UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI

ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

PROIECT LA DISCIPLINA
FISCALITATE

1
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

FISCALITATEA DIRECTĂ. PRESIUNEA FISCALĂ

Masterand Olar Mihaela-Gabriela, UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

Profesor îndrumător: Conf. Dr. Tulvinschi Mihaela

Rezumat
Cunoscut este faptul că fiscalitatea este un rod al climatului politic, economic dar şi social al
unui stat. Totodată, nivelul de dezvoltare al unui întreg stat depinde într-o foarte mare măsură de
istoria propriului sistem fiscal, de felul în care acesta este construit, dar mai ales de modul în care el
funcţionează. Constituirea veniturilor bugetare necesită a fi realizată în corespondenţă cu anumite
cerinţe ce se referă la eficacitate, randament şi echitate. Complexitatea acestor obiective, precum şi
presiunea politică, economică sau administrativă au dus la aplicarea unei reforme graduale în ţara
noastră după tranziţia la economia de piaţă. Punerea acesteia în aplicare nu a dus întotdeauna la
rezultatele dorite, modificările legislative numeroase reuşind să descurajeze investitorii existenţi şi
potenţiali, aplicarea legislaţiei fiscale devenind una dificilă, atât la nivelul agenţilor economici cât şi
al sistemului fiscal. În cele ce urmează sunt surprinse aspecte ale aplicării fiscalităţii directe asupra
mediului economic din România din ultimii ani, pentru a putea evalua cu precizie modul său de
evoluţie şi impactul rezultat.

1.Introducere

Existența statului și funcționarea autorităților publice depind în mod direct de fiscalitate,

aceasta având o mare influență asupra economiei în ansamblul său, dar și asupra membrilor
societății. Așadar, este evident că fiscalitatea nu poate fi separată de noțiunea de stat, fiind o
componentă esențială a politicii generale a statului, ce influențează major viața economico-socială.
Nu întâmplător aceasta este o temă foarte discutată, generatoare de conflicte, mai ales între autorități
și contribuabili. Astfel, necesitățile de resurse financiare tot mai ridicate determină tendința statului
de a obține venituri tot mai mari din impozite și taxe.
De cealaltă parte însă se regăsesc cei care îşi îndeplinesc obligaţiile fiscale, a căror cerinţă
este diminuarea presiunii fiscale. În caz contrar, aceştia ajung să practice evaziune fiscală sau chiar
să treacă la economia subterană1. Aşadar, este vitală stbilirea unui grad de fiscalitate suportabil, care
să încurajeze dezvoltarea economiei, precum şi acceptarea de către contribuabili a obligaţiilor
fiscale. Din păcate, nu se poate cuantifica exact acest nivel, iar tendinţa contribuabililor de a nu îşi
onora obligaţiile fiscale, de a se sustrage de la impunere, de a specula imperfecţiunile legislaţiei
precum şi cea a autorităţilor publice de a obţine o masă de venituri bugetare cât mai mare fără să ia
în considerare întotdeauna realităţile economice, ori de a obţine efecte de natură politică prin

1Activitate economică legală, dar ascunsă de autorităţile publice pentru a evita plata impozitelor şi taxelor, a
contribuţiilor sociale sau pentru a evita respectarea standardelor legale de pe piaţa muncii şi a altor proceduri
administrative.
2
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

manevrarea pârghiilor oferite de sistemul fiscal, generează multe dificultăţi în asigurarea

