Sunteți pe pagina 1din 8

Bacila c.

Romaniei - Poluarea din Copsa Mica Dreptul la un mediu sanatos


I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

Reclamanta, Maria Băcilă s-a născut în 1946 în Copşa Mică, un oraş cu aproximativ 6 000 de
locuitori, situat în centrul ţării, şi a locuit acolo până în 1973 când a plecat din oraş din cauza
poluării care afecta sănătatea copiilor săi.

În 1996, după închiderea unora dintre uzinele din oraş, aceasta s-a întors cu speranţa că poluarea
se diminuase. Ea locuieşte într-o casă situată în apropiere de uzina Sometra, specializată în
producţia de metale neferoase.

Poluarea generată de activitatea societăţii Sometra

1. Înfiinţată în 1939, uzina Sometra a devenit unul din producătorii principali de plumb şi zinc.
Naţionalizată în 1948, aceasta a aparţinut statului până în septembrie 1998, dată la care a fost
vândută unui important grup industrial grec, Mytilineos Holdings S.A.

2. Sometra a rămas cel mai mare angajator din oraş, precum şi principalul sit industrial din care
se eliminau în atmosferă elemente puternic contaminate. Emisiile sale constau în principal în
eliminarea unor importante cantităţi de dioxid de sulf (gaz incolor şi toxic, a cărui inhalare este
foarte iritantă) şi de pulberi conţinând metale grele, printre care în principal plumb şi cadmiu

3. Din analizele efectuate în septembrie 1998 de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului,
în cursurile de apă din oraş, metalele grele depăşeau limitele admise şi că aceste metale se
regăseau, de asemenea, în aer, soluri şi în vegetaţie în cantităţi care depăşeau limitele maxime de
până la şapte ori.

4. Reclamanta a introdus mai multe plângeri în faţa autorităţilor locale pentru a semnala
impactul poluării asupra sănătăţii sale şi pentru a solicita măsuri destinate să diminueze poluarea.

5. În decembrie 1999, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană a informat-o că, în pofida unei
diminuări în ansamblu a poluării faţă de 1990, cantităţile de pulberi, de metale grele şi de dioxid
de sulf depăşeau, în momentele de vârf ale poluării, limitele maxime admise de aproximativ
douăzeci de ori.

6. La 30 martie 2001, Ministerul Mediului a informat reclamanta că, în urma unui control, se
identificaseră depăşiri importante ale pragurilor de poluare, dar că societatea se angajase să
reducă poluarea până la sfârşitul anului 2002.

7. La 13 august 2003, agenţia regională a informat reclamanta că, pentru a evita eliminarea în
atmosferă a substanţelor toxice, societatea trebuia să recurgă la investiţii, dar că nu dispunea de
mijloacele necesare. Cu toate acestea, a indicat faptul că fusese introdus un sistem de măsurare
orară a poluării şi că, atunci când pragurile erau depăşite, societatea trebuia să reducă sau să îşi
oprească activitatea.

8. Laboratorul de evaluare a factorilor de risc pentru mediu care funcţiona în apropiere de


Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a constatat, pe baza prelevărilor efectuate în 2003,
că toate solurile, toată vegetaţia şi toate cursurile de apă din oraş şi din împrejurimi, pe o rază
de aproximativ 35 de kilometri, conţineau metale grele (plumb, cupru, cadmiu, zinc) în cantităţi
care depăşeau cu mult limitele maxime admise. La această poluare se adăugau ploi acide cauzate
de eliminarea în atmosferă a unor importante cantităţi de dioxid de sulf, ceea ce împiedica
dezvoltarea vegetaţiei.

9. În urma mai multor controale efectuate între martie şi septembrie 2007, agenţia regională a
aplicat societăţii amenzi în valoare totală de 600 000 lei româneşti (RON), şi anume
echivalentul sumei de aproximativ 180 000 euro (EUR), pentru depăşirea pragurilor de emisii de
dioxid de sulf în timpul acestei perioade.

10. La 26 ianuarie 2009, invocând criza pe pieţele internaţionale de materii prime, acţionarii
grupului Mytilineos Holdings S.A. au decis închiderea temporară a uzinei şi concedierea a 735
de angajaţi din cei aproximativ 1 000 pe care îi avea uzina la momentul închiderii.

Impactul poluării generate de activitatea societăţii asupra sănătăţii reclamantei

1.În decembrie 1999, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană a informat reclamanta că incidenţa
bolilor, în special de natură respiratorie, era la Copşa Mică de şapte ori mai ridicată decât în
restul ţării.

