Intercuoturalitate

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
DEPARTAMENTUL DE DIDACTICA ȘTIINŢELOR EXACTE

MASTER: MANAGEMENT CURRICULAR
SUPORT TUTORIAL DE CURS
Multiculturalism, Interculturalism și Educație interculturală
Anul de studiu I, Semestrul I
Cluj-Napoca, 2017
I. Informaţii generale
1.1. Date de identificare a cursului
Date de contact ale titularului de curs: Date de identificare curs şi contact asistenţi:
Nume: Conf. univ. dr. Sorina Paula Legislație și deontologie în învățământ

Bolovan
Cod curs: PMR5106
Birou: Sindicatelor, nr. 7, Cluj-Napoca,
Anul I, Semestrul I
400029
Tipul cursului: opțional
Telefon: 0264 590 559
Pagina web a cursului:-
Fax: 0264- 590 559
Asistent: Lect. univ. dr. Elena Andreea
E-mail: paula_sorina@yahoo.com
Trif-Boia
Consultaţii: Marți, 10-12, permanent prin e-
Adresa e-mail asistent:
mail
boia_andreea@yahoo.com
1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Cursul nu este condiţionat de alte discipline.
1.3. Descrierea cursului

Cursul de față expune problema multiculturalismului, a interculturalismului și a educației
interculturale, insistând pe necesitatea formării viitorilor cetățeni în spiritul ideii de toleranță, de
acceptare a diferențelor dintre propria cultură și cea a popoarelor cu care interacționează. Din punct
de vedere structural, acesta este orientat pe câteva teme majore: a. educația interculturală – delimitări
conceptuale, dimensiuni, obiective, principii, politica europeană în sprijinul interculturalității; b.
comunicarea interculturală, cu specificul acesteia și principalele obstacole; și c. interculturalitatea în
România, cu istoric, problema educației interculturale în școală, formele și metodologiile de realizare
a educației interculturale, activități didactice în sprijinul acestei discipline. Expunerile cu caracter
teoretic pe marginea multiculturalismului și a educației interculturale sunt urmate de sarcini de lucru,
activități care să ajute la buna prelucrare a conținutului științific și la consolidarea informațiilor
expuse.
1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului

Modul 1
- Educația interculturală: delimitări conceptuale (cultură, pluralism cultural, multiculturalitate,
interculturalitate), dimensiuni, obiective și principii.
- Politica europeană în sprijinul interculturalității
Modul 2
 Comunicarea interculturală: specific, obstacole în realizarea educației interculturale
(stereotipiile, prejudecățile și discriminarea)
 Consiliul național pentru combaterea discriminării
Modul 3
 Interculturalitatea în România: istoric, educația interculturală în școală, forme și metodologii
de realizare a educației interculturale, activități didactice în sprijinul educației interculturale.
 Ordinul MEN nr. 1529 privind dezvoltarea problematicii diversității în curriculum național.
1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Cursanţii vor parcurge temele prin îmbinarea studiului individual cu realizarea de aplicaţii
practice. Cursantul va parcurge toate materialele bibliografice obligatorii și va rezolvare temele de
control. Reperele de timp și implicit perioadele în care studenţii vor rezolva fiecare activitate (lucrări
de verificare, proiect etc.) sunt monitorizate de către asistenţi prin intermediul calendarului
disciplinei. Cursul este structurat în manieră interactivă, iar pentru parcurgerea unei teme studentul
poate solicita sprinjinul cadrului didactic sau al colegilor pe forum, principalele activităţi realizate cu
studenţii fiind discuţiile în care vor fi angajaţi participanţii şi vor fi încurajaţi să analizeze critic, să
îşi spună opiniile, să argumenteze, să ofere exemple, să problematizeze, să propună soluţii, să facă
predicţii ş.a.m.d.
1.6. Materiale bibliografice obligatorii

1. Bernat, Simona-Elena, Educație multiculturală. Ghid metodologic, Cluj-Napoca, 2006.
2. Bolovan, Sorina Paula, Trif-Boia, E.A., 2017, Educație interculturală, Suport de curs în
format IFR, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
3. Cucoș, Constantin, Educaţia interculturală - modalitate de prevenire sau atenuare a
conflictelor, in Ana Stoica-Constantin, Adrian Neculau (coord.), Psihosociologiarezolvarii
conflictelor, Ed. Polirom, Iasi, 1998.
4. Idem, Educaţie interculturală. Ghid pentru formatori (in colaborare cu T.Cozma si S.
Butnaru), Editura Erota, Iasi, 2001.
5. Idem, Dimenssions de l’éducation interculturelle en Roumanie: quand la
philosophieinterroge la pédagogie interculturelle, in Cultures, developpement et education.
Autres enfantautres ecoles (sous la direction de C. Sabatier et P. Dasen), L’Harmattan, Paris,
2001.
6. Idem, Educaţia. Dimensiuni culturale și interculturale , Editura Polirom, Iasi, 2000.
7. Cosma, Teodor, O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea, Editura Polirom, Iaşi.
8. Dasen, P., Perregaux, C., Rey, M., Educaţia interculturală. Experienţe, Politici, Strategii,
Editura Polirom, Iaşi, 2009.
9. Ivasiuc, Ana; Koreck, Maria; Kővári, Roberta, Educația interculturală : de la teorie la
practică. Implementarea educației interculturale în școli multietnice din România, 2010.
10. Monteil, J.-M., Educaţie şi formare, Editura Polirom, Iaşi, 1997.
11. Nedelcu, Anca, Fundamente ale educaţiei interculturale, Editura Polirom, Iaşi.
12. Niculescu, N. G., Adumitrăcesei, I. D., Învăţământul românesc la o răscruce, Editura
Polirom, Iaşi, 1999.
13. Poledna, R., Ruegg, F., Rus, C., Interculturalitate. Cercetări şi perspective româneşti, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003.
1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Videoproiector, Laptop, fișe de lucru, calculatoare cu conexiune la Internet, legislația specifică
învățământului
1.8. Calendar al cursului

Pe parcursul semestrului sunt programate mai multe întâlniri faţă în faţă de tip practic
conform calendarului disciplinei. Două întâlniri constau în rezolvarea sarcinilor de lucru din cadrul
modulelor, iar celelalte constau în realizarea a două teme de control precizate în suportul de curs.
1.9. Politica de evaluare şi notare

Nota finală se acordă după cum urmează:
50% - Evaluare finală: cunoașterea temelor din cadrul suportului de curs; metode de evaluare:
Colocviu
50% - Evaluare continuă: operarea cu cunoștințele oferite în suportul de curs, respectiv

evaluarea temelor de control în cadrul activităților tutoriale; Metode de evaluare: eseul argumentativ,
analiza critică, rezolvarea de exerciții.
1.10. Elemente de deontologie academică

Materialele elaborate trebuie să respecte condiţiile de redactare academică și citarea surselor.
Studenţii ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptaţi la examinarea finală. Orice
tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată prin acordrea notei minime sau, in anumite
conditii, prin exmatriculare. Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studentilor prin afisaj
electronic. Contestaţiile pot fi adresate în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor iar solutionarea
lor nu va depasi 48 de ore de la momentul depunerii.
1.11. Studenţi cu dizabilităţi

Cursanţii cu dizabilităţi vor lua legătura prin e-mail sau telefonic cu titularul de curs pentru a
stabili împreună cu acesta specificul activităţilor acestora în cadrul cursului.
1.12. Strategii de studiu recomandate
Ca strategii de studiu reomandăm studiul suportului de curs ca bază teoretică de pornire,
urmat de documentare suplimentară pentru rezolvarea temelor de control. După ce temele au fost
reolvate, studenţii le vor posta pe platformă și vor aștepta feed-backul asistentului. Ȋn funcţie de acest
feed-back ei își vor putea îmbunătăţii materialele care ulterior vor fi prezentate la examen.
Informarea de pe Internet este bine venită dar materialele și informaţiile trebuie preluate cu
precauţie. Studenţii vor parcurge temele în ritm propriu şi în ordinea indicată prin calendarul cursului
cu precizarea că ele trebuie să fie trimise la data specificată.
II. Suport de curs
Modul 1.
- Educația interculturală: delimitări conceptuale (cultură, pluralism
cultural, multiculturalitate, interculturalitate), dimensiuni, obiective și
principii.
- Politica europeană în sprijinul interculturalității
 Timp de studiu: 5 h
 Scopul şi obiectivele
Dobândirea unor cunoștințe elementare legate multiculturalism și interculturalism,
cunoașterea rolului acestora în promovarea unei societăți democratice bazate pe toleranță și
respect reciproc între culturi.
Obiective:
La sfârșitul activității, studenții vor fi capabili să:
- Opereze cu terminologia specifică multiculturalismului, interculturalismului și
educației interculturale
- Prezinte obiectivele Educației interculturale
- Precizeze dimensiunile educației interculturale
- Argumenteze importanța educației interculturale în formarea profilului
viitorului cetățean
- Descrie politica europeană în sprijinul interculturalității
 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

Nu este cazul.
 Schema logică a modulului

- Educația interculturală: delimitări conceptuale (cultură, pluralism cultural,
multiculturalitate, interculturalitate), dimensiuni, obiective și principii.
- Politici europene și extraeuropene în domeniul interculturalității
 Conţinutul informaţional detaliat

1.1. Educația interculturală: delimitări conceptuale (cultură,
pluralism cultural, multiculturalitate, interculturalitate), dimensiuni,
obiective și principii.
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în

drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte
unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii (Declarația universală a drepturilor
omului, 10 decembrie 1948, art. 1)
În condițiile schimbărilor semnificative ce au marcat societatea contemporană, globalizarea și

