Sunteți pe pagina 1din 8

Dezvoltarea afectivă la adolescenți

Pentru a realiza un proiect, am nevoie să cunosc toate constantele.

Conform dicționarului explicativ român:

adolescént, ~ă smf [At: COD. PEN. R. P. R. 180 / Pl: ~nți,


-e! E: fr adolescent, lat adolescens, -ntis] 1 Persoană care se află la vârsta
adolescenței. 2 (Jur) Minor între 12 și 18 ani. – dex 2010

ADOLESCÉNȚĂ s. f. Perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea


adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale
organismului.

Iar definiția științifică a afectivității este conform lui C. Enăchescu in cadrul Tratatului
de psihoterapie, Ed Tehnică, 2000

Afectivitatea constituie ansamblul de reacţii psihice ale individului în faţa unor situaţii
ocazionale ale vieţii, fie datorită unor contacte cu lumea externă, fie datorită unor
modificări interne ale persoanei. Ele sunt adesea asociate cu viaţa instinctivă,
gândirea şi activitatea, motiv pentru care acestea mai sunt denumite şi procese
“instinctivo-afective” sau “ideo-afective”.

Afectivitatea îndeplinește funcții de alertă și activare energetică, de selectare și


potențare a comportamentului, în raport cu stimulii și posibilitățile satisfacerii
trebuințelor. Afectivitatea are atât o funcție reflectorie, cât și una adaptativ reglatorie.
Ea organizează conduita, susține energetic activitatea, dar poate să o și
dezorganizeze la nivele de intensitate prea ridicată.

Funcția esențială a afectivității în raport cu întreaga viață psihică este aceea de


susținere și potențare energetică. Prin afectivitate, omul se manifestă ca o ființă
capabilă să vibreze, să empatizeze, să se transpună și să trăiască în plan intern
raporturile sale cu lumea.
Afectivitatea reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub formă de trăiri afective.
Afectivitatea reflectă raportul de concordanță sau discordanță dintre dinamica stărilor
interne de necesitate și dinamica evenimentelor, a situațiilor obiective externe.

Între stimulii interni și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror
efecte sunt tocmai procesele afective. Aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne
generează plăcere, mulțumire, entuziasm, pe când nesatisfacerea acestor cerințe
generează stări de neplăcere, nemulțumire, frustrare, tristețe. Astfel, în cadrul
proceselor afective pe primul plan se situează valoarea și semnificația obiectului
pentru subiect

Nu obiectul în sine este important, ci relația dintre el și subiect, întrucât numai într-o
asemenea relație obiectul capătă semnificații, în funcție de gradul și durata
satisfacerii trebuințelor.

Adolescenta implică schimbări de ordin psihic atât de numeroase şi importante încât


unii autori l-au considerat o a doua naştere. (J.J. Rouseau).

Din cauza schimbarilor fizice si psihice perioada adolescentei a mai fost numita si
„varsta furtunii si a stresului” ( Stanley Hall)

Această perioadă este una a descoperirii de sine care implică separarea ușoară de
părinți și găsirea independenței și chiar schimbarea sau lărgirea cercului de prieteni.

Adolescența este o perioadă a vieții care poate schimba complet cursul acesteia. În
timpul acestei căutari a sinelui, au loc numeroase modificări și schimbări de stare,
de spirit, de caracter în care se poate descoperi o nouă lume pentru omul aflat în
pragul adolescenței. Adolescența este pentru mulți o resuscitare a vieții, șansa de a-
și schimba traiectoria și perspectiva asupra vieții. Poate fi momentul în care începi
să trăiești. În această perioadă încep să se deschidă fel și fel de oportunități, de
portițe.
Începi să te schimbi pentru a fi pe placul celorlalți, ești ușor maleabil, deși nu este
bine deloc. Însă ca să te formezi pentru postadolescență trebuie să treci și prin
decepții și prin tot felul de transformări la nivel psihic și fizic.

La nivel fizic este cel mai ușor de constatat modificările, care pentru tine ca
adolescent pot fi ori în favoarea mentalului său, ori putea duce la rușine, la
neregăsirea în noile schimbări corporale.