2.Potrivit unui buletin de analize din 20 ianuarie 2005, concentraţia de plumb şi de derivaţi ai
acestuia în sângele reclamantei depăşea valorile maxime admise.

3.În aceeaşi zi, reclamanta a fost spitalizată prezentând mai multe simptome:

 printre care tuse frecventă şi iritantă,


 modificarea vocii, astenie şi tulburări digestive.

4.Un medic a constatat că aceasta trăia într-un mediu toxic şi că suferea de laringită a cărei
cauză putea fi expunerea prelungită la vapori toxici.

II. ÎN DREPT

Invocând art. 6 şi 8 din Convenţie, reclamanta se plânge de faptul că poluarea mediului


generată de societatea Sometra afectează grav sănătatea sa şi mediul său înconjurător.

De asemenea, aceasta se plânge de pasivitatea autorităţilor locale privind adoptarea unor


măsuri pentru a găsi o soluţie la problema gravă pe care o reprezintă poluarea mediului generată
de societatea menţionată anterior.

 art. 8 din Convenţie, care prevede următoarele:

“Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi
a corespondenţei sale.

Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în
care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate
democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea
economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a
moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
III. Argumentele părţilor

Guvernul susţine că autorităţile interne au adoptat măsuri rezonabile şi adecvate pentru a


proteja mediul şi sănătatea reclamantei:

1. arată că acordarea primei autorizaţii, în 1998, a fost însoţită de un plan de măsuri


pentru reducerea poluării. În continuare, susţine că acordarea celei de a doua
autorizaţii, în 2006, s-a bazat pe mai multe studii de impact privind activitatea
societăţii asupra mediului.
2. acordarea autorizaţiei a fost precedată de o largă campanie de informare şi de
consultare a publicului interest
3. din 2007, Societatea a fost sancţionată de mai multe ori, iar controalele efectuate au
constrâns-o să introducă un sistem de măsurare zilnică a substanţelor nocive
eliminate, rezultatele fiind publicate pe site-ul internet al societăţii.
4. locuitorii din Copşa Mică ar dispune de un număr de telefon special pentru a
semnala noxele direct societăţii.
5. din iulie 2006, societatea a demarat un proces aprofundat de revizuire şi a făcut
investiţii importante care au avut drept consecinţă respectarea pragurilor privind
eliminarea în atmosferă a pulberilor şi a metalelor grele

Reclamanta îşi reiterează susţinerile şi afirmă că poluarea nu s-a diminuat deloc.

IV. Motivarea Curţii

Curtea reaminteşte că atingerile grave aduse mediului pot să afecteze bunăstarea persoanelor şi
să le priveze pe acestea de folosinţa propriului domiciliu astfel încât să dăuneze vieţii lor private
şi de familie .

art. 8 nu se limitează la obligarea statului de a evita încălcările arbitrare din partea autorităţilor
publice: la acest angajament mai degrabă negativ se pot adăuga obligaţii pozitive, inerente
respectării efective a vieţii private sau de familie

O obligaţie pozitivă a statelor, în special în cazul unei activităţi periculoase, de a adopta o


legislaţie adaptată caracterului specific al activităţii respective, în special nivelului de risc ce ar
putea rezulta din aceasta.

Curtea constată:

1. efectele nocive pentru sănătatea oamenilor ale substanţelor chimice periculoase


eliminate în atmosferă de această uzină au fost stabilite în mod clar de numeroase
rapoarte emise de autorităţile publice şi private, ceea ce, de altfel, Guvernul nu
contest
2. că reclamanta se plânge nu de un act, ci de o lipsă de acţiune din partea statului, ci
incapacitatea autorităţilor locale de a constrânge societatea să reducă poluarea la
niveluri compatibile cu bunăstarea locuitorilor din Copşa Mică.
3. între 6 mai 2003 şi 12 iunie 2006, uzina Sometra a funcţionat fără autorizaţia de
mediu impusă de legislaţia internă
4. Reticenţa în privinţa sancţionării societăţii a fost motivată prin faptul că măsurile pe
termen scurt ar fi ineficiente şi ar ameninţa o mare parte a locurilor de muncă din
regiune
5. Existenţa unor consecinţe grave şi dovedite asupra sănătăţii reclamantei şi a celorlalţi
locuitori din Copşa Mică impunea statului obligaţia pozitivă de a adopta şi de a pune
în aplicare măsuri rezonabile şi adecvate, capabile să le protejeze bunăstarea.

