FACULTATEA DE MEDICINA DENTARA

SUPORT DE CURS
PSIHOLOGIA MEDICALA

Psihologia medicalii este un domeniu de intersectie dintre medicinii - pe de o parte ~i psihologia generalii ~i
socialii - pe de altii parte. Ea abordeazii omul bolnav intr-o viziune tridimensionalii complexii ~i integrativli, somato-
psiho-socialii. Psihologia medicalii adoptii ideea cii atilt corpul, cftt ~i mintea sunt o structura indivizibilii.
Este ramura psihologiei care cerceteazii psihicul ~i comportamentul persoanei in conditii de suferintA ~i
modalitiitile de optimizare a acestora.
Domenii de cercetare
- psihologia omului siiniitos ~i a bolnavului fatA de agresiunea somaticii sau psihicii ~i efectele psihologice
ale suferintei in diversele faze de evolutie ale bolii;
- solutii tehnice de specialitate pentru prevenirea imbolniivirii ~i a consecintelor stiirii patogene;
- relatiile bolnavului cu personalul medico-sanitar, familia, ambianta;
- relatia medic-pacient in elaborarea diagnosticului, des~urarea tratamentului;
- asigurarea confortului fizic ~i psihic in conditiile de spital ~i de suferintA;
- factorii psihici ~i mecanismele producerii tulburiirilor;
- problematica de naturii psihologicii a profesiunii de medic: solicitiiri psihice, efectele activitiitii asupra
integritiifii fizice ~i psihice ale personalului medical, rolul ~i statutul, cauzele producerii de erori in practica medicalii
(malpraxis, abuz, eticii);
- factori care asigura eficienta medicamentelor ~i a interventiilor tehnice de specialitate, efectele secundare
sau placebo ale acestora;
- metodele ~i tehnicile psihologice de tratament ~i de recuperare.

PSIBICUL UMAN
Definire
Ansamblu de stiiri, insu~iri, fenomene ~i procese subiective ce depind cu necesitate de mecanismele
cerebrale ~i de interacfiunea cu lumea obiectivii, indeplinind funcµi de raportare la lume ~i la sine prin orientare,
reflectare, planificare mentalii ~i actiuni transformativ-creative (Paul Popescu-Neveanu, 1978).
Caracteristicile principalele
sistem deschis, constand in schimburi de energie, de substantA ~i informatie;
sistem dinamic, constand in continua transformare;
sistem hipercomplex, constand dintr-un ansamblu de elemente aflate in interactiune, fiecare dintre
elemente fiind la randul lor sisteme (perceptive, conceptuale etc.);
sistem adaptativ, autoreglabil, constand in capacitatea de autoorganizare (de elaborare, de readaptare la
noi forme de organizare, noi modele sau functii inteme).
Niveluri (forme) ale organizarii psihicului
a) nivelul incon~tient: formatiune psihicii ce cuprinde amintiri, dorinte, impulsuri, tendinte ascunse,
conflicte emoponale intime ale persoanei, inaccesibile con~tiintei;
b) nivelul subcon~tient; formatiune psihicii ce cuprinde informatii, amintiri, automatisme, deprinderi,
montaje perceptive ~i intelectuale ce pot intra selectiv ~i cu relativA u~urintA in continutul con~tiintei; formii
superioarA de organizare psihicii prin care se realizeazii integrarea tuturor fenomenelor vietii psihice ~i care
faciliteazA adaptarea individului la mediul natural ~i social
c) nivelul con~tient: formA superioarii de organizare psihicA prin care se realizeazA integrarea tuturor
fenomenelor vietii psihice ~i care faciliteazii adaptarea individului la mediul natural ~i social.
Indicatorul comportamental principal pentru evaluarea functionalitatii con~tientului ii
constituie: starea de veghe (vigilenta). Aceasta este evidentiata prin urmtoarele: prezenta de sine
(identitatea eului, orientarea in propria persoana, orientarea in timp, orientarea in spatiu,
pregnanta traiectoriei biografice; orientarea relationala interpersonala; orizontul informational
(volumul de cuno~tinte depre lumea fizica ~i societate); capacitatea rezolutiva (stabilirea cauzelor
 t

:venimentelor, rezolvarea de probleme, realizarea de conexiuni logice intre notiuni, judecaJi.

mfelegerea, previziunea etc.); orizontul motivational (dorinte, aspiraJii, idealuri);
autoguvernarea-autoorganizarea (comandl, control, reglare); pJanificarea acfiunii ~i stabiJirea
scopului etc.
Starea de veghe este caracterizat! prin aceea c4 funcJiiJe psihice se des~ari cu:
claritate (actele ideo-motorii sunt distincte ~i intr-o corect! orientare); luciditate (orientare in
realitate oportun4 ~i adecvat!); controlul ratiunii (care impune respectarea unor norme ~i valori,
in consens cu normele sociale).
Modificiri ale con~tiinfei
a) Modificari normale (fiziologice) ale con~tiinfei: somnul, visuJ, hipnoza;
b) Modijicdri anormale ale con~tiinfei: alterarea gandirii (variafii in concentrarea atentiei,
in reamintire, in judec4Ji; mixt4ri intre cauze ~i efecte); peturbarea percepJiei timpuJui; pierderea
controlului; schimbarea expresiilor emofionale; schimbarea irnaginii corpului; distorsiuni
perceptive; schimbarea infelesurilor sau semnificafiilor; afectarea comunic4rii;
hipersugestibilitate (pierderea contactului cu realitatea, acceptarea contradicfiiJor, diminuarea
facultafilor critice).
c) Starile de con~tiinf4 alterata:
- obtuzia - consta in ridicarea pragurilor senzoriale
- hebetudinea - reprezinta o desprindere de realitate
- torpoarea - este o stare caracterizata printr-o u~oara dezorientare
- obnubilarea - stare detenninata de coborarea tonusului functional
- stupoarea - stare ce constituie un grad accentuat de tulburare a con~tiinfei in care
activitatea psihomotorie a persoanei pare suspendata
- soporul - reprezinta o stare de somnolenfa patologica
- suspendarea completa a con~tiinfei (starea comatoasa) - se caracterizeaza printr-o
eliminarea funcfiilor relafionale (apsihism)
- coma reprezinta o stare patologica a neuropsihisrnului, afectand profund ~i persistent
starea de con~tiinfa (practic abolita, in mod brutal sau lent, progresiv), funcfiile de relafie, dar cu
relativa pastrare a funcfiilor vegetative (in raport cu gradul de profunzirne).

