​Podul Eiffel

După anexarea Basarabiei în 1812, Ungheniul face parte din ​ținutul Iași​ (redenumit în 1887 în Bălți), fiind centrul unei
plase omonime . La recensămîntul localităților, moșiilor și a populației, care a fost efectuat de Imperiul Rus, in anul
1813, sub Nr. 29, Ungheniul a fost clasificat la categoria ,,G,,-săraci cu 44 gospodării, 4 vădane si 2 burlaci. In total
locuiau 46 barbați si 4 femei. (enumerați erau numai partea bărbătească și vădanele care aveau gospodării). Moșia
aparținea Dnei postelnicesei Carage din Iași. Pămînturi arabile, fînețe și pășune erau indeajuns. Mai era o luncă
revarsată, cu pește, un iaz și o moară pe Prut. Sub Nr. 27 e scris Dănutenii, clasat la categoria A- bogați cu 3 preoți, 2
dascăli, 1 ponomar, 2 diaconi. Mai erau 133 gospodării de săraci și 72 de burlaci, trei mori pe Prut. In total 213
bărbați. Moșia aparținea logofătului Konstantin Balș, boier din Moldova. Sub Nr.30 e scris Minzăteștii Vechi (actuala
localitate Vasilica) clasată la categoria G - săraci cu 23 de gospodării 2 vădane și 2 burlaci. Moșia aparține serdarului
Marii Onofrei. Depărtarea pînă la Unhgeni e de o oră.
La mijlocul ​secolului al XIX-lea​, stăpânul așezării, ​Mihai Buznea​, a înființat în centrul Ungheniului de astăzi un târg
de ​produse agricole​. În jurul acestuia, s-a așezat treptat populație alogenă, mai cu seamă după construirea ​căii
ferate​ și a podului peste Prut după planurile alsacianului Gustave Eiffel în ​1871​-​1875​, partea respectivă a satului
urmând să se numească, pînă prin anii ​1970​, ​Ungheni Târg​. Potrivit datelor recensămîntului din anul ​1897​, aici
locuiau 1136 ​evrei​, 456 ​români​, 72 ​ucraineni​, 58 ​ruși​ și 17 ​polonezi​.​„Locuitorilor Ungheniului rus le este frică de
jefuirea orașului de către grupările criminale care folosesc ​revoluția​ propriilor lor scopuri de ravagii. Ei [locuitorii] nu au
încredere în gărzile militare. Având în vedere că atacurile sunt în general efectuate asupra evreilor, creștinii plasează
icoane și lămpi pe porțile și ferestrele gospodăriilor lor, ca un semn că casele aparțin adevăraților credincioși.”
– Extras din magazinul englezesc ​The Illustrated London News​, 1905, cu referire la ​Revoluția rusă din 1905​ în arealul
actualului oraș.
La începutul secolului XX în Ungheni erau 580 case, cu o populație de 2898 persoane: români, evrei și ruși. Țăranii
posedau pământ de împroprietărire 409 desetine. Vechiul proprietar al satului, C. Buznea, avea 912 desetine. Vama
de la Ungheni a Înregistrat în cursul anului 1901 un import de 341.852 puduri, mărfuri în valoare de 849.760 ruble și
12.274 vite mari și mici; iar exportul în același ani a fost de 47.217 puduri marfă, în valoare de 154.515 ruble și 736
vite mari și mici.
În 1918, are loc ​unirea Basarabiei cu România​, iar Ungheniul este inclus în ​Județul Iași​. În ​1924​ populația localității
constituia 2.400 locuitori. În anii 30 ai secolului XX, în Ungheni funcționau trei bănci, o fabrică de cărămidă și una de
prelucrarea lemnului, câteva mori, manufacturi și brutării. Populația localității a crescut până la 4250 persoane.
Localitatea și-a păstrat statutul de ​sat​ până în anul ​1940​, când în luna ​august​ sovieticii i-au conferit statutul de ​oraș​ și
reședință de raion.
După 1945 orașul se caracterizează prin expansiune urban edilitară, spor demografic accentuat și dezvoltarea
industriei în domeniul încălțămintei, țesăturilor, mobilei, cristalului, construcției de mașini, conserve și lactate, relee și
vase, teracotă și sticlărie.
La data de 29 iunie 1972 devine oraș de subordonare republicană, peste 2 ani este aprobată stema. La
recensămîntul populației din anul ​1989​ în Ungheni erau 40.000 de locuitori.
În 1990 pe podul de la Ungheni s-a produs ​Podul de Flori​ - trecerea românilor peste Prut, apoi și trecerea
basarabenilor în România.
Ungheni este primul oraș în Republica Moldova care a beneficiat de un nou Plan Urbanistic General după
proclamarea ​independenței​. Unul elaborat ca urmare a acordului dintre guvernele Moldovei și României, adoptat în
septembrie 1996. A fost un proiect pilot, în baza metodologiei noi, pentru că și România era la începuturile
implementării strategiilor urbanistice noi, europene, și acolo era o noutate. Ineditul constă în faptul că, spre deosebire
de planurile sovietice, care presupuneau o planificare concretă, de exemplu unde și cum să fie amplasate școala,
grădinița, sau o eventuală întreprindere, planul nou pune accent pe zonare, adică pe crearea unor zone locative,
zone industriale, zone de agrement, parcuri, etc. Se divizează orașul în mai multe sectoare, unități teritoriale de
referință. Și se analizează fiecarea zonă în parte, ce-i mai bine de făcut în ea, lociunțe, drumuri, întreprinderi. Iar în
cadrul acestui plan general se elaborează un regulament local, care trebuie respectat ca o lege în procesul de
dezvoltare a orașului.
Actualmente orașul Ungheni are circa 39 mii de locuitori, fiind în grupul celor 4 orașe de mărime mijlocie din republică.
Principalele naționalități sunt români moldoveni, ucraineni și ruși.