Sunteți pe pagina 1din 28

CUPRINS

MEMORIUL JUSTIFICATIV...............................................................pag.2
CAPITOLUL I
CAPITOLUL II
CAPITOLUL III
BIBLIOGRAFIE

1
MEMORIUL JUSTIFICATIV

Instalatiile electrice se situeaza pe un loc fruntas privind importanta lor in


executie cat si in exploatare. Prin instalaţii electrice se înţeleg acele instalaţii care sunt
destinate a folosi energia electrică pentru forţă, iluminat şi alte scopuri industriale sau
casnice.
Din punctul de vedere al locului unde se execută, instalaţiile electrice se împart
în:
1. Instalaţii interioare, care cuprind conductoarele cu toate elementele accesorii
de montaj, întrerupere, protecţie ce se montează in interiorul clădirilor de orice fel.
2. Instalaţiile exterioare, la care elementele instalaţiei sunt montate în afara
clădirilor.
Instalaţiile electrice pot servi numai pentru iluminat si se numesc instalaţii electrice de
iluminat, sau pot servi pentru alimentarea diferitelor receptoare electrice de puteri
mari, ca motoare si cuptoare electrice, aparate de sudat etc. şi se numesc instalaţii
electrice de forţă.
Continutul acestei lucrari se refera la problemele teoretice si practice ale instalatiei de
distributie la consumatorii, industriali, de joasa tensiune, ale iluminatului electric. Prin
instalatie de forta se intelege instalatia electrica care serveste pentru alimentarea
diferitelor receptoare electrice de puteri mari, ca motoare si cuptoare electrice,aparate
de sudat.
Sistemul de alimentare cu energie electrica a utilajelor si receptoarelor unui
consumator cuprinde, in principal sistemul extern si sistemul intern.
Sistemul extern apartine furnizorului.
Statia de primire ( sau statiile de primire, in cazul marilor consumatori) este
materializata (in functie de puterea solicitata de consumator) prin: statii de conexiuni
(fara transformatoare) sau tablouri de distributie. Poate apartine fie furnizorului, fie
consumatorului( conform contractului încheiat). Sistemul intern apartinand
consumatorului contine: retele de distributie interne (in JT,MT si/sau IT, in functie de
consumator) cu puncte de distributie, prin care energia electrica este dirijata in diferite
directii si spre diferite elemente alimentate: statii de transformare, statii de conexiuni,
tablouri de distributie, bare de distributie. Instalatia electrica este ansamblul de
echipament electric interconectat in cadrul unui spatiu dat sau al unei zone precizate.
Localizarea si interconectarea intr-un anumit scop functional constitue cele doua
criterii inseparabile pentru delimitarea unei instalatii. Instalatia electrica are deci doua
componente de baza: echipamente electrice, cu o anumita destinatie functional canale

2
conductoare (linii), care servesc pentru dirijarea energiei electrice si pentru
interconectarea echipamentelor: reteaua electrica, care contine echipamentele
electrice interconectate, in amonte fata de ultimul receptor sau de la ultima unitate
functionala, si care servesc pentru alimentarea cu energie electrica a receptorului sau
unitarii respective linii de conexiune in interiorul echipamentelor sau unitatilor
functionale.

3
CAPITOLUL I
ETAPE DE EXECUŢIE A UNEI INSTALAŢII
ELECTRICE DE FORŢA

A. ÎNTOCMIREA SCHEMEI SI PLANULUI INSTALAŢIEI


Poziţia in plan a motoarelor electrice este hotărâta de poziţia maşinii sau utilajului pe
care-l antrenează. Acestea se amplasează la o distanta suficienta dintre ele, sau intre
ele si perete, pentru a permite manevrarea uşoara la montare sau la demontare, pentru
a înlesni accesul uşor in timpul verificărilor si întreţinerii.
Fiecare motor trebuie sa fie alimentat pe un circuit electric propriu si sa fie prevazut
cu:
 Relee termice pentru protectie la suprasarcina;
 Siguranta fuzibile pentru protectie la scurcircuit;
 Un aparat de actionare (manual sau automat);
Pentru a limita curentii mai mari ce sunt absorbiti din retea la pornire (care provoaca
caderi de tensiune pe linia de alimentare), motoarele cu puterea mai mare de 5,5kW
trebuie pornite in stea. In felul acesta, curentul de pornire se micsoreaza de trei ori fata
de pornirea prin legare directa la retea (legarea in triunghi). In cadrul instalatiilor de
forta sunt cuprinse si instalatiile pentru prizele electrice de forta , mono si trifazice, de
curent continuu sau de tensiune redusa. Pentru o identificare usoara, atunci cand astfel
de prize se gasesc impreuna , ele se executa de forme diferite sau de culori diferite si
sunt prevazute cu placute pe care este inscrisa tensiunea de utilitare.
Pentru intocmirea schemelor si planurilor instalatiei de forta se procedeaza la
fel ca in cazul instalatiilor de lumina, adica:
 Se stabileste pozitia fiecarui receptor de forta (motor sau priza) in planul de
arhitectura :

Fig.1

In schema numarul 1 este exemplificat acest lucru pentru un punct termic.