funcţionalităţii unui sistem fiscal.
Sistemul fiscal poate fi utilizat ca instrument de reglare a vieţii economice, de intervenţie a
statului în economie pentru eliminarea dezechilibrelor din diferite perioade ale vieţii economice. De
altfel, relaţia dintre fiscalitate şi nivelul de dezvoltare al economiei este de condiţionare: o economie
stabilă, dezvoltată, reflectă întotdeauna un mediu propice pentru o relaxare fiscală (acest fapt nu este
valabil întodeauna la nivelul unei economii în tranziţie, diminuarea presiunii fiscale neavând efectul
scontat asupra dezvoltării economice ca urmare a tendinţei operatorilor economici de a deturna
veniturile suplimentare din circuitul economic). Fiecare stat promovează propria politică în
domeniul fiscal, stabilind numărul, tipul şi mărimea impozitelor şi taxelor suportate de contribuabili.
Acestea sunt structurate în raport de diferite criterii în scopul evaluării şi analizei efectelor
impozitării asupra dinamicii economiei. Cel mai uzitat criteriu este cel referitor la caracteristicile
juridice şi administrative, în raport de care impozitele sunt divizate în impozite directe şi impozite
indirecte.
Impozitele directe se stabilesc asupra materiei impozabile, în sarcina unui contribuabil şi se
consideră că generează atât avantaje cât şi dezavantaje. Astfel, în categoria avantajelor se înscriu
randamentul fiscal stabil, elasticitatea lor (sunt dependente în principal de obiectivele urmărite de
legiuitor), asigurarea unei impuneri în raport de mărimea veniturilor obţinute sau a averii deţinute.
Inconvenientele principale sunt concretizate de înregistrarea unui decalaj între momentul generator
al obligaţiei fiscale şi cel al încasării, manifestarea tendinţei de sustragere de la impunere, în special
în situaţiile majorării presiunii fiscale, existenţa unor ramuri sau profesii în care evaluarea
veniturilor obţinute se realizează cu dificultate. Cu toate acestea, impozitele directe reprezintă
principalele instrumente ale politicii fiscale, fiind necesară însă asigurarea unei compatibilităţi cu
sfera impozitelor indirecte, astfel încât să poată fi obţinute resursele financiare necesare statului
pentru satisfacerea nevoilor publice.

2. Fiscalitatea directă în România – evoluţie şi efecte

Nu este un secret faptul că România nu a avut până acum un sistem fiscal coerent, care să
corespundă cerinţelor etapei de trecere la economia de piaţă, construind o reformă graduală, care,
din nefericire nu a produs mereu efecte pozitive asupra sistemului economic, mai ales din cauza
condiţiilor nefavorabile pentru reformele economice, dar şi a neconcordanţei dintre impunerile
legislative şi respectarea lor în practică. Înlocuirea vărsămintelor din beneficii cu impozitul pe
beneficiul unităţilor economice, stabilit în cote diferenţiate în raport de rata rentabilităţii a fost o
măsură adoptată în 1990 ce a vizat întreprinderile de stat. Reforma a cuprins şi celelalte unităţi
economice, realizându-se o diferenţiere a regimului fiscal în raport de forma de proprietate. În
acelaşi timp, au fost stabilite facilităţi fiscale pentru stimularea investiţiilor. Modificările ulterioare
au apărut însă foarte repede fiind impus impozitul pe profit, calculat prin aplicarea unui număr de 67
de cote aplicate la tot atâtea tranşe. Dificultăţile înregistrate au dus la înlocuirea acestora cu două
tranşe şi două cote (30% şi 45%), justificarea fiind de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii.
3
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

Nici în acest caz efectele nu au fost cele scontate, întrucât de la un impozit anterior de 5% s-a ajuns
la 30%, ajutorul fiind dat de fapt marilor întreprinderi (s-a ajuns la un impozit de 45% de la 77%).
Au urmat cotele de 38%, 25% şi, din 2005 s-a trecut la cota unică de 16%, de multe ori fiind
adoptate măsuri ce au avut efecte negative pe termen lung. Şi sistemul de impozitare al veniturilor a
cunoscut modificări repetate, fiind înlocuit impozitul pe fondul total de retribuire cu un impozit în
cote progresive, cuprinse între 6% şi 45%, modificate ulterior. Astfel, în 2004 se aplica un sistem
progresiv, cu cote diferenţiate pentru veniturile persoanelor fizice, respectiv de la 18% până la 40%,
iar din 2005 s-a trecut la impunerea proporţională de 16%, urmând ca mai apoi de la începutul
anului 2018 să se aplice un procent de 10%. În 1991 a fost instituit şi impozitul pe dividende, dar cu
o arie de aplicabilitate restrânsă, fiind aplicat numai asupra profitului distribuit acţionarilor străini ai
unei firme cu capital parţial sau integral străin. Ulterior s-au produs modificări legislative, fiind
reglementată noţiunea de dividend, limita maximă de constituire din profitul net a fondului de
participare a salariaţilor la profit, a fondului pentru cota de participare a managerului la profitul net
şi a fondului pentru constituirea resurselor proprii de finanţare. Indiferent însă de modificările
repetate la nivelul sistemului fiscal, principalele efecte s-au reflectat la nivelul veniturilor încasate.
De altfel, principalul rol al impozitelor se manifestă în plan financiar, veniturile obţinute deţinând
cea mai mare pondere în ansamblul veniturilor bugetare, fapt ce rezultă şi din tabelul nr. 1:

Tabelul nr. 1. Ponderea impozitelor directe în veniturile fiscale şi veniturile bugetului de stat în
perioada 2012-2017
Anul Venituri Venituri Ponderea Impozite Ponderea Ponderea
fiscale mil. totale mil. veniturilor directe impozitelor impozitelor
lei lei fiscale în directe în directe în
VT* (%) veniturile veniturile
fiscale* totale*
2012 75.615,8 87.171,5 86,74% 18.685,9 24,71% 21,44%
2013 80.175,2 90.561,4 88,53% 20.040,9 24% 22,13%
2014 80.538,1 95.370,1 84,45% 22.014,9 27,33% 23,08%
2015 89.572,7 105.705,6 84,74% 24.614,9 27,48% 23,29%
2016 87.323,3 101.476,4 86,05% 26.473,3 30,32% 26,09%
2017 85.072,2 113.021,9 75,27% 26.431,3 31,07% 23,39%
Sursa: www.mfinante.gov.ro

Se observă că ponderea deţinută de impozitele directe în cadrul veniturilor fiscale a crescut

în perioada 2012-2017 de la 24,71% în prima parte a intervalului, până la 31,07% în ultimul an,
aceeaşi tendinţă de creştere manifestându-se şi la nivelul ponderii impozitelor directe în totalul
veniturilor bugetare. În acest context, deşi tendinţa este una de creştere însă într-o proporţie destul
de mică, este clar faptul că ne bazăm mai mult pe impozitele indirecte în defavoarea celor directe,
fapt determinat şi de evoluţia economiei dar şi de măsurile fiscale adoptate.

4
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

În cazul țărilor emergente se observă o preferință pentru impozitarea indirectă, acest fapt
fiind evidențiat și de Văcărel et al. (2007), însă „opțiunea pentru această impozitare trebuie să fie în
legătură cu nivelul veniturilor și nivelul averii deținute de persoanele fizice și de cele juridice, prin
urmare, impozitele directe vor avea un randament mai mic față de cel al statelor dezvoltate”. Așa se
explică alegerea impozitării indirecte în detrimentul celei directe.

O reflectare sugestivă a acestor afirmaţii este şi reprezentarea grafică a datelor din graficul
nr. 1:

Graficul nr. 1.Evoluţia veniturilor totale, a veniturilor fiscale şi a impozitelor directe în

perioada 2012-2017
mil. lei
120000

100000

80000

60000

40000

20000

0
2012 2013 2014 2015 2016 2017
Veni turi fis cal e Veni turi tota l e Impozi te di recte

Sursa: Prelucrat după datele existente pe site-ul Ministerului Finanțelor

2.1. Nivelul și evoluția presiunii fiscale globale și a presiunii fiscale a impozitelor

directe-ROMÂNIA

Ca indicator sintetic, presiunea fiscală măsoară economic constrângerea exercitată de

impozit, ori de ansamblul impozitelor, fiind în fapt, coeficientul impozitului în venit. Cantitativ, se
exprimă ca o relație între prelevarea fiscală (F) suportată de colectivitate și venitul (V) de care
aceasta dispune:

F
P=
V

În scopul asigurării de comparații internaționale, este, în general, acceptat conținutul

mărimilor ce se raportează, semnificând: pentru F, ansamblul impozitelor, iar pentru V, produsul
intern brut, forma de exprimare a relației devenind:

5
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

IMPOZIT
P=
PIB

Având în vedere perioada analizată, pentru România, nivelul presiunii fiscale și evoluția
acesteia este prezentată în tabelul următor:

Tabelul nr. 2.Nivelul şi evoluţia presiunii fiscale în România, în perioada 2012-2017

Explicatii U.M. Anii

2012 2013 2014 2015 2016 2017

Venituri Mil. Euro 75.615,8 80.175,2 80.538,1 89.572,7 87.323,3 85.072,2

fiscale

Impozite Mil. Euro 18.685,9 20.040,9 22.014,9 24.614,9 26.473,3 26.431,3

directe

P.I.B. Mil. Euro 585.200 625.617 674.300 704.542 758.500 842.500

Presiunea % 12,92% 12,82% 11,94% 12,71% 11,51% 10,09%

fiscala
globala

Presiunea % 3,19% 3,20% 3,26% 3,49% 3,49% 3,14%

fiscala a
impozitelo
r directe

Dinamica % 0 -0,77% -6,86% 6,45% -9,44% -12,34%

presiunii
fiscale
globale

Dinamica % 0 0,31% 1,88% 7,06% 0 -10%

presiunii
fiscale a
impozitelo
r directe
Sursa:Calcule proprii după date preluate de pe site-ul Ministerului Finanțelor

În anul 2014 se înregistrează o scădere a presiunii fiscale globale cu aproape 7% faţă de anul
2013, scădere care este datorată creşterii veniturilor fiscale într-un ritm mai lent faţă creşterea
produsului intern brut. În anul 2015 însă presiunea fiscală înregistrează o creştere de 6,45% faţă de
anul 2014. Presiunea fiscală scade din nou, progresiv în următorii doi ani, la fel din cauza creşterii
mult mai lente pe care o înregistrează veniturile fiscale.
6
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

În ceea ce priveşte evoluţia presiunii fiscale a impozitelor directe, aceasta este în creştere în
primii trei ani, datorită faptului că impozitele directe cresc intr-un ritm mai accelerat decât creşterea
produsului intern brut, urmând ca în ultimii ani studiaţi presiunea fiscală a impozitelor directe să
înregistreze o scădere semnificativă.

2.2. Nivelul și evoluția presiunii fiscale a impozitelor directe- UNIUNEA EUROPEANĂ

Impozitele directe se împart în reale și personale. Cele dintâi se caracterizează prin faptul că
obiectul impunerii se stabilește în mod cantitativ, din această categorie făcând parte impozitele pe
clădiri, pe pământ, pe activități industriale, comerciale, pe capitalul imobiliar sau bănesc, impozitul
funciar etc. Treptat, din cauză că aceste impozite se stabilesc fără a se ține cont de capacitatea de
plată a contribuabilului, s-a trecut tot mai mult la impozitele personale, în cazul cărora se ține seama
și de situația sa personală, acestea îmbrăcând în general două forme: pe venit și pe avere. În tabelul
următor sunt redate procentele impozitelor directe în PIB în cele două grupe de țări europene în
perioada 2007-2016:

Tabelul nr. 3. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în cele două grupe de țări în
perioada 2007-2016 (% din PIB)

7
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

În ceea ce privește presiunea fiscală aferentă impozitelor directe, observăm o diferență

