ROLUL PLANURILOR STRATEGICE IN

MODERNIZAREA SERVICIILOR TURISICE

Masterand: Iancu Alina Ionela

1. Strategia şi politica modernizării turismului
Strategia de dezvoltare turistică reprezintă arta de a selecţiona şi de a optimiza
resursele şi mijloacele de orice fel de care firma de turism poate să dispună, în scopul de a
atinge unul sau mai multe obiective de progres, aceasta impunând concurenţei amplasarea,
momentul şi condiţiile „luptei concurenţiale”. 1
Obiectivul strategic general de dezvoltare a turismului îl reprezintă crearea unui
produs turistic naţional competitiv, la nivelul valorii potenţialului, respectiv resurselor
turistice de care dispune România şi care să impună acest domeniu ca activitate economică
prioritară în cadrul sistemului economic naţional. Atingerea acestui obiectiv trebuie să
conducă la:
• dublarea numărului de turişti străini
• sporirea contribuţiei turismului la formarea PIB
• satisfacerea cererii turistice potenţiale interne şi atragerea unui număr sporit de
turişti români pentru petrecerea sejururilor
• sporirea contribuţiei turismului în cadrul veniturilor comunităţilor locale prin
susţinerea dezvoltării turismului rural;
• crearea unui număr de noi locuri de muncă în sectorul turistic.
Realizarea obiectivului strategic general de dezvoltare a turismului impune adoptarea
conjugată a unor politici corespunzătoare, pentru diferitele domenii de activitate ale
sectorului, respectiv:
1. Politica de produs turistic - vizează modernizarea şi extinderea ofertei turistice româneşti,
creşterea competitivităţii şi atractivităţii ei pe piaţa internă şi internaţională.
2. Politica de promovare şi marketing trebuie să asigure crearea unei imagini reale a
României, menite să stimuleze cererea turistică internă şi internaţională.
3. Politica în domeniul forţei de muncă urmăreşte asigurarea din punct de vedere cantitativ şi
calitativ a necesarului de personal şi al modului de formare şi perfecţionare a acestuia.
4. Politica privind creşterea rolului cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, motivată de
necesitatea identificării de noi produse şi pieţe turistice, a oportunităţilor de investiţii şi de
fundamentare a programelor de dezvoltare, investiţii şi de amenajare turistică.
5. Politica în domeniul legislativ - presupune adoptarea reglementărilor necesare dezvoltării
turismului (în primul rând Legea turismului, Legea parcurilor turistice), în concordanţă cu
prevederile legale ale ţărilor Uniunii Europene.

1
Gh. Postelnicu, Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, 1997
6. Politica în domeniul fiscal are drept scop evaluarea impactului măsurilor de natură fiscală
asupra dezvoltării turismului şi adoptarea unui sistem atractiv pentru investitorii din turism.
7. Politica parteneriatului stat - are rolul de a asigura suprastructura (drumuri,căi de
comunicaţie, alte utilităţi etc.); administraţia publică locală - care să contribuie cu terenurile
necesare realizării proiectelor şi sectorul privat, solicitat să finanţeze, să construiască şi să
exploateze proiectele de acest tip.

2. Programe de dezvoltare a turismului

Ducerea la îndeplinire a politicilor enunţate presupune realizarea unor programe
prioritare şi adoptarea unor măsuri care, prin efectele produse de implementare a acestora,
să pună în mişcare întregul angrenaj de dezvoltare a turismului, atât la nivelul produsului
turistic naţional, cât şi pe fiecare din principalele destinaţii turistice ale României (Delta
Dunării, turismul montan, turismul balnear, turismul de litoral, alte destinaţii), respectiv:
a) Programe prioritare de dezvoltare a turismului: Delta Dunării – „Delta
Europei”, Superschi în Carpaţi, Parcuri turistice, Cabane montane,
Salvamont, Turism balnear – „Turism de sănătate”, Ecoturism în România,
Turism cultural şi religios în România
b) Programe care susţin dezvoltarea turismului: Programul de marketing şi
promovare, Programe sociale - "Litoralul pentru toţi", "Turism pentru
sănătate", "Revelion în România", Legislaţia turistică2
În vederea îndeplinirii obiectivelor de creştere a firmei de turism există trei soluţii strategice:
– creşterea (dezvoltarea) intensivă;
– creşterea (dezvoltarea) prin integrare;
– creşterea (dezvoltarea) prin diversificare.
A. . Strategii de creştere intensivă
În anii ’60, I. Ansoff venea în sprijinul organizaţiilor cu patru strategii distincte decreştere
intensivă:
- strategia de penetrare a pieţei
Prin strategia de penetrare a pieţei se urmăreşte creşterea vânzărilor de serviciiactuale pe
pieţele existente. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv există mai multesoluţii strategice
- strategia de dezvoltare a pieţei;