impactul pe care aceasta l-a avut, se face apel tot mai des la toleranță, la deschidere, la necesitatea
regândirii raporturilor „identitate”-„alteritate” în scopul acceptării „celuilalt”, a diversității sale
etnice și culturale. Așa au luat naștere discipline precum Educația multiculturală și Educația
interculturală introduse în curricula învățământului preuniversitar. Înainte, însă, de a le analiza, se
impune o scurtă prezentare a cadrului conceptual, a valorilor și principiilor ce stau la baza lor, a
dimensiunii și a obiectivelor lor.
DEX definește „cultura” (lat. colere, a cultiva, a onora) drept „totalitatea valorilor materiale
și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori”1.
UNESCO propune o altă definiție: „serie de caracteristici distincte ale unei societăţi sau grupă
socială, în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoţionali”2. Cultura, potrivit unor autori,
desemnează „un ansamblu moştenit social şi transmis, de conduite şi simboluri purtătoare de
1
DEX, ed. a II-a, 2009.
2
Apud Abordări, intersecții și interferențe culturale. http://utm.md/meridian/2013/MI_1_2013/9_Art_Puiu_V.pdf .
Adresă accesată în noiembrie 2017.
semnificaţii, un sistem de reprezentări şi un sistem de limbaj, care se exprimă sub forme simbolice,
un mijloc prin care oamenii comunică, îşi perpetuează şi dezvoltă cunoştinţele şi atitudinile faţă de
viaţă”3. În fine, termenul de cultură este definit și ca „sistem fundamental ce înglobează viziunea
asupra lumii în care trăim, valorile și normele conform cărora acţionăm, limba pe care o vorbim,
modul în care ne îmbrăcăm, ne alimentăm, comunicăm și relaţionăm cu alţi indivizi... – un întreg
program care stabilește comportamentul nostru de zi cu zi.”4
Există mai multe niveluri de exprimare a diversității culturale (N. Hidalgo):
 nivelul concret (expresie a tuturor caracteristicilor aferente culturii prin
elemente vizibile, cum ar fi îmbrăcămintea, alimentaţia, muzica, jocurile etc.)
 nivelul comportamental (recunoscut prin intermediul rolurilor sociale care
există într-o cultură, prin maniera de comunicare, în special limbajul nonverbal,
prin comportamentul faţă de reprezentanţii altor culturi ori faţă de persoanele de
sex opus, statut social diferit etc.)
 nivelul simbolic (implică valorile și credinţele caracteristice unei culturi; este
„cheia” ce ne ajută să înţelegem modul în care indivizii se definesc pe ei înșiși,
viziunea lor asupra lumii, sistemul de valori, laic și religios, etc.)5.
Totodată, Bhikhu Parekh identifică trei forme de diversitate culturală:
1) Diversitatea subculturala ce are în vedere faptul ca membrii societatii participa la o cultura
comuna, dar în acelasi timp împartasesc o serie de credinte si practici particulare. În acest caz,
identitatile culturale nu intra în conflict cu cultura dominanta. Jocul tolerantei garantat de statul de
drept este cel care asigura suficienta libertate grupurilor subculturale în conservarea identitatii proprii
în forma unei constiinte secundare complementare identitatii dominante.
2) Diversitatea comunitara ce presupune existenta unor comunitati relativ organizate si
constiente de sine ce promoveaza o serie de credinte si practici diferite. Diferentele marcheaza mai
degraba o apartenenta decît o revendicare de participare la împartirea puterii.
3) Diversitatea perspectivala care presupune ca o parte din membrii unei societatii critica
valorile si principiile culturii dominante si încearca sa o reconstruiasca potrivit altor valori6.
3
Raisa Cerlat, Educația interculturală în societatea contemporană: obiective și dimensiuni,în Revista de Etnologie și
Culturologie, nr. 11-12, 2012, p. 50:
4
Repere ale educației interculturale, Chișinău, 2013, p. 9.
5
Idem, p. 10.
6
Sandu Frunză, Pluralism și multiculturalism, în JSRI, nr. 9, 2004, p. 136. Vezi și
http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_9/sandufrunza-articol.htm. Adresă accesată în noiembrie 2017.
Sarcină de lucru 1.1:
Pornind de la definițiile culturii expuse mai sus, oferiți propria definiție a acestui concept.
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Pluralismul cultural este o expresie utilizată atunci când grupuri mai mici din cadrul unei
societăți mai mari își păstrează particularitățile culturale, iar valorile și practicile acestora sunt
acceptate de cultura mai largă, cu condiția ca ele să fie în concordanță cu legile și valorile sale7.
Multiculturalitatea presupune un cadru social mai larg, în care diferite grupuri socioculturale
trăiesc într-un spaţiu fizic comun, fără, însă, să-și propună explicit să comunice sau să coopereze.
Reprezentanţii acestor grupuri intră în contact doar întâmplător sau atunci când sunt impuși de
situaţii concrete de viaţă. Toleranţa reciprocă este una de tip pasiv, fiecare este centrat mai degrabă
pe sine, ceilalţi fiind consideraţi o posibilă ameninţare pentru identitatea grupului. În asemenea
situaţii, coexistă mai multe culturi, fără a avea conflicte, dar și fără a construi relaţii permanente și
consistente de cooperare8.
Multiculturalitatea presupune, așadar, simpla recunoașterea varietății culturale, în vreme ce
educația multiculturală permite fiecărei culturi în parte să-și afirme specificul, să-și promoveze
valorile9.
Conceptul de interculturalitate s-a născut ca reacție la politicile multiculturale, mai exact, ca
reacție la faptul că acestea nu au reușit să creeze incluziunea diferitelor culturi în societate, ci, mai
7
Antonia Pantoja Wilhelmina Perry, Barbara Blourock, Towards the Development of Theory: Cultural Pluralism
Redefined, în The Journal of Sociology & Social Welfare, vol. 4, nr. 1, septembrie, 1976, p. 130.
8
9
Raisa Cerlat, op. cit., p. 50.
degrabă, le-a încurajat separarea. Interculturalismul își propune, așadar, să încurajeze dialogul și
interacțiunea dintre culturi, respectul reciproc pentru tradiții și valori. Educația interculturală, prin
urmare, își propune să răspundă nevoii de excludere a tendințelor discriminatorii pe criterii, etnice,
rasiale, religioase etc.. și să răspundă cerințelor formulate în actele oficiale europene cu privire la
necesitatea unei educații a conviețuirii cu „ceilalți”10. Scopul ei este, așadar, pregătirea tinerilor
pentru a conviețui într-o societate multiculturală, pregătirea lor pentru a accepta alteritatea. Aceasta
se realizează pe mai multe niveluri:
 dobândirea cunoaşterii în domeniul culturii în general şi a culturii proprii în
particular, inclusiv în ceea ce priveşte impactul acesteia asupra
comportamentelor indivizilor şi grupurilor.
 conştientizarea cauzelor şi rădăcinilor propriilor determinări culturale, a
stereotipurilor, a prejudecăţilor proprii, precum şi identificarea acestora la
ceilalţi.
 formarea unor atitudini pozitive care să fie aplicate în cadrul unei societăţi
plurale: respectul pentru diversitate, pentru identitatea celor percepuţi ca fiind
diferiţi, şi implicit, respingerea atitudinilor intolerante şi discriminatorii faţă de
aceştia
 stimularea unei participări active în sensul aplicării principiilor pluraliste şi a
combaterii rasismului, xenofobiei, şi a discriminării din orice punct de vedere11.
Potrivit lui Constantin Cucoș, atingerea obiectivelor educației interculturale are ca rezultat
formarea unei conduite interculturale bazate pe:
1. Deschiderea spre altul, spre străin, spre neobişnuit . Această deschidere este
dificilă, pentru că ne obligă să ne interogăm încrederea în noi, propria noastră viziune despre
lume. Dar această interogativitate constituie un prealabil indispensabil pentru capacitatea de a
trăi experienţe noi.
2. Aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin. Avem obiceiul de a aranja
ceea ce este străin după grile de lectură ce ne sunt proprii, de a nu percepe pe altul decât prin
modul obişnuit de a simţi sau gândi.
10
Raportul către UNESCO al Comisiei internaţionale pentru Educaţie în secolul al XXI-lea.
11
Ana Ivasiuc, Maria Koreck, Roberta Kővári, Educaţia interculturală: de la teorie la practică. Implementarea educaţiei
interculturale în şcoli multietnice din România, noiembrie 2010, pp. 11-12.
3. Acceptarea celuilalt ca fiind altul. În întâlnirea cu alteritatea, avem obiceiul de
a-l interpreta pe altul ca fiind similar sau identic, fie de a-l percepe ca pe un duşman şi a ne
îndepărta de el.
4. Trăirea situaţiilor ambigue, ambivalente. Situaţiile ambivalente ne derutează.
Nu dorim ambiguitate. Ea ne provoacă frică. Aceste trăiri pot constitui preambulul pentru
acceptarea diferitului.
5. Aptitudinea favorabilă de a experimenta. În linie generală, noi pretindem
reţete, reguli bine fixate. Doar aşa ne simţim în siguranţă. Este posibil să ne apropiem de altul
având curajul de a experimenta, explorând moduri existenţiale diferite.
6. Alungarea fricii faţă de altul. Sentimentul de xenofobie face parte din zestrea
cea mai veche pe care istoria ne-a transmis-o. Această frică trebuie să dispară pentru a-l primi
pe celălalt.
7. Capacitatea de a pune în chestiune propriile norme. Privirea spre altul este
determinată de sistemul referenţial socio-cultural care ne fasonează comportamentul. Cu cât
ne dovedim a fi mai incapabili să ne recunoaştem relativitatea propriului sistem de
referinţă,cu atât rămânem orbi sau insensibili faţă de ceilalţi.
8. Neacceptarea utopiei “discursului comunicaţional egalitar”. În caz de
divergenţe de interese, nu trebuie să cedăm principiului după care cel mai tare îşi pune
puterea la încercare, în faţa celui mai slab. Dimpotrivă, trebuie continuată discuţia până când
cele două părţi se regăsesc pe un proiect comun.
9. Aptitudinea de a asuma conflicte. Există două tipuri de conduite în cazul
divergenţelor de interese: una de a refuza să vezi realitatea, punând-o între paranteze, alta de
a transforma divergenţa în ostilitate. Conflictele trebuie asumate cu calm şi rezolvate într-o
manieră productivă.
10. Capacitatea de a recunoaşte şi a relativiza propriile repere etno şi socio-
centriste. Asta nu înseamnă să-ţi renegi propriile tradiţii, ci să nu le transformi în ceva
absolut.
11. Performanţa de a cuceri identităţi mai largi, de a dezvolta o loialitate de tip
nou. Nu trebuie renunţat la identitatea noastră (de român, ungur, ţigan etc.), dar trebuie să
accedem la alte tipuri de identităţi mai înglobante , precum cea de european, cetăţean al lumii
etc12.
12
Constantin Cucoș, Educație interculturală. Suport de curs
Realizarea educației interculturale comportă două dimensiuni majore (Batelaan):
 diversitatea (curriculum trebuie să reflecte adecvat diversitatea, integrând perspective
multiple asupra acelorași decupaje ; elevii trebuie stimulați să lucreze în grupuri
eterogene)
 echitatea (practica pedagogică trebuie axată pe valorizarea diferitelor puncte de vedere ;
raportarea la orice aspect legat de drepturile omului; elevii trebuie să conștientizeze că
orice aspect care vine în contradicție cu acestea, este condamnabil)

Consultați Declarația universală a drepturilor omului (10 decembrie 1948) din secțiunea
Anexe și selectați 5 pasaje care, în opinia Dvs., prezintă o importanță deosebită din punctul de vedere
al relației dintre oameni în societate. Argumentați alegerea făcută.
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
1.2. Politici europene și extraeuropene în domeniul interculturalității
Misiunea complexă a educației interculturale a fost subliniată în Raportul către UNESCO al

Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI. Potrivit acestuia, ea este deosebit de
importantă întrucât ajută la conturarea unui „nou umanism” care să conțină „o componentă etică
esențială” ajutând substanțial la „cunoașterea și respectarea culturii și valorilor spirituale ale
diferitelor civilizații, ca o indispensabilă contragreutate la o globalizare care altfel nu ar fi privită
decât în termeni economici și tehnologici” (Delros, 2000). UNESCO și Consiliul Europei sunt, de
altfel, și structurile internaționale cu un rol important în promovarea politicilor interculturale. În
1984, ca rezultat al lansării de către Consiliul Europei a proiectului Formarea educatorilor pentru
educaţia interculturală, a fost emisă recomandarea 184 a Comitetului de Miniștri ai statelor membre
unde sunt indicate următoarele acțiuni specifice:
 conştientizarea de atitudine a profesorilor versus diferitele manifestări şi expresii
culturale.
 depistarea şi identificarea atitudinilor etnocentriste şi a stereotipurilor, precum şi
estomparea acestora.
 responsabilizarea educatorilor versus formarea la copii a capacităţii de a înţelege şi de a
accepta persoanele care aparţin altor culturi
 înţelegerea cauzelor şi a consecinţelor economice, sociale şi politice, care generează
fenomenul migraţionist;
 integrarea deliberată a copiilor din diferite culturi în noua cultură, concomitent
stimularea şi cultivarea conexiunii cu vechea cultură13.
Tot în 1984, în cadrul conferinței Formarea profesorilor pentru educația intercultural,
UNESCO propunea guvernelor lumii includerea dimensiunilor pluriculturale ca element de bază în
formarea inițială și în perfecționarea cadrelor didactice14.
În lume, fenomenul intercultural este susținut prin elaborarea de documente programatice. În
Australia, de pildă, în provincia Victoria, Multicultural policy for Victorian schools, Department of
Education, Malcote, Victoria, 1997 afirma necesitatea unor politicilor multiculturale adresate școlii
ca întreg. Pentru a răspunde nevoilor multiculturale, școlile ar trebui:
13
Chiriac Argentina, Conceptualizarea Educației interculturale în contextul învățământului superior, Teză de doctorat,
coord. Prof. dr. Guțu Vladimir, Chișinău, 2012, p. 26.
14
Ibidem.
- să identifice și să includă diferitele perspective ale școlii, comunității, națiunii la
nivelul curriculumului propriu, al practicilor și proceselor educaționale;
- să identifice stereotipurile și prejudecățile culturale din practicile și materialele
folosite în procesul de predare-învățare, cât și în sistemele de valori și atitudini existente în
curriculumul ascuns;
- să se asigure că experiențele de învățare ale elevilor valorizează și sunt construite pe
baza experiențelor și a background-ului cultural al acestora;
- să se asigure că specificul cultural al tuturor elevilor este recunoscut și apreciat și că
toți elevii înțeleg că specificul lor cultural este o parte integrată a identității naționale a
Australiei;
- să se asigure că politicile formale ale școlii – cum ar fi codul de conduită și disciplină
din școală, inclusiv normele vestimentare –, precum și practicile zilnice, sunt în concordanță
cu valorile comunității școlare, incluzând diferitele religii și practici culturale ale tuturor
membrilor acestei comunități;
- să soluționeze incidentele generate de atitudini rasiste, de stereotipuri și prejudecăți
prin interacțiune și negociere;
- să asigure participarea cadrelor didactice, cu diferite apartenențe culturale, la toate
activitățile formale și informale din școală15.
De altfel, în Australia, încă din 1978, există un Comitet privind Educația Multiculturală ce
promovează:
a. cultivarea în rândul elevilor a unei bune înţelegeri faptului că Australia, în toată
istoria sa, a fost multiculturală, înainte şi după colonizarea europeană;
b. dezvoltarea unei aprecieri optime a contribuţiei pe care, persoanele, aparţinând unor
culturi diferite, au adus-o culturii Australiei;
c. cultivarea unei perspective interculturale prin considerarea atitudinilor, credinţelor,
valorilor multiculturalismului;
d. dezvoltarea unui comportament ce favorizează armonia;
e. consolidarea încrederii în sine a cetăţenilor nu numai prin acceptarea şi prin
aprecierea identităţii lor naţionale, dar şi a fiecărei identităţi etnice specifice în
contextul unei societăţi multiculturale16.
15
Anca Nedelcu, Lavinia Bârlogeanu, Interculturalitate în educație – realități ale școlii românești, în Cinci exerciții de
politică educațională în România, București, 2008, p. 100. Același studiu tratează și politica altor regiuni australiene.
Vezi pp. 100-102
Astfel de structuri și instituții au fost create și în Belgia sau în Marea Britanie. Pentru Belgia
amintim Consiliul Naţional Flamand, Serviciul pentru promovarea limbii olandeze, Serviciul
Educaţional Intercultural și Centrul pentru egalitate de şanse. Tot aici, în 2000 a fost structurat un
document programatic care să aibă drept țintă „ameliorarea educației grupurilor minoritare”17.
În Marea Britanie, pe de altă parte, încă din deceniul 8 al secolului trecut au luat ființă:
Comitetul privind educaţia grupurilor minoritare (1979), Comisia privind promovarea egalităţii
rasiale (1976), Comitetul privind copiii aparţinând grupurilor minoritare18.
În Austria, Fondul pentru Proiectul Școlar de Învățare și Democrație Vie a sprijinit 47 de
proiecte școlare care au inclus diverse activități ce se axează pe teme cum sunt educația
interculturală, dialogul și oportunitățile egale19.
Dezvoltarea aptitudinilor interculturale, respectiv, stabilirea dialogului intercultural și
aprecierea diferențelor culturale, sunt cuprinse în curriculele din majoritatea statelor membre
UE20.
Fig. 1 Aptitudini pe care elevii trebuie să e dobândească în educația civică, așa cum sunt recomandate de
curricula națională (ISCED 1-3), 2010-2011. Sursa: Educația civică în Europa, Comisia europeană, 2012, p.
33.
Informații despre participarea elevilor în activități orientate civic ne oferă Studiul internațional
cu privire la educația civică și cetățenească. Acesta cuprinde 24 de sisteme educaționale din rețeaua
16
Chiriac Argentina, op. cit., p. 25.
17
Anca Nedelcu, Lavinia Bârlogeanu, op. cit., p. 103.
18
Chiriac Argentina, op. cit., p. 25..
19
Educația civică în Europa, Comisia europeană, 2012, p. 67.
20
Idem, p. 32.
Eurydice — cele 24 de state sunt: Belgia (comunitatea flamandă), Bulgaria, Republica Cehă,
Danemarca, Estonia, Grecia, Irlanda, Spania, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Olanda, Austria, Polonia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii
(Anglia), Liechtenstein şi Norvegia — și enumeră activitățile comunitare orientate civic pe care
școlile l-au oferit în cooperare cu grupuri sau organizații externe. Printre acestea figurează și cele
multiculturale și interculturale, în procente ce pot fi observate în graficul de mai jos (Fig. 2)21.
Fig. 2 Sursa: Educația civică în Europa, Comisia europeană, 2012, p. 68.
La rândul său, Ministrul Educației din Canada a inițiat la 1987 un document de politică școlară
privind educarea grupurilor de aborigeni. Acestea prevedea dezvoltarea unor programe care:
 să asigure șanse egale copiilor aborigeni pentru a beneficia de o educație de calitate, la
standarde similare cu toate celelalte grupuri etnice canadiene
 să stimuleze acești elevi pentru a-și dezvolta la maxim potențialul propriu
21
Idem, p. 67.
 să creeze oportunități pentru copiii aparținând populației native de a-și putea studia cultura
lor proprie și pe cea a celorlalte grupuri etnice
 să ofere șansa tuturor elevilor – aborigeni sau nu – de a recunoaște contribuția acestei culturi
la dezvoltarea provinciei și a statului canadian22.
Lectură suplimentară :
Declaratia Principiilor Tolerantei
Proclamata si semnata la 16 noiembrie 1995.
Statele Membre ale Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si
Cultura reunite de la 25 octombrie la 16 noiembrie 1995 la Paris cu ocazia
celei de a 28-a sesiuni a Conferintei Generale,
Preambul
Luand in consideratie ca in Carta Natiunilor Unite se declara: «Noi, popoarele Natiunilor
Unite, determinate de a proteja generatiile viitoare de flagelul razboiului,...de a reafirma
increderea ui drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, ...
si in aceste scopuri, de a practica toleranta, si de a convietui in pace unii cu altii in spiritul
bunei vecinatati», Reamintind ca m Preambulul Actului constitutiv al UNESCO, aprobat la 16
noiembrie 1945, se afirma ca pacea «urmeaza a fi stabilita in baza solidaritatii intelectuale si
morale a umanitatii», Reamintind de asemenea ca Declaratia Universala a Drepturilor Omului
proclama ca "Orice persoana are dreptul la libertatea gandirii, constiintei si religiei" (art. 18),
«opiniei si expresiei» (art.19) si ca instruirea «trebuie sa favorizeze intelegerea, toleranta si
prietenia intre toate natiunile si toate grupurile rasiale sau religioase» (art.26), Luand nota de
instrumentele internationale respective, si anume de:
- Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice,
- Pactul International cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale,
- Conventia Internationala cu privire la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala,
- Conventia pentru Prevenirea si Pedepsirea Crimei de Genocid,
- Conventia privind Drepturile Copilului,
- Conventia din 1951 privind Statutul refugiatilor si protocolul acesteia din 1967 si
instrumentele regionale,
- Conventia asupra Eliminarii Tuturor Formelor de Discriminare a Femeei,
- Conventia contra Torturii si Altor Pedepse ori Tratari cu Cruzime, Inumane sau Degradante,
- Declaratia asupra Eliminarii Tuturor Formelor de Intoleranta si de Discriminare Fondate pe
religie sau Convingere,
- Declaratia asupra Drepturilor Persoanelor Apartinand Minoritatilor Nationale sau Etnice,
Religioase si Lingvistice,
- Declaratia asupra Masurilor vizand Eliminarea Terorismului International,
22
Anca Nedelcu, Lavinia Bârlogeanu, op. cit., p. 103.
- Declaratia si Programul de actiune de la Viena adoptate de catre Conferinta mondiala asupra
Drepturilor Omului,
- Declaratia de la Copenhaga si Programul de Actiune adoptat de catre Summit-ul Mondial
pentru Dezvoltare Sociala,
- Declaratia UNESCO asupra rasei si prejudiciilor rasiale,
- Conventia si Recomandatia UNESCO privind Lupta contra Discriminarii in Domeniul
invatamantului.
Avand in vedere obiectivele celei de a treia Decade a Luptei contra Rasismului si
Discriminarii Rasiale, ale Decadei Mondiale pentru Educatie m Domeniul Drepturilor Omulu
si ale Decadei Internationale a Populatiilor Autohtone,
Luand in consideratie recomandarile conferintelor regionale organizate in cadrul Anului
Natiunilor Unite pentru Toleranta conform Rezolutiei 27 C/5.14 a Conferintei Generale a
UNESCO, cit si concluziile si recomandarile altor conferinte si intruniri organizate de catre
Statele membre in cadrul programului Anului Natiunilor Unite pentru Toleranta,
Alarmate de cresterea actuala a intolerantei, violentei, terorismului, xenofobiei,
nationalismului agresiv, rasismului, antisemitismului, excluderii, marginalizarii si discriminarii
in privinta minoritatilor nationale, etnice, religioase si lingvistice, refugiatilor, lucratorilor
migranti, imigrantilor si grupurilor vulnerabile ale societatilor, cit si de sporirea actelor de
violenta si intimidare comise contra persoanelor care-si exerseaza propria libertate de opinie si
expresie; de orice comportament care ameninta consolidarea pacii si democratiei la nivel atat
national cit si international si care creaza atat de multe obstacole reale in calea dezvoltarii,
Subliniind responsabilitatile Statelor membre de a dezvolta si incuraja respectarea drepturilor
omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire fondata pe rasa, sexe, limba,
origine nationala, religie sau existenta unor forme de handicap, si de a combate intoleranta,
Adopta si proclama solemn prezenta

