Sunteți pe pagina 1din 7

Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" Iași

Master: Familia creștină contemporană


Disciplina: Familia creștină – mediu de educație interculturală și
interreligioasă

Lucrare de seminar
Profilul şi importanţa familiei preotului în viziunea Sfântului Ioan
Gură de Aur

Coordonator: Student:
Pr. Conf. Dr. Dan Sandu Gradinaru Emanuel

Iasi 2018
Despre preoţie s-a scris şi s-a vorbit mult. Au scris şi au vorbit şi sfinţi, şi teologi. S-a
scris cu drag ş i cu dorinta de a ridica tot mai mult spre culmile sfineniei pe slujitorii
preoţiei, pe preoţi. Dar oricât s-ar scrie despre preoţie şi oricât s-ar vorbi, niciodată nu este
de ajuns. Preoţia are atâtea inăltimi, atâtea adâncimi, atâtea taine, încât cu foarte multã
greutate poate fi cunoscutà ş i descrisă după cuviinţă. Preoţia este întocmai ca un munte
mare, ce-şi î nalta cu maiestate vârful spre ceruri, cu mult dincolo de nori.

Dacă sfinţi atât de mari, ca Sfântul Grigorie din Na zianaz, ca Sfântul Efrem
Sirul, ca Sfântul Ambrozie al Milanului, ca Sfântul Grigorie Dialogul, n-au
putut scrie totul despre preoţie, ce pot spune eu despre mine, care încerc să
scriu acum despre acelaşi subiect, când nu am nici talentul poetic al
Sfântului Grigorie din Nazianz, nici viaţa de rugăciune si de ascez ă a
Sfantului Efrem Sirul, nici ştiinţa Sfântului Ambrozie şi nici simţul practic al
Sfântului Grigorie Dialogul. Mare şi înfricoşata taina! Dumnezeu se lasa ţinut de
mâinile omeneşti ale preotului.

Preoţii sunt slujitorii celor mai mari daruri ale lui Dumnezeu. Părinţii noştri ne
nasc pentru viaţa de acum; preoţii, pentru viaţa viitoare; Preoţii sunt aceia
cărora li s-a încredinţat zamislirea noastră cea duhovnicească; ei sunt aceia
cărora li s-a dat să ne nască prin botez. Prin preoţi ne îmbrăcăm în Hristos
(Gal. 3, 27); prin preoţi suntem îngropaţi împreună cu Fiul lui Dumnezeu
(Rom. 6, 4; Col. 2, 12)1

„Trebuie să fiu eu mai întâi curat şi apoi să curăţ pe alţii. Să fiu eu înţelept ca să înţelepţesc
pe alţii. Să fiu eu lumină, ca să luminez pe alţii. Să fiu eu aproape de Dumnezeu, ca să apropii
pe alţii. Să fiu eu sfânt, ca să sfinţesc pe alţii.” (Sf. Grigore de Nazianz, Cuvânt despre
Preoţie)2

A vorbi despre preotie inseamna a vorbi despre rostul si temeiul acestei slujiri; de constiinta
chemarii si darului ei; inseamna a adanci aceasta chemare in lumina roadelor; mai concret,
dupa Sfantul Apostol Pavel, inseamna: "a sti cum trebuie sa ne comportam in casa lui
Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului" (I Tim.
III, 15). Izvorul de inspiratie si putere pentru cunoasterea si slujirea preoteasca il avem
in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, in experienta vie a Sfintilor Parinti, invatatori si pastori
ai Bisericii. Cu acestia, in acelasi Duh cu "mai Marele Pastorilor" (I Petru IV, 4), ne aflam in
acea continuitate harica neintrerupta, in "succesiunea apostolica". Le suntem urmasi, potrivit
poruncii aceluiasi Apostol: "Fiti urmatori mie, precum eu sunt urmator lui Hristos" (I Cor. XI,
1).

