Bilet 2

1.Rolul savanţilor proeminenţi în dezvoltarea ortopediei (G. Turner, A. Rădulescu, V. Ciaclin, E.

Bogdanov)

Au fost momente cruciale care au pregatit baza delimitarii treptate a ortopediei si traumatologiei de
disciplina mama-chirurgia generala ,fapt ce a anticipat inceputul unui nou secol-XX

De exemlu la 24 martie 1900,in SanKt Petersburg,in cadrul Academiei Medico-Militare,se deschie prima
clinica ortopedica si catedra respectica,conduse de renumitul otoped Henric Turner. In 1921 ,la moscova
se deschide Institulul Curativ si de Protezare ,care in 1940 devine o prestigioasa institutie medicala-
Institutul central de ortopedie si traumatologie ,fondat si condus pina in 1961 de renumitul savant
N.Priorov.In romania in 1920,la cluj-napoca alexandru radulescu fondeaza prima clina de ortopedie si
traumatologie .

In anul 1931, el a organizat Institutul Ural de Traumatologie și Ortopedie, a fost directorul său timp de
13 ani. In 1935 a fondat departamentul de traumatologie, ortopedie si chirurgie militară a statului
Institutul Medical Sverdlovsk. Din 1944 a condus Institutul de Cercetări Științifice din Moscova
protezare; a fondat prima clinică de ortopedie pediatrică pe baza CITO (1956)

2.Fracturile şi luxaţiile oaselor metacarpiene, falangelor degetelor. Clasificare, simptomatologie,

diagnostic, principii de tratament.

Fractura-luxaţie a primului os metacarpian Este o leziune complexă, care vizează baza primului os
meta- carpian şi articulaţia trapezo-metacarpiană. Diagnosticul se face pe baza tabloului clinic: edem
pronunţat şi deformaţia regiunii, relieful anormal al bazei primului metacarpian, limitarea opoziţiei
policelui şi durere vie la palpare.

Clasificarea fracturilor primului os metacarpian:

 fractură cu fragment mic (fără luxaţie);

 fractură cu fragment mare (cu luxaţia metacarpianului);

 fractură cominutivă a bazei (fractură Rollando

Tratamentul este ortopedic şi constă în tracţiunea în abducţie a policelui, asociată cu presiunea internă
pe baza metacarpianului şi imobilizare ghipsată (4 săptămâni), care cuprinde policele, carpul şi
antebraţul.

Tratamentul chirurgical se efectuează în cazurile de eşec al reducerii închise. Reducerea ideală deschisă
presupune osteosinteza cu broşe, şurub şi imobilizare ghipsată.

FRACTURILE OASELOR METACARPIENE II, III, IV, V Sunt determinate de un traumatism direct, produs
prin forţare, agresiune. Se întâlneşte destul de des la tineri (sportivi, poliţişti).clinic Se manifestă prin
durere, tumefacţie, deformare şi impotenţă funcţională a mâinii. Traiectul de fractură poate fi
transversal, oblic, cu linie scurtă sau lungă, cominutiv. În fracturile diafizei sau de col al
metacarpienelor unghiul deplasării este deschis anterior (palmar, volar). Tratamentul ortopedic constă
în reducerea fragmentelor, fixarea transcutanată cu broşe şi imobilizare ghipsată de 4 săptămâni.
Tratamentul chirurgical este indicat în reducerea ortopedică insuficientă. După reducerea deschisă se
efectuează osteosinteze cu broşe, şuruburi, plăci cu şuruburi. Controlul radiografic se face până la 4
săptămâni şi se continuă cu tratament fizioterapeutic.

FRACTURILE FALANGELOR DEGETELOR MÂINII Fracturile falangelor se depistează des (5% din totalul
fracturilor). În majoritatea cazurilor, ele se produc prin acţiune directă – căderea unei greutăţi pe mână,
lovituri puternice de un corp dur, răsuciri forţate, agresiuni etc. Foarte frecvent se depistează fracturi
deschise ale falangelor, cu lezarea tendoanelor, nervilor, ţesuturilor moi, produse de diferite
mecanisme rotatorii la locul de muncă sau la domiciliu. Examenul local arată un deget tumefiat,
dureros; uneori nu funcţionează nici degetele învecinate. Prezenţa excoriaţiilor, edemului şi a presiunii
locale (la palpare) ne va ajuta să depistăm sediul leziunii. examinarea mişcărilor de flexie şi extensie în
segmentul respectiv rămâne un semn clinic important. Diagnosticul se determină după studierea
radiogramelor în două incidenţe

Fracturile falangelor proximale apar în urma acţiunii unor forţe puternice, cel mai frecvent aplicate din
partea dorsală. Deplasarea fragmentelor are loc într-un mod tipic – angularea fragmentelor, formând un
unghi deschis posterior.

