Macesele

Macesele, aliatul sistemului imunitar

Curele cu macese maresc permeabilitatea si elasticitatea capilarelor, intaresc sistemul imunitar,

impiedica formarea calculilor renali s.a.
Fructe cu un continut ridicat de vitamina C, macesele, pseudofructe rezultate din dezvoltarea
receptacului florilor macesului, au o forma alungita si o culoare cu nuante de la portocaliu la rosu inchis.
In scop medicinal, este bine ca macesele sa fie culese cand sunt in parga pentru ca atunci au un
continut maxim de vitamina C. Recomandarea specialistilor este ca, dupa recoltare, acestea sa fie
prelucrate imediat in vase de plastic, lemn sau ceramica smaltuita, pentru a nu se degrada substantele
active. De remarcat ca, pe langa vitamina C, macesele mai contin si vitaminele B1, B2, K si PP, proteine,
acizi, celuloza, substante minerale, provitamina A si zaharuri. Uleiul de macese contine vitamina F (acizi
grasi esentiali: acidul linolic, acidul linoleic si acidul arahidonic).

Preparate cu virtuti tamaduitoare

Preparate incorect, macesele isi pot pierde usor efectul benefic asupra sanatatii noastre. Vitamina C,
foarte importanta in compozitia acestora, se degradeaza foarte usor, pierzandu-si astfel puterea
terapeutica. Pentru a putea conserva cat mai bine toate substantele active din compozitia lor, macesele
pot fi preparate in diferite moduri: infuzie, decoct, sirop, macerat la rece ori pulbere.
Infuzia de macese se prepara din 2 linguri de fructe peste care se toarna 0,5 l apa clocotita; se bea in
cursul unei zile.
Infuzia de macese are efect diuretic si stimuleaza secretia biliara, ajutand la tratarea unor afectiuni ale
ficatului. Datorita continutului bogat in vitamina C aceasta ajuta la fortificarea organismului aflat in
convalescenta dupa virozele respiratorii. Vitamina C este si un bun aliat in intarzierea imbatranirii prin
efectul de neutralizare a radicalilor liberi. Previne si oboseala cronica anemia si oboseala provocata de
efortul fizic prelungit.
De asemenea, infuzia astfel preparata se mai foloseste si la tratarea arteritei, aterosclerozei,
hipertensiunii arteriale si trombangeitei obliterante, deoarece mentine elasticitatea si permeabilitatea
vaselor capilare.
Decoctul de macese se prepara turnand o lingurita de macese intr-o cana cu apa, in momentul in care
apa da in clocot, se mai fierb 5-10 minute dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. Se beau 2-3
cani de decoct caldut pe zi.
Intrucat macesele sunt diuretice, acest decoct este foarte eficient impotriva formarii calculilor renali. Se
mai foloseste si la tratarea rinitelor, a colitei cronice, a aterosclerozei si a hipertensiunii arteriale, precum
si pentru dezintoxicarea alcoolicilor.
Siropul de macese. Peste 250 g macese uscate se toarna 1,5 l apa clocotita si se lasa la macerat 12
ore. Apoi se filtreaza, se adauga 0,5 kg zahar si se fierbe din nou, pana la consistenta unui sirop. Se

1
toarna in sticle curate, uscate si fierbinti; sticlele apoi se astupa ermetic si se pasteurizeaza.
Trei-patru lingurite de sirop pe zi, in cure de 60 de zile, cu pauze de 20 de zile imbunatateste pofta de
mancare, favorizeaza dezvoltarea normala a sistemului nervos, previne bolile infectioase si complicatiile
acestora, fiind recomandat in debilitate si anemie la copii.
Maceratul la rece de macese. Este un preparat foarte bogat in vitamine. Se prepara punand 100 g de
macese intr-un litru de apa rece si lasate la macerat timp de 12 ore. Apoi se adauga 100 gr de zahar si
se amesteca pana acesta se dizolva complet. Se strecoara si se pastreaza la rece. Se consuma trei cani
pe zi.
Consumat zilnic, pe tot parcursul anotimpului rece, maceratul de macese in combinatie cu miere de
albine, amestecate si lasate la macerat 2-3 zile este foarte bun pentru intarirea sistemului imunitar.
Pulberea de macese. Se macina foarte fin cu rasnita electrica de cafea fructele uscate de maces.
Semintele, care sunt mai dure, vor ramane intregi, in timp ce pulpa se va transforma in pulbere fina.
Dupa macinare se procedeaza la separarea semintelor de pulbere prin cernerea amestecului printr-o
sita deasa. Pulberea cernuta se pastreaza maxim 15 zile, in borcane din sticla inchise ermetic, in locuri
intunecoase si reci.
Stresul asociat emotiilor negative este principalul vinovat pentru puseele de hipertensiune arteriala si
hipertensiunea arteriala oscilanta. O data sau de doua ori pe an daca se face o cura cu pulbere de
macese (o lingurita pe zi), timp de 28 de zile este foarte indicata pentru adaptarea organismului la
stresul psihic. Bolile de inima pot si ele beneficia de binefacerile acestei pulberi, daca toamna si
primavara se face un tratament cu pulbere de macese (4-6 lingurite pe zi, pe stomacul gol). Acest
tratament ajuta la prevenirea aterosclerozei, la adaptarea aparatului cardiovascular la conditiile de stres,
previne puseele de hipertensiune, regleaza nivelul colesterolului etc. Alaturi de fructele paducelului,
macesele sunt adevarate campioane in prevenirea crizelor de anghina pectorala si infarct.
Sase lingurite de pulbere de macese administrate zilnic, timp de 60 de zile ajuta organismul sa asimileze
vitaminele si mineralele si din alte surse, fiind eficiente, mai ales in scorbut si avitaminoze. Urmata,
aceasta cura, la venirea sezonului rece, este foarte eficienta pentru imbunatatirea circulatiei la nivelul
vaselor de sange de mici dimensiuni, precum si circulatia de la nivelul retelei fine de vase capilare,
intareste peretii vaselor de sange, fiind eficienta contra fragilitatii capilare.

