Sunteți pe pagina 1din 1

Arsuri tegumentare

Măsuri imediate :
1) Verificarea gradului arsurii (gr. I = roşeaţă locală ; gr. II = roşeaţă + vezicule cu
lichid ; gr. III = are loc şi o interesare musculară ; gr. IV = arsura a atins osul)
2) Dacă există, veziculele cu lichid vor fi sparte, lichidul va fi evacuat printr-o
puncţie sterilă, dar stratul de piele care tapetează vezicula la exterior nu va fi
îndepărtat. Dacă există necroze musculare, zonele devitalizate vor fi îndepărtate
chirurgical, într-un serviciu specializat (Spital)
3) Aplicare de gel de aloe direct pe arsură, sau în rană, fie ea de gr.I sau IV, sau / şi
de miere (dacă se poate, miere neagră)
4) Se va aplica un pansament steril pe rană, ce nu va fi schimbat deosebit de des (la
început o dată pe zi, iar apoi la câteva zile). Dacă pacientul suportă, deasupra
stratului de aloe, înainte de a aplica pansamentul se vor pune şi 1-2 frunze de
ceapă (conţine un antibiotic deosebit de puternic – alicina)
5) Sistarea oricărui factor care ar duce la scăderea apărării corpului (vezi capitolul
respectiv), dar în special consumul de dulciuri concentrate (aici este inclusă şi
mierea !), cafea, fumat, alcool
6) Vor fi consumate :
- propolis în cantitate mare (dar nu sub formă de tinctură !). Conţine substanţe antibiotice
puternice şi factori de regenerare dacă există o bună toleranţă digestivă, se va consuma
usturoi, ceapă sau praz (tot din cauza conţinutului ridicat de substanţe antibiotice)
- vitamina C din surse naturale : kiwi, citrice, ulei de cătină, suc de varză, frunze de
pătrunjel…
- o sursă de AG omega 3 (2 linguri de ulei de in alimentar / zi). Efect imuno-modulator,
antiinflamator, antialgic, regenerator tisular. Uleiul de in este o sursă importantă şi de
vitamina E
- se vor lua capsule care să conţină Coenzima Q10 care să fie extrasă din cătină, în
cantitate de cel puţin 60 mg / zi
- o sursă de vitamina A : morcov, pepene galben, măsline, citrice…
- Spirulină, în cantitate de cel puţin 3 grame / zi
- va fi asigurată o sursă proteică (cu rol plastic, reparator) de calitate superioară :
spirulină, soia, chlorela, laminaria, nuci, alune şi leguminoase în general
7) În această perioadă va fi evitat uleiul de floarea soarelui, cel de soia şi de dovleac.
Va fi consumat exclusiv ulei de măsline (cu un raport AG mononesaturaţi / AG
polinesaturaţi de peste 5 / 1) şi ulei de in
8) Pe cât posibil vor fi evitate medicamentele din clasa AINS (Antiinflamatoarelor
nesteroidiene : Diclofenac, Indometacin, Acid mefenaminic, Algocalmin,
Aspirină…) administrate ca antialgice, deoarece întârzie vindecarea tocmai
datorită efectului lor antiinflamator. Aceeaşi remarcă este şi pentru AIS
(Antiinflamatoarele steroidiene sau medicaţia cortizonică)
9) Consumul de lichide va fi mare, mergând la peste 3 litri / 24 de ore. Atenţie totuşi
la funcţia renală, care poate fi şi ea afectată în cazul arsurilor extinse sau / şi de
grad mare !