unei misiuni de examen limitat (revizuire).
167. In ce consta metoda remunerării capitalurilor permanente necesare exploatării?
168. Cum explicaţi responsabilităţile etice ale altor profesionişti utilizaţi în cadrul unei misiuni
de audit de bază?
169. Precizaţi care este locul prestării de servicii şi persoana obligată la plata TVA în cazul
prestărilor de servicii de consultanţă.
170. Precizaţi şi explicaţi 3 corecţii ce pot fi aduse rezultatelor din bilanţul contabil pentru
determinarea capacităţii beneficiare.
A. prima categorie de corecţii se refera la corectarea profitului obţinut din diferenţe de curs valutar;
B. a doua categorie de corecţii sunt legate de amortismente – se înlătura orice exces de amortizare si se
adăuga orice insuficienta de amortizare, referinţa constituind-o fie legea fiscala fie standardele
profesionale emise de experţii tehnici;
C. a treia categorie se refera la salarii si asimilate salariilor - insuficientele sau exagerările trebuie
adăugate sau eliminate, referinţa constituind-o standardele si studiile efectuate de experţi in munca si
protecţia sociala;
D. a patra categorie se refera la stocuri – se verifica daca sistemul de evaluare a fost constant pe
întreaga perioada, realitatea si jocul stocurilor de la început si sfârşit de perioada, anomaliile trebuind
reintegrate sau deduse din rezultatul contabil;
E. a cincia categorie se refera la profituri si pierderi excepţionale – se reţin numai acele profituri care
provin din operaţiuni obişnuite, cere se reproduc in mod sistematic in viitor
F. corecţii legate de sinergii
 G. alte corecţii care pot rezulta din diagnostic

In concluzie, pe baza constatărilor din diagnostic, se poate creste sau se poate scădea valoarea
întreprinderii.

171. Ce este audit intern?

172. Ce este ş ice semnificaţie are importanţa relativă?
173. Care este rolul diagnosticului în evaluarea întreprinderii?
Diagnosticul are drept scop
- înţelegerea factorilor economici care influenţează sectorul de activitate al întreprinderii;
- cunoaşterea regulilor concurenţiale ale sectorului din care face parte întreprinderea;
- determinarea oportunităţilor si riscurilor, punctelor forte si slabe in prezent si in viitor;
- facultatea de integrare a rezultatelor in reprezentarea sintetica sau modelul, in sens calitativ, pe care
utilizatorii raportului de evaluare il căuta in acea întreprindere pentru a deduce rapid consecinţele la
nivelul rezultatelor sale.
Rolul diagnosticului in evaluarea întreprinderii :
- este de a orienta evaluatorul in etapa de evaluare propriu-zisa respectiv in stabilirea ipotezelor de
evaluare,
- alegerea metodelor,
- ajuta la anticiparea viitorului firmei,
- la depistarea factorilor de risc si
- la stabilirea ipotezelor de evaluare scara valorilor determinate prezentate in raportul final.

174. Daţi definiţia auditului statutar şi elementele principale ale acesteia.

Prin audit statutar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist contabil competent şi independent
asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra imaginii fidele,
clare şi complete a poziţiei şi situaţiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de acesta.
Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examinează şi certifică în
totalitatea lor situaţiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activităţi şi operaţii specifice
intreprinderii auditate, în virtutea unor dispoziţii legale (legea contabilităţii, legea societăţilor comerciale,
legea pieţelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor intreprinderii (acţionari,
asociaţi).
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
- profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană juridică;
- obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare ale entităţii,
în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor financiare,, în
funcţie de referenţialul contabil aplicabil;
- scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi completă a
poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de entitatea auditată;
- criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie
standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.
Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările utilizatorilor, în măsura în care
acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi şi aşteptări.
Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin oferirea unei
resigurări referitoare la:
- acurateţea declaraţiilor financiare;
- continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;
- existenţa unor fraude;
- respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;
- comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme sociale.
Prin audit statutar se intelege examinarea efectuata de un profesionist contabil competent si independent
asupra situatiilor financiare ale unei entitati in vederea exprimarii unei opinii motivate asupra imaginii fidele,
clare si complete a pozitiei si situatiei financiare precum si a rezultatelor obtinute de aceasta.
 175. Definiţi valoarea de piaţă.
Valoarea de piaţa reprezintă suma estimata pentru care o proprietate ar putea fi schimbata la data evaluării,
intre un cumpărător si un vânzător, hotărâţi si avizaţi, care acţionează in cunoştinţa de cauza, prudent si fără
constrângeri, intr-o tranzacţie echilibrata după un marketing adecvat.

176. Definiţi valoarea justă.

Valoarea justa reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de buna voie intre doua părţi aflate in
cunoştinţa de cauza, in cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv.

177. Definiţi lichidarea societăţilor comerciale.

178. Definiţi valoarea de origine.
Valoarea de origine, cunoscuta si sub numele de valoare istorica sau de achiziţie reprezintă totalitatea
costurilor necesare pentru achiziţionarea si punerea bunului sau activului in stare de utilizare sau de folosire
179. Care sunt măsurile premergătoare lichidării?
180. Definiţi valoarea substanţială.
181. Prezentaţi cauzele dizolvării societăţilor comerciale.
182. De ce este obligatorie evaluarea în cazul privatizării unei întreprinderi?
- din punct de vedere patrimonial, majoritatea elementelor patrimoniale din bilanţurile societăţilor cu capital
de stat nu reflecta valori de piaţa ci valori administrative, reevaluarea fiind necesara pentru stabilirea valorii
de piaţa a bunurilor
- din punct de vedere al rentabilităţii, trecutul întreprinderii trebuie considerat ca nereproductibil; nu toţi
factorii care au determinat sau au influenţat profitul din bilanţurile societăţilor cu capital de stat pot fi
extrapolate in perioada post privatizare
- cumpărătorul nu investeşte pentru ce a obţinut fostul proprietar ca profit ci pentru ce va obţine le, de aceea
profitabiliatea intreprinderii trebuie ragandita;
- valoarea intreprinderii trebuie determinate in funcţie de gradul de utilitate a tuturor elementelor patrimoniale,
cumpărătorul netrebuind sa fie penalizat pentru politica de investiţii a fostului proprietar, ştiut fiind ca un bun
fără utilitate nu are valoare sau aceasta este nesemnificativa.
Cu ocazia evaluării pentru privatizare, trebuie observata si analizata necesitatea unei eventuale restructurări.

183. Cine pot fi lichidatorii.

184. Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului comercial.
Obiectivul îl reprezintă determinarea locului ocupat pe piaţa de întreprindere in prezent si in viitor.
Constatări
a) Pornim de la nomenclatorul de produse sau la principalele activităţi ale întreprinderii se va calcula
ponderea lor in volumul total al activităţii;
b) Se va efectua o analiza a clienţilor cu pondere importanta sau mare si pentru aceştia durata de recuperare a
creanţelor ;se vor analiza clienţii incerţi;
c) Se vor analiza furnizorii;
d) Se va identifica concurenta actuala si potenţiala;
e) Se va analiza reţeaua de distribuţie a intreprinderii;
f) Se va analiza gradul de permeabilitate a pieţei;
g) Se va analiza tipurile de acţiuni promotionale făcute de întreprindere, cuantumul cheltuielilor publicitare,
evoluţia politicii de promovare a produselor si a imaginii firmei;
Concluzia
• Oportunităţile
• Riscurile
• Punctele forte ca de ex: reţea de vânzare puternica, clienţi statornici, calitate f buna a produselor si
serviciilor
• puncte slabe ca de ex: produse si servicii scumpe si de o calitate indoielnica, cunosterea insuficienta a pietii.
 185. De către cine se face numirea lichidatorilor în societăţile pe acţiuni şi în comandită pe
acţiuni.
186. Obiectivul şi mijloacele de realizare ale diagnosticului de organizare, management şi
resurse umane.
Obiectivul îl reprezintă analiza structurii umane si a capacităţii personalului de a contribui la realizarea
activităţii întreprinderii.
Constatări se fac următoarele demersuri:
a) Analiza structurii umane si anume:
• Organizarea ierarhica si funcţionala a întreprinderii;
• Date cu privire la personal: pregătirea, gradul de ocupare; vechimea in întreprindere; fluctuaţiile, absenteism.
b) Date cu privire la conducerea întreprinderii: vârsta, pregatire, experienta, stil de conducere, sistem de
remunerare, legatura cu actionariatul
c) Date sociale: climatul social, protectia muncii, organizare sindicala.
Concluzia Analizând datele de mai sus se poate stabili:
• Oportunităţile
• Riscurile
• Punctele forte: personal tânăr, flexibil, bine pregatir, exista o buna organizare, exista motivarea muncii.
• puncte slabe: proasta funcţionare a conducerii; salarizare nestimulata; relatii de rudenie intre conducere si
salariaţi.

187. Care este termenul lichidării societăţii de la data dizolvării?

188. Acţiuni de intimidare – ameninţare la adresa independenţei.
189. In ce constă metoda valorii la termen, când se foloseşte şi cum se calculează valoarea
întreprinderii în dificultate?
190. Protejarea independenţei prin clauze contractuale cu clientul.
191. Care este locul livrării de bunuri în cazul vânzărilor la distanţă, din punctul de vedere al
TVA.
192. Investigaţii şi sancţiuni pentru nerespectarea normelor de comportament.
193. Când intervine exigibilitatea TVA în cazul livrărilor intracomunitare de bunuri.
194. Obligaţiile etice ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, salariaţi.
195. Precizaţi care este locul prestării de servicii şi persoana abligată la plata TVA în cazul
prestărilor de servicii de transport intracomunitar de bunuri.
196. Care sunt componentele fundamentale ale oricărei evaluări de întreprindere?
- activul net corectat si
- capacitatea beneficiara

197. Care este temenul în care lichidatorul va convoca adunarea generală a creditorilor de la
şedinţa comitetului creditorilor.
198. Care sunt criteriile în funcţie de care se face evaluarea bunurilor dintr-o întreprindere în
vederea determinării activului net corijat.
1. Separarea tuturor elementelor de active in elemente necesare exploatării si elemente in afara exploatării
(necesare întreprinderii)
2. Reevaluarea tuturor elementelor patrimoniale de active necesare exploatării;
3. Calculul matematic al activului net corectat.

199. Despre confidenţialitate.

200. In ce constă metoda substractivă de calcul a activului net corijat?
Metoda substractiva consta in deducerea din totalul activului reevaluat corectat (val. matematica) a tuturor
datoriilor actualizate.
 201. Care este răspunderea membrilor organelor de conducere în cazul în care s-a ajuns în
starea de insolvenţă?
202. Explicaţi relaţia dintre activul net corijat al unei întreprinderi şi valoarea acesteia?
203. Ce se înţelege prin procedura falimentului?
204. Ce este rata de actualizare?
Rata de actualizare este rata de rentabilitate utilizata pentru determinarea valorii actualizate, la o anumita data,
a unui varsamant unic sau a unei serii de vărsăminte de încasat sau de plătit ulterior.

Pentru determinarea ratei de capitalizare, de fructificare sau de actualizare, pot fi folosite teoretic mai multe metode:
1. Rata egală cu dobânda la împrumutul de stat poartă denumirea de rată de bază, rată fără riscuri sau rată
neutră de plasament a disponibilităţilor pe piaţa financiară, în condiţii de macrostabilitate şi cu condiţia ca
împrumutul de stat să constituie o pârghie de orientare a economiei reale, adică dobânda să fie corelată cu
exigenţa de rentabilitate din piaţa de bunuri si servicii, această rată poate fi folosită cu succes în calculele de
evaluare a întreprinderilor.
2. Rata egală cu dobânda practicată de banca centrală (ca mărime este egală cu cea de la alineatul precedent,
plus o primă de risc)
3. Rata egală cu media dobânzilor practicate de băncile comerciale.
4. Rata egală cu media tuturor dobânzilor practicate pe piaţa financiară (primele trei de mai sus).
5. Rata egală cu costul capitalului întreprinderii de evaluat este cea mai recomandată metodă, mai ales în
condiţii de instabilitate si incertitudini în macroeconomia ţării, deoarece ţine seama de condiţiile concrete ale
întreprinderii expertizate.
Potrivit acestei metode, costul mediu ponderat al capitalului unei întreprinderi (CMPC) se obţine pe baza următoarei
relaţii:
CMPC=Ccp * [Ccp / (Ccp+Cci)] + Cci * [Cci / (Ccp+Cci)], în care:
Ccp = costul capitalului propriu; Ccî = costul capitalului împrumutat;
Ccp + Ccî = masa capitalurilor folosite de întreprindere (se determină pe baza studiului bilanţurilor funcţionale ale
întreprinderii pe o perioadă de 2-3 ani)

205. Despre integritate.

Concept: Integritatea presupune ca profesionistul contabil trebuie să fie drept si onest în toate relatiile
profesionale si de afaceri si sa nu asocieze la declaratii false sau care ar putea induce in eroare consumatorii.
Comentarii: Un profesionist contabil nu trebuie sa se asocieze la rapoartele, evidentele, comunicatele
sau alte informatii cand apreciaza ca acestea:
- contin o declaratie in mod semnificativ falsa sau care induce in eroare
- contin declaratii sau informatii eronate;
- omit sau ascund informatii, atunci cand aceste omisiuni induc in eroare

206. Prezentati 3 metode de determinare a ratei de actualizare.

- Rentabilitatea specifica aşteptata pentru investiţii alternative,
- rata de actualizare = dob obligatiiunilor de stat + prima de risc,.
- rata neutra de plasament pe piaţa financiara
- rata dobânzii ceruta pentru plata datoriei planificate;
Rata dobânzii care este bazata pe o estimare subiectiva a componentelor sale (rata dobânzii de baza fără risc)

207. Necesitatea unui cod etic al profesiei contabile.

208. Prin ce se deosebeşte o misiune de audit bazată pe proceduri convenite de o misiune de
audit statutar?
209. Relaţiile cu ceilalţi membri – Acceptarea de noi misiuni.
210. Care este sfera de cuprindere a misiunilor de audit speciale?
211. Ce sunt elementele intangibile ale unei întreprinderi şi care sunt acestea?
Elementele intangibile sunt imobilizarile necorporale, respective, cheltuieli de constituire, de cercetare
dezvoltare, licente,marci, brevete, softuri, fondul commercial, etc.
 212. Raportul asupra unor rubrici din situaţiile financiare.
213. Ce este goodwill-ul unei întreprinderi şi în ce relaţie se află cu valoarea acesteia?
Goodwill – este excedentul de valoare globala a întreprinderii in raport cu suma valorilor diferitelor active
care il compun. Partea din valoarea globala a unei întreprinderi care are ca sursa buna gestionare si
exploatarea elementelor intangibile de care dispune acea întreprindere; se obţine prin capitalizarea profitului
obţinut de întreprindere peste pragul de rentabilitate.
Relaţia cu valoarea întreprinderii este direct proporţionala.