Articulatiile, protejate impotriva artritei

Citand Daily Mail, Mediafax publica spre sfarsitul anului trecut o informatie foarte importanta in ceea ce
priveste potentialul medical al maceselor. Astfel, potrivit stirii mentionate, macesele au capacitatea de a
proteja articulatiile impotriva artritei.
Datorita unei substante care se gaseste in macese acestea s-au dovedit a fi eficace in prevenirea artritei
si intarirea articulatiilor, iar respectiva substanta ar putea fi folosita si pentru regenerarea partilor afectate
de aceasta boala. Descoperirea a fost opera unei echipe de cercetatori nutritionisti din Basel, Elvetia,
care au testat efectele unui acid gras - GOPO - prezent intr-un supliment alimentar cu extract de macese
(LitoZin) asupra celulelor cartilajelor din zona articulatiilor.
Ei au constatat astfel ca acidul GOPO impiedica producerea enzimelor si proteinelor care provoaca

2
inflamarea articulatiilor. Pe de alta parte, aceeasi substanta favorizeaza producerea colagenului si a
celulelor cartilajului, esentiale pentru sanatatea incheieturilor. Descoperirea a fost anuntata la Congresul
Mondial al Societatii Internationale de Cercetare a Osteoartritei, care a avut loc la Roma, precizeaza
sursa mentionata

Sirop de macese

Siropul de macese se prepara din fructele de maces si este o bautura cu efecte terapeutice deosebite.
Macesele contin o cantitate mare de vitamina C, provitamina A, vitamina P, acid citric si zaharuri.
Datorita componentei in principii active siropul de macese vindeca si amelioreaza o serie de afectiuni.
Este un adevarat tonic si o bautura cu efect reconfortant.

Fiind bogat in vitamina C, siropul de macese intareste si apara organismul de infectii si factori patogeni,
ajuta la fixarea calciului in oase, contribuie la inlaturarea starilor hemoragice.

E bine sa consumati sirop de macese in sezonul rece, atunci cand aportul de vitamina C este mai mic,
iar virozele sunt mult mai frecvente. In astenie reuseste sa tonifice organismul, iar atunci cand suferiti de
anemie siropul de macese este remediul cel mai eficient, accelerand producerea de globule rosii.

Prin continutul in vitamina A, siropul contribuie la mentinerea in stare de buna functionare a tuturor
oraganelor interne, si implicit a functiilor vitale. Vitamina P mentine permeabilitatea vaselor de sange, si
astfel asigura functionarea normala a circulatiei sangelui.

Sirop de macese - preparare

Se aleg cca 100g de macese bine coapte, se spala si se zdrobesc. Peste macesele astfel zdrobite se
adauga 1 l de apa rece si se la lasa la macerat 12 ore. Se strecoara se adauga zahar (100 g), se
completeaza cu apa pana la 1 l si se pastreaza la rece.

Preparate din macese

Preparate din macese, gustoase si sanatoase
Macesele reprezinta un aliment care intra in reteta multor mancaruri, sosuri sau supe, dulceturi, siropuri,
lichioruri, dar si a unor produse cu un efect terapeutic mult mai pronuntat, precum vinul, maceratul,
uleiul, pulberea si ceaiul sub diferitele lui forme de decoct, infuzie sau decoct si infuzie combinate.
Pentru toate acestea pot fi folosite atat fructele, cat si florile sau frunzele. Preparate insa incorect, ele isi
pot pierde foarte usor calitatile si, ca atare, efectul benefic pentru sanatatea noastra.
Se stie ca macesele sunt foarte bogate in vitamina C, insa vitamina C continuta se degradeaza foarte
usor atat dupa cules, daca macesele nu sunt consumate imediat sau uscate corect, dar si in contact cu
obiecte metalice.

