Sunteți pe pagina 1din 12

Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

1. Istoric

Încă din secolul I î.Hr. era cunoscut faptul că energia solară poate fi canalizată și orientat spre un
punct. Astfel în Grecia Antică, grecii orientau razele soarelui cu ajutorul oglinzilor pentru a indepărta
inamicii. În ordine cronologică, descoperirile cu privire asupra energiei regenerabile sunt:

- Colectorul solar, descoperit în anul 1797.

Omul de știință Horace-Benedict de Saussure a fost omul care a reusit să realizeze colectorul
solar. Acesta era realizat dintr-o cutie cu 3 straturi de sticlă pentru a absorbii energia solară, iar
temperatura din interiorul acesteia ajungea la peste 100 de grade Celsius.

- Descoperirea efectului fotovoltaic, în anul 1839.

Anul 1839 se caracterizează printr-o evoluție puternică în domeniu energiei solare. Omul de
știință Edmond Becquerel în urma documentării cu privire asupra sistemului solar, magnetismului și a
altor factori din domeniu electric a realizat prima celulă fotovoltaică. Aceasta era realizată din doi
electrozi amplasați într-o soluție acidă. Procedeul și efectul descoperit de acesta poartă numele de
“Efectul Becquerel” sau efectul fotovoltaic.

- Fotoconductivitatea Seleniului, în anul 1873.

Anul 1873 aduce descoperirea unui material semiconductor cunoscut sub numele de seleniu.
Descoperirea a fost a lui Willoughby Smith și a contruibuit la evoluția sistemele fotovoltaice.

- Efectul fotovoltaic, în anul 1947.

Anul 1947 se afirmă prin punerea în evidență a efectului fotovoltaic de catre omul de știință
Robert Milikan.

În anii imediat următori, în domeniul energiei regenerabile mai apar descoperiri importate, care
duc la evoluția industrială a lumii. Dupa cum se poate observa și la nivel global, în ultimii ani investițiile
în domeniul fotovoltaic au suferit o expansiune uriasă. În anul 2012, cel mai mare parc fotovoltaic a fost
realizat în China și acesta dezvoltă o putere de 200MW. Urmatorul parc fotovoltaic s-a realizat în India,
cu o putere de 605MW.

1
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

Fig. 1 – Panouri fotovoltaice, sursa: https://www.macostore.ro/blog/tag/vata-bazaltica/

2. Introducere
2.1. Eficiența economică în construcții

Eficienta are un caracter complex si poate fi folosita in mai multe domenii. Aceasta trebuie
analizata din punct de vedere economic si social; la nivel microeconomic si macroeconomic; static si
dinamic; pe ramuri ale economiei nationale. Indiferent de modul de exprimare si de nivelul analizei,
eficienta trebuie sa asigure orientarea proiectelor spre domeniile prioritare ale economiei nationale, spre
atingerea obiectivelor prevazute in strategia de dezvoltare durabila, economico-sociala a tarii.

Eficienta economica reprezinta rezultatul din urma compararii efectelor unei actiuni, cu eforturile
necesare pentru obtinerea produsului final. Eficiența economică, în general este diferența dintre efectele
utile și celalalte cheltuieli făcute pentru obținerea lor.

Termenul de investitie, in practica, are doua conotatii: cea a unui act de investitii atribuit deciziilor
de cheltuire a fondurilor de catre un investitor sau institutional si cea a obiectului insasi al actului

2
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

investitional care poate fi un bun material durabil sau un bun material, dupa cum urmeaza: precedee de
fabricatie, furmula unui mijloc tehnic nou, etc.

