MINISTERUL JUSTIŢIEI

Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Direcţia Reintegrare Socială - Serviciul Asistenţă Psihosocială

CERCETAREA
Aspectele psihosociale ale suicidului
şi
dezvoltarea metodelor de prevenţie în sistemul penitenciar

Prof. univ. dr. Dan PRELIPCEANU, U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti

dr. Cristina PRIPP, Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Lect. univ. Alina DECSEI-RADU, Facultatea Ştiinţe Socio-Umane, Universitatea Oradea

Bucureşti,
1 aprilie 2013
1
 CUPRINS

Capitolul 1: ARGUMENTAREA CERCETĂRII 5

1.1 Demersul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor 5

1.2 Legislaţia 5

1.3 Cadrul general de funcţionare 6

1.4 Descrierea situaţiei disfuncţionale 7

Capitolul 2: CONSIDERAŢII TEORETICE 14

2.1 Epidemiologia suicidului 14
2.1.1 Documentare publică de informare cu privire la suicid, în România 14
2.1.2 Conceptualizarea termenilor 16

2.2 Dificultăţi generate de identificarea riscului de suicid în mediul penitenciar românesc

24
2.3 Implicaţiile etice ale cercetării 27
2.3.1 Asumarea principiilor etice 27
2.3.2 Validitatea legală a studiului 28
2.3.3 Protejarea subiecţilor vulnerabili în cercetare 28
2.3.4 Validitatea ştiinţifică a studiului 30
2.3.5 Validitatea protocolului de cercetare 31

Capitolul 3: OBIECTIVELE ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII 34

3.1 Colaborarea specialiştilor la realizarea cercetării 34

3.2 Scopul şi obiectivele cercetării 34

3.2.1 Scopul cercetării 34
3.2.2 Obiectivul general 34
3.2.3 Obiectivele specifice 35

3.3 Formularea ipotezelor cercetării 35

3.4 Modelul cercetării 36

3.4.1 Variabilele cercetării 36
3.4.2 Descrierea eşantionului 36

2
3.5 Metodele de investigaţie 37

3.6 Durata cercetării 37

3.7 Procedurile de recoltare a datelor 37

3.8 Tipul cercetării 38

Capitolul 4: ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR 39

4.1 Diferenţierea preliminară a principalelor caracteristici ale eşantionului 39

4.2 Metodele statistice utilizate 42

4.3 Metodele statistice utilizate 42

4.4 Prima ipoteză 42

4.5 A doua ipoteză 44

4.6 A treia ipoteză 46

4.7 A patra ipoteză 48

4.8 A cincea ipoteză 50

4.9 A şasea ipoteză 52

4.10 A şaptea ipoteză 53

4.11 A opta ipoteză 54

4.12 A noua ipoteză 56

4.13 A zecea ipoteză 58

4.14 A unsprezecea ipoteză 59

4.15 A doisprezecea ipoteză 61

4.16 Ipoteza principală 62

3
Capitolul 5: CONCLUZIILE CERCETĂRII 63

5.1 Rezultatele cercetării 63

5.1.1 Profilul suicidar al eşantionului analizat 64
5.1.2 Dificultăţi constatate în diminuarea fenomenului suicidar 66
5.1.3 Consecinţele dificultăţilor financiare 66

5.2 Demersul informal sau dificultăţile întâmpinate 67

Capitolul 6: METODE DE PREVENŢIE A RISCULUI SUICIDAR 69

6.1 Structura unui model de prevenţie 69

6.2 Metode de lucru pentru psiholog 70

BIBLIOGRAFIE 88

4
 Capitolul 1: ARGUMENTAREA CERCETĂRII

1.1 Demersul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

Misiunea
ANP este serviciul public al sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,
responsabil cu aplicarea regimului de detenţie şi cu asigurarea unei intervenţii recuperative, specializate
şi individualizate fiecărei persoane private de libertate, în condiţii care garantează respectarea demnităţii
umane şi facilitează responsabilizarea şi reinserţia socială a acestora.

Viziunea
ANP dezvoltă un serviciu public sigur pentru comunitate şi, în acelaşi timp, specializat,
interdisciplinar, de calitate pentru populaţia carcerală, pornind de la identificarea reală a nevoilor
medicale, de asistenţă psihologică şi socială, educaţionale ale persoanelor private de libertate şi furnizând
cele mai eficiente programe psihoterapeutice, de prevenţie şi educaţie în sănătate.

Obiectivele ANP:
- la nivel teoretic, elaborarea viziunii integrative de organizare a sistemului penitenciar, cu
posibilitatea de implicare a potenţialilor colaboratori, din mediul universitar şi din comunitate,
ce-i mai în măsură a dezvolta interdisciplinar funcţia recuperativă,
- la nivel practic, promovarea studiului descriptiv, corelaţional, exploratoriu, care să
fundamenteze modele simple şi coerente de lucru, accesibile membrilor echipei
multidisciplinare, din sectorul operativ.

Limite
- Demersurile recuperative desfăşurate cu deţinuţii se întrerup brusc, la liberarea acestora, deoarece
cadrul legislativ al someniului Probaţiune a eliminat toate atribuţiile de monitorizare şi sprijinire a foştilor
deţinuţi, care, trebuie să facă faţă singuri factorilor corozivi: sociali, familiali, locativi, medicali, chiar
psihiatrici şi să ... supravieţuiască. În aceste condiţii, este explicabil de ce nu există statistici reale şi
complete cu privire la traseul infracţional: fiecare instituţie implicată - Poliţie, Instanţă, Penitenciar -
deţine propria statistică, aceasta nefiind integrată într-un sistem de evaluare-prognoză, prevenţie primară,
secundară, terţiară. Despre recidivă se află târziu, după săvârşirea unei noi infracţiuni: Poliţia la cercetarea
faptei, Instanţa la sancţionarea faptei, Penitenciarul la reîncarcerare - din dosarul de penitenciar, din
istoricul persoanei etc..

1.2 Legislaţia

Legislativ, activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se desfăşoară în conformitate cu:

 componentele Codului internaţional al drepturilor omului:

- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948),
- Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965),
- Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1970 ),
- Convenţia privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor (1979),
- Convenţia împotriva torturii si altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante (1984 ),
5
 - Convenţia privind Drepturile Copilului (1989),
- Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (2000),
- Declaraţiei Mileniului, adoptată la Summit-ul Milemiului (2000),
 recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deţinuţilor
 prevederile Constituţiei României
 dispoziţiile legislative
- Legea nr. 293/ 2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor,
- Legii nr. 83/ 2010 pentru modificarea şi completarea Legii 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
- Hotărârii nr. 1113/ 2010 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii
275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal,
- Legii nr. 17/ 2001 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului
şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinii, Convenţia privind
drepturile omului şi biomedicina, semnată la Oviedo, în 1997 şi a Protocolului adiţional la
Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de
aplicaţiile biologiei şi medicinii, referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane, semnat la
Paris, în 1998,
- Legii nr. 677/ 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date,
- Legii nr. 682/ 2001 privind ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de
prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg, în 1981,
- Legii nr. 206/ 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi
inovare,
- Codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică,
- Codului de etică şi deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare,
- Directiva 95/ 46/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 1995, privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera
circulaţie a acestor date,
- Directiva 2001 / 20/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 1995 privind bunele
practici clinice.

1.3 Cadrul general de funcţionare

La o populaţie pentenciară aflată în creştere, spaţiile de deţinere şi personalul constituie resurse

deficitare în sistemul românesc.

Spaţiile de deţinere
Centrele de Reeducare (2 unităţi custodiază 174 de minori sancţioanţi cu măsura internării),
Penitenciarele-Spital (în 6 unităţi - 952 de deţinuţi), Penitenciarele pentru Minori şi Tineri (4 unităţi cu
2.152 de minori şi tineri care execută pedepse privative de libertate) sunt organizate pentru efective
reduse.
Penitenciarele au capacitate foarte mare în România – doar 3 unităţi funcţionează cu 500 de
locuri. Astfel, din 33 de unităţi: 8 penitenciare au capacitate şi efectiv mai mare de de 1.000 de locuri, iar
2 au în custodie chiar peste 1.500 de deţinuţi.

6
 Penitenciarele mici din România - sub 500 de locuri - sunt apreciate ca unităţi medii şi chiar mari
în alte sisteme penitenciare.
Efectivul populaţiei carcerale, la data de 19 martie a.c., era de 32.626 de persoane. Cei 29.348 de
deţinuţi se află în 33 de penitenciare. În Penitenciarele pentru Minori şi Tineri, Penitenciarele-Spital şi
Centrele de Reeducare se află doar 3.278 persoane.

Personalul
În sistemul penitenciar, vom face vorbire doar despre personalul din domeniul asistenţei
psihosociale a deţinuţilor, unde lucrează 68 de psihologi şi 46 de asistenţi sociali şi despre cel din
domeniul medical - medic psihiatru este angajat în Penitenciarele-Spital, dar nu în toate şi la Penitenciarul
Craiova, în rest medici generalişti. Atribuţiile psihologului, deşi specializate, sunt orientate la egalitate
pentru: activităţi directe cu deţinuţii (psihodiagnostic, consiliere şi psihoterapie) şi administrative
(înregistrarea datelor şi organizarea programului). Deşi standardul este stabilit la 200 de persoane la un
psiholog, la resursele diminuate de care dispune sistemul penitenciar, un psiholog are repartizate până la
900 de persoane, cărora le asigură intervenţia pe cele 3 componente: evaluare, consiliere şi psihoterapie.

Situaţie comparativă între un penitenciar din UK şi unul din România

La Penitenciarul pentru tineri, HMYOI Lancaster Farm, care are în custodie 430 de tineri, sunt
angajaţi 400 de ofiţeri, iar activităţile sunt suplinite cu 280 de voluntari din comunitate,
La Penitenciarul pentru femei Târgşor, cu cele 667 de persoane private de libertate, lucrează 230
de ofiţeri şi agenţi (inclusiv cei din administrativ), iar activităţile sunt suplinite de 10 voluntari din
comunitate. În totalul personalului sunt incluşi şi cei 2 psihologi, 1 asistent social, 1 medic generalist şi 6
asistente medicale).
Perioada de carantinare este de minimum 21 de zile, iar decizia deţinutului este hotărâtoare prin
acordul de participare la activităţile recomandate de specialişti în Planul individualizat de educaţie şi de
asistenţă psihosocială. Nu poate fi obligat să participe la activităţile recomandate.

1.4 Descrierea situaţiei disfuncţionale

Despre actualitatea violenţei consumate în aşezămintele penitenciare din România, noutăţile

noastre nu sunt nici bune, nici rele. Referitor la ultimul an, aspectele sunt nuanţate: cel favorabil se referă
la reducerea masivă a agresiunilor asupra personalului şi cel îngrijorător la amplitudinea violenţei
manifestărilor hetero şi autoagresive, tentativelor şi actelor de suicid). Exemplificarea referenţială o
constituie suicidul, fenomen ce a atins o creştere de 120% în anul 2012, comparativ cu anii anteriori
(2010-2011).
Sistemul penitenciar colectează toate datele referitoare la fenomenele umane disfuncţionale: hetero
şi autoagresiuni, tentative şi acte de suicid şi agresiunile asupra personalului. Situaţia centalizatoare
completată anual (începând din 2010) constituie o bogată sursă de informaţii şi permite comparaţii
periodice între evenimentele negative.

Ponderea deţinuţilor implicaţi în acte autoagresive este reprezentată de persoanele care au săvârşit
infracţiuni cu violenţă. De exemplu: în anul 2012, cei 799 de deţinuţi care execută pedepse privative de
libertate pentru infracţiuni violente (329 pt tâlhărie, 310 pentru furt calificat, 87 pentru viol şi 73 pentru
omor) reprezintă 76,24% din cei 1.048 autoagresivi. Astfel, actele de autoagresiune sunt frecvente la
regimul maximă siguranţă, închis sau la persoanele arestate preventiv.

7
Tabelul 1: Generalităţi despre incidenţa violenţei deţinuţilor, în perioada 2010-2012

Efectiv Cazuri Cazuri Cazuri Acte Agresiuni

mediu autoagresiu tentative de suicid heteroagresive asupra
Anul
custodi ni suicid între ppl personalului
al Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
2010 27.548 799 3 211 0,77 10 0,03 1.307 4,74 80 0,29
2011 29.263 705 2,4 147 0,50 10 0,03 1.232 4,21 80 0,27
2012 31.842 1.048 3,3 216 0,68 22 0,07 1.414 4,44 13 0,04
Efectivul mediu custodial reprezintă numărul mediu anual de persoane deţinute (şi nu reflectă
întregul efectiv rulat).

Tentativele suicidare sunt asociate infracţiunilor cu violenţă şi sunt frecvente la persoanele aflate
în regimul maximă siguranţă, închis sau arestate preventiv. Despre aceste comportamente nu avem
suficiente date care să ne lămurească în ceea ce priveşte caracterul autodistructiv sau caracterul simulant.
Conduitele suicidare (tentativele) sunt asociate infracţiunilor cu violenţă dar şi celor de scurtă
durată.
Actele heteroagresive constituie forme violente de manifestare şi corelează cu violenţa
infracţiunilor săvârşite. Cu cât creşte numărul persoanelor implicate în altercaţii, cu atât mai mari vor fi
consecinţele: răniri grave, chiar şi decesul victimelor, iar pierderile materiale greu de recuperat.
Actele heteroagresive şi tentativele suicidare urmează acelaşi traseu: scad semnificativ în anul
2011 şi prezintă creştere în 2012, dar fără a atinge valorile din anul 2010.
Singurul fenomen care a urmat o evoluţie favorabilă este cel al agresiunilor îndreptate
împotriva personalului. O explicaţie poate fi aceea că personalul este mai bine format şi comunicarea cu
deţinuţii nu lasă loc la interpretări, discuţii etc.
Suicidul finalizat a cunoscut o creştere exponenţială. Aspect alarmant ce a generat realizarea
acestui studiu.

Sinuciderile persoanelor private de libertate împovărează familia şi prietenii defunctului, preocupă

publicul, deoarece statul, prin intermediul instituţiei penitenciare, este responsabil de bunăstarea celor pe
care-i condamnă la executarea unei pedepse.
Sistemul penitenciar românesc este interesat de evoluţia cazurilor de suicid, cuantificate printre
evenimentele violente, ce au loc în aşezămintele pe care le administrează.
În comparaţie cu alte fenomene negative răspândite la populaţia penitenciară, suicidul nu
constituie un reper cantitativ, însă dramatismul actului suicidar şi al consecinţelor sale este foarte mare.
Schimbarea tiparului de manifestare a conduitelor suicidare - începând de la cauze, evenimentele
activatoare ale gândurilor iraţionale, până la impetuozitatea modului de săvârşire - ne indică un aspect
foarte important: preponderenţa suicidului ca expresie a tulburării instinctivo-afective profunde, dar având
ca şi factori precipitatori elemente minore, în care este implicată, în special, responsabilitatea unei
persoane.
În situaţia în care, rezultatele cercetării vor indica o evoluţie statistică a cazurilor de sinucidere ca
formă - să-i spunem - de mediere (reprezentând o modalitate de protest, de răzbunare sau opoziţie, subiectul
dorind să declanşeze evenimente tragice cu scopul de a-i pedepsi pe ceilalţi şi pe sine – aspect foarte
important, cu precădere în grupurile sociale mari din instituţiile penitenciare), în defavoarea celor generate de
depresie (unde eram anunţaţi de elementele clare, de vizibilitate a rupturii între individ şi lume, de liniştea/
calmul celui care îşi pusese la punct toate detaliile înainte de marele gest etc.), atunci şi criteriile de risc se
cer a fi ajustate, iar metodele de prevenţie trebuie adaptate la problematică.

8
 Astfel, din datele furnizate de Direcţia medicală, reiese că, în perioada 1 ianuarie 2009 – 31
decembrie 2012, au avut loc 51 de cazuri de suicid, în 24 de unităţi penitenciare.
Dacă în perioada 2005-2008, actele de suicid ale deţinuţilor s-au situat între 6 şi 13 cazuri, în
ultimii 4 ani, 2009-2012, vorbim despre minimum 9 şi maximum 22, după cum urmează:
- 6 decese, în 2005,
- 13 decese, în 2006,
- 9 decese, în 2007,
- 13 decese, în 2008,
- 9 decese, în 2009,
- 10 decese, în 2010,
- 10 decese, în 2011,
- 22 decese, în 2012.

Graficul 1: Situaţia comparativă a sinuciderii deţinuţilor, în perioada 2005-2012

Analiză comparativă privind sinucideri

25
22

20

15
13 13
sinucideri
10 10
10 9 9

6
5

0
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

Tabelul 2: Evoluţia populaţiei penitenciare, în perioada 2005-2012

Efectiv existent la Ponderea intrărilor (2)
Intrări în cursul Efectiv rulat =
Anul începutul anului din efectivul existent la
anului (2) (1) +(2)
calendaristic (1) începutul anului (1)
2005 39.031 14.394 36,87% 53.425
2006 36.700 14.294 38,94% 50.994
2007 34.038 10.865 31,92% 44.903
2008 29.390 10.852 36.92% 40.242
2009 26.212 12.435 47,44% 38.647
2010 26.716 13.762 51,51% 40.478
2011 28.244 14.862 52,62% 43.106
2012 30.694 15.295 49,83% 45.989

9
 Cifra cea mai acurată pentru raportarea datelor statistice este cea a efectivului rulat. Calculul
necesită multiple şi periodice date din unităţile subordonate şi devine relevant pe perioade mai lungi, cum
ar fi anul calendaristic.

Efectivul rulat într-un an calendaristic (care a trecut prin sistemul penitenciar) se calculează prin
însumarea la efectivul existent (numărul deţinuţilor aflaţi la 1 ianuarie în penitenciar) a intrărilor din
cursul anului (persoane care intrat pe parcursul anului pentru executarea pedepselor). Datele brute au fost
furnizate periodic (lunar), de sectorul Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar. La finalul anului 2012,
fiind adăugată situaţia pentru ultimul an:

Din perspectiva statisticii primare este evidentă creşterea progresivă a numărului de deţinuţi nou
depuşi în fiecare an, începând cu anul 2009 (cu valori între 47% şi 52% din volumul existent la începutul
anului). De altfel, din anul 2009, încep să se observe primele modificări în conduita suicidară. Dacă la
aspectul cantitativ îl adăugăm pe cel al creşterii violenţei infracţiunilor pentru care execută pedepse
privative de libertate, evoluţia ascendentă a fenomenelor umane disfuncţionale în penitenciar este perfect
justificată.

Pentru a utiliza aceeaşi unitate de măsură, am procedat la calcularea ponderii fenomenelor umane
disfuncţionale (actele de violenţă ale deţinuţilor la 100.000 de locuitori) şi la efectivul rulat pe fiecare an
calendaristic.

Tabelul 3: Evoluţia incidenţei violenţelor deţinuţilor la 100 000 de locuitori, în perioada 2010-2012
Acte Cazuri
Efectiv Cazuri Agresiuni Cazuri
heteroagresiv tentative
Anu mediu autoagresiuni asupra de suicid
e între ppl suicid
l custodia personalului
Nr. Nr.
l Nr. Pondere Nr. Pondere Nr. Pondere
Pondere Pondere
2010 40.478 1.307 3229 799 1973,9 211 521 80 197,63 10 24,70
2011 43.106 1.232 2858 705 1635,5 147 341 80 185,58 10 23,20
2012 45.989 1.414 3075 1.048 2278,8 216 470 13 28,27 22 48,04

Într-un clasament al incidenţei violenţelor, actelele hetroagresive se află în top, urmate

îndeaproape de autoagresiuni, la o distanţă semnificativă de pondere se află tentativele de suicid, urmează
agresiunile asupra personalului, pentru ca suicidul, ca formă supremă de distrugere să se afle, la linia
inferioară a ierarhiei. Situaţiile grave, de risc se produc în număr mai mic, în comparaţie cu formele, să le
spunem de eliberare a furiei sub forma autoagresiunilor ori a actelor îndreptate asupra celorlalţi deţinuţi -
lovirea unui deţinut în comparaţie cu a unui angajat ori suprimarea propriei vieţi are consecinţe mai puţin
grave.

Limitele statistice
Situaţia centalizatoare anuală constituie o reală şi o bogată sursă de date. Existenţa unei structuri
de studii ar fi fost în măsură să valorifice statistic datele primare (la acest moment situate doar la nivel de
frecvenţe şi procente în cadrul celeeaşi categorii de violenţă) sub forma unor corelaţii între cele 5 categorii
de fapte violente, ceea ce ar putea reflecta puterea statistică, mai ales la grupuri atât de consistente.
Rămâne interesant de analizat în ce măsură aceleaşi persoane săvârşesc mai multe tipuri de violenţe şi care
sunt acestea, iar în condiţiile unei bogate baze de date, statistica poate furniza aceste detalii!

10
Tabelul 4: Evoluţia incidenţei actelor autolitice ale deţinuţilor la 100 000 de locuitori, în perioada 2005-
2012
Anu Efectiv mediu Total acte autolitice Tentative suicid Suicid
l custodial Nr. Pondere Nr. Pondere Nr. Pondere
2005 53.425 28 52,40 22 41 6 11,23
2006 50.994 29 56,86 17 33 13 25,49
2007 44.903 82 182,62 73 163 9 20,04
2008 40.242 56 139,15 43 107 13 32,30
2009 38.647 71 183,71 62 160 9 23,28
2010 40.478 221 545,97 211 521 10 24,70
2011 43.106 157 364,21 147 341 10 23,20
2012 45.989 238 515,51 216 470 22 48,04

Longitudinal, actele autolitice prezintă o creştere progresivă: de la o pondere de 50, în 2005-2006,

se triplează în perioada 2007-2009, pentru ca, în ultimii 3 ani, să crescă de 8-10 ori faţă de prima perioadă
analizată. O explicaţie poate să fie şi legea de executare a pedepselor intrată în vigoare la sfârşitul anului
2006. Act legislativ care oferea o mulţime de libertăţi pe fondul unor restricţii precedente extrem de mari
(de exemplu: continuarea cursurilor şcolare avea ca beneficii, pe lângă numărul de zile câştig şi sume de
bani doar pentru participare), asupra căruia s-au făcut câteca esenţiale modificări în anul 2010. Despre
creşterea numerică masivă a actelor autolitice din perioada 2010-2012, fondul problemei îl poate constitui
violenţa infracţiunilor săvârşite, despre care nu avem date care să ne justifice temerile.
Începând cu anul 2010, constatăm dublarea şi chiar triplarea tentativelor de suicid. Este posibil ca
personalul de penitenciar (ofiţer pază, medic generalist, asistent medical) care evaluează producerea
evenimentelor violente, din teama de a nu risca apariţia unui suicid să fie tentat să lărgească sfera
tentativelor suicidare cu elementele simulării, parasimulării, autoagresiunilor. Mai ales că, începând din
anul 2009, este în vigoare Programul specific de asistenţă psihosocială şi de prevenţie a riscului suicidar.
Analiza incidenţei tentativelor în comparaţie cu a suicidului finalizat ne indică următorul tipar:
creşterea suicidului este asociată cu diminuarea numărului de tentative şi invers. Cu o singură excepţia,
când ambele fenomene s-au situat la un nivel crescut.

Pentru raportare cu aceeaşi unitate de măsură, respectiv, numărul de cazuri care au avut loc la
100.000 de locuitori, prezentăm comparativ suicidul în România cu cel din sistemul penitenciar românesc.
Datele referitoare la populaţia românească sunt preluate din statisticile Eurostat 2011
(http://epp.eurostat.ec.europa.eu., site accesat în data de 10.10.2012).
Pe întreaga perioadă analizată, 2005-2012, datele Institutului Naţional de Statistică fac referire la:
25.630.252 de români.

Tabelul 5: Evoluţia suicidului deţinuţilor la 100 000 de locuitori, în perioada 2005-2012

Suicid la
100.000 de 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012
locuitori în:
Societatea
11,40 11,90 10,50 10,60 11,20 11,90 11,21 15,38
românească
Sistemul
penitenciar 11,23 25,49 20,04 32,30 23,28 24,70 23,20 48,04
românesc

11
Graficul 2: Ponderea actelor suicidare ale deţinuţilor la 100 000 de locuitori, în perioada 2005-2012

Dacă la nivelul populaţiei, rata suicidului se menţine în limite relativ constante - cu o diminuare în
anii 2007 şi 2008 - nu aceeşi situaţie putem constata în legătură cu populaţia penitenciară, unde fluctuaţiile
sunt mult mai nuanţate şi puternic oscilante.

Cazurile de suicid, din ultimii 4 ani, au avut loc în următoarele 24 de penitenciare:

- câte 5 cazuri în aşezămintele: Poarta Albă şi Rahova,
- câte 4 cazuri în aşezămintele: Giurgiu şi Iaşi,
- câte 3 cazuri în aşezămintele: Aiud, Galaţi şi Penitenciar-Spital Colibaşi,
- câte 2 cazuri în aşezămintele: Gherla, Focşani, Oradea, Mărgineni, Penitenciar-Spital Rahova,
PMT Bacău şi PMT Tg, Mureş,
- câte 1 caz în aşezămintele: Arad, Brăila, Codlea, Colibaşi, Craiova, Drobeta, Tg. Jiu, Timişoara,
Tulcea şi PMT Tichileşti.
Actele de suicid au avut loc în:
- 15 unităţi (88%) din cele 17 aşezăminte cu regim închis şi maximă siguranţă,
- 3 unităţi (75%) din 4 Penitenciare pentru Minori şi Tineri
- 2 unităţi (33%) din 6 Penitenciare-Spital,
- 4 unităţi (25%) din 16 cu regim deschis şi semideschis.
În general, este vorba despre unităţi mari, care:
• asigură custodia predominant în regimurile de detenţie restrictive: închis şi maximă siguranţă,
• custodiază între 600 şi 1.400 de persoane - deţinuţii execută pedepse de lungă durată (peste 10
ani)/ pe viaţă pentru infracţiuni violente, fie abaterile acestora, în timpul pedepsei, au fost atât de
grave, încât au necesitat trecerea din regim lejer (deschis sau semideschis) într-unul mai restrictiv,
• au posibilităţi limitate de includere a deţinuţilor în muncă salarială, activităţi de reintegrare
socială, la voluntariat în comunitate (legislativ, regimul restrictiv nu poate presta munci/ activităţi
în comunitate).

12
Dificultăţi la nivelul sistemului penitenciar
• Resursa umană de specialitate este insuficientă numeric pentru a veni în întâmpinarea tuturor
disfuncţiilor de personalitate şi a nevoilor de asistenţă socială şi educaţională ale deţinuţilor:
- în domeniul reintegrării sociale a deţinuţilor lucrează 68 de psihologi şi 46 de asistenţi sociali,
angajaţi în 42 de aşezăminte penitenciare,
- în domeniul medical, 5 medici psihiatri sunt angajaţi - în Penitenciarele-Spital Jilava şi Poarta
Albă, precum şi în Penitenciarul Craiova.
• Atribuţiile psihologului:
- poate avea repartizate până la 900 de persoane, cărora le asigură intervenţia prin activităţi directe
(psihodiagnostic, consiliere şi psihoterapie) şi administrative - standardul minimal este stabilit la
200 de persoane la un psiholog.

13
 Capitolul 2: CONSIDERAŢII TEORETICE

2.1 Epidemiologia suicidului

2.1.1 Documentare publică de informare cu privire la suicid, în România

Articol, postat în 10.09.2012, “Ziua mondială de prevenire a suicidului”, la adresa:

www.sanatateatv.ro/10-septembrie-ziua-mondiala-de-prevenirea-a-suicidului
„Sinuciderea pare a fi o soluţie pentru cei afectaţi de criză, depresie, lipsa banilor, lipsa locului de
muncă, greutăţile zilnice etc.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 3.000 de oameni se sinucid, în
fiecare zi, în întreaga lume, iar anual, 1 milion de oameni, ceea ce înseamnă un caz de suicid la fiecare 40
de secunde, rata sinuciderilor crescând în ultimii 50 de ani cu 60% în majoritatea ţărilor.
Suicidul a devenit o problemă de sănătate publică, în secolul XXI, sinuciderea fiind a XI-a cauză
de mortalitate în lume şi a doua cauză de mortalitate printre cei cu vârsta cuprinsă între 25-34 de ani, 30-
40% dintre tinerii cu vârste între 9 şi 18 ani având la activ o tentativă de suicid.
Reducerea ratei suicidului a devenit un obiectiv important pe plan mondial. Conform OMS, dintr-
un eşantion de 400 milioane de persoane din 25 de ţări, se estimează că rata medie a suicidului este de
18 la 100.000 de locuitori. Pe plan internaţional, ratele suicidare variază de la peste 25 la 100.000
locuitori în Scandinavia, Elveţia, Germania, Austria, ţările est-europene şi Japonia, până la 10 la 100.000
în Spania, Italia, Irlanda, Egipt, Olanda.
Repartiţia pe sex arată o predominanţă la bărbaţi în comiterea actului suicidar, deşi tentativele
sunt mult mai frecvente în rândul femeilor. De asemenea, diferă metodele, femeile alegând metode
de sinucidere care nu duc la moarte sigură (ingurgitare de medicamente, tăierea venelor), în timp ce
bărbaţii aleg metode dure precum spânzurarea, împuşcarea în cap sau aruncarea de la înălţime.
Raportul suicidului bărbaţi - femei, în România, este cuprins între 4,5:1. Riscul de suicid pare a fi
diminuat de căsătorie şi de prezenţa copiilor, care ar funcţiona chiar ca factori profilactici.
Suicidul reprezintă suprimarea bruscă şi deliberată a propriei vieţi.
Se consideră a exista patru tipuri principale de suicid: fără speranţă (cei care recurg la acest gest
nu mai au speranţă de viaţă), psihotic (consecinţa unei exaltări, “nebunie de moment”), raţional (nu se
întrevede nicio altă cale de ieşire din situaţie: persoane aflate pe patul de moarte, care suferă de boli
incurabile etc) şi impulsiv, similar celui psihotic.
Specialiştii susţin că simpla intenţie de sinucidere exprimată de către o persoană reprezintă risc
crescut de sinucidere, indiferent de tonul pe care face comunicarea sau de presupusa neseriozitate a ei.
Factorii de risc pentru suicid sunt: depresia, vârsta înaintată, dependenţa de substanţe,
tulburări psihotice, lipsa de suport social, izolarea socială etc.
Totuşi, cea mai mare legătură a ratei de suicid este legată de aplicarea unui tratament
corespunzător depresiei, aceasta fiind în fapt o boală care trebuie nu doar identificată ci şi tratată la timp.
Diagnosticarea şi recunoaşterea depresiei de către medicul de familie este destul de
redusă. Depresia scapă nediagnosticată, în special, la vârstnici, fiind dificil de diferenţiat de variatele
afecţiuni. De asemenea, trebuie reţinut că depresia creşte în paralel cu prevalenţa dependenţei de droguri
şi de alcool.
Cercetătorii au descoperit un indicator precoce al riscului de suicid: lipsa de speranţă ca
“sindrom presuicidar” care constă în: retragere socială, izolare, întoarcerea agresiunii spre propria
persoană, fantezii suicidare active şi dinamice.
Nu toate formele de suicid pot fi prevenite, însă OMS propune o serie de măsuri care se pot lua
împotriva suicidului: interzicerea comercializării diverselor substanţe, pesticide sau droguri către minori,
14
gândirea unor programe de prevenire a suicidului, la nivelul comunităţii şi stabilirea unor restricții la nivel
de mass-media privind mesajele cu referire la suicid.”