3
Ceaiul de macese se obtine prin oparirea cu apa clocotita a fructelor, caz in care vorbim de infuzie, sau
prin fierbere, timp de 5-15 minute, macesele introducandu-se in apa dupa primul clocot, discutand in
aceasta situatie despre decoct. Pentru a-i imbunatati gustul se poate adauga miere si zeama de lamaie,
dar si scortisoara, care ii potenteaza actiunea in caz de raceala.
Infuzia, indicata pentu a nu distruge vitaminele, se prepara din 10-15 fructe zdrobite sau din 2 lingurite
de fructe uscate peste care se toarna 200 ml de apa clocotita, se acopera si se lasa sa se extraga timp
de 10-15 minute si se filtreaza. Se beau 2-3 asemenea ceaiuri pe zi.
Este recomandata si infuzia din amestec de macese si catina alba. Doua lingurite din amestecul celor
doua fructe se oparesc cu 200 ml de apa clocotita si se lasa acoperite sa se extraga timp de 10-15
minute. Este recomandata si infuzia din flori de macese.
Decoctul din fructe de macese se prepara turnand o lingurita de macese in 200 ml de apa in clocot. Se
fierbe apoi timp de 5-10 minute, se lasa sa se racesaca si se filtreaza.
Infuzia combinata de macese se prepara prin amestecarea unui macerat de pulbere de macese cu un
decoct al aceleiasi pulberi. Pentru aceasta se iau 3-6 linguri de pulbere de macese, fara seminte, si se
pun intr-un sfert de litru de apa. Se lasa timp de 8-10 ore sa macereze, dupa care se filtreaza. Lichidul
se pastreaza, iar restul plantei ce ramane se fierbe timp de 2 minute, intr-un sfert de litru de apa, si se
lasa apoi sa se raceasca. Se amesteca apoi cele doua lichide obtinandu-se o jumatate de litru de infuzie
combinata, care se bea pe parcusul unei zile. Este recomandat sa se foloseasca strecuratori si site din
plastic sau tifon, pentru a nu pune preparatul in contact cu un metal care ar conduce la oxidarea
vitaminelor.
Decoctul combinat de samburi de macese se prepara din 2 linguri rase de seminte de macese, care se
obtin prin cernerea pulberii. Semintele se pun la macerat timp de 8-10 ore, intr-un sfert de litru de apa,
dupa care se filtreaza cu atentie, pentru a nu ajunge perisori de pe samburii maceselor in lichidul filtrat.
Restul se fierbe apoi timp de 10 minute, cu inca un sfert de litru de apa, se lasa sa se raceasca, se
filtreaza si se amesteca apoi cu lichidul obtinut prin macerare, rezultand o jumatate de litru de decoct
combinat de samburi de macese, care se bea pe parcursul unei zile. Se recomanda cure de 14 zile
urmate de 14 zile de pauza.
Decoctul din radacina de maces se prepara din 2 lingurite de radacina taiata in bucatele, care se fierb
timp de 15 minute in 500 ml de apa. Se foloseste in special impotriva pietrelor la vezica biliara si la
rinichi.
Tinctura este un bun tonic si sedativ. Se consuma seara, 30-50 de picaturi. Pentru a o prepara se pune
la macerat o jumatate de kilogram de pulpa de macese, fara samburi, cu o jumatate de kilogram de
zahar sau de miere. Se lasa la macerat in jur de 5-8 zile, pana ce se formeza un suc rosu, si se adauga
apoi o jumatate de litru de alcool de 60 de grade. Se mai macereaza 2-3 zile, dupa care se strecoara si
se pune in sticle de culoare inchisa.
Maceratul de macese obtinut la rece, fara fierbere, este foarte bogat in vitamine. Se pun 100 g de
macese intr-un litru de apa si se lasa la macerat 12 ore. Apoi se dizolva 100 g de zahar sau miere, se
filtreaaza si se pastreaza la rece. Se recomanda consumul a 2-3 cani pe zi, pe tot parcursul sezonului
rece. Se poate adauga lamaie sau flori de tei.

4
Un macerat gustos poate fi obtinut si prin adaugarea a 300-400 g de macese la un litru de apa in clocot.
Se lasa sa mai dea cateva clocote, dupa care se trece prin sita, pentru a separa semintele. Se adauga
apoi 500 g miere de salcam, se amesteca si se lasa la macerat 2-3 zile.

Pentru pastrarea calitatilor este important ca macesele sa fie corect uscate

Amestec de pulbere de macese cu miere. Macesele curatate de seminte si de perisori, transformate in
pulbere, pot fi amestecate in proportie de doua parti pulbere de macese si o parte miere de albine,
amestecul fiind recomandat impotriva viermilor intestinali.
Pulberea de macese se obtine din fructe uscate. Acestea pot fi macinate foarte fin cu rasnita electrica de
cafea. Pulpa se transforma intr-o pulbere fina in timp ce semintele fiind foare dure raman intregi. Apoi
pulberea este separata de seminte si de perisori printr-o sita foarte deasa. Se pune in borcane de sticla
bine inchise si se pastreaza intr-un loc intunecos si rece maxim 15 zile deoarece substantele active se
oxideaza destul de repede. Semintele rezultate se pastreaza si ele, fiind utilizate separat.
Vinul de macese este tonic, remineralizant, vitaminizant, diuretic, fiind benefic in cazul lipsei poftei de
mancare, in convalescenta, precum si in afectiuni hepatice si renale. Pentru a-l prepara din macese
proaspete intr-o damigeana de 50 l se folosesc 10 kg de macese, 12 kg de zahar si 35 l de apa.
Macesele bine coapte se spala de praf doar daca este nevoie si se trec prin masina de tocat carne. Din
cauza samburilor tari se trec mai greu, fiind recomandat sa se introduca doar cate putine in masina.
Zaharul se dizolva pe foc in 10 litri de apa, impreuna cu zeama de la o lamaie sau cu 2 linguri de otet de
9 grade, si se fierbe timp de 10 minute. Macesele se introduc in damigeana si se toarna peste ele siropul
racit si amestecat cu restul de apa. Fermentatia poate sa aiba loc sub actiunea drojdiilor salbatice de
fermentatie sau se poate adauga si drojdie de bere. Sub gatul damigenei trebuie sa ramana un spatiu
liber de cel putin 10 cm pentru spuma ce va rezulta prin fermentatie. Se astupa cu dop de fermentatie si
se lasa sa fermenteze timp de 6-8 saptamani, la 18-20 de grade, agitand zilnic. Cand se termina
fermentatia, vinul se limpezeste. Atunci se scoate, se filtreaza prin tifon si vata si se pune in damigene
mai mici inchise tot cu dop de fermentatie, deoarece va continua sa fermenteze usor. Se poate trage in
sticle doar cand fermentatia s-a oprit complet. Dupa ce se invecheste 1-2 ani are gust de vermut si o
culoare rosu-maronie, avand si un continut foarte mare de vitamina C.
Vinul de macese se poate prepara si din macese uscate. Se spala bine 1 kg de macese uscate si se pun
intr-o damigeana. Se adauga 3 kg de zahar, 30-50 g de drojdie, 7 litri de apa fiarta si racita, sucul de la
doua lamai si trei litri de vin rosu superior, Pinot Noir, Merlot sau Cabernet. Se astupa damigeana cu dop
de fermentatie si se tine timp de 4-6 saptamani la o temperatura in jur de 20 de grade. In primele doua
saptamani se agita usor. La sfarsit se filtreaza si se pune in alt vas tot cu dop de fermentatie. Se poate
trage in sticle doar cand fermentatia s-a oprit complet.
Dopul de fermentatie se realizeaza cu ajutorul unui dop de pluta sau de cauciuc, a unui tub de sticla, a
unui furtun si a unui vas cu apa. Se trece prin dop tubul legat la furtun, iar acesta se introduce in vasul
cu apa. Dopul trebuie sa fie perfect etans. El este necesar pentru a permite gazelor de fermentatie sa
iasa, altfel s-ar sparge vasul din cauza presiunii create, dar impiedica intrarea aerului care ar duce la

5
otetirea vinului.