De fiinta tainei tine, odata cu chemarea, alegerea si impartasirea acestor daruri, si "trimiterea".
E o adanca pedagogie divina in lucrarea Mantuitorului cu Sfintii Apostoli. Domnul ii
pregateste de-a lungul anilor petrecuti impreuna cu dansii; ii invata, ii supune la felurite

1 Despre preotie.Editura Sofia 2004,Sf. Ioan Gura de Aur,Sf. Grigorie din Nazianz, Sf. Efrem Sirul
2
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/vocatia-preoteasca-tratatul-despre-preotie-al-sfantului-grigorie-de
incercari, le da si lor sa propovaduiasca, sa vindece, sa izgoneasca raul. Iar in ziua Invierii,
dupa ce El Insusi invinge pacatul si moartea, ii instituie si pe ei partasi misiunii, lucrarii Sale.
"A venit Iisus si a stat in mijloc si le-a zis: "Pace voua!.... Precum M-a trimis pe Mine Tatal,
va trimit si Eu pe voi. Si zicand aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis: luati Duh Sfant; carora
veti ierta pacatele, le vor fi iertare si carora le veti tine, vor fi tinute" (Ioan XX, 21-22).3

"Preotia e lucrare din lucrarea lui Hristos, putere din puterea lui Hristos, cuvant din cuvantul
lui Hristos". Sau cum spune Teofan al Niceei: "Preotia este vednicie dumnezeiasca, un har
prea fericit, o stiinta a intelepciunii divine, un lucru ceresc si mai presus de fire, iesit din
insesi firea lui Dumnezeu". Acestea confirma ceea ce spusese Apostolul: "Nimeni nu-si ia
singur cinstea aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu ca si Aaron" (Evr. V, 4).

"Din totdeauna credinciosii, si-au indreptat pasii catre locasul Domnului, daca simtirea lor
sufleteasca I-a incredintat ca acolo slujeste un suflet ales, nascut pentru a fi preot, inzestrat cu
chemare de sus de a fi printre oameni, "omul lui Dumnezeu". De aceea, numai cine a simtit in
adancurile fiintei sale chemarile tainice ale unei puteri de dincolo de El, a unei puteri de sus,
pentru a lasa toate si a-si inchina viata slujirii lui Dumnezeu si a oamenilor ca preot, numai
acela sa se apropie de sfintenia altarului si sa cuteze a implini toate cate sunt unite de oficiul
sfant al preotiei". Altfel, stim ca Mantuitorul distinge: "Multi chemati, putini alesi". Ales
devine acela care raspunde la chemare (Sfantul Chiril al Alexandriei) cu intreaga lui faptura,
inspirandu-se din ea, gandind, vorbind, scriind, lucrand in lumina ei.

Si dimpotriva, ce mare gol, ce adanca suferinta e in viata cand nu-ti recunosti o vocatie, un
rost al tau in lume, cand ai "ingropat talantul", caci fiecare are un "talant", un dar. In schimb,
a-ti cunoaste darul, chemarea si a i te darui cu toate fortele inseamana a-ti afla sensul vietii, in
ce ne priveste, al vocatiei preotesti.4

Dar nu mai mica e greseala unei preotii care nu e chemare, mobilul careia e cariera, castigul,
uneori orgoliul, satisfactia. Sfantul Grigorie Teologul isi marturiseste astfel unul din motivele
pentru care nu cuteza sa imbratiseze preotia: "Imi era rusine de altii care se indeasa spre
Sfanta Sfintelor cu maini necurate, cu sufletele nesfintite; care se ingramadesc si se imbulzesc
in jurul sfintei mese, ca si cum pentru dansii treapta aceasta este nu un model de virtute, ci un
mijloc de castigare a existentei; nu o slujba impreunata cu grea raspundere, ci o functie lipsita
cu totul de raspundere".

Parintii si invatatorii Bisericii disting in iconomia si preotia mantuitoare a Domnului, trei


slujiri: chemarea invatatoreasca (profetica), slujirea arehiereasca si demnitatea imparateasca, -
slujiri care se continua de la Iisus Hristos in activitatea pastorului de suflete, a preotului.

Preotul ortodox citeste Sfanta Scriptura asa cum o talmaceste experienta


duhovniceasca a Sfintilor Parinti. Scrisul si viata lor sunt pentru noi comentarii si marturie vie
a revelatiei. De aceea preotul nu poate sa nu fie si intru aceasta un urmas, deci un cunoscator
adanc al Sfintilor Parinti si al marilor dascali ai Bisericii.

3
Sfânta Scriptură, ediţia Sfântului Sinod, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988
4 Vocatie si reponsabilitate in slujirea preoteasca,Pr. prof. dr. Ene Braniste,Editura Basilica 2014
Slujitor al lui Dumnezeu pentru cei credinciosi, preotul ortodox are constiinta ca slujeste
timpului lui, cu intrebarile si solutiile ce trebuie cautate, aflate. El e dator sa cunoasca deci
preocuparile, scrisul, cultura vremii lui "pentru a nu cadea sub osanda unui instrainat, a unui
izolat de viata". El e fiintial unit cu neamul, cu patria careia ii impartaseste destinul,
asemenea Sfantului Pavel (Filip. III, 5; II Cor. XI, 23; Rom. XI, 1).