Articol, publicat în 29.08.2012, “Maghiarii şi ilfovenii în topul sinuciderilor din România”, la

adresa: www.ziare.com/articole/sinucideri+romania+2011.
Potrivit datelor statistice, publicate de Evenimentul zilei:
“Un român îşi ia viaţa la fiecare trei ore, cu precădere în Harghita şi Ilfov, de cealaltă baricadă
fiind Maramureşul.
Cele mai multe sinucideri au fost înregistrate în 2010, 3.050 de cazuri, în timp ce in 2011, au fost
inregistrate 2.874 de cazuri.
Media sinuciderilor din Romania este de 13 la fiecare 100.000 de locuitori, puţin sub media
europeană. Ungurii, finlandezii şi francezi sunt în topul sinucigaşilor din Europa, de cealaltă parte
regăsindu-se britanicii, italienii.
În ceea ce priveşte metoda preferată de sinucidere, românii au ales spânzurarea (80%), otrăvirea
(9%) şi înecul (3%).
Stastica intocmită de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" arată că profilul
sinucigaşului român este următorul: bărbat, sub vârsta de 45 de ani, nefericit din motive financiare
sau dezamăgit în dragoste.
Raportul de sinucideri in Romania, pe oraşe, pentru fiecare 100.000 de locuitori (împărţirea
judeţelor în funcţie de media ratei suicidului/ ţară, sub < 15,38 > peste, aparţine autorilor):
Maramureş - 8,85 Timiş - 15,69
Cluj - 9,71 Giurgiu - 16,17
Caraş Severin - 10,58 Iaşi - 17,27
Suceava - 10,73 Ialomiţa - 17,76
Bucureşti 10,97 Hunedoara - 17,44
Mehedinţi - 10,98 Arad - 18,18
Brăila - 11,20 Tulcea - 20,30
Argeş - 11,20 Bihor - 21,06
Prahova - 11,28 Constanţa - 21,55
Vrancea - 11,36 Mureş - 22,62
Dâmboviţa - 11,65 Covasna - 25,24
Gorj - 11,89 Satu Mare - 25,94
Buzău – 12 Ilfov - 29,09
Bistriţa-Năsăud - 12,23 Harghita - 31,21 ”
Sibiu - 12,29
Braşov - 12,84 Media ratei suicidului = 15,38
Vâlcea -12,89
Alba - 12,99
Bacău - 13,20
Botoşani - 13,39
Călăraşi - 13,44
Sălaj - 13,76
Olt - 13,77
Teleorman - 13,96
Neamţ - 14,61
Vaslui - 14,62
Dolj - 15,05
Galaţi - 15,18
15
 Articol, publicat în 19.12.2011, “Rata sinuciderilor în Grecia, un record pentru Europa”, la adresa:
www.ziare.com/articole/sinucideri+romania+2011.
“Rata sinuciderilor în Grecia a ajuns la un nivel record in Europa, experţii punând creşterea
accelerată a numărului de persoane care aleg să-şi pună capăt vieţii, pe seama crizei economice pe care o
traversează ţara.
Măsurile dureroase de austeritate şi problemele economice fără sfârşit, îi imping la sinucidere pe
tot mai mulţi greci, scrie publicaţia The Guardian. Statisticile ministerului elen al Sănătăţii releva o
creştere de 40% a sinucigaşilor în perioada ianuarie-mai 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010.
Merită menţionat că, înainte de începerea crizei financiare, în urmă cu trei ani, Grecia avea cea mai
scăzută rată a sinuciderilor ţn Europa, de 2,8 la 100.000 de locuitori. Această cifră aproape s-a dublat
acum, ajungând să fie cea mai mare de pe continent, şi o rată în creştere înregistrează şi tentativele de
suicid.
"Nu e niciodata un singur motiv, însă oamenii care sună să spună că se gândesc să-şi ia viaţa
vorbesc despre datorii, şomaj, teama de a rămâne fără slujbă", spune Eleni Beikari, psihiatru la un ONG
care are o linie telefonică non-stop dedicată ajutării celor care doresc să-şi ia viaţa.
Înainte de criză, ONG Klimaka primea cam 10 apeluri pe zi - acum este vorba de peste 100,
majoritatea de la femei, cu vîrste între 30-35 de ani şi bărbaţi de 40-45, cuprinşi de disperare în faţa
problemelor economice.”

2.1.2 Conceptualizarea termenilor

a. Factori de risc identificaţi în cercetări

Statistici referitoare la suicidul populaţiei generale

 Bărbaţii comit 80% dintre actele de suicid.

 Cea mai ridicată rată de suicid pentru femei este între 40-44 ani (Moscicki, 1999).
 Depresia este de două ori mai prezentă la femei decât la bărbaţi, incidenţa fiind de 2,6-5,5% la
bărbaţi şi 6%-11% la femei (Dubovsky et al. 2003; Kornstein and Wojcik 2002; Kunget al. 2003;
Sloan and Kornstein, 2003),
 Există un paradox de gen al comportamentului suicidar (Skogman & colab., 2004) - o relaţie
inversă între ratele mortalităţii feminine şi incidenţa depresiei şi a tentativelor de suicid,
 Aproximativ 90% din cei care comit suicid pot fi diagnosticaţi cu o tulburare psihiatrică de
natură emoţională (depresie majoră, tulburare bipolară, tulburare schizoafectivă) (Carroll-
Ghosh et al. 2003; Maris et al. 2000; Moscicki 1999; Simon 2004).
 Între 7-12% din cei care au tentative de suicid, comit suicidul în următorii 10 ani, pentru fiecare
încercare, riscul unei alte încercări de-a lungul unei perioade de 2 ani creşte cu 30%.
 Între 18%-38% din persoanele care comit suicid au mai încercat să se sinucidă anterior
(Jacobs et al. 1999; Maris et al. 2000; Moscicki 1999; Skogman et al. 2004; Zahl and Hawton
2004).
Sursa: Gold, L.H. (2006) Suicide and gender, pp 77-107, în Simon, R.I., Hales, R.E. (2006).
Textbook of suicide assessment and management, The American Psychiatric Publishing

16
 Statistici referitoare la populaţia penitenciară

Factori generali de risc

 Abuzul sau dependenţa de substanţă - mai frecvent în rândul bărbaţilor, de 3-4 ori mai mult în
rândul lor, ratele raportate fiind cuprinse între 2:1 la 5:1 (Brady & Randall 1999; Canterbury 2002;
Maris et al. 2000; Regier et al. 1990).
 Abuzul de alcool este al doilea factor de risc diagnosticat asociat cu suicidul după tulburările
afective (Moscicki 1999).
 Depresia majoră este cel mai adesea diagnosticul primar în cazul femeilor care fac abuz de
alcool, iar în cazul bărbaţilor, alcoolismul este diagnosticul principal (Brady and Randall 1999;
Canterbury 2002). Totuşi, atunci când femeile prezintă abuzul de alcool ca şi tulburare în
comorbiditate, riscul lor de suicid şi rata de mortalitate creşte (Kornstein and Wojcik 2002).
 Bărbaţii care comit suicid au o rată a alcoolismului mai ridicată în comparaţie cu femeile care
comit suicid. (Kung et al. 2003), 81,8% bărbaţi, 18,2% femei (Garlow 2002).
 Nivelul neurotransmiţătorilor
- cercetările indică un nivel scăzut de serotonică 5 HIAA - prezenţa serotoninei metabolizate
hidroxiindoleacetice acid la un nivel scăzut CSF 5-HIAA (Arana and Hyman 1989; Carroll-
Ghosh et al. 2003; Mann and Arango 1999; Moscicki 1999).
 Comportamente de căutare de ajutor:
- mai accentuate în cazul femeilor atunci când sunt depresive (Chrisler 2001; Kung et al. 2003;
Maris et al. 2000; Moller-Leimkuhler 2003),
- 75% din cei care comiseseră suicid contactaseră un medic în ultimele 6 luni înaintea
morţii (Blumenthal 1990) pentru o problemă somatică sau mentală,
- mai puţin de o treime din persoanele care suferă de tulburări mentale caută tratament, iar
printre cei care o fac, un număr semnificativ este diagnosticat sau tratat greşit. (Blehar and
Norquist 2002).
 Motivaţie şi intenţie
- Tentativele neletale de suicid ale femeilor sunt adesea interpretate ca fiind strategii agresive
sau de afiliere realizate pentru a rezolva probleme interpersonale sau pentru a influenţa
relaţiile, mai degrabă decât a reflecta dorinţa de a muri sau de a pune capăt vieţii (Stephens
1995) şi, adesea, sunt descrise ca fiind manipulative sau pasiv agresive (Skogman et al.
2004; Zahl and Hawton 2004).
- Mulţi autori consideră ca în evaluarea letalităţii tentativelor de suicid la femei, să se ţină seama
mai degrabă de severitatea intenţiei de suicid, decât de letalitatea metodei alese (Jacobs et al.
1999; Simon 2004; Skogman et al. 2004).
- Tentativele de suicid la femei sunt precipitate de pierderi, rupturi, conflicte sau impas
relaţional, caracterizat uneori de dependenţă, pasivitate şi manipulare. Femeile sunt mai ferite
şi din cauza faptului că, în centrul relaţiilor lor se află principiul interdependenţei,
responsabilitatea pentru bunăstarea altora, şi de a evita rănirea celorlalţi. Femeile prezintă
stiluri de coping mai adaptabile şi mai flexibile în comparaţie cu bărbaţii.
 Modelul relaţional
- căsnicia constituie un factor protectiv (Maris et al. 2000; Slaby 1998) mai degrabă pentru
bărbaţi decât pentru femei (Kposowa, 2000),
- bărbaţii sunt mai puţin integraţi din punct de vedere social, singura lor sursă de suport fiind
soţia, care le mediază, de asemenea, relaţiile cu copilul, cu ceilalţi membri ai familiei sau
prieteni,
- când bărbaţii îşi pierd partenerele, relaţiile lor sociale au mai mult de suferit,
17
 - femeile tind să aibă reţele sociale mai puternice, indiferent de statutul lor marital, ele făcând
apel mai uşor la aceste resurse.
 Abuzul sexual
- Istoricul de abuz sexual în copilărie cosntituie un factor de risc recunoscut, fiind asociat cu o
rată mai mare de psihopatologie în perioada adultă, inclusiv comportamente de suicid (Maris
etal. 2000; Martin et al. 2004; Simon 2004).
- Factorul este mai degrabă asociat cu sexul feminin, aproximativ 20-25% dintre femeile cu
risc de suicid au avut astfel de experienţe şi doar 5-10% dintre bărbaţi (Finkelhor, 1994).
- Deşi mai comună pentru fete, experienţa abuzului sexual din copilărie are consecinţe mai
grave în cazul băieţilor în ceea ce priveşte abuzul de alcool şi droguri, comportamentul
agresiv, abandon şcolar, ideaţie sucidară şi planuri de suicid.
Sursa: Evans, G., Farberow, N.K. (2003). The Encyclopedia of suicide, Second Edition, Facts on
File Inc, New-York

 Tulburările de personalitate
- Pacienţii cu tulburări de personalitate au un risc de suicid de 7 ori mai mare decât cei din
populaţia generală. (Simon 2004).
- Dintre pacienţii care comit suicid, 30%-40% sunt diagnosticaţi cu tulburări de personalitate
(Simon 2004).
- Diagnosticarea cu o tulburare din clusterul B, îndeosebi borderline, se asociază cu rate mari de
suicid, care variază între 4% şi 9,5% (Jacobs et al. 1999).
- criterii formale de diagnostic pentru borderline: ameninţările cu suicidul, gesturile,
comportamentele de automutilare, iar comorbiditatea cu o tulburare de pe axa I face suicidul
mai probabil (Jacobs et al. 1999; Maris et al. 2000; Simon 2004).
- Borderline este mai des diagnosticat în cazul femeilor, rata în cadrul populaţiei generale fiind
de 2-3%, dar raportul femei - bărbaţi este de 2:1 şi chiar mai ridicat (Phillips et al 2003).
- Tentativele de suicid se înregistează la 60-70% din pacienţii cu borderline: deşi tentativele
prezintă o medie de 3 şi rata suicidului este de 9%, de 400 ori mai mare decât în populaţia
generală şi de 800 ori mai mare decât la femeile tinere, cu toate acestea sunt foarte frecvente
tentativele care nu rezultă în moarte (Gunderson & Ridolfi 2001).
- Depresia fiind un diagnostic de comorbiditate frecvent la tulburarea de personalitate bordeline
şi pentru că numărul de tentative este ridicat ne-am aşteptat la rate mai mari de suicid.
- Tulburarea antisocială de personalitate este mai frecvent diagnosticată la bărbaţi în
comparaţie cu femeile, 3% din bărbaţi şi 1% dintre femei întrunind criteriul de diagnostic
(Phillips et al.2003).
- Rata de suicid la pacienţii cu tulburare antisocială este de 5% şi se asociază primar cu violenţa
direcţionată spre exterior (Perry 1999).
Sursa: Oquendo, M.A., Carballo, J.J., Stanley, B., Brodsky, B.S. (2006) Personality disorders,
329-347 în în Simon, R.I., Hales, R.E. (2006). Textbook of suicide assessment and management, The
American Psychiatric Publishing

Factori particulari de risc

Caracteristicile criminologice ale comportamentului infracţional în tulburările de

personalitate sunt descrise de Prelipceanu (p. 171-176, 2013), după cum urmează:

• „... 60-75% din populaţia penitenciară este constituită din indivizi diagnosticaţi/
diagnosticabili cu tulburare de personalitate antisocială,
18
• caracteristic delictualităţii în tulburări de personalitate este decalajul dintre capacitatea
cognitivă şi imaturitatea afectivă şi voliţională, datorită căruia, individul are posibilităţi
scăzute de control voliţional şi de transpunere în conduită a principiilor etico-morale pe care
le cunoaşte, (dar le ignoră, de cele mai multe ori, în favoarea dorinţei imediate, nestăvilite,
uneori impulsive de satisfacere a propriilor plăceri),
• deviaţiile sexuale se structurează pe fondul tulburărilor de personalitate/ simptom secundar
(psihoze endogene majore, întârzieri cognitive, demenţe).
• aceste mecanisme psihopatologice sunt valabile în special pentru tulburările de personalitate
de cluster B: antisocială, bordeline, histrionică, narcisistică, în formule individualizate de la
caz la caz,
• cele mai frecvente comportamente delictuale sunt structurate în variante caracterizabile clinic
ca excitabile şi explozive (tulburările de personalitate - antisocială, histrionică, narcisistică),
respectiv impulsivă şi instabilă (tulburararea de personalitate bordeline),
• comportamentul infracţional prezintă un mare polimorfism, putând include practic orice tip de
infracţiune, de orice gravitate antisocială şi orice complexitate delictuală,
• alteori, în geneza actului infracţional este implicat alcoolul ca factor favorizant întâmplător
sau habitual,
• riscul de a deveni clienţii mediului penitenciar scade semnificativ cu vârsta, pentru a deveni cu
totul accidental la vârsta a treia.
Comportamentul delictual, în cazul tulburărilor de personalitate, poate fi specificat prin:
- potenţialul infracţional crescut,
- tipologie infracţională diversă, cu acţiuni spontane, nedeliberate, cu agresivitate, de obicei
potenţată de alcool sau de alte substanţe,
- rol inductiv antisocial prin agregare în grupuri delictogene,
- tendinţe la bravare şi simulare,
- potenţial malign al activităţii antisociale, prin tendinţa la reiterarea infracţiunilor (riscul de
recidivă este foarte ridicat).

Tulburarea de personalitate bordeline este caracterizată prin impulsivitate şi instabilitate:

• toleranţă scăzută la frustrare, îşi dimunează tensiunea anxietăţii cu abuz de droguri/ alcool/
furt din magazine/ alte comportam delictuale
• pot fi disforici cronici, cu exteriorizări explozive heteroagresive/ autoagresive, neaşteptat de
violente (de exemplu: ţigară stinsă pe propria mână cu indiferenţă afectivă şocantă, “îmi alin
durerea cu alta durere”).

Comportamentul dezadaptat al tulburărilor de personalitate

Comportamentul violent este definitoriu pentru:
- tulburarea de personalitate borderline,
- tulburarea de personalitate antisocială.
• Axa II are un rol considerabil în dinamica manifestărilor violente.
• Există însă puţine dovezi pt a confirma această posibilitate sau pt a indica gradul în care
aceste diagnostice categoriale individuale influenţează acţiunile, motivaţiile, alegerea
victimelor, sau alţi factori asociaţi actului criminal. (Widiger, Trull, 1994)
• Din perspectiva predicţiei sunt argumente care pledează în favoarea scorurilor cantitative ale
testelor trăsăturilor de personalitate în comparaţie cu categoriile diagnostice ale tulburărilor
de personalitate din DSM IVTR, modelul “five - factors” fiind o alternativă ...”

19
 Suicidul în închisorile din SUA
Sursa: Metyner, J.L., Hayes L.M (2006). Suicide Prevention in Jails and Prisons, pp. 139-159, în
Simon, R.I., Hales, R.E. (2006). Textbook of suicide assessment and management, The American
Psychiatric Publishing.
În 1989, Hayes - rata de 9 ori mai mare decât în populaţia generală.
În 1993 - 17.8%.
Suicidul se află pe locul 3, după moartea naturală pe primul loc şi apoi SIDA.
Profilul sinucigaşului încarcerat
Tânăr, singur, prima pedeapsă privativă de libertate comisă pentru o infracţiune nonviolentă,
intoxicat, istoric cu abuz de substanţă, moarte prin spânzurare cu ajutorul lenjeriei de pat, depus
într-o celulă izolată, primele 24 de ore de la arest (Hayes 1983, 1989).
Alte cercetări: infractori arestaţi pentru infracţiuni violente, în primele 1-4 luni de la
încarcerare (Copeland, 1989; DuRand et al.1995; Frost&Hanzlick, 1988; Marcus&Alcabes, 1993).
Descopririle lui Hayes (1995) şi Bonner (2000) sunt confirmate de New York State Department
of Correctional, prin autopsii psihologice, pe 40 cazuri de infractori, care s-au sinucis între 1993 şi 2001.
 Toţi deţinuţii care s-au sinucis au beneficiat de servicii de sănătate mentală pe perioada
încarcerării.
 Factorii asociaţi cu riscul de suicid sunt:
- abuzul de substanţă
- tentative de suicid în istoric
- tratament psihiatric înainte de încarcerare
- primirea recentă a unor veşti proaste
- abatere disciplinară recentă
- manifestarea agitaţiei sau a anxietăţii.
 Cei mai mulți sunt infractori condamnaţi pentru infracţiuni violente şi au diagnostic de
schizofrenie (Kovasznay et al. 2004).
He & colab. (2001): 64% din cei care s-au sinucis au mai avut cel puţin o tentativă de suicid în
închisoare şi 2/3 aveau un diagnostic psihiatric - tulburare afectivă 64%, tulburare de personalitate 56% şi
tulburare psihotică 44%.
Patterson and Hughes (2000):
- singuri în celulă (67%)
- încarceraţi pentru infracţiuni sexuale (40.6%)
- metoda spânzurare (81.2%)
- istoric cu comportament suicidar (63%)
- beneficiase recent de tratament psihiatric la infirmerie (13%)
- evaluare inadecvată (anulează programările, nu completează chestionarele, nu există dosare la
arhivă, 62,5%)
- lipsă de răspuns la ameninţările sau gesturile recente (25%)
- încărcătură de cazuri (72%)

Asociaţia Psihiatrilor Americani (2000):

- un deţinut se poate sinucide în orice moment, pe parcursul pedepsei, mai ales în izolator,
- este nevoie de comunicare eficientă între pază şi personalul responsabil cu sănătatea mentală
pentru a face eforturi de prevenire a suicidului!

20
 Asociaţia Psihiatrilor Americani a elaborat Ghidul de practici pentru evaluarea şi tratarea
pacienţilor cu conduite suicidare
Grupul de lucru asupra comportamentelor suicidare a fost constuit din: Douglas G. Jacobs, M.D.,
Chair, Ross J. Baldessarini, M.D., Yeates Conwell, M.D., Jan A. Fawcett, M.D., Leslie Horton, M.D.,
Ph.D., Herbert Meltzer, M.D., Cynthia R. Pfeffer, M.D., Robert I. Simon, M.D.
În perioada 2002-2003, prin revizuirea a peste 17.000 articole, grupul de lucru realizează o sinteză
a practicii clinice cu privire la evaluarea şi tratamentul pacienţilor adulţi cu conduite suicidale. Definiţiile
termenilor:
• suicid - moarte autoindusă în prezenţa dovezii explicite sau implicite cu privire la intenţia
persoanei de a muri,
• tentativa de suicid - comportamente de auto-rănire cu rezultat nonfatal, însoţită de dovada
explicită sau implicită a faptului că persoana a dorit să moară,
• tentativa de suicid abandonată - comportament cu potenţial auto-distructiv însoţit de
dovada explicită sau implicită că persoana a intenţionat să moară, dar a oprit încercarea
înainte de se produce rănirea fizică,
• ideaţia suicidară - gânduri de reprezentare a propriei morţi, dar care pot varia în ceea ce
priveşte gradul de seriozitate, în funcţie de specificitatea planului de suicid şi de gradul
intenţiei suicidale,
• intenţia suicidală - aşteptare subiectivă şi dorinţa de a realiza un act auto-distructiv care să
sfârşească prin moarte,
• letalitatea comportamentului suicidar - pericol obiectiv la adresa vieţii asociat cu metoda
sau acţiunea de sinucidere,
• autorănire deliberată/ provocarea de răni dureroase, destructive, acte cu consecinţe de
autorănire fără intenţia de a muri.
Sursa: Douglas, G.J., Brewe, M. (2006). Assessment and Treatment of Patients With Suicidal
Behaviors: Part A: Assessment,Treatment, and Risk Management Recommendations în Simon, R.I.,
Hales, R.E. (2006). Textbook of suicide assessment and management, pp 577-628, The American
Psychiatric Publishing.

În cazul autorănirilor/ automutilărilor produse în sistemul penitenciar, nu am identificat situaţii,

în care să fi fost depăşite involuntar limitele de protecţie (cuiul se bate într-un anume loc, tăieturile sunt de
suprafaţă etc.), iar persoanele să fi decedat. Aceste situaţii nu pot fi asimilate suicidului:
 nici din perspectiva cauzalităţii
- dacă pentru suicid este preponderentă depresia (comorbiditatea cu o tulburare de pe axa I face
suicidul mai probabil, cf. Jacobs et al. 1999; Maris et al. 2000; Simon 2004), însoţită de idee,
gânduri, plan pentru întreruperea vieţii,
- automultilarea este agresiunea orientată manipulativ pentru obţinerea unui beneficiu, chiar şi
acela de a fi în centrul atenţiei specialiştilor (exteriorizări explozive ale tulburărilor de
personalitate),
 nici din cea a intenţionalităţii.
- dacă în suicid este prezentă şi persistentă intenţia de a muri,
- în autoagresiune intenţia nu este de a muri, ci de a obţine cu orice preţ un avantaj.

Comportamentul ostil - semnal de alarmă

60% din cei cu tentative de suicid prezintă o depresie mascată ce constă în asumarea de riscuri
fizice - nesupunere, neascultare, obrăznicie, rebeliune, abuz de alcool sau droguri, promiscuitate sexuală,
încălcarea regulamentului.

21
 Impulsivitatea constituie o trăsătură de personalitate ce poate fi legată de suicid. Tendinţa de a
acţiona fără a gândi consecinţele în: tulburarea de personalitate borderline - pentru femei, tulburări
de comportament - tineri şi comportamentul antisocial - bărbaţi.
Suicidul indirect - moartea este rezultatul neintenţional al unui comportament cu risc ridicat.
Intenţie de gradul I - suicidul este planificat de victimă.
Intenţie de gradul II - suicidul s-a produs impulsiv şi neplanificat.
Intenţie de gradul III - autorănire voluntată care a condus la moarte fără să existe intenţia
de moarte.
Sursa: Evans, G., Farberow, N.K. (2003). The Encyclopedia of suicide, Second Edition, Facts on
File Inc, New-York

b. Cadrul teoretic actual

Pritr-o analiză detaliată a evoluţiei suicidului, realizată teoretic cu date provenite din peste 100 de
ţări, Värnik (2012) conchide că, în ultimii 50 de ani, incidenţa mortalităţii suicidului s-a deplasat din ţările
de vest ale Europei, în cele din Sud-Estul, pentru ca, la acest moment să atingă vârful în ţările asiatice.
În ţările cu istoric în cercetarea fenomenului de suicid, prevenirea acestuia pune accent pe:
limitarea accesului la elementele de autodistrugere (de ex: sfoara), tratamentul bolilor mentale şi a
toxicomaniilor şi dezvoltarea nivelului economic.
Cu toate că metodele de suicid variază de la o ţară la alta, în fiecare dintre acestea există o metodă
mai des folosită, în funcţie, evident, de resursele populaţiei. Ca metode comune mai multor ţări,
enumerăm: spânzurarea (comună şi pentru România), intoxicaţia voluntară cu medicamente/ substanţe
toxice (de ex.: pesticidele, substanţe greu de obţinut, deşi interzise în România, au provocat valuri de
suicid în anul 2010) şi folosirea armelor de foc (necesită un anume statut social, disponibilităţi financiare,
mai puţin uzitată în România, dar cu efecte în populaţia generală).
Din datele cantitative utilizate în studiul realizat de Värnik, P. (2012), mai mulţi bărbaţi se sinucid,
în comparaţie cu femeile, incidenţa suicidului fiind chiar de 3-4 ori mai mare la bărbaţi, comparativ cu
suicidul la femei. La tineri şi femei mai frecvente sunt tentativele de suicid (actele nereuşite).
Conform studiului realizat de Gunnell et al (2005) cu privire la epidemiologia şi prevenţia
suicidului prin spânzurare, autorii conchid că aceasta este o metodă utilizată adesea în sistemul penitenciar
şi în arestul poliţiei engleze. Autorii promovează eficienţa utilizării „safer-cells” propusă de Burrows et al
(2003). Încă de la începutul anilor 2000, se utilizează metoda de custodie temporară a deţinuţilor cu risc
suicidar în „celule de siguranţă/ sigure”, care nu conţin elemente, puncte de care aceştia să se poată
spânzura.

Tulburările clinice
Conform Stolberg & Bongar (versiune online 2012), evaluarea psihologică, cu utilizarea metodelor
psihologiei clinice constituie o importanţă deosebită în determinarea riscurilor şi eliminarea parţială a
problematicii. Conform Kutcher & Chehil (2007 apud. Stolberg & Bongar 2012) mai mult de 75% dintre
persoanele care s-au sinucis s-au aflat în evidenţa diagnostică a unui psiholog clinician sau psihiatru, în
perioada imediat anterioară decesului, respectiv cu o lună înainte.
După tulburările clinice, abuzul de substanţe şi jocul de noroc constituie condiţii ale suicidului
descrise de psihiatrie.
Conform Decsei-Radu & Pripp (2013) dependenţa de joc este asociată comportamentelor
compulsive, fiind însoţită de cele mai multe ori de abuzul de alcool sau droguri, până la dependenţă, aşa
încât, indivizii reuşesc foarte greu/ deloc să-şi controleze manifestările. Considerăm că aspectul financiar
22
constituie o condiţie, în sensul că pierderile mari de la jocul de noroc provoacă disperarea acestora şi
decizia de a-şi lua viaţa. Substratul patologic comun al: adicţiilor de droguri, consumului de alcool şi
dependenţei de jocuri este comportamentul compulsiv, crescând astfel condiţiile riscului de suicid.

Aportul socio-economic
Atribuim, alături de diversitatea factorilor cauzali (genetici, ereditari, ambientali) un rol important
mediului detrimental social ce influenţează relaţiile intrafamiliale, condiţiile de trai, acestea din urmă,
măsurate prin dificultăţile financiare.
Criza economică a favorizat creşterea ratei suicidului (măsurată la 100.000 de locuitori), la
populaţia generală a României, fiind în 2009 de 11,20 şi în 2010 de 11,90, raportat la valorile de 10,50 şi
10,60 în 2007 şi, respectiv, 2008, dar fără a depăşi media de 13, de la nivel european. Datele sunt preluate
din Statisticile Eurostat 2011 (http://epp.eurostat.ec.europa.eu., site accesat în data de 10.10.2012).

Mass-media
Bohanna & Wang (2012) conchid că mediatizarea intensă a unui deces prin suicid poate determina
tentative de suicid la populaţie.
Susţinem concluziile cercetării menţionate, cu situaţii reale: tentativele suicidare au crescut, în
special la minori şi tineri (dar nu numai la ei), din penitenciare, în lunile iulie-august 2010, dupa
mediatizarea intensă a decesului Mădălinei Manole.

Neurotransmiţători
În studiul teoretic realizat, Sher (2011) susţine rolul neurotransmiţătorilor în actul suicidar, nivelul
scăzut al factorului neurotrofic - BNDF - afându-se în legătură directă cu conduita suicidară.

Tulburările de personalitate
În cazul persoanelor diagnosticate cu tulburare de personalitate, terapia medicală diminuează riscul
de suicid. În sistemul penitenciar, la fel ca la populaţia generală, pentru persoanele cu risc de suicid şi
condiţie psihiatrică (axa II), terapia medicală constituie soluţia.