Caracteristicile motoarelor sunt determinate de conditiile tehnologice, iar
caracteristicile prizelor se stabilesc astfel ca la acestea sa poata fi racordate unele
4
receptoare portabile necesare reparatiilor, intretinerii, cum ar fi : aparate de sudare,
masini de gaurit, polizoare, lampi portabile la tensiuni redusa (24 V) etc.

 Se intocmeste schema de distributie a fiecarui tablou de forta din cladire

Fig2

Tabloul de forta se prevede pentru alimentarea unui grup de receptare care se


afla intr-o unitate functionala, cum ar fi, de exemplu, receptoarele dintr-un punct
5
termic (schema numarul 2), dintr-o statie de hidrofor, dintr-o centrala termica, dintr-
un laborator de incercari, dintr-un atelier mecanic etc. Numarul de receptoare ce poate
fi alimentat dintr-un tablou de forta este variabil. El este limitat de regula de
dimensiunile pe care le poate avea tabloul electric. De aceea tablourile de forta pot
avea puterea instalata de valori de la cativa kW pana la zeci si chiar sute de kW.
In schema numarul 2 s-a desenat schema de distributie a tabloului de
forta TF1 din schema numarul 1. Aceasta cuprinde noua circuite pentru motoare
(sapte cu pornire directa si doua cu pornire stea-triunghi, un circuit de prize trifazice
cu puterea de 5kW, un circuit de prize monofazice cu puterea de 1,5kW, un circuit
trifazat de rezerva cu puterea de 3kW si un circuit de tensiune redusa (24V), legat in
fata intreruptorului general, de putere foarte mica (100VA) pentru lampi portabile
Caracteristicile electrice ale motoarelor sunt date in tabelul de mai jos.
Caracteristicile electrice ale motoarelor din TF1
Puterea Turatia Randamentul Factor de Raportul
instalata [rot/min] η putere In/Ip
cos φ
1,1 1500 0,73 0,78 6
1,5 1500 0,76 0,79 6
2,2 1000 0,77 0,74 5,5
7,5 1500 0,855 0,84 6,5
Tabloul electric TF1 are o putere instalata de 35,3kW.
Se intocmeste schema generala de distributie a instalatiei de forța.

Fig3
Aceasta se intocmeste dupa aceleasi principii ca si in schema generala a instalatiei de
lumina.
B. TRANSPUNEREA IN PLANURI A SCHEMELOR ELABORATE.
Circuitele de forta sunt mult mai simplu de trasat decat cele de lumina, deoarece pe un
circuit se afla un singur motor, iar circuitele de priza nu difera de cele de priza din
instalatia de lumina.
Circuitele se pot executa:
6
 aparent, pe elementele de constructie. Aceasta solutie cel mai des adoptata,
montarea circuitelor facandu-se pe peretii incaperii. Deoarece tuburile de
protectie sunt mult mai expuse la lovituri mecanice, in astfel de incaperi acestea
se executa de regula din metal (PEL sau teava)
 ingropat in elementele de constructie. Solutia ingropat se alege foarte des cand
motoarele se afla departe de peretii incaperii, sau cand distantele de la tablou
la acestea de-a lungul peretilor este de asemenea mare.
In astfel de situatii, circuitele electrice se monteaza ingropat in pardoseala
incaperii , fie direct in pardoseala, fie in canale special facute si acoperite cu
tabla striata. Canalele pentru circuite de forta trebuie sa fie prevazute cu sisteme
de scurgere si evacuare a apei.
In schema numarul 3 este desenat planul instalatiei de forta din punctul termic din
schema numarul 1. O parte din circuite este dusa aparent pe peretii incaperii, iar o alta
parte este dusa ingropat in pardoseala . Pentru motoarele , tuburile de
protectie ies din pardoseala chiar langa fundatia acestora. Pentru restul motoarelor,
tuburile de protectie trec de pe perete pe pardoseala si apoi se ridica pe fundatia
motoarelor. Pe portiunea de la perete la fundatie aceste tuburi sunt protejate de țevi
din otel.
Ca si in cazul circuitelor pentru instalatia de iluminat, circuitele de forta nu trebuie sa
strabata elemente de rezistenta ale constructiei si nu trebuie sa se gaseasca la distante
corespunzatoare de celelalte conducte metalice pentru apa rece sau calda, incalzire ori
gaze.
Coloanele de legatura, atat cele secundare cat si cea generala, se vor duce pe drumul
cel mai scurt dintre punctele pe care le unesc, in conditiile respectarii distantelor
minime admise intre elementele instalatiei si elementele altor instalatii sau elemente
de constructie ( Normativ 1-70-90)