Declaratie a Principiilor Tolerantei
Hotarate sa ia toate masurile pozitive necesare intru promovarea tolerantei in societatile

noastre, din motivul ca toleranta nu e doar un principiu care ne este drag, dar de asemenea, si o
conditie necesara pacii si progresului economic si social al tuturor popoarelor,
Noi declaram urmatoarele:
Articolul 1. Semnificatia tolerantei
1.1. Toleranta este respectul, acceptarea si aprecie rea bogatiei si diversitatii culturilor lumii
noastre, felurilor noastre de expresie si manierelor de exprimare a calitatii noastre de fiinte
umane. Ea este incurajata prin cunoasterea, deschiderea spiritului, comunicatie si libertatea
gandirii, constiintei si credintei. Toleranta este armonia in diferente. Ea nu e doar o obligatiune
de ordin etic; ea e, de asemenea, si o necesitate politica si juridica. Toleranta e o virtute care
face ca pacea sa fie posibila si care contribuie la inlocuirea culturii razboiului cu o cultura a
pacii.
1.2. Toleranta nu e nici concesie, nici condescendenta ori indulgenta. Toleranta este, mai ales,
o atitudine activa generata de recunoasterea drepturilor universale ale persoanei umane si
libertatilor fundamentale ale altora. in nici intr-un caz, toleranta nu poate fi invocata pentru a
justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranta trebuie sa fie practicata de catre
indivizi, grupuri si State.
1.3. Toleranta e responsabilitatea care sustine drepturile omului, pluralismul (inclusiv,
pluralismul cultural), democratia si Statul de drept. Ea implica respingerea dogmatismului si
absolutismului si confirma normele enuntate in instrumentele internationale cu privire la
drepturile omului.
1.4. in conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranta nu inseamna nici a
tolera nedreptatea sociala, nici a renunta la propriile convingeri, nici a face concesii in aceasta
privinta. Ea semnifica acceptarea faptului ca fiintele umane, care se caracterizeaza natural prin
diversitatea aspectului lor fizic, prin situatia lor, felul de exprimare, comportamente si prin
valorile lor, au dreptul de a trai m pace si de a fi cele care sunt. Ea semnifica, de asemenea, ca
nimeni nu trebuie sa-si impuna propriile opinii altuia.
Articolul 2. Rolul Statului
2.1. Toleranta la nivel de Stat implica insistent dreptatea si impartialitatea in materie de

legislatie, de aplicare a legii si de exersare a puterii judiciare si administrative. Ea cere, de
asemenea, ca fiecare sa poata beneficia de sanse economice si sociale fara nici o discriminare.
Excluderea si marginalizarea pot duce la frustratie tilitate si fanatism.
2.2. in scopul instaurarii unei societati mai tolerante, Statele trebuie sa ratifice conventiile
intern ationale privind drepturile omului si, in caz de necesitate, sa elaboreze o legislatie noua
care ar garanta tratare si sanse egale vis-a-vis de diferite grupuri si indivizi din care se
constituie societatea.
2.3. Este esential, pentru armonia internationala, ca indivizii, comunitatile si natiunile
sa accepte si sa respecte caracterul multicultural al familiei umane. Fara toleranta, n-am avea
pace, iar fara pace, n-am fi in stare sa avem nici dezvoltare, nici democratie.
2.4. Intoleranta poate lua forma unei marginalizari a grupurilor vulnerabile si a excluderii lor
din orice fel de participare la viata sociala si politica, cit si cea a violentei si discriminarii in
privinta lor.
Dupa cum se afirma m Declaratia asupra Rasei si Prejudiciilor Rasiale, "Toti indivizii si
toate grupurile au dreptul de a fi diferite"(art.l.2).
Articolul 3. Dimensiuni sociale
3.1. in lumea moderna, toleranta e mai necesara ca oricand. Noi traim intr-o vreme marcata de
mondializarea economiei si accelerarea mobilitatii, comunicatiei, integrarii si interdependentei,
migratiilor si deplasarilor de mare amploare ale populatiilor, urbanizarii si mutatiilor in sfera
formelor de organizare sociala. Din moment ce nu este nici intr-o parte a lumii o situatie care
sa nu sa se caracterizeze prin diversitate, cresterea intolerantei si confruntarilor constituie o
amenintare potentiala pentru orice regiune. si nu e vorba aici de o amenintare ce s-ar limita la o
anumita tara, ci de o amenintare universala.
3.2. Toleranta e necesara atat intre indivizi cit si in cadrul familiei si comunitatii. Promovarea
tolerantei si modelarea atitudinilor fata de diferite opinii, in sensul unei deschideri reciproce si
al solidaritatii urmeaza sa aiba loc in scoli si universitati si prin intermediul educatiei non-
formale, acasa si la locul de munca. Mijloacele de informare m masa sunt pe masura sa joace
un rol constructiv, in acest sens, favorizand dialogul si dezbaterile libere si deschise, propagand
valorile tolerantei si evidentiind pericolul indiferentei fata de expansiunea ideologiilor si
grupurilor intolerante.
3.3. Dupa cum se afirma in Declaratia UNESCO asupra Rasei si Prejudiciilor Rasiale, urmeaza
a fi intreprinse masuri in vederea asigurarii egalitatii in demnitate si drepturi pentru grupuri si
indivizi, pretutindeni oriunde este necesar. in acest sens, o atentie deosebita va fi acordata
grupurilor vulnerabile dezavantajate din punct de vedere economic sau social astfel ca sa le fie
asigurate protectia legii si masurile sociale, mai ales, in materie de locuinta, munca si sanatate,
cit si in sensul respectarii autenticitatii culturilor si valorilor lor si facilitarii, in special prin
educatie, a promovarii si integrarii lor profesionale si sociale.
3.4. Trebuie sa fie efectuate studii stiintifice speciale si sa fie instituite retele anume care ar fi
m stare sa coordoneze reactiile comunitatii internationale la aceasta sfidare planetara, inclusiv
prin intermediul unor analize conform metodelor stiintelor sociale, ale cauzelor profunde ale
acestor fenomene si ale masurilor eficiente care urmeaza a fi luate pentru a le face fata, cit si
prin cercetare si supraveghere, in sprijinul deciziilor Statelor membre in materie de politica
generala si de implementare a regulilor normative ale acestora.
Articolul 4. Educatia
4.1. Educatia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranta. Prima etapa, in sensul
educatiei pentru toleranta, e de a o invata pe fiecare persoana din societate care-i sunt
drepturile si libertatile pentru ca ele sa fie respectate si de a promova vointa de a proteja
drepturile si libertatile altora.
4.2. Educatia in sensul de a fi tolerant trebuie sa fie considerata un imperativ prioritar; iata de
ce trebuie sa fie promovate metodele sistematice si rationale de predare a tolerantei care sa se
adreseze la sursele culturale, sociale, economice, politice si religioase ale intolerantei, surse
care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violentei si excluderii. Politicile si programele
tolerantei atat intre indivizi cit si intre grupurile etnice, sociale, culturale, religioase si
lingvistice si natiuni.
4.3. Educatia in domeniul tolerantei urmeaza a viza contracararea influentelor care ar duce la
frica si excluderea altora si trebuie sa-i ajute pe tineri sa-si dezvolte capacitatile de a-si formula
o parere proprie, de a avea o reflexie critica si de a judeca in termeni etici.
4.4. Noi ne luam angajamentul de a sustine si de a pune in functiune programele de cercetare m
domeniul stiintelor sociale si educatiei pentru toleranta, drepturile omului si non-violentei.
Ceea ce inseamna de a acorda o atentie deosebita imbunatatirii instruirii invatatorilor,
programelor de studii, continutului manualelor si cursurilor si a altor materiale pedagogice,
inclusiv noilor tehnologii educationale, in vederea instruirii unor cetateni activi si responsabili,
deschisi spre alte culturi, capabili sa aprecieze valoarea libertatii, respectarea demnitatii umane
si diferentelor dintre ele si care sa fie m stare sa previna conflictele sau sa le rezolve prin
mijloace non-violente.
Articolul 5. Angajamente de actiune
Noi ne luam angajamentul de a promova toleranta si non-violenta prin intermediul programelor

si institutiilor din domeniul educatiei, stiintei, culturii si comunicatiilor.
Articolul 6. Ziua internationala a tolerantei
In scopul mobilizarii opiniei publice, evidentierii pericolelor intolerantei si reafirmarii

angajamentului si hotararii noastre de a actiona in favoarea promovarii tolerantei si educatiei
pentru toleranta, proclamam solemn ziua de 16 noiembrie Zi Internationala a Tolerantei.
Implementarea Declaratiei Principiilor Tolerantei

Conferinta Generala, Considerand ca UNESCO, in baza responsabilitatilor care-i revin
conform Constitutiei, in domeniile educatiei, stiintei - atat stiintelor naturale cit si sociale -
culturii si comunicatiilor, este chemata sa atentioneze Statele si popoarele asupra problemelor
ce tin de toate aspectele esentiale ale tolerantei si intolerantei, Avand in vedere Declaratia
UNESCO vizand Principiile Tolerantei, proclamata la 16 noiembrie 1995.
1. Indeamna Statele membre:
(a) de a marca ziua de 16 noiembrie anual ca Zi Internationala a Tolerantei prin organizarea

unor actiuni si programe speciale in scopul difuzarii mesajului tolerantei printre cetatenii lor, m
cooperare cu institutiile educationale, interguvernamentale si non-guvernamentale, si cu
mijloacele de informare in masa in orice regiune;
(b) de a-i comunica Directorului General orice informatie pe care ar dori sa i-o impartaseasca,
inclusiv cunostinte obtinute in rezultatul unor cercetari stiintifice ori discutii publice in
problemele tolerantei si pluralismului cultural, pentru ca sa ne ajute sa intelegem fenomenele
ce tin de intoleranta si de ideologiile care propovaduiesc intoleranta, cum e rasismul, fascismul
si antisemitismul, cit si in luarea celor mai eficace masuri intru rezolvarea acestor probleme;
2. Invita Directorul General:
(a) sa asigure difuzarea cit mai larga a textului Declaratiei Principiilor si sa o finalizeze, prin
publicatii si aranjamente de difuzare, nu numai in limbile oficiale ale Adunarii Generale dar si
in orice alta limba posibila;
(b) sa initieze un mecanismul potrivit pentru coordonarea si evaluarea actiunilor intreprinse in
sprijinul promovarii tolerantei si educatiei m sistemul Natiunilor Unite, si in cooperare cu alte
organizatii partenere;
(c) sa comunice, Declaratia Principiilor, Secretarului General al Natiunilor Unite cu rugamintea
de a o propune, ca potrivita, celei de a cincizeci si una sesiuni a Adunarii Generale a Natiunilor
Unite in conformitate cu rezolutia scrisorii 49/213.
 Sarcini și teme ce vor fi notate
Tema de control 1: Rezolvarea sarcinilor de lucru din cadrul modulelor 1 și 2.

