ILYA CHLAKI

STORCATORUL DE FRUCTE

TRADUCEREA ELVIRA RÎMBU

 PERSONAJE:

ZOIA FIODOROVNA

PIOTR VASILIEVICI

GALEA, fiica lor

ALECSANDR ( SAŞA), soţul Galei

IRINA ANTONOVNA, mama lui Alecsandr

VICTOR SERGHEEVICI, tatăl lui Alecsandr

 În bucătărie, Zoia Fiodorovna găteşte, Piotr Vasilievici citeşte ziarul. Intră Alecsandr.

ALECSANDR. Sărut mâna, mamă.

Zoia Fiodorovna nu răspunde.

ALECSANDR. Sărut mâna, mamă.

Zoia Fiodorovna tace.

ALECSANDR. Sunteţi cumva supărată?

Zoia Fiodorovna nu răspunde.

ALECSANDR. OK. Dacă nu vreţi să vorbiţi…Asta e. (Iese).

ZOIA FIODOROVNA. Petea, tu l-ai auzit pe nesimţitul ăsta?

Piotr Vasilievici citeşte ziarul.

ZOIA FIODOROVNA. Petea!

PIOTR VASILIEVICI. Da?

ZOIA FIODOROVNA. Cum ţi-a plăcut?

PIOTR VASILIEVICI. Ce?

ZOIA FIODOROVNA. Cum - "ce"? Tu ai auzit ce-a spus?!

PIOTR VASILIEVICI Da. Am auzit. Mi-a plăcut foarte mult.

ZOIA FIODOROVNA. Ce?!

PIOTR VASILIEVICI. Ce "ce"??

ZOIA FIODOROVNA. Ce ţi-a plăcut?!

PIOTR VASILIEVICI Mie? Mie nu mi-a plăcut nimic. De unde ai mai scos-o şi pe asta cum că
mi-ar fi plăcut ceva?

ZOIA FIODOROVNA. Eu am scos-o?! Tu însuţi ai zis adineaori…

PIOTR VASILIEVICI. Eu am zis că nu mi-a plăcut. N-ai auzit tu bine.

ZOIA FIODOROVNA. Ba am auzit şi chiar foarte bine! De fapt, te înţeleg perfect! Tu nu ai

decât o singură grijă- ziarul! În rest, nu-ţi pasă de nimic! Ţie ţi se rupe că adineaori, chiar aici
sub nasul tău, eu am fost insultată, am fost jignită! Pentru tine ziarul e important! Ziarul pentru
tine e mai important decât sănătatea mea!

PIOTR VASILIEVICI Zoia, linişteşte-te. Faci atâta zarvă din nimic. Ia nişte valeriană.

ZOIA FIODOROVNA. Valeriană! Mi-e greaţă deja de atâta valeriană! În fiecare zi dau pe gât
un flacon întreg! (Îşi toarnă valeriană, bea). Ce porcărie! Nu înţeleg cum am putut să beau
atâta…

PIOTR VASILIEVICI Ar trebui să te linişteşti.

ZOIA FIODOROVNA. Mai lasă-mă cu liniştitul ăsta al tău! De treizeci de ani doar asta aud:
“Ar trebui să te linişteşti”! Oare cum de n-ai obosit să tot repeţi atât?

PIOTR VASILIEVICI. Păi, nici tu n-ai oboist să tot bei valeriană.

Zoia Fiodorovna se întoarce spre aragaz, Piotr Vasilievici citeşte ziarul.

Intră Galea.

GALEA. Ce s-a mai întâmplat iar?

ZOIA FIODOROVNA. Păi, taică-tău…

GALEA. Ce i-ai zis iar lui Alecsandr?

ZOIA FIODOROVNA. Eu? Eu nu i-am zis nimic. Eu am tăcut.

GALEA. Chiar nu ne putem înţelege nicicum? De ce l-ai jignit? Omul a venit să vorbească cu
tine, iar tu parcă ai luat apă în gură!

ZOIA FIODOROVNA. Şi azi dimineaţă a vrut să vorbească cu mine.

GALEA. Păi, de asta a şi venit. Să-şi ceară scuze pentru dimineaţa asta.

ZOIA FIODOROVNA. Asta eu n-am auzit.

GALEA. Bineînţeles. Cum să auzi, când nici măcar nu i-ai aruncat o privire. Darămite să mai
zici ceva.

ZOIA FIODOROVNA. Eu vă fac vouă ciorba!

GALEA. Nu doar nouă, ci şi vouă!

ZOIA FIODOROVNA. Vouă în primul rând. Eu pot trăi şi fără ciorbă!

GALEA. Şi noi la fel!

ZOIA FIODOROVNA. Poate că n-ar mai trebui să gătesc deloc?

GALEA. Cum vrei!

ZOIA FIODOROVNA. Cum îţi permiţi să vorbeşti aşa cu mine?! Sunt mama ta!

GALEA. Mai bine aşa decât ca tine- deloc!

ZOIA FIODOROVNA. Galea, te rog să fii atentă la ceea ce spui! Chiar nu ţi-e ruşine?!

GALEA. Ba da. Mi-e ruşine. Mi-e tare ruşine. Pentru tine mi-e ruşine! (Iese).

ZOIA FIODOROVNA. Dumnezeule Mare! Petea, tu ai auzit?

Piotr Vasilievici citeşte ziarul.

ZOIA FIODOROVNA. Petea!

PIOTR VASILIEVICI. Ce e?

ZOIA FIODOROVNA. Bineînţeles! Tu n-ai auzit nimic! Adineaori a venit aici fiică-ta. Pe post
de avocată a lui! Fiică-ta e-n stare pentru omul ăsta, care azi dimineaţă m-a insultat în asemenea
hal, că pînă acum nu pot să-mi revin…e-n stare să-şi strângă de gât propria mamă!

PIOTR VASILIEVICI. Nu mai vorbi prostii.

ZOIA FIODOROVNA. Astea sunt prostii?! Dă-mi valeriana. (Ia valeriana, îşi toarnă). Eu am
ajuns că lucrez doar pentru a achita nota la farmacie, iar el le consideră prostii.

PIOTR VASILIEVICI Linişteşte-te.

ZOIA FIODOROVNA. Iar îi dai cu "linişteşte-te"! Citeşte, citeşte-ţi ziarul, eu n-am să te mai
deranjez! Oricum ţie nu-ţi pasă de ceea ce se-ntâmplă în casa noastră.

PIOTR VASILIEVICI. Zoia, nu ai dreptate.

ZOIA FIODOROVNA. Din pricina ziarului ăstuia tu nu mai vezi nimic!

PIOTR VASILIEVICI Dar abia adineaori am luat ziarul!

ZOIA FIODOROVNA. Nici chiar eu nu mai însemn pentru tine nimic!