7
C. CALCULUL INSTALAŢIILOR ELECTRICE DE FORŢĂ

Calculul prezintă cateva particularităţi faţă de cel pentru iluminat, atât datorită
naturii receptoarelor, cât şi numărului mare de aparate de acţionare şi protecţie ce se
prevăd.
Determinarea secţiunii circuitelor de forţă se face pe baza stabilităţii termice la
încălzire, iar secţiunea rezultată se verifică la pierderea de tensiune.
C.1. Alegerea secţiunii la încălzire.
Determinarea curentului nominal pentru electromotoare:
- pentru electromotoare monofazate cu funcţionare continuă:
In = Pn / Uf cos  (1)
- pentru electromotoare trifazate cu funcţionare continuă:
In = Pn / 3Ul cos  (2)
Unde:
In – curentul nominal absorbit, în A;
Pn – puterea nominală, în W;
Uf – tensiunea de fază, în V;
Ul – tensiunea de linie, în V;
cos - factorul de putere la sarcină nominală;
 - randamentul la sarcină nominală.
Alegerea secţiunii se face astfel încât să se respecte relaţia:
In ≤Imax, unde (3)
Imax – curentul maxim admis pentru conductorul respectiv, determinat din tabelul
prezentat la dimensionarea circuitelor şi coloanelor de iluminat.
Cu secţiunea astfel rezultată se verifică densitatea de curent la pornire astfel:
Dp = Ip / S, unde: (4)
Dp – densitatea de curent la pornire, în A/mm2;

Ip – curentul de pornire, în A;

8
S – secţiunea conductorului, în mm2.
La pornire, densitatea de curent maximă admisă va fi:
- 35 A/mm2, pentru conductoare din cupru;
- 20A/mm2, pentru conductoare din aluminiu.
Curenţii de pornire a electromotoarelor se determină în funcţie de aparatajul folosit
pentru pornire:
- pentru pornire directă: Ip = (58) In
- pentru pornire stea – triunghi : Ip = 2,7 In (5)
- pentru pornire cu reostat: Ip = 1,6 In
Pentru electromotoarele cu regim de lucru intermitent, pentru calculul curentului
nominal se folosesc următoarele relaţii:
- pentru electromotoare monofazate:
In = 1,15PnDC / Uf cos  (6)
- pentru electromotoare trifazate cu funcţionare continuă:
In = 1,15Pn DC / 3Ul cos , unde: (7)
DC – durata relativă de conectare, adică raportul dintre durata de funcţionare şi
durata totală a ciclului.
Dimensionarea coloanelor de forţă.
Ca şi pentru circuitele de forţă, determinarea secţiunii coloanelor de forţă se
face pe baza stabilităţii termice la încălzire, iar secţiunea rezultată se verifică la
pierderea de tensiune.
D.Protecţia instalaţiilor electrice de forţă.
Circuitele şi coloanele de forţă se protejează astfel:
- împotriva scurtcircuitelor prin siguranţe fuzibile.
- împotriva suprasarcinilor prin relee termice.
Variante de echipare a circuitelor cu dispozitive de protecţie.

9
Fig.4. Echiparea circuitelor cu dispozitive de protecţie;
a). – cu siguranţe fuzibile şi relee termice
b). – cu siguranţe fuzibile
c). – cu întreruptor automat
Dimensionarea protecţiei la scurtcircuit.
Constă în stabilirea curentului nominal al fuzibilului sau a curenţilor de serviciu
şi reglaj pentru releele sau declanşatoarele electromagnetice.
Curentului nominal al siguranţelor fuzibile:
- pentru circuitele de forţă.
Inf = Ip / Kp, unde: (8)
Inf – curentul nominal al fuzibilului siguranţei;
Ip – curentul de pornire al electromotorului;
Kp – coeficient în funcţie de metoda de pornire, care are următoarele valori:
- pornire directă: Kp= 2,5
- pornire stea-triunghi: Kp= 2
- pornire cu reostat: Kp= 1,6
Curentul Inf astfel determinat trebuie să verifice relaţia:
Curentul Inf astfel determinat trebuie să verifice relaţia:
Inf < 3 Imax..ad. unde: (9)
Imax.ad. – curentul maxim admis în conductele protejate.
- pentru coloanele de forţă.
Inf < Ic , unde: (10)
Ic – curentul de calcul al coloanei.
Inf se verifică la condiţia de pornire în cazul cel mai defavorabil:
Inf > Imax..p.., unde: (11)
Imax..p – curentul maxim la pornire. Se obţine prin adunarea curentului de pornire al
celui mai mare motor cu curenţii celorlalte motoare la sarcina nominală.
Imax..p = Ip.m. + Im (12)
De asemenea curentul Inf astfel determinat trebuie să verifice relaţia:
Inf < 3 Imax..ad. unde: (13)
Imax.ad. – curentul maxim admis în conductele protejate.
10
Curentului de reglaj al releelor electromagnetice:
I < 4,5Imax.ad., unde: (14)
Ir – curentul de reglaj al releelor electromagnetice.

