Sunteți pe pagina 1din 4

Evoluţia economiei în secolul al XX-lea

Economia mondială în secolul al 20-lea cunoaşte procesul de globalizare. Creşte interdependenţa


economiei statelor naţionale. în timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi în
contextul crizei economice mondiale din 1929-1933, are loc un proces invers, de autarhizare, fiecare stat
încercând să-şi.rezolve propriile probleme în dauna altor state. Se instituie astfel tarife vamale
protecţioniste. Creşte progresiv bugetul statelor raportat la venitul naţional. Astfel, dacă în secolul al 19-
lea bugetul mediu a! guvernelor constituia cel mult 10 % din venitul naţional, în decursul secolului al
20-lea, proporţia se majorează până la 50 % în timp de război şi până la 30-40 % în timp de pace. O
trăsătură importantă a economiei este şi creşterea cheltuielilor sociale, fie că e vorba de pensii,
indemnizaţii în caz de boală sau de ajutor de şomaj, burse pentru studenţi etc. Acest lucru se observă
mai ales după 1929-1933 şi seva accentua după 1945, prin crearea statului bunăstării generale.
EVOCARE
* Care au fost consecinţele conflagraţiei mondiale din anii 1914 -1918 pentru economia statelor din
Europa?
• Ce acţiuni trebuiau să întreprindă guvernele statelor lumii pentru a reface economia distrusă în anii
Primului Război Mondial?
Uzina Mezon din Chişinău
VOCABULAR
Moratoriu - amânare a îndeplinirii obligaţiilor de către o parte contractantă, care se declară printr-o lege
sau o hotărâre de guvern a unei ţări.
Autarhie - politică prin care se tinde spre crearea unei economii naţionale închise, izolate de economia
altor ţări.
Protecţionism - politică economică a unui stat, care urmăreşte protejarea temporară, parţială sau totală a
industriei şi a agriculturii indigene prin aplicarea unui regim vamal cu tarife ridicate ia mărfurile de
import, prin restricţii valutare etc.
Globalizare - generalizarea evoluţiilor dintr-un domeniu sau altul (economic, tehnologic, cultural) la
nivel planetar.
1. Economia şi societatea în secoiui al XX-lea
Un impact important asupra economiei şi societăţii l-au avut în secolul al 20-lea conflictele armate.
Statele au investit sume enorme în cercetare şi în anumite ramuri economice pentru a putea face faţă
cererii crescânde de produse industriale şi agricole. Cărbunele este sursa principală de energie până la
1950, când petrolul şi gazul depăşesc ca proporţie utilizarea cărbunelui în acoperirea nevoilor
energetice. La sfârşitul secolului al 20-lea, cărbunele contribuie cu mai puţin de 20 % din resursele
energetice. în acest sens creşte importanţa ţărilor din lumea a treia în economia mondială, majoritatea
resurselor de petrol fiind deţinute de ţările din Golful Persic.
Producţia de energie electrică, principalul motor al economiei, a crescut de 4 ori între 1900 şi 1950 şi de
15 ori între 1950 şi 1992. în paralel, anumite ţări pun accentul pe energia electrică produsă de centralele
nucleare. Astfel, în 1984, Franţa era asigurată cu energie electrică de la aceste centrale în proporţie de 60
%. Economia mondială devine din ce în ce mai eficientă datorită standardizării procesului de producţie,
iniţiat de americani (uzinele de automobile Ford). Maşina ia locul locomotivei ca principal mijloc de
transport. După 1933, practic orice familie din ţările occidentale putea să-şi procure un automobil, în
ţările comuniste acesta fiind un lux până la căderea Zidului Berlinului în 1989. Avionul este al doilea
mijloc de transport care reduce drastic timpul călătoriei pasagerilor, dar şi al transportării mărfurilor. în
Occident domină economia de piaţă, bazată pe concurenţă şi iniţiativa privată, iar în ţările comuniste -
cea hipercentralizată, unde proprietatea statului şi lipsa iniţiativei private joacă rolul central. Totodată,
asistăm la prosperitatea nemaivăzută a unor companii private, care depăşesc de multe ori bugetul unor
state. De exemplu, firma Nestle, din micul oraş Vevey din Elveţia, are un venit mai mare decât bugetul
federal elveţian.