Curtea apreciază că acesta nu a ştiut să păstreze un echilibru just între interesul bunăstării
economice a oraşului Copşa Mică – cel de a menţine activitatea principalului angajator din
oraş - şi dreptul efectiv al reclamantei la respectarea domiciliului său şi a vieţii sale private
şi de familie

CURTEA,

ÎN UNANIMITATE,

1. Respinge excepţia preliminară a Guvernului;

2. Declară cererea admisibilă;

3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie.

OPINIA CONCORDANTĂ A JUDECĂTORULUI ZUPANČIČ

Principiul precauţiei este un principiu constituţional în anumite ţări (de exemplu, Franţa).

Principiul precauţiei nu are altă finalitate decât o simplă răsturnare a sarcinii probei, această
prezumţie răstoarnă ipoteza de bun-simţ conform căreia orice activitate industrială este
inofensivă pentru mediu şi individ.

In conformitate cu principiul precauţiei, întreprinderea care desfăşoară o activitate periculoasă


pentru mediu este cea care trebuie să dovedească, de preferinţă în avans, că activitatea
respectivă nu va fi toxică pentru mediu şi, prin extensie, că nu va fi toxică nici pentru fiinţa
umană.
Brânduşe c. România - Dreptul la un mediu sănătos. Poluare olfactivă. Persoană deţinută

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

Reclamantul, Ioan Brânduşe, s-a născut în 1951. Acesta este în prezent deţinut în Penitenciarul
Arad în urma condamnării sale la zece ani de închisoare pentru înşelăciune

În timpul arestului preventiv, reclamantul a fost deţinut la sediul Poliţiei Arad. Acesta trebuia să
îşi satisfacă anumite nevoi naturale într-o găleată de plastic, care rămânea apoi în celula pe care o
împărţea cu alţi deţinuţi. Nu avea acces la toaletă decât de două ori pe zi, la orele 6 şi respectiv
17.

Transferat cel târziu în aprilie 2002 la Penitenciarele Timişoara şi Arad, unde a executat cea mai
mare parte din pedeapsă, până în prezent, reclamantul a trebuit să împartă o celulă de
aproximativ 38 mp, având 18 paturi şi o singură fereastră, cu alţi douăzeci şi şapte de deţinuţi.
Potrivit reclamantului, nu avea niciodată apă caldă în chiuveta din celulă. Ţinuta de penitenciar
era o fostă ţinută militară având o vechime de peste douăzeci de ani iar, în Penitenciarul
Timişoara, administraţia nu îi punea la dispoziţie nici cearşafuri, nici pătură. În ceea ce priveşte
mâncarea, aceasta era de foarte proastă calitate: primea zilnic cartofi fierţi şi ceai fără zahăr, dar
niciodată carne.

Fapte privind vechiul depozit de deşeuri care se afla în apropierea Penitenciarului Arad

1. Penitenciarul Arad se află la aproximativ douăzeci de metri de vechiul depozit de deşeuri


menajere care, administrat de societatea S., aflată, de asemenea, sub controlul Primăriei
Municipiului Arad, funcţionase din 1998 până în 2003.

2. Rezultă din dosar că depozitul de deşeuri funcţionase fără să aibă autorizaţiile necesare din
partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad (A.P.M.) şi, respectiv, a sănătăţii publice

3. De asemenea, închiderea vechiului depozit de deşeuri în 2003 nu a fost urmată de


reabilitarea acelei zone şi nici de lucrări de acoperire a zonei cu pământ.

4. Potrivit reclamantului, muşte, insecte şi chiar păsări zboară din fostul depozit de deşeuri
până în celula sa, ceea ce reprezintă un risc de infecţie, ţinând seama, de asemenea, de faptul că
deţinuţii îşi ţin mâncarea în celulă, întrucât în aceasta nu există frigider. De asemenea, potrivit
reclamantului, vecinătatea cu vechiul depozit de deşeuri reprezintă o sursă de mirosuri
pestilenţiale şi de noxe olfactive.