Psihoterapia
Eficienţa psihoterapiei în riscul de suicid este este susţinută de dovezi ştiinţifice. Canadian Agency
for Drugs and Technologies in Health - CADTH (2010) a evidenţiat eficienţa tehnicilor terapiei
comportamentale în diminuarea riscului de suicid la adolescenţi.

c. Calitatea serviciilor de sănătate publică

Persoanele private de libertate beneficiază de servicii de sănătate publică de calitate, acordate în

penitenciarele în custodia cărora se află,. Cu respectarea cadrului extins al dreptului la sănătate, calitatea
serviciilor de sănătate publică se măsoară prin adăugarea de ani de viaţă sănătoşi. Cadrul extins al
dreptului la sănătate precizează: „... dreptul la sănătate trebuie să fie înţeles ca un drept de a te bucura de
o varietate de facilităţi, bunuri, servicii şi de condiţiile necesare pentru respectarea celui mai înalt
standard de sănătate” Sursa: Comitetul ONU privind drepturile economice, sociale şi culturale (2000),
Comentariul General 14.
Printre factorii ce trebuie evitaţi, menţionăm:
 impactul negativ asupra sănătăţii a condiţiilor sociale şi economice,
 calitatea muncii,
 calitatea mediului şi cantitatea furnizării serviciilor sociale şi de sănătate,
23
  comportamentele legate de sănătate: fumat, alcool, drog, substitute medicamentoase
confecţionate în detenţie (de ex: săpun topit/ parfum peste paracetamol/ alt medicament etc).

Unităţile penitenciare cu cele mai defavorizate categorii populaţionale

Din „Sistemul european de indicatori de sănătate”, la care România raportează date începând din
anul 2010, reiese că starea de sănătate a populaţiei, alături de educaţie şi venituri, reflectă nivelul de
dezvoltare umană. Astfel, „Raportul dezvoltării umane”, publicat în noiembrie 2010, poziţionează
România:
 pe locul 50 din 169 de ţări, cu un indice al dezvoltării umane de 0,767.
 alături de Bulgaria (58) Serbia (60) şi Ucraina (69), în al doilea sfert hdi de „grad de dezvoltare
umană”, celelate ţări membre ue fiind clasate în prima categorie hdi cu „grad foarte înalt de
dezvoltare umană”.
Alături de aceste date, am utilizat indicatorii „Profilul uman al dezvoltării regionale, în 2006”,
„Rata netă de cuprindere în învăţământ pe regiuni de dezvoltare, în anul 2007”, „Rata sărăciei pe regiuni
de dezvoltare, în anul 2007” (Sursa EUROSTAT - indicatori colectaţi prin: Eurobarometre, Ancheta
populaţională EHIS (European Health Interview Survey), Ancheta populaţională SILC (European
Statistics of Income and Living Condition).
Datele menţionate ne-au fost necesare la determinarea nivelului socio-economic al populaţiei
penitenciare ce constituie un corespondent/ reprezentant al zonei geografice pe care o reprezintă. Conform
statisticilor, cele mai sărace regiuni sunt:
 NORD EST - include Penitenciarele Botoşani, Iaşi, Vaslui, PMT Bacău şi CR Tg Ocna,
 SUD MUNTENIA include Penitenicarele Slobozia, Colibaşi, Giurgiu, Mărgineni, Ploieşti,
Târgşor, Găeşti şi Penitenciarul-Spital Colibaşi,
 SUD VEST OLTENIA include Penitenciarele Craiova, Tg. Jiu, Drobeta, Pelendava, şi PMT
Craiova.
Putem concluziona că am localizat cele 3 regiuni defavorizate, unde populaţia, în cazul săvârşirii
unor infracţiuni, primeşte mandat pentru executarea pedepsei în penitenciarul arondat. carcerală
caracterizate de indicatori ce prezintă valori alarmante pentru determinanţii de sănătate. Aceste 3 regiuni
defavorizate sunt caracterizate de indicatori ce prezintă valori alarmante pentru determinanţii de sănătate,
cum ar fi: rata sărăciei, pib per capita, gradul de cuprindere a elevilor în învăţământ, rata mortalităţii
infantile.

2.2 Dificultăţi generate de identificarea riscului de suicid în mediul penitenciar românesc

1. Situaţia centalizatoare, completată anual (începând din 2010), constituie o bogată sursă de
informaţii şi permite comparaţii periodice între evenimentele negative. În acest documentar ce prezintă
atât de acurat evenimentele negative, nu se regăseşte o componentă importantă: încadrarea tabloului
clinic al deţinuţilor în categorii nosologice şi nici corelaţia cu ecuaţia periculozitate socială -
responsabilitate - capacitate psihică ori cu recomandările şi intervenţiile ţintite pe o problematică
diagnosticată. Cum periculozitatea socială şi capacitatea psihică determină discernământul individului cu
privire la faptele sale, este cert că executarea unei pedepse privative de libertate nu indică riscuri clinice
anterioare (axa I), ci prioritatea o constituie evaluarea riscului generat de patologia tulburărilor de
personalitate, cu precădere a celor din clusterul B (axa II). Patologie care, indiferent că este descrisă în
varianta excitabilă, explozivă ori în alternativa impulsivă şi instabilă, este responsabilă de toate acele
manifestări pe care le numim şi le cuantificăm atât de bine ca fiind fenomene umane disfuncţionale.
Chiar dacă decesul în urma suicidui a crescut în mediul carceral, cu toate acestea numărul
persoanelor care se sinucid este net inferior celor diagnosticate ca fiind capabile să se sinucidă. Altfel
24
spus, faptul de a gândi un suicid nu antrenează obligatoriu şi actul în sine. Revine deci practicianului în
sănătatea mintală sarcina de a evalua intensitatea gândurilor sinucigaşe ale deţinutului şi riscul ce revine
acestor acte. În plus, practicianul trebuie să reuşească să distingă persoanele private de libertate cu risc de
suicid de cei care, prin comportamentul lor, dau impresia că vor să se sinucidă ori simulează tendinţele
suicidare sau se automutilează. O evaluare riguroasă permite distingerea comportamentului suicidar de
simulare şi automutilare, ca sindroame clinice distincte, fiecare din aceste manifestări implicând
recurgerea la metode de intervenţie şi planuri de tratament diferite. Din nefericire, demarcaţia dintre cele
trei tulburări este adesea neclară, ceea ce complică sarcina practicianului care trebuie să pună un
diagnostic.
Pentru cele mai multe cazuri, nu este stabilit diagnosticul unei boli mentale ca factor agravant, dar
trebuie să avem ca reper tulburările clinice de natură emoţională (depresie majoră, tulburare bipolară,
tulburare schizoafectivă).

2. Detectarea tentativelor anterioare de suicid nu este uşor de realizat, dar este foarte importantă
cunoaşterea aceste date, deoarece există riscul unei alte încercări creşte în perioada următoare.

3. Factorii generaţi de privarea de libertate afectează diferenţiat dezvoltarea indivizilor,

configurând în anumite momente un plus de risc pentru viaţa persoanelor deţinute.

4. Funcţionează două erori inevitabile la previzionarea manifestărilor de risc ale conduitelor

suicidare. Unii deţinuţi se sinucid, fără a fi posibilă prevederea gestului lor, situaţie cuantificată ca un
eveniment negativ. La alţi deţinuţi, poate fi prevăzută intenţia de suicid va fi implicit blocată, situaţii în
care vorbim despre aspecte pozitive. În consecinţă, prevenţia sinuciderilor în sistemul penitenciar, implică
o plajă bogată a persoanelor identificate cu risc de suicid, fără ca acesta să aibă loc. Având în vedere că un
mare număr de trăsături caracteristice deţinuţilor suicidari sunt prezente pregnant la o proporţie mare a
populaţiei carcerale, devine greu să limităm numărul aspectelor pozitive, care de altfel încarcă operaţional
foarte mult personalul.

5. Numeroşi factori, care aparent nu se asociază suicidului, sunt dificil, chiar imposibil, de
măsurat. Este cazul emoţiilor şi impresiilor stârnite de evenimente. În consecinţă, pentru a realiza
diferenţierea fină a persoanelor predispuse la suicid, este foarte importantă identificarea factorilor
precipitatori, cum ar fi: o sensibilitate a personalităţii, circumstanţele sociale în care trăiesc etc.

6. În sistemul penitenciar românesc, intrarea deţinutului are o definire distinctă, şi anume:

depunerea în penitenciar. Sancţionarea cu o pedeapsă privativă de libertate are ca efect diminuarea
autonomiei personale, prin reducerea: spaţiului (împărţit laolaltă cu ceilalţi), a timpului personal (blocarea
pe momentul prezent, ceea ce determină „amânarea” viitorului) şi a rolului social (izolare, abandon).
Şocul depunerii (Gheorghe, F., 2001) este o etapă vulnerabilă din perioada de sancţiune penală, care
dezechilibrează întreaga personalitate a individului, crescând riscul conduitei suicidare.

7. La fel de vulnerabilă este şi perioada de final, pentru deţinuţii care urmează să se libereze după
executarea unor pedepse de lungă durată sau pe viaţă. În cazul în care se suprapune vârsta înaintată ori o
patologie psihiatrică, aceştia nu sunt ori sunt prea puţin pregătiţi să se adapteze evoluţiei sociale.
Caracterizaţi prin: dezinteres, dezorientare, deteriorări cognitive, deficit de atenţie, scăzută capacitate de
asimilare, lipsă de plasticitate, imposibilitatea de achiziţionare a noilor elemente de evoluţie socială – cum
ar fi: valoarea banilor, realizarea modului de ordonare a timpului, într-o activitate organizată, necesită o
reorganizare profundă.

25
 Expertiza psihiatrică aduce argumente care susţin că, cu cât cruzimea şi violenţa infracţiunii sunt
mai mari, cu atât, tulburările organice, funcţionale, psihice ale deţinutului sunt mult mai grave şi
corelează cu pedepsele de lungă durată.

8. După o perioadă de creştere numerică a acestor acte, a fost aprofundată problematica suicidului
sub forma unui studiu, care a analizat cazurile ce au avut loc în perioada 2005-2008. Rezultatele studiului
au indicat tipul de suicid: fără speranţă. Persoanele care au recurs la acest gest, prezentau
simptomatologia depresiei, erau marcate profund de infracţiune şi de consecinţele acesteia, într-o singură
expresie: erau lipsite de orice speranță de viață.
Concluziile studiului s-au finalizat cu:
1. elaborarea unui tablou care delimita elementele criteriilor de risc pentru suicid,
2. structurarea unui instrumentar psihodiagnostic pentru psiholog,
3. elaborarea unui program specific de asistenţă psihologică destinat persoanelor cu risc suicidar
- de intervenţie în 3 trepte (prevenţie primară, intervenţie în criză, postvenţie), care utilizează
consilierea individuală şi demersul deţinuţilor de sprijin (Pripp, Ţogoie, 2009).

Tabloul/ profilul de risc sucidar al deţinuţilor:

• bărbaţi, vârstnici, celibatari, aflaţi în arest preventiv, cu perspectiva unor pedepse privative de
libertate de lungă durată/ pe viaţă, care au săvârşit infracţiuni violente (omor, viol), tulburări
mentale (cu simptome prezente de anxietate, depresie, angoasă etc.), existenţa tentativelor
suicidare în istoric,
• prin spânzurare, în primele săptămâni de la încarcerare, cel mai des sâmbăta şi sub intervenţia
factorilor precipitatori (evenimente familiale negative, aniversări, momentele premergătoare
prezentării în instanţa de judecată, perspectiva de a ispăşi o pedeapsă prea lungă ori apropierea
liberării din penitenciar la deţinuţii, care au ispăşit o pedeapsă de lungă durată etc.).

Instrumentarul psihodiagnostic pe care îl are la dispoziţie psihologul conţine:

a) chestionare orientative de decelare a riscului suicidar:
- Indicatori demografici ai riscului suicidar,
- Factorii istorico-situaţionali de risc suicidar,
- Chestionarul pentru evaluarea riscului de sinucidere la persoanele private de libertate,
- Indicatori ai riscului suicidar la persoanele private de libertate.
b) probe psihodiagnostice specifice:
- Interviul structurat,
- Scala de evaluare a riscului de suicid,
- Chestionar pentru identificarea ideaţiei depresive suicidare,
- Simptome care indică riscul accentuat de sinucidere,
- Scala Holmes&Rahe,
- Ţinerea sub observaţie a comportamentului,
- Explorare psihologică în vederea evaluării riscului de suicid,
- Scala de intenţie suicidară BECK şi
- Scala de depresie Hamilton,
- Chestionarele din Interviul Clinic structurat pentru tulburările clinice de pe axa I a DSM
(SCID I), cu recomandare expresă pentru Scala de Evaluare Globală a Funcţionării.

26
 2.3 Implicaţiile etice ale cercetării

2.3.1 Asumarea principiilor etice

În domeniile ştiinţelor legate de lumea viului – medicină, biologie ori ale ştiinţelor socio-umaniste –
psihologie, sociologie, educaţie, antropologie, drept, criminologie etc., realizarea studiilor impune
monitorizarea respectării principiilor etice şi a legislaţiei cercetării. În ultimii ani, exigenţele etice au fost
implementate şi în domeniile ştiinţelor socio-umaniste, în special, prin implicaţiile majore pe care le pot
avea asupra grupurilor de subiecţi umani vii.
Prin asumarea şi respectarea principiilor de etica cercetării, ce se reflectă în a asigura respectul
fiinţei umane, beneficiile şi dreptatea distributivă subiecţilor cercetării, investigatorii cercetării se obligă să
asigure echilibrul studiului, care implică date despre subiecţi umani şi să ofere toate posibilităţile de
documentare ştiinţifică la zi.
Cercetarea vizează domeniul penologiei (care are ca atribuţii punerea în aplicare a executării
pedepselor privative de libertate – custodia şi recuperarea psihosocială a persoanelor private de libertate),
unde aplicarea principiilor etice ia în calcul, în plus faţă de calitatea de subiecţi umani şi pe cea de
persoană vulnerabilă determinată de limitarea autonomiei persoanelor private de libertate.
În continuare, detaliem conceptul generic de populaţii vulnerabile, prin care sunt definite
următoarele categorii: persoanele private de libertate, persoanele cu boli mentale, minorii (peste 14 ani şi
discernământ), conform definiţiei din Council for International Organizations of Medical Sciences
(CIOMS).
Persoane vulnerabile sunt:
- cele care nu au capacitatea de a conferi un consimţământ informat şi depind de altcineva
pentru a fi protejate - copiii şi cei suferinzi de boli psihice,
- cele care pot fi constrânse sau manipulate să devină subiecţi de cercetare, datorită
vulnerabilităţilor determinate de frică sau din ignoranţă ori de suferinţă extremă sau de
presiunea venită din exterior (de ex: grupuri cu statut socio-economic precar; limitarea
exprimării autonomiei personale – cazul persoanelor private de libertate etc.)
Atât personalul, cât şi persoanele custodiate prezintă vulnerabilităţi generate de, ceea ce
principiile etice numesc „limitarea exprimării autonomiei personale”.
La cercetările cu subiecţi umani, atenţia forurilor în domeniu, a Comisiilor de Etica Cercetării, este
focalizată pe evaluarea modului de aplicare a principiilor etice de către cercetători şi, implicit, pe protecţia
categoriilor vulnerabile. În concluzie, cercetările pe subiecţi umani vulnerabili, care nu poartă girul şi
monitorizarea unei comisii de etică, au mari şanse de a se înscrie în categoria experimentelor discutabile
etic, atribuindu-li-se caracter de pseudo-cercetare.
Organismele interne şi internaţionale consideră că demersurile care fundamentează pseudo-
experimente sunt lipsite de credibilitate morală, aşa încât, reacţia socială a acestor instituţii abilitate creşte
proporţional cu nelegitimitatea intervenţiilor şi este posibil să se extindă şi asupra altor aspecte ce privesc
drepturile şi libertăţile persoanelor custodiate. Un astfel de organism, Comitetul European pentru
Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT) este specializat în
monitorizarea aplicării principiilor care asigură protecţia categoriilor vulnerabile, chiar şi fără a lua în
calcul posibilităţile de exploatare a diminuării autonomiei acestora.
Sunt interzise comportamentele inumane sau degradante, care, în cadrul unor cercetări, pot aduce
prejudicii grupurilor vulnerabile cu autonomie limitată.
La un nivel minim, sunt acceptate anumite riscuri, cu condiţia de a fi ţinute sub control de către
investigator şi de a fi echilibrate cu beneficiile pe care le pot avea toţi participanţii, dar şi cu îmbogăţirea
cunoaşterii de către ştiinţă.

27
 2.3.2 Validitatea legală a studiului

În vederea respectării şi garantării normelor de etică şi deontologie ale cercetării, studiul

„Aspectele psihosociale ale suicidului şi dezvoltarea metodelor de prevenţie în sistemul penitenciar”
se va realiza în acord cu legislaţia internă şi cadrul normativ al Consiliului Europei, respectiv cu
prevederile:
- Legii nr. 17/ 2001 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor
omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinii, Convenţia
privind drepturile omului şi biomedicina, semnată la Oviedo, în 1997 şi a Protocolului
adiţional la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei
umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinii, referitor la interzicerea clonării fiinţelor
umane, semnat la Paris, în 1998,
- Legii nr. 677/ 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal şi libera circulaţie a acestor date,
- Legii nr. 682/ 2001 privind ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de
prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg, în 1981,
- Legii 206/ 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi
inovare,
- Codului deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică,
- Codului de etică şi deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare,
- Directiva 95/ 46/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 1995 privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie
a acestor date,
- Directiva 2001 / 20/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 1995 privind bunele
practici clinice.

2.3.3 Protejarea subiecţilor vulnerabili în cercetare

În comparaţie cu alte fenomene negative răspândite la populaţia penitenciară, suicidul cuantificat

printre evenimentele violente, nu constituie un reper cantitativ, dar dramatismul actului şi al consecinţelor
sale este foarte mare. Anul acesta, începând de la 1 ianuarie şi până la 1 decembrie, au avut loc: 965
cazuri de autoagresiuni, 190 de tentative suicidare şi 22 de decese prin sinucidere. Evoluţia suicidului, în
perioada menţionată a înregistrat o dublare a cazurilor (comparativ cu cele petrecute în anii precedenţi) şi
modificarea caracteristicilor actelor de suicid (ca expresie a tulburării instinctivo-afective profunde şi
neînsoţite de elementele clare ale depresiei), aspecte ce impun reanalizarea cauzelor şi a condiţiilor
favorizante.

Studiul pe care îl propunem despre sinuciderea în mediul carceral este de natură retrospectivă.
Metodologia studiului retrospectiv utilizat, în literatura modernă ştiinţifică, este denumit autopsie
psihosocială. Principiul de lucru utilizat este cel al căutării şi izolării, din datele traseului individual, atât a
caracteristicilor specifice fiecărei persoane decedate (educaţionale, psihosociale, de sanogeneză, dar şi
istoricul infracţional, recidivant şi de penitenciar), precum şi circumstanţele suicidului (particularităţile
modalităţii de sinucidere).

Cercetarea vizează subiecţi umani, persoane private de libertate decedate şi implică date despre
starea de sănătate fizică şi psihică a acestora, de aceea considerăm obligatorie evaluarea etică a
proiectului de investigare de către o Comisie de etică a cercetării şi monitorizarea externă a studiului.
28
Pentru a respecta condiţiile impuse în acest sens, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a demarat
demersurile pentru obţinerea avizului de la Comisia de Etica Cercetării a Facultăţii de Psihologie şi
Ştiinţele Educaţiei din Universitatea Bucureşti.
Toate etapele cercetării sunt ghidate de principiile generale formulate de Asociaţia Americană de
Psihologie (APA) şi au fost elaborate de către investigatorul principal din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor.
Decizia de a realiza studiul suicidului se bazează pe aprecierea bine cumpănită a investigatorilor cu
privire la contribuţia pe care acesta o poate aduce, atât la dezvoltarea cunoaşterii şi fără a expune la riscuri
imaginea persoanei decedate, în calitate de subiect al cercetării.

1. Hotărârea de a efectua acest studiu, a fost luată după o evaluare atentă a gradului de acceptabilitate din
punct de vedere etic, responsabilitate ce revine investigatorilor. Derularea studiului nu implică derogare de la
respectarea valorilor ştiinţifice, etice şi umane, cu o singură excepţie: cea a obţinerii Consimţământului informat
şi a Formularului de acceptare din partea subiectului. Având în vedere că persoana privată de libertate a
decedat în urma actului de suicid, iar baza de date, scrisă şi în format electronic, este proprietatea
Administraţiei Naţională a Penitenciarelor, prin unităţile sale din teritoriu, Consimţământul informat şi
Formularul de acceptare sunt tardive.

2. Operatorii de cercetare nominalizaţi din cele 24 de unităţi penitenciare, respectiv şefii de serviciu
asistenţă psihosocială, coordonează baza de date constituită la nivelul fiecărei unităţi, în cadrul studiului
privind suicidul. Operatorul de cercetare are obligaţia de a asigura confidenţialitatea informaţiilor la utilizarea
datelor personale din Aplicaţia informatică PMSWeb necesare studiului. Subliniem că informaţia despre
subiectul cercetării, obţinută în timpul desfăşurării acesteia, este confidenţială.

3. Operatorul de cercetare are obligaţia de a respecta toate promisiunile şi angajamentele incluse în

Consimţământul informat validat prin semnarea de către subiect a Formularului de acceptare cu privire la
utilizarea datelor personale din Aplicaţia informatică PMSWeb necesare studiului. Informaţia despre
subiectul cercetării, obţinută în timpul desfăşurării acesteia, este confidenţială.

4. Procedurile de cercetare nu generează consecinţe nedorite pentru subiectul participant la studiul

privind suicidul persoanelor private de libertate.

5. Informaţia despre subiectul cercetării, obţinută în timpul desfăşurării acesteia, este confidenţială.

6. Preluarea datelor din dosare specifice domeniilor de activitate şi din aplicaţia informatică
PMSWeb, pentru fiecare subiect, precum şi completarea câmpurilor de colectare a informaţiilor se
realizează pe niveluri restricţionate de acces al personalului, în funcţie de specialitatea şi zona de
intervenţie a acestuia, de gradul de secretizare şi confidenţialitate a datelor (conform Capitolului 3 – 3.9
Proceduri de recoltare a datelor).
Datele vor fi centralizate, în fiecare unitate stabilită, de către operatorul de cercetare (din unitatea
respectivă, respectiv şeful Serviciului Asistenţă Psihosocială, nominalizat de către investigatorul principal
din administraţia centrală a ANP). Operatorul de cercetare din unitate va transmite baza de date cu privire
la subiecţii studiului din unitatea sa, la administraţia centrală, la investigatorul principal din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor.

7. La finalizarea etapei de centralizare, codificare şi transformare în programul SPSS a bazei de date

cu privire la subiecţii studiului, la nivelul administraţiei centrale, din ANP, investigatorul principal al cercetării

29
va anunţa operatorii de cercetare că urmează să şteargă baza de date cu privire la subiecţii studiului constituită
în unitate.

Prin includerea în studiu a persoanelor care au decedat în urma actelor de suicid, accesarea datelor
personale ale acestora, existente în baza de date ce aparţine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
subiecţii studiului NU vor fi afectaţi de niciunul dintre riscurile:
• stigmatizare,
• pierderea unor beneficii anterioare,
• pierderea/ afectarea prestigiului/ a stimei de sine.

Studiul se realizează prin colaborarea dintre:

- Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din
Universitatea Oradea, în baza Protocolului de colaborare dintre cele două instituţii, cu nr.
73782 din 05.11.2012.

2.3.4 Validitatea ştiinţifică a studiului

Cercetarea va fi condusă, astfel încât să producă rezultate benefice în domeniul ştiinţific, ce nu se

pot obţine prin alte metode de studiu.

Principala particularitate a penitenciarului este cea a condiţiilor privative de libertate, care îşi
pune amprenta asupra existenţei individului. Menţionăm doar o mică parte dintre elementele care asigură
specificul mediului penitenciar:
• privarea de suportul relaţiilor sociale şi modificări în convingerile cu privire la propria
persoană, la mediu,
• restrângerea identităţii,
• anularea/ diminuarea exercitării anumitor roluri - de părinte, fiu etc.

În ghidurile CIOMS, 1993, persoanele private de libertate, alături de copii, indivizi cu boli
mentale, femei gravide, sunt stabilite ca vulnerabile, datorită limitării exprimării autonomiei personale.

Cercetarea nu se poate efectua cu o eficacitate comparabilă pe alte categorii de subiecţi

(grupuri non-vulnerabile), datorită particularităţilor de mediu care nu se regăsesc în alte structuri sociale.

Rezultatele cercetării au potenţialul de a produce beneficii directe pentru sănătatea întregii

populaţii penitenciare, prin identificarea cauzelor, a condiţiilor facilitatoare suicidului şi a corelaţiilor
dintre acestea.

Sistemul penitenciar este beneficiarul serviciilor prestate de angajaţi (psiholog, asistent social,
educator, medic, personal siguranţa deţinerii şi regim penitenciar) cu persoanele private de libertate,
datorită specificului legislativ corespunzător funcţiei de asigurare a executării pedepselor privative de
libertate:
• persoana privată de libertate are obligaţia de a executa pedeapsa, nu de bună voie se află în
mediul carceral şi, în consecinţă, are drepturi, decide asupra propriului traseu execuţional penal, în sensul
că poate să fie de acord/ nu cu participarea sa la activităţile recomandate de specialişti în Planul
individualizat de intervenţie terapeutică stabilit pentru recuperarea sa psihosocială,

30
 • instituţia penitenciară acţionează în interesul maxim al individului, astfel, prin intermediul
specialiştilor săi, determină nevoile (carenţele) persoanelor private de libertate, interesele imediate sau pe
termen lung, evaluează dacă BENEFICIILE sunt mai mari decât RISCURILE,
• rezultatele evaluărilor medicale, psihologice, de asistenţă socială, educaţională, intervenţiile
specifice derulare (tratamente medicale, consiliere şi psihoterapie), dar şi ale evoluţiei sale penitenciare
sunt stocate în dosare specifice domeniilor de activitate şi în aplicaţia informatică PMSWeb, iar
completarea acestora se realizează pe niveluri restricţionate de acces al personalului, în funcţie de
specialitatea şi zona de intervenţie a personalului, de gradul de secretizare şi confidenţialitate a datelor,
• de asemenea, utilizarea datelor se realizează prin respectarea aceloraşi restricţii de acces al
personalului la datele persoanelor private de libertate.
Subliniem particularitatea generată de legislaţia de executare a pedepselor privative de libertate, şi
anume: beneficiarul serviciilor prestate de psiholog, asistent social, educator este Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, prin unităţile sale din teritoriu.

2.3.5 Validitatea protocolului de cercetare

Descrierea modalităţii de protejare a confidenţialităţii datelor personale ale subiecţilor

Având în vedere că persoana privată de libertate a decedat în urma actului de suicid, iar baza de
date, scrisă şi în format electronic, este proprietatea Administraţiei Naţională a Penitenciarelor, prin
unităţile sale din teritoriu, consimţământul informat nu este necesar. Instituţia se obligă să asigure
confidenţialitatea şi anonimatul datelor referitoare la fiecare persoană inclusă în studiu. Personalul de
specialitate, operatorii de cercetare şi investigatorii, indiferent de nivelul la care se implică în
cercetare, se obligă să asigure confidenţialitatea şi anonimatul datelor referitoare la fiecare persoană
inclusă în studiu. Codificarea datelor, astfel încât să nu poată fi identificată persoana privată de libertate,
este o metodă de diminuare a riscurilor la care ar putea fi expusă imaginea persoanei sunt minime, în
raport cu beneficiile pe care le poate dobândi cercetarea ştiinţifică.
De asemenea, prelucrarea informaţiilor referitoare la datele personale ale subiecţilor studiului se
realizează cu respectarea prevederilor Legii 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora, adoptată de
Parlamentul României.
Selecţia echitabilă a subiecţilor şi decizii juste cu privire la includerea în studiu a tuturor
persoanelor care au decedat în urma actelor de suicid, începând cu 1 ianuarie 2009, dată de la care
sistemul penitenciar beneficiază de o bază de date completă a custodiaţilor. Este vorba despre 51 de
subiecţi. Ne propunem ca, în cadrul studiului să fie incluse toate cazurile de suicid care au loc pe
parcursul întregului an calendaristic 2012, ceea ce presupune completarea bazei de date pentru studiu,
până la sfârşitul acestui an.

Folosirea instrumentelor de culegere a datelor şi implicaţiile etice ale datelor stocate

Ca metodă de investigare a datelor, a fost elaborat instrumentul pentru culegerea datelor sub forma
a cinci câmpuri (format excel) de colectare a informaţiilor, de către investigatorul principal al cercetării
din adminsitraţia centrală a ANP.
Preluarea datelor din dosare specifice domeniilor de activitate şi din aplicaţia informatică
PMSWeb, pentru fiecare subiect, precum şi completarea câmpurilor de colectare a informaţiilor se
realizează pe niveluri restricţionate de acces al personalului, în funcţie de specialitatea şi zona de
intervenţie a acestuia, de gradul de secretizare şi confidenţialitate a datelor. Astfel:
- datele factuale au fost completate de către educator, în colaborare cu un reprezentant al
sectorului evidenţă,

31
 - datele despre istoricul penitenciar (inclusiv starea de recidivă, adaptarea la mediul penitenciar)
au fost completate de către educator, în colaborare cu un reprezentant al sectorului regim
penitenciar,
- datele referitoare la suicid au fost completate de către educator, în colaborare cu un
reprezentant al sectorului regim penitenciar,
- datele referitoare la sanogeneză au fost completate de către psiholog, în colaborare cu
medicul unităţii,
- datele sociale au fost completate de către un asistent social, în colaborare cu un educator.
Datele vor fi centralizate, în penitenciar de către un operator de cercetare nominalizat, şeful
Serviciului Asistenţă Psihosocială. Operatorul de cercetare va transmite baza de date constituită pentru
studiu, la investigatorul principal din administraţia centrală.
Pentru asigurarea confidenţialităţii datelor, prelucrarea – ce include centralizarea şi codificarea
(inclusiv, reducerea datelor subiecţilor la coduri numerice etc.) – se va realiza de către investigatorii din
administraţia centrală a sistemului penitenciar. Fiecare subiect va primi un cod de identificare - un sistem
unic asigurat de investigatorii din ANP pentru a-i proteja identitatea şi a-l folosi în locul numelui
subiectului, iar celelalte date de identificare se vor regăsi în tabele separate.
Baza de date centralizată şi codificată va fi transformată în programul SPSS de către
investigatorul Departamentului de Psihologie din Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane Oradea.
Baza de date SPSS va fi accesată, utilizată, prelucrată şi de către investigatorii Universităţii din
Oradea – Departamentul de Psihologie al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane. Baza de date SPSS va putea
fi transmisă şi păstrată şi la sediul participantului la cercetare (Universitatea din Oradea -
Departamentul de Psihologie al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane) pentru utilizare doar în cadrul etapelor
studiului, cu obligaţia ca investigatorii să nu se implice în nicio modificare a datelor constituite sau
folosire cu un alt scop/ în altă cercetare.
Investigatorul coordonator, din administraţia centrală - ANP, după finalizarea bazei de date
(centralizată, codificată, transformată în programul SPSS), va anunţa operatorii de cercetare din unităţile
penitenciare că baza de date a fost finalizată, deci pot şterge datele transmise despre subiecţii studiului.
Documentele esenţiale – baza de date din diverse etape (primită din unităţi, cea codificată şi cea
prelucrată SPSS) şi documentele care, în mod individual sau în ansamblu, permit evaluarea desfăşurării
studiului şi calitatea datelor vor fi păstrate la sediul investigatorului principal, Administraţia Naţională a
Penitenciarelor. Protocolul de cercetare, precum şi compnente ale Cercetării vor fi transmise între
instituţiile partenere, pentru a putea fi elaborate capitolele, pe nivelurile la care investigatorii trebuie să se
implice, conform programării etapelor din Capitolul V. Stadiul cercetării.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Universitatea din Oradea – Departamentul de
Psihologie al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, în calitate de parteneri în cercetare, îşi asumă
responsabilitatea de a asigura un nivel de protecţie adecvat a datelor cu caracter personal prin securizarea
datelor cu ajutorul unui sistem care realizează controlul accesului la datele/ suportul/ stocării/
comunicării/ modificării datelor.
Investigatorii autorizaţi vor avea acces la un sistem pe baza unei parole, fiecare intrare/ ieşire/
modificare de date din sistem fiind înregistrată de către acesta. Transmiterea datelor către parteneri va fi
realizată pe baza aceluiaşi sistem securizat de protecţie a datelor.