40
C U R S E C O N O M I E ŞI S O C I E T A T E ÎN P E R I O A D A C O N T E M P O R A N Ă
2. Consecinţele economice aie
Primului Război Mondial
Printre principalele consecinţe economice ale războiului din 1914-1918 a fost decăderea ponderii
Europei în economia mondială. Centrul economic al lumii se mută din Europa în America. Ţările
europene datorează după 1918 SUA peste 7 mld de dolari, sume contractate în timpul războiului. Pe de
altă parte, existau datorii de război între statele europene. Marea Britanie a dat cu împrumut aceeaşi
sumă ca SUA, aproape jumătate din care revenea Rusiei, pe care aceasta nu a re- turnat-o niciodată.
Germania a fost obligată, conform Tratatului de la Versailles, ca ţară responsabilă de declanşarea
războiului, să achite despăgubiri de război în valoare de 33 mld de dolari SUA. Aceşti bani reveneau în
special Franţei (55 %), Marii Britanii (20 %) şi Belgiei (10 %). Germania a fost obligată să cedeze
Franţei spre exploatare pe 15 ani zona carboniferă Saar şi a rămas fără flota comercială, fără 5000 de
locomotive, 150 000 de vagoane de tren şi 5000 de camioane. Drept urmare, economia germană a intrat
într-o criză profundă în 1923. Aliaţii au fost nevoiţi să intervină, acordându-i un credit prin Planul
Dawes de 200 mln de dolari SUA (1924), ceea ce a permis restabilirea valorii mărcii germane, revenirea
la standardul în aur şi reluarea plăţii despăgubirilor de război. în 1929, Germania trebuia să mai
primească un ajutor financiar de la americani, prin alt plan, Young, dar criza din SUA a făcut imposibilă
onorarea acestuia, ceea ce a ajutat partidul lui Hitler să vină la putere în 1933.
3. Criza economică mondială, 1929-1933
Criza de la Bursa din New York din 1929 nu era prima, dar în timp scurt ea s-a transformat din una
naţională în una mondială. Aceasta era o dovadă a faptului cât de integrată era la acel moment economia
ţărilor lumii şi a rolului central jucat de SUA după 1918.
Nici până astăzi nu există un consens în ceea ce priveşte cauzele crizei. Unii accentuează aspectul
monetar, alţii - pe cel nonmonetar, adică supraproducţia. Cert este că, din 1926, criza generală a fost
anticipată de cea din agricultură. în 1929, producţia de automobile a scăzut brusc de la 622 de mii în
martie la 416 mii în septembrie şi numai
92 de mii în decembrie. în urma căderii spectaculoase a preţului la acţiuni din 24 octombrie 1924 („Joia
neagră”) şi 29 octombrie („Marţea neagră”), s-a prăbuşit sistemul bancar american, sute de bănci
falimentând. Drept urmare, americanii şi-au retras capitalurile din Europa, ceea ce a afectat imediat
economiile ţărilor europene. Fiecare ţară a încercat să-şi protejeze interesele în detrimentul comerţului
internaţional liber (free trade), fapt ce a condus la aprofundarea crizei. S-a renunţat treptat la standardul
în aur, s-au instituit bariere vamale şi cote limitate la import.
în iunie 1931, preşedintele SUA, Herbert Hoo- ver, a propus un moratoriu de un an cu privire la datoriile
şi despăgubirile de război. Aceasta a însemnat anularea lor definitivă, întrucât nimeni nu a putut să-şi
onoreze obligaţiile mai departe. Numai Finlanda a reuşit după aceasta să-şi achite datoria faţă de SUA.
America a ieşit din criză prin programul New Deal, lansat de noul preşedinte ales în 1933, F. D.
Roosevelt. SUA au implementat cu bani federali un vast program de lucrări publice prin care s-au creat
milioane de noi locuri de muncă, s-au introdus ajutoare de şomaj, ur- mându-se sfaturile marelui
economist englez J. M. Keynes.
URSS a fost una dintre puţinele ţări care nu au fost afectate de criză din cauza autarhiei economiei
sovietice.
4. Consecinţele economice ale celui de-al Doilea Război Mondial Al Doilea Război Mondial a fost cel
mai distructiv război din istoria umanităţii, atât în planul pierderii de vieţi omeneşti, cât şi al economiei.
Guvernele statelor lumii au pierdut peste un trilion de dolari, cifră care nu include daunele cauzate
proprietăţilor private şi de stat. Germania a pierdut în urma bombardamentelor 10 % din potenţialul său
industrial, iar restul, mai ales din zona de ocupaţie sovietică după 1945, a fost confiscat în contul
despăgubirilor de război. Economia Europei după război reprezenta doar jumătate din potenţialul său de
la 1938.