214. Explicaţi termenii de previziuni şi proiecţii de audit.

215. Ce sunt metodele combinate de evaluare a întreprinderii şi în câte grupe se pot clasifica?
Metodele combinate de evaluare presupun o abordare financiara, intrucat se bazeaza pe fluxurile antrenate
de activitatea intreprinderii intr-o perioada trecuta sau viitoare.
Metodele de eval combinate pot fi grupate in doua categorii, in functie de tehnicile aplicate:
- tehnici bazate pe ponderea intre o valoare patrimoniala si una prin rentabilitate;
- tehnici bazate pe asocierea valorii patrimoniale cu unul sau mai multe elemente intangibile

216. Proceduri de realizare a unei misiuni de examen limitat (revizuire).

217. In ce constă metoda remunerării valorii substanţiale brute?
Val. substanţiala bruta este egala cu activul reevaluat plus valoarea bunurilor folosite de întreprindere fara
a fi proprietara acestora, minus valoarea bunurilor care, desi sunt inregistrate in patrimonial întreprinderii,
nu sunt folosite din diverse cauze.
Ea semnifica valoarea bunurilor, capacitatea reflectata in active, de care dispune si le poate utiliza
întreprinderea la un moment dat, prezentând valoarea activului pe baza principiului prevalentei
economicului asupra juridicului.

218. Raportarea unei misiuni de compilare.

219. Care sunt ipotezele de bază în evaluarea întreprinderii prin metoda remunerării valorii
substanţiale brute?
220. Care sunt principiile fundamentale ale eticii în audit înscrise în Codul etic?
221. Cum se evaluează stocurile din cadrul unei întreprinderi pentru a determina valoarea
acesteia?
Stocurile se evalueaza dupa separarea celor fara miscare sau cu miscare lenta, la preturile zilei sau la media
preturilor de aprovizionare din cea mai recenta perioada.
Stocurile de productie in curs se evalueaza la nivelul costurilor efective, corectate cu gradul de inaintare in
realizarea fizica a produsului, determinat de expertiza tehnica.
Stocurile de produse finite se evalueaza la nivelul preturilor de vanzare, mai putin beneficiile si eventualele
cheltuieli de desfacere cuprinse in acestea.

222. Explicaţi principiul competenţei în audit.

Competenţa profesională presupune că profesionistul contabil trebuie să furnizeze servicii profesionale cu
competenţă, grijă şi sărguinţă şi să fie la curent cu ultimele evoluţii şi noutăţi din practica profesională, din
legislaţie şi tehnici de lucru.
Competenţa profesională se divide în două componente: achiziţionarea competenţei profesionale şi
menţinerea competenţei.

223. Cum se evaluează disponibilităţile din bilanţul unei întreprinderi pentru a determina
valoarea acesteia?
Disponibilităţile din bilanţ se evaluează la val scriptica, cele in valuta se actualizeaza la raportul de schimb
al monedei nationale din ziua respectiva.

224. Conceptul de independenţă în audit.

Principiul independenţei se aplică tuturor profesioniştilor contabili în practica liberă, indiferent de natura
serviciului prestat. In cazul executării unei misiuni de audit independenţa devine cea mai sigură garanţie că
profesionistul contabil şi-a îndeplinit misiunea în condiţii de integritate şi cu obiectivitate.
Componentele fundamentale ale independenţei sunt: independenţa de spirit(raţionamentul profesional) şi
independenţa în aparenţă (comportamentală).

225. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite de o societate comercială pentru a fi încadrată în
categoria microîntreprinderilor?
226. Interesul propriu – ameninţare la adresa independenţei.
227. Care sunt veniturile ce nu se iau în calcul la determinarea impozitului pe veniturile
microîntreprinderilor?
228. Renunţarea la convingeri – ameninţare la adresa independenţei.
229. Care sunt situaţiile în care este posibilă evaluarea unei întreprinderi în dificultate?
230. Manifestări de familiarism – ameminţare la adresa independenţei.
231. In ce constă metoda activului net de lichidare, când se foloseşte şi cum se calculează
valoarea întreprinderii în dificultate?
232. Protejarea independenţei prin normele legale şi profesionale.
233. Ce este livrarea intracomunitară ş ice condiţii trebuie îndeplinite pentru a fi scutită de TVA
cu drept de deducere.
234. Protejarea independenţei prin măsuri interne cabinetului.
235. Ce operaţiuni sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată din punctual de vedere
al TVA.
  Art. 128.
   (4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:
   a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta
pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă
bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
   b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta
pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor
lor componente a fost dedusă total sau parţial;
   c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de către
aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor
operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total
sau parţial la data achiziţiei;
   d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a)-c).

Unde:
 Art. 149. - (1) În sensul prezentului articol:
   a) bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe(definite la art. 1251 alin. (1) pct. 3), a căror
durată normală de funcţionare este egală sau mai mare de 5 ani, precum şi operaţiunile de construcţie,
transformare sau modernizare a bunurilor imobile, exclusiv reparaţiile sau lucrările de întreţinere a acestor
active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere,
leasing sau orice alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte persoane;@

 Art. 128. (8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):

   a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, precum şi
bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme;@
   b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele
corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme;
   c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;

236. Care este structura Codului etic naţional al profesioniştilor contabili din România?
 237. Care este locul achiziţiei intracomunitare de bunuri?
Sursa: Cod Fiscal
ART. 1321 Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri
(1) Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul
în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.
(2) În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 126  alin. (3) lit. a), dacă cumpărătorul
îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile unui stat
membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), locul respectivei achiziţii
intracomunitare se consideră în statul membru care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA.
(3) Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru, conform alin. (1), şi în
România, conform alin. (2), baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia intracomunitară a fost
supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru în care are loc achiziţia intracomunitară, conform
alin. (1).
(5) Prevederile alin. (2) nu se vor aplica în cazul operaţiunilor triunghiulare, atunci când cumpărătorul
revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România în conformitate cu art. 153 face dovada că a efectuat o
achiziţie intracomunitară neimpozabilă pe teritoriul altui stat membru, în condiţii similare celor prevăzute la
art. 126 alin. (8) lit. b), în vederea efectuării unei livrări ulterioare în acel alt stat membru. Obligaţiile
persoanelor implicate în operaţiuni triunghiulare sunt prevăzute în norme.

Norme metodologice:
Art. 1321
12. (1) Conform art. 1321 alin. (1) din Codul fiscal, locul unei achiziţii intracomunitare de bunuri este
întotdeauna în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor. În cazul în care, conform
art. 132 alin. (2) din Codul fiscal, cumpărătorul furnizează un cod de înregistrare în scopuri de TVA dintr-un
alt stat membru, decât cel în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor, se aplică reţeaua de
siguranţă, respectiv achiziţia intracomunitară se consideră că are loc şi în statul membru care a furnizat codul
de înregistrare în scopuri de TVA şi în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.
(2) În sensul art. 1321 alin. (3) din Codul fiscal, dacă cumpărătorul face dovada că a supus la plata taxei
achiziţia intracomunitară şi în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor şi în statul
membru care a furnizat un cod de înregistrare în scopuri de TVA, acesta poate solicita restituirea taxei
achitate în statul membru care a furnizat codul de înregistrare în scopuri de TVA. Restituirea taxei aferente
achiziţiei intracomunitare se realizează astfel:
a) în cazul persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, prin
înregistrarea cu semnul minus în decontul de taxă prevăzut la art. 1562 din Codul fiscal a achiziţiei
intracomunitare şi a taxei aferente;
b) în cazul persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 1531 din Codul fiscal, restituirea taxei
se realizează conform normelor procedurale în vigoare.
  
Exemplu: o persoană impozabilă din România înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau art.
1
153 din Codul fiscal, achiziţionează în Ungaria (locul unde se încheie transportul bunurilor) bunuri livrate din
Franţa. Persoana respectivă nu este înregistrată în Ungaria în scopuri de TVA, dar comunică furnizorului din
Franţa codul său de înregistrare în scopuri de TVA din România, pentru a beneficia de scutirea de taxă
aferentă livrării intracomunitare realizată de furnizorul din Franţa. După înregistrarea în scopuri de TVA în
Ungaria şi plata TVA aferentă achiziţiei intracomunitare conform art. 1321 alin. (1) din Codul fiscal, persoana
respectivă poate solicita restituirea taxei plătite în România aferente achiziţiei intracomunitare, care a avut loc
şi în România conform art. 1321 alin. (2) din Codul fiscal.
(3) În conformitate cu prevederile art. 1321 alin. (4) din Codul fiscal, în cazul în care până la data la care
intervine exigibilitatea taxei pentru achiziţia intracomunitară efectuată în statul membru care a atribuit codul
de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 1321 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă face
dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata TVA în statul membru unde se încheie expedierea
sau transportul bunurilor, nu se mai aplică prevederile art. 1321 alin. (2) din Codul fiscal.
  (4) Obligaţiile părţilor implicate în operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 1321 alin. (5) din Codul
fiscal sunt cele stabilite la pct. 2 alin. (13) - (14)."