Începi să înțelegi care este rostul tău printre cei din jur, în cadrul familiei, al societății
și să te gândești la viitorul tău pentru care ești chiar tu însuți responsabil.

Adolescența în principal debutează, coincide cu schimbarea ciclului școlar: de la cel


gimnazial la cel liceal. Ceea ce pentru mulți poate fi un adevarat efort de
supraviețuire; alți oameni, alt mediu, alte materii ==> șoc.

Se schimbă relațiile între adolescent și membrii familiei, adolescentul începând să


aibă mai multă „autoritate” în cadrul acesteia, începe să fie consultat în unele
probleme,cum ar fi unde ar vrea să meargă în vacanța de vară: la mare, la munte
sau cu prietenii. Ceea ce spune începe să fie luat în calcul. Profesorii nu îl mai
dădăcesc, iar faptul că societatea în care trăim, la vârsta de 14 ani, te răsplătește cu
un buletin, îți recunoaște trecerea de la copil la adolescent sperând să îi schimbe
percepția asupra lumii, să îl responsabilizeze pentru faptele pe care le va întocmi..
Toate aceste schimbări conduc la dezvoltarea psihică generală a acestuia .

În această etapă a vieții, există riscul de a fi foarte ușor păcălit de aceste modificări;
să te încânti prea tare la anumite momente, să treci de la „agonie la extaz” , să
trăiască la intensitate maximă .

Riscă să fie foarte afectati în urma modificărilor relațiilor din familie cum ar fi un
divorț, neînțelegerilor dintre membrii ei, moartea unui membru, probleme financiare
în urma cărora se iscă fel de fel de discuții, nu își pot satisface nevoile sau sunt
marginalizați .
Aceste schimbări îi pot afecta și schimba părerile pe viață, lăsându-și o amprentă
puternică asupra evoluției emotionale a adolescentului. Pot considera că ar fi o
învățătură din care au ce învăța și să aplice și ei pe viitor sau exact invers, să nu
facă niciodată așa știind că nu este benefic vieții nimănui.

Pot fi afectați într-un mod negativ sau potiziv și de către școală: o notă mică îl poate
demoraliza sau îl poate mobiliza, o nota mare îl poate mobiliza în continuare,
dorindu-și să fie lăudat și apreciat de către profesorii săi, sau îl poate face să se
culce pe o ureche, considerând că este foarte bun în ceea ce realizează. Nu cred că
știe cineva cum va reacționa un adolescent. Este precum o gemul de vișine: dulce-
acrișor. Depinde de starea de spirit din acel moment, de oamenii care îl înconjoară și
care îl influențează.

Rezultatele bune la concursuri și olimpiade îl fac să se simtă mai apropiat de cadrul


didactic și să o considere o îndreptățire a muncii sale. Implicarea în diverse proiecte
sociale, școlare îi mărește orizonturile, cercurile de prieteni/ oameni.

In urma acestor modificări în sine și în jurul său, au loc și formarea unor noi
sentimente: fericire, mândrie, rușine, orgoliu, îngâmfare, demnitate.

Pot cunoaște (mai mult ca sigur) prima iubire care poate fi împărtășită sau nu.

Dacă va fi împărtășită, poate avea un final destul de drăguț, poate fi o experiență


minunată, mai ales dacă cei doi îndrăgostiți sunt apropiați de vârstă și au aceleași
preocupări, au activități comune. Chiar dacă nu va fi să rămână împreună,
experiența va fi una benefică pentru ambii adolescenți, pot învăța că asta înseamnă
iubire, sau un început de poveste frumoasă. Dacă ar fi o persoană nepotrivită ar
avea de învățat să fie mai selectiv, să se respecte mai mult pe sine, să nu creadă că
asta este ceea ce merită, să nu se complacă, să își dorească ceea ce este cel mai
bun pentru el. Trebuie să învețe să fie puțin egoist, dacă asta este ceea ce lui i-ar
face bine in viață.