Se intelege de la sine ca preotia ca jerfa isi are originea si temeiul in preotia lui Hristos. Nu e
locul sa adancim aici preotia sacarmentala a lui Iisus Hristos, dar putem spune ca preotia
Domnului consta esential in aceea ca El, ca Dumnezeu si Om in acelasi timp, e deodata si
jertfitor si jertfa, si Cel ce aduce si Cel ce se aduce si sfant si sfintitor prin Sine. In aceasta
identitate a Arhiereului cu jertfa, sta perfectiunea jertfei Sale netrecatoare, calitatea Sa de
vesnic Arhiereu. El n-a jertfit ca Dumnezeu-Om pe nimeni pentru Sine, cum cereau vechile
sacrificii, ci pe El pentru noi toti. "Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si
sa-si dea viata rascumparare pentru multi" (Matei XX, 28). In acest duh curat al jertfei lui
Hristos, s-a nascut si inspirat slujirea jertfelnica a Apostolilor. "In toate infatisandu-ne pe noi
insine ca slujitori ai lui Dumnezeu, spune Sfantul Pavel, in multa rabdare, in necazuri, in
nevoi si (...) in osteneli, in privegheri, in posturi; in curatie, in cunostinta, in indelunga
rabdare, in bunatate, in Duhul Sfant in dragoste nefatarnica; in cuvantul adevarului, in puterea
lui Dumnezeu"(II Cor. VI, 4-7) "si pe langa cele din afara, ceea ce ma impresoara in toate
zilele este grija de toate Bisericile. Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu
sa nu ard?"... "Foarte bucuros voi cheltui si ma voi cheltui pentru sufletele voastre" (II Cor.
XI, 28-29; XII, 15). El traia cu adevarat ceea ce se afirma in teologia de azi: "Sa fii om pentru
altii". Sfantul Pavel era cu toata viata lui pentru altii. Dar era astfel pentru ca lui "a vietui ii
era Hristos" (Filip. I, 21). "M-am rastignit impreuna cu Hristos si nu eu mai traiesc, ci Hristos
traieste in mine" (Gal. II, 20).

Asemenea Mantuitorului, Apostolilor si Parintilor Bisericii, constiinta preotului, de


conducator, de cap si pastrator al turmei sale e constiinta de parinte. De aceea credinciosii il
cheama cu acest nume: "Parinte". Si un Ava Pimen atrage atentia: "Nu porunci niciodata, ci
fa-te pilda" parinteasca tuturor.

Familia creştină este instituţia care a asigurat în toate timpurile şi asigură şi astăzi
frumuseţea morală, armonia spirituală şi desfăşurarea vieţii normale a credincioşilor în cadrul
Bisericii lui Iisus Hristos. Familia este locul în care fiecare membru al ei îşi găseşte
mângâiere, contribuind esenţial la fericirea copiilor prin educaţia pe care aceştia o primesc de
la părinţi.
Astfel, în familia creştină, îndatoririle esenţiale ale membrilor ei sunt bine precizate,
acestea trebuind să fie respectate pentru sănătatea şi trăinicia familiei. Acestea sunt:
asigurarea trăiniciei şi durabilităţii familiei de către soţi; naşterea de prunci; creşterea şi
educarea copiilor. Dacă aceste îndatoriri se cer a fi respectate de soţii creştini, ele trebuie să
fie actualizate cu atât mai mult în familia preotului care este cel dintâi exemplu în parohie şi
model de viaţă creştină.
Un rol determinant îl are astăzi familia preotului ortodox, care şi ea este asaltată de ispite şi
încercări specifice timpului pe care-l trăim. Alegerea slujirii a două altare, cel al micii familii
unde preotul este şi soţ şi tată, şi cel al Bisericii unde preotul este părinte, îndrumător şi
mijlocitor către Dumnezeu pentru sine, pentru propria familie, pentru toţi fiii şi fiicele din
parohia lui, pentru toată lumea, necesită dublă responsabilitate, jertfelnicie şi mult curaj de a fi
stâlp de lumină în timpuri întunecate.
Căsătoria preotului ortodox creează datorii mai mari decât pentru ceilalţi credincioşi,
el trebuind să justifice familia sa mai ales din punct de vedere religios-moral, printr-o viaţă de
familie exemplară şi edificatoare. Se poate spune, de asemenea, că familia preotului constituie
pentru el un factor de legătură între el şi parohie, un mijloc de întărire a raporturilor sale cu
enoriaşii, mai ales cu cei care nu frecventează biserica. Atât prin soţie, cât şi prin copii,
preotul îşi menţine relaţiile sale de la om la om prin legăturile personale ale soţiei, cât şi a
legăturilor cu colegii copiilor săi, astfel ajungând la părinţii acestora.