“In acest conditii o tipologie globala a investitiilor este urmatoarea:

- Investitii imobiliare, privesc cumpararea sau realizarea de bunuri: imobile de locuit,


terenuri, imobile adminitrative si publice, etc.
- Investitii financiare, constau in cumpararea de valori mobiliare si de participatii la alte
societati. Nivelul acestora se poate identifica in activul bilantului unei intreprinderi,
insumand plasamentele si titlurile de participatie.
- Investitii industriale si/sau comerciale care vizeaza realizarea de active fixe corporare si
necorporare, indispensabila la activitatile de fabricatie sau comercializare de bunuri si
servicii.1”
2.2. Energia regenerabila

Energia regenerabilă se referă la toate sursele de energie care nu poluează sau care au un impact
extrem de mic asupra mediului sau asupra sănătății oamenilor. În acelasi timp prin surse regenerabile se
ințeleg acele surse care într-un interval scurt de timp se regenerează sau sursele care sunt inepuizabile.
Din pricina amenințărilor induse de poluarea foarte mare rezultată in urma procesele de ardere a
combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze naturale) interesul pentru energii regenerabile a crescut în
ultimul deceniu, ceea ce a dus la un nivel foarte mare de investiții dedicate acestui sector.

În Romania, în ultimii ani, a inceput o evoluție puternica cu privire la folosirea materialelor


ecologice în realizarea de locuințe dar și minimizarea poluarii în centrele industriale din țară. Ca un
exemplu, în Romania, în anul 2018 s-a finalizat prima casa care a căpătat statutul de Passive House
Premium intrând astfel în numarul celor 7 existente la nivel mondial. Ca o completare al sistemului pasiv
al casei o reprezintă sistemul fotovoltaic de captare și înmagazinare a energiei solare, care este
dimensionat în asa fel încat să acopere consumul maxim al casei, devenind un mini producator de energie
electrica. Pe langa sistemul fotovoltaic casa este gândită din materiale prietenoase cu mediu iar emisiile
în urma construcției și exploatării acesteia au fost aproape nule.

1
Studiu privind eficienta economica a investitiilor intr-un sistem de productie, sursa:
http://www.scritub.com/economie/Lucrare-de-diploma-Eficienta-e1311210524.php
3
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

Intreg procesul de realizare a unui case pasive poate fi integrat in conceptul de eficienta
economica, deoarece etapele care stau la baza realizarii unei case pasive sunt strans legate de eficienta
energetica, economica si practica a acesteia.

Fig. 2 – Casa Prism, sursa: Fig. 3 – Casa Buhnici, sursa:


http://www.bacauexpres.ro/o-casa-100- https://buhnici.ro/casabuhnici-avem-curent-
independenta-energetic-premiata-la-madrid- gratis-despre-fotovoltaice/
instalata-la-luncani-langa-bacau/

3. Energiile regenerabile

Principalele surse de energie regenerabilă sunt:

3.1. Energia eoliană

Generalități:
Energia eoliana reprezintă energia rezultată din forța vântului. Energia eoliană este produsa de
către mișcarea vântului. Aparatele sau instalațiile care produc energie electrică în urma miscării vântului
sunt turbinele eoliene. Aceste turbine prin mișcarea cinetică cauzată de vant și prin rotirea paletelor
transforma această mișcare în energie electrică. Unele turbine pot produce pana la 5MW/ora și necesită
o viteză a vântului relativ mică de 5.5m/s sau 20km pe oră.

Zona de aplicare:
Aceasta forma de producere a energiei se poate folosi pe teritoriul României în regiunea
Dobrogea, care se afla pe locul al doilea după Scoția la potețialul de producție a energiei eoliene. Un
stiudiu arată că turbinele de vânt pot produce 13GW de energie electrică pentru rețeaua națională până
în anul 2020. Energia eoliana poate fi folosită și în cazurile construcțiilor civile și industrial, chiar și la
locuițe unifamiliale dar în cantităti și dimensiuni mai reduse.
4
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

3.2. Energia solară

Generalități:
Energia solară este cea mai raspândită formă de energie regenerabila folosită în ultimul timp.
Aceasta reprezintă transformarea puterii solare în energie și poate fi folosită să:

- Genereze electricitate prin celule fotovoltaice


- Genereze electricitate prin centrale termice solare (heliocentrale)
- Încălzirea spațiilor / cladirilor direct cu razele solare
- Încălzirea spațiilor / cladirilor prin pompe de caldură
- Încălzirea apei prin panouri solare termice.