238. Obligaţiile etice ale expertului contabil în cursul unei misiuni de consultanţă fiscală.
239. Precizaţi care este locul prestării de servicii şi persoana obligată la plata TVA în cazul
prestărilor de servicii de asupra bunurilor mobile corporale.
240. Prezentaţi pe scurt conţinutul secţiunii a 8-a din Codul etic naţional al profesioniştilor
contabili din România.
241. Cum şi când se determină pro-rata TVA?
Sursa: Cod Fiscal
ART. 147 Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana parţial
impozabilă
(1) Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de
deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană
impozabilă cu regim mixt. Persoana care realizează atât operaţiuni pentru care nu are calitatea de
persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127, cât şi operaţiuni pentru care are calitatea
de persoană impozabilă este denumită persoană parţial impozabilă.
(2) Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană
impozabilă cu regim mixt se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are
drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană
impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă,
din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este
considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului
articol. În condiţiile stabilite prin norme, persoana parţial impozabilă poate solicita aplicarea unei pro-
rata speciale în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate
de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.
(3) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de
deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană
distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.
(4) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi
de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din
jurnalul pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.
(5) Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea
de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru
care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de
deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul
pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.
(6) Pro-rata prevăzută la alin. (5) se determină ca raport între:
a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând
în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi
b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de
bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ
sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor
scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.
(7) Se exclud din calculul pro-rata următoarele:
a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în
activitatea sa economică;
b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana
impozabilă şi prevăzute la art. 128 alin. (4) şi la art. 129   alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la
art. 128 alin. (10);
 c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi a operaţiunilor
imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii
principale.
(8) Pro-rata definitivă se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile prevăzute
la alin. (6), pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv. Pro-rata
definitivă se determină procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat următoare. La
decontul de taxă prevăzut la art. 1562, în care s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (12), se anexează
un document care prezintă metoda de calcul al pro-rata definitivă.
(9) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, prevăzută la alin. (8),
determinată pentru anul precedent, sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate
în anul calendaristic curent, în cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept
de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent. Persoanele
impozabile trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu
până la data de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi
modul de determinare a acesteia. În cazul unei persoane impozabile nou-înregistrate, pro-rata
aplicabilă provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul
anului calendaristic curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data la care persoana
impozabilă trebuie să depună primul său decont de taxă, prevăzut la art. 1562.
(10) Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei
deductibile prevăzute la alin. (5) pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic cu pro-rata
provizorie prevăzută la alin. (9), determinată pentru anul respectiv.
(11) Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale a
taxei deductibile din anul calendaristic respectiv, prevăzută la alin. (5), cu pro-rata definitivă prevăzută
la alin. (8), determinată pentru anul respectiv.
(12) La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze taxa dedusă
provizoriu astfel:
a) din taxa de dedus determinată definitiv, conform alin. (11), se scade taxa dedusă într-un an
determinată provizoriu, conform alin. (10);
b) rezultatul diferenţei de la lit. a), în plus sau în minus după caz, se înscrie în rândul de regularizări
din decontul de taxă, prevăzut la art. 1562, aferent ultimei perioade fiscale a anului, sau în decontul de
taxă aferent ultimei perioade fiscale a persoanei impozabile, în cazul anulării înregistrării acesteia.
(13) În ceea ce priveşte taxa de dedus aferentă bunurilor de capital, definite conform art. 149 alin.
(1), utilizate pentru operaţiunile prevăzute la alin. (5):
a) prima deducere se determină în baza pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), pentru anul în
care ia naştere dreptul de deducere. La finele anului, deducerea se ajustează, conform alin. (12), în baza
pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8). Această primă ajustare se efectuează asupra valorii totale a
taxei deduse iniţial;
b) ajustările ulterioare iau în considerare o cincime, pentru bunurile mobile, sau o douăzecime,
pentru bunurile imobile, după cum urmează:
1. taxa deductibilă iniţială se împarte la 5 sau la 20;
2. rezultatul calculului efectuat conform pct. 1 se înmulţeşte cu pro-rata definitivă prevăzută la
alin. (8), aferentă fiecăruia dintre următorii 4 sau 19 ani;
3. taxa dedusă iniţial în primul an, conform pro-rata definitivă, se împarte la 5 sau la 20;
4. rezultatele calculelor efectuate conform pct. 2 şi 3 se compară, iar diferenţa în plus sau în minus
reprezintă ajustarea de efectuat, care se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă prevăzut la
art. 1562, aferent ultimei perioade fiscale a anului.
(14) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură
determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate,
la solicitarea justificată a persoanelor impozabile:
a) să aprobe aplicarea unei pro-rata speciale. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului,
persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa dedusă de la începutul anului pe bază de pro-
rata specială aprobată. Persoana impozabilă cu regim mixt poate renunţa la aplicarea pro-rata specială
numai la începutul unui an calendaristic şi este obligată să anunţe organul fiscal competent până la data
de 25 ianuarie inclusiv a anului respectiv;
b) să autorizeze persoana impozabilă să stabilească o pro-rata specială pentru fiecare sector al
activităţii sale economice, cu condiţia ţinerii de evidenţe contabile distincte pentru fiecare sector.
(15) În baza propunerilor făcute de către organul fiscal competent, Ministerul Finanţelor Publice,
prin direcţia sa de specialitate, poate să impună persoanei impozabile anumite criterii de exercitare a
dreptului de deducere pentru operaţiunile viitoare ale acesteia, respectiv:
a) să aplice o pro-rata specială;
b) să aplice o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice;
c) să-şi exercite dreptul de deducere numai pe baza atribuirii directe, în conformitate cu prevederile
alin. (3) şi (4), pentru toate operaţiunile sau numai pentru o parte din operaţiuni;
d) să ţină evidenţe distincte pentru fiecare sector al activităţii sale economice.
(16) Prevederile alin. (6) - (13) se aplică şi pentru pro-rata specială prevăzută la alin. (14) şi (15).
Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru calculul pro-rata specială se vor lua în considerare:
a) operaţiunile specificate în decizia Ministerului Finanţelor Publice, pentru cazurile prevăzute la
alin. (14) lit. a) sau la alin. (15) lit. b);
b) operaţiunile realizate pentru fiecare sector de activitate, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit.
b) sau la alin. (15) lit. b).
Norme metodologice:
Art. 147
47. (1) În aplicarea art. 147 alin. (3) şi alin. (4) din Codul fiscal, dacă bunurile sau serviciile
achiziţionate pot fi alocate parţial activităţii care nu dă drept de deducere şi parţial activităţii care dă
drept de deducere, nu se aplică prevederile art. 147 alin. (5) din Codul fiscal, respectiv deducerea taxei
pe bază de pro rata.
 
Exemplu: o societate care cumpără o clădire, cunoaşte din momentul achiziţionării acesteia
partea din clădire care va fi alocată pentru închiriere în regim de scutire şi partea de clădire care va fi
alocată pentru închiriere în regim de taxare, va deduce taxa corespunzătoare părţii din clădire care
urmează a fi utilizată pentru închiriere în regim de taxare şi nu va deduce taxa aferentă părţii din
clădire, care va fi utilizată pentru închiriere în regim de scutire.
(2) În sensul art. 147 alin. (7) lit. c) din Codul fiscal, operaţiunile imobiliare reprezintă
operaţiuni de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare şi alte operaţiuni similare efectuate în
legătură cu bunurile imobile.
(3) O operaţiune este accesorie activităţii principale dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
a. realizarea acestei operaţiuni necesită resurse tehnice limitate privind echipamentele şi
utilizarea de personal;
b. operaţiunea nu este direct legată de activitatea principală a persoanei impozabile; şi
c. suma achiziţiilor efectuate în scopul operaţiunii şi suma taxei deductibile aferente operaţiunii,
sunt nesemnificative.
(4) Persoanele impozabile cu regim mixt pot opta să nu aplice prevederile art. 147 în ce priveşte
posibilitatea exercitării dreptului de deducere, situaţie în care taxa aferentă achiziţiilor de bunuri
destinate operaţiunilor cu sau fără drept de deducere nu va fi dedusă.
   (5) În cazul în care ulterior depunerii decontului de taxă se constată erori în calculul pro rata
definitivă pentru perioade anterioare:
    a) dacă pro rata corect determinată este mai mică decât pro rata utilizată, persoana impozabilă
are obligaţia să procedeze la regularizarea diferenţelor în cadrul perioadei prevăzute la art. 1471 alin. (2)
din Codul fiscal;
    b) dacă pro rata corect determinată este mai mare decât pro rata utilizată, persoana impozabilă
are dreptul să procedeze la regularizarea diferenţelor în cadrul perioadei prevăzute la art. 1471 alin. (2)
din Codul fiscal.
    Regularizarea se înscrie în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care sunt constate aceste
erori."
 242. Controlul de calitate la nivelul organismului profesional.
243. Daţi un exemplu de ajustare a TVA în cazul unui bun imobil ce este folosit în alte scopuri
decât activităţile cu drept de deducere dacă la achiziţionare s-a dedus TVA.
244. Rolul şi importanţa dosarului exerciţiului.
Dosarul exerciţiului cuprinde toate elementele unei misiuni, a căror utilitate nu depăşeşte exerciţiul controlat;
el permite ansamblarea tuturor lucrărilor, de la organizarea misiunii la sinteză şi formularea raportului.
Dosarul exerciţiului este indispensabil pentru:
- mai buna organizare şi control ale misiunii;
- documentarea lucrărilor efectuate, deciziilor luate şi asigurarea că programul s-a derulat fără
omisiuni;
- înlesnirea muncii în echipă şi supervizarea lucrărilor date la colaboratori;
- justificarea opiniei emise şi redactarea raportului.

245. Prezentaţi regimul TVA în cazul închirierilor de clădiri.

246. Structura dosarului exerciţiului.
Dosarul exerciţiului este bine să fie împărţit pe secţiuni (părţi) pentru a uşura utilizarea sa. În general se
foloseşte o împărţire în 10 secţiuni (părţi) simbolizate de la A la J, astfel:
- EA (dosarul exerciţiului, Secţiunea A) intitulată “Acceptarea misiunii”;
- EB (dosarul exerciţiului, Secţiunea B) intitulată “Sinteza misiunii şi rapoarte”;
- EC (dosarul exerciţiului, Secţiunea C) intitulată “Orientare şi planificare”;
- ED (dosarul exerciţiului, Secţiunea D) intitulată “Evaluarea riscului legat de control”;
- EE (dosarul exerciţiului, Secţiunea E) intitulată “Controale substantive”;
- EF (dosarul exerciţiului, Secţiunea F) intitulată “Utilizarea lucrărilor altor profesionişti”;
- EG (dosarul exerciţiului, Secţiunea G) intitulată “Verificări şi informaţii specifice”;
- EH (dosarul exerciţiului, Secţiunea H) intitulată “Lucrările de sfârşit de misiune”;
- EI (dosarul exerciţiului, Secţiunea I) intitulată “Intervenţii cerute prin reglementări diverse”;
- EJ (dosarul exerciţiului, Secţiunea J) intitulată “Controlul conturilor consolidate”;

247. Precizaţi în ce constă operaţiunea triunghiulară din punctual de vedere al TVA.

Sursa: Cod Fiscal
Art. 126 alin. (8) lit. b): „nu sunt considerate operatiuni impozabile in Romania (...) achizitia intracomunitara
de bunuri, efectuata in cadrul unei operatiuni triunghiulare de o persoana impozabila, denumita cumparator-
revanzator, care este inregistrata in scopuri de TVA in alt stat membru, dar nu este stabilita in Romania, in
cazul in care sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
● achizitia sa fie efectuata in vederea realizarii unei livrari ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul Romaniei,
de catre cumparatorul revanzator, persoana impozabila, care nu este stabilita in Romania;
● bunurile achizitionate de cumparatorul-revanzator sa fie transportate de furnizor sau de cumparatorul-
revanzator ori de alta persoana, in contul unuia dintre acestia, direct dintr-un stat membru, altul decat cel in
care cumparatorul-revanzator este inregistrat in scopuri de TVA, catre beneficiarul livrarii ulterioare efectuate
in Romania;
● beneficiarul livrarii ulterioare sa fie o persoana impozabila sau o persoana juridica neimpozabila,
inregistrata in scopuri de TVA in Romania, conform art. 153 sau 1531;
● beneficiarul livrarii ulterioare sa fie obligat la plata taxei pentru livrarea efectuata de persoana impozabila
care nu este stabilita in Romania.“
– Art. 1321 alin. (5): „achizitia intracomunitara de bunuri (...), in cadrul unei operatiuni triunghiulare in alt
stat membru decat Romania, de catre cumparatorul-revanzator inregistrat in scopuri de TVA in Romania, in
conformitate cu art. 153, se va considera ca a fost supusa la plata taxei pe valoarea adaugata in acel alt stat
membru, daca se indeplinesc urmatoarele conditii:
● cumparatorul-revanzator inregistrat in scopuri de TVA in Romania, in conformitate cu art. 153, face dovada
ca a efectuat achizitia intracomunitara in vederea efectuarii unei livrari ulterioare in acel alt stat membru,
livrare pentru care beneficiarul, care este inregistrat in scopuri de TVA in statul membru unde este stabilit, a
fost desemnat ca persoana obligata la plata taxei aferente;
● obligatiile privind declararea acestor operatiuni, stabilite prin norme, au fost indeplinite de catre
cumparatorul-revanzator inregistrat in scopuri de TVA in Romania, in conformitate cu art. 153.“
– Art. 150 alin. (1) lit. e): „persoana obligata la plata taxei pentru operatiunile taxabile din Romania este
persoana impozabila sau persoana juridica neimpozabila, inregistrata conform art. 153 sau 1531, care este
beneficiarul unei livrari ulterioare efectuate in cadrul unei operatiuni triunghiulare, in urmatoarele conditii:
● cumparatorul-revanzator al bunurilor sa fie inregistrat in scopuri de TVA in alt stat membru si sa fi efectuat
o achizitie intracomunitara a acestor bunuri in Romania, care nu se cuprinde in sfera de aplicare a taxei,
conform art. 126 alin. (8) lit. b);
● bunurile aferente achizitiei intracomunitare, prevazute la punctul anterior, sa fi fost transportate de furnizor
sau de cumparatorul-revanzator ori de alta persoana in contul furnizorului sau al cumparatorului-revanzator
dintr-un stat membru, altul decat statul in care cumparatorul-revanzator este stabilit ca persoana impozabila,
direct catre beneficiarul livrarii; si cumparatorul-revanzator sa il desemneze pe beneficiarul livrarii ulterioare
ca persoana obligata la plata taxei pentru livrarea respectiva.“

