Educatia - prioritate si responsabilitate nationala

Educatia copiilor si a tinerilor trebuie sa fie in permanenta o prioritate nationala, intrucat fara educatie o
societate nu poate evolua nici social si nici spiritual sau moral.

Biserica Ortodoxa Romana are legitimitate istorica in domeniul educatiei, fiind prima institutie a
poporului roman care a contribuit considerabil la organizarea si dezvoltarea educatiei si a culturii
nationale. Primele scoli si tipografii din tara noastra au fost infiintate de Biserica, iar primele opere
cultural-artistice reprezentative au fost inspirate de credinta cultivata de Biserica.

Si astazi, valorile educationale oferite de Biserica prin educatia religioasa din scoli sunt foarte necesare,
mai ales in aceasta perioada de secularizare a societatii romanesti, intrucat ele reprezinta pentru tineri
un reper spiritual esential si un liant existential intre toate cunostintele dobandite prin studiul celorlalte
discipline. Actul educational presupune implicare si responsabilitate, corectitudine si fidelitate fata de
idealurile unei educatii integrale si permanente. Nu pot fi inlocuite valorile constante ale educatiei
religioase, cu modele efemere ale umanismului autosuficient si antireligios, pentru a sustine o pretinsa
emancipare bazata pe vidul spiritual al secularizarii, care provoaca in om un deficit de transcendenta si
de umanitate.
Educatia religioasa si morala il invata pe copil si pe tanar iubirea fata de Dumnezeu si de oameni,
credinta, speranta si solidaritatea, dreptatea si recunostinta fata de parinti si fata de binefacatori,
darnicia si harnicia, sfintenia vietii si valoarea eterna a fiintei umane.

De aceea, constiinta crestina si nationala ne indeamna sa privim cu multa responsabilitate si gravitate

situatia actuala a educatiei, care inregistreaza o degradare progresiva a rezultatelor actului educational
in randul tinerilor si plaseaza Romania intre tarile europene cu un procent semnificativ de abandon
scolar si delicventa juvenila.

In acest sens, este necesara o intensificare a conlucrarii tuturor factorilor implicati in educatie: statul,
societatea civila, parintii, elevii si dascalii, centrele eparhiale si parohiile, pentru a reduce efectele
negative ale crizei contemporane si pentru a promova principii educationale sanatoase, astfel incat
educatia sa devina o prioritate nationala constanta, o baza solida a evolutiei noastre spre un viitor mai
bun.
Biserica noastră este preocupată astăzi, în mod special, de îmbunătățirea calității învățământului
teologic la toate nivelurile, începând cu seminariile teologice și facultățile de teologie și până la ora de
religie din școli sau programele catehetice ale parohiilor.

Grija aceasta decurge din responsabilitatea imensă ce revine Bisericii în transmiterea credinței
religioase, a identității culturale și naționale, în educația noilor generații de copii și tineri, după îndemnul
Sfântului Apostol Pavel: „Deci, dar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie
prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (2 Tesaloniceni 2, 15). Exigenţa aceasta privește întreaga Biserică,
însă un rol aparte îl au dascălii de religie și cateheții din parohii.

Finalitatea actului educațional la nivelul orei de Religie și al catehezei parohiale vizează modelarea
copilului și a tânărului într-un om credincios, iubitor de Hristos şi de Biserică, capabil de dialog şi
cooperare în familie şi societate.

Astăzi populaţia creştină a României se confruntă cu o abordare a educației tot mai secularizată, care
vizează excluderea contribuției creștine din procesul educațional în schimbul unui sistem limitat doar la
cunoașterea lumii materiale, limitate şi trecătoare, fără a cunoaște lucrarea harului lui Dumnezeu în
creație și în viața oamenilor.

Sfinții Părinți ai Bisericii au fost permanent preocupați de creșterea spirituală și intelectuală a

credincioșilor și mai ales a tinerilor pe care îi păstoreau. Ei s-au dovedit a fi în timpul lor şi de-a lungul
veacurilor călăuze sau îndrumători spre viața duhovnicească și au oferit soluții pentru problemele
majore care frământau societatea timpului lor, accentuând rolul educaţiei în viaţa societății. În acest
sens, Sfântul Grigorie Teologul considera că: „toți oamenii cu mintea întreagă vor recunoaște că printre
toate bunurile pământești locul întâi îl ocupă educația (...)” (Cuvântarea 43 – Elogiul Sfântului Vasile cel
Mare).