Sarcină de lucru 1.2 - Consultați Declarația universală a drepturilor omului (10
decembrie 1948) din secțiunea Anexe și selectați 5 pasaje care, în opinia Dvs., prezintă
o importanță deosebită din punctul de vedere al relației dintre oameni în societate.
Argumentați alegerea făcută.
 Sumar
În acest modul sunt prezentate următoarele:
- Delimitările conceptuale, dimensiunile și obiectivele Educației interculturale.
- Politica europeană și extraeuropeană în sprijinul interculturalității.
- Declaraţia Principiilor Toleranţei Proclamată și semnată la 16 noiembrie 1995. Statele
Membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiinţă și Cultură reunite de la 25
octombrie la 16 noiembrie 1995 la Paris cu ocazia celei de a 28-a sesiuni a Conferinţei
Generale
 Bibliografie modul
1. Baudrillard, Jean Figuri ale alteritatii, Ed. Paralela 45, Pitesti, 2002.
2. Cerlat, Raisa Educația interculturală în societatea contemporană: obiective și dimensiuni, în
Revista de Etnologie și Culturologie, nr. 11-12, 2012.
3. Chiriac, Argentina Conceptualizarea Educației interculturale în contextul învățământului
superior, Teză de doctorat, coord. Prof. dr. Guțu Vladimir, Chișinău, 2012.
4. Cucoș, Constantin Educație interculturală. Suport de curs, 2011.
5. Educația civică în Europa, Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual si Cultură, 2012.
http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/thematic_reports/139RO.pdf Adresă
accesată în noiembrie 2017.
6. Frunză, Sandu Pluralism și multiculturalism, în JSRI, nr. 9, 2004, p. 136. Vezi și
http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_9/sandufrunza-articol.htm. Adresă accesată
în noiembrie 2017.
7. Ivasiuc, Ana; Koreck, Maria; Kővári, Roberta Educaţia interculturală: de la teorie la
practică. Implementarea educaţiei interculturale în şcoli multietnice din România, noiembrie
2010.
8. Mateiu, S. C. Puiu, C., Puiu, V., Abordări, intersecții și interferențe culturale.
http://utm.md/meridian/2013/MI_1_2013/9_Art_Puiu_V.pdf. Adresă accesată în noiembrie
2017.
9. Nedelcu, Anca; Bârlogeanu, Lavinia Interculturalitate în educație – realități ale școlii
românești, în Cinci exerciții de politică educațională în România, București, 2008, p. 100.
10. Pantoja, Antonia; Perry, Wilhelmina; Blourock, Barbara Towards the Development of
Theory: Cultural Pluralism Redefined, în The Journal of Sociology & Social Welfare, vol. 4,
nr. 1, septembrie, 1976.
11. Poledna, R., Ruegg, F., Rus, C., Interculturalitate. Cercetări şi perspective româneşti, Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003.
12. Raportul către UNESCO al Comisiei internaţionale pentru Educaţie în secolul al XXI-lea.
13. Țurcanu-Spătari, Vera, Grîlu, Ludmila coord., Repere ale educației interculturale, Chișinău,
2013.
Modul 2
 Comunicarea interculturală: specific, obstacole în realizarea educației
interculturale (stereotipiile, prejudecățile și discriminarea)
Familiarizarea studenților cu specificul comunicării interculturale și cu principalelele obstacole
ce stau în calea ei.
La finalul activității, studenții vor fi capabili să:
- precizeze specificul comunicării interculturale
- prezinte obstacolele ce stau în calea comunicării înterculturale
- descrie rolul Consiliului național pentru combaterea discriminării

- Concepte: cultură (niveluri de exprimare a diversității culturale, forme de
diversitate culturală, puralism cultural), multiculturalitate - educațe
multiculturală, interculturalism - educație interculturală, conduite
interculturale
- Politici europene și extraeuropene în domeniul interculturalității
- Declaraţia Principiilor Toleranţei Proclamată și semnată la 16 noiembrie 1995.

Statele Membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Stiinţă și
Cultură reunite de la 25 octombrie la 16 noiembrie 1995 la Paris cu ocazia
celei de a 28-a sesiuni a Conferinţei Generale

- Specificul comunicării interculturale
- Obstacole în comunicarea interculturală (stereotipii, prejudecăți, discriminare)
- Consiliul național pentru combaterea discriminării
„Comunicarea este cultura și cultura este comunicare” (Edward T. Hall)
Comunicarea interculturală reprezintă interacțiunea dintre indivizi ce aparțin unor culturi

diferite, o interacțiune ce se bazează pe deschidere, pe toleranță, pe acceptarea diferențelor. Pe de
altă parte, Constantin Cucoș definește comunicarea culturală drept „schimb sau tranzacţie valorică,
însoţită de înţelegerea semnificaţiilor adiacente, între persoane sau grupuri care fac parte din
culturi esenţialmente diferite”. Schimburile, continuă același autor, „se pot realiza la nivel ideatic,
verbal, nonverbal, comportamental, fizic, obiectual, organizaţional”, și, totodată, pot fi „implicite
sau explicite, inconştiente sau deliberate”23.
Expresia este destul de recentă, fiind utilizată pentru prima dată în 1959 de către antropologul
Edward T. Hall în lucrarea The Silent Language. Contribuțiile aduse de acesta studiului comunicării
interculturale au fost analizate și sintetizate de către Hummer:
- trecerea atenţiei de la o singură cultură la mai multe culturi
- aducerea conceptelor asupra culturii de la un nivel universal la un nivel
particular
- legarea culturii de procesul de comunicare
- aducerea în atenţie a rolului pe care cultura îl are în influenţarea comportamentului uman
- stabilirea unor concepte fundamentale în câmpul cercetării, cum ar fi: timp monocronic şi
policronic, context puternic şi slab24.
La început, comunicarea interculturală se dorea a fi orientată înspre scopuri practice,
respectiv se urmărea formarea personalului din mediul dipomatic, dezvoltarea competențelor
interculturale ale acestuia. Ulterior, predarea și instruirea în domeniu aveau să se extindă în
universități, iar primele cursuri și manuale au fost răspândite la scară largă în SUA anilor 70. În
23
C. Cucoș, loc. cit., p. 7.
24
Budeș Cristima Maria, O istorie a comunicării interculturale, 2007.
http://www.cmi.interculturel.org/files/no%201%20(3)%20%202007/budes_c_m_o_istorie_a_comunicarii_interculturale.
pdf. Adresă accesată în noiembrie 2017.
Europa, primele cursuri de comunicare interculturală au fost ținute în 1980, Universitatea din
Jyväskylä fiind unul dintre pionierii în doemniu25.
Comunicarea interculturală este un domeniu de studiu cu caracter interdisciplinar.
Principalele discipline academice implicate fiind psihologia, antropologia, sociologia ,
lingvistica și comunicarea. Scopul comunicării interculturale și contribuțiile principale ale
doemniilor respective sunt:
- percepție, interpretare, atribuire (psihologie, lingvistică, comunicare)
- comunicare verbală (lingvistică, comunicare)
- comunicare nonverbală (comunicare)
- stiluri de comunicare (lingvistică, comunicare)
- valori (psihologie, antropologie, sociologie)26.
În literatura de specialitate sunt prezentați mai mulți factori care influențează comunicarea
interculturală:
• Sistemele de valori (sunt bazate pe evoluția culturală și determină opțiunile individuale și de

grup, pot genera tensiuni sau conflicte imposibil de mediat)
• Limba (cunoașterea/necunoașterea limbii celui cu care interacționăm; semnificațiile
termenilor utilizați).
• Religia (percepția sacrului, sărbătorile religioase, influența religiei asupra bucătăriei,
practicilor zilnice etc, este un factor fundamental în comunicarea interculturală)
• Percepția asupra timpului
• Stilul de comunicare: există culturi în care gesturile care însoțesc comunicarea sunt de o
complexitate care reprezintă cheia decodificării mesajului verbal27.
Se pot adauga spațiul geografic care distanțează comunicarea interculturală (de pildă, ca
român e mai dificil să comunici cu persoane din Afica de Sud) și, foarte important, trecutul istoric
comun, natura acestor relații.
Ca în orice tip de comunicare, și în comunicarea interculturală intervin o serie de blocaje:
25
What is intercultural communication? University of Jyväskylä. https://moniviestin.jyu.fi/ohjelmat/hum/viesti/en/ics/2.
26
The Interdisciplinary Field of Intercultural Communication, University of Jyväskylä.
https://moniviestin.jyu.fi/ohjelmat/hum/viesti/en/ics/2. Adresă accesată în noiembrie 2017.
27
Ioan Cristian Băbuțău, Comunicare interculturală, Suport de curs, 2014.
Etnocentrismul – credința că valorile și modelele culturale ale propriului grup sunt
superioare celor ale altor grupuri28; o astfel de concepție blochează din start cooperarea dintre culturi,
instituind, mai degrabă, o atitudine concurențială sau chiar ruptura.
Stereotipiile – termen introdus de Walter Lippmann în dorința de a sublinia rigiditatea
concepțiilor noastre. Există mai multe definiții: formă de generalizare, reprezintă „o idee sau o
imagine preconcepută despre oameni sau grupuri formată în baza propriilor credințe sau
experiențe”29 (ex. nemții sunt deseori considerați ca fiind „eficienți”, „punctuali”, americanii,
„întreprinzători”, „curajoși”, „materialiști”, indienii, „sălbatici”, „cruzi”, francezii, „iubăreți”,
englezii, „flegmatici” etc.). „un ansamblu de convingeri împărtăşite vizavi de caracteristicile
personale, de trăsăturile de personalitate, dar şi de comportament, specifice unui grup de persoane”.
(Leyens, Yzerbyt & Schadron, 1994)30. Stereotipurile pot fi, așadar, pozitive, atrag atenția asupra
virtuților și se exprimă prin generalizări de genul „toți românii sunt buni și ospitalieri” sau, din
contră, negative, se concentrează pe defecte și le evidențiază prin expresii precum „toți românii fură
și consumă alcool”.
Ele constituie blocaje în comunicare deoarece ne pot induce o atitudine neadecvată în
legătură cu „alteritatea”. De aceea este importantă adoptarea unei atitudini tolerante, bazate de
deschidere și pe cooperare.
Studiile în domeniu ne arată că stereotipurile influențează atât modul în care asimilăm
informațiile noi, cât și modul în care ni le reamintim. Astfel, observatorii pot să perceapă selectiv
ceea ce convine concepțiilor lor stereotipizate, pot interpreta informațiile astfel încât acestea să
corespundă propriilor așteptări, le pot uita în mod selectiv și pot considera informațiile inconsistente
ca fiind excepții de la regulă31.
Stereotipurile pot fi împărțite în două mari categorii:
I. Stereotipuri culturale - se formează ca urmare a educaţiei, a influenţei culturale,
prin intermediul școlii, artei, literaturii, presei, muzicii, cinematografiei etc. Cele
mai frecvente stereotipuri transmise sunt cele legate de:
– vârstă: toţi adolescenţii iubesc rockul și nu respectă persoanele în etate
– sex: bărbaţii sunt puternici, femeile sunt slabe
28
29
Manual de comunicare interculturală, Celestin, 2010, p. 28.
30
Apud Vincent Yzerbyt, Georges Schadron, Stereotipuri și judectă socială, în Stereotipuri, discriminare și relații
intergrupuri (Richard Y. Bourhis, Jacques Philippe Leyens coord.), Polirom, 1994, p. 98.
31
Idem, p. 108.
– rasă: persoanele de culoare sunt mai puţin capabile
– religie: toţi indivizii care propovăduiesc islamul sunt teroriști
– profesie: toţi judecătorii iau mită
– naţionalitate: toate persoanele de etnie romă fură
– locuri: locuitorii din satul X sunt leneși
– lucruri: toate ceasurile elveţiene sunt perfecte
– clasă socială: elita este distantă, arogantă, falsă; săracii sunt lipsiţi de mândrie,
nemotivaţi pentru muncă, needucaţi, leneși
– gen: femeia este ascultătoare, emotivă, înclinată spre manifestări isterice,
guralivă, fără aptitudini pentru matematică și știinţele exacte; bărbatul este
curajos, deștept, competent32.
II. Stereotipuri personale - sunt propriile noastre convingeri, care depind de cantitatea
și calitatea informaţiilor pe care le deţinem despre un om sau altul, precum și de
statutul persoanei într-un grup33.
Indiferent de stereotip, acesta are mai multe caracteristici:
• simplificarea: reducerea întregului la una din părţile sale componente, prin reţinerea
selectivă și mai puţin fondată a însușirilor sale
• generalizarea: atribuirea caracteristicilor astfel obţinute tuturor membrilor grupului
• denaturarea: exagerări în apreciere34.
Ca parte a culturii, stereotipul se menţine prin trei procese:

• percepţia selectivă – observatorul reţine din mediul real doar aspectele conforme
cu stereotipul și le ignoră pe celelalte
• interpretarea selectivă a datelor în concordanţă cu elementele stereotipului: moldovenii
nu sunt uniţi; chiar și în străinătate nu manifestă solidaritate;
• confirmarea regulii prin excepţii: deși e femeie, a făcut faţă acestei sarcini, care cere o
minte analitică de bărbat35.
32
Repere ale educației interculturale, Chișinău, 2013, pp. 28-29.
33
Idem, p. 29.
34
Idem, p. 29.
35
Idem, p. 30.
a. Dați exemple de stereotipii atribuite de străini poporului român. Care credeți că sunt rațiunile ce au
stat la baza formării lor?
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
b. Notați în tabelul de mai jos trăsăturile pe care considerați că le au fiecare din categoriile expuse.
- Pe ce v-ați bazat atunci când ați atribuit fiecărei categorii câte o

trăsătură?_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
- Sunteți convinși că trăsăturile atribuite caracterizează toți reprezentanții categoriei
respective?________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Prejudecățile – păreri, idei preconcepute, de cele mai multe ori eronate, pe care și le face
cineva asupra unui lucru, adoptate, de regulă, fără cunoașterea directă a faptelor sau impuse prin
educație, societate36; „imagine negativă sau o predispoziție de a adopta un comportament negativ
față de un grup sau față de membrii acestui grup, bazată pe o generalizare eronată și rigidă”
(Allport); tipuri specifi ce de atitudini, caracterizate printr-o poziţionare relativ permanentă,
subiectivă (pozitivă sau negativă) faţă de anumite entităţi (grupuri, naţionalităţi, indivizi, instituţii)37.
Prejudecățile au trei componente de bază:
• cognitivă (ce gândim, opiniile) – în acest sens, stereotipurile reprezintă o componentă
cognitivă a fiecărei prejudecăţi
• emoţională (ce simţim și ce se referă la gândurile noastre)
• conotativă (ce facem ca răspuns la propriile sentimente și gânduri)38.
Cercetările din domeniu au arătat că prejudecățile își au originea în:

• excesul de autoritate
• tendinţa spre catalogare iraţională, concretizată în formularea de stereotipuri
• devalorizarea persoanelor minoritare39.
Combinate, acestea pot genera o multitudine de motive legate de apariţia prejudecăţilor:
• nevoia de a te simţi superior prin neglijarea altora
• teama de competiţie (pentru a obţine ceva, un loc de muncă, spre exemplu)
36
37 37
38
Idem, p. 31.
39
Ibidem.
• frustrarea generată de deţinerea unui statut social modest, care, pe termen lung, conduce la
ostilitate
• nivelul de educaţie care nu permite decât o înţelegere simplistă și stereotipă a realităţii;
• incapacitatea indivizilor de a se confrunta cu oameni necunoscuţi și situaţii marcate de
incertitudine;
• tendinţa spre conformare în raport cu credinţele și atitudinile dominante40.