Obligatiile furnizorului
Furnizorul va efectua o livrare intracomunitara de bunuri care este scutita de TVA in conformitate cu art. 143
alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, deoarece:
● are codul de inregistrare in scopuri de TVA al cumparatorului-revanzator din celalalt stat membru;
● face dovada ca bunurile au fost transportate in afara teritoriului Romaniei, in statul membru unde este
stabilit beneficiarul final (nu in statul de resedinta al cumparatorului-revanzator).
O.M.E.F. nr. 2.421/2007 (publicat in M.Of. nr. 887 din 27 decembrie 2007) obliga furnizorul sa puna la
dispozitia organului de inspectie fiscala urmatoarele documente pentru justificarea scutirii cu drept de
deducere:
● factura care trebuie sa contina informatiile prevazute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal si in care sa fie
mentionat codul de inregistrare in scopuri de TVA atribuit cumparatoruluirevanza tor in alt stat membru;
● documentul care atesta ca bunurile au fost transportate din Romania in statul membru al beneficiarului final
si, dupa caz, orice alte documente, cum ar fi: contractul, comanda de vanzarecumparare, documentele de
asigurare .
Indeplinind aceste conditii, da posibilitatea furnizorului sa factureze fara TVA, in regim de scutire.
Noutatea adusa de O.M.E.F. nr. 2.421/2007 este aceea ca pentru acele operatiuni care, prin natura lor, nu
permit operatorilor economici sa fie in posesia documentelor de justificare a scutirii in momentul emiterii
facturii, este permisa prezentarea documentelor pentru justificarea scutirii de taxa sa se faca in termen de
maximum 90 de zile calendaristice de la data la care a fost emisa factura.
Daca factura nu este emisa in termenul prevazut de lege, termenul de 90 de zile mentionat anteriorva incepe sa
curga din data la care a intervenit faptul generator de taxa pentru operatiunea in cauza.
In lipsa documentelor justificative, in interiorul acestui termen, organele de inspectie fiscala au dreptul de a
suspenda inspectia fiscala pana la data prezentarii acestora. Suspendarea inspectiei fiscale nu poate depasi
termenul de 90 de zile calculat astfel cum am aratat in cele de mai sus si se va face cu respectarea prevederilor
legale in vigoare.
In situatia in care inspectia fiscala a fost deja efectuata si, ulterior expirarii termenului de 90 de zile, fara sa
depaseasca termenul legal de prescriptie, persoana impozabila intra in posesia documentelor de justificare a
scutirii de taxa, poate solicita organelor fiscale competente reverificarea perioadei respective.
Obligatiile cumparatorului-revanzator
Regimul cumparatorului- revanzator este strict reglementat de Codul fiscal, astfel ca acesta nu trebuie
confundat cu regimul fiscal al intermediarilor (comisionarilor).
Coroborand dispozitiile legale mai sus aratate, rezulta ca operatiunile realizate de catre cumparatorul-
revanzator nu sunt impozabile in Romania daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
● achizitia sa fie efectuata in vederea realizarii unei livrari ulterioare a bunurilor;
● bunurile achizitionate in calitate de cumparator-revanzator sa fie transportate, direct de la furnizor la
destinatarul livrarii ulterioare. Relatia de transport al bunurilor la destinatarul final trebuie sa existe intre
furnizor si dumneavoastra, oricare putand fi responsabil pentru transportul bunurilor, in conformitate cu
conditiile Incoterms sau in conformitate cu prevederile contractuale;
● cumparatorul-revanzator sa fie inregistrat in scopuri de TVA in Romania;
● cumparatorul-revanzator sa-l desemneze pe beneficiarul livrarii ulterioare ca persoana obligata la plata
taxei. Acest lucru se realizeaza pe baza facturii pe care o emiteti si care contine codul de TVA al
beneficiarului final.
Codul fiscal stabileste un regim special (derogatoriu) pentru persoanele inregistrate in scopuri de TVA si care
actioneaza in calitate de cumparator-revanzator, achizitionand si livrand mai departe bunuri pe seama si in
numele sau. Aceasta calitate nu poate fi confundata in niciun caz cu cea a comisionarului sau a mandatarului,
care actioneaza intotdeauna la ordinul expres al persoanei care o reprezinta.
Obligatiile beneficiarului
Codul fiscal precizeaza expres ca locul achizitiei intracomunitare de bunuri este in statul membru unde se
incheie expeditia sau transportul bunurilor, sub rezerva ca beneficiarul nu comunica furnizorului un cod de
TVA dintr-un alt stat membru decat cel in care este stabilit.
Persoana obligata la plata este persoana care efectueaza achizitia intracomunitara de bunuri taxabile.
Impozitarea operatiunilor se va face prin taxare inversa, operatiunea fiind raportata in decontul de TVA, atat
ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila, prin utilizarea formulei contabile 4426=4427
Respectand aceste reguli este mult mai simpla impozitarea operatiunii la destinatie, prin taxare inversa, decat
solicitarea beneficiarului de rambursare de TVA dintr-un alt stat membru (in conformitate cu directiva a VIII-
a CEE).
Operatiuni triunghiulare false
Nu exista o tranzactiei triunghiulara nici in cazul in care unul dintre parteneri este stabilit intr-un stat membru.
In acest caz, in functie de pozitia acelei persoane, vor trebui efectuate operatiuni de export sau import.
Totusi, o tranzactie cu o persoana non-UE poate sa devina triunghiulara, insa aceasta doar atunci cand
persoana extracomunitara este cumparatorulrevanza tor, care s-a inregistrat in scopuri de TVA in Comunitate.

248. Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.
Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente de bază:
titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzând natura şi întinderea lucrărilor de audit,
paragraful opiniei, semnătura, adresa şi data raportului.

249. Care este structura standard a unui raport de evaluare a întreprinderii?

Structura standard a unui raport de evaluare
Raportul trebuie sa ofere o imagine clara asupra opiniilor exprimate de evaluator, asupra bazelor de
evaluare folosite, a metodelor si informatiilro care stau la baza raportului.
1. Rezumatul principalelor concluzii si recomandări privind:
1.1. Scopul evaluarii
1.2. Scara valorilor satbilite si valoarea medie
1.3. recomandarile privind perspectivele intreprinderii
2.Prezentarea intreprinderii
- numele , forma juridica, adresa, codul SIRUES,
- Scurt istoric,crearea, fazele cronologice principale de dezvoltare, transformare etc.
- stabilirea coordonatelor principale prin: prezentarea capitalul social, a modalitatilor de formare si a
eventualelor modificari intervenite, structura capitalului si componenta actionariatului, obiectul de
activitate, pozitia ocupata in cadrul ramurii respective,in vederea explicarii metodei de evaluare folosite
cuantum, evaluare, etc.
3. Prezentarea evaluatorilor si a mandatului primit
In cazul in care evaluarea este facuta de catre o societate comerciala abilitata in domeniu, se vor mentiona
datele de inmatriculare ale acesteia de la Registrul Comertului.
Daca echipa de evaluatori este formata din personae individuale, este necesara prezentarea unor cv
4. Diagnosticul de evaluare
4.1. Diagnosticul juridic
4.1.1 obiectiv: aprecierea situaţiei juridice a întreprinderii in raport cu proprietarii, terţii si cu salariaţii.
4.12. Constatări: ţinând seama de prevederile legale in vigoare, evaluatorii vor stabili daca intreprinederea
este constituita legal, daca exista acte si contracte privind drepturile de proprietate, daca exista contracte
încheiate cu partenerii de afaceri, daca sunt actiuni juridice in curs, cu personae fizice sau juridice, daca
exista contracte de munca individuale si colective, si vor analiza regimul fiscal al intreprinderii.
4.1.3. Concluzii: dupa trecrea inrevista a mijloacelor de realizare si aprocedeelor de lucru utilizate se
stabilesc:
-oportunitatile exeistente in mediul exterior intreprinderii, adica evolutii cu un character previzibil pozitiv
pentru entitatea evaluata ca: legislatie si reglementari favorabile, conditii economico financiare optime;
-riscurile existente in mediul extern intreprinderii, adica evolutii cu un efect previzibil negative, respective
condintionarii inverse oportunitatilor;
-punctele forte; adica atuurile, ca urmare a unor factori cum sunt: o buna organizare si functionare a
entitatii evaluate, contract, statut corespunzatoare, relatii contractuale corecte, finantare bancara asigurata,
absenta litigiilro, regelementari fiscale corecte si obligatii fiscale indeplinite la timp;
-punctele slabe, deficientele consatate in organizarea si functionarea entitatii: contarct si satatut
necorespunzatoare situatiei de fapt, existenta unor litigii contarctulae cu tertii si cu proprii salariati,
conflicate de munac, obligatii fiscale nerespectate,etc.
4.2. Diagnosticul commercial
4.2.1. Obiectiv determinarea locului ocupat pe piata de intreprindere, in prezent si in viitor
42.2. Constatari
a) pornind de la nomenclatorul produselor su functie de principalele activiati se va calcula ponderea lor in
volumul toatal al activitatii intrepr
b) se va efectua o analiza a clientilor intreprinderii > importanta, durata de recuperare acreantelor, clienti
restanti
c) se analizeza furnizorii
d) se identifica concurenta intreprinderii – actuala si potentiala
e)se analizeza reteaua de distributie aintreprinderii acre poate furniza date asupra ponderii contractelor
interne sau externe in cifra de afceri
f) pentru a anliza posibilitatile de dezvolatre seva studia gradul de permeabilitate a pietei
g) vor fi studiate tipurile de actiuni promitionale facute de intreprindere, cunatumul cheltuielilor
publicitare, evolutia polticii de promovare a produselor si imaginii firmei;
4.2.3. Concluzii – dupa stabilirea principalelor evolutii se vor evidential cele mai importante:
- oprtunitati
- riscuri
- puncte forte: retea de vanzare puternica, clienti statornici, calitate foarte buna a produselor, etc.
- puncte slabe- produse si servicii scumpe, cunoasterea insuficienta a pietei etc.
4.3. Diagnosticul tehnologic operativ sau de exploatare
4.3.1. Obiectiv: stabilirea m[surii in care mijloacele de productie materiale raspund nevoilor actuale sau
viitoare ale intreprinderii sau ale potentialului comparator.
4.3.2. Constatari: se impune cunoasterea infrastructurii, apotentialului de productie la un moment dat si
evolutia in timp, stabilirea dinamicii imobilizarilor corporale, a nivelului de automatizare si
aproductivitatii, dar si analiza functiei de cercetare – dezvoltare, pentru a determina strategia de viitor a
intreprinderii
4.3.3. Concluzii prezentate sub forma:
-oportunitatilor;
-riscurilor;
- punctelor forte: o buna utilizare a capacitatii de productie, utilaje moderne, preturi competitive, servicii
competente,
-punctelor slabe- o planificare defectuoasa a productiei, o conducere defectuoasa a aprovizionarilor si
transporturilor, stocuri de materii rpime, probleme de calitate a produselor si serviciilor.
4.4.Diagnosticul resurselor umane
4.4.1. Obiective : analiza structurii umane si a capcitatii personalului de a contribui la realizarea
activitatilor intreprinderii
4.4.2. Constatari:
a) analiza structurii umane: organigrama ierarhica si functionala a intreprinderii; date cu privire la
personal- varsat, pregatire, grad de ocupare, vechime in intreprindere, etc.
b) Date cu privire la conducatorii intreprinderii- varsta, pregatire, formare si experienta, stil de conducere,
sistem de remunerare
c) date sociale- climatul social, protectia muncii, oragnizarea sindicala din intreprindere, nr. de zile de
greva.,
4.4.3. Concluzii – analizanda datele de mai sus se pot stabili:
-oportunitati;
-riscuri;
- puncte forte: personalul este tanar, dinamic, flexibil si bine format, organizare buna, exista motivarea
muncii.
- puncte slabe: proasta functionare a conducerii, reprezentare sindicala slaba, salarizare nestimulativa,etc.