2
G. Stanciulescu, R. Emilian, G. Ticu, P. Nistoreanu, C. Diaconescu, M. Grofu, Managementul turismului durabil
in tarile riverane Marii Negre, Ed. ALL, Bucuresti, 2000
Strategia de dezvoltare a pieţei şi serviciilor turistice are drept obiectiv creştereavânzărilor
prin introducerea produsului/serviciului actual pe noi pieţe. în acest sens,există trei soluţii:
pătrunderea pe noi segmente de piaţă, crearea/pătrunderea într-un nou circuit de distribuţie şi
expansiunea geografică.
- strategia de dezvoltare a serviciilor;
Strategia de dezvoltare a produselor/serviciilor îndeplineşte obiectivul de creştere avânzărilor
prin îmbunătăţirea produselor/serviciilor existente (modernizarea unităţilor la nivelul a trei
3*; achiziţia de pachete importante de acţiuni la alte societăţihoteliere mari din ţară şi
modernizarea hotelurilor respective; ridicarea calităţii serviciilor prin acordarea de sprijin
logistic, financiar şi în pregătirea cadrelor) sau lansarea unor noi produse/servicii pe pieţele
actuale ale firmei de turism. Principalele soluţii strategice sunt următoarele: adăugarea unor
noi caracteristici produsului/serviciului, extensia gamei de produse/servicii, înnoirea unei linii
deproduse/servicii, ameliorarea calităţii, achiziţia unei game de produse/servicii şi
raţionalizarea unei game de produse/servicii.
- strategia de diversificare a serviciilor.
B. Strategia de integrare
Această strategie presupune că organizaţia realizează mai mult decât o etapă înprocesul
complet de transformare a materiei prime în produs finit. Integrarea verticală se poate realiza
în amonte, în aval sau pe orizontală.
Cu titlu de exemplu, integrarea în amonte, se realizează atunci când o firmă doreştesă
cumpere una sau mai multe din firmele de la care se aprovizionează, pentru a-şi spori gradul
de control sau pentru a genera mai mult profit.
Aceeaşi firmă poate realiza o integrare în aval prin achiziţionarea câtorva firme de distribuţie
cu ridicata şicu amănuntul, mai ales dacă sunt profitabile, iar dacă firma cumpără una sau mai
multe firme concurente (cu condiţia ca guvernul să nu interzică această mişcare depiaţă)
avem de a face cu o integrare pe orizontală.
În cadrul turismului aceste forme ale strategiei de integrare se regăsesc mai ales în cadrul
lanţurilor hoteliere integrate care se împart în trei categorii:
- grupuri hoteliere care reunesc mai multe lanţuri;
- grupuri hoteliere care dezvoltă un lanţ „independent”, unic;
- grupuri care şi-au creat o reţea de unităţi cu activitate hotelieră de tip club(ex. Club
Méditerranée).
Un lanţ hotelier însemnând un ansamblu de unităţi operaţionale (hoteluri), acre seadresează
unui segment de clientelă determinat sub o aceeaşi marcă şi în cadrul uneilogistici comerciale
comune. Un lanţ hotelier cuprinde, în unele cazuri, două sau maimulte mărci care beneficiază
de o logistică unică.
Totuşi, s-ar putea ca nici aceste surse noi de dezvoltare să nu asigure volumul de vânzări pe
care îl doreşte conducerea, în acest caz, firma (compania) trebuie să ia în calcul
diversificarea. Luarea deciziei de integrare verticală nu se recomandă când mediul este
dinamic dinpunct de vedere concurenţial şi tehnologic, situaţie care necesită un ridicat nivel
de flexibilitate.
C. Strategia de diversificare
Apărută şi în matricea lui Ansoff, această strategie a fost aplicată în anii ’60 învederea
asigurării dezvoltării multor firme.În conceperea ei s-a pornit de la ipoteza că un bun
manager poate conduce maimulte afaceri chiar dacă între acestea nu există legături.
În anii ’70 realizarea diversificării a avut în vedere fluxul de numerar produs defiecare
activitate, urmărindu-se asigurarea echilibrului financiar al firmei.
Anii ’80 au fost marcaţi de restructurarea corporaţiilor renunţându-se la activităţilefără
legătură cu celelalte, eforturile fiind focalizate asupra unui număr mai restrânsde activităţi.
Anii ’90 au fost marcaţi de un nou interes pentru diversificare pentru a asigura dezvoltarea,
dar de această dată în activităţi relaţionate.Diversificarea se poate realiza prin achiziţia altor
