Sunteți pe pagina 1din 4

Conflicte în colectivul de elevi

Conflictul poate fi definit ca stare ce se caracterizează prin manifestarea unor


tensiuni acumulate în timp sau determinate de factori de moment, între două persoane
sau două grupuri ce au fie aceleaşi interese, fie interese diferite, care nu au găsit
modalităţi de înlăturare a acestor tensiuni. Termenul de conflict implică adesea stări
de lucruri nedorite, dezacorduri, nepotriviri.
Etimologic, în limba latină, cuvântul conflict provine din conflictus cu sensul
de şoc, lovire, ciocnire.
Cele mai frecvente surse ale conflictului sunt:
 percepţii greşite ale unor situaţii datorate prejudecăţilor, diferenţelor de
intenţii şi de interese,
 competiţie exagerată, agresivitate,
 discrepanţe în cultura organizaţională (valori, norme, modele),
 criterii diferite de definire a performanţei, ambiguitatea definirii ariilor de
autoritate şi responsabilitate, diferenţe de mediu înconjurător.
Nu trebuie să ocolim conflictele cu orice preţ, pentru că ele ne conduc, de fapt, la
schimbare, ci doar să fim conştienţi de blocajele care pot să apară în grupul de elevi .
În clasă conflictele pot izbucni din următoarele cauze:
 exacerbarea spiritului competitiv;
 atmosfera de intoleranţă;
 slaba comunicare dintre elevi şi dintre aceştia şi profesor;
 exprimarea greşită a emoţiilor;
 absenţa capacităţii de rezolvare a diferendelor;
 manifestarea greşită a autorităţii profesorului.
În managementul educaţional există o tipologie a stărilor conflictuale determinată
de actorii implicaţi. Astfel, conflictele între elevi sunt determinate în cele mai multe
cazuri de atmosfera competitivă (elevii sunt obişnuiţi să lucreze individual pe bază de
competiţie, le lipseşte deprinderea de a lucra în echipă, încrederea în ceilalţi, dacă nu
obţin triumful asupra celorlalţi îşi pierd stima de sine, competiţia este cultivată chiar
şi când este neproductivă), atmosfera de intoleranţă (lipseşte sprijinul între colegi,
apar resentimente faţă de capacităţile şi realizările celorlalţi, neîncrederea, lipsa
prieteniei, singurătatea şi izolarea), comunicare slabă (elevii nu ştiu să asculte şi să
comunice, să-şi exprime nevoile şi dorinţele, nu înţeleg sau înţeleg greşit intenţiile,
sentimentele, nevoile şi acţiunile celorlalţi), exprimarea nepotrivită a emoţiilor (elevii
nu ştiu să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă
emoţiile), absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor (sunt utilizate modalităţi
violente mai degrabă decât cele creative), utilizarea greşită a puterii de către profesor
(profesorul utilizează reguli inflexibile, autoritate exacerbată, atmosferă de teamă şi
neînţelegere). Acest tip de conflicte poate fi aplanat prin cooperare elev-elev, elev-
clasă, elev-profesor, comunicare, toleranţă, expresie emoţională pozitivă, rezolvarea
creativă a conflictelor.
Pentru a evita conflictele profesor-elevi ar trebui să nu se manifeste autoritarism
(exercitarea autorităţii formale în mod nediferenţiat, permanent) din partea cadrelor
didactice, să existe comunicare eficientă completă, să se ia decizii în mod democratic,
să existe respect reciproc, să se urmărească deprinderea elevilor de a-şi exprima
emoţiile în mod constructiv, pozitiv, să se ţină seama de interesele, dorinţele,
trebuinţele elevilor în stabilirea regulilor, sancţiunilor etc. Principalele cauze ale
conflictelor profesori-părinţi sunt comunicarea defectuoasă datorită neînţelegerilor,
numărului mic de contacte, conflicte de valori, lupta pentru putere (prejudecăţi ale
părinţilor bazate pe experienţe anterioare, neînţelegerea rolului părinţilor sau
profesorilor în educaţia copiilor). Soluţionarea acestui tip de conflict se poate realiza
prin:
 informarea periodică a părinţilor în legătură cu realizarea obiectivelor
educaţionale, cu performanţele şcolare ale copilului,
 contacte mai dese în care li se solicită părinţilor sugestii şi opinii,
 comunicare completă, clară, pe înţelesul părinţilor a unor aspecte referitoare
la procesul educaţional.
Conflictul are mai multe şanse de soluţionare dacă: atenţia se concentrează pe
problemă şi nu pe persoanele implicate; emoţia şi teama sunt controlate; între părţi au
existat relaţii de prietenie înaintea izbucnirii diferendului, participanţii au cunoştinţe
şi deprinderi de rezolvare a conflictului sau cineva calificat îi ajută să-l depăşească.