4.5. Diagnosticul financiar contabil

4.51. Obiective
- stabilirea existentei imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a rezultatelor si asituatiei financiare
ale entitatii evaluate, percum si astarii de sanatate financaira a acesteia;
-utilizarea relatiei efecului de levier pentru aface diagnosticul ratei de rentabiliate a capitalurilor proprii;
-evaluarea diferentelor intre efectul de levier financiar masurat plecand de la valorile de contabile si efectul
levier masurat pelcand de la valorile de piata;
-diagnosticul ratei de rentabilitate economica placand de l rata marjei economice si rata de rotatie a
capitalurilor investite;
-utilizarea totalurilor soldurilor intermediare de gestiune pentru analiza formarii marjei economice;
-analiza diefrentelor intre optica de rentabilitate si optica productivista prin realizarea unui audit asupra
situatiilor financiare
4.5.2. Constatari: acestea rezulta in urma realizarii obiectivului, avnd ca mijloace de efectuare datele is
informatiile continute in conturile anuale, rezultatele financiare examinate pe ultimii 3-5 ani perluate
potrivit metodologiilor specifice evaluarilor patrimoniale,
4.5.3. Concluzii: se impun in baza constatarilor exprimate sub forma:
- oportunitatilor;
-riscurilor;
-punctelor forte;
- punctelor slabe;
4.6.Sinteza diagnosticelor evaluarii
Se prezinta sub forma tabelara in cadrul raportului sau ca o anexa a acestuia, cuprinzand concluziile
stabilite pentru fiecare diagnostic in parte, respective datorate mediului exterior intreprinderii (cu doua
subcoloane afernte oportunitatilor si riscurilor) si cele datorate mediului intern al intreprinderii (cu doua
subcoloane afernte punctelor foret si punctelro slabe)
Prin luarea in considerare a tuturor constatarilor din diagnosticele sectoriale prezentate se el;aboreaza
bilantul economic al intreprinderii.
5. Bazele lucrarii de evaluare
Se vor mentiona datele si inforamtiile puse la ispozitie de client, conform caietului de sarcini si
prevederilro din contractul incheiat.
5.1. Expertize si studii, proprii sau insusite: se fac trimiteri la surse, inscrisuri, publicatii utilizate la
elaborarea raportului de evaluare.
5.2.Bibliografie
5.3.Factori de risc:
5.3.1. Factori de risc extern;
5.3.2. Factori de risc intern.
5.4. Ipoteze de evaluare:
5.4.1. Ipoteze macroeconomice;
5.4.2. Ipoteze microeconomice.
6.Metode de evaluare aplicate
Se vor inscrie cauzele ipotezele si scenariile care au determinat alegerea metodelor de evaluare pentru
fiecare in parte, cf grupelor de mai jos:
 6.1. Metode patrimoniale;
6.2.Metode prin rentabiliatte;
6.3. Metode combinate;
6.4. Metode combinate;
6.4. Metode bursiere;
6.5.Alte metode.
7.Gama de valori, valoarea actiunilor.
Se vor enumera opiniile obtinute prin aplicarea metodelor de evaluare mentionate la pct.6, in mod
corespunzator se detremina valorile minime si maxime ale actiunilor.
8.Cocluziile si opiniile evaluatorului
Se vor exprima opiniile asupra rezultatelor obtinute, atat din punct de vedere economic cat si financiar. Se
va exprima parerea evaluatorilor asupra rezultatelor obtinute din operatiunea de evaluare.

250. Explicaţi semnificaţia datării raportului de audit.

Raportul auditorului trebuie să poarte data de la sfârşitul lucrărilor de audit. Cititorul este astfel informat că
auditorul a apreciat efectele asupra situaţiilor financiare şi asupra raportului său ale evenimentelor şi tranzacţiilor
intervenite de care el a avut cunoştinţă până la această dată.
întrucât responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra situaţiilor financiare pregătite şi
prezentate de conducerea societăţii, raportul său nu trebuie să poarte o dată anterioară celei la care situaţiile
financiare au fost închise şi aprobate.

Sursa: " INIŢIERE ÎN AUDITUL SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE UNEI ENTITĂŢI" Prof. univ. dr. Marin Toma Editura
CECCAR, Bucureşti, 2009

251. Cum influenţează modificarea preţurilor valoarea unei întreprinderi?

Modificarea preturilor influenţează valoarea inteprinderii astfel:
- rata de actualizare este influenţata cu riscul de proiecţie;
- bilanţul economic este influenţat prin evaluarea activelor la valori juste, de piaţa care ţin seama de preturile
pieţei
252. Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare.
Rezervele se prezintă înaintea paragrafului de opinie. În astfel de cazuri, paragraful opiniei se formulează
astfel:
Exemplu de rezerve datorate limitării întinderii lucrărilor:
“Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200…, căci noi am fost desemnaţi auditori
ulterior acestei date. Ţinând seama de natura documentelor contabile ale societăţii, noi am putut controla
cantităţile prin alte proceduri.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei ajustărilor care ar fi putut fi necesare, dacă noi am fi putut
efectua controlul fizic al cantităţilor, situaţiilor financiare dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a
societăţii la 31 decembrie 200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată
şi sunt conforme cu prevederile legale şi statutare”.
Exemplu de rezerve datorate dezacordului cu conducerea entităţii auditate:
“Astfel, cum este explicat în nota “X” anexată, nu s-au constatat amortismente în situaţiile financiare. Această
practică nu este, în opinia noastră, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active
corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear şi al unei cote de …. pentru clădiri şi ….
pentru utilaje, trebuie să se ridice la suma de …. pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 200… . În
consecinţă, amortismentele cumulate trebuie să se ridice la …. mil. lei, iar pierderile exerciţiului şi pierderile
cumulate la …. mil. lei.
După părerea noastră, cu excepţia incidenţei asupra conturilor anuale, a faptelor menţionate în paragraful
precedent, conturile anuale dau o imagine fidelă poziţiei şi situaţiei financiare a societăţii la 31 decembrie
200…, cât şi contului de profit şi pierdere pentru exerciţiul încheiat la această dată, şi sunt conforme cu
prevederile legale şi statutare.”
 253. Explicaţi rolul evaluării pentru elaborarea situaţiilor financiare ale întreprinderii.
254. Opinia fără rezerve, dar cu un paragraph de observaţii: semnificaţie, mod de prezentare.
În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adăugând un paragraf de observaţii al cărui obiectiv este
de a lămuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manieră detaliată în anexă.
Adăugarea unui astfel de paragraf nu afectează opinia auditorului; aceasta se situează de preferinţă după
paragraful de opinie şi precizează, în general, că acesta nu constituie o rezervă.
Acest tip de opinie se formulează atunci când apar elemente care însă nu afectează opinia auditorului;
paragraful de observaţii se situează, de regulă, după paragraful de opinie.
Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este următoarea:
“Fără să exprimăm o rezervă asupra situaţiil;or financiare, noi atragem atenţia asupra notei “X” din anexă.
Societatea face obiectul unui proces în care este acuzată de infracţiune în utilizarea brevetelor şi în care i se
pretinde vărsarea redevenţelor şi daunelor de interese; societatea a angajat o contra-acţiune şi audierile
preliminare, cât şi procedurile juridico-administrative ale celor două acţiuni sunt în curs. Rezultatul final al
acestei afaceri nu poate, în prezent, să fie determinatşi, în consecinţă, nu au fost constituite provizioane pentru
acoperirea cheltuielilor care ar putea să rezulte”.

255. Cum explicaţi relaţia dintre politicile contabile şi valoarea întreprinderii?

Este evident ca politicile contabile influenţează valoarea întreprinderii întrucât acesta poate opta pentru o
metoda sau alta, o baza de evaluare sau alta a elementelor din situaţiile financiare, astfel metoda lifo in
cazul stocurilor va conduce la o valoare a stocurilor mai mare in bilant si un rezultat mai mic pe când
metoda fifo va avea un efect invers, asemenea si politicile de amortizare, respective duratele de viata
stabilite sau metodele de amortizare. De exemplu capitalizarea costurilor îndatorării la un moment dat
determina active mai mari decât daca dobânda va fi trecuta direct in cheltuiala perioadei.

256. Paragraful privind natura şi întinderea lucrărilor de audit.

Acest paragraf cuprinde referenţialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internaţionale de Audit sau norme
şi practici naţionale, precum şi descrierea lucrărilor de către auditor.
Raportul auditorului trebuie să descrie întinderea lucrărilor de audit, indicând că ele au fost îndeplinite
conform Standardelor Internaţionale de Audit sau conform normelor sau practicilor naţionale.
“Întinderea lucrărilor” dă posibilitatea pentru auditor să pună în operă procedurile de audit judecate ca
necesare în condiţiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie să se asigure că auditul a fost făcut conform
normelor şi practicilor în materie; dacă aceasta nu rezultă în mod clar, se presupune că normele şi practicile
utilizate sunt cele din ţara indicată prin adresa auditorului.
Raportul trebuie să precizeze că auditul a fost planificat şi executat de o manieră care să asigure în mod
rezonabil că situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative.
Raportul de audit trebuie să descrie auditul, ca presupunând:
- examenul, pe bază de sondaje, a elementelor probante care justifică sumele şi informaţiile conţinute
în situaţiile financiare;
- evaluarea principiilor şi metodelor contabile folosite pentru elaborarea situaţiilor financiare;
- evaluarea estimărilor semnificative făcute de conducere pentru a stabili situaţiile financiare;
- revederea prezentării de ansamblu a situaţiilor financiare.
Raportul trebuie să indice că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a expresiei de opinie.
Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea următoare:
“Noi am realizat auditul conform Standardelor Internaţionale de Audit (sau se poate face referire la normele
sau practicile naţionale).
Aceste standarde (norme) precizează că auditul nostru trebuie să fie planificat şi realizat în scopul de a obţine
o asigurare rezonabilă că, situaţiile financiare nu comportă anomalii semnificative. Un audit constă în a
exprima, pe bază de sondaje, elementele probante care să justifice sumele şi informaţiile conţinute în
situaţiile financiare; el constă, de asemenea, în a evalua principiile şi metodele contabile folosite şi estimările
semnificative făcute de către conducerea entităţii, pentru închiderea situaţiilor financiare, cât şi în a efectua o
revedere a prezentării de ansamblu a acestora.
Estimăm că auditul efectuat furnizează o bază rezonabilă a exprimării opiniei noastre.”
 257. Cum influenţează riscul de ţară valoarea întreprinderii?
Riscul de tara influenţează valoarea întreprinderii in sens invers proporţional, cu cat riscul este mai mare cu
atât val întreprinderii este mai mica.

258. Situaţii care conduc la formularea altei opinii decât opinie fără rezerve.
De fiecare dată când auditorul emite un raport, altul decât un raport fără rezervă, el trebuie să includă în raportul
său o descriere clară a tuturor motivelor care justifică decizia sa şi, de fiecare dată când poate, să cifreze (să estimeze)
incidenţa posibilă asupra situaţiilor financiare. Aceste informaţii trebuie să fie date de preferinţă într-un paragraf
distinct care să îl preceadă pe cel care cuprinde exprimarea opiniei sau imposibilitatea de a exprima o opinie, şi pot, de
asemenea, să facă trimitere la o notă anexă mai aprofundată.
a. Dezacorduri cu conducerea întreprinderii privind principiile şi metodele contabile
Există posibilitatea ca auditorul, folosind mijloacele pe care le-a considerat necesare, să constate o
iregularitate contabilă pe care conducerea întreprinderii refuză să o corecteze. Acest dezacord poate fi important şi să
influenţeze certificarea. Pot fi, de exemplu, dezacorduri privind:
• insuficienţa provizioanelor pentru deprecierile de stocuri şi creanţe;
• stocuri supraevaluate sau subevaluate din cauza unor erori în calculul costurilor producţiei sau în
determinarea mă rimii stocului (cantităţilor);
• nerespectarea principiului independenţei exerciţiului;
• neluarea în considerare a evenimentelor posterioare care confirmă sau infirmă o situaţie existentă la data
închiderii exerciţiului;
• neluarea în considerare a principiului prudenţei prin supra evaluarea activelor;
• erori în clasarea terţilor (clienţi incerţi menţinuţi drept clienţi obişnuiţi).

