Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Iar definiția științifică a afectivității este conform lui C. Enăchescu in cadrul Tratatului
de psihoterapie, Ed Tehnică, 2000
Afectivitatea constituie ansamblul de reacţii psihice ale individului în faţa unor situaţii
ocazionale ale vieţii, fie datorită unor contacte cu lumea externă, fie datorită unor
modificări interne ale persoanei. Ele sunt adesea asociate cu viaţa instinctivă,
gândirea şi activitatea, motiv pentru care acestea mai sunt denumite şi procese
“instinctivo-afective” sau “ideo-afective”.
Între stimulii interni și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror
efecte sunt tocmai procesele afective. Aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne
generează plăcere, mulțumire, entuziasm, pe când nesatisfacerea acestor cerințe
generează stări de neplăcere, nemulțumire, frustrare, tristețe. Astfel, în cadrul
proceselor afective pe primul plan se situează valoarea și semnificația obiectului
pentru subiect
Nu obiectul în sine este important, ci relația dintre el și subiect, întrucât numai într-o
asemenea relație obiectul capătă semnificații, în funcție de gradul și durata
satisfacerii trebuințelor.
Din cauza schimbarilor fizice si psihice perioada adolescentei a mai fost numita si
„varsta furtunii si a stresului” ( Stanley Hall)
Această perioadă este una a descoperirii de sine care implică separarea ușoară de
părinți și găsirea independenței și chiar schimbarea sau lărgirea cercului de prieteni.
Adolescența este o perioadă a vieții care poate schimba complet cursul acesteia. În
timpul acestei căutari a sinelui, au loc numeroase modificări și schimbări de stare,
de spirit, de caracter în care se poate descoperi o nouă lume pentru omul aflat în
pragul adolescenței. Adolescența este pentru mulți o resuscitare a vieții, șansa de a-
și schimba traiectoria și perspectiva asupra vieții. Poate fi momentul în care începi
să trăiești. În această perioadă încep să se deschidă fel și fel de oportunități, de
portițe.
Începi să te schimbi pentru a fi pe placul celorlalți, ești ușor maleabil, deși nu este
bine deloc. Însă ca să te formezi pentru postadolescență trebuie să treci și prin
decepții și prin tot felul de transformări la nivel psihic și fizic.
La nivel fizic este cel mai ușor de constatat modificările, care pentru tine ca
adolescent pot fi ori în favoarea mentalului său, ori putea duce la rușine, la
neregăsirea în noile schimbări corporale.
Începi să înțelegi care este rostul tău printre cei din jur, în cadrul familiei, al societății
și să te gândești la viitorul tău pentru care ești chiar tu însuți responsabil.
În această etapă a vieții, există riscul de a fi foarte ușor păcălit de aceste modificări;
să te încânti prea tare la anumite momente, să treci de la „agonie la extaz” , să
trăiască la intensitate maximă .
Riscă să fie foarte afectati în urma modificărilor relațiilor din familie cum ar fi un
divorț, neînțelegerilor dintre membrii ei, moartea unui membru, probleme financiare
în urma cărora se iscă fel de fel de discuții, nu își pot satisface nevoile sau sunt
marginalizați .
Aceste schimbări îi pot afecta și schimba părerile pe viață, lăsându-și o amprentă
puternică asupra evoluției emotionale a adolescentului. Pot considera că ar fi o
învățătură din care au ce învăța și să aplice și ei pe viitor sau exact invers, să nu
facă niciodată așa știind că nu este benefic vieții nimănui.
Pot fi afectați într-un mod negativ sau potiziv și de către școală: o notă mică îl poate
demoraliza sau îl poate mobiliza, o nota mare îl poate mobiliza în continuare,
dorindu-și să fie lăudat și apreciat de către profesorii săi, sau îl poate face să se
culce pe o ureche, considerând că este foarte bun în ceea ce realizează. Nu cred că
știe cineva cum va reacționa un adolescent. Este precum o gemul de vișine: dulce-
acrișor. Depinde de starea de spirit din acel moment, de oamenii care îl înconjoară și
care îl influențează.
In urma acestor modificări în sine și în jurul său, au loc și formarea unor noi
sentimente: fericire, mândrie, rușine, orgoliu, îngâmfare, demnitate.
Pot cunoaște (mai mult ca sigur) prima iubire care poate fi împărtășită sau nu.
Nu mi-am dat seama cât de mult m-au afectat toate acestea, decât la sfărșitul clasei
a 12-a când nu am putut vărsa o lacrimă pentru colegi sau pentru profesori. Sunt o
persoană emotivă în general, mă emoționez repede și apoape din orice, însă nu și
acum pentru oamenii din jur. Am plâns pentru mine. Eram atât de mândră de mine
că am reușit, în ciuda tuturor obstacolelor, eram pur și simplu mândră că a venit
mami la absolvire și că și ea era mândră, deși nu a fost atât de acolo așa cum aș fi
vrut. Dar poate a fost mai bine așa. Acum reușind să mă adaptez cam la orice
situație. Această plecare la liceu consider că m-a maturizat , am avut șansa de a mă
maturiza, de a fi mai matură decât ceilalți colegi ai mei și am trăit mult mai mult și
mai intens fiecare moment al liceului. Am avut parte de mai multe emoții, de mai
multe trăiri, am avut fel și fel de urcări, să nu mai zic de coborâșuri.
Când vorbesc despre adolescență, imediat gându-mi zboara la liceu și la poezia lui
George Bacovia „ Liceu, - cimitir/ Al tinereţii mele -/ În lume m-ai dat/ În vâltorile
grele,/ Atât de blazat.../ Liceu, - cimitir/ Al tinereţii mele!”
Tot în timpul liceului, am trăit cel mai intes sentiment de până atunci din viața mea,
eram în focurile bacalaureatului și tatăl meu urma să fie operat la inimă, mami era cu
el la spital, iar eu trebuia să-mi vad de examen, să merg și acasă să am grijă de sora
mea care era clasa a 4a, să ud grădina și alte treburi. Acesta a fost punctul
culminant al adolescenței mele. Și am făcut față cu brio, de aceea sunt mândră și
până în ziua de astăzi de mine.
Am avut parte și de un fel de prima dragoste, dar care nu era acceptată de părinți,
însă prietenii ne erau comuni și simțeam că sunt într-o cumpănă de care depinde
fericirea mea. Între-un final am pus fericirea mea pe primul plan și am vazut că nu
era o relație de care să îmi pese, ci doar voiam ca grupul de prieteni să se bucure de
„ reușita” lor, că ne-au adus împreună. Apoi am ales să îi fac pe plac mamei mele și
nu am continuat relația, ceea ce acum sunt de părere că de fapt nici nu mi-o
doream.
Eu m-am luptat în continuu cu mine pentru a decide dacă să le fac pe plac celorlalți
sau mie.
Oricum, pe lângă toate trăirile/ sentimentele prin care ești nevoit să treci,
adolescența este perioada care-și pune cel mai tare amprenta asupra personalității
unui om. Atunci te formezi.
Dexonline.ro