Comentați următoarul citat: „Prejudecata este părere fără judecată” (Voltaire).
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
Literatura de specialitate oferă câteva recomandări pentru eliminarea stereotipurilor și a

prejudecăților:
• Faceţi distincţia între fapte (ceea ce se întâmplă) și opinii (interpretarea acestor fapte)!
• Etichetele nu sunt adevăruri absolute. Acestea trebuie luate în consideraţie doar ca ipoteze
40
Ibidem.
pentru explicarea comportamentului cuiva, care necesită a fi schimbat/corectat!
• Abţineţi-vă să trageţi concluzii „finale” și să etichetaţi orice comportament!
• Aveţi curajul să răspundeţi la întrebările copiilor!
• Promovaţi atitudini pozitive faţă de diferenţe!41
Discriminarea
Potrivit DEX, a discrimina înseamnă „a separa”, „a face deosebire”, „a face distincție”, „a
lipsi de egalitate în drepturi”, „a limita drepturile unei persoane sau unei categorii de indivizi”.
Așadar, prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta pe baza
criteriilor prevazute de legislatia in vigoare.
Criterii stabilite de legislația românească

o Rasă
o Naționalitate
o Etnie
o Limbă
o Religie
o Categorie socială
o Convingeri
o Sex
o Orientare sexuală
o Vârstă
o Handicap
o Boală cronică necontagioasă
o Infectare HIV
o Apartenență la o categorie defavorizată
precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlaturarea recunoașterii,
folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale
sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice
alte domenii ale vieții publice.
41
Idem, p. 34.
Dați câte un exemplu pentru următoarele forme de discriminare: rasială, etnică, religioasă, pe
criterii de vărstă.
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
Forme de discriminare
I. Discriminare directă - apare atunci când tratamentul diferențiat este generat în mod
intenționat.
II. Discriminare indirectă - survine atunci când o prevedere, o practică, un criteriu
aparent neutru dezavantajează anumite persoane.
III. Discriminare multiplă - o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat,
într-o situație egală, pe baza a două sau mai multe criterii de discriminare, cumulativ.
IV. Hărțuirea – orice comportament ce duce la crearea unui cadru intimidant, ostil,
degradant ori ofensiv, pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie etc.
V. Victimizarea – orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în
instanță sau la instituțiile competente, cu privire la încălcarea principiului
tratamentului egal și al nediscriminării.
VI. Dispoziția de a discrimina – reprezintă un ordin primit de o persoană sau un grup de
persoane de la o altă persoană sau grup de persoane pentru a discrimina42.
Proiecție video:
Urmăriți filmul O clasă divizată (Experimentul ochi albaștri-ochi căprui) și răspundeți la
următoarele întrebări:
Unde s-a desfășurat experimentul și care au fost rațiunile ce au stat la baza sa?
În ce a constat acesta și care au fost etapele de aplicare?
La ce concluzii au ajuns cei care l-au organizat?
Consiliul național pentru combaterea discriminării (CNCD)
A fost înființat în urma adoptării Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 și a Hotărârii

Guvernului nr. 1194/2001 și și-a început activitatea în luna august a anului 2002.
CNCD este o unitate de stat autonomă, sub control parlamentar, care garantează în România
respectarea și aplicarea principiului nediscriminării.
Atribuțiile CNCD
 Prevenirea faptelor de discriminare prin realizarea de campanii de informare, de

constientizare privind drepturile omului, efectele discriminarii, principiul egalitatii,
cursuri de formare, de informare, proiecte si programe la nivel local, regional si
national, realizarea de studii, rapoarte etc
 Medierea faptelor de discriminare a partilor implicate in cazul de discriminare, in
prezenta reprezentantilor Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.
42
http://cncd.org.ro/formele-discriminarii.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii urmareste reducerea si eliminarea
faptelor de discriminare si nicidecum sa aplice amenzi.
 Investigarea, constatarea si sanctionarea faptelor de discriminare. Pentru analizarea
cat mai corecta a cazurilor si pentru luarea deciziilor in cazul petitiilor primite sau
autosesizarilor, Colegiul Director dispune de masuri pentru a investiga cazurile, in
urma carora acesta constata existenta sau nu a faptei de discriminare si dupa caz,
sanctionarea acesteia.
 Monitorizarea cazurilor de discriminare in urma constatarii unor cazuri de
discriminare de catre CNCD, prin supravegherea ulterioara a partilor implicate.
 Acordarea de asistenta de specialitate victimelor discriminarii prin explicarea
legislatiei celor interesati de catre consilierii juridici ai CNCD, prin indrumarea
asistata in ceea ce priveste activitatea de depunere a petitiei si informatii suplimentare
ce decurg din aceasta procedura43.

Consultați sit-ul Consiliului național pentru combaterea discriminării și stabiliți pașii pe care
trebuie să-i urmeze o persoană vătămată în depunerea unui denunț. Arătați, totodată, care sunt
sancțiunile pentru faptele de discriminare.
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
43
http://cncd.org.ro/home.
 Sumar
În acest modul sunt prezentate următoarele informații și concepte:
- Caracteristicile comunicării interculturale
- Obstacolele comunicării interculturale (etnocentrismul, stereotipiile, prejudecățile,
discriminarea)
- Consiliul național pentru combaterea discriminării (rol, atribuții)

Tema de control 1: Rezolvarea sarcinilor de lucru din cadrul modulelor 1 și 2.
Sarcina de lucru 2.1: a. Dați exemple de stereotipii atribuite de străini poporului
român. Care credeți că sunt rațiunile ce au stat la baza formării lor?
b. Notați în tabelul de mai jos trăsăturile pe care considerați că
le au fiecare din categoriile expuse.
Pe ce v-ați bazat atunci când ați atribuit fiecărei categorii câte

o trăsătură?
Sarcina de lucru 2.2: Comentați următoarul citat: „Prejudecata este părere fără
judecată” (Voltaire)
Sarcina de lucru 2.3: Dați câte un exemplu pentru următoarele forme de
discriminare: rasială, etnică, religioasă, pe criterii de vărstă.
Sarcina de lucru 2.4: Consultați sit-ul Consiliului național pentru combaterea
discriminării și stabiliți pașii pe care trebuie să-i urmeze o persoană vătămată în
depunerea unui denunț. Arătași, totodată, care sunt sancțiunile pentru faptele de
discriminare.
2. Băbuțău, Ioan Cristian Comunicare interculturală, Suport de curs, 2014.
3. Budeș, Cristina Maria, O istorie a comunicării interculturale, 2007.
http://www.cmi.interculturel.org/files/no%201%20(3)%20%202007/budes_c_m_o_istorie_a_
comunicarii_interculturale.pdf. Adresă accesată în noiembrie 2017.
4. Cerlat, Raisa Educația interculturală în societatea contemporană: obiective și dimensiuni, în
Revista de Etnologie și Culturologie, nr. 11-12, 2012.
5. Chiriac, Argentina Conceptualizarea Educației interculturale în contextul învățământului
superior, Teză de doctorat, coord. Prof. dr. Guțu Vladimir, Chișinău, 2012.
7. Educația civică în Europa, Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual si Cultură, 2012.
http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/thematic_reports/139RO.pdf Adresă
8. Formele discriminării, Consiliul național pentru combaterea discriminării,
http://cncd.org.ro/formele-discriminarii. Adresă accesată în noiembrie 2017.
9. The Interdisciplinary Field of Intercultural Communication, University of Jyväskylä,
10. Odrida Sniatowschi, Magda Manual de comunicare interculturală, Celestin, 2010.
11. Mateiu, S.; Puiu, C.; Puiu, V. Abordări, intersecții și interferențe culturale.
http://utm.md/meridian/2013/MI_1_2013/9_Art_Puiu_V.pdf. Adresă accesată în noiembrie
2017.
12. Nedelcu, Anca Fundamente ale educaţiei interculturale, Editura Polirom, Iaşi.
13. Yzerbyt, Vincent; Schadron, Georges Stereotipuri și judectă socială, în Stereotipuri,
discriminare și relații intergrupuri (Richard Y. Bourhis, Jacques Philippe Leyens coord.),
Polirom, 1994.
14. What is intercultural communication? University of Jyväskylä,
Modul 3
 Interculturalitatea în România: istoric, educația interculturală în

școală, forme și metodologii de realizare a educației interculturale,
activități didactice în sprijinul educației interculturale
Familiarizarea studenților cu problema interculturalității și a educației interculturale în
România.
La finalul activității, studenții vor fi capabili să:
- prezinte inițiativele românești în domeniul educației interculturale

- precizeze finalitățile Educației interculturale în învățământul gimnazial și
liceal
- descrie activități didactice recomandate în predarea educației multiculturale și
interculturale
- identifice strategia didactică indicată în predarea unor conținuturi de Educație
interculturală
- argumenteze importanța studierii Educației interculturale în școlile din
România

- Specificul comunicării interculturale
- Obstacole în realizarea educației interculturale (etnocentrismul, stereotipiile,
prejudecățile, discriminarea)
- Consiliul național pentru combaterea discriminării

- Educația interculturală în învățământul românesc
- Ordinul MEN nr. 1529 privind dezvoltarea problematicii diversității în
curriculum național
- Educația interculturală în gimnaziu și liceu – competențe generale, competențe
specifice, conținuturi, valori și atitudini, exemple ale unor activități de
învățare.
- Metode didactice recomandate în predarea Educației interculturale

Conviețuirea mutietnică și multiculturală este, fără nici o îndoială, o caracteristică a istoriei
poporului nostru. De pildă, în Transilvania, la 1850 trăiau, alături de români (59,5%), în proporții
mai mult sau mai puțin semnificative, și maghiari (26%), germani (9,3%), țigani (3,8%), armeni
(0,4%) și evrei (0,8%)44. Iar pentru România Mică datele sunt și mai elocvente. În anul 1899,
recensămintele îi menționează, pe lângă români, și pe greci, pe turci, pe germani, pe maghiari, pe
bulgari, pe francezi, pe italieni, pe ruși, pe sârbi și pe evrei45. În prezent, recensămintele din 2002 și
2011 identifică peste 20 de etnii conlocuitoare dintre care îi amintim pe maghiari, pe romi, pe
ucraineni, pe germani, pe rușii lipoveni, pe turci, pe tătari, pe sârbi, pe slovaci, pe bulgari, pe croați,
pe greci, pe evrei, pe cehi, pe polonezi, pe italieni, pe chinezi, pe armeni, pe ceangăi și pe
macedoneni46.
Cu toate acestea, preocupările pentru educație interculturală sunt destul de recente, afirmându-
se doar după 1989, atunci când minoritățile etnice au avut un rol activ în afirmarea propriei lor
identități culturale. În domeniul educației, un moment decisiv a fost anul 1995 și adoptarea noii legi a
învățământului (Legea 84/1995), lege ce stipula foarte clar: „Art. 8 (1) Invatamantul de toate
gradele se desfasoara in limba romana. Acesta se desfasoara, in conditiile prezentei legi, si in
limbile minoritatilor nationale, precum si in limbi de circulatie internationala. (2) In fiecare
localitate se organizeaza si functioneaza unitati, clase sau formatii de studiu cu limba de predare
romana si, dupa caz, cu predarea in limbile minoritatilor nationale ori se asigura scolarizarea in
limba materna in cea mai apropiata localitate in care este posibil” (Legea 84/1995). Paralel cu
această reglementare, se înființează în cadrul MEN un departament destinat învățământului în limbile
minorităților naționale și, totodată, se înființează o rețea de unități școlare și secții cu predare în
limbile maghiară și germană47. Ulterior, Legea 1/2011 avea să reafirme aceste reglementări — art. 10
44
Manual multifuncțional de istorie modernă a României, PUC, 1998, p. 155.
45
Idem, p. 124.
46
https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunit%C4%83%C8%9Bi_etnice_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia. Adresă accesată în
noiembrie 2017.
47
Ana Ivasiuc, Maria Koreck, Roberta Kővári, Educația intercultural: de la teorie la practică, noiembrie, 2010, p. 23.
http://www.agentiaimpreuna.ro/uploads/educatia%20interculturala.pdf. Adresă accesată în noiembrie 2017.
— și, concomitent, enumeră principiile care guvernează învățământul românesc, dintre care amintim
următoarele: principiul „echității”, în conformitate cu care „accesul la învățare se realizează fără
discriminare”, „principiul garantării identităţii culturale a tuturor cetăţenilor români şi dialogului
intercultural”, „principiul recunoaşterii şi garantării drepturilor persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice,
culturale, lingvistice şi religioase”, „principiul asigurării egalităţii de şanse”, „principiul libertăţii
de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice” și „principiul
incluziunii sociale” (Legea 1/2011, art. 3).
Ideea promovării interculturalismului în educație se manifestă abia spre sfârșitul anilor 90, un
important rol avându-l Institutul intercultural din Timișoara48. Înființat în anul 1992, institutul a
implementat, la nivel local, regional, naţional sau internaţional, în calitate de coordonator sau
partener, peste 50 de proiecte pilot, în majoritatea lor legate de educaţia interculturală, cu suportul
financiar al Consiliului Europei, al Comisiei Europene (Socrates, Leonardo, Phare), precum şi al
altor finanţatori din Europa şi S.U.A. Totodată, a publicat, ca rezultat al diferitelor proiecte, peste 30
de volume, în limbile română, franceză, engleză, spaniolă, slovacă si maghiară, precum si versiunile
în limba română ale unor publicatii ale Consiliului Europei, dintre care amintim: Pledoarie pentru
intercultural, de Antonio Perotti, Toţi diferiţi, toţi egali - pachet educaţional, şi REPERE - Manual
de educaţie pentru drepturile omului cu tineri, ultimele două elaborate de Direcţia de Tineret a
Consiliului Europei49.
Introducerea tematicii diversității în curricula obligatorie a avut loc în 2007, prin Ordinul MEN
nr. 1529. Un an mai târziu, în 2008, Educația interculturală avea să devină disciplină opțională în
învățământul gimnazial fiindu-i alocate 1 oră/săptămână50, iar, ulterior, aceasta a fost introdusă
înclusiv în învățământul liceal, tot în aceste condiții — disciplină opțională, 1 oră/săptămână.
La nivelul învățământului primar, educația interculturală se realizează prin intermediul orelor
de literatură, de istorie, de geografie și, evident, de educație civică. Istoria, de pildă, prin noua
programă, adoptată prin OMEN nr. 5003/02.12.2014, stabilește drept competență generală
„Formarea imaginii pozitive despre sine și despre ceilalți” și, în acest sens, sunt incluse conținuturi
precum „Comunități ale minorităților pe teritoriul de azi al României”, „Popoare de ieri și de azi:
localizare pe hartă, ocupații, tradiții, obiceiuri, sărbători”, „Transilvania – spațiu multietnic”,
48
Ibidem.
49
http://www.intercultural.ro/pages.php?d=1&idc=6.
50
Ana Ivasiuc, Maria Koreck, Roberta Kővári, op. cit., p. 24.
„monumente reprezentative ale comunităților etnice din România”51. Educația civică, la rândul ei,
își stabilește ca finalitate integrarea copiilor în comunitate: alfabetizarea moral-civică a copiilor,
dezvoltarea unor atitudini pozitive față de propria persoană și față de ceilalți, valorificarea
experienței specifice vârstei, prin accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale asociate celei
cognitive, inițierea elevilor în practicarea unui comportament moral-civic într-o societate
democratică – un comportament activ, liber, responsabil, tolerant, deschis, comunicativ, reflexiv,
autoevaluativ52.
Lectură suplimentară:
ORDIN
privind dezvoltarea problematicii diversității
în curriculumul național
Având în vedere Legea nr. 33/1995, privind ratificarea Convenției-cadru a Consiliului Europei
pentru protecția minorităților naționale,
Având în vedere Directiva nr. 2000/43/CE a Uniunii Europene, cu privire la implementarea
principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea lor rasială sau etnică,
Având în vedere Recomandarea 1283/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind
istoria şi învățarea istoriei,
În conformitate cu prevederile Constituției României,
În baza prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi ompletările
ulterioare,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcționarea Ministerului
Educației, Cercetării şi Tineretului,
Ministrul Educației, Cercetării şi Tineretului emite următorul ordin
51
Programa școlară de Istorie, clasa a IV-a, București, 2014.
52
Programa școlară de Educație civică clasele a III-a și a IV-a, București, 2014.
Art. 1. În scopul formării elevilor pentru o societate caracterizată prin diversitate culturală, politicile
curriculare vor promova valorificarea şi dezvoltarea, în cadrul curriculumului național, a aspectelor
referitoare la diversitatea culturală (etnică, lingvistică, religioasă etc.).
Art. 2. (1) În documentele curriculare – planuri-cadru, programe şcolare, manuale şcolare, auxiliare
curriculare – autorii vor include aspectele referitoare la diversitatea culturală (etnică, lingvistică,
religioasă etc.), în funcție de specificul domeniilor disciplinare.
(2) În programele şcolare vor fi incluse, în funcție de specificul domeniilor disciplinare, obiective-
cadru, obiective de referință, competențe generale, competențe specifice, teme/conținuturi ale
învățării, activități de învățare, valori şi atitudini referitoare la diversitatea culturală - etnică,
lingvistică, religioasă etc.
(3) În învățământul gimnazial şi în cel liceal, în programa pentru disciplina Istorie, va fi abordată
problematica istoriei tuturor minorităților din România.
Art. 3. Direcția Generală Management Învățământ Preuniversitar, Direcția Generală Învățământ în
Limbile Minorităților şi Relația cu Parlamentul şi Centrul Național pentru Curriculum şi Evaluare în
Învățământul Preuniversitar vor contribui la elaborarea unor oferte centrale de cursuri opționale
pentru gimnaziu şi pentru liceu, cum ar fi Istoria şi tradițiile minorităȚilor din România, Educație
interculturală etc.
Art. 4. Instrumentele de evaluare a manualelor şcolare şi a auxiliarelor curriculare vor prevedea
criterii specifice pentru evaluarea aspectelor referitoare la diversitate /alteritate.
Art. 5. (1) Direcțiile de specialitate ale ministerului, instituțiile subordonate acestuia, cu atribuții în
implementarea curriculumului şi în formarea cadrelor didactice, vor elabora materiale suport cu rol
de orientare a cadrelor didactice în aplicarea în procesul didactic a problematicii diversității culturale
prevăzute în curriculumul național – obiective, competențe, conținuturi, activități de învățare,
atitudini pozitive referitoare la diversitatea culturală (etnică, lingvistică, religioasă etc.)
(2) Direcțiile de specialitate ale ministerului, instituțiile subordonate acestuia, cu atribuții în
implementarea curriculumului şi în formarea cadrelor didactice, Casele Corpului Didactic vor
asigura introducerea, în cadrul cursurilor de abilitare curriculară şi al altor cursuri de formare, a unor
teme specifice referitoare la diversitatea culturală (etnică, lingvistică, religioasă etc.)
(3) Direcțiile de specialitate ale ministerului, instituțiile subordonate acestuia, cu atribuții în
implementarea curriculumului şi în formarea cadrelor didactice, vor căuta resursele şi partenerii
necesari pentru a asigura formarea cadrelor didactice în vederea promovării, cunoaşterii şi acceptării
diversității/alterității.
Art. 6. Direcția Generală Management Învățământ Preuniversitar, Direcția Generală Învățământ în
Limbile Minorităților şi Relația cu Parlamentul, Centrul Național pentru Curriculum şi Evaluare în
Învățământul Preuniversitar, inspectoratele şcolare şi unitățile de învățământ preuniversitar duc la
îndeplinire prevederile prezentului ordin.
MINISTRU,
Cristian Mihai Adomniței
Bucureşti
Nr. 1529
Data: 18.07.2007
Educația interculturală în gimnaziu și liceu (Curriculum la decizia școlii)
În redactarea prgramelor școlare de educație interculturală pentru gimnaziu și liceu s-a ținut
cont de prevederile legislației românești în domeniul educației, dar și de recomandările formulate în
documente internaționale precum:
 Planul de lucru pentru implementarea obiectivelor sistemelor educaţionale şi de formare