Siropul de macese Steaua Divina este realizat cu zahar invertit

Siropul de macese este tonic, reconfortant, apara organismul de infectii si factori patogeni, ajuta la
fixarea calciului in oase, accelereaza producerea de celule rosii, mentine permeabilitatea vaselor de
sange, intareste functiile vitale si organele interne. Se poate prepara si din macese uscate. Peste 250 g
de macese uscate se toarna 1,5 l de apa clocotita si se lasa la macerat 12 ore. Apoi se filtreaza, se
adauga 0,5 kg de zahar si se fierbe pana scade si capata consistenta dorita. Se toarna in sticle curate,
uscate si fierbinti, se astupa ermetic si se fierb in baine marie.
Lichiorul de macese are un rol stimulator si intaritor. Pentru a-l prepara se iau 500 g de fructe coapte, se
maruntesc bine in mixer, se adauga 150 g de zahar, se lasa pana se formeaza sucul si apoi se adauga
un litru de alcool de 60 de grade. Trebuie lasat la macerat 4-6 saptamani, timp in care se agita periodic,
dupa care se filtreaza cu atentie si se pune in sticle bine inchise. Se poate consuma dupa alte patru luni
de maturare.
Jeleul de macese se poate prepara dupa multe retete. O varianta care este si gustoasa si creste in
acelasi timp puterea de aparare a organismului combina macesele cu merele si catina. Macesele taiate
in jumatate si curatate bine de seminte si de perisori se lasa peste noapte in suc de mere, se adauga
apoi sucul de catina, zeama de lamaie, zaharul (care trebuie sa fie o data si jumatate mai mult decat
pulpa de macese), se amesteca bine si se da in clocot. In final, se strecoara si se pune in borcane care
se pastreaza la rece. Se poate consuma ca atare, pe paine, in iaurt etc.

Exista mai multe retete traditionale de pasta si gem de macese

Gem de macese sau Hetschenpetsch. Se iau 2 kg de macese, se spala, se taie in jumatati, se
indeparteaza cu grija semintele si perisorii, se asaza intr-un vas emailat, se acopera cu apa si se pun la
fiert dupa care se trec printr-o sita fina. In final se pun parti egale de pasta si de zahar si se fierb din nou
cateva minute. Apoi dulceata se toarna in borcane bine oparite, care se inchid bine si se pun la rece.

Alte utilizari
Sunt nenumarate retete pentru a obtine diferite preparate din macese, supe, sosuri, mancaruri, prajituri
sau inghetate. Bine preparate, ele sunt si gustoase si foarte sanatoase. Exista si miere de macese, si ea
extrem de sanatoasa.
Macesele sunt folosite in multe alte scopuri, inclusiv in medicina veterinara, iar tufele de macese sunt
ideale pentru garduri vii de protectie sau pentru o minunata pata de culoare in gradina.

Cosmetica
Macesele sunt si un regenerator natural al pielii, capacitatile sale de cicatrizare si regenerare a pielii fiind
apreciate in cosmetica deja de multi ani. Continutul ridicat de acizi grasi esentiali asigura o actiune
benefica de regenerare a pielii, de incetinire a imbatranirii premature. S-au obtinut rezultate excelente in
tratarea arsurilor, in special a celor solare, si a cicatricelor, inclusiv a celor chirurgicale sau a celor lasate

6
de acnee, pentru reducerea ridurilor si a semnelor de imbatranire prematura, reducand in acelasi timp
roseata. Uleiul de macese este recomandat in special pentru pielea uscata, dar si pentru cea normala.
Se poate utiliza si pentru masaj, masti si impachetari corporale. Se remarca in primul rand uleiul organic
de Rosa mosqueta obtinut din fructe prin presare la rece. Un atu important il joaca continutul ridicat de
acizi grasi nesaturati, linoleic (44-50%), linolenic (30-35%) si oleic (15-20%) si de vitamina C, cu ajutorul
carora contribuie la regenerarea celulelor din epiderma si la cresterea capacitatii lor de productie de
colagen si elastina, putand fi considerat a fi un ulei antirid ce contribuie la mentinerea elasticitatii pielii

Tratati-va de reumatism cu maces, una dintre cele mai vindecatoare plante medicinale

Reumatismul este o boala cronica, infectioasa sau alergica care se manifesta prin dureri la
nivelul articulatiilor sau tulburari ale aparatului cardiovascular. Ea este specifica
persoanelor de varsta a treia, dar nu numai. Din fericire, medicina naturista pune la
dispozitia dumneavoastra o gama larga de tratamente pe baza de plante medicinale. Unul
dintre cele mai cunoscute si eficiente este cura cu preparate din maces, o adevarata mina
de aur pentru sanatate.