În schimb, dacă nu este împărtășită, există riscul ca adolescentul să cadă în


depresie, sau să sufere mai mult decât ar fi cazul, considerând că nu este suficient
de bun pentru cel a cărui inima ar fi vrut să o aibă. Decepție în dragoste. Sunt
avantaje și dezavantaje în cazul oricărei situații, totul depinde de starea psihică și de
puterea de înțelegere a fiecărui adolescent, de capacitatea sa de a face față
diferitelor situații.

PERSONAL: pentru mine personal perioada adolescenței a avut un debut brutal.


Consider că a început cu plecarea mea la București, pentru a-mi continua studiile la
un liceu prestigios din capitală. Ceea ce a dus și la mutarea mea de acasă,
despărțirea de casă, de pat, de căței, de prieteni și mai ales de sora și de părinții
mei. Nu mutarea a fost cea care m-a facut să plâng constant, zi de zi timp de
aproape un semestru, ci liceul. Profesorii. Simțeam că toți sunt împotriva mea, mi-au
sfărâmat mica încredere pe care o aveam în mine, simțeam că prin atitudinea lor mă
jigneau pentru faptul că eram din mediul rural. Nu toți profesorii ce-i drept. Dar cei de
care aveam nevoie, nu era prea întelegători. Consideram că dirigintele trebuie să
înlocuiască un părinte, ceea ce nu a fost așa, fiind opusul celui din școala generală.
Eram cu moralul la pământ. Simțeam că sunt pe marginea prăpastiei și nimeni nu
mă putea ajuta. Rezultatele școlare au fost inițial în scădere, iar atunci profesoara de
matematica mi-a spus „ Nu au mai fost licee prin zona, de ai ajuns la „Viteazu’?””. Cu
părinții mă certam în continuu, nu înțelegeau prin ce trec, credeau că doar exagerez,
că mă răsfăț, mă amenințau că mă mută la un liceu din zona comunei mele. Și acum
când scriu mă apucă mâncărimea. Colegii de la liceu erau majoritatea bucureșteni și
erau cu nasul pe sus, așa că nu am găsit înțelegere nici in colectivul clasei. Toată
lumea era împotriva mea. Mergeam în fiecare weekend acasă, mă întâlneam cu
prietenii, cu foștii colegi, ne plângeam unii altora, ne ăaseam alinare (mai mult sau
mai puțin, nu toți aleseseră un liceu de prestigiu și erau mai relaxați), iar apoi venea
DUMINICA- ziua pe care o uram cel mai mult; ajungeam pe peronul gării și era
vărsare de lacrimi. Plecam cu ochii umflați de la atâta plâns și ajungeam la
București. Norocul meu cel mai mare consider că a fost faptul ca am ales să stau la
internat ci nu la rude. În prima săptămână, când totuși nu a fost chiar atât de greu la
liceu, am stat în cameră cu 6 fete care învățau toate după-amiaza și era o
neconcordanță între programele noastre, așa că am avut parte și de primul conflict.
Deja nu știam ce să mai fac. Nu mă regăseam pe mine nicăieri. Nu știam unde să
mă mai caut. Speram din tot sufletul să-mi găsesc liniștea printre fetele care erau în
aceeași situație ca și mine dar prima încercare a fost eșuată. Așa că am reușit să mă
mut într-o cameră în care m-am acomodat foarte repede, am găsit o fată de clasa a
12-a pe care am văzut-o ca pe o mama, m-a luat sub aripa ei protectoare și
ajunsesem aproape să o divinizez. Ea m-a încurajat, m-a susținut, m-a ajutat, a avut
încredere în mine când eu nu am avut. Iar apoi tot în timpul în care simțeam că îmi
înflorește o frumoasă depresie, am întâlnit-o pe Mari. Fata care mi-a fost salvarea și
a cărei salvare am fost la rându-mi. Aceeași situație ca a mea, nu ne regăseam în
colectivul de la liceu, eram plecate de acasă și nu ne înțelegeau părinții. Mă uitam la
ea și mă vedeam pe mine. Ne-am cunoscut când vorbeam (plângeam) amândouă la
telefon și nu ne puteam înțelege cu cei cu care vorbeam din cauza plânsetelor
celeilalte. Cu timpul, muncind și dorindu-mi să mă integrez în noul mediu, am reușit
să schimb părerea multor profesori, mai ales pe cea a profesoarei de matematica, a
cărei feblețe am devenit.

