ACADEMIA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

FACULTATEA DE FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI

LUCRARE DE LICENŢĂ

ASIGURĂRI DE VIAŢĂ DE
TIP UNIT-LINKED

Coordonator Ştiinţific:
Lect. univ. dr. Laura Elly NOVAC

Absolvent:
Eliza DUMITRESCU

BUCUREŞTI
2009
INTRODUCERE......................................................................................................................................4
Istoria asigurărilor...........................................................................................................................4
Caracteristici generale ale asigurărilor..........................................................................................5
1. Importanţa asigurărilor..........................................................................................................5
2. Locul şi rolul asigurărilor în societate...................................................................................6
Cap. 1 Istoric şi caracteristici generale ale produselor de tip Unit Linked.............................................7
1.1. Asigurarea variabilă de viaţă....................................................................................................7
1.2. Asigurarea universală de viaţă.................................................................................................8
Cap. 2 Asigurările moderne de tip Unit Linked.....................................................................................15
2.1 Descrierea produsului..............................................................................................................15
2.2 Prime în asigurarea Unit Linked............................................................................................15
2.3 Valoarea de liberalizare şi retragerile parţiale.......................................................................18
2.4. Dobânda creditată şi bonusurile............................................................................................18
2.5. Taxa de răscumpărare a poliţelor..........................................................................................19
Cap. 3 Designul de produs şi metodele de stabilire a preţului în asigurările de tip Unit Linked...........21
3.1 Costurile iniţiale.......................................................................................................................21
3.1.1 Costurile iniţiale directe;.................................................................................................21
3.1.2 Ascunderea cheltuielilor iniţiale.....................................................................................22
3.1.3 Efectele costurilor iniţiale în designul produsului.........................................................23
3.2 Costurile de liberalizare...........................................................................................................24
3.3. Rate de alocare şi Bid/Offer spread........................................................................................25
3.4 Cheltuielile de reînnoire..........................................................................................................26
3.5 Taxe pentru beneficiile suplimentare......................................................................................27
3.6 Stabilirea preţului şi testul de profit........................................................................................27
3.7 Evaluarea rezervelor................................................................................................................31
3.7.1 Rezerva matematică pentru asigurările de tip Unit Linked........................................32
Cap. 4 Studiu de caz...............................................................................................................................33
4.1 Vedere de ansamblu asupra produsului..................................................................................33
4.2. Note tehnice Unit Linked........................................................................................................33
4.2.1 Cashflow asigurat.............................................................................................................34
4.2.2 Cashflow companie:.........................................................................................................35
4.3 Presupunerile de bază privind structura produsului..............................................................37
4.4 Teste de senzitivitate.................................................................................................................37
4.5 Programele de investiţii...........................................................................................................39

2
 4.5.1 Programele de investiţii în euro......................................................................................39
4.5.2 Programele de investiţii în Lei........................................................................................40
4.6 Produs Unit Linked cu primă esalonată.................................................................................41
4.6.1 Componenta de protecţie.................................................................................................41
4.6.2 Componenta de investiţii.................................................................................................42
4.7 Modificări contractuale – Planuri de investiţii.......................................................................42
4.8 Taxe şi cheltuieli – Planuri de investiţii..................................................................................44
4.9 Coeficienţii de multiplicare pentru calculul capitalului de deces..........................................45
4.10 Operaţii de fonduri.................................................................................................................47
4.11 Încetarea contractului...........................................................................................................47
CONCLUZII..........................................................................................................................................48
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................................50

3
INTRODUCERE
Istoria asigurărilor
Primele operaţiuni de asigurări şi reasigurări nu au putut fi identificate cu precizie dar în urma
unor lungi căutări au fost găsite dovezi ale unor operaţiuni de împărţire a riscurilor ce datează din
aceeaşi perioadă cu apariţia primelor forme de comerţ. Ideea reasigurării îşi are rădăcinile în acelaăi
instinct uman care a dus şi la apariţia asigurării, şi anume dorinţa ca paguba suferită de o persoană să
fie suportată de mai multe persoane. De aceea se consideră că reasigurările, ca formă de protecţie, au
apărut la scurt timp după apariţia asigurărilor.
David L. Bikelhauput în cartea „General Insurance” spune că negustorii chinezi îşi distribuiau
marfa în mai multe vase ce urmau să o transporte pe râurile şi fluviile tumultoase şi periculoase ale
Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă ce urma să ajungă la destinaţie să fie
supusă pierderii. Acesta reprezenta o formă de dispersie a riscului dar nu şi o protecţie.
Alte dovezi se referă la babilonieni, care în jurul anului 3000 î.e.n au conceput şi practicat un
sistem de aşa zise credite (împrumuturi) maritime, care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul
în care marfa sau nava sufereau avarii. Primele dovezi se referă la Codul lui Hammurabi, rege al
babilonului. Existenţa acestui cod demonstrează că babilonienii erau foarte buni comercianţi şi că
aveau idei clare legate de natura unui contract, de valoarea banilor şi înmulţirea lor prin împrumuturi
pe cămată cu dobândă simplă şi compusă. Babilonienii, mari comercianţi la vremea respectivă, erau
vecini cu fenicienii, vestiţi pentru comerţul maritim pe care îl făceau. Babilonienii în căutare de noi
pieţe au intrat în contact cu fenicienii cooperând cu ei. Astfel fenicienii au adoptat şi adaptat
contractul comercial al babilonienilor.
Acest sistem a fost preluat şi dezvoltat ulterior de greci prin emiterea unor hărţi de valoare.
Legile Rodosului au devenit baza teoretică şi practică a uzantelor maritime privind aria comună; mai
târziu şi romanii au aderat la acelaşi sistem. În faza iniţială ideea de protecţie s-a bazat pe
reciprocitate. Stadiul final al practicării contractelor de împrumut în antichitate l-a reprezentat
adoptarea vămii de către romani. Este momentul în care numeroşi autori consideră că principiile
contractului de împrumut au fost “translatate” în asigurări, aşa cum le înţelegem în prezent.
Un rol important în evoluţia sistemului asigurărilor l-au avut negustorii italieni din oraşele-state
ale Italiei de Nord, activitatea lor fiind preluată şi de Ţările de Jos şi de Anglia. De exemplu în anul
1310 ducele de Flandra a decis înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Bruges pentru asigurări
împotriva riscurilor maritime, iar la Londra, parlamentul a eleborat reglementări privind această
activitate, prin emiterea în 1601 a „Legii privind poliţele de asigurare folosite între negustori”.

4
Caracteristici generale ale asigurărilor
1. Importanţa asigurărilor
De-a lungul timpului, agenţii economici au căutat să descopere şi să aplice diverse mijloace de
protecţie împotriva riscurilor generatoare de pagube potenţiale la care erau expuse activităţile lor de
producţie şi de comercializare, precum şi persoanele care exercitau asemenea activităţi. În zilele
noastre au apărut şi alte riscuri extrem de variate, datorită perfecţionării continue a tehnicii şi
tehnologiilor, creării de aglomerări urbane, creşterii numărului de mijloace de transport etc.
Din acestă cauză, omul a conceput diverse mijloce de apărare împotriva pericolelor de orice
natură. Asemenea mijloace au la bază prevenirea, asistenţa şi prevederea.
Asigurarea are la baza principiul mutualităţii, potrivit căruia fiecare asigurat contribuie cu
primele de asigurare la crearea fondului de asigurare din care se suportă contravaloarea daunelor
suferite de asiguraţi. Aşadar, în schimbul unei sume de bani relativ mică, asiguratul va avea garanţia
protecţiei în faţa riscurilor, iar asiguratorul are rolul de a gestiona acest fond. Scopul asigurării îl
constituie protecţia financiară, respectiv repunerea asiguratului în situaţia patrimonială existentă
înainte de producerea dezastrului, şi nu obţinerea unui profit sau îmbogăţirea asiguratului. Totuşi,
acest fond se poate dovedi a nu fi suficient pentru a putea acoperii daunele produse. De aceea,
asiguratorii trebuie să-şi sporească fondurile prin investirea acestor sume.
Este foarte important faptul că banii colectaţi de la societăţile de asigurare din primele de
asigurare nu aparţin acestora decăt după ce a expirat termenul contractual. Până atunci, destinaţia
acestor sume este legată numai de interesele asiguraţilor până la terminarea contractului. În mod
deosebit, la asigurările de viaţă, dar şi la celelalte tipuri de asigurări, banii sunt încredinţaţi de către
asiguraţi, asiguratorilor care au obligaţia de a-i administra astfel încât să poată avea în orice moment
lichidităţile necesare pentru a putea face faţă obligaţiilor de plată ce le revin din contractele de
asigurare. Asiguratorul apare deci ca un custode al fondului de asigurare. În cele mai multe ţări
există prevederi legale şi norme prudenţiale foarte stricte referitoare la modul de investire a sumelor
disponibile (tipurile de invetiţii permise, proporţia dintre acestea şi altele) pentru a se evita
insolvabilitatea sau falimentul asiguratorilor. Aşadar, esenţa asigurării consta în disperia riscului.
Asiguratul transferă asupra altei persoane pericolul pierderii financiare determinate de producerea
unui eveniment.
Asigurarea distribuie daunele produse anumitor persoane între numeroşii deţinători de poliţe,
astfel încât nici o persoană (sau organizaţie) să nu suporte o daună. Asigurarea reduce temerile

5
asiguratului, oferindu-i securitate. Acesta oferă încredere şi eliberează deţinătorul poliţei de o
potenţiala dificultate financiară.

2. Locul şi rolul asigurărilor în societate

În contextual economiei de piaţă, asigurările constituie o ramura de activitate, un sector al
serviciilor, cu multiple valenţe. Dezvoltarea industriei asigurărilor prezintă conotaţii economice
complexe, ce implică nu doar persoanele asigurate, ci întreaga societate. Amploarea riscurilor, de
toate categoriile, afectează un număr tot mai mare de persoane fizice sau juridice, impune ca strict
necesar sporirea activităţii de asigurare. Ponderea unor fenomene sau evenimente poate să provoace
pierderi materiale, să stânjenească activitatea economică, să pună în pericol viaţa sau integritatea
corporală a oamenilor. Deci, omul este supus unor pericole multiple şi variate, cauzate de forţele
naturii, de folosirea tehnicii sau anumiţi factori economici, sau sociali. Pericolele şi riscurile la care
omul este supus sunt generatoare de pagube şi, de aceea, el trebuie să le cunoască pentru a se pune la
adăpost de efectele lor, pentru a acţiona împotriva lor.
De aici rezultă faptul că fiecare activitate economică pe care o desfăşurăm este supusă unui
element de risc. Consecinţele acestor riscuri şi ale altora cu care ne confruntăm zilnic în viaţa
personală şi în afaceri nu dau naştere numai la suferinţă, durere şi necazuri; aceste consecinţe sunt şi
de ordin financiar, deci asigurarea există pentru a înlătura pierderile financiare ale unui dezastru. În
funcţie de cauzele care stau la baza producerii pagubelor, unele dintre acestea sunt independente de
voinţa omului adică au caracter obiectiv, în timp ce altele sunt legate de comportamentul omului şi
au character subiectiv. Prevenirea apare astfel ca fiind cel mai bun mijloc de protecţie, dacă permite
suprimarea riscurilor. În realitate s-a dovedit că are destul de rar un efect radical, îndeosebi când
riscurile sunt generate de forţele naturii.
Asigurarea este mecanismul prin care din contribuţiile celor mulţi se plătesc despăgubiri pentru
pierderea celor care au avut neşansa de a se confrunta cu riscul, deci activitatea de asigurare
distribuie riscurile asupra mai multor persoane. Activitatea de asigurare apare în societate ca un
proces economico-social necesar şi obiectiv.

6
Cap. 1 Istoric şi caracteristici generale ale produselor de tip Unit Linked
1.1. Asigurarea variabilă de viaţă
Asigurările variabile de viaţă cu prime de asigurare fixe au fost introduse în S.U.A în anul
1976, iar cele cu prime de asigurare flexibile au fost introduse în anul 1984.
Asigurarea variabilă de viaţă cu prime de asigurare fixe este asemănătoare cu asigurarea
permanentă de viaţă. Nivelul primelor de asigurare este constant, iar componenta de acumulare de
capital se dezvoltă în aşa fel încât devin posibile chiar unele împrumuturi. Diferenţa principală
dintre poliţa de asigurare variabilă şi cea permanentă constă în faptul că asigurarea variabilă de viaţă
plasează riscul investitiei asupra proprietarului politei de asigurare.
Fiind disponibile mai multe optiuni de investitie, proprietarul politei de asigurare va trebui
să aleagă varianta de investiţie care îi poate aduce cel mai bun câştig. Dacă a făcut o alegere bună şi
investiţia făcută se dovedeşte a fi performantă, persoana asigurată primeşte o acoperire de asigurare
adiţională sub forma creşterii beneficiilor de deces. Totodată persoana asigurată îşi asumă riscul
unei investiţii neperformante, caz în care i se reduc beneficiile de deces.
Asigurarea variabilă de viaţă are o piaţă de desfacere relativ redusă. În anul 1991, în S.U.A.
vanzările de poliţe de asigurare variabilă de viaţă reprezentau numai 1,2% din totalul poliţelor de
asigurare de viaţă.
Caracteristici de bază. Cele mai importante caracteristici ale acestei categorii de asigurări de
viaţă sunt următoarele:
1. Deţinătorul poliţei de asigurare are posibilitatea de a alege una dintre opţiunile de
investiţie pe care societatea de asigurare i le pune la dispoziţie.
2. Beneficiile poliţei de asigurare se ajustează în funcţie de valoarea investiţiilor prevăzute
în poliţa de asigurare în momentul în care se solicită plata lor.
3. Beneficiile de deces nu pot fi mai mici decât sumele asigurate iniţiale pentru care s-a
încheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi mai mari, dacă investiţiile făcute au fost
profitabile.
Ideea de bază a asigurării variabile de viaţă este aceea că se pot obţine beneficii suplimentare
printr-o serie de investiţii favorabile, acest surplus de beneficii contrabalasând influenţa inflaţiei de-
a lungul anilor asupra sumei asigurate. Totuşi, riscul acestor investiţii revine proprietarului poliţei de
asigurare.
Beneficii de deces variabile. Mecanismul poliţei de asigurare variabilă de viaţă este relativ
simplu. Poliţa prevede o protecţie cu economii şi prime de asigurare constante. Primele fixe sunt

7
calculate pe baza estimărilor privind rata de rentabilitate a investiţiilor. Rata de rentabilitate a
investiţiilor este definită ca rata estimată a dobânzii.
Beneficii de deces minime garantate. Această categorie de asigurări variabile de viaţă asigură
un minimum garantat al beneficiilor de deces. Aceasta înseamnă că, indiferent ce se întamplă cu
investiţia facută, posesorul poliţei de asigurare nu va pierde suma asigurată menţionată în poliţă,
care constituie un minimum garantat de către societatea de asigurare. Beneficiile de deces pot să se
micşoreze, dar numai în cazul în care valoarea lor este mai mare decât cea iniţială, ca urmare a
investiţiilor. Cu alte cuvinte, dacă investiţia facută a fost performantă un anumit număr de ani,
atunci beneficiile de deces au crescut faţă de valoarea lor iniţiala. Societatea de asigurări poate
decide reducerea beneficiilor de deces, atunci când investiţile devin neperformante, dar numai până
la nivelul iniţial, respectiv suma asigurată garantată.
Opţiuni de investiţie. Economiile poliţei de asigurare variabilă de viaţă pot fi investite direct
de către societatea de asigurări sau de către o altă societate de management financiar. În general,
societatea de asigurări oferă posesorului de poliţă mai multe opţiuni de a plasa banii. Posesorul
poliţei de asigurare îşi poate plasa banii într-un singur fond de investiţii sau în mai multe. De obicei,
societăţile de asigurări permit alegerea mai multor fonduri, cu condiţia ca în fiecare dintre ele să se
aloce cel puţin 10% din valoarea economiilor.
Transferul riscului. În cazul asigurării variabile de viaţă, societatea de asigurări îşi asumă
riscul ca rata mortalităţii să fie mai mare decât cea rezultată din calcul, precum şi riscul ca valoarea
evaluată statistic a cheltuielilor să fie mai mare decât cea efectivă. Pe de altă parte, posesorul poliţei
de asigurare îşi asumă riscul unei investiţii care s-ar putea să fie neperformantă.

