Curs 23

7.3 Transformatorul trifazat

Particularităţile constructive ale transformatoarelor trifazate

Transformatoarele utilizate în reţelele electrice trifazate (transformatoarele trifazate) se

realizează în două variante constructive. In primul caz, transformatorul trifazat este alcătuit
din trei unităţi (transformatoare monofazate) separate, ale căror înfăşurări primare şi,
respectiv, secundare sunt conectate în stea sau în triunghi. Fluxurile magnetice
corespunzătoare fiecărei faze (a fiecărei unităţi monofazate) se închid prin circuite magnetice
separate (transformator cu fluxuri libere).

Fig. 7.13 Schema transformatorului trifazat în

grup (transformator cu fluxuri libere).
Această soluţie constructivă, utilizată în cazul puterilor foarte mari, permite transportul
mai comod al transformatoarelor de la firma constructoare la beneficiar, are avantajul că
unitatea de rezervă reprezintă numai 1/3 din puterea transformatoarelor în funcţiune, dar
prezintă dezavantajul unui volum global mărit şi al unui consum sporit de material
feromagnetic.
A doua variantă, mai răspândită în practică, o constituie transformatorul trifazat cu un
singur miez, alcătuit din trei coloane şi două juguri, pe fiecare coloană fiind dispuse
înfăşurările primară şi secundară aparţinând unei
faze. In acest caz, fluxul creat de solenaţia unei A B C
înfăşurări de pe una din coloane se închide prin
celelalte coloane, pe unde circulă şi fluxurile create
de solenaţiile înfăşurărilor de pe coloanele
respective (transformator cu fluxuri forţate). X Y Z
Dacă cele trei înfăşurări primare ale unui
x y z
transformator trifazat se alimentează cu un sistem
trifazat simetric de tensiuni, prin acestea circulă un
sistem trifazat de curenţi i1A, i1B, i1C care, prin a b c
solenaţiile respective, creează în cele trei coloane
ale miezului un sistem trifazat simetric de fluxuri Fig. 7.14 Schema transformatorului
A, B, C, care induc în cele trei înfăşurări trifazat cu fluxuri forţate.
secundare, un sistem trifazat simetric de tensiuni
electromotoare.
Dacă înfăşurările secundare sunt cuplate pe un receptor trifazat echilibrat, cele trei faze
ale transformatorului încărcate simetric se comportă, fiecare, ca un transformator monofazat.
Deci teoria transformatorului trifazat (ecuaţii, diagrama fazorială, schema echivalentă) se
reduce la cea a transformatorului monofazat, aplicată separat fiecărei faze.
La un transformator trifazat, notarea bornelor de început ale înfăşurărilor de înaltă
tensiune se face, conform standardelor, cu literele mari A, B, C, iar a bornelor de sfârşit cu X,
Y, Z. Bornele înfăşurărilor de joasă tensiune se notează cu litere mici a, b, c (începuturile) şi x,
2 Curs 23

y, z (sfârşiturile). La transformatoarele cu trei înfăşurări, pentru înfăşurarea de tensiune medie

se utilizează literele Am, Bm, Cm (pentru începuturi) şi Xm, Ym, Zm (pentru sfârşituri). Punctul
neutru se notează cu N, n sau Nm.

Conexiunile transformatoarelor trifazate

Modul de legare a înfăşurărilor unui transformator poartă denumirea de conexiune. La

un transformator trifazat se întâlnesc următoarele conexiuni:
a. Conexiunea în stea, care se
realizează atât la înfăşurările de înaltă
tensiune, când se simbolizează cu litera Y,
respectiv, Y0 dacă punctul de nul este scos
la placa de borne (este accesibil), cât şi la
înfăşurările de joasă tensiune, simbolizată
cu y, respectiv y0;
b. Conexiunea triunghi, notată cu
D (Δ) pentru înfăşurările de înaltă tensiune
şi d (Δ) - pentru înfăşurările de joasă
Fig 7.15 Modurile de conectare ale
tensiune;
înfăşurărilor transformatorului. a - în stea; b -
în triunghi.
c. Conexiunea zigzag, care se
realizează numai pentru înfăşurările de
joasă tensiune şi se simbolizează cu z, respectiv, z0. Conexiunea zigzag constituie o variantă a
conexiunii în stea. Înfăşurările de joasă tensiune conţin, în acest caz, câte două semibobine pe
coloană. Fiecare fază se realizează înseriind în sens invers câte două semibobine plasate pe
coloane diferite. In final, ansamblul celor trei faze se
conectează în stea, formându-se un punct de nul, care poate
fi scos la placa de borne (z0).
Schema de conexiuni reprezintă ansamblul
conexiunilor tuturor înfăşurărilor. Întrucât conexiunea
înfăşurărilor de înaltă tensiune nu o condiţionează pe cea a
înfăşurărilor de joasă tensiune, la un transformator trifazat
cu două înfăşurări, se pot întâlni următoarele scheme de
conexiuni: Yy (Y/Y), Yd (Y/Δ), Yz (Y/Z), Dy (Δ/Y), Dd
(Δ/Δ), Dz (Δ/Z).
Schemele de conexiuni se deosebesc între ele prin
valoarea raportului de transformare şi a deplasării
unghiulare.
Fig. 7.16 Conexiunea în
Raportul de transformare al unui transformator
zigzag a înfăşurărilor
secundare.
trifazat reprezintă raportul dintre tensiunile de linie
omoloage din primar şi secundar, la funcţionarea în gol. In
tabelul de mai jos se dau valorile raportului de transformare k în funcţie de raportul N1/N2 al
numerelor de spire (pe fază), pentru diferite scheme de conexiuni. Aceste valori se calculează
ţinându-se seama de relaţiile de legătură între tensiunea de linie şi de fază pentru conexiunile
stea - U l  3U f , triunghi - U l  U f sau zigzag - U l  3 / 2  U f .
Transformatoare 3