Zona de aplicare:
Zona de aplicare a energiei solare este largă atât în România cat și la nivel global. În această
categorie intra cu un numar relative mare cladirile cu funcțiune de locut. Totuși producerea de energie
cu ajutorul razelor solare este influențată de mai mulți factori. Prin urmare în România iradiația
teritoriului este împărțită pe o hartă unde este indicat nivelul radiațiilor, cu cat acesta este mai mare cu
atât randamentul energiei solare este mai bun. Deși această formă de producere a energiei este des
întâlnită la locuințe unifamiliale, în țară sunt și parcuri fotovoltaice, pe suprafete extinse de ordinul
hectarelor unde energia produsă este distribuită în sistemul național de energie electrică.

3.3. Energia hidraulică

Generalități:
Energia hidraulică se referă la capacitatea apei de a efectua un lucru mecanic. Prin lucrul mecanic
realizat cu ajutorul forței apei se produce energia regenerabilă. În principiu, energia hidraulică este
energia mecanică formată din energia potențială a apei aflată la o altitudine mai mare în lacurile de
acumulare și din energia cinetică a apei în mișcare.

Zona de aplicare:
Zona de aplicare a energiei hidraulice este întalnită în întreaga lume în hidrocentrale. Când vine
vorba de construcții civile și industrial mici, producerea energiei electrice din energia hidraulică a apei
nu este posibilă sau este posibilă dar în cantități mici fara a avea un randament bun atât din punct de
vedere economic cât și din punct de vedere al consumului de energie.

5
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

3.4. Energia mareelor

Generalități:
Energia mareelor, cunoscută și ca energia mareomotrică, este o sursă regenerabilă de producere
a energiei electrice care în ultimul timp a devenit tot mai populară. Principiul de funcționare este obținut
prin mișcarea pe verticală a apelor mării în timpul fluxului și a refluxului.

Zona de aplicare:
Folosirea acestor tipuri de centrale este posibilă doar in zona mărilor unde exista procesul de flux
și reflux, în zona golfurilor naturale sau în zona golfurilor artificiale închise cu un baraj. Energia generată
în aceasta categorie de energie regenerabilă este folosita pentru sistemul naționala de energiei, iar
folosirea pentru constructii civile și industriale, de exemplu: locuinte, este imposibilă datorita costurilor
și dimensiunilor mari ale acesteia.

3.5. Energia geotermală

Generalități:
Energia geotermală ca sursă de energie regenerabilă este folosită în întreaga lume și are ca
principiu de funcționare încălizea agentului termic cu ajutorul temperaturii pamântului care este una
constantă. Acest tip de energie este considerat rentabil, fiabil și durabil însa limitată ca utilizare numai
pentru zonele de îmbinare a plăcilor tectonice. Totuși procesul de dezvoltare și evoluție a acestui sistem
de energia a adus în ultimii ani posibilitatea folosirii acesteia și pentru încălzirea locuintelor.

Zona de aplicare:
Cand vine vorba de locuinte sau construcții industriale, sistemul se foloseste cu ajutorul pompelor
de căldură. Din punct de vedere economic acest sistem este unul rentabil unde agentul termic este încălzit
la o temperatură de aproximativ 14oC cu ajutorul pamantului iar pentru a fi încălzit la temperatura optimă
pentru a încălzii un spațiu se poate folosit energia fotovoltaică. În comparație cu sistemele convenționale
unde agentul termic (apa) are o temperatură mai mică, acest sistem oferă posibilitatea folosirii unei
cantități de energiei mai mică pentru încălzirea agentului termic.

3.6. Energia din biomasă

Generalități:
Energia generată din biomasă include materialul biologic ce poate fi utilizat ca și combustibil
pentru producția industrială. Biomasa este materia organica vegetală, rezidurile metabolice de origine

6
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

animală (gunoaie) și microoganisme. Sistemul energiei din biomasă se regăseste în sectorul agricol și
include produsele secundare ale plantelor cultivate precum (paie, tulpini de floarea soarelui, etc) și
gunoiul produs în fermele animale.

