Sunteți pe pagina 1din 6

Nutritie, curs 9, 04.05.

2010

Studiul nutreturilor

1. Nutreturile verzi: - constituie hrana de baza a ierbivorelor in perioada de


“vara”, o perioada apreciata in Romania la circa 6 luni. Sub asptectul
compozitiei se remarca in primul rand printr-un continut ridicat in apa (70-
85%). Aceasta le confera suculenta, deci un grad ridicat de ingestibilitate,
proprietati dietetice si diuretice, o buna valoare nutritiva, energetica si
proteica si o foarte buna valoare nutritive, vitaminica si minerala. Nu in
ultimul rand sunt cele mai ieftine surse de hrana contribuind la scaderea
pretului de cost al produselor animaliere.
Nutreturile verzi se pot obtine de pe pajisti permanente si din plante
cultivate.
1.1.Pajistile permanente – ocupa circa 20% din suprafata agricola a
Romaniei, ceea ce inseamna ca se constituie intr-o sursa potentiala de hrana
importanta.

1.1.1.Factori care influenteaza compozitia si valoarea nutritive a


pajistilor:
-compozitia si valoarea nutritive a pajistilor sunt influentate de mai multi
factori, din care primordiali sunt:
a) stadiul de vegetatie
b) familia botanica
acestora li se mai pot alatura:
c)tipul solului
d)folosirea ingrasamintelor
e)conditiile de exploatare

Stadiul de vegetatie – este demonstrate faptul ca pe masura avansarii


plantelor in vegetatie, creste continutul acestora in celuloza bruta, de la 200
grame CB/Kg SU -la plantele tinere- pana la 400 grame CB/Kg SU -la
plantele mature-. In aceste conditii pe masura avansarii plantelor in
vegetatie, scade digestibilitatea SO, de la 85% in primele stadii de vegetatie,
al 50% in ultimele.
Proteina bruta are o evolutie inversa decat celuloza bruta, continutul
in PB scade pe masura avansarii plantelor in vegetatie, insa cu o panta mai
mica decat panta cresterii CB.
Familia botanica – plantele care cresc spontan pe pajisti apartin in
principal familiilor graminee si leguminoase. In proportii mai mici se gasesc
si plante din alte familii botanice. Se considera ca o pajiste este de calitate
daca din structura covorului vegetal gramineele detin 65-75%,
leguminoasele 20-25%, alte familii botanice cat a mai ramas. La fel de
important este si dominanta plantelor valoroase din fiecare familie botanica,
din acest punct de vedere, se apreciaza drept graminee valoroase: raigrass-ul
italian si cel englezesc, iar dintre leguminoase: lucerna, trifoiul rosu si
trifoiul alb.
Tipul solului – influenteaza atat ritmul de crestere al plantelor cat si
cantitatea de substante nutritive fixata in plante. Cazul cel mai elocvent este
cel al mineralelor, in sensul ca pe soluri acide scade concentratia plantelor in
unele micorelemente minerale, in special in molibden (Mo), iar pe soluri
calcaroase scade in special concentratia in mangan si cobalt (Mn, Co).
Folosirea ingrasamintelor – este o practica curenta indreptata in
scopul cresterii productivitaii plantelor, are insa efecte si asupra compozitiei
plantelor, de exemplu: folosirea ingrasamintelor cu azot determina cresterea
continutului plantelor in proteina, este adevarat insa ca o parte din aceasta
este “proteina neadevarata”, de slaba calitate, precum amine sau nitrate.
Folosirea ingrasamintelor cu azot determina si modificari in structura
covorului vegetal in sensul ca sunt stimulate gramineele in detrimentul
leguminoaselor.
Conditiile de exploatare – in primul rand pasunatul national, fie prin
subpasunat sau prin suprapasunat, determina disparitia speciilor valoroase de
plante si aparitia celor cu valoarea scazuta.

1.1.2.Clasificarea pajistilor din Romania:

In functie de zona geografica, pajistile din Romania se clasifica in:


a) pajisti de campie si podisuri joase
b) pajisti de deal si podisuri inalte
c) pajisti de munte
d) pajisti alpine

Pajistile de campie si podisuri joase – sunt situate sub 150 de metrii


altitudine, ocupa circa 20% din suprafata totala a pajistilor. Sunt pajisti cu o
productivitate scazuta si cu o valoare nutritive variabila intre slaba si medie.
Se exploateaza numai prin pasunat si pe perioade scurte de timp.
Pajistile de deal si podisuri inalte – sunt situate intre 150-800 de
metrii altitudine, ocupa 42% - ponderea cea mai mare a pajistilor. Au o
productivitate si o valoare nutritive mai buna decat cele de campie si
podisuri joase. Se exploateaza preferential tot prin pasunat, insa pe perioade
ceva mai lungi.
Pajistile de munte – sunt situate intre 800 – 1800 de metrii altitudine,
constitue 34% din suprafata totala a pajistilor. Sunt pajistile de cea mai buna
calitate si productivitate. Se pot exploata atat prin pasunat cat si prin
transformarea in fan.
Pajistile alpine – sunt situate la altitudini de peste 1800 de metrii,
constituind ~4% din suprafata totala a pajistilor. Sunt pajisti cu
productivitate si valoare nutritive scazuta. Se exploateaza circa 3-4 luni pe
an prin pasunat de catre ovine.

