Sunteți pe pagina 1din 6

FIBRINOGEN

Biologic. Fibrinogenul reprezintă o proteină sintetizată în ficat, cu rol în procesul de


coagulare. De asemenea, aparține grupului proteinelor de fază acută (valori crescute
apar după 24-48 ore de la producerea evenimentului).

Chimic. Fibrinogenul (factorul I al coagularii) este o glicoproteină dimerică cu


greutate moleculară de aproximativ 340kD, prezentă în plasmă și în α-granulele
plachetare. Este sintetizat în ficat la o rata de 1.7-5 g/zi. Fiecare din cele două
subunități conține trei lanțuri polipeptidice: Aα, Bβ si γ. Fibrinogenul are o structură
trinodulară, domeniul central globular fiind denumit domeniul E, care cuprinde
capetele N-terminale ale celor șase lanțuri polipeptidice, iar domeniile D conțin
capetele C-terminale ale celor trei lanțuri. Timpul de înjumătățire al fibrinogenului
este de 3-5zile.
Fibrinogenul constituie substratul de acțiune atât pentru trombina, ultima enzimă din
cascada coagulării, cât și pentru plasmină, enzimă a sistemului fibrinolitic. Trombina
se leagă la domeniul central al fibrinogenului și eliberează câte două fibrinopeptide A
și B de la nivelul fiecărei molecule, expunând astfel situsurile de legare din domeniul
E complementare situsurilor din domeniile D ale altor monomeri de fibrină. Aceste
situsuri de legare complementare duc la formarea initial a protofibrilelor de fibrină,
care agregă în fibre groase, iar acestea se ramifică într-o rețea de fibre
interconectate. FXIIIa stabilizează polimerul de fibrina prin formarea de legături
încrucișate.
VALORI DE REFERINȚĂ FIBRINOGEN:

0-1 an: 160-390 mg/dL;

2-10 ani: 140-360 mg/dL;

11-18 ani: 160-390 mg/dL;

> 18 ani: 200-400 mg/dL.

Deficit de fibrinogen
Dobândit: apare în coagulopatii de consum, în boli hepatice grave (hepatite severe,
ciroze), în fibrinolize decompensate;

Congenital: ca deficiență – totală= afibrinogemia

-parțială= hipofibrinogenemia Risak

Disfibrinogenemia este o tulburare de coagulare rară, cauzată de mutaţii ale genei


care controlează producţia de fibrinogen în ficat. Aecastă genă determină ficatul să
producă fibrinogen anormal, disfunctional, care nu se dezintegrează pentru a fi
convertit în fibrină, sau nu poate funcţiona în mod normal în cadrul cascadei de
coagulare. Disfibrinogenemia poate creşte riscul de tromboză venoasă, sau poate
provoca, în cazuri rare, o tendinţă de sângerare uşoară. La persoanele cu deficit de
fibrinogen sau cu disfibrinogenemie, rănile se vindecă cu mare întârziere.

Ocazional, persoanelor cu disfibrogenemie moştenită, cu hipofibrinogemie sau cu


afibrinogenemie, li se efectuează teste genetice moleculare, pentru a identifica
mutaţia genetică responsabilă. Testele pentru această mutaţie pot fi, de asemenea,
efectuate şi pentru alţi membri ai familiei.

Valori crescute:

-în procese reactive din cadrul infecțiilor acute;

-în procese tumorale (mai ales maligne);

-în limfoame hodgkiniene și nehodgkiniene;

-în boli limfo sau mieloproliferstive;

-în tuberculoză;

-în afecțiuni reumatismale;

-în faza reparatorie subsecventă intervențiilor chirurgicale și a hemoragiilor severe


Descrierea activităților pentru determinarea fibrinogenului

Conform Spitalului Județean Tulcea (2012)

1.Tipul de probă biologică primară: plasma , Sângele se recoltează prin puncţie


venoasă, din braţ.

2.Centrifugarea probei: vacutainerele se centrifughează timp de 10 minute la 3000


rotații/minut. După terminarea centrifugării se controlează aspectul serului ( să fie
limpede, fără flocoane sau fibrină). Dacă se observă că centrifugarea nu este
corespunzătoare, se repetă operațiunea până la obținerea aspectului dorit (separare
clară între plasma și hematii).

3.Măsuri de protecție a personalului.

-purtarea de echipament de protecție este obligatorie

-stativul cu probe se manevrează cu atenție, fiind plasat pe o suprafață orizontală în


imediata apropiere a analizorului

-spălarea pe mâini

-respectarea precauțiunilor și a instrucțiunilor privind securitatea muncii

4.Siguranța și considerații privind mediul

Reactivii se pot folosi numai „in vitro”. Nu se pipetează niciodată cu gura. Se aplică
precauțiile normale privind manipularea reactivilor de laborator. Se evita ingerarea
sau contactul cu pielea sau mucoasele. În cazul contactului cu pielea, se clătește
zona afectată cu multă apă. În cazul contactului cu ochii sau a ingerării, se cere de
urgență consult medical.

5.Principiu chimic

Determinarea analizelor se efectuează pe coagulometrul ACL 7000.

Principiul reacției: coagulometrul detectează fibrinogenul derivat. Metoda prin care


se obține este diferență dintre punctul de inflexiune al începerii coagulării și al doilea
punct de inflexiune al curbei de coagulare, moment în care produsul de reacție (
cheagul de fibrină) se stabilizeaza.