Implicaţiile rezultatelor cercetării

Raportul final de cercetare se află în proprietatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a
Universităţii din Oradea - Departamentul de Psihologie al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane.
Rezultatele finale obţinute din acest studiu sunt proprietatea Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor şi a Universităţii din Oradea - Departamentul de Psihologie al Facultăţii de Ştiinţe Socio-

32
Umane şi pot fi publicate în scop ştiinţific, dar nu vor include numele subiecţilor şi nicio referire personală
care să poată conduce la identificarea acestora.

Sustenabilitatea studiului este proporţională cu eficienţa beneficiilor rezultate din cercetarea

ştiinţifică.
Diseminarea concluziilor cercetării se va realiza prin pregătirea unei comunicări ce va fi susţinută
la Congresul Regional de Psihiatrie, WPA, în perioada 10-13 aprilie, 2013, Bucureşti şi a unui articol
pentru a fi publicat într-o revistă internaţională cotată ISI.

33
 Capitolul 3: OBIECTIVELE ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1 Colaborarea specialiştilor la realizarea cercetării

Echipa de cercetare a fost constituită din 171 de participanţi:

• expert - prof. univ. dr. Dan Prelipceanu,
• investigatori principali - dr. Cristina Pripp, lect. univ. dr. Alina Decsei-Radu,
• 24 operatori de cercetare – câte unul din fiecare unitate penitenciară în care s-a realizat
studiul, şeful serviciului asistenţă psihosocială, care a monitorizat culegerea datelor,
respectarea condiţiilor de confidenţialitate şi anonimat,
• 144 angajaţi – câte 6 nominalizaţi de directorul unităţii, la demararea studiului în fiecare
unitate, în funcţie de tipul datelor ce urmau să fie culese, de specialitatea şi zona de
intervenţie, de gradul de secretizare şi confidenţialitate a datelor la care au acces. 1
angajat evidenţă, 1 angajat regim penitenciar, 1 educator, 1 asistent social, 1 psiholog şi 1
medic.

Cercetarea în ansamblu (fundamentarea, construirea metodologiei de analiză - stabilirea

ipotezelor, a designului studiului, elaborarea instrumentului de cercetare -, a Protocolului de cercetare ce
include componenta de etica cercetării) a fost organizată şi elaborată de către psiholog dr. Cristina Pripp,
cu consultarea şi colaborarea partenerului în cercetare, psiholog dr. Decsei-Radu Alina, în perioada 22
octombrie-28 noiembrie 2012. La finalul perioadei, Protocolul de cercetare a fost înaintat la
Departamentul de cercetare al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti, în forma discutată
şi agreată.
Culegerea şi stocarea datelor din fiecare unitate penitenciară au fost realizate de către: operatorul
de cercetare şi cei 6 angajaţi nominalizaţi. Culegerea datelor a început la 10 iulie şi a continuat până la
sfârşitul anului 2012. Centralizarea şi codificarea datelor au fost realizate de către psiholog Sorescu Oana
şi psiholog dr. Pripp Cristina.
Demersurile statistice - crearea bazei de date în programul SPSS, prelucrarea şi corecţiile statistice
prin intermediul Testului statistic Hosmer-Lemeshow - au fost derulate de către psiholog dr. Decsei-Radu
Alina, între 10 decembrie 2012 - 15 februarie 2013.
Etapa de analiză şi interpretare a rezultatelor - analiza statistică descriptivă, validarea testării
ipotezelor şi interpretarea psihologică a rezultatelor - a fost realizată de psiholog dr. Pripp Cristina, în
perioada 15 februarie - 10 martie 2013.
Etapa de transpunere a concluziilor cercetării în metode practice de intervenţie şi construirea unui
model de prevenţie a suicidului au fost realizate de către psiholog dr. Alina Decsei-Radu şi psiholog dr.
Cristina Pripp, în perioada 1-20 martie 2013.
Susţinerea venită din partea domnului profesor universitar dr. Dan Prelipceanu pentru realizarea
cercetării, expertiza furnizată şi promovarea cercetării au constituit, pentru noi, colaboratorii, cea mai
bună dovadă a bunelor practici într-o echipă interdisciplinară.

3.2 Scopul şi obiectivele cercetării

3.2.1 Scopul cercetării: diminuarea conduitei de risc suicidar a persoanelor aflate în

custodia sistemului penitenciar românesc

3.2.2 Obiectivul general vizează identificarea modalităţilor de interinfluenţare a

factorilor de risc suicidar, în sensul diminuării conduitei suicidare
34
 3.2.3 Obiectivele specifice urmăresc corelaţiile între factorii de risc suicidar prin
măsurarea variabilelor

3.3 Formularea ipotezelor cercetării

La stabilirea ipotezelor am utilizat criteriile ce au determinat Profilul de risc suicidar al

deţinutului, elaborat în anul 2009 şi corelaţiile dintre elementele constitutive ale categoriilor.
Profilul de risc sucidar este prezentat la capitolul 2. Consideraţii teoretice - 2.1 Dificultăţi
generate de identificarea riscului de suicid în mediul penitenciar.
În cadrul cercetării nu am abordat factorii personali ereditari (boli mentale, depresii
diagnosticate la părinţi sau rude apropiate, antecedente familiale în ceea ce priveşte sinuciderea) imposibil
de demonstrat, în condiţiile existenţei doar a unor informaţii declarative, lipsite de fundamentarea
rezultatelor unor analize clinice, imagistice etc.

Ipoteza principală, specifică (Hs): Identificarea măsurii în care tulburările mentale au incidenţă
crescută în cazurile de suicid din mediul privativ de libertate.

Ipotezele secundare:
1. Incidenţa suicidului în cazul persoanelor celibatare (divorţate, singure, văduve) creşte odată
cu înaintarea în vârstă.
2. Incidenţa suicidului creşte la persoanele arestate preventiv, nerecidiviste, în prima perioadă
de executare a pedepselor privative de libertate.
3. Incidenţa suicidului creşte la persoanele care au săvârşit infracţiuni violente, sunt
condamnate la pedepse de lungă durată sau pe viaţă şi provin din mediul rural.
4. Incidenţa suicidului prin spânzurare creşte pe fondul unor evenimente personale (veşti
neplăcute primite de la familie etc.) şi la sfârşit de săptămână (în week-end).
5. Actele de suicid sunt caracterizate printr-o spontaneitate mult crescută (oriunde, oricând, în
orice zi a săptămânii), în cazul persoanelor ce prezintă simptomele tulburărilor de
personalitate.
6. Riscul suicidar creşte la persoanele diagnosticate cu depresie, atunci când acestea sunt
transferate în alte unităţi penitenciare.
7. Persoanele private de libertate, care finalizează actul de suicid, prezintă o incidenţa crescută a
tentativelor anterioare de suicid.
8. Incidenţa suicidului creşte la persoanele nerecidiviste, înaintea unor evenimente personale
(ziua de naştere).
9. Incidenţa suicidului creşte la persoanele aflate în relaţii neconflictuale, recompensate pe
perioada executării pedepsei privative de libertate.
10. Riscul suicidar creşte la persoanele provenite din Muntenia (judeţele Argeş, Brăila, Buzău,
Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman şi Bucureşti).
11. Incidenţa suicidului creşte la persoanele cu status socio-economic şi familial echilibrat.
12. Incidenţa suicidului creşte la persoanele cu nivel educaţional scăzut.

35
 3.4 Modelul cercetării

3.4.1 Variabilele cercetării au fost identificate în funcţie de structura obiectivelor şi de

corelaţiile ipotezelor

 Variabile independente:
- starea civilă şi vârsta - pentru prima ipoteză secundară,
- categoria juridică, starea de recidivă şi timpul scurs de la intrarea în penitenciar - pentru a
doua ipoteză secundară,
- natura infracţiunii, durata pedepsei şi mediul de proveninţă - pentru a treia ipoteză
secundară,
- evenimente personale ca factori asociaţi, momentul ales, metoda utilizată - pentru a patra
ipoteză secundară,
- disfuncţii de control a impulsurilor - pentru a cincea ipoteză secundară,
- transferul în alte unităţi penitenciare - pentru a şasea ipoteză secundară,
- tentativele anterioare de suicid - pentru a şaptea ipoteză secundară,
- starea de recidivă şi evenimentele personale - pentru a opta ipoteză secundară,
- relaţionarea şi sistemul recompensatoriu pe perioada executării pedepselor - pentru a
noua ipoteză secundară,
- zona geografică - pentru a zecea ipoteză secundară,
- status socio-economic şi familial - pentru a unsprezecea ipoteză secundară,
- nivelul educaţional - pentru a doisprezecea ipoteză.
 Variabila dependentă: incidenţa suicidului.

3.4.2 Descrierea eşantionului

Eşantionul a fost constituit din persoanele private de libertate, care au decedat în urma actului
suicidar comis, în ultimii 4 ani, în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2012.
Volumul eşantionului: 51 de deţinuţi, adulţi, bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 68 de ani,
aflaţi în custodia a 24 de unităţi penitenciare. Procentul de suicid este 0 (zero) la femei, în comparaţie cu
bărbaţii. Concluzia chiar dacă este fondată pe eşantioane de subiecţi relativ reduse, are aplicabilitate pe o
perioadă semnificativă, de 4 ani.
S-au folosit următoarele criterii de includere în lot:
1. persoana care a decedat în urma actului suicidar se afla în executarea unei pedepse privative
de liebrtate, indiferent de categoria juridică (arestat preventiv, condamnarea primei instanţe,
condamnare definitivă).
2. unitatea penitenciară inclusă în studiu a fost cea în care deţinutul s-a sinucis (de altfel,
această unitate deţine datele subiectului, are acces la acestea şi ne-au putut fi furnizate).
La stabilirea perioadei de analiză a cazurilor de suicid am luat în calcul atât modificarea
caracteristicilor actelor de suicid în ultimul an calendaristic, cât şi faptul că, în perioada anterioară, 2005-
2008, s-a realizat un studiu similar. Modificarea caracteristicilor actelor de suicid, este concluzia ce reiese
din primele observaţii cu privire la cazurile de suicid ce au avut loc în primele 6 luni ale anului 2012 şi
indică un aspect foarte important: preponderenţa suicidului ca expresie a tulburării instinctivo-afective
profunde.

36
 3.5 Metodele de investigaţie

Pentru culegerea datelor, organizatorul cercetării a elaborat cinci (5) câmpuri de colectare a
informaţiilor în format electronic excel, fiecare fiind echivalentul unui chestionar, având de la minimum 8,
până la maximum 14 itemi. Fiecare câmp/ chestionar a necesitat completarea itemilor cu date descriptive
din Dosarul de penitenciar şi din Aplicaţia informatică (cu reprezentare complexă pe mai multe domenii)
despre:
- date factuale - structurate în 9 itemi (situaţia juridică, fapta, vârsta, nivelul educaţional, zona
de proveninţă etc.),
- istoricul de penitenciar şi infracţional - în 8 itemi (sancţiunile, recompensele şi conflictele
din pedeapsa actuală, dar şiinformaţii despre starea de recidivă etc.),
- producerea suicidului - în 14 itemi (modul de realizare, data - ziua, luna – locul etc.),
- sanogeneză - în 11 itemi (diagnostic medical, psihiatric, evaluare psihologică, vulnerabilităţi,
factori precipitatori, autorăniri, idei/ tentative de suicid),
- date sociale - în 8 itemi (situaţia materială, starea civilă, relaţia cu familia etc.).
Conţinutul şi tipul itemilor: au necesitat, în cazul celor mai mulţi dintre aceştia, colectarea unor
formulări descriptive, cu excepţii (de ex.: data, ora evenimentului etc.).

3.6 Durata cercetării: 9 luni de zile, între 1 iulie 2012 şi 30 martie 2013

Operaţia de culegere a datelor a demarat la data de 10 iulie, în 24 de unităţi penitenciare, în care

au avut loc acte de suicid soldate cu decesul persoanelor private de libertate, înregistrate de la date de 1
ianuarie 2009 şi pănă la sfârşitul anului 2012.
- Operatorii de cercetare din unitatea penitenciară în care s-au cules datele, respectiv, şefii
serviciilor de asistenţă psihosocială, au monitorizat activitatea, respectarea principiilor şi corectitudinea
- Personalul nominalizat de directorul unităţii, în funcţie de specialitatea şi zona de intervenţie a
acestuia, de gradul de secretizare şi confidenţialitate a datelor a preluat datele din Dosarul de penitenciar
şi Aplicaţia informatică, pe domeniul său de acces, în câmpurile chestionarelor.
Pentru asigurarea confidenţialităţii datelor, prelucrarea ce a inclus centralizarea şi codificarea
(inclusiv, reducerea datelor subiecţilor la coduri numerice etc.) s-a realizat de către coordonatorul
cercetării din administraţia centrală a sistemului penitenciar, psiholog dr. Pripp Cristina, cu sprijinul
psiholog Sorescu Oana.

3.7 Procedurile de recoltare a datelor

Cercetarea conduitelor de suicid ale deţinuţilor este de natură retrospectivă, se înscrie în categoria
studiilor de autopsie psihologică, ce urmăresc să izoleze post-factum caracteristicile persoanei decedate,
circumstanţele şi elementele precipitatoare pentru fiecare dintre cei 51 de bărbaţi care executau pedepse
privative de libertate.

În cazul sistemului penitenciar, menţionăm particularitatea generată de legislaţia de executare a

pedepselor privative de libertate, şi anume: beneficiarul serviciilor prestate de psiholog, asistent social,
educator este Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin unităţile sale din teritoriu. În aplicaţia
informatică PMSWeb, culegerea, stocarea şi utilizarea datelor medicale, de asistenţă psihologică şi socială,
educaţionale sau generate de parcursul execuţional penal al persoanelor private de libertate, se realizează
cu respectarea principiilor confidenţialităţii, cu grade de restricţii la accesul informaţiilor, în funcţie de
37
specialitatea şi zona de intervenţie a personalului. De asemenea, prelucrarea informaţiilor referitoare la
datele personale ale subiecţilor studiului, s-a realizat cu respectarea principiului anonimatului subiecţilor
(în baza de date centralizată, subiecţii figurează doar prin iniţiale), principiului confidenţialităţii şi a
prevederilor Legii 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea
datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora, adoptată de Parlamentul României.
Exactitatea datelor recoltate depinde în mare măsură de acurateţea informaţiilor culese şi stocate,
în timp (la evaluarea iniţială - carantină, la evaluarea de parcurs - din 6 în 6 luni), în Dosarul de
penitenciar şi în Aplicaţia informatică corespunzătoare fiecărui subiect al cercetării, de către personalul de
specialitate din domeniul medical (medic generalist, asistent medical), reintegrare socială (psiholog,
asistent social, educator) şi cel de pază (evidenţă, siguranţa deţinerii şi regim penitenciar). Bineînţeles,
este relevantă perioada cât s-a aflat în penitenciar (de mai scurtă sau mai lungă durată), dar mai ales,
utilitatea informaţiilor stocate de specialişti în Dosarul de penitenciar şi în Aplicaţia informatică.

Cele 5 tabele de completare a datelor au fost transmise în format electronic, excel, la unităţile
penitenciare, la operatorul de cercetare nominalizat, în persoana şefului Serviciului asistenţă psihosocială.
Acesta a coordonat cuelgerea şi încărcarea datelor.
Preluarea datelor din dosare specifice domeniilor de activitate şi din aplicaţia informatică
PMSWeb, pentru fiecare subiect, precum şi completarea câmpurilor de colectare a informaţiilor s-a
realizat pe niveluri restricţionate de acces al personalului, în funcţie de specialitatea şi zona de intervenţie
a acestuia, de gradul de secretizare şi confidenţialitate a datelor. Astfel:
- datele factuale au fost completate de către educator, în colaborare cu un reprezentant al
sectorului evidenţă,
- datele despre istoricul penitenciar (inclusiv starea de recidivă, adaptarea la mediul penitenciar)
au fost completate de către educator, în colaborare cu un reprezentant al sectorului regim
penitenciar,
- datele referitoare la suicid au fost completate de către educator, în colaborare cu un
reprezentant al sectorului regim penitenciar,
- datele referitoare la sanogeneză au fost completate de către psiholog, în colaborare cu
medicul unităţii,
- datele sociale au fost completate de către un asistent social, în colaborare cu un educator.
Odată completate au fost transmise în format electronic şi colectate de coordonatorul cercetării.

3.8 Tipul cercetării

Cercetarea este exploratorie, corelaţională (utilizează metode de investigaţie psihologică -

chestionare), retrospectivă, de autopsie psihologică cu o componentă descriptivă, ce urmăreşte să izoleze
caracteristicile persoanei suicidare şi circumstanţele suicidului în general, în scop preventiv.

38
 Capitolul 4: ANALIZA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR

A fost creată baza de date în programul SPSS, au urmat, apoi, prelucrarea şi corecţiile statistice
prin intermediul Testului statistic Hosmer-Lemeshow – etape desfăşurate de către psiholog dr. Alina
Decsei-Radu. În ultima etapă, cea de prelucrare a datelor statistice prin intermediul Testului statistic
Hosmer-Lemeshow - a avut un aport şi psiholog dr. Gabriel Roşeanu - Departamentul de Psihologie,
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din Universitatea din Oradea. De asemenea, apreciem intervenţia
acestuia la formularea statistică a ipotezelor.
Statistica, realizată într-o formulă corelativă primară (frecvenţe şi procente), apoi analiza şi
interpretarea rezultatelor - analiza statistică descriptivă, validarea testării ipotezelor şi interpretarea
psihologică a rezultatelor - au fost realizate de psiholog dr. Cristina Pripp.

4.1 Diferenţierea preliminară a principalelor caracteristici ale eşantionului

Prin analiza statistică primară (frecvenţe şi procente) şi calitativă a rezultatelor am realizat o

diferenţiere preliminară a principalele caracteristici ale eşantionului.

CARACTERISTICILE EŞANTIONULUI

Volumul eşantionului: 51 de asubiecţi – 53% din urban şi 47% din rural.

Faptele săvârşite – 30 cu violenţă (omor şi tentativă de omor, viol, tâlhărie) reprezintă 58,82% şi
21 cu grad redus de violenţă (furt, înşelăciune, deţinere şi trafic de droguri) - 41,17%:
- 18 tentative de omor + omor,
- 17 furturi,
- 6 violuri,
- 6 tâlhării,
- 3 înşelăciuni,
- 1 deţinere şi trafic de droguri.

Distribuţia violenţei faptelor săvârşite de către persoanele provenite din:

- mediul rural – 19 fapte cu violenţă (reprezentând 63,33% din totalul faptelor violente) şi 5 cu
grad redus de violenţă (reprezentând 23,80% din totalul faptelor cu grad diminuat de violenţă),
- mediul urban – 11 fapte cu violenţă (reprezentând 36,67% din totalul faptelor violente) şi 16
cu grad redus de violenţă (reprezentând 76,20% din totalul faptelor cu grad diminuat de violenţă).

Categoria juridică:
- 34 condamnaţi definitiv (66,67% din eşantion),
- 17 arestaţi preventiv - inclusiv prima instanţă (33,33% din eşantion).

Starea de recidivă: 28 recidivişti (inclusiv cu antecedente penale - măsura suspendării

supravegheate şi internarea într-un CR) reprezintă 54,90% din eşantion şi 23 fără antecedente penale
reprezintă 45,09%.

39
 Situaţia socială din afirmaţiile deţinuţilor, la momentul evaluării asistentului social, era apreciată
ca: precară (dificilă, grea) pentru 20 dintre subiecţi (39,21% din eşantion), medie – 17 (33,33%), bună –
9 (17,64%) şi pentru 5 (9,8%) nu există date.

LOTUL PROVENIT DIN MEDIUL RURAL

Din mediul rural provin 24, reprezentând 47% dintre cei 51 de subiecţi.
Distribuţia violenţei faptelor săvârşite este următoarea:
- 19 fapte cu violenţă din care:
- 10 tentative de omor + omor,
- 6 violuri şi
- 3 tâlhării şi
- 5 cu grad redus de violenţă - furturi.
Categoria juridică: 16 condamnaţi definitiv (47,05% dintre toţi cei condamnaţi), 8 arestaţi
preventiv - inclusiv prima instanţă (47,05% dintre toţi arestaţii preventiv).
Starea de recidivă: 13 recidivişti (inclusiv cu antecedente penale - măsura suspendării
supravegheate şi internarea într-un CR) şi doar 11 fără antecedente penale.
Situaţia socială din afirmaţiile deţinuţilor, la momentul evaluării asistentului social, era apreciată
ca: precară (dificilă, grea) pentru 12 (60% dintre toţi subiecţii cu situaţie socială dificilă), medie – 6,
bună – 5 şi pentru 1 nu există date.

LOTUL PROVENIT DIN MEDIUL URBAN

Din mediul urban provin 27 , reprezentând 53% dintre cei 51 de subiecţi.

Distribuţia violenţei faptelor săvârşite este următoarea:
- 11 fapte cu violenţă din care –
- 8 tentative de omor + omor şi
- 3 tâlhării + jaf armat,
- 16 cu grad redus de violenţă - 12 furturi, 3 înşelăciuni, 1 deţinere + trafic de
droguri.
Categoria juridică: 18 condamnaţi definitiv (52,94% dintre toţi cei condamnaţi), 9 arestaţi
preventiv - inclusiv prima instanţă (52,94% dintre toţi arestaţii preventiv).
Starea de recidivă: 15 recidivişti (inclusiv cu antecedente penale - măsura suspendării
supravegheate şi internarea într-un CR) şi doar 12 fără antecedente penale.
Situaţia socială dn afirmaţiile deţinuţilor, la momentul evaluării asistentului social, este apreciată
ca: medie de 11 dintre subiecţi, precară – 8, bună – 4 şi pentru 4 nu există date.

CONCLUZII PARŢIALE

Particularităţile statistice ale eşantionului contrazic toate teoriile fundamentate, studiile

realizate în ultimii ani în mediul penitenciar european, dar şi în cel românesc, precum şi profilul
construit pentru deţinutul sinucigaş:
- ponderea o deţine suicidul condamnaţilor definitiv (66,67% din eşantion) şi nu suicidul
arestaţilor preventiv ori al celor aflaţi pe traseul condamnării,
- nu este semnificativă diferenţa dintre faptele cu violenţă 58,82% şi cele fără 41,17%, - faptele
fără violenţă aflându-se într-o pondere semnificativă a eşantionului,
40
 - nu este semnificativă diferenţa dintre starea de recidivă şi cea de nerecidivă, ponderea
eşantionului constituind-o, uimitor, chiar starea de recidivă - 55% dintre subiecţi,
- situaţia socială a subiecţilor are un caracter omogen, care nu îndrumă la un specific anume,
- sâmbătă, duminică şi miercuri (câte 9 persoane/ zi) - s-au sinucis mai mult de jumătate dintre
deţinuţi; pentru cei 19 (37%) sinucigaşi din zilele de week-end, demersul pare pregătit -
deţinuţii se află sub o redusă observaţie, comparativ cu zilele săptămânii, când personalul se
află la un maxim numeric - dar 37% nu constituie o pondere în volumul eşantionului, aşa
cum ne-am fi aşteptat după statisticile anterioare,
- intervalul orar prezintă o împrăştiere compactă, cu diferenţe nesemnificative - de 15
deţinuţi, în intervalul orar 18,00-24,00, comparativ cu 12 în celelalte perioade ale zilei: 24,00-
6,00 sau 6,00-12,00 ori 12,00-18,00, care nu indică o perioadă anume,
- împrăştiere aproape compactă şi în ceea ce priveşte lunile (între 4 şi 7 cazuri), lunile încărcate
de suicid sunt iulie (7 cazuri), iar ianuarie, aprilie, noiembrie (câte 6) probabil, deoarece
preced sau încheie sărbătorile de Crăciun şi Paşte,
- mesajul lăsat în urmă, ca semn al pregătirii actului, ca etapă a depresiei şi a tentativei de
suicid nu este semnificativ la eşantion - doar 2 deţinuţi au lăsat scrisori (unul dintre ei, peste 4
zile sărbătorea ziua de naştere, pedeapsa de 10 ani se apropia de final, de comisia de liberare),
- consumul de droguri şi de alcool nu corelează cu tentiva de suicid - din lot făceau parte 3 foşti
consumatori de droguri şi 3 de alcool (pondere nesemnificativă), dar niciunul, la momentul
actului, nu mai consumase în ultimele 6 luni.

Cele două (2) elemente ale tabloului suicidar, validat în perioada 2005-2008, sexul şi metoda sunt
singurele criterii (dintre cele iniţiale) ce se regăsesc şi în tiparul de manifestare a conduitelor suicidare
ale deţinuţilor, în ultimii patru ani, 2009-2012:
• cei 51 de deţinuţi decedaţi sunt bărbaţi,
• modul predominant de realizare a suicidului este spânzurarea – pentru 47 (92%) deţinuţi
(au folosit materiale textile - şiret, curea, cearceaf, bucăţi de cearceaf - sau sârmă), 2 prin
intoxicaţie voluntară şi 2 şi-au secţionat gâtul cu cuţitul (unul dintre aceştia a fost dus la
spital pentru rana de la gât şi s-a aruncat de la etaj, în timp ce mergea spre sala de tratament).
Se păstrează o trăsătură comună a eşantionului: prezenţa unor diagnostice medicale multiple, pe
care le-am grupat în: tulburari ale sistemului respirator, digestiv, circulator, genitourinar, endocrine
(nutriţionale, metabolice), infecţioase şi parazitare, tulburări orl, boli de piele, neoplasmice, ale sistemului
musculoscheletic, malformaţii/ deformaţii/ anormalităţi doar 20 dintre ei erau clinic sănătos/ aparent
sănătos.

Caracteristicile lotului de sinucigaşi din mediul rural:

- au săvârşit 63,33% din totalul faptelor violente ale eşantionului,
- au situaţie socială dificlă (60% dintre toţi subiecţii cu situaţie socială grea),
- reprezintă mai puţin de 50% dintre cei condamnaţi definitiv (47,05%) şi arestaţi preventiv
(47,05%).

Caracteristicile lotului de sinucigaşi din mediul urban:

- au săvârşit 76,20% din totalul faptelor cu grad diminuat de violenţă,
- se caracterizează prin ponderea situaţiei sociale medii (64,70% dintre toţi subiecţii cu situaţie
socială medie),
- reprezintă peste 50% dintre cei condamnaţi definitiv (52,94%) şi arestaţi preventiv (52,94%).

41
 4.2 Metodele statistice utilizate

Testul statistic Hosmer-Lemeshow ca măsură a potrivirii, cu elementele:

1. Chi-Square Test
Pentru fiecare ipoteză am utilizat Chi-Square Test sau testul chi pătrat al gradelor de potrivire
- χ²(df) - se mai numeşte şi chi pătrat pentru un singur eşantion, cel al sinucigaşilor, în cazul cercetării de
faţă.
Testul compară frecvenţele cazurilor care se încadrează în diferitele categorii ale unei singure
variabile (sinucigaş). Testul chi pătrat ne va spune dacă există diferenţe semnificative între categoriile de
răspuns (de exemplu: pedeapă scurtă, medie, lungă).
Testul se bazează pe calculul diferenţelor dintre frecvenţele observate (cele obţinute în mod real în
cercetare) şi cele aşteptate (cele pe care ne-am aştepta să le obţinem ţinând cont de numărul de
participanţi şi de numărul de grupe în care sunt repartizaţi - două sau trei în cazul cercetării lotului de
sinucigaşi)

2. Gradele de libertate
Gradele de libertate ale testului chi pătrat al gradelor de potrivire, χ²(df).

3. Asym sig
Dacă pragul de semnificaţie (asym sig) a lui chi pătrat este mai mare de 0.05, nu avem dovezi care
să susţină existenţa diferenţelor dintre frecvenţele categoriilor variabilei. Aceasta nu înseamnă că
frecvenţele sunt egale, ci doar că nu avem dovezi privind diferenţele dintre ele.
Dacă pragul de semnificaţie a lui chi pătrat este mai mic de 0.05, atunci este puţin probabil ca
diferenţele pe care le-am observat să se datoreze întâmplării.
În câmpurile unde datele furnizate nu au fost complete, testul statistic a eliminat subiecţii.

Vom analiza, pe rând, scorurile statistice obţinute la fiecare din cele 11 ipoteze secundare, iar la
final, ipoteza principală.