substanțială între grupa statelor dezvoltate și cea a țărilor emergente, prima depășind în cele mai
multe cazuri media UE, în timp ce țările emergente ating un nivel de aproximativ două ori mai mic.
Situația în care impozitele directe reprezintă cea mai mare parte a veniturilor fiscale, iar impozitele
indirecte au o pondere mult mai scăzută este caracteristică statelor dezvoltate. Prin urmare, acest
indicator are tendința să fie mai ridicat în acele țări în care redistribuirea veniturilor constituie un
obiectiv important al autorităților guvernamentale, precum Belgia, Italia, Regatul Unit, în general
grupa statelor dezvoltate.
Astfel, de-a lungul perioadei analizate nivelul maxim a fost atins în 2008 de Regatul Unit, cu
17,9%, urmat la mică distanță de Belgia. Cea mai redusă presiune fiscală aferentă impozitelor
directe, de 4,9%, s-a înregistrat în Bulgaria în intervalul 2011-2012, cu aproximativ 7,8% sub media
UE.
În perioada analizată nu s-au înregistrat majorări semnificative ale presiunii fiscale aferente
impozitelor directe, nivelul lor având mai mult un trend constant sau chiar descendent. Cu toate
acestea, mici creșteri au avut loc în țări precum Germania, Franța și Italia.
În Italia, creșterea presiunii fiscale aferente impozitelor directe se poate explica prin faptul că
s-a îmbunătățit eficiența colectării, luându-se măsuri în acest sens: intensificarea inspecțiilor fiscale
concomitent cu audituri încrucișate între statele membre, precum și măsuri în legătură cu
combaterea evaziunii fiscale și semnarea de acorduri pentru realizarea schimburilor de informații.
Nici în ceea ce privește reducerea acestui indicator nu s-au înregistrat diferențe
semnificative. Cele mai importante scăderi în acest sens au avut loc în Ungaria, Regatul Unit,
Polonia, Croația și Cehia.
În Ungaria, reducerea presiunii fiscale aferente impozitelor directe în perioada supusă
analizei reprezintă o consecință a scăderii în anul 2010 a cotei de impozit pe profit de la 19% la 10%
pentru acele companii care au înregistrat venituri anuale sub 250 de milioane de HUF, respectiv sub
500 de milioane de HUF începând cu anul 2011. Astfel, indicatorul analizat a scăzut de la 7,9% în
2010 la 6,3% în 2011. La aceasta au contribuit și diminuarea în 2010 a cotei de impozit pe venit de
la 18% la 17%, dar mai ales renunțarea în același an la taxa de solidaritate pentru cei cu venituri
mari și introducerea în 2011 a cotei unice de impozit pe venit de numai 16% (cota superioară de
impozitare fiind înainte de 32%).
Regatul Unit a cunoscut fluctuații ale presiunii fiscale aferente impozitelor directe în
perioada analizată. Scăderea de la 15,2% în 2011 la 14,4% în 2012 a acesteia poate fi explicabilă
prin reducerea cotei standard de impozit pe profit în 2011 de la 28% la 27%, precum și a cotei
reduse de impozit pe profit în același an de la 21% la 20%. În al doilea rând, o creștere cu 0,4% a
presiunii fiscale în 2016 față de 2015 poate fi justificată de majorarea cotei superioare de impozitare
de la 40% la 50% pentru acele venituri care depășesc 150.000 de lire sterline.
Trei dintre țările analizate au înregistrat aproximativ aceleași valori pe tot parcursul acestei
perioade: Olanda (aproximativ 11% din PIB), România (aproximativ 6% din PIB) și Belgia
(aproximativ 16% din PIB).
În cazul României nu au avut loc fluctuații mari ale acestui indicator, menținându-se cota
unică de impozit pe profit și pe venit de 16% în toată perioada analizată. În 2009 s-a introdus
8
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

impozitul minim, însă a fost eliminat ulterior, în 2010. Astfel, din 2009 până în 2010 a existat o
soluție de calcul al impozitului pe profit reflectată printr-un impozit minim anual stabilit în funcție
de veniturile anuale totale.
Din figura următoare se poate observa că în cazul primei grupe de țări sistemul fiscal se
bazează pe impozitarea directă, evidențiindu-se o distincție netă față de celelalte state supuse
analizei, în care impozitarea indirectă este relevantă în totalul veniturilor fiscale prelevate. Acest
lucru se poate explica prin faptul că cele din urmă nu beneficiază de o piață de capital foarte
dezvoltată, iar inițiativa privată este înfrânată de nivelul ridicat al birocrației și de lipsa soluțiilor
sustenabile ale statului.