1.2. Plantele cultivate – apartin in special familiilor leguminoase si


graminee. Ficare perene sau anuale.

1.2.1. Leguminoase

1.2.1.1 Leguminoase perene – sunt cultivate pe suprafate mari datorita


productivitatii ridicate, a valorii nutritive ridicate si a faptului ca sub diferite
forme se preteaza a fi folosite de toate speciile de animale. Sub aspectul
compozitiei se remarca in primul rand printr-un continut ridicat in proteina si
printr-un continut relativ scazut in energie. Acest dezechilibru intre proteina
si energie face ca sa nu fie administrate singure animalelor ci impreuna cu
nutreturi complementare.
a) Lucerna (Medicago sativa) – este denumita “regina plantelor
furajere”. Asta se datoreaza catorva avantaje notabile pe care le are lucerna
fata de alte plante, cum ar fi:
-productivitate foarte mare – in conditii de irigare se pot obtine 4-5
coase pe an, si rezista eficient in cultura pana la 4 ani.
-continut ridicat in proteina (180-190 g pe Kg de SU).
-continut foarte ridicat in calciu si carotene.
-are insa o valoare energetica relative scazuta (0,70-0,75 UFL pe Kg
SU).
-rezista bine la seceta si reactioneaza foarte bine la irigatii.
-este o excelenta planta premergatoare – lasa solul mai bogat decat il
gaseste. Mai bogat in substanta organica si in proteina.
Lucerna este insa mai putin rezistenta la seceta puternica si la solurile
acide.
Momentul recoltarii lucernei este important deoarece productivitatea
maxima nu se obtine in acelasi moment cu valoarea nutritive maxima.
Productivitatea (Kg SU/hectar) de la inceputul imbobocirii creste
constant pana la jumatate de inflorire dupa care ramane relativ constanta in
continuare. Valoarea nutritiva scade usor pana la inceputul infloririi dupa
care scade evident. Astfel momentul optim al recoltarii este inceputul
infloririi, cand apar primele flori in lan. Exceptie face doar lucerna la prima
coasa, aceasta se recomanda a se recolta la jumatate de inflorire pentru a-i
permite o mai buna regenerare ulterior. Lucerna se poate administra
animalelor sub forma verde, de fan, de faina de lucerna si sub forma de siloz.
Este o planta greu insilozabila, se recomanda folosirea conservantilor, sub
formele amintite se poate administra tuturor speciilor de animale, inclusive
monogastricelor sub forma de faina. In anumite conditii lucerna poate
provoca la rumegatoare timpanism – datorita continutului ridicat in saponine
care afecteaza activitatea respiratorie si digestiva => se umfla animalul.
Pentru a preintampina acest lucru se pot lua unele masuri de genul: la
consumul maxim sa se ajunga treptat, alaturi de lucerna verde sa se
foloseasca furaje uscate (fanuri, grosiere), sa se evite consumul de lucerna
plouata sau cu roua pe ea.
b)Trifoiul rosu (Trifolium pretense) – este o leguminoasa perena
destul de asemanatoare cu lucerna, are insa o productivitate ceva mai
scazuta, rezistand in cultura eficient 2-3 ani. O valoare proteica sensibil mai
mica si o valoare energetica sensibil mai mare. Da rezultate mai bune decat
lucerna in regiunile mai umede si cu soluri mai acide. Ca si lucerna si alte
leguminoase perene, trifoiul rosu se poate cultiva singur (in cultura pura) sau
in amestec cu unele graminee perene.
c)Trifoiul alb (Trifolium repens) – se cultiva pe suprafete din ce in ce
mai mari, pentru ca are productivitate mai buna decat trifoiul rosu, porneste
mai bine in vegetatie, are o rezistenta mai mare la frig, la defoliere (daca este
transformat in fan, se pierd mai putine frunze). Se poate cultiva atat singur
cat si in amestecuri cu graminee perene.
d) Sparceta (Onobrichis sp.) – este leguminoasa perena care da cele
mai bune rezultate pe soluri calcaroase (Dobrogea). Productivitate mai mica,
valoare nutritiva asemanatoare cu trifoiul, se recomanda a se recolta mai
devreme decat lucerna sau trifoiul, pentru ca tulpina se lignifica apoi si
devine greu consumabila. Spre deosebire de lucerna si trifoi nu produce
timpanism.
e)Ghizdei (Lotus corniculatus) – da rezultate mai bune pe solurile mai
acide si in regiunile mai umede. Se recomanda a se administra in cantitati
mai mici decat precedentele leguminoase perene pentru ca are un gust amar
si nu este consumat cu placere. Daca este transformat in fan gustul amar
dispare. Se poate cultiva atat singur dar si in amestecuri pentru infiintarea
unor pajisti temporare.
f) Sulfina (Melilotus albus) – da rezultate mai bune pe solurile
nisipoase (sudul Olteniei). Este cea mai rezistenta la seceta si ger
leguminoasa perena. Se recomanda a se recolta intr-un stadiu de vegetatie
mai incipient, pentru ca intr-un stadiu mai avansat capata un miros specific,
devine greu consumabila. Mirosul specific este provocat de dicumarol (anti-
vitamina K).