4.3 Metodele statistice utilizate

Pentru valorificarea rezultatele obţinute, în sprijinul testării ipotezelor cercetării vom:

a) prezenta şi evalua datele prin analiza statistică descriptivă (prin indicatori adecvaţi scalei de
măsurare a variabilelor) şi testarea ipotezelor (prin proceduri adecvate fiecărei ipoteze, naturii şi
caracteristicilor variabilelor),
b) interpreta psihologic datele statistice.

4.4 Prima ipoteză: incidenţa suicidului în cazul persoanelor celibatare (divorţate, singure,
văduve) creşte odată cu înaintarea în vârstă.

Frecvenţe: stare civila (Binned)

Observed N Expected N Residual
celibatar 27 24.5 2.5
casatorit 22 24.5 -2.5
Total 49

42
Stare civila: căsătorit (include şi concubinajul) şi celibatar (singur, văduv, divorţat).

Tabel 5.4 e - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
,510 1 ,475

Conform tabelului 5.4 e - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=.510, p=.475, p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe semnificative [χ²(.510)=1, p=.475, p>.05] în ceea ce priveşte starea civilă.
Diferenţe nesemnificative se înregistrează pentru categoria celibatarilor, unde incidenţa suicidului este
cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 2.5).

Test Statistics
Stare civilă
Chi-Square(a,b,c) .510
df 1
Asymp. Sig. .475
a 0 cells (.0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24.5.

Frecvenţe: varsta la data suicidului (Binned)

Observed N Expected N Residual
<= 21,00 7 12,3 -5,3
22,00 - 37,00 17 12,3 4,8
38,00 - 53,00 19 12,3 6,8
54,00+ 6 12,3 -6,3
Total 49

Test Statistics
varstasuicid (Binned)
Chi-Square(a) 11,000
df 3
Asymp. Sig. ,012
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 1,2,3.

Tabel 5.2 - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
11 3 ,012

Conform tabelului 5.2 - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(3)=11, p=.012, p>.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(7)=11, p=.012, p>.05] în ceea ce privesc categoriile de vârstă.
Diferenţele cele mai mari se înregistrează pentru categoria vârsta de mijloc: 38-53, unde incidenţa
suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 6,8 la vârsta a doua).
În categoriile: 22-37 de ani (17 cazuri) şi 38-53 (19 cazuri) se află, de fapt, câte 4 subcategorii de
vârstă a câte 3 ani, ceea ce, în comparaţie cu categoria de vârstă a tinerilor, 18-21 (7 cazuri), ne indică o
creşte a incidenţei suicidului, sub 21 de ani la 7 cazuri şi la vârsta a treia (54-69), 6 cazuri în 4 subgrupe,
împrăştiere nesemnificativă.
Există o pondere a calibatarilor (27 comparativ cu 22), dar se produce împrăştierea pe vârste, ceea
ce elimină corelaţia celibatului cu înaintarea în vârstă.
43
 Ipoteza a fost infirmată statistic. Dacă la Profilul de risc suicidar criteriul vârstă indica
incidenţa suicidului ca fiind scăzută printre tineri, iată că, după 4 ani de zile, constatăm că suicidul se
menţine la vârsta de mijloc (38-53 de ani) şi şi-a lărgit limitele, s-a extins şi a crescut la tineri (18-21 de
ani), cu evoluţie aproape la egalitate a celor căsătoriţi şi celibatari, cu doar uşoară creştere a ultimei
categorii.

4.5 A doua ipoteză: incidenţa suicidului creşte la persoanele arestate preventiv, nerecidiviste,
în prima perioadă de executare a pedepselor privative de libertate

Frecvenţe: recidiva (Binned)

Observed N Expected N Residual
fara antecedente 15 14,0 1,0
recidivist 13 14,0 -1,0
Total 28
Test Statistics
recidiva
Chi-Square(a) ,143
df 1
Asymp. Sig. ,705
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 14,0.

Tabel 5.3 a - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
.143 1 ,705

Conform tabelului 5.3 a - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=.143; p=.705; p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe semnificative [χ²(1)=.143; p=.705; p>.05] între recidiviştii şi nerecidiviştii
sinucigaşi, care se sinucid în primele 6 luni. Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru
categoria nerecidivişti (valoarea reziduurilor fiind 1,0).

Frecvenţe: tip recidiva (Binned)

Observed N Expected N Residual
fara 22 16,3 5,7
specifica 11 16,3 -5,3
generala 16 16,3 -,3
Total 49

Test Statistics
tiprecidiva
Chi-Square(a) 3,714
df 2
Asymp. Sig. ,156
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 16,3.

44
Tabel 5.3 b - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii
Chi-square df p
3,714 2 ,156

Conform tabelului 5.3 b - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(2)=3.714; p=.156; p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe mult mai semnificative [χ²(2)=3.714; p=.156; p>.05] în privinţa sinucigaşilor
cu recidivă specifică (acelaşi tip de faptă), cu recidivă generală (fapte diferite) şi fără antecedente penale.
Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru categoria fără antecedente penale (valoarea
reziduurilor fiind 5,7).

Frecvenţe: situaţie juridică (Binned)

Observed N Expected N Residual
definitiv 34 24,5 9,5
nedefinitiv 15 24,5 -9,5
Total 49

Test Statistics
Situatie juridică
Chi-Square(a) 7,367
df 1
Asymp. Sig. ,007
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24,5.

Tabel 5.3 c - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
7,367 1 ,007

Conform tabelului 5.3 c - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=7.367, p=.007, p<.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(7.367)=2, p=.007, p<.05] în ceea ce priveşte numărul mare al
condamnaţilor definitiv care se sinucid. Diferenţele cele mai mari se înregistrează pentru categoria
condamnat definitiv, unde incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind de 9,5).

Am suplimentat intervenţia printr-o analiză calitativă.

1. Am selectat şi cel mai scurt interval de timp: 3 luni de zile, în care s-au produs primele conduite
suicidare. Rezultatele ne-au indicat următoarele elemente: în primele 3 luni de la depunere s-au sinucis 10
deţinuţi - 2 condamnaţi definitiv şi 8 arestaţi preventiv (iar dintre ultimii - 4 erau fără antecedente
penale şi 4 recidivişti).
2. În funcţie de vârstă, în acelaşi grup: 5 erau tineri, 4 din categoria 22-37 de ani, iar 1 de vârsta a
treia. Din cei 5 tineri: ponderea este a recidiviştilor (3) şi 2 fără antecedente penale.
Ipoteza a fost infirmată statistic. Dacă la Profilul de risc suicidar, criteriul categoria juridică
indica risc suicidar crescut la cei aflaţi în faza de arest preventiv, iată că, după 4 ani de zile, constatăm că
recidiviştii (cu recidivă specifică sau generală) şi nerecidiviştii, fie că sunt arestaţi preventiv sau
condamnaţi definitiv se sinucid aproape în egală măsură, cu o mică diferenţă în favoarea celor fără
antecedente penale.

45
 4.6 A treia ipoteză: incidenţa suicidului creşte la persoanele care au săvârşit infracţiuni
violente, sunt condamnate la pedepse de lungă durată sau pe viaţă şi provin din mediul
rural

Frecvenţe: infracţiuni violente eşantion (Binned)

Observed N Expected N Residual
fara 19 24,5 -5,5
violent 30 24,5 5,5
Total 49

Test Statistics
infracviolent
Chi-Square(a) 2,469
df 1
Asymp. Sig. ,116
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24,5.

Tabel 5.4 a - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
2,469 1 ,116

Conform tabelului 5.4 a - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=2.469, p=.116, p>.05],
modelul este valid.
Există diferenţe nesemnificative [χ²(2.469)=1, p=.116, p>.05] în ceea ce priveşte infracţiunea
violentă pentru care au fost condamnaţi. Diferenţe semnificativ mai mari se înregistrează pentru
infracţiunea săvârşită cu violenţă (valoarea reziduurilor fiind 5,5).

Frecvenţe: infracţiuni violente din mediul rural (Binned)

Observed N Expected N Residual
fara 4 9,5 -5,5
violent 15 9,5 5,5
Total 19

Test Statistics
infracviolente
Chi-Square(a) 6,368
df 1
Asymp. Sig. ,012
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 9,5.

Tabel 5.4 b - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
6,368 1 ,012

Conform tabelului 5.4 b - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=6.368, p=.012, p>.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(6.368)=1, p=.012, p>.05] în ceea ce priveşte infracţiunea
violentă săvârşită de către cei proveniţi din mediul rural. Diferenţe semnificativ mai mari se înregistrează

46
pentru infracţiunile săvârşite cu violenţă de către deţinuţii din mediul rural (valoarea reziduurilor
fiind 5,5).

Frecvenţe: durata pedepsei (Binned)

Observed N Expected N Residual
scurta 26 17.0 9.0
medie 14 17.0 -3.0
lunga 11 17.0 -6.0
Total 51
Clasificarea pedepselor: scurta (<5 ani), medie (6-15 ani), lungă (> 15 ani şi pe viaţă).

Tabel 5.4 c - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
7,412 2 ,025

Conform tabelului 5.4 c - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(2)=7.412, p=.025, p>.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(7.412)=2, p=.025, p>.05] în ceea ce priveşte pedeapsa de scurtă
durată. Diferenţele cele mai mari se înregistrează pentru categoria cu pedeapsă de scurtă durată, unde
incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 9 la pedeapsa de scurtă durată).

Frecvenţe: situaţia economică (Binned)

Observed N Expected N Residual
precara 20 15.3 4.7
mediu 17 15.3 1.7
buna 9 15.3 -6.3
Total 46
Situatia economica: precară (= foarte scăzută), medie şi bună (= deţinutul era mulţumit de starea sa
socială).

Tabel 5.4 d - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
4,217 2 ,121

Conform tabelului 5.4 d - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(2)=4.217, p=.121, p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe mult mai semnificative [χ²(4.217)=2, p=.121, p>.05] în ceea ce priveşte
situaţia economică. Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru categoria cu situaţie socială
precară, unde incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 4.7).

Frecvenţe: stare civila (Binned)

Observed N Expected N Residual
celibatar 27 24.5 2.5
casatorit 22 24.5 -2.5
Total 49
Stare civila: căsătorit (include şi concubinajul) şi celibatar (singur, văduv, divorţat).

47
 Tabel 5.4 e - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii
Chi-square df p
,510 1 ,475

Conform tabelului 5.4 e - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=.510, p=.475, p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe semnificative [χ²(.510)=1, p=.475, p>.05] în ceea ce priveşte starea civilă.
Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru categoria celibatarilor, unde incidenţa
suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 2.5).

Test Statistics
pedeapsa sitec starecivila
Chi-Square(a,b,c) 7.412 4.217 .510
df 2 2 1
Asymp. Sig. .025 .121 .475
a 0 cells (.0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 17.0.
b 0 cells (.0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 15.3.
c 0 cells (.0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24.5.

Ipoteza a fost confirmată parţial statistic. Dacă la Profilul de risc suicidar, criteriiile durata
pedepsei şi natura infracţiunii indicau risc suicidar crescut la pedepse de lungă durată şi pe viaţă pentru
fapte de omor sau alte delicte violente, iată, după 4 ani de zile, constatăm că infracţiunile săvârşite cu
violenţă corelează semnificativ cu provenienţa din mediul rural; iar pedepsele de scurtă şi medie
durată (ce corespund infracţiunilor cu diminuată violenţă) corelează cu locuirea în mediul urban şi nu
este semnificativă (aşa cum am presupus în ipoteză) diferenţa incidenţei suicidului dintre faptele cu
violenţă şi cele fără.
Subliniem că este semnificativă incidenţa mai mare a suicidului la persoanele din mediul rural,
care au săvârşit infracţiuni violente.

4.7 A patra ipoteză: incidenţa suicidului prin spânzurare creşte pe fondul unor evenimente
personale (veşti neplăcute primite de la familie etc.) şi la sfârşit de săptămână (în week-
end), dar şi cu mutarea în alt penitenciar

Frecvenţe: precipitatori (Binned)

Observed N Expected N Residual
absent 17 22,0 -5,0
prezenta 27 22,0 5,0
Total 44

Test Statistics
precipitatori
Chi-Square(a) 2,273
df 1
Asymp. Sig. ,132
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 22,0.

Tabel 5.5 a - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
2,273 1 ,132
48
 Conform tabelului - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=2.273; p=.132; p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe semnificative [χ²(2)=2.273; p=.132; p>.05] în ceea ce privesc sinucigaşii
determinaţi de precipitator şi cei care nu au avut un factor declanşator. Diferenţe semnificativ mai mari se
înregistrează pentru categoria celor determinaţi de un eveniment (valoarea reziduurilor fiind 5,0).

Frecvenţe: ziua din săptămână (Binned)

Observed N Expected N Residual
weekend 17 22,0 -5,0
alta zi 27 22,0 5,0
Total 44

Test Statistics
categ_ziua
Chi-Square(a) 2,273
df 1
Asymp. Sig. ,132
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 22,0.

Tabel 5.5 a - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
2,273 1 ,132

Conform tabelului - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=2.273; p=.132; p>.05],

modelul este valid.
Nu există diferenţe semnificative [χ²(2)=2.273; p=.132; p>.05] în ceea ce priveşte ziua de
weekend sau din timpul săptămânii, în care s-au sinucis. Diferenţe semnificativ mai mari se înregistrează
pentru categoria celor care se sinucid în timpul săptămânii (valoarea reziduurilor fiind 5,0).

Legat de modul de suicid, dintre cele 51 de victime ale suicidului, doar 4 deţinuţi au ales altă
metodă în afară de spânzurare (2 şi-au secţionat gâtul şi 2 cu intoxicaţie voluntară).

Am suplimentat intervenţia cu o analiză calitativă.

Mutarea deţinuţilor în alt penitenciar a fost urmată, în primele zile, până la 2 luni, chiar de suicidul
a 23 de deţinuţi. În funcţie de faptă, executau pedepse pentru: omor sau tentativă de omor (9), furt (8),
tâlhărie (2), viol (2), crimă organizată (1) şi înşelăciune (1). În funcţie de categoria juridică: 13
condamnaţi definitiv, 7 arestaţi preventiv , 3 de prima instanţă şi de starea de recidivă: 14 recidivişti şi
doar 9 fără antecedente penale. Având în vedere ponderea condamnaţilor definitiv, a recidiviştilor,
mutarea într-un alt penitenciar nu constituie o problemă de adaptare a persoanelor cu tendinţe
depresive, după cum am gândit iniţial, la formularea ipotezei.

Ipoteza a fost infirmată statistic. Incidenţa suicidului prin spânzurare nu creşte pe fondul unor
evenimente personale şi nici la sfârşit de săptămână (în week-end) şi nu este semnificativă cu mutarea în
alt penitenciar.
Nu avem diferenţe semnificative legate de prezenţa precipitatorului, cu toate că există un număr
mai mare de cazuri la cei cu precipitator prezent.
Nu avem diferenţe semnificative în funcţie de ziua săptămânii, deşi putem constata că o parte
dintre cazuri s-au petrecut în week-end (37% - sâmbăta şi duminica).

49
 Începând cu această ipoteză, coroborând datele generate de afirmaţiile anterioare, reiese
caracterul spontan al conduitei suicidare, ce nu implică pregătire şi nu este determinat de lipsa de
speranţă.

4.8 A cincea ipoteză: actele de suicid sunt caracterizate printr-o spontaneitate mult crescută
(oriunde, oricând, în orice zi a săptămânii), în cazul persoanelor ce prezintă simptomele
tulburărilor de personalitate

Crosstabs: tulburare de personalitate corelată cu precipitatori (Crosstabulation)

precipitatori Total
absent prezenta absent
Tulburare personalitate nu Count 16 18 34
Expected Count 13,2 20,8 34,0
% within
tulburarepersonalitate 47,1% 52,9% 100,0%
% within precipitatori 84,2% 60,0% 69,4%
% of Total 32,7% 36,7% 69,4%
da Count 3 12 15
Expected Count 5,8 9,2 15,0
% within
tulburarepersonalitate 20,0% 80,0% 100,0%
% within precipitatori 15,8% 40,0% 30,6%
% of Total 6,1% 24,5% 30,6%
Total Count 19 30 49
Expected Count 19,0 30,0 49,0
% within
tulburarepersonalitate 38,8% 61,2% 100,0%
% within precipitatori 100,0% 100,0% 100,0%
% of Total 38,8% 61,2% 100,0%

Chi-Square Tests
Asymp. Sig. Exact Sig. Exact Sig.
Value df (2-sided) (2-sided) (1-sided)
Pearson Chi-Square 3,210(b) 1 ,073
Continuity Correction(a) 2,171 1 ,141
Likelihood Ratio 3,409 1 ,065
Fisher's Exact Test ,113 ,068
Linear-by-Linear
Association 3,145 1 ,076
N of Valid Cases 49
a Computed only for a 2x2 table
b 0 cells (,0%) have expected count less than 5. The minimum expected count is 5,82.

Frecvenţe: tulburare de personalitate (Binned)

Observed N Expected N Residual
nu 34 24,5 9,5
da 15 24,5 -9,5
Total 49

50
 Test Statistics
tulburarepersonalitate
Chi-Square(a) 7,367
df 1
Asymp. Sig. ,007
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24,5.

Tabel 5.6 - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
7,367 1 ,007

Conform tabelului 5.6 - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=7.367, p=.007, p<.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(7.367)=1, p=.007, p<.05] în ceea ce priveşte numărul mare
de cazuri nediagnosticate cu tulburare de personalitate. Diferenţele cele mai mari se înregistrează
pentru categoria fără tulburare de personalitate, unde incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea
reziduurilor fiind de 9,5).
În ciuda absenţei unui diagnostic de tulburare de personalitate, suntem tentaţi să apreciem
impetuozitatea conduitei, lipsa oricărei programări a gestului, violenţa întoarsă către sine şi celelalte
caractersitici, ca fiind parte a simptomatologiei specifice a tulburărilor de personalitate. Mai curând, am
concluziona că frecvenţa conduitelor suicidare se asociază lipsei unui diagnostic psihiatric, în cazurile
când ar fi trebuit să existe.
Lipsa personalului de specialitate (psihiatru) ori a celui cu un anume tip de formare (psihologul cu
drept de liberă practică în clinică, care are obligaţia de a stabili diagnostice nosologice). Cunoscut fiind
numărul redus al medicilor psihiatri şi al psihologilor cu drept de liberă practică în apărare - despre clinică
nici nu mai vorbim - diagnosticarea deţinulor se realizează la spitalele din sistemul public de sănătate,
ceea ce implică destule costuri financiare, logistice, de personal şi se realizează cu precădere când violenţa
deţinuţilor depăşeşte limitele.

Ipoteza a fost infirmată statistic. Conduitele suicidare sunt caracterizate printr-o spontaneitate
mult crescută (oriunde, oricând, în orice zi a săptămânii) şi se corelează cu lipsa diagnosticului de
tulburare de personalitate în cazurile, în care ar fi trebuit să existe acest diagnostic. Indivizii cu
tulburare de personalitate şi precipitator se sinucid mai frecvent.
Tabloul tulburărilor de personalitate poate fi susţinut cu date (semne şi simptome) ce reies din
descrierile comportamentale ale deţinuţilor pe parcursul executării pedepselor şi confirmă necesitatea
luării în evidenţă cu un diagnostic.
Nu există diferenţe semnificative în funcţie de ziua săptămânii (spontaneitatea şi explozivitatea
actului), deşi putem constata că o parte din cazuri a avut loc în week-end (pregătirea demersului pentru
37%). Caracterul spontan al conduitei suicidare nu implică pregătire.

51
 4.9 A şasea ipoteză: riscul suicidar creşte la persoanele diagnosticate cu depresie, atunci când
acestea sunt transferate în alte unităţi penitenciare

Crosstabs: mutare în alt penitenciar (Crosstabulation)

mutat Total
stabil mutat stabil
situatiejur definitiv Count 28 6 34
Expected Count 25,7 8,3 34,0
% within situatiejur 82,4% 17,6% 100,0%
% within mutat 75,7% 50,0% 69,4%
% of Total 57,1% 12,2% 69,4%
nedefinitiv Count 9 6 15
Expected Count 11,3 3,7 15,0
% within situatiejur 60,0% 40,0% 100,0%
% within mutat 24,3% 50,0% 30,6%
% of Total 18,4% 12,2% 30,6%
Total Count 37 12 49
Expected Count 37,0 12,0 49,0
% within situatiejur 75,5% 24,5% 100,0%
% within mutat 100,0% 100,0% 100,0%
% of Total 75,5% 24,5% 100,0%

Chi-Square Tests
Asymp. Sig. Exact Sig. Exact Sig.
Value df (2-sided) (2-sided) (1-sided)
Pearson Chi-Square 2,812(b) 1 ,094
Continuity Correction(a) 1,733 1 ,188
Likelihood Ratio 2,674 1 ,102
Fisher's Exact Test ,148 ,096
Linear-by-Linear
Association 2,755 1 ,097
N of Valid Cases 49
a Computed only for a 2x2 table
b 1 cells (25,0%) have expected count less than 5. The minimum expected count is 3,67.

Frecvenţe: mutare în alt penitenciar (Binned)

Observed N Expected N Residual
stabil 37 24,5 12,5
mutat 12 24,5 -12,5
Total 49

Test Statistics
mutat
Chi-Square(a) 12,755
df 1
Asymp. Sig. ,000
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24,5.

52
Tabel 5.7 - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii
Chi-square df p
12,755 1 ,000

Conform tabelului 5.7 - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=12.755, p=.000, p<.05],
modelul este valid.

Există diferenţe semnificative [χ²(12.755)=1, p=.000, p<.05] în ceea ce priveşte stabilitatea sau
mutarea deţinuţilor. Diferenţele cele mai mari se înregistrează pentru categoria celor care s-au sinucis în
penitenciarul de reşedinţă, unde incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind de
12,5).

Am suplimentat intervenţia cu o analiză calitativă.

Mutarea deţinuţilor în alt penitenciar a fost urmată, în primele zile, până la 2 luni, chiar de suicidul
a 23 de deţinuţi. În funcţie de faptă, executau pedepse pentru: omor sau tentativă de omor (9), furt (8),
tâlhărie (2), viol (2), crimă organizată (1) şi înşelăciune (1). În funcţie de categoria juridică: 13
condamnaţi definitiv, 7 arestaţi preventiv , 3 de prima instanţă şi de starea de recidivă: 14 recidivişti şi
doar 9 fără antecedente penale. Având în vedere ponderea condamnaţilor definitiv, a recidiviştilor,
mutarea într-un alt penitenciar nu constituie o problemă de adaptare a persoanelor cu tendinţe
depresive, după cum am gândit iniţial, la formularea ipotezei.

Din întregul eşantion, doar 3 deţinuţi erau diagnosticaţi cu depresie, episod depresiv major.
Având în vedere ponderea deţinuţilor nediagnosticaţi cu depresie, putem concluziona că nu apar diferenţe
pe fondul depresiei la mutarea în altă unitate (de adaptare).

Ipoteza a fost infirmată statistic. Incidenţa suicidului la mutarea deţinuţilor în altă unitate nu este
asociată cu un diagnostic de depresie. O explicaţie poate fi aceea că depresia constituie un factor
conjunctural cu incidenţă responsivă.

4.10 A şaptea ipoteză: persoanele private de libertate care finalizează actul de suicid prezintă o
incidenţa crescută a tentativelor anterioare de suicid

Frecvenţe: tentative suicidare (Binned)

Observed N Expected N Residual
absent, necunoscut 42 24,5 17,5
tentativa 7 24,5 -17,5
Total 49

Test Statistics
Tentative suicidare
Chi-Square(a) 25,000
df 1
Asymp. Sig. ,000
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24,5.

Tabel 5.8 a - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
25,0 1 ,000
53
 Conform tabelului 5.8 a - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=25.0, p=.000, p<.05],
modelul este valid.
Există diferenţe mari [χ²(25.0)=1, p=.000, p<.05] în ceea ce priveşte numărul semnificativ
crescut al cazurilor de suicid fără tentative de suicid în istoric. Diferenţele cele mai mari se
înregistrează pentru categoria sinucigaşilor care nu au avut tentative de suicid în antecedente, unde
incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind de 17,5).

Am suplimentat ipoteza de lucru cu datele informaţionale despre actele de automutilare ale

subiecţilor.

Frecvenţe: automutilare (Binned)

Observed N Expected N Residual
nu 34 24,0 10,0
da 14 24,0 -10,0
Total 48
Test Statistics
automutilare
Chi-Square(a) 8,333
df 1
Asymp. Sig. ,004
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24,0.

Tabel 5.13 - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
8,333 1 ,004

Conform tabelului 5.8 b - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=8.333, p=.004, p<.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(8.333)=1, p=.004, p<.05] în ceea ce priveşte numărul mare
al deţinuţilor care se autorăneau şi al celor care nu s-au autorănit. Diferenţele cele mai mari se
înregistrează pentru categoria celor care nu s-au autorănit, unde incidenţa suicidului este cea mai mare
(valoarea reziduurilor fiind de 10,0).

Ipoteza a fost infirmată statistic. Deţinuţii, care au decedat prin actul de suicid, nu prezintă, în
istoric, tentative de suicid şi nici acte de autorăniri - încă o confirmare a caracterului spontan şi exploziv a
suicidului şi un indicator al faptului că nu sufereau de bordeline.

4.11 A opta ipoteză: incidenţa suicidului creşte la persoanele nerecidiviste, înaintea unor
evenimente personale (triggeri, cum ar fi: ziua de naştere)

Frecvenţe: starea de recidivă (Binned)

Observed N Expected N Residual
fara antecedente 15 14,0 1,0
recidivist 13 14,0 -1,0
Total 28

54
 Test Statistics
recidiva
Chi-Square(a) ,143
df 1
Asymp. Sig. ,705
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 14,0.

Tabel 5.3 a - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
.143 1 ,705

Conform tabelului 5.3 a - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=.143; p=.705; p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe semnificative [χ²(1)=.143; p>.05] între recidiviştii şi nerecidiviştii sinucigaşi,
care se sinucid în primele 6 luni. Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru categoria
nerecidivişti (valoarea reziduurilor fiind 1,0).

Frecvenţe: tip recidiva (Binned)

Observed N Expected N Residual
fara 22 16,3 5,7
specifica 11 16,3 -5,3
generala 16 16,3 -,3
Total 49

Test Statistics
Tip recidiva
Chi-Square(a) 3,714
df 2
Asymp. Sig. ,156
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 16,3.

Tabel 5.3 b - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
3,714 2 ,156

Conform tabelului 5.3 b - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(2)=3.714; p=.156; p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe mult mai semnificative [χ²(2)=3.714; p>.05] în privinţa sinucigaşilor cu
recidivă specifică (acelaşi tip de faptă), cu recidivă generală (fapte diferite) şi fără antecedente penale.
Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru categoria fără antecedente penale (valoarea
reziduurilor fiind 5,7).

Frecvenţe: precipitatori (Binned)

Observed N Expected N Residual
absent 11 13,0 -2,0
prezenta 15 13,0 2,0
Total 26

55
 Test Statistics
precipitatori
Chi-Square(a) ,615
df 1
Asymp. Sig. ,433
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 13,0.

Tabel 5.9 - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
.615 1 ,433

Conform tabelului 5.9 - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=.615; p=.433; p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe semnificative [χ²(1)=.615; p=.433; p>.05] între cei care s-au sinucis cu factor
precipitator şi fără. Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru categoria prezenţa
factorului precipitator în conduita suicidară (valoarea reziduurilor fiind 2,0).

Ipoteza a fost infirmată statistic. Suicidul nu corelează cu evenimentele personale ale deţinuţilor
nerecidivişti.

4.12 A noua ipoteză: incidenţa suicidului creşte la persoanele aflate în relaţii neconflictuale,
recompensate pe perioada executării pedepsei privative de libertate

O modalitate de cuntificare a tipurilor de relaţii ale deţinuţilor, a modului acestora adecvat sau, din
contră, neadecvat de a se manifesta se măsoară prin numărul de recompense acordate ori de sancţiuni,
în cazul săvârşirii unor abateri. Am realizat o împărţire grosieră a celor două componente: violenţa
asociată tulburărilor de personalitate sau ca o posibilă incidenţă a agresiunilor în cazul episoadelor
depresive şi conformismul liniştitor al deţinuţilor care conduce la simptomatologia depresiei. Am încercat
să decelăm indirect, asociat cu modalitatea adecvată de manifestare a deţinuţilor, că undeva în spatele
conformismului se află o influenţă responsivă a depresiei.

Frecvenţe: recompense (Binned)

Observed N Expected N Residual
fara 21 15,0 6,0
cu recompense 9 15,0 -6,0
Total 30

Test Statistics
Categorii de recompense
Chi-Square(a) 4,800
df 1
Asymp. Sig. ,028
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 15,0.

Tabel 5.10 a - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
4,800 1 ,028

56
 Conform tabelului 5.10 - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=4.800, p=.028, p>.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(4.800)=1, p=.028, p<.05] în ceea ce privesc recompensele
obţinute de persoanele cu conduite suicidare. Diferenţele cele mai mari se înregistrează pentru categoria
celor care nu aveau recompense şi unde incidenţa suicidului este cea mai ridicată (valoarea reziduurilor
fiind de 6,0).

Abaterile, în urma cărora deţinuţii au fost sancţionaţi, le-am clasificat, pentru această cercetare în:
violente (de exemplu: agresare alţi deţinuţi, atitudine necuviinciosă faţă de personal, autoagresiuni,
distrugeri de bunuri) şi nonviolente (de exemplu: deţinere/ confecţionare bunuri interzise, nerespectare
ROI).
Sancţiunile acordate pentru abateri sunt menţionate gradual, în două categorii: nonizolare
(avertisment, mustrare) vs. izolare (interzicere participare activităţi, interzicere drept pachet/ vizită,
izolare).

Frecvenţe: tipuri de sancţiuni (Binned)

Observed N Expected N Residual
nu e cazul 32 16,3 15,7
nonizolare 6 16,3 -10,3
izolare 11 16,3 -5,3
Total 49

Test Statistics
Tip de sancţiuni
Chi-Square(a) 23,306
df 2
Asymp. Sig. ,000
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 16,3.

Tabel 5.10 b - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
23,306 2 ,000

Conform tabelului 5.10 b - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=23.306, p=.000, p<.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(23.306)=1, p=.000, p<.05] în ceea ce priveşte numărul
semnificativ de mare al cazurilor de suicid fără sancţiuni. Diferenţele cele mai mari se înregistrează
pentru categoria sinucigaşilor care nu au avut abateri sancţionate, unde incidenţa suicidului este cea
mai mare (valoarea reziduurilor fiind de 15,7).