Dacă preotul în calitatea sa de părinte al propriei familii nu reuşeşte să conducă bine şi


cu bunăcuviinţă pe membrii acesteia, care trebuie să fie pildă şi îndemn pentru ceilalţi, cum va
putea unul ca acesta să-i conducă pe credincioşii săi pe calea mântuirii, cu credinţă şi cu
dragoste? Cu privire la un astfel de cleric, Sfântul Apostol Pavel întreabă: "Iar de nu ştie
cineva casa sa să şi-o chivernisească, cum va purta de grijă de Biserica lui Dumnezeu?" (I
Tim. III, 12).
Un aport foarte important în realizarea acestor deziderate îl are soţia preotului. În
primul rând preoteasa trebuie să reprezinte un real sprijin pentru soţul ei. După cuvintele
înţeleptului Solomon "cel ce găseşte o femeie bună află un lucru de mare preţ" şi pentru preot,
o femeie virtuoasă este ajutor şi bucurie omenească şi duhovnicească, lucrând împreună, în
comuniune, la mântuirea proprie şi a credincioşilor încredinţaţi preotului.
Aşa cum se cere preotului vocaţie pentru misiunea lui, tot aşa soţia lui trebuie să posede o
chemare tainică de a fi soţie de preot şi mamă pentru parohie.
Soţia preotului trebuie să fie conştientă de toate greutăţile preoţiei şi de munca la care
este chemată alături de preot, împărţind alături de acesta atât lipsurile şi grijile, cât şi
mulţumirile sufleteşti pentru lucrarea lor.
Ea trebuie să fie vrednică de chemarea sa alături de preot, putând în multe cazuri să fie
îndreptar lui şi nu sminteală sau să-l determine pe acesta să săvârşească fapte rele pentru unele
capricii ale ei.Multe defecte pot fi îndreptate de o soţie motivată şi res-ponsabilă, mai ales
atunci când preotul alunecă spre latura lumească a vieţii, neglijând misiunea sa de slujitor al
lui Dumnezeu. Astfel, atunci când preotul se implică în certuri cu credincioşii sau urmăreşte
numai interesele materiale proprii şi înclină în privinţa slujirii spre formalism şi
superficialitate, soţia poate să-l corecteze în comportament.
Soţia preotului poate fi un adevărat înger păzitor, întărindu-l pe preot în faţa
potrivnicilor şi susţinându-l cu sfaturi alese în proiectele ambiţioase din parohie, "arătându-i
prin puterea ei de intuiţie calea cea mai potrivită de urmat acolo unde el, ca bărbat, intuieşte
mai puţin".
Multe din eşecurile misiunii preotului se datorează şi inadvertenţelor din familie, unde el nu-şi
mai găseşte bucuria şi împlinirea după desele încercări prin care trece.
Ea trebuie să fie tabloul ideal al participării la viaţa Bisericii, pentru că alături de ea, împreună
cu preotul şi copiii lor, formează biserica de acasă. Reuşeşte acest lucru participând în mod
frecvent la sfintele slujbe, postind, rugându-se, ascultându-l obiectiv pe preot şi învăţând ca
orice credincios. Ea trebuie să fie prima mamă care-şi aduce copiii la biserică regulat, căci
numai aşa o vor urma şi celelalte mame din parohie.
Cuviincioase vor fi soţiile preoţilor dacă se vor îngriji ca, prin aspectul lor exterior, prin
îmbrăcăminte, prin atitudine, prin vorbă şi faptă, să nu şocheze, să nu disoneze cu buna-
cuviinţă a credincioaselor cu adevărat smerite şi care înţeleg că în faţa lui Dumnezeu nu vin
hainele tale, nu vine chipul contrafăcut cu farduri, ci vine sufletul... şi mai vin celelalte virtuţi:
cumpătarea, neclevetirea, cuvântul înţelept sau mângâietor, îndrumarea creştinească şi
îndelunga răbdare de care astăzi este nevoie mai mult ca oricând.
Toate acestea pot şi trebuie să definească pe orice creştină, dar, cu atât mai mult, o
preoteasă. Tânără sau vârstnică, ea este pentru enoriaşii soţului ei "maica preoteasă", pentru
că, tânăr sau vârstnic, preotul este "părintele" familiei şi al parohiei. De asemenea, locul în
care soţia preotului poate activa cu cele mai bune rezultate este comitetul parohial. În cadrul
lui activează femei evlavioase din parohie, pline de entuziasm şi de iniţiativă, cu misiunea de
a-l ajuta pe preot în lucrarea de întreţinere şi de înfrumuseţare a lăcaşului de cult şi a
rezolvării cerinţelor de orice fel. Aici, soţia preotului se poate afirma prin delicateţe,
sensibilitate şi simţ practic, fiind de real folos preotului în lucrarea sa pastorală, aşa cum era
Sfânta Priscila, soţia Apostolului şi misionarului Acvila din Corint, în casa cărora marele
Apostol al neamurilor, Sfântul Pavel, şi-a găsit un puternic sprijin în timpul activităţii sale în
Corint (F. Ap. 18, 1-4).
Preoteasa poate polariza în jurul ei simpatia şi bunăvoinţa femeilor din parohie atunci când ea
este o femeie înţeleaptă, chibzuită, sociabilă şi vrednică de stimă. Ea poate declanşa şi pune
astfel în mişcare măcar o parte din resursele infinite ale apostolatului laic care pot fi puse în
slujba Bisericii.
Astfel, atunci când se organizează hramul, sau unele activităţi de caritate în comunitate,
preoteasa poate avea un rol hotărâtor, îndemnând astfel şi alte doamne din parohie să se
implice în astfel de activităţi. În plus, prestigiul de care se bucură în calitatea sa de soţie a
preotului contribuie decisiv în asigurarea succesului în lucrarea comitetului parohial.
Preoteasa trebuie să fie în acelaşi timp un model pentru gospodinele din parohie, prima dintre
mamele creştine, la care toată lumea priveşte şi doreşte a învăţa cum trebuie îngrijită casa.
Apoi ucenică virtuoasă în credinţă, îi va învăţa virtuţile pe copiii săi, şi apoi pe fiecare femeie.
Toate acestea vor avea un impact pozitiv deosebit asupra credincioşilor.
Atunci când ea nu ştie cum să se comporte cuviincios, atunci când nu este o gospodină
ordonată şi nu are nici un interes pentru casă şi atunci când nu este ospitalieră şi nu primeşte
pe toată lumea, cu bunătate şi blândeţe, dăunează foarte mult misiunii preoţeşti.
O astfel de soţie de preot nu are vocaţie spre aceasta, ci şi-a greşit total alegerea şi asumarea
stării de soţie de preot şi mamă de copii.
Calităţile soţiei preotului sunt determinante pentru ţinuta lui, ea fiind în mare măsură
responsabilă pentru neglijenţa în ţinută a preotului, existând deseori o nepotrivire între starea
lui ca om şi chemarea preoţiei. Cu atenţia la multe situaţii, deseori critice, poate preveni şi
atenua situaţii neplăcute care s-ar putea ivi.
Bibliografie

Sfânta Scriptură, ediţia Sfântului Sinod, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988.

Filocalia-Sfintelor nevointe ale desavarsirii-volumul 4,editura Humanitas


Bucuresti 2009

Despre preotie.Editura Sofia 2004,Sf. Ioan Gura de Aur,Sf. Grigorie din


Nazianz, Sf. Efrem Sirul

Prof. T.M. Popescu, Sfintenia si raspunderile preotiei,

Vocatie si reponsabilitate in slujirea preoteasca,Pr. prof. dr. Ene


Braniste,Editura Basilica 2014
Teoctist, arhiepiscop si mitropolit, Preotia crestina

Sf. Grigorie Teologul Apologia pentru fuga sa in Pant, Husi,

Cuvantari la Praznice imparatesti, Izvoarele Orodoxiei vol. III Bucuresti

Antonie Plamadeala, episcop, vicar patriarhal, Biserica slujitoare, 1972

Justinian, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Apostolat social.

http://www.doxologia.ro/

http://www.crestinortodox.ro/