PIOTR VASILIEVICI. N-aveam cum să presupun că imediat ce eu voi deschide ziarul tu o să ai

chef de ceartă.

ZOIA FIODOROVNA. Tu numeşti asta « chef de ceartă »? Reiese că eu nu am dreptate?

PIOTR VASILIEVICI. Bineînţeles că ai.

ZOIA FIODOROVNA. Ziarul ăsta! Odată şi-odată tot o sa-l laşi tu din mână, doar că eu voi fi
deja îngropată!

PIOTR VASILIEVICI. Doamne Dumnezeule!

Piotr Vasilievici continuă să citească ziarul, Zoia Fiodorovna se întoarce spre aragaz.

În bucătărie dă buzna Alecsandr.

ALECSANDR. Ştiu, Zoia Fiodorovna, ştiu că nu mă iubiţi, pur şi simplu, nu mă iubiţi. Ştiu că
nu vă place că sunt soţul fiicei dumneavoastră, dar eu oricum am să vă spun ce am de spus!
Acum noi suntem nevoiţi să locuim aici la dumneavoastră, dar asta nu va dura. N-aveţi de ce să
vă faceţi griji, în curând ne vom muta de aici. Vom închiria un apartament sau o cameră, în orice
caz nu vom mai rămâne aici! Dar atâta timp cât mai stăm aici, am să vă rog să n-o mai jigniţi pe
soţia mea! Despre mine nici nu mai vreau să vorbesc, eu m-am obişnuit, ş-apoi ce aş mai putea
eu să comentez, când propria dumneavoastră fiică e zilnic cu ochii în lacrimi din pricina
dumneavoastră!!!

Iese la fel de brusc cum a şi intrat.

ZOIA FIODOROVNA. (strigă în urma lui). Nu zilnic, ci o dată la doua zile, tinere. În cealaltă
zi lacrimile ei îţi aparţin! O zi - din pricina noastră, o zi - din pricina ta! Nesimţitul!

Alecsand apare iar în uşă.

ALECSANDR. Dacă vă deranjăm atât de tare, noi putem pleca. Şi asta chiar azi!

Iese.

ZOIA FIODOROVNA. Petea, eu nu mai rezist!

Piotr Vasilievici citeşte ziarul.

ZOIA FIODOROVNA. Petea!

Piotr Vasilievici se ridică şi pleacă.

ZOIA FIODOROVNA. Bineînţeles, numai eu sunt de vină! Tu- niciodată! Doar eu trebuie să le
încasez! Şi eu pot să plec! Pot să plec din casa asta! Ca să vă rămână vouă! Voi pleca în alt oraş!
Voi pleca pentru totdeauna, Saşa! Atunci poate că o să înţelegeţi şi voi ceva. Dar înainte să plec
eu, o să mă băgaţi voi în sicriu, dragii mei copii!

Intră Galea.

GALEA. Mamă, cum poţi să vorbeşti astfel?! Cui foloseşte asta?! Cum îţi poţi imagina că noi
îţi dorim moartea!? E ridicol!

ZOIA FIODOROVNA. Nu e deloc ridicol, Galea, chiar deloc! O să scăpaţi de mine şi încă
foarte curând, nu mi-a mai rămas mult de trăit!

GALEA. Mamă! Mamă!

ZOIA FIODOROVNA. Ce tot îi dai cu "mamă", "mamă"?! N-am crezut niciodată că voi avea
o asemenea fiică! Credeam că mă iubeşti, că ţii la mine, dar tu….

GALEA. Mamă, eu te iubesc foarte mult.

ZOIA FIODOROVNA. Nu aşa se iubeşte, fetiţo, nu aşa.Îi permiţi lui Saşa, la care de altfel eu
ţin foarte mult, să facă tot ce vrea. Dar nici eu nu sunt din fier. Nu mai rezist, nu mai pot!

GALEA. Dar cine-i de vină? Cum a început totul!?

ZOIA FIODOROVNA. A început cu faptul că eu eram foarte bine dispusă, dar a venit soţul tău,
Alecsandr al nostru…

GALEA. Şi tu nu i-ai spus nici măcar un "bună ziua".

ZOIA FIODOROVNA. Eu mă gândeam la voi, voiam să vă fac un cadou, mă gândeam cum să

fac să fie cât mai plăcut pentru voi.

GALEA. Ni l-ai făcut deja.

ZOIA FIODOROVNA. Dar se pare că nu mi-a fost dat. Poftim, luaţi-l, e al vostru.

Zoia Fiodorovna scoate din dulap un storcător de fructe.

ZOIA FIODOROVNA. Storcătorul ăsta o să vă amintească de mine. (Vrea să plece).

GALEA. Mamă, stai, aşteaptă un pic! Nici noi n-am avut dreptate, dar nici tu.

ZOIA FIODOROVNA. Acum, asta nu mai are nici o importanţă.

GALEA. Mamă, linişteşte-te.

ZOIA FIODOROVNA. Eu sunt liniştită, Galea. Sunt foarte liniştită. Sunt atât de liniştită încât
mă puteţi pune deja în sicriu.

GALEA. Mamă!

ZOIA FIODOROVNA. Poate că eu într-adevăr n-am fost o mamă bună. Iartă-mă.Vreau să mor.

Iese.

GALEA. Mamă! Doamne Dumnezeule! Saşa, Saşa!

Intră Alecsandr.

ALECSANDR. Ce ţi-a spus?!

GALEA. O să fac infarct din cauza ta!

ALECSANDR. Ce ţi-a spus?!

GALEA. S-a dus să moară! Din pricina ta!

ALECSANDR. Pot s-o ajut cu ceva?

GALEA. Cum îndrăzneşti?!

ALECSANDR. Nu m-ai înţeles...nu asta…

GALEA. Ba am înţeles şi încă destul de bine. Tu n-o iubeşti pe mama!

ALECSANDR. Eu o iubesc foarte mult pe soacra mea, pe Zoia Fiodorovna, pe mama! Ea e

singura vinovată, în fiecare zi ameninţă că pleacă. M-am săturat de asta până peste cap!

GALEA. Aşa o răsplăteşti tu pentru dragoste?! Nu m-am aşteptat de la tine la aşa ceva!

ALECSANDR. Pentru dragoste?! Adicătelea, ea mă iubeşte?!

Intră Zoia Fiodorovna cu o foaie de hârtie, se aşează la masă, scrie.

Pauză.

ZOIA FIODOROVNA. Gata. Asta e pentru voi.

GALEA. Ce-i asta? (Citeşte).

ZOIA FIODOROVNA. Testamentul meu.

GALEA. (Îi dă hârtia lui Alecsandr). Pofim!

Alecsandr citeşte.

GALEA. Mămico, ce-i cu tine?