1.2. Asigurarea universală de viaţă

Asigurarea universală de viaţă este un tip flexibil de asigurare de viaţă în care elementele
legate de protecţie, de economii şi de cheltuieli sunt separate. Această formă a asigurării de viaţă a
devenit cunoscută în ultimii ani. Poliţele de asigurare universală de viaţă sunt vândute frecvent ca un
instrument de investiţie care combină protecţia faţă de riscul de deces cu posibilitatea de
economisire. Deţinătorul de poliţă are un cont al valorii capitalizate a poliţei respective, cont care se
creditează cu primele plătite de asigurat şi se debitează cu costul efectiv al protecţiei şi cu cheltuieli
de administrare. Soldul contului este apoi creditat cu dobândă la o anumită rată a acesteia. Dacă
poliţa este răscumpărată, valoarea acumulată în cont va fi diminuată cu cheltuielile de răscumpărare,
determinându-se astfel valoarea de răscumpărare ce se va oferi deţinătorului de poliţă.

8
 La aceste poliţe de asigurare, o parte din riscul de deces şi o parte din riscul investiţional sunt
transferate deţinătorului poliţei. Totuşi, societatea de asigurări este cea care va decide cum vor fi
investiţi banii şi cea care garantează o rată minimă de rentabilitate. Societatea de asigurare poate
oferi informaţii privind modul în care s-a făcut alocarea internă a fondurilor între rezerve, cheltuieli
şi investiţii (aceasta fiind cunoscută sub denumirea de “desfacere a contractului”).
Caracteristicile de bază ale asigurării universale de viaţă. Există două tipuri de asigurări
universale de viaţă. Unul dintre acestea are un nivel iniţial de despăgubire prevăzută pentru deces,
pe măsură ce poliţa acumulează valoarea capitalizată, suma destinată protecţiei scade. Cel de-al
doilea tip oferă o despăgubire de deces crescătoare (egală cu suma asigurată plus valoarea
capitalizată) pe măsură ce valoarea capitalizată creşte, despăgubirea pentru deces, de asemenea,
creşte. În cazul acestui ultim tip de poliţă, primele de asigurare sunt mai mari.
Asigurarea universală de viaţă are următoarele caracteristici:
• separarea elementelor referitoare la protecţie, economii şi cheltuieli;
• rata dată a dobânzii;
• flexibilitate considerabilă;
• opţiuni de retragere parţială a unor sume de bani în contul poliţei.
În ceea ce priveste separarea între cele trei componente ale poliţei, deţinătorul de poliţă
primeşte o declaraţie anuală în care îi sunt prezentate primele plătite, suma asigurată în caz de deces,
cheltuielile de administrare a poliţei, dobânda cu care se creditează contul valorii capitalizate a
poliţei de asigurare şi valoarea de răscumpărare a acesteia.
Rata dobânzii aplicate valorii poliţei este în mod expres specificată. Există două rate de
dobandă. Pe de o parte, există rata dobânzii curente, care este mai mare decât rata garantată a
dobânzii şi care fluctuează o dată cu piaţa, iar pe de altă parte, există o rată a dobânzii minim
garantate, menţionată în poliţă (în general 4-5%). Rata dobânzii cu care se creditează contul valorii
capitalizate a poliţei nu va putea fi mai mică decât rata minimă garantată. Mai mult, asigurarea
universală de viaţă oferă o anumită flexibilitate. Primele de asigurare pot creşte, scădea sau se poate
renunţa la plata unei anumite rate de primă, atâta vreme cât valoarea acumulată a poliţei este
suficientă pentru a acoperi costul mortalităţii şi cheltuielile de administrare. Totodată suma asigurată
în caz de deces poate fi majorată (făcându-se dovada asigurabilităţii), deţinătorul de poliţă poate
adăuga anumite sume de bani în contul valorii acumulate a poliţei sau poate face anumite
împrumuturi în baza acestei valori, pot fi adăugaţi anumiţi asiguraţi în poliţa respectivă.

9
 În sfârşit, pot fi făcute anumite retrageri parţiale de bani. Pentru fiecare astfel de retragere
poate fi impusă o taxă de retragere. Spre deosebire de împrumuturile făcute în contul poliţei, o
retragere parţială nu îl obligă pe deţinătorul de poliţă să plătească dobânda pentru sumele retrase sau
să le restituie ulterior companiei de asigurare. Retragerea unei sume de bani în contul poliţei de
asigurare reduce pur şi simplu valoarea acumulată a poliţei, aceasta putând fi reîntregită prin plata
unei prime adiţionale, dacă asiguratul doreşte acest lucru.
Flexibilitatea beneficiilor de deces. Asigurarea universală de viaţă prevede două variante de
beneficii de deces: beneficii constante şi beneficii crescătoare. Nu există nici un avantaj evident al
unei variante faţă de cealaltă. Există însă preferinţe diferite şi de aici necesitatea de a elabora două
variante. Cea de-a doua variantă este interesantă pentru cei care doresc să evite efectele inflaţiei,
asigurarea universală de viaţă permite posesorului unei poliţe de asigurare să treacă de la un tip la
altul, cu acordul societăţii de asigurări.
Flexibilitatea poliţei. Flexibilitatea poliţei de asigurare universală de viaţă permite
posesorilor de poliţe de asigurare să treacă de la o formă de asigurare la alta, respectiv de la un tip de
despăgubiri în caz de deces, la altul. Aceasta se face prin negociere cu societatea de asigurare.
Posesorul poliţei de asigurare poate negocia totodată creşterile sau descreşterile despăgubirilor
obţinute în cazul decesului. Creşterea sumei asigurate impune însă o dovadă a calităţii de
asigurabilitate.
Flexibilitatea oferită atât în ceea ce priveşte schimbarea valorii, cât şi a tipului de acoperire
permite posesorului poliţei de asigurare să-şi ajusteze poliţa, dacă apar schimbări în situaţia
economică a familiei. Ajustările se pot face fără necesitatea încheierii unor contracte separate pentru
a suplimenta sau înlocui asigurarea de bază.
Flexibilitatea primei. Asigurarea universală de viaţă prevede prime flexibile, lucru care nu se
întâlneşte la asigurările tradiţionale de viaţă. Asigurarea universală de viaţă stipulează o primă
minimă numai pentru primul an al contractului. După primul an, prima de asigurare aferentă poliţei
de asigurare universală de viaţă se plăteşte după cum doreşte posesorul poliţei. Se poate propune o
primă constantă pentru a menţine în vigoare poliţa sau pentru a obţine acumulările de economii
dorite. Totuşi posesorul poliţei de asigurare poate să sară peste datele scadente ale primelor, poate
plăti primele de asigurare la alte date, poate plăti prime suplimentare faţă de cele fixate sau poate
plăti orice sumă doreşte pentru fiecare primă. Se prevăd anumite limite maxime şi minime ale
acestor prime, dar există o largă varietate de opţiuni între aceste limite.
Limita maximă a primelor. Limita superioară a primelor de asigurare se stabileşte de către un
organism abilitat. Această limită are scopul de a preveni acumularea unor economii ridicate în raport
10
cu suma asigurată. Depăşirea acestor limite conduce la modificarea contractului. Conform acestui
contract modificat, economiile suplimentare vor fi supuse impozitului pe venit. Asigurarea
universală de viaţă cuprinde de obicei o clauză conform căreia societatea de asigurări poate refuza
încasarea unor prime de asigurare care depăsesc limita maximă.
Limita minimă a primelor. Limita minimă reprezintă nivelul minim al primelor necesar
pentru a menţine poliţa în vigoare. Dacă valoarea economiilor poliţei acoperă primele nete aferente
următoarelor două luni, nu se impune plata nici unei prime. Dacă valoarea economiilor se reduce
atât de mult, încât nu mai acoperă primele nete, se impune plata unei prime minime necesare.
Aceasta este egală cu prima netă plus marja de cheltuieli. Dacă asiguratul plăteşte numai prima
minimă, atunci valoarea economiilor nu va putea acoperi creşterea cotelor de primă
(corespunzătoare vârstei asiguratului), şi prin urmare se vor solicită prime mai mari.
Numărul primelor. Se poate întâmpla ca asiguratul să plătească în primul an de asigurare o
primă suficient de mare pentru a menţine poliţa in vigoare o lungă perioadă de timp. De fapt, poliţa
universală de viaţă poate fi cumpărată şi pe baza unei prime unice. Totuşi, aceasta nu garantează că
prima unică va fi suficientă. Mai precis, dacă experienţa de dună a asiguratorului nu corespunde
estimărilor, se pot solicita prime suplimentare sau se poate recurge la reducerea despăgubirilor de
deces, pentru a putea menţine poliţa în vigoare.
Repartizare primelor. Există numeroase variante de repartizare a primelor între cheltuieli
administrative, protecţie şi economii. Orice plată a unei prime de asigurare (cu excepţia marjei de
cheltuieli, dacă este cazul), contribuie la mărirea valorii economiilor. Lunar pentru aceste economii
se oferă dobânzi şi se deduc totodată sumele necesare pentru prima netă corespunzătoare riscului
existent. Dacă primele de asigurare sunt adecvate, atunci suma dintre primele alocate economiilor şi
dobânzile câştigate pentru aceste economii va depăsi suma dedusă pentru protecţia de asigurare,
valoarea economiilor crescând în cursul de valabilitate a poliţei. Valoarea economiilor va descreşte
numai dacă suma dintre primele de asigurare şi dobânzile obţinute din investirea economiilor este
insuficientă pentru a acoperi primele nete pentru protecţia împotriva riscului de deces şi cheltuielile.
Metodele generale prin intermediul cărora se pot aloca cheltuielile sunt următoarele:
 Procent fix din prime pentru cheltuieli. Anumite societăţi de asigurare alocă un anumit
procent (de exemplu 5-7%) din fiecare primă de asigurare pentru acoperirea cheltuielilor
societăţii, ceea ce rămane după deducerea acestui procent fiind alocat economiilor.
 Neprecizarea nici unui adaos pentru cheltuieli. Unele societăţi de asigurare alocă toate
primele fondului de economii al poliţei de asigurare şi nu solicită în mod explicit un adaos de
primă pentru cheltuieli. În schimb acestea folosesc o parte din venitul de investiţii pentru a-şi
11
 acoperi cheltuielile şi repartizează ceea ce rămâne fondului de economii. Societăţile de
asigurări care folosesc această metodă nu dezvăluie partea care este alocată pentru cheltuieli.
Retrageri parţiale. Poliţele de asigurare universale de viaţă acumulează economii pentru
posesorii lor. Spre deosebire de alte forme tradiţionale de contracte de asigurare de viaţă, poliţele de
asigurare universală de viaţă permit retrageri parţiale din economii acumulate. Posesorul unei poliţe
de asigurare universală de viaţă poate retrage o parte din economii, cu condiţia ca soldul
economiilor să nu scadă sub o anumită valoare. Cele mai multe societăţi de asigurare impun un
comision de retragere pentru fiecare retragere parţială.
O retragere parţială a economiilor reduce valoarea acestora în contul poliţei de asigurare.
Posesorul poliţei nu este obligat să ramburseze aceşti bani sau să plătească vreo dobandă pentru
fondurile care au fost retrase. Economiile pot fi readuse la valoarea iniţială numai prin plata unei
prime de asigurare adiţionale.
 În cazul unei poliţe de asigurare cu beneficii de deces constante, o retragere parţială din
economiile acumulate nu are nici un efect asupra despăgubirilor de deces care se vor plăti.
 ÎIn cazul unei poliţe de asigurare cu despăgubiri de deces crescătoare, o retragere parţială
poate reduce uşor atât valoarea economiilor acumulate, cât şi despăgubirile de deces care
urmează să fie plătite.
Sumele retrase care depăşesc valoarea primelor de asigurare plătite sunt impozitate ca orice
alte venituri ale posesorului poliţei de asigurare. De aceea, societăţile de asigurare sugerează ca
aceste extrageri parţiale să nu depăşească valoarea primelor de asigurare plătite societăţii de
asigurare.
Rata dobânzii pentru economiile acumulate. Rata dobânzii constituie un element asupra
căruia se insistă destul de mult. O poliţă de asigurare universală de viaţă prevede o rată garantată a
dobânzii. Societăţile de asigurări folosesc rate diferite pentru economiile acumulate. Ratele
dobânzilor oferite de societăţile de asigurare nu pot depăsi o anumită limită impusă de statul
respectiv. Totuşi rata dobânzii care se aplică în mod efectiv este mai mare decât valoarea minimă
garantată prin poliţa de asigurare. Valoarea ei este stabilită de către societatea de asigurare.
Informaţii despre rata efectivă a dobânzii, economiile acumulate, precum şi despre rata
dobânzii din anii precedenţi se pot obţine direct de la societatea de asigurări. De asemenea
informaţii comparative între diferite societăţi de asigurare sunt publicate lunar de către instituţii
specializate, cum ar fi de exemplu „Life Insurance Marketing and Research Association” din S.U.A.
Prime nete. Primele nete reprezintă sumele solicitate de societăţile de asigurări pentru
protecţia efectivă, în cadrul contractelor de asigurare universală de viaţă. Primele nete se calculează
12
pe seama ratelor mortalităţii care se aplică la fiecare 1.000 de unităţi monetare de sumă asigurată.
Deşi poliţele de asigurare universală de viaţă prevăd o rată de mortalitate maximă garantată, cea care
se aplică efectiv este deseori mai mică.
Multe societăţi de asigurări au mărit primele nete peste valorile reprezentate în momentul
cumpărării poliţelor de asigurare. Ratele mortalităţii prezentate în planul poliţei de asigurare nu sunt
garantate şi pot fi semnificativ diferite de ratele efectiv aplicate pe durata de valabilitate a
contractului de asigurare. Astfel posesorul unei poliţe de asigurare universală de viaţă va suporta o
creştere continuă a cotei de primă netă.
Adaosurile de primă netă pentru cheltuieli. Adaosurile de primă pentru cheltuieli aplicabile
în poliţele universale de viaţă variază foarte mult de la o societate de asigurări la alta.
Aproape fiecare proiect de poliţă de asigurare introdus din anul 1982 prevedea în mod
explicit cote pentru cheltuielile de funcţionare ale societăţii de asigurare şi comisioane. Unele
societăţi de asigurări încă mai au astfel de cote explicite, aplicate asupra primei colectate de la
posesorul poliţei de asigurare. Totuşi multe poliţe de asigurare universală de viaţă introduse după
anul 1982 prevăd astfel de cote pentru cheltuieli. În schimb, ele se sprijină pe venitul obţinut din
investiţii pentru a acoperi cheltuielile administrative. Ele oferă pentru economiile acumulate o rată a
dobânzii mai mică decât cea câştigată de societatea de asigurare pentru portofoliul ei de investiţii.
Concomitent cu eliminarea cotelor pentru cheltuieli, societăţile de asigurări au crescut comisioanele
de răscumpărare a poliţelor, pentru retragerea economiilor sau pentru schimbarea tipului de poliţă de
asigurare.
Creşterea comisioanelor de răscumpărare a poliţei are două motivaţii:
 Aceste comisioane descurajează posesorii de poliţe de asigurare universală de viaţă să
considere aceste poliţe ca pe nişte instrumente de investiţie pe termen scurt.
 Aceste comisioane permit societăţilor de asigurări să îşi acopere cheltuielile administrative,
atunci când poliţele se reziliează, respectiv când se renunţă la ele înainte de expirarea
termenului de valabilitate sau atunci când sunt schimbate curând după ce au fost cumpărate.
Comisionul de răscumpărare al unei poliţe de asigurare are valoarea cea mai ridicată atunci
cand evenimentul se produce în primul an şi apoi descreşte gradual în timp, până la anulare, pentru
acele poliţe de asigurare care au fost în vigoare pe o perioadă mai mare de 10-15 ani.
Comision de retragere. Aproape fiecare poliţă de asigurare de viaţă prevede un comision de
retragere pentru fiecare retragere parţială a economiilor din cont.
Raportul anual al poliţei de asigurare. Societatea de asigurare trebuie să pună la dispoziţia
posesorului poliţei de asigurare universale de viaţă un raport anual care să prezinte în mod sintetic
13
toate tranzacţiile efectuate în cadrul poliţei respective în anul precedent. Acest raport poate fi
comparat cu planul iniţial, pentru a determina dacă s-au adus modificări cotelor de primă sau dacă
au apărut variaţii ale ratei dobânzii.
Utilizarea asigurării universale de viaţă. Asigurarea universală de viaţă este adecvată pentru
acei deţinători de poliţe care văd în poliţa de asigurare un mijloc de protecţie, cât şi un instrument de
investiţie. De asemenea, este adecvată pentru cei care doresc o anumită flexibilitate în programul lor
de asigurare de viaţă, pe măsură ce condiţiile financiare se modifică în timp. Astfel, primele pot fi
diminuate şi chiar eliminate pentru deţinătorii de poliţe care devin şomeri sau ai căror copii se află
în perioada studiilor universitare. Pentru persoanele care se află în pragul pensionării, primele cresc,
în scopul acumulării unor sume mai mari de bani în această perioadă. În fine, asigurarea universală
de viaţă poate fi utilizată pentru a economisi bani în scopuri specifice, cum ar fi cumpărarea casei,
studiile universitare ale copiilor, asigurarea unui venit suplimentar pe perioada pensiei. Un
dezavantaj al asigurării universale de viaţă este flexibilitatea care permite deţinătorilor de poliţe să
reducă sau să elimine primele; aceştia nu pot fi obligaţi să plătească în mod regulat. De aceea,
asigurarea ar putea fi intreruptă datorită unei valori acumulate insuficiente pentru a păstra în vigoare
poliţa.
Avantaje ale asigurării universale de viaţă. În ceea ce priveşte acoperirea nevoilor de
asigurare, această formă de asigurare are utilizări similare cu asigurarea permanentă de viaţă.
Asigurarea universală de viaţă este însă mai flexibilă în privinţa primelor de asigurare, a
despăgubirilor de deces şi a retragerilor de economii.
Asigurarea universală de viaţă este un contract „desfăşurat”. Aceasta înseamnă că
despăgubirile pentru deces şi elementele de cost ale asigurării – dobânzi, cote de primă netă şi cote
de cheltuieli – sunt separate în poliţa de asigurare pentru a putea fi evaluate mai uşor. Deoarece
dobânda este un element foarte important al costului şi deoarece ea influenţează acumularea de
economii în cadrul poliţei, caracterul “desfăşurat” al contractului a făcut ca poliţa de asigurare
universală de viaţă să fie vandută pe piaţă ca un produs de investiţie.
Dezavantaje ale asigurării universale de viaţă. Aceste dezavantaje, privite din punctul de
vedere al consumatorului, tind să se concentreze asupra flexibilităţii plăţii primelor şi, respectiv,
asupra posibilităţii ca persoanele care sunt interesate în asigurarea de viaţă să nu înţeleagă corect
mecanismul de plată al acestora. Pentru unii, aceste facilităţi înseamnă o lipsă de disciplină în plata
lor riguros programată. De asemenea s-ar putea să se înteleagă mai greu mecanismul de menţinere în
vigoare a poliţei de asigurare, atunci când plăţile primelor de asigurare se fac aleator, în special în
perioadele de declin a ratelor de dobânzi sau în perioadele de creştere a primelor nete.
14
Cap. 2 Asigurările moderne de tip Unit Linked
2.1 Descrierea produsului
Planurile de tip Unit Linked mai sunt cunsocute şi sub forma de asigurare de viaţă universală
şi asigurare de viaţă variabilă. În asigurarea de tip Unit Linked întâlnim o identificare separată a
costurilor privind cheltuielile precum şi mortalitatea şi valoarea dobânzii contului.
Modelul asigurării de viaţă universală este format în principal din două ecuaţii:
 Ecuaţia I:
Valoarea contului la sfârşitul luniit = prima plătită în lunat – Partea nealocată de primă
(încărcările) în lunat – Costurile privind cheltuielile (de administrare a poliţei şi posibil taxa din
primul an) din lunat – Costurile pentru asigurarea de bază în lunat – Costurile pentru asigurările
suplimentare în lunat – Banii extraşi de pe poliţă din lunat (şi costuri) + Dobânda creditată în lunat +
Bonusuri acordate în lunat (privind dobânda, mortalitatea, etc) + Valoarea contului la sfârşitul luniit-1
 Ecuaţia II:
Valoarea de răscumpărare la sfârşitul luniit = Valoarea contului la sfârşitul luniit – Costurile de
liberalizare la sfârşitul luniit
O asigurare de tip Unit Linked poate fi văzută ca un depozit bancar în care sunt făcute
depuneri, dobânda este creditată şi din care sunt extrase diferite sume şi costuri. Fără beneficii
garantate privind mortalitatea, poliţa va rămane activă atâta timp cât valoareă de răscumpărare este
pozitivă, adică atâta timp cât pot fi extrase costuri din poliţă. Designul unui astfel de produs se
aseamănă cu designul unei asigurări universale clasice, principala diferenţă constă în faptul că la
asigurarea de viaţă universală nu există legătura cu uniturile (nu avem unituri şi bid/offer spread).
De asemenea, asigurarea de viaţă universală pune mai puţin accent pe costurile iniţiale şi de obicei
costurile privind liberalizarea poliţei durează mai mult de 10 ani.

