Sistemul Nervos

Sistemul nervos receptioneaza, transmite si integreaza informatiile din mediul

extern si intern, pe baza carora elaboreaza raspunsuri adecvate, motorii si
secretorii. Prin functia reflexa, care sta la baza activitatii sale, sitemul nervos
contribuie la realizarea unitatii functionale a organismului si a echilibrului dinamic
dintre organism si mediul inconjurator.

Sistemul nervos, unitar ca structura si functie, este subimpartit in:

 sistemul nervos al vietii de relatie (somatic), care asigura echilibrul

organismului cu conditiile variabile ale mediului;

 sistemul nervos al vietii vegetative, care regleaza permanent activitatea

organelor interne.

Sistemul nervos

Sistemul nervos este format din elemente care sunt preocupate

receptia stimulilor, transmiterea impulsurilor, sau pentru activarea
mecanismelor muschilor.
 Receptarea stimulilor este functia speciala a celulelor senzoriale. Elemente
ale sistemului nervos sunt celulele numite neuroni, acestia sunt capabili
numai de o activitate inceata si generalizata, desi pot fi si unitati conductoare
foarte eficiente.
Neuronul este unitatea structurala si functionala a sistemului nervos.
Este o celula specializata in generarea si conducerea unor semnale de natura
electro chimica numite impulsuri nervoase. Cea ma importanta caracteristica
morfologica a neuronului consta in prezenta unor procese protoplasmatice de
diferite lungimi, ce merg din corpul celulei - dendritele si axonul ,
particularitate structurala dealtfel legata intim de functia de transmitere a
impulsurilor nervoase. Dendritele sunt prelungiri celulare, uneori ramificate
(ceea ce creste foarte mult posibilitatea contactului cu alte celule nervoase),
avand functia de a primi impulsuri si a le transmite spre corpul celular.
Axonul transmite de obicei impulsuri de la soma altor celule nervoase sau
organe efectoare (muschii sau glandele), desi impulsul poate fi uneori
transmis si in directie opusa ("reflexele de axon" de la nivelul tegumentului).
Se poate enunta ca un neuron, prin diferitele sale parti componente,
exercita cel putin 4 functii:
- primeste informatii de la alti neuroni (in special pe calea dendritelor si
somei);
- executa o computerizare, o sumare particulara a potentialelor excitatorii si
inhibitorii ce sosesc la nivelul somei
- conduce potentialele de actiune de-a lungul axonului si ramificatiilor sale;
- transfera informatia primita altor neuroni sau celule efectuoare (musculare,
glandulare etc.).
Volumul neuronului variaza considerabil si rapid prin captarea apei sau,
mai lent, prin sinteza proteica sau lipidica.
Raspunsul specific al unui neuron, impulsul neuronic si capacitatea unei
celule sa fie stimulata fac aceaste celule ca fiind unitati care transfera
informatia dintr-o parte a corpului in alta.
Desi multe animale-celulare au un fel de sistem nervos,complexitatea
organizarii difera considerabil intre diferitele animale.
La animalele simple ca: meduzele - celulele nervoase formeaza o retea
capabila sa mediatizeze numai raspunsuri stereo-tipuri relative.
La animalele mai complexe ca: insecte, paianjani, sistemul nervos este mult
mai compicat. Aceste grupuri de lanturi sunt legati intre ei prin procese
neuronice si formeaza lanturi de ganglioni. Astfel de lanturi sunt gasite in
toate animalele vertebrate, in care reprezinta o parte importanta a sistemului
nervos, relatat special pentru a regula activitatea inimii, glandelor si
muschilor involuntari.
 Sistemul nervos este constituit din trei elemente:

1. Sistemul nervos central ''SNC'' :

- alcatuit din - maduva spinarii

- encefal
- se mai numeste si ''nevrax'' sau ''ax cerebrospinal''

2. Sistemul nervos periferic :

- alcatuit din - nervi senzitivi - care preiau informatiile de la receptori si le

transmit la centrii nervosi superiori
- nervi motori - care se distribuie la musculatura

3. Sistemul nervos vegetativ :

- constituit din doua componente - sistem nervos sinaptic

- sistem nervos parasimpatic

Maduva spinarii :

Măduva spinării şi-a păstrat organizarea metamerică fiind alcătuită din

mai multe segmente suprapuse, fiecare dintre ele inervând schematic un
teritoriu cutanat (dermatomer), muscular (miomer) şi visceral. Macroscopic
metameria este indicată de locul de origine în succesiune regulată, al
perechilor de nervi spinali. Toate neuromerele funcţionează ca un tot sub
acţiunea coordonatoare şi controlul centrilor superiori.