CAPITOLUL II
ECHIPAMENTE ELECTRICE

1 Siguranţe fuzibile
Siguranţele fuzibile sunt aparate electrice de protecţie împotriva
supracurenţilor asigurând întreruperea automată a circuitului prin topirea unui
conductor calibrat, înseriat cu receptorul protejat.
Conductorul metalic calibrat, reprezintă de fapt elementul principal activ al
siguranţei fuzibile, fiind montat în serie cu receptorul protejat (deci este parcurs de
acelaşi curent cu acesta). El este dimensionat termic astfel încât să se topească şi să
întrerupă circuitul înainte ca receptorul să fie avariat de către supracurenţii din
circuit.
În acest sens se consideră că siguranţa fuzibilă este elementul de circuit cel
mai slab dimensionat din punct de vedere termic, reprezentând în acelaşi timp cel
mai ieftin, mai simplu, mai sigur şi cel mai eficace aparat electric de protecţie
împotriva supracurenţilor.
Prin natura sa, funcţionarea siguranţei fuzibile este ireversibilă, asigurând
numai deconectarea (întreruperea) circuitului; restabilirea circuitului se realizează
numai după înlocuirea siguranţei fuzibile topite cu una nouă.

Figura 5 – Sigurante fuzibile a) normale b) tip MPR

11
2. Relee termice
Prin bimetal se înţelege un ansamblu din două lame metalice, de grosimi apropiate sau
egale, cu coeficienţi de dilatare diferiţi, sudate intim între ele (pentru a evita
alunecarea dintre ele), care sub influenţa temperaturii poate efectua o deplasare
limitată, dezvoltând şi o anumită forţă.
Parametrii principali ai bimetalelor sunt:
- săgeata, care reprezintă deplasarea pe care o face capătul liber al bimetalului;
- forţa pe care o dezvoltă bimetalul la capătul liber;ρ
- curbura, considerată ca l/ ρ, unde ρ este raza cercului după care se face îndoirea
bimetalului;
- sensibilitatea bimetalului, notată obişnuit cu , se defineşte ca fiind curbura
unui bimetal la care toate dimensiunile sunt egale cu unitatea, când variaţia
temperaturii este de un grad.
Parametrii bimetalelor depind de dimensiunile geometrice ale bimetalului, de
proprietăţile fizice ale metalelor folosite şi de încălzire. Deci pentru un bimetal dat,
parametrii depind practic numai de temperatură şi se vor modifica în timp după
curbe de aceeaşi alură.

Figura 6 – Relee termice

Încălzirea bimetalului se face treptat, în timp, în funcţie de sarcina si


suprasarcina circuitului supravegheat. Pentru ca depărtarea contactului mobil, de
cel fix să nu se facă lent, pentru a nu se produce arc electric ce ar putea duce la
sudarea contactelor, releele termice sunt echipate cu dispozitive de acţionare în
salt.

12
Figura 7 – Releu termic cu rearmare
a) principiul de construcţie, b) simbolul releului termic

1 – bimetal,2 – piesă de încastrare, 3 – tijă, 4 – contact fix, 5 – contact mobil,


6 – resort tensionat, 7 – resort comprimat, 8 – opritor,
9 – buton pentru rearmare, PM – punctul mort