Auditorul certifică „cu rezervă" atunci când iregularitatea este semnificativă, dar importanţa ei nu este suficientă
pentru a considera că situaţiile financiare nu sunt corecte şi sincere şi că nu dau o imagine fidelă asupra poziţiei şi
situaţiei financiare, precum şi a rezultatului exerciţiului.
Oricare ar fi natura neregularităţilor, auditorul îşi prezintă în raport opinia, precizând:
• natura dezacordului;
• postul şi suma respectivă;
• influenţa asupra rezultatului net.
b. Limitarea întinderii lucrărilor
Limitarea întinderii lucrărilor constă în imposibilitatea auditorului de a folosi mijloacele pe care le-ar considera
necesare pentru obţinerea elementelor probante.
O limitare a întinderii lucrărilor poate fi impusă de client auditorului prin clauzele contractului care pot preciza
ca auditorul să nu aplice o anumită procedură de audit, deşi acesta o consideră necesară.- Totuşi, atunci când
limitarea cuprinsă în înşişi termenii contractului este de asemenea natură că auditorul apreciază că s-ar putea afla în
imposibilitatea de a exprima o opinie, el nu poate să accepte această lucrare ca fiind o lucrare de audit. La fel, un
auditor solicitat să facă auditul asupra situaţiilor financiare nu poate accepta un asemenea contract atunci când limitarea
pe care o cuprinde compromite obligaţiile sale legale.
Limitele pot fi:
- impuse de împrejurări: de exemplu, semnarea contractului de prestări de servicii după încheierea exerciţiului a
împie dicat auditorul să asiste la inventarierea fizică şi nu s-a putut asigura de realitatea stocurilor inventariate prin
alte mijloace de control;
- impuse de conducerea întreprinderii: de exemplu, conducerea refuză auditorului adresarea cererilor de
confirmarea soldurilor, în timp ce el consideră acest lucru esenţial.
Insuficienţa onorariilor este un alt mod de a limita controalele. Acest tip de limitări ar trebui să fie rar: el
constituie o piedică în exercitarea lucrărilor.
De asemenea, absenţa controlului intern poate constitui o limitare la controlul exhaustivităţii înregistrărilor şi al
fiabilităţii lor. Auditorul lucrează prin sondaje al căror volum este în funcţie de calitatea controlului intern.
în funcţie de importanţa relativă a limitelor, auditorul va formula o rezervă sau se va afla în imposibilitatea de a
certifica situaţiile financiare.
într-un paragraf situat înaintea exprimării opiniei, auditorul indică:
- împrejurările care 1-au împiedicat să folosească diligentele
 considerate utile;
- imposibilitatea obţinerii elementelor probante suficiente
prin alte mijloace de control;
- suma posturilor din situaţiile financiare influenţată de limitări
ale întreprinderii auditului.
c. Incertitudini asupra estimărilor contabile
în anumite împrejurări, conducerea întreprinderii nu dispune de informaţii suficiente pentru a transpune o situaţie în
bilanţul contabil, de exemplu, sau poate lua o decizie pe baza unor informaţii insuficiente. De exemplu, în momentul
semnării raportului de audit, există riscuri privind anumite operaţii care nu pot fi previzionale sau a căror sumă nu poate fi
provizionată cu o aproximaţie rezonabilă, deoarece:
- suma lor este nesigură sau necunoscută;
- probabilitatea realizării este nesigură.
Fie că riscul este pro vizionat sau nu, există situaţia în care auditorul nu a putut obţine elemente probante suficiente
pentru a justifica suma provizionată sau absenţa constituirii provizionului. Acesta este un caz particular de limitare a
modalităţii de obţinere 250. Explicaţi a elementelor
semnificaţia probante.
datării raportului de audit.
Atunci
250. Explicaţicând incidenţa semnificaţia eventuală
datăriieste semnificativă,
raportului de audit.dar nu suficientă pentru a respinge ansamblul situaţiilor
Raportul
financiare, auditorul auditorului
certifică cu rezervă. trebuie Când să incertitudinea
poarte data de are lao sfârşitul
importanţă lucrărilor de audit.
prin a cărei Cititorul
realizare poateeste
readuce în
astfel
Raportul informatauditorului că auditorul
trebuie a apreciat
să poarte efectele
data de asupra
la
discuţie ansamblul situaţiilor financiare, auditorul menţionează că nu este în măsură să acorde certificarea. situaţiilor
sfârşitul financiare
lucrărilor de şi asupra
audit. raportului
Cititorul este său
astfel informat
ale evenimentelor
în paragraful că auditorul
care expune a apreciat
motiveleefectele
şi tranzacţiilor rezerveiasupra
intervenite sau de situaţiilor
care el se
refuzului, financiare
a avut şitoate
cunoştinţă
vor preciza asupra
pânăraportului de său
la această
elementele dată. asupra
informare
incertitudinii:
ale evenimentelor şi tranzacţiilor intervenite de care el a avut cunoştinţă până la această dată.
- natura întrucât
riscului; responsabilitatea auditorului constă în emiterea unui raport asupra situaţiilor
- postul sau posturileşibilanţului
financiare
întrucât responsabilitatea
pregătite prezentateauditorului de conducerea
contabil constă în societăţii,
influenţate; emiterea raportul unui raport său nuasupra
trebuiesituaţiilor
să poarte o
financiare
-dată pregătite
anterioară
valoarea maximă şi celei
prezentate
la care de
a riscului cândconducerea
situaţiile financiare
se cunoaşte societăţii,
sau au fostcă
faptul raportul
închise
nu poate şisău nu trebuie să poarte o
aprobate.
fi precizată;
dată anterioară
- incapacitatea celei la în care se situaţiile
află auditorulfinanciare au fost
de a putea închise şievoluţia
determina aprobate. incertitudinii si a evalua consecinţele
eventuale ale acestei situaţii.
Sursa: particular:
d. Caz " I N I Ţ I E R E Î N A continuitatea
U D I T U L S I T U A Ţ I I Lactivităţii
O R F I N A N C I A R E A L E U N E I E N T I T Ă Ţ I " Prof. univ. dr. Marin
Existenţa
Sursa:Toma" I N I Ţ Editura incertitudinii
I E R E Î N A UCECCAR, despre continuitatea
D I T U L S I T U ABucureşti, C I A R E activităţii
Ţ I I L O R F I N A N2009 A L E U N E I EsauN T I Tfaptul că ea
Ă Ţ I " Prof. este
univ. dr.definitiv
Marin compromisă determină
auditorul să examineze
Toma Editura CECCAR, Bucureşti, 2009 dacă transpunerea contabilă a acestei situaţii este conformă principiului continuităţii
exploatării şi apreciază, după caz, consecinţele pe care să le înscrie în raportul său.

Sursa: " INIŢIERE ÎN AUDITUL SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE UNEI ENTITĂŢI" Prof. univ. dr. Marin Toma Editura
CECCAR, Bucureşti, 2009

259. Care este valoarea care se stabileşte pentru activele considerate în afara exploatării?
Val. care se stabileste pentru activele considerate in afara exploatarii, este valoarea venala, adica suma
trezoreriei ce se va degaja la cesiunea lor.

260. Conţinutul raportului de audit.

Raportul de audit trebuie să conţină:
- relaţia contractuală de executare a misiunii de audit;
- observaţiile reieşite din diverse verificări;
- informaţiile a căror menţiune în raport este prevăzută expres de lege;
- oferirea garanţiei pentru acţionari şi terţi că un personal calificat a obţinut asigurarea că situaţiile
financiare oferă o imagine fidelă, clară şi completă poziţiei financiare, performanţelor şi situaţiei
financiare generale a intreprinderii;
- menţiunea că situaţiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit.
Din raportul de audit trebuie să rezulte în mod clar:
- menţionarea responsabilităţilor pentru auditor şi pentru conducerea intreprinderii;
- descrierea obiectivelor şi natura misiunii de audit;
- situaţiile care fac să apară incertitudini;
- natura şi locul observaţiilor în raport.
Elemente de baza ale raportului de audit:
Titlul raportului
Destinatarul
Paragraful introductive
Responsabilitatea conducerii pentru situatiile financiare
Responsabilitatea auditorului
Un paragraph al opiniei
Alte responsabilitati de raportare
Semnatura auditorului
Data raportului
Adresa auditorului

261. Care dintre principiile contabile aplicabile la ora actuală în România nu pot fi acceptate în
totalitate, în cazul evaluării economice, fiind necesare corecţii ale bilanţului elaborate pe baza acestora?

Bilantul contabil, fiind intocmit după anumite reguli si principii referitoare la evaluare, face ca
patrimoniul să nu fie exprimat în valori de piaţă iar performanţele să nu fie cele care s-ar fi obţinut în condiţiile
normale ale pieţii.
Principiile contabile aplicabile in Romania care nu pot fi acceptate in totalitate in cazul evaluarii economice
sunt:
 Principiul permanenţei metodelor (spre exemplu amortizarea imobilizarilor corporale trebuie ajustata astfel incat
valoarea acestora sa fie cea de piata);
 Principiul prudenţei (spre exemplu prin politica de provizioane);
 Principiul independenţei exerciţiului (cheltuielile in avans sunt excluse de la calcularea activului net corijat).

262. Rolul şi conţinutul notei de sinteză.

Incadrare: alte lucrări necesare încheierii misiunii: chestionarul sfârşitului lucrărilor; Nota de sinteză;
Scrisoarea de afirmare.
Pentru a exprima opinia sa privind bilanţul contabil, auditorul trebuie să examineze şi să aprecieze concluziile
trase din elementele probante colectate. Concluzia globală care rezultă din această examinare si din această
apreciere permite auditorului să se asigure că:
- situaţiile financiare au fost pregătite pe baza unor metode contabile acceptabile şi aplicate în mod permanent;
- situaţiile financiare sunt conforme dispoziţiilor legale şi regulamentare în vigoare;
- imaginea dată de ansamblul situaţiilor financiare corespunde cu cunoaşterea generală pe care o are auditorul despre între-
prindere;
- toate punctele semnificative care contribuie la o bună prezentare a situaţiilor financiare au fost corect menţionate.
Informaţiile colectate şi lucrările efectuate, de la cunoaşterea întreprinderii până la controlul conturilor, se vor
clasa în dosare de lucru.
Pentru ca auditorul să aibă posibilitatea să-şi facă o părere definitivă asupra situaţiilor financiare, este util să-şi
stabilească o „notă de sinteză" care recapitulează toate punctele importante ale lucrării care pot avea o incidenţă
asupra deciziei finale.

Nota de sinteză este stabilită pe o foaie de lucru care presupune:

- o referire la foaia de lucru în care punctul reţinut ca important este dezvoltat;
- o descriere sumară a punctului respectiv;
- poziţia auditorului (punctul său de vedere).

Descrierea punctelor respective se va referi la toate elementele importante ale desfăşurării lucrărilor şi în special la:
- problemele tehnice întâlnite şi maniera în care au fost rezolvate;
- punctele în suspensie care necesită primirea unei informaţii complementare;
- domeniile care necesită o luare de poziţie si o decizie finală a auditorului;
- o listă a modificărilor propuse, evidenţiindu-le pe cele care au fost contabilizate si separat pe cele care încă nu au fost
acceptate de întreprindere.
Poate fi utilă, de asemenea, realizarea unui scurt rezumat al evenimentelor semnificative care au marcat viaţa
întreprinderii în timpul exerciţiului, ca, de exemplu: evoluţia principalelor elemente din situaţiile financiare; produse
(activităţi) noi; schimbări în strategia întreprinderii.
Nota de sinteză trebuie validată de organele ierarhic superioare din cadrul firmei de audit.

263. Care este inversul ratei de capitalizare aplicabile unor beneficii constante sau care cresc cu
o rată constantă pe o perioadă nedeterminată (infinită) de timp?

Rata de capitalizare aplicabila unor beneficii constante pe o perioada n se numeste FACTORUL

SUMA DE FRUCTIFICARE:

[(1+a)ⁿ -1]/ a

si arata echivalentul viitor, peste n ani, a unor sume depozitate in mod constant in fiecare an al perioadei, la
o rata de actualizare fixa a.

Raspuns:

Inversul factorului suma de fructificare este FACTORUL FONDULUI DE REDUCERE:

Si arata ce valoare trebuie economisita/platita in mod constant anual, la o rata de rentabilitate a, pentru ca la
sfarsitul perioadei n sa se dispuna de un capital Y
X = Y * factorul fondului de reducere

264. Rolul şi conţinutul scrisorii de afirmare.

Incadrare: alte lucrări necesare încheierii misiunii: chestionarul sfârşitului lucrărilor; Nota de sinteză;
Scrisoarea de afirmare.
Fiabilitatea elementelor probante depinde de originea lor, internă sau externă, şi de natura lor vizuală, scrisă
sau orală. Deşi fiabilitatea elementelor probante este subordonată circumstanţelor în care sunt obţinute, aceasta poate
fi evaluată ţinând seama de următoarele grade de fiabilitate:
- elementele probante externe sunt mai fiabile decât elementele probante interne;
- elementele probante interne sunt mai fiabile atunci când controlul intern care se referă la ele este satisfăcător;
elementele probante obţinute chiar de auditor sunt mai fiabile decât cele care îi sunt furnizate de întreprindere;
- elementele probante materializate de un document sau o confirmare scrisă sunt mai fiabile decât afirmaţiile verbale.
Auditorul trebuie să obţină dovada că cei care conduc întreprinderea îşi recunosc responsabilitatea în
întocmirea bilanţului contabil pe care 1-au hotărât şi aprobat. Această dovadă poate fi obţinută pornind de la:
- procesele-verbale ale şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie (direcţie) în care auditorul a prezentat con-
cluziile generale ale auditului sau
- prin obţinerea:
• unei scrisori de afirmare; sau
• unei copii de pe situaţiile financiare semnate de conducerea întreprinderii.
 In cursul unui audit, conducătorii formulează numeroase afirmaţii pentru auditor, spontan sau ca răspuns la
întrebări precise. Când aceste afirmaţii se referă la puncte semnificative ale bilanţului contabil, auditorul trebuie:
- să caute, pornind de la surse interne sau externe întreprinderii, elemente probante care să confirme aceste
afirmaţii;
- să aprecieze dacă afirmaţiile primite de la conducătorii întreprinderii par a fi rezonabile si coerente cu celelalte
elemente probante obţinute din alte surse;
- să aprecieze dacă autorii acestor afirmaţii pot fi consideraţi a fi bine informaţi asupra punctelor în cauză.
Atunci când o afirmaţie primită de la un conducător este contrazisă de un alt element probant, auditorul trebuie să
caute explicaţia pentru aceasta şi, dacă este cazul, să repună în cauză fiabilitatea ansamblului afirmaţiilor primite.
Afirmaţiile primite de la conducători nu se pot substitui altor elemente probante pe care auditorul le poate obţine.
Cu titlu de exemplu, afirmaţiile conducătorilor referitoare la costul de achiziţie al unui element al activului nu se
substituie elementelor probante pe care auditorul le poate obţine în mod obişnuit. Chiar dacă auditorul a primit o
afirmaţie a conducătorilor, va exista o limitare a întinderii misiunii sale dacă el se află în imposibilitatea de a obţine
elemente probante suficiente care, după el, ar trebui să existe.
In unele cazuri, o afirmaţie primită de la conducători poate constitui singurul element probant pe care
auditorul îl poate obţine în mod rezonabil. Cu titlu de exemplu, auditorul nu se aşteaptă, în mod necesar, să obţină alte
elemente probante decât cele rezultând dintr-o afirmaţie a conducătorilor, pentru a confirma intenţiile acestora de a
păstra o participare în vederea realizării unei plusvalori pe termen lung. Astfel, în măsura în care auditorul obţine în
scris confirmarea unei asemenea afirmaţii, nu va exista limitare la întinderea misiunii sale.
Auditorul poate consemna în foile sale de lucru proba afirmaţiilor primite de la conducători, efectuând o
sinteză a convorbirilor sale, obţinând o scrisoare de afirmare, care poate îmbrăca forma:
- fie a unei scrisori emanând de la conducători;
- fie a unei scrisori a auditorilor amintind termenii afirmaţii verbale primite de la conducători,
recunoscute cum se cu vine şi confirmate de ei.