Absenţa recompenselor, din perspectiva reintegrării sociale, ne indică faptul că aceste persoane
nu necesitau nevoi speciale şi nu au fost implicate în activităţi de asistenţă psihologică ori socială sau
educaţională şi nici participarea la activităţi productive etc.
Absenţa sancţiunilor corelează cu un comportament adecvat, neviolent.

Ipoteza a fost confirmată parţial statistic. S-a confirmat că incidenţa suicidului, într-adevăr,
creşte la persoanele aflate în relaţii neconflictuale (nesancţionate), dar nu şi la cele recompensate pe
perioada executării pedepsei privative de libertate.

57
 Ceea ce putem concluziona astfel: ponderea eşantionului de subiecţi nu s-a implicat în situaţii
conflictuale, dar nici în activităţi de reintegrare socială. Nici în bine, nici în rău. S-a menţinut într-o
neutralitate consecventă de petrecere a celor multor ore de ritm diurn, într-o atmosferă monotonă şi
rutinieră, propice ruminării gândurilor. Într-un final, „rolul” de deţinut, a intrat în conflict cu
personalitatea individului, iar finalitatea consuitei s-a înscris în categoria fenomenelor umane
disfuncţionale.

4.13 A zecea ipoteză: riscul suicidar creşte la persoanele provenite din Muntenia (judeţele
Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman şi
Bucureşti)

Frecvenţe: în funcţie de regiunea de domiciliu a deţinuţilor din eşantion

Cumulative
Frequency Percent Valid Percent Percent
Valid Alba 2 4,1 4,1 4,1
Arad 1 2,0 2,0 6,1
Bacau 2 4,1 4,1 10,2
Bârlad 1 2,0 2,0 12,2
Botosani 1 2,0 2,0 14,3
Braila 3 6,1 6,1 20,4
Brasov 2 4,1 4,1 24,5
Bucurest 6 12,2 12,2 36,7
Buzau 1 2,0 2,0 38,8
Calarasi 2 4,1 4,1 42,9
Constant 2 4,1 4,1 46,9
Covasna 1 2,0 2,0 49,0
Dambovit 1 2,0 2,0 51,0
Galati 3 6,1 6,1 57,1
Germania 1 2,0 2,0 59,2
Gorj 1 2,0 2,0 61,2
Hunedoar 4 8,2 8,2 69,4
Iasi 2 4,1 4,1 73,5
Ilfov 1 2,0 2,0 75,5
Maramures 2 4,1 4,1 79,6
Prahova 1 2,0 2,0 81,6
Satu Mare 2 4,1 4,1 85,7
Suceava 1 2,0 2,0 87,8
Teleorma 1 2,0 2,0 89,8
Timis 2 4,1 4,1 93,9
Valcea 1 2,0 2,0 95,9
Vaslui 1 2,0 2,0 98,0
Vrancea 1 2,0 2,0 100,0
Total 49 100,0 100,0

58
 Conform statisticilor, cele mai sărace regiuni sunt:
 NORD EST - include Penitenciarele Botoşani, Iaşi, Vaslui, PMT Bacău şi CR Tg Ocna,
 SUD MUNTENIA include Penitenicarele Slobozia, Colibaşi, Giurgiu, Mărgineni, Ploieşti,
Târgşor, Găeşti şi Penitenciarul-Spital Colibaşi,
 SUD VEST OLTENIA include Penitenciarele Craiova, Tg. Jiu, Drobeta, Pelendava, şi PMT
Craiova.

Putem concluziona că am localizat cele 3 regiuni defavorizate, unde populaţia, în cazul săvârşirii
unor infracţiuni, primeşte mandat pentru executarea pedepsei în penitenciarul arondat. carcerală
caracterizate de indicatori ce prezintă valori alarmante pentru determinanţii de sănătate. Aceste 3 regiuni
defavorizate sunt caracterizate de indicatori ce prezintă valori alarmante pentru determinanţii de sănătate,
cum ar fi: rata sărăciei, pib per capita, gradul de cuprindere a elevilor în învăţământ, rata mortalităţii
infantile.

Frecvenţe: în funcţie de regiune (Binned)

Observed N Expected N Residual
non Muntenia 34 24,5 9,5
Muntenia 15 24,5 -9,5
Total 49

Test Statistics
regiune
Chi-Square(a) 7,367
df 1
Asymp. Sig. ,007
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24,5.

Conform tabelului 5.11 - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=7.367; p=.007, p<.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(1)=7.367, p=.007, p>.05] în ceea ce privesc regiunile din care
provin subiecţii eşantionului. Diferenţele cele mai semnificative se înregistrează pentru zona non
Muntenia, unde incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 9,5).

Ipoteza a fost confirmată statistic. În zona non-Muntenia, de fapt, sunt incluse 7 regiuni, ca şi
subcategorii, ceea ce, în comparaţie cu regiunea Muntenia, ne indică o creştere a incidenţei suicidului, în
aceasta din urmă. Astfel, ponderea volumului eşantionului se împrăştie nesemnificativ între cele 7
subcategorii ale zonei non-Muntenia.

4.14 A unsprezecea ipoteză: incidenţa suicidului creşte la persoanele cu status socio-economic

şi familial echilibrat

Frecvenţe: durata pedepsei (Binned)

Observed N Expected N Residual
scurta 26 17.0 9.0
medie 14 17.0 -3.0
lunga 11 17.0 -6.0
Total 51
Clasificarea pedepselor: scurtă (<5 ani), medie (6-15 ani), lungă (> 15 ani şi pe viaţă).
59
Tabel 5.4 c - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii
Chi-square df p
7,412 2 ,025

Conform tabelului 5.4 c - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(2)=7.412, p=.025, p>.05],
modelul este valid.
Există diferenţe semnificative [χ²(7.412)=2, p=.025, p>.05] în ceea ce priveşte pedeapsa de scurtă
durată. Diferenţele cele mai mari se înregistrează pentru categoria cu pedeapsă de scurtă durată, unde
incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 9 la pedeapsa de scurtă durată).

Frecvenţe: situaţia economică (Binned)

Observed N Expected N Residual
precara 20 15.3 4.7
mediu 17 15.3 1.7
buna 9 15.3 -6.3
Total 46
Situatia economica: precară (= foarte scăzută), medie şi bună (= deţinutul era mulţumit de starea sa
socială).

Tabel 5.4 d - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
4,217 2 ,121
Conform tabelului 5.4 d - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(2)=4.217, p=.121, p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe mult mai semnificative [χ²(4.217)=2, p=.121, p>.05] în ceea ce priveşte
situaţia economică. Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru categoria cu situaţie socială
precară, unde incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 4.7).

Frecvenţe: stare civilă (Binned)

Observed N Expected N Residual
celibatar 27 24.5 2.5
casatorit 22 24.5 -2.5
Total 49
Stare civila: căsătorit (include şi concubinajul) şi celibatar (singur, văduv, divorţat).

Tabel 5.4 e - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
,510 1 ,475

Conform tabelului 5.4 e - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(1)=.510, p=.475, p>.05],
modelul este valid.
Nu există diferenţe semnificative [χ²(.510)=1, p=.475, p>.05] în ceea ce priveşte starea civilă.
Diferenţe nesemnificativ mai mari se înregistrează pentru categoria celibatarilor, unde incidenţa
suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind 2.5).

60
 Test Statistics
pedeapsa situţie economică Stare civilă
Chi-Square(a,b,c) 7.412 4.217 .510
df 2 2 1
Asymp. Sig. .025 .121 .475
a 0 cells (.0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 17.0.
b 0 cells (.0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 15.3.
c 0 cells (.0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 24.5.

Ipoteza a fost confirmată parţial statistic. Incidenţa suicidului creşte la deţinuţii cu pedepse de
scurtă durată, moderat cu situaţie socială precară şi prea puţin semnificativ la categoria celibatarilor.
Ceea ce înseamnă că familia constituie un factor protectiv şi de suport (deţinutul cu familie se află pe locul
2 la probabilitatea de suicid), iar statutul socio-economic favorabil oferă o şansă la speranţa de viaţă a
deţinutului (la cei cu situaţie economică bună probabilitatea de a se sinucide se află pe ultimul loc, 3).

4.15 A doisprezecea ipoteză: incidenţa suicidului creşte la persoanele cu nivel educaţional

scăzut

Frecvenţe: nivel educaţional (Binned)

Frequency Percent Valid Percent Cumulative Percent
Valid fara studii 3 6,1 6,1 6,1
primare 8 16,3 16,3 22,4
gimnaziale 15 30,6 30,6 53,1
liceu 19 38,8 38,8 91,8
universitar 4 8,2 8,2 100,0
Total 49 100,0 100,0

Frecvenţe: nivel educaţional (Binned)

Observed N Expected N Residual
fara studii 3 9,8 -6,8
primare 8 9,8 -1,8
gimnaziale 15 9,8 5,2
liceu 19 9,8 9,2
universitare 4 9,8 -5,8
Total 49

Test Statistics
Nivel educat
Chi-Square(a) 19,878
df 4
Asymp. Sig. ,001
a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum expected cell frequency is 9,8.

Tabel 5.13 - testul Hosmer şi Lemeshow ca măsură a potrivirii

Chi-square df p
19,878 4 ,001

Conform tabelului 5.13 - valoarea testului Hosmer şi Lemeshow, [(χ²(4)=19.878, p=.001, p<.05],
modelul este valid.
61
 Există diferenţe semnificative [χ²(19.878)=4, p=.001, p<.05] în ceea ce priveşte numărul mare
al absolvenţilor de liceu care se sinucid. Diferenţele cele mai mari se înregistrează pentru categoria
absolvenţilor de liceu, unde incidenţa suicidului este cea mai mare (valoarea reziduurilor fiind de 9,2).
Chiar şi ponderea absolvenţilor de studii superioare este mare, ţinând cont de slaba reprezentare a acestei
categorii în populaţia pentienciară.

Ipoteza a fost infirmată statistic. Incidenţa suicidului creşte la deţinuţii cu nivel educaţional
crescut, ca urmare a lipsei mecansimelor de coping şi de diminuată rezistenţă la frustrări şi nu aşa cum
ne-am aşteptat, să fie corelată cu nivelul educaţional scăzut.
Riscul de suicid creşte proporţional cu nivelul educaţional – la absolvenţii de liceu îl depăşeşte
pe al celor cu nivel gimnazial, în condiţiile în care, ponderea întregii populaţiei carcerale este concentrată
pe nivelurile primar şi gimnazial, iar analfabetismul poate ajunge până la 30-40%

Din analiza studiului a rezultat o ipoteză auxiliară.

Riscul de suicid creşte în unităţile penitenciare cu mare capacitate, în care predomină regimurile
de detenţie restrictive: închis şi maximă siguranţă, dar şi în cele supraaglomerate.

4.16 Ipoteza principală (Hs): Identificarea măsurii în care tulburările mentale au incidenţă
crescută în cazurile de suicid din mediul privativ de libertate

Ipoteza principală este infirmată statistic. Nu pentru că tabloul clinic, simptomatologia şi

violenţa conduitelor suicidare nu ar genera profilul relevant al disfuncţiilor clinice, ci demersul nu este
susţinut de existenţa unui diagnostic clinic psihiatric sau al unei evaluări clinice psihologice.

62
 Capitolul 5: CONCLUZIILE CERCETĂRII

5.1 Rezultatele cercetării

Criteriile utilizate în elaborarea Profilului de risc suicidar al deţinutului, în anul 2009, nu se mai
regăsesc în structura persoanei cu conduită suicidară, în anul 2012, aspect validat prin infirmarea statsitică
a ipotezelor (de altfel, construite pe elementele acelui tablou de risc).
1. Este confirmată statistic ipoteza 10, care indică ponderea deţinuţilor cu risc suicidar din
regiunile sărace ale Munteniei. Ipoteză, la cosntruirea căreia nu am utilizat variabilele profilului.
2. Sunt confirmate parţial ipotezele 3, 9 şi 11, datorită elementelor corelative.
3. Sunt infirmate statistic 8 ipoteze.

Particularităţile statistice ale eşantionului contrazic toate teoriile fundamentate, studiile

realizate în ultimii ani în mediul penitenciar european, dar şi în cel românesc, precum şi profilul
construit pentru deţinutul sinucigaş, în anul 2009:
- ponderea o deţine suicidul condamnaţilor definitiv (66,67% din eşantion) şi nu suicidul
arestaţilor preventiv ori al celor aflaţi pe traseul condamnării,
- nu este semnificativă diferenţa dintre faptele cu violenţă 58,82% şi cele fără 41,17%, - faptele
fără violenţă aflându-se într-o pondere semnificativă a eşantionului,
- nu este semnificativă diferenţa dintre starea de recidivă şi cea de nerecidivă, ponderea
eşantionului constituind-o, uimitor, chiar starea de recidivă - 55% dintre subiecţi,
- situaţia socială a subiecţilor are un caracter omogen, care nu îndrumă la un specific anume,
- sâmbătă, duminică şi miercuri (câte 9 persoane/ zi) - s-au sinucis mai mult de jumătate dintre
deţinuţi; pentru cei 19 (37%) sinucigaşi din zilele de week-end, demersul pare pregătit -
deţinuţii se află sub o redusă observaţie, comparativ cu zilele săptămânii, când personalul se
află la un maxim numeric - dar 37% nu constituie o pondere în volumul eşantionului, aşa
cum ne-am fi aşteptat după statisticile anterioare,
- intervalul orar prezintă o împrăştiere compactă, cu diferenţe nesemnificative - de 15
deţinuţi, în intervalul orar 18,00-24,00, comparativ cu 12 în celelalte perioade ale zilei: 24,00-
6,00 sau 6,00-12,00 ori 12,00-18,00, care nu indică o perioadă anume,
- împrăştiere aproape compactă şi în ceea ce priveşte lunile (între 4 şi 7 cazuri), lunile încărcate
de suicid sunt iulie (7 cazuri), iar ianuarie, aprilie, noiembrie (câte 6) probabil, deoarece
preced sau încheie sărbătorile de Crăciun şi Paşte,
- mesajul lăsat în urmă, ca semn al pregătirii actului, ca etapă a depresiei şi a tentativei de
suicid nu este semnificativ la eşantion - doar 2 deţinuţi au lăsat scrisori (unul dintre ei, peste 4
zile sărbătorea ziua de naştere, pedeapsa de 10 ani se apropia de final, de comisia de liberare),
- consumul de droguri şi de alcool nu corelează cu tentativa de suicid - din lot făceau parte 3
foşti consumatori de droguri şi 3 de alcool (pondere nesemnificativă), dar niciunul, la
momentul actului, nu mai consumase în ultimele 6 luni.

Cele două (2) elemente ale tabloului suicidar, validat în perioada 2005-2008, sexul şi metoda sunt
singurele criterii (dintre cele iniţiale) ce se regăsesc şi în tiparul de manifestare a conduitelor suicidare
ale deţinuţilor, în ultimii patru ani, 2009-2012:
• cei 51 de deţinuţi decedaţi sunt bărbaţi,
• modul predominant de realizare a suicidului este spânzurarea – pentru 47 (92%) deţinuţi
(au folosit materiale textile - şiret, curea, cearceaf, bucăţi de cearceaf - sau sârmă), 2 prin

63
 intoxicaţie voluntară şi 2 şi-au secţionat gâtul cu cuţitul (unul dintre aceştia a fost dus la
spital pentru rana de la gât şi s-a aruncat de la etaj, în timp ce mergea spre sala de tratament).
Se păstrează o trăsătură comună a eşantionului: prezenţa unor diagnostice medicale multiple, pe
care le-am grupat în: tulburari ale sistemului respirator, digestiv, circulator, genitourinar, endocrine
(nutriţionale, metabolice), infecţioase şi parazitare, tulburări orl, boli de piele, neoplasmice, ale sistemului
musculoscheletic, malformaţii/ deformaţii/ anormalităţi doar 20 dintre ei erau clinic sănătos/ aparent
sănătos.

Riscul de suicid depinde de perioada de detenţie, de accesul la muncă şi la celelalte activităţi de

reintegrare socială. Deţinuţii cu risc de suicid incluşi în puţine activităţi/ deloc, au nivel crescut de moarte
prin suicid.
Există stadii ale custodiei care prezintă riscuri particulare - primele ore, zile, între 1-4 luni (nota
autorului: pentru cei mai mulţi subiecţi din eşantionul cercetării suicidului), în aşteptarea sentinţei
definitive, perioadele din anul dinaintea liberării condiţionate pentru cei cu pedepse lungi sau pe viaţă.

Datele nu sunt în măsură să indice statistic prezenţa unui factor care să se constituie în
element cauzal, dar, absenţa acestuia, cum este în cazul inexistenţei unor diagnostice psihiatrice poate
justifica amplitudinea fenomenului. Putem exemplifica cu următoarele ponderi ridicate, dar care nu
corelează între ele: 70,6% dintre deţinuţi sunt nediagnosticaţi psihiatric şi 58,82% dintre deţinuţi
au săvârşit fapte cu violenţă! De asemenea, cunoaştem argumentaţia expertizei psihiatrice, care susţine
că, cu cât cruzimea şi violenţa infracţiunii sunt mai mari, cu atât, tulburările organice, funcţionale,
psihice ale deţinutului sunt mult mai grave şi corelează cu pedepsele de lungă durată.

Cum sinuciderea nu are o cauză unică, ci rezultă mai ales din efectul interacţional al mai multor
factori – personalitate, sănătate mentală, mediu social, circumstanţe noi etc., prevenirea sinuciderii nu
poate fi redusă la o singură soluţie. Toate acestea conduc la premisa că una din cele mai evidente măsuri
de prevenire a suicidului în penitenciar şi poate cea mai importantă, este suplimentarea personalului,
urmată apoi de formarea adecvată a acestuia.

5.1.1 Profilul suicidar al eşantionului analizat

- Indicidenţa ridicată a suicidului la vârsta de mijloc (38-53) de ani, cu extindere îngrijorătoare la

categoria tinerilor (18-21) de ani, cu evoluţia aproape la egalitate a celor căsătoriţi şi celibatari, cu uşoară
creştere a ultimei categorii,

- Nu s-au constatat diferenţe semnificative în privinţa stării de recidivă: recidiviştii (indiferent că

este vorba despre recidivă specifică sau generală) şi nerecidivişti, fie că sunt arestaţi preventiv sau
condamnaţi definitiv, se sinucid aproape în egală măsură, cu o mică creştere la persoanele fără
antecedente penale,

- Infracţiunile săvârşite cu violenţă corelează semnificativ cu provenienţa din mediul rural,

- Pedepsele de scurtă şi medie durată (ce corespund infracţiunilor cu diminuată violenţă) corelează
semnificativ cu provenienţa din mediul urban,

- Nu este semnificativă diferenţa incidenţei suicidului dintre faptele cu şi cele fără violenţă,

64
 - Incidenţa mai mare a suicidului la persoanele din mediul rural, care au săvârşit infracţiuni
violente,

- Incidenţa suicidului nu este corelată semnificativ cu mutarea în alt penitenciar,

- Nu există diferenţe semnificative legate de prezenţa precipitatorului (evenimente personale),

cu toate că există un număr mai mare de cazuri la cei cu precipitator prezent,

- Nu există diferenţe semnificative în funcţie de ziua săptămânii (spontaneitatea şi explozivitatea

actului), deşi putem constata că o parte din cazuri a avut loc în week-end (pregătirea demersului, 37%),

- Caracterul spontan al conduitei suicidare, ce nu implică pregătire şi nu este determinată de lipsa

de speranţă,

- Conduitele suicidare sunt caracterizate printr-o spontaneitate mult crescută (oriunde, oricând, în
orice zi a săptămânii) ce corelează cu lipsa diagnosticului de tulburare de personalitate în cazurile, în
care ar fi trebuit să existe acest diagnostic (din descrierile comportamentale ale deţinuţilor pe parcursul
executării pedepselor şi confirmă necesitatea luării în evidenţă cu un diagnostic), posibil indivizii cu
tulburare de personalitate şi precipitator se sinucid mai frecvent,

- Incidenţa suicidului la mutarea deţinuţilor în altă unitate nu este asociată cu un diagnostic de

depresie, ştiut fiind că depresia constituie un factor conjunctural cu incidenţă responsivă,

- Persoanele private de libertate care finalizează actul de suicid nu prezintă în istoric, tentative de
suicid şi nici acte de autorăniri - o confirmare în plus a caracterului spontan şi exploziv a suicidului,

- Suicidul nu corelează cu evenimentele personale ale deţinuţilor nerecidivişti,

- Creşte riscul de suicid la persoanele aflate în relaţii neconflictuale (nesancţionate) şi la cele

care nu nu au fost recompensate pe perioada executării pedepsei privative de libertate,
- riscul de suicid este mai mare în regiunea Muntenia,

- Riscul de suicid creşte în unităţile cu mare capacitate, în care predomină regimurile de detenţie
restrictive: închis şi maximă siguranţă, dar şi în cele supraaglomerate,

- Riscul de suicid corelează foarte bine cu pedepsele de scurtă durată, moderat cu situaţie
socială precară şi nesemnificativ la categoria celibatarilor,

- Familia constituie un factor protectiv şi de suport (deţinutul cu familie se află pe locul 2 la

probabilitatea de suicid), iar statutul socio-economic favorabil oferă o şansă la speranţa de viaţă a
deţinutului diminuând riscul de suicid (la cei cu situaţie economică bună probabilitatea de a se sinucide se
află pe ultimul loc, 3),

- Riscul de suicid creşte proporţional cu nivelul educaţional – la absolvenţii de liceu îl depăşeşte

pe al celor cu nivel gimnazial, în condiţiile în care, ponderea întregii populaţiei carcerale este concentrată
pe nivelurile primar şi gimnazial, iar analfabetismul poate ajunge până la 30-40%,

- Depresia ca şi factor conjunctural cu incidenţă responsivă, devine greu identificabil.

65
 5.1.2 Dificultăţi constatate în diminuarea fenomenului suicidar

- Penitenciare mari specializate în custodia grupurilor extinse populaţionale, cu precădere, în

regimurile de detenţie restrictive: închis şi maximă siguranţă, dar şi cu categoria mai specială a arestaţilor
preventiv, la care supraaglomerarea produce efecte disfuncţionale.

- Resurse umane insuficiente, cu precădere cele specializate: educator, asistent social, psiholog,
medic psihiatru.

- Bolile psihice – cu precădere tulburările de personalitate – cunosc o mare incidenţă în populaţia

carcerală, pe de o parte cauzalitate a infracţiunilor violente şi a periculozităţii sociale a deţinuţilor, pe de
altă parte, cuantificabilă, măsurată prin evoluţia fenomenelor umane disfuncţionale, care au stat la baza
cercetării.

- Specialitatea psihologie clinică şi psihoterapia necesită o mai mare susţinere, având în vedere
importanţa rolului acestora, încă din etapa de evaluare, esenţială de altfel şi continuând cu cea de
intervenţie specifică.

- Posibilităţi limitate de evaluare, diagnosticare şi acordare a tratamentelor bazate pe dovezi –

farmacoterapie alături de terapii comportamentale şi cognitiv-comportamentale.

- Deţinutul este diagnosticat psihiatric, când comportamentul acestuia necesită evaluarea medicului
de specialitate din sistemul public şi se face la recomandarea medicului generalist din penitenciar. Trebuie
menţioante câteva precizări: concluziile expertizelor medico-psihiatrice nu se regăsesc în Dosarul de
penitenciar al deţinutului, deci personalul nu cunoaşte riscurile conduitei, iar psihologul cu drept de liberă
practică în apărare nu are obligaţia de stabili un diagnostic nosologic, deci nu poate ajuta cu nimic în
acest sens. În consecinţă: deţinutul este transportat la serviciul de specialitate, atunci când se află în episod
decompensat (altfel, nu ar mai avea justificare recomandarea medicului generalist pentru deplasarea
bolnavului la o consultaţie în exteriorul unităţii). Aşa încât, se explică de ce, pentru cele mai multe cazuri
nu este stabilit diagnosticul unei boli mentale ca factor agravant. Iar ca reper trebuie să avem în vedere:
tulburările clinice de natură emoţională (depresie majoră, tulburare bipolară, tulburare schizoafectivă) şi
să luăm în calcul explozivitatea şi impulsivitatea tulburărilor de personalitate din clusterul B (antisocială,
narcisitică, histrionică şi bordeline).

- Situaţia centralizatoare, completată anual (începând din 2010), necesită din partea
compartimentului medical, să fie completată cu următoarea componentă importantă: încadrarea tabloului
clinic al deţinuţilor în categorii nosologice. Aceasta va permite stabilirea unor corelaţii între elementele
ecuaţiei: periculozitate socială - responsabilitate - capacitate psihică ori cu recomandările şi intervenţiile
ţintite pe o problematică diagnosticată.

5.1.3 Consecinţele dificultăţilor financiare

Descrierile comportamentale ale deţinuţilor pe parcursul executării pedepselor, identificarea

vulnerabilităţilor psihice, intelectuale, sociale şi istoricul penitenciar oferă date care confirmă faptul că
aceştia necesitau luarea în evidenţă cu un diagnostic psihiatric. Inexistenţa diagnosticului psihiatric a creat
aparenţa de suicid atipic, nefundamentat, lipsit de o cauză specifică.
66
 Expertiza psihiatrică poate oferi un diagnostic psihiatric cert, dar nu se află la dosarul de
penitenciar al deţinutului, deoarece instanţa a plătit serviciile de expertiză şi opreşte documentul.
Obiectiv, deţinuţii nu pot fi diagnosticaţi fie datorită numărului redus de medici psihiatri (3
angajaţi şi 2 cu jumătate de normă), fie a imposibilităţii de stabilire a unui diagnostic nosologic de către
psihologi cu drept de liberă practică în apărare - solicitarea instituţională este de a obţine drept de liberă
practică în apărare şi nu în domeniul clinic, consiliere ori terapie. Concret, persoane care ar fi trebuit să
primească sprijin psihiatric de specialitate, s-au aflat sub incidenţa intervenţiilor de reintegrare socială,
care, nefiind nesuplinite de aportul medical adecvat, după cum este şi firesc, nu îl pot substitui.
Soluţiile constau în: depistarea activă precoce, prin diagnostic clinic psihiatric şi evaluare
clinică psihologică, urmate de tratament psihofarmacologic, intervenţii specializate precoce,
psihoterapie cognitiv-comportamentală. Se impune funcţionarea unei echipe care să furnizeze
servicii specializate:
- activităţile specializate la evaluarea, diagnosticarea (psihodiagnoza) şi intervenţia fie
farmacoterapeutică ori psihoterapeutică nu pot fi suplinite/ substituite de oricât de multe
activităţi generale am planifica şi cu oricâte eforturi (ţinând cont de personalul insuficient din
domeniul medical sau de asistenţă psihologică) – dovadă în acest sens fiind proiectele de
activitate lansate anul trecut cu scopul diminuării riscului etc,
- suplimentarea personalului de specialitate - medic, medic psihiatru (3 angajaţi şi 2 cu
jumătate de normă), psiholog clinician, psihoterapeut (pentru ultimele 2 specialităţi, angajaţii
care din proprie iniţiativă s-au format) - indiferent de modalitate - fie prin angajare, fie prin
contracte de colaborare,
- psihologilor angajaţi nu le putem cere mai mult decât ceea ce realizează în prezent,
deoarece oferturile lor sunt maxime la numărul deţinuţilor repartizaţi (care pot ajunge până la
900) şi derulate în limitele competenţelor solicitate instituţional - drept de liberă practică în
apărare care nu permite evaluări clinice nosologice – cu toate acestea, în cazul unui deces,
psihologul este cel care trebuie să justifice dacă administrativ a desfăşurat toate etapele: adică a
evaluat, ce anume a identificat şi dacă a intervenit conform recomandărilor formulate, în
condiţiile în care nu vorbin despre o evaluare clinică psihologică ce ar putea să certifice un
diagnostic şi nici de competenţe în psihoterapie sau consiliere, care ar justfica demersurile
recomandate,
- intervenţia de specialitate necesită costuri pe care instituţia nu le poate suporta, dar nici
consecinţele pe care le cunoaştem nu ni le putem asuma.

Soluţii de compromis nu funcţionează atunci când este vorba de vieţi omeneşti!

5.2 Demersul informal sau dificultăţile întâmpinate

În absenţa unei structuri de profil centrată pe analiza fenomenelor specifice sistemului penitenciar,
cercetarea ştiinţifică se declanşează de abia la momentul în care este identificată o disfuncţie.
Aşa s-a întâmplat şi cu situaţia explozivă a suicidului în sistemul penitenciar românesc, în anul
2012, care a crescut cu 120% faţă de anii anteriori şi a avut o evoluţie atipică. Magnitudinea fenomenului
a generat nevoia de a cerceta epidemiologia suicidului - identificarea cauzelor, a factorilor precipitatori
sau conjuncturali - dar şi elaborarea unor metode de intervenţie eficiente.
Cercetarea suicidului, nefiind o activitate planificată, ci generată contextual, s-a realizat cu eforturi
suplimentare prin adăugarea demersului la sercinile specialistului care coordonează intervenţia. Motiv
pentru care, demersul s-a parcurs într-o perioadă de timp mai îndelungată, comparativ cu studiile ce sunt

67
realizate în cadrul unor structuri/ grant-uri de cercetare care funcţionează integral şi constant în domeniul
ştiinţific.