Având ca model misiunea formativ-educațională a Sfinților Părinți ai Bisericii, educația creștină actuală
trebuie dimensionată și realizată în acord cu nevoile şi capacitățile sufletești specifice fiecărei vârste,
adică înzestrarea spirituală a copiilor și a tinerilor cu cele mai bune cunoștințe moral-religioase
fundamentale, pentru cultivarea bunătăţii şi frumuseţii sufletului.

Prin urmare, educația creştină a copiilor şi tinerilor nu trebuie limitată la transmiterea de informații
intelectuale, ci va urmări, în special, formarea moral-spirituală a copiilor și a tinerilor, modelarea
caracterului și a personalității lor în acord cu idealul Evangheliei iubirii lui Hristos și cu lumina vieţii
spirituale a Bisericii. Cu alte cuvinte, ținta finală a educației religios-morale trebuie să fie creșterea
duhovnicească a copiilor și a tinerilor în iubirea faţă de Dumnezeu şi de semeni, în special prin
implicarea lor atât în viaţa liturgică a Bisericii, cât și în activitățile culturale şi social-filantropice ale
comunității parohiale.

Acest demers presupune o cooperare mai intensă între profesorul de Religie și catehetul parohial, o
implicare a ambilor factori educaţionali în procesul de creştere spirituală a copiilor și tinerilor. În acest
sens, se impune şi o regândire a rolului şi vocației profesorului de Religie și a catehetului în actul
educațional. Întrucât învățământul din țara noastră se află într-o continuă stare de reformare și tranziție,
trebuie accentuată nu doar latura pur informativă a procesului educațional, ci şi dimensiunea formativă
a elevului. Se știe că sistemul actual pune accent pe latura cognitivă, neglijând adesea armonizarea
acesteia cu latura afectivă și comportamentală a persoanei. De aceea, cunoașterea intelectuală despre
Dumnezeu trebuie însoțită de cunoașterea lui Dumnezeu prin trăirea credinței ca participare activă la
dumnezeiasca Liturghie și la celelalte slujbe ale Bisericii. Privarea copiilor și a tinerilor de experiența
comunional-liturgică a Bisericii pe termen lung poate conduce la indiferența și înstrăinarea lor de
experiența vie a Bisericii și de latura formativ-duhovnicească, cu grave consecințe pentru viața lor
spirituală. Ori tocmai formarea spirituală dă sens vieţii lor în familie şi în societate, dar şi orientării lor
spre iubirea eternă a lui Dumnezeu, a Preasfintei Treimi.

Biserica Ortodoxa Romana este preocupata in permanenta de educatia moral-sprituala a copiilor si a

tinerilor, contribuind din plin la modelarea si formarea persoanei umane, prin implicarea responsabila in
viata societatii. Educatia crestin-ortodoxa trebuie dimensionata si realizata in acord cu nevoile sufletesti
specifice fiecarei varste, avand, ca atare, o functie informativa, adica de punere la dispozitia copiilor si a
tinerilor a unui set de cunostinte moral-crestine, dublata de un pronuntat caracter formativ, de
interiorizare si de transpunere in viata a preceptelor religioase, deoarece: "noi n-am primit duhul lumii,
ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de Dumnezeu. Pe care le si graim, dar
nu in cuvinte invatate din intelepciune omeneasca, ci in cuvinte invatate de la Duhul Sfant, lamurind
lucruri duhovnicesti oamenilor duhovnicesti” (I Corinteni 2, 12-13). Prin urmare, educatia crestin-
ortodoxa nu se va limita doar la transmiterea unor informatii, ci va accentua, in special, formarea morala
si spirituala a copiilor si tinerilor si punere in acord a vietii lor cu idealul Evangheliei lui Hristos, de iubire
si intrajutorare a aproapelui, de respect fata de parinti si profesori, de fidelitate fata de valorile si
traditiile neamului romanesc: "Caci nimeni nu poate pune alta temelie decat cea pusa, care este Iisus
Hristos” (I Corinteni 3, 11). In sensul acesta, Patriarhia Romana a implementat in ultimii anii, in
complementaritate cu sistemul educational religios desfasurat in scoala si in colaborare cu Ministerul
Educatiei Nationale si cu Fundatia World Vision Romania, o serie de proiecte si programe educationale:
"Hristos impartasit copiilor”, "Alege scoala!”, "Copilul invata iubirea milostiva a lui Hristos” si, mai nou,
proiectul "Calea mantuirii” (The Way).