Releele termice pot fi cu sau fără rearmare, adică prevăzute sau lipsite de
dispozitivul de blocare a reanclanşării (figura 8). În cazul lipsei dispozitivului de
blocare instalaţia protejată funcţionează nestabil, fiind succesiv conectată si deco-
nectată.
Reanclasarea se realizează manual sau automat.
Releele termice pot fi prevăzute cu o bandă metalică de compensare termică
ce permite declanşarea la valoarea impusă a intensităţii din circuit, independent de
temperatura ambiantă. Aceasta este eficace între -20 şi + 50 °C.
Instalaţiile trifazate sunt protejate prin intermediul unui bloc de relee termice
(figura 7), adică al unui dispozitiv compus din 3 bimetale, montate fiecare pe câte
una dintre faze care, prin intermediul unei tije comune, acţionează un sistem de
contacte unic. Blocurile de relee termice trifazate se execută cu sau fără dispozitiv
de acţionare la mersul în două faze.
Dispozitivul constă în aceea că, la lipsa deformării bimetalului de pe una din
faze, săgeata rezultată din deformarea celorlalte două bimetale este mult
13
amplificată, astfel încât circuitul de comandă să fie acţionat într-un timp mult mai
scurt. Releele termice cu astfel de dispozitive sunt utilizate, în special, la protecţia
la suprasarcină a motoarelor trifazate asincrone, pentru a se evita funcţionarea în 2
faze a acestora.
Încălzirea bimetalelor unui releu termic se poate face:
- direct, atunci când benzile bimetalice se află în circuitul de supravegheat si
sunt parcurse de întreg curentul sau de o parte a acestuia atunci când se utilizează
un şunt;
- indirect, atunci când benzile bimetalice sunt încălzite prin conducţie şi/sau
radiaţie de curentul supravegheat;
- semidirect (mixt), atunci când benzile bimetalice sunt încălzite simultan prin
procedeele de mai sus; bimetalele se află în serie sau în paralel cu o rezistenţă
de încălzire;
- cu reductor de curent, atunci când curenţii de supravegheat au valori mari şi
nici una din metodele de mai sus nu satisface. Benzile bimetalice se conectează
în secundarele reductorului de curent.
3. Separatoare
Separatoarele de joasă tensiune (figura 8) servesc la separarea vizibilă a unui
circuit, pentru efectuarea unor operaţiuni de revizie sau reparaţii ce nu se pot executa
sub tensiune.
Ele pot întrerupe doar circuite aflate sub tensiune, dar neparcurse de curent.
Deoarece în poziţia închis separatoarele sunt parcurse de curent nominal,
presiunea de contact realizată de contactul fix pe cuţitul de contact trebuie să
asigure o rezistenţă de contact cât mai redusă.
Întrucât separatoarele se închid şi se deschid când prin circuit nu trece
curent, nu se formează arc electric între contactele separatorului şi de aceea nu sunt
prevăzute cu camere de stingere.
Separatoarele nu pot asigura protecţia la supracurent a consumatorilor, drept
care este necesar un aparat suplimentar (siguranţă fuzibilă sau întrerupător).

14
Figura 8 – Separator tip cuţit
1 – cadru metalic, 2 - izolatoare suport; 3 - borne de legătură;
4 - contact fix; 5 - contact mobil; 6 - urechea de acţionare;
7 – ax; 8 – bornă de legare la pământ.

4. Butoane, chei de comandă şi lămpi


Butoanele de comandă (figura 9) sunt aparate neautomate cu o singură poziţie
de repaus, care se utilizează în circuitele de comandă ale acţionărilor electrice. Ele
sunt prevăzute cu unul sau mai multe grupuri de contacte normal închise (de oprire)
şi normal deschise (de pornire).
Butoanele de comandă se folosesc în instalaţiile de comandă şi atomatizare
fiind destinate comenzii de la distanţă în special a contactoarelor şi releelor
intermediare. Ele pot avea două butoane care închid sau deschid contactele normal
deschise NI, respectiv normal închise ND sau un singur buton.
Butoanele care au atât contacte NI cât şi ND, pot fi astfel folosite ca butoane de
pornire sau/şi ca butoane de oprire.
Butoanele de comandă pot fi cu revenire sau cu reţinere. Butoanele cu
reţinere rămân în poziţia comandată şi după încetarea comenzii.

15
Figura 9 – Butoane de comandă
Există numeroase tipuri de butoane de comandă, unele prevăzute cu o lampă
de 24 V care luminează prin corpul transparent al butonului.
Există situaţii în care funcţionarea unei maşini unelte sau a unui agregat într-
un anumit regim este periculoasă sau nu este permis să fie modificată. În aceste
cazuri sunt folosite cheile de comandă.
5. Întrerupătoare
a) Contactoare
Contactoarele (figura 10) sunt aparate de conectare cu ajutorul cărora se
realizează operaţia de închidere şi deschidere a unui circuit independent de starea
curentului, printr-o comandă ce poate face obiectul unei automatizări, adică
contactoarele, de regulă, sunt elemente de execuţie într-o instalaţie automată. În
instalaţiile electrice de forţă de joasă tensiune se folosesc pentru comanda motoarelor
electrice.
Dacă se asociază cu elemente de protecţie pentru circuitul pe care îl închid sau
deschid devin întrerupătoare automate, cu condiţia să aibă capacitatea de
rupere necesară.

16
Figura 10 Contactoare

Contactorul are următoarele părţi componente:


a. sistemul contactelor principale, destinate stabilirii şi întreruperii
continuităţii circuitului principal, având robusteţe mare, specializate
pentru frecvenţe ridicate de conectare şi un număr mare de manevre
(anduranţă mecanică şi electrică);
b. Sistemul de stingere al arcului electric format din camere de stingere din
material ceramic cu proprietăţi deionizante, prevăzute cu bobine de suflaj
sau utilizând efectul de electrod, în camere de stingere cu nişe
feromagnetice;
c. Sistemul de acţionare - electromagnetul de comandă, mecanismul
cinematic şi accesoriile aferente care asigură energia necesară închiderii
sau deschiderii;
d. Sistemul de fixare care cuprinde reperele de susţinere a părţilor
componente menţionate anterior.
17
În figura 11 este prezentată schema de comandă a pornirii unui motor
asincron trifazat echipat cu contactor şi relee termice.