Aşezare şi raporturi.

Adăpostită în canalul vertebral, măduva spinării are ca limită

superioară un plan orizontal care trece pe marginea superioară a arcului
posterior al atlasului, iar ca limită inferioară un plan orizontal care trece prin
discul separator dintre prima şi a doua vertebră lombară. Lungimea ei este în
medie de 43 cm la femeie şi 45 cm la bărbat. Măduva nu ocupă în întregime
lungimea şi lărgimea canalului vertebral. În lărgime măduva este separată de
pereţii osoşi ai canalului printr-un spaţiu perimedular, împărţit prin prezenţa
membranelor medulare de înveliş, meningele, într-un spaţiu epidural (cavum
epidurale) cuprins intre peretele osos şi dura mater, un spaţiu subdura;
virtual situat între dura mater şi arahnoidă şi un spaţiu subcrahnoidian
(cavum subarachnoideale) cuprins între arahnoidă şi pia mater în care se
găseşte lichidul cerebrospinal (liquor cerebrospinalis). În lungime, din cauză
că măduva se termină la nivelul L2, nu există o corespondenţă între
segmentele medulare şi cele ale coloanei vertebrale:
- măduva cervicală (pars cervicalis) se întinde până la vertebra C6,
- măduva toracică (pars thoracica) până la T9,
- măduva lombară (pars lumbalisj până la vertebra T11,
- măduva sacro-coccigiană până la L2.
Ca o consecinţă, rădăcinile nervilor spinali care se îndreaptă spre orificiile
intervertebrale pentru a părăsi canalul vertebral iau o direcţie cu atât mai
oblică caudal cu cat distanta dintre neuromerul de origine şi orificiul
intervertebral de acelaşi număr, este mai mare.
Astfel: - în regiunea cervicală inferioară diferenţa este de două vertebre,
- în regiunea toracică superioară de trei vertebre,
- în regiunea toracică inferioară de patru vertebre,
- în regiunea lombară inferioară de cinci vertebre,
- în regiunea coccigiană de 11 vertebre.
Aşa se explică de ce începând din regiunea toracică inferioară rădăcinile
devin din ce în ce mai lungi, distanta intre originile lor foarte mică şi de ce
sunt nevoite să se apropie una de alta de aşa manieră incit ajung să acopere
şi să ascundă conul medular şi filum terminale, luând dispoziţia numită în
"coadă de cal".

Configuraţia externă.

Măduva are înfăţişarea unui cilindru plin, uşor turtit în sens

anteroposterior. În dreptul regiunilor cervicală între C3-4-D1-2 şi lombară
între D10-L1, măduva prezintă două regiuni mai voluminoase, intumescenţa
cervicală (intumescentia cervicalis) şi infumescenţa lombară (intumescentia
lumbalis), ce corespund rădăcinilor membrelor şi plexurilor brahial şi
lombar.
Intumescenta lombară se termină cu conul medular (conus medullaris)
continuat cu filum terminale, segment rudimentar al măduvei. Filum
terminale prezintă un segment superior înconjurat de cele trei membrane
meningeale, având pe faţa laterală câteva fascicule de fibre nervoase, care
probabil reprezintă rădăcinile nervilor coccigieni 2 şi 3 şi un segment
inferior fuzionat cu dura mater ce se întinde până pe fata dorsală a primei
vertebre coccigiene. Canalul central (canalis centralis) medular se continuă
în filum terminale pe o distanţă de 5-6 mm, apoi se dilată formând
ventriculul terminal (ventriculus terminalis).
Faţa anterioară măduvei prezintă pe linia mediană un şanţ larg şi adânc,
fisura mediană (fissura mediana), în profunzimea căruia se vede comisura
albă (commissura alba). În această fisură, într-o pâslă de ţesut conjunctiv
pial (linea splendens), se găsesc arterele perforante, ramuri ale arterei spinale
anterioare. De o parte şi de alta a fisurii se găsesc cordoanele anterioare
medulare drept şi stâng (funiculus anterior), ce se întind lateral până la şantul
lateral ventral, locul de emergenţă a rădăcinilor anterioare ale nervilor
spinali.
Faţa posterioară prezintă pe linia mediană un şanţ puţin adânc, şanţul
median posterior (sulcus medianus sive posterior) şi lateral de acesta, de
fiecare parte, câte un cordon posterior (funiculus posterior) ce se întinde
până la şanţul lateral posterior (sulcus lateralis posterior), locul de intrare a
rădăcinilor posterioare ale nervilor spinali. În regiunea cervicală a măduvei,
fiecare funicul posterior este divizat prin prezenta unui şanţ intermediar
(sulcus intermedius posterior) în două fascicule. Între şanţul lateral anterior
şi cel lateral posterior se găseşte cordonul lateral (funitulus lateralis).