Despre Ortodoxie“, a fost pregătită şi prezentată de preotul Vasile Burlacu, de preotul Marius Babiuc şi
de preotul Marian Stărică. „Educaţia religioasă constituie o latură aparte a educaţiei care presupune o
mare responsabilitate deoarece se lucrează cu sufletele tinerilor. Ea trebuie începută încă din familie.
Părinţii trebuie să supravegheze şi să corecteze deprinderile religioase. Educaţia religioasă se continuă
apoi, potrivit nivelului de înţelegere al tinerilor în grădiniţă, în şcoală, pentru a se forma în sufletele
acestora impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată
persoană deschisă comunicării cu Dumnezeu şi semenii. Educaţia religioasă contribuie în mare măsură la
educaţia moral-civică a tânărului. Acordăm o atenţie deosebită dezvoltării morale, ştiind faptul că de
calitatea deprinderilor formate în copilărie depinde calitatea viitorului adult“, a rezumat preotul
misionar protopopesc Petru Fercal, moderatorul întâlnirii. Dintotdeauna, Biserica Ortodoxă a avut grijă
„ca în tinda ei“ să funcţioneze o şcoală în care tinerii şi creştinii să se bucure de frumuseţea învăţăturii.
Mulţi ierarhi români, printre care şi Andrei Şaguna, s-au implicat în înfiinţarea, dezvoltarea şi menţinerea
învăţământului, pentru emanciparea poporului român prin cultură, mai ales prin şcolile primare
confesionale (numite atunci poporale), care erau sub conducerea directă a Bisericii.

Educatia moral-religioasa a tineretului se intemeiza, din punct de vedere ortodox, pe spiritualitatea

rasariteana cu caracterul ei dinamic dat in Hristos si Duhul Sfint si care se adreseaza omului intreg, trup
si suflet, dupa cum se adreseaza tuturor credinciosilor indiferent de virsta lor sau de statul lor bisericesc
sau laic. Dar pentru ca aceasta spiritualitate, care constituie dinamica educatiei religioase si morale a
tineretului si a tuturor crestinilor, sa dea rezultatele scontate, trebuie sa ia in consideratie mentalitatea
si problemele care confrunta tinarul sau omul contemporan. Spiritualitatea ramine aceeasi peste secole,
dar de fiecare data este chemata sa raspunda la problemele ce confrunta credinciosul intr-o epoca data.
De aceea, inainte de a vorbi despre spiritualitate si educatie trebuie sa vedem care este trasatura
caracteristica a mentalitatii tineretului contemporan.

Intr-o discutie pe care am avut-o cu un renumit medic din capitala, acesta spunea despre copiii sai ca
sint avizi de noutati si informatii variate, dar nu se simt atrasi prea mult de viata religioasa si nici nu prea
merg la biserica, fiindca nu dispun de capacitatea spirituala de a se concentra si reculege. Pe cit de mult
se intereseaza de cunostinte, pe atit de putin se intereseaza de viata spirituala personala. Constatarea
acestui medic este de o importanta majora pentru problema care ne intereseaza, fiindca in fond aceasta
dovedeste ca tineretul contemporan este asaltat din toate partile de o avalansa de informatii cu caracter
teoretic si abstract care il impiedica sa se concentreze asupra vietii sale interioare sau exterioare.

Un bun cunoscator al problemelor de educatie, spune ca:"tineretul instruit de astazi dovedeste o

extraordinara lipsa de maturitate ce-l impiedica sa aplice gindirea sa la probleme vitale de ordin
personal. Ideea pe care si-a facut-o despre viata a scos-o din cartile care i-au cazut in mina, iar ceea ce a
vazut si a experimentat direct ramine fara rezultat in adincul sufletului sau. Din aceasta sciziune dintre
viata si gindire rezulta o viata fara gindire si o gindire fara viata, adica o gindire abstracta".

In fata culturii contemporane care il obliga pe om sa traiasca intr-un univers de concepte si notiuni
abstracte, Ortodoxia calauzeste credinciosul spre universul experientii si intimplarii reale si concrete cu
Dumnezeu, cu Hristos, prin Duhul Sfint.

