Sunteți pe pagina 1din 2

COLINDELE – FLORILE DALBE ALE SUFLETLUI NOSTRU ROMÂNESC

Osteniți de povara grijilor de peste an, ne pregătim, din nou, de marea întâlnire cu
Fiul lui Dumnezeu, Care devine Prunc.
Crăciunul, cum este cunoscută în popor Naşterea Domnului, nu este numai o
sărbătoare comemorativă, ci este şi o întâlnire an de an cu Mântuitorul.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Naşterea lui Hristos pe pământ este nunta lui
Dumnezeu cu firea omenească la care întreaga făptură „dănțuieşte”.
Iată taina cea mare a Crăciunului!
Perioada praznicului împărătesc al Naşterii Domnului vine în casele şi în inimile
noastre cu pomul de Crăciun, cu fulgii de nea şi gândul la cei pe care-i iubim şi cu
care ne petrecem clipele cele mai însemnate din viața noastră! Cum ar fi oare toate
acestea fără frumusețea şi dulceața colindelor? Ele reprezintă forma populară a
unor texte biblice care s-au întâlnit cu harurile poetice şi muzicale ale unor făurari
de frumusețe, de multe ori rămaşi anonimi. Poezie şi cântare sfântă, evlavie şi
bucurie, colindele româneşti sunt daruri aduse Pruncului Iisus, ca răspuns la iubirea
Sa pentru noi.
Colindele reprezintă, printe altele, o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a
Naşterii Domnului. În atmosfera de suavă feerie a colindelor de Crăciun zărim cu
ochii credinței pe Preacurata Fecioară Maria cu dumnezeiescul Prunc în brațe, pe
blânzii păstori care I s-au închinat şi pe cei trei magi de la Răsărit, care I-au adus
daruri.
Primii colindători au fost îngerii, care au vestit păstorilor că S-a născut Mesia,
Dumnezeu - Omul, iar primul colind a fost „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe
pământ pace între oameni bunăvoire”. În fiecare an, mergând din casă în casă,
colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngereşti şi cântarea păstorilor
ce au vestit Naşterea Domnului, în urmă cu mai bine de două milenii.
Colindele sunt amintirile noastre din copilarie, amintirile neamului nostru. Prin
intermediul colindelor simțim cum întinerim an de an când Iisus redevine copil.
Redevenim curați şi buni ca şi Pruncul dumnezeiesc întrupat tocmai pentru aceasta:
ca să ne redea stare de puritate primordială şi să ne facă mai buni.
Pluguşorul este un obicei străvechi în care cete de flăcăi pornesc cu plugul. El
constă într-o urare care să aducă recolte mai bogate în anul care vine fiind, în
acelaşi timp „o istorie sacră a facerii pâinii“.
Acest obicei aduce veselie şi culoare sărbătorilor de iarnă, amintindu-ne şi de
ocupația de bază a strămoşilor noştri care era agricultura, de povestea bobului de
grâu care e aruncat în brazda rodnică a recoltelor viitoare, prefigurând tot drumul
trăirii noastre în istorie, de la înjugatul boilor până la venirea de la moară, şi la
colacii de pe masă, frumoşi ca fața lui Hristos.
În pocnet amarnic de harapnic sau bici, în sunet de talancă sau clopoței, ca şi în
muget de buhai, Pluguşorul cuprinde şi unele elemente particulare de umor.
În cadrul sărbătorilor agrare Jocul Caprei era un ritual menit să aducă
rodnicie anului care urma, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor.
În zilele noastre, el a rămas un pretext pentru una dintre tradiționalele
manifestări artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, în culori vii, uneori
stridente, pentru înveselirea gospodarilor şi pentru urări de bine cu prilejul Anului
Nou.
În viziunea îndrăgitului interpret Tudor Chirilă Crăciunul este momentul în care s-a
schimbat TOTUL. Crăciunul e momentul în care Oamenii au descoperit Speranța
prin Iubire. Dar, pentru ca vorbele astea mici care plutesc în derivă să ajungă la
destinație şi să umfle pânzele celor care mai au curajul să navigheze, e nevoie să
sărbătorim Crăciunul. Pentru EL(Dumnezeu). Pentru tot ce ne dă în fiecare zi.
Pentru tot ce uităm să-i înapoiem.
Colindele şi obiceiurile noastre tradițioanale de Crăciun şi de Anul Nou constituie şi
o şcoală la care învățăm ce înseamnă curățenia sufletească, munca, hărnicia, cinstea,
ospitalitatea, devotiunea familială, dragostea de neam, buna cuviință în fapte şi în
vorbe, virtuți ce caracterizează nivelul moral al poporului român. Plamădite poate
chiar pe atunci când steaua Betleemului strălucea şi peste plaiul traco-dacic,
frământate ani de-a rândul, acestea au trecut odată cu viața din părinți în prunci,
şlefuite ca pietrele lui Brâncuşi, ajungând la noi în forma solară a desăvârşirii.
Să petrecem creştineşte sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou. Să ne întoarcem
la obârşii reaşezându-L pe Hristos-Copilul în centrul sărbătorii.
Să ne apropiem de Dumnezeu şi să-I aducem în dar inima noastră în care
Hristos : « Să se nască şi să crească, să ne mântuiască ». Fără aceste aspecte, vom
ajunge să trăim un Crăciun în absența lui Hristos, transformând praznicul înomenirii
lui Dumnezeu într-o searbădă şi păguboasă sărbătoare a consumismului, a bucuriei
născute nu din evlavie față de Domnul întrupat, ci dintr-un festivism secularizat.
Naşterea lui Hristos să vă fie de folos ! La mulţi ani !