Componentele modale ale vietii psihice con~tiente

Procese St4ri insusiri, trasaturi Activitafi Conditii
facilitatoare-
reclatorii
Cognitive Afective - temperament - limbaj - atenfie
- senzafia - Optimism - aptitudini -JOC - deprindere
- percepfia - entuziasm - caracter - invatare - motivafie
- reprezentarea - tristefeurie - munca
- memoria - bucurie - creafia
- gandirea - incredere
- imaginafia -manie etc.
- Afectiv-volitive
- emofia
- sentimentul
- vointa
 Structura personalitatii

in acceptiunea clasica personalitatea este alcatuita din trei componente structurale:

tempe~amentul (latura dinamico-energetica a personalitatii); aptitudinile (sistemul instrumental-
operat1onal); caracterul (sistemul de atitudini ~i trasaturi volitive).
Temperamentul se observa in manifestar:i ale comportamentului persoanei: in mi~care
(promptitudinea, intensitatea ~i durata raspunsurilor la stimuli ~i solicitari, rapiditatea actiunilor
etc.), in vorbire, in gestica. Se refera la modul cum reactioneaza persoana din aceasta perspectiva
in diferite situatii: viteza de des~urare a proceselor psihice (rapiditatea perceptiilor, a reactiilor
motorii, a raspunsurilor verbale ). De asemenea, se refera la intensitatea ~i durata trairilor
emotionale; rezistenta la efort, la stres; echilibrul ~i dinamica proceselor afective; orientarea spre
lumea extema (extraversie) sau spre cea interioara (introversie). Temperamentul este in stransa
legatura cu instinctele ~i afectivitatea dar ~i cu activitatea sistemului neuro-endocrin.
Aptitudinile se refera potentialul instrumental-adaptativ care permite individului realizarea
intr-un anumit domeniu de activitate a unei performante superioare mediei populatiei. Valoarea
aptitudinilor trebuie pusa in legatura directa cu insu~irea operatiilor in cadrul realizarii unei
sarcini sau activitati, cu performanta ~i eficienta desf'~urarii unei activitati.
Caracterul, in sens larg, este modul de organizare a profilului psiho-social al personalitatii,
considerat din perspectiva unor norme ~i criterii valorice. El cuprinde conceptia generala despre
lume ~i viata a persoanei, convingerile ~i sentimentele social-morale, aspiratiile ~i idealurile. in
sens restrans, caracterul desemneaza un ansamblu inchegat de atitudini, care determina un mod
relativ stabil de orientare ~i raportare a omului la ceilalti, la societate, la sine insu~i. intre
structura intema a caracterului ~i comportament se implica atitudinea, respectiv pozitia intema
adoptata de persoana fata de situatia in care se afla, cu rolul de a stabili modul in care va actiona.
Atitudinea reprezinta o modalitate de raportare la obiecte sau fenomene, prin care persoana se
orienteaza selectiv ~i se autoregleza preferential. Atitudinea este o pozitie fata de ceva,
manifestata printr-un mod specific de reactie. Ea este o sinteza de trebuinte, interese, convingeri,
sentimente, judecati de valoare, mecanisme voluntare care nu sunt juxtapuse ci unificate,
alcatuind o structura. Atitudinea confera un anumit sens ~i o anumita coloratura
comportamentul ui.

ADAPTARE SI STRES

Fiinta vie dispune de o anumita plasticitate, datorita careia ii este posibil sa se mentina in
acord cu mediul ~i sa pastreze echilibrul sau interior. Procesul vital necesita o continua ajustare ~i
reajustare a organismului pentru restabilirea echilibrului mereu intrerupt. Aceasta se realizeaza
prin schimburi neintrerupte intre organism ~i mediu prin procesele de:
- acomodare - reactia sau comportamentul care pune organismul ~i activitatea psihica in
relatie cu diversele variabile ale mediului (actiunea mediului asupra persoanei);
- asimilare - capacitatea psihicului de a se modifica in raport cu schimbar:ile intervenite in
conditiile de viata, devenind capabil sa indeplineasca obiectivele sale (actiunea persoanei asupra
mediului).
Aceste doua moduri de actiune interactioneaza pentru a mentine starea de echilibru
relativ stabil care define~te adaptarea.
 Factorii adaptarii
folosirea activa a resurselor inteme ~i exteme,
rezolvarea problemelor sau conflictelor,
variabilitate privind scopurile.
Tipuri de adaptare
- biologica (implica un proces continuu orientat asupra modificarii propriului organism
sau a mediului);
- psihologica (modificare in raport cu schimbarile intervenite in conditiile sale de viata,
devenind capabil sa indeplineasca functiile ~i obiectivele sale - asimilare).
- sociala (proces complex de interactiuni permanente, dinamice intre individ ~i membrii
grupului, societatii care ii recunosc identitatea, capacitatile, rolul ~i statutul).
Aceste forme de adaptare sunt interdependente.

Definirea stresului

Cuvantul stres, provine din latinescul "stringere' care inseamna a cuprinde, a imbrati~ a
strange, a restrange, a lega, a ciupi, a indurera, a rani, a jigni ~i care a dat na~tere in limba
engleza cuvantului "stress".
Pe de o parte, stresul indica conditiile neprielnice, agresive (situatii stresante) carora
individul trebuie sa le faca fata, iar pe de alta parte, indica starea in care se gase~te organismul in
urma actiunii asupra lui a agentilor stresori (starea de oboseala, de uzura, de suferinta).
Definirea stresului este o problema complexa, in continua reactualizare ~i adaptare la
rezolvarea adecvata a situatiilor de natura practica.
Selye (1956) define~te stresul ca fiind raspunsul nespecific pe care ii da corpul la oricare
solicitare la care este supus. Conform autorului, in cazul unei actiuni de mai lunga durata a
agentului stresor, apare sindromul general de adaptare. Acesta consta in raspunsul organismului
fata de agresiune ~i cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice (se manifesta la oricare dintre
agentii declan~atori), capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului in
fata agresiunii care ii ameninta integritatea morfologica sau a constantelor sale umorale.
Tentativele contemporane de definire a stresului (indiferent de natura sa biologica,
psihica, sociala) au dus la diversificarea sensului termenului. Astfel, acesta este inteles ca:
stimul, raspuns, proces.
Stresul ca stimul se refera la solictarea provenind din surse, cum sunt: evenimente
catastrofale (cutremurele, tomadele); evenimentele majore ale vie!ii; circumstante cronice, cum
ar fi cele de via!a in condi!ii aglomerate sau zgomot.
Stresul ca reactie (raspuns) se refera modul in care persoana raspunde la stres. Reactia
implica atat componente emotionale, cognitive, fizice (transpiratie, batai mai frecvente ale
inimii), cat ~i motivationale (apatia, pierderea interesului).
Stresul ca proces: se refera la o serie de interactiuni ~i ajustari intre persoana ~i
mediu. Aceste interactiuni ~i ajustari sunt numite tranzactii. Stresul nu este vazut ca un stimul
sau un raspuns, ci mai degraba ca un proces. Persoana care sufera de stres este vazuta ca un agent
activ, care poate influenta: impactul unui stres prin strategii comportamentale, cognitive ~i
emotionale. Procesul poate lua forma de bucla: factorul de stres prezinta o amenintare, produce
stare de tensionare sau nervozitate care are ca efect simptome de stres mai intense daca persoana
nu reu~e~te sa faca fata in mod adecvat situatiei.
 in sens larg, stresul este rezultatul unei nepotriviri intre exigentele situatiei ~i capacitatea
perceputa a persoanei de a indeplini aceste cerinte.
Componentele stresului
- stresorii (sursele de stres);
- reactiile la stress;
- consecintele;
- particularitatile individuale care mediaza comportamentul in stres.
Stresul apare atunci cand oamenii se confrunta cu evenimente pe care le percep ca fiind
periculoase pentru bunastarea lor fizica sau psihologica.
Organismul poate sa nu reactioneze intotdeauna prin stres la acela~i agent stresor (de
exemplu, caldura pentru o persoana care s-a acomodat la temperatura ridicata), dupa cum, in
cazul stresului psihic, acela~i agent stresor (de exemplu, o observatie, un repro~) poate avea
semnificatii diverse pentru persoane diferite.