2.2 Prime în asigurarea Unit Linked

Majoritatea poliţelor de acest tip au versiuni cu prime felxibile ceea ce înseamnă că după ce
s-au achitat anumite niveluri agreate de prime în primul an sau într-un anumit număr de ani clientul
îşi poate alege singur nivelul contribuţiei sale sau se poate opri din plata primelor. Clienţii vor avea
un anumit nivel de primă stabilit pentru a putea atinge un anumit nivel de valoare de liberalizare la o
anumită dată sau pentru a-şi menţine beneficiile active pentru o anumită perioadă de timp. De
exemplu, un client poate alege să plătească 30 de prime anuale pentru a răscumpăra poliţa la 90 de
ani sau poate plăti cel mai mic nivel de primă pentru a menţine poliţa activă pană la vârsta de 100 de

15
ani sau să plătească cel mai mic nivel de primă pentru 10 ani de acoperire, după care să-şi dorească
să crească nivelul primei pentru încă 10 ani.
Planificarea primei se va face în cadrul procesului de vânzare şi va fi revizuit prin rapoarte
anuale trimise deţinătorului poliţei. Dacă dobânzile vor scădea sub nivelul celor folosite în calculul
primei, atunci clientul va trebui să-şi ajusteze primele pentru a putea să-şi atingă ţintele stabilite.
La o asigurare de acest tip există anumite limite ce pot fi stabilite privind nivelul maxim de
contribuţii. Aceste limite sunt necesare pentru a putea încadra poliţa în cadrul asigurărilor de viaţă.
Procentul redus de alocare este de obicei situat între 0% şi 10% pe tot parcursul vieţii poliţei.
Se mai poate vorbi de asemenea de o încărcare de primă nu o alocare redusă. Anumite poliţe pot
aloca mai puţin în primul sau primii ani dar acest lucru nu este foarte întâlnit. O parte din alocarea
redusă este folosită să se plătească taxele de primă şi comisioanele de reînnoire. În general costurile
iniţiale mari pot fi văzute ca un dezavantaj în piaţă şi companiile încercă să renunţe la ele, deşi s-a
demonstrat că acele costurile iniţiale mari pot duce la rezultate financiare ale poliţei mai bune.
Costurile asigurării de bază sunt reprezentate de către un tarif de primă care se înmulţeşte cu
valoarea netă la risc a poliţei (diferenţa dintre beneficiul la deces şi valoarea contului). Acest cost
este calculat şi dedus lunar. Această rată depinde de vârsta asiguratului şi de încărcările de primă
care pot apărea datorită procesului de underwriting (fumător/nefumător, istoricul medical al
clientului, etc.).
Valoarea riscului depinde de alegerea pe care o face la emiterea poliţei, asiguratul, privind
valoarea beneficiului de deces.
1. Opţiunea A: acoperirea de deces va fi egală pe tot parcursul poliţei şi suma la risc
variază în funcţie de valoarea contului;
2. Opţiunea B: acoperirea de deces variază în acelaşi sens cu valoarea contului astfel
încât suma la risc să fie constantă pe tot parcursul politei;
3. Opţiunea C: acoperirea de deces să fie indexată pe parcursul termenului poliţei cu o
rată fixă sau în cazul decesului să i se plătească beneficiarului primele de asigurare
plătite.
Spre deosebire de alte ţări unde nivelul beneficiului de deces trebuie să atingă anumite
praguri, care depind în special de valoarea contului, în România nu sunt încă stipulate clar în
legislaţie astfel de limitări. De exemplu, dacă valoarea contului va creşte îndeajuns de mult, unele
companii vor mări beneficiul la deces pentru a menţine ceea ce se numeşte în unele ţări „regula
coridorului”. Oricum trebuie notat că datorita regulii coridorului, există posibilitatea unei antiselecţii
a clienţilor prin renunţarea la primele mari şi creşterea sumei la risc mai mult decât valoarea
16
primelor plătite. Pentru a evita acest lucru, se va folosi underwritingul pentru orice primă
neprevăzută care creşte suma la risc. De asemenea, compania poate refuza valori mari ale primelor
neprevăzute dacă nu există o istorie a acestora în anii anteriori. În orice caz, o acoperire minimă în
caz de deces trebuie să existe pentru ca acest tip de produs să intre în clasa asigurărilor de viaţă.
Clientul trebuie să înţeleagă, că dacă valoarea de liberalizare scade sub zero poliţa poate
lapsa. Acest lucru se poate întampla dacă nu se obţin valori ale dobânzii suficiente pentru a acoperi
costurile sau dacă deţinătorul poliţei încetează să mai plătească prime.
Pentru a preîntâmpina neajunsurile garanţiilor minime s-au creat poliţe cu garanţii la
beneficiul în caz de deces. Aceste garanţii, au implicaţii în ceea ce priveşte costurile şi rezervele, dar
menţin poliţa în vigoare chiar dacă valoarea de liberalizare scade sub zero. În general, atât timp cât
deţinătorul poliţei şi-a plătit primele dinainte stabilite, beneficiul la deces poate fi garantat pentru cel
puţin 20 de ani pană la toată viaţa, în funcţie de tipul de garanţie implicată. În anumite produse,
chiar dacă se menţine beneficiul la deces, şi valoarea contului devine negativă, atunci va trebui să se
recupereze cheltuielile rămase pe poliţă înainte ca valoare contului să revină peste zero.
Poliţele de tip Unit Linked acordă opţiunea deţinătorului poliţei de a se muta de la Opţiunea
A la Opţiunea B, în mod normal fără a fi folosit underwritingul. Suma asigurată este redusă aproape
de valoarea contului astfel încât beneficiul la deces rămane la fel, la momentul exercitării opţiunii.
Dacă schimbarea se face de la Opţiunea A la Opţiunea B, atunci trebuie să se prezinte o evidenţă a
asigurabilităţii pentru că suma la risc poate creşte foarte rapid şi corespunzător cu aceasta şi riscul
companiei.
Creşterea sau scăderea beneficiului la deces este uşor de manevrat. Costul asigurării pe
creştere poate fi diferit decât costul asigurării iniţiale. De exemplu, se poate folosi noul cost al
asigurării şi stratul vechi va rămane evaluat la costul iniţial. Descreşterea beneficiului de deces face
obiectul unei valori minime.
Se pot ataşa numeroase asigurări suplimentare planurilor de tip Unit Linked, unul din ele ar
fi asigurarea pură de deces. Sau se poate acorda o scutire de la plata taxelor în cazul în care apare
invaliditatea asiguratului din boală sau accident, sau o scutire de la plată primelor, caz în care se
plătesc primele viitoare în cazul în care acestea sunt stabilite de la început. Alte asigurări
suplimentare sunt acoperiri pentru soţ/soţie sau copil, sau asigurarea suplimentară de garantare a
asigurabilităţii (care permite creşterea beneficiului la deces la anumite momente specificate de timp
sau în cazul apariţiei unor evenimente). Mai nou au apărut asigurările suplimentare de afecţiuni
grave. Anumite companii acordă o anumită asigurare care combină afecţiunile grave cu asigurarea