ZOIA FIODOROVNA. Dacă nu azi, atunci mâine voi muri.

GALEA. Mamă!

ZOIA FIODOROVNA. Oricum trebuie să se-ntâmple într-o zi.

GALEA. Mamă! Saşa, tu de ce taci?!

ALECSANDR. Zoia Fiodorovna!

ZOIA FIODOROVNA. Asta e inevitabil. Tot ce am, vă las vouă. Dar să nu uitaţi de Petenika…

ALECSANDR. Cum puteţi...

ZOIA FIODOROVNA. Ştiu că nu e prea mult ce…

GALEA. Mamă!

ALECSANDR. Zoia Fiodorovna !

ZOIA FIODOROVNA. Copii, am o singură rugăminte la voi: eu vreau să fiu arsă în crematoriu,
nu vreau să mă mănânce viermii...

GALEA. Mamă!

ALECSANDR. Mamă!

ZOIA FIODOROVNA. Promiteţi-mi că veţi face asta.

ALECSANDR. Promitem.

GALEA. Mamă, încetează!

ALECSANDR. Mamă, încetează!

ZOIA FIODOROVNA. Adio, copii. Eu v-am iubit foarte mult, aţi fost tot ce-am avut mai
drag…Veniţi să vă sărut...

(Îi sărută şi pleacă).

GALEA. În ce hal ai adus-o pe mama!

ALECSANDR. Daaa. Asta cu testamentul, e o premieră.

GALEA. Numai tu eşti de vină! Tu! Tu ai omorât-o!

ALECSANDR. Încetează, totul o să fie bine!

GALEA. Bine?! Despre ce vorbeşti?! Nu te înţeleg!

ALECSANDR. Îţi spun să te linişteşti, totul e-n regulă.

GALEA. Tu consideri că e-n regulă ca o femeie tânără să moară din vina ta?!

ALECSANDR. Dar cine moare?! Ea moare?!

GALEA. Eu nu vreau să rămân fără mamă din pricina ta!

ALECSANDR. Mai degrabă ai să rămâi fără mine!

GALEA. N-ar fi o pierdere aşa de mare!

ALECSANDR. Ce-ai spus?!

GALEA. Ce-ai auzit!

ALECSANDR. Clar! Acum mi-e clar totul! Nu mai rămân nici un minut în casa asta! Nici
măcar un minut!

GALEA. Aha! Ai pregătit până şi ultima lovitură! Bravo! El pleacă şi imediat apare cadavrul!
De parcă el n-ar avea nici o legătură cu asta! Du-te! Du-te! Doar că eu ştiu cine a făcut asta! Ştiu!

ALECSANDR. Tu te-ai ţăcănit de tot?!

GALEA. Abia acum mi-am dat eu seama cu cine m-am măritat! În loc să-i fii recunoscător
omului că ţi-a făcut un asemenea cadou (arată spre storcător), tu – îl termini de tot!

ALECSANDR. Storcătorul?!

GALEA. Da, imaginează-ţi!

ALECSANDR. Îmi imaginez! Voi aţi hotărât să mă stoarceţi de tot! Dar am să vă dau o veste
proastă! Asta va necesita foarte mult timp!

GALEA. Asta e în loc de ”mulţumesc”!

ALECSANDR. Mulţumesc!

GALEA. De parcă maică-ta face ceva pentru noi! O dată pe an aduce un kil de carne şi vrea s-o
purtăm pe braţe pentru asta!

ALECSANDR. A fost pentru ultima dată aici!

GALEA. N-om muri de foame!

АLECSANDR. (Se apropie de soţie, o apucă de rochie). Şi asta de unde o ai? Maică-ta ţi-a
cumpărat-o?! Maică-ta?!

GALEA. Să nu te legi de mama mea!

ALECSANDR. I-auzi, ce patriotism! Toţi sunteţi la fel! Ce familion!

GALEA. Mai bine toţi la fel decât... Cameleoni!

ALECSANDR. Cine?! Noi?! Bine! Şi voi aveţi feţe diferite! Mai ales taică-tău!

GALEA. Să nu te legi de taică-meu!

ALECSANDR. Eternul cititor!

GALEA. Tată!

ALECSANDR. Doamne fereşte să se strice toate tipografiile de-odată! Primul îşi dă duhul!

GALEA. Tată!

ALECSANDR. Îi spui omeneşte - "bună ziua", iar el îţi răspunde cu- "agresiune barbară"...

GALEA. Tată!

(Iese în fugă din bucătărie).

ALECSANDR. De ce trebuie să te abonezi la toate ziarele moscovite?! De ce?! "Tată"!

Intră Piotr Vasilievici, bineînţeles, cu ziarul în mână, citind.

Alecsandr vorbeşte tare, ştiind că nu este ascultat.

ALECSANDR. Ce mai scriu?

Piotr Vasilievici citeşte.

ALECSANDR. Ce om! Nimic nu-l atinge. Piotr Vasilievici! Zoia Fiodorovna a murit!

Piotr Vasilievici nu aude.

ALECSANDR. Şi Galea a murit.

Piotr Vasilievici nu aude.

ALECSANDR. (tare). Piotr Vasilievici!

PIOTR VASILIEVICI. Da?

ALECSANDR. Vă spuneam că Zoia Fiodorovna...

PIOTR VASILIEVICI. (Citind în continuare). N-o băga în seamă. Doar o cunoşti deja- nu va
pleca nicăieri. (Continuă să citească).

ALECSANDR. (tare). Piotr Vasilievici!

PIOTR VASILIEVICI. Da?

ALECSANDR. Ce ziceţi de articolul despre bioenergeticieni?

PIOTR VASILIEVICI. Despre bioenergeticieni?

ALECSANDR. Azi l-aţi citit. Aţi uitat deja?

PIOTR VASILIEVICI Saşa, eu atâtea citesc, că nu-i o crimă să mai şi uit. Dar zi-mi dacă tu ai
citit...

ALECSANDR. Nu-mi place să citesc ziare.

PIOTR VASILIEVICI Uite aici greşeşti. Ar trebui să-ţi placă să citeşti. Important e să începi. Pe
urmă nu te mai poţi desprinde. Şi pentru sănătate e foarte bine. Ştii cum mă simt eu?

ALECSANDR. Piotr Vasilievici, dumneavoastră dormiţi noaptea?

PIOTR VASILIEVICI. O singură dată am făcut prostia asta.

ALECSANDR. Adică?

PIOTR VASILIEVICI. Mai bine nu mă-ntreba.

ALECSANDR. Dar ce s-a întâmplat?

PIOTR VASILIEVICI. S-a întâmplat. Galea. De-atunci citesc.

 (Râzând de propria sa glumă, scoate un ziar din buzunar, i-l dă lui Alecsandr).