Configuraţia internă.

La interior măduva spinării este alcătuită din substanţa albă

(substantia alba), periferică, ce înconjoară substanţa cenuşie (substantia
grisea), centrală.
Substanţa albă: este formată numai din axoni şi glie interfasciculară
corespunde fasciculelor ascendente situate în general periferic, celor
descendente situate intermediar şi celor de asociaţie, aşezate profund lângă
substanţa cenuşie. Periferic este delimitată de membrana limitantă
superficială de natură glială, originea septului median posterior, rafeu
nevroglic ce separă cele 2 cordoane posterioare ajungând până la substanţa
cenuşie, şi a unor prelungiri întinse de-a lungul vaselor intramedulare. Între
vase şi aceste prelungiri există spatii perivasculare ce comunică cu spaţiul
subarahnoidian. Prezenţa septului median posterior şi a fisurii mediane
împarte substanţa albă în două jumătăţi unite între ele prin comisura albă
formată din fibrele încrucişate ce conduc sensibilitatea termică şi dureroasă,
din fibrele motorii din cordonul anterior destinate nucleilor din cornul
anterior contralateral al substanţei cenuşii. Substanţa albă este divizată în
cordoane sau funiculi (funiculi medullae spinalis): între septul median
posterior şi cornul posterior al substanţei cenuşii se află : - funiculul
posterior alcătuit din
 - fasciculul gracil - sau al lui Goll (fasciculus gracilis)
- fasciculul cuneat - sau al lui Burdach, ambele
ascendente, şi câteva fascicule de asociaţie (vezi măduva intersegmentară).
În cordonul lateral se găsesc următoarele tracturi ascendente:
- spinocerebelos posterior (tractus spinocerebellaris posterior),
- spinocerebelos anterior (tractus spinocerebellaris anterior),
- spinotectal (tr. spinotectalis),
- spinotalamic lateral (tr. spinothalamicus lateralis).
Ca tracturi descendente există : - piramidal sau corticospinal lateral (T.
pyramidalis sau corticospinalis lateralis),
- tectospinal,
- fibrele laterale (T. tactospinalis), reticulo-
spinal (T. reticulospinalis),
- rubrospinal (Ţ. rubrospinalis),
- olivospinal, dorsolateral (T. dorsolateralis).
Fibrele de asociaţie formează fasciculele proprii (fasciculi proprii). În
cordonul anterior sunt următoarele tracturi ascendente : spinotalamic
anterior (T. spinothalamicus anterior), spinoreticular anterior, spinovestibular
anterior, spinoolivar. Ca tracturi descendente se găsesc: piramidal sau
corticospinal anterior (T. pyramidalis sau corticospinalis anterior),
vestlbulospinal (T. vestibulospinalis), tectospinal medial, reticulospinal
medial, tasciculul longitudinal medial (fasciculus longitudinalis medialis).
Ca fascicule de asociaţie sunt fasciculele proprii (fasciculi proprii medullae
spinalis) cu rol în reflexele intraspinale şi intersegmentare.
Substanţa cenuşie (substanta grisea): situată central, este sediul
centrilor nervoşi medulari. În secţiunea transversală a măduvei ea are forma
literei H, două bare laterale întinse în sens sagital în formă de semilună unite
între ele printr-o bară transversală in care se găseşte canalul central (canalis
centralis). Segmentul din bara laterală situat dorsal de baza transversală este
cornul posterior (cornu posterius) care de-a lungul măduvei formează
columna posterioară (columna posterior). Segmentul anterior sau cornul
inferior (cornu anterius) formează şi el columna anterioară (columna
anterior). În regiunile cervicală inferioară şi toracică, pe faţa externă a barei
sagitale se găseşte o proemiuentă mică situată între cele două coarne anterior
şi posterior, cornul lateral (cornu laterale) şi respectiv columna laterală
(columna lateralis).
Între cornul lateral şi baza cornului posterior substanţa cenuşie trimite
o serie de prelungiri în substanţa albă a cordonului lateral, unde formează o
reţea, formaţia reticulară (formatio reticularis) mai bine individualizată în
regiunea cervicală. În bara transversală, substanţa cenuşie din vecinătatea
canalului central formează substanţa irtermediară centrală (substantia
intermedia centralis), care conţine puţine celule nervoase şi numeroase
celule gliale. Semnificaţia ei este neclară. Ea este împărţită prin prezenta
canalului central în comisura cenuşie anterioară şi comisura cenuşie
posterioară. Restul barei transversale constituie substanţa intermediară
laterală (substantia intermedia lateralis). Substanţa intermediară conţine
celule cu funcţii asociative ce mediază conexiunile dintre celulele senzitive
şi motorii şi interneuronii interpuşi intre căile descendente şi motoneuronii
medulari.
Cornul anterior asociat funcţiei motorii este voluminos, prezentând un
cap şi o bază.
Cornul posterior asociat funcţiilor senzitive este mai complex având
cap, gât şi bază.