Graficul nr. 2. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în cele două grupe de țări în
anul 2016

Conform graficului și datelor prezentate în tabel, în anul 2016, ponderile cele mai mari ale
presiunii fiscale aferente impozitelor directe au fost înregistrate în Belgia și Italia, iar cele mai mici,
în Bulgaria și Croația. Se observă de asemenea că în țările dezvoltate predomină impozitarea directă.
În urma analizei efectuate cu privire la nivelul presiunii prelevărilor obligatorii în cadrul
celor două grupe de țări europene în intervalul 2007-2016, observăm că nivelurile cele mai reduse
ale presiunii fiscale totale (sub 30%) se înregistrează în grupa țărilor în curs de dezvoltare, precum
Bulgaria și România, intrate mai recent în Uniunea Europeană. Din grupa statelor dezvoltate, cele
mai mari cote ale presiunii fiscale totale (peste 45%) le întâlnim în Franța și Belgia.
Analiza efectuată pe elementele structurale ale presiunii fiscale a permis reliefarea
următoarelor aspecte:
 Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe are tendința să fie mai ridicată în țările în care
redistribuirea veniturilor reprezintă un scop important al autorităților guvernamentale.
 Cea mai mare presiune fiscală exercitată de impozitele directe se înregistrează în Belgia. Ca
și în cazul altor state dezvoltate, în această țară cel mai important rol în materie de venituri
bugetare îl au taxele directe.
9
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

3.Concluzii
Sistemul fiscal joacă un rol important în atingerea obiectivelor economico-sociale ale
statului. În acest sens, principalele obiective ce trebuie vizate sunt: obţinerea unui randament fiscal
ridicat pentru impozitele percepute; realizarea unui proces de distribuire a resurselor colectate astfel
încât să se obţină un efect maxim în utilizare; înregistrarea unui nivel ridicat al veniturilor colectate
(un aspect negativ ce a însoţit economia românească în ultimele decenii este capacitatea redusă de
colectare a veniturilor datorate); respectarea principiilor fundamentale ale oricărui sistem fiscal
coerent şi eficient; stabilizarea economiei afectată de acţiunea unor factori perturbatori; reglarea
producţiei în raport de conjunctura economică existentă, inclusiv modernizarea şi restructurarea ei şi
dezvoltarea durabilă a societăţii; combaterea fenomenului de evaziune fiscală; fundamentarea
temeinică a măsurilor fiscale pentru evitarea unor efecte negative generate de modificări legislative
neancorate în realităţile economiei româneşti; formularea unor politici financiare pe termenlung,
care să asigure o stabilitate mediului de afaceri; asigurarea neutralităţii măsurilor fiscale; majorarea
veniturilor din impozite directe şi nu din impozite indirecte, care, corelată cu nivelul ridicat al
impozitării forţei de muncă determină o percepţie mult mai sensibilă a nivelului de impozitare de
către persoanele fizice, fapt ce poate duce la accentuarea tendinţei de neconformare fiscală a
acestora.
Impozitarea directă rămâne un instrument important la dispoziţia statului ce poate stimula
mediul economic prin intermediul cotelor de impozitare, al facilităţilor acordate în scopul realizării
de investiţii în domenii importante ori al stimulării producţiei.

10
 UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA, FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ - PROGRAMUL DE STUDII: CAFEC

Bibliografie

1. Văcărel, I., Bistriceanu, Gh.D., Bercea, F., Anghelache, G., Moșteanu, T., Bodnar, M.,
Georgescu, F. (2007), Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică,
București.

2. http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/analiza-presiunii-fiscale-din-statele-membre-ale-
uniunii-europene-ii-a2702/ ;

3. http://www.utgjiu.ro/ecostudent/ecostudent/pdf/201404/14_Elena%20Aldea,%20Daniela
%20Silvestru.pdf ;

4. https://core.ac.uk/download/pdf/6240476.pdf?
fbclid=IwAR0Gl8IbBHflxdVtQ4ivdaXafPKpWw_z9p4fHCVc5iJwhaA_UyLj_1LE8Q ;

5. www.mfinante.ro ;

6. http://www.fin.ase.ro/ABC/fisiere/ABC4_2016/Lucrari/L16.pdf?
fbclid=IwAR2mqtSdOVSsdgeSDfYnmDdJatIqfJPdMNNWS9EQScVlhwqLdsFbR0XMY0 ;

7. http://europa.eu/eurostat/ .

11