 Prezentati argumente in sprijinul necesitatii educatiei permanente si

precizati schimbarile care se produc in activitatea scolara prin aplicarea

acestui principiu.
CONTINUT:
1. CE ESTE EDUCATIA PERMANENTA
2. DE CE ESTE NECESARA EDUCATIA PERMANENTA
3. CARE SUNT SCHIMBARILE CE SE PRODUC IN ACTIVITATEA SCOLARA PRIN
APLICAREA ACESTUI PRINCIPIU
1. In toate perioadele istorice au fost reflectii care sa exprime ideea educatiei (invatarii) pe
intreaga durata a vietii. De exemplu: „Tota vita schola est” (Comenius), „Invatat e omul care se
invata necontenit pe dansul si invata necontenit pe altii” (N. Iorga) etc.
In prezent, permanenta educatiei este privita ca un principiu de organizare a intregii activitati
de transformare a personalitatii si implica „un sistem complet, coerent si integrat, oferind mijloace
proprii de a raspunde aspiratiilor de natura educativa si culturala ale fiecarui individ, potrivit
disponibilitatilor sale: ea este destinata sa permita fiecaruia sa-si dezvolte personalitatea pe durata
intregii vieti prin munca si activitatile pe care le desfasoara”(Dave, R.H., 1991).
Permanenta educatiei poate fi analizata in doua planuri: social – istoric, pe de o parte
(educatia este explicata pe baza prezentei permanente in evolutia umanitatii, fiind „nascuta” o data
cu omul si dainuind cat va trai omul/societatea) si individual, pe de alta parte( educatia este
conceputa ca dimensiune a intregii vieti sau istorii individuale).
Educatia este privita ca o prezenta continua in evolutia umanitatii, fiind considerata o
activitate „vesnica”, reprezentand un liant intre diferitele momente de evolutie a societatii
omenesti, asigurand:
 legatura intre generatii successive
 punerea in legatura a prezentului cu trecutul si viitorul
 transmiterea catre generatiile tinere a ceea ce au gandit si creat predecesorii
 realizarea progresului societatii
In egala masura, educatia trebuie considerata ca o dimensiune a intregii vieti, ca un
continuum existential, a carui durata se suprapune cu durata vietii insasi si care nu trebuie limitata
in timp (varsta scolara) sau in spatiu (clase, locatii scolare).
Pentru individ, educatia permanenta este un demers de reconstructie si armonizare a
diferitelor trepte de instruire, in asa fel incat individul sa nu vina in conflict cu sine insusi
(Lengrand, 1973). Modalitatile concrete si specifice de realizare depind insa de numeroase
variabile care caracterizeaza diferiti indivizi, pe de o parte, diferite zone culturale, pe de alta parte.
 Dave (1991) identifica o serie de caracteristici ale educatiei permanente, dintre care
mentionam:
 educatia nu se incheie la sfarsitul educatiei scolare, ci constituie un proces permanent care
acopera intreaga existenta a unei personae
 educatia permanenta nu se limiteaza la educatia adultilor, ci cuprinde si integreaza toate
etapele educatiei: prescolara, primara, secundara, s.a. si toate modalitatile si formele sale
de realizare: incidentala, nonformala, formala, ingloband atat invatarea planificata cat si
invatarea accidentala
 un rol important in pregatirea copilului pentru a permanentiza educatia il are familia si
intregul mediu residential
 educatia permanenta are un caracter universal si democratic, ea reprezinta democratizarea
educatiei, adresandu-se tuturor si la toate varstele
 se caracterizeaza prin suplete de continut, de metodologie, tehnici si timp de invatare
 exercita o functie corectiva, remediind dificultatile si anacronismele educatiei actuale
 exista trei conditii pentru a realiza educatia permanenta: ocazia, motivatia, educabilitatea
 telul suprem al educatiei permanente este ameliorarea calitatii vietii, in plan individual si
social
2. Necesitatea educatiei permanente a fost intuita cu mult timp in urma, inainte de a se
constitui intr-un principiu fundamental de abordare si considerare a educatiei contemporane.
Comenius apreciaza ca „pentru fiecare om, viata sa este o scoala, de la leagan pana la mormant”,
considerand ca „tot ceea ce facem, ce gandim, vorbim, auzim, dobandim si posedam nu este altceva
decat o anumita scara pe care ne urcam din ce in ce mai mult, spre a ajunge cat mai sus, fara sa
putem atinge vreodata suprema treapta”. (J.A. Comenius, 1970, p. 20)
Necesitatea educatiei permanente se impune in societatea contemporana datorita noilor conditii si
tendinte ale evolutiilor sociale:
 ritmurile accelerate ale schimbarilor sociale, progresul tehnico-stiintific impun
reimprospatarea cunostintelor, bagajului de deprinderi, de competente, in acord cu noile
date ale cunoasterii umane
 dinamismul vietii economice si mobilitatea profesiunilor
 cresterea vitezei de invechire/uzare a cunostintelor si formelor comportamentale
 nivelul din ce in ce mai ridicat al aspiratiilor culturale si nevoilor spirituale la anumite
varste
 cresterea timpului liber , noi posibilitati de petrecere a acestuia – timpul poate fi o sursa de
progres si bunastare, atat in plan individual, cat si in plan social, este un „capital” care
trebuie investit in dezvoltarea personalitatii
Daca adaugam si problemele subsumate conceptului de „problematica a lumii
contemporane”, atunci tabloul exigentelor sociale care fac necesara o permanenta educatie,
restructurare a cunostintelor si atitudinilor, formelor de adaptare se multiplica. Educatia nu poate
fi definita si inteleasa inafara unor exigente ale evolutiei realitatilor nationale si/sau internationale:
  explozia demografica, polarizarea bogatiei/saraciei
 proliferarea conflictelor internationale
 exploatarea nemiloasa a resurselor naturale, poluarea/degradarea mediului, etc
Schimbarile sociale obliga individual si grupurile de indivizi la adaptari si restructurari
comportamentale continue. Prin educatie permanenta se imbunatatesc modalitatile de adaptare si
integrare sociala. De aceea principiul educatiei permanente trebuie pus in relatie directa cu
progresul individual si social.
3. Se fundamenteaza tot mai temeinic ideea promovarii unui invatamant modern, flexibil
si deschis pietei muncii, adaptabil la cerintele schimbarii, lucru posibil doar prin regandirea si
renovarea invatamantului si educatiei din perspectiva conceptiei integratoare. Vectorul acestei
perspective este educatia permanenta care trebuie privita ca un concept ce contine: fundamentare
teoretica, organizare curriculara (strategii, metodologii, continuturi etc.) atat pe verticala
(articularea ciclurilor vietii cu cele ale invatarii formale, informale, optionale, obligatorii etc.) cat
si pe orizontala prin articularea domeniilor educatiei (cognitiv, fizic, moral-civic, estetic etc.),
continuturilor, formelor si metodelor.
La randul sau, C-tin Cucos (1996) sustine ca invatamantul, educatia scolara trebuie sa
suporte o regandire calitativa, in sensul ca este necesar sa se inscrie in perspectiva educatiei
permanente, atat prin continuturile stipulate, metodele de predare si evaluare, dar mai ales, prin
promovarea si multiplicarea unor obiective cu puternice conotatii formative. Daca invatamantul
traditional punea accentul pe transmiterea de cunostinte, formarea de priceperi si deprinderi,
cultivarea unor atitudini si capacitati intelectuale, astazi, aceasta triada ierarhica trebuie inversata,
este de parere G. Vaideanu, pe primul loc plasandu-se exigenta formarii de atitudini si capacitati
(1998, p.p. 82-83).
Modificari substantiale ar trebui sa se produca si in ceea ce priveste selectia si prelucrarea
continutului invatamantului sau metodologia didactica utilizata in procesul de invatamant.
Continuturile invatarii scolare ar trebui sa determine dobandirea autonomiei intelectuale si
actionale, prin vehicularea atat a stiintelor ca produs, cat si a cunoasterii ca proces, iar metodologia
utilizata in predarea si invatarea acestora sa conduca la activizarea elevilor, la implicarea lor
directa, individuala si in grup, atat in invatare, cat si in evaluare.
Implicarea elevilor in activitatea de formare a propriei lor personalitati – ca mijloc, instrument de
realizare a educatiei pe parcursul intregii vieti – , considerarea procesului invatarii ca un mijloc de
stimulare a dezvoltarii, aduce in discutie asa numita invatare inovatoare, in opozitie cu invatarea
de mentinere. (J.W. Botkin, 1981)
Invatarea inovatoare are menirea de a pregati indivizii si societatile sa actioneze in situatii
noi, presupunand autonomie si integrare informationala. In egala masura, ea poate conduce la
atitudini creative fata de informatiile asimilate, situatii, presupunand formulare si reformulare de
probleme, daramarea cliseelor, ruperea structurilor inchise.
Anumiti autori (Dave, R.H. 1991) sustin ca toate obiectivele educatiei scolare si
extrascolare, ale instruirii organizate sau spontane trebuie astfel reorientate si dimensionate incat
 sa conduca la dobandirea autonomiei formative, la formarea unor calitati precum: stabilitate
intrapsihica, vigoare emotionala, avant launtric, optiune responsabila, angajare sociala,
autodepasire, dispozitie pentru reinnoirea cunostintelor, a invata sa inveti, inter-invatarea, sporirea
educabilitatii, invatare autodirijata.
Un rol deosebit in acest context il are cadrul didactic, care trebuie pregatit pentru a imprima
elevilor nevoia de a se instrui/educa permanent, oferind modele de invatare autonoma, dar si
modele atitudinale.