Functiile maduvei:

1. Functia reflexa

- actul reflex reprezinta procesul fiziologic de raspuns la actiunea unui

stimul
- are la baza ''arcul reflex''
- arcul refelx este constituit din receptori care preiau informatiile din mediul
de viata
- centrii de comnda la nivelul carora se prelucreaza informatia si se
elaboreaza raspunsul
- efectori care realizeaza comanda venita de la centrii
- la nivelul maduvei se gasesc centrii unor refelxe somatice si vegetative
- reflexele somatice - se clasifica dupa numarul neuronilor participanti in
:
a. reflexele monosinaptice - rotulian
- ahilean
- bicipital
- tricipital
b. reflexele polisinaptice - de flexie

- reflexe vegetative - reflexul cardio-accelerator

- reflexul pupilo-dilatator
- reflexul vaso-motor
. - reflexul de mictiune
 - reflexul sexual

2. Functia de conducere

- realizata de catre fasciculele conducatoare prezente in cordoanele:

anterioare, posterioare si alterale
- acestea sunt constituite din fibre nervoase care au '' traseu ascendent '' spre
centrii nervosi superiori si care deservesc diferitele tipuri de sensibilitate:
a. EXTEROCEPTIVA - tactila, termica si dureroasa
- este condusa prin: - fasciculul spinotalamic anterior si posterior
- fasciculele GOLL si BURDACH
b. PROPRIOCEPTIVA - constienta si inconstienta
- este condusa prin: - fasciculele spinocelebeloase FLECHSIG si
GOWERS
c. VISCEROCEPTIVA - inconstienta, de la nivelul organelor interne

- caile descendente - reprezentat de: - caile descendente piramidale care

deservesc motilitatea voluntara
- caile extrapiramidale care deservesc
motilitatea involuntara

Reteaua de nervi:

Pentru a aproviziona structurile din gat, vagusul este distribuit structurelor

aflate in piept si abdomen. Vederea, auzul si senzatia vestibulara ,si gustul
este mijlocit la o secunda, sapte sau opt nervi cranieni respectiv. Nervii
cranieni mai mijlocesc si functiile motorii ale capului, ochilor, fetei, limbii
cat si muschii folositi in mestecat si inghitit.
Dupa ce ies din vertebre, nervii spinali sunt distribuiti regiunilor
trunchiului si a membrelor.
''Neurologia este stiinta care studiaza si trateaza boliile sistemului
nervos.''