17
de deces şi anume, când o anumită viaţă este diagnosticată ca fiind în faza terminală se poate acorda
beneficiul la deces sau o parte a acestuia.
2.3 Valoarea de liberalizare şi retragerile parţiale
Chiar şi pe aceste tipuri de poliţe se permite, de la caz la caz, retragerea cu regularitate sau o
singură dată a unor sume de bani din valoare contului. De obicei există praguri minime pentru acest
tip de retrageri. De exemplu nu se poate retrage mai puţin decat 1.000 de lei sau suma retrasă nu
trebuie să fie mai mică decât valoarea primei regulare stabilită la începutul poliţei. De asemenea, se
pot pune taxe pe aceste retrageri ca procent sau ca sumă fixă. Este o practică obişnuită ca pentru
primele retrageri din an să nu se perceapă taxe. Retragerile parţiale pot duce corespunzător la
scăderea beneficiului la deces. Aceste retrageri parţiale pot fi acordate cu regularitate dacă
deţinătorul poliţei le foloseşte cu scopul de a finanţa anumite tipuri de produse cum ar fi pensii sau
produse de asigurare pentru copii.
Dacă deţinătorul poliţei doreşte să acopere retragerea, atunci, plata respectivă va fi folosită
ca o primă şi vor fi aplicate încărcările de primă specifice. De asemenea, dacă asiguratul doreşte să-
şi crească nivelul beneficiului la deces la nivelul dinainte stabilit se va solicita o evidenţă a
asigurabilităţii acestuia.
Împrumuturile în baza poliţei sunt de asemenea valabile pentru asigurările de tip Unit
Linked. Asiguratorul va folosi o proporţie din valoarea de răscumpărare ca un colateral pentru
împrumut. Asiguratorul va continua să crediteze dobânda pe porţiunea de valoare de răscumpărare
care este folosită ca şi colateral la o rată a dobânzii mai mică cu câteva puncte decât rata de dobandă
a creditului. De exemplu dacă rata dobânzii creditului este de 6% asiguratorul va credita 4% pe acea
porţiune a valorii de răscumpărare. Acesta este de exemplu un credit cu dobândă ieftină. Dar,
acordarea unui credit, are un impact negativ în dezvoltarea valorii contului iar acest lucru presupune
revizuirea planului poliţei, în cazul în care se doreşte menţinerea scopurilor stabilite iniţial. Anumiţi
asiguratori nu recunosc în mod explicit partea de valoare de răscumpărare care este împrumutată şi
vor credita aceaşi dobândă pe întreaga valoare. Acest lucru ar trebui făcut atunci când avem de-a
face cu o rată variabilă de dobandă sau atunci când o rată suficient de mare este taxată.

2.4. Dobânda creditată şi bonusurile

Contul poate avea o rată a dobânzii minim garantată, de exemplu 3% pe an. În acest sens,
contul va plăti un exces de dobandă. Excesul de dobandă reprezintă diferenţa dintre rata dobânzii
creditate şi rata dobânzii garantate. Rata creditată este rata câştigată din evoluţia fondului, mai puţin
o diferenţă care este păstrată de către asigurator. Această diferenţă poate fi între 0,5% şi 2,5% şi de
18
obicei nu este cunoscută de către deţinătorul poliţei. Dobânda creditată reprezintă un teren de luptă
pentru asiguratori şi în acest sens, diferenţa este ţinută la un nivel cât mai competitiv posibil.
Anumite produse au o definiţie alternativă la valoarea garantată a fondului. O valoare
ipotetică a fondului este proiectată de la începutul poliţei folosind dobânda garantată şi alte taxe
garantate. Valoarea reală a contului nu poate fi mai mică decât valoarea ipotetică a contului.
Avantajul acestei metode este dat de faptul că valoarea reală creditată a dobânzii poate fi de fapt mai
puţin decât, de exemplu 4%, pentru un anumit timp, dar mai mare decât aceea a valorii de
răscumpărare şi valoarea ipotetică a valorii de răscumpărare va fi platită la răscumpărare (sau va
determina momentul când poliţa va lapsa în cazul în care valoarea de răscumpărare ipotetică va
scădea sub zero). Rata creditată este de obicei declarată în fiecare lună şi dobânda este creditată
lunar. Rata din primul an poate fi garantată, la momentul în care valoarea contului este joasă şi
costul unei astfel de garanţii este minim. De altfel, rata creditată poate fi mai jos pentru, de exemplu
primii 10.000 lei din valoarea contului, acest lucru însemnând efectiv o taxă de poliţă.
Pot fi folosite două abordări în legătură cu dobânda creditată:
 Tot portofoliul este creditat cu aceeaşi rată a dobânzii, chiar dacă toate poliţele primesc
aceeaşi rată, independent de momentul în care sunt depozitate primele;
 O altă abordare constă în creditarea ratei banilor noi, însemnând că rata creditată va depinde
de momentul în care primele sunt primite. Această abordare implică mai mult calculele
computerizate.
În momentul creşterii ratei, abordarea banilor noi este mult mai interesantă pentru deţinătorii
poliţelor şi atunci când scad, abordarea de tip portofoliu este mult mai atractivă.
Fondurile agregate de tip Unit Linked au un anumit grad de risc pentru că lapsările apărute în
perioada creşterii ratelor dobânzii îl pot duce pe asigurator la vânzarea unor titluri care să acopere
ieşirile de bani. Acest lucru poate duce la pierderi de capital. Lapsările pot creşte în aceste perioade
dacă asiguratorul nu poate oferi o rată de creditare competitivă.
Bonusurile pot creşte persistenţa portofoliului. Bonusurile pot presupune, de exemplu, din
10% din dobânda creditată în ultimi 10 ani, şi se vor plăti odată la 10 ani. Sau, bonusurile din
mortalitate care pot întoarce într-un anumit procent din costurile de mortalitate odată la 5 ani. Aceste
bonusuri nu sunt garantate de cele mai multe ori, dar companiile vor menţine rezerve pentru a putea
atinge aşteptările deţinătorilor de poliţe.

2.5. Taxa de răscumpărare a poliţelor

19
 Valoarea de răscumpărare o reprezintă diferenţa dintre valoarea contului şi taxa de
răscumpărare. Taxele de răscumpărare pot fi extinse pe perioade îndelungate tinzând către zero când
poliţa atinge intervale de timp de 10 până la 20 de ani. Este important de remarcat că valoarea de
răscumpărare trebuie să fie întotdeauna suficientă pentru a atinge costurile beneficiilor pentru
următoarele luni – altfel poliţa va lapsa după o perioadă de graţie, de obicei, de 60 de zile, doar dacă
nu există un beneficiu de deces garantat. De asemenea pentru primele luni, sau pentru primii ani,
poliţa poate avea o garanţie împotriva lapsării poliţei, chiar dacă valoarea de răscumpărare este zero,
poliţa va rămâne în vigoare atâta timp cât o parte din primele dorite au fost plătite. Acest lucru se
întamplă în practică în cazul în care poliţa are costurile iniţiale mari în primii ani şi plata primelor
minime cerute nu poate duce la construirea unei valori puternice a contului.
Valoarea de răscumpărare poate fi exprimată ca un procent sau ca multiplu al unei prime
ţintă. Această primă reprezintă minimum de primă pentru primul an şi este folosită pentru a calcula
comisionul primului an pentru agent sau broker. Procentele vor descreşte către zero după o anumită
perioadă fixă. Perioada în care se percep taxe de răscumpărare este aceeaşi pentru toate vârstele, deşi
cea mai mare varstă poate avea o perioadă mai mică.

20
Cap. 3 Designul de produs şi metodele de stabilire a preţului în asigurările de tip Unit Linked
Există o multitudine de metode de evaluare a costurilor pentru o poliţă de tip Unit Linked.
Profitabilitatea unui produs este dată de balanţa dintre costurile care se ivesc şi datoriile pe care
asiguratorul le are în baza poliţei (datorate apariţiei evenimentului asigurat precum şi comisioanele
şi cheltuielile de administrare care apar).
Costurile pot fi fixate în diferite feluri astfel încât ele să se ajungă la obiectivele stabilite de
asigurator privind profitul. Cea mai spinoasă problemă o constituie recuperarea cheltuielilor. Orice
număr de combinaţii de costuri iniţiale, costuri de reînnoire, costuri de liberalizare pot propune
niveluri acceptabile de profit.

3.1 Costurile iniţiale

Costurile iniţiale pot fi luate ori direct ori în formă ascunsă.

3.1.1 Costurile iniţiale directe;

Pot fi luate prin două metode:
1. Nu se alocă nimic uniturilor o perioadă de timp şi anume, nici o parte din primă nu va fi
folosită pentru alocarea către unituri, astfel încât asiguratorul poate folosi aceşti bani ca să
acopere cheltuielile iniţiale;
2. Se alocă o cotă redusă uniturilor (x%) pentru o perioadă de timp;

În cadrul acestor metode există o varietate de practici:

• Alocarea de tip 1 sau 2 se poate face pe o perioadă fixă;
• Alocarea de tip 1 sau 2 poate varia în corespondenţă cu termenul poliţei sau cu durata de
plată ori perioada de plată a comisionului;
• Alocarea de tip 1 sau 2 poate varia în corespondenţă cu nivelul primei de asigurare. Pentru
această metodă, se fixează la începutul poliţei un debit sau un fond de costuri. Acest fond are
valoare monetară şi este fix sau variabil în funcţie de primă sau de comisionul plătibil; partea
de primă nealocată reduce debitul sau fondul de costuri. Soldul acestui fond este dedus în
momentul liberalizării poliţei în cazul în care nu a fost plătit. Debitul sau fondul de costuri
poate fi la acelaşi nivel, poate să crească cu o anumită dobândă sau poate să crească odată cu
fondul.

21
 Costurile directe iniţiale înlocuiesc cel mai bine cheltuielile apărute în baza poliţei, astfel
încât, cu cât este mai mică rata de alocare pe parcursul perioadei de alocare, cu atât mai bine sunt
acoperite cheltuielile şi cu atât mai mult este mai robust produsul.
Având costuri iniţiale, ne conduce la faptul că mai puţini oameni vor liberaliza poliţa de
asigurare înainte de recuperarea cheltuielilor de către asigurator decât dacă s-ar fi ales o metodă de
împrăştiere a costurilor pe toata durata poliţei. În acest fel rezultă o încărcare mai mică de costuri
iniţiale care survine asupra clienţilor care nu liberalizează poliţele şi vor rezulta maturităţi sau valori
de liberalizare mai mari.
Marele dezavantaj al cheltuielilor iniţiale directe este că sunt foarte vizibile clientului şi au
un impact sever în liberalizările poliţei în primii ani ai acesteia. Acest lucru este neacceptabil din
punct de vedere al marketingului.

Metode de alocare a costurilor iniţiale:

• Alocare zero pentru o perioadă de 12 luni;
• Alocare 50% pentru o perioadă de 24 de luni;
• Alocare zero a comisionului iniţial/60% * 12 luni;
• Alocare 50% a comisionului iniţial/60% * 24 de luni;
• Alocare zero pentru o perioadă de 0,5 luni * durata poliţei;
• Alocare 50% pentru o perioadă de 1 lună * durata poliţei;
• Crearea unui debit necrescător de 5% *durata poliţei* prima anualizată. Pentru o poliţă de 20
de ani, se crează un debit de o singură primă anuală. Acesta poate fi plătit prin: alocare zero
pe o perioadă de 12 luni sau alocare 50% pe o perioadă de 24 de luni;
• Crearea unui debit de 250 Lei crescător cu 4% pe an şi plătibil printr-o alocare de 50%. La o
primă lunară de 200 Lei, debitul va fi plătit din a treia primă lunară. La o primă lunară de 25
de lei, debitul va fi plătit după plata celei de-a 21 prime lunare.

3.1.2 Ascunderea cheltuielilor iniţiale

Asiguratorii sunt în general refractari în ceea ce priveşte abandonarea structurii costurilor
iniţiale şi au găsit în schimb o altă metodă de acoperire a costurilor iniţiale care este mai puţin
vizibilă clientului. S-au dezvoltat diferite metode de ascundere a costurilor iniţiale, care sunt mai
acceptabile din punct de vedere al marketingului. Acest lucru nu înseamnă însă că valorile de
liberalizare din primii ani nu vor avea aceleaşi dimensiuni, adică foarte mici.

22
 O metodă de ascundere a costurilor iniţiale este folosirea uniturilor iniţiale şi a celor de
anulare. În cadrul acestei metode, primele iniţiale sunt alocate unor unituri care au cheltuielile de
management al fondului mult mai mari decât cele obişnuite. În cazul în care clientul liberalizează
poliţa, toate cheltuielile viitoare de management al fondului, care sunt în exces faţă de cheltuielile
obişnuite, sunt luate în momentul liberalizării. Aceste costuri sunt luate chiar dacă poliţa este
liberalizată sau merge pană la maturitate. Ignorând cererile de solvabilitate, rezerva necesară pentru
aceste unituri este egală cu numărul de unituri înmulţit cu preţul unitului mai puţin, valoarea viitoare
a costurilor de management al fondului. Acest lucru este asemănător cu o alocare redusă pe unituri
în anii iniţiali şi are acelaşi efect pentru asigurator ca un cost iniţial. În funcţie de metoda folosită,
uniturile iniţiale şi uniturile normale pot avea preţuri diferite.

3.1.3 Efectele costurilor iniţiale în designul produsului

Uniturile iniţiale şi costurile de liberalizare au apărut dătorită intermediarilor în asigurări
care au s-au arătat ingrijoraţi de faptul că, costurile iniţiale directe alungă clienţii în tentativa lor de a
cumpăra o asigurare de tip Unit Linked. La început costurile de liberalizare nu erau necesare şi în
acest sens erau evitate pe unde se putea face acest lucru. Metoda costurilor de liberalizare a fost
prima metodă folosită dar pe parcursul trecerii timpului, odată cu dezvoltarea programelor
informatice metoda uniturilor iniţiale a devenit obişnuită.
Din perspectiva designului cu ajutorul uniturilor iniţiale, prezentarea alocării a 100% din
primă sau în apropiere de 100% a fost perceput ca unul din cele mai eficiente designuri pentru acest
tip de produs din punct de vedere al marketingului. Valoarea beneficiului în cazul decesului a fost
definit ca cea mai mare valoare dintre valoarea uniturilor fără deducerea costurilor viitoare de
management (spre deosebire de valorile de liberalizare) şi suma asigurată în baza poliţei. Acest lucru
a ajutat la păstrarea iluziei clientului asupra faptului, că aproape 100% din primă este alocată unor
unituri de-a lungul duratei poliţei.
Odată cu obligativitatea din partea legii de a scoate la lumină valorile de liberalizare din
primii ani, natura uniturilor iniţiale a devenit evidentă şi, în acest sens, ascunderea structurii a
devenit ineficientă. Cele mai dezvoltate pieţe cer evidenţierea valorilor de liberalizare din primii ani
în momentul vanzării, dar efectele asupra desigului produsului au variat pe diverse pieţe. Anumite
pieţe s-au reîntors la costurile directe iniţiale. Această reîntoarcere a fost favorizată de scăderea
presiunii intermediarilor în acest sens. Acolo unde intermediarii iau un comision iniţial mai mic sau
deloc (dar iau taxe pe costuri în schimb), asiguratorii au redus cheltuielile iniţiale. În anumite pieţe

23
designul produslui s-a orientat către o structură nivelată a costurilor, structură care nu respectă
comisioanele plătite către intermediari. Structura nivelată cuprinde:
• Valori mari de liberalizare în primii ani;
• Cheltuielile iniţiale nu sunt recuperate întrutotul în cazul liberalizărilor premature;
• Asiguratorul este expus riscului unor liberalizări premature;
• Maturităţile şi valorile de liberalizare pe termen lung sunt mai mici decât pentru o structură a
cheltuielilor iniţială;
• Marketare mai uşoară a produsului.