Macesul, planta medicinala care va reda sanatatea

Fructele de maces au reprezentat dintotdeauna o adevarata comoara in medicina naturista.
Descoperite inca din Grecia si Roma antica ele au fost de un real folos in timpul celui de-al doilea razboi
mondial cand, din cauza penuriei de medicamente, au capatat o importanta deosebita. Siropul si ceaiul
de maces se bucura si in zilele noastre de o mare apreciere din partea specialistilor din medicina
naturista care considera ca fructele acestei plante medicinale au efecte mai mari in combaterea durerilor
provocate de reumatism decat calmantele din farmacii.
Macesul este un arbust de 2-3 metri inaltime care creste pe pajisti si chiar la margine de drum.
Primavara are niste flori alb-roz asemantoarea trandafirului. De aceea, popular, i se spune si trandafir
salbatic, trandafir de padure sau trandafir cainesc. Toamna face niste fructe mici de culoare rosie sau
portocaliu inchis, care, preparate corespunzator, au efecte vindecatoare asupra organismului. Pe langa
faptul ca este un medicament eficient in tratarea multor afectiuni, fructele de maces au si alte
intrebuintari. De exemplu, in Ardeal este folosit ca aliment. Unul dintre preparatele traditionale in acesta
zona este magiunul de macese. De asemenea, denumirea de rozariu, siragul de matanii al calugarilor
catolici, provine de la denumirea latina a macesului, rosa canina. Primele rozarii au fost facute din fructe
de maces insirate pe ata.
Macesul, un remediu in tratarea reumatismului
Reumatismul este o afectiune destul de dureroasa care se caracterizeaza prin inflamarea tesutului
conjunctiv ce afecteaza in special inima si articulatiile. Desi se spune ca reumatismul incepe sa se
manifeste la varste inaintate, medicina a cunoscut cazuri in care copii intre 7 si 15 ani au fost
diagnosticati cu aceasta boala. Tratarea reumatismului cere timp pentru ca, esential, este indepartarea

7
focarului de infectie cronica. Se spune ca formele de reumatism sunt cauzate de infectii streptococice,
de tulburari la nivelul sistemului imunitar si de predispozitii genetice.
Daca sunteti un adept al medicinei naturiste, incercati un tratament pe baza de meces. Pe langa efectele
vindecatoare asupra reumatismului, macesul este o planta medicinala bogata in vitamina C, vitamina
PP, B1, B2, A si K, zaharuri, pectine si tanin. Cu siguranta rezultate se vor vedea in timp, iar organismul
dumneavoastra isi va recapata sanatatea.
Inainte de a incepe un tratament naturist impotriva reumatismului, trebuie sa stiti ca acesta se face la
schimbarea anotimpurilor, la inceputul toamnei sau a iernii. Cura consta in administrarea timp de 1 luna
de zile, a jumatate litru de infuzie de maces combinata pe zi. Daca gradul de afectiune este mai ridicat
se recomanda o tinctura obtinuta dintr-un pahar si jumatate de radacini de maces amestecata cu o
jumatate litru de alcool. In primele 3 zile se ia cate o lingura de 3 ori pe zi, iar apoi cate un paharel.
Sfaturi Info-ghid:
Incercati o cura pe baza de maces atat pentru tratarea reumatismului, cat si pentru alte afectiuni. Veti
descoperi o planta medicinala cu puteri miraculoase.

Macesul

Măceşul este una dintre frumoasele podoabe ale dealurilor, fiind eficace pentru sănătatea omului,
în primul rând pentru vitaminizarea organismelor slăbite şi apoi pentru prevenirea şi combaterea
multor afecţiuni maladive (cardiovasculare, renale, genitale, digestive, nervoase şi pulmonare).

Legenda aminteşte despre grecii antici care susţineau că Afrodita, zeiţa frumuseţii, dragostei, căsătoriei
şi a fertilităţii, era îndrăgostită de frumosul Adonis. Acest cuplu nu a fost pe placul lui Marte, zeul
războiului, care o dorea pe Afrodita pentru el. Când Marte a vrut să-l omoare pe Adonis, atunci Afrodita a
fugit în ajutorul iubitului ei, dar s-a înţepat într-un măceş ghimpos. Picăturile din sângele ei au căzut pe
petalele alb-roze ale florilor de măceş şi astfel au apărut frumoşii trandafiri roşii şi parfumaţi.

Măceşul, cu denumirea ştiinţifică Rosa canina, aparţine de genul Rosa, cu circa 200 de specii, existente
în regiunile continentale şi subtropicale ale emisferei nordice.

Dintre acestea, în România cresc 51 specii spontane sau cultivate, cea mai răspândită fiind specia
spontană Rosa canina.

În ţara noastră, măceşul creşte frecvent în toate regiunile, începând de la litoralul Mării Negre până în
zona montană, la altitudinea de 1.200–1.700 metri. Sub formă de arbuşti căţărători sau târâtori, adesea
spinoşi, este întâlnit în răriturile de păduri foioase, liziere de păduri, coaste însorite şi semiumbrite,
păşuni, fâneţe, crânguri din apropierea lacurilor, pe văile şi luncile râurilor, marginea drumurilor şi a căilor
ferate.

Cel mai frecvent, măceşii se întâlnesc în judeţele Vrancea, Neamţ, Buzău, Brăila, Ilfov şi Teleorman.
Creşte pe orice tip de sol, exceptând turbăriile şi terenurile mlăştinoase.
8
În diferite zone ale ţării, măceşul este cunoscut sub mai multe denumiri populare ca: răsură, cacadâr,
mărăcine, rug, sipică, trandafir sălbatic, zgorghin.

Fructele se recoltează manual, în lunile august-octombrie, înainte de căderea brumei, deoarece fructele
brumate se înmoaie şi pierd o parte din vitamina C. Fructele necoapte şi ciupite şi mai ales cele cu pete
negre nu se culeg deoarece în ele au fost depuse ouăle muştei de măceş. O tufă poate produce circa
300-400 grame măceşe cu gust plăcut, dulce-acrişor, uşor astringent, lipsite de miros.

Pentru prelucrare în preparate medicinale sau alimentare se usucă la umbră, în straturi subţiri (max. 5
cm) sau artificial, întregi sau secţionate, la temperatura de 1000C. În multe cazuri se preferă scoaterea
seminţelor şi uscarea separată a acestora. Din 2 kg fructe proaspete se obţine 1 kg fructe uscate.