Posibilitatea unor neînţelegeri între auditor şi conducători este redusă atunci când aceştia din urmă confirmă în scris
afirmaţiile orale, în plus, este cazul să se obţină o scrisoare care să confirme afirmaţiile verbale primite cu privire la
elementele semnificative ale situaţiilor financiare pentru care auditorul nu se poate aştepta în mod rezonabil să obţină
elemente probante suficiente.
Când este cerută conducătorilor, scrisoarea de afirmare trebuie să fie adresată auditorului, să cuprindă informaţiile
cerute şi să fie regulamentar datată si semnată.
In cazul în care conducătorii refuză să ateste printr-o scrisoare de afirmare afirmaţiile pe care auditorul le consideră
necesare, acest refuz va constitui o limitare a întinderii lucrărilor sale. într-un asemenea caz, auditorul va trebui să
repună în cauză încrederea acordată celorlalte afirmaţii primite de la conducători şi să se întrebe dacă acest refuz
poate avea o altă incidenţă asupra raportului său.
In cazul în care conducătorii refuză să confirme în scris o afirmaţie verbală, acest refuz va constitui o limitare a
întinderii lucrărilor auditorului, exceptând cazul când el este convins că există motive fondate şi acceptabile pentru acest
refuz şi că se poate sprijini pe afirmaţia verbală.
Scrisoarea de afirmare permite:
- clarificarea răspunderilor care revin conducătorilor întreprinderii şi auditorului;
- înştiinţarea conducerii întreprinderii asupra modului de influenţare a situaţiilor financiare de către
informaţiile pe care numai ea le deţine.

Această scrisoare de afirmare nu înlocuieşte procedurile de verificare ce trebuie efectuate de către auditori.

265. Cum poate fi definită valoarea reziduală a unei afaceri inclusă în calculele de actualizare a
cash-flow-urilor?

La sfârşitul perioadei proiectate, întreprinderea posedă o anumită valoare care trebuie estimată. Sunt
cunoscute două tehnici pentru determinarea acestei valori reziduale:
• o tehnică ce privilegiază latura contabilă: valoarea reziduală este egală cu activul net de la sfârşitul
perioadei(amputat de cheltuielile de lichidare) sau cu un multiplu al rezultatului net din acest ultim an
(acest multiplu se calculează prin comparare cu multiplii utilizaţi pe piaţă pentru întreprinderi comparabile);
 • o tehnică ce privilegiază latura economică zisă şi tehnică de actualizare prin perpetuare: valoarea reziduală a
între prinderii este egală cu suma fluxurilor actualizate pe care întreprinderea va fi capabilă să le degajeze
dincolo de perioada de prognoză; concret, aceasta presupune o extrapolare a cash flow-ului din ultimul an
de proiectare. Această ultimă tehnică de extrapolare a cash flow-ului din ultimul an prognozat prezintă
avantajul de a neutraliza impactul investiţiilor viitoare, considerând că rentabilitatea investiţiilor şi variaţia
necesarului de fond de rulment nu vor fi superioare costului capitalului.
Orizontul este în general estimat ţinând seama de toate constatările din diagnostic şi marchează momentul
când, de regulă, proprietarul va provoca schimbări semnificative în viaţa întreprinderii care să-I permită menţinerea,
dacă nu chiar revenirea pe curba vieţii acesteia (scindări, comasări, reprofilare, înnoire produse, investiţii masive etc.).
Valoarea reziduală se calculează cel mai frecvent prin formula , adică, prin aplicarea unui
multiplu rezidual „Z" la cash flow-ul actualizat din ultimul an prognozat, care depinde de sector. De regulă „Z" este
cuprins între 3 şi 6.

266. Utilizarea lucrărilor auditorului intern.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 610 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale, precum si
modalităţile lor de aplicare referitoare la examenul de către auditor al lucrărilor efectuate de auditorul intern al
întreprinderii.
Auditorul trebuie să analizeze activităţile auditorului intern şi incidenţele potenţiale asupra procedurilor sale de
audit.
Auditorul intern, făcând parte din structurile întreprinderii, are printre obiectivele sale examenul, evaluarea si
controlul pertinenţei şi eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern; anumite aspecte ale lucrărilor sale îi pot fi utile
auditorului extern.
Printre activităţile auditorului intern care îi pot fi utile auditorului extern se pot menţiona:
- examenul sistemelor contabile si de control intern;
- examenul informaţiilor financiare şi de gestiune;
- evaluarea costurilor, rentabilităţii şi eficienţei unor tranzacţii şi operaţiuni;
- examenul modului de respectare a textelor legislative, precum şi al politicilor şi directivelor stabilite de
conducerea întreprinderii.
Anumite mijloace puse în lucru pentru atingerea obiectivelor de mai sus sunt similare, iar anumite considerente ale
auditului intern pot fi utile pentru a defini natura, calendarul şi întinderea procedurilor de audit extern.
Auditorul extern are obligaţia să obţină o cunoaştere suficientă a activităţilor auditului intern pentru a planifica şi
aborda în mod eficient auditul; el poate constata că anumite lucrări ale auditului intern permit modificarea naturii şi
calendarului auditului şi reducerea întinderii procedurilor puse în lucru de către auditorul extern, sau el poate trage
concluzia că aceste lucrări nu vor avea nicio incidenţă asupra procedurilor de audit extern.
In evaluarea lucrărilor auditorului intern, auditorul extern va ţine seama de următoarele criterii:
- statutul auditorului intern în cadrul întreprinderii; situaţia ideală constă în faptul că auditorul intern raportează
asupra muncii sale eşalonului de conducere cel mai înalt din întreprindere şi nu primeşte nicio altă sarcină
executivă sau de conducere în cadrul întreprinderii;
- natura şi întinderea lucrărilor de audit intern efectuate; auditorul extern va verifica dacă conducerea
întreprinderii exercită o influenţă asupra recomandărilor auditorului intern;
- competenţele tehnice; pregătirea tehnică adaptată şi o experienţă ca auditor intern;
- organizarea profesională; planificarea, supravegherea, controlul şi documentarea corectă a lucrărilor, existenţa
manualelor de audit, a programelor de lucru şi a dosarelor de lucru corespunzătoare.

267. Care sunt premisele aplicării metodei capitalizării superprofitului?

Incadrare: Cele mai utilizate metode de evaluare bazate pe goodwill sunt următoarele:
-         Metoda directă
-         Metoda bazată pe capitalizarea unui superprofit
-         Metoda rentei goodwill-ului
s.a.
Metoda bazată pe capitalizarea unui superprofit. Pentru explicarea ei se presupune o întreprindere ale cărei
capitaluri proprii au o valoare patrimonială ANC, a cărei exploatare se presupune că va aduce un profit
previzionat constant, P. Metoda presupune că nu există superprofit decât din momentul în care rentabilitatea
degajată de întreprindere (care îmbracă forma profitului previzionat) este mai mare decât cea care s-ar obţine
plasând pe piaţă un capital echivalent cu ANC.
Supraprofitul apare ca urmare a suplimentului de rentabilitate realizat in raport cu valoarea
strict patrimoniala.
Prin urmare, rentabilitatea aşteptată de la activul net contabil se obţine înmulţind activul net contabil
cu rata rentabilităţii observată la întreprinderile aceluiaşi sector şi cu caracteristici asemănătoare care se
notează cu i. Superprofitul sau supervaloarea se obţine dacă profitul previzionat P este mai mare decât
rentabilitatea capitalurilor proprii (i*ANC).

          Pentru a se ajunge la goodwill trebuie să se determine suma acestor supervalori capitalizate aplicând
factorul de capitalizare.

          Valoarea întreprinderii se obţine astfel:

268. Elementele posterioare închiderii exerciţiului.

Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) nr. 10 stabileşte tratamentul în situaţiile financiare al
evenimentelor favorabile şi nefavorabile care survin după data închiderii exerciţiului, care pot fi de două tipuri:
- evenimente care furnizează informaţii în legătură cu fapte care existau la data închiderii exerciţiului; sunt
acele evenimente care aduc o mai amplă confirmare a circumstanţelor existente la data închiderii;
- evenimente care furnizează informaţii bazate pe fapte survenite după data închiderii exerciţiului; sunt
evenimente care indică circumstanţe noi, apărute după data închiderii.
Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 560 stabileşte obligaţiile pentru auditor de a lua în considerare
incidenţele evenimentelor posterioare închiderii exerciţiului atât asupra situaţiilor financiare, cât şi asupra raportului
său, distingându-se trei etape:

a)Fapte descoperite până la data raportului de audit

Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri care urmăresc strângerea de elemente probante suficiente şi
adecvate care să justifice faptul că au fost identificate toate evenimentele care pot necesita ajustări ale situaţiilor
financiare sau informaţii suplimentare în anexe, până la data raportului său.
Procedurile menite să identifice evenimentele care pot face obiectul unei ajustări a situaţiilor financiare sau
unei informaţii în anexe vor fi puse în lucru la o dată cât mai apropiată de data raportului de audit şi vor cuprinde
acţiunile următoare:
- examinarea facturilor de cumpărări, de vânzări, a avizelor de expediţie sau a notelor de intrare-recepţie ale perioadei
posterioare închiderii exerciţiului, pentru a verifica dacă
operaţiile respective nu sunt aferente exerciţiului închis ;
- examinarea încasărilor posterioare închiderii pentru a verifica reactivarea creanţelor;
- consultarea proceselor-verbale ale adunării generale a acţionarilor, ale consiliului de administraţie, ale comitetului de
audit, ale comitetului de direcţie, care au avut loc după data închiderii exerciţiului;
- etc.
Dacă, prin aplicarea procedurilor de mai sus, auditorul descoperă că evenimentele posterioare au o
incidenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare, el trebuie să determine dacă acestea au fost corect avute în
vedere şi au făcut obiectul unei informaţii corespunzătoare în notele anexe la situaţiile financiare.

b) Fapte descoperite după data raportului de audit. dar înaintea publicării situaţiilor financiare
Auditorul nu este ţinut să aplice proceduri sau să facă investigaţii referitoare la situaţiile financiare
după data raportului de audit.
 Conducerea întreprinderii, însă, trebuie să informeze auditorul asupra evenimentelor survenite între data
raportului de audit şi data publicării situaţiilor financiare, şi care sunt susceptibile să aibă o influenţă asupra acestora.
Când auditorul a luat cunoştinţă, după data raportului său, dar înaintea publicării situaţiilor financiare, de evenimente
care riscă să aibă o incidenţă semnificativă asupra acestora, auditorul trebuie să stabilească dacă trebuie să ceară
cercetarea situaţiilor financiare şi să discute aspectele în cauză cu conducerea întreprinderii pentru a stabili măsurile
care se impun.
In cazul în care conducerea întreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va pune în lucru procedurile
necesare şi va furniza conducerii întreprinderii un alt raport de audit; în niciun caz data noului raport nu va putea fi
anterioară datei semnării sau aprobării situaţiilor financiare si, în consecinţă, procedurile menţionate mai sus se vor
prelungi până la data noului raport de audit.
In cazul în care conducerea întreprinderii refuză să corecteze situaţiile financiare, iar auditorul consideră necesare
aceste corecturi, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă; dacă raportul de audit fusese depus,
auditorul cere conducerii întreprinderii să nu publice, către terţi, situaţiile financiare si raportul de audit, iar dacă aceasta
decide totuşi publicarea, auditorul va lua măsurile adecvate pentru a evita ca terţii să utilizeze raportul său

c) Fapte descoperite după publicarea situaţiilor financiare

După publicarea situaţiilor financiare auditorul nu este ţinut să procedeze la vreo investigaţie.
Dacă însă auditorul a luat cunoştinţă, după publicarea situaţiilor financiare, de existenţa unui eveniment care, dacă ar
fi fost cunoscut la data semnării raportului său, 1-ar fi condus la modificarea opiniei, el trebuie să stabilească dacă este
cazul corectării situaţiilor financiare şi să discute aspectele respective cu conducerea întreprinderii.
- In cazul în care conducerea întreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va controla măsurile luate de
conducerea între prinderii pentru a se asigura că toate persoanele care sunt în posesia situaţiilor financiare
nemodificate au luat cunoştinţă de corectarea acestora si va întocmi un nou raport de audit asupra situaţiilor
financiare. Acest nou raport de audit trebuie să cuprindă un paragraf de observaţii făcând trimitere la o notă
anexă la situaţiile financiare care cuprinde motivele corecţiei situaţiilor financiare publicate anterior. Data noului
raport de audit nu va fi anterioară celei de aprobare a situaţiilor financiare corectate.
- în cazul în care conducerea întreprinderii nu ia măsurile necesare pentru a se asigura că toate persoanele care au
în posesie situaţiile financiare şi raportul de audit publicate anterior au fost corect informate asupra situaţiei şi nu
corectează situaţiile financiare chiar dacă auditorul a solicitat corectarea, auditorul va face cunoscut conducerii
întreprinderii că va lua toate măsurile pentru a evita ca terţii să utilizeze raportul său de audit.