Zona de aplicare:
Principalele zone de aplicare ale energiei din biomasă sunt sectoarele Agricole acolo unde prin
procesele agricole reies deșeuri sau substanțe care au potențialul de a produce energie. O altă zonă de
aplicare este instalația industrială de biogas, identică cu cea folosită în domeniu agricol și singura
deosebire o reprezintă materia (sursa) și capacitatea instalației. Instalațiile de biogas industriale folosesc
deșeuri cum ar fi: grăsimi, deșeuri rezultate din abatoare, etc.

4. Sistemele energiei regenerabile în construcții.


În domeniul industrial
În domeniul industrial, sistemele folosite de industrie pentru producerea de energie din surse
regenerabile sunt:

- Energia eoliană
- Energia solară
- Energia geotermală
- Energia din biomasă

În funcție de destinația fiecărei inteprinderi industriale în parte și în funcție de amplasamentul


acestora se alege sistemul potrivit. Unele funcțiuni au posibilitatea reducerii emisiilor toxice prin
refolosirea lor pentru producerea energiei, de exemplu: Arderea materiilor în instalații de biogaz.

In domeniul civil
In domeniul civil, sistemele folosite pentru producerea de energie din surse regenerabile sunt:

- Energia eoliana
- Energia solara
- Energia geotermala
4.1. Studiu de caz, Casa Pasiva

Din fericire, în România, în ultimii ani s-a pus accentul pe realizarea de construcții eficiente din
punct de vedere economic și prietenoase cu mediul înconjurator. În ultimii 5 ani pe teritoriul tării noastre
și-au făcut apariți cel puțin 3 astfel de construcții, cu funcțiune de locuire cum ar fi: Casa Buhnici, Casa

7
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

Prism și Casa Evo. Studiul de caz prezentat în această lucrare se referă la sistemul constructiv și sistemele
sustenabile alese pentru funcționarea unei locuințe aplicate în cazul Casei Buhnici.

Fig. 4 Casa Buhnici, Sursa: https://blogdeinstalatii.ro/casa-buhnici/


Conceptul in urma caruia s-a conturat idea realizarii unei case pasive este in stransa legatura cu
cel al eficientei economice a constructiilor. Inca de la inceputul proiectarii s-a urmarit si s-a tinut cont de
urmatoarele aspecte:
- Realizarea unui concept in conformitate cu parcela studiata;
- Realizarea unei volumetrii mulate in functie de parcela studiata;
- Realizarea unei constructii 100% sustenabile;
- Implementarea unor sisteme sustenabile;
- Implementarea de solutii constructive noi si sustenabile;
- Eficientizarea investitiei atat in timpul santierului cat si in timpul exploatarii locuintei.

Stuctura din CLT Cross-Laminated Timber


Casa prezentata a fost gandita si realizata pentru emisii zero, astfel sistemul constructiv al casei
a fost ales din CLT, adica panouri din lemn incleiate care in urma punerii in opera elimina posibilitatea
formarii de puncti termice contribuind asfel la realizarea unei eficiente economice si o dezvoltare
durabila.

8
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

Termoizolarea
Sistemul de termoizolatie contribuie cu un procent foarte mare la realizarea unui confort termic
si la eliminarea pierderilor de caldura, astfel in studiu de caz prezentat acesta este dimensionat si ales in
functie de solutiile sustenabile si sistemul structural al casei inca din etapa de concept si proiectare
preliminara, fapt care arata o eficienta economica in ceea ce priveste procedeele de realizare a casei.
Sistemul termoizolant al casei este realizat din vata minerala bazaltica cu grosime de 30cm la care se
adauga structura casei, CLT de doar 12 cm grosime.