Pe scurt structura cheltuielilor directe are două avantaje majore:

• Ajută asigurătorul să-şi recupereze cheltuielile iniţiale mult mai rapid şi îl protejează pe
acesta împotriva liberalizărilor din primii ani ai poliţei;
• Poate produce valori de liberalizare mai mari pe termen mediu şi lung;
Pe de altă parte cheltuielile iniţiale directe micşorează valorile de liberalizare din primii ani,
lucru ce se poate dovedi un mare dezavantaj pentru asigurator.

3.2 Costurile de liberalizare

Costurile de liberalizare sunt aplicate atunci când o poliţă este liberalizată. Aceste costuri
sunt folosite pentru a recupera costurile iniţiale care nu au fost încă acoperite. Dacă o poliţă persistă
de-a lungul termenului costurile iniţiale vor fi recuperate. Costurile de liberalizare protejează
compania de asigurări în cazul răscumpărarii poliţei. Pot fi şi de 100% din valoarea uniturilor
cumpărate în primii ani. Sunt folosite în cazul poliţelor cu costuri iniţiale scăzute sau fără costuri
iniţiale.
Există o diferenţă fundămentală între ratele de alocare reduse şi costurile de liberalizare.
Ratele reduse de alocare sunt aplicate tuturor poliţelor pe când costurile de liberalizare sunt aplicate
numai poliţelor care se răscumpără. Un cost de liberalizare de 100% din valorile uniturilor
cumpărate în primii ani nu este echivalentă cu alocare zero în primii ani ai poliţei. În cazul alocării
zero, asiguratorul nu cumpără unituri pentru poliţă, în schimb poate folosi prima de asigurare din
primul an să acopere cheltuielile iniţiale.
Chiar cu un cost de liberalizare de 100% în primul an, asiguratorul va fi nevoit să plătească
valoarea uniturilor cumpărate cu ajutorul primei de asigurare din primul an, mai puţin orice cost de
liberalizare rămas, dacă răscumpărarea apare în primul an. În cazul acestui design de produs dacă

24
asiguratorul nu alocă unituri, se expune la un risc de nepotrivire al investiţiei. Mai mult, va fi nevoie
să se creeze o rezervă datorată alocării pe poliţă în primul an, deoarece majoritatea poliţelor care vor
fi răscumpărate vor suferi o penalizare de mai puţin de 100% din valoarea acestor unituri. Deci,
alocare zero în primul an este echivalentă cu un cost de liberalizare de 100% din investiţiile primului
an doar pentru poliţele care se răscumpără în perioada în care costul de 100% se aplică.
Actuarii trebuie să facă distincţia când stabilesc rezervele pentru poliţe. Ignorând garanţiile,
este imprudent să ţinem ca rezervă valoarea uniturilor, mai puţin toată cheltuială de răscumpărare.
Pe de altă parte, ţinând întreaga valoare a uniturilor va fi prea conservator, datorită faptului că unele
poliţe vor fi răscumpărate şi un cost de liberalizare va fi luat în acest sens.
Costurile de liberalizare iau mai multe forme:
• O scală descrescătoare în timp aplicată primelor plătite în primul an (sau altă perioadă
relevantă);
• O scală descrescătoare în timp aplicată uniturilor cumpărate în primul an (sau altă perioadă
relevantă);
• O scală descrescătoare în timp aplicată tuturor uniturilor;
• O valoare fixă decrecătoare odată cu timpul;
În general penalizările merg spre zero după o perioadă, în cele mai multe cazuri 5 ani, deşi
perioade mai mari sunt acceptabile în anumite pieţe. Aceasta înseamnă că după cinci ani valoarea de
răscumpărare este egală cu valoarea uniturilor şi în mod ideal toate cheltuielile au fost recuperate,
printr-o combinaţie de cheltuieli de răscumpărare şi alte cheltuieli luate din poliţe. În practică acest
lucru este puţin probabil şi în acest caz mai apar şi alte cheltuieli cum ar fi managmentul fondului şi
alte cheltuieli de reînnoire în anii următori pentru a recupera cheltuielile iniţiale nerecuperate.
Cu cât este mai mare perioada în care se aplică costurile de răscumpărare cu atât mai mult
aproximează cheltuielile iniţiale. Poliţele cu valoare de răscumpărare mai mică sau care tind rapid
către zero, tind să aibă cheltuieli de reînnoire mai mari decât poliţele cu cheltuieli directe iniţiale sau
cu unituri iniţiale.

3.3. Rate de alocare şi Bid/Offer spread

Ratele de alocare şi bid/offer spread-ul întâlnesc aceleaşi obiective. Practic, BO extrage o
cheltuială iniţială pentru asigurat dintr-o poliţă cu primă unică şi o cheltuială continuă pentru
asigurat dintr-o poliţă cu plata în rate. Acest mecanism se aseamănă foarte mult cu mecanismul de
alocare a primei.

25
 Considerăm o poliţă de tip Unit Linked cu preţul unitului de 1 Leu, rata alocării de 95% şi
prima plătită de 1000 Lei atunci, prima alocată pe poliţă este de 950 Lei din care se vor cumpăra 950
unituri în valoare de 1 Leu. Valoarea de liberalizare şi rezerva au crescut cu 950 Lei. Ceilalţi 50 de
lei sunt folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor.
Dacă avem preţul Bid de 95% din preţul Offer şi alocarea de 100%. Preţul de ofertă este de 1
Leu atunci preţul Bid este de 0,95 Lei. Banii alocaţi poliţei sunt 1000 de Lei cu care se cumpără
1000 de unituri. Dacă uniturile ar fi liberalizate imediat, valoarea lor ar fi 1.000 * 0,95 Lei = 950
Lei. Ceea ce înseamnă că, costul real al creării unui unit este de 0.95 Lei. Valoarea de liberalizare şi
rezerva pe poliţă au crescut împreună la 950 Lei. Banii rămaşi sunt folosiţi pentru acoperirea
cheltuielilor.
Amândouă metodele ajung la acelaşi rezultat – contribuie cu 50 de Lei la cheltuieli. În
primul caz asiguratul cumpără 950 unituri de câte 1 Leu în al doilea caz asiguratul cumpără 1000 de
unituri de câte 0,95 Lei.
O poliţă poate avea atât BO cât şi un procent de alocare diferit de 100%. Rezultatul final al
combinări BO şi procentul de alocare trebuie să fie suficient pentru acoperirea cheltuielilor.

3.4 Cheltuielile de reînnoire

Există o multitudine de metode prin care pot fi luate cheltuielile de reînnoire:
• Ca un cost de alocare sau de investire luat ca procent din fiecare primă;
• O taxă pe poliţă dedusă înainte de alocare către unituri;
• O taxă pe poliţă dedusă din fonduri prin anularea unor unituri;
• Un BO pe preţul uniturilor ceea ce înseamnă că preţul la care clientul cumpără unituri este
mai mare decat preţul la care asiguratorul le va revinde;
• Un procent aplicat fondurilor;
Oricare sau toate aceste metode pot fi folosite să acopere cheltuielile de reînnoire continuie
şi cheltuielile iniţiale nerecuperate. Nivelul oricărei cheltuieli de acest fel depinde de scopul în care
sunt folosite să acopere cheltuielile iniţiale. Cu cât este mai mic nivelul costurilor iniţiale cu atât este
mai mare nivelul cheltuielilor de reînnoire.
Odată ce costurile iniţiale au fost recuperate, nivelul cheltuielilor de reînnoire va fi mai mult
decât suficient să întâlnească costurile de reînnoire. Aceasta înseamnă că pot fi oferite bonusuri de
loialitate clienţilor care încă plătesc prime la momentul respectiv. Bonusurile de loialitate pot fi
marketate ca şi:

26
 • O creştere a ratei de alocare pe poliţă (mai mult de 100% dacă există un BO), de obicei după
trecerea unei perioade de timp;
• Alocarea unor unituri de tip bonus, de obicei după o perioadă de timp. Acest lucru este
folosit de obicei când sursa principală a costurilor de reînnoire este costul de management al
fondurilor. Odată ce costurile iniţiale au fost recuperate, taxele nu mai sunt necesare la acest
nivel. Cum preţurile uniturilor sunt calculate după deducerea unei taxe de management,
aplicarea unei taxe diferite de management când poliţele sunt încă în vigoare pentru o
anumită perioadă naşte necesitatea a două seturi de unituri cu preţuri diferite. Acest lucru ar
fi complex din punct de vedere administrativ, şi decât să se facă acest lucru, unituri de tip
bonus sunt alocate poliţei la intervale regulate;
• Retragerea taxei de poliţă. Acest lucru se face de obicei când valoarea fondului excede o
valoare monetară certă de exemplu 10.000 Lei.

3.5 Taxe pentru beneficiile suplimentare

Beneficiile suplimentare reprezintă beneficii care sunt alese de către client şi sunt incluse
într-o poliţă de tip Unit Linked suplimentar la acoperirea minimă de bază, care este acordată
automat pe poliţă, pentru ca aceasta să întâlnească caracteristicile unei asigurări de viaţă. Nu există
un cost explicit pentru această acoperire minimală şi costurile ei sunt incluse în costurile totale
asociate poliţei.
Beneficiile de tip suplimentar pot fi: asigurări de viaţă, asigurare de afecţiuni grave,
invaliditate sau alte asigurări suplimentare. Aceste asigurări de tip suplimentar pot acoperi şi alte
persoane decât asiguratul principal.
În unele cazuri taxarea pentru asigurările suplimentare se face prin scăderea din prima totală
a costului asigurării suplimentare înainte de alocarea către unituri. Tarifele de primă trebuie să
reflecte comisionul acordat pentru acest tip de poliţă.

3.6 Stabilirea preţului şi testul de profit

Stabilirea preţului şi testul de profit reprezintă procesul determinarii acelor taxe care să
conducă către un produs profitabil. Acest lucru este făcut prin alegerea unei structuri de taxe şi
proiectarea cashflowurilor de-a lungul unei vieţi a unui portofoliu de asigurări. Acest lucru necesită
un set de cheltuieli pe poliţă care să meargă împreună cu structura de taxe.

27
 Obiectivele testului de profit sunt următoarele:
• Să producă o structură de taxe care este marketabilă, întâlneşte scopurile financiare ale
asiguratorului, şi poate fi suportată de către sistemul de administrare;
• Să producă o structură de taxe care este foarte puţin sensibilă la mixul de business subscris
(în termeni de vârstă, sex, nivel de primă, etc.). În acest sens este de reţinut că, cu cât structura
taxelor acoperă mai bine structura cheltuielilor cu atât mai robust este produsul şi mai profitabil.
Costurile asociate unui portofoliu de tip Unit Linked pot proveni din multe surse.
Identificarea acestor surse este foarte importantă şi trebuie să permită acoperirea unor cheltuieli
precum:
• Costurile de administrare a sistemelor informatice;
• Alte costuri de dezvoltare ale produsului;
• Cheltuieli de administrare;
• Costuri de investiţii;
Toate costurile trebuie împărţite între costurile de achiziţie şi costurile de reînnoire. Pentru
un asigurator aflat în perioada de start a activităţii sale, acest lucru este mai usor de realizat, pe când
pentru un asigurator care nu se mai află în perioada de început şi scrie mai multe tipuri de asigurări
costurile pot fi împărţite mai greu. În acest sens există companii care crează firme separate pentru
acest tip de busines. Odată cu dezvoltarea acestui busines, proporţia cheltuielilor poate fi ajustată
până când se apropie de realitate. Lista presupunerilor de cheltuieli cerute este relativ simplă, dar
derivarea de cheltuieli este mult mai grea.
Alegerea unei structuri de taxe este impusă de către piaţă şi este supusă unor dezbateri şi
restricţii. Cele mai importante dezbateri sunt:
• Dacă taxele iniţiale sau penalizările în caz de liberalizare sunt acceptabile;
• Taxa maximă de management a fondului care este acceptabilă;
• Maximum BO care este acceptabil.
În cadrul acestor restricţii, asiguratorul trebuie să aleagă o structură de cheltuieli acceptabilă,
care să-i permită plata unor comisioane competitive, să atingă ţintele financiare propuse şi să nu fie
prea sensibile la micile schimbări din mixul de busines.
Presupunerile care asiguratorul le va realiza sunt legate de următorii factori:
Cheltuielile
• Cheltuieli iniţiale;
• Cheltuieli de reînnoire;

28
 • Inflaţia cheltuielilor de reînnoire;
• Comisionul iniţial (şi comisioanele suplimentare);
• Reguli de liberalizare pentru agenţi;
• Comisionul de reînnoire;
• Comisionul pe active.

Taxele
• Taxa iniţială;
• Taxe de reînnoire (BO, taxa de administrare a poliţei, etc.);
• Taxa de management al fondului;
• Rate de alocare;
• Taxe pe beneficiile suplimentare;
• Alte taxe.