Schema
Yy Yd Yz Dy Dd Dz
de
(Y/Y) (Y/Δ) (Y/Z) (Δ/Y) (Δ/Δ) (Δ/Z)
conexiuni
U l1 N1 N1 2 N1 1 N1 N1 2 N1
k= 3
Ul2 N2 N2 3 N2 3 N2 N2 3 N2

7.4 Transformatoare speciale

7.4.1 Autotransformatorul

Autotransformatorul este un transformator a cărui înfăşurare de joasă tensiune

reprezintă o parte a înfăşurării de înaltă tensiune, cele două părţi fiind cuplate atât galvanic cât
şi electromagnetic.
Considerăm cazul unui autotransformator coborâtor de tensiune. Înfăşurarea sa AX, cu
N1 spire, constituie înfăşurarea de înaltă tensiune, iar porţiunea de înfăşurare ax, cu N2 spire,
reprezintă înfăşurarea de joasă tensiune.
Autotransformatorul poate fi coborâtor de tensiune sau ridicător de tensiune.
Funcţionarea în gol a autotransformatorului
nu se deosebeşte de cea a unui transformator,
raportul de transformare fiind:
E1 N1 U1
k   ,
E2 N 2 U 20
iar solenaţia este:
0  N1i10 .
La funcţionarea în sarcină, porţiunea comună
de înfăşurare este parcursă de curentul:
i12  i1  i2 , I 12  I 1  I 2 .
Solenaţia rezultantă la funcţionarea în sarcină
este:
  N1  N 2 i1  N 2 i1  i2  sau   N1i1  N 2i2 .

Neglijând curentul de funcţionare în gol i10,

solenaţia 0  N1i10  0 şi cum 0   , rezultă Fig. 7.17 Autransformatorul
ecuaţia de solenaţii a autotransformatorului: monofazat:
a - coborâtor de tensiune; b - ridicător
N1i1  N2i2  0 sau N1 I 1  N 2 I 2  0 . de tensiune; c - de laborator.
Prin urmare, dacă se neglijează curentul i10 de
funcţionare în gol, curentul I1 din circuitul primar al autotransformatorului rezultă în opoziţie
de fază cu curentul secundar I2. Corespunzător, se obţine că valoarea efectivă I12 a curentului
din porţiunea comună ax a circuitului primar şi secundar este:
I12  I 2  I1 ,
este egală cu diferenţa valorilor efective ale curenţilor din cele două circuite. Din acest
motiv, cele două porţiuni Aa şi, respectiv, ax, ale înfăşurării autotransformatorului sunt, în
4 Curs 23

general, executate din conductoare cu secţiuni diferite.

Un autotransformator este echivalent cu un transformator, având înfăşurarea primară, cu
N1 - N2 spire, de impedanţă Z 1  Z 2 (ca şi porţiunea Aa din înfăşurarea autotransformatorului)
şi înfăşurarea secundară, cu N2 spire, de impedanţă Z 2 (ca şi porţiunea de înfăşurare ax).
Raportul său de transformare este (N1 - N2)/N2= k-1. Prin circuitul primar circulă curentul I1,
iar prin secundar, curentul (k - 1)I1 = I2 - I1 = I12.
Puterea aparentă Si a acestui transformator echivalent, numită putere interioară a
autotransformatorului, are valoarea:
Si  U 2 I12  U 2 I 2  I1   U 2 I 2 1  1/ k   S 1  1/ k  ,