Sursele ~i factorii stresului

in general, factorii de stres sunt multiplii, insa ei pot fi grupati la nivelul urmatoarelor
surse: mediul (fizic, social, profesional, cultural); individul (biofiziologic, psihologic):
- solicitarile vietii cotidiene: pierderi reale de orice fel (bani, fiinte apropiate, bunuri
materiale), pierderi simbolice (sperante, proiecte), boala, schimbarile majore (somaj, pensionare,
desparfiri, divort), aglomeratia.
- confruntarea cu desfa~urarea unor fenomene, cum sunt: sanqiuni, amenzi, abuzuri,
discriminari, ve~ti proaste, impolitete, intarzieri;
- relatiile tensionate cu altii;
- singuratatea ~i absenta relatiilor;
- situatii de viata speciale: aniversari, casatorie, examene, interviuri etc.;
- ritmul de viata solicitant: activitati cu rise crescut (militar, medic, pompier etc.);
- mediu ostil: zgomot, caldura, frig, dezastre, calamitati, razboi etc.

Factori de stres - criterii de clasificare

- natura agenfilor stresori:
- stresori fizici - zgomotele, vibrafiile, radiatiile, efortul fizic prelungit, traumatismele,
hemoragiile exteme, arsurile, stimulii lumino~i, temperaturile extreme, umiditatea;
- stresori chimici - noxele chimice;
- stresori biologici - viru~ii, bacteriile, parazitii;
- stresori la nivelul individului: organismului - predispozitiile genetice, particularitatile
de dezvoltare, starea de sanatate fizica etc.; psihicului - predispozitii genetice, particularitati
morfunctionale, particularitati de dezvoltare ~i formare, starea de sanatate fizica ~i psihica.
- stresori de naturii socialii - nesiguranta politica, urbanizarea ~i supraaglomerarea,
emigrarea, conditiile economice dificile, dezorganizarea sociala, poluarea, violenta,
evenimentele de viata etc.
- stresori de naturii profesionalii: suprasolicitarea, subsolicitarea activitatii,
automatizarea ~i computerizarea, conflicte de rol, ambiguitatea rolului, evenimente de munca etc.
- numarul persoanelor afectate:
a) stresori cu semnificafie strict individualii (de ex., insatisfactia prelungita a unor
trebuinte fiziologice cum ar fi: setea intensa ~i lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn);
 b) stresori cu semnificafie colectivii, "de grup" familial sau profesional (de ex ·
· ·11 . . . .• nereu~1 1a
unm cop1 a examen, decesul parmplor, d1vorful, perspectiva ~omajului etc.);
. c) stresori cu sen:nificafie g~ner~lii care afecteaza orice individ (de ex., evenimentele
sub1te dezastruoase spec1fice unor s1tuat11 de calamitate naturala - inundatie, cutremure, razboi,
etc.).
· natura agenfilor stresori, sub forma conflictelor:
a) conflicte familiale:
b) conflicte profesionale;
c) ~onflicte socia~e rezultate din: probleme legate de locuinfa, criza de timp, poluarea
sonora, acc1dentele, ~omaJul, unele programe TV, terorismul;
. . d) ~on.fl~cte d~n sfera vie/ii intime: complexe de inferioritate, dificultafi de integrare socio-
fam1hal~ ~ns~tis~acf1a legata de unele trebuinte biologice, tristefe datorita subsolicitarilor sau
monotome1 dm v1ata personala.

Caracteristicile situafiei stresante:

- intensitatea evenimentului (marimea schimbarilor percepute in situafia personala);
- dimensiunea evenimentului;
- durata evenimentului;
- imprevizibilitatea evenimentului (efectul de noutate);
- acfiunea simultana sau secvenfiala a evenimentului;
- provocarea propriei limite.

Tipuri de stres
Clasificarea stresului poate fi facuta dupa mai multe criterii:
in funcfie de caracteristicile agenfilor stresori declan~atori: fizic- atunci cand acfiunea
agenfilor stresori este de natura fizica, exterioara organismului; psihic - acfiunea agenfilor
stresanfi se adreseaza sferei emofionale a psihicului; psihofiziologic - acfiunea agentilor stresanti
se adreseaza intregului organism; psihosocial - acfiunea agentilor stresanti se adreseaza
interacfiunilor umane; organizafional - actiunea agentilor stresanfi se adreseaza conflictelor de
rol, politica organizafiei, structura organizafiei; cultural - actiunea agenfilor stresori se adreseaza
conflictelor privind obiceiuri, tradifii etc.; de masa - actiunea agenfilor stresori se adreseaza
evenimentelor determinate de natura (cutremure, inundafii etc.) sau de om (razboaie, violuri etc.)
in funcfie de durata de acfiune a agentului stresant: acut - in care factorul stresant
acfioneaza minute sau ore; secven/ial - in care facorul stresant actioneaza periodic; cronic - in
care factorul stresant actioneaza zile, luni de zile.
in funcfie de numarul de persoane asupra caruia acfioneaza agenfii stresori:
individual - cand o singura persoana este supusa actiunii agentilor stresor; grupal - cand este
afectat un grup de persoane; populafional sau de masii - cand propoqii ridicate de oameni traiesc
situafii deosebite: razboi, catastrofe, dezastre etc.
in funcfie de nivelul de stimulare sau de intensitatea stimulului: stresul psihic de
substimulare - apare in conditiile vietii modeme in activitafi de "deprivare senzoriala" realizata
in unele situafii de izolare profesionala; stresul psihic de suprasolicitare - apare in activitafi
intelectuale sau fizice, complexe ce implica solicitare cognitiva, afectiva, volitionala,
moti vafionala;
in funcfie de continuitatea de acfiune a agenfilor stresori: stresul continuu; stresul
discontinuu.
 in funcfie de consecintele produse: distres; eustres.
Noti: Orice situatie de viatA care solicit! mecanismul adaptativ genereazA stres. in rapon
de consecinte existil douil forme de stres: stres negativ sau distres ~i stres pozitiv sau eustres.
Cercetilrile arata ca ambele tipuri de stres pot fi da.una.toare in anumite conditii: perceperea unei
experiente ca fiind placuta sau nepla.cuta. Evenimentul in sine este intotdeauna un stresor. fie ca
este vorba de caldura sau frig, de ve~ti bune sau rele; de pierdere sau c~tig.
Semne, simptome, manifestiri, indicatori ai stresului
Organismul reactioneaza la evenimentul considerat stresant in plan fizic, fiziologic,
psihologic, comportamental.
Semne tizice: neglijarea igienei personale; dilatarea pupilelor; hipersudoratie nemotivatA
de situatie; inflamarea amigdalelor; erup\ii cutanate; dispnee (respiratie) neconcordatA cu efortul
fizic depus; cre~tere sau pierdere in greutate rapida; reaparitia unor infectii anterioare, reactii
alergice; mancarime ~i iritare a pielii.
Semne ~i simptome tiziologice: dureri in diferite zone ale corpului; tensiune musculara,
contractii musculare; stari de vertij, ameteli; oboseala; tulburari ale somnului; tulburari
circulatorii (batai rapide ale inimii, palpitatii); stomac deranjat, tulburari ale tranzitului intestinal
(greata, diaree, constipatie; gura uscata; dispnee neconcordata cu efortul fizic depus; pierderea
apetitului sexual.
Semne ~i simptome psihice - emotionale: tensiune nervoasa, teama, tresarire puternica
la diver~i stimuli; sentiment de insecuritate, teama de a fi atacat; sentimente de vina;
suspicioziotitate; apatie, senzatie de cople~it; senzatie de "plutire" sau de "pierdere" a
controlului; sentiment de singuratate ~i izolare; fluctuatii brusce ale dispozitiei, suparare, tristete,
nefericire sau euforie, umor nejustificat; stima scazuta de sine; lipsa de entuziasm ~i motivatie;
pierderea increderii in ceilalti; scaderea satisfactiilor, schimbare a centrelor de interes, hobby-
urilor; sentimentul de gal interior - insecuritate, nesiguranta., inhibitii; "explozii" emotionale,
pana la fobii, toane; atitudini fluctuante; spirit cinic, frustrare; tendinta de a fi in permanenta
ingrijorati, ganduri negative; hipersensibilitate la critica.
Semne ~i simptome psihice cognitive: deficit de atentie - scaderea capacitatii de
concentrare; probleme ale memoriei (incapacitatea de a memora lucruri importante, dificultati de
reactualizare, lapsus); deficite ale gandirii (blocaje, flexibilitate scazuta, rigiditate, gre~eli
nejustificate, scaderea creativitatii, dificultati in luarea deciziilor, decizii pripite); starile
confuzionale generalizate.
Semne ~i simptome comportamentale: dezechilibre alimentare (tendinta de a manca
prea mult sau prea putin); tulburari ale somnului (tendinta de a dormi prea mult sau prea putin,
co~maruri); probleme de relationare interpersonala, izolare sociala; amanarea sau neglijarea
responsabilitatilor; lipsa capacitatii de decizie; abuz de alcool, tutun, cafea, medicamente; ticuri
nervoase (batutul din picior, rosul unghiilor); lentoare, actiuni nesigure, necoordonate; accese de
furie, acte de violenta absurd.
Semne ~i simptome comportamentale - cu impact organizational: interes scazut
pentru realizarea sarcinilor; performante scazute in activitate; realizarea incompleta a sarcinilor;
activitate dezorganizata; indiferenta fata de munca, absenteism; fluctuatie profesionala; scaderea
interesului pentru ajutorarea celorlalti; reducerea contactelor interpersonale; predispozitie spre
erori, accidente; pierderea controlului/autodisciplinei.
 Mecanismele de acpune ale stresului

