Meditație asupra frumosului

(Estetica templelor grecești)

A vorbi despre „frumos”, în contextul analitic al sensului și-a perimetrului sintetic al primatului
grecesc, implică eminamente, implicit și explicit, a analiza nu doar esteticul prezent și nici esteticul
de odinioară, interpretat ca manifestare diacronică, ci prin excelență, a conștientiza că idealurile
grecești persistă în ritm esențial, nu doar ca primum movens, ci și ca instanțe definitorii ale
fenomenului estetic universal.

În acest sens, ne inițiem în perimetrul esteticii grecești pornind de la realitățile monadice ale
templelor în cauză: Templul lui Apollo din Didyma, Tholosul din Epidaur și Templul A din
Prinias, Creta. Esențial pentru studiu e delimitarea ideatică a „frumosului” grecesc, ori totuși de la
idee până la manifestarea materială a idei sau până la confirmare/ atestarea acesteia, orice inclinație
ontologic-fenomenologică trebuie intrepretată ca un dat istoric. Astfel, frumosul grecesc se
esențializează din prespectiva doctrinei platonice, conform căreia frumosul „în sine” e echivalentul
lumii ideilor, deci a unei realități absolute segregate de cea materială, care acționează ca motor
universal. Platon vorbește despre driferența dintre idee și manifestarea ideii ca diferența
pitagoreică între ideea de prismă și imprimarea acesteia în spațiu în chip de triunghi. În acest
context eleato-heraclitic, un obiect frumos participă la idea de frumos în sine. Similar templele
grecești confirmă paralelismul dintre material și ideatic, dintre muritor și divin, ulterior dintre
„ceea ce este ca atare” și ceea ce se manifestă, prin intermerdil statului de sanctuare, dar și prin
subtilele diferențe și contraste de formă/iluminare. Putem intrepreta sistemul celor trei temple, din
perspectivă hermeneutică, ca simboluri a laitmotivuli soma sema, dar și ca instanțe topografice
care motivează catharsis-ul sau revelația (Platon vorbea în dealogurile sale de participarea
individului la transcendență).

Prin urmare, pentru a perpetua ideatica platonică, am păstrat intactă dimensiunea pitagoreică a
templelor, conservând raporturile care la rândul lor readuc în instanțele estetice raportul/secțiunea
de aur (invenție a doctrinei pitagoreice care echivala ideea cu numărul și obiectul în sine).
Totodată, obiectul obținut prin sudarea celor trei temple e și rezultatul intenției de-a suda
constantul cu mișcarea, de-a reaminti arhitecturii moderne că există o dublă ființă a esteticului, cea
eternă sau frumosul în chip de valoare universală, și cea heteronomă sau frumosul ca curent sau
școală.

Cecan Gheorghe, Anul I Semian B