1.2.1.2. Leguminoase anuale – cultivate pe suprafete mai mici, fie in cultura


pura fie in amestec cu graminee anuale. O leguminoasa si o graminee anuala
formeaza impreuna ceea ce se numeste borceag.
a) Mazarea (Pisum arvense) – cea mai cunoscuta si cea mai cultivata
leguminoasa anuala. Are o forma de primavara si una de toamna, in functie
de momentul insamantarii. Se poate cultiva atat singura dar si in amestec cu
unele graminee anuale precum: secara, orz, grau. Cu care formeaza
borceagul.
Daca este cultivate singura in cultura pura, se apreciaza ca momentul
optim de recoltare este la formarea pastailor. Daca este recoltata mai tarziu,
la formarea boabelor, tulpina se lignifica si este consumata mai greu. Exista
si posibilitatea ca mazarea sa fie cultivata si in cultura intercalata cu
porumbul, adica un rand porumb, un rand mazare. Daca se cultiva in aceasta
forma se sincronizeaza momentul de recoltare si ambele plante trebuie sa
aiba bobul in stadiul de lapte ceara. Sub aceasta forma porumb + mazare se
constitue intr-un nutret valoros mai ales pentru vacile in lactatie.
Mazarea are valoarea nutritive energetica de 0,80- 0,85 UFL/Kg SU si
valoarea proteica 160-170 gPB/Kg SU.
b) Mazariche – seamana cu mazarea, doar ca bobul este ceva mai mic
iar talia plantei ceva mai mare. Are insusiri si mod de utilizare asemanatoare
cu cele prezentate la mazare. Trebuie remarcat insa ca are o perioada de
vegetatie mai scurta decat mazarea, astfel incat ea paraseste terenul mai
repede facand loc altei culturi pe acelasi loc, asa zisele culturi duble. Acest
lucru este valabil si daca formeaza un borceag cu secara, care are perioada
de vegetatie mai scazuta.
c) Bob – are 3 varietati: mare, mijlociu si mic dupa marimea boabelor
de bob. Ca nutret verde se folosesc doar ultimele doua varitati (mijlociu si
mare). Are un grad de consumabilitate mai mic decat mazarea si mazarichea
=> se administreaza in cantitati mai mici.
d) Lupin – are 3 varietati: alb, albastru si galben. Varietati date de
culoarea florilor. Se cultiva mai putin ca nutret verde, deoarece are un gust
amar si pentru ca el contine unele substante toxice. La ora actuala insa s-au
creat soiuri de lupin fara gust amar => lupin “dulce” si cu un continut scazut
in substante toxice.
e) Soia (Glycine hispida) – este cunoscut faptul ca se cultiva in special
pentru boabe, insa se poate cultiva si pentru nutret verde. Trebuie amintit
faptul ca pentru nutret verde se cultiva soiuri diferite fata de cele pentru
boabe. Cu talie mai inalta si cu masa foliara mai bogata, formeaza in
asociatie cu porumbul o combinatie valoroasa.
Borceagurile – combinatie intre o leguminoasa anuala si o graminee
anuala. Se considera ca valoarea nutritive maxima a unui borceag se obtine
daca din amestec leguminoasa detine o treime, iar gramineea doua treimi.
Sub aspectul valorii nutritive trebuie remarcat echilibrul energo-proteic
pentru ca cele doua componente ale unui borceag sunt complementare, adica
leguminoasa are mai multa proteina si mai putina energie, iar gramineea mai
multa energie si mai putin proteina. Evident sunt doua tipuri de borceaguri:
de toamna si de primavara, in functie de momentul semanatului.