5. Rezulta din analize ale aerului că valorile regulamentare erau depăşite (indicator amoniac)
chiar şi la temperaturi care nu erau ridicate (14o C), că aerul din perimetrul depozitului era
„puternic poluat” şi că, în timpul anotimpurilor mai calde, poluarea era încă şi mai ridicată,
descompunerea deşeurilor cu emanaţie de amoniac generând un puternic disconfort şi disfuncţii
pentru locuitorii din cartierele învecinate sau chiar, în caz de vânt, pentru cei situaţi la o distanţă
mai mare.
5. Au fost întocmite două rapoarte de mediu („bilanţ de mediu nivel I şi II”) în iulie şi
septembrie 2003 de către Universitatea din Arad:

 Rapoartele au subliniat că depozitul de deşeuri „nu avea autorizaţiile necesare” pentru


funcţionare şi că amplasamentul depozitului nu respecta distanţa minimă de 1 000 m,
dintre depozitul de deşeuri şi imobilele locuite
 absenţa oricărei amenajări corespunzătoare, în special a unui sistem de colectare a
gazului metan produs ca urmare a fermentării deşeurilor.
 era plin la 90 % din capacitatea sa, şi anume cu un volum de deşeuri de 350 000 m3.

Rapoartele recomandau organizarea depozitului de deşeuri în mod corespunzător pentru


evitarea riscului de incendiu şi a emanaţiei de mirosuri neplăcute şi pentru a face să dispară
şobolanii şi larvele de muşte

6. La 11 iulie 2006, un incendiu pe care viceprimarul municipiului Arad l-a calificat drept
„extrem de puternic” s-a declanşat şi s-a extins pe cea mai mare parte din vechiul depozit de
deşeuri până în apropiere de penitenciarul în care reclamantul era închis la acea dată, incendiu
favorizat de emanaţiile de gaz metan provenite din straturile profunde de deşeuri. Potrivit
Guvernului, care face trimitere la comunicările din septembrie 2007 ale Penitenciarului Arad şi
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, reclamantul nu a fost afectat de incendiu, deoarece
vântul a suflat în direcţia opusă.

7 . La 4 aprilie 2005, reclamantul a sesizat Judecătoria Arad cu o acţiune prin care se plângea
în special de condiţiile de igienă de la locul de detenţie din cadrul Poliţiei Arad şi din
Penitenciarul Arad, de absenţa unui frigider şi de faptul că, în penitenciarul citat anterior, trebuia
să suporte aerul poluat şi mirosurile pestilenţiale emanate de vechiul depozit de deşeuri
menajere.

Prin hotărârea din 27 ianuarie 2006, Judecătoria Arad a respins acţiunea reclamantului ca fiind
neîntemeiată, indicând că persoana în cauză putea eventual să sesizeze administraţia locală
însărcinată cu curăţenia oraşului şi cu menţinerea nivelului de confort al mediului pentru
populaţie.

8. În comunicarea din 29 octombrie 2007 transmisă de Guvern, directorul Penitenciarului Arad


afirma că vechiul depozit de deşeuri fusese „dezafectat” din 2000. Potrivit directorului, deţinuţii
nu fuseseră afectaţi din cauza proximităţii depozitului, întrucât nu a fost cauzată nicio boală prin
faptele invocate. De asemenea, pe baza dosarului medical al persoanei în cauză, un raport
medical din august 2007 a indicat faptul că starea de sănătate a reclamantului nu fusese
afectată de existenţa depozitului.

II. ÎN DREPT

1. Într-o scrisoare din 6 iulie 2004, reclamantul se plânge de condiţiile de detenţie de la


sediul Poliţiei Arad şi din penitenciarele din Arad şi Timişoara, în special de
suprapopularea din celule, de calitatea proastă a mâncării şi de condiţiile de igienă.
Aceasta invocă, în esenţă, art. 3 din Convenţie, redactat după cum urmează:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante.”

Curtea admite că, în speţă, nimic nu indică faptul că a existat într-adevăr intenţia de a-l umili sau
înjosi pe reclamant.

Cu toate acestea, absenţa unui astfel de scop nu poate exclude o constatare a încălcării art. 3.
Curtea apreciază că respectivele condiţii de detenţie, pe care reclamantul a trebuit să le suporte
timp de mai mulţi ani, l au supus pe acesta unei încercări de o intensitate care depăşeşte nivelul
inevitabil de suferinţă inerent detenţiei.

2. Reclamantul pretinde că, datorită vecinătăţii penitenciarului cu vechiul depozit de deşeuri


şi a pasivităţii autorităţilor în ceea ce priveşte neutralizarea depozitului, este obligat să
respire aerul poluat şi mirosul pestilenţial, fiind supus unui risc real de îmbolnăvire
Reclamantul invocă, în esenţă, art. 8 din Convenţie, redactat după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului
său şi a corespondenţei sale.

Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne, , reclamantul ar fi putut să depună o plângere
penală sau să sesizeze instanţele cu o acţiune civilă împotriva persoanelor sau autorităţilor
responsabile de pretinsa poluare.