Pe parcursul cercetării am beneficiat de colaborarea doamnei dr. Laurenţia Ştefan, directorul

Direcţiei Medicale din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi de sprijinul direct al
personalului medical din unităţile penitenciare, la culegerea datelor.
O altă problemă o constituie colaboratorii. Nu este o sarcină deloc uşoară atragerea şi implicarea
unor buni profesionişti, într-o formulă de voluntariat. Chiar ne-am confruntat cu o astfel de problemă,
când, undeva spre finalul cercetării, aflându-ne în plină presiune a timpului, unul dintre parteneri a
renunţat, motivaţia fiind cea financiară. Cu sprijinul doamnei lect. univ. dr Alina Decsei-Radu, am reuşit
să „ne împrietenim” cu testele statistice, dumneaei mi-a oferit toate datele pentru a mă familiariza cu
modalitea de interpretare şi a realiza demersul – cu toate că nici dânsa nu este statistician, ci terapeut şi
clinician cu experienţă în domeniul acesta şi un voluntar inimos. Ceea ce s-a şi întâmplat. Am realizat
interpretarea statistică şi validarea ipotezelor, dar sub o mare presiune a timpului, în concediul de odihnă
şi pe perioada zilelor de week-end, ceea ce mi-a creat sentimentul că este o activitate a mea suplimentară,
asumată.
Am fi avut şi alternativa de a face „studii” doar prin utilizarea frecvenţelor şi a procentelor,
deoarece diferenţele pot fi observate, iar interpretările devin posibile. Cu siguranţă că demersul ar fi fost
mult mai facil, nu ne-ar fi necesitat nici timpul, nici efortul pentru o astfel de operaţiune, dar şi concluziile
ar fi fost pe măsura facilităţilor, lipsite de validarea suportului ştiinţific, doar cu aportul observaţiei
calitative. În această situaţie, era exclus să prezentăm demersul ca fiind „studiu” sau „cercetare”, ci am fi
fost autorii unei etape preliminare de prezentare a unei probabile sau posibile situaţii, realizată
printr-o analiză calitativă empirică, ale cărei rezultate sunt insuficinte pentru a fundamenta
demersurile unei instituţii.
Experienţa recentă nu a făcut decât să ne confirme că şansele sunt foarte mari ca voluntariatul să
constituie doar o formulă declarativă şi atât!
Cu excepţia doamnei Alina Decsei, care deja în 4-lea an de colaborare fiind cu Administraţia
Naţională a Penitenciarelor, a continuat să ne sprijine. Aportul dumneai, în calitate de clinician şi terapeut
cu experienţă s-a impus şi la intervenţia specifică a modelului de prevenţie, realizat la nivel academic şi cu
aplicabilitate practică.
Domnului profesor universitar Dan PRELIPCEANU îi datorăm oportunitatea de a promova printr-
o comunicare ştiinţifică concluziile cercetării la Congresul Regional de Psihiatrie, WPA, organizat de
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, între 10-13 aprilie, 2013, Bucureşti. Convins fiind
de eficienţa demersului, domnul profesor a sprijinit realizarea cercetării chiar şi prin asigurarea
posibilităţii de participare la eveniment (prin sponsorizare), a unuia dintre autori.
Posibilitatea pe care ne-a oferit-o domnul profesor obligă, astfel încât, ne-am străduit ca demersul
să respecte rigoarea ştiinţifică. Nu negăm motivaţia fundamentală a participării la un astfel de eveniment,
aceea de a coopta parteneri care să ne sprijine demersurile.

O singură menţiune se mai impune: indiferent de timpul şi efortul alocat, garantăm utilizarea
cercetării ca mijloc de îmbunătăţire a activităţilor şi nu ca scop în sine!

68
 Capitolul 6: METODE DE PREVENŢIE A RISCULUI SUICIDAR

6.1 Structura unui model de prevenţie

MODEL DE PREVENŢIE

1) EVALUAREA RISCULUI DE SUICID

• Realizată de personalul medical (psihiatru şi asistent medical) şi de către psihologi cu drept

de liberă practică în psihologie clinică
• Scop – să obţină informaţii cu privire la starea mentală curentă, istoricul medical şi
psihiatric al pacientului
• Instrumentele psihologului: Chestionarele SCID I, SCID II şi Scala de Evaluare Globală a
Funcţionării - GAF
• Instrumentele psihiatrului: ICD, DSM etc.
• Iniţială (la depunere) periodică (la 6 luni)

Domenii de acoperit în evaluarea suicidului

a) Starea curentă a suicidalităţii
b) Tulburările psihiatrice
c) Istoricul
d) Situaţia psihosocială
e) Puncte forte şi vulnerabilităţi individuale

2) ESTIMAREA RISCULUI DE SUICID

• Factori de risc şi protectivi urmăriţi prin aplicarea instrumentului...:

- factori asociaţi cu un risc ridicat de suicid - boli fizice
- diagnostic psihiatric - trăsături psihosociale
- efecte familiale şi genetice - traume în copilărie
- trăsături psihologice - trăsături cognitive
- trăsături comportamentale - alte trăsături
- trăsături demografice - factori cu efecte protective

3) MODALITĂŢI DE INTERVENŢIE
• Prevenţie:
- observaţia şi managementul cazului în penitenciar
- observare îndeaproape a celor cu ideaţie suicidară (la 15’)
- observare continuă pentru cei cu risc activ de suicid

• Intervenţia în criză:
- internarea la infirmierie sau în spital

• Postvenţie
- urmărirea cazului
69
 După ieşirea din criză propunem, în special pentru persoanele diagnosticate cu tulburare de
personalitate (axa II, cluster B) participarea la programele psihoterapeutice pentru:
- diminuarea furiei,
- diminuarea impulsivităţii/ gândirii consecvenţiale (neanticiparea consecinţelor faptelor),
- lipsa de empatie/ falsitatea (minciuna)/ lipsa de morală,
- dependenţa - de jocuri, adicţii, alcool / defensa,
- disfuncţiile managementului de timp,
- disfuncţiile managementului financiar.
Am utilizat majoritar:
- psihoterapiile cognitiv-comportamentale (psihoterapie raţional - emotivă şi comportamentală,
psihoterapie cognitivă, psihoterapie comportamentală),
- psihoterapii scurte (cu precădere cele narative)
Am propus şi psihoterapii umanist - existenţiale - experienţiale (gestalterapie, logoterapie,
psihodramă, psihoterapie experienţială)

PRINCIPII DE PREVENŢIE A SUICIDULUI:

- evaluare,
- suport medical,
- suport psihologic,
- observarea îndeaproape,
- confiscarea obiectelor periculoase,
- proceduri clare şi consistente,
- diagnosticul, tratamentul şi transferul deţinuţilor cu risc de suicid în spital dacă este necesar
(Felthous, 1994)

ORGANIZAREA INTERVENŢIEI:
- informarea personalului
- obiective pe termen scurt
- reducerea accesului la mijloace
• izolarea escaladează riscul, cea mai bună modalitate de cazare este varianta de grup, alături
de populaţia generală/ în infirmerie unde există personal disponibil în apropiere, într-un loc
care poate oferi vizibilitate.
• propunem înfiinţarea şi utilizarea experimentală, în penitenciarele cu regim restrictiv a
camerelor „safer-cells” – care să nu fie prevăzute cu locuri de agăţat pentru spânzurare
(Burrows T, Brock AP, Hulley S, Smith C, Summers L., 2003).

6.2 Metode de lucru pentru psiholog

1) EVALUAREA RISCULUI DE SUICID

În cadrul evaluării este important să obţinem informaţii cu privire la istoricul medical şi psihiatric
al pacienului şi cu privire la starea mentală curentă (prin întrebări directe şi observarea modului de
gândire şi a comportamentului care are legătură cu suicidul, cât şi prin istoricul colateral dacă este cazul).

70
 SCOP
1. Asigurarea securităţii imediate a pacientului şi determinarea celui mai potrivit cadru de
tratament.
2. Identificarea unor factori şi trăsături specifice care pot creşte sau descreşte în general riscul
de suicid sau alte comportamente de tip suicidar şi pot servi ca şi factori modificabili pentru
intervenţiile acute sau de durată.
3. Dezvoltarea unui diagnostic multiaxial diferenţial care să ghideze planul de tratament.
Informaţiile se obţin de la pacient, dar şi din alte surse (alţi specialişti în sănătate mentală, dosar
medical).
Deşi scalele de evaluare a suicidului au fost dezvoltate în scop de cercetare, le lipseşte
validitatea predictivă necesară în practica clinică de rutină.

Domenii de acoperit în evaluarea suicidului

Starea curentă a suicidalităţii

Gânduri, planuri, comportamente, intenţii suicidare sau de auto-rănire, metode specifice luate în
considerare pentru suicid incluzând letalitatea lor şi aşteptările pacientului cu privire la letalitatea lor,
accesibilitatea mijloacelor.
Dovezi cu privire la lipsa de speranţă, impulsivitate, anhedonie, atacuri de panică, anxietate.
Motive pentru a trăi şi planurile de viitor.
Uzul de alcool sau alte substanţe asociate cu prezentarea curentă.
Gânduri, planuri sau intenţii de violenţă direcţionată spre ceilalţi.
Tulburări psihiatrice
Semne și simptome curente ale unor tulburări psihiatrice, acordându-se o atenţie particulară
tulburărilor afective (depresie majoră sau tulburare bipolară), schizofrenie, tulburare legată de abuzul de
substanţă, tulburări de personalitate borderline şi antisocială.
Diagnostic şi tratamente psihiatrice anterioare, instalarea condiţiei medicale, evoluţia, internări,
tratament pentru dependenţa de substanţă.
Istoric
Tentative anterioare de suicid, renunţarea la anumite tentative de suicid, alte comportamente de
auto-rănire.
Alte diagnostice sau tratamente medicale, operaţii sau internări.
Istoricul familial cu privire la suicid sau tentative de suicid, boli mentale în istoricul familiei,
inclusiv abuzul de substanţă.
Situaţia psihosocială
Crize psihosociale acute și stresori psihosociali cronici, care pot include pierderi interpersonale
reale sau percepute, dificultăţi financiare, schimbări în statutul socio-economic, conflicte familiale,
violenţă domestică, abuz sexual sau neglijare fizică trecută sau prezentă.
Angajare, cu cine locuieşte (prezenţa copiilor acasă), prezenţa sau absenţa surselor externe de
suport.
Constelaţia familiei şi calitatea relaţiilor din familie.
Credinţe culturale şi religioase cu privire la moarte şi suicid.
Puncte forte şi vulnerabilităţi individuale
Deprinderi de coping.
Trăsături de personalitate.
Moduri anterioare de a răspunde la stres.
Capacitatea de testare a realităţii.

71
 Abilitatea de a tolera durerea psihologică şi de a satisface nevoile de natură psihologică, istoricul şi
situaţia psihosocială.
De implicat terţii relevanţi în evaluare - agentul supraveghetor de pe secţie, asistentul medical, care
l-a cosnultat de mai multe ori, educatorul - aceştia putându-ne furniza informaţii cu privire la starea
mentală curentă a pacientului, implicarea sa zilnică în activităţi, crize psihosociale, pe care le traversează,
dar pot observa comportamentul şi ceea ce pacientul comunică cu privire la ideaţie, planuri sau intenţii
suicidare. Contactul cu personalul dă posibilitatea de întărire a reţelei de suport social a pacientului.
Condiţii de explorat
- Simpla chestionare cu privire la ideaţia suicidată nu ne oferă garanţia primirii unor informaţii
acurate şi complete.
- Important de explorat credinţele culturale şi religioase ale pacientului, îndeobşte cele legate de
moarte şi suicid.
- Interviul este important să se focalizeze pe natura, frecvenţa, profunzimea, timing-ul şi persistenţa
ideaţiei suicidare; dacă ideaţia este prezentă, trebuie cerute mai multe detalii despre existenţa unui
plan specific de suicid, inclusiv paşii care au fost făcuţi pentru punerea în practică a planului sau
pregătirea morţii.
- Dacă alte aspecte ale prezentării clinice par inconsistente cu negarea iniţială a gândurilor suicidare,
trebuie adresate întrebări suplimentare.
- Acolo unde există un istoric cu privire la tentative de suicid, tentative abandonate de suicid sau alte
comportamente de auto-rănire, este important să se obţină cât mai multe detalii cu privire la
intenţie, metodă, moment ales, consecinţele unor astfel de comportamente.
- Este important să se determine contextul de viaţă în care au survenit şi, dacă s-au produs pe fondul
intoxicaţiei sau uzului cronic de alcool sau al altor substanţe.
- Dacă în trecut a beneficiat de tratament psihiatric este de ajutor să se determine tăria şi stabilitatea
relaţiei terapeutice.
- Dacă pacientul susţine o metodă specifică de suicid, este important ca clinicianul să obţină
informaţii cu privire la aşteptările acestuia cu privire la letalitatea metodei, deoarece atunci când
letalitatea depăşeşte aşteptările, riscul de suicid accidental este ridicat chiar dacă intenţia este
scăzută.
- Riscul de suicid este direct proporţional cu intenţia suicidală şi cu descrirea unui plan detaliat şi
specific de suicid, mai ales atunci când planul implică metode violente şi ireversibile.
- De restriciţionat accesul la mijloace.

Organizarea interviului luând în calcul mai mulţi factori

Întrebări introductive referitoare la sentimentele pacientului cu privire la viaţă

Ai simţit vreodată că viaţa nu merită trăită?
Ţi-ai dorit vreodată să adormi şi să nu te mai trezeşti niciodată?

Continuaţi cu întrebări specifice referitoare la gânduri de moarte, autorănire şi suicid

Te-ai gândit recent la moarte?
Au ajuns vreodată lucrurile în punctul în care te-ai gândit să îţi faci rău?

Pentru indivizii care au gânduri legate de auto-rănire sau suicid

Când ai observat pentru prima dată prezenţa acestor gânduri?
Ce a condus la aceste gânduri (precipitatori interpersonali sau psihosociali, pierderi reale sau
imaginare, simptome specifice - anhedonie, lipsă de speranţă, anxietate, agitaţie, psihoze)?
Cât de des au apărut aceste gânduri? (frecvenţă, caracter obsesiv, controlabilitate)
72
 Cât de probabil crezi că le vei pune în practică în viitor?
Ai început vreodată să încerci să îţi faci rău sau chiar să te ucizi, dar te-ai oprit înainte de a face
ceva?
Ce îţi imaginezi că s-ar întâmpla dacă te-ai sinucide cu adevărat (ai scăpa, ai renaşte, te-ai reuni cu
persoanele semnificative, care crezi că ar fi reacţiile celorlalţi)?
Ai făcut vreun plan specific pentru a te sinucide? (dacă da, la ce se referă planul?)
Cu ce anume ai încerca (“arme” de tipul: sfoară, medicamente în cantităţi suficiente)?
Ai făcut ceva pregătiri speciale (scrierea unui bilet, aranjamente financiare, măsuri pentru a evita
să fii descoperit, ai exersat planul)?
Ai vorbit cu cineva despre planurile tale?
Cum arată viitorul din perspectiva ta?
Ce lucruri te-ar face să ai mai multă sau mai puţină speranţă cu privire la viitor (tratament, reluarea
unei relaţii, rezolvarea unui stresor)?
Ce lucruri ar creşte sau ar scădea probabilitatea de a te sinucide?
Ce lucruri din viaţa ta te ţin în viaţă şi care sunt lucrurile de care ai dori să scapi prin moarte?
Ce ai face dacă ai începe să ai gânduri cu privire la a te autorăni sau la a te sinucide?

Pentru indivizii care au încercat să se sinucidă

Poţi să îmi descrii ce s-a întâmplat? (circumstanţe, precipitatori, perspectiva cu privire la viitor, uz
de alcool sau alte substanţe, metodă, intenţie, gravitatea rănii)?
Ce gânduri îţi treceau prin minte înainte de a comite tentativa?
Ce te-ai aşteptat să se întâmple (să adormi- să îţi faci rău- să mori- să obţii o reacţie din partea unei
anumite persoane)?
Erau alte persoane prezente în acel moment?
Ai cerut ajutor după-aceea sau altcineva ţi-a dat ajutorul direct, fără să-l ceri?
Ai planificat să fii descoperit sau ai fost descoperit din întâmplare?
Ce ai simţit după (uşurare că eşti în viaţă, regret)?
Ai primit tratament după acest incident (medicamentos, psihoterapeutic)?
S-a schimbat perspectiva ta asupra lucrurilor de la ultima tentativă?
Au mai fost momente în trecut în care ai încercat să îţi faci rău sau chiar să te sinucizi?

Pentru indivizii cu gânduri şi tentative suicidare repetitive

Cât de des ai încercat să îţi faci rău sau să te sinucizi?
Când a fost ultima oară?
Poţi să îmi spui ce gândeai în momentele în care erai foarte hotărât în privinţa sinuciderii?
Care a fost cea mai serioasă tentativă de a-ţi face rău sau de a te răni?
Ce a condus la această tentativă şi ce s-a întâmplat după-aceea?

Pentru indivizii cu episod psihotic, întrebări referitoare la halucinaţii şi delir

Poţi descrie vocile (singulară/multiple, masculină/feminină, externă/internă, reconoscibilă/de
nerecunoscut)?
Ce spuneau vocile? (remarci pozitive, negative, ameninţări). Dacă remarcile sunt comenzi,
determinaţi dacă ele vizează acte negative sau nu, cereţi exemple)
Cum faci faţă sau cum răspunzi la voci?
Ai făcut vreodată ceea ce ţi-au cerut vocile? Ce te-a determinat să te supui vocilor? Ce a fost dificil
în încercarea ta de a te opune lor?
Au fost momente în care vocile ţi-au spus să îţi faci rău sau să te sinucizi? Cât de des? Ce s-a
întâmplat?
73
 Ţi-e frică de faptul că suferi de o boală gravă sau că s-ar descopune corpul tău?
Eşti îngrijorat cu privire la situaţia ta financiară chiar dacă alţii îţi spun că nu ai motive să îţi faci
probleme?
Au fost lucruri în legătură cu care te-ai simţit vinovat sau în legătură cu care te-ai condamnat?
Sunt alte persoane care consideră că eşti responsabil pentru ceea ce experimentezi (idei de
persecuţie, experienţe pasive)?
Ai de gând să le faci vreun rău?
Sunt alte persoane care ai vrea să moară cu tine?
Sunt persoane despre care crezi că le-ar fi imposibil să continue în lipsa ta?

Circumstanţa în care evaluarea riscului de suicid este indicată din punct de vedere clinic
Evaluarea de la depunere.
Schimbări dramatice, abrupte în sens de înrăutăţire sau îmbunătăţire a stării.
Lipsă de îmbunătăţire sau înrăutăţire treptată în ciuda tratamentului..
Anticiparea sau experimentarea unui pierderi interpersonale semnificative sau un stresor
psihosocial (divorţ, pierderi financiare, probleme legale, ruşine şi umilire personală).
Debutul unei boli fizice.

2) ESTIMAREA RISCULUI DE SUICID

TABLOUL DE RISC trebuie să aibă în vedere toate caracteristicile şi particularităţile
individului:
1. Factorii asociaţi cu un risc ridicat de suicid:
- gândurile sau comportamentele suicidare,
- ideile suicidare (curente sau anterioare),
- planurile de suicid (curente sau anterioare),
- tentative de suicid (abandonate sau întrerupte de către cineva),
- măsura în care planurile şi tentativele au un caracter letal,
- intenţia suicidară.
2. Diagnosticul clinic psihiatric:
- tulburarea depresivă majoră,
- tulburarea bipolară,
- schizofrenia,
- anorexia nervoasă,
- tulburare legată de uzul sau abuzul de alcool sau alte substanţe,
- tulburările de personalitate din clusterul B (borderline, antisocială),
- comorbiditatea tulburărilor de pe axa I şi sau axa II.
3. Bolile fizice cu diagnostic sever sau incurabil:
- ale sistemului nervos,
- scleroza multiplă,
- boala Huntington,
- leziunile de coloană sau de creier,
- neoplasmul malign,
- infecţia HIV/Sida,
- ulcerul peptic,
- bolile pulmonare obstructive cronice,
- bolile renale cronice care au eşuat în tratamentul cu hemodializa,
74
 - eritematoza sistemică lupus,
- sindroamele de durere,
- funcţionarea generală afectată.
4. Trăsăturile psihosociale asociate evenimentelor de viaţă stresante recente:
- lipsa suportului social sau a perspectivei acestuia (absenţa unui adăpost),
- lipsa posibilităţilor de a fi angajat după liberare,
- diminuarea statutului socioeconomic (părăsire, deces, divorţ în familie),
- reducerea relaţiilor cu familia.
5. Traume în copilărie:
- abuz sexual,
- abuz fizic.
6. Istoric familial şi genetic:
- istoric de suicid în familie (îndeosebi în cazul rudelor de gradul I),
- istoric familial de tulburări mentale, inclusiv tulburări legate de uzul de substanţă.
7. Evaluarea clinică psihologică:
- lipsa oricărei speranţe,
- durerea psihică,
- anxietate severă, care nu se remite.
- atacurile de panică,
- ruşinea sau umilirea,
- stima de sine scăzută.
- vulnerabilitatea narcisistică extremă.
8. Trăsăturile comportamentale:
- impulsivitatea,
- agitaţia,
- agresivitatea îndreptată către ceilalţi.
9. Trăsăturile cognitive:
- pierderea funcţiilor executive,
- constricţia gândirii - viziune „în tunel”,
- gândirea polarizată, alb-negru,
- încăpăţânarea, îngustimea.
10. Trăsături demografice
- bărbat (posibil şi cazuri dintre femei),
- singur (divorţat), văduv,
- vârsta peste 40 de ani, adolescent/ tânăr, la debutul unor boli psihiatrice,
- homosexualitate sau bisexualitate.
11. Alte trăsături
- accesul la obiecte sau substanţe cu care îşi poate provoca moartea,
- relaţia terapeutică instabilă sau sărăcăcioasă.

În evaluarea factorilor de risc şi a celor protectivi trebuie să se ţină cont de:

1. prezenţa unei boli psihiatrice,
2. simptome psihiatrice specifice, cum ar fi: lipsa de speranţă, anxietatea, agitaţia, ideaţia suicidară
intensă.
3. circumstanţea unice, cum ar fi: stresori psihosociali sau mijloace disponibile.
4. alţi factori clinici relevanţi de natură genetică, medicală, psihologică, psihodinamică.

75
 Aceşti factori, de cele mai multe ori, nu sunt prezenţi sau absenţi, ci fluctuează ca şi
severitate
Alţi factori, cum ar fi: chestiunile psihologice pot contribui la risc, în cazul anumitor indivizi, dar
nu şi al altora sau pot fi relevanţi doar în combinaţie cu anumiţi stresori psihosociali.
Este necesară identificarea problemelor şi stresorilor psihologici/ sociali, mărirea reţelelor de
suport social, tratarea tulburărilor psihiatrice asociate sau a simptomelor (anxietate severă, agitaţie,
insomnie).

Factori asociaţi cu efecte protective

- Existenţa copiilor.
- Simţul responsabilităţii faţă de familie.
- Sarcină sau posibile viitoare sarcini.
- Religiozitate.
- Satisfacţie în viaţă anumite momente, situaţii.
- Abilitatea de testare a realităţii.
- Deprinderi pozitive de coping.
- Deprinderi pozitive în rezolvarea de probleme.
- Suport social pozitiv.
- Relaţie terapeutică pozitivă.

Managementul cazului
- Determinarea cadrului pentru tratament şi supervizare.
- Asigurarea siguranţei pacientului.
- Activităţile în vederea stabilirii unei relaţii de cooperare şi colaborare între terapeut şi pacient.
- Stabilirea şi menţinerea alianţei terapeutice.
- Monitorizarea progreselor pacientului şi a răspunsului la planul de tratament.
- Evaluarea continuă a: siguranţei, statutului psihiatric, nivelului de funcţionare al pacientului.
- Încurajarea aderenţei la tratament.
- Psihoeducaţie.

Existenţa riscului de suicid ce necesită internarea

După o tentativă de suicid sau o tentativă de suicid eşuată, dacă pacientul este psihotic.
Tentativa a fost violentă, aproape de a fi mortală, a fost premeditată.
A luat măsuri pentru a evita salvarea sau descoperirea.
Planul şi intenţia sunt prezente şi persistente.
Distresul este ridicat şi pacientul regretă faptul că a supravieţuit.
Pacientul este bărbat, are peste 45 de ani, debut nou de tulburare psihiatrică sau gânduri suicidare.
Pacientul are un suport social şi familial limitat, nu are un domiciliu stabil.
Comportament impulsiv curent, agitaţie severă, raţționament afectat, refuză ajutorul.
Ideaţie suicidară prezentă, plan specific cu nivel ridicat de letalitate, intenţie suicidară ridicată.

Internarea poate fi necesată

În prezenţa ideaţiei suicidare şi a psihozelor.
Tulburare psihiatrică majoră.
Tentative anterioare, mai ales dacă sunt serioase din punct de vedere medical.
Condiţie medicală cu potenţial să contribuie (tulburare neurologică severă, cancer, infecţie).
Lipsă răspunsului la tratament sau inabilitate de a coopera.
Lipsa unei relaţii terapeutice.
76
 Contractul de prevenire a suicidului (no harm contract)
Nu sunt recomandate a fi încheiate cu pacienţi agitaţi, psihotici, impulsivi, sub influența substanţelor.
Utile în cazul în care există o bună relaţie terapeut-pacient.
Când condita suicidară este o reacţie la evenimente precipitatoare.

3) MODALITĂŢI SPECIFICE DE TRATAMENT

Tratamente somatice sau intervenţii psihosociale - calculate beneficiile şi dezavantajele
Experienţa clinică indică faptul că o combinaţie a celor două este cea mai prolifică.
Intervenţia trebuie să aibă ca şi ţintă tulburări de pe axa I şi II, simptome asociate, cum ar fi:
depresia, agitaţia, anxietatea, insomnia, stresori psihosociale predominanţi.
Scopul tratamentului medicamentos - scăderea intensităţii simptomelor acute, iar a celui
psihosocial - pe termen lung, obţinerea de îmbunătăţiri la nivelul relaţiilor interpersonale, deprinderi de
coping, funcţionare psihosocială, managementul emoţiilor.
Intervenţiile somatice - antidepresive pentru depresii majore
Intervenţii psihosociale:
- Terapia interpersonală şi Terapia cognitiv-comportamentală în depresie,
- Terapia cognitiv-comportamentală pentru diminuarea a doi factori de risc: lipsa de speranţă şi
tentativele de suicid la pacienţii depresivi,
- terapie dialectic-comportamentală/ rezolvare de probleme, terapie individuală, de grup, de
familie - pentru borderline.

Sursa: Metyner, J.L., Hayes L.M (2006). Suicide Prevention in Jails and Prisons, pp. 139-159, în
Simon, R.I., Hales, R.E. (2006). Textbook of suicide assessment and management, The American
Psychiatric Publishing.
Studiile şi experienţa clinică indică faptul că între 8%-19% din deţinuţi au tulburări psihiatrice
şi alţi 15%-20% au nevoie de o intrvenţie psihiatrică pe parcursul încarcerării (Ditton, 1999;
Metzner, 1993; Morrissey et al. 1993, apud Metyner, Hayes).
O rată ridicată de prevalenţă a tulburărilor legate de uzul sau abuzul de substanţă printre
deţinuţii de sex masculin (Beck et al. 1993).
Mituri de combătut:
„Dacă cineva vrea să se sinucidă, chiar nu se poate face nimic pentru a-l opri”
„Nu am considerat că este suicidar, am crezut că e manipulativ şi a mers prea departe”
„Prevenţia suicidului este o problemă medicală, nu este problema mea, a psihologului”
Din punct de vedere statistic, suicidul în custodie este un fenomen rar, ştiut fiind faptul că este
dificil să cosntitui eşantioane reprezentative, cu petere statistică ce ne pot oferi informaţii suficiente,
pentru a elabora metode.
În consecinţă, suicidul nu poate fi previzibil prea uşor, deoarece nu cunoaştem variabilele cauzale
care îl determină.

Componentele unei politici de prevenţie eficiente:

1) Trainingul personalului
2) Evaluarea la depunere şi pe parcurs
3) Comunicarea
4) Încarcerarea
5) Nivelul de supraveghere
77
 6) Intervenţia
7) Anunţarea evenimentului

1) Trainingul personalului din pază

Puţine sinucideri pot fi prevenite direct de profesioniştii din sănătate mentală, deoarece suicidul se
comite în camerele de deţinere, cu uşoară creştere în intervalul orar: 18,00-24,00.
Training:
- de ce mediul carceral conduce la o conduită suicidară,
- atitudinile personalului cu privire la suicid,
- factori predispozanţi potenţiali pentru sinucidere,
- perioade cu risc ridicat pentru sinucidere,
- semne şi simptome alarmante,
- identificare riscului de suicid în pofida negării acestuia,
- conduite suicidare recente sau tentative de suicid serioase.

2) Evaluarea la depunere şi pe parcurs urmăreşte:

- Ideaţie sau tentative suicidare anterioare
- Ideaţie curentă
- Ameninţare
- Plan
- Tratament psihiatric anterior/ internări
- Pierderi semnificative recente (relaţii, moartea unei persoane apropiate)
- Istoric de comportament suicidal în familie
- Risc de suicid în cadrul executării unei pedepse antrerioare
- Declaraţiile personalului din pază că deţinutul pare la risc.
După depunedere, dacă personalul observă sau află că un deţinut verbalizează dorinţa/ intenţia de
a comite suicidul, dacă observă vreun deţinut că îşi face rău ori dacă el consideră că există un risc,
trebuie să anunţe, asigurându-se între timp că acesta este observat îndeaproape, până la acordearea de
ajutor calificat. Trebuie evaluat riscul de suicid, înainte de a se lua măsuri necesare de mutare la
infirmerie.

3) Comunicarea
1. Comunicarea între personalul din arestul Poliţiei, cel care asigură transportul şi cel din
penitenciar.
2. Comunicarea dintre angajaţii diverselor sectoare de activitate ale penitenciarului.
3. Comunicarea dintre personalul penitenciarului şi deţinutul cu risc de suicid.

4) Încarcerarea
Prevenţia suicidului începe încă din momentul arestului! Este important pentru identificarea
comportamentului suicidar să se afle informaţii cu privire la ceea ce persoana spune şi la modul în care
se comportă în timpul arestului, dar şi a transportului spre penitenciar.
Orice informaţie observată trebuie comunicată de către personalul de pază.
Atenţie la bariererele de comunicare dintre angajaţii diverselor sectoare, generate fie de lipsa de
respect, de conflicte personale sau alte chestiuni!
Spaţiul de deţinere:
- izolarea creşte riscul,
- alături de populaţia generală, în infirmerie - unde există personal disponibil în apropiere, într-
un loc care să ofere vizibilitate.
78
 5) Asistarea (supervizare) se realizează pe două niveluri:
- observarea îndeaproape şi
- observarea constantă.
Observarea îndeaproape este utilizată în cazul deţinutului care nu prezintă risc activ de suicid,
dar exprimă ideaţie suicidată (îşi exprimă dorinţa de a muri, în lipsa unei ameninţări specifice sau a unui
plan clar), are în istoric un comportament autodistructiv. Observarea de către personalul de pază, la
interval de 15 minute.
Observarea constantă a individului cu risc activ de suicid, cu prezenţa ideaţiei, planului şi a
intenţiei, angajat în comportament suicidar. Personalul de pază trebuie să observe un astfel de individ
continuu, neîntrerupt.
Suplimentarea supravegherii şi cu ajutorul deţinuţilor de sprijin, care sunt selectaţi şi formaţi
pentru astfel de acţiuni.
Specialiştii serviciului medical trebuie să interacţioneze şi să evalueze zilnic, nu doar să observe
deţinuţii cu risc de suicid. Acesta fiind motivul pentru care este de preferat transferul persoanelor
custodiate în penitenciare-spital, pe perioada de criză. Supervizarea (observarea) se face la intervale
care să nu depăşească 30 min.