Florile şi frunzele se recoltează în lunile mai-iunie, în faza de înflorire deplină. Din 4-5 kg flori proaspete
se obţine 1 kg flori uscate, plăcut mirositoare.

Depozit de vitamina C

În conţinutul chimic al fructelor predomină vitamina C (acidul ascorbic şi acidul dehidroascorbic) în

cantitate de 0,5 – 2%, de 50 de ori mai mult decât în lămâi, de 80-100 de ori mai mult decât în cireşe,
vişine şi mandarine şi de 200 de ori mai mult decât în mere. De remarcat faptul că fructele măceşului de
munte au un conţinut mult mai mare de vitamina C (8-10 g%), depăşind de aprox. 10 ori conţinutul
fructelor de la şes.

În afară de vitamina C, măceşele conţin şi alte vitamine de mare valoare pentru organismul uman:
provitamina A (de 20 ori mai mult decât în mere), vitaminele B1, B2, K, P şi PP.

Valoarea energetică a fructelor este de 135 kcal la 100 g produs proaspăt.

Petalele florilor conţin ulei eteric, iar seminţele, cantităţi mari de tocoferol (vitamina E).

Măceşele vitaminizează organismul

Prin conţinutul ridicat în vitamine naturale, fructele dau rezultate uimitoare şi sunt recomandate în
avitaminoze, hipovitaminoze şi ca energizant general, mai ales la copii, vârstnici, persoane debile,
anemice, bolnave de tuberculoză sau aflate în convalescenţă. Eficienţa este mai mare în perioada rece
a anului, când organismul are nevoie de mai multe vitamine pentru îndeplinirea funcţiilor sale normale.
Se ştie că necesarul zilnic în vitamina C este de 100-125 mg, ceva mai mare în cazul unor maladii
infecţioase, stări febrile, eforturi fizice şi intelectuale făcute la temperaturi scăzute, precum şi la femeile
după naştere.

Pentru întărirea şi creşterea rezistenţei la factori nefavorabili, biotici sau abiotici, sunt eficiente preparate
sub formă de ceaiuri, siropuri, vinuri, marmelade, inclusiv măceşele întregi, uscate şi măcinate (cu sau
fără seminţe). Acestea se consumă în scopuri curative sau profilactice în timpul sezoanelor mai reci, mai
ales atunci când apar răceli, gripe sau afecţiuni respiratorii infecţioase.

Necesarul de vitamină C se poate realiza prin mestecarea, în cursul zilei, a 30-50 grame de pulpă de
măceşe, curăţată de seminţe şi perişori.

9
La prelucrarea produselor nu se folosesc obiecte din metal nesmălţuite deoarece metalele descompun
uşor vitamina C.

Produsele din fructe de măceş, indiferent de forma de prelucrare, asigură o bună funcţionare a rinichilor,
inimii, ficatului, splinei, creierului şi a glandelor cu secreţie internă.

Consumul acestor preparate este eficient numai pe o durată de maximum 6 luni după preparare, întrucât
îşi pierd o mare parte din vitamine.

Remediu în bolile renale

Pentru afecţiunile renale şi genitale există rezultate remarcabile în tratamentele contra următoarelor boli:

- inflamaţiile căilor urinare şi ale rinichilor, formarea calculilor la nivelul rinichilor şi a vezicii urinare,
insuficienţă renală, edeme renale şi enurezis (pierderea involuntară a urinei). Pentru aceste afecţiuni
sunt eficiente decocturi, infuzii şi vin de măceşe, în cure de lungă durată, care intervin în reglarea
cantităţii de urină eliminată zilnic;

- oprirea hemoragiilor uterine, leucoree, gonoree, cistite, nefrite, dismenoree pentru care se utilizează
infuzie sau tinctură de măceşe cu proprietăţi antiseptice.

Măceşul e bun şi pentru bolile de inimă

În bolile cardiovasculare, preparatele din fructe sunt bune vasodilatatoare, arteriale şi venoase şi
constituie remedii eficiente contra fragilităţii vaselor capilare (datorită conţinutului în flavonoide şi
vitamina P). Prin aceasta, măceşele facilitează circulaţia periferică normală a sângelui, picioarele şi
mâinile nu mai sunt reci şi cianurate şi previne apariţia de hemoragii la nivelul arterelor sau vaselor, cu
pericol de arterite şi tromboflebite, mai ales la persoanele în vârstă. În plus, intervine în insuficienţa
cardiacă, cu edeme la glezne. În bolile inimii, preparatele din măceşe au rol sedativ în caz de
hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală şi aterocleroză coronariană (pentru
aceste boli sunt eficiente infuzii şi decocturi).

Stimulează secreţiile gastrice

În afecţiunile aparatului digestiv, preparatele din măceşe au efecte în steatoza hepatică, hepatita cronică
virală (A, B, C), litiaza biliară, dischinezia biliară, colecistite, gastrite (prin stimularea secreţiilor), inflamaţii
intestinale, crampe şi senzaţie de vomă. Prin stimularea digestiei (datorită conţinutului în pectine) se
evită enterocolitele, inflamaţiile mucoaselor, hemoragiile la stomac, diareea, dizenteria şi intoxicaţiile
stomacale (se prepară infuzii concentrate, decocturi, macerate la rece, vinuri tonice şi pulberi).

Un efect remarcabil se constată în eliminarea viermilor intestinali (oxiuri, ascaroizi, giardia şi tenia). Se
utilizează fructele crude sau uscate şi pulverizate, amestecate cu miere de albine (2 părţi fructe şi 1
parte miere), care se consumă înainte de mese, pe stomacul gol, câte 2-3 linguriţe pe zi.