Principalele teorii acceptate privind mecanismele de actiune ale stresului: stadiile

sindromului general de adaptare (Selye, 1956); secventele stresului (Lazarus, 1968; Lazarus ~i
Folkman, 1984), teoria evenimentelor de viata Holmes ~i Rahe (1967)
Stadiile sindromului general de adaptare (Selye, 1956)
Conform lui Selye sindromul general de adaptare se des~oara in mai multe etape:
stadiul reactiei de alarma (care cuprinde doua faze: de "~oc" ~i de "contr~oc"); stadiul de
rezistenta (de revenire sau de "contr~oc prelungit"); stadiul de epuizare.
Secven(ele stresului (Lazarus, 1968; Lazarus $i Folkman, 1984)
Teoria interactiunii dintre individ ~i mediu considera stresul drept un dezechilibru intens,
perceput subiectiv, dintre cerintele impuse organismului ~i capacitatea sa de raspuns. In
explicarea dinamicii interactiunii dintre stresori ~i individ teoria considera importanta
cuno~terea mijloacelor prin care individul face fata situatiei. Momentele (secventele)
caracteristice stresului sunt: amenintarea, evaluarea/reevaluarea ~i ajustarea (coping).
Teoria evenimentelor de viafa (Holmes $i Rahe, 1967)
Diverse schimbari de viata (respectiv moartea partenerului, mutarea, schimbarea locului
de munca, divoqul etc.) implica incarcatura, readaptare ~i consecinta (ideea de baza constand in
aprecierea situationala a stresului). Orice schimbare in viata care solicita numeroase ajustari
poate fi perceputa ca stresanta. Acumularea de evenimente de viata duce la cre~terea
susceptibilitatii individului la diverse boli. Incercand sa masoare impactul schimbarilor de viata,
autorii menjionaji au elaborat Social Readjustement Rating Scale. Schimbarile de viaja cuprinse
in chestionar pot fi clasificate pe mai multe domenii: familial, profesional, social, financiar,
sanatate.

PSIHOSOMATICA
Medicina psihosomatica se concentreaza asupra interacjiuni intre creier, minte, corp,
precum ~i comportament. De asemenea, cerceteaza modul in care factorii emojionali, rnintali,
sociali, spirituali ~i factori comportamentali pot afecta direct sanatatea. Ea are in vedere cre~terea
capacitatii individului de auto-cunoa~tere ~i auto-ingrijire ~i dezvoltarea tehnicilor adecvate
pentru realizarea acestora.
Sursele tulburarilor de somatizare
Stresul are un rol important in producerea tulburarilor de somatizare. Dintre cele mai
frecvente surse ale stresului mentionam: starea de boala fizica sau psihica; abuzul fizic,
emotional sau sexual; situatia financiara precara; pierderea locului de munca; probleme de
comunicare, de adaptare Ia ~coala, la munca, in familie, in societate; conflicte (divert, deces etc.);
dezastre naturale (cutremur, inundatii etc.); propria persoana (instabilitate emotionala,
neincrederea in sine) etc. Problemele profesionale ~i sociale, hiperimplicarea, pierderea,
persistenta unei situatii psihotraumatice, frustrarea, anxietatea ~i problemele comportamentale
acompaniaza tulburarile de somatizare.
Principalele caracteristici ale tulburirilor psihosomatice:
- prezenta de simptome somatice multiple, adesea produse in diferite organe, sau sisteme
organice, care nu sunt explicate complet de investigatiile medicale sau de efecte directe ale unei
substante ori de o tulburare mintala;
- simptomele determina o deteriorare semnificativa in domeniul social, profesional,
familial al persoanei;
 - modificarile aparute sunt ample ~i de durata·
- simptomele au o des~ urare cronica; '
- pentru persoana respectiva disconfortul sau durerea sunt reale:
- si~pto~ele nu sunt intentionate (sub control voluntar) sau si~ulate;
- ellologrn sau mecanismele de producere sunt diferite de la un tip de tulburarea la altul;
- simptomele sunt intalnite in mod relativ frecvent in populatie sau in unitatile medicale
generale;
- diagnosticul acestor tulburari este dificil de determinat (criteriile pentru determinarea ~i
diferentierea tulburarilor psihosomatice este dificil de aplicat in practica), iar medicii gasesc
aceste conditii dificil de descris in termeni satisfacatori.
Cercetarile au demonstrat ca pentru a declan~a starea de stres ~i a maladiilor respective,
factorii de actiune trebuie sa indeplineasca anumite conditii. Dintre caracteristicile "stresorilor"
sau "agentilor stresanf', asociate cu declan~area maladiilor au fost evidentiate: intensitatea;
dimensiunea; durata de actiune; imposibilitatea controlului actiunii lor; "efectul de noutate";
conditiile de mediu extreme etc.
in general, somatizarea este definita ca tendinta de a trai ~i de a exprima o suferinta
somatica ca raspuns la stres sau la un traumatism psihic. Se manifesta ca disconfort somatic,
inexplicabil printr-o tulburare sau leziune fizica ~i care nu este un efectul secundar al consumului
de substante (medicamente, alcool sau droguri).
Somatizarile intra, in general, in cadrul tulburarilor functionale care acopera un ansamblu
vast de disconforturi cu predominanta fizica, a caror organicitate nu poate fi stabilita ~i care
genereaza insatisfactie, dificultati existentiale sau stres pronuntat ~i prelungit.
Simptomele fizice in absenta unei legaturi organice identificabile sunt frecvente in
practica medicala, in mod special in ingrij irea primara.

