Scena intalnirii Otiliei cu Felix din expozitiune,

alaturi de descrierea camerei acesteia sunt definitorii

in ilustrarea trasaturilor personajului principal
feminin. Modalitatea de introducere în scenă a
eroinei este portretul fizic expozitiv realizat în
detaliu, în manieră balzaciană. Trăsăturile fizice ale
eroinei se dezvăluie din perspectiva subiectivă a
personajului-reflector, Felix Sima. Fata îi apare mai
întâi ca sugestie sonoră, „o voce cristalină”, care se
completează cu detalii de fizionomie ce înglobează
datele idealului femini de tip angelic: „capul prelung
încărcat cu bucle, faţa măslinie, nasul nic şi ochi
foarte albaştri”, „trupul subţiratic, cu oase
delicate...de un stil perfect”. Portretul fizic este
alcătuit balzacian prin insistenţa asupra detaliului
vestimentar (gulerul alb, de dantelă) care
completează o prezenţă diafană, extrem de feminină.
La Călinescu trăsătura fizionomică are întotdeauna
conotaţie morală precisă, sugerând o dominantă a
caracterului, în cazul Otiliei un amestec nedefinit de
fragilitate şi delicateţe aproape copilărească reunită
cu o „stăpânire desăvârşită, de femeie”. Această
dualiatate a personajului se va traduce prin
atitudinea oscilanta a fetei de-a lungul romanului.
Urmand procedeul caracterizarii personajului in
relatie cu mediul ambiant, odaia fetei, oferita cu
generozitate lui Felix, este descrisă în detaliu,
insistandu-se asupra elementelor cu semnificatii
comportamentale. Oaza de feminitate din casa
mohorâtă a lui moş Costache, camera se remarca
prin dezordinea specifică varstei, sugerand firea
exuberantă a Otiliei. Lucrurile fine, rochii, pălării,
pantofi puşi ca semn de carte, jurnale de modă
franţuzeşti, cărţile, notele muzicale amestecate cu
păpuşi, alcătuiesc universul cotidian si spiritual,
esenta „ascunzişului feminin”.