Nu sunt necesare corectarea situaţiilor financiare şi stabilirea unui nou raport de audit atunci când situaţiile
financiare ale exerciţiului următor sunt pe punctul de a fi publicate, cu condiţia ca o informaţie corespunzătoare
despre situaţia existentă să fie furnizată în notele anexate la aceste situaţii financiare.

269. Care este caracteristica ratei de actualizare nedeflatate?

Rata de actualizare nedeflatata este utilizata atunci cand se considera un flux financiar in moneda
curenta (adica moneda este influentata de rata inflatiei viitoare)
Dacă rezultatele viitoare sunt exprimate în unităţi monetare curente care ţin seama de inflaţia viitoare
estimată, aceste rezultate trebuie actualizate cu o rată care include inflaţia, numită rată de actualizare
nedeflatată. Pe plan mondial, majoritatea întreprinderilor lucrează cu valori nedeflatate, exprimate în unităţi
monetare curente, calculate ţinând seama de o perspectivă inflaţionistă. În acest caz, rata de actualizare
nedeflatată este din aceeaşi familie cu ratele dobânzilor nedeflatate pe pieţele financiare.

270. Fapte descoperite după data raportului de audit, dar înaintea publicării situaţiilor
financiare.

Auditorul nu este ţinut să aplice proceduri sau să facă investigaţii referitoare la situaţiile financiare după data
raportului de audit. Conducerea întreprinderii, însă, trebuie să informeze auditorul asupra evenimentelor survenite
între data raportului de audit şi data publicării situaţiilor financiare, şi care sunt susceptibile să aibă o influenţă asupra
acestora.
 Când auditorul a luat cunoştinţă, după data raportului său, dar înaintea publicării situaţiilor financiare, de
evenimente care riscă să aibă o incidenţă semnificativă asupra acestora, auditorul trebuie să stabilească dacă trebuie să
ceară cercetarea situaţiilor financiare şi să discute aspectele în cauză cu conducerea întreprinderii pentru a stabili
măsurile care se impun.
In cazul în care conducerea întreprinderii corectează situaţiile financiare, auditorul va pune în lucru procedurile
necesare şi va furniza conducerii întreprinderii un alt raport de audit; în niciun caz data noului raport nu va putea fi
anterioară datei semnării sau aprobării situaţiilor financiare si, în consecinţă, procedurile menţionate mai sus se vor
prelungi până la data noului raport de audit.
In cazul în care conducerea întreprinderii refuză să corecteze situaţiile financiare, iar auditorul consideră
necesare aceste corecturi, el trebuie să exprime o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilă; dacă raportul de audit
fusese depus, auditorul cere conducerii întreprinderii să nu publice, către terţi, situaţiile financiare si raportul de audit, iar
dacă aceasta decide totuşi publicarea, auditorul va lua măsurile adecvate pentru a evita ca terţii să utilizeze raportul său.

271. Care este definiţia goodwill-ului?

Goodwill - este excedentul de valoare globala a întreprinderii in raport cu suma valorilor diferitelor active
care ii compun. Partea din valoarea globala a unei întreprinderi care are ca sursa buna gestionare si
exploatarea elementelor intangibile de care dispune acea întreprindere; se obţine prin capitalizarea profitului
obţinut de întreprindere peste pragul de rentabilitate.
Relaţia cu valoarea întreprinderii este direct proporţionala.
Goodwill = o buna recunoastere din partea pietei a modului in care intreprinderea gestioneaza si
exploateaza elementele intangibile de care dispune.
Valoarea patrimonială nu acoperă totalitatea valorii unei întreprinderi; întreprinderea nu este numai o
sumă de bunuri, creanţe şi datorii, ci mai de grabă ea trebuie considerată ca un organism viu care, pe lângă
bunuri, creanţe şi datorii dispune de un fond de comerţ, elemente intangibile, elemente de piaţă.
Elementele intangibile sunt, de regula, elemente imateriale care pot sau nu sa fie inregistrate in bilant
si care formeaza partea nevazuta a intreprinderii, care influenteaza valoarea intreprinderii nu patrimonial, ci
prin rentabilitate. Ele constituie sursa unui super-profit, super-beneficiu sau renta de goodwill (profitul pe care
intreprinderea il obtine peste pragul de rentabilitate pretins de piata in functie de fondul investitional existent
si de rata de remunerare a activelor in piata).
Cele care nu pot fi inregistrate in contabilitate sunt: superioritatea produselor, reputatia intreprinderii,
amplasament, calitatea clientelei, vadul comercial, pozitia fata de organele publice si ad-tive, competente
tehnice, manageriale etc.

272. Examenul situaţiilor financiare: solduri de deschidere.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 510 reglementează procedurile şi principiile fundamentale şi modul
lor de aplicare în ce priveşte soldurile de deschidere în cazul primului audit efectuat la o întreprindere sau atunci când
situaţiile financiare ale exerciţiului precedent au fost auditate de către un alt auditor.
In misiunile iniţiale de audit, auditorul trebuie să găsească elemente probante suficiente si adecvate care să-i
permită să se asigure că:
- soldurile de deschidere nu conţin anomalii care să aibă o influenţă semnificativă asupra situaţiilor financiare
ale exerciţiului în curs;
- soldurile de închidere ale exerciţiului precedent au fost corect preluate sau, în cazuri deosebite, au fost ajustate
retroactiv;
- politicile de închidere a conturilor şi metodele de evaluare folosite au fost aplicate în mod constant sau
modificarea acestora a fost corect înregistrată şi descrisă în notele anexe.
Elementele probante pe care le va reuni auditorul în legătură cu soldurile de deschidere depind de următorii
factori:
- politicile de închidere şi metodele de evaluare aplicate de întreprinderi;
- situaţiile financiare ale exerciţiului precedent, auditate sau nu şi, în caz afirmativ, conţinutul raportului de
audit; natura conturilor şi riscul de anomalii existent în situaţiile financiare ale exerciţiului în curs;
- caracterul semnificativ al soldurilor de deschidere asupra situaţiilor financiare ale exerciţiului în curs.
 Când situaţiile financiare ale exerciţiului precedent au fost auditate de un alt auditor, auditorul actual poate găsi
elementele probante examinând dosarele de lucru ale auditorului precedent; în acest caz, noul auditor va evalua
competenţa profesională şi independenţa auditorului precedent. Dacă raportul de audit al exerciţiului precedent a fost
calificat, auditorul va acorda o atenţie particulară în timpul exerciţiului în curs faptelor care au stat la originea opiniei
calificate a auditorului precedent.
Dacă situaţiile financiare precedente nu au fost auditate sau auditorul nu este satisfăcut de rezultatul aplicării
procedurilor din alineatul anterior, acesta va pune în lucru alte proceduri, cum ar fi:
- pentru activele şi datoriile pe termen scurt, este posibil să se obţină elemente probante prin punerea în lucru a
procedurilor pentru exerciţiul în curs. De exemplu, costurile/plăţile clienţilor şi furnizorilor în sold la
deschiderea exerciţiului furnizează deja elemente probante asupra existenţei, exhaustivităţii, drepturilor şi
obligaţiilor, şi evaluării acestora la începutul exerciţiului, în cazul stocurilor pot fi aplicate proceduri
complementare pornind de la inventarierea spontană şi compararea cu soldul de deschidere pe baza
ecuaţiei Si = Sf -1 + E (Si = stoc iniţial; Sf = stoc final; I = intrări si E = ieşiri).
- pentru activele şi datoriile pe termen lung, auditorul va examina documentele care justifică soldurile de
deschidere;
- se pot, de asemenea, obţine informaţii prin confirmarea soldurilor de deschidere.
Dacă prin aplicarea procedurilor menţionate nu se obţin elemente probante suficiente şi adecvate cu privire la
soldurile de deschidere, auditorul trebuie să emită o opinie cu rezerve sau se va afla în imposibilitatea de a emite o
opinie.

273. Care sunt metodele care pot fi utilizate pentru evaluarea construcţiilor atunci când se
determină valoarea patrimonială Activ net contabil corectat?

- metode patrimoniale bazate pe valoarea de inlocuire

- metoda valorii de reconstructie cu coeficientii de corectie si valoarea de achizitie
- imobilizările corporale necesare exploatării sunt evaluate la valoarea de folosinţă a activelor respective atunci
când evaluarea nu se face într-o optică de vânzare sau de lichidare a acestor active; valoarea unei imobilizări corporale
va fi cu atât mai mare cu cât durata de viaţă rămasă va fi mai mare; în sens contrariu, acţionează uzura morală şi
funcţională, precum şi performanţele în utilizare a bunului respectiv
- metode bazate pe randament (pornind de la chirii pt cladiri si constructii de locuit sau de la profit obtinut
pt cladirile si constr industriale, comerciale)
- metode combinate

274. Particularităţi privind părţile afiliate (legate) în audit.

Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 550 stabileşte procedurile şi principiile fundamentale, precum şi
modalităţile lor de aplicare în ce priveşte responsabilităţile auditorului referitoare la tranzacţiile între părţi legate
(afiliate), aşa cum sunt ele definite prin Standardul Internaţional de Contabilitate nr. 24 „Prezentarea informaţiilor
privind părţile legate".
Auditorul trebuie să pună în lucru proceduri de audit în vederea reunirii de elemente probante referitoare la
identificarea de către conducerea întreprinderii a părţilor legate (afiliate), precum si la informaţiile prezentate în
anexe privind efectele tranzacţiilor si operaţiilor între părţile legate, care au o influenţă semnificativă asupra
situaţiilor financiare.
In timpul lucrărilor de audit, auditorul dă atenţie operaţiilor care par neobişnuite si care pot indica existenţa
părţilor legate până atunci necunoscute ca, de exemplu:
- operaţiuni efectuate în condiţii comerciale anormale, mai ales în ce priveşte preţul, rata dobânzii, garanţii şi condiţii
de rambursare neobişnuite;
- operaţii a căror existenţă nu pare justificată prin nicio motivaţie logică;
- operaţii a căror substanţă diferă de forma acestora;
- operaţii efectuate pe căi neobişnuite;
- volum prea ridicat sau operaţii importante realizate cu unii clienţi sau furnizori, în raport cu alţii;
- operaţii neînregistrate.
Printre procedurile puse în lucru de auditor se pot folosi:
- controalele detaliate asupra unor operaţii, tranzacţii, rulaje sau solduri;
 - consultarea proceselor-verbale ale adunărilor generale ale acţionarilor şi ale consiliului de administraţie;
- acordarea unei atenţii deosebite unor operaţii de la sfârşitul perioadei;
- acordarea contractelor şi convenţiilor de împrumut;
- examenul operaţiilor de cumpărări sau vânzări de părţi ale unei societăţi în participaţie;
- examenul operaţiilor si tranzacţiilor între pârti legate identificate;
- obţinerea unei declaraţii de la conducerea întreprinderii prin care să ateste că informaţiile prezentate cu privire la
identificarea părţilor legate sunt exhaustive si au fost corect descries în anexele la situaţiile financiare.

275. Care este formula de calcul a ratei de actualizare deflatate necesară determinării ratei de
actualizare?

  Rata de actualizare deflatata este utilizata atunci cand se considera un flux financiar in moneda
constanta (adica moneda de la data evaluarii, neinfluentata de rata inflatiei viitoare).

Rata deflatata = (i – f) / (1+f)

f – rata inflatiei

Dacă rezultatele viitoare sunt exprimate în unităţi monetare constante, care nu ţin seama de inflaţia viitoare,
ele trebuie actualizate cu o rată care nu include inflaţia, numită rată de actualizare deflatată. Utilizarea
incorectă a ratei de actualizare prin aplicarea la nişte rezultate constante a unei rate a pieţei care include de
fapt şi o componentă inflaţionistă, penalizează valoarea întreprinderii evaluate. De aceea trebuie ca rata de
actualizare care se va aplica acestor beneficii constante să fie în prealabil deflatată.
Trecerea de la rata de actualizare nedeflatată la cea deflatată se face astfel:
-         dacă rata inflaţiei este mai mică de 10%:
r deflatată = r nedeflatată – f
-         dacă rata inflaţiei este mai mare de 10%:
r deflatată = (r nedeflatată – f) /(1+f)
unde: 1/1+f reprezintă indicele puterii de cumpărare a banilor.