Tulburarile psihosomatice

Multe dintre simptomele psihosomatice pot fi intalnite ~i la pacientii cu patologie

organica, insa acestea sunt izolate. Pacientii cu somatizare au diverse simptome, in multe sisteme
organice, care au un trecut lung. Cele mai frecvente tulburari de natura psihosomatica in raport
de diversele sisteme organice sunt: sistemul cardiovascular; sistemul respirator; sistemul
gastrointestinal; sistemul muscular-schelet; sistemul endocrin, dureri cronice: tulburari
imunologice: cancer- tipuri diverse; afectiuni dermatologice. Cel mai frecvent afectate de ?
tulburari psihosomatice sunt sistemele gastrointestinal ~i respirator.

IATROGENIILE

Impactul negativ al actului medical asupra bolnavului poarta eticheta de iatrogenie.

Iatrogenia reprezinta ansamblul consecintelor negative asupra bolnavului ca urmare a
efectelor nedorite, necunoscute sau neprevazute ale actului medical. Altfel spus - iatrogenia
desemneaza un atribut conferit unei atitudini, actiuni, sugestii sau oricarui act voluntar sau
involuntar al personalului medical - care poate induce reactiv, psihogen, suferinte bolnavului.
Riscul iatrogenic pentru pacienti cu boli acute este inalt, studiile raporteaza rate intre 4-
17%.
 Tipuri
Medicamentoasa - cuprinde totalitatea tulburarilor somatopsihice determinate de
administrarea medicamentelor - fiind vorba fie de reactii adverse, intolerantA, fie de
administrarea eronata (ca doza, durata, tip de medicament, asociere medicamentoasa), fie de
reactii individuate variate, imprevizibile. Pentru a detecta mai bine efectele nedorite ale
medicamentelor s-a dezvoltat o noua disciplina medicala - farmacovigilenta -
Psihica - este determinata in mare masura de adoptarea de strategii deficitare de
comunicare dintre medic ~i pacient. Cantitatea insuficienta de informatii duce la o cre~tere a
anxietatii, cu o scadere a pragului de sensibilitate cenestezica ~i o concentrare asupra senzatiilor
~i functiilor propriilor organe. 0 cantitate excesiva de date medicale, care dep~sc capacitatea
de prelucrare a individului, poate constitui o alta sursa de stres informational pentru bolnav, care,
de asemenea, intra intr-o stare de anxietate.
Atitudinea etilista, cu un limbaj elaborat, plin de termeni exclusiv medicali accentueaza
confuzia pacientului in legatura cu boala sa. La polul opus, abordarea excesiv de familiara,
uneori chiar sub demnitatea profesiei medicale este la fel de nociva. Sechelele grave datorate
unor interventii chirurgicale neadecvate conduc la perturbari de natura psihica (nemultumire,
ingrijorare, anxietate, nevroza) ~i la agravarea starii de sanatate, in general.
Iatrogenia de interven{ie $i explorare - se poate datora fie erorilor aparute in folosirea
tehnicilor de investigatie, fie tehnicizarii excesive a medicinei, ceea ce duce la dezumanizarea
actului medical.
Iatrogenia de spital - este determinata de conditiile neadecvate din punct de vedere fizic
sau moral (izolarea ~i in acela~i timp pierderea intimitatii, convietuirea cu alti bolnavi, limitarea
contactului cu familia, reguli impersonale de ordine interioara, tratamentul depersonalizat.
Iatrogenia poate fi declan~ata in orice etapa sau ipostaza a actului medical cu tot ceea ce
presupune acesta in ansamblu (institutia medicala ~i rigorile ei, cadrele medicale ~i activitatea
acestora, relatia medic - pacient, prescrierea ~i uzul medicamentelor, interventiile in scop
diagnostic sau terapeutic etc.).
Factorii producerii iatrogeniilor
Principalii factori ai producerii iatrogeniilor sunt: medicul, pacientul, natura bolii, mediul
de munca (conditii materiale, organizatorice).
Medicul. Erorile principale generatoare de boli iatrogene evidentiate de cercetare: tehnici
diagnostice neadaptate, controlate neadecvat; tratament medicamentos neadecvat; interventii
chirurgicale neadecvate, nereu~ite; conditii de spitalizare incompatibile, spitalizarea prelungita;
incompetenta medicului; atitudinea neadecvata; interventii psihoterapetice neadecvate sau
administrate necorespunzator etc. Principalele cauze determinate de comportamentul medicului:
solicitarea exagerata de analize de laborator; relatii neadecvate intre medic ~i pacient in perioada
stabilirii diagnosticului, tratamentului ~i in timpul terapiei; exprimarea academica, sofisticata in
transmiterea informatiilor; transmiterea de informatii incomplete (iatrogenie negativa);
transmiterea necontrolata a unor informatii care pot genera reactii de amploare ridicata la
pacientii predispu~i sa interpreteze ~i sa amplifice teama de boala; acestea sunt cu atat mai
intense cu cat persoanele prezinta tulburari functionale; folosirea unui instrumentar infectat;
folosirea unor medicamente care au reactii adverse, secundare; exagerarea administrarii de
medicamente ~i folosirea lor pentru simptome banale, exagerate etc. ·
Pacientul. Persoanele aflate in suferinta reactioneaza diferit in raport de atitudinea fata
de propria sanatate: intalnim atitudini de exagerare, de aparare, de compensare, de refugiu.
 Studiul personalitAlii bolnavilor cu suferinte iatrogene pune in evidenlfl unele trAsaturi
specifice care explica receptivitatea acestora catre iatrogenizare: egocentrism pronuntat (tendinta
de a analiza in mod permanent propriul corp ~i starea de sanatate); temperament senzitiv-
emotional, impresionabil, Jabil, u~or influentabil, cu dificultiili de adaptare: sugestibilitate:
nesiguranta de sine, instabilitate ~i insecuritate interioara; imaturitate emotionala; nivel
intelectual ~i cultural deficitar.
Managementul medical. Sunt evidentiate conditiile neadecvate de tratament, de
spitalizare (aglomeratia), monitorizarea ~i controlul neadecvat al pacientilor, spitalizarea
prelungita.
Mecanismul producerii erorilor
Cercetarea arata ca susceptibilitatea la eroare este putemic afectata de conditii adverse ale
muncii: sarcina dificila de munca, supravegherea inadecvata, probleme de comunicare,
schimbare rapida in organizatie. Deciziile ~i actiunile umane joaca un rol major in aproape toate
accidentele. Ele se manifesta prin doua cai principale: insuccese active ~i insuccese latente
(Reason, 1990, 1995).
lnsuccese active sunt actiuni nesigure sau omisiuni care pot avea consecinte imediate
adverse (piloti, controlori de trafic aerian, anestezi~ti, chirurgi, infirmiere etc.). Termenul
insuccese active include: actiune gre~ita sau insucces (ca folosirea gre~ita a siringii); insuccese
cognitive (ca scaderea memoriei ~i omisiuni prin ignoranta sau intelegerea situatiei); deviere de
la siguranta, practicile, procedurile sau standardelor operatorii.
Insuccesele latente i~i au originea in decizii gre~ite, adesea luate de oameni neimplicati
direct in activitate. in medicina, insuccesele Iatente sunt in primul rand responsibilitatea
managementului ~i medicilor seniori in perioada cand au adoptat decizii asupra organizatiei.
Insuccesele latente fumizeazi'i conditii in care se produc activitati nesigure. Aceste conditii de
munci'i includ: sarcini de munca incarcate; cunoa~tere sau experienta neadecvata; supraveghere
neadecvati'i; o conditie stresanti'i; schimbare rapida in organizatie: scopuri incompatible (pentru
exemplu, conflict intre posibilitatile financiare ~i nevoia medicali'i); sisteme comunicationale
neadecvate; mentinerea neadecvati'i a echipamentului ~i cli'idirilor.
Ace~tia sunt factori ce influenteaza performanta stafului ~i poate precipita erorile, iar
rezultatele afecteaza pacientul.