Altele
• Mixul de business (vârstă, sex, primă şi beneficiile suplimentare);
• Câştigurile fondurilor (net sau brut);
• Mixul de fonduri;
• Rata de laps;
• Rata daunei pentru asigurările suplimentare;
• Metodele de stabilire a rezervelor şi de estimare (incluzând cerinţele de solvabilitate);
• Calcularea taxelor;
• Volumele noi de busines şi proiecţii;
• Rata de discount folosită.
Este foarte important ca testul de profit să se efectueze pe un portofoliu de business decât pe
un singur an. Testul de profit pe portofoliu va genera o valoare prezentă a profiturilor viitoare la rata
de discount folosită. Pentru a decide dacă rezultatele sunt acceptabile, trebuie să se stabilească nişte
ţinte la care să se ajungă.
Aceste ţinte pot fi exprimate astfel:
• Să se genereze o rată de câştig al capitalului de cel puţin x%. Rata minimă de câştig ar trebui
să fie rata liberă de risc la care se adaugă inflaţia şi o rezervă de capital. Dacă câştigul din

29
 investiţii (ROI - Return On Investment) este egal sau mai mare cu x%, produsul ar trebui să
fie considerat profitabil, unde ROI este prin definiţie rata care este folosită pentru a aduce
şirul de profituri din viitor în prezent la valoarea zero;
• Să se genereze o valoare prezentă a profiturilor viitoare de x% din primele noi bazându-ne pe
o rata de discount de y%;
• Să se genereze o contributie la cheltuielile de administrare de x Lei pe polită bazandu-ne pe
o rată de discount de y%.
Stabilirea obiectivelor în cazul profitului nu se face foarte uşor şi trebuie întotdeauna să se ia
în considerare gradul de risc al produsului, nivelul competiţiei, şi obiectivele financiare ale
asiguratorului. Ţintele de profit trebuie stabilite astfel încât să se câştige un nivel adecvat al
capitalului care este folosit să suporte businesul şi poate fi stabilit la un nivel şi mai mare în cazul în
care compania doreşte să-şi crească surplusul şi să-şi îmbunătăţească ratingurile sau creşterea
viitoare a fondurilor.
În plus, faţă de atingerea anumitor nivele de profit într-un scenariu al celor mai bune
estimări, există de obicei restricţii stabilite de către senzitivitatea rezultatelor la schimbări în
presupuneri, schimbări care trebuie să se stabilească între anumite limite.
Punctul de break-even trebuie să fie stabilit înainte de o anumită perioadă. Punctul de break-
even este definit ca acel moment din timp în care suma profiturilor şi pierderilor trece pe valoare
pozitivă folosind o anumită rată de acumulare. Această rată de acumuluare poate fi:
• Rata de acumulare aplicată fondurilor;
• Rata de acumulare aplicată rezervelor non-unit;
• Rata câştigată din întreaga afacere de către investitori;
• O rata fixă (ex.: 10%);
• Rata minimă cerută de câştig.
Daca rata minimă este câştigată exact (presupunând că poliţa are un şir crescător de profituri
de-a lungul termenului), punctul de break-even se situează la sfârşitul termenului poliţei.
De obicei, asiguratorii calculează punctul de break-even pe baza câştigurilor pe care ei le
asteaptă din evoluţia fondurilor acţionarilor care nu sunt folosite în finanţarea unui nou busines.
Această rată de câştig va fi cea pentru un portofoliu conservator şi de cele mai multe ori va fi
asemănător cu rata de câştig pe fodurile de tip Unit Linked. Rata de câştig poate fi văzută ca şi rata
de câştig ce poate fi obţinută urmând o strategie de investiţii conservatoare opusă investiţiei în

30
extinderea businesului asiguratorului. Forma precisă a ţintelor variază între asiguratori în funcţie de
cerinţele acţionarilor şi tipul de măsurare al performanţelor companiei.
3.7 Evaluarea rezervelor
Spre deosebire de bunuri, unde profitul se poate observa imediat ce tranzacţia de vânzare-
cumpărare a fost realizată, în cazul unui unei asigurări de viaţă, există o multitudine de cashflowuri
pozitive şi negative astfel încât profitul se observă în momentul în care ultima poliţă a părăsit
portofoliul. În tot acest timp asiguratorul trebuie să-şi menţină un nivel al activelor suficient de mare
astfel încât să-şi acopere datoriile ce rezultă sau pot rezulta din portofoliu sau pentru a putea suporta
eventualele fluxuri negative.
Există diferite ţări cu reguli diferite de calcul al datoriilor, dar au un obiectiv comun şi
anume, se asigură că datoriile nu sunt subevaluate şi că asiguratorul nu va deveni insolvent. Acest
lucru înseamnă, că asiguratorul trebuie să fie capabil în orice moment să plătească daune (inclusiv
răscumpărări şi maturităţi) de îndată ce ele apar, să acopere cheltuielile de administrare, să acopere
costul garanţiilor pe care le oferă.
În anumite ţări, cum ar fi cele din Uniunea Europeană dar şi cele din America de Nord,
există o cerinţă adiţională de capital pe care asiguratorul trebuie să-l ofere. Acesta este numit
„marginea de solvabilitate”. În Uniunea Europeană, aceasta este formată dintr-o proporţie din
rezervele matematice, plus o proporţie, de obicei de 0,3% din suma la risc. Suma la risc este suma
asigurată, de exemplu un beneficiu în caz de deces minus rezerva matematică a poliţei. În Uniunea
Europeană, procentul legat de rezerva matematică este de 4% în cazul în care există poliţe care oferă
garanţii pe cheltuieli şi investiţii. Dacă nu există nici o garanţie, gradul de solvabilitate poate fi redus
la 1% din rezerva matematică. În cazul în care nu există nici o garanţie pentru cheltuieli sau
mortalitate, procentul este redus la 0. Nivelul financiar cerut pentru a scrie o poliţă de tip Unit
Linked cu garanţii, este mai mare decât nivelul financiar cerut pentru o poliţă de tip Unit Linked fără
garanţii. Pentru diferite teritorii există reguli diferite şi actuarul trebuie să se asigure că aceste reguli
sunt respectate. Dacă nu există cerinţe legale specifice acestui tip de busines, trebuie avut în vedere
un nivel acceptabil al capitalului necesar pentru a scrie un astfel de business, mai ales în cazul în
care sunt acordate garanţii.
În orice caz, este acceptabil ca asiguratorii să ia în cacul în stabilirea preţului mai mult decât
marja de solvabilitate. Acest lucru se face pentru că ratele de creditare depind foarte mult de
surplusul de capital pe care aceştia îl deţin în plus faţă de capitalul minim cerut şi din dorinţa de a
obţine mai mult câştig de capital per total.

31
3.7.1 Rezerva matematică pentru asigurările de tip Unit Linked
Pe parcursul timpului s-au dezvoltat o multitudine de metode de evaluare a rezervelor. În
principiu rezerva matematică a unei asigurări de tip Unit Linked trebuie separată în două părţi:
• O rezervă de tip Unit Linked;
• Rezervă non-unit (“sterling”).
Prima parte trebuie să reflecte valoarea uniturilor care au fost alocate pe poliţă conform
condiţiilor poliţei. A două parte este constituită pentru a asigura faptul că primele viitoare pot
acoperi eventualele daune şi cheltuieli apărute fără a fi necesară o nouă infuzie de capital. În general
nu este necesar pentru o poliţă care nu oferă garanţii, pentru că taxele pe poliţă pot fi crescute pană
la nivelul la care să reflecte aceste costuri.

32
Cap. 4 Studiu de caz

4.1 Vedere de ansamblu asupra produsului

Produsul oferă clientului o mai mare flexibilitate, astfel:

a) Flexibilitate în modificarea primei plătite, alegerea sumei asigurate, redirecţionării primei
de asigurare, transfer de unituri şi posibilitatea retragerii de bani pe parcursul
contractului;
b) Control asupra modului de investire a banilor, pe tot parcursul contractului.
Conceptul de Unit Linked se bazează pe îmbinarea, în cadrul aceluiaşi produs, a unei
componente de protecţie şi a unei componente de investiţie.
Produsul Unit Linked funcţionează în mod asemănător cu un fond de investiţii, la acest
mecanism adăugându-se beneficiile date de protecţia unei poliţe de asigurare sau opţiunea de a primi
anuităţi începând cu vârsta de pensionare aleasă de client.

Primele sunt folosite pentru cumpărarea de unităţi de fond (unituri), din aceste unităţi fiind
apoi deduse cheltuielile pentru plata protecţiei dată de asigurarea de viaţă şi a cheltuielilor
administrative ale companiei.

4.2. Note tehnice Unit Linked

I. Tabela de mortalitate: Se va folosi tabela de mortalitate a Institutului Naţional de
Statistică din anii 2006-2008;
II. Suma Asigurată (SA): Prima anuală(P)*Factor de multiplicare(f);
III. Bid/Offer Spread (λ): 5%;
IV. Ajustare de mortalitate (Madj): 100%;
V. Durata poliţei: n;
VI. Durata plăţilor: k = n;
VII. IRRA = Investment Return (Asigurat): 10%;
VIII. IRRC = Investment Return (Companie):10%;
IX. Taxa de poliţă anuală (APF): 12;
X. Creşterea taxei de poliţă cu inflaţia (PFI): 5%;
XI. Taxa de administrare a activelor (AFA): 1,5%;
XII. Vârsta asiguratului: x;
XIII. Probabilitatea de deces: q x ;

33
 XIV. Ajustările de mortalitate: Exp_Madj = 10%;
XV. Cheltuieli de reînnoire (RenExp): 3%;
XVI. Creşterea cu inflaţia a cheltuielilor de reînnoire (REI): 5%;
XVII. Cheltuieli de investire (InvE): 0,30%;
XVIII. Bonus de persistenţă (LB): 1,5%;
XIX. Taxa la stat (Stax): 0,3%;
XX. Procentul de solvabilitate fond (SPF) :1%;
XXI. Procentul de solvabilitate (SAR):0,3%;
XXII. RDR: 12%;
XXIII. RDRm: 0.949%;

4.2.1 Cashflow asigurat

Calculele sunt efectuate lunar
1. Factorul de alocare (FA):
Prima plătită (P)* FA = Prima investită (PI)
În primul an, indiferent de valoarea primei şi durata poliţei, factorul de alocare va fi de 90%;
În al doilea an, indiferent de valoarea primei şi durata poliţei, factorul de alocare va fi de 95%;
Începand cu al treilea an, indiferent de valoarea primei şi durata poliţei, factorul de alocare va fi
de 100%.
2. Alocarea primei investite:
Prima alocată (PA): PI* λ
Alocarea primei investite se va face folosind diferenţa dintre preţul de cumpărare şi cel de
vânzare şi anume Bid/Offer Spread.
3. Fondul la începutul lunii ( FMS l ):
FMS l = fondul la sfârşitul lunii anterioare FE l −1 + PA l , unde l reprezintă luna în care se face
calculul;
4. Venitul la mijlocul lunii: MMII l = FMS l * ((1+IRRA)(1/24)-1);
5. Fondul de la mijlocul lunii, inainte de taxe MFBC l : MFBC l = FMS l + MII l

6. Taxe ( Tl -suma taxelor de la punctele a, b, c):

a) Taxa de poliţă (TP) – calculată lunar:
Va fi luată în fiecare lună, luând în calcul şi creşterea acesteia în fiecare an datorată inflaţiei.
Această taxă este exprimată ca o valoare fixă: TP=APF*(1+PFI) ^ (n-1);

34
 b) Taxa de management (TM) – calculată lunar: TM l = MFBC l *AFA/12;
c) Taxa de mortalitate (Mcg) – calculată lunar: Mcg = MAX (0; SA- MFBC l )* q x
*Madj/12
7. Fondul de la mijlocul lunii, după taxe MFAC l : MFAC l = MFBC l - Tl
8. Venitul la mijlocul lunii: EMII l = MFAC l * ((1+IRRA)(1/24)-1);
9. Fondul de la sfârşitul lunii ( FME l ) – fondul de la sfârşitul lunii înainte de alocarea
bonusului de persistenţă: FME l = MFAC l + EMII l

10. Bonusul de persistenţă ( BP l ):

Bonusul de persistenţă se acordă în ultimii 4 ani din perioada de plată. Se calculează lunar după
formula: BP l = FME l * LB/12;
11. Fondul de la sfârşitul lunii ( FE l ) – fondul de la sfârşitul lunii după alocarea bonusului de
persistenţă: FE l = FME l + BP l
12. Valoarea de răscumpărare (VR) - lunar:
Valoarea de răscumpărare se calculează în baza următorului algoritm:
Anul contractului % valorii de răscumpărare
1 şi 2 0%
80% * valoarea contului, dacă este sub 1000 EURO + 100% din ce
3
depăşeşte 1000 EURO
85% * valoarea contului prime esalonate, dacă este sub 1500
4
EURO + 100% din ce depăşeşte 1500 EURO
90% * valoarea contului prime eşalonate, dacă este sub 2000
5
EURO + 100% din ce depăşeşte 2000 EURO
>5 100% din valoarea contului prime eşalonate.

La valorile de mai sus se adaugă bonusul de persistenţă, în cazul în care este calculat.

4.2.2 Cashflow companie:

Toate calculele se efectuează lunar
1. Număr de poliţe la începutul perioadei: NPS l +1 = NPS l − Dl − Laps l − Mats l ;

2. Număr de decese Dl = MAX(Exp_Madj* q x * NPS l ;0)/12;

3. Rata lapsărilor : NPS t ;l / 12 * LapsRate t ;

4. Maturităţile: Mats l se calculează în ultima lună a poliţei şi sunt egale cu numărul de poliţe
de la începutul perioadei din acea lună.
35
 Year LapsRate
1 25%
2 15%
3 8%
4 4%
5 1%

5. Număr de poliţe la sfârşitul perioadei: NPE l = NPS l − Dl − Laps l − Mats l

6. Compania va avea o sursă de venit din diferenţa dintre prima plătită şi prima după alocare:
Venit din Bid/Offer Spread (VBO): NPS l * ( P − PA )
7. Comisioanele pentru agenţi (Com):
Com = P * NPS l * αi , unde αi - comisionul plătit agenţilor;
Plata comisioanelor se face la prime încasate, acest lucru sporind profitabilitatea produsului.
8. Cheltuielile iniţiale (CI) se iau o singură dată pe parcursul poliţei; în cazul acestui model s-a
optat pentru cheltuieli iniţiale fixe având cuantumul de 40 de euro;
9. Valoarea cashflowului la începutului lunii (CFMS): CFMS l = VBO l − COM l − CI l

10. Venitul rezultat la mijlocul lunii (VMI): VMI l = CFMS l * ((1 + IRRC ) − 1) ;
1 / 24

n −1
11. Cheltuieli de reînnoire (CR): NPS l * Re nExp * (1 + REI ) * P ;

12. Costul taxei pe deces (TDC): TDC l = NPS l * Mcg l ;

13. Costul taxei de poliţă (PFcg): PFcg l = NPS l * TPl ;

14. Costul taxei (Mcg): Mcg l = NPS l * TM l ;

15. Costul decesului (DC): DC l = MAX ( Dl * ( SI − MFBC l ); 0) ;

16. Investment expenses (Iexp): I exp l = NPS l * InvE / 12 * FMS l ;

17. Oportunity cost (OC):
OC l = NPS l * ( RDR m − IRRCm ) * ( SPF / 12 * EF l + MAX ( SI − MFBC l ;0) * SAR / 12 )

18. Surrender value (CV): CV l = MAX (( FME l −VR l ) * Laps l ;0)

19. Valoarea fondului de la mijlocul lunii (MMII):
MMII l = CFMS l + VMI l − CR l + TDC l + PFcg l + Mcg l − DC l − I exp l − OC l + CV l