Fibrinbogenul este în forma liofilizată, care se păstrează ăîn flacoane nedeschise la


2-8 grade C. reconstituirea se realizează cu apă distilată, în 30 min, la temperatura
camerei. Reactivul reconstituit este stabil 5 zile la 2-8 0C și 12 ore la 15 oC. dupî
folosire se păstrează la 2-8oC. a nu se congela. Se agită ușor înainte de folosire.

Calcularea rezultatelor – rezultatele sunt obținute prin extrapolarea sec în mg/dl din
curba de calibrare

Interferențe și reacții încrucișate


Interferențe: rezultatele pot fi influențate de alt anticoagulant folosit în afară de citrat,
de probele hemolizate, icterice, cu spumă sau ipemice, de tratamentul cu
anticoagulante orale.

RECOMANDĂRI PENTRU DETERMINAREA FIBRINOGENULUI:


- detectarea deficitului congenital sau dobândit al fibrinogenului;
- monitorizarea hemostazei;
- ca indicator al reacțiilor consumptive cu/fără fibringenoliza (CID);
- marker de inflamație acută.

Valorile fibrinogenului în sânge reflectă capacitatea de coagulare a organismului.


Concentraţiile reduse de fibrinogen pot afecta capacitatea organismului de a forma
cheaguri de sânge. Nivelele scăzute cronic pot fi datorate unei producţii reduse
cauzată de o afecţiune moştenită - cum ar fi afibrinogenemia (organismul nu produce
fibrinogen) sau cauzată de o afecţiune dobandită - cum ar fi o afecţiune hepatică sau
starea de subnuţritie (care duce la hipofibrinogenemie). Nivelurile extrem de scăzute
sunt asociate, de cele mai multe ori, cu consumul intensiv de fibrinogen, asa cum se
întâmplă în cazul coagulării intravasculare diseminate (CID) sau în unele forme de
cancer. Niveluri scăzute de fibrinogen pot apărea şi ca urmare a unei transfuzii
urgente şi masive de sânge.

Atâta timp cât valorile fibrinogenului sunt mărite, ele cresc riscul ca o persoană că
facă chaguri de sânge, iar in timp aceste creşteri pot provoca apariţia unei afecţiuni
cardiace.

Pacienţii cu boală hepatică pot să dezvolte disfibrogenemie dobândită, ceea ce


poate contribui la apariţia hemaragiilor sau trombozei.

Nivelul fibrinogenului creşte brusc în afecţiunile care produc inflamaţii sau deteriorări
acute ale ţesuturilor. Concentraţiile crescute de fibrinogen indică de obicei cauza sau
locaţia afecţiunii. Aceste creşteri sunt temporare, revenid la valori normale după ce
afecţiunea a fost tratată.

Recomandari pentru determinarea fibrinogenului


– detectarea deficitului congenital sau dobandit al fibrinogenului (a-/hipo-
/disfibrinogenemii);
– monitorizarea terapiei trombolitice;
– ca indicator al reactiilor consumptive cu/fara fibrin(ogen)oliza;
– evaluarea riscului de aparitie a evenimentelor trombotice cardiovasculare
(de ex. IMA, AVC);
– procese inflamatorii acute1;2;6.
Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)5.
Specimen recoltat – sange venos5.
Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de Na 0.105M (raport citrat de sodiu –
sange=1/9)
Presiunea realizata de garou trebuie sa fie intre valoarea presiunii sistolice si cea a
presiunii diastolice si nu trebuie sa depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a
esuat, o noua tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute 5.
Cantitate recoltata – cat permite vacuumul; pentru a preveni coagularea partiala a
probei se va asigura amestecul corect al sangelui cu anticoagulantul, prin miscari de
inversiune a tubului5.
Cauze de respingere a probei – vacutainer care nu este plin cel putin 90%; proba
intens hemolizata, intens lipemica sau coagulata5,6.
Prelucrare necesara dupa recoltare – proba va fi centrifugata 15 minute la 2500g5.
Stabilitate proba – proba este stabila 4 ore la temperatura camerei, iar plasma
separata cateva luni la -20ºC5.
Metoda – coagulometrica (Clauss): in prezenta unui exces de trombina, timpul de
coagulare al unei plasme citratate, diluate (1/10), saraca in trombocite este invers
proportional cu concentratia de fibrinogen. Testul determina nivelul functional de
fibrinogen (activitatea) 5.
În prezenţa trombinei, factorului de coagulare XIII activat (F XIIIa) şi a ionilor de
calciu, fibrinogenul uman (factor de coagulare I) este convertit într-o reţea de fibrină
tridimensională, stabilă şi elastică, care determină hemostaza plasmatică.

Creșteri: contraceptive orale și estrogeni, aspirina, chimioterapice, pirazinamida,


uleiul de peste.

Scăderi: nivele crescute ale antitrombinei III, steroizi anabolizanți, androgeni, L-


asparaginaza, activatori ai plasminogenului, acid valproic, atenolol, pentoxifilin,
cefamandol, preparate cu fier, 5-fluorouracil, clofibrat, danazol, kanamicina,
medroxiprogesteron, prednison, ticlopidina

.Bibliografie

• Procedura specifică coagulare –Spitalul județean Tulcea

• George F. Grannis Plasma Fibrinogen: Determination, Normal Values,


PhysiopathologicShifts,and Fluctuation CLINICAL CHEMISTRY, Vol. 16, No.
6, 1970

• https://www.synevo.ro/fibrinogen/

• http://www.labtestsonline.ro/tests/Fibrinogen.html?tab=3

• http://www.balmed.ro/pdf/linear/fibrinogen-nostd.pdf