în care:
S  U2I2

este puterea aparentă a autotransformatorului. Altfel spus, cele două porţiuni Aa şi ax

ale înfăşurării autotransformatorului se comportă una faţă de alta ca înfăşurări (primară şi
secundară) ale unui transformator (transformatorul echivalent), de putere Si.
Rezultă că, din întreaga putere S a autotransformatorului, numai puterea interioară Si,
corespunzătoare porţiunii de înfăşurare Aa, cu N1 - N2 spire, se transmite secundarului, prin
fenomenul de inducţie electromagnetică, datorită cuplajului magnetic dintre înfăşurări, iar
diferenţa Se, numită putere electrică:
S e  S  Si  S / k ,

se transmite direct secundarului, prin porţiunea ax de înfăşurare, datorită cuplajului

galvanic.
Deci principalul avantaj al unui autotransformator îl constituie faptul că el înlocuieşte
un transformator de putere aparentă S, deşi este dimensionat numai pentru puterea interioară
Si < S, corespunzătoare transformatorului echivalent. In acelaşi timp, datorită transferului de
putere pe cale directă, pierderile care se produc în autotransformator sunt mai mici decât
pierderile dintr-un transformator de aceeaşi putere aparentă S, iar consumul de materiale
(cupru, tole etc.), gabaritul, greutatea şi preţul sunt comparativ mai reduse. Randamentul
autotransformatorului este mai mare decât randamentul transformatorului de aceeaşi putere,
cu atât mai mult, cu cât raportul său de transformare k este mai apropiat de unitate (se
recomandă k < 2).
Autotransformatoarele au totuşi o arie de utilizare relativ restrânsă, în principal,
deoarece înfăşurările lor de înaltă tensiune şi de joasă tensiune nu sunt izolate galvanic,
existând pericolul ca, în cazul unei întreruperi accidentale a porţiunii comune de înfăşurare ax,
tensiunea înaltă să se aplice la bornele înfăşurării de joasă tensiune. Aceasta, în afara faptului
că necesită utilizarea unei izolaţii corespunzătoare tensiunii înalte pentru întreaga înfăşurare
(ceea ce ridică preţul), poate avea urmări grave pentru reţelele alimentate şi pentru operatori.
Autotransformatoarele se utilizează la interconectarea reţelelor cu tensiuni care nu
diferă prea mult (cu nivele de izolaţie apropiate) şi la pornirea cu tensiune redusă a motoarelor
asincrone şi sincrone trifazate. La puteri mici, ele se folosesc pentru adaptarea receptoarelor la
tensiunea reţelei (de exemplu, de la 110V la 220V), sau pentru reglajul tensiunii - ca
autotransformatoare reglabile. In acest caz, ele sunt prevăzute cu o priză, sub forma unei perii
colectoare, care glisează pe suprafaţa dezizolată, a spirelor înfăşurării.
Transformatoare 5

7.4.2 Transformatoare de sudare

Transformatoarele de sudare sunt transformatoare coborâtoare de tensiune, în general

monofazate, care au rolul de a furniza curentul electric necesar pentru sudarea (şi tăierea)
pieselor metalice cu arc electric sau pentru sudarea prin contact (cap la cap, în cusătură, prin
puncte).
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un transformator de sudare cu arc, pentru a
realiza în bune condiţii aprinderea şi întreţinerea arcului, sunt:
1 - să asigure la funcţionarea în gol o tensiune
secundară joasă (din motive de securitate), dar
U 2 [V]
suficient de mare (65...80)V pentru aprinderea
80
arcului; a b
2 - să menţină cât mai constantă valoarea 60
c
d
curentului secundar, la variaţia impedanţei
secundare (a tensiunii secundare) determinate de 40 1 2 3
variaţia întâmplătoare a lungimii arcului;
3 - să suporte trecerile bruşte de la regimul de 20
mers în gol la regimul de scurtcircuit (foarte
frecvente în timpul operaţiei de sudare), regim în 0 50 100 150 200 I 2 [A]
care curentul în înfăşurările transformatorului nu
trebuie să aibă valori prea mari (Ik  2In), faţă de un
Fig. 7.18 Familia de caracteristici
transformator obişnuit, la care I k  7...20I n . externe ale transformatorului de
Pentru a fi îndeplinite aceste condiţii, sudare.
caracteristica externă U 2  f ( I 2 ) a transformatorului de sudare cu arc trebuie să fie foarte
căzătoare, ceea ce se obţine prin mărirea variaţiei de tensiune a transformatorului, odată cu
creşterea reactanţei de dispersie X1k= Xd1+ + X d' 2 , respectiv a fluxului de dispersie. Reactanţa
de dispersie X1k a transformatorului se măreşte artificial, obţinându-se câte o caracteristică
externă pentru fiecare valoare a ei (curbele a, b, c, d din figura de mai sus). Utilizarea
aceluiaşi transformator pentru diferite grosimi ale electrozilor de sudare presupune ca
transformatorul respectiv să permită obţinerea unei familii de caracteristici externe.
Creşterea reactanţei de dispersie secundare X/d2 determină o creştere a defazajului 2
dintre u2 şi i2. Datorită acestui defazaj, la trecerea curentului i2 prin zero sau prin valori foarte
mici (arcul se stinge la fiecare trecere a lui i2 prin zero), tensiunea u2 are o valoare suficientă
pentru ca arcul să nu fie întrerupt (reaprinderea sigură a arcului). Din acest motiv, în timpul
sudării, factorul de putere al transformatorului este mic: cos2 = 0,3...0,5.
Tensiunea pe arcul electric de sudare este în general de 20...35V, ea variind liniar cu
lungimea arcului. Această lungime este impusă de distanţa dintre electrozi care este practic
invers proporţională cu intensitatea I2 a curentului din arc. Regimul de funcţionare al
transformatorului de sudare cu arc este dat de intersecţia caracteristicii sale externe U2 = f(I2)
cu caracteristica volt-amper a arcului electric (Fig. 7.18 - curbele 1, 2, 3, trasate pentru trei
distanţe între electrozi).
Mărirea reactanţei de dispersie a transformatoarelor de sudare cu arc se poate face fie
prin construcţie, fie prin utilizarea unei bobine de reactanţă auxiliare (separate sau pe miez
6 Curs 23