Încearcă, totuşi.

(Continuând să citească, pleacă).

ALECSANDR. Da. Trăim într-o ţară cu cei mai mulţi cititori.

Intră Galea.

GALEA. Mai eşti aici?

ALECSANDR. Da. Am stat de vorbă cu taică-tău.

GALEA. Nu ai de gând să-ţi ceri scuze?

ALECSANDR. De la cine?

GALEA. Deci n-o vei face?

ALECSANDR. Nu-nţeleg de ce trebuie să-mi cer scuze?

GALEA. Măcar pentru faptul că locuim împreună!

ALECSANDR. Din acest motiv şi ea poate să facă asta.

GALEA. Măcar pentru faptul că ea e mama mea!

ALECSANDR. Ăsta nu e un motiv.

GALEA. Măcar pentru faptul că ea stă cu copilul nostru! Părinţii tăi nu o fac!

ALECSANDR. Pentru fetiţa noastră e dăunătoare compania ei!

GALEA. Reiese că o femeie în vârstă trebuie să-ţi ceară ţie iertare?

ALECSANDR. Când e să moară, e o femeie tânără, dar când e să-şi ceară scuze…

GALEA. Tu îi doreşti moartea!

ALECSANDR. Nu. Poate să trăiască.

GALEA. Nu pupi tu asta! Mă voi duce eu însămi! Poate că atunci ţi se va face jenă! Deşi, mai
rar celor ca tine…

ALECSANDR. Dar du-te, dragă!

GALEA. Şi o să mă duc!

ALECSANDR. Du-te! Poate o să învie!

GALEA. Tâmpitule!

ALECSANDR. De ce stai?

GALEA. Nu e treaba ta!

ALECSANDR. Atunci eu mă duc…să mă culc. (Iese).

Intră Zoia Fiodorovna.

ZOIA FIODOROVNA. Copii, vă rog frumos să nu vă certaţi, vreau să-mi amintesc de voi ca
de doi prieteni...

GALEA. Ce prietenie, mamă, care prietenie? S-a terminat prietenia!

ZOIA FIODOROVNA. Nu striga ,Galea, fii mai răbdătoare. Într-o căsnicie trebuie să ştii să şi
cedezi.

GALEA. Nu mai vreau să cedez nimic.

ZOIA FIODOROVNA. Fă-o te rog pentru mine.

GALEA. Ce legătură ai tu cu asta?

ZOIA FIODOROVNA. Este ultima mea dorinţă.

GALEA. Ce-i cu tine, mamă?

ZOIA FIODOROVNA. Tu, cu mâinile tale, baţi cuiele în sicriul meu.

GALEA. Eu nu bat niciun cui. Eu divorţez.

ZOIA FIODOROVNA. Cum?!

GALEA. Mamă, ţi-e rău?! Ce-i cu tine?!

ZOIA FIODOROVNA. Copil nerecunoscător şi josnic ce eşti! Cum ai îndrăznit? Dar ce-ţi
imaginezi tu?

GALEA. Mamă, linişteşte-te, tu n-ai voie să te enervezi. Ia un pic de valeriană.

ZOIA FIODOROVNA. Tu mă iei drept o proastă ?!

GALEA. Ce-ţi veni?

ZOIA FIODOROVNA. Tu la copil te-ai gândit?

GALEA. Da.

ZOIA FIODOROVNA. Şi ce soluţie ai ?

GALEA. Fetiţa va sta cu noi.

ZOIA FIODOROVNA. Cum?! N-are decât să şi-o ia cu el! Mie mi-ajunge! M-am săturat de
scutece până-n gât! Eu nu sunt dădacă! Mama o spală, mama o îmbracă, mama o hrăneşte, mama
o scoate la plimbare! Mi-ajunge!

GALEA. Dar...

ZOIA FIODOROVNA. Încă sunt tânără şi am şi alte interese. Vreau să-mi trăiesc viaţa! Vreau
să merg la teatru, la un film!

GALEA. Dar eu te voi ajuta!

ZOIA FIODOROVNA. Tu?! Să-l ia... S-o ia ei! Să mai vadă şi ei cum e!

GALEA. Nu le voi da lor copilul!

ZOIA FIODOROVNA. Sunt de accord, dar în următoarele condiţii: o săptămână la noi, o

săptămână la ei!

GALEA. Nu le voi da copilul!

ZOIA FIODOROVNA. La asta trebuia să te gândeşti inainte! Cine te-a grăbit să te măriţi? Nu
ţi-am spus eu să te mai gândeşti, să cântăreşti ? Acum descurcă-te cum ştii! Eu întotdeauna am
fost rezervată în privinţa soţului tău!

GALEA. Nu mi-ai spus niciodată asta! Şi-apoi noi doi ne iubim!

ZOIA FIODOROVNA. Dacă vă iubiţi, atunci asumaţi-vă…

GALEA. Mamă!

ZOIA FIODOROVNA. Voi vă iubiţi, iar eu trebuie să trag ca o sclavă!

GALEA. O să mă ocup eu de el! De ea!

ZOIA FIODOROVNA. Tu măcar ştii ce ai? El sau ea?

GALEA. Parcă mureai adineaori!

ZOIA FIODOROVNA. Am să mor când îmi va veni timpul, nu trebuie să mă zoreşti tu!

GALEA. Nu la asta m-am referit, ci la faptul că te enervezi…

ZOIA FIODOROVNA. Te-ai trezit cam târziu, fetiţo!

Se aude soneria.

ZOIA FIODOROVNA. Du-te şi deschide! Iar aveţi musafiri! Nu te lasă nici să mori în pace!

Galea iese.

ZOIA FIODOROVNA. Am educat-o, am educat-o…Am educat-o să stea tot pe capul meu.

Zoia Fiodorovna se intoarce spre aragaz.

Acţiunea se mută în cameră.

Piotr Vasilievici stă pe canapea, citeşte ziarul. Alături de el stă Alecsandr.

ALECSANDR. Piotr Vasilievici!

PIOTR VASILIEVICI. Da?

ALECSANDR. Aş vrea să vă..

PIOTR VASILIEVICI Nu ţi se pare că au sunat la uşă?

ALECSANDR. Va deschide Galea. Piotr Vasilievici aş vrea să…

PIOTR VASILIEVICI Ele se ceartă şi n-o să audă...

ALECSANDR. O să audă.

PIOTR VASILIEVICI. Ar trebui să verifici, nu-i frumos să ţii oamenii la uşă.

ALECSANDR. Au deschis deja.

PIOTR VASILIEVICI. Mă-ndoiesc. Mă duc să verific.

Se aud voci.

PIOTR VASILIEVICI. Au auzit, ai avut dreptate. Ai vrut să-mi spui ceva?