FENOMENUL ~I EFECTUL PLACEBO/NOCEBO

Termenul de placebo este echivalent al cuvantului ebraic "ethaalik", el reprezinta forma,

la viitor, a verbului latin "placeo" (a place) ~i poate fi tradus prin "voi placea" sau, mai liber, prin
"voi fi placut". Astfel preluat, cuvantul are sensul de agreabil, placut, in sens de promisiune, ~i
deci poate defini a~teptarea unui bolnav cand i se prescrie un medicament, la actiunea utila,
placuta a acestuia. in literatura medicala alaturi de termenul placebo intalnim expresiile efectul
placebo ~i fenomenul placebo.
Placebo este definit ca fiind orice substanta, tratament, interventie sau simulare
chirurgicala care produce modificari in conditia medicali'i a pacientului.
Fenomenul placebo reprezinta ansamblul modificarilor psihologice sau psihofiziologice
pe care le prezinta bolnavul ~i, intr-o oarecare masura, medicul, in legatura cu utilizarea clinica a
unei substante placebo.
 Efectul nocebo (de la verbul latin noceo, a diiuna. in opozitie cu placeo. a placea) se
manifesta atunci cand pacientul raporteaza efecte indezirabile ale unei substante lipsite de
activitate farmacologica.
Factorii producerii efectului placebo
a) Bolnavul ~i personalitatea sa. in raport de reactivitatea la placebo sunt diferentiati
pacientii in: reactivi sau sensibili-placebo (au caracteristici ale personalitatii cum sunt:
sugestibilitate, pasivi, emotivi, fara initiativa, cooperanti, conformi~ti, introverti); nereactivi,
rezisten/i-placebo (indivizi rigizi, curajo~i, incapatanati, critici, cu grad ridicat intelectual, bun
control emotional, necooperanti, extraverti).
Sexul: femeile raspund pozitiv mai intens ~i intr-o proportie de doua ori mai mare decat
barbatii;
Varsta : copiii ~i tinerii caracterizati indeosebi prin extraversie, labilitate afectiva raspund
slab la fenomenul placebo; la varsta a treia, efectul cunoa~te un camp favorabil de dezvoltare - se
datoreaza faptului ca pacientul, indiferent de afectiune, vade~te o preocupare deosebita fata de
starea sanatatii sale ~i respectii cu strictete recomandiirile medicului.
b) Boala. Afectiunile cu un grad inalt de subiectivitate raspund bine la substantele
placebo; cele cu determinare organica se dovedesc a fi rezistente. Placebo actioneaza mai bine ~i
mai frecvent la durere ~i tulburiiri ale senzatiei autonome, ca greata; psihonevroze, fobii ~i
depresie; tulburiiri ale factorilor sub control neuroumoral, ca presiunea sangelui, circuitul aerului
bronhial. Efectul placebo se intalne~te cu cea mai mare frecventa in domeniul algiilor, cefalee,
mialgii, durerile dentare, acestea fiind cele mai u~or reversibile. Placebo nu va lucra dacii boala
este hiperacuta (de exemplu, stopul cardiac) sau cand functiile vitale degenereaza (de exemplu,
in aciditatea metabolicii severii). De asemenea, efectul placebo, in mod obi~nuit, nu se obtine
pentru bolile persistente, ca sindroamele ereditare.
c) Medicul. in captarea interesului ~i increderii bolnavului, sunt importante urmiitoarele
calitati ale medicului: prestigiul (ca rezultantii a pregatirii profesionale, atestatii de titluri ce
impun respect - profesor, specialist, director de spital, ~ef de sectie etc., ~i a rezultatelor obtinute
~i vehiculate de pacientii vindecati, care le "popularizeaza"; optimismul terapeutic (inclusiv
increderea in medicamentul ce urmeazii a fi administrat); calita/ile rela/ionale ("caldura umana" ,
atitudinea prietenoasii etc.); comunicarea explicita cu privire la actiunea medicamentului prin
folosirea unui limbaj adecvat bolnavului; autoritatea medicului - acceptatii liber de catre bolnav.
d) Medicamentul: noutatea (cu cat sunt mai noi, sunt mai bine apreciate de bolnavi);
administrarea parenterala dezvoltii un efect mai amplu decat administrarea orala; produsele cu
administrare intravenoasii sunt mai eficace decat cele cu administrare intramusculara; forma sub
care se prezinta substanta placebo (sub formii de gelule este mai eficace decat eel sub forma de
solutie, iar aceasta are un efect mai mare decat eel sub formii de tablete; design mai placut, mai
sofisticat; culoarea (cele colorate au un efect mai mare); gustul (substanfele cu un anumit gust -
de exemplu, amar - sunt mai eficiente decat cele rara gust).
Alli factori cu efect placebo evidentiati: conditiile ~i mijloacele de interventie medicalii:
institutia, personalul, saloanele, imbracamintea, lenjeria etc. acestea reprezintii simboluri
terapeutice.
Factorii incriminati in producerea efectului placebo nu actioneaza in mod izolat, ci ei
interactioneaza reciproc.
Mcanisme de producere
in literatura de specialitate s-au evidentiat cateva modele ipotetice privind explicarea
actiunii fenomenului placebo: mediatori biochimici (endorfine, catecolamine; cortizol ~i
psihoneuroimunologie) - toate sunt capabile sa transfonne simptomelor corpului ~i toate sunt
cunoscute ca fiind conectate cu starea cognitiva ~i emotionala a individului; modelul
semnificafiei (o schimbare pozitiva in semnificatie se produce atunci cand unul din urmatoarele
trei situatii se intampla: pacientul simte ca este ascultat ~i a primit explicatie. coerenta.
satisfacatoare a suferintei lui; pacientul simte, traie~te grija ~i interesul celor din jurul Jui;
pacientul simte ca a crescut gradul de stapanire ~i control asupra simptomelor Jui); O$leptarii
(a~teptarile pot cre~te vointa sa lupte pentru sanatate ~i schimbarea judecatii privind simptomele
experentiate); condifioniirii (schimbarile corporale sunt produse atunci cand subiectul este expus
la un stimul ce a fost legat in trecut de procese active care au produs schimbare. Teoria explica
cum experientele trecute ale pacientului afecteaza semnificativ evenimentele prezente); tipurilor
de personalitate; parteneriatul susfinut (consta din unnatoarele caracteristici ale medicului:
interes pentru persoana privita ca un intreg; cunoa~terea istoriei pacientului; atentie, sensibilitate
~i empatie; apreciat ca fenn, de nadejde ~i demn de incredere de catre pacient; adaptarea
scopurilor medicale ale ingrijirii la nevoile ~i valorile pacientilor; incurajeaza pacientul sa
participe deplin la luarea deciziei privind sanatatea); modelul psihologic (credintele ~i sperantele
persoanei despre tratament, combinat cu sugestibilitatea ei, poate avea un efect biochimic
semnificativ. Efectul placebo poate fl o masura a comportamentului schimbat de credinta in
tratament).
Folosirea placebo
a) stabilirea diagnosticului ~i tratamentului
Placebo (medicamentele, simularile unor manevre medicale, operatii, psihoterapii) se
folose~te in situatii cum sunt:
- cazuri care beneficiaza de o relatie terapeutica foarte buna (medic optimist, apropiat,
autoritar, apreciat de bolnav, iar acesta, increzator in medic ~i medicament);
- simptomele bolii nu pot fi tratate cu medicamente active sau aplicarea acestora are
efecte echivalente, fara a fi acompaniate de efecte secundare;
- situatii in care se urmare~te sevrajul unui medicament la cares-a instalat o dependenta;
- situatii in care dozele medicamentelor active trebuie scazute datorita efectelor secundare
importante;
- situatii in care se urmare~te dovedirea bazei functionale a unor acuze;
- in situatii in care sunt acuzate dureri, fara o baza reala
b) cercetarea eficientei medicamentelor
Compararea efectului oricarui medicament nou, caruia dorim sa-i demonstram
eficacitatea. in acest scop se recurge la anumite strategii menite sa elimine orice indoiala asupra
neutralitatii atitudinii medicului sau a pacientului atunci cand este cercetata eficacitatea
terapeutica a unui medicament. Strategii de cercetare folosite :
- procedeul simplu-orb, in care pacientul nu ~tie ca i se administreaza o substanta
placebo;
- procedeul dublu-orb, in care nici unul din cei doi protagoni~ti ai actului terapeutic nu
cunosc natura medicamentului; medicul ~tie ca una dintre cele doua substante cu care se face
studiul ~i pe care le administreaza este placebo, dar nu ~tie insa care dintre ele;
- procedeul triplu-orb, in care substanta activa ~i cea placebo sunt inmanate de
experimentator unui intermediar care nu le cunoa~te ~i care la randul sau le preda medicului
pentru administrare.
Considerafii ~i implicafii etice
Folosirea placebo implica o unele probleme de etica clinica majore.
 Textele legislative in domeniu prevad informarea pacientului asupra utilizarii unui
placebo ~i obtinerea consimtamantului sau pentru acest tip de protocol.