Fig11

18
CAPITOLUL III

PROTECTIA MUNCII SI NOTIUNI DE PSI

Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare, este necesară eliminarea


posibilităţii de trecere a unui curent periculos prin corpul omului.
Principalele măsuri de prevenire a electrocutării la locurile de muncă sunt:
 Asigurarea inaccesibilităţii elementelor care fac parte din circuitele electrice
şi care se realizează prin:
- amplasarea conductelor electrice, chiar izolate, precum şi a unor
echipamente electrice, la o înălţime inaccesibilă pentru om. Astfel,
normele prevăd ca înălţimea minimă la care se pozează orice fel de
conductor electric să fie de 4m, la traversarea părţilor carosabile de 6m, iar
acolo unde se manipulează materiale sau piese cu un gabarit mai mare
această înălţime să depăşească cu 2-2,5m gabaritele respective;
- izolarea electrică a conductoarelor;
- folosirea carcaselor de protecţie legate la pământ;
- îngrădirea cu plase metalice sau cu tăblii perforate, respectându-se
distanţa impusă până la elementele sub tensiune.
La utilizarea uneltelor şi lămpilor portative sunt obligatorii :
- verificarea atentă a uneltei, a izolaţiei şi a fixării sculei înainte de
începerea lucrului;
- evitarea răsucirii sau a încolăcirii cablului de alimentare în timpul
lucrului şi a deplasării muncitorului, pentru menţinerea bunei stări a
izolaţiei;
- menajarea cablului de legătură în timpul mutării uneltei dintr-un loc de
muncă în altul, pentru a nu fi solicitat prin întindere sau răsucire; unealta
nu va fi purtată ţinându-se de acest cablu;
- evitarea trecerii cablului de alimentare peste drumurile de acces şi în

19
locurile de depozitare a materialelor (dacă acest lucru nu poate fi evitat,
cablul va fi protejat prin îngropare, acoperire cu scânduri sau
suspendare);
- interzicerea reparării sau remedierii defectelor în timpul funcţionării
motorului sau lăsarea fără supraveghere a uneltei conectate la reţeaua
electrică ;
 Folosirea mijloacelor individuale de protecţie şi mijloacelor de avertizare.
Mijloacele de protecţie individuală se întrebuinţează de către electricieni
pentru prevenirea electrocutării prin atingere directă şi pot fi împărţite în două
categorii: principale şi auxiliare.
Mijloacele principale de protecţie constau din: tije electroizolante, cleşti
izolanţi şi scule cu mânere izolante. Izolaţia acestor mijloace suportă tensiunea de
regim a instalaţiei în condiţii sigure; cu ajutorul lor este permisă atingerea parţilor
conducătoare de curent aflate sub tensiune.
Mijloacele auxiliare de protecţie constau din: echipament de protecţie
(mănuşi, cizme, galoşi electroizolanţi), covoraşe de cauciuc, platforme şi grătare cu
picioruşe electroizolante din porţelan etc. Aceste mijloace nu pot realiza însă
singure securitatea împotriva electrocutărilor. Întotdeauna este necesară folosirea
simultană cel puţin a unui mijloc principal şi a unuia auxiliar.
Mijloacele de avertizare constau din plăci avertizoare, indicatoare de
securitate (stabilite prin standarde şi care conţin indicaţii de atenţionare), îngrădiri
provizorii prevăzute şi cu plăcuţe etc. Acestea nu izolează, ci folosesc numai
pentru avertizarea muncitorilor sau a persoanelor care se apropie de punctele de lucru
periculoase.

20
EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC ASUPRA CORPULUI UMAN
• Electroşocuri
Când intensitatea curentului electric este mai mică de 1 mA iar şocul electric nu se
simte.
La valori de 10mA se produc comoţii nervoase în membre, contracţii ale muşchilor.
Peste valori de 10mA se produc fibrilaţii şi oprirea respiraţiei.
• Electrotraumatismele
Provoacă arsuri, metalizarea pielii, leziuni, etc.
La alegerea măsurilor de protecţie împotriva electrocutării se ţine seama de
periculozitatea locului de muncă.
ELECTROCUTAREA are loc atunci cand omul atinge concomitent doua elemente
bune conducatoare de electricitate, intre care exista o diferenta de potential.

Factorii de care depinde gravitatea electrocutării


• Rezistenţa electrică a corpului omenesc.
• Frecvenţa curentului electric
Curentul electric cu frecvenţa cuprinsă între 10 şi 100 de Hz este cel mai periculos.
• Durata de acţiune a curentului
Dacă durata de acţiune este mai mică de 0,001secunde, efectul nu este periculos
• Valorile curenţilor care produc electrocutarea
Valorile limită a curenţilor nepericuloşi sunt maxim 10mA în curent alternativ şi
50mA în curent continuu.