ALECSANDR. Am vrut să vă spun că...

PIOTR VASILIEVICI. Oare cine o fi venit?

ALECSANDR. Piotr Vasilievici!

Uşa se deschide.

Intră Victor Sergheevici şi Irina Antonovna. Se aude vocea Galei, care le spune
musafirilor: "Vin imediat".

PIOTR VASILIEVICI. (sincer) Victor Sergheevici, Irina Antonovna !

VICTOR SERGHEEVICI. Bună ziua, Piotr Vasilievici! Bună ziua, Saşa!

IRINA ANTONOVNA. Bună, fiule.

ALECSANDR. Ia te uită cine a venit!

IRINA ANTONOVNA. Eram în cartierul vostru şi am zis să intrăm…Deranjăm?

PIOTR VASILIEVICI. Foarte bine aţi făcut, foarte bine.Luaţi loc, vă rog.

VICTOR SERGHEEVICI. (lui Saşa). Eşti nemulţumit de ceva?

ALECSANDR. Mulţumit.

VICTOR SERGHEEVICI. Hai să mergem, Irina.

PIOTR VASILIEVICI. Vai de mine !? Unde să mergeţi? Zoia! Zoia! Vino mai repede! Nu vă las
să plecaţi nicăieri!

Intră Zoia Fiodorovna cu o înfăţişare bolnavă, de-abia vorbind.

ZOIA FIODOROVNA. Ce s-a întâmplat, Petea? Bună ziua, Victor Sergheevici, bună ziua, Irina
Antonovna.

VICTOR SERGHEEVICI şi IRINA ANTONOVNA. Bună ziua, Zoia Fiodorovna.

PIOTR VASILIEVICI. Uite că vor să plece. De-abia au venit şi vor să şi plece.

ZOIA FIODOROVNA. Vai de mine, dar noi nu vă lăsăm să plecaţi.

VICTOR SERGHEEVICI. Am intrat doar pentru o clipă.

IRINA ANTONOVNA. Am cumpărat nişte carne, ar trebui pusă în frigider...

ZOIA FIODOROVNA. Avem atâta mâncare, de ce a trebuit să vă deranjaţi?

IRINA ANTONOVNA. Nu vă simţiţi bine?

ALECSANDR. Câtă carne e aici?

IRINA ANTONOVNA. Trei kilograme.

ALECSANDR. Aha!

IRINA ANTONOVNA. E pulpă, Saşa.

ALECSANDR. Înseamnă că totuşi sunt trei!

IRINA ANTONOVNA. Mai aducem când se termină...

ALECSANDR. Ajunge asta, e suficient. (Iese în fugă).

IRINA ANTONOVNA. Vă rugăm să ne scuzaţi, probabil că nu e cel mai potrivit moment pentru
vizite.

ZOIA FIODOROVNA. Dumneavoastră să mă scuzaţi că m-aţi găsit în halul ăsta.

Piotr Vasilievici deschide ziarul.

IRINA ANTONOVNA. Ce e cu dumneavoastră?

VICTOR SERGHEEVICI. Ira, Zoia Fiodorovna nu se simte bine, hai să mergem.

ZOIA FIODOROVNA. Staţi, staţi liniştiţi, nu e nimic, îmi revin imediat.

IRINA ANTONOVNA. Ar trebui să vă întindeţi un pic, iar noi o să plecăm. Ne scuzaţi.

Intră Galea, după ea Alecsandr.

GALEA. Irina Antonovna, câtă carne aţi adus dumneavoastră data trecută?

ZOIA FIODOROVNA. Galea, ce-i cu tine?

IRINA ANTONOVNA. Nu-mi amintesc, Galocica. Probabil că un kilogram.

GALEA. Vezi, ţi-am spus.

IRINA ANTONOVNA. Nu aveam mai mulţi bani la mine, altminteri...

GALEA. Discutam în contradictoriu cu Saşa: el zice că aţi adus la fel ca şi azi, iar eu îmi
amintesc foarte bine că aţi adus exact un kilogram.

ALECSANDR. După părerea mea, noi nu despre asta discutam în contradictoriu, dar dacă tot
veni vorba despre carne, atunci să ştii că mama a adus tot atâta carne ca şi acum!

IRINA ANTONOVNA. E posibil… Eu nu-mi mai amintesc…

GALEA. Dar eu îmi amintesc perfect- a fost mai puţină.

ALECSANDR. Nicidecum! Erau trei kilograme !

IRINA ANTONOVNA. Nu se merită din pricina asta...

GALEA. Un kilogram!

IRINA ANTONOVNA. Poate că eu am uitat.

ALECSANDR. Bineînţeles că ai uitat! Tu ai adus trei kilograme! Trei!

IRINA ANTONOVNA. Poate ...

ALECSANDR. Niciun poate, precis e aşa!

IRINA ANTONOVNA. Poate că tu ai dreptate.

GALEA. Mamă! Tu ai făcut din carnea aia chiftele! Câte chiftele au ieşit ?!

ZOIA FIODOROVNA. Nu ştiu, eu nu mă simt bine.

GALEA. Douăzeci!

IRINA ANTONOVNA. Dumneavoastră puneţi prea multă pâine.

ZOIA FIODOROVNA. Ca să iasă chiftelele moi, gingaşe şi pufoase, trebuie pusă exact atâta
pâine câtă pun eu.

IRINA ANTONOVNA. Dar eu nu de aia am zis că puneţi prea multă pâine...

ZOIA FIODOROVNA. Iar în ceea ce priveşte carnea, şi eu cred că aţi adus un kilogram.

IRINA ANTONOVNA. Eu nu-mi amintesc.

ZOIA FIODOROVNA. Exact. Acum îmi amintesc perfect - era un kilogram. Era într-un
pachet de celofan.
IRINA ANTONOVNA. Eu întotdeauna aduc în pachete de celofan...

ZOIA FIODOROVNA. Eu l-am despachetat şi chiar m-am gândit că nu e o bucată prea mare...

IRINA ANTONOVNA. Nu aveam bani la mine, întâmplător…

ZOIA FIODOROVNA. Un kilogram.

GALEA. Bineînţeles. Eu doar ţin minte.

IRINA ANTONOVNA. Probabil că era un kilogram, probabil că aveţi dreptate.

ALECSANDR. Vă înşelaţi amarnic. Bucata era la fel de mare ca şi asta. (Irinei Antonovna).
Mamă, aminteşte-ţi!

IRINA ANTONOVNA. (Lui Victor Sergheevici). Eu nu-mi amintesc!

GALEA. Victor Sergheevici, amintiţi-vă.

ALECSANDR. Spune, tată.

ZOIA FIODOROVNA. Victor Sergheevici.

O mică pauză. Victor Sergheevici îşi aminteşte.

