RELAŢIA FAMILIE-ŞCOALĂ –
şedinţele cu profesorii, evenimentele sportive şi jocurile
AVANTAJE ALE COMUNICĂRII
Moto:
„Eu sint copilul. Tu tii in mainile tale destinul meu.
Tu determini in cea mai mare masura, daca voi reusi sau
voi esua in viata.
Da-mi, te rog, acele lucruri care ma vor indrepta spre
fericire.
Educa-ma, te rog, ca sa pot fi o binecuvantare pentru
lume...”
(din Child’s Appeal, Mamie Gene Cole)
Comunicarea este omniprezenta sub diferite forme –
interactiune, relatie, schimb, influenta, control –
deoarece procesele sociale in integralitatea lor implica si
procese de comunicare.
Ceea ce spunea L. Soitu in ,,Conditionarea
psihologica a mesajului audio – vizual‘’ trebuie sa ne
dea de gandit fiecaruia: ,,nu tot ce intentionam reusim sa
spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se aude se
si intelege, se intelege si ce nu spunem; iar ceea ce se
intelege nu depinde numai de noi ce devine”.
Pentru ca o comunicare sa fie pozitiva este nevoie de
recunoasterea partenerului, ca act de consideratie; de
acceptarea lui, identificandu-i-se sentimentele, de
aprobare, de acordul cu spusele si comportamentele
celuilalt (Adler, 1991).
Reciprocitatea dialogata este forma esentiala in care se
prezinta relatia in educatie. Astfel, urmarirea si
aprecierea atenta a cuvintelor si a sensurilor acestora, a
modului de formulare a frazelor, a modului de
exprimare si a manierei de comunicare, a tonului si a
gesturilor conduc nu numai la evaluarea corecta a
intentiilor partenerului dar creeaza si un climat de
satisfactie pentru emitator, determinandu-l sa devina
mai conciliant, mai cooperant.
Stapanirea limbajului este necesara in cea mai mare
parte a activitatilor umane, presupunand contacte,
schimburi, intelegere reciproca si ducand la armonie si
la colaborare .
In realizarea schimburilor dialogate, aceea care
manuiesc finetea limbii cu mai mare usurinta au un
avantaj sigur asupra interlocutorilor lor si posibilitatea
de a-si pune mai bine in valoare, chiar de a-si impune
punctul lor de vedere.
Părinţii şi profesorii împărtăşesc o responsabilitate
uriaşă. Împreună oferă copiilor dorinţa de a învăţa şi a
munci. O bună comunicare între ei este esenţială
succesului, în scopul motivării copiilor pentru învăţare
şi al creşterii interesului lor în această direcţie.
Comunicarea părintelui cu şcoala este importantă, ca şi
cea dintre el şi copil, pe subiecte ce vizează şcoala.
Prin comunicare, parintii îşi vor pregăti copiii pentru
a învăţa. Le vor prezenta şcoala ca fiind interesantă şi
importantă şi le vor preciza faptul că se constituie în
parteneri valoroşi.
Parintii vor discuta cu profesorii copiilor lor si vor
stabili o relaţie adecvată cu ei. Vor conştientiza faptul că
fiecare are de învăţat de la celălalt. O convorbire
telefonică scurtă sau o întâlnire la şcoală sau acasă la
copil îi pot uni pe amândoi, în scopul de a-1 ajuta pe
copil.
Prin participarea la evenimentele din şcoală -
în şcoală – vor avea şansa de a-i cunoaşte pe profesorii
copilului lor. Mai mult de-atât, copilul va fi foarte
mândru când părinţii săi merg la şcoală.
Părinții vor discuta permanent cu copilul despre ce
se întâmplă la şcoală, îi vor pune întrebări specifice,
legate de activitatea din clasă, de profesori şi de alte
acţiuni suplimentare.
Discutând cu prietenii copilului vor avea o vedere
de ansamblu a ceea ce se întâmplă la şcoală și
cunoscând rezultatele altor elevi, vor putea conştientiza
nivelul la care se află propriul copil;
Este indicat ca părinții să le ofere informaţii utile
profesorilor- divorţul, boala părinţilor sau chiar moartea
unui animal preferat – ce pot determina tulburări de
concentrare în învăţare.
Este necesar ca părinţii şi profesorii, împreună:
• să aibă expectaţii ridicate şi să-i laude adesea pe copii;
• să stabilească obiceiuri bune de învăţare. Să-i ajute pe
copii să îşi planifice activităţile şi să le dezvolte
interesul în diverse domenii;
• fiecare să elaboreze o listă cu întrebări şi să o prezinte.
Nici unul nu trebuie însă să comenteze asupra ideilor
celuilalt;
• nu trebuie să se uite că părinţii şi profesorii au cea mai
mare influenţă asupra tinerilor. Fiecare să încerce să
ofere oportunităţi de învăţare. Să lucreze ca parteneri.
Este necesar ca profesorii:
• să menţină fluxul comunicaţional pozitiv. Să trimită
lunar câteva însemnări părintelui, prin care acesta este
înştiinţat în legătură cu activităţile clasei. Să dea „veştile
bune" personal sau să le telefoneze părinţilor de câteva
ori pe an;
• să caute oportunităţi pentru discuţii informale;
• să înveţe despre cultura, viaţa, locul de muncă al celor
din familii, pentru a realiza impactul tuturor acestora
asupra copiilor. Să fie receptivi la alţi membri ai familiei
sau prieteni apropiaţi ai acestora, care sunt interesaţi de
educaţia copiilor;
• să explice clar politica de atribuire a temelor sau de
stabilire a regulilor clasei;
• să spună fiecărui părinte ceva special despre copilul
său, astfel încât acesta să înţeleagă motivele pentru care
profesorul crede că elevul va avea succes;
• să ceară părinţilor să se înscrie ca voluntari, să le
solicite sprijinul în proiecte, care se pot realiza în afara
orarului obişnuit;
• să-i informeze pe părinţi în legătură cu probleme
curente ale învăţământului. Să le explice structura
consiliului şcolii şi şi politicile şcolare. Să le ofere un
glosar de termeni şi să evite folosirea lor, dacă părinţii
nu-i stăpânesc încă;
• să caute seminarii de dezvoltare profesională sau
literatură despre modul în care pot fi contactaţi părinţii.
Să ceară directorului sau consiliului şcolii să furnizeze
instruire iniţială în domeniul implicării părinţilor în
şcoală, precum şi cea referitoare la rolurile educatorilor;
• să-i ajute pe părinţi să înţeleagă importanţa sprijinului
lor. Să mulţumească acestora pentru implicare şi să
explice care vor fi avantajele acţiunilor lor pentru copil
şi pentru şcoală.
Bibliografie
1. Barliba, C.,M.- Paradigmele comunicarii, Editura
Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.
2. Toma, Gheorghe, Tehnici de comunicare, Editura Artprint,
Bucuresti, 1999
3. Soitu, Laurentiu, Pedagogia Comunicarii, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1997.
4. Internet