“Invatamantul trebuie sa ajute la dezvoltarea unor oameni care (… )vor fi echipati pentru a face fata
tensiunilor psihologice rezultate dintr-o schimbare rapida. Intr-o lume a instabilitatii personale si
emotionale (… )este important ca invatamantul sa stimuleze modele de evolutie interpersonala care
va pregati pe oameni sa-si pastreze identitatile si sa se dezvolte din punct de vedere personal pe
masura ce societatea se schimba” I. Cerghit (coord) 1988

Orientarea privind continutul educatiei permanente vizeaza:

 integrarea cunostintelor;
 legaturile dintre cunostinte – motivatie - afectivitate;
 invatarea prin activitati sociale, culturale si extrascolare;
 schimbarea/modificarea considerabila a continutului educatiei formale;
 un continut relevant pentru eficienta personala, sociala si profesionala;
 dezvoltarea si perfectionarea capacitatilor de comunicare;
 “acoperirea” orizontala a educatiei: estetice, morale, profesionale, intelectuale, fizice etc.
Daca principiul educatiei permanente este aplicat in institutiile de invatamant, se pot asigura:
 intretinerea si dezvoltarea continua a potetialului cognitiv, afectiv si actional al
personalitatii ;
 formarea capacitatii si deprinderii de autoeducatie,
 formarea de personalitati independente si creative, etc
Alte demersuri pe care le poate avea in vedere profesorul:
 participarea activa a elevilor la predarea noilor continuturi
 discutii privind stabilirea unor concepte, definitii, legi
 incurajarea investigatiei( a cerceta singur)
 incurajarea studiul individual
 propunerea unor referate, eseuri, comunicari (la inceput dirijate de profesor) pentru care sa
se documenteze riguros si in cadrul carora sa-si exprime propriile pareri in legatura cu tema
data.