Curtea observă că, fiind privat de libertate, reclamantul a sesizat instanţele interne cu o acţiune
întemeiată pe O.U.G. nr. 56/2003, prin care solicita, printre altele, ca autorităţile să fie obligate
să acţioneze ţinând seama de noxele olfactive legate de existenţa vechiului depozit de deşeuri în
apropierea penitenciarului.

III. Argumentele părţilor:

Guvernul susţine:

1. că disconfortul creat reclamantului de depozitul de deşeuri situat în vecinătatea


Penitenciarului Arad nu a atins un grad suficient de gravitate pentru a putea fi luat
în considerare în sensul art. 8 din Convenţie.
2. că vechiul depozit de deşeuri nu mai fusese folosit după 2002
3. şi că persoana în cauză nu a prezentat niciun element prin care să demonstreze că
existenţa acestui depozit i-a afectat starea de sănătate sau, în general, viaţa privată.
4. În ceea ce priveşte incendiul din iulie 2006, acesta nu a avut, cel mult, decât un efect
redus asupra reclamantului in general, viaţa privată.

Reclamantul a prezentat în principal declaraţia unui alt deţinut (F.I.), care menţionează că
aerisirea celulelor de către deţinuţi se făcea foarte greu datorită mirosurilor neplăcute ce emanau
de la depozitul de deşeuri din apropierea Penitenciarului Arad şi că, în fiecare vară, izbucneau
incendii, chiar dacă erau de o intensitate mai mică decât cel din iulie 2006.

IV. Motivarea Curţii


În speţă, Curtea CONSTATA că:

1. afirmaţiile reclamantului cu privire la puternicele noxe olfactive pe care trebuie să le


suporte se întemeiază nu numai pe declaraţiile deţinutului F.I., dar şi pe alte
elemente, printre care studii de impact asupra mediului redactate de experţi în 2003 şi
2006 la solicitarea autorităţilor. Aceste studii confirmă nivelul foarte ridicat de
poluare a aerului în perimetrul depozitului de deşeuri şi „disconfortul total” la care
erau supuşi locuitorii imobilelor învecinate, mai îndepărtate oricum de acest depozit
decât Penitenciarul Arad.
2. având în vedere concluziile studiilor menţionate anterior şi durata pe parcursul căreia
reclamantul a suportat noxele respective, calitatea vieţii şi confortul persoanei în
cauză au fost afectate într-un mod care a adus atingere vieţii sale private şi care nu
era o simplă consecinţă a regimului privativ de libertate
3. din dosar reiese că depozitul de deşeuri în cauză a funcţionat în mod efectiv din
1998 până în 2003 şi că volumul mare de deşeuri acumulate demonstrează că
depozitul a continuat să fie utilizat de către persoane particulare, întrucât autorităţile
nu adoptaseră măsuri în vederea închiderii efective a depozitului.
4. cu privire la efectele depozitului de deşeuri asupra mediului şi asupra populaţiei din
vecinătate, studiile au constatat că activitatea desfăşurată era incompatibilă cu
cerinţele de mediu, că poluarea puternică din perimetrul respectiv depăşea normele
stabilite în 1987 şi că persoanele care locuiau în apropiere trebuiau să suporte noxe
olfactive semnificative.
5. autorităţile competente au sancţionat în mod explicit Primăria Municipiului Arad în
iulie 2006, pentru absenţa pe amplasamentul depozitului a mijloacelor de informare
şi de avertizare a publicului cu privire la riscurile generate asupra mediului şi
asupra sănătăţii populaţiei de existenţa depozitului de deşeuri, în privinţa căruia
lucrările de închidere şi de reconstrucţie ecologică nu fuseseră realizate

Curtea concluzionează că, întrucât statul pârât nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce decurg din
art. 8 din Convenţie, a fost încălcat dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private,
în sensul acestui articol.

V. Prejudiciu

Prejudiciu moral: Reclamantul pretinde 12 650 000 euro (EUR)

Curtea consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 8 000 EUR cu titlu de


prejudiciu moral.

Cheltuielile de procedură: 100 000 EURO pentru efectuate în cadrul procedurilor interne

Cheltuielile de corespondenţă cu Curtea: 100 EUR

Curtea decide să nu îi acorde nicio sumă cu acest titlu, reclamantul nu a prezentat documente
justificative pentru cheltuielile de procedură pe care pretinde că le-a efectuat.

S-ar putea să vă placă și