comun).
Există o mare varietate de transformatoare de sudare. Dintre transformatoarele cu
reactanţa de dispersie mărită prin construcţie, o utilizare largă au transformatoarele cu şunt
magnetic.
Transformatorul cu şunt magnetic este un transformator normal care, între coloanele
sale, conţine un miez (şuntul magnetic S), deplasabil pe o
direcţie perpendiculară pe planul figurii. {untul constituie o nouă
cale de închidere a liniilor de câmp, care alcătuiesc fluxul de
dispersie al transformatorului (d1 + d2). Curentul secundar i2
este cu atât mai mic cu cât fluxul de dispersie derivat prin şunt
este mai mare.
Pentru fiecare poziţie a şuntului magnetic se obţine câte o
caracteristică U2 = f(I2).
Acest transformator are dezavantajul de a fi zgomotos,
datorită vibraţiilor puternice la care este supus şuntul.

La transformatoarele de sudare cu bobină auxiliară,

Fig. 7.19 Transformatorul cu mărirea impedanţei secundare totale se realizează legând în serie
şunt magnetic
cu înfăşurarea secundară o bobină de reactanţă auxiliară B, care
poate fi aşezată pe acelaşi miez comun, (1), sau poate fi separată, (2). Reactanţa inductivă a
bobinei se modifică la variaţia întrefierului  cu
ajutorul unui şurub.
Prin variaţia reactanţei inductive a bobinei B se
reglează în mod continuu valoarea impedanţei totale a
circuitului secundar al transformatorului, deci
valoarea curentului secundar I2. Pentru fiecare
valoare a întrefierului  se obţine câte o caracteristică
U2 = f(I2).
Aceste transformatoare permit un reglaj comod
al curentului I2 şi au marele avantaj de a fi economice
Fig. 7.20 Transformator de sudare cu în instalaţiile de sudare multiple. In acest caz, un
bobină auxiliară (1) transformator, de obicei trifazat, alimentează mai
multe posturi de sudare, fiecare având o bobină de
reactanţă proprie. Reglajul local al curentului de sudare nu influenţează celelalte posturi.

Transformatorul de sudare prin

puncte. Se utilizează la sudarea tablelor
metalice de diferite grosimi. Instalaţia de
sudare este compusă din două părţi: a -
transformatorul însoţit de electrozii de
sudare; b - instalaţia de temporizare a
Fig. 7.21 Transformator de sudare cu bobină auxiliară închiderii alimentării transformatorului.
(2) Înfăşurarea secundară are un număr
mic de spire (N2 = 1 sau 2), de aceea
tensiunea secundară este de 2...10V, în timp ce intensitatea curentului secundar poate să
Transformatoare 7

atingă valori până la 100 kA. Reglarea curentului secundar se efectuează cu ajutorul
comutatorului de tensiune din primarul N1 şi prin
mărirea sau micşorarea timpului de sudare ales o dată cu 1
instalaţia de temporizare. Timpul minim de sudare nu 2 2
1 1
trebuie să fie mai mic de 10 perioade al curentului
1
alternativ. Instalaţia de temporizare asigură conectarea N1 N2
circuitului primar la reţeaua de alimentare, după ce
electrozii 1 au atins tablele de sudat 2. Întreruperea Fig. 7.22 Transfomatorul
alimentării primarului se face după un anumit timp, de sudare prin puncte.
determinat de grosimea tablelor de sudat. După
întreruperea alimentarii se deschid electrozii 1.