profesională din Europa pentru perioada 2001 – 2010, ratificat de Consiliul Europei
(Barcelona, 2002)
 Declaraţia Miniştrilor Europeni ai Educaţiei şi Formării Profesionale şi a Comisiei Europene,
adoptată la Copenhaga, 29-30 noiembrie 2002, privind întărirea cooperării europene în
domeniul formării profesionale – „Declaraţia de la Copenhaga”
 Cartea albă privind dialogul intercultural, Trăind împreună egali în demnitate, adoptată de
Consiliul Europei (Strasbourg, 2008)
 Declaraţia Miniştrilor Europeni ai Culturii privind dialogul intercultural şi prevenirea
conflictelor (Opatija, Croaţia, 2003)
 Declaraţia Principiilor Toleranţei adoptată de statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor
Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (Paris, 1995).
Programele școlare menționează finalitățile studierii Educației interculturale în învățământul

preuniversitar:
- pregătirea tinerilor pentru deschidere spre dimensiunea interculturală a existenţei lor
- formarea tinerilor ca persoane capabile să aprecieze diferite culturi care convieţuiesc
într-o societate interculturală, să respecte şi să valorizeze pozitiv diferenţele culturale
- dezvoltarea capacităţii elevilor de a comunica, de a cooperara şi de a interacţiona cu
persoane care aparţin diferitelor culturi, de a recunoaşte diversitatea în diferitele ei forme
- dezvoltarea deprinderilor de participare a tinerilor la îmbogăţirea vieţii comunitare,
prin schimbul de elemente identitare, prin dialog şi implicare socială
- promovarea activă a valorilor sociale şi individuale (respect, solidaritate, cooperare,
echitate, toleranţă, onestitate, onoare, responsabilitate, spirit civic etc.), pentru evitarea
formării unor reprezentări eronate a diferenţelor dintre etnii, rase, culturi, genuri, confesiuni,
categorii sociale, grupuri profesionale etc.
Competențele generale ale Educației interculturale în programele de gimnaziu și de liceu
1. Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea demersurilor de

cunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente, procese din viaţa reală
2. Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor situaţii problemă, precum
şi în analizarea posibilităţilor personale de dezvoltare
3. Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice, în cadrul diferitelor
grupuri
4. Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat unei lumi în schimbare
5. Participarea la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor comunităţii
Competențe specifice și conținuturi pentru gimnaziu
Competențe specifice Conținuturi

1.1. Utilizarea corectă a termenilor specifici Societatea multiculturală şi societatea
educaţiei interculturale interculturală
2.1. Compararea relaţiilor dintre persoane, specifice - Trăsături ale societăţii contemporane.
societăţii multiculturale şi societăţii interculturale Diversitatea culturală
3.1. Cooperarea cu ceilalţi pentru exemplificarea - Raportul „eu” – „ceilalţi”, „noi” –
unor tradiţii, obiceiuri ale diferitelor minorităţi „ceilalţi” în societatea multiculturală şi în
culturale societatea interculturală
4.1. Respectarea, din perspectiva interculturalităţii, - Stiluri de viaţă, tradiţii, obiceiuri ale
a diferenţelor dintre persoanele care aparţin unor diferitelor minorităţi culturale
culturi diferite
1.2. Identificarea principiilor şi valorilor specifice Principii şi valori ale societăţii
societăţii interculturale interculturale
2.2. Explicarea unor forme de abatere de la valorile - Principiile unei societăţi interculturale
societăţii interculturale (dezvoltarea identităţii culturale proprii,
3.2. Analizarea în echipă a unor modalităţi de acceptarea şi respectarea diversităţii,
combatere, din perspectiva interculturalităţii, a dialogul intercultural, valorizarea pozitivă
atitudinilor şi acţiunilor intolerante din şcoală, a diferenţelor, tratamentul egal al
familie persoanelor, promovarea incluziunii
şi din grupul de prieteni sociale)
4.2. Manifestarea unei atitudini tolerante faţă de - Valorile societăţii interculturale
opiniile persoanelor care aparţin unor culturi (toleranţă, solidaritate, respect faţă de
diferite diversitate)
- Abateri de la valorile societăţii
interculturale:
- forme de intoleranţă (discriminare,
segregare, rasism, xenofobie etc.)
- manifestări şi efecte ale lipsei de
solidaritate (marginalizare,
excludere, izolare)
1.3. Identificarea trăsăturilor specifice persoanei în Persoana şi societatea interculturală
societatea interculturală - Identitatea culturală proprie, identitatea
2.3. Explicarea specificului comunicării culturală a celorlalţi; respectul faţă de sine
interculturale şi faţă de ceilalţi
3.3. Analizarea în echipă a unor bariere care se pot - Trăsături ale persoanei în societatea
manifesta în comunicarea interculturală interculturală (spirit deschis, flexibilitate,
4.3. Manifestarea unei atitudini pozitive faţă de sine cooperare, abilităţi comunicaţionale şi
şi faţă de ceilalţi, faţă de identitatea culturală relaţionale)
proprie şi faţă de identitatea celor care aparţin unor - Comunicarea interculturală:
culturi diferite - specificul comunicării interculturale;
5.1. Demonstrarea disponibilităţii de a depăşi - bariere ale comunicării interculturale
obstacole posibile în cadrul comunicării (stereotipuri şi prejudecăţi)
interculturale - reguli şi principii etice pentru
facilitarea comunicării interculturale
1.4. Recunoaşterea necesităţii dialogului dintre Educaţia interculturală ca dialog al
culturi în cadrul unei societăţi interculturale culturilor
2.4. Explicarea relaţiei dintre educaţia interculturală - Dialogul între culturi – element
şi educaţia privind drepturile omului fundamental al convieţuirii sociale
3.4. Rezolvarea în echipă a unor sarcini de lucru - Educaţia interculturală – educaţia
referitoare la viaţa într-o societate interculturală privind
4.4. Proiectarea unui comportament care drepturile omului
încurajează interculturalitatea şi integrarea socială - Educaţie interculturală, incluziune
5.2. Participarea la rezolvarea problemelor socială şi
comunităţii, prin utilizarea capacităţii de empatie coeziune socială
culturală în relaţiile cu persoane aparţinând unor
culturi diferite
Competențe specifice și conținuturi pentru liceu
Competențe Conținuturi
1.1. Utilizarea corectă a termenilor specifici Diversitatea socială şi cultura diversităţii
educaţiei interculturale - Diversitate şi multiperspectivitate
2.1. Compararea aspectelor legate de - Cultură, contracultură, subcultură
relaţionare şi de comunicare specifice - Procese culturale: enculturaţia, aculturaţia,
societăţii multiculturale şi societăţii deculturaţia
interculturale - Societatea multiculturală şi societatea
2.2. Explicarea diferenţelor dintre cultură, interculturală
contracultură şi subcultură
2.3. Explicarea specificului procesului de
construcţie a identităţii în context
multicultural
3.1. Exemplificarea, prin lucru în echipă, a
fenomenelor de enculturaţie, aculturaţie,
deculturaţie
4.1. Manifestarea unei atitudini pozitive faţă
de identitatea culturală a persoanelor care
aparţin unor culturi diferite
5.1. Participarea la luarea deciziilor în şcoală,
familie şi în grupul de prieteni, prin luarea în
considerare a unor perspective diferite
2.4. Analizarea unor modalităţi de raportare, Educaţia pentru interculturalitate: Să
individuală şi instituţională, la diversitate învăţăm să trăim împreună
3.2. Cooperarea cu ceilalţi pentru analizarea Diversitate şi democraţie
unor modalităţi de combatere a atitudinilor Intoleranţă versus toleranţă
intolerante din şcoală, familie şi din grupul de - Discriminarea la nivel personal/instituţional
prieteni (discriminarea pozitivă şi negativă, intoleranţa,
4.2. Proiectarea unui comportament care xenofobia, rasismul, antisemitismul, segregaţia/
încurajează interculturalitatea şi participarea apartheidul)
socială - Managementul conflictelor
5.2. Aplicarea unor strategii pentru abordarea - Interculturalitate, participare şi coeziune socială
nonviolentă a conflictelor
1.2. Identificarea etapelor unui proiect Proiectul educaţional intercultural
educaţional intercultural -ƒ Componentele şi etapele unui proiect
3.3. Elaborarea, în echipă, a unui proiect educaţional intercultural (proiectare,
intercultural pentru rezolvarea unor implementare, monitorizare şi evaluare, elemente
probleme cu caracter intercultural de follow up)
4.3. Dezvoltarea unor deprinderi legate de -ƒ Elaborarea şi derularea/simularea derulării
viaţa într-o societate interculturală, prin unui proiect intercultural
derularea/simularea derulării unui proiect - Elaborarea fişei de proiect
intercultural
5.3. Participarea, prin derularea/simularea - Derularea proiectului propus/simularea
derulării unui proiect intercultural, la derulării proiectului propus
rezolvarea problemelor comunităţii şi la - Evaluarea proiectului propus
promovarea dialogului intercultural
Prin formarea competențelor generale și specifice expuse mai sus se urmărește promovarea
unor valori și atitudini precum:
o valorizarea pozitivă a diferenţelor culturale
o atitudine pozitivă faţă de persoane şi grupuri care aparţin unor culturi diferite, care
susţin valori, opinii şi credinţe diferite
o respect faţă de identitatea culturală proprie şi faţă de identitatea culturală a celorlalţi;
o respect faţă de demnitatea şi drepturile omului
o toleranţă şi înţelegere
o rezolvare paşnică a conflictelor
o empatie culturală
o spirit civic
o disponibilitate pentru dialogul intercultural şi pentru cooperare
Din punct de vedere metodologic, programele școlare recomandă utilizarea strategiilor