Fractura falangei proximale a degetului III al mâinii. Se produc fracturi cominutive, oblice,
longitudinale; doar radiografia precizează diagnosticul. Reducerea fragmentelor se face sub anestezie
locală (regională) cu soluţie de novocaină 1% – 5 ml. Fracturile falangelor medii se produc mai rar, dar
mecanismul de producere este acelaşi. Dacă linia de fractură trece proximal de locul de inserţie a
flexorului superficial, angularea va fi în posterior, iar dacă sediul e mai distal, angularea are loc în
anterior. Imobilizarea se efectuează cu atele speciale, ghips, emplastru. În cazurile ireductibile se face
reducere deschisă şi osteosinteză cu broşe Fracturile falangelor distale deseori se produc prin contuzie,
care poate provoca alte forme de fracturi. Prezenţa unghiei protejează o parte de falangă. Mai frecvent,
aceste fracturi sunt deschise. Tratamentul plăgii: pansamente şi o imobilizare simplă cu atelă specială
sau ghipsată

3.Fracturile colului femural. Clasificare, simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.

Se produc cu precădere la vârstnici, senilitatea osului începe cu degradarea trabeculelor, mai întâi, în
triunghiul Ward, apoi, după 60 de ani, procesul demarează în toată regiunea şi se depistează până la
10% din toate fracturile oaselor lungi.mai des la femeii.

Mecanismul de producere Fractura se obţine prin cădere directă pe şold. În momentul căderii se
produce o răsucire bruscă a membrului. Femurul cedează la nuvelul colului, capul lui fiind fixat în
cotil.. Procesul traumatic mai des finalizează cu fracturarea întregului col.

Clasificarea anatomo-topografică (Delbert)

 subcapitale;  mediocervicale;  cervicotrohanteriene (bazale, bazicervicale).

Clasificarea clinico-radiografică Garden rezultă din aspectul radiologic al liniilor trabeculare

Garden I – fracturi incomplete. Corticala superioară se fracturează, impactându-se în capul femural, iar
corticala inferioară rămâne întreagă. Traveele osoase formează un unghi în valgus. cortexul nefracturat
asigură vascularizarea fragmentului proximal.
Garden II – fracturi complete fără dislocare. Traveele osoase îşi păstrează direcţia normală.
Vascularizaţia fragmentului proximal este realizată prin sistemele vasculare retinacular şi acetabular.
Prognosticul pentru regenerare este favorabil.

Garden III – fracturi complete cu angulaţia traveelor în varus, la care se mai speră că fragmentul
proximal s-ar nutri prin vasele sinoviei parţial rămase întregi, deoarece deplasarea la acest grad de
fractură nu este totală.

Garden IV – fracturi cu dislocare totală, unde sinovia este distrusă împreună cu sistemele vasculare
retinacular şi endostal. Traveele osoase apar normale sau paralele, însă lungimea colului este scurtată.
Clasificarea biomecanică (Pawels) ( împarte fracturile colului femural după unghiul format de traiectul
fracturii cu axul orizontal în 3 tipuri:  cu unghi de până la 30º;  cu unghi între 30º şi 50º;  cu unghi
între 50º şi 70º Cu cât unghiul format este mai avansat, cu atât fractura este mai instabilă

Simptomatologie Semne probabile:  durere în regiunea coxofemurală, accentuată la mobilizarea

membrului;  impotenţă funcţională prin imposibilitatea bolnavului de a- şi târî piciorul pe planul
patului, cu excepţia fracturilor angrenate în valgus, când bolnavul poate chiar şi să meargă.

Semne de certitudine:  abducţia membrului inferior;  scurtarea aparentă a membrului inferior; 

rotaţia externă a piciorului pe planul patului;  întreruperea liniei suprasimfizare (Peter), care uneşte
vârfurile celor două trohantere mari şi trece pe marginea superioară a simfizei pubiene; 
imposibilitatea ridicării membrului întins de pe planul patului; semnul Laugier, care constă în bombarea
triunghiului Scarpa prin orientarea anterioară a colului femural;  întreruperea liniei Roser-Nelaton, care
uneşte spina iliacă anterosuperioară, vârful marelui trohanter cu tuberozitatea ischiadică;  radiografia.
Profilaxia se face, în primul rând, la vârstnici, prin combaterea osteoporozei senile.

Tratamentul la locul accidentului constă din aplicarea unei imobilizări, analgezice, transportare în secţia
ortopedie. În timpul transportării, planta se va menţine în poziţie verticală uşor rotată în exterior (10–
15º). Transportarea pacientului cu piciorul rotat extern până la ,,culcat” cauzează dereglarea circuitului
vascular retinacular la nivelul colului fracturat, prin traumatizarea în plus a sinoviei articulare de
fragmentele colului. În staţionar se recomandă imobilizare temporară prin tracţiune scheletică ori
botină derotatorie, blocaj analgezic.

