Sunteți pe pagina 1din 5

Metoda Brainstorming

Este metoda cea mai frecvent evocată, chiar dacă ea nu este încă atât de mult folosită
în ţara noastră. A fost concepută de Alexander Osborne de la Universitatea Buffalo, la
începutul anilor ’50.
Principiile care stau la baza acesteia sunt:
 nu există restricţii privind emiterea ideilor; orice idee este luată în evidenţă,
considerându-se că nu poate fi găsită calitatea, decât dacă se caută mai întâi
cantitatea de idei (principiu “cantitatea naşte calitate”);
 complementaritatea (de vârstă, specialişti, temperamente) conferă colectivului o
eficienţă deosebită în elaborarea ideilor;
 grupul poate fi considerat ca un rezervor de idei; el acţionează ca un stimulent
pentru fiecare dintre participanţi. O idee, chiar deplasată, este reţinută, fără a fi
criticată, întrucât ea poate sugera celorlalţi membri ai grupului, idei valoroase.
Critica ideilor este cu desăvârşire interzisă;
 se poate obţine un număr dublu de idei bune (în acelaşi interval de timp) dacă se
amână emiterea unei judecăţi asupra unei probleme până după întocmirea unei liste
care include toate soluţiile posibile elaborate (principiul “amânarea judecăţii”).
Soluţia finală poate fi rezultatul a trei modalităţi de obţinere a ideilor şi soluţiilor
intermediare:
- calea progresiv-liniară (din raţionament în raţionament o idee generează o alta);
- catalitică (prin analogie şi opunerea permanentă a ideilor şi analiza lor individuală,
fără evaluare, se acceptă toate ideile, chiar şi cele neobişnuite, absurde);
- mixtă – este o combinaţie a căii progresiv-liniare cu cea catalitică.

Varianta simplificată cuprinde următoarele etape:


- pregătirea reuniunii;
- desfăşurarea reuniunii;
- evaluarea ideilor.
a) Pregătirea reuniunii cuprinde activităţile de programare a acesteia, stabilirea şi
organizarea corespunzătoare a locului de desfăşurare, asigurarea materialului de
înregistrare exactă şi completă a discuţiilor, selecţia şi constituirea grupului, prezentarea
de către lider (animator) a problemei de rezolvat (chiar cu câteva zile înainte de
convocarea reuniunii, pentru a oferi posibilitatea de reflectare asupra problemei supuse
dezbaterii).
b) Desfăşurarea reuniunii este etapa la care participă liderul, 1-2 secretari (care asigură
materialul de înregistrare sau notează şi numerotează ideile), 5 membri cu o bogată
experienţă în brainstorming şi 4-5 invitaţi, specialişti în problema pusă în discuţie. Este
indicat ca cei 6-13 membri ai grupului să fie aşezaţi astfel încât să se vadă (la o masă
rotundă sau ovală). Toate ideile emise sunt notate sau înregistrate, fără nici un fel de
reţinere sau cenzurare.
Această etapă poate dura, în funcţie de complexitatea problemei, între 20 minute şi 3 ore.
c) Evaluarea ideilor este etapa ce poate avea loc la 2-3 zile de la data desfăşurării reuniunii.
Se recomandă ca la această etapă să participe un alt grup de experţi, mai redus ca număr,
cu o gândire puternic convergentă, care vor selecţiona şi clasifica ideile pe categorii: idei
realizabile şi cu aplicabilitate imediată, idei realizabile într-un timp mai îndelungat şi idei
neaplicabile. Soluţiile astfel clasificate sunt apoi analizate şi evaluate.
În aplicarea metodei brainstorming, pentru a rezolva probleme prin analiza valorii
trebuie asigurate o serie de condiţii:
- grupul trebuie să aibă o structură eterogenă, compusă din specialişti (economişti,
ingineri, chimişti etc.);
- asigurarea unui climat creativ;
- reuniunea trebuie condusă de un lider dinamic şi competent.
Metoda brainstorming este o metodă simplă şi universal integrabilă în structura
celorlalte metode.
O variantă a brainstormingului o constituie “Tehnica carnetului colectiv”, care oferă
mai mult timp pentru documentare şi reflecţie asupra problemei în dezbatere. Fiecare
membru al grupului notează, pe un carnet, timp de o lună, ideile sale referitoare la
rezolvarea unei probleme, face un rezumat al ideilor principale şi apoi predă carnetul
conducătorului grupului de creativitate. Acesta, la rândul lui, efectuează o sinteză a ideilor
principale, pe care, împreună cu carnetele participanţilor, le supune dezbaterii în grup. În
urma discuţiilor se prefigurează şi se selectează cele mai bune idei privitoare la rezolvarea
problemei.

Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă


interactivă de dezvotare de idei noi ce rezultă din discuţiile purtate între mai mulţi
participanţi, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulţime de sugestii. Rezultatul acestor
discuţii se soldează cu alegerea celei mai bune soluţii de rezolvare a situaţiei dezbătute.
• Ca metodă de discuţie şi de creaţie în grup, brainstorming-ul (brain =creier, storming =
furtunos) a fost sistematizat în 1948 de către profesorul de la Universitateadin Buffalo
(SUA), Alexander Osborn. Rezultatele experimentelor au fost publicate de Osborn în 1961
în lucrarea Applied imagination.
• Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea unui număr cât
mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranţa că,
prin combinarea lor se va obţine soluţia optimă. Calea de obţinere a acestor idei este aceea
a stimulării creativităţii în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare,
rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanţii sunt eliberaţi de orice
constângeri, comunică fără teama că vor spune ceva greşit sau nepotrivit, care va fi apreciat
ca atare de către ceilalţi participanţi. Interesul metodei este acela de a da frâu liber
imaginaţiei, a ideilor neobişnuite şi originale, a părerilor neconvenţionale, provocând o
reacţie în lanţ, constructivă, de creare a „ideilor pe idei.” În acest sens, o idee sau sugestie,
aparent fără legătură cu problema în discuţie, poate oferi premise apariţiei altor idei din
partea celorlalţi participanţi.
• Branistorming-ul se desfăşoară în cadrul unei reuniuni formate dinr-un grup nu foarte
mare (maxim 30 de persoane), de preferinţă eterogen din punct de vedere al pregătirii şi al
ocupaţiilor, sub coordonarea unui moderator, care îndeplineşte rolul atât de animator cât şi
de mediator. Durata optimă este de 20–45 de minute.
• Specific acestei metode este şi faptul că ea cuprinde două momente: unul de producere a
ideilor şi apoi momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice).
• Regulile de desfăşurare ale brainstorming-ului sunt următoarele:
􀂉 Cunoaşterea problemei pusă în discuţie şi a necesităţii soluţionării ei, pe baza expunerii
clare şi concise din partea moderatorului discuţiei;
􀂉 Selecţionarea cu atenţie a participanţilor pe baza principiului eterogenităţii în ceea ce
priveşte vârsta, pregătirea, fără să existe antipatii;
􀂉 Asigurarea unui loc corespunzător (fără zgomot), spaţios, luminos, menit să creeze o
atmosferă stimulativă, propice descătuşării ideilor;
􀂉 Admiterea şi chiar încurajarea fomulării de idei oricât de neobişnuite, îndrăzneţe, lăsând
frâu liber imaginaţiei participanţilor, spontaneităţii şi creativităţii;
􀂉 În prima fază, accentul este pus pe cantitate, pe formularea de cât mai multe variante de
răspuns şi cât mai diverse;
􀂉 Neadmiterea nici unui fel de evaluări, aprecieri, critici, judecăţi din partea participanţilor
sau a coordonatorului, asupra ideilor enunţate, oricât de neaşteptate ar fi ele, pentru a nu
inhiba spontaneitatea şi a evita un blocaj intelectual;
􀂉 Construcţia de „idei pe idei”, în sensul că, un răspuns poate provoca asociaţii şi
combinaţii pentru emiterea unui nou demers cognitiv-inovativ;
􀂉 Programarea sesiunii de brainstorming în perioada când participanţii sunt odihniţi şi
dispuşi să lucreze;
􀂉 Înregistrarea discretă, exactă şi completă a discuţiilor de către o persoană desemnată
special să îndeplinească acest rol (sau pe bandă), fără a stânjeni participanţii sau derularea
discuţiei;
􀂉 Evaluarea este suspendată şi se va realiza mai târziu de către coordonator, cu sau fără
ajutorul participanţilor;
􀂉 Valorificarea ideilor ce provin după perioada de „incubaţie” într-o nouă sesiune, a doua zi
participanţii puntându-se reîntâlni;

• Pentru a iniţia o sesiune de brainstorming , Camelia Zlate şi Mielu Zlate (1982, pp. 136–
140) propun următoarele etape şi faze:
• 1. Etapa de pregătire care cuprinde:
a) faza de investigare şi de selecţie a membrilor grupului creativ;
b) faza de antrenament creativ;
c) faza de pregătire a şedinţelor de lucru;
• 2. Etapa productivă, de emitere de alternative crea-tive, care cuprinde:
a) faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
b) faza de soluţionare a subproblemelor formulate;
c) faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului
creativ;
• 3. Etapa selecţiei ideilor emise, care favorizează gân-direa critică:
a) faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
b) faza evaluării critice şi a optării pentru soluţia finală.