întreprinderi, alianţe strategice şi dezvoltarea internă a unor noi afaceri (antreprenoriat).
Deci, prin aceste trei tipuri de diversificare o companie ar putea: în primul rând, să caute
produse noi care să aibe sinergii tehnologice sau de marketing cu liniile de produse existente,
chiar dacăprodusele noi ca atare se adresează pentru început unui grup diferit de
clienţi,realizând o strategie de diversificare concentrică; în al doilea rând, să caute produse
noi care să fie apte să-i atragă pe clienţii curenţi, realizând astfel o strategie dediversificare
orizontală; iar în al treilea rând, să caute activităţi noi, fără nici olegătură cu tehnologia,
produsele sau pieţele curente ale companiei, folosind deci, ostrategie de diversificare în
conglomerat.
Strategia de diversificare prezintă o serie de avantaje:
- utilizarea competenţelor de bază ale organizaţiei şi în alte domenii decât cele încare-şi au
originea;
- consolidarea şi creşterea puterii pe piaţă;
- creşterea gradului de utilizare a infrastructurii de producţie şi logistice în mai multe
domenii;
- echilibrarea portofoliului de activităţi şi a situaţiei financiare;
- menţinerea tendinţei de creştere a organizaţiei;
- diversificarea riscurilor.
Tipurile de strategii dezbătute până acum sunt numai câteva dintre cele maisemnificative,
numărul acestora fiind mult mai mare.
3. Alte acţiuni ce vizează dezvoltarea turismului
Crearea unei imagini turistice pozitive şi corecte a României pe pieţele turistice externe,
recâştigarea şi dezvoltarea pieţelor emitente tradiţionale sau a altor pieţe netradiţionale şi
sporirea numărului de turişti străini fac necesare următoarele:
• promovarea produselor prioritare în oferta României (Delta Dunării, agroturism şi
ecoturism, turism balnear, turism cultural şi religios etc.);
• elaborarea programelor de marketing pe baza studiilor de piaţă realizate de instituţii
specializate utilizând date de la birourile de turism din străinătate;
• îmbunătăţirea sistemului de finanţare a activităţii de marketing şi promovare;
• utilizarea pe scară largă a tehnologiei informaţiei şi a sistemelor create pe baza acesteia
(sistemul computerizat de rezervări, sistemul computerizat de marketing al destinaţiei etc.);
• dezvoltarea la nivel naţional a reţelei teritoriale de centre / puncte de informare şi
promovare turistică în centre şi staţiuni turistice, sate turistice, arii protejate, pe trasee
turistice, în aeroporturi, gări feroviare şi porturi, târguri şi expoziţii, centre de congrese şi
reuniuni de afaceri;
• elaborarea de materiale publicitare pentru promovarea zonelor speciale pentru ecoturism
(Delta Dunării, parcuri naturale, agroturism);
• organizarea unor evenimente de mare amploare pe principalele pieţe străine pentru
promovarea ofertei turistice specifice a României;
• creșterea numărului de participări la târgurile de turism din străinătate şi concentrarea
resurselor financiare pentru cele mai importante;
• includerea produselor turistice româneşti în cataloagele marilor firme touroperatoare din
Germania, Franţa, Italia, peninsula Scandinavică, Canada, SUA, China, etc.;
• realizarea şi prezentarea pe marile canale de televiziune din lume a unor spoturi publicitare
cu produsele turistice reprezentative pentru România;
• prezentarea gratuită a ofertei pensiunilor turistice şi agroturistice şi a cabanelor turistice
montane.
Necesitatea integrării turismului românesc în tendinţele europene şi mondiale, în ceea
ce priveşte:3
• oferta turistică, prin iniţierea unor programe turistice transfrontaliere cu Ungaria, Serbia,
Bulgaria, R. Moldova şi Ucraina, prin crearea de zone turistice transfrontaliere şi a unor
programe turistice comune, cu toate ţările din bazinul Mării Negre şi dezvoltarea şi
promovarea unui turism durabil în ariile transfrontaliere şi în ţară.
• cadrul legislativ şi de cooperare, prin armonizarea legislaţiei româneşti cu legislaţia din
ţările UE pentru standarde de calitate, standarde pentru construcţii şi amenajări turistice,
standarde tehnice; uniformizarea şi utilizarea indicatorilor statistici pentru turism, a

3
V. Puscas, Negociind cu Uniunea Europeana, vol.IV, Ed. Economica, Bucuresti, 2003
înregistrărilor şi analizelor statistice, implementarea contului satelit în turism; alinierea la
standardele ecologice şi de pregătire profesională în domeniu; participarea activă în cadrul
organismelor internaţionale şi elaborarea documentelor necesare pentru integrarea europeană
pe linie de turism.
• asigurarea protecţiei, securităţii şi siguranţei turiştilor faţă de riscuri, privind sănătatea şi
siguranţa acestora; reglementarea protejării intereselor turiştilor şi disponibilitatea agenţilor
economici pentru despăgubirea acestora în eventualitatea unor daune aduse; facilitatea
accesului consumatorilor de servicii turistice la informaţiile adecvate; promovarea codurilor
de conduită al agenţilor economici şi al turiştilor faţă de mediu.
4. Concluzii
În prezent, sunt mai mult decât necesare: amenajarea spaţiilor turistice existente prin
modernizarea şi extinderea bazei de primire, diversificarea ei; introducerea în circuitul turisitc
a unor noi areale cu potenţial nevalorificat; dezvoltarea turismului rural şi agroturismului, ca
o nouă formă de turism, legată de activităţile tradiţionale ale populaţiei.
O importanţă deosebită prezintă coroborarea dezvoltării turistice cu amenajările
corespunzătoare ale infrastructurii generale şi turistice, cu creşterea nivelului pregătirii
generale, profesionale, al comportamentului personalului din turism, impunerea unui nivel
de calitate al dezvoltării actului turistic.
Prin modalităţi multiple şi cât mai variate, politica economică la nivel guvernamental (dar nu
numai) trebuie să realizeze relansarea turismului românesc, adaptarea lui la standardele
Uniunii Europene, integrarea lui în cel European şi mondial.
Reconsiderarea rolului turismului şi atribuirea unui loc prioritar în economia României
incumbă însă eforturi şi pentru realizarea infrastructurii generale a economiei, ca o proritate
fără de care orice alte eforturi singulare în domeniul turismului vor avea efecte
nesemnificative.
Acţiunile concrete în acestă privinţă necesită noi programe şi revizuirea programelor de
investiţii existente şi sprijin corespunzător din partea factorilor de decizie de la nivel
guvernamental şi local din domeniile finanţelor, lucrărilor publice şi amenajării teritoriului şi
nu numai.
Restructurarea şi dezvoltarea turismului românesc trebuie să se bazeze pe un cadru legislativ
şi instituţional adecvat, care să susţină schimbările structurale de la nivel macro şi
microeconomic, pe perfecţionarea continuă a personalului – îndeosebi a manageriatului
turistic, aşadar, pe multiple şi variate politici care să permită adaptarea lui la standardele
Uniunii Europene, integrarea lui în turismul european şi mondial.
Pe plan mondial, miza economică a turismului internaţional face puterea publică să
intervină tot mai mult asupra mecanismelor economice ale pieţei turistice, pentru a putea
beneficia de efectele directe şi indirecte ale sosirii de turişti internaţionali. În ceea ce priveşte
România, se poate constata lesne existenţa unei oferte de resurse turistice diversificate într-un
spaţiu echilibrat natural, o bogăţie cu valoare constant crescătoare întrun mediu (la nivel
planetar) destul de poluat şi cu mari probleme ecologice.
Concentrarea unor eforturi conjugate ale statului şi ale agenţilor economici din turism în
valorificarea superioară a acestui potenţial imens – prin transformarea acestor resurse în
produse turistice competitive la scară europeană şi internaţională – reprezintă nu numai o
politică raţională, ci şi o cale avantajoasă şi sigură de progres şi prosperitate.
Bibliografie

1. Gh. Postelnicu, Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, 1997

2. D. Patriche, F. Stremtan, A. Ispas, I. Patriche, Elemente de marketing turistic, Ed. Global
Media Image, Deva 2000
3. G. Stanciulescu, R. Emilian, G. Ticu, P. Nistoreanu, C. Diaconescu, M. Grofu,
Managementul turismului durabil in tarile riverane Marii Negre, Ed. ALL, Bucuresti, 2000
4. V. Puscas, Negociind cu Uniunea Europeana, vol.IV, Ed. Economica, Bucuresti, 2003