Pământul este împărţit în câteva straturi care au proprietăţi chimice şi seismice

distincte(adâncimea în km):
0- 40 Scoarţa
40- 400 Mantaua superioară
400- 650 Regiunea de tranziţie
650-2700 Mantaua inferioară
2700-2890 Stratul D''
2890-5150 Miezul exterior
5150-6378 Miezul interior
Scoarţa variază considerabil în grosime, fiind mai subţire sub oceane şi mai groasă sub
continente. Miezul intern şi Scoarţa sunt solide. Miezul extern şi mantalele sunt plastice sau
semi-fluide. Diferitele straturi sunt separate prin discontinuităţi care sunt evidente în datele
seismice; cea mai cunoscută este discontinuitatea Mohorovicic, dintre scoarţa şi mantaua
superioară.

Cea mai mare parte din masa Pământului se află în mantale, aproape tot restul în miez; partea pe
care trăim noi este o mică fracţiune din întreg (cu valori de ordinul 1024 kilograme):

atmosfera = 0.0000051
oceanele = 0.0014
scoarţa = 0.026
mantaua = 4.043
miezul extern = 1.835
miezul intern = 0.09675

Miezul este compus probabil în majoritate din fier (sau fier/nichel), fiind posibilă şi prezenţa
altor elemente mai uşoare. Temperaturile în centrul miezului pot ajunge la 7500 K, mai fierbinte
decât suprafaţa Soarelui. Mantaua inferioară e compusă mai mult din siliciu, magneziu şi oxigen,
cu ceva fier, calciu şi aluminiu. Mantaua superioară e alcătuită din olivină şi piroxen (silicaţi de
magneziu şi de fier), calciu şi aluminiu. Cunoaştem toate acestea doar din tehnicile seismice,
mostre din mantaua superioară ajungând la suprafaţă sub formă de lavă din vulcani, însă
majoritatea Pământului este inaccesibilă. Scoarţa este compusă în principal din cuarţ (dioxid de
siliciu) şi alţi silicaţi, de exemplu feldspaţ. Luat ca un întreg, Pământul are următoarea
compoziţie (în funcţie de masă):

34.6% fier
29.5% oxigen
15.2% siliciu
12.7% magneziu
2.4% nichel
1.9% sulf
0.05% titan

Pământul este cel mai dens corp major din sistemul solar.
Insa ce se afla in interiorul Pamantului?
Desi pare ciudat, este mai usor sa ajungem pe planeta Pluton decat sa patrundem in interiorul
Pamantului. Chiar si cele mai adanci gropi realizate de oameni nu depasesc cativa kilometri, iar
centrul Pamantului se afla la o distanta de 6375 de km.
Dar de ce am vrea sa patrundem mai adanc? Chiar la o adancime de 12 kilometri, presiunea si
temperaturile ridicate ar provoca defectiuni masinilor de sapat realizate din metal. La o adancime
de 100 kilometri pietrele curg precum untul si orice groapa am sapa s-ar astupa la loc.

Insa am invatat cate ceva despre interiorul Pamantului printr-o alta metoda, indirecta.
Cutremurele si exploziile nucleare genereaza unde seismice care calatoresc prin volumul
Pamantului. Masurand intensitatea si timpul parcurs al unei unde seismice in multe locatii de pe
suprafata Pamantului, putem determina densitatea materialului la diferite nivele aflate in interior.
Mesajele primite din adancuri, concretizate fie prin fenomene magnetice, termice, electrice sau
fenomene seismice, am putut aduna mai multe informatii.

Din toate aceste masurari, am aflat ca interiorul Pamantului este format din 3 mari nivele: scoarta
(crusta), mantaua si nucleul.
Scoarta se gaseste intre 0 si 40 km, urmata de mantaua superioara incepand de la o adancime de
40 si pana la 400 km. Mantaua superioara se compune din roci dure, bogate in silicat de fier si
magneziu.
Coborand mai adanc, urmeaza “Regiunea de tranzitie”, de la 400 si pana la 650 km. Urmeaza
“mantaua inferioara” pornind de la km 650 si pana la 2700 km.
Ajungem la adancimea de 2700 kilometri, loc de unde incepe “miezul exterior” si se termina la o
adancime de 5150 km. Miezul exterior, cel de tranzitie si miezul interior formeaza nucleul
Pamantului.

Miezul exterior este compus din metale topite si

sunt la originea campului magnetic terestru.
La adancimea de 5150 de kilometri gasim “miezul interior”. Desi miezul exterior este compus
din metale topite cel interior este compus din metale in stare solida, desi temperatura depaseste
de 6000 de grade Celsius. Acest fenomen este probabil cauzat de presiunea din interior foarte
mare.
Dupa aceasta incursiune spre interiorul Pamantului, ajungem la o adancime de 6375, centrul
Pamantului.

Nucleul a fost primul element intern identificat. A fost descoperit in anul 1906 de catre R.D.
Oldham, dupa un studiu al cutremurelor si a ajutat in explicarea densitatii Pamantului, dupa
calculele lui Newton.
Cu cat patrundem mai adanc in interiorul Terrei, temperatura creste. Materia din interior este mai
calda decat cea de la suprafata. Fiind mai calda, aceasta se dilata si are o densitate mai mica.
Asadar, materia calda si usoara din adancuri intra in miscare ascendenta, iar cea rece si grea din
partea superioara coboara, ocupand locul lasat liber de materia calda ce urca. Pamantul este intr-
o continua schimbare si nu este surprinzator faptul ca structura interna a Pamantului influenteaza
placile tectonice.

De exemplu vulcanii sunt formati prin eruptia lavelor, cenuselor si a gazelor dintr-un focar cu
topituri magmatice situate in adancime. Profunzimea fiecarui strat al Pamantului este determinata
de greutatea specifica a rocilor componente. Astfel, in centrul Terrei se gasesc cele mai grele
elemente care, prin procese fizico-chimice exoterme ajung la temperaturi foarte ridicate, fapt ce
determina topirea rocilor cu formare de gaze.
Fenomenul acesta cauzeaza presiuni deosebit de mari, iar gazele cauta sa strapunga straturile de
la suprafata.
Rocile vecine magmei sufera si ele procese de transformare, fiind numite roci metamorfice.
Materiile incandescente ce ies din interiorul Pamantului isi fac loc spre suprafata prin niste
cratere, deschideri cu forme si diametre diferite.

Atunci cand magma iese la suprafata, fenomenul este numit “eruptie”. Magma iese la suprafata
acolo unde scoarta terestra opune cea mai mica rezistenta. Rezistenta este redusa de crapaturile
din scoarta terestra sau de limitele dintre placile tectonice continentala. Eruptia unui vulcan mai
este insotita si de cutremure de pamant, eruptii de gaze, cenusa si lava.

Datele colectate de undele provocate de cutremure, de inertia de rotatie a Pamantului si de

experimentele din laborator au dus la presupunerea ca miezul Pamantului este format din fier,
oxigen, sulfur sau nichel, sau probabil combinatii ale acestora.