20. Venitul rezultat la mijlocul lunii (HMII_2): H M _I2Il = M Ml *I (I 1( + I R R − CL B)1 / 2 4 − 1)

21. Cashflowul de la sfârşitul lunii (EMCF) şi Profit (P): E M l = CPl = FM Ml + HI IM_ 2l I I

36
 22. Valoarea primelor asteptate (EP): EPl = NPS l * Pl
NPV ( RDRm ; Suma (Pr ofituri ))
23. Marginea profitului (Pmg): * (1 + RDRm )
NPV ( RDRm ; Suma (Pr imeAstepta te ))

4.3 Presupunerile de bază privind structura produsului

a) Designul produsului
Prima anuală plătită (€) 300
Suma Asigurată (€) 6.000
Varsta asiguratului 30
Sexul asiguratului (M/F) M
Durata poliţei 19
Factorul de capital 20

b) Structura de costuri
Bid 100%
Offer 105,26%
Bid/Offer Spread 5%
Bonus de persistentă 3%
Taxa de administrare a activelor 1.5%
Taxa anuală de polită 3
Cresterea inflatiei pe taxă de polită 5%
Mortalitatea 100%

c) Presupuneri privind lapsările

Primul an 25%
Al II – lea an 15%
Al III – lea an 8%
Al IV – lea an 4%
Anii următori 1%

d) Solvabilitate
Procentul rezervelor 1.0%
Procentul sumei la risc 0.3%

e) Presupuneri privind mortalitatea

Tabela de mortalitate RO 0204
Mortalitatea reală 70%

4.4 Teste de senzitivitate

A) Modificarea primei de asigurare
37
 Plata anuală Baza = 300 PA = 600 PA = 1200 PA = 200

Profit Margin 7,56% 12,40% 14,77% 4,22%

NPV of Profits 121,36 397,93 947,73 45,17
NPV/(Year Premium) 40,45% 66,32% 78,98% 22,58%
NPV/(1st Year Commission) 82,28% 212,94% 356,79% 37,64%
Customer yield at maturity 8,71% 8,78% 8,81% 8,64%
Company yield at maturity 27,16% 100,57% 440,96% 17,69%
Break even month 60 27 20 98

Plata trimestrială Baza = 300 PA = 600 PA = 1200 PA = 200

Profit Margin 3,58% 4,17% 6,85% 2,80%

NPV of Profits 53,46 124,38 408,76 27,84
NPV/(Year Premium) 17,82% 20,73% 34,06% 13,92%
NPV/(1st Year Commission) 32,58% 37,90% 76,01% 25,45%
Customer yield at maturity 8,69% 8,76% 8,79% 8,61%
Company yield at maturity 16,96% 18,52% 27,62% 15,46%
Break even month 108 104 75 114

B) Modificarea mortalităţii
Plata anuală Baza „+30%” „-30%”
Profit Margin 7,56% 6,77% 8,35%
NPV of Profits 121,36 108,22 134,57
NPV/(Year Premium) 40,45% 36,07% 44,86%
NPV/(1st Year Commission) 82,28% 73,37% 91,24%
Customer yield at maturity 8,71% 8,71% 8,71%
Company yield at maturity 27,16% 25,12% 29,31%
Break even month 60 67 55

Plata trimestrială Baza „+30%” "-30%”

Profit Margin 3,58% 2,68% 4,48%
NPV of Profits 53,46 39,87 67,12
NPV/(Year Premium) 17,82% 13,29% 22,37%
NPV/(1st Year Commission) 32,58% 24,31% 40,90%
Customer yield at maturity 8,69% 8,69% 8,69%
Company yield at maturity 16,96% 15,61% 18,38%
Break even month 108 117 100

C) Modificarea cheltuielilor de reînnoire

38
 Plata anuală Baza „+30%” „-30%”
Profit Margin 7,56% 6,39% 8,74%
NPV of Profits 121,36 102,50 140,21
NPV/(Year Premium) 40,45% 34,17% 46,74%
NPV/(1st Year Commission) 82,28% 69,49% 95,06%
Customer yield at maturity 8,71% 8,71% 8,71%
Company yield at maturity 27,16% 24,49% 29,97%
Break even month 60 68 54

Plata trimestrială Baza „+30%” „-30%”

Profit Margin 3,58% 2,40% 4,76%
NPV of Profits 53,46 35,82 71,09
NPV/(Year Premium) 17,82% 11,94% 23,70%
NPV/(1st Year Commission) 32,58% 21,83% 43,33%
Customer yield at maturity 8,69% 8,69% 8,69%
Company yield at maturity 16,96% 15,29% 18,66%
Break even month 108 118 100

4.5 Programele de investiţii

Programele de investiţii sunt fonduri interne, reprezentând un portofoliu de diverse tipuri de
active financiare, administrate de societate în scopul exclusiv al asigurării.
Programele de investiţii administrate de către societate, sunt :
 programe de investiţii în moneda europeană „ EUR “
 programe de investiţii în lei „ RON ”
Moneda contractului nu poate fi modificată pe parcursul duratei de plată a primelor.
Aceste programe oferă o deschidere spre pieţele financiare internaţionale, prin gestionarea
unui portofoliu de obligaţiuni şi de acţiuni ale unor companii de renume, cotate la bursele
internaţionale. Programele europene au un manager de investitii;

4.5.1 Programele de investiţii în euro

Programul de investiţii A
Este compus din active financiare emise preponderent pe piaţa românească denominată în
euro: titluri de stat cu discount/dobândă, depozite bancare pe termen scurt, în lei şi lichidităţi în
conturi curente, euroobligaţiuni. Acest program îşi propune maximizarea câştigurilor prin asimilarea
unor creşteri constante în timp. Riscul acestui program este scăzut.
Programul de investiţii B

39
 Obiectivul investiţionar al acestui fond este de a obtţne un randament peste medie pe termen
lung. Are un portofoliu foarte diversificat de obligaţiuni guvernamentale şi corporatiste din UE.
Ratingul mediu al portofoliului de obligaţiuni este minim „Investment Grade” respectiv BBB.
Fondul are un risc mediu.
Programul de investiţii C
Obiectivul investiţionar al acestui fond este de a obţine un randament peste medie pe termen
lung. Fondul investeşte în obligaţiuni corporatiste emise preponderent de societăţi europene cu un
rating mai scăzut . Fondul are un risc mediu-ridicat.
Programul de investiţii D
Obiectivul investiţionar al acestui fond este de a obţine o creştere a activului pe termen lung.
Fondul investeşte în acţiuni ale unor importante societăţi europene. Fondul are un risc ridicat.
Valoarea activelor care îl compun poate să crească sau să scadă, în funcţie de evoluţia pieţelor
financiare internaţionale.

4.5.2 Programele de investiţii în Lei

Programul de investiţii E
Activele programului sunt investite în depozite bancare şi în bonuri de tezaur (din România).
Risc investiţional foarte scăzut.
Programul de investiţii F
Activele programului sunt investite în obligaţiuni corporatiste, acţiuni ale companiilor de top
(româneşti) şi municipalităţi. Risc investiţional mediu.
Programul de investiţii G.
Activele programului sunt investite în acţiuni ale companiilor de top (româneşti), cotate la
Bursa Română (Ex. PETROM, Banca Transilvania, SIF-uri); obligaţiuni corporatiste şi bonuri de
tezaur. Risc investiţional mediu-ridicat.
 Contul contractantului
Reprezintă un cont individual, administrat de asigurator pentru fiecare contractant în parte şi
care reprezintă suma unităţilor de fond cumpărate în cadrul programelor de investiţii. Contul
contractantului înseamnă echivalentul valoric al investiţiilor alese de contractant, în orice moment
din derularea contractului.
 Unităţi de Fond

40
 Unităţile de fond reprezintă o diviziune a programelor de investiţii, stabilită în scopul
asigurării. Unităţile de fond reprezintă dreptul de a primi o parte din valoarea programelor de
investiţii.

 Evaluarea programelor de investiţii. Preţ de vânzare. Preţ de cumpărare

Evaluarea programelor de investiţii se face zilnic, în urma evaluării determinându-se

valoarea unei unităţi de fond (sau preţul unei unităţi de fond).
V a l o _a nr e t_ a c t i v eV a l o _a troet a _l a c t i −v Te a x_ a d m_ p r o _g irn v ens vt i
V a l o _a ur ne i= t =
N r_ u n i t u_ er xi i s t e n t e N r_ u n i t u_ er xi i s t e n t e
În urma evaluării se stabileşte preţul de vânzare „BID” al unei unităţi de fond, care
reprezintă valoarea netă a unităţii şi care este folosit pentru evaluarea activelor programului de
investiţii în momentul retragerii de lichidităţi, în momentul răscumpărării contractului sau la plata
indemnizaţiilor. Preţul de vânzare este de asemenea utilizat în evaluarea costului asigurării de viaţă
şi a cheltuielilor aferente contractului .
Preţul de cumpărare „OFFER” este preţul la care deţinătorul unui contract de tip Unit
Linked poate cumpăra unităţi de fond în programele de investiţii. Preţul de cumpărare este egal cu
preţul de vânzare înmulţit cu 1,05.
p r e_t c u m p a r_aurne i=t p r e_t v a n z a_ruen i*t1,0 5

4.6 Produs Unit Linked cu primă esalonată

Moneda contractului - EUR sau RON - este aleasă de contactant la semnarea cererii de
asigurare şi nu poate fi modificată pe parcursul duratei de plata a primelor. Toate primele şi
beneficiile contractului se vor plăti în aceaşi monedă specificată în contract (aleasă de contractant).
Acest produs fiind de tip unit linked este compus din două componente :
 Componenta de Protecţie – care este garantată de către companie sub forma unei sume
asigurate la deces;
 Componenta de Investiţie – care este doar administrată sub forma programelor de investiţii.

4.6.1 Componenta de protecţie

Contractantul asigurării are posibilitatea de a alege o sumă asigurată, garantată de asigurator
în caz de deces. Această sumă asigurată se va situa între o limită minimă şi o limită maximă stabilită
de societate, pentru aceeaşi primă de asigurare, în funcţie de vârsta asiguratului :

41
 SA ∈ (SAmin ; SAmax),
unde SAmin = prima anualizată x fmin(vârsta asiguratului);
unde SAmax = prima anualizată x fmax(vârsta asiguratului).
Suma asigurată astfel aleasă va exista ca beneficiu garantat în caz de deces pe durata de plată
a primelor. În cazul în care decesul survine în această perioadă, beneficiarii desemnaţi vor încasa
indemnizaţia de deces, reprezentând maximul dintre suma asigurată şi valoarea contului
contractantului în acel moment. Ca şi în cazul produselor tradiţionale şi produsele Unit Linked,
asociat componentei de protecţie, au sumă de risc.
În cazul acestui produs, suma la risc este dată de diferenţa dintre beneficiul la deces ales de
către contractantul asigurării (adică SA) şi valoarea contului contractantului asigurării (VC) :
SR = max (SA – VC;0).

4.6.2 Componenta de investiţii

Înseamnă cumpărarea de unităţi de fond, prin alocarea primei de asigurare eşalonate în
oricare din programele de investiţii. Contractantul asigurării decide care va fi procentul de alocare a
primelor pentru fiecare program de investiţii ales. Primele eşalonate vor fi plătite pe întreaga
perioadă de plată a primelor cu frecvenţă lunară, trimestrială, semestrială sau anuală.
O particularitate a produselor Unit Linked o constituie posibilitatea efectuării unor investiţii
suplimentare - Top-Up - prin plata unor prime extraordinare, necondiţionate în nici un fel de condiţii
contractuale. Plata acestor prime extraordinare se poate face oricând pe durata contractului, după
emiterea contractului de asigurare. Primele extraordinare vor putea fi direcţionate către oricare din
Programele de investiţii. Primele extraordinare vor fi plătite în aceeaşi monedă folosită - EUR sau
RON - aleasă pentru plata primelor eşalonate.

4.7 Modificări contractuale – Planuri de investiţii

Modificările contractuale, care susţin flexibilitatea produselor de Unit Linked şi care se
aplică produselor Planuri de investiţii, sunt următoarele:
 Creştere/scădere de primă
Creşterile de primă sunt permise oricând pe perioada de plată a primelor, fără costuri
suplimentare. Creşterea va trebui să respecte limita minimă stabilită de asigurator. În funcţie de
creşterea primei, va fi recalculată o nouă sumă asigurată minimă şi maximă:
SAmin = prima anualizată crescută x fmin(vârsta curentă a asiguratului, perioada rămasă de plată)

42
SAmax = prima anualizată crescută x fmax(vârsta curentă a asiguratului, perioada rămasă de plată)
Scăderea primei este posibilă începând cu al doilea an de asigurare, fără costuri
suplimentare. Similar, corespunzător scăderii de primă, o nouă limită minimă şi maximă a sumei
asigurate va fi calculată:
SAmin = prima anualizată crescută x fmin(vârsta curentă a asiguratului, perioada rămasă de plată)
SAmax = prima anualizată crescută x fmax(vârsta curentă a asiguratului, perioada rămasă de plată)
Suma asigurată aleasă de contractant nu va fi ajustată decât în situaţia în care noua SAmax va
fi mai mică decât aceasta. În acest caz, suma asigurată va fi scăzută la nivelul noii SAmax.
 Creştere/scădere de sumă asigurată
Creşterile şi scăderile de suma asigurată se pot face oricând în perioada de plată a primelor,
fără costuri suplimentare.
La creşterea SA, deoarece creşte implicit şi suma de risc (SR = max(SA – VC)), se va
proceda la reevaluarea riscului după procedurile standard de underwritting, pentru a determina dacă
preluarea acestui risc este posibilă. Nu se va solicita creşterea primei de asigurare decât în situaţia în
care noua suma asigurată depăşeşte SAmax valabilă la acel moment.
Scăderea SA se poate face până la valoarea SAmin, fără a afecta valoarea primei de asigurare,
sau mai mică dar cu respectarea valorilor minime impuse de către companie cu privire la prima de
asigurare.
 Redirecţionare de prime eşalonate viitoare
Acest tip de modificare presupune solicitarea contractantului de a aloca primele eşalonate
diferit, începând cu următoarea scadenţă de plată. Redirecţionarea este posibilă oricând în perioada
de plată a primelor. Prima operaţiune de acest tip din fiecare an de contract este gratuită, pentru
orice altă redirectionare percepându-se o taxă fixă. Redirecţionarea are efect asupra unităţilor de
fond ce urmează a fi cumpărate, fără a influenţa repartiţia existentă a unităţilor din cont.
 Transfer de unităţi de fond
Contractantul are posibilitatea de a transfera unităţi între programele de investiţii disponibile.
Prima operaţiune de acest tip din fiecare an de contract este gratuită, pentru orice alt transfer
percepându-se o taxă fixă. Transferul de unităţi se realizează pe baza preţului de vânzare valabil
pentru fiecare program în parte. Solicitarea de transfer trebuie exprimată ca procent din unităţile de
fond ale unui program de investiţii ce se doresc a fi transferate precum şi programul de investiţii
destinate.
 Răscumpărare parţială

43
 Contractantul are posibilitatea de a răscumpăra unităţi de fond existente în cont din anul trei
de contract. Solicitarea de răscumpărare poate fi exprimată ca procent (ex.: 60% din unit) sau ca
sumă fixă (ex.: 1000 EUR din Programul A).
Valoarea unei retrageri nu poate fi mai mică decât o limită minimă, stabilită de Asigurator.
Pentru tranzacţia de retragere, contractantul asigurării va plăti o taxă reprezentând x% din suma
retrasă. Valoarea taxei va respecta o sumă minimă stabilită de asigurator, aceasta însemnând că dacă
procentul aplicat sumei retrase generează o sumă mai mică decât limita minimă, taxa va fi egală cu
limita minimă stabilită.
De asemenea, o condiţie suplimentară pentru retragerile parţiale, este aceea că după
răscumpărare trebuie să rămână în cont valoare minimă, impusă de asigurator. Durata de timp între 2
răscumpărări parţiale este de şase luni.