41
Capitolul2CURS
în 1944, la Conferinţa de la Bretton Woods a fost creat Fondul Monetar Internaţional în scopul evitării
pe viitor a unei crize economice mondiale. La aceeaşi conferinţă s-a decis şi crearea Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, care impunea reglementări clare în ceea ce priveşte competiţia între naţiuni. A
fost semnat la Geneva, în 1947, şi Acordul general pentru tarife şi comerţ (GATT), menit să asigure
introducerea clauzei naţiunii celei mai favorizate în comerţul dintre state (nediscriminarea în comerţ) şi
reducerea tarifelor. în 1994, GATT a fost înlocuit cu Organizaţia Mondială a Comerţului.
Ca urmare a dezastrului economic din Europa, SUA au lansat în 1947 Planul Marshall, prin care statele
din Europa de Vest au primit un ajutor de 13 mld de dolari SUA. Condiţia necesară impusă de americani
a fost cea a integrării economiilor ţărilor Europei Occidentale, ceea ce a pus bazele Comunităţii
Europene a Cărbunelui şi Oţelului (1951) şi, ulterior, pe cele ale Comunităţii Economice Europene
(1957, din 1993 devenind Uniunea Europeană).
Pentru România, una dintre consecinţele majore ale războiului a fost ruperea relaţiilor comerciale cu
Occidentul şi impunerea dependenţei sale totale faţă de necesităţile URSS. Resursele ţării au fost
exploatate la maximum prin intermediul sovromurilor.
URSS a suferit enorme pierderi umane şi economice. Stalin a refuzat să beneficieze de Planul Marshall,
temându-se de pătrunderea capitalurilor americane pe piaţa sovietică.
5. Economia mondială în perioada Războiului Rece
în timpul Războiului Rece a continuat procesul de integrare a economiei mondiale. Statele au devenit
din ce în ce mai dependente unul de altul. Pentru a se impune eficient pe piaţa mondială, ţările
occidentale au pus accentul pe un anumit set de produse industriale, iar cele din America Latină şi
Africa - pe produsele alimentare în special.
Datorită ajutorului american, Japonia a dezvoltat o industrie performantă de automobile, iar apoi, din
1970, de computere şi alte mărfuri
electronice (televizoare, aparate de radio etc.). Modelul japonez de creştere economică, bazat pe
industriile moderne şi societatea informaţională, a fost urmat de alte state din regiunea asiatică, precum
Coreea de Sud, Taiwan,
Hong Kong şi Sin- gapore. Toyota - maşină ecologică japoneză
Statele comuniste, sateliţi ai URSS (cu excepţia Iugoslaviei, Albaniei, Chinei şi, parţial, a României
după 1960), au dezvoltat o economie planificată, care descuraja competiţia şi, prin urmare, calitatea şi
eficienţa. Moscova le-a impus acestora o cooperare bazată pe necesităţile sale, prin crearea în 1949 a
Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. Industriile create în aceste state au dat faliment la începutul
anilor ’90, odată cu căderea regimurilor comuniste, libe- ralizrea economică şi deschiderea frontierelor
pentru mărfurile occidentale.
6. Economia mondială după 1991 La sfârşitul secolului al XX-lea, economia statelor lumii a intrat într-o
nouă fază de dezvoltare. Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfăşoară cu o
viteză adeseori ameţitoare, cuprinzând în sfera sa cvasitotalita- tea statelor lumii. Sub aspect strict
economic, al eficienţei alocării şi utilizării resurselor, globalizarea economică apare ca un fenomen
raţional, de natură să furnizeze un volum mai mare de bunuri şi servicii cu resurse tot mai puţine.
După 1990 s-au profilat trei regiuni importante din punctul de vedere al economiei mondiale: SUA,
Uniunea Europeană şi Asia de Sud-Est (Japonia, China şi „micii dragoni”). în paralel, îşi fac apariţia şi
alte centre economice importante, în fostele ţări ale lumii a treia: Brazilia, Argentina şi India. Ţările din
Orientul Mijlociu şi cel Apropiat, mai ales cele din Golful Persic, deţin cele mai multe resurse de petrol,
de aceea au şi avut loc multe conflicte în această regiune. Rusia rămâne o ţară a cărei economie e bazată
în proporţie de 80 % pe exportul petrolului şi al gazului, ceea ce o face vulnerabilă în faţa celor mai
dezvoltate state ale lumii.