VICTOR SERGHEEVICI. Două. Două kilograme.

O mică pauză.

GALEA. În orice caz, nu erau trei.

IRINA ANTONOVNA. Corect, două. Cum am putut să uit?

GALEA. (Lui Alecsandr). Vezi, ai pierdut.

ALECSANDR. Erau trei kilograme.

GALEA. Tu eşti surd?

ZOIA FIODOROVNA. Din două kilograme nu puteau să iasă douăzeci de chiftele. Patruzeci –
da, dar douăzeci nicidecum. Iar eu îmi amintesc precis că n-a mai rămas carne.

În timpul ăsta Piotr Vasilievici se ridică şi se îndreaptă spre uşă.

ZOIA FIODOROVNA. Încotro, Petea?

PIOTR VASILIEVICI. Vreau să verific!

ZOIA FIODOROVNA. Ce?

PIOTR VASILIEVICI. Câte chiftele ies din trei kilograme! Dacă ies 20 (Galei), ai pierdut tu,
dacă ies 60 - tu!

ZOIA FIODOROVNA. Pentu ce să verifici? E doar o discuţie în contradictoriu.

PIOTR VASILIEVICI. Pentru că mă interesează. Mă interesează foarte tare câte chiftele pot să
iasă. Toată viaţa am visat să aflu lucrul ăsta!

ZOIA FIODOROVNA. Petea!..

PIOTR VASILIEVICI. Să nu-ndrăzniţi să mă opriţi! Am s-o toc!

ZOIA FIODOROVNA. Petenica, linişteşte-te, uite îţi torn nişte valeriană.

PIOTR VASILIEVICI. Mie ?! Voi aveţi nevoie de valeriană! Iar eu am nevoie de maşina de
tocat!

GALEA. Tată, ia ziarul ăsta.

PIOTR VASILIEVICI Cum?! Nu-mi închideţi voi mie gura cu un ziar! Am să vi le servesc pe
toate, direct în faţă! (Iese).

ZOIA FIODOROVNA. (Ruşinată). Ce încăpăţânat... Vă rugăm să ne scuzaţi... Nervii. O să-i

treacă imediat. (Iese).

VICTOR SERGHEEVICI. Saşa, du-te şi ajută-l pe Piotr Vasilievici.

ALECSANDR. E prima dată când explodează aşa.

VICTOR SERGHEEVICI. Cu atât mai mult ar trebui să-l linişteşti.

ALECSANDR. Nu-nţeleg de ce s-a aprins aşa din pricina unor chiftele?... (Iese).

Pauză.

VICTOR SERGHEEVICI. (Galei). Am nimerit-o prost cu vizita, nu-i aşa? E greu să locuieşti
cu părinţii.

IRINA ANTONOVNA. Poate că ar trebui ca ei să locuiască cu noi?

VICTOR SERGHEEVICI. Cu noi?! Unde? La bucătărie? Ai uitat că locuim într-un apartament

de-o cameră?!
GALEA. Deocamdată avem loc aici.

VICTOR SERGHEEVICI. Ce mă enervează pe mine e faptul că omul vorbeşte fără să

gândească. Ce-i trăsneşte prin cap, aia şi scoate pe gură. Dar, de altfel, mie îmi place să fie multă
lume.

GALEA. Nu vă faceţi griji.

VICTOR SERGHEEVICI. De fapt, ştii ceva…ia mutaţi-vă voi la noi. Luaţi-o pe Sașenica şi
mâine dimineaţă direct la noi! Să vezi ce-o să ne distrăm! Ne-am înţeles, deci mâine sunteţi la
noi.

GALEA. La dumneavoastră e prea strâmt.

IRINA ANTONOVNA Asta nu contează.

VICTOR SERGHEEVICI. Vă aşteptăm.

GALEA. Nu. Nu putem.

VICTOR SERGHEEVICI. De ce?

GALEA. Păi...Sașenica…Are nevoie de aer…De linişte... Ce linişte poate fi când sunt cinci
oameni în douăzeci de metri pătraţi?

VICTOR SERGHEEVICI. Ira, aici ea are dreptate.

IRINA ANTONOVNA. Da...

O mică pauză.

GALEA. Cam întârzie...

VICTOR SERGHEEVICI. Toacă carnea.

GALEA. Mă duc să văd. Să nu se certe cumva cu mama.

IRINA ANTONOVNA Du-te, Galea, du-te.

Galea iese.

VICTOR SERGHEEVICI. Asta da!

IRINA ANTONOVNA. Bieţii copii! Doamne Dumnezeule!...

VICTOR SERGHEEVICI. Casă de nebuni! Ei, cum să trăieşti aici?!

IRINA ANTONOVNA. Ai dreptate, ar trebui să locuiască la noi. Noi putem sta în bucătărie, iar
ei...

VICTOR SERGHEEVICI. La noi?! Fă-ţi cruce şi zi ”mersi” că locuiesc aici. Dacă s-ar muta la
noi, în scurt timp tu te vei muta benevol pe scară.

IRINA ANTONOVNA Dar adineaori tu însuţi ziceai...

VICTOR SERGHEEVICI. Dar ce puteam să le zic? Puteam să le zic ”nu”? Nu veniţi la noi!
Şi-apoi, nici ea nu vrea. Îşi dă seama că la noi e strâmt.

IRINA ANTONOVNA. Da...

VICTOR SERGHEEVICI. Mi-e milă de Saşa.

IRINA ANTONOVNA. Poate s-o luăm la noi? Măcar fetiţa să locuiască la noi.

VICTOR SERGHEEVICI. Eu de fiu-meu vorbeam. Mi-e milă de el, o să-l strice ăştia. Deja l-au
stricat… Şi numai Galea asta e de vină. Ai observat cât ne urăşte? Cu ce faţă ne-a întâlnit?
Credeam că ne va înghiţi! Toată-i maică-sa! Aşchia nu sare departe…N-a avut noroc băiatul
nostru, n-a avut...

Intră Piotr Vasilievici. După el intră şi ceilalţi.

PIOTR VASILIEVICI Lăsaţi-mă în pace! Vreau să termin de tocat carnea! Lăsaţi-mă s-o toc!

Zoia Fiodorovna umblă după el cu o ceaşcă şi cu flaconul de valeriană în mână.

ZOIA FIODOROVNA. Petenica, te rog mult, bea un pic de valeriană.

PIOTR VASILIEVICI. Dă-te într-o parte!..

ZOIA FIODOROVNA. Te rog...

PIOTR VASILIEVICI. Ţi-am zis să mă laşi!

ZOIA FIODOROVNA. Te rog foarte , foarte mult...

PIOTR VASILIEVICI. Zoia, tu nu mă cunoşti deloc!

GALEA. Mamă, vezi doar că...