Nu mi-am dat seama cât de mult m-au afectat toate acestea, decât la sfărșitul clasei
a 12-a când nu am putut vărsa o lacrimă pentru colegi sau pentru profesori. Sunt o
persoană emotivă în general, mă emoționez repede și apoape din orice, însă nu și
acum pentru oamenii din jur. Am plâns pentru mine. Eram atât de mândră de mine
că am reușit, în ciuda tuturor obstacolelor, eram pur și simplu mândră că a venit
mami la absolvire și că și ea era mândră, deși nu a fost atât de acolo așa cum aș fi
vrut. Dar poate a fost mai bine așa. Acum reușind să mă adaptez cam la orice
situație. Această plecare la liceu consider că m-a maturizat , am avut șansa de a mă
maturiza, de a fi mai matură decât ceilalți colegi ai mei și am trăit mult mai mult și
mai intens fiecare moment al liceului. Am avut parte de mai multe emoții, de mai
multe trăiri, am avut fel și fel de urcări, să nu mai zic de coborâșuri.

Când vorbesc despre adolescență, imediat gându-mi zboara la liceu și la poezia lui
George Bacovia „ Liceu, - cimitir/ Al tinereţii mele -/ În lume m-ai dat/ În vâltorile
grele,/ Atât de blazat.../ Liceu, - cimitir/ Al tinereţii mele!”

Tot în timpul liceului, am trăit cel mai intes sentiment de până atunci din viața mea,
eram în focurile bacalaureatului și tatăl meu urma să fie operat la inimă, mami era cu
el la spital, iar eu trebuia să-mi vad de examen, să merg și acasă să am grijă de sora
mea care era clasa a 4a, să ud grădina și alte treburi. Acesta a fost punctul
culminant al adolescenței mele. Și am făcut față cu brio, de aceea sunt mândră și
până în ziua de astăzi de mine.
Am avut parte și de un fel de prima dragoste, dar care nu era acceptată de părinți,
însă prietenii ne erau comuni și simțeam că sunt într-o cumpănă de care depinde
fericirea mea. Între-un final am pus fericirea mea pe primul plan și am vazut că nu
era o relație de care să îmi pese, ci doar voiam ca grupul de prieteni să se bucure de
„ reușita” lor, că ne-au adus împreună. Apoi am ales să îi fac pe plac mamei mele și
nu am continuat relația, ceea ce acum sunt de părere că de fapt nici nu mi-o
doream.

Eu m-am luptat în continuu cu mine pentru a decide dacă să le fac pe plac celorlalți
sau mie.

Oricum, pe lângă toate trăirile/ sentimentele prin care ești nevoit să treci,
adolescența este perioada care-și pune cel mai tare amprenta asupra personalității
unui om. Atunci te formezi.

Înveți ce e rușinea, ce e dragostea, ce e neîmplinirea, ce e orgoliul și multe altele.


Trăiești o grămadă de decepții, trăiești o grămadă de împliniri, nu știi cum să
reacționezi în anumite situații, lumea te lasă să iei propriile decizii (nu chiar pe toate)
asupra vieții: dacă să intri într-un anumit grup de oameni, să participi la diferite
concursuri, să faci voluntariat, să chiulești, să înveți. Părinții vor încerca să te
îndrume dar până la urma va fi decizia ta de cum vei reacționa.

În perioada adolescenței consider că înveți cum să trăiești. Începi să ieși de sub


aripile protectoare ale părinților și să îți desfaci propriile aripi.
BIBLIOGRAFIE

Dexonline.ro

Afectivitatea în adolescenta – suport de curs

Psihologia adolescentului și adultului ,2005, Tinca Crețu

Psihologia vârstelor, Iaşi, Editura Polirom, Tinca Crețu

Psihologia vârstelor – Ciclurile vieţii, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică


Şchiopu, U., Verza, E. (1997)

S-ar putea să vă placă și