Manifestările conflictuale dintre elevi reprezinta cae mai răspândită forma de


violenţă şcolară, dar acest tip de violenţă se poate manifesta în orice grup de copii şi
tineret. Cele mai frecvente forme ţin de domeniul violenţei verbale (certuri, conflicte,
injurii, ţipete)şi sunt considerate situaţii tolerabile şi obişnuite în orice scoală, în
contextul actual.în acelaşi domeniu au fost menţionate şi jignirile cu privire la
trăsăturile fizice sau psihice. S-ar mai putea adăuga agresivitatea fizică manifestată de
elevi atât în timpul activităţilor cât şi in pauze.
Violenţa elevilor faţă de profesor se manifestă astfel: absenteism şcolar,
indisciplina în clasă sau în recreaţii, ignorarea mesajelor transmise de cadrele
didacticerefuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudinile ironice sau sarcastice,
zgomote în timpul activităţăă didactice
Ca profesor puteţi accentua sau diminua factorii mai sus menţionaţi. De asemenea,
poţi contribui la apariţia şi escaladarea conflictelor prin aşteptări exagerat de înalte
faţă de elevi , conducând clasa prin reguli inflexibile, bazându-vă pe utilizarea
autorităţii, instaurând o atmosferă de teamă şi neînţelegere.
Violenţa părinţilor asupra cadrelor didactice se manifestă destul de frecvent
chiar dacă aceştia nu sunt premanent la şcoală. Astfel de manifestări sunt cele
verbale (ironii, discuţii aprinse, ţipete.),iar uneori chiar agresiuni fizice faţă de
profesori sau faţă de alţi elevi ce sunt în conflict cu fiica sau fiul lor şi chiar faţă de
propriul lor copil.
Problemele copiilor încep în familie şi pot fi rezolvate tot în familie. Când o
persoană răneşte sufletul, ea se manifestă prin comportamente, cum sunt: rezistenţa,
resentimentele, respingerea şi revolta. În efortul de transformare, de asimilare a
naturii potrivit aspiraţiilor şi trebuinţelor societăţii se ivesc numeroase conflicte şi
contradicţii. Conflictul dintre părinţi şi copii este greu de controlat. Când copiii deţin
controlul, ei scapă de sub cel al părinţilor. Dacă este înţeles, dacă se vorbeşte cu el,
dacă i se explică anumite lucruri, fără a fi mereu cosiderat „mic”, copilul învaţă să fie
cooperanţi acceptă îndrumarea părinţilor. Atât părinţii cât şi şcoala trebuie să
folosească metode adecvate, educative care să îndepărteze cât mai mult aceste
conflicte.

Dintre strategiile utilizate pentru a diminua conflictele, enumăr:


Cooperare. Elevii învaţă să lucreze împreună, să aibă încredere unii în alţii şi
să-şi împărtăşească preocupările.
Comunicare. Elevii învaţă să observe atent, să comunice cu acurateţe ceea ce
au de spus, să-i asculte atent pe ceilalţi.
Toleranţă. Elevii învaţă să respecte şi să valorizeze pozitiv diferenţele între
oameni, să înţeleagă propriile prejudecăţi şi modul în care acestea acţionează
Expresie emoţională pozitivă. Elevii învaţă să-şi exprime sentimentele, în
special supărarea sau nemulţumirea, în modalităţi neagresive şi nedistructive: ei
învaţă auto-controlul.
Rezolvarea conflictelor. Elevii învaţă abilitatea de a răspunde în mod creativ
într-o situaţie conflictuală.
Cunoaşterea cauzelor care pot provoca conflictul reprezintă una dintre precondiţiile
managementului eficient al acestuia. Principalele cauze ale conflictului la nivelul
clasei sunt:
Atmosfera competitivă. Elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual pe bază
de competiţie. Elevilor le lipseşte deprinderea de a munci în grup, încrederea în
colegi şi profesori. Ei nu doresc decât victoria asupra celorlalţi şi dacă nu o obţin îşi
pierd stima de sine.Competiţia apare în toate momentele, chiar în cele în care ea este
neproductivă.
Atmosfera de intoleranţă. În clasă se formează clici. Lipsa sprijinului între
colegi duce de multe ori la singurătate şi izolare. Apar resentimente faţă de
capacităţile şi realizările celorlalţi, neîncrederea şi lipsa prieteniei
Comunicare slabă. Aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele
mai multe conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor ,
sentimentelor, nevoilor şi acţiunilor celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod
pozitiv nevoile şi dorinţele sau le este frică să facă asta. Ei nu pot să-i asculte pe
ceilalţi. Nu există contextul sau climatul necesar pentru aceasta.
Exprimarea nepotrivită a emoţiilor. Orice conflict are o componentă
afectivă. Conflictele se vor accentua atunci când elevii au sentimente deplasate, nu
ştiu să-şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă
emoţiile, sunt lipsiţi de auto-control.
Absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor. Elevii şi profesorii nu ştiu
să răspundă în mod creativ conflictelor. Ei preţuiesc şi utilizează modalităţi violente
de soluţionare a acestora, urmând adesea modele furnizate de filmele de consum.
Între agresiune şi inacţiune există o gamă foarte largă de răspunsuri. A câştiga
sau a pierde, ca individ, nu sunt singurele ieşiri posibile dintr-un conflict. Cea mai
bună soluţie este cea în care ambele părţi câştigă. Pentru a se ajunge la soluţia câştig-
câştig, profesorul poate utiliza o serie de tehnici de rezolvare a conflictelor, cum ar
fi:
Potolirea unei bătăi;
Medierea;
Ignorarea;
Povestirea;
Răgazul
Formular de descriere a conflictului;
Jocul de rol;
Strategia celor 3R.
Se spune că “în lume sunt mai multe conflicte decât fire de nisip” şi poate că este
adevărat, tot atât de adevărat pe cât este şi faptul că însăşi societatea ne
influenţează sistemul de valori, principii şi credinţe, comportamentul şi punctele
de vedere asupra conflictelor. Proverbele-mesaj ca ”dinte pentru dinte, ochi pentru
ochi”, “cine scoate sabia , de sabie va pieri”, nu pot să nu ne marcheze. O privire
ofensivă, o replică depreciativă sunt capabile să determine un conflic.

Oricine poate şi trebuie să trateze situaţiile conflictuale astfel încât


comportamentul atacatorului să nu se accentueze şi respectul faţă de propria
persoană să nu fie lezat.

Intocmit,
Prof. Șuhani Maria Mădălina