• Avantajele utilizării metodei brainstorming sunt multiple. Dintre acestea enumerăm:


− obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor rezolvitoare;
− costurile reduse necesare folosirii metodei;
− aplicabilitatea largă, aproape în toate domeniile;
− stimulează participarea activă şi crează posibilitatea contagiunii ideilor;
− dezvoltă creativitatea, spontaneitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate;
− dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă;

• Limitele brainstorming-ului:
o nu suplineşte cercetarea de durată, clasică;
o depinde de calităţile moderatorului de a anima şi dirija discuţia pe făgaşul dorit;
o oferă doar soluţii posibile nu şi realizarea efectivă;
o uneori poate fi prea obositor sau solicitant pentru unii participanţi;

• Posibile teme pentru brainstorming:


􀂉 Educaţia permanentă – promotorul dezvoltării culturale, economice şi sociale;
􀂉 Educaţia adulţilor – între posibilităţi şi necesitate , între cerere şi ofertă;
􀂉 Sărăcia – problemă permanentă a omenirii? Modalităţi de depăşire;
􀂉 Omul şi Universul – soluţii pentru viitor în vederea optimizării relaţiilor lumii cu natura;
􀂉 Pământul – o planetă vie, dar muritoare; căi de realizare a educaţiei ecologice;
􀂉 Elevul – coparticipant le propria formare; căi de stimu-lare a interesului pentru şcoală,
învăţătură, educaţie;

Metoda Reuniunea Phillips 6/6


Poate fi considerată drept o variantă a brainstorming-ului, în care numărul
participanţilor este fixat la 6, iar durata discuţiilor este limitată la 6 minute.
Este o variantă propusă de J. Donald Phillips de la Universitatea din Michigan. Bineînţeles,
că cele două restricţii au un aspect formal, în sensul că rezultatele sunt aceleaşi dacă
reuniunea ar dura mai puţin sau cu ceva mai mult (15-20 minute). Faţă de brainstorming
această metodă este mai intensivă, asaltul creierului fiind mai accentuat, datorită duratei
foarte scurte a discuţiilor.
De asemenea, problema poate fi rezolvată, nu numai cu 6 participanţi, ci cu echipe
formate din 6 participanţi (maxim 5 echipe a câte 6 participanţi, deci, 30 de participanţi).
Etapele metodei sunt:
- informarea asupra problemei;
- discutarea problemei în cadrul echipei;
- dezbaterea în plen;
- evaluarea generală a soluţiilor.

I – Liderul reuniunii informează echipele asupra problemei ce aşteaptă soluţii de rezolvare.

II – Discutarea problemei se face în cadrul fiecărei echipe, care se retrage şi discută separat
timp de 6 minute (pentru problemele mai complexe durata se poate prelungi la mai mult).
În acest timp, fiecare participant emite idei, soluţii care se reţin de către liderii
reprezentanţi ai echipelor.

III – Dezbaterea în plen este etapa în cadrul căreia fiecare lider de echipă îşi prezintă
opiniile, soluţiile, punctele de vedere ale echipei respective. Pentru prezentarea şi
susţinerea acestora în plen se recomandă ca liderii grupurilor de discuţie să folosească
materiale ajutătoare: planşe (cu grafice, tabele, calcule, scheme bloc, diagrame etc.) precum
şi cărţi şi reviste de specialitate, pregătite de membrii grupului respectiv.
Soluţiile unei echipe ajung acum să se confrunte cu soluţiile celorlalte echipe, ceea ce
permite o analiză critică ce conduce la ierarhizarea soluţiilor.

IV – Evaluarea generală a soluţiilor permite reţinerea acelora care vor fi supuse unei
analize de detaliu efectuată de un grup restrâns de experţi în domeniu.
Aceasta tehnica este asemănătoare brainstormingului. Poate fi intitulată
brainstorming pe grupe mici. Este o metodă axată mai ales pe producere de idei rezolutive
pentru o problemă dată, ea presupunând elaborarea unui mare volum de soluții. Numele îi
provine de la ce consacrat-o, iar atributul 6-6 se leagă de modul de organizare a activității
elevilor (de pildă, De Peretti şi colaboratorii săi. 2001. o denumesc şi mai clar metoda
Philips 6-6 pm, adică p - participanți, m- minute). Ca elemente specifice, se pot menționa :
grupul căruia i se adresează se împarte în subgrupuri de câte 6 , fiecare subgrup fiind
reprezentat în dezbaterea finală de un lider. Modul de structurare şi aplicare a metode
permite utilizarea ei şi cu grupuri mari , de până la 50 de membri.
Marele avantaj implicat în această metodă, pe lângă dinamizarea de principiu a
participanților, constă în posibilitatea de colectare a unui volum apreciabil de opinii într-un
timp scurt. Dacă ne referim în mod special la utilizarea ei în clasă, remarcăm şi avantaje
concrete. De pildă, faptul că elevii participă la dezbatere - sprijinire reciprocă - și își
construiesc împreună linii de argumentare determină dobândirea de către ei - chiar şi cei
mai timizi sau cu un ritm mai lent al învățării - a încrederii în propriile posibilități de
înțelegere sau de elaborare a unei opinii, câștigarea respectului colegilor față de
capacitățile manifestate în construirea unui răspuns comun etc. Sintetic, avantajele acestei
metode se construiesc pe faptul că „asigură abordarea mai multor aspecte ale unei
probleme într-un timp limitat, facilitează comunicarea şi exprimarea, confruntarea şi
luarea deciziilor.”