Omul primeste din toate partile idei si notiuni gata facute si nu mai este capabil sa-si edifice propria
conceptie de viata pe elementele primitive ale propriei lui experiente; astfel a pierdut puterea de
observatie si gindire personala. In loc de a ne mai sprijini pe realitatile interioare si exterioare, ne
complacem in conceptii abstracte, in ideologii, ce vorbesc despre idealul sublim al vietii, despre
personalitate sau despre libertate, fara ca astfel de lucrari sa mai reprezinte ceva concret pentru omul
modern.
La propunerea noastră, în şedinţa de lucru din 28-29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin
ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în
Patriarhia Română. I. De ce este importantă educaţia religioasă a tineretului? Religia este lumină pentru
înțelegerea universului şi a vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalității,
dreptății, păcii, solidarităţii, înțelegerii și comuniunii între oameni. Credința în Dumnezeu este cea mai
mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru
că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, şi le formează
personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni,
recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor. Valorile oferite
de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite
prin studiul celorlalte discipline școlare. Predarea Religiei în Şcoală are valenţe educaţionale profunde,
prin rolul ei formativ în viaţa copiilor și a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în
domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de
identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie și conviețuire umană.
Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie
asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este
indiferență spirituală, ci capacitate a omului de a alege valori spirituale, care îmbogățesc viaţa persoanei
şi a comunității umane [1]. Promovarea educației religioase, care include deopotrivă evidențierea unor
repere spirituale ca lumină pentru viață și a unei elementare culturi religioase, constituie şi un act de
mărturisire a identității profunde a sufletului familiei românești și a tradiției învățământului românesc,
care a început în școlile înființate de Biserică în apropierea lăcașurilor de cult. Părinții copiilor
înțeleg necesitatea intensificării cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, astfel încât educația
religioasă primită acasă să fie consolidată în mod complementar prin educația copiilor şi a tinerilor în
Şcoală şi în viaţa Bisericii. În această perspectivă, poate fi valorificat şi materializat cadrul oferit
de parteneriatul dintre parohie şi școală, pentru ajutorarea elevilor din familiile sărace şi pentru
desfăşurarea de activităţi educaționale artistice, social-culturale şi social-filantropice, mai ales în timpul
vacanțelor şi al unor evenimente solemne cu semnificație națională sau patriotică. În completarea orei
de Religie, Patriarhia Română, prin proiectele „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, doreşte să
cultive legătura copiilor cu o comunitate vie, rugătoare, mărturisitoare şi solidară cu oamenii aflați în
dificultate. Prin aceste proiecte ea se străduieşte să cultive în copii şi tineri duhul prieteniei și al
comuniunii, să prevină abandonul şcolar în familiile sărace şi în cele în care părinţii sunt plecaţi la muncă
în străinătate. Prin birourile de cateheză parohială, prin taberele de copii pe care le organizează în cadrul
acestor proiecte, Biserica doreşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească, lipsa atmosferei de
familie, descoperă copii talentaţi şi-i încurajează să-şi cultive talantul în folosul Bisericii și al societății.
Pentru Biserică şi societate, familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor. Familia
creştină, compusă din bărbat, femeie şi copii, reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea
iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în
familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ,
care are efecte dramatice pentru copii, la abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele. De aceea, în
educaţia copiilor şi a tinerilor, este mare nevoie de cooperare între Familie, Şcoală şi Biserică.

- See more at: http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/1128/2016-anul-omagial-al-educa%C5%A3iei-

religioase-a-tineretului-cre%C5%9Ftin-ortodox-%C5%9Fi-anul-comemorativ-al-sf%C3%A2ntului-ierarh-
martir-antim-ivireanul-%C5%9Fi-al-tipografilor-biserice%C5%9Fti#sthash.44WJXzar.dpuf

Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România – 28.02.2015

1. Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele referitoare la
aceasta nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate ţările
europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

2. Copiii și tinerii au dreptul constituțional de a participa la orele de Religie, drept redobândit prin jertfa
tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 că „există Dumnezeu”, prin aceasta revenindu-se la
tradiţia sănătoasă a poporului român, eminamente religios.

3. Religia este lumină pentru înțelegerea universului şi a vieții, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova
valorile familiei, ospitalităţii, dreptăţii, păcii, solidarităţii, înţelegerii și comuniunii între oameni.

4. Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și
Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne
și valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de
Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi
de viitor.

5. Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esențial şi liant existențial între toate
cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline școlare.
6. Predarea Religiei în Şcoală are valențe educaționale profunde, prin rolul ei formativ în viața copiilor și
a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la
reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune
modele viabile de bunătate,sfințenie și conviețuire umană.

7. Educaţia religioasă contribuie la depășirea ignoranței religioase, care poate favoriza atitudini
ideologice de intoleranţă.

8. Ora de Religie contribuie la formarea şi cultivarea unei conştiințe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a
persoanei umane şi la promovarea demnității acesteia în familie şi în societate.

9. Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie
asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferență
spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a
comunităţii umane.

10. Cultele doresc o cooperare mai strânsă cu Statul în promovarea unei educații integrale, care uneşte
viaţa spirituală profundă cu informarea ştiinţifică bogată, deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens
existenţial al societăţii tehniciste de astăzi are consecinţe negative pentru orientarea tinerilor în
societate.

Cooperare benefică între Familie, Şcoală şi Biserică în domeniul educaţiei

Educaţia este forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare şi formare a caracterului şi personalităţii
copiilor şi tinerilor. Din acest motiv, educaţia ar trebui să fie prioritatea fundamentală a oricărei societăţi
care doreşte progresul spiritual şi bunăstarea materială a poporului.

Din nefericire, educaţia este şi ea afectată de criza spirituală şi morală din societatea românească. Lipsa
de valori perene, de repere credibile şi de motivaţii solide din societatea şi şcoala românească a atins
cote alarmante. Se pare că acumularea de valori intelectuale este tot mai mult înlocuită cu acumularea
de bunuri materiale, încât astăzi nu mai valorează mult o cultură aleasă, ci doar o avere frumoasă. Iar
dictonul „Cine are carte are parte“ nu mai este valabil, deoarece oamenii bine pregătiţi sunt prea puţin
plătiţi. Prin urmare, acum „Cine are carte pleacă departe“, adică în străinătate.

Pe de altă parte, abandonul şcolar, destrămarea familiilor, sărăcia, şomajul, plecarea părinţilor la muncă
în străinătate, delincvenţa şi violenţa juvenilă, nesiguranţa zilei, incertitudinea viitorului se constituie în
tot atâtea cauze ale crizei educaţiei în şcoală şi în familie.
Pentru a opri această degradare spirituală şi socială sunt imperativ necesare măsuri legislative şi sociale,
dar şi o înnoire spirituală a mentalităţii şi o cultură a valorilor morale, după cum ne învaţă Sfântul
Apostol Pavel când zice: „Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să
deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit“ (Romani 12, 2).

În dezvoltarea unei educaţii autentice pentru viaţă este esenţială cultivarea unei legături statornice şi a
unei cooperări rodnice între Biserică, Familie şi Şcoală, precum şi valorificarea contribuţiilor specifice
acestora. În contextul actual, marcat de tendinţe ideologice individualiste şi secularizante care erodează
valorile consacrate ale familiei tradiţionale, este cu atât mai necesară această conlucrare benefică între
instituţii fundamentale. Mai precis, în societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de
o mentalitate care orientează copiii, adolescenţii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material,
este esenţială cultivarea unei educaţii credibile axată pe luminile călăuzitoare ale vieţii, atât la nivel
personal, cât şi la nivel comunitar. Aceste lumini sunt:credinţa în Dumnezeu şi valoarea unică şi eternă
a persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu - Izvorul vieţii veşnice, iubirea generoasă a omului
ca bază a comuniunii umane în familie şi în societate, cultivarea creativităţii pentru îmbogăţirea
tezaurului peren al umanităţii şicultivarea responsabilităţii pentru natură ca dar al lui Dumnezeu oferit
generaţiilor umane prezente şi viitoare.

Noi considerăm că prin educaţia religioasă este evidenţiată complementaritatea dintre spiritualitate şi
ştiinţă, dintre credinţă şi cultură, reliefându-se şi dimensiunea formativă a acesteia, nu doar
informativă. Educaţia religioasă oferă un orizont spiritual cuprinzător sau integrator, un liant care
relaţionează şi integrează cunoştinţele de la celelalte discipline, spre a forma împreună un reper spiritual
luminos şi edificator pentru viaţă, trăită în comuniune de iubire şi coresponsabilitate pentru binele
comun.

Omul secularizat a pierdut practica rugăciunii ca izvor de bucurie şi de iubire statornică în familie, în
prietenie şi în societate. El se hrăneşte adesea cu iluzia că sufletul omului poate fi umplut cu lucruri
materiale limitate şi cu senzaţii efemere, sufocând astfel dorinţa acestuia de viaţă şi iubire eternă.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă pe părinţi zicând: „Învaţă-ţi copilul să nu pună preţ nici pe
bani, nici pe slava omenească, nici numai pe viaţa de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un
înţelept“.1 Acelaşi Sfânt Părinte spune că rostul vieţii pământeşti trecătoare este acela de-a ne pregăti
pentru viaţa cerească netrecătoare: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia dacă nu ne folosim de ea
ca să o câştigăm pe cea viitoare?“ 2

Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi
Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne
şi valori efemere şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de

1
1 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p.
427.
2
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia a XC-a, III, în colecţia „P.S.B.“, vol. 23, E.I.B.M.B.O.R., 1994, p.
1003.
Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi
de viitor.3

Predarea religiei în şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a
tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de religie contribuie la
reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât
propune modele viabile de bunătate, sfinţenie şi convieţuire umană.4

Pentru Biserică şi Societate, Familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor.
Influenţa familiei este mult mai importantă decât decizia unui aparat instituţional, birocratic şi
impersonal. Familia creştină reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a
iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la
înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ, care au efecte
dramatice pentru copii, la abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele.

De aceea, Biserica Ortodoxă Română, prin proiectele sale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“,
doreşte să refacă legătura copiilor cu parohia, cu o comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare, care
preţuieşte Familia şi Şcoala. Prin aceste proiecte, Biserica noastră se străduieşte să-i integreze pe copii în
comunităţi care se întemeiază pe cultura iubirii fraterne şi a solidarităţii practice. În mod special, Biserica
este preocupată de prevenirea abandonului şcolar în familiile sărace sau în familiile în care părinţii sunt
plecaţi la muncă în străinătate.

În faţa crizei economice actuale cu efecte negative pentru Familie şi Şcoală, Biserica îi cheamă pe părinţi,
învăţători şi profesori la o conlucrare permanentă, în spiritul comuniunii fraterne şi al solidarităţii
practice, ca educaţia copiilor să devină o preocupare comună majoră. Prin parteneriatele dintre parohie
şi şcoală, parohiile sunt chemate să ajute cât mai mult copiii săraci să înveţe carte, pentru viaţă, unind
credinţa cu ştiinţa şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună.

În contextul înscrierii elevilor la ora de religie, am avut bucuria să constatăm cooperarea efectivă între
Familie, Biserică şi Şcoală pentru susţinerea unei educaţii integrale şi benefice pentru viaţă. Promovarea
educaţiei religioase, care include deopotrivă formarea de repere spirituale pentru viaţă şi a unei culturi
religioase, constituie un act de mărturisire a identităţii profunde a sufletului familiei româneşti şi a
Tradiţiei învăţământului românesc.

În cadrul demersului referitor la înscrierea elevilor la ora de religie şi al dezbaterilor generate cu această
ocazie, am apreciat manifestarea conştiinţei misionare şi mărturisitoare a părinţilor şi a multor
intelectuali români credincioşi. În acest fel a fost valorificată vocaţia Bisericii de a uni în
coresponsabilitate şi cooperare persoane de profesii şi talente diferite, pentru binele poporului român.

3
„Lumină pentru viaţă. Importanţa orei de religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor“ - Apelul Consiliului
Consultativ al Cultelor din România, 28.02.2015, http://basilica.ro/consiliul-consultativ-al-cultelor-din-romania-
reafirma-importanta-orei-de-religie-pentru-educatia-copiilor-si-tinerilor-104673.html, 28.03.2015.
4
Idem
Vă adresăm tuturor alese mulţumiri şi vă felicităm pentru contribuţia dumneavoastră în a evidenţia
necesitatea şi relevanţa educaţiei religioase a copiilor şi a tinerilor din România.

Ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască mult ajutor în activităţile prezente şi viitoare, sănătate şi
fericire, pace şi bucurie!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Întrunirea Naţională
a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie. Sala de conferinţe a Centrului naţional pentru formare
continuă Dumitru Stăniloae, din clădirea Centrului cultural-social Justin Patriarhul - Bucureşti, sâmbătă,
28 martie 2015.