COMUNICAREA IN RELA TIA MEDIC - PACIENT

Comunicare - detinire
Este procesul impart~irii cu o alta persoana sau persoane de cuno~tinte. interese.
atitudini, opinii, sentmente, idei.
Comunicare ~i informare
lnformatia este o premisa necesara unui act de comunicare, ea nu este insa suficienta;
absenta intelegerii informatiei ~i a cadrului relational elimina starea de comunicare;
Comunicarea este o relatie intre indivizi; ea implica transmiterea, intenfionata sau nu, de
informatii destinate sa lamureasca sau sa influenteze un individ sau un grup de indivizi receptori;
este un circuit care se autoedifica ~i se autoregleaza permanent.
Tipuri (forme) de comunicare - criterii
- canalul de transmitere: sonora, vizuala, tactila, olfactivii;
- pozi{ia ocupatli de interlocutori: ierarhica ~i reciprocii;
- finalitatea actului de comunicare: accidentalii; subiectivii; instrumentala;
- natura semne/or utilizate in codarea informafiei: verbala, paraverbala ~i nonverbala.
Comunicarea verbala
Informatia este codificata ~i transmisii prin cuvant ~i ceea ce este in relatie cu acesta:
aspectul fonic, lexical, morfo-sintactic. Are formii oralii ~i scrisii. Mesajul este transmis sub
formii de expunere, discurs, dialog. Comunicarea verbalii este facilitata de prezenta gestualitatii
~i mi~ciirii: privirea, orientarea corpului, pozitia ~i distanta dintre parteneri sunt importante
pentru sustinerea acesteia.
Comunicarea paraverbala
Informatia este codificatii ~i transmisii ~i prin intermediul altor resorturi: caracteristicile
vocii; particularitiiti de pronuntie; intensitatea rostirii; ritmul rostirii; debitul vorbirii; intonatia
rostirii, pauza in rostire etc. Are efectul de a o personaliza ~i de a implica afectiv atat emitentii,
cat ~i receptorii.
Comunicarea nonverbala
Informatia este codificatii ~i transmisii printr-o diversitate de semne legate de postura,
mi~carea, gesturile, mimica, infiiti~area partenerilor.
Impactul mesajului in raport de formele de comunicare: 7% verbal; 38% paraverbal; 55%
nonverbal.
Forme de comunicare ~i ponderea lor in cabinetul medical: 95% forma non-verbalii
(spatiu-cabinet - 25%; imagine -15%; corpul uman - 55%); 5% forma verbal.

Caracteristicile relafiei medic-pacient

- este o relatie interpersonala duala, avand ca protagoni~ti pacientul, care solicita ajutor
calificat ~i medicul care este in miisurii sa acorde acest ajutor; este impusa de situatia de
suferinta, ca o conditie a unui diagnostic ~i a prescrierii unui tratament;
- este o relatie socialii intre doi membri ai unor grupe sociale distincte prin competentele,
orientiirile, prestigiul lor: un grup ai ciiror mem~ri cer ingrijire ~i mentinerea siiniitiitii ~i altul, ai
ciiror membri ofera ingrij irea;
- este o relatie psihologicii: pune fata in fata pe de parte, persoane cu psihologii diferite,
iar pe de alta experienta medico-profesionala a medicului cu experienta suferintei bolnavului;
 - este o relatie culturala, care determina confruntarea de tipuri diferite de opinii, de valori,
de atitudini, de comportamente etc.
- se realizeaza intr-un mediu institutionalizat: cabinet medical, policlinica, spital;
- medicul ocupa locul principal;
- medicul co-participa simpatetic la suferinta pacientului;
- este o relatie de cuno~tere ~i comprehensiune.