Sistemele sustenabila folosite


Sistemele sustenabile sunt formate din ansamblul de masuri si solutii tehnice care reduc drastic
emisiile si impactul asupra mediului. Casa pasiva amintita mai sus, beneficiaza din plin de aceste solutii
tehnice si mai mult, sistemele sustenabile sunt dimensionate pentru a produce o energie mult mai mare
decat dea necesara, pentru a putea fi incadrata in standardul Passive House Premium.

Sistem fotovoltaic:
Din punct de vedere al energiei electrice, casa foloseste un sistem fotovoltaic format din 58 de
panouri si dimensionat pentru a produce 17kW. Desi costurile acestui sistem au fost ridicate, de
aproximativ 15mii de euro, investitia este amortizata in cel mult 5 ani de la punerea in functiune a
acestuia. Ca un exemplu, un sistem format din 4 panouri fotovoltaice cu puterea de 250W fiecare,
produce pe an undeva la 1200kWh de energie electrica. O casa in medie, are un consum aproximativ de
8kWh pe zi, adica 2500 kWh pe an.

Pompa de caldura:
Pompele de caldura geotermale sunt cea mai eficienta metoda de producere a energiei termice.
Solul are o temperatura relativ constanta pe toata perioada anului, de paroximativ 10-12oC. Sistem propus
pentru constructia mentionata este unul sol-apa, care preia energia termica din pamant, prin intermediul
a trei sonde geotermale de adancime si o cedeaza catre agentul termic care circula prin instalatia de
incalzire in pardosea si prin cea de racire din preti si din tavan.

- Pompa de caldura folosita cu o putere de 10kW;


- Rezervor de acumulare;
- Boiler pentru prepararea apei calde menajere, alimentat de sistemul fotovoltaic.

9
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

Fig. 5 Casa Buhnici, Sursa: https://blogdeinstalatii.ro/casa-buhnici/

Fig. 6 Casa Buhnici, Sursa: https://blogdeinstalatii.ro/casa-buhnici/

10
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

Alte sisteme folosite in cazul casei studiate:

- Incazire in pardoseala
- Panouri solare pentru termice
- Pompa de caldura

Fig. 7 Casa Buhnici, Sursa: https://blogdeinstalatii.ro/casa-buhnici/

5. Concluzii

Dupa cum am mentionat in capitolele anterioare, conceptul de eficienta energetica in domeniul


constructiilor cuprinde mai multe etape in elaborarea documentatiei si a obiectivului propriu zis, in
urma carora efectele si impactul asupra mediului si asupra individului in timpul executiei si in timpul
exploatarii acestuia este zero. Folosirea materialelor ecologice impreuna cu sisteme sustenabile de
producere a energiei electrice, termice, etc. ofera posiblitatea realizarii unui obiectiv sustenabil si
durabil care intr-un scurt interval de timp amortizeaza costurile investitiei.

Desi la prima vedere realizarea unei astfel de locuinte necesita eforturi financiare mari si nu este
rentabila, in timp prin amortizarea consturilor aceasta devine un mecanism de economisire. In tara in
ultimul timp au aparut foarte des discutii despre dezvoltarea durabila si eficienta economica, fapt care a
dus la deschiderea de programe care vin in ajutorul celor care vor sa construiasca in urma acestor
principii.

11
Energia regenerabila si eficienta economica a constructiilor

5. Bibliografie
1. https://stiintasitehnica.com/pamant/energii-regenerabile/
2. http://ames.ro/energia-eoliana/
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Energia_eoliană_în_România
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_solară
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_hidraulică
6. https://liceunet.ro/surse-de-energie-referat/alternative/energia-mareelor
7. https://restartenergy.ro/energia-de-biomasa/energia-de-biomasa/
8. http://www.creeaza.com/afaceri/economie/EFICIENTA-ECONOMICA-ELEMENT-
ES539.php
9. https://se-b.spiruharet.ro/images/secretariat/licenta/fb/2016-
2017/sinteze_an_3_2016_2017/fb_sinteza_eficienta_economica.pdf
10. https://blogdeinstalatii.ro/casa-buhnici/
11. https://buhnici.ro/category/casa/

12

S-ar putea să vă placă și