Sunteți pe pagina 1din 1

Spaţiul verde constituie o componentă principală a ansamblului urbanistic, prin funcţiunile multiple pe

care le îndeplineşte, ca element de recreere și odihnă a populaţiei, dar şi de completare a ansamblurilor


arhitecturale dintr-un oraș. Spaţiile verzi, pe lîngă rolul lor de agrement, contribuie la calitatea mediului
(caracter ecologic), au rolul de a regla temperaturile ridicate a aerului (cu ajutorul apei) şi de a
reprezenta un filtru împotriva poluării aerului (specii de arbori și arbuști, care au masa foliară mare şi
sunt rezistenţi la poluare). Punem în valoare relieful natural existent, în scopul obţinerii de perspective
variate şi valoroase, dar și de a accentua jocurile de lumină și umbră, cu intervenţii minime de modelare
şi geometrizare. Consolidările necesare se fac prin lucrări care se înscriu în mod armonios în cadrul
natural şi care evidențiază cît mai puţin intervenţia omului. Proiectăm oglinzi de apă de forme diferite,
asemănătoare cu cele intalnite în natură, fântâni, cursuri de apă șerpuitoare, cascade printre stînci,
stâncării și rocării, alpinarii. Crearea unor compoziţii armonioase de forme, texturi, culori şi miresme, cu
ajutorul vegetaţiei, apei, pietrei, lemnului, sticlei şi a elementelor construite, reprezintă cea mai
importantă componentă a arhitecturii peisagere. Acordăm cea mai mare importanță detaliului și
elementelor compoziționale. La proiectarea compoziţiei vegetale, respectiv la stabilirea speciilor
dendro-floricole şi a modului de folosire a acestora, în funcţie de metoda de sistematizare a unităţii de
spaţiu verde, de condiţiile naturale şi de efectele peisagistice urmărite, se recomandă să se ţină seama
de principalele caracteristice ale speciilor dendro-floricole folosite. Proiectăm dispunerea vegetației
într-un mod cît mai natural şi totodată decorativ, pentru un ambient plăcut, pentru a crea spațiu sau
adâncime acolo unde nu există, pentru a masca construcții inestetice, sau pentru a separa anumite
secțiuni. Grupurile de arbori şi arbuşti vor constitui amestecuri de esenţe, culori, forme şi de dimensiuni
cît mai variate, din punct de vedere estetic și compozițional. Pentru realizarea unor efecte decorative și
pe timpul nopţii se va acorda o deosebită atenţie sistemului de iluminare a spaţiului verde, cu ajutorul
căruia se va urmări să se sublinieze anumite aspecte ale compoziţiei, valorificarea în special a
coloritului și formelor panterelor, valorificarea perspectivelor și a amenajărilor cu apă, prin utilizarea
surselor de lumină adecvate.

S-ar putea să vă placă și