A~teptiri, comportamente ale pacienfilor fafi de medic

- ca medicul sa fie un profesionist;
- unii pacienti cauta un sprijin, un refugiu, incurajare, a~teptandu-se ca medicul sa fie
"o mama protectoare";
- unii pacienti cauta in medic o persoana patemala, putemica, fata de care sa asculte;
- unii pacienti doresc sa nege nevoia lor de contact emotional;
- unii pacienti au teama de a nu fi dominati de catre doctor.

Factori care pot determina probleme in comunicare

Dificultati de exprimare; diferente de perceptie ~i de cuno~tere; relatiile birocratice, reci
stabilite intre interlocutori; concluziile grabite; stereotipiile, comunicare nediferentiata; lipsa de
interes; impunerea unor argumente logice, proprii; folosirea amenintarilor (recurgerea la ordine,
la moralizare, judecare a parerilor interlocutorului); perturbari ale interactiunii dintre indivizi -
conflictul de roluri, rigiditatea rolurilor; emotiile; tipul de personalitatea; contextul, conditiile de
comunicare.

Cauzele comunicarii defectuoase dintre medic ~i pacient

Atitudinea profesionala - distanta profesionala, control sever asupra consultatiei, ofera
pacientilor un minim de informatii; stilul de interviu - birocratic; incertitudinea diagnosticului;
evolutia bolii; neincrederea pacientului; perspectivele medicului ~i pacientului asupra bolii;
dificultatile de intelegere ~i memorare ale pacientului.

Comportamentul fafa de pacienfii dificili

Ascultare cu atentie; ocuparea de rezolvarea problemei pacientului; corectarea propriilor
gre~eli; folosirea tehnicii ,,discului stricat"; folosirea telefonului - se raspunde in mod prompt la
apel; pacientii insotiti de copii; pacientii varstnici; pacientii cu handicapuri; pacientul ,,bufon";
pacientul neanuntat; pacientul vorba-lunga; pacientul ,,~tie-tot"; pacientul nepoliticos.

Modele ale relafiei medic-pacient (caracteristici)

Modelul paternalist: medicul decide ce este in interesul bolnavului pe baza informatiilor
medicale pe care le detine ~i a rationamentului medical; neajunsul acestui model este reprezentat
de faptul ca medicul ~i pacientul pot avea sisteme de valori diferite; rezervat medicinii de
urgenta;
Moderul informativ: medicul ofera pacientului toate informatiile relevante privitoare la
afectiunea sa ~i la optiunile terapeutice, fara sa tina cont de istoricul, personalitatea sau sistemul
de valori al pacientului; poate produce anxietate, stres; lipsit de compasiune; presupune, in mod
eronat, ca pacientul este pe deplin autonom; potrivit situatiilor in care pacientul este consultat
pentru o afectiune minora, in ambulator;
 Modelul interpretativ: medicul sc erijeazA intr-un "sfatuitor·· al pacientului. ajutandu-1
in luarca unci dccizii care sa tina cont atat de infonnatiile ~i rationamentul medical. cat ~i de
sistcmul personal de valori al acestuia; presupune ca medicul sa inteleaga dorintele ~i nevoi le
pacientului, Iucru nu intotdeauna posibil; potrivit situatiilor in care pacientul este consultat
pentru afectiuni cu durata lunga de evolutie;
Modelul deliherativ: medicul se comporta ca un profesor sau prieten al pacientului ~i
incearca sa ii convinga sa aleaga calea "cea mai buna•·, tinand cont atat de infonnatiile ~i
rationamentul medical, cat ~i de sistemul personal de valori al bolnavului; utilizat in special in
institutiile cu profil de sanatate publica..

Tehnici inadecvate de comunicare in medicini:

- Sfatuirea - a spune pacientului ce sa faca;
- Acordul - mentionarea faptului ca suntem de accord cu pacientul;
- Desconsiderarea emotiilor exprimate-interpretarea eronata a gradului de discomfort al
pacientului;
- Provocarea - solicitarea de dovezi de la pacient;
- Apararea - incercarea de a proteja pe cineva sau ceva de atacuri verbale;
- Dezacordul - exprimarea de idei opuse celor ale pacientului;
- Dezaprobarea - sanctionarea comportamentelor sau ideilor pacientului;
- Aprobarea - sustinerea comportamentelor sau ideilor pacientulu;
- Raspunsuri ad literam - raspunsul la un comentariu figurativ ce este interpretat ad
literam;
- lnterpretarea - solicitarea ca elementele incon~tiente sa fie con~tientizate; formularea
catre client a intelesului experientelor acestuia;
- Schimbarea subiectului -introducerea unei teme fara legatura cu cele dezbatute anterior;
- Comentarii stereotipe - cli~ee fara sens sau comentarii banale;
- Sondarea - chestionarea cu insistenta a pacientului;
- Recomfortarea - indicarea ca nu exista motive de anxietate sau alte trairi de discomfort;
- Respingerea - refuzul de a lua in considerare ideile sau comportamentele pacientului sau
demonstrarea dispretului fata de acestea;
- Solicitarea unei explicatii - solicitarea ca pacientul sa ofere motive pentru ganduri,
emotii, comportamente, evenimente;
- Testarea - evaluarea nivelului de insight/intuitie al pacientului;
- Negarea - refuzul de a admite existenta unei probleme;
- Indicarea existenfei unei surse exteme - propriile ganduri, emofii ~i comportamente sunt
atribuite celoralfi sau influenfelor exteme.

Condifii ~i atitudini relafionate comunicarii eficiente

Prezentarea, empatia, respectul, suportul, organizarea, non - judecarea, alianfa.
Spafiul personal; contactul vizual; feedback-ul; ascultarea; vorbirea - fluienfa;
amabilitatea, politefea.
Duffy, Hamerman, Cohen (1980) identifica un numar de zece abilitafi comunicafionale in
relafia medic-pacient. In raport de frecvenfa lor de aparifie, acestea sunt: examinarea fizica
directa a piirfilor organismului relevante pentru suferinfa pacientului; explicarea naturii
medicafiei ~i tratamentului stabilit; evaluarea intr-o atmosfera calma, destinsa a complianfei
pacientului; asigurarea comunicarii pacientului prin ascultarea ~i incurajarea lui; elaborarea cu
propriile-i cuvinte ale pacientului a simptomelor evidentiate in urma anamnezei: incurajarea
pacientului privind solicitarea de informatii despre diagnosticul. tratamentul, prognosticul bolii:
explicarea naturii bolii; informarea privind situatia ~i problemele sociale ale pacientului:
descifrarea reactiei emotionale in starea de boata a pacientului; informarea privind ce ~i cat
pacientul a intetes despre propria boala.
Modelut L.E.A.R.N privind algoritmizarea relatiei cu pacientut: LISTEN - ASCULTA cu
bunavointa ~i empatie perceperea de catre pacient a problemei sale (medicate); EXPLAIN -
EXPLICA perceperea problemei (medicate) din punctul propriu de vedere; ACKNOWLEDGE -
IDENTIFICA ~i discuta diferentele ~i asemanarile de percepere a probtemei de catre pacient ~i
medic; RECOMMEND - RECOMANDA tratamentul; NEGOTIATE - NEGOCIAZA obtinerea
consimtamantutui fata de schema terapeutica.

Efectele relatiei ~i comunicarii adecvate dintre medic ~i pacient

Controlul durerii; reducerea sresului; reducerea anxietatii.