didactice moderne care să ducă la dezvoltarea capacității de comunicare a elevilor, la manifestarea
unui spiritului critic, tolerant, deschis către recunoașterea valorilor, a modurilor de viață ale altor
culturi, către experimentarea diversității culturale. Concret, sunt menționate metode precum
învățarea prin descoperire, învățarea problematizată, învățarea prin cooperare, studiul de caz,
simularea, jocul de rol bazat pe empatie.
Totodată, sunt oferite câteva exemple ale unor activități de învățare în gimanziu:
- exerciţii de descoperire şi de clarificare, în contexte relevante, a înţelesului unor
termeni specifici domeniului (realizarea unui „dicţionar al educaţiei interculturale”/„dicţionar
al toleranţei”);
- exerciţii de completare/de continuare a unui text, de comentare a unor
afirmaţii/enunţuri referitoare la diferite aspecte privind interculturalitatea etc.;
- exerciţii de elaborare de enunţuri, utilizând termeni-cheie, specifici educaţiei
interculturale; formularea de opinii personale;
- lecturi ale unor texte care, prin conţinut, pot fi valorificate din punctul de vedere al
educaţiei interculturale;
- exemplificarea unor situaţii care implică toleranţă/intoleranţă;
- studii de caz privind manifestări de intoleranţă, discriminare, excludere la nivelul
persoanelor/al societăţii;
- discuţii pe teme ca: „Avem nevoie de toleranţă în societate?”, „Diversitatea este un
rău sau un bine?”;
- discutarea unor cazuri preluate din mass-media, referitoare la modul de convieţuire al
unor comunităţi culturale diferite;
- discuţii pe marginea unor cazuri controversate;
- simularea unor situaţii de integrare a unor persoane aparţinând unor culturi diferite, de
mediere a unui conflict intercultural etc.;
- realizarea unui portofoliu de educaţie interculturală pe teme ca: „Toleranţă versus
intoleranţă în societatea contemporană”, „Identitate, diferenţă şi cetăţenie activă”, „Împreună
în diversitate”/„Unitate în diversitate” etc.;
- activităţi de prezentare şi de confruntare, cu referire la situaţii date, a unor puncte de
vedere diferite;
- prezentarea şi discutarea unor informaţii din mai multe perspective, pentru a stimula
conştiinţa diversităţii şi a unităţii prin diversitate;
- discutarea unor cazuri (reale sau imaginare) de conflicte valorice;
- rezolvarea unor probleme prin colaborare;
- acţiuni de tipul „Împreună, pentru o lume fără discriminare!”, „Să învăţăm să trăim
împreună!”, „Să ne prezentăm cultura şi să cunoaştem alte culturi!”, „Aşa da, aşa nu, în
susţinerea unui dialog intercultural” etc.;
- realizarea de proiecte privind educaţia interculturală, pe teme negociate între elevi şi
profesor (de exemplu „Diversitate şi cetăţenie activă”, „Tinerii împotriva intoleranţei”);
- celebrarea „Zilei drepturilor copilului” (20 noiembrie), a „Zilei drepturilor omului”
(10 decembrie), a „Zilei internaţionale a toleranţei” (16 noiembrie), a „Zilei Minorităţilor
Naţionale” (18 decembrie) prin concursuri, expoziţii, postere, dezbateri sau prin realizarea de
portofolii pe teme specifice educaţiei interculturale.
În completarea celor de mai sus, amintim și tipurile de activități sugerate de Rey Micheline
într-un studiu tipărit în anul 1999 (cf. Constantin Cucoș):
- invitarea în şcoală sau în mediul educativ a unor persoane avizate din exterior; aceste contacte
vor fi cu atât mai benefice şi mai instructive dacă invitaţii reprezintă puncte de vedere diferite, medii
sociale şi culturi diferite
- utilizarea bibliotecilor, a centrelor de documentare audio-vizuale prezente în şcoală sau în
comunitate sau chiar a unor bibliobuze, circulând dintr-o localitate în alta. Aceste centre vor trebui să
dispună de lucrări care să răspundă obiectivelor educaţiei interculturale: lucrări prezentând drepturile
omului şi libertăţi fundamentale accesibile diferitelor grupe de vârstă, documentaţii asupra condiţiilor
unei dezvoltări durabile şi asupra mediului înconjurător, expuneri ale unor evenimente istorice sau
contemporane, invitând la reflecţie asupra problemelor supraînarmării, rasismului şi excluderii
minorităţilor etnice, naţionale sau religioase, documente capabile de a combate teoriile care vin să se
opună înţelegerii internaţionale şi interculturale, documente în diferite limbi (există din ce în ce mai
multe cărţi bilingve pentru copii), documente şi jocuri cu referiri la diferite culturi, mai ales (dar nu
exclusiv) cele care sunt reprezentate în comunitate
- utilizarea noilor tehnologii ale comunicării (teleînvăţarea, televiziunea educativă, cărţile -
casetă), care permit accesul la educaţia continuă a unor noi categorii sociale şi constituie o cale de
tranziţie spre o altă formă de educaţie
- utilizarea de reviste care pot să suplinească materialul pedagogic, frecventă în ţările în curs de
dezvoltare
- participarea la evenimentele culturale şi sărbătorile locale, la diversele activităţi care sunt
propuse, vizitarea de muzee şi expoziţii
- antrenarea în activităţile muzicale şi corale. Cântecul constituie un mijloc de participare şi de
dezvoltare a unei culturi a păcii
- studiul aportului reciproc al culturilor, care se poate realiza şi în afara unor evenimente
culturale specifice. Ca şi muzica, arhitectura, artele plastice şi motivele lor decorative, operele
literare, ştiinţele oferă ocazii remarcabile de a ilustra legăturile existente între est şi vest, între nord şi
sud
- organizarea de întâlniri între persoane de culturi diferite, ca ocazii de stabilire a unor noi
relaţii de prietenie
- reacţia la evenimentele politice locale şi internaţionale. Dramele (războaie, foamete sau
catastrofe ecologice) sau injustiţiile (acte rasiste, respingerea cererii de război etc.) care se petrec zi
de zi în întreaga lume şi cu care tinerii sunt confruntaţi, mai ales, prin televiziune, nu îi lasă
indiferenţi
- înfrăţirile, care oferă o ocazie concretă a schimbului şi solidarităţii. Ele se pot realiza între
clase ale aceleaşi şcoli, pentru a iniţia contacte pozitive între grupuri, ca şi între clase din alte regiuni
lingvistice sau chiar din alte ţări
- corespondenţa şcolară, care poate fi realizată deja de către toţi copiii prin schimburi de
desene, de casete audio sau video. Noile tehnologii facilitează diferite forme de schimb
- colaborarea cu asociaţiile locale sau internaţionale, mai ales cu diverse asociaţii
nonguvernamentale ale căror obiective sunt în relaţie cu înţelegerea internaţională şi educaţia
interculturală, cu drepturile omului şi emanciparea grupurilor minoritare, pacea, dezvoltarea şi
protecţia mediului
- vizitele, cursurile, zilele sau săptămânile de studiu centrate pe un aspect anume (mediul
înconjurător, arhitectura, artizanat, limbi);
- participarea la activităţile propuse de unele organisme53.
Sarcină de lucru 3.1: Descrieți strategia didactică pe care dvs. o considerați potrivită
pentru predarea următoarei teme de Educație interculturală din programa pentru gimnaziu: „Stiluri de
viaţă, tradiţii, obiceiuri ale diferitelor minorităţi culturale”.
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
53
Constantin Cucoș, Educație interculturală. Suport de curs, 2011, pp. 28-29. Vezi www.constantincucos.ro/wp-
content/uploads/2011/03/Ed.interculturala.doc.
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
Metode didactice recomandate în predarea Educației interculturale. Câteva exemple
Conversația euristică
Metoda constă într-un dialog între profesor şi elev pe marginea unor teme date. Inițiatorul
conversației este profesorul, iar elementul central îl constituie întrebările, de aceea este foarte
importantă calitatea acestora. În conversația euristică, întrebările trebuie să fie: deschise, legate clar
de subiectul pus în discuție, formulate pe o temă care să stârnească interesul și, cel mai important, să
se adreseze gândirii — adică să propună o problemă spre rezolvare.
Metoda se pretează la toate temele de Educație interculturală.
Avantaje:
- ajută elevii să-și pună și să răspundă la întrebări
- sunt activ-participative
- ajută la restructurarea cunoștințelor deținute
- dezvoltă limbajul
Dezbaterea
Formă de comunicare orală ce permite punerea în dialog contradictoriu a elevilor individual

sau în grupuri opuse pe baza unei teme date, a unei pregătiri prealabile și după un sistem riguros al
schimbului de replici.
Ea are un caracter polemic, fiecare persoană/echipă încercând să îşi apere opinia prin
construirea de argumente şi de contraargumente la răspunsurile oferite de echipa adversă.
Etape:
1. Etapa organizatorică — profesorul împarte copiii în grupuri de câte cel mult 3 elevi.
2. Introducerea în dezbatere se realizează prin formularea temei cu accentuarea importanţei şi a
dificultăţilor pe care ea le prezintă.
3. Etapa de investigaţie — fiecare grup face analiza situaţiei problematice, culege informaţii şi
îşi formulează propriile argumente.
4. Dezbaterea propriu-zisă cuprinde luările de cuvânt ale reprezentanţilor grupurilor formate.
5. Etapa finală — încheierea expunerilor polemice, recapitularea şi sintetizarea rezultatelor, a
concluziilor la care cele două echipe au ajuns, cu accentuarea elementelor noi, a contribuţiilor
originale.
Avantaje:
- dezvoltă gândirea autonomă și spiritul critic
- ajută la restructurarea cunoștințelor dobândite
- oferă elevilor mai multe perspective asupra temelor studiate
Dialogul
Schimb liber de replici, nedirijat și nestructurat, între două sau mai multe persoane pe marginea
unei probleme, a unei teme date.
Pentru ca un dialog să fie autentic, fiecare parte implicată are datoria de a asculta cu atenţie
afirmaţiile partenerului/partenerilor, de a le analiza şi de a emite propria ipoteză în raport cu acestea,
fără, însă, a se ajunge la polemici sau dezbateri.
A dialoga presupune, aşadar, a coopera, a colabora, a schimba idei şi opinii cu o altă parte (alte
părţi) în vederea eliminării dificultăţilor date şi ajungerii la un numitor comun, la o concluzie general
acceptată.
De aici şi conotaţia pozitivă a metodei:
- privită ca o modalitate de depăşire a obstacolelor, a stărilor conflictuale.
- ca un factor important în dezvoltarea personalităţii umane (accepţiunea sa didactică sau
pedagogică.
Avantaje:
- dezvoltă gândirea autonomă
- îi învață pe copii să asculte opiniile celor din jur, să fie deschiși și toleranți
Problematizarea
Îi conduce pe elevi la rezolvarea unor situaţii conflictuale, reale sau aparente, între cunoştinţele
dobândite anterior şi noile informaţii despre fenomenul sau procesul istoric studiat.
Nu orice întrebare adresată elevilor constituie o problemă, motiv pentru care în practica școlară
au loc o serie de confuzii.
O „Situație problemă” autentică trezeşte în mintea elevilor o contradicţie neaşteptată, o
tensiune, o incertitudine, o uimire care le stimulează interesul, le mobilizează capacităţile psihice şi
îi determină să adopte o atitudine activă, până la găsirea soluţiei.
Etape:
1. Etapa pregătitoare – verificarea cunoștințelor necesare rezolvării problemei.
2. Anunțarea situației-problemă.
3. Rezolvarea problemei – studiu individual sau pe grupe.
4. Verificarea rezolvării.
Avantaje:
- îi ajută pe elevi să formuleze opinii și dezvoltă gândirea
- captează interesul pentru activitate
- dezvoltă abilitățile de cercetare
- facilitează înțelegerea conținutului lecției
- le dezvoltă capacitatea de reflecție
Sarcina de lucru 3.2: Dați exemple de 3 situații problemă la disciplina Educație
interculturală.
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
Jocul de rol
Metodă ce îi pune pe elevi în situația de a interpreta diferite roluri, ajutându-i astfel să înțeleagă
mai bine alte persoane sau situații.
Jocul de rol presupune existența unui scenariu și a unor personaje pe care elevii trebuie să le
interpreteze. El este potrivit pentru ilustrarea unor comportamente în situații date (ex. situații de
discriminare), pentru interpretarea rolurilor unor personaje aparținând unor culturi diferite (ex.
obiceiurile popoarelor din India, viața indienilor nord-americani/ a popoarelor din Africa etc.).
Etape:
I. Anunțarea temei
II. Prezentarea scenariului
III. Împărțirea rolurilor
IV. Pregătirea rolurilor
V. Interpretarea rolurilor
VI. Evaluarea, analiza jocului de rol.
Avantaje:
- îi ajută pe elevi să empatizeze
- permite exersarea limbajului
- le dezvoltă atenția
- ajută elevii să-și dezvolte sentimentul de responsabilitate
 Sumar
În acest modul sunt prezentate următoarele informații și concepte:
- Educația interculturală în învățământul românesc
- Ordinul MEN nr. 1529 privind dezvoltarea problematicii diversității în curriculum național
- Educația interculturală în gimnaziu și liceu – competențe generale, competențe specifice,
conținuturi, valori și atitudini, exemple ale unor activități de învățare.
- Metode didactice recomandate în predarea Educației interculturale

Tema de control 2: Rezolvarea sarcinilor de lucru din cadrul modulului 3.
Sarcina de lucru 3.1: Descrieți strategia didactică pe care dvs. o considerați
potrivită pentru predarea următoarei teme de Educație interculturală din programa
pentru gimnaziu: „Stiluri de viaţă, tradiţii, obiceiuri ale diferitelor minorităţi
culturale”.
Sarcina de lucru 3.2: Dați exemple de 3 situații problemă la disciplina Educație
interculturală.
1. Bernat, Simona-Elena, Educație multiculturală. Ghid metodologic, Cluj-Napoca, 2006.
2. Bocșan, N.; Mitu, S.; Nicoară, T.; Vese, V. Manual multifuncțional de istorie modernă
a României, Asociaţia Istoricilor din Transilvania şi Banat, Programul PHARE pentru
Democraţie, PUC, 1998.
3. Ivasiuc, Ana; Koreck, Maria; Kővári, Roberta Educaţia interculturală: de la teorie la

practică. Implementarea educaţiei interculturale în şcoli multietnice din România,
noiembrie 2010.
4. Programa școlară de Educație interculturală pentru liceu, București, 2010.
5. Programa școlară de Educație interculturală pentru gimnaziu, București, 2009.
6. Programa școlară pentru Educație civică clasele a III-a și a IV-a, București, 2014.
7. Programa școlară pentru Istorie clasa a IV-a, București, 2014.