Ajută sistemul nervos şi respirator

Pentru sistemul nervos, măceşele intervin împotriva stresului, a somnolenţei, a insomniilor, asigurând
nopţi liniştite. Mai au efecte în migrene, astenii, amnezii, pierderea memoriei, confuzii mentale, nevroze

10
anxioase, anxietate, oboseală şi chiar în scleroza multiplă în plăci (leuconevraxită). Pentru aceste
afecţiuni se utilizează decoctul, pulberea şi tinctură cu acţiune sedativă.

În afecţiunile respiratorii, măceşele au efecte remarcabile în tratarea multor boli ca: gripa, răceala,
răguşeala, rinosinuzita, faringita, astmul bronşic, pneumonia, tuberculoza şi în creşterea rezistenţei la
infecţii pulmonare (sunt eficiente infuziile, decocturile şi tincturile). Pulberea de măceşe (1 linguriţă la
intervale de 1-2 ore) măreşte capacitatea de a suporta febra, asigurând totodată eliminarea unor toxine
şi inhibarea bacterilor din corp.

La tratamente externe se aplică comprese sau masaje locale cu decoct de măceşe pentru dureri
reumatice, îmbunătăţirea mobilităţii articulare, psoriazis, contuzii, înţepături de insecte, micoze bucale,
cuperoză (vinişoare subţiri pe obraji), dureri de urechi şi diferite dermatoze alergice. Efect bun are şi
consumul de pulberi din pulpa fructelor uscate, luând 4-6 linguriţe pe zi.

Lemnul tăiat mărunt şi fiert în apa de baie acţionează în combaterea bătăturilor şi a ciocurilor din talpă.

Utilizări terapeutice ale florilor, frunzelor şi seminţelor

Florile şi frunzele sunt folosite intern în boli de ficat, constipaţie, dizenterie, hemoptizie, litiază renală,
astenie şi cuperoză pentru care se prepară o infuzie din 2 linguriţe la 200 ml apă clocotită care se
infuzează acoperit timp de 10 minute şi se beau 3 ceaiuri pe zi, foarte plăcute la gust, mai ales dacă se
amestecă cu frunze de zmeur, fragi şi mur.

Este recomandat şi siropul preparat din 250 g frunze şi 1,5 litri apă clocotită; se lasă la macerat timp de
12 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr sau miere de albine. Siropul se fierbe din nou până la
consistenţa optimă şi va fi consumat pentru efectele sale tonice, întăritoare şi depurative la copii,
persoane anemice, în convalescenţă şi fără poftă de mâncare.

În tratamente externe, florile şi frunzele au efecte în răni, ulceraţii, arsuri, dureri de ochi, pentru care se
prepară o infuzie cicatrizantă folosită la spălarea rănilor, precum şi tinctură pentru comprese pe răni şi
ochi. În caz de răceală este indicat oţetul din flori pentru frecţii locale.

În unele zone, frunzele şi florile proaspete sunt aşezate între rufe şi haine pentru a da un miros plăcut.

Sâmburii sunt eficienţi în caz de palpitaţii, hemoragii, hemoroizi, menstre neregulate şi colite cronice; se
poate folosi decoctul din 1 linguriţă seminţe zdrobite la 200 ml apă, se fierbe 5-6 minute şi se beau câte
1-2 ceaiuri pe zi.

În instabilitate nervoasă, nelinişte, teamă permanentă şi agitaţii nocturne se recomandă tinctura din
seminţe, din care se iau câte 30 picături de 3 ori pe zi.

Preparate pentru alimentaţie

- Decoct din două linguri fructe zdrobite sau curăţate de seminţe şi perişori care se fierb timp de 10
minute în 500 ml apă la foc moale; se strecoară, se îndulceşte cu miere sau zahăr şi se bea călduţ sau
rece în cursul zilei. Fructele se introduc în apă numai după primul clocot, pentru menţinerea vitaminei C.
Ceaiul este foarte gustos şi reconfortant, are culoarea roşie, gust acrişor şi miros plăcut de vanilie, ceea
ce îl face indicat să fie folosit în locul ceaiului chinezesc (verde sau negru).

11
- Infuzia fără fierbere este indicată pentru a nu distruge vitaminele; se prepară din 10-15 fructe zdrobite
sau două linguriţe fructe uscate la 200 ml apă clocotită, care se infuzează acoperită timp de 10-15
minute, se pasează prin tifon, se adaugă miere de albine şi zeamă de lămâie după gust şi se consumă
câte 2-3 ceaiuri pe zi, mai ales dimineaţa împotriva răcelii, în anotimpul iernii şi la începutul primăverii.

- Băutura răcoritoare din măceşe se prepară din 100 g fructe zdrobite care se ţin 12 ore scufundate într-
un litru de apă rece; se strecoară prin pânză deasă, se adaugă 100 g zahăr şi se consumă câte 2-3 căni
pe zi, ca băutură vitaminizantă rece, eventual cu adaos de lămâie, miere de albine, frunze şi flori de tei,
pentru a mări efectele benefice.

- Consumul în stare proaspătă foloseşte măceşe bine spălate de la care s-au îndepărtat seminţele şi
perişorii, pentru a evita mâncărimile pielii sau ale mucoaselor. Conservarea fructelor se face sub formă
uscată sau ca pastă şi sirop obţinut din 2 părţi măceşe şi 3 părţi zahăr, care se încălzeşte pe baia de apă
câteva secunde şi se păstrează în borcane bine închise.

- Tinctura de măceşe se prepară din o parte măceşe şi 5 părţi alcool 600; se macerează 8 zile şi se
consumă câte 40-50 picături pe zi, având efecte sedative, contra nevrozei anxioase. Se mai prepară din
500 g pulpă de măceşe (fără sâmburi) amestecate cu 500 g zahăr sau miere şi lăsate la macerat 5-6 zile
până la obţinerea unui suc roşu; se adaugă 500 ml alcool 600, se mai macerează încă 2-3 zile după
care se strecoară în sticle închise la culoare, folosindu-se circa 30 picături înainte de culcare.