4.8 Taxe şi cheltuieli – Planuri de investiţii

 Costul asigurării de viaţă - Taxa de Mortalitate
Reprezintă costul acoperirii riscului la deces (riscul de mortalitate) şi se deduce lunar din
contul contractantului, prin reducerea numărului de unităţi din cont. Numărul unităţilor de fond ce
vor fi scăzute se calculează în funcţie de preţul de vânzare, după cum urmează:
Costul asigurării de viaţă(t) = SR x q(x)/12, unde SR = suma de risc = SR = max[SA – VC;0]
q(x) = probabilitatea de deces reflectată de tabelele de mortalitate din România
 Cheltuielile iniţiale
Reprezintă acoperirea cheltuielilor administrative şi comisionul iniţial şi se deduc în primii
ani de contract. Din prima de asigurare pe care clientul o plăteşte, numai dintr-un procent se
cumpără unităţi.
 Taxa de administrare a contractului de asigurare
Această taxă se deduce lunar, prin reducerea numărului de unităţi din cont .
Taxa de administrare = 1 euro lunar atât pentru contractele vandute în EUR cât şi pentru
contractele vandute în RON. Numărul unităţilor de fond ce vor fi scăzute se calculează folosind
preţul de vânzare.
 Taxa de management a programelor de investiţii
Această taxa se deduce lunar corespunzător formulei:
Mf=1,5%*Vc/12, unde Vc = valoarea contului.
 UL Prima Esalonată

44
Reguli Bază
Vârsta minimă de asigurare 18 ani
Vârsta maximă de asigurare 65 ani
Vârsta maximă la expirarea contractului 75 ani
Durata minimă a unui contract 10 ani
Durata maximă a unui contract 57 ani
Prima minimă anuală 200 EURO

 Răscumpărarea totală
Prin plata oricărei răscumpărări totale contractul încetează.
Valoarea de răscumpărare totală se acordă în conformitate cu tabelele de mai jos :
Anul % valorii de răscumpărare totală aferent Contului de
contractului PRIME ESALONATE
1 şi 2 0%
80% * valoarea contului prime esalonate, dacă este sub
3
1000 EURO + 100% din ce depăşeşte 1000 EURO
85% * valoarea contului prime esalonate, dacă este sub
4
1500 EURO + 100% din ce depăşeşte 1500 EURO
90% * valoarea contului prime esalonate, dacă este sub
5
2000 EURO + 100% din ce depăşeşte 2000 EURO
>5 100% din valoarea contului prime esalonate.

La încetarea contractului în primii doi ani nu se va plăti valoarea de răscumpărare.

4.9 Coeficienţii de multiplicare pentru calculul capitalului de deces

Vârsta FACTORUL MINIM FACTOR MAXIM

18 17 70
19 17 69
20 16 68
21 16 67
22 16 65
23 15 65
24 15 64
25 15 63
26 14 62
27 14 61
28 14 60
29 13 59
30 13 58
31 13 56

45
 32 12 54
33 12 52
34 12 50
35 11 48
36 11 44
37 11 40
38 10 36
39 10 32
40 10 28
41 9 26
42 9 24
43 8 22
44 8 20
45 8 18
46 7 17
47 7 16
48 6 15
49 6 14
50 5 13
51 5 12
52 4 11
53 4 10
54 3 9
55 3 8
56 2 7
57 2 5
58 2 5
59 2 5
60 2 5
61 2 5
62 2 5
63 2 5
64 2 5
65 2 5

Capitatul la deces se poate alege SAmin=Pa*Cmmin şi SAmax=Pa*Cmmax; unde Pa=prima anuală

pe care o plăteşte contractantul.
Costurile contractului :
Taxa de administrare a Programelor de Investiţii 1,5% /an din Valoarea Contului, dedusă
lunar
Taxa de administrare a Contractului 12 euro anual, dedusă lunar
Diferenţa între Preţul de cumpărare şi Preţul de 5%
vanzare aplicată la Preţul de vanzare
Taxa pentru fiecare transfer între Programele de min. 5 euro, sau 0.5% din valoarea
Investitii transferului

46
 Taxa de redirectionare a primelor 5 euro
Taxa de editare a Contractului pentru Contractele 5 euro
vandute in EUR
Taxa de editare a Contractului pentru Contractele 15 RON
vandute in RON
Marja de schimb valutar 1%

 Clauzele suplimentare ataşabile produsului:

Asigurarea de Deces din Accident
Deces şi Invaliditate Parţială din Accident
Scutire de la Plata Primelor
Incapacitate de Muncă Permanentă şi Totală
Asigurarea pentru Afecţiuni Grave
Asigurarea pentru Incapacitate Temporară de Muncă din Accident
Indemnizaţia zilnică de Spitalizare din Accident
Asigurarea pentru Intervenţie Chirurgicală

4.10 Operaţii de fonduri

 Transfer de fonduri
Există un transfer gratuit pentru fiecare an de aniversare. Nu există redirecţionare prime,
deoarece nu există redirecţionare.
4.11 Încetarea contractului
Beneficiul Contractului: în cazul supravieţuirii, beneficiul este egal cu valoarea contului
contractului, calculată în funcţie de preţul de vânzare al unităţilor de fond şi de numărul acestora,
ambele la data evaluării beneficiului. Contractantul are dreptul de a încasa (sau a desemna o altă
persoană) beneficiul contractului ca suma unică, pensie lunară viageră sau sumă eşalonată pe o
perioadă convenită.
Indemnizaţia în caz de deces: în cazul decesului se va plăti maximum dintre suma asigurată
în caz de deces şi valoarea contului contractului. Dacă au existat răscumpărări parţiale, atunci
acestea se vor scădea din SA, în cazul decesului asiguratului.

47
CONCLUZII
Implicându-se în mediul afacerilor din diferite sectoare de activitate, industria asigurărilor de
viaţă se prezintă ca un domeniu deosebit de dinamic şi complex, foarte sensibil la modificările
mediului socio-economic.
Deşi piaţa asigurărilor de viaţă din România este încă în formare, asigurătorii sunt pe deplin
conştienţi de potenţialul oferit de acest sector. Atât operatorii de pe această piaţă, cât şi experţii în
domeniu prevăd un viitor favaorabil pentru piaţa asigurărilor de viaţă din România, în sensul
continuării trendului ascendent pe care l-a înregistrat în ultimii doi ani.
Armonizarea legislaţiei la cerinţele europene va determina o creştere calitativă a pieţei
asigurărilor de viaţă, iar concurenţa între companiile de asigurări se va manifesta prin diversificarea
produselor oferite şi, evident, prin calitatea serviciilor. Vor avea de câştigat în această competiţie pe
termen scurt, dar mai ales pe termen lung, companiile care vor anticipa şi se vor adapta la aceste
schimbări.
Un alt semnal pozitiv pentru piaţa asigurărilor din Români vine şi din partea consumatorilor.
Astfel, aproape 48% din cei 800 de respondenţi ai unui studiu realizat în România de către compania
Synovate, au manifestat intenţii pozitive referitoare la încheierea unei asigurări de viaţă, aceasta
nemaifiind percepută ca pe un lux, ci ca pe o adevărată necesitate, chiar şi pe perioada acestei crize
financiare şi nu numai.
În ultimul timp, companiile se întrec în oferte de poliţe de asigurare de viaţă cu fonduri de
investiţii ataşate. Aceste produse, numite asigurări Unit-Linked, investesc o mare parte din prima
platită de asigurat în fonduri administrate de compania de asigurări sau de un administrator extern,
o parte mai redusă a primei fiind destinată acoperirii riscului asigurat. Unul dintre cele mai
importante aspecte pe care trebuie să le cunoască cineva care vrea să investească într-o asigurare de
viată Unit-Linked este faptul că, riscul investiţional aparţine clientului, deoarece el este cel care
decide în care dintre fondurile administrate de asigurator îşi va investi banii. Asiguratul poate
cumpăra unităţi din unul sau mai multe fonduri, având dreptul să vandă după o anumită perioadă.
De asemenea, clientul companiei de asigurări are dreptul să îşi schimbe programul de investiţii sau
să combine mai multe programe. De obicei, companiile de asigurări administrează mai multe
programe de investiţii, cu diferite grade de risc. Prima de asigurare pentru o poliţă Unit-Linked
poate fi chiar de zece ori mai mare decât cea plătită în cazul unei asigurări de viaţă tradiţională, fără
componenta investiţională.

48
 Activele aferente poliţelor de asigurare Unit-Linked s-au dublat anul trecut. În present,
jucătorii de pe piaţa asigurărilor care vând astfel de produse sunt : Allianz Ţiriac, Aviva, ING
Asigurări de Viaţă, Eureko, KD Life, AIG Life, Generali Asigurări, Omniasig Asigurări de Viaţă.
Mulţi jucători de pe piaţa asigurărilor de viaţă sunt de parere că, treptat, asigurările Unit-
Linked le vor înlocui pe cele tradiţionale. Ei spun că acest lucru se datorează scăderii randamentului
plasamentelor în depozite bancare şi gradului mare de risc al plasamentelor pe bursă, ceea ce
determină căutarea altor oportunităţi de investiţii.
Fondurile mutuale clasice, sunt obligate de regulamentul pieţei la o mai mare transparenţă în
legatură cu numărul de investitori şi volumul activelor nete. În cazul asigurărilor de tip Unit-
Linked, aceste date sunt mai greu de aflat.
Poliţele Unit-Linked compuse dintr-o asigurare de viaţă şi o componenta investiţională într-
un fond de investiţii, s-au bucurat în ultimul an de un success în valoare de circa 100 de milioane de
euro în prime brute subscrise, conform unor estimări. Singurele date concrete sunt însă cele legate
de evoluţia randamentelor.
Aşadar, există premisele necesare pentru dezvoltarea armonioasă a asigurărilor de viaţă din
România. Rezultatele şi performanţele obţinute vor depinde de modul în care asigurătorii şi ceilalţi
participanţi vor înţelege să fructifice potenţialul oferit de acest sector dinamic al economiei
româneşti.
Piaţa asigurărilor de viaţă din România poate fi considerată o provocare, o oportunitate sau
un potenţial. Însă, rămâne, cu certitudine, o frontieră demnă de atins.

49
BIBLIOGRAFIE
[1] Chinloy, P., Megbolugbe, I.F. (1994). Reverse Mortgages: Contracting and Crossover Risk.
Journal of the American Real Estate and Urban Economics Association, V22, 2, 367-386.
[2] Guttentag J. (1975). Creating New Financial Instruments for the Aged. New York: New York
University, Graduate School of Business Administration, Center for the Study of Financial
Institutions.
[3] McConaghy, R.W. (2003). Mortality, Moveout and Refinancing as Factors in HECM Reverse
Mortgage Payoffs. PhD Dissertation, University of Massachusetts, Boston.
[4] Miceli, T.J., Sirmans, C.F. (1994). Reverse Mortgages and Borrower Maintenance Risk. Journal
of the American Real Estate and Urban Economics Association, V22, 2, 433-450.
[5] Phillips, A.R., VanderHoff, J.H. (1994). Alternative mortgage instruments, qualification
constraints and the demand for housing: an empirical analysis. Journal of the American Real Estate
and Urban Economics Association, V22, 3, 453-477.
[6] Rasmussen, D.W., Megbolugbe, I., Morgan, B.A. (1997). The reverse mortgage as an asset
management tool. Housing Policy Debate, 8, 1, 173–94.
[7] Walker, L. (2004). Elderly Households and Housing Wealth: Do They Use It or Lose It?
University of Michigan Retirement Research Center Working Paper 2004-2070.
[8] Weller, C.E. (2003). The link between the stock market and retirement income. Proceedings of
the Industrial Relations Research Association, 95–104.
[9] Wu, K.B. (2002). Income and poverty of older Americans in 1999: A Chartbook. Washington,
D.C., AARP.
[10] Dan Anghel Constantinescu – Tratat de asigurari – Volumul I si II.
[11] Alexandru, Felicia; Armeanu, Daniel, (2003) Asigurări de bunuri şi persoane: aspecte
teoretice, aplicaţii practice, Bucureşti, Editura Economică.
[12] Ciurel, Violeta, (2000) Asigurări şi Reasigurări: abordări teoretice şi practice internaţionale,
Bucureşti, Editura All Beck.
[13] Purcaru, Ion; Mircea, Iulian; Lazăr, Gh., (2003) Asigurări de persoane şi bunuri, Bucureşti,
Editura ASE.
[14] Tănăsescu, Paul; Dragotă, M.; Lăzărescu, S.; Şerbănescu, C, (2003) Asigurări moderne de
bunuri şi persoane, Bucureşti, Editura ASE,.
[15] Văcărel, Iulian; Bercea Florian, (2000) Asigurări şi Reasigurări, ediţia a II-a, Bucureşti,
Editura Expert,.
[16] Lege privind asigurările şi reasigurările în România nr. 136/29 dec. 1995, M. Of.
50
nr. 303/31 dec. 1995, cu modificările ulterioare
[17] Lege privind societăţile de asigurări şi supravegherea asigurărilor nr. 32/31 martie 200, M. Of.
nr. 148/10 aprilie 2000, cu modificările ulterioare
[18] Ordinul nr. 11 pentru punerea în aplicare a Normelor privind limita minimă a marjei de
solvabilitate a asigurătorilor care practică asigurări de viaţă şi metodologia de calcul a acesteia, M.
Of. nr. 43/22 ianuarie 2001
[19] National Bureau of Economic Research Working Paper no. 9975
[20] Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfăşurată şi evoluţia
pieţei de asigurări în anul 2005
[21] Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfăşurată şi evoluţia
pieţei de asigurări în anul 2006
[22] Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfăşurată şi evoluţia
pieţei de asigurări în anul 2007
[23] Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfăşurată şi evoluţia
pieţei de asigurări în anul 2008
[24] www.aiglife.ro
[25] www.aig.com
[26] www.csa-isc.ro
[27] www.swissre.com
[28] www.1asig.ro

51