Daca stare pacientului nu permite chirugical-tratament ortopedic, axat pe următoarele principii: 

înlăturarea durerilor la nivelul focarului şi activizarea cât mai precoce a mişcărilor în membrul fracturat;
 tratamentul (profilaxia) concomitent al maladiilor de altă origine;  profilaxia complicaţiilor imediate;
 reeducarea precoce a mersului pacientului pe fundalul unei fracturi neconsolidate de col femural, în
scopul obţinerii unei pseudoartroze intenţionate, care salvează bolnavul de riscurile unei intervenţii
chirurgicale contraindicate.

Tratamentul chirurgical include obligator două etape:

-reducerea fragmentelor şi osteosinteza lor în poziţie redusă. În fracturile Garden I şi II poziţionarea

fragmentelor permite osteosinteza lor cu şuruburi pentru os spongios, fără efortul reducerii.
Osteosinteza se face fără deschiderea focarului fracturii, iar şuruburile sunt introduse în planuri paralele,
încât să favorizeze compresia între fragmente În fracturile Garden III şi IV reducerea se face până se
obţine un unghi cervicodiafizar de 130º şi antiversiune de 12º. Uneori, la acest tip de fracturi, reducerea
închisă este imposibilă şi se face prin artrotomia şoldului. La pacienţii cu vârsta sub 60 de ani, obţi-
nându-se o poziţie satisfăcătoare a fragmentelor, ultimele sunt menţinute în această poziţie prin
osteosinteza cu fixatori metalici, locul fracturii suplimentându-se cu o plastie osoasă pediculată din
marele trohanter. Pentru pacienţii cu vârsta de peste 60 de ani, soluţia preferată rămâne
endoprotezarea: hemiartroplastia – cu proteză monopolară, bipolară, bicompartimentală, sau
artroplastia totată – cu proteze de diverse modele. După intervenţia chirurgicală, de osteosinteză,
sprijinul pe membrul inferior este interzis timp de 6–8 luni. Sprijinul total pe picior de la 3 luni

4.Piciorul plat. Simptomatologie, diagnostic, principii de tratament.

PICIORUL PLAT: prăbuşirea bolţilor, valgizare posterioară şi abducţie anterioară a piciorului.
Deformitatea poate fi congenitală şi cîştigată.
cauze: mersul precoce, tulburări de creştere, rahitism, toxicoinfecţii, poliomielită, tulburări de
statică şi efort profesional, obezitate.
După aspectul şi gravitatea schimbărilor clinicoradiografice piciorul plat se împarte în
trei grade
Gradul I mai mult schimbări subiective : oboseală şi creşterea durerilor în regiunea muşchilor
gambieri după mers îndelungat.
Gradul II — se adaugă deformităti ale piciorului.
gradul III -deformitatea plată devine evidentă ca urmare a prăbuşirii bolţii, măririi lăţimii
anterioare şi pronunţiei posterioare a piciorului.în caz de deformitate a ambelor picioare părţile
anterioare ale lor sînt rotate în afară, mersul devine dificil, în unele cazuri deformitatea se
observa nu numai la bolta longitudinală dar şi la cea transversală- Astfel de combinaţii poartă
denumirea de picior plat longitudino-transversal
Semnele clinice. Durerea din picior iradiază în timpul mersului în muşchii gambei, coapsei, în
genunchi şi în regiunea lombară. în cazuri de picior plat de gradul II şi III pacienţii urcă cu greu
scările şi acomodează cu atenţie partea anterioară a piciorului, în schimb, bolnavii sigur şi
îndesat coboară pe scări, călcînd în călcîie. Paralel cu durerea, bolnavul simte oboseală si
tumefierea regiunii maleolare care apare evident Ia sfîrşitul zilei. Diagnosticul diferenţial
trebuie făcut cu procesul de reumatism şi tuberculoză.
Diagnosticul se precizeaza cu ajutorul plantografiei. pedometriei şi radiografiei.
Tratamentul trebuie început cu profilaxia piciorului plat din copilărie si include un sistem de
exerciţii de gimnastică medicală, folosirea încălţămintei cu supinatoare.
Piciorul plat de gradul I va trebui tratat conservator, cu băi calde, gimnastică specială pentru
corecţia şi întărirea aparatului ligamentoarticu-lar, masaj, încălţăminte liberă cu supinatoare de
corecţie.
La piciorul plat de gradul II corectarea deformităţii se obţine cu ajutorul aparatelor ghipsate
bine modelate după corecţia poziţiei piciorului. Imobilizarea va dura 3—4 săptămîni. După 3—4
bandajuri ghipsate de felut acesta, tratamentul va continua cu hidrofizioterapie şi gimnastică
medicală. Corecţia poziţiei piciorului înainte de aplicarea aparatelor ghipsate se efectuează cu
anestezie.
Tratamentul piciorului plat de gradul III prevede încălţăminte ortopedică, intervenţii
chirurgicale. Uneori mai fiziologic este corecţia prin procedeul Ilizarov sau operaţii de
reconstrucţie.