III. Bibliografia completă a cursului
2. Băbuțău, Ioan Cristian Comunicare interculturală. Suport de curs, 2014.
3. Bernat, Simona-Elena, Educație multiculturală. Ghid metodologic, Cluj-Napoca,
2006.
4. Bocșan, N.; Mitu, S.; Nicoară, T.; Vese, V. Manual multifuncțional de istorie
modernă a României, Asociaţia Istoricilor din Transilvania şi Banat, Programul
PHARE pentru Democraţie, PUC, 1998.
5. Budeș, Cristina Maria O istorie a comunicării interculturale, 2007.
http://www.cmi.interculturel.org/files/no%201%20(3)%20%202007/budes_c_m_o_ist
orie_a_comunicarii_interculturale.pdf. Adresă accesată în noiembrie 2017.
6. Cerlat, Raisa Educația interculturală în societatea contemporană: obiective și
dimensiuni, în Revista de Etnologie și Culturologie, nr. 11-12, 2012.
7. Chiriac, Argentina Conceptualizarea Educației interculturale în contextul
învățământului superior, Teză de doctorat, coord. Prof. dr. Guțu Vladimir, Chișinău,
2012.
9. Idem, Educatia interculturala - modalitate de prevenire sau atenuare a conflictelor,
in Ana Stoica-Constantin, Adrian Neculau (coord.), Psihosociologiarezolvarii
conflictelor, Ed. Polirom, Iasi, 1998.
10. Idem, Educaţie interculturală. Ghid pentru formatori (in colaborare cu T.Cozma si S.
Butnaru), Editura Erota, Iasi, 2001.
11. Idem, Dimenssions de l’éducation interculturelle en Roumanie: quand la
philosophieinterroge la pédagogie interculturelle, in Cultures, developpement et
education. Autres enfantautres ecoles (sous la direction de C. Sabatier et P. Dasen),
L’Harmattan, Paris, 2001.
12. Idem, Educatia. Dimensiuni culturale si interculturale , ed. Polirom, Iasi, 2000.
13. Cosma, Teodor, O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea, ed. Polirom,
Iaşi.
14. Dasen, P., Perregaux; C., Rey, M., Educaţia interculturală. Experienţe, Politici,
Strategii, Editura Polirom, Iaşi, 2009.
15. Educația civică în Europa, Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual si
Cultură, 2012.
http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/thematic_reports/139RO.pdf
16. Formele discriminării, Consiliul național pentru combaterea discriminării,
http://cncd.org.ro/formele-discriminarii . Adresă accesată în noiembrie 2017.
17. Ivasiuc, Ana; Koreck, Maria; Kővári, Roberta, Educația interculturală : de la teorie
la practică. Implementarea educației interculturale în școli multietnice din România,
2010.
18. Frunză, Sandu Pluralism și multiculturalism, în JSRI, nr. 9, 2004, p. 136. Vezi și
http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_9/sandufrunza-articol.htm. Adresă
19. The Interdisciplinary Field of Intercultural Communication, University of Jyväskylä.
https://moniviestin.jyu.fi/ohjelmat/hum/viesti/en/ics/2 . Adresă accesată în noiembrie
2017.
20. Mateiu, S. C. Puiu, C., Puiu, V., Abordări, intersecții și interferențe culturale.
http://utm.md/meridian/2013/MI_1_2013/9_Art_Puiu_V.pdf. Adresă accesată în
noiembrie 2017.
21. Nedelcu, Anca Fundamente ale educaţiei interculturale, ed. Polirom, Iaşi.
22. Nedelcu, Anca; Bârlogeanu, Lavinia Interculturalitate în educație – realități ale școlii
românești, în Cinci exerciții de politică educațională în România, București, 2008, p.
100.
23. Odrida Sniatowschi, Magda Manual de comunicare interculturală, Celestin, 2010.
24. Perry, Antonia Pantoja Wilhelmina; Blourock, Barbara Towards the Development of
Theory: Cultural Pluralism Redefined, în The Journal of Sociology & Social Welfare,
vol. 4, nr. 1, septembrie, 1976.
25. Poledna, R., Ruegg, F., Rus, C., Interculturalitate. Cercetări şi perspective româneşti,
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2003.
26. Programa școlară de Educație interculturală pentru liceu, București, 2010

(www.edu.ro ).
27. Programa școlară de Educație interculturală pentru gimnaziu, București, 2009
(www.edu.ro ).
28. Programa școlară pentru Educație civică clasele a III-a și a IV-a, București, 2014
(www.edu.ro ).
29. Programa școlară pentru Istorie clasa a IV-a, București, 2014 (www.edu.ro ).
30. Repere ale educației interculturale, coord. Vera Țurcanu-Spătari, Ludmila Grîlu,
Chișinău, 2013.
31. Raportul către UNESCO al Comisiei internaţionale pentru Educaţie în secolul al
XXI-lea.
32. What is intercultural communication?, University of Jyväskylä.
https://moniviestin.jyu.fi/ohjelmat/hum/viesti/en/ics/2 . Adresă accesată în noiembrie
2017.
33. Yzerbyt, Vincent; Schadron, Georges Stereotipuri și judectă socială, în Stereotipuri,
discriminare și relații intergrupuri (Richard Y. Bourhis, Jacques Philippe Leyens
coord.), Polirom, 1994.
ANEXA 1
Declaraţia Universală a drepturilor omului

(10 decembrie 1948)
PREAMBUL
Considerînd că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a

drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume,
Considerînd că ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au condus la acte de
barbarie care revoltă conştiinţa omenirii şi că făurirea unei lumi în care fiinţele umane vor
beneficia de libertatea cuvîntului şi a convingerilor, eliberate de teroare şi de mizerie, a fost
proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a omului,
Considerînd că este esenţial ca drepturile omului să fie protejate de un sistem de drept
pentru ca omul să nu fie constrîns, ca mijloc suprem, la revoltă împotriva tiraniei şi a asupririi,
Considerînd că este esenţial să fie încurajată dezvoltarea relaţiilor prieteneşti între
naţiuni,
Considerînd că în Cartă popoarele Naţiunilor Unite au proclamat din nou credinţa lor în
drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi în valoarea persoanei umane, în egalitatea în
drepturi a bărbaţilor şi femeilor şi că s-au hotărît să favorizeze progresul social şi să instaureze
condiţii mai bune de viaţă în cadrul unei libertăţi mai mari,
Considerînd că statele membre s-au angajat să promoveze, în cooperare cu
Organizaţia Naţiunilor Unite, respectul universal şi efectiv al drepturilor omului şi al libertăţilor
fundamentale,
Considerînd că o concepţie comună despre aceste drepturi şi libertăţi este de cea mai
mare importanţă pentru realizarea deplină a acestui angajament,
Adunarea Generală, Proclamă prezenta Declaraţie universală a drepturilor omului ca
ideal comun către care trebuie să tindă popoarele şi toate naţiunile pentru ca toate persoanele şi
toate organele societăţii, avînd în vedere permanent această Declaraţie, să se străduiască, prin
învăţătură şi educaţie, să dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure, prin
măsuri progresive de ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universală şi
efectivă atît în cadrul statelor membre înseşi cît şi în teritoriile aflate sub jurisdicţia lor.
*Articolul 1
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate
cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii.
Articolul 2
1. Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în
prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie,
de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau
decurgînd din orice altă situaţie.
2. Pe lîngă aceasta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic, juridic sau
internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană, fie această ţară sau
teritoriu independente, sub tutelă, neautonome sau supuse unei limitări oarecare a suveranităţii.
Articolul 3
Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa.
Articolul 4
Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în robie; sclavia şi traficul cu sclavi sunt interzise sub
toate formele lor.
Articolul 5
Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante.
Articolul 6
Fiecare are dreptul să i se recunoască personalitatea sa juridică, oriunde s-ar afla.
Articolul 7
Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egală a legii.
Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca
prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.
Articolul 8
Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente
împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau
prin lege.
Articolul 9
Nimeni nu poate fi arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.
Articolul 10
Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod echitabil şi public de
un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie
asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei.
Articolul 11
1. Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va
fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public în cadrul căruia i s-au asigurat toate
garanţiile necesare apărării sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul în care au
fost comise, nu constituiau un act delictuos potrivit dreptului naţional sau internaţional. De
asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decît aceea care era aplicabilă în momentul
în care a fost comis actul delictuos.
Articolul 12
Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în
domiciliul său ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice
persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.
Articolul 13
1. Orice persoană are dreptul sa circule liber şi să-şi aleagă reşedinţa în interiorul unui
stat.
2. Orice persoană are dreptul sa părăsească orice ţară, inclusiv ţara sa, şi de a reveni in
ţara sa.
Articolul 14
1. În cazul persecuţiei, orice persoană are dreptul să caute azil şi să beneficieze de azil în alte
ţări.
2. Acest drept nu poate fi invocat în cazul unor urmăriri penale bazate pe comiterea unei
crime de drept comun sau pe acţiuni contrare scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite.
Articolul 15
1. Orice individ are dreptul la o cetăţenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa nici de dreptul de a-şi schimba
cetăţenia.
Articolul 16
1. Cu începere de la vîrsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici o restricţie în privinţa rasei,
cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie. Ei au drepturi
egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei.
2. Căsătoria nu poate fi încheiată decît cu consimţămîntul liber şi deplin al viitorilor soţi.
3. Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din
partea societăţii şi a statului.
Articolul 17
1. Orice persoană are dreptul la proprietate atît singură cît şi în asociere cu alţii.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice persoană are dreptul la libertatea gîndirii, a conştiinţei şi a religiei; acest drept
implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile precum şi libertatea de a-şi manifesta
religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv, atît în public cît şi privat, prin învăţămînt,
practici, cult şi îndeplinirea de rituri.
Articolul 19
Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul
de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără
consideraţii de
frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.
Articolul 20
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică.
2. Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.
Articolul 21
1. Orice persoană are dreptul să participe la conducerea treburilor publice ale ţării sale,
fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi.
2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale ţării
sale.
3. Voinţa poporului este baza puterii de stat, această voinţă trebuie să fie exprimată
prin alegeri oneste care trebuie să aibă loc periodic, prin sufragiu universal egal şi prin vot secret
sau după o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului.
Articolul 22
Orice persoană, în calitate de membru al societăţii, are dreptul la securitate socială; ea
este îndreptăţită să obţină satisfacerea drepturilor economice, sociale şi culturale
indispensabile pentru demnitatea şi libera dezvoltare a personalităţii sale, prin efort naţional şi
cooperare internaţională, ţinîndu-se seama de organizarea şi de resursele fiecărei ţări.
Articolul 23
1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi
satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului.
2. Toţi oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală.
3. Orice om care munceşte are dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare care să-i
asigure lui precum şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, dacă
este cazul, cu alte mijloace de protecţie socială.
4. Orice persoană are dreptul să întemeieze cu alte persoane sindicate şi de a se afilia
la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
Articolul 24
Orice persoană are dreptul la odihnă şi la timp liber şi îndeosebi la o limitare rezonabilă a
timpului de muncă, precum şi la concedii periodice plătite.
Articolul 25
1. Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale,
bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală,
precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boală, de
invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca
urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa.
2. Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire speciale. Toţi copiii, indiferent dacă s-au
născut în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de aceeaşi ocrotire socială.
Articolul 26
1. Orice persoană are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să fie gratuită, cel puţin în ce
priveşte învăţămîntul elementar şi de bază. Învăţămîntul elementar este obligatoriu. Învăţămîntul
tehnic şi profesional trebuie să fie accesibil tuturor; accesul la studii superioare trebuie să fie
deschis tuturor pe baza deplinei egalităţi în funcţie de merit.
2. Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi
întărirea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale. Ea trebuie să
stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau
religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.
3. Părinţii au, cu prioritate, dreptul să aleagă felul educaţiei care urmează să fie dată
copiilor lor.
Articolul 27
1. Orice persoană are dreptul să ia parte în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, să
se bucure de arte şi să participe la progresul ştiinţific şi la binefacerile care rezultă din acesta.
2. Fiecare are dreptul la protecţia intereselor morale şi material care decurg din orice operă
ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor este.
Articolul 28
Fiecare persoană are dreptul să beneficieze, pe plan social şi internaţional, de existenţa
unei ordini care să permită ca drepturile şi libertăţile enunţate în prezenta Declaraţie să-şi poată găsi
o realizare deplină.
Articolul 29
1. Individul are îndatoriri faţă de colectivitate, numai în cadrul acesteia fiind posibilă
dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale.
2. În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai
îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor
şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi
bunăstării generale, într-o societate democratică.
3. Aceste drepturi şi libertăţi nu vor putea, în nici un caz să fie exercitate contrar scopurilor
şi principiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Articolul 30
Nici o prevedere a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicînd pentru un stat,
un grup sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvîrşi vreun act care să
conducă la desfiinţarea drepturilor şi libertăţilor enunţate în prezenta Declaraţie.

Intercuoturalitate

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Intercuoturalitate

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

DEPARTAMENTUL DE DIDACTICA ȘTIINŢELOR EXACTE

SUPORT TUTORIAL DE CURS

Multiculturalism, Interculturalism și Educație interculturală

Anul de studiu I, Semestrul I

1.1. Date de identificare a cursului

Nume: Conf. univ. dr. Sorina Paula Legislație și deontologie în învățământ

1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

1.3. Descrierea cursului

1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului

1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

1.6. Materiale bibliografice obligatorii

1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs

1.8. Calendar al cursului

1.9. Politica de evaluare şi notare

50% - Evaluare continuă: operarea cu cunoștințele oferite în suportul de curs, respectiv

1.10. Elemente de deontologie academică

1.11. Studenţi cu dizabilităţi

 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

 Schema logică a modulului

 Conţinutul informaţional detaliat

Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în

În condițiile schimbărilor semnificative ce au marcat societatea contemporană, globalizarea și

Sarcină de lucru 1.2:

Misiunea complexă a educației interculturale a fost subliniată în Raportul către UNESCO al

Fig. 2 Sursa: Educația civică în Europa, Comisia europeană, 2012, p. 68.

Adopta si proclama solemn prezenta

Hotarate sa ia toate masurile pozitive necesare intru promovarea tolerantei in societatile

Articolul 1. Semnificatia tolerantei

Articolul 2. Rolul Statului

2.1. Toleranta la nivel de Stat implica insistent dreptatea si impartialitatea in materie de

Articolul 3. Dimensiuni sociale

Articolul 5. Angajamente de actiune

Noi ne luam angajamentul de a promova toleranta si non-violenta prin intermediul programelor

Articolul 6. Ziua internationala a tolerantei

In scopul mobilizarii opiniei publice, evidentierii pericolelor intolerantei si reafirmarii

Implementarea Declaratiei Principiilor Tolerantei

1. Indeamna Statele membre:

(a) de a marca ziua de 16 noiembrie anual ca Zi Internationala a Tolerantei prin organizarea

2. Invita Directorul General:

 Sarcini și teme ce vor fi notate

Tema de control 1: Rezolvarea sarcinilor de lucru din cadrul modulelor 1 și 2.

 Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior

- Politici europene și extraeuropene în domeniul interculturalității

- Declaraţia Principiilor Toleranţei Proclamată și semnată la 16 noiembrie 1995.

 Schema logică a modulului

„Comunicarea este cultura și cultura este comunicare” (Edward T. Hall)

Comunicarea interculturală reprezintă interacțiunea dintre indivizi ce aparțin unor culturi

• Sistemele de valori (sunt bazate pe evoluția culturală și determină opțiunile individuale și de

Ca în orice tip de comunicare, și în comunicarea interculturală intervin o serie de blocaje:

Ca parte a culturii, stereotipul se menţine prin trei procese:

- Pe ce v-ați bazat atunci când ați atribuit fiecărei categorii câte o

Cercetările din domeniu au arătat că prejudecățile își au originea în:

Sarcină de lucru 2.2:

Literatura de specialitate oferă câteva recomandări pentru eliminarea stereotipurilor și a

Criterii stabilite de legislația românească

Consiliul național pentru combaterea discriminării (CNCD)

A fost înființat în urma adoptării Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 și a Hotărârii

 Prevenirea faptelor de discriminare prin realizarea de campanii de informare, de

Sarcină de lucru 2.4:

 Sarcini și teme ce vor fi notate

Pe ce v-ați bazat atunci când ați atribuit fiecărei categorii câte

 Interculturalitatea în România: istoric, educația interculturală în

- prezinte inițiativele românești în domeniul educației interculturale