ALECSANDR. Piotr Vasilievici, toc eu carnea...

PIOTR VASILIEVICI. Nu! Eu, doar eu voi toca carnea!

ZOIA FIODOROVNA. Petea, ce-i cu tine? De ce faci asta?

PIOTR VASILIEVICI. V-o spun cu binişorul!

ALECSANDR. Piotr Vasilievici!..

GALEA. Saşa, lasă-l în pace pe tata.

PIOTR VASILIEVICI Lăsaţi-mă toţi în pace!

ZOIA FIODOROVNA. Petea, ce vrei tu de la noi?

PIOTR VASILIEVICI. Eu vreau să toc carnea!

ZOIA FIODOROVNA. Dumnezeule!

GALEA. Mamă, tata vrea să toace carnea!

ZOIA FIODOROVNA. S-o toace atunci, s-o toace! Facă ce-o vrea!

PIOTR VASILIEVICI. Manivela!!! Daţi-mi manivela! Cine a luat manivela?!

GALEA. Saşa, dă-i tatei manivela!

ALECSANDR. Poftim, Piotr Vasilievici.

PIOTR VASILIEVICI. Să nu-ndrăzniţi să mă încurcaţi! (Iese).

ZOIA FIODOROVNA. Eu una nu mai pot! Ce-i cu el? Va toca acum toată carnea aia şi eu ce-
o să fac cu ea? Ce să fac cu atâta carne tocată?

ALECSANDR. O puteţi pune în congelator, Zoia Fiodorovna.

GALEA. Mamă, nu se merită să te nelinişteşti pentru asta...

ZOIA FIODOROVNA. Bineînţeles, doar nu voi gătiţi!

VICTOR SERGHEEVICI. Zoia Fiodorovna sunteţi prea sensibilă, aşa nu se poate.

ZOIA FIODOROVNA. Dar nu pentru carne, nu pentru carne, mie pentru Petea îmi pare rău...

Intră Piotr Vasilievici.

PIOTR VASILIEVICI. Puteţi începe să faceţi chiftelele. Zoia, m-auzi?!

ZOIA FIODOROVNA. Da, Petea...

PIOTR VASILIEVICI. Du-te şi fă chiftelele!

ZOIA FIODOROVNA. Tu vrei chiar acum?

PIOTR VASILIEVICI. Da!

ZOIA FIODOROVNA. Dar avem musafiri...

IRINA ANTONOVNA. Bună ziua, Piotr Vasilievici...

PIOTR VASILIEVICI. (Irinei Antonovna). Doriţi chiftele ?!

IRINA ANTONOVNA. Da...

PIOTR VASILIEVICI. Vrea! Galea, du-te şi fă chiftelele! Mergeţi toţi la chiftele! Aici rămân
doar musafirii! Şi eu! Valea!

ALECSANDR. Piotr Vasilievici...

PIOTR VASILIEVICI Ţi-am spus: Valea!

GALEA. Tată, va dura foarte mult timp să faci atâtea chiftele.

PIOTR VASILIEVICI. Dar să vă certaţi pe ele nu vă ia timp!? Marş în bucătărie!

ALECSANDR. Piotr Vasilievici, vă rog să mă iertaţi, dar eu nu ştiu să fac chiftele.

PIOTR VASILIEVICI. Or să te înveţe ele, astea te învaţă orice!

ZOIA FIODOROVNA. Dar Irina Antonovna nu mai doreşte chiftele.

IRINA ANTONOVNA. Da...

PIOTR VASILIEVICI. Aha, deci ea nu mai vrea!

ZOIA FIODOROVNA. Iar eu nu vreau să le fac!

PIOTR VASILIEVICI. Aha! Tu nu vreeei? Te fac eu să vrei! La bucătărie! Imediat!

ZOIA FIODOROVNA. Petea!

PIOTR VASILIEVICI. La aragaz cu tine!!!

ZOIA FIODOROVNA. Petea!

PIOTR VASILIEVICI. Ce-i tot dai cu Petea?!

ZOIA FIODOROVNA. Avem musafiri!

PIOTR VASILIEVICI. Musafirii ăştia nu ni-s străini! Repet, nu ni-s străini! Nu-s străini!

ZOIA FIODOROVNA. Te implor!..

PIOTR VASILIEVICI Şi dacă nu- mori?! Doamnei îi place foarte mult şi foarte des să moară
sau să plece în alt oraş! Zilnic!

ZOIA FIODOROVNA. Petea, ia te rog ziarul!

PIOTR VASILIEVICI. Am timp de lecturi, nu-ţi fă tu griji, uite ia nişte valeriană! Dar cât îşi
iubeşte doamna copiii! Mai ales ginerele! Nu poate trăi fără el! Aşa şi zice: de n-ar fi el!...

GALEA. Tată, gândeşte-te ce spui...

PIOTR VASILIEVICI. Şi pe fiică-sa o adoră enorm! Şi-n fiecare zi! Intră la ea şi începe s-o
adore! O adoră, o adoră…La început o adoră insesizabil, apoi din ce în ce mai mult, până când
una din ele e mai bine să iasă din cameră, că de nu….

ALECSANDR. (Lui Victor Sergheevici). Ai vrut să spui ceva...

PIOTR VASILIEVICI. Dar nimic nu se compară cu iubirea ginerelui meu faţă de soţia mea!

ALECSANDR. (Lui Victor Sergheevici). Tată...

PIOTR VASILIEVICI. I-e dragă ca o mătrăgună! Calm, tinere, calm, eu încă n-am spus totul!
Simte o atracţie deosebită pentru ea! Nu poate trăi fără ea! Vă salut! Bună ziua, dragii mei,
rudele mele dragi!

IRINA ANTONOVNA. Bună ziua...

PIOTR VASILIEVICI. Mă înclin în faţa voastră, stimaţi cameleoni! Bine zic, fata mea? Sunteţi
întotdeauna bineveniţi în casa noastră şi cu cât veţi veni mai des, aducând cu voi carnea voastră
împuţită…Am uitat ceva, Zoia? Cu atât ne veţi face mai multă plăcere! Noi toţi vă iubim nespus!
Dar mai ales Saşa! Când vin băşinoşii ăia ai mei, aşa zice? Trebuie să vă traduc cumva cuvântul
băşinoşi? Îi iubesc, zice, îi iubesc că nu pot trăi fără ei. Ca sarea în ochi… Lui îi place foarte
mult sarea, aşa să ştiţi. Uite aşa. Atâta dragoste pe metru pătrat, că n-ai cum să te fereşti de ea.
Mai ales eu! Bine măcar că citesc ziare. Dar ce-i cu voi? Aţi amuţit? А-а-а, dа-dа-dа, înţeleg. M-
am năpustit asupra voastră, sărăcuţii de voi! Asupra voastră, care sunteţi atât de cinstiţi, atât de…
Numai eu sunt de vină!Se pare că auzeam tot ! De ce ascultam?! Iertaţi-mă, dragilor! Nu mă
judecaţi aspru! Eu n-am nici o vină, voi prea vorbeaţi tare! Iertaţi-mi păcatele! În genunchi vă
rog! Nu vreţi? Nici eu nu vreau. Nu vreau să particip la toate astea, nu vreau! Gata! Puteţi să nu
faceţi chiftele! Trăiască dragostea!
Ia ziarele şi începe să citească cu voce tare un fragment din ziarul de azi(la latitudinea
regizorului)

PIOTR VASILIEVICi. ”Unul dintre cele mai mari mistere ale existenţei umane a fost descifrat
de oamenii de ştiinţă. Ei susţin că au aflat ce s-a întâmplat cu strămoşii noştri din Neanderthal,
care au dispărut brusc după 300 de milioane de ani de existenţă.