42
1
E C O N O M I E Şl S O C I E T A T E Î N PERIOADA C O N T E M P O R A N Ă
Studiu de caz
Economia statelor comuniste
Modelul sovietic de modernizare economică, impus după ce! de-al Doilea Război Mondial statelor din
Europa de Est, se baza pe anularea proprietăţii private şi economia hiperplanificată. Mai mult, acest
model a presupus lichidarea fizică a fostelor elite economice, politice şi intelectuale, ceea ce a creat
disfuncţionalităţi profunde pentru societăţile date. Din alt punct de vedere, economia de tip sovietic
încuraja industria grea în detrimentul produselor de larg consum. Pe primul plan se aflau necesităţile
industriei militare, căreia la un moment dat îi revenea până la jumătate din totalul investiţiilor din
economie. Astfel, URSS a putut să dezvolte o industrie cosmică performantă, rachete cu focoase
nucleare, avioane supersonice, dar nu putea asigura cu produse de primă necesitate populaţia sa. Acestea
fiind insuficiente, regimul comunist a încercat să-i corupă pe unii cetăţeni oferindu-le condiţii de viaţă
mai bune (locuinţe şi produse alimentare mai ales) în schimbul unei loialităţi maxime faţă de partidul
comunist. Această elită comunistă, numită nomenclatura, a beneficiat de magazine speciale, la preţuri
mici, case de odihnă şi apartamente luxoase.
în RSS Moldovenească, Moscova a încurajat mai ales agricultura şi industria alimentară. Atunci când s-
au construit întreprinderi industriale importante (Mezon etc.), s-au adus cu această ocazie muncitori şi
specialişti din afara republicii, de regulă, din Rusia şi Ucraina, care erau privilegiaţi faţă de localnici în
ceea ce priveşte distribuirea spaţiului locativ. Mişcarea naţională a românilor basa- rabeni din 1988-
1991 a fost o reacţie faţă de aceste discriminări ia nivel economic şi social.
După căderea comunismului în 1991, fostul spaţiu al URSS şi al sateliţilor săi s-a integrat în economia
mondială. Au dispărut practic peste noapte cele mai importante întreprinderi industriale şi marile
gospodării colective din agricultură. S-a renunţat la economia planificată şi a început un proces anevoios
de tranziţie spre economia de piaţă şi iniţiativa privată. O parte importantă din proprietăţile de stat ale
regimurilor comuniste au fost privatizate de membrii nomenclaturii în detrimentul colectivelor de
muncă, cărora le reveneau de drept. Astfel, mafia politică din comunism s-a transformat în mafie
economică după 1991.
Tranziţia spre economia de piaţă a fost mai reuşită acolo unde noile elite politice şi economice au purces
la implementarea unor reforme radicale necesare. Spre exemplu, Polonia, Estonia, Slovenia.
Examinează modelul sovietic de modernizare economică.
I Apreciază schimbările produse în evoluţia economiei I statelor comuniste după 1991.
I Din ce motive nu a reuşit experimentul de ridicare a ni- 1 velului de viaţă al oamenilor prin
mecanismele unei economii planificate şi birocratice? j Care sunt consecinţele regimului totalitar
comunist asu- | pra economiei Republicii Moldova în etapa actuală?
EVALUARE
• Descrie caracteristicile generale ale evoluţiei economiei statelor în secolul al XX-iea.
• Determină care erau principalele asemănări în dezvoltarea economică a Germaniei, Italiei şi URSS în
perioada interbelică. Identifică schimbările ce au avut loc în dezvoltarea economică a Germaniei, Italiei
şi URSS în perioada postbelică. Realizează o axă cronologică pe care vei indica schimbările cardinale în
evoluţia economică a statelor principale ale lumii în anii: a) 1918-1939;
b) 1945-1990; c) 1990-2012.
Precizează care a fost rolul statului în dezvoltarea economică în SUA, Franţa, Marea Britanie,
Germania, Japonia.
Exprimă-ţi opinia cu referire la politica economică în URSS şi în alte state cu regim comunist.
Formulează argumente pro sau contra aserţiunii: „Progresul tehnico-ştiinţific a diminuat libertatea
oamenilor în acţiune şi în gândire".
Document
„...Aceasta este legea exploatatorilor; să-l înfrângă pe cel înapoiat şi exploatat. Este legea junglei
instaurată de capitalism. Eşti înapoiat, eşti slab, deci eşti „vinovat”, poţi fi înfrânt şi înrobit. Eşti puternic
- „tu ai dreptate”, deci trebuie să ne temem de timpul care trece. Nu trebuie să mai întârziem. Suntem cu
5 sau 100 de ani în urma ţărilor avansate. Trebuie să străbatem distanţa în zece ani. Ori facem acest
lucru, ori vom fi zdrobiţi..