PROTECTIA OMULUI IMPOTRIVA ELECTROCUTARII

Toata activitatea unui electrician presupune utilizarea instalatiilor si echipamentelor


care functioneaza datorita alimentarii cu energie electrica, deci trebuie asigurata
protectia impotriva electrocutarii

Denumirea Caracterizare
Puţin periculoase  se caracterizează prin încăperi
uscate şi încălzite, pardoseală
izolatoare iar temperatura mediului
ambiant de 300C.
Clasificarea Periculoase  se caracterizează prin umiditate 75-
locurilor de 90%, variaţii de temperatură între
muncă 30-350C, degajări de praf conductor,
pardoseală ocupată în proporţie de
60% cu obiecte metalice
conducătoare.
Foarte periculoase  se caracterizează prin umiditate
peste 97%, mediu coroziv,
temperatură peste 350C iar obiectele
metalice ocupă peste 60% din
suprafaţa încăperilor.

21
Posibilitati de electrocutare

Atingerea directa este atunci când omul atinge părţi din instalaţia electrică care fac
parte din circuitele curenţilor de lucru, cum sunt conductoarele neizolate sau bornele.
Electrocutarea prin atingerea fazei unei reţele cu neutrul legat la pământ.
Transformator 6kV / 0,4kV

Reteaua electrica
este alimentată de la secundarul unui transformator 6/0,4 kV, având neutrul legat la
pământ.
În acest caz omul atinge cu mâna o fază, iar picioarele se află pe o pardoseală
conductoare aflată direct pe pământ. În această situaţie se stabileşte următorul circuit
electric:
faza atinsă + om + sol + neutrul transformatorului legat la pământ
Atingerea indirecta este atunci când omul intră în contact cu părţi din instalaţia
electrică care în mod accidental este sub tensiune datorită unor defecţiuni sau avarii.

METODE DE PROTECTIE
Atingerea directa
Protecţia omului împotriva electrocutării prin atingere directă se poate realiza prin:
• Utilizarea mijloacelor individuale de protecţie
• Respectarea normelor de tehnica securităţii muncii specifice lucrărilor din
instalaţiile electrice.
Atingerea indirecta
Părţile metalice care ajung în mod accidental sub tensiune (defect de izolaţie) sunt:
circuitele motoarelor electrice, batiurile maşinilor-unelte, stelajele metalice ale
tablourilor electrice etc.
La atingerea acestora de către om se produce electrocutarea.
Electrocutarea prin atingerea carcasei unui motor care se află în contact cu una din
fazele reţelei legată la pământ.
Electrocutarea prin atingerea carcasei unui motor care se află în contact cu una din
fazele reţelei izolate faţă de pământ.
Metode de protecţie împotriva electrocutării prin atingerea indirectă
Se realizează prin:
 micşorarea tensiunii de atingere
 micşorarea duratei de trecere a curentului electric prin corpul omenesc
Micsorarea tensiunii de atingere
22
Valoarea curentului electric depinde de :
• tensiunea de atingere şi rezistenţa electrică a corpului omenesc
Pericolul de electrocutare depinde şi de tipul echipamentului electric utilizat:
echipament fix: pentru alimentarea corpului de iluminat, maşinilor-unelte etc.
echipament mobil: se utilizează în diferite locuri în funcţie de necesităţile
procesului de producţie. Acest echipament este periculos deoarece în timpul
deplasărilor se produc defecte ale izolaţiei conductoarelor datorită solicitărilor
mecanice . Din această categorie fac parte: convertizoare, transformatoare de sudură
echipament portabil este cel mai periculos datorită contactului direct cu omul.
În această categorie se încadrează uneltele de mână şi lămpile electrice portabile.
Limitarea curentului de electrocutare se realizează prin adoptarea unor metode care
să ducă la scăderea tensiunii de atingere sub valorile admisibile. Aceste metode sunt
în funcţie de echipamentul folosit şi locul de utilizare.
Valorile admisibile ale tensiunilor de atingere (sau de pas) [V]
Echipamentul folosit ý Fix Mobil Portativ
¯¯ Locul unde se utilizează
Puţin periculos 40 40 40
Periculos 40 40 24
Foarte periculos 24 24 24
Durata trecerii curentului electric prin organismul uman se poate micşora prin
următoarele metode:

Metode de protectie de baza


Asigură singure protecţia. Acestea sunt:
• protecţia prin legare la pământ.
Se utilizează în cazul reţelelor trifazate cu neutrul izolat faţă de pământ. Legarea la
pământ se realizează printr-o priză, montată în apropierea construcţiei şi un conductor
metalic între priza de pământ şi partea metalică care ar putea ajunge în mod accidental
sub tensiune.
• protecţia prin legare la nulul de protecţie.
Se aplică reţelelor de joasă tensiune cu neutrul legat la pământ şi constă în legarea
carcaselor metalice ale echipamentelor electrice ce urmează a fi protejate la
conductorul de nul.
Conductorul de nul se leagă la priza de pământ, receptorul trifazat nu este legat la
reţea, iar carcasa metalică la conductorul de nul de protecţie.
Dacă se produce un defect de izolaţie şi conductorul R ajunge în contact cu carcasa
receptorului se stabileşte următorul circuit electric:

Faza R +locul defect carcasa receptorului conductorul de nul de protecţie


neutrul reţelei Faza R
Valoarea curentului de defect ajunge la 100-200 A, ceea ce duce la topirea firului
fuzibil al siguranţei de pe faza defectă. În acest mod se scoate de sub tensiune
receptorul şi pericolul de electrocutare dispare.
23
• Conductorul de nul de lucru
Se utilizează pentru receptoarele monofazate.
• Protecţia prin folosirea tensiunii reduse
Oferă maximum de siguranţă împotriva tensiunilor de atingere periculoase. Dacă
tensiunea de utilizare a receptorului este sub valoarea admisibilă, pericolul
electrocutării nu există.
Cele mai frecvente utilizări le au tensiunile:
• 12 V pentru corpurile de iluminat portabile manevrate în locuri periculoase ,
• 24V pentru uneltele portabile: maşini de găurit, polizoare manevrate în locuri
periculoase şi foarte periculoase;
• 42 V pentru uneltele portabile prevăzute cu o izolaţie suplimentară manevrate în
locuri periculoase şi foarte periculoase,
Tensiunile reduse se obţin cu transformatoare speciale de protecţie, baterii de
acumulatoare.
Metode de protectie suplimentare au rolul de a dubla una din metodele de protecţie
de bază.
Protecţia automată la apariţia tensiunii
Se utilizează împreună cu metoda de legare la pământ. Prin această metodă se scoate
de sub tensiune receptorul, dacă între carcasa lui şi pământ a apărut o tensiune de
atingere periculoasă condiţiilor de lucru ale utilajului.
Izolarea amplasamentului
Se înţelege izolarea suplimentară de protecţie efectuată special pentru izolarea
omului faţă de pământ sau obiecte conductoare în contact cu pământul şi aflate în zona
în care se pot produce atingeri directe sau indirecte.
Acest sistem de protecţie nu este sigur dacă nu este înlăturată posibilitatea atingerii
altor conductoare. De aceea nu este permis să se lucreze cu două mâini acolo unde
există posibilitatea să fie atinse două conductoare diferite.
Măsuri organizatorice
Organizarea locului de muncă impune îngrădirea şi semnalizarea prin plăci
avertizoare că se lucrează. De aceea nu este permisă luarea acestor plăci avertizoare
sau executarea unor manevre ce ar pune în pericol viaţa oamenilor. Pentru evitarea
electrocutării, trebuie ca înainte de începerea oricărei lucrări să se verifice dacă sunt
luate toate măsurile posibile de protecţie, deoarece experienţa a demonstrat că nici un
mijloc sau echipament de protecţie nu poate fi considerat suficient.
Masuri tehnico-organizatorice cu caracter general
 Precizarea conditiilor in care urmeaza sa se lucreze;
 Pregatirea si admiterea la lucru;
 Supravegherea in timpul lucrarilor;
 Incheierea lucrarilor si repunerea in functiune a instalatiilor.
In functie de genul lucrarilor, acestea pot fi precizate prin trei metode:
 Printr-un act scris special pentru lucrarea respectiva;
 Prin instructiuni tehnice interne;
 Prin atributii de serviciusau prin dispozitii verbale

24
Bibliografie

[1] Mira, N., ş.a.- Instalaţii şi echipamente electrice. Manual pentru clasele a XI-
a şi a XII-a, licee industriale cu profil de electrotehnică şi şcoli profesionale, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994
[2] Hilohi, S., ş.a.- Instalaţii şi echipamente. Tehnologia meseriei. Manual pentru
licee industriale, clasele a IX-a şi a X-a, domeniul electrotehnică şi şcoli
profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
[3] Manualul de Instalaţii - Volumul Electrice - ediţia a II-a 2010
[4] Instalații electrice și de automatizare - N. Mira-ed. ARTECNo Bucuresti,2002
[5] A.I.I.R., Manualul de instalații, - volumul Electrice, Editura Artecno, Bucureşti,
2002
[6] Ing. Ion Mihai, Dorin Merişca, Eugen Mânzărescu – Manualul pentru autorizarea
electricienilor instalatori -1995
[7] Ing. Binachi C, Mira N, Ionescu C- Instalaţii electrice în construcţii-1995
[8] Popa A-Aparate electrice de joasă şi înaltă tensiune .Manual pentru licee
industriale cu profil de electrotehnică EDP Bucureşti 1977
[9] www. Instalații electrice

25

S-ar putea să vă placă și