6) Intervenţia
1. Întreg personalul format în acordarea primului ajutor, resuscitare.
2. Oricare membru al personalului, care descoperă un deţinut care se automutilează trebuie să
stabilească gradul severităţii, al riscului real de suicid şi urgenţa, precum şi să alerteze
personalul medical sau să acorde primul ajutor dacă e cazul.
3. Personalul medical trebuie să se asigure că echipamentul de intervenţie pentru situaţii de
urgenţă este funcţional.

7) Raportarea evenimentului
În cazul unei tentative de suicid sau a unui suicid, procedura indică informarea întregului personal
din unitate, dar şi a direcţia de specialitate din administraţia centrală, respectiv, a responsabilului de
unitate.

Consecinţele instituţionale ale suicidului

Moartea unui deţinut, ca urmare a unui act suicidar, constituie o situaţie de criză pentru personal,
un puternic factor de stres, care îi face pe angajaţi să se simtă vinovaţi, furioşi etc.
De aceea, recomandăm ca personalul de reintegrare socială, aflat în această situaţie, să
beneficieze de tehnicile de debriefing pentru a-şi procesa emoţiile cu privire la incident, a înţelege
simptomele critice de stres şi modalităţile de a le face faţă. Psihologul de personal va coordona activitatea
de debriefing.
Procesul de debriefing trebuie să aibă loc între 24-72 ore de la incidentul critic urmărindu-se
anumite aspecte legate de “revizuirea morţii”:
- revizuirea critică a circumstanţelor din jurul incidentului,
- revizuirea critică a procedurilor spaţiului de detenţie cu privire la incident,
- revizuirea serviciilor medicale, de psihiatrie şi psihologice acordate victimei,
- luarea în calcul a posibililor factori cu rol de precipitatori, care au contribuit la producerea
suicidului.
- recomandări în vederea revizuirii procedurilor existente.

79
 PROGRAM DE INTERVENŢIE ÎN SITUAŢII DE RISC

Sursa: Bogue, B.M., Nandi, A., Jongsma, A.E., Jr. (2003). The probation and parole treatment
planner John Wiley & Sons Inc, New Jersey.

Ideaţie suicidară depresivă - definiţii comportamentale

1. Dispoziţie depresivă în fiecare zi.
2. Insomnie sau hipersomnie.
3. Diminuarea apetitului de hrănire.
4. Interes diminuat pentru activităţi care anterior îi făceau plăcere.
5. Retragere din grupul camerei ori cel de la activităţi.
6. Sentimente de lipsă de speranţă, lipsă de ajutor sau de valoare.
7. Agitaţie sau întârziere psihomotorie.
8. Dificultăţi de concentrare.
9. Istoric de episoade depresive cronice recurente pentru care a primit tratament.
10. Încercări de suicid în istoric.
11. Gânduri recurente şi preocupări în legătură cu moartea.
12. Plan specific în legătură cu comiterea suicidului.
13. Schimbări bruşte de dispoziţie.

Scopuri pe termen lung

1. Diminuarea nivelului dispoziţiei depresive, a ideaţiei suicidare şi întoarcerea la nivelul anterior
efectiv de funcţionare.
2. Dezvoltarea abilităţii pentru coping, în depresie, pentru a funcţiona optim, zilnic.
3. Îmbunătăţirea nivelului de conştientizare, acceptare şi înţelegere a depresiei.
4. Dezvoltarea unor pattern-uri cognitive şi credinţe sănătoase cu privire la sine şi lume, ce
contribuie la diminuarea intensităţii simptomelor depresive şi a ideaţiei suicidare.
5. Diminuarea sentimentului de jale, de durere sau a conflictelor emoţionale care stau la baza
depresiei sau a pattern-urilor suicidare.

Obiective pe termen scurt în intervenţia terapeutice

1. Verbalizarea şi explorarea intensităţii emoţiilor suicidare şi a detaliilor planurilor legate de
suicid.
2. Determinarea riscului de suicid al persoanei custodiate, prin verbalizarea intenţiei şi a
motivelor, în ce măsură metoda poate fi una letală.
3. Semnarea unui contract în care să se stipuleze că va menţine colaborarea cu psihologul
terapeut, în cazul în care creşte riscul de suicid.
4. Alertarea suportului social (familie) pentru susţinere (vizite) în caz de risc de suicid.
5. Instalarea tratamentului medicamentos dacă este cazul şi monitorizarea complianţei, eficienţei
şi efectelor colaterale ale medicamentelor.
6. Evaluarea obiectivă a profunzimii depresiei şi a riscului de suicid (Scala de intenţie suicidală
Beck, Scala de depresie Hamilton) şi comunicarea rezultatelor evaluării.
7. Alegerea tipului intervenţiei în funcţie de nevoile persoanei, temperamentul şi resursele
disponibile.
8. Verbalizarea chestiunilor nerezolvate legate de pierdere / doliu, ce pot contribui la depresie.
9. Explorarea, împreună cu persoana custodiată, a tot ceea ce a învăţat cu privire la rezolvarea
depresiei şi a tendinţelor suicidare prin participarea la intervenţie.
80
10. Încurajarea subiectului cu privire la intrarea în contact zilnic cu persoane care îi pot furniza
sprijin (deţinuţi de sprijin, care au fost formaţi în acest sens).
11. Alcătuirea, împreună cu subiectul, a unei liste de minimum 7 persoane la care ar putea apela
atunci când se simte trist sau are gânduri de suicid.
12. Descoperirea împreună acesta a avantajelor acestor contacte.
13. Listarea autodialogului negativ care susţine depresia.
14. Oferirea de ajutor persoanei, în revederea şi inventarierea unei serii de gânduri negative,
distorsionate care susţin depresia (de ex: „Nu sunt bun de nimic”, „Lucrurile nu vor funcţiona
niciodată mai bine”, „Nu are sens să mai continui să trăiesc”).
15. Formularea în scris, a unor modalităţi pozitive de reinterpretare a autodiaologului negativ care
susţine depresia, prin scoaterea la iveală a gândurilor realiste (de ex: „Dacă reuşesc să rezist şi
fac ceva în privinţa asta lucrurile se pot îmbunătăţi”, „Sunt persoane care ar suferi cu adevărat
dacă eu nu aş mai exista”).
16. Stabilirea unui pattern de somn şi de alimentare, discutarea beneficiilor unei astfel de scheme
şi urmărirea progreselor.
17. Păstrarea de către pacient a unui jurnal de automonitorizare (în cazul în care ştie să scrie şi să
citească), surprinderea a ceea ce poate să interfereze cu paternul de somn şi alimentare şi
dezvoltarea mecanismelor de coping.
18. Identificarea potenţialelor cauze pentru depresie şi ideaţia suicidară.
19. Explorarea, împreună cu subiectul, a cauzelor percepute de el ca fiind responsabile pentru
depresie şi diferenţierea stresorilor externi (de ex: conflicte cu alţii, respingere) şi interni (de
ex: critica sinelui, lipsă de speranţă).
20. Listarea modalităţii de depăşire a stresorilor externi (deprinderi de rezolvare de probleme,
modalităţi de relaţionare cu ceilalţi).
21. Reformularea autodialogului intern care întreţine depresia.
22. Revederea, împreună cu subiectul, a materialului din jurnalul său zilnic pentru a revedea
autoevaluările negative şi pentru a întări abilitatea sa de a reevalua aceste declaraţii.
23. Creşterea numărului activităţilor plăcute în care clientul poate fi implicat (de ex: lectură, club
de pictură - desen, ergoterapii, asistenţă moral-religioasă).
24. Introducerea activităţilor de educaţie fizică şi sport, de cel puţin 3 ori pe săptămână, stabilirea
tipului exerciţii şi a timpului alocat.
25. Învăţarea subiectului a unor tehnici simple de relaxare pentru a depăşi stresul şi tensiunea şi
practicarea acestora, timp de 5-10 minute pe zi.
26. Învăţarea subiectului a unor deprinderi sănătoase de comunicare asertive, care susţin
exprimarea gândurilor, emoţiilor şi a nevoilor (de ex: deprinderi de ascultare, refuzul unei
cereri, cum să ceri ajutor).
27. Folosirea modelării, jocului de rol, repetiţia comportamentală pentru învăţarea de către subiect
a unor deprinderi de comunicare şi de rezolvare a conflictelor, pentru a-l ajuta să îşi
îmbunătăţească modul de comunicare (de ex: reflectarea conţinutului comunicat de ambele
părţi, acordul parţial, comunicarea cu Eu).
28. Verificarea implementării celor învăţate în viaţa de zi cu zi a subiectului, întărirea succesului
şi redirecţionarea eşecului).
29. Realizarea evaluărilor de parcurs.
30. Interpretarea obiectivă a scorurilor reevaluării subiectului.

81
 Sugestii de diagnostic
Axa I:
Tulburare de adaptare cu dispoziţie depresivă
Tulburare bipolară, fază depresivă
Tulburare distimică
Tulburare ciclotimică
Tulburare depresivă majoră, episod unic
Tulburare depresivă majoră recurentă
Tulburare schizoafectivă
Doliu
Axa II:
Tulburare antisocială de personalitate
Tulburare narcisistică de personalitate
Tulburare borderline

MODEL DE PREVENŢIE

Sursa: Duffy, D., Ryan, T. (2003). New Approaches to Preventing Suicide, A manual for
practitioners, Jessica Kingsley Publishers, London and Philadelphia.

Departamentul de Sănătate şi Strategii de Prevenţie a Suicidului (SUA) consideră deţinuţii a fi un

grup cu risc de suicid ridicat.
Femeile din închisoare au rate de sinucidere aproximativ egale cu ale bărbaţilor, spre deoserbire de
rata generală de suicid, unde au valori mai mici.
Prevenţia suicidului în închisoare trebuie să aibă două componente:
1. mediul de detenţie şi experienţa subiectivă a custodiei cu factorii săi de risc,
2. deţinuţii - populaţie vulnerabilă, care prezintă risc crescut de suicid înainte de încarcerare.

Mediul de detenţie şi experienţa subiectivă a custodiei cu factorii săi de risc

Prevenţia în primele zile ale custodiei

“Era prima noapte în închisoare, am pierdut totul - casa, slujba, familia.”
“M-am simţit trist şi depresiv să fiu iar în închisoare. Era ca şi cum nu aş fi plecat.”
“Mă simţeam deprimat, furios, confuz, obosit, vroiam să dorm cu orice preţ.”
“Prima noapte este cea mai rea. Te loveşte în cap când ajungi aici.”

Intervenţii prin care se poate reduce riscul de suicid în primele zile:

- familiarizarea cu regulile, rutina, ce este permis şi ce nu, program, acces etc.
- încurajaţi-i să vorbească, folosiţi deprinderile de ascultare în ciuda presiunii timpului.

Închisorile sănătoase au fost descrise ca fiind locurile în care:

- cei mai slabi deţinuţi se simt în siguranţă,
- toţi deţinuţii sunt trataţi cu respect, ca şi indivizi,
- toţi deţinuţii sunt incluşi în activităţi pentru a fi menţinuţi ocupaţi,
- au posibilitatea de a menţine legăturile cu familia şi sunt pregătiţi pentru liberare.

82
 Prevenţia în perioada de dinaintea intrării în comisia de propuneri pentru liberare
- Reducerea accesului la mijloace
- Majoritatea deţinuţilor se sinucid prin spânzurare sau strangulare, folosind lenjeria de pat sau
hainele, adesea atârnându-se de uşi, geamuri sau alte piese de mobilier.
- Alte obiecte cu risc ridicat - şireturi, curele etc.
- Dacă deţinutul are coleg de cameră un alt deţinut, asiguraţi-vă că acesta nu este într-arâr de
vulnerabil încât să-l încurajeze şi pe acestapentru a-şi face rău.
Atunci când pacientul este sub supraveghere constantă trebuie:
- să ne familiarizăm cu istoria individului şi cu Planul de intervenţie şi cu cel de tratament de la
medical,
- să aratăm deţinutului că ne pasă - dacă nu este comunicativ, iniţiaţi o conversaţie şi puneţi
accentul pe ascultare,
- află cum ar dori să îşi petreacă timpul, ce abilităţi, aptitudini are etc.
- explicaţi-i de ce se află sub supraveghere şi cât va dura (Paton&Jenkins, 2002)

Factori de risc carceral:

- reîncarcerarea, eşecul în schimbarea regimului de detenţie,
- primirea unei condamnări neaşteptat de lungi,
- ameninţări sau ironii din partea celorlalţi deţinuţi,
- sancţiuni percepute ca fiind nedrepte,
- transferul în alt penitenciar,
- probleme relaţionale/ dezamăgiri, o vizită anulată sau o scrisoarea dezamăgitoare,
- îngrijorarea cu privire la proprii copii.

Evaluarea şi managementul deţinuţilor cu risc de suicid: o abordare holistică

Modelul celor cinci domenii:
1. Factori predispozanţi, care vulnerabilizează deţinutul (istoric de autorănire, tulburare
mentală, dependenţă de substanţă sau/ şi alcool, evenimente negative de viaţă).
2. Factori protectivi, care scad riscul de suicid (relații de încredere cu familia sau prietenii).
3. Probleme curente.
4. Factori de risc care ţin de mediu.
5. Factori de risc imediaţi - modul în care deţținutul se simte acum, lipsă de speranţă, dorinţa de
a muri, plan specific de sinucidere.
În evaluarea globală a factorilor trebuie să ţinem cont de toţi factorii, pe ansamblu. Reducerea
riscului presupune intervenţie în toate domeniile. Important de implicat voluntari specializaţi, care pot
acorda sprijin. Sursa: STORM - Skills Training on Risk Management- Manchester University

Sursa: Evans, G., Farberow, N.K. (2003). The Encyclopedia of suicide, Second Edition, Facts on
File Inc, New-York
Anniversary trigger dezvoltă ideea că oamenii tind să moară sau să comită suicidul în jurul unor
date cheie din viaţa lor – aniversarea zilei de naşere a sa, a celor dragi, a datei de căsătorie etc.
Suicidul din lunile de primăvară - martie, aprilie şi mai - are rate mai ridicate comparativ cu cele
din restul anului.
După tentativă, pacientul poate nega problemele pentru că depresia severă care a condus la actul
suicidar poate fi urmată de o îmbunătăţire a stării afective.

83
 Factori de risc la adulţi
- Depresie
- Abuz de alcool
- Uz de cocaină
- Separare şi divorţ.
Factori de risc la tineri
- Depresie
- Tulburări legate de consumul de substanță
- Abuz fizic sau sexual
- Comportamente agresive sau tulburări de comportament.

Intervenţia
Sursa: Ghid American Association of Suicidology
1. Ia în serios ameninţarea, 4 din 5 peroane care s-au sinucis au mai încercat să se sinucidă sau
au ameninţat cu suicidul - tentativa trebuie interpretată ca un strigăt de ajutor.
2. Caută indicii ale intenţiei- schimbări în personalitate, comportament, prezenţă, depresie,
pattern-uri de comportament autodistructiv, abuz de alcool şi alte substanţe (strânge
medicamente).
3. Răspundeţi la cererile de ajutor cu suport, înţelegere şi compasiune.
4. Confruntaţi problema, puneţi întrebări directe: este recomandabil să se discute direct şi să
nu se aducă argumente morale.
5. Arată că îţi pasă pentru că aceste persoane adesea se simt singure, fără valoare, nevizitate,
fără suport social şi familial.

Model intervenţie „Eechilibru vital”

Sursa: Yufit, R.I. (2005). Assessing the vital balance in evaluating suicidal potential, în Yufit,
R.I., Lester. D. (2005). Assessment, treatment and prevention of suicidal behavior, John Wiley & Sons,
New Jersey.

Echilibrul vital este un indicator al modului în care o persoană poate face faţă situaţilor zilnice
sau unice stresante, incluzând pierderea, eşecul, respingerea. Concept introdus de Mernninger, 1967 și
dezvoltat de Antonovski, 1981.
Echilibrul vital este vulnerabilitate la stres, conduce la reducerea stresului, abilitate de coping.
Capacitatea de adaptare la schimbări neaştepate, negative şi majore.

Echilibrul vital presupune două caracteristici care sunt considerate a fi esenţiale pentru un coping
de succes:
1. rezilienţa - flexibilitatea necesară pentru a maximiza adaptarea la schimbare şi pentru a facilita
copingul la stres
2. buoyancy - abilitatea de a indica mişcarea de reechilibrare, de recăpătare a controlului.

Evaluarea riscului
1. Evenimente de viaţă minore sau majore, de mediu sau sociale
2. Suport social perceput
3. Diagnostic psihiatric axa I şi II
4. Uz de alcool şi/ sau substanţă
84
5. Tentative anterioare - motive, letalitate, intenţie
6. Motive pentru a trăi
7. Lipsă de speranţă, pesimism
8. Capacitate de rezolvare de probleme
9. Scheme depresogene
10. Rigiditate - flexibilitate cognitivă
11. Stil atribuţional
12. Distorsiuni cognitive
13. Resurse de coping

Suicide Assessment Checklist, Yufit, R.

Istoric suicid
- Tentative anterioare de suicid, automutilare
- sau mai multe tentative în ultimul an
- Tentative și sau ideație suicidală anterioară
- Tentative de suicid în familie
- Tentative puse în practică în familie
- Preocupare suicidală curentă - ameninţări, tentativă, grad de detaliere, acces la mijloace,
plan cu nivel ridicat de letalitate.
- Preocupări curente legate de moarte

Istoric psihiatric
- Abuz de droguri sau alcool
- Tulburare mentală- depresiv, schizoid, bipolară
- Capacitate scăzută de control a impulsurilor
- Episoade de furie excesivă
- Tendința spre nesupunere sau accidente
- Atacuti de panică

Şcoală, slujbă
- Note proaste
- Respingere, relaţii sociale sărăcăcioase
- Abandon şcolar
- Abateri disciplinare
- Pedeapsă severă prezentă sau anticipată.

Serviciu
- Retrogradat
- Respins
- Concediat
- Criză
- Schimbare nedorită
- Activitate infracţională

85
Familie
- Schimbări recente negative majore - moarte, pierdere, divorţ, probleme medicale
- Înstrăinat, lipsă de suport emoţional
- Pirderea slujbei - părinte, partener
- Depresie majoră la părinte, partener, frate
- Alcoolism sau uz de droguri la membrii familiei
- Tulburări psihiatrice la membrii familiei
- Istoric de abuz fizic sau sexual.

Societate
- Contagiune de suicid în comunitate
- Pierderi financtiare sau crize economice
- Pierderea unei surse majore de susținere- familie, slujbă, carieră,

Personalitate, comportament, stil cognitiv

- Lipsă de speranţă
- Depresie
- Furie, ostilitate, agresivitate
- Lipsă de încredere, paranoia
- Dezgust, disperare
- Retras, izolat
- Perspectivă sărăcăcioasă sau nici o perspectivă cu privire la viitor
- Orientare preponderentă sau dominantă faţă de trecut
- Perfecţionism, rigiditate, obsesiv-compulsiv
- Lipsa sentimentului apartenenţei
- Indiferent, lipsit de motivaţie
- Lipsit de valoarea
- Ruşine sau vină
- Lipsă de ajutor
- Incapacitatea de a se distra, lipsit de simţul umorului
- Stări emoționale extreme sau fluctuații de energie
- Dăruirea bunurilor de valoare.

Fizic
- Bărbat
- Pubertate marcant întârziată
- Accidentare recentă cu consecinţe de handicap, deformare
- Lipsa apetitului şi lipsă de interes faţă de mâncare
- Pierdere marcantă în greutate
- Tulburări de somn - de adormire, fază de mijloc, de trezire, hipersomnie
- Durere fizică curentă

Comportamentul din timpul interviului

- Închis în sine, necomunicativ
- Reacii negative faţă de intervievator dar şi ale intervievatorului faţă de pacient.
- Distanţare crescândă în interacţiunea din cadrul interviului
- Ostilitate în creştere, lipsă de cooperare
- Autocritică ridicată şi autocompătimire
86
 - Discută despre moarte, consideră sinuciderea ca fiind singura cale de ieşire,

Intenţia - clară sau ambivalentă

 Caută atenţie
 Scapă de durere
 Pentru a se autopedepsi sau pentru a pedepsi pe alţii
 Pentru a-şi face rău
 Vrea să moară.

LIMITE ÎN MEDIUL PENITENCIAR

Transferurile neaşteptate ale persoanelor private de libertate între unităţile penitenciare pot
întrerupe intervenţia psihologică. În acest sens, procedura stipulează ca transferul persoanei custodiate să
fie precedat de anunţarea telefonică a coordonatorului echipei (în unitatea în care deţinutul urmează să se
transfere) cu privire la sosirea acesteia şi, bineînţeles, de transmitere în condiţii de confidenţialitate a
fondului documentar, care reflectă evoluţia subiectului.

Existenţa unor variabile care nu pot fi controlate de personalul implicat în intervenţia

psihoterapeutică, şi anume:
 regres în traseul execuţional penal – eşecul în tentativa de obţinere a schimbării regimului
de detenţie într-unul mai lejer, nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi liberat condiţionat,
întoarcerea în penitenciar în urma încălcării unor condiţii ale perioadei de liberare
condiţionată, ,
 înfăţişările în instanţă şi rezultatele lor, îndeosebi primirea unei condamnări neaşteptat de
lungi,
 ameninţările sau ironiile din partea celorlalţi deţinuţi,
 aplicarea unor proceduri disciplinare, îndeosebi percepute ca fiind nedrepte,
 transferul nedorit de persoana custodiată,
 probleme relaţionale sau dezamăgiri – o vizită sau o scrisoare,
 suicidul unui alt deţinut,
 îngrijorarea cu privire la proprii copii.

87
 BIBLIOGRAFIE

Beech, R.A., Gannon, A.T., Fisher, D., Ward, T. (2007). Aggresive Offenders’ Cognition:
Theory, Research, and Practice, John Willey&Sons Inc, West Sussex, UK.

Biberi, I. (1971). Viaţa şi moartea în evoluţia universului, E.E.R., Bucureşti, p. 124.

Boer, M., Cadar, R. (2011). Suicidul şi tendinţa suicidală în raport cu depresia la adolescenţi.
Practica medicală 4(24), p. 318-321.

Bogue, B.M., Nandi, A., Jongsma, A.E., Jr. (2003). The probation and parole treatment planner
John Wiley & Sons Inc, New Jersey.

Bohanna, I., Wang, X. (2012). Media guidelines for the responsible reporting of suicide: a review
of effectiveness. Crisis 33 (4): 190–198.

Burrows T, Brock AP, Hulley S, Smith C, Summers L. (2003). Safer Cells Evaluation: Full
Report. The Jill Dando Institute of Crime Science, University London.

Clinard, M.B., Meier, R.F. (2008). Sociology of deviant behavior (14th ed.). Belmont, CA:
Wadsworth Cengage Learning. p. 169.

Crighton, A.D., Towl, J.G. (1996). The Handbook of Psychology for Forensic Practitioners,
Routledge, London.

Douglas, G.J., Brewe, M. (2006). Assessment and Treatment of Patients With Suicidal Behaviors:
Part A: Assessment, Treatment, and Risk Management Recommendations, in Simon, R.I., Hales, R.E.
(2006). Textbook of suicide assessment and management, pp 577-628, The American Psychiatric
Publishing.

Duffy, D., Ryan, T. (2003). New Approaches to Preventing Suicide, A manual for practitioners,
Jessica Kingsley Publishers, London and Philadelphia.

Evans, G., Farberow, N.K. (2003). The Encyclopedia of suicide, Second Edition, Facts on File
Inc, New-York.

Gheorghe, F. (2006). Psihologie Penitenciară, Oscar Print, Bucureşti.

Goodman, M., Roiff, T., Oakes, A.H., Paris, J. (2012). Suicidal risk and management in
bordeline persoanlity disorder. Current psychiatry reports 14 (1): 79–85.

Gold, L.H. (2006) Suicide and gender, pp 77-107, in Simon, R.I., Hales, R.E. (2006). Textbook
of suicide assessment and management, The American Psychiatric Publishing.

Goldsmith, S.K. (2001). Suicide prevention & intervention. Summary of a workshop, Institute of
Medicine, National Academy Press, Washinton DC.

Gunnell, D., Bennewith, O., Hawton, K., Simkin, S., Kapur, N. (2005). The epidemiology and
prevention of suicide by hanging: a systematic review. International Journal of Epidemiology 34 (2): 433-
442.
88
 Heilbrun, K. (2009). Evaluation for Risk of Violence in Adults, Oxford University Press, New
York.

Klott, J., Jongsma, A. (2004). The suicide and homicide risk assessment & prevention- Treatment
Planner, John Wiley & Sons Inc, New Jersey.

Kutcher, S., Chehil, S. (2007). Suicide Risk Management. A Manual for Health
Professionals (2nd ed.). Chicester: John Wiley & Sons. pp. 30–33. Assessment of Suicide Risk, in
Stolberg, R.A., Bongar, B. (2009). Oxford Handbook of Personality Assesment (2012)
http://www.oxfordhandbooks.com., site accesat în data de 15.10.2012, 17.10.2012.

Lester, D. (2005). The classic systems of psychotherapy and suicidal behavior, in Yufit, R.I.,
Lester. D. (2005). Assessment, treatment and prevention of suicidal behavior, John Wiley & Sons, New
Jersey.

Metyner, J.L., Hayes L.M (2006). Suicide Prevention in Jails and Prisons, pp. 139-159, in
Simon, R.I., Hales, R.E. (2006). Textbook of suicide assessment and management, The American
Psychiatric Publishing.

Oliveira, M.P., Silveira, D.X., Silva, M.T. (2008). Pathological gambling and its consequences
for public health. Revista de saude publica 42 (3): 542-549.

Oquendo, M.A., Carballo, J.J., Stanley, B., Brodsky, B.S. (2006) Personality disorders, 329-
347, in Simon, R.I., Hales, R.E. (2006). Textbook of suicide assessment and management, The American
Psychiatric Publishing.

Pallanti, S., Rossi, N.B., Hollander, E. (2005). 11 Pathological Gambling, in Hollander, E.,
Stein, D.J. (2006). Clinical manual of impulse-control disorders, American Psychiatric Pub. p. 253.

Paris, J. (2004). Is hospitalization useful for suicidal patients with bordeline disorder? Journal of
personality disorders 18(3): 240-247.

Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureşti.

Prelipceanu, D. (2013). Tulburările de personalitate în psihiatria judiciară, pp. 171-176, in

Bulgaru-Iliescu, D., Costea, G., Enache, A., Oprea, Liviu, Gheorghiu, V., Astărăstoae, V. (2013).
Expertiza medico-legală psihiatrică: Abordare interdisciplinară, Editura Timpul, Iaşi.

Reineckem, A., Franklin-Scott R.L. (2005). Assessmen of suicide. Beck's scales for assessing
mood and suicidality, in Yufit, R.I., Lester, D. (edit., 2005). Assessment, treatment and prevention of
suicidal behavior, John Wiley & Sons Inc, New Jersey.

Sher, L. (2011) Brain-derived neurotrophic factor and suicidal behavior. QJM: monthly journal of
the Association of Physician 104 (5): 455-458.

Simon, R.I. (2005). Suicide risk - assessing the unpredictable, Textbook of suicid assesment,
American Psychiatric Association.

Stan Kutcher, S., Chehil, S. (2012). Suicide Risk Management A Manual for Health
Peofessionals (2nd ed.). Chicester: John Wiley & Sons, pp. 30-33.
89
 Stoffers, J.M., Völlm, B.A., Rücker, G., Timmer, A., Huband, N., Lieb, K. (2012).
"Psychological therapies for people with borderline personality disorder." Cochrane database of
systematic reviews (Online) 8.

Värnik, P. (2012). Suicide in the world. International journal of environmental research and
public health 9 (3): 760–771.

Yufit, R.I. (2005). Assessing the vital balance in evaluating suicidal potential, in Yufit, R.I.,
Lester. D. (2005). Assessment, treatment and prevention of suicidal behavior, John Wiley & Sons, New
Jersey.

Zimbardo, P. (2009). Efectul Lucifer, Nemira, Bucureşti.

*** Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România şi American Psychiatric Association, (2003), Manual de
diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, Ediţia a IV-a revizuită, DSM – IV – TR, Bucureşti, Editura
Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România

*** Marele dicţionar al psihologiei, editura Trei, Bucureşti, 2006.

*** Revista de Ştiinţă Penitenciară, DGP, Bucureşti, 1996, nr. 2 (25), Nistea, H., Simionovici, O. -
„Autoagresiunea în penitenciar între interpretare şi realitate”

***Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, sub coordonarea Pripp, C., Ţogoie, S.
(2009). Program specific de asistenţă psihosocială şi de prevenţie a riscului suicidar, tipărit Print&Grafic,
Râmnicu Sărat

***Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Pripp, C., Decsei-Radu, A. (2011).

Derularea intervenţiilor psihologice cu persoanele private de libertate cu risc crescut de suicid, sub
coordonarea Pripp, C., Decsei-Radu, A. (2011). Ghid de bune practici pentru psihologul care lucrează în
sistemul penitenciar, tipărit Iaşi.

***Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Decsei-Radu, A., Pripp, C., (2013).
Program specific de asistenţă psihologică pentru dependenţă şi defensă, în curs de tipărire.

*** Statisticile Eurostat 2011, http://epp.eurostat.ec.europa.eu., site accesat în data de 10.10.2012

*** Canadian Agency for Drugs and Technologies in Health, (CADTH) (2010). Dialectical behavior
therapy in adolescents for suicide prevention: systematic review of clinical-effectiveness. CADTH
technology overviews 1 (1). http://www.cadth.ca., site accesat în data de 15.10.2012

*** EUROSTAT - indicatori colectaţi prin: Eurobarometre, Ancheta populaţională EHIS (European
Health Interview Survey), Ancheta populaţională SILC (European Statistics of Income and Living
Condition - Site accesat în data de 11.10.2012 şi 27.10.2012.

www.sanatateatv.ro/10-septembrie--ziua-mondiala-de-prevenirea-a-suicidului. Site accesat în data de

12.09.2012

www.ziare.com/articole/sinucideri+romania+2011. Site accesat în data de 14.10.2012

www.ziare.com/articole/sinucideri+romania+2011. Site accesat în data de 14.10.2012

90