Decenii de-a rândul, experţii au încercat să rezolve această enigmă, supremaţia noastră
fiind pusă pe seama inteligenţei, a tehnicilor de vânătoare mai performante şi chiar s-a
vorbit despre canibalism.

Acum, cercetătorii de la Universitatea Cambridge susţin că au descoperit motivul real

pentru care oamenii din Neanderthal au dispărut misterios acum aproximativ 40.000 de ani:
i-am invadat.

Omul modern a migrat din Africa în Europa cu o populaţie de zece ori mai mare decât cea a
neandertalienilor şi a pus stăpânire pe aşezările acestora. Această creştere dramatică a
populaţiei în zonă i-a adus pe neandertalieni în imposibilitatea de a concura pentru vânarea
animalelor şi aprovizionarea cu alimente pentru sezonul rece…”

.În paralel cu cititul lui Piotr Fiodorovici, are loc următorul dialog:

ZOIA FIODOROVNA. Doamne, Dumnezeule!

GALEA. Tăticule, ce-i cu tine?

ZOIA FIODOROVNA. Petenica, ajunge cu cititul. Petenica, mă auzi? Petea! De ce trebuie să

te enervezi în halul ăsta? Gata, Petea, gata!

GALEA. Tată, ajunge, tată! Tăticule! Saşa, adu un pahar cu apă!

Alecsandr şi Irina Antonovna abia acum îşi revin.

ALECSANDR. Da, da, bineînţeles, imediat. (Iese în fugă).

ZOIA FIODOROVNA. Toţi te rugăm, linişteşte-te…Nu înţeleg ce s-a întâmplat cu el…Numai

din pricina nenorocitelor astea de chiftele...

Intră Alecsandr cu apa.

GALEA. Tăticule, bea un pic de apă.

PIOTR VASILIEVICi. (citeşte). "”Unul dintre cele mai mari mistere ale existenţei umane a fost
descifrat de oamenii de ştiinţă. ”

GALEA. Cum?
PIOTR VASILIEVICI. ... ”Ei susţin că au aflat ce s-a întâmplat cu strămoşii noştri din Neanderthal,
care au dispărut brusc după 300 de milioane de ani de existenţă.” ...

ZOIA FIODOROVNA. Doamne, ce coşmar!

Piotr Vasilievici bolmojeşte ceva, dar nu se mai înţelege ce spune.

GALEA. Bea.

În camera vecină se aude plâns de copil.

ZOIA FIODOROVNA. Doamne, Dumnezeule!

IRINA ANTONOVNA. Liniştiţi-vă, Zoia Fiodorovna, nu vă distrugeţi în halul ăsta, totul se va

aranja.

ZOIA FIODOROVNA. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată! E pentru prima oară! Tot timpul a
fost un om atât de liniştit!

IRINA ANTONOVNA. Aşezaţi-vă, draga mea, şi liniştiţi-vă.

ZOIA FIODOROVNA. Chiftele tâmpite!... Poate să chemăm o Ambulanţă?

GALEA. Se va linişti.

ALECSANDR. De unde ştii?

GALEA. Va obosi şi se va linişti.

ZOIA FIODOROVNA. Ce tot spui, Galea? Mai şi gândeşte când vorbeşti! Doar e tatăl tău!

GALEA. Bine, atunci hai să chemăm Ambulanţa.

IRINA ANTONOVNA. Galocica, nu te enerva...

ZOIA FIODOROVNA. Doamne, de ce mi se-ntâmplă toate astea? De ce mie?!

IRINA ANTONOVNA. Ca să vezi ce-a ieşit din pricina chiftelelor astea....

ZOIA FIODOROVNA. De ce mie?!

La momentul ăsta vocea lui Piotr Vasilievici dispare complet. El nu observă asta şi
continuă să articuleze. Gura lui se deschide şi se-nchide, se deschide şi se-nchide.

ZOIA FIODOROVNA. Nu aud. Nu aud nimic. Petea, eu nu aud nimic! Am asurzit! Galea!
GALEA. Mamă.

ZOIA FIODOROVNA. Sunt surdă?!

GALEA. Dacă tu eşti surdă, atunci şi eu sunt la fel.

ZOIA FIODOROVNA. Şi tu?!

GALEA. E plăcut să vorbeşti cu un om surd.

ZOIA FIODOROVNA. Degeaba râzi- asta e o boală îngrozitoare!

GALEA. Mamă!

ZOIA FIODOROVNA. Ce- mamă?! Ce- mamă?! Mama!.. (brusc realizează că aude).

ALECSANDR. El şi-a pierdut vocea.

ZOIA FIODOROVNA. (Lui Piotr Vasilievici). O faci intenţionat?! Îţi baţi joc de noi?!

GALEA. Mamă, tata şi-a pierdut vocea!

ZOIA FIODOROVNA. Îţi mulţumesc, Petenica! Îţi mulţumesc!

IRINA ANTONOVNA. (lui Victor Sergheevici). De ce a trebuit să cumperi carne?..

ZOIA FIODOROVNA. Acum e momentul să-mi sap groapa!

IRINA ANTONOVNA. (lui Victor Sergheevici). Doar ţi-am spus: fructe, doar fructe!

АLECSANDR. (Galei). În ce hal l-ai adus pe taică-tău!

GALEA. Eu?!

ALECSANDR. Da cine, eu?!

IRINA ANTONOVNA. Doar fructe!

ZOIA FIODOROVNA. Plec, plec pentru totdeauna, gata, mi-a ajuns, adio!

Treptat începe să scadă lumina.

GALEA. Tu!

ALECSANDR. Ba tu!
IRINA ANTONOVNA. Doar fructe!

ZOIA FIODOROVNA. Oare şi acolo e la fel?!.

SFÂRȘIT