- Vinul de măceşe este o băutură excelentă, vitaminoasă, cu proprietăţi tonice şi antiinfecţioase. Se

prepară din 2 kg fructe coapte, bine spălate şi trecute prin măşina de tocat; pasta se pune într-o
damigeană de 20 litri cu 7 litri apă rece. Separat se dizolvă, la cald, 2 kg zahăr într-un litru de apă şi
zeama unei lămâi, se toarnă peste măceşe, se adaugă puţină drojdie de bere în damigeană şi se astupă
cu dop de fermentaţie. Aici se menţine timp de minim 6-8 săptămâni la temperatura de 18-200C, cu
agitare zilnică. După limpezire se strecoară prin tifon şi se toarnă în sticle bine închise, păstrate la loc
răcoros. Consumat câte un păhărel zilnic, dimineaţa pe stomacul gol, constituie un remediu deosebit de
eficace în normalizarea circulaţiei sângelui, în menţinerea tonicităţii vaselor capilare, în combaterea
litiazei şi infecţiilor urinare, iar extern este un minunat balsam pentru răni.

- Supa de măceşe se prepară din 40 g fructe coapte care se fierb în 250 ml apă cu puţină scorţişoară; se
trece prin sită şi se adaugă 15 g miere şi 10 g amidon umectat. Totul se fierbe până se îngroaşă, după
care se adaugă o linguriţă de stafide şi puţină coajă de lămâie pentru a se consumă cu plăcere,
împreună cu crutoane sau cu fulgi de cereale. După acest sistem de preparare, în Suedia se consumă o
supă foarte gustoasă.

- Siropul din pulpă de măceşe se prepară din 250 g fructe uscate peste care se adaugă 1,5 litri apă
clocotită; se lasă la macerat timp de 12 ore, se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr sau sirop de pere, se
fierbe până se obţine consistenţa specifică siropului. Se păstrează în sticle la frigider şi se consumă câte
3 linguri pe zi, cu efecte deosebite în boli infecto-contagioase, diaree, viroze, precum şi la aromatizarea
salatelor şi a îngheţatei. Dacă se adaugă şampanie devine un aperitiv foarte plăcut, uşor acidulat şi
vitaminizant, fiind indicat pentru bolnavi convalescenţi şi copii, mai ales în anotimpul rece.

- Lichiorul de măceşe se obţine din 500 g fructe coapte, bine mărunţite în mixer, peste care se toarnă
150 g zahăr şi 1 litru alcool 600; se lasă la macerat timp de 4-6 săptămâni, se filtrează prin filtru fin în
sticle care se închid bine şi se lasă pentru maturare timp de alte 4 luni. Se consumă cu rol stimulator şi
întăritor pentru vârstnici.
12
- Jeleul de măceşe se prepară din fructe tăiate în jumătate şi curăţate de seminţe şi perişori; se lasă să
se umfle peste noapte în suc de mere, se adaugă suc de cătină, zeama unei lămâi, zahăr (1½ faţă de
cantitatea de fructe) şi se dă în clocot. După ce se strecoară, se trece în borcane păstrate la rece din
care se consumă zilnic, fie pe pâine, fie amestecat în iaurt, având rol de a preveni răceala şi de a mări
puterea de apărare a organismului.

- Pelteaua din măceşe bine maturate, se fierbe timp de 30 minute, se centrifughează, se fierbe din nou
timp de alte 30 minute, după ce s-a adăugat o cantitate egală de zahăr şi sucul unei lămâi. Se
recomandă persoanelor astenice şi copiilor bolnavi de diaree.

- Pasta, marmelada şi dulceaţa din măceşe se obţin din fructe coapte, fără seminţe şi perişori (în
cantitate egală) şi coaja unei lămâi. După ce se amestecă cu grijă, se păstrează fără conservanţi chimici
şi sunt preferate la consum pentru gustul plăcut, dulce-acrişor şi vitaminizant.

Se apreciază că o linguriţă de pastă sau marmeladă de măceşe, consumată zilnic, acoperă necesarul de
vitamină C pentru un adult. În caz de boală, cantitatea se va mări de 4-5 ori, diluându-se cu apă sau
amestecându-se în piureuri. Câteva kilograme de pastă de măceşe, de cătină albă şi de coacăze negre
pot asigura toate cerinţele de vitamine din cursul iernii.

- Desertul vitaminizat se obţine din 20 g pastă de măceşe, care se freacă cu 75 g brânză dietetică şi cu
2-3 linguri de lapte sau smântână, după care se presară 15 g nuci măcinate sau germeni de grâu încolţit.

Alte utilizări

În apicultură, măceşul este o specie meliferă relativ bună, oferind albinelor culesuri de polen şi nectar
care asigură o producţie de miere de 10-20 kg/ha.

În medicina veterinară se dau frunze verzi la vaci, când apare pericolul de avort, sau planta întreagă
pentru sporirea producţiei de lapte. La câini cu viermi intestinali se dau 2-3 măceşe tocate, amestecate
cu hrana, iar la oi şi capre se dau în timpul fătărilor şi contra sterilităţii. La bovinele cu indigestie şi
balonări se dau ramuri proaspete de măceş.

În scopuri ornamentale, măceşul este utilizat în parcuri, grădini şi marginea drumurilor pentru
înfrumuseţarea peisajului şi pentru fixarea solului pe pante mari în scopuri antierozionale. Mai frecvent
este utilizat măceşul de munte (Rosa pendulina) cu flori mari, frumoase şi frunziş bogat, care se
plantează în grupuri decorative pe fundalul parcurilor sau